liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Vasile Amariei

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 432. Joi 8 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (154).


Joi 7 iulie 1966. Dimineață mama m-a trezit de cîteva ori pe la 8 zicîndu-mi că am treabă, dar eu nu mă mai dădeam sculat. Cred că eram tare obosit. Azi tata l-a tăiat pe prevestitorul vremii – cucoșul cel alb. După ce m-am sculat n-am făcut mare brînză Am adus apă, am păzit puii și… gata! M-am apucat însă de engleză pentru a recupera lecțiile pierdute. Scriind mult, am reușit ca în cursul zilei de azi să fac trei lecții (dar încă n-am ajuns la zi). Am socotit că dacă fac zilnic cîte o lecție ajung să termin pe 1 septembrie.

Dimineața am cules vreo 3 kg de vișine – desert la masă. Tata a fost la o stînă și a adus 10 kg de brînză (dar a păstrat bonul și mai poate cumpăra 10 kg…). Pînă la amiază atmosefera era fierbinte și parcă totul frigea. Azi am stat mai mult cu pielea (de căldură). Azi mama mi-a arătat că a găsit Jurnalul pe care eu îl dosisem sub ”salteaua” patului meu din bucătărie. M-a întrebat de Lia și de ocupațiile mele ”extrașcolare”. M-a dojenit un pic și, văzînd că eu nu mă prea sinchisesc și că-mi cam iau nasul la purtare m-a amenințat că-i spune tatei. Știu că pe asta n-o va face. Acuma mama îmi citește aproape regulat Jurnalul și m-am obișnuit cu asta. Rîndurile ce le scriu acum le va vedea peste cîteva zile, dacă nu chiar mîine dimineață pînă a mă scula eu…

La amiază m-am întins pe canapeaua din sufragerie și m-am prefăcut că dorm. Mama, sigură de lucrul ăsta s-a dus în bucătărie, la valiză (pe care o țin descuiată) și a început să se delecteze cu lectura Jurnalului (vol. 8). Deodată am deschis ușa. Abia a reușit să-l arunce în valiză și să se prefacă că aranjează un țol. Am rîs un pic pe chestia asta…

La amiază, după ce-am prînzit ne-am adăpostit imediat în sufragerie din cauza căldurii toride. Azi m-aș fi putut duce la scăldat dar nu mi-a dat prin cap. Mama și tata au ațipit un pic iar eu am scris la limba engleză. Pînă seara am tot avut ocupații. Pînă să se trezească tata eu am ieșit în verandă și m-am bărbierit (mustața și fața) pentru a doua oară. M-am simțit foarte bine după asta. Mai ales după ce m-am spălat și am dat cu piatră acră.

Azi n-am reușit să citesc niciun rînd și-mi pare rău. După amiază am făcut o tăbuiață de crupe. Coca + Ileana (fetele Ostinei) + Ostina aproape că m-au rugat să  merg mîine cu ele la bureți, dar le-am refuzat categoric. Mi-e greu să umblu așa prin păduri (cînd n-am cu cine de teapa mea).

(Am 32 de lei. Îmi mai trebuie 13 pt a-mi cumpăra un cuțit de 45 lei, frumos, cu multe lame).

Dupămasă a plouat zdravăn cu descărcări electrice și cu un pic de vînt spre marea frică a mamei. Am fost nevoiți să ne închidem în casă, să mîncăm pe la vreo 19 și nu mult după asta să aprindem și lampa (cu gaz). Eu am terminat de scris și de învățat cele trei lecții, mama a citit, apoi s-a culcat, iar eu m-am dat pe ”însemnat”. Am scris pe ieri și pe azi pînă la ora 0.20.

Vineri 8 iulie 1966. Aseară, după ce m-am cărăbănit în bucătărie am mai stat în pat pînă pe la 1. Tata a venit să bea apă și aproape s-a supărat pe mine (”Ăsta-i program? Mîne dimineață n-o să te poți scula”). Și chiar așa a fost. Dimineață aș fi dat mult să mai stau un pic în pat. Tata s-a sculat de dimineață și – cît singur, cît cu mama – a curmat o grămadă de lodve de un metru pe care apoi le-a despicat. A trebuit să ies și eu pe la 8.30 să curm lemne cu tata, cu toate că bătătura pe care o căpătasem tot de la fierăstrău încă nu-mi trecuse.

Dimineața era cald și un pic de soare. Treptat treptat s-au adunat nori, apoi a început o ploaie sîcîitoare care ne-a cam zădărnicit planurile. Cu toate astea am lucrat o vreme și pe ploaie, bine îmbrăcați. Lemnele despicate le-am clădit lîngă peretele dinspre răsărit al bucătăriei, între doi pari prinși pînă-n grindă. Pînă seara, cu un pic de efort am reușit să curmăm tot, tata le-a despicat, iar eu le-am clădit pînă sub streașină. O rezervă bună pentru iarnă. Aseară am pus Jurnalul sub somiera mamei și am pus și-un semn să văd dacă-i umblat. Dimineață, mama mi-a spus că a măturat în sufragerie și deci a dat peste el. Și-a dat cuvîntul că nu l-a citit. De fapt, n-au rămas prea multe zile. Cunoaște aproape tot conținutul acestui caiet.

Azi tata m-a luat cu lama pe gît și mi-a reînnoit bordura. Mi se pare că tata nu știe nimic de existența Jurnalului meu.

Mama a făcut azi la ”muncitori” două tăvi cu plăcinte (cu brînză și cu vișine). Spre seară a plouat zdravăn, ca ploile de vară, iar în restul zilei – cu țîrîita. Am umblat mult prin ploaie, desculț și mai trebăluind cîte ceva. Ziua n-am reușit decît să învăț cuvintele de la Lesson 12 care-s foarte  grele și în majoritatea lor necunoscute.

Am cinat pe la 19. La 20.30 mama și tata s-au culcat. Eu am rămas și mi-am scris lecția la engleză, apoi mi-am scris Jurnalul pînă la 22.30. Afară ploaia a încetat. Apoi am stat și-am mai citit în pat încă o jumătate de oră. Mă ustură ochii.

Sîmbătă 9 iulie 1966. Dimineața m-a sculat mama pe la 8. Totul era inundat de lumina puternică a soarelui ce încălzea pămîntul proaspăt și ud. Tata începuse să taie lemne. M-am spălat și m-am înființat și eu ”la datorie”. După ce-am tăiat o mică stivă de lemne, am venit în casă, am mîncat, apoi – iar la lemne. La 9 am ascultat puțin Moscova. Cu lemnele pe care le-am curmat și despicat astăzi am acoperit întreg peretele de la bucătărie pînă sub strașină. După ce-am terminat cu lemnele care alcătuiau cei doi steri jumate aduși nu de mult am început să tăiem un ster pe care-l aveam de anul trecut și care este uscat bine. Lemnele curmate și despicate le-am așezat la găini ocupînd jumătate din peretele de lîngă săliță. Cu un pic de efort am terminat cam cu toate lemnele. Mai avem o stivă de stejar pe care le-om hăcui luni. Apoi tata va aduce altele și vom proceda la fel. Tata vrea să se asigure pe vreo două ierni. E sigur că din toamnă va fi un singur salar(iu) în casă și e bine să existe provizii. Așa face omul gospodar: vara sanie și iarna car. Cu ocazia asta fac și eu un pic de sport. Dar mîinile neantrenate și neînvățate mă ustură binișor în urma beșicilor sparte și a zgîrieturilor de la lemne și ferăstrău. În acțiunea noastră entuziastă a intervenit iar ploaia. O negură care aducea și spaimă pe lîngă ploaie a venit pe neașteptate de peste Cudrina, acoperind cerul și trăgîndu-i o ploaie zdravănă. (L.D.: Cudrina era dealul care domina întreg satul. Casa noastră era la poalele acestui deal. Toponimia este incertă/ necunoscută/ neatestată, dar avansez aici o ipoteză, mai exact o filieră silvică ce ține de ”codru” (nume de băiat Codrin, nume de fată Codrina, pronunțat de unii Cudrina). După o jumătate de oră însă soarele strălucea iar și noi ne-am reluat activitatea.

Aseară ascunsesem Jurnalul în sobă, dar nu de teamă că mi-l va citi mama. Vreau să fac puțin jocul șoarecului cu pisica. Oricum, nu e prea plăcut să ai în casă un polițai care e în același timp și moralist. Bine că nu apelează și la serviciile ”judecătorului” (The Father) care ar aplica și pedepse…

Azi mama a spălat rufe și a trebuit să-i aduc mai multă apă. Termosul pe care l-a cumpărat mama de la București (37.5- + 17) a intrat în folosință. De fiecare dată cînd aduc apă rece, îl umplu și răceala se menține și 24h. E f bun.

Azi am citit în ziarul ”Munca” textul ”Declarației cu privire la agresiunea SUA în Viet-Nam” adoptataă de Conferința de la București (În punctul 3 al Declarației se scrie: ”Se declară gata ca la cererea exprimată de guvernul RDV să ofere voluntarilor posibilitatea de a pleca în Viet-Nam pentru a ajuta poporul vietnamez în lupta împotriva agresorilor americani”). În cazul ăsta, lupta se va duce între cele două ”lumi” existente și se va transforma într-o luptă cu caracter mondial…

Azi n-am mai făcut lecția la engleză.

Seara, după ce pe la ora 18 am terminat toată treaba, ne-am strîns în casă constrînși fiind de vîntul și vremea rece de afară.

Mama și tata s-au culcat pe la vreo 9, iar eu am stat și am citit încontinuu din ”Întunecare”, apoi mi-am scris ”Jurnalul”. Acum e ora 0 și 15 minute. După o pauză de cîteva zile am reintrat în programul de culcare la ore tîrzii. Avînd în vedere vremea cam năbădăioasă am amînat excursia de la Putna pe care urma s-o fac mîine.

Duminică 10 iulie 1966. Azi se împlinesc 500 de ani de la zidirea mînăstirii Putna, eveniment discutat în toate ziarele. De asemenea, s-a vorbit mult despre asta și la radio. La Putna au avut loc mitinguri și serbări. Platon Pardău a deschis festivitățile. Odinioară, exact acum o sută de ani Eminescu, Porumbescu, Slavici ș.a. se agitau manifestîndu-se tot acolo, la Putna, cu ocazia împlinirii a patru veacuri. Acum îmi pare rău că n-am mai mers la Putna cu bicicleta.

Ziua de azi n-a fost umbrită de absolut de niciun nor aducător de ploaie. Au plecat de la Grămești peste o sută de oameni, cu camioanele. Fiind o zi frumoasă am simțit cu adevărat că e duminică. Mai ales că n-am depus niciun efort fizic și nici intelectual.

Dimineața nu m-am sculat decît atunci cînd am constatat că-s sătul de somn și nu mai pot dormi. Pe la 11 a venit și poștașul Amorăriței care ne-a adus ”Munca” și ”Magazinul”  (”Femeia nu găsește niciodată că e de vină, ci întotdeauna e di-vină”).

Am citit ”Declarația cu privire la întărirea păcii și securității în Europa”.

Pînă la ora 13 am jucat cu mama încontinuu table. Am jucat pe bani: un leu linia, doi lei marțul. Am jucat mult și cîștigurile și pierderile erau cînd de o parte cînd de cealaltă. La sfîrșit, i-am rămas dator mamei cu doi lei, iar mai tîrziu am rămas chit. Am jucat o zi întreagă fără să cîștigăm nimic! Tata a fost după lemne și s-a întors după amiază. Eu am mai citit, mai ales spre seară. După cină am citit încontinuu pînă la ora 23.30. (”Cine a plantat în viața lui un pom, acela n-a trăit degeaba”, ”Ordine, contraordine, paraordine și dezordine”, ”Era foarte scund și cu mustăți de uriaș; așa că părea nu un vizitiu cu mustăți, ci o pereche de mustăți cu vizitiu anexă”, ”Verigheta – simbol al sclavajului conjugal”, ”De multe ori iubirea nu se mai întreține decît prin acest parazit galben – gelozia”, ”consum fiindcă mă consum” – M.V., ”O femeie nu-și poate frînge niciodată capul pentru că nu poți frînge ceva ce ai pierdut de mult”, ”A fost odată un mic copilaș/ Ce nu știa/ Ce nu știa să dea din mîini/ Această poveste dacă v-a plăcut/ Eu pot s-o spun de la-nceput/ A fost odată un mic copil/ Ce nu știa…” .

Seara, tata s-a culcat, ca de obicei devreme, iar mama a stat pînă la 23.30 și a citit ”Magazinul”. După ora asta, de față cu mama care se pregătea pentru culcare, am început să-mi scriu Jurnalul. Acum e ora 23.50. Începînd din seara asta voi dormi în dormitor, pe canapea. Un loc de dormit de cel puțin zece ori mai bun decît patul improvizat din scînduri din bucătărie. La 23 am ascultat Radio Novi-Sad. Ca de obicei a dat un buletin de știri, starea vremii, recomandări din program, apoi o frumoasă muzică populară românească. Toată ziua de azi posturile noastre de radio au transmis muzică populară și în special ușoară. Azi a fost ultima zi a Campionatului Categoriei A la fotbal: Campioană – Petrolul Ploiești. CSMS Iași – pe locul 5! Retrogradează: Crișul Oradea și Siderurgistul Galați.

Luni 11 iulie 1966. Începînd de azi culegem vișinile. Avînd în vedere acest nou sport, nici azi n-am scris și n-am citit nimic. De dimineață și pînă la amiază, și de la amiază pînă la înserat am stat prin copaci. În planul nostru a figurat culegerea primului vișin de la poarta mare. Cam cu greu ”planul a fost îndeplinit”, reușind să culegem dintr-însul cinci căldări. Greutatea a constat în faptul că crengile erau crescute mult în afară și din copac era periculos de cules. Așa că am recurs la alte metode. Am luat o scară lungă de la tanti Lucreția, am pus-o în picioare și-am sprijinit-o cu scara mică. Tata o mai ținea (pentru orice eventualitate) iar eu m-am suit cît mai sus (în unele cazuri chiar pe ultima treaptă și, ținîndu-mă de crenguța de pe care culegeam, îmi făceam astfel echilibrul. O altă metodă descoperită tot acum: punem scara sub una din crăcile lăturalnice, o leg bine cu cureaua acolo, și mă sui apoi pe scară și chiar pe craca de deasupra culegînd și vișinile de prinprejur. Metoda asta am aplicat-o chiar și în copac. Am suit scara cea mică în copac, am legat-o, de asemenea, cu cureaua și am putut să mă agăț de crengi fără grijă. La cules ne mai ajutăm și de cîrlig, cu care tragem creanga pe care apoi o culegem mai ușor. Ceea ce-i greu la culesul vișinilor e că e cam migălos, vișinile fiind mici în comparație cu celelalte fructe. Apoi, stînd o zi în copac, într-o continuă încordare, obosești grozav. Anul ăsta avem vișine din belșug și-s și mari și frumoase. La amiază am dormit o oră în bucătărie, dar din cauza căldurii m-a durut capul cînd m-am trezit.

Azi Zîna a anunțat-o pe mama că a telefonat de la Rădăuți să merg mîine la școală și să duc o completare de 75 de lei! Spre seară, după ce am alcătuit o listă de cumpărături pentru mîine, m-am culcat pe la vreo 23.30 și-am adormit la 12.

Marți 12 iulie 1966. Aseară am ascultat în premieră emisiunea satirică ”Ora veselă”. A fost bine alcătuită și s-a putut rîde. Pe lîngă că m-am culcat tîrziu astă noapte m-am trezit pe la 2.30 și pînă la 3.30 n-am mai putut adormi.

O semilună foarte albăstruie stăruie pe cer la această oră: puțin mai tîrziu a început să se lumineze de ziuă. La 5.30 tata m-a sculat. M-am îmbrăcat cu ”uniforma” cu care-am fost și data trecută în Rădăuți. Am mîncat, mi-am pus cele necesare în servietă (pelerina, pompa, mîncare) și la 6.20 am plecat. Pe la poartă a trebuit să mă întorc căci văzusem că s-a desprins mînerul la servietă (ghinion!). La 6.30 am plecat pe răcoare. Soarele e destul de sus, dar aerul răcoros stăruiește. Prin sat m-am întîlnit cu Huienii. Ostina Huianu: ”Ia te uită ce flăcău fain!”. Cînd am ajuns la tei am făcut un mic popas ca apoi să pornesc cu forțe noi. Ca de obicei, am făcut exact o oră și jumătate pînă în orașul Rădăuți. Deci, la 8 fix am fost în centru. M-am îndreptat direct spre Școala Veche să-mi iau de-o grijă cu plata excursiei. Aici o mulțime de profesori tineri își dădeau examenul de definitivat. N-am găsit pe nimeni și a trebuit să mă întorc în oraș. Am trecut pe la autogară în speranța că-l voi întîlni pe Toader. Nu l-am întîlnit însă. Am stat apoi în parc lîngă tutungeria lui Goraș. În timp ce stăteam așa pe bancă l-am văzut pe Mircea Ungureanu cu bicicleta. Imediat am încălecat și l-am ajuns prin dreptul Casei de Cultură. Mergea la școală unde are preparații la matematică cu Bondor (Toți corigenții fac un astfel de ”antrenament”). Am mers cu el la școală. Școala întreagă e în reparație capitală aș putea zice. În fiecare an se investesc sume mari pentru astfel de lucrări. La școală m-am întîlnit cu Zăicescu. A vorbit frumos cu mine și mi-a spus că dacă mă întîlnesc cu Gherasim să-l trimit la el. După asta m-am întîlnit cu Costică Lungu, venit tot pentru ”antrenament”. N-a mai putut pleca la Timișoara din cauza asta. Am vorbit o mulțime de lucruri. Ne-am povestit unul altuia programul de vacanță. A fost și el la Putna duminică și n-a fost chiar grozav. A fost extraordinar de multă lume. Cică au fost 2900 mașini și tot atîtea motociclete. Popor: 40 000 de oameni. S-au întîmplat multe accidente. Cu bicicleta n-a fost chip de mers. De la ora 4 dimineața circulația era blocată de mașini. La 9.30 ne-am despărțit: eu m-am dus la școală și-am plătit excursia (primind și cîteva ”indicații pentru călătorie”. Plecarea la 5 dimineața, luni 18 iulie. Va trebui să vin duminică la Rădăuți. ”Completarea” m-a costat 65 de lei (la telefon s-a auzut 75). Din afacerea asta m-am făcut cu 10 lei. M-am întîlnit cu Rodica Moroșan care a plătit și ea. Mi-a spus că Toader a fost ieri și a plătit. Am ieșit apoi în oraș. În dreptul magazinului de Autoservire m-am întîlnit cu Halip Floria și Halip Neculai. Am stat și-am discutat cu ei mai bine de o oră. Neculai a intrat ca paznic la un SMT (L.D.: SMT = Stațiune de Mașini și Tractoare). Primește 700 lei pe lună: ziua citește lectura suplimentară, iar noaptea le doarme 100%. A intervenit apoi și Gavril Magopăț cu care n-am discutat decît cîteva cuvinte (avea o întîlnire). După cîteva minute apare și Țuca Vlonga, foarte tinerește și zveltă. Parcă s-a mai transformat. Nu mai este așa de disprețuitoare ca înainte. După ce-am epuizat sacul de impresii ne-am despărțit: Eu mi-am făcut cumpărăturile: 6kg de zahăr (54 lei). Am plecat apoi înspre internat și-am cumpărat un pachet de margarină care în realitate costă patru lei. Pe mine însă m-a costat nu mai 2 (I-am dat 4 lei, mi-a dat margarina și doi lei… rest). Astăzi m-am ales cu un cîștig de 12 lei. După asta m-am dus pe pășunea de lîngă hipodrom și-am mîncat (vișine și pîine). Am mers apoi pînă la autobază să văd dacă s-a soluționat cu uniformele de taxator ale lui Mircea. Dar contabila era plecată la bancă și n-am putut afla nimic. M-am dus la internat să las acolo bicicleta. Doamna Florea și Lucreția erau în bucătărie. Lucreția: ”Ai ieșit ”curat”? Eu: ”Da!”. Doamna Florea:Așa un băiat frumos să iasă ”murdar”?”. Dna Florea mi-a închis bicicleta în lemnărie și astfel mi-am luat de-o grijă.

Am ieșit în oraș. Mi-au mai rămas mai bine de 50 de lei. M-am hotărît să-mi cumpăr un cuțit bun, așa cum de mult mi-am dorit. Mi-am luat astfel un cuțit de 45 de lei, cu plăsele de sidef, două lame, destupător de sticle de bere, tire-bouchon, cuțit pentru deschis conserve și un fel de cui ascuțit pentru făcut găuri. E o comoară pentru mine!

În parc m-am întîlnit cu Costică și cu un consătean de-al lui Popovici Neculai. Am stat cu ei aproape o oră și m-am distrat de minune cu cîteva fete. A venit apoi Lucescu și Martinescu (doi ”prieteni” proaspeți de la veterinară). Lucescu ăsta-i un băiat frumos, solid și f. nostim la vorbă. Cu Martinescu am făcut o tablă și mi-a dat două linii. De la 14 la 16 am fost cu Costică la film (i l-am plătit eu). În sală m-am întîlnit cu Vulpe și Dobroghiu (din a XI-a E) și cu Popescu Felica (X D). Pe lîngă jurnal am văzut o minunată completare în culori despre un savant francez, mare iubitor de animale. Apoi a rulat filmul ”Femeia fidelă” (interzis pentru copiii pînă la 16 ani. Eu am 16 și1/2). Un film f bun cu învățăminte. De la 16 m-am mai plimbat cu Costică prin oraș. Am mers apoi cu el la Pold (a lui) care însă nu era acasă și ne-a făcut să așteptăm o jumate de oră în fața cazărmii. Am revenit în oraș. Ne-am întîlnit cu Marcela Larionescu. Costică a intrat în vorbă cu ea, iar eu m-am dus la internat și mi-am luat bicicleta. La 19 fără 10 am pornit și de pe loc i-am dat bătaie. Azi am avut numai vișinele la stomac plus mai multă apă, drept pentru care pe drum m-a apucat o diaree ca aceea… (am pățit-o!). La văile din Gropeni și Grămești am mînat nebunește. Totuși am ajuns acasă exact după o oră și jumătate.  Pe la C.A.P. m-am întîlnit cu Vasile Amariei; am schimbat numai cîteva cuvinte, din mers. Acasă am ajuns la 20.20.

Astăzi tata a mai cules singur trei găleți cu vișine. În bucătărie e o adevăraă fabrică. Se face vin și compot în cantități mari. Provizii pentru iarnă…

Seara am fost mort de oboseală, nu alta. Cu greu am rezistat să mai ascult și meciul de la Londra. Totuși, spre sfîrșit am adormit.

Aseară am ascultat meciul de deschidere a campiooanelor mondiale la fotbal, Anglia și Uruguay. Scor surpriză: 0-0. În seara asta s-a jucat la Liverpool meciul dintre Brazilia și Bulgaria. Scor 2-0 (au marcat Pele și Garincha). Spre mirarea mea fotbaliștii bulgari au fost mai buni decît mă așteptam. Brazilienii au cîștigat din două lovituri libere. S-au comis foarte multe faulturi. Eu prezic că campiona mondială va fi Brazilia urmată de Anglia, Italia, RFG și celelalte. U.S. a pierdut cu 0-3 în fața coreenilor (plus o palmă…). Seara am adormit înainte de 22…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 409 Marți 13 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (137).


Vineri 27 august 1965. Cu o zi înainte de a veni eu acasă, tata a primit o c.p. să se prezinte la Comisariat. A fost și a ridicat foaia mea matricolă pentru trim I și II din clasa IX-a. M-am sculat pe la 11 și m-am dus cu bicicleta la școala cea nouă unde mama mi-a arătat interiorul. Multe părți se aseamănă cu ale școlii noastre (de la Rădăuți). Am făcut experiența cu rîma, dar n-a ieșit nimic. Majoritatea timpului am lucrat cu Mircea la formarea unei curți largi și drepte. Anul acesta sînt mere multe, dar mici și bolnave. Pere sînt destule. Seara am început să citesc ”Stăpînul lumii” de Beleaev.

Sîmbătă 28 august 1965. I-am scris lui Sandu. Am lucrat și azi la pămînt. Vremea a fost tare rece azi. Am primit scrisoare de la bunița. A apărut dicționarul englez. Mircea fumează ”Naționale” (L.D.: cele mai ieftine și mai proaste țigări). Seara am stat mai tîrziu și-am citit ”Stăpînul lumii”.

Duminică 29 august 1965. O zi foarte foarte rece. A plouat în toată țara. Am terminat de citit ”Stăpînul lumii” de Beleaev. Personaje: Stirner, Sauer, Emma Fit, Kranț, Elsa Gluck, Oscar. Rudolf, Karl Gottlieb, Kacinski, Dugav). M-am contrazis cu Mircea în privința hipnotismului și asupra basmelor din carte. Mircea mi-a povestit cum a ajuns și a trecut de Vatra Dornei. Seara ne-am distrat cu hipnotismul și telepatia.

Luni 30 august 1965. Vremea s-a mai încălzit puțin. Am dezlegat anecdote din ”Povestiri și dialoguri”. Sînt cam răcit și mă simt prost. S-a terminat zborul lui Gemini 5. Record mondial de rămînere în Cosmos – 8 zile! Seara am început să citesc ”Ariel”. Mircea a fost la Siret după butelie, dar n-a găsit. Stăm tare prost din cîteva puncte de vedere: banii! Tata și directorul Panțir sînt la cuțite!

Marți 31 august 1965. Azi mama se duce pentru ultima dată la școală: n-au mai încadrat-o! Am luat cartea de-a 9-a de engleză de la început. Vremea se menține capricioasă: cerul e mai mult senin, dar bate un vînt rece și destul de puternic. Noaptea am visat tot timpul că sînt în București. I-am scris buniței. Am scris și la Moscova (am cerut adrese de tineri cu care să corespondez în limba engleză). În plic am pus și o scrisoare (compusă de mine) ca din partea lui Mircea (adrese de corespondențe în limba română). A fost tanti Lucreția cu gemenii Petrică și Paulică pe la noi. Am strîns un butoi de mere de la doi copaci pentru vin. Am scris la ”Flacăra” (adresa mea).

Miercuri 1 septembrie 1965. Azi începe noul ani școlar în U.S. Acum spre toamnă vremea se încălzește din ce în ce mai mult. Azi a fost cu adevărat cald. Am strivit mere în covată. Am fost la Poștă și am dat cele trei scrisori. Pînă acuma am scris 15 scrisori fără a primi măcar un răspuns. Am o mare plăcere să scriu și să comunic, dar și să primesc răspunsuri. Am cules fasolea din grădină. Au fost micuții Petrică și Paulică pe aici și m-au mai plictisit cu întrebări. M-am întîlnit cu Cutaș Haralambie și mi-a adus cîteva noutăți de la internat. Pedagogul Hollinger a plecat în Palestina și a intrat, în locul lui, Haiuță Țopa!…  Mircea s-a pornit la 5.30 la Siret și a venit la 7.30 de la Rădăuți cu cumpărături. Am terminat de citit ”Ariel” de Beleaev. Cu toate că-i fantastică are unele părți foarte reale și inspirate. M-a impresionat caracterul lui Ariel. Mama mai merge la școală cu vagi speranțe. Tatei i s-a făcut un buboi pe față. Seara am început să citesc ”Steaua K.E.Ț” tot de Beleaev. Au început să mă pasioneze romanele astea științifico-fantastice.

Joi 2 septembrie 1965. De dimineață ziua se anunța frumoasă și caldă(roasă). Azi se împlinesc 20 de ani de la constituirea R.D. Vietnam. Ieri a început învățămîntul și în Israel (patru clase gratuite). Am ascultat la radio Con Israel (pe 400 m). Noi incidente militare la granița dintre India și Pachistan. Tata a adus de la Ungureanu o presă cu care a stors merele. Seara am fost amîndoi după salar(iu). (23 – 24 august = 150 lei).

Vineri 3 septembrie 1965. Azi dimineață a sosit la Moscova, în U.S., delegația română condusă de N. Ceaușescu. U.S. va livra utilaje pentru   Hidroentrala    de la Porțile de Fier. 20 de ani de la capitularea Japoniei = sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Mircea a fost la Siret și a lăsat butelia acolo.  Mama merge încă la școală. Mi-am făcut un plan de activitate pînă pe 14 septembrie cu patru puncte zilnice. Sper să-l îndeplinesc întocmai. Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ceaușescu la sosirea pe aeroportul Vnukovo din Moscova. Pravda închină o pagină ”scumpului oaspete”. Ziua a fost caldă, totuși a bătut vînt. Merele cad mereu împuținînd recolta. Am învățat 15 strofe din ”Luceafărul” (depășire de plan!).

Sîmbătă 4 septembrie 1965. M-am sculat la 4.30 și am ieșit afară. Se iveau zorile și absolut totul era încremenit. Scena mi-a adus aminte de ”atmosfera” încremenită de pe Lună (cum am citit în ”Steaua K.E.Ț.”). Am primit, în sfîrșit, o scrisoare! Îmi scrie Puiu Petrovici de o surpriză. Mircea a fost la apă. Pa! (știle)!!. Mama și tata au fost la Siret pt. raze (vizita medicală). Știu 25 de strofe din ”Luceafăr

Duminică 5 septembrie 1965. Azi se sărbătorește pentru prima dată în U.S., Ziua petrolistului. Școala medie nr 182 din Moscova este fruntașă și are legături de prietenie cu elevii români. Mi-am îndeplinit și depășit programul. Azi cam înnourat și urîcios. După amiază s-a mai luminat un pic. Azi mi-am descoperit o pasiune nouă (care are totuși ceva vechime): radiofonia și posturile de radio (românești și străine). Mi-am făcut un tabel cu posturile recepționate de mine (ora, lungimea de undă, postul, țara, orașul, limba, adresa, observații…). Această pasiune  are o legătură destul de strînsă cu cu alte două mai vechi: corespondența și vederile. Cunosc acum vreo zece state care au emisiuni în limba română. Azi a reînceput conflictul iordano-israelian (schimb de focuri la frontieră). În prezent sînt două focare mai mari: Kașmir și Vietnam. Azi a fost înmormîntat Albert Schweitzer în spitalul său din Gabon, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (n. 14 ian 1875 în Alsacia). Emisiunea programului I se termină la ora 0, iar a programului II la ora 1. Am ascultat ”Glasul patriei” de la 0.30 la 1. M-am culcat la 1 după intervenția tatei.

Luni 6 septembrie 1965. M-am sculat la 6. În Pakistan s-a introdus starea excepțioală. La Moscova a sosit Antonin Novotny în fruntea unei delegații cehoslovace. Tov N. Ceaușescu a sosit azi la Volgograd – orașul erou. (L.D.: numit, din 1925 pînă în 1961, Stalingrad). Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri. Am calculat orele emisiunilor de la Radio București pentru Marea Britanie (după un anunț din Daywork – D.W). Am ascultat Vorbește Moscova în limba italiană și-am auzit o cuvîntare a tov Maurer (15.30). Mi-am cumpărat caiete și-am început să mă gîndesc la apropiatul an școlar. La 13 mama și tata au plecat la Rădăuți pentru Consfătuirea raională a învățătorilor și profersorilor (trei zile). Am primit un pachețel de la bunița. Mi-a trimis caietul de cuvinte pe care-l uitasem acolo și o carte pentru tata. Am ascultat la 19 și la 19.30 Radio București emisiunea în limba franceză, respectiv în limba italiană. Azi s-a sărbătorit în SUA Ziua Muncii (fondată în 1882) care se sărbătorește în fiecare an în prima zi de luni a lunii septembrie. Am scris o carte poștală la Rumania Today (pentru adrese externe). Spre seară s-a anunțat că situația este foarte gravă în Pakistan. Azi s-a deschis la Brighton în Marea Britanie cel de-al 96-lea Congres al sindicatelor britanice. Am încercat să stau și noaptea asta cît mai tîrziu, dar n-am putut să rezist.

Marți 7 septembrie 1965. Am scris o scrisoare la Cimponeriu Corina din Lugoj și i-am anexat Jocul internațional. Noaptea a plouat și azi e cam frig. Din 21 de scrisori trimise vara aceasta am primit numai la 3 răspuns! Mircea a stat pînă la amiază la tanti Lucreția. A plouat și azi; toamna bate la ușă. De la 2 la 6 am dormit și cînd m-am trezit am stat pe întuneric pînă la 8 cînd m-am dus la tanti dup foc. Nicolae Ceaușescu a sosit azi la Leningrad – oraș erou. (Azi Sankt  Petersburg). Tov I.Gh. Maurer a rostit o cuvîntare. Țara noastră participă la un tîrg internațional la Salonic (ate țări: Spania, Austria ș.a. România -1000 metri pătrați).

Miercuri 8 septembrie 1965. M-am sculat la 8. Am ascultat (în pat) ”Vorbește Moscova” în limba engleză de la 7.30 la 8. Azi e a doua zi a vizitei delegației noastre în Leningrad. Au vizitat Monumentul eroilor și Uzina Metalurgică unde a avut loc un miting al prieteniei. A luat cuvîntul tov Ion Gh. Maurer și N. Ceaușescu (cf Radio Moscova de la 18 la 18.30 pe 134 m). Am primit scrisoare de la Sandu și m-am bucurat tare mult. După masă am dat scrisorile pentru Rumania Today și Corina C. care vor merge mîine. Vremea a fost tare schimbătoare. A fost și cald, dar a și plouat în cîteva serii. U.S. a chemat India și Pakistanul să înceteze conflictul armat. Radio Moscova a anunțat declarația unui fruntaș german despre amestecul Germaniei în Vietnam. Azi am făcut cam 4 kg de must de mere și am băut jumătate. Azi e Sf Maria – hram la Rogojești. Am stat, ca și ieri, singuri. Seara i-am așteptat pe mama și tata dar n-au venit. Seara a fost foarte senin și o splendidă lună plină.

Joi 9 septembrie 1965. 21 de  ani de la Eliberarea Bulgariei de sub jugul fascist – ziua națională a Bulgariei socialiste. R.P. Chineză a hotărît să ajute Pakistanul împreună cu Indonezia. Aseară am stat tîrziu ascultînd radio și uitîndu-mă prin corespondența mea. Am mai ieșit afară de cîteva ori admirînd minunatul clar de lună. Tot aseară la ora 23 am prins Novisadul cu emisiunea în limba română. După calculele mele ora Belgradului e cu o oră în urma Bucureștiului. Ieri delegația țării noastre a vizitat Muzeul rus și Smolnîi. Delegația noastră a primit trei daruri din partea leningrădenilor. Azi delegația noastră a sosit la Moscova cu avionul. Ieri s-au împlinit 99 de ani de la nașterea lui G. Coșbuc. Aseară am ascultat o serie de emisiuni de la Radio București în germană, italiană, și încheind cu ”Glasul patriei” – Vorbește Bucureștiul. M-am culcat la 1.15 nemaiavînd ce asculta. Azi dimineață m-am sculat la 8 și am făcut o baie cu apă rece în albia amenajată pe capră. După seninul de astă noapte, dimineața a fost tot senină și caldă. Azi se împlinesc 17 ani de la înființarea R.D. Coreene. La amiază a venit și mama cu tata de la Consfătuire. Ca în fiecare an așteptam vești noi și bune. Anul ăsta am avut vești, dar foarte proaste. Mama a dat cerere la secretariat pentru a mă înscrie în clasa X-a, secția umanistică. Se pune însă problema limbii engleze cu care nu se știe dacă se va face vreo clasă. Îmi rămîne să mă duc la secția reală pe care nu o prea înghit. E tare tîmpită situația… Se aude că s-a ”ieftenit” internatul la 400 lei! În viitor, ”Școala medie” se înlocuiește cu denumirea de Liceu (de fapt, o revenire). Anul ăsta vor funcționa licee cu program special (comercial, tehic etc.) Burdujan (directorul adjunct) spune că Pop o să rămînă fără elevi și poate chiar fără post (exigență mare). După masă am luat o grămadă de mere de la tanti Lucreția pentru vin. Mama a scos fotografiile (50 lei). Majoritatea sînt proaste și mișcate… Se împlinesc 75 de ani de la moartea marelui Alecsandri. ”Gazeta literară” a publicat un număr omagial. Seara am stat iar pînă după ora 10 admirînd seninătatea nopții.

Vineri 10 septembrie 1965. Zi de asemenea senină. Azi și-a încheiat vizita în U.S. delegația R.S.R. Azi s-a făcut vizita medicală la Școala din sat. Mama este încadrată la ciclul II (muzică și educație fizică). În fața casei noastre terenul este acum neted și bătătorit. Fac rondouri cu bicicleta printre copăcei. Seara luna a răsărit perfect de rotundă și parcă mai frumoasă și luminoasă decît în alte dăți.

Sîmbătă 11 septembrie 1965. Zi foarte călduroasă și liniștită. Mama și tata au venit supărați de la școală (enigmă!). Azi a început la Moscova a 130-a stagiune a Teatrului Mare. Situația din Indo-stan e încordată. Azi s-a întors în patrie delegația română după vizita făcută în U.S. Delegația cehoslovacă își continuă vizita vizitînd Minsk ul și Erevan ul. Azi am făcut vin dintr-un butoi de mere strivite. După amiază Mircea a fost la Siret cu bicicleta.

Duminică 12 septembrie 1965. Tot timpul înnorat și a și plouat. Ziua tanchistului în U.S. Mi-am pregătit valiza iar mama mi-a călcat schimburi și m-a pregătit pentru drum. Am fost la poștă cu bicicleta (m-am întîlnit cu Costică Afadăroaie și Vasile Amariei). A fost o duminică cam plicticoasă.

Luni 13 septembrie 1965. M-am sculat la 6 și m-am pregătit de drum la Rădăuți. Am legat plapoma la portbagajul bicicletei și la 7 și ceva am plecat cu speranța că nu va ploua. Însă (azi 13) n-am avut noroc; de cum am plecat a început o ploaie sîcîitoare și destul de pătrunzătoare. Pe la 8 – 8.30 am fost pe la nenea Grigore și apoi am ajuns la 9 la Rădăuți. Am lăsat bagajul omului de serviciu (Boloca). La casierie n-am putut plăti deoarece cererile noastre trebuie discutate. M-am întîlnit cu Prandea: ”Nnn-ai un creion?”. Apoi am fost la Stelu (Ruscior) unde am stat cam o oră. Rodica (Ruscior) vrea să urmeze o școală financiară. M-am întîlnit cu Lungu C-tin (reală), Moroșan P (reală), Andrișan Ghe (L.M., reală), Ungureanu Orest (profesor la Costișa), Iuraș Ghe. și Hotnog C-tin. Am aflat rezultatul de la Liceul Militar; au reușit doi și doi fără loc. M-am întîlnit, de asemenea cu majoritatea profesorilor (Ruscior, Pop, Kamil, Teleagă, Stavri, Burdujan, Storoj etc.). M-am pornit din Rădăuți pe la ora două. Ploaia m-a însoțit tot timpul. Am poposit și pe la Dornești. Pe aici ploaia a fost cam rece…!. În Gropeni m-a prins încă un pui de ploaie… Am ajuns acasă fleașcă de apă și puțin răcit. Pînă seara m-am odihnit și m-am mai pregătit pentru școală.

Marți 14 septembrie 1965. Spre deosebire de ziua amărîtă de ieri azi e frumos și pămîntul se usucă ușor. La amiază (13 h) am ieșit la Sfat să plec cu cursa spre Rădăuți. Cursa a trecut însă fără să oprească. Neavînd ce face am plecat cu ”Salvarea” (unica salvare!) pînă la Siret. Aici cu mare greu am prins cursa de Rădăuți. M-am dat jos cu Cutaș la poarta internatului. Am găsit un loc în (dormitorul) 5 și m-am dus în oraș. La autogară l-am întîlnit pe Gherasim și, mai tîrziu, pe Simionesi. Am mers cu ei la o gazdă pe Str Tineretului (Moroșan). Spre seară m-am răzgîndit și-am cărăbănit bagajele la internat. Aici m-am mutat cu Toader în dormitorul 4 și am ales un dulap. Seara m-am dus cu Toader și Stelică Irimia prin oraș. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 397  Joi 1 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (125).


A doua vacanță de licean (prostuț!). Vacanța mică (de primăvară) dintre trim II și III ale clasei a VIII-a. 22 martie 1964 – 5 aprilie 1964 (aveam14 ani). Grămești, Siret, Rădăuți.

Sîmbătă 21 martie 1964. N-am mai fost la școală. La 11 am plecat din Rădăuți cu cursa (6,50 lei) pînă la Siret, iar de aici la Grămești, pe jos. A fost călduț și pe drum e o fleșcăială mare.

Duminică 22 martie 1964. M-am odihnit după micul efort de ieri. A fost cald și apa curge în șuvoaie. În sat rulează filmul ”Fortăreață pe Rin”. Muț al nostru s-a făcut voinic.

Luni 23 martie 1964.  Tata e în concediu, iar eu cu mama am fost la școală. De asemenea, a fost cald, iar pe deal au apărut primele pete negre de pămînt.

Marți 24 III 1964. S-a înnourat și a început să ningă. Am fost la Bibliotecă și mi-am luat cărți. Citesc ”O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. Vremea mohorîtă m-a ținut în casă. Am făcut exerciții și probleme din Gazeta Matematică (seria B).

Miercuri 25 martie 1964. Vremea s-a mai încălzit puțin. Deoarece azi e sărbătoare, operatorul (Mitică) a dat film. Am văzut ”Obrăznicătura”, adaptare după Mihail Șolohov, producție sovietică. Personaje: Mitea Fomin, tatăl său – președintele sovietului, bunicul, copiii chiaburilor și soldați. M-am întîlnit cu mulți colegi și prieteni (Vasile Amariei, Tucă Pomparău). M-am hotărît să reiau corespondența cu Radu Stelian.

Joi 26 martie 1964. A fost senin și tare cald. Zăpada dispare mereu, lăsînd loc pămîntului aburind. Au venit trei oameni de la I.G.O. Siret să ne facă două sobe de teracotă (2000 lei). I-am scris buniței. Au început să apară gîzele și muștele, iar omizile par că vor să învie. Am văzut 19 diafilme cu ajutorul diascopului (Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuță, Ion Creangă, Al. Sahia, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, omul de piatră, 15 ani de la eliberare, Ocolul pămîntului în 80 de zile).

Vineri 27 martie 1964. A fost iarăși foarte cald. Am văzut și azi vreo 25 de diafilme. I-am scris lui Radu (Stelian). M-am întîlnit cu Vasile (Amariei) și-am vorbit de școală. Mircea a scris o vedere din București.

Sîmbătă 28 III 1964. Meșterii au terminat ambele sobe și-au plecat. N-a fost senin. Dimineața a fost ceață. Zăpada se topește frumos, treptat. Ieri erau doar cîteva pete negre, iar azi sînt numai cîteva pete albe. Am învățat puțin la fizică și algebră. Am făcut cu toții curățenie în toată casa.

Duminică 29 III 1964. Am primit pachet de la bunița. Am primit o scrisoare de la Ruscior Stelian în care-mi spune că nu voi mai putea sta la ei la gazdă. Tata a plecat la Rădăuți ca președinte de sindicat.

Luni 30 III 1964. Ieri am fost la film: ”Vîntul s-a oprit în zori”, producție iugoslavă. Au început să circule cursele.

Marți 31 martie 1964. Noaptea a plouat, iar ziua e cald. Zăpada scade mereu, iar pămîntul începe să se usuce. Au răsărit zarnacadelele și au înflorit brîndușile.

Miercuri 1 aprilie 1964. N-am fost păcălit și nici n-am avut ocazia să păcălesc. Mama a fost la școală. Deoarece ograda e zbicită, am măturat-o, iar firavele firișoare de iarbă îndrăznesc să răsară. Au răsărit și lalelele. Tata s-a întors de la Rădăuți, seara.

Joi 2 aprilie 1964. A fost tare cald. Am scos bicicleta, drumul fiind destul de uscat. Am făcut exerciții la algebră din culegere. Zăpada se mai ascunde prin cîteva gropi. Am început să citesc ”Suflete moarte” de N.V. Gogol. Seara, mama și tata au fost la filmul ”Regina stației de benzină”.

Vineri 3 aprilie 1964. Dimineața era senin și cald, dar apoi s-a înnourat și s-a stîrnit vînt. Tata a plecat la Siret și mi-a cumpărat o pereche de pantofi (106 lei). Am făcut două fotografii.

Sîmbătă 4 aprilie 1964. Am observat că pantofii mă cam strîng, dar nu mai am ce să fac. Dimineața, cu cursa de 6 am plecat cu mama înspre Rădăuți pentru a căuta o altă gazdă. Am încercat la tov Diaconu din str. V. Conta nr 16, dar n-am putut să rămîn acolo. Mama a plecat puțin supărată și mi-a lăsat bani pentru gazdă. Am rămas la dna Ruscior.

Duminică 5 aprilie 1964. Am rămas în gazdă la dna Ruscior și am plătit 225 lei. Am fost la filmul ”Tragedia optimistă” după Vsevolod Vîșnevski (studiată la școală). Mama mi-a cumpărat o bluză de vînt de 218 lei și o pereche de teniși (30 lei). M-am plimbat cu bicicleta, iar seara am avut mult de scris în ”Caietul de recapitulare” la matematică.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 393  Duminică 28 ianuarie 2018. Jurnal de vacanță al unui viitor licean prostuț (121).


Prima vacanță consemnată în Jurnal este cea dintre trim. II și trim. III din clasa a VII-a. (22 martie 1963 – 7 aprilie 1963). Aveam 13 ani. Grămești.

Vineri 22 martie 1963. Vacanța de ”primăvară” a început cu o zi de iarnă. Afară ninge, iar drumul s-a acoperit de zăpadă. Au început să meargă săniile trase de cai. Am mers la școală numai cu un caiet pentru pregătire la limba romînă. Costică Afădăroae a adus la școală un mic tub cu dop. Am pus în el un chibrit și la fund am aprins un altul. Din cauza căldurii, chibritul din ”eprubetă” a început să sfîrîie, degajînd un gaz albicios, ca apoi dopul să sară cu putere. Am încercat și eu să fac această ”experiență” și… m-am cam fript. (L.D. Costică Afădăroae era foarte bun la matematică și tata mi-l dădea mereu ca exemplu, mai ales pentru faptul că provenea dintr-o familie nu prea înstărită, dar muncitoare și onestă.. Eu îl admiram pentru ușurința cu care reținea esența regulilor matematice. A făcut mai tîrziu liceul și facultatea devenind un bun inginer. Ne-am (re)întîlnit la acea revedere organizată de Vasile Amariei, despre care am notat mai jos) Sper ca prietenul meu Costică să citească aceste însemnări ale mele din clasa VII-a).

Ieri, la sfîrșitul orelor, tov prof Huianu D-tru a ținut o mică cuvîntare în legătură cu încheierea trimestrului II. S-au furat în clasă două stilouri. Mama și cu tata s-au dus la film și au venit la 11 ½. Au văzut filmele ”Transportul” și ”Iubire încătușată”. M-am culcat la 12 1/3.

Sîmbătă 23 martie 1963. Mama a plecat la Siret. Am primit pachet de la bunița. A nins, iar apoi s-a făcut frig. Am expediat scrisoarea către Radio Moscova (4 lei).

Duminică 24 martie 1963. Mama a fost la învățămînt politic, iar eu am stat mai mult pe drum, cu sania. Am făcut abonament la ”Magazin”.

Luni 25 martie 1963. Am început să citesc cartea ”N-a fost în zadar” de Al Șiperco. A fost cald și zăpada a început să se topească. Am făcut abonament la ”Scînteia”. Am început să fac exerciții la matematică. Mama și tata s-au dus la școală la o ședință. Școala a făcut trei deplasări (Minigeni, Bălinești, Grămești) pregătindu-se pentru faza comunală a concursului. Noaptea a fost frig și a înghețat.

Marți 26 martie 1963. Afară e cald și apa curge în pîraie destul de mari. Soarele încălzește mai cu putere și păsărelele își cîntă melodiile prin copacii din fața casei.

Miercuri 27 martie 1963. De dimineață a fost înnourat, dar spre amiază s-a mai încălzit. Tata a fost la Siret cu aparatul de radio. I-am scris buniței. Am ascultat ”Vorbește Moscova” la radio-ul nostru.

Joi 28 martie 1963. Noaptea nu a mai înghețat. Seara m-am dus la școală să văd brigada de agitație a Căminului cultural. Pe lîngă brigadă am văzut filmul ”Întîlnire pe cablu” (producție sovietică). Mitea Gorin, funcționar la o bancă se hotărăște să rămînă în taiga cu o brigadă de defrișare de dragul Galiei, șefă de brigadă tot în taiga. Nedeprins cu munca fizică, lui Gorin îi vine greu, dar totuși rămîne aici. Prietenia dintre el și Galea, prietenie care devine tot mai puternică, îl determină pe Gorin să devină un om muncitor, harnic și curajos. Lăsîndu-se de unele mentalități pe care le mai moștenea, Gorin este felicitat pentru munca depusă și, totodată, primit în Comsomol.   … Liniile de înaltă tensiune sînt instalate și tot pe aceste linii are loc ”întîlnirea pe cablu” a celor doi prieteni: Galea și Mitea. Întîlnirea lor pe cablu le dă prilejul unor destăinuiri de viitor. Pînă acum nu prea am văzut multe filme, însă unele pe care le-am văzut mi-au rămas întipărite în minte: Așa sînt: ”Misterul fotografiei găsite”, ”Mitrea Cocor”, ”Setea”, ”Omul amfibie”, ”Patru în potop”, ”Avionul pleacă la ora 9”, ”Ultima repriză” și altele.

În seara aceasta am văzut un băiat de la Liceul Militar din Cîmpulung, îmbrăcat în uniformă. Avea o șapcă înaltă, foarte frumoasă, uniforma bleumarin cu vipușcă roșie la toate încheieturile, epoleți și nasturi de alamă. Cît n-aș da să fiu și eu în pielea lui. M-am culcat la ora 12. (L.D.: În 2013, în organizarea lui Vasile Amariei, învățător la școala din Grămești, școală pe care a absolvit-o în 1963, a avut loc o întîlnire a absolvenților școlii din Grămești. Fostul elev al Liceului Militar, Andrușcă, pe care l-am admirat atunci, a venit la întâlnire, avînd gradul militar de general).  M-am culcat la ora 12.

Vineri 29 martie 1963. Vremea s-a stricat brusc și a început să ningă, apoi să plouă și să fie frig. N-am avut nimic la poștă și sînt cam supărat pe Stelian Radu.

Sîmbătă 30 martie 1963. Vremea a fost aspră. Dimineață am terminat de citit ”N-a fost în zadar” de Al Șiperco.

Duminică 31 martie 1963. Tata a ridicat de la poștă un pachet de la bunița. Mama i-a răspuns buniței. Astăzi are loc la Zamostea concursul cultural artistic al pionierilor.

Luni 1 aprilie 1963. A nins și a fost frig. N-am păcălit și n-am fost păcălit. Am fost la Vasile acasă și l-a întrebat despre rezultatele de la concurs. La pionieri: Loc I Grămești; Loc II Bălinești, Loc III Zamostea. La UTM iști, Loc I Grămești (brigadă și solo-uri). Azi am făcut toată ziua ”sport” pe afară: ”haltere”, ”aruncarea lăncii”, trîntă, ochire cu bulgări de zăpadă și ridicarea în mîini.

Ca să fac haz de Mircea am făcut un dîmb de zăpadă de unde să sărim cît mai departe (lungime), apoi Mircea a plecat în casă. În acest timp eu am scobit în dîmb și am făcut o groapă pe care am acoperit-o cu zăpadă pufoasă, ca să nu se cunoască. Cînd Mircea a mai sărit, a căzut în groapă. I-am spus, rîzînd: ”Ce-ai făcut Mircea, mi-ai stricat groapa pe care eu o pregătisem ca să prind iepuri?”. Azi a fost o zi de vacanță cu adevărat. Am mai recapitulat materia la ”Geometria” de clasa VI-a.

Marți 2 aprilie 1963. Ninge ca în luna decembrie. Am făcut ”sport”. Am repetat materia geometriei de clasa VI-a. URSS a lansat la ora 16 ”Luna – 4”. M-am culcat la 11.

Miercuri 3 aprilie 1963. Afară e frig și zăpada e mare. Am scos din nou sania. Tata s-a dus după salar(iu) și a venit cam cu chef. Mai sînt cîteva zile și iar începe școala. Din motive necunoscute, poșta n-a mai venit.

Joi 4 aprilie 1963. De dimineață a fost un cer senin și albastru. Soarele am mai încălzit puțin și zăpada începe să se topească. E un fel de primăvară neobișnuită. A nins și s-a topit din nou – de cîte ori? –fără ca totuși primăvara să mai vină. Mai sînt cîteva zile pînă la începutul trimestrului, dar eu nu mi-am pregătit nici o lecție.

Seara am fost la film. Am văzut filmul ”Curcanii” prod. a studioului ”Lenfilm”. Întîmplarea se petrece în Lituania pe vremea cînd oamenii credeau în biserică și popi. Într-un sat trăiește un boier tare pestriț la mațe (sau negru în cerul gurii) care avea un număr oarecare de curcani buclucași. Dar în acest sat nu trăiește doar acest boier zgîrcit, ci și un slujitor al acestuia, plus un popă evlavios. Slujitorul se afla în dragoste cu fata morarului (Rojite) de la curtea boierului. Dar el îl are ca rival pe paraclisierul bisericii. După mai multe întîmplări cu haz, paraclisierul vrea să se spînzure din dragoste pentru Rojite. Nu-și duce planul la îndeplinire deoarece îl oprește părintele care i-o promite pe Rojite. Nemaiavînd răbdare să-l aștepte pe popă, paraclisierul (poreclit ”feștilă”) vrea să fure curcanii boierului, prefăcîndu-se în Sf. Gheorghe. După ce încarcă curcanii se întîmplă ceva care l-a lecuit. Pe drum se întîlnește cu slujitorul care, netemîndu-se de sulița lui, îl dezbracă și îl demască pe ”feștilă” și îi face vînt în prăpastie. De aici nu mai apare nici pînă la sfîrșitul filmului. Boierul a avut o serie de incidente cu popa, dar pînă la urmă se împacă, ca mai apoi să se certe pentru totdeauna și aceasta numai din cauza curcanilor. Acțiunea se termină în felul următor; slujitorul și cu Rojote pleacă în lume, bazîndu-se pe forța brațelor lor de muncă.  Filmul a avut și un jurnal despre Cuba și Fidel Castro. Am văzut-o pe tovarășa Maximiuc Maria cu fetița lor, Cornelia. (L.D.: Ca o ironie a sorții, fiica profesorului de română C. Maximiuc a fost notificată la naștere drept Cornelia Macsiniuc). A fost și Andrușcă de la Liceul Militar. M-am culcat la 11.

Vineri 5 aprilie 1963 Am instalat, din nou, căsuța păsărelelor. Azi e un cer senin și albastru, iar zăpada a început să se topească iarăși. E o plăcere să auzi dimineața pe răcoare ciorovăiala păsărelelor. Le-am pus miez de pîine și ele mănîncă. Dimineața m-am simțit foarte rău. Cu toate acestea, m-am pornit cu tata, cu bicicletele, la Siret (9 km), iar pe drum mi-a trecut. Tata și-a cumpărat o haină.

Sîmbătă 6 aprilie 1963. E o dimineață minunată. Noaptea a înghețat, dar cum a răsărit soarele, pămîntul a și început să se dezmorțească. Am cules omizi. Primii cocostîrci i-am văzut azi (doi). Ca de obicei, seara a înghețat din nou.

Duminică 7 aprilie 1963. A fost senin și cald, ca în ultimele trei zile. Am fost la Vasile Amariei să întreb de lecții: mîine începe trimestrul III. Am văzut 12 cocostîrci. Seara am fost la film: ”Aventurile lui Kroș”, producție a studioului sovietic ”Maxim Gorki”. Eroul filmului, Krașennikov – numit și Kroș – a venit împreună cu clasa lui ca practicant la o autobază din Moscova. El și prietenii lui, Igor, Vadim, Nadia și toată clasa sînt clasificați de directorul autobazei, Vladimir Grigorievici ca fiind: leneși, fără voință etc. Vrînd să repare un camion vechi, practicanții iau, fără voia directorului, mai multe piese. Totodată, dispar și niște amortizoare. Pînă la urmă, acestea se găsesc. În timp ce conducea mașina, Kroșa văzu că mașina a luat-o pe un șes și cu toate că învîrtea cu viteză volanul, camionul a mers tot înainte și s-a răsturnat. Cînd s-a cercetat accidentul s-a observat că o remorcă în loc să fie legată de cîrligul de tracțiune, a fost legată de bara de direcție care s-a rupt. Cînd au terminat practica noii șoferi, tehnicieni și vopsitori s-au adunat să-și ia rămas bun de la director. Acesta întîi i-a lăudat pe copii, apoi l-a criticat pe Kroșa, ca apoi, să-i spună: ”Bravo, Kroșa”. Deoarece în timpul zilei nu mi-am învățat pentru mîine, am stat seara să învăț.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 391  Vineri 26 ianuarie 2018. Jurnal de viitor licean prostuț (119).


Luni 13 mai 1963. Am mers la școală ca și ieri. Am dat teză la chimie (întrebuințările derivatelor petrolului). Nici o scamă de nor nu se vede și este cald. Tata a pus roșii și ardei în grădină. A ieșit porumbul și au înflorit lalelele și liliacul. Perii, cireșii și vișinii și-au scuturat floarea, iar merii sînt înfloriți din plin. R.D.G. – R.P.R.  1 – 1 (fotbal, tineret).

Marți 14 mai 1963. De dimineață am mers la școală în flanea și pantaloni lungi. A treia oră m-a trimis tata acasă cu niște carne de miel și mi-am schimbat hainele. Am luat pantalonii scurți și tricoul. Facem pregătire de zor cu tov prof Huianu Dumitru. Am luat 10 la geografie (teză). A fost nenea Grigore pe la noi (L.D.: nenea Grigore (Flaișer) era fratele buniței (Anghilina Flaișer), care era mecanic de locomotivă și locuia, împreună cu familia, la Dornești. Am sincere sentimente de recunoștință față de nenea Grigore și soția lui (tanti Nuți) de la care am primit serioase sfaturi de comportament în viață, plus o mare admirație față de modul cum își educau fetele: cea mare era Cocuța (care apare în primele pagini ale transcrierii acestui Jurnal; cînd am intrat eu la liceu, Cocuța a intrat la facultate, la Iași); cea de a doua, Tanța, era în clasa 10-a cînd eu am intrat în clasa 8-a, fiind ”protectoarea” și povățuitoarea mea în clasa 8-a. O amintire cu Tanța, o ființă de o delicatețe și o feminitate remarcabile: intrînd în clasa IX-a D, unde erau/ eram mai mulți băieți, era mereu întîmpinată cu apropo-uri, fluierături și chiar ”mici atingeri întîmplătoare”. Colegul meu Ipati Șefan, un elegant, simpatic și îndrăzneț băiat de Rădăuți a întrecut puțin măsura, iar reacția Tanței a fost pe cât de surprinzătoare, pe atât de binevenită: o pereche de palme răsunătoare, însoțite de un zîmbet a la Gioconda au tranșat în favoarea ei, pentru mult timp, problema. Am amintit aceste ”amănunte” pentru că Tanța va apărea, din nou, într-una din vacanțele petrecute la București).

Miercuri 15 mai 1963. Am dat teză la istorie cu Apalaghiei Ileana (reforma agrară). Am dat lucrare la muzică (10) și lucrare la Constituție (10). A fost foarte cald.

Joi 16 mai 1963. Am luat un 9 la anatomie. După amiază s-a stîrnit un vînt… ; a rupt un gard, a dat jos cușca păsărelelor din copac și a rupt mugurii.

Vineri 17 mai 1963. Am luat 9 în teză la chimie.

Sîmbătă 18 mai 1963. Am dat teză la matematică f. bună. Noaptea  a plouat puțin.

Duminică 19 mai 1063. Am aflat nota la matematică (10). Am fost la Vasile Amariei și am făcut 5 probleme la algebră plus cîteva fraze la gramatică. A fost cald toată ziua. Mama a pus smochine la borcan (pentru vin).

Luni 20 V 1963. Am luat un 10 la romînă (figuri de luptători). Mircea a fost la Siret. Seara am văzut filmul ”Secțiunea V-a” producție ceho-slovacă. Am pregătit pentru mîine o compunere de zece pagini.

Marți 22 V 1963. După amiază a plouat bine și a cam mîlit. După aceasta s-a făcut răcoare.

Miercuri 22 V 1963. Am luat 10 la Constituție și la muzică. Tov ing Cracană a ținut o conferință despre actuala reformă în agricultură.

Joi 23 mai 1963. A fost călduț, iar ploaia de alaltăieri a prins foarte bine. Am luat un 9 la agricultură și un 10 la geografie.

Vineri 24 V 1963. Am făcut, ca întotdeauna, pregătire la l. romînă. După amiază m-am culcat puțin, dar cînd m-am sculat m-am, speriat că e dimineață și că am întîrziat la pregătirea la geografie: ”Cît e ora? A trecut de 7?”. După aceea am rîs pentru că m-am speriat degeaba. Ultimele două nopți m-am culcat la ora 11 și m-am sculat la 6. A început să mă doară splina. Primul examen va fi la limba romînă pe 3 iunie. Mama a făcut abonament la ”Zori noi”. Bunița plănuiește o excursie cu mine la București pe vreo două luni. Ar fi foarte bine.

Sîmbătă 25 V 1963. Cosmos 18. S-a sărbătorit ultimul clopoțel. Elevii au înmînat buchete de flori profesorilor. Tov prof Huianu a vorbit despre sfîrșitul orelor de curs și simbolul florilor dăruite. Apoi a vorbit tov dirigintă Marianciuc Varvara. Cîteva fete au plîns. Seara a fost o reuniune tovărășească. Eu nici n-am fost. Am omorît 100 de muște.

Duminică 26 mai 1963. Mama și tata au plecat la Siret la 6. Am mai omorît o sută de muște. Am fost cu Mircea, Vasile Amariei, Tucă Pomparău și Hărăluță Cojocaru pe deal. Noii UTM isști s-au dus la Rădăuți după carnete.

Luni 27 mai 1963. Dimineața am fost supărat din cauza ma(m/p)ei. (L.D. Am recurs la această naivă ”stratagemă” de a scrie că am fost supărat pe mama, scriind  m/p după care, după cîteva zile, sperînd că mama nu mai citește din urmă, am tăiat p-ul și a rămas… adevărul.) Am făcut pregătire la geografie, romînă, matematică și istorie. Cînd am venit de la școală, mama nu m-a lăsat să iau ochelari de la ”oghelar”. Dar nici eu nu m-am rugat. Am găsit în ziar explicația științifică a trombei de praf uscat din comuna Satul Mare.

Marți 28 mai 1963. Dimineața a plouat și m-am dus la școală cu pelerina. Am făcut pregătire de la 8 pînă la 11 (romînă, matematică, geografie). Mai sînt cinci zile pînă la primul examen. La noi în clasă sînt doi repetenți (Mustață Ilie și Saviuc Radu), un neclasificat (Macovei H.) și șase corigenți. Au scăpat mulți cu medii de pomană; profesorii au pus note bune la cei căzuți. Azi am luat ma(m/p)a la școală. Cît despre viitoarele examene azi nu mi s-a mai părut dracul chiar atît de negru. Echipa Rapid a primit Cupa Campionilor Europeni la volei. A murit scriitorul Ion Agîrbiceanu.

Miercuri 29 mai 1963. Am făcut pregătire la toate obiectele de examen. Mai sînt patru zile și avem examen la limba romînă. A plouat.

Joi 30 mai 1966. M-am sculat la 5 dimineață. Afară e soare și o dimineață foarte frumoasă. Am făcut pregătire la romînă, matematică, istorie și anatomie.

Vineri 31 mai 1963. M-am sculat la 5. De dimineață a început să plouă. Am făcut ultimele ore de pregătire. Azi, nu știu de ce, n-am învățat mai nimic. Mama a primit cadou (parfum și… (indescifrabil).

Sîmbătă 1 iunie 1963. Mai am o zi pînă la examen la limba romînă. Am primit cadou din partea mamei (Ziua copilului) o ciocolată și o pereche de ciorapi supraelastici. Am învățat la limba romînă și la anatomie.

Duminică 2 iunie 1963. Începînd de azi primim ”Zori Noi” în loc de ”Scînteia”. Am învățat numai la romînă și în special la literatură.

Luni 3 iunie 1963. Primul examen, primele emoții. La limba romînă comisia a fost formată din tov prof  Huianu Dumitru, Marianciuc Titus și Panțir Alexei. Am ieșit al doilea din grupa de voluntari. Biletul pe care l-am tras cerea să povestesc balada ”Lazăr de la Rusca” și ”Cîntecul răzeșului”. Apoi am avut de analizat sintactic și morfologic. Am terminat la ora 9 și 10. Azi tata mi-a cumpărat o pelerină de ploaie (38 lei).

Marți 4 iunie 1963. Liberi! N-am învățat la nimic și abia am citit o dată lecțiile. Bunița a înfășat așternutul, dar eu nu m-am culcat deloc. Toată noaptea am stat cu Istoria dinainte, fără să închid un ochi.

Miercuri 5 iunie 1963. Examen la Istorie: ”Răscoala de la Bobîlna” și ”Situația Romîniei în timpul războiului antisovietic”. Biletul nr. 9. Prime chestiune – 10, a doua – 9. A asistat tov director, tov prof Huianu D-tru și Apalaghiei Ileana. Mîine am examen la geografie.

Joi 6 iunie 1963. Azi m-am sculat la 5. Am tras primul biletul (nr 3). ”Înfățișarea reliefului patriei noastre” și ”Energia electrică”. Prima – 10, a doua – 9.  A fost cald.

Vineri 7 iunie 1963. Am dat examen la anatomie. Comisia: Marianciuc Varvara, Panțir Alexei și Moldovanu Gheorghe. Am avut pe bilet: 1. ”Proprietățile mușchilor” (nota 10); 2. ”Igiena locuinței” (nota 10). Media 10.

Sîmbătă 8 iunie 1963. Ieri m-am culcat la 9, iar azi m-am sculat la 7 ½, așa că n-am auzit cele două împușcături (avioane). După amiază a venit Bejenaru Petru și Aivănesei Elena (Lili) și împreună am făcut niște exerciții și demonstrații. A fost foarte cald. M-am culcat la 10…

Duminică 9 iunie 1963.  … și m-am sculat la 8 ½. Afară e cald. Tata a pregătit actele pentru înscrierea la Școala Medie din Rădăuți. A fost Bejenaru Petru și am lucrat exerciții la matematică. După ce a plecat el am spart un geam cu mingea. Azi a avut loc serbarea de sfîrșit de an pentru clasele I – IV.

Luni 10 iunie 1963. Am dat examen la matematică și am luat 10 (Aria sectorului circular, o problemă  de algebră și un ex. de aritmetică). Pînă acum, am la toate examenele 10, numai la romînă am 9. După examen m-am plimbat toată ziua cu bicicleta cea mică.

Marți 11 iunie 1963. Dimineața a plouta, iar după amiază a fost cald. Am făcut ceva exerciții la matematică. Tata a scos actele de la Sfat și ”Certificatul de 7 clase” de la școală. Media generală în anul acesta este 9,80. Se împlinesc 15 ani de la naționalizarea principalelor mijloace de producție (1948).

Miercuri 12 iunie 1963. Tata a plecat la Rădăuți să mă înscrie la Școala Medie.

Joi 13 iunie 1963. Am plecat la Rădăuți, cu tata, la 6 după amiază, pentru examenul de admitere la Școala Medie. Astăzi s-au înscris la Școala Medie din Siret Vasile Amariei și Ion Cantoreanu. Am ajuns la Rădăuți către seară și m-am întîlnit cu Macovei Alexandru. Apoi am mers la restaurant și am mîncat. Deoarece nu am găsit altă gazdă am mers acasă la tov prof Amariței (Str. Școlii Noi).

Vineri 14 iunie 1963. Am fost la vizita medicală. M-am întîlnit cu Tanța și cu bunița care a plecat (spre București) odată cu mine. Am fost cu toții la cofetărie. După aceea am plecat ”acasă” (la Amariței), iar din urmă a venit Tanța cu bunița și mi-au adus un pahar pentru apă și o curea de ceas pentru mama. Tov prof Amariței ne-a spus să învățăm pentru mîine pe Eminescu (La 15 iunie se împlinesc 74 de ani de la moartea poetului). S-a lansat Vostok -5 cu Valeri Bîkovscki la bord.

Sîmbătă 15 iunie 1963. Primul examen pentru admiterea la Școala Medie a fost la limba romînă (scris). Subiectul de examen a fost: ”Viața nouă a țărănimii noastre oglindită în operele studiate” (7). Fraza de analizat a fost ușoară. După examen am plecat cu tata la Dornești. Azi a dat și Cocuța scrisul la romînă (examen de maturitate).

Duminică 16 iunie 1963. Liber. Învăț pentru matematică (scris). Tata a plecat la Grămești, iar eu am rămas să fac probleme. Vostok 6 cu Valentina Tereșkova la bord.

Luni 17 iunie 1963. Mi-a căzut o problemă și un exercițiu. Problema n-am făcut-o, ci numai exercițiul. A fost și tata în Rădăuți, dar a plecat tot azi.

Marți 18 iunie 1963. Liber. Învăț pentru oralul la limba romînă. Drumul de la Dorneși la Rădăuți și înapoi îl fac cu trenul (6 lei pe zi). Am văzut filmul ”S-a întîmplat în ziua solstițiului”.

Miercuri 19 iunie 1963. Am răspuns bine la limba romînă. (”Socoteala” de Vlahuță și de analizat o frază de două propoziții. Examenele le-am dat la Școala Medie nr 2 (Școala Veche). M-am întîlnit cu Galan Vasile și Gh. Andrișan, care au dat și ei examene de admitere.

Vineri 21 iunie 1963. Oralul la matematică. Am luat un bilet ușor (scris puțin) 1. Aria triunghiului – cele trei cazuri. Am știut. 2. (a2 + ab – b2) (a + b) =… Și pe acesta l-am știut foarte bine. Cum am terminat am și venit acasă. Am luat bilet de la autogară numai pînă la Siret, iar din Siret am ajuns acasă pe jos cu Vasile Amariei și cu alte colege de la școala din Grămești.

Sîmbătă 22 iunie 1963. Ieri Mircea a adus un cățel de la Bălinești. Îl strigăm Muț. Au început să se coacă vișinele, iar merele și perele au crescut. Mama a cumpărat o servietă de 120 de lei.

Duminică 23 iunie 1963. Serbare de sfîrșit de an pentru clasele V- VII. Am luat Diploma și Premiul I (9, 80). Am stat prin vișini. Porumbul și grîul sînt mari. De asemenea ridichile de vară.

Luni 24 iunie 1963. Mama și tata au plecat la Rădăuți după mobilă. Azi am fost de trei ori la scăldat, iar ieri o dată. Am stat toată ziua singuri.

Marți 25 iunie 1963. Azi n-am mai fost la scăldat. Spre seară a venit și mama și a adus rezultatul de la examenul de admitere la Școala medie nr 2 din Rădăuți. ADMIS! Al 55-lea din 170.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 388  Marți 23 ianuarie 2018. INTERMEZZO la Jurnal de licean prostuț (116).


Precizare. Conform intenției inițiale, după încheierea acestui ultim trimestru al clasei a X-a, ar fi trebuit să urmeze ultimul trimestru din clasa XI-a, apoi vacanțele anilor de liceu. În acest caz, încheierea jurnalului ar fi chiar cu vacanta care începe pe 15 iunie 1966. M-am gîndit însă să reiau Jurnalul chiar de la primele sale începuturi. Revenirea la perioada de dinaintea liceului și pregătirea pentru liceu va fi o antiteză contrapunctică între începutul diaristicii mele (1 martie 1963) și ultimele însemnări diaristice de la sfârșitul liceului (mai 1967).  Așadar, voi face și eu, împreună cu cititorii, o comparație (fie doar una mentală/ rapidă) între ”a fi elev acasă, cu părinții” și ”a fi elev la internat, cu băieții”. În ce mă privește, evoluția mea ar fi fost – probabil – alta dacă părinții ar fi locuit la Rădăuți, deși aș fi tînjit și eu, cum o fac mulți care n-au trăit la internat, după aventuroasa și tumultoasa viață de internat. Oricum, cei care au citit deja însemnările mele din primele două trimestre ale clasei a XI-a au constatat deja un declin serios în privința poziției mele față de învățătură, declin care a culminat cu eșecul de la admiterea la Filologia din București. Pregătirea pentru admiterea la ”Științe economice” din Iași s-a făcut acasă, în vara anului 1967, cu preocuparea maximă acordată pentru două discipline pe care nu le-am prea agreat în liceu: matematică și economie politică.

Așadar, continuarea transcrierii însemnărilor mele diaristice (nu memorialistice, deși tentația memorialisticii apare mereu, prin observațiile făcute de L.D.) va fi cu trimestrele II și III din clasa a VII-a, petrecute la Școla generală din comuna Grămești, unde tatăl meu era profesor de matematică și mama instructor de ”mîini îndemînatice”. Volens nolens, partea de ”vacanțe” a subserialului de față va începe cu vacanța dintre trimestrele II și III ale claei a VII-a.

Mamei îi datorez îndemnul permanent și insistent pentru lectură (încă din clasele I-IV) și apoi îndemnul de a scrie. Ținerea unui jurnal era aruncarea seminței numită ”plăcerea de a scrie/ compune/ povesti” care, pînă la urmă, conform celor susținute de acad. Eugen Simion, ține de literatură. Mama era o asiduă cititoare – poate și ca o compensare a faptului că nu urmase o facultate, ci doar o școală de meserii. Anticipez puțin și amintesc aici un fapt important: în anii premergători liceului am citit cu mult mai mult (extracurricular) decît am făcut-o în liceu. Transcriind paginile însemnărilor mele din liceu am rămas și eu consternat de cît timp am consumat cu filmele (doar unele meritau văzute) și cu plimbările (excesive în raport cu timpul alocat studiului). Și încă o observație de natură comparativă. În clasele V – VII am avut un prieten, Amariei Vasile, cu care am petrecut majoritatea timpului celor trei ani. Era prototipul și predecesorul viitoarei mele prietenii cu Toader. Interesant lucru, ca și Toader, Vasile a urmat (după absolvirea liceului din Siret) o facultate și o carieră pedagogică, fiind pentru toată viața activă un bun și apreciat învățător în comuna Grămești. Fără să vreau, am trecut (iar) de la diaristică la memorialistică. Personal am încredere mai mare în jurnale (oricum subiective și adesea incomplete) decît în ”Memorii”, fatalmente deformate de întîmplările ulterioare celor la care se face referire.

Asigur cititorii că nu am uitat deloc faptul că am inserat acest Jurnal de licean (prostuț bine) (completat cu un ”Jurnal de viitor licean prostuț”) în tema mare a reflecțiilor pe tema inteligenței și prostiei omenești/ românești. Sigur, este entuziasmant cînd ai profesori deosebit de inteligenți și de dedicați profesiei, dar nu poți trece cu vederea și contrariul acestora, unii fiind doar simpli salariați care cîștigau și ei o pîine. Părerea mea este că profesorii mei de la Liceul nr 2 din Rădăuți erau, în marea lor majoritate foarte dedicați profesiei și foarte competenți. Port și acum în suflet regretul că nu am avut minimul bun simț ca în timpul studenției mele și al vieții active să trec măcar o dată pragul liceului spre a sta de vorbă cu profesorii mei, unii dintre aceștia fiind chiar foarte atenți cu mine (diriginta, profesorul Pop, profesoara Savin de limba rusă, profesorul Zăicescu etc.). Aș putea ”scuza/ motiva” nevizitarea profesorilor mei și a Liceului care m-a format tocmai prin rateul de la București, rezultat contrar ”pronosticurilor” date de profesorii mei, și în special de profesorul Mihai Pop, că voi reuși, acolo, cu brio. Într-un fel, decizia de a publica acest Jurnal este legată și de această insatisfacție personală legată de atitudinea mea față de profesorii mei. Oricum, dacă acest Jurnal va fi citit și de elevi de gimnaziu sau de liceu, sper ca îndemnul meu de a-și revedea profesorii să fie nu doar o tentativă de stimulare a absolvenților de a face un gest de (eventuală) recunoștință, ci și benefică o re-poziționare a lor față de profesori după ce ”corsetul” obligativității atenției și respectului a dispărut.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 311. Marți 7 noiembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (44).


Începând cu acest episod (44) voi reda însemnările mele din ”Jurnal” corespunzătoare trimestrului al doilea din cei patru ani de liceu. Încep cu trim. II din clasa VIII-a când abia împlinisem 14 ani. În unele zile nu am făcut însemnări… În acest trimestru am locuit la familia Ruscior de pe str. Putnei. Nu cunosc dacă era vreo legătură de rudenie între această familie și diriginta Ruscior Ana (mi-a fost dirigintă pînă la sfârșitul liceului cu excepția unei scurte perioade când am fost în clasa X-a D, al cărei diriginte era profesorul Zăicescu).

Vineri 10 ianuarie 1964. Prima zi de școală din trimestrul II. Întîlniri, bucurii și multă multă gălăgie. A fost cam frig dar în clasă era cald.

Sîmbătă 11 ianuarie 1964. Am fost la filmul ”Trei plus două”, prod. sovietică. Zoia, Natașa, fizicianul și doi tineri. 3+2 = 4. A fost frig.

Duminică 12 I 1964. De la 2 la 5 am fost la filmul ”Tudor” două serii, 5 lei. Mi-am făcut lecțiile și pe urmă am jucat cărți.

Luni 13 I 1964. Am două absențe la atelier, două la cor și una la educație fizică. Am început să citesc ”Mesteacănul alb”.

Marți 14 ianuarie 1964. Către seară a început să viscolească. A fost pe aici Nicu Bolței și Radu Cuciureanu, unul în clasa VIII-a, iar celălat într-a VII-a.

Miercuri 15 ianuarie 1964. S-a pornit pe viscolit zdravăn. Se împlinesc 114 ani de la nașterea lui Eminescu.

Joi 16 –I – 1964.  Am mers de la 7 la școală și am făcut meditație. Am luat un opt la algebră.

Vineri 17 I 1964. Am văzut filmul ”Agatha lasă-te de crime”. A fost destul de frig.

Sîmbătă 18 I 1964. Astăzi Mircea împlinește 18 ani. (L.D.: De fapt el împlinea doar 16 ani, fiind născut în 1948). Am luat un 7 la fizică și unul la rusă.

Duminică 19 I 1964. Olimpiada de fizică. N-am făcut nimic și nici n-am ieșit din casă.

Miercuri 22 ianuarie 1964. Se împlinesc 105 ani de la Unirea Principatelor. A fost cald. Am fost la filmul ”Căpitanul Francasse”, franco-italian în care joacă Jan Mare (L.D. De fapt, era vorba despre actorul francez Jean Marais…).

Duminică 26 ianuarie. Am fost la fiulmul ”Moartea se numește Engelchen”, producție cehoslovacă. Pavlușa, ofițerul neamț, personalul sanitar etc. Am încercat să merg cu patinele. Azi s-a ținut olimpiada de chimie și matematică la care n-am fost.

Luni 27 ianuarie 1964. N-am stat la cor. Apoi am fost la atelier și m-am întîlnit cu diriginta (”Măi șmechere, iar mi-ai fugit de la cor!”). A fost un viscol… Pe strada Sf. Maria nu se vedea la cîțiva pași. În oraș însă era liniște.

Marți 28 ianuarie 1964. Nu prea stau bine cu tusea mea. Am fost la policlinică și mi-am luat medicamente. S-a încălzit și s-a făcut iar frumos.

Miercuri 29 I 1964. Azi Stelu (L.D.: E vorba despre Stelu Ruscior, băiatul gazdei) a împlinit 14 ani. Am avut patru ore. De la 13 la 14.30 am fost cu patinele pe linia ferată. Dimineața a fost ger, dar la amiază (mai ales în oraș) zăpada s-a topit. Am început să citesc ”Pămînt desțelenit” vol. II.

Joi 30 I 1964. Nu m-a ascultat la nimic. Dimineața a fost frig ca de obicei. Azi Gafencu a luat un 4 la limba română (L.D.: este vorba despre Marcel Gafencu din Grănicești, coleg de bancă și prieten cu Toader Gherasin, tot din Grănicești). Seara s-a lăsat ceața.

Vineri 31 I 1964. M-am sculat la 6. Am luat un 9 la l romînă. Pînă la 4 și jumătate m-am dat cu patinele. Am primit scrisoare de la mama. Am luat o fotografie (4 lei) cu grupul de băieți printre care mă aflam și eu.

Sîmbătă 1 februarie 1964. Vremea s-a muiat și zăpada mustește de apă. La ora 7 am fost la meciul de hochei pe ghiață dintre Cîmpulung și D. Suceava (am sărit gardul).

Duminică 2 februarie 1964. Dimineața m-am întîlnit cu tata. A fost la Mircea la Iași. Apoi m-am întîlnit și cu Aurelia (i-am dat să ducă fotografia). Am fost la filmul ”Haiducul de pe Ceremuș”, prod. sov. Azi are loc înmormîntarea unui tînăr militar (21 ani) mort prin electrocutare. Anul ăsta este o iarnă ciudată. Pe lîngă vifornițele care au fost, timpul s-a încălzit și acum plouă. Pe drum e apărae multă. Mi-am cumpărat ”U.S” (3 lei). (L.D. Probabil este vorba despre revista ”Uniunea Sovietică”, în limba română).

Luni 3 februarie 1964. A căzut lapoviță. Pe drum e fleșcăială mare. Pe strada noastră viscolește serios, pe cînd în oraș e liniște. Am luat un 5 la caiet la limba romînă. Am avut lecție deschisă la diriginție. Au participat (profesoarele) Repca, Luța și Bondor. După ce-am fost la Atelier am plecat la adunarea generală pe clasele a VIII-a. M-am culcat la 11.

Marți 4 II 1964. Am dat extemporal la chimie (clorul). A fost o vreme frumoasă, fără vînt și viscol.

Miercuri 5 II 1964. Am dat lucrare de control la fizică (două probleme). Dimineață m-am întîlnit cu Mircea și mi-a lăsat 9 lei. A fost cald pînă la 7 cînd s-a stîrnit viscol. Am fost la filmul ”Cînd vine pisica” prod. germană (RDG). Roșu – îndrăgostiții; albastru – mincinoșii; galben – ipocriții.

Joi 6 II 1964. Vremea s-a liniștit și cerul s-a înseninat. Am primit un pachet cu îmbrăcăminte de-acasă. M-am tuns. 30 zile de la 6 ian. 1964.

Vineri 7 II 1964. Am dat extemporal la matematică (geom.), geografie, engleză. Am luat un 7 la chimie.

Sîmbătă 8 II 1964. Am dat extemporal la istorie. Am jucat baschet la ed fizică. Am văzut (filmul) ”Ei cuceresc cerul” prod. sov. Kolcin. A murit I.M. Sadoveanu.

Duminică 9 II 1964. Mi-am învățat pe luni și puțin pe marți. Am fost la (filmul) ”Nu-i loc pentru al treilea” prod engl. A fost cam moloșag.

Luni 10 II 1964. Am luat 7 la geometrie. M-am întîlnit cu Tanța. Azi am stat la cor. A fost călduț după ninsoarea de astă-noapte.

Marți 11 II 1964. Am dat extemporal la chimie. Am luat 7 la extemporal la geografie și la matematică.

Miercuri 12 II 1964. Am dat extemporal la istorie (Dacia).

Joi 13 II 1964. La algebră am ajuns la ecuații, la romînă schița, iar la rusă ”Naș gorod”. Am fost la filmul ”Cu toții acasă” franco-italian.

Vineri 14 II 1964. Profesorii de fiecare specialitate au plecat la Cîmpulung pentru schimb de experiență. Am dat extemporal la limba romînă (schița). Am luat un 10 la engleză. Am mers la baie.

Sîmbătă 15 II 1964. Au lipsit profesorii la majoritatea orelor. Am fost cu schii lui Radu cu Nicu la pădurice. Mi-am pierdut stiloul.

Duminică 16 II 1964. 31 de ani de la eroicele lupte ale ceferiștilor. După ce mi-am învățat pe luni, puțin pe marți și obișnuitele 5 lecții la engleză am mai citit, m-am dat cu patinele, iar apoi am fost la (filmul) ”Arhiva secretă de pe Elba”. A fost chiar călduț. M-am culcat la ora 9…

Luni 17 II 1964. … și m-am sculat la 6 jumate. La școală am luat 8 – 2 = 6 la geometrie și un 10 la lucrare de control. Am dat extemporal la engleză. Dimineața a fost frig ca niciodată, iar la amiază a început să se topească. Mîine am prima teză trimestrială: geografia. I-am scris mamei și lui Vasile. (L.D.: Este vorba despre Vasile Amariei, colegul și prietenul meu din clasele V-VII din Grămești). Am fost la atelier și am venit la 18. 30 apoi m-am apucat de învățat.

Marți 18 II 1964. M-am sculat la 5 și am învățat la geografie. La teză ne-a dat ”Apele subterane. Izvoarele”. Am scris binișor. În timpul amiezii a fost cald. Azi am avut ”sfatul medicului” – tov. Popescu. Am primit (broșura) ”În ajutorul celor care studiază statutul UTM” (3, 50 lei).

Miercuri 19 II 1964. Am dat extemporal la botanică. A fost iar cald, iar pe marginea trotuarelor s-a uscat. A nins puțin. M-am dat cu patinele. Seara, cu Nicu, Radu și Stelu am organizat o bulgăreală ( doi contra doi).

Joi 20 II 1964. S-a stîrnit vînt, a început să viscolească și s-a făcut frig. Am luat un 5 la fizică și un 10 la engleză. Am primit carnetul și insigna de ”Prieten al cărții”. Mîine am teză la chimie.

Vineri 21 II 1964. Am dat teză la chimie. Ne-a dat ”Metodele de preparare a clorului; proprietățile chimice ale acidului clorhidric și sarea de bucătărie”. A fost iar frig.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Școala din Grămești sună goarna/ clopoțelul revederii


* Bio(radio)grafia unei generații

Absolvenți din toate școlile, (re)întâlniți-vă!

 

5 septembrie 2009 a reunit, sub bagheta dirijoral-managerială a unui învățător de vocație (Vasile Amariei), de la Școala generală din comuna Grămești, absolvenții ultimei promoții de elevi care au încheiat ciclul de 7 clase acum 46 de ani. La inițiativa unei alte învățătoare, Elena Gabor, s-a declanșat procesul de regăsire a unei generații de elevi, actualmente pensionari în marea lor majoritate. Interesant de observat că din amintita promoție multe persoane au lucrat și lucrează în învățământ. Din cele două clase a VII-a au răspuns prezent 24 de absolvenți, care au avut surpriza de a vedea pe viu cum acționează Timpul asupra vieții și existenței noastre. Dar au observat și faptul că trecerea timpului nu poate anula prieteniile, amintirile și învățămintele primite în fragedă pruncie. Cu siguranță, la viitoarea întâlnire de la anul – când vom celebra (și) jumătate de secol de la intrarea în clasa a V-a – prieteniile vor fi și mai solide, sentimentul de apartenență la un segment de națiune va fi și mai acut.

 

O parte a fanfarei din Grămești a cântat marșul de bun sosit la școală nu doar lor și familiilor lor, ci și pentru zece dintre profesorii care au sculptat timp de trei ani (clasele V – VIII) caractere umane purtătoare de speranțe și ambiții. Tinere și drăguțe eleve (care au prins în pieptul veteranilor cocarda cu ”Revedere 2009”) au marcat începutul ceremoniilor și au stârnit primele nostalgii… Fugit irreparabile tempus!  După momentele de reconfigurare a identităților mai mult sau mai puțin uitate, după discursurile de bun venit rostite de primarul Vasile Șuleap și de directorul în exercițiu al Școlii din Grămești, profesorul Cezar Platec, foștii elevi din anii 61 -63 ai secolului trecut s-au îndreptat spre noua biserică a satului unde au participat la slujba de pomenire a celor care – profesori și elevi – s-au săvârșit din această viață. Reîntorși în băncile de școlari, absolvenții sexagenari au promit esențe de înțelepcoine în versuri rostite de prichindei care vor serba și ei, peste alte multe decenii, minunea de a fi fost împreună și de a fi captatori de înțelepciune picurată de învățători dedicați.

 

A urmat ora de dirigenție cu tema ”Ghemul cu amintiri 1963 – 2009”. Profesorii diriginți Varvara Marianciuc și Costache Maximiuc au rostit emoționante cuvinte de bun regăsit, au strigat catalogul, au pus absențele de rigoare și au dat cuvântul celor prezenți. Fără a face clasamente sau false ierarhii, dl Maximiuc (un ”Domnul Trandafir” al timpurilor noastre) a fost mereu pomenit în calitatea sa de profesor de limba română (îndeosebi de gramatică), deoarece – vorba cântecului – ”Bine e să știi în viață când să pui un punct/ Căci gramatica te-nvață reguli câte sunt”…

 

Dintre foștii elevi au răspuns la chemarea de suflet și de bună simțire un general de armată, un constructor de nave, un ziarist, profesori de diverse ranguri, ingineri sau gospodine dedicate creșterii de noi generații… Iată ce poate face Școala dintr-o mână de copii naivi și neștiutori! Au avut apoi cuvântul profesorii (emoționante pledoarii pentru educație și formare umană au rostit profesorii Gheorghe Dumitrovici și Tit Marianciuc) și, desigur, maestrul de ceremonie care a fost inimosul Vasile Amariei. A urmat inevitabila masă comună, dans nobstop și dialoguri de reconsolidare a colegialității și prieteniilor de altădată.

Dincolo de fracturile sociale generate de partide (politice sau nu), dincolo de profesiile avute sau încă în plină desfășurare, dincolo de rivalități imposibil de decelat cauzal, revederea promoției 1963 a Școlii din Grămești, județul Suceava poate însemna începutul unei re-coagulări sociale, fără de care neamul românesc ar putea dispărea în valurile globalizante ale umanității planetare. Pimpul petrecut până seara târziu a fost prea scurt pentru regăsirea deplină. De aceea, la anul, sperăm să reedităm evenimentul. Cel puțin o idee a prins contur: revederea anuală a Fiilor satului – sarcină pe care o transmitem ferm și fără drept de recurs Primăriei comunei Grămești deoarece, cred, comunicarea face comunitatea, iar dialogul naște idei și proiecte de mai bine. Poate cineva să vrea altfel? (A consemnat și comentat LIVIU DRUGUȘ, din promoția 1963).

 

(Acest articol a fost publicat de ziarul sucevean Crai Nou, în septembrie 2009)

 

 

Profesoratul: vocație, tradiție, ocupație, situație și destin


Amintiri grămeștene (și nu numai)

 

Motto:

 

Pe un copac dintr-o pădure am citit următorul anunț: ”Dintr-un singur copac se pot face milioane de chibrituri. Un singur chibrit poate distruge milioane de copaci. Feriți pădurea de foc”. Translat în domeniul educației aș putea reformula astfel: ”Un singur profesor poate educa zeci de mii de elevi. Un singur elev needucat poate arunca lumea în aer. Feriți școlile de impostori!

 

Familia profesorului Druguș Grigore (1923 – 1990)  a ajuns în comuna Grămești din județul Suceava (toți cei patru membri ai familiei fiind intim legați de Școala generală din Grămești cu 7 clase) într-o toamnă frumoasă și plină de speranțe, în anul de grație Una Mie Nouă Sute Șaizeci. Emilia Druguș (fostă Marian, născută în anul 1928) primise o moștenire de cca 30 ari de pământ la poalele dealului Cudrina (o fi venind numele de la vreo Codrina?), în apropierea pomătului care adăpostea fostul conac boieresc, pe atunci sediul GAC (Gospodărie Agricolă Colectivă, traducere și transpunere faptică după rusescul/ sovieticul kolhoz). Subsemnatul, Liviu Druguș (n. 1950), tocmai trecusem în clasa V-a, iar fratele meu, Mircea Druguș (n. 1948), în clasa VII-a. Camionul care ne adusese tot calabalâcul de la Șarul Dornei plecase în grabă, iar noi am înghesuit lucrurile în casa nouă din chirpici care nu avea nici geamuri, nici uși. Prima noapte am dormit cu toții pe jos, alături de stratul de pere ce urmau să se coacă deplin mai înspre Crăciun.

 

Profesorul Grigore Druguș a predat matematică și fizică la ciclul V – VII, iar învățătoarea Emilia Druguș a predat la clasele primare ale Școlii din Grămești, inclusiv la Școala din Bălinești (navetă cu bicicleta). Preocuparea pedagogică principală a părinților mei era să nu ne favorizeze cu nimic în raport cu ceilalți colegi de clasă, dar să ne facă să ne placă să citim. Severitatea și corectitudinea profesorului Grigore Druguș erau proverbiale. Un exemplu: acasă mă întreba dacă mi-am făcut temele. Odată am mințit, dar era vizibil că nu le făcusem, devreme ce mă jucasem toată dupăamiaza, până seara târziu. Nu exclud o posibilă verificare a ghiozdanului… A doua zi, la ora de matematică: ”Elev Druguș, la tablă! Arată cum ai rezolvat problema pentru acasă!”. Evident, nu am știut, am luat nota 4, iar acasă mă întreabă, ca și cum nu ne văzusem deloc la școală: ”Ai luat vreo notă azi?”. ”Da, un patru la matematică”. După care a urmat discursul moralizator, dublat de corecția fizică… Din păcate, excesul de preocupare pentru matematică din partea tatălui meu m-a făcut să ocolesc acest obiect de studiu, inclusiv la liceu. Dar tot profesorul Druguș a fost salvarea mea atunci când a trebuit să pregătesc admiterea dură la facultate, în toamna anului 1967. După ce pe tot parcursul liceului știam că voi face filologie (neglijând matematica, atâta câtă se făcea la secția de umană), după ratarea admiterii la Filologia (secția engleză) de la Universitatea din București, am aflat de la un prieten că au mai rămas 16 locuri la Facultatea de Științe Economice de la Iași. A trebuit să pun la punct, în două luni, două materii pe care le neglijasem total în liceu: matematica și economia politică. Aici rolul părintelui profesor de matematică a fost decisiv și am reușit cu o medie de aproape 9, pe locul al 18-lea, la egalitate cu locurile 16 și 17! Ca o curiozitate: colegul care m-a anunțat că mai sunt locuri la Iași pentru sesiunea din toamnă (Toader Gherasim) a devenit profesor universitar de marketing la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, apoi rector la Universitatea George Bacovia din Bacău, iar colegul ”de suferință” care a intrat tot la ”suplimentare”, pe locul 17 (Constantin Sasu) este profesor de marketing la Universitatea Al. I. Cuza. Doar eu am devenit profesor de management, după ce am predat zeci de discipline (economie politică, economie sanitară, comunicare și relații publice, finanțe internaționale, management general, managementul informării și comunicării, metodologii de cercetare, managementul cercetării, managementul serviciilor etc.).

 

Pot spune, în cunoștință de cauză și cu respect față de adevăr, că mama mea avea un simț pedagogic mai dezvoltat și mai aplicat. Îi plăcea mult să citească și chiar citea în timpul rămas ”liber” după multele ore de la școală și mâncare-spălare pentru patru persoane… Mi-a cumpărat mereu cărți în format mic și cu litere mari, dar asta nu era totul… Prin clasa IV-a citeam Mark Twain și Shakespeare, cu precizarea că pe Twain chiar l-am înțeles… Când am împlinit 15 ani, părinții mi-au făcut o frumoasă surpriză: o bibliotecă din placaj de bună calitate, construită de un vecin, bun tâmplar,  Ghe. Horodincă.  Biblioteca o am și azi, după ce am mărit-o pentru a ocupa exact un perete lung de sufragerie de bloc. Azi ocupă un perete de garaj, iar multe dintre cărțile care o umplu sunt cărțile copilăriei mele.

 

Mă punea mama să povestesc ce am citit și, voit sau nu, mi-am dezvoltat simțul sintezei și al conciziunii, povestind. Evident, o mulțime de cuvinte necunoscute apăreau și mă țineam mereu de mama: ”da ce înseamnă cuvântul ăsta?”. La început primeam explicații, dar după clasa a V-a am avut un Vocabular de cuvinte necunoscute, pe care îl completam cu explicațiile primite fie de la profesorul Maximiuc, fie de la mama. S-a întâmplat ca unele cuvinte să nu le găsesc nici în dicționare, nici la profesorii mei. Citind multe cărți cu aventuri pe mare, am găsit cuvântul ”zbaturi” pe care l-am deslușit abia cu câțiva ani în urmă (o roată cu palete care făcea barca/ vaporul să înainteze). Mama mi-a spus odată, tot prin clasele primare, că ar vrea să mă vadă scriitor… Mai mult, mă stimula să scriu, după mintea mea… compuneri. Într-o vară călduroasă dinaintea clasei a VII-a, mama m-a trezit de dimineață devreme să descriu un răsărit de soare… Desigur, și eu și mama aveam în minte minunatele descrieri sadoveniene, dar ceea ce am scris – pe ultima filă a unui caiet de dictando – a fost ceva între sinistru și penibil… Vroiam să nu imit pe nimeni, dar nici vreo idee originală, sau vreo metaforă care să bucure cititorul nu-mi venea… Atunci am învățat că fără inspirație, geaba transpirație… Oricum, fiind foarte exigent cu mine am devenit, la maturitate, un hiperexigent cu alții. Cine nu crede nu are decât să citească blogul meu de recenzii (www.liviudrugus.wordpress.com) unde laudele sunt doar mici bandaje care să facă suportabile usturimile criticilor…

 

Când am fost invitat, în anul 1972, la București, să devin ziarist la Revista Economică mi s-a cerut să scriu ceva: am scris un fel de crez în care propuneam înființarea criticii de întâmpinare pentru cărțile de specialitate. Același lucru îl propun și îl practic și azi. (Asta se întâmpla după ce refuzasem postul de asistent la Catedra de Economie politică. Mirajul bibliotecilor bucureștene și ideea de a lucra în presă mă fascinau. S-a întâmplat însă turnura ideologică din 1972, când dosarele trebuiau să fie, din nou – ca în anii 50 – impecabile. Or, eu nu eram nici membru de partid, iar bunicii mei basarabeni construiau, prin muncă silnică pe 20 de ani, comunismul sovietic în Siberia, împreună cu majoritatea membrilor săi de familie. Faptul că bunicul a fost primar la Cuizăuca, iar un văr al bunicului, Plăcintă, – prefect de Orhei erau, cred, cunoscute de tovarășii de la cadre (mai puțin de mine) și nu cadrau cu noua viziune a lui Ceausescu după vizita din Asia. (Printre altele, fie spus, ”Revista economică” s-a contopit atunci cu ”Probleme economice” și a dat o nouă revistă ”Tribuna economică”, cu personal puțin și …bine ales).

 

Tot mamei îi datorez plăcerea de a scrie, dar visul de a deveni ziarist profesionist s-a împlinit abia după 1990 (fiind angajat – de la înființare până la desființare – la cotidianul editat de Parlamentul Republicii Moldova, ”Sfatul Țării” din Chișinău). Tot la Chișinău am înființat și condus revista ”Economica” (apare și astăzi), iar la Bacău am înființat și condus semestrialul ”Economy Transdisciplinarity Cognitionwww.ugb.ro/etc) revistă inclusă în bazele de date internaționale. Pot spune că fascinația cărților și a ziarelor, a cuvântului tipărit în general, m-a făcut să fiu mereu atras de ziare și edituri. În anii de după terminarea facultății am scris primul meu articol la ziarul județean ”Flacăra Iașului” intitulat ”Informație și decizie” (pe care l-am reprodus aidoma în blogul meu la adresa https://liviudrugus.wordpress.com/2012/05/31/informatie-si-decizie/ ). Chiar dacă am introdus (la cerere!) citatul din ”tovarășul”, pot afirma azi că ideile din acel articol au stat la baza Metodologiei Scop Mijloc, (fostul Binom Scop Mijloc pe care îl predam la Medicină în anii 80) și sunt perfect valabile și astăzi. Mai amintesc aici câteva episoade legate de presă. Cu câțiva ani înainte de fatidicul 89 (și despre care unii colegi de la UMF vorbeau cu circa cinci ani mai devreme…) am încercat să devin ziarist. M-am interesat la colegii ziariști și am aflat că pentru asta trebuie să urmezi facultatea de profil de la Academia de Științe Sociale și Politice Ștefan Gheorghiu de la București. ”O urmez, dacă asta e condiția”, m-am entuziasmat eu. ”Da, dar acolo trebuie să mergi doar cu recomandare de la județul de partid…”. Am înțeles ”aluzia” și am cerut audiență la șeful propagandei, tovarășul Alecu Floareș. M-a primit, m-a ținut la ușă și m-a întrebat sec: ”Ce doriți?” ”O recomandare pentru Ștefan Gheorghiu. Vreau să mă fac ziarist”. Buzele subțiri, privirea tăioasă de după ochelarii de bună calitate anticipau răspunsul negativ: ”Da mata știi ce dosar ai?” ”Nu”, zice naivul din mine. ”Mai bine așa, nu avem ce discuta.”.  Asta a fost tot, dar primul ziar care mi-a solicitat colaborarea după 1989 a fost ”Neamul românesc” (fondat de Iorga). Am scris (gratuit, evident, din entuziasm și plăcere de a scrie ce vreau) toate editorialele și alte articole până la plecarea mea la Chișinău, în august 90. Și ca să închei acest episod legat de presă, mai amintesc o fază legată de anii mei de cercetare. Șeful meu de atunci (conf Cosmovici, de la Psihologie) mi-a solicitat, tot prin 1972, cred, un articol pentru revista ”Cronica”. ”Pe ce temă?”, întreb eu. ”Orice”, mă încurajează șeful. ”Să vedem cum scrii”. Trebuie să recunosc că trezirea/ deșteptarea/ înviorarea făcută de Ceaușescu, cu planuri mărețe și dorințe de reconstrucție a țării m-au prins. Nu eram prea priceput la ideologie. Dimpotrivă. Mi-am amintit atunci un titlu al unei cărți scrise de Engels, ”Ideologia germană”. Chiar dacă nu aveam niciun fel de studii pe teme de politologie și filosofie politică am simțit că naționalismul ceaușist era un mod adecvat pentru România de a-și afirma ”independența față de frații mai mari de la Răsărit” (fapt agreat de majoritatea românilor atunci, îndeosebi după episodul 1968, cu Primăvara de la Praga). La cei 22 de ani nu cred că aveau pretenții prea mari de la mine… În fine, peste câteva zile am venit cu articolul intitulat ”Ideologia română”, o pledoarie în favoarea unei căi proprii de dezvoltare, desigur, o cale socialistă… Profesorul Cosmovici a luat articolul, a dat din cap a nemulțumire, apoi a luat articolul și mi l-a prelucrat: cred că a tăiat masiv și a adăugat de la el sau de prin documente… În primul rând, titlul meu, de care eram foarte mândru, dispăruse și în locul lui era un titlu nou: ”Ideologia PCR – marxism creator”. N-am avut de ales, și am acceptat propunerile ”cenzorului” meu… Fără să am pretenții de dizidență ideologică (s-a dovedit deja, după lovitura de stat din decembrie 89, că majoritatea dizidenților erau securiști) am avut mereu o tendință, deloc ascunsă, de a aduce ceva nou, de a mă îndepărta de frazele suprauzitate și răs-tocite. Oricum, nu mă așteptam ca băieții de la CIA însărcinați cu revista presei ”neortodoxe” din țările Estului bolșevizat să includă în catalogul lor o traducere a unui articol al meu despre ”Educație”, și nevoia reformelor în sistem, publicat tot în revista ”Cronica”, traducerea fiind făcută integral în limba engleză, inclusiv cu nelipsitul citat din ”tovarășul”. Linkul la această culegere de articole realizată de CIA este, probabil, în recenzia făcută de mine cărții lui Larry Watts (https://liviudrugus.wordpress.com/2012/07/04/larry-l-watts-despre-foarte-discretul-management-romanesc-al-prieteniilor-prea-evidente-3/) sau, oricum, într-una dintre postările mele pe blogul de pe wordpress.com

 

*

*                               *

 

Eu am avut șansa vieții mele de a fi repartizat la clasa V-a B a Școlii generale din Grămești, unde diriginte era profesorul de limba română și muzică, Costache Maximiuc. Stilul său pedagogic, iubirea sinceră și reală pentru elevi, vocea caldă și atitudinea părintească l-au transformat pe ”tovarășul” profesor Maximiuc în Domnul Trandafir al școlii noastre, adică în profesorul model, adorat de elevi, colegi și părinți. Am avut o reală plăcere să-l întâlnesc pe iubitul profesor C. Maximiuc la evenimentul organizat de colegul de clasă și prietenul meu Vasile Amariei (un alt produs marca ”Maximiuc”, actualmente învățător foarte apreciat la Școala din Grămești), în anul 2011 (?), mai exact la sărbătorirea centenarului Școlii din Grămești, apoi am mai vorbit la telefon cu profesorul în dese rânduri, ultima oară cu câteva zile înaintea morții sale (2012). Am scris atunci (11 august 2012) câteva rânduri despre dascălul meu exemplar, și le-am postat pe blogul meu de recenzii și articole, articolul fiind intitulat ”Profesorul Constantin Maximiuc – educator de excepție, model de moralitate” (https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/11/profesorul-constantin-maximiuc-educator-de-exceptie-model-de-moralitate/). (Atașez acest articol la Anexa 1). Și, cum marile spirite se întâlnesc și se însoțesc, soția profesorului C. Maximiuc, doamna Maria Maximiuc, a fost profesoara noastră de geografie, fiind, de asemenea, o prezență delicată și o persoană dedicată profesiei de pedagog. Aflată acum la Vatra Dornei, localitate care a fost realmente înnobilată de prezența hiperactivă a omului de cultură C. Maximiuc, doamna profesoară îi cultivă, cu pioșenie, amintirea.

 

Așadar, am crescut într-o familie de profesori, iar la școala generală (acolo unde se pun temeliile pregătirilor viitoare) am avut norocul să am profesori de excepție, dedicați profesiei, talentați și iubitori de viitor, adică de noi, cei în mijlocol cărora urmau să trăiască și ei, împreună cu produșii muncii lor. Am precizat această ultimă dimensiune a unui profesor adevărat, cu apăsarea sufletească dată de faptul că profesoratul este, actualmente, majoritar transformat într-o simplă ocupație (un ”job”). Vocația este o pasăre rară, mulți dintre educatorii României de azi având o bună parte a vinei morale de a scoate elevi și studenți nepregătiți, simpli posesori de diplome și certificate, debusolați și nepregătiți pentru viață. ”Asta-i situația!”, spunem mulți dintre noi, dar ”situația” este, totuși, în mâinile noastre.

 

Se spune că profesoratul este și o problemă de tradiție, nu doar de vocație. Aici aș comenta puțin. Tradiția apare îndeosebi dacă există și vocație. Un exemplu: un alter ego al profesorului Maximiuc de la Școala din Grămești a fost profesorul meu de limba română de la Liceul nr 2 (fostul Liceu de fete) din Rădăuți (1963 – 1967) profesorul de vocație Neculai Hlinschi (fiica sa fiind profesor universitar la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău, iar nepoata sa fiind conferențiar universitar la Universitatea Dunărea de Jos din Galați). Se poate spune că și vocația este ereditară. În ce mă privește, lucrurile au stat puțin altfel. Iubirea mea față de limba română (apoi și de limbile străine) era condiționată de faptul de a NU deveni profesor. Salariile mici și corectitudinea părinților mei (adică neprimirea de surse suplimentare de existență) a făcut ca imaginea vieții de profesor, pentru mine, să fie una de subzistență, de supraviețuire, chiar de sărăcie.  În clasa XI-a, diriginta clasei a făcut un sondaj în privința profesiilor pentru care am dori să optăm. Am scris, pe un petec de hârtie: ”Nu știu ce profesie voi alege în viață, știu doar că nu voi deveni profesor!”. Totuși, profesoratul mi-a făcut mereu cu ochiul, iar eu n-am mai putut să-i rezist. În anul III de facultate rectorul de atunci, șef de catedră la Doctrine economice, profesorul Mihai Todosia, mi-a dat cheia de la catedră și mi-a ”pus la dispoziție” toți colegii lui de catedră pentru a traduce cărți din engleză… Toți colegii mei știau că voi fi urmașul profesorului la catedră (mai puțin eu…). La repartiție a apărut o problemă: nu eram membru de partid pentru a intra la Catedra de Economie Politică și Doctrine economice. Drept pentru care am luat post de cercetător stagiar la Academia Română, Filiala din Iași, Centrul de Științe Sociale. Peste un an profesorul Todosia mi-a transmis printr-un coleg să vin la Catedră și să-mi fac dosarul pentru a intra în învățământ. Ceva m-a îndemnat să nu merg… În replică, încercările mele ulterioare de a deveni doctorandul profesorului Todosia s-au încununat de …insucces. Piedica venea, formal, de la organizația de bază PCR de la Academie care nu mi-a eliberat recomandarea pe motivul simplu că nu eram membru de partid. Ca o ironie a sorții, intrarea mea în învățământ s-a datorat directorului Școlii de Partid din Iași, Ilie Dodea, pe atunci lector suplinitor la disciplina de Economie Politică din  cadrul Catedrei de Științe Sociale a Institutului de Medicină și Farmacie (actualmente Universitatea de Medicină și Framacie ”Gr.T.Popa” Iași), prieten apropiat al lui Ion Iliescu.

 

Așadar, dincolo de tradiție, vocație, ocupație sau situație, profesoratul poate fi și o problemă de… destin. Deloc întâmplător, promovarea mea a fost mereu blocată, deși aveam titlul oficial de lector universitar, salariul meu a fost mereu de asistent universitar (până în 1990, când am acceptat detașarea mea la Chișinău, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Neculai Testemițanu”, revenind în țară în decembrie 1996). … Dacă tot am amintit  de activitatea mea la UMF Iași (1976 – 2004, iar din 2004 până în prezent, profesor asociat la această universitate) amintesc că am propus, în 1984, introducerea disciplinei de Economie sanitară, în detrimentul orelor de Economie politică, care se preda, de atunci, doar un semestru în loc de două semestre). La Facultatea de Bioinginerie Medicală a UMF Iași am condus Catedra de Managementul Sistemelor de sănătate și am predat discipline ca Managementul informației, Economica sănătății și Managementul sistemelor de sănătate. Am plecat de la UMF în anul 2004, la Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, pentru un post de conducere, dar și pentru libertatea de a organiza și de a participa la conferințe științifice internaționale. Amintind despre activitatea mea la UMF nu pot ocoli faptul că, în calitatea mea de singurul specialist din România pe Economica sănătății (fiind inclus ca atare, prin anul 1988, în anuare europene de specialitate) am fost contactat de firma SOIKOS din Spania pentru a participa la proiectul de reformă a sănătății din România (1995-1996). M-am implicat mult, am muncit mult pentru primul meu salariu ”european” (la Chișinău aveam un salariu de 6 dolari pe lună, aici am negociat pentru 600 dolari, deși colegii europeni din echipă aveau salarii de mii de dolari…). Doar un lucru vreau să spun celor care vor zice ”Halal reformă ai făcut! Să-ți stea în gât!”: primul pas în reformarea sistemului de sănatate sovietic de la noi nu s-a făcut încă: acest prim pas, fără de care ceilalți pași sunt doar frecții la piciorul patului de spital, era introducerea cardului de sănătate, lucru perfect posibil în anii 1997 – 2000, când s-a trecut la aplicarea acestei reforme, pe baza noii legi a sănătății. Așadar, orice discuție despre reformă în domeniul sănătății este în zadar atât timp cât monitorizarea fluxurilor financiare este blocată din interese politice evidente.

 

Apropos de participarea mea la acest proiect. Mi-am demonstrat, mie, încă o dată, că vocația mea de bază este cercetarea, apoi jurnalismul și abia în al treilea rând profesoratul. De fapt, cele trei se întretaie și formează un tot unitar. Dacă nu faci cercetare nu ai cum să fii profesor adevărat. Poți fi, cel mult, tutor și examinator/ evaluator, dar profesor nu.

 

Pe data de 6 ianuarie 2015 cariera mea didactică se va încheia și nu voi cere niciun fel de prelungire…

 

 

NOTA:  Am scris acest fragment de Amintiri legate de perioada mea de elev al Școlii generale din Grămești la amabila invitație a doamnei Fevronia Jolobai, educator cu care orice școală/ liceu s-ar putea mândri.

 

Pentru conformitate

 

Prof univ dr Liviu Drugus, Universitatea George Bacovia din Bacău

 

comuna Miroslava, județul Iași  21 august 2013

 

http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com

http://www.facebook.com/liviu.drugus
liviusdrugus@yahoo.com

 

 

 

Anexa 1

 

Profesorul Constantin Maximiuc – educator de excepție, model de moralitate, om desăvârșit

 

In memoriam

 

Dupa o discutie telefonica indelungata, cu vreo doua saptamani in urma, ieri, in dupa amiaza zilei de vineri 10 august 2012 mi-am amintit brusc ca i-am promis, atunci, profesorului meu de limba romana, Constantin Maximiuc, ca il voi mai ”deranja”…
Astazi, 11 august, foarte de dimineata, ma suna maica-mea sa-mi comunice o veste proasta: a murit profesorul Maximiuc. Dincolo de regretul declansat de o asemenea neasteptata despartire, a aparut si parerea de rau ca nu am inregistrat acea ultima convorbire. Ar fi fost – dincolo de audierea – de catre tinerii (viitori) profesori – a unui model de urmat, a unui model de admirat, si dovada ca profesorul Maximiuc avea, la cei aproape 90 de ani, o voce tanara, vibranta, cu un timbru placut si cald, incitant la dialog si destainuire. Pentru mine, vocea de acum doua saptamani era exact asa cum a ramas in memoria mea timpurie, adica a elevului de clasa V-a, a VI-a si a VII-a de la Scoala generala din Gramesti, judetul Suceava, la inceputul anilor saizeci, adica exact cu jumatate de secol in urma.
Ceea ce m-a impresionat la profesorul Maximiuc, in dialogul telefonic, a fost limpezimea de cristal a discursului, memoria excelenta, spiritul de gluma, pomenirea cu reala placere a numelor fostilor sai elevi, amintirea colegilor profesori de la scolile pe unde a predat si, nu in ultimul rand, recursul la familie, la sotie si la cei doi copii, Cornelia – conferentiar la Universitatea ”Stefan cel Mare” din Suceava – calcandu-i (bine si apasat) pe urme. Sotia domnului profesor Constantin Maximiuc, fosta mea profesoara de geografie, era spiritul echilibrant si armonizant in familie, in perfect contrabalans cu spiritul aprins, navalnic, pasional, dedicat intrutotul profesiei de dascal al domnului profesor…
I-a facut placere domnului profesor, in conversatia telefonica, cand i-am relatat micul discurs al ghidului de la Muzeul manastirii Putna, din luna mai a acestui an, in care, usor partizan, dar intrutotul corect, acesta a spus cu tristete: acum sunt destui profesori, dar foarte putini dascali adevarati. Nu am nicio rezerva in a spune ca profesorul Maximiuc a fost dascalul de exceptie care mi-a insuflat pasiune pentru limba romana, pentru cunoasterea si folosirea corecta a acesteia. Si nu numai mie…
Probabil, mii de elevi i-au trecut prin mana si multi dintre acestia sunt chiar buni cunoscatori de limba romana, intr-un context actual poluat masiv si crescendo de o tot mai precara cunoastere a limbii, a logicii si a gramaticii.
Cand atrag atentia studentilor ca este bine ca cifrele (adica 0, 1, 2, …9) sa fie scrise, in texte, cu cuvinte (pentru a nu se ajunge la ciudateniile din benzile cu stiri unde apar informatii de genul ”2 fete si 2 baieti au…”) imi aduc mereu aminte de blandele povete ale profesorului Maximiuc, un aplicant al teoriei identitatii dintre etic si estetic: ”Nu este bine sa…”, sau ”Nu este frumos sa…”.
Acest mic elogiu adus profesorului meu drag apare, cel putin pentru mine, cu atat mai necesar cu cat lipsa dascalilor autentici este puternic resimtita de societatea in care traim. Avem nevoie ca de aer de maximalismul profesorului Maximiuc.
Pentru mine, un filolog amator (dar maaaare amator!), profesorul Constantin Maximiuc (dascal de tara, pe vremea copilariei mele, apoi, de oras – la Vatra Dornei) este o figura luminoasa si valoroasa in galeria dascalilor autentici, din pacate mereu insuficient pretuiti si putin pusi in valoare intr-o societate fara busola, fara lideri adevarati si fara idealuri.
Profesorul Constantin Maximiuc va fi mereu in amintirea celor care pretuiesc cartea, adevarul, binele si frumosul.

 

Liviu Drugus Miroslava, județul Iași  11 august 2012

 

http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com

http://www.facebook.com/liviu.drugus
liviusdrugus@yahoo.com