liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Toader (Teddy) Gherasim

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 447. Vineri 23 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (169).


Duminică 25 decembrie 1966. Christmas. Ieri la EDO Bucuresti am auzit străvechi colinde. La celelalte posturi în limbi străine, de asemenea, se auzeau asemenea cîntări. Mi se pare c-au început să se readucă pe un plan mai apropiat vechile tradiții și sărbători.

Ieri am primit Moscow News – ultimul număr. Aseară m-am culcat la 23.45 și azi dimineață m-am sculat la 8.30. Visasem că aveam un autoturism și cu el puteam cuceri orice fată: chiar așa e!

Azi am stat toată ziua în casă și am ascultat radio. Posturile românești au transmis muzică ușoară, populară și diferite emisiuni duminicale; celelalte posturi în limba română au transmis colinde, obiceiuri de Crăciun, povești și alte nimicuri. Azi am dibuit postul de radio Radio Paris, dar nu pare a fi Vocea Parisului pe care am dibuit-o cîteva veri în urmă.

Tata a fost dimineața la școală. Mama mă zorea să duc scrisorile și felicitările și pînă la urmă m-a făcut să mă schimb și să mă îmbrac cu costumul. Îmi vine bine, cred. Pantalonii sînt fără manșetă și foarte largi jos. Dar tocmai cînd eram gata apare tata care a adus ziarele și o laconică carte poștală de la nanul lui Mircea (Buliga Dumitru, Strada Maior Ignat nr 20, Botoșani) în care ne spune că ne așteaptă de Anul Nou. Nu m-am mai adus nicăieri.

Programul zilei de azi s-a desfășurat după trei criterii: 1. Vacanță; 2. Duminică; 3. Crăciunul. S-a mîncat și s-a băut după pofta inimii fiecăruia, am jucat table și durac, apoi am citit o altă nuvelă a lui Zweig, ”Noapte fantastică”.

Spre seară a nins binișor, după ce mai înainte plouase un pic, așa că s-a așezat un strat de zăpadă peste unul de gheață. Seara m-am apucat și am apucat să traduc ”Our Franck” pînă la 23.30. Am tradus patru pagini în scris și am scos cuvintele. Pînă la 23.45 am scris în Jurnal. Am stat apoi să prind, la miezul nopții, ”Parla Bucarest”, dar n-a fost chip. Pînă la ora 1 am ascultat ”Glasul patriei”. S-a vorbit despre Crăciun. S-au oficiat slujbe. Iustinian: credința în Dumnezeu, iubirea aproapelui ș.a. Au urmat cîntece de pahar.

Luni 25 decembrie 1966. Altă zi de trîndăveală; n-am ieșit nicăieri decît prin curte și-am făcut cărări în toate direcțiile. Am mîncat pe la 10. Toată ziua radioul nu s-a odihnit o clipă. Mama m-a bătut tot timpul la cap să merg la Poștă, dar eu nu și nu. Și nu m-am dus. Pe la 15 a venit factorul poștal care a adus numai două scrisori dar care mi-au produs o mare bucurie. Ambele erau din Cuba. Una era de la Maura și alta era de la Flora (scrisoarea de la Flora era deschisă și înăuntru am găsit doar o singură vedere, o reproducere și o fotografie a ei (mutră de… cubaneză). Maura mi-a trimis două vederi și o hartă a Cubei. Ea nu mi-a trimis forografia. Ambele mi-au scris cuvinte cubaneze = spaniole. Flora este năsută pe 26 ianuarie 1952 este în clasa X-a. Vrea ochelari și țigări românești. În fine, m-am bucurat de multe. Îmi pare rău că mi–au furat jnapanii vederile de la Flora. Azi mi-am ras ”barba” și mustața care era… magnifică. După amiază am ascultat Londra de la 18 la 18.30.

Spre seara a venit tata de la Tacu (un sat component al comunei Grămești). A fost acolo cu o brigadă științifică. Apoi au venit în vizită tanti Lucreția cu gemenii. După ce-au plecat aceștia, pe la 19, m-am apucat de scris scrisori. I-am spus lui tanti: ”Tanti, mai știi de unde sare iepurele?” Ea: ”Asta-i bună!”. Mama s-a gîndit să-mi ceară un cîntec la Radio Moscova sau la Radio București. Tata s-a bucurat foarte mult de cele două scrisori primite. Tata și mama s-au culcat la 19 și eu am răspuns imediat celor două ”amigos”. Laurei i-am trimis fotografia mea, un leu de hîrtie și monede de 10 bani și de 5 bani, o vedere din Vatra Dornei, una din Moscova și o carte poștală-felicitare. Florei i-am trimis o vedere din Cîmpulung (Cabana Deia), o fotografie cu Kremlinul + un leu, 5 bani și 10 bani și un timbru de 40 de bani.

Azi a fost o zi minunată, dar noaptea se lasă frig. Seara am stat pînă la 23.

Marți 27 decembrie 1966. Dimineața m-am sculat la 8 și – foarte harnic – m-am spălat, îmbrăcat și am mers la Poștă unde am dat cele două scrisori pentru Cuba (plus una pentru India) recomandat-par avion. Am supratimbrat niște felicitări pentru URSS și am mai cumpărat 10 timbre (să fie!). Toate astea m-au costat în total 25 de lei. Apoi am venit acasă așa cum știu eu (pas întins și alert) și am ajuns acasă ud leoarcă.

Pînă seara ce să mai fac? Mă mai uit prin vederi și scrisori, la fotografii și la celelalte mărunțișuri. Am jucat table cu mama și tata și am ascultat la radio. De cînd am venit eu acasă radioul nostru nu tace o clipă; îl scarpin pe toate trei lungimile de undă și mereu mai descopăr noi posturi de radio. Am început să adun material documentar pentru Cuba sau alte țări (vegetație, animale, stema) și-am început să-mi notez de pe acum ce să le mai scriu și să-mi mai trimită.

Seara a fost o ceartă între mama și tata. Mama a plîns. Why? To have or not to have a family? Better not. M-am culcat la 0.30.

Miercuri 28 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9.30. Tata a plecat la școală, iar mama s-a dus la Poștă să-i trimită un pachet buniței (o curcă + mere). Pînă la amiază am desfăcat un coșuleț de popușoi și, bineînțeles, am ascultat muzică. Și totuși mă plictisesc.  Nu-mi arde nici de scris, nici de citit – ca altădată; nici de ieșit afară și de distrat – ca niciodată. De exemplu, nu am niciun chef să merg la Botoșani, dar mama vrea numaidecît. Nu știu dacă ăsta e un bine devreme ce nu-i simt nevoia. Dar chiar un bine făcut cu de-a sila e un rău.

Mă mai ocup cîte-un pic cu engleza și-am făcut o nouă revizie în colecția mea de Moscow News. Îmi pare rău că nu m-am putut abona și de-acum o rog mereu pe bunița să aibă grijă și să-mi cumpere toate numerele. Am de gînd ca în 1967 să particip la concursul ”Do you know the Soviet Union?” Și aș avea ambiția să cîștig.

Nu știu cum, dar anul ăsta parcă-s mai liber și mai indiferent față de școală și uit că este ultimul an și am de dat examene. De mîine îmi fac program de recapitulare.

Azi am primit trei scrisori: toate pentru mine. Două sînt de la Radio Moscova: ”Sincere felicitări cu ziua Republicii și de Anul Nou. La mulți ani! Radio Moscova.” + un Program și un prospect. Același conținut este trimis și pe adresa lui Mircea – îl au deja în evidență. A treia scrisoare era de la Telucu. Îi merge cu adevărat bine cu ”noua” care știe ce vrea și s-a distrat bine de Crăciun. Anul nou – la cămin: citește, scrie, ascultă radio.

Pînă seara am jucat table și mă țin tare. Nu-l las pe tata să mă depășească. Noaptea (de la 22 la 23) i-am scris lui Telucu (T2) și am de gînd să-i scriu și lui Teddy (Toader/ T1). Dar acum, după ce am terminat de scris în Jurnal e prea tîrziu, orel-s chiar înaintate. E miezul nopții.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!