liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Țuca Vlonga

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 452. Miercuri 28 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (174).


Joi 6 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. Prima zi de școală din trimestrul III. La socialism a vrut să ne ardă c-un extemporal, dar am făcut ”gît” și ne-a trecut ora c-un plan de recapitulare. La fizică – predare (116 frade F = ? grade Celsius știind că 80 F = 100C și 16F = 145C. Aiurea!)

La română: extemporal din ”Caracterizarea lui Petru Arjoca”. Am scris 3 pg. (nu știu însă cît de bine…). La istorie s-au anunțat Gozec și Gavril (8). Mai trebuia să avem apoi chimia și limba engleză… Dar, luîndu-mă după spusele vacii alea de soră medicală (c-altfel nu i-aș zice) mergem cu toții la Policlinică, nu înainte de a avea scandal cu diriginta și în special cu Rebca. La Policlinică am stat pînă la ora 13 și, văzînd că nu se mai face nimic, am plecat acasă. De la 16 la 18 am fost la film: ”Între doi” – producție bulgară. Nu-i rău, ba chiar mi-a plăcut. La masă mergem la ora 18, apoi mici plimbări.

Ziua a fost senină și frumoasă. Numai eu – și numai la școală – sînt al naibii de indispus. În rest, merge…

Vineri 7 aprilie 1967. Am întîrziat un pic la masă și Marcu ne-a făcut ”scandal”. La rusă – predare. La română – predare, la psihologie – predare, la geografie – predare, la engleză – predare (am tradus eu cu Albu și cu D. Hlinschi lecția cu Mark Twain).

Azi am avut ”scandal” cu diriginta care a spus că ieri ”ne-am făcut de cap” ș.a. I-o trece!

Ora de chimie care trebuia făcută ieri am făcut-o azi (predare). La masă, haleală a fost cam slabă pe ziua de azi. Acasă am învățat pentru mîine, apoi o oră de destindere: volley.

Azi vremea s-a stricat în oarecare măsură. Cerul puțin acoperit și – ceea ce-i mai rău – bate un vînt tăios. Seara, după ce-am venit de la masă am recapitulat lecțiile la istorie, fizică, apoi am făcut la engleză tema pentru luni (nu știu cum – probabil din reflexele condiționate – seara pe la 20, cînd face dna Stela mîncare ne lasă gura apă, deși noi abia mîncasem la 18. 30) Azi au instalat băncile în parc.

Sîmbătă 8 aprilie 1967. Iar am întîrziat un pic la masă. La fizică a predat. La ed fizică am făcut un baschet de toată frumusețea. Am luptat din răsputeri (14 – 10 pentru noi). Eu am fost în echipă cu Neculai. A plouat și s-a făcut noroi. Cupșan a scris o ”epopee” pentru toți din clasă. A început cu mine: înalt, drăguț, dar cam gînditor în ultimul timp pentru că inima i-i bolnavă… Ha! Ha! Chestia asta m-a mai dispus un pic.

La latină eu cu Gozec n-am avut cărți și profesoara ne-a certat. La sf orei, profesoara: ”cine se oferă să aducă data viitoare cărți pentru Druguș șoi Gozec?” Foarte tacticos, ridic două degete, iar Gozec mă urmează. Profesoara a fost satisfăcută.

La istorie: extemporal de jumate de oră. Tema. Primul guvern de la 6 martie 1945 (Bun!). La rusă: ”Druguș, ai scris?” – ”Da, tovarășa profesoară!”  – ”Adu-mi caietul!” – ”Da nu-i la mine…, i-acasă”. Pentru asta, mie și lui Gozec ne-au pus data și ora viitoare ne ascultă. (cu un punct scăzut). La biologie, moșul ne-a vorbit mai mult din amintiri și mai puțin despre lecție. Am terminat orele la 14. Diriginta m-a întrebat de masă, apoi: ”E bine, te mai miști, iei aer.”.

Pînă la 16 am stat și-am tocit ”Light Downs upon  Johnny Casside”. La 16 am fost la Pop (cu Albu). Ne-a învățat cum să răspundem la I.B.F.  (International Book Fellowship) și ce cărți să mai cerem.(Pop i-a adus carte de engleză lui Albu – o să ne ceară materie nouă la admitere!). Azi n-am făcut lecție, ci numai dictare (eu 8 greșeli, Albu triplu!). Pop mi-a dat revista ”Czechoslovak Youth” nr 3. Are adrese proaste. Pînă seara am citit revista, apoi… ce-mi vine? să fac corespondență! Am scris în Anglia, la I.B..F. și în Cehoslovacia (lui Zdenek – i-am pus în plic 25 de bani și o vedere din Rădăuți). Apoi am făcut o comandă de 7 cărți la Cartea prin poștă. I-am scris lui Mircea și acasă, la Grămești. Scrisoarea către Zdenek am semnat-o Livius Drusus. De fapt, așa m-au botezat cei de la I.B.F. și Maura. Flora și-a publicat și ea adresa în Cz. Y.

Azi e o zi cam urîțică. Am reușit să mă culc la ora zero. Unde mai pui că azi e și sîmbătă….

Duminică 9 aprile 1067. Ne-am sculat la ora 8. N-am mai mers la masă. Lui Toader i-a venit de-acasă (halva + pîine). Pe la 11 am ieșit afară și am făcut un volley cu Simota Dorin și Toader. Merge grozav. La 12 am fost la masă apoi am mers pînă la Liceul 1 unde m-am întîlnit cu Costică Gutău (poate dă o cinste…). Dar ne întîlnim cu dom Nicu Velniceru care ne dă cîte-o bere. Nu-i rău. Apoi ne-am mai plimbat, am venit acasă, am halit zdravăn, am mai băut cîte-o bere din fodurile noastre și de la 17.15 am mers la Casa de Cultură. ”Teatrul de stat din Bacău” a prezentat ”Cîntec de inimă albastră”. Foarte bun. O satiră foarte usturătoare și ușor de priceput.

Seara am halit ultimele resturi de pîine și halva și-am fost f. sătui. Apoi ne-am dat pe învățat (știu la rusă și-un pic la chimie). La engleză mai puțin. Din revista dată de Pop (”Tineretul cehoslovac”) am ales o adresă din Qatar (țara asta n-am găsit-o pe nici-o hartă). Ne-am culcat la 22.

Luni 10 aprilie 1967. La l rusă cum a intrat profesoara în clasă eu cu Gozec ne-am și înființat la tablă cu cărticelele-n mîini, gata de ascultare. A ieșit și Neculai. Ne-a ascultat zdravăn și ce-i drept (e drept) nu-i păcat! Am știut. Dar ne-a scăzut puncte pentru că: 1. Aveam data dinainte; 2. N-am scris cuvintele (cu toate că le-am știut!) ș.a. Deci: Gozec 5, H.N. 6 și eu 7 (tot îi puțin!). La ed fizică am jucat zdravăn fotbal cu clasa IX-a și mi s-a rupt un tenis cu totul (a ieșit și cu bătaie). La chimie a predat toată ora (jumate chimie, jumate ALA. Degeaba mai dictează). La dirigenție s-a vorbit despre situația la învățătură pe trimestrul II. Promovați: 77.77%. ”Druguș! Ți-am pus 10 la purtare, dar…Hm!”. Am ales, împreună cu diriginta 5 elevi pe care să-i fac uteciști. La engleză mi se pare că a ținut cont că data trecută am răspuns și ne-a notat. După masă Toader s-a dus la ”Înainte de război”. A fost Telucu pe aici și ne-a mai zis cîte ceva. Și-a găsit o nouă ”Doină” (chiar așa o cheamă; este elevă în clasa X-a, Liceul 1). Seara nu ne-am săturat și pe la 20 am cumpărat un colac de 3 lei care ne-a prins foarte bine.

Marți 11 aprilie 1967. M-am sculat la 6 Am făcut sport (60 de flotări la geam), ”m-am grijît” (L.D. pentru nebucovineni: m-am îngrijit, adică m-am îmbrăcat îngrijit, curat, frumos etc). De la 7.20 la 8 am avut meditații la engleză. Prima oră: extemporal la latină. Ne-a dat o foaie cu texte și tradu dacă poți… Fiță (LD = fițuică) ioc! Îmi pasează Țuca Vlonga una; baba se așează pe banca din spate și – libertate gîrlă! Dar degeaba! N-am pompat pentru că n-am știut de unde. La fizică a predat toată ora și la urmă ne-a dat întrebări. La română: extemporal – ”Analiza literară a piesei Mielul turbat” de Aurel Baranga. Am scris patru pagini (cred că-mi dă 5, blegul). Îi știu lecția la perfecție. La socialism noi cei patru băieți am vrut să dăm extemporal dar proful s-a luat după majoritate și n-am mai dat. La istorie m-am anunțat (ca un bleg ce sînt) și am știut binișor, dar mi-a pus numai 6.

Azi – o zi înăbușitor de caldă. De duminică încoace e grozav de cald. Băieții vin doar în uniformă la școală. Seara la cantină: macaroane. N-am mîncat. T0 n-a venit. Pe la 20 am cumpărat cu Toader un colac de trei lei.

Miercuri 12 aprilie 1967. Se împlinesc cinci ani de la zborul lui Gagarin. La geografie: extemporalu! Slăbuțu! La matematică extemporalu! Slăbuțu! Unde mai pun că la sfîrșitul orei m-a văzut trăgînd cartea și mi-a zis: ”Druguș! Ai copiat mereu!” Eu: ”Tovarășa profesoară! Cea mai bună dovadă că n-am copiat o să fie însuși extemporalul!” (Palavre!). La română a predat. La biologie a questionat așa un pic, pe deasupra, apoi a predat. La rusă s-au făcut niște exerciții, dar noi am fost prea veseli ca să știm despre ce-i vorba. Ducem o viață cu Dolenciuc… Trimestrul II ne-am distrat mereu și media 6 a ieșit ușor!

Acasă am găsit două scrisori la care mă așteptam. De la Mariana (București) și de la Mircea. Mariana-mi trimite vreo cinci adrese (trei din SUA, una din Moldova și una din Franța). Apoi – palavre! De la 14.30 la 16.20 am văzut filmul mexican ”Juana Gallo” foarte bun și mi-a plăcut. Seara am pierdut timpul cu masa. Pe la 19 a fost diriginta pe aici și a văzut cum învățăm… Mai tîrziu mi-am dat seama că n-am învățat la socialism. M-am culcat la 22. Am făcut ”fițe” la fizică și chimie.

Joi 13 aprilie 1967.  A dracului zi, am zis eu cum m-am sculat (L.D.: deși nu credeam și nu cred în superstiții, am găsit de cuviință să afurisesc ziua de 13…). Ne-am sculat pe la 6.30 Am făcut 60 de flotări. Apoi baie, masă la cantină. N-am mîncat nimic, ci numai m-am enervat cu pîinea aia cleioasă a lor!

La socialism: extemporal (Legea transformărilor cantitative care duc la schimbări calitative). Slăbuț. La fizică: extemporal: cinci întrebări foarte simple. N-am ce face și manevrez fițuica. Vine profa. Arunc fițuica în bancă. Se uită în bancă: ”Ce-i asta?” Eu: ”Fițuică” Profa: ”Trei puncte scăzute! Trebuia să-ți pun 1”. Apoi îmi schimbă subiectul și-mi pune trei întrebări de te doare mintea (o lege, ciclotronul și toată structura nucleului). Dă-o naibii, că tot i-am scris! Mai multă vorbă decît fapte! M-a chemat diriginta. Nu m-am dus. Mă vede directoarea: ”Copii în ore, ai?”. La istorie a adus extemporalele: 7. Acel 6 din oral s-a transformat în 8. Frumos!. La chimie: extemporal. La Rebca n-a mers cu copiatul. M-a ținut în prima bancă și m-a controlat. Dar i-am știut. La engleză: extemporal. (L-am dat pe 10, ba i-am făcut și Țucăi Vlonga).

Pe la 17 a venit Mitică, fratele lui Toader (un litru de vermut și un litru de sifon). Leucă. La masă – veselie mare. Am fost pe la internat și am făcut un pic de gălăgie. Am intrat în sala de mese și ne-am așezat la masă în vechile locuri. Dom Țopa, stupefiat, nu mai știa ce să facă! Pînă la urmă a dat pîinea, am ciupit din ea și am plecat. Am ieșit cu Telucu în oraș. Cînd am trecut pe lîngă Gînsac Mariana și Doina Hlinschi le-am înjurat (merită).      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 382 Miercuri 17 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (110).


Sîmbătă 4 iunie 1966. Dimineața Mircea iar s-a sculat cam greu și cînd se întorcea de la spălătorie era să se întîlnrască cu Haiuță. Acesta, însă, tot l-a zărit. Vine la mine și strigă: ”Scoală Druguș, te-așteaptă frate-tu de jumate de oră și tu dormi… Am crezut c-a dormit aici”. Eu: ”Nnuu n-a dormit aici”. Pe la 7 s-au adus rufele de la spălat și fiecare a mers în dormitoare să-și aleagă ceea ce  a dat. De multe ori nu mai găsești ce-ai dat. De ex., azi m-am făcut fără batistă. Cea adusă era cu găuri una lîngă alta, făcute de șoareci. A trebuit s-o arunc. O cămașă f bună pe care a adus-o Mircea a fost schimbată cu una ieftină și mică, una pentru un copil de 10 ani. Învîrtelile astea pe care le face Țopa ar trebui s-o coste. (L.D.: Doamna Țopa era soția bucătarului Țopa și mama pedagogului Țopa, un clan care avea pe mînă un întreg internat…). Dar mi se pare că orice reclamație ar fi de prisos și-ar rămîne nerezolvată. De voie de nevoie, o ducem și-așa…

Azi dimineață s-a anunțat la difuzor un comunicat în legătură cu ”îmbunătățirile aduse învățămîntului de stat”. Printre reformele făcute, două sînt mai importante și i-au entuziasmat pe toți. 1. Clasele a VIII-a nu mai dau examen de absolvire, ci primesc numai certificatul de 8 clase. 2. Pentru a se evita supraaglomerarea elevilor s-au redus dintre obiectele pentru maturitate. Astfel, cei de la reală dau examen la: română, matematică și un obiect la alegere (fizică, chimie, biologie). Umanistaica: română, o limbă străină și un obiect la alegere (istoria, filozofia, biologia).

Prima oră am avut istorie. S-a făcut o lecție de recapitulare, cam plicticoasă. Profesoara s-a mirat grozav și și-a făcut cruce cînd a auzit de asemenea reforme: ”Poate o să se suprime cu totul examenul de maturitate” și-a dat ea cu părerea. Nici rău n-ar fi…

Azi Albu a adus pozele pe care le-am făcut nu de mult. Am ieșit destul de bine în două din ele. Dar în una m-a prins cînd mă uitam la florile lui Albu… Una i-am luat-o pe de-a moaca (pe degeaba) și dacă nu mi-o cere nici nu i-o dau. La limba latină, ce i-a venit băbuței? Ne-a dat extemporal (pe două numere). A dat cîte trei propoziții (destul de ușoare) la fiecare. Am făcut și eu cîte ceva, mai ales cu ajutorul lui Halip, și – mai știi? – poate iese un 5 mai meritat. După extemporal a pus iar întrebări prin clasă, dar nu m-a mai întrebat nimic. Am destul 4-ul pe care mi l-a pus data trecută.

În pauză, Puha Vasile (X C): ”Măi!, ți-a văzut Steluța Pîrghie poza și a zis: ”Ce băiat simpatic!” Ha, ha, ha!

La fizică ne-a dat ”dracul cel sfînt” extemporal. Dacă primul l-am făcut mai bun și mi-a dat 5, atunci în ăsta nici 4 n-am. Am greșit un rezultat la problemă, iar teorie – ioc.

La chimie am avut oră liberă și a venit diriginta în clasă. Dînsa a făcut iar situația la învățătură și a spus fiecăruia ce note ar mai trebui să obțină. Restul ne-am distrat fiecare în felul nostru. B.M. (Lia) a scris în Album. Acesta progresează frumos… A scris mai multe cîntece de dragoste… Eu m-am distrat cu Ica: Eu: ”Ica, mai ai chestia aia? (făcînd un cerc în aer…). Ea: ”Nuuu…!”. Am necăjit-o toată ora cu ”chestia aia”…

După ora asta am asistat și la ora de limba franceză și-am mai prins cîte-un cuvînt.

Am luat masa la ora 1, m-am schimbat (cămașa albastră și canadiana) și-am ieșit cu Gherasim în oraș. Am mers cu el pînă la autogară, apoi ne-am despărțit. El s-a dus să se întîlnească cu N. și apoi să plece acasă cu cursa de 5, iar eu am rămas așa, nevînd altceva de făcut decît să mă plictisesc. Am început să mă plimb de unul singur. Mă mai întîlneam cu un coleg și mai schimbam cîte-o vorbă. Dar… deodată, o zăresc pe ”ea” (Lia). Traversa parcul. M-a văzut, s-a întors și a așteptat. M-am îndreptat spre ea, ne-am întîlnit și ne-am zîmbit. Eu: ”Ce mai faci?” Ea: ”Vroiam să merg la film, dar mai e timp…”. Am stat de vorbă în apropierea unui gard. Mi-a vorbit despre rudele ei: o tanti care este foarte rea cu ea, și despre mama ei. Mi-a spus că e tare păzită și urmărită. Ea: ”Dar a păzi o fată e totuna cu a păzi un cîrd de iepuri… Deci…”. Apoi am stat pe o bancă în apropierea cinematografului 7 Noiembrie. Nu știu de ce m-a apucat un tremur nervos (de emoție…). Mi-a povestit de ce a plecat de la Liceul din Liteni. Din cauza unui băiat care a fost foarte impertinent și care s-a purtat golănește cu ea. A promis răzbunare… Ea este (de loc) din Bănești (haltă). Părinții ei au fost foarte bogați, dar au avut probleme cu C.A.P – ul. Deoarece părinții ei nu erau membri C.A.P. nu a fost acceptată să dea admitere la Cluj la Școala de balet. O fost mereu o elevă bună: doar 9 și 10. La admiterea în liceu a fost prima pe listă. În timp ce noi discutam ne-au văzut mai multe colege: Vulpe, Vîntu, Ursaciuc, Grijincu și Dorina Albu (care-l aștepta pe Nicu Bujdei). A trecut și Telucu prin preajmă și mi-a făcut semn: ”Trage aproape!”. Apoi ne-am plimbat și, știind că este foarte păzită, am luat-o pe străzi lăturalnice. Itinerar: Karl Marx și Dobrogeanu Gherea pînă-n capăt. Eu, ca de obicei, m-am purtat ca un timid, dar nu m-am pierdut deloc cu firea. Partea proastă, la mine, este că nu am suficientă îndrăzneală la capitolul ”propuneri”. Prin dreptul bisericii evreiești, cam brusc, ea a spus ”Eu plec. Pa!”. Eu: ”Good bye!” și mi-am continuat drumul prin parc, spre oraș. Aici m-am întîlnit, de asemenea, cu prieteni și-am pierdut timpul pînă la 6. (Cu Lia am stat de la 2.30 la 5.30!).

Am intrat în librărie și m-am amorezat de două cărți: ”Ghid pentru vacanță” (9,50 lei) și ”Dicționar frazeologic român – englez” (17 lei). Acesta din urmă este foarte bun și nu știu cum voi face să-l cumpăr. Am cheltuit cam prostește banii și-acum tare mă tem că va trebui să rabd.

Am venit la internat, am început să citesc din ”Romeo, Julieta și întunericul”, dar am lăsat-o la o parte, găsindu-mi alte ocupații. Din curiozitate, m-am uitat prin Jurnalul lui Toader. Cu siguranță că dacă s-ar fi uitat el într-al meu, m-aș fi făcut foc, dar așa… (L.D. Nu mă pot abține să nu reamintesc aici celebra butadă: ”Viața noastră oscilează între dorința uriașă de a-i cunoaște pe alții și frica irepresivă de a fi cunoscut”). În el a scris cam puțin; în timp ce el l-a început c-o lună înainte de a începe eu caietul cu coperte roșii (L.D.: cele 400 de pagini anterioare acestui caiet). Eu am ajuns la al treilea caiet – și sper să-l termin și pe ăsta înainte de a-l termina el pe-al lui. N-a scris prea multe despre mine, ocupîndu-se mai mult de persoana lui. Totuși, într-un loc, m-a menționat într-o frază care m-a durut. S-a referit la faptul că, odată, Prandea a răcnit numai la el, cu toate că amîndoi eram vinovați în egală măsură. Toader a scris: ”De Druguș nici nu se atiinge, el e dintr-o familie mai ”bună”, pe cînd eu...”. Nu știu cum aș face să-i arăt că greșește spunînd asta, căci m-aș da de gol. Pentru N., Toader folosește un simbol  (L.D. îl descriu aici:  o linie scurtă, una medie și una lungă; pe mijlocul liniei medii sunt coborîte trei linii care pornesc dintr-un puct comun de deasupra liniei. Dacă ar fi să speculez această pictogramă aș spune că Toader avea – și el, ca și mine, ca și alții – triadicitatea în sînge. Cele trei linii sugerează evoluție (cantitativă și/ sau calitativă) continuă, iar cele trei linii de peste linia mediană sugerează dorința de stabilitate, fiind un trunchi de piramidă fără trasarea liniilor de bază). A scris de cîteva ori în engleză (I love you!). După ce m-am ”delectat” cu asta am mai citit din ”Romeo, Julieta și întunericul” și mi-am și notat cîteva expresii: ”La 18 ani fumatul îți întărește sentimentul maturității”. Asta e drept, dar eu sînt împotriva fumatului. Pentru simplul motiv că-mi face rău.

Începînd de azi, sau – cel mult – de ieri, trenul oprește și la ”Gara mică”, adică în dreptul parcului. Este destul de convenabil și multă lume coboară acum direct în oraș, fără a mai trece pe la gară.

La 7 s-a dat masa. Trebuie să amintesc că azi nu s-a făcut meditație: majoritatea erau plecați fie acasă, fie prin oraș (este o reuniune la ”veterinară”)

După 7 n-am mai ieșit în oraș, ci am stat în meditație, am citit și am scris. Pînă aproape de 9 s-a mai făcut un fel de meditație sub pedagogia lui Adochiței. În dormitorul 11, în seara asta, a fost un adevărat iad. Eram numai 7 băieți (eu, Halip Niculai, Atănăsoae, Simeria, Rusu Gh. și Halip Florea), dar am făcut un tărăboi cît 17. (L.D.: Precizez, aici, grafia corectă a celui pe care l-am grafiat mereu Florea. În catalog, numele corect este Halip Floria). Toți cîntam, lălăiam, strigam, băteam din pălmi, fluieram, săream, ”dansam”, ne băteam. Dacă nu s-a auzit din centru tot tărăboiul nostru, încă-i bun. După cum ne-am și așteptat, a venit dl Florea și ne-a mai  domolit. Am făcut o baie bună, apoi am făcut sport pînă pe la 10, apoi am adormit obosiți, dar înviorați după baie și cu geamurile deschise. Mircea n-a mai venit la mine-n noaptea asta.

Duminecă 5 iunie 1966. Dimineața, pe la 6, a venit Mircea la mine și mi-a spus că noaptea a petrecut-o la Solca cu șoferul Galan (cu autobuzul) și cu două fete (una-i Felicia din Dornești). S-au distrat bine, le-au lăsat în Solca și-au venit înapoi. M-a întrebat dacă n-am vreun franc… (cum n-aveam nimic, nici nu i-am dat…). S-a cam supărat pentru pierderea cămășii albe. Masa s-a dat după ora 8, iar pînă aproape de ora 9 am jucat fotbal. Pînă la 10 s-a făcut meditație, timp în care am scris întîmplările pentru ziua de ieri.  Prandea m-a întrebat dacă n-am ceva cărți de citit și i-am dat cele două volume de ”nuvele americane contemporane”. În pauza de 10 am jucat volei (mă pricep ”cam așa”). De la 10.30 pînă aproape de 12 iar am scris în Jurnal și-am cam terminat de scris. Vremea e schimbătoare.

Azi dimineață vremea era tare mohorîtă, iar acum stăruie pe cer niște nori mari lăptoși printre care mai răzbea soarele.

După ce-am luat masa, m-am dus și-am jucat volei. N-am apucat decît să luăm de cîteva ori bătaie, că vine Mircea (pe la ora 1) mort de foame și fără niciun ban. Am stat cu el pe la internat și a apărut și Toader. Acesta s-a dus la Țopa și i-a dat de mîncare. Mircea, flămînd și el, m-a rugat să intervin pe la Țopa, poate să-i dea și lui ceva. M-am dus la bucătar și l-am rugat, zicîndu-i că-i cu bani. Cînd a auzit de bani n-a vrut să mai mai vorbească ca lumea cu mine și a început să se răstească. Dar imediat s-a domolit și mi-a zis: ”Eu îi dau așa o farfurie de borș”. Dar i-a dat de toate: și felul I și II și III, ba încă mai mult ca la ceilalți. Astfel fiindu-i burta pusă la cale am ieșit tustrei în oraș. Mircea a mai povestit din aventurile sale, colindînd prin oraș (centru, gară, autogară). Am stat un timp și prin parc.

Toader mi-a făcut o propunere care m-a entuziasmat și la care mă gîndisem mai de mult și eu: să mergem să lucrăm undeva în timpul vacanței de vară. După ce ne-am despărțit de Mircea, tot timpul am vorbit numai de asta. Avem perspective foarte frumoase. Toader are un frate zidar la Cîmpulung și dacă mergem acolo, dăm de bine. Lucrăm jumate de zi și căpătăm cîte 40-50 de lei, plus mîncarea și dormitul asigurate. Vom cîștiga bani de distracții și ne îmbrăcăm bine, poate mai facem ceva bani și pentru excursii. Planurile sînt foarte atrăgătoare și realizabile în viitorul apropiat (pe la 20 iunie). Singura piedică care-mi stă în cale – cred – sînt părinții. Nu știu dacă vor fi de acord să lucrez, mai ales în condițiile astea, dar sper, totuși, să-i determin să mă lase. În orice caz e mult mai bine decît să stai acasă și să păzești puii. Ne-am mai învîrtit noi prin oraș (am cheltuit și ultimul leu – pe cireșe). La internat am ajuns pe la 5. Am halit mîncarea pentru seară, apoi ne-am întins în pat să dormim. Nici nu știu cum am adormit și-am somnit. Nu m-am trezit cînd a venit Haiuță la ora 6. Peste cîteva minute a venit Vicovan să încuie dormitoarele și să ne scoată afară. Noi – somnoroșii – i-am zis să ne încuie acolo. Și băiatul așa a făcut, iar noi ne-am chinuit să adormim iar, dar degeaba! Nu se mai lipea somnul de noi. Pe la 6.30 a venit Mircea la mine și i-a dat drumul în dormitor. Odată cu el am ieșit și noi afară, dar n-am mai venit la meditație. I-am dat lui Mircea un bilet de film la ”Unirea” și-a plecat. Noi am rămas să hotărîm ce facem.

Afară țîrîia o ploaie enervantă.

Am ieșit și noi în oraș; după somn ne-a venit o poftă grozavă de măncare. Ce mai încolo-încoace: ne era foame. Cum, la ora aceea, doar cofetăria mai era deschisă, am intrat acolo. Toader mi-a dat 3 lei să cumpăr niște prăjituri făcute cu unt. Am făcut ”tîrgul”, am luat prăjiturile și ne-am așezat la o masă să mîncăm. Mi-a dat o pungă și eram siguri c-o să ne săturăm. Iau eu o prăjitură, mai ia Toader una, apoi – ca să ne fie mai ușor – desfac punga. Am căscat ochii mari și-am văzut pe fundul pungii încă trei prăjituri și-atît! Bun ”tîrg” am mai făcut! Probabil vînzătorul mi-a dat numai de-un leu sau așa ceva, că grozav ne-a mai înșelat. După ce-am ieșit de-acolo, ne-am dat pe rîs pe chestia cu ”prăjiturile de trei lei”. Am mîncat mai nimic dar am rîs de 3 lei.

Azi a venit în orașul nostru și s-a instalat un circ, cu două scrîncioburi mari. Am mai stat noi pe la dos, apoi am venit în piață și ne-am adăpostit (de ploaie) sub o gheretă d-aia. Toader a fumat o țigară, apoi ne-am întîlnit cu Truță Simionesi, fratele lui Gigi Simionesi. Ne-a povestit despre Gigi, că vrea să dea liceul la seral și să intre în producție la IPROFIL Rădăuți. Ne-a întrebat dacă mai avem vreo durere cu ”tovarășii” de la internat. Cine face ceva scandal să-l dăm pe mîna lui, c-are el grijă. I-a spus lui Toader să nu se teamă de Istratoaie V.   Toader chiar are de gînd să-i facă o fentă (în legătură cu N.) și să-i dea și-un caft.

După asta am mers prin ploaie pînă la internat. Haiuță i-a spus lui Toader de la obraz că nu ne creadea chiar așa de groși la obraz și că și-a schimbat părerea despre noi. Toader s-a simțit atins și cînd a dat drumul la dormitoare, ne-am înțeles să mergem la el și să-i cerem scuze și iertare pentru fapta noastră. Dar am avut noroc că nu l-am mai întîlnit pe Haiuță. Mircea a venit pe la 9.30 și a dormit în patul lui Costică. Eu n-am mai avut somn și-am adormit pe la 11.

Luni 6 iunie 1966. Dimineață, Haiuță l-a văzut pe Mircea, dar nu i-a spus nimic. Mircea a luat sacul pe care l-am umplut cu cărți și rufe și l-a dus la autogară pentru a-l da acasă.

Vremea e înnourată și plouă mereu. I-am spus lui Mircea că dacă merge acasă, să-mi aranjeze chestia cu mersul la lucru pentru la vară (ca să fie terenul pregătit și să-mi fie mie mai ușor). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal apoi un pic de privire prin cărți.

Dimineața mergeam dezordonat spre școală, fluierînd și discutînd fără să mai băgăm de seamă că a trecut profesorul Fodor de la Liceul 1 pe lîngă noi. Acesta, ofensat că nu l-am salutat ne-a întors înapoi și ne-a scris pe toți într-un carnețel de-al lui. Nouă nu ne-a păsat prea mult de el și după ce i-am spus numele și clasa, ne-am continuat drumul fluierînd și discutînd. Ce ne poate face, la o adică? La urma urmei putem spune că noi nu cunoaștem profesorii de la Liceul 1. Ce pretenții poate să mai aibă?

Prima oră – l latină. Baba a ascultata cîteva eleve amenințate cu corigența. La sfîrșitul orei – anaibii babă! – mă pune să traduc o frază. Eu tac, ca de obicei, primind cu căință observațiile ei: ”Nu știu cum nu ție rușine să te scoli și să nu spui nimic. Eu știu că un elev bun e bun la toate. Uite, azi mai ai un patru”. Și mi-a mai pus un patru. Dar poate să-mi pună și o infinitate de 4 și-un 3 că tot ies eu cu fața curată. Doar n-o să mă apuc de învățat acuma, la urmă…

Ora asta am avut mult de scris. Ea: ”? Mi- De ce m-ai lovit aseară Mi-ai dat două palme. N-am știut că te pricepi la așa ceva.” Eu: ”Zău nu știu la ce te referi!” Ea: Am visat că ne plimbam pe o cîmpie și tu mi-ai tras două palme și m-am trezit înspăimîntată” (În gînd: lucrurile merg bine: se gîndește la mine…). Eu: ”N-aș fi în stare de așa ceva. Cum ai ajuns sîmbătă acasă? Te-a certat tare?” Ea mi-a explicat cum a minciunit-o pe tanti, și-a scăpat. Eu: ”Nu ți-am răpit prea mult timp. Tu trebuie să depui un mic efort...” A mai urmat un schimb de bilețele în care am convenit să venim mai degrabă la atelier și să-i mai arăt cîte ceva la matematică. Azi a venit cu o flanea albă și cu părul în două codițe. În pauză m-am întîlnit cu Toader și ne-am înțeles să mergem să lucrăm pînă pe 2 iulie și la acea dată să mergem în excursie fără a mai apela la ajutorul financiar al părinților. Am întrebat-o pe Lia dacă este supărată pe mine. Mi-a spus că n-are de ce. Foarte bine.

De sîmbătă, clanța ușii de la clasă s-a stricat și e bună numai pe o parte. În pauză ne închidem în clasă și fetele se distrează nevoie mare, dansînd și cîntînd. Dacă vine cineva, se deschide ușa nu înainte de a se restabili liniștea.

Ora a doua am avut economia. Profesoarul a dat să asculte, dar și-a adus aminte că încă n-am dat extemporal. Fără să țină cont de protestele noastre urlătoare ne-a dat extemporal din lecția de recapitulare. Ne-a dat să scriem despre ”Legea plusvalorii în capitalism”. Am scris numai o pagină (pe-un 4-5). Restul orei am mai luat o lecție recapitulativă. Economul ne-a promis că într-o oră viitoare vom merge și vom vizita o întreprindere.

La muzică, baba a fost foarte nervoasă. A răcnit teribil la fetele care-au lipsit săptămîna asta. Apoi – iar – cine s-a mai îndreptat? Și cine trebuie să se mai îndrepte? În ultimele minute a făcut ascultarea elevilor necoriști.

La chimie am făcut oră de laborator, oră în care s-a făcut recapitualare și s-au ”îndreptat” cîteva eleve. Gozec: ”Liviu! Vrei să-ți dau locul meu lîngă Melexina? ” Eu: ”Nu-i nevoie”. Ne-a adus extemporalele. Mă mir că am 5. Am scris cîteva prostii: în loc să scriu ”Cuprul are importanță” am scris ”Cuprul are alianțe”.

După ore, în drum spre școala veche, la ed fizică am adunat mai multe extemporale și le-am dat foc în mod simbolic…

La ed fizică am făcut afară, pe terenul umed, un meci de handbal. Eu am avut o echipă formată din: Gozec – portar, Albu Dorina, Teleagă Viorica (care striga s-o aleg pe Melexina și tocmai de asta n-am ales-o, și-am luat-o pe Viorica. Am jucat destul de mult și-am cîștigat cu 3 – 0 (două eu și un gol Albu).

După această oră (pe care eu o aștept întotdeauna cu nerăbdare, ca să mă mai destind) am mers la școala nouă, la ora de engleză. În această oră Pop a făcut numai ascultare. Azi a pus numai note mici. Toader a încasat cu f f multă indulgență un 5 (și i-a coborît media la 7).

După ce-am luat masa am făcut un bilet de voie la atelier și-am plecat la școală la 2.30. Aici, după cum nu mă așteptam, erau mai multe fete în afară de Melexina (Puha E, Nichiforel și Agarofinei Elena). Am început – dragă doamne – să învățăm la matematică, dar ne-am trezit discutînd alte fleacuri: despre căsnicie, bărbați, femei, popi, biserică etc. Îndată au venit și alte fete lîngă noi și-am lăsat matematica la pămînt. Mare lucru dacă scoate fata asta media. Cînd au venit și băieții și restul de fete s-a încins veselie mare. Dansul nelipsit s-a înființat, iar eu cu Gozec, Gavril și Țuca Vlonga am jucat două șeptici și-un trombon. După ora 4 a venit și profesorul și după ce-a făcut apelul, ce-i vine-n cap deșteptului: să ne dea extemporal. Adică, nu facem nici o oră de atelier și el dă extemporal. Am făcut un scandal infernal. Fiecare striga în felul lui, numai să nu dăm extemporal! Din cauza asta s-a enervat și profesorul la culme. În special pe mine s-a supărat foc: ”Ce-i cu tine aici? Faci revoluție?” Lucrurile s-au mai liniștit și-am dat – vorbă să fie – extemporal. La început nu vroiam nici în ruptul capului să dau, dar văzînd că majoritatea încep să copie de pe o fițuică rătăcită, m-am dat și eu pe lîngă grămadă și-am copiat și eu cîteva prostii. Am făcut o schemă în batjocură și-am predat așa zisul extemporal. Pe la 5 am ieșit în oraș, împreună cu B.M., N.L și H.N. (L.D: adică cu Lia, Lucia și Niculai). Am mers împreună pînă-n centru. Pe drum Lia mi-a făcut o observație: să nu mai pocnesc din frunze pe stradă. Eu m-am dus apoi cu Halip prin tîrg iar ele s-au dus în parc. Eu am trecut prin piață și m-am întîlnit c-un cîrd de fete de la noi din clasă: Țuca, Ica, Omelcenco și ceilalți doi băieți. Fetele m-au invitat să mergem cu toții la film de la 6 la 8, dar a trebuit să refuz. Azi, Prandea mă tem că mi-ar face bucata să lipsesc atît (mai pierdeam și masa). Au venit spre internat și numai bine am ajuns la 5.30. De la 5.30 la 7 am scris în Jurnal. Toader a fost cu N. la ”Haiducii” și a venit pe la 6.20. După ce-am luat masa, am luat o hotărîre rapidă: în seara asta la 8.30 vine o comedie foarte bună (”Căsătorie prin concurs”). Mergem imediat la Poștă să scoatem bani de bilete (vreo 20 de lei). Cînd am cerut o foaie de restituire, funcționara-mi spune că la CEC e deschis pînă la 8. Era 7.25 și noi ne-am și pornit să scoatem de la CEC și să avem timp să scoatem și bilete. Ajungem la CEC la 7.30 cînd colo: ora închiderii. ”Hai napoi!”. Mergem iar la Poștă și vrem să scoatem bani. Funcționara ne spune că nu ne poate da acum, ci peste vreo oră – două: ”Ce vă pot face eu?” Noi: ”Să nu ne mai trimiteți pe la CEC”, răspund eu înțepat. Continuăm să așteptăm: ”Degeaba așteptați” ni se spune iar. ”Aoleu” miorlăi eu, și luîndu-ne actele ieșim afară rîzînd. Al naibii ghinion: n-am putut merge la teatru pentru că banii-s la CEC.

De la 8 la 9 am scris în Jurnal. Seara am mai luat hotărîri cu Toader în legătura cu ”rabota” (munca). El va merge înainte, aranjează acolo și îmi scrie ce și cum. Mai toți colegii mei s-au hotărît să lucreze la vară. În seara asta Mircea n-a mai venit. Probabil e acasă.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!