liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Uniunea Scriitorilor din România USR

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 500. Marți 15 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (1).


Foarte probabil titlul (și conținutul) acestui dosar va intriga (mai mult sau mai puțin). De aceea încerc o explicație înainte de a purcede la o sintetizare a câtorva lucrări (articole, cărți) care au ca ”fir roșu” comun lupta ”intelligence”-lui comunist din România cu inteligențele creatoare (scriitori, în cazul de față). Despre nevoia (și speranța) de a avea un autentic intelligence românesc am mai scris pe acest blog. Despre inteligența scriitoricească românească, de asemenea. Ceea ce lipsea era tocmai o descriere a confruntării inteligențelor (adică a eminențelor foarte cenușii) din Securitatea dejistă și ceaușistă, pe de o parte, cu inteligențele (mai mult sau mai puțin verticale, mai mult sau mai puțin consistente, mai mult sau mai puțin permanente) din rândul scriitorilor. Subiectul acestui miniserial mi-a fost sugerat de ”Cronicar”-ul României literare, care a reprodus, recent, un text – fără a-l comenta sau a-l combate – (textul integral, mai jos) din care rezultă că Marin Sorescu (1936 – 1996) a fost urmărit de Securitate până la sfârșitul vieții sale (1996).

 

Din istoria noastră recentă ne amintim că Securitatea (Departamentul Securității Statului) a fost desființat(ă) imediat după lovitura (militară) de stat (reușită) din decembrie 1989 (vezi https://www.sri.ro/), iar SRI ul a fost înființat la 26 martie 1990. (Ideea că lovitura de stat ar fi fost una militară subliniază rolul decisiv al armatei în derularea loviturii de stat, dar eludează adevărații autori ai inițiativei: o parte a nomenclaturii comuniste (atașată de ideile gorbacioviste) condusă de Ion Iliescu și o parte a Securității ceaușiste). În acel moment, gorbaciovismul era încă la putere și influența sa (și a URSS-ului) în zona sa de influență erau chiar în creștere. Ideea așa-numitelor revoluții din est viza resetarea sistemului sovietic pe baze noi (restructurare și transparență) care să-i asigure supraviețuirea și consolidarea (odată cu presupusa încetare a Războiului Rece, după unificarea germană – făcută tot cu acordul/ acceptul Moscovei). În acest context gorbaciovist a apărut la noi SRI ul care trebuia să ajute la consolidarea cuceririlor ”revoluționare” ale maselor largi populare (care s-au hotărât brusc, în decembrie 1989 să lupte împotriva celor care au ”întinat mărețele idealuri ale socialismului și comunismului” – Ion Iliescu 1989 – vezi textul la https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/16/ion-iliescu-au-intinat-numele-partidului-comunist-si-memoria-celor-care-si-au-dat-viata-pentru-cauza-socialismului-in-aceasta-tara-tvr-22-decembrie-1989-video/) și la instaurarea deplină și definitivă a social-democrației leniniste cu adnotări gorbacioviste (actualmente, social democrația noastră fiind una doar populistă, iliberală și tot mai puțin democratică). Ei bine, după ce comparăm afirmația că Securitatea l-a urmărit pe Sorescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Sorescu) până în 1996, cu informația referitoare la dispariția Securității în 1989 putem avea două concluzii posibile, ambele probabile: a) Securitatea doar și-a schimbat numele, rămânând în fond aceeași instituție de supraveghere a populației în folosul puterii, oricare ar fi aceasta (ceea ce ar explica afirmația că Sorescu ar fi fost urmări de Securitate până în 1996, ea, numita instituție, existând și astăzi); și b) Securitatea a dispărut cu adevărat, dar instituția care l-a urmărit pe Sorescu până în 1996 a fost SRI – ul; c) Sigur, ar exista și varianta că autorul afirmației (Tudor Nedelcea) a comis o impardonabilă eroare, poate scuzabilă, fiind dus cu gândul de a-l asemăna pe Sorescu cu George Orwell (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Orwell) care, și el, a fost urmărit de Intelligence-ul britanic (fiind bănuit de simpatii comuniste) până s-a stins din viață, în ianuarie 1950. Este ironie sau cinism în această apreciere a Cronicar-ului care nu poate scăpa cititorului atent: ”Ce bine că astăzi sinistra instituție nu mai există și că serviciile nu se mai amestecă în activitatea scriitoricească”.

Iată textul complet al lui craioveanului Tudor Nedelcea (http://icsu.ro/wp-content/uploads/2011/04/CV-Nedelcea-Tudor.pdf) și comentariul Cronicar-ului din ”România literară” nr 20-21/ 11 mai 2018, p. 28, la rubrica ”Ochiul magic”: ”În revista LUMINA (1-3/ 2018) care apare la Pancevo, Serbia…. Tudor Nedelcea semnează un text intitulat ”Marin Sorescu și securitatea” în care aflăm amănunte din dosarul de supraveghere ”Soare”, pe care Securitatea i l-a deschis poetului încă din anul 1979. Marin Sorescu, conchide Tudor Nedelcea, a fost în vizorul ecestei sinistre instituții ”până la sfârșitul vieții sale” (L.D.: adică până la 8 decembrie 1996!). Este bulversant să vedem cât de prezentă era Securitatea comunistă în viața scriitorilor și ce nefastă a fost această prezență. … Ce bine că astăzi sinistra instituție nu mai există și că serviciile secrete nu se mai amestecă în activitatea scriitoricească. Vă dați seama, în atâtea situații, de la invitarea ta târguri de carte și traduceri până la imagine favorabilă în presă și obținerea de burse, cât de inegală ar fi competiția între cineva care ar beneficia de un asemenea sprijin invizibil din partea unor forțe oculte și un scriitor care ar concura de unul singur, ajutat doar de înzestrarea sa literară?”.

Dar indiferent de ipoteza luată în calcul rămâne faptul că o revistă (cea mai importantă) a Uniunii Scriitorilor din România (România literară) susține și diseminează ideea că Securitatea mai exista încă în anul 1996, ba l-a și urmărit informativ pe ministrul Culturii în Cabinetul Văcăroiu, scriitorul Marin Sorescu. Dacă Sorescu chiar a fost filat până la sfârșitul vieții înseamnă că în raza de acțiune (filaj) a noii Securități/ SRI am intrat, involuntar, și eu – între mine și poet, la începutul anilor 90 când mergeam încă destul de des prin București, înfiripându-se un fel de prietenie (mai mult la inițiativa poetului, eu neavând nici curajul și nici căderea de a-l curta sau măcar de a-l cunoaște mai îndeaproape). La fel (adică un început de prietenie) s-a întâmplat și cu ”poetul insurgent” moldav Cezar Ivănescu (1941 – 2008) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Iv%C4%83nescu), pe care l-am întâlnit la Chișinău, din inițiativa Leonidei Lari (1949-2011) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonida_Lari).  Așadar, fie și din motive sentimentale, fie din motive legate de înțelegerea lumii în care trăim, valul de articole, cărți și emisiuni TV dedicate memoriei celor doi (prin prisma ”colaborării” și luptei lor cu Securitatea) nu m-a lăsat indiferent. Dimpotrivă. Trebuie să precizez că axul central al ”noului” val de dezvăluiri despre scriitori români care au avut de-a face cu rigorile tristei instituții opresive (evident, la comandă politică ceaușistă) îl constituie figura poetei Ioana Diaconescu, realizator Radio România și cercetător în Arhivele Securității. Interviul acordat de Ioana Diaconescu poetului și realizatorului TV Adi Cristi este demn de urmărit tocmai prin punerea celor doi poeți (Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi) într-un tandem care avea/ are ca element comun legătura acestora cu Securitatea (mai întâi în calitate de colaboratori ”cu acte în regulă”, apoi urmăriți cu acribie de ”organe”. Emisiunea lui Adi Cristi de la Tele M Iași o puteți urmări aici:  (https://www.youtube.com/watch?v=uLN0mEYIQyg). Intenționat sau nu, Adi Cristi sugerează, provocator, că Ioana Diaconescu ar proceda, prin demersuile ei publicistice, la ”albirea” dosarelor unor scriitori care au început, la tinerețe, în calitate de colaboratori ai Securității, apoi, ca driblori cu această calitate, pentru a termina cu statutul de antisecuriști și anticomuniști consacrați. După cum se va vedea și din interviul acordat, în 1993, de Cezar Ivănescu scriitorului ieșean Cassian Maria Spiridon, în intervalul post revoluționar/ postdecembrist aprecierea lui Cezar Ivănescu față de scriitorii români și instituțiile acestora (USR, în primul rând) s-a modificat, dar… în sens și mai negativ/ depreciativ. Concluzia: regres realizat în numele progresului, sau, cu alte cuvinte, bine ar fi să nu dăm cioara din mână pe vrabia din par. Dar nu despre nostalgii ale ”bunelor” vremuri ceaușiste vroia C.I. să ne comunice, ci despre o permanență a culturii române: dezbinarea, izolarea, mergeșașaismul, oportunismul, parvenitismul etc. Opinia mea este că nemulțumirile și inechitățile din perioada ceaușistă, cuplate cu libertățile nelimitate postdecembriste au dus la ceea ce avem astăzi: o devalorizare a conceptelor și realităților numite: cultură, scriitor, ierarhie valorică, meritocrație sau responsabilitate editorială și auctorială. Adică, merge și-așa!

Așadar, fără să-mi propun, am reunit în acest episod nu mai puțin de șase poeți contemporani! Despre trei dintre ei, va fi vorba în episoadele următoare, în viziunea unor literați (inclusiv a poetei cercetător Ioana Diaconescu).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 482. Vineri 27 aprilie 2018. Postum Scriptum la episodul anterior: ferice de scriitorii săraci cu duhul, căci a lor va fi Uniunea.


Zicerea că ”românul s-a născut poet” ar putea fi extinsă la un nivel mai ridicat de cuprindere literar-artistică sub forma: ”românul s-a născut scriitor”, cu precizarea că nu toți românii au aflat încă despre Uniunea Scriitorilor din România pentru a fi primiți ca membri cu datorii și drepturi depline în acest sindicat. Există însă speranțe și soluții: la absolvirea clasei a XI-a se va introduce o lecție despre USR și un model de cerere pentru a fi completat de către oricine are bani să plătească cotizația de membru (dar și ceva bănuți pentru a răsplăti pe acel scriitor cu ceva vechime care-l va învăța cum se adună niște texte între niște coperți, plus ceva bănuți pentru tipografia care va printa aceste texte). Există unii scriitori români care, deși au făcut cerere de intrare în USR, deși au fost membri cu drepturi depline ai USR au fost excluși din Uniune pentru un motiv serios: nu și-au mai plătit cotizația. Printre ei și Herta Muller, actualmente cetățean german, laureată a mult prea râvnitului Premiu Nobel. Deci, stimați aspiranți la calitatea de membru-scriitor, dacă nu aveți bani pentru plata cotizației, nu mai insistați cu scrierea de opere geniale care să fie răsplătite cu Premiul Nobel. Geaba Nobel dacă nu USR.

Recent, au avut loc alegerile președinților de filiale USR pe zone ale țării, inclusiv pe Chișinău. O binecunoscută scriitoare a relatat, de la Chișinău, un fapt foarte semnificativ pentru sindicatul scriitoricesc. Un membru USR Chișinău întrebat fiind cu cine va vota în cadrul ședinței de alegeri a șefului de filială, acesta și-a definit criteriile estetice pe care ar dori să le promoveze viitorul președinte de filială, și – de ce nu? – viitorul președinte al USR: ”să fie tânăr și să fie moldovean”.  Mai concret: contează vârsta și cetățenia. Sigur și calitatea de membru USR. Am aproape convingerea că la toate aceste ședințe de alegeri s-a discutat puțin spre deloc despre promovarea unor criterii valorice, estetice, stilistice, calitative, deontologice etc. Doar managementul financiar este ceea ce (mai) contează, cu speranța înlocuirii actualului manager financiar cu un alt manager financiar (mai tânăr și mai moldovean). Sigur, un management financiar performant ar putea aduce o brumă de fericire în viața membrilor USR: dar asta va fi de văzut abia după alegeri. Până una alta există (și) opinia că ”Unii scriitori au ajuns, pentru liderii lor închipuiți, o afacere precum aceea cu vite” (Ion Vieru, Pen International, FB, 26 aprilie 2018). Nu e clar dacă ”liderii închipuiți” sunt actualii sau viitorii, dar concluzia este simplă. Alegerile se câștigă per capita.

Mă gândeam că un bun viitor manager financiar al USR ar putea fi chiar actualul ministru al Educației, domnul inginer Valentin Popa (n. 1964), renumit deja pentru greșelile de exprimare, de gramatică, de limbă română în general. Având aceste calități, plus experiența managerială de la minister (vezi alocarea de locuri pentru admitere la marile universități de stat) oare dl ministru nu este cumva și membru USR? Îl întreb pe dl Google, și iată ce-mi răspunde: https://www.google.com/search?q=valentin+popa+cv&sa=X&ved=0ahUKEwigxMiXz9jaAhXILFAKHWqHA8QQ1QIIgAEoAA&biw=1280&bih=609 Valentin Popa CV. Cărți publicate: Manuscrisul pierdut și Papagalul și revoluția.  Din câteva click uri aflu că, de fapt, autorul celor două cărți este un alt Valentin Popa, unul mai bătrân și mai brăilean decât domnul ministru sucevean/ moldovean Popa.

Dar nu-i nimic pierdut. Aflu din articolul Adinei Popescu intitulat ”Tovarășa Poștărița și restaurația” (Dilema veche, an XV, nr 740, 26 aprilie – 2 mai 2018) că dl ministru al educației Valentin Popa este și poet. Versurile de mai jos, plus alte câteva de genul acesta, ar putea să-i asigure intrarea în USR și candidatura (în cincinalul următor) la funcția de președinte al USR. Autoarea precizează că versurile au fost scrise și declamate cu ocazia celei de a 105-a aniversări a ASE București. Iată-le: ”Se cuvine, dragi prieteni/ Ca la ceas aniversar/ Să-i cinstim pe-aceia care/ La ASE fost-au făurari./ Pe acei ce-au pus sămânța, / Și au tras din greu, cu spor. ( …) Pe toți ce-am împins ștacheta/ Spre înalturi, către zări/ Ca ASE ul să răspundă/ Miilor de provocări/ Care-au îmbinat tradiții/ C-un învățământ modern/ Ducând faima Academiei/ Și intern, dar și extern/ Lor, a noastră admirație/ Și nu știu dacă contează/ Ci că toate se-mplini-vor/ Dacă un Popă le urează”.  Când am citit versul ”Pe acei ce-au pus sămânța” am avut o tresărire: nu cumva e un plagiat din ministrul agriculturii Daea?  Se pare că nu, dar mai trebuie investigat: ambii miniștri fiind mari iubitori de limbă română, sigur au și veleități artistico-literare (adică sunt și veleitari) și, foarte probabil, vor deveni, în curând, membri cotizanți la USR. Altfel de unde pensii pentru scriitori?    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!