liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Teodora Hanuseac

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 436. Luni 12 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (158).


Sîmbătă 23 iulie 1966. Dimineața m-am sculat în razele soarelui și în gălăgia copiilor. După ce m-am echipat și m-am spălat am ieșit cu Toader pînă în centrul orașului. Mi-am cumpărat o vedere din orașul Gh. Gheorghiu-Dej. Pe la 8 am transportat bagajele la autobuz apoi ne-am încolonat și-am mers la o cofetărie cu terasă unde-am luat un ceai cu corn și o prăjitură de 1,50. Nu ne-a astupat prea mult foamea. Am mîncat și înghețată pe băț. Pînă aproape de amiază ne-am tot învîrtit prin modernul oraș. Totul e nou și curat aici. Pe la 11 am părăsit orașul și ne-am îndreptat spre Bacău. Aici am coborît într-un parc apoi am mers la o autoservire unde ni s-a dat o ciorbă, mazăre cu carne și-un suc. Dar am ieșit de-acolo parcă mai flămînd de cum am intrat. Cu ciorba m-am fript grozav la început, apoi am lăsat-o, iar cu o lingură de mazăre e imposibil să-ți potolești foamea. Nici n-am avut după ce să beau sucul. Neavînd alte resurse de unde să mănînc a trebuit să rabd. Am revenit apoi în parc și-am stat multișor aici. Erau tare multe țigănci prin parc și toate aveau cărți de ghicit. Din curiozitate Toader i-a dat un leu să-i ghicească. Noi ne-am adunat și-am ascultat șirul de vorbe fără înțeles ale țigăncii. După asta Iță s-a luat la ceartă cu una: ”Mă fato, cînd ți-oi da una...!”. Țiganca însă nu s-a intimidat și a vrut să-l scuipe, dar el s-a ferit și flegma a căzut pe piciorul unei fete. Storoj cu soția stăteau pe o bancă alăturată și s-au amuzat de scena asta.

În curînd am ridicat și de aici ancora. Următoarea haltă trebuia s-o facem la Agapia unde ar fi trebuit să dormim. Traseul s-a modificat și n-am mai mers pe la Roman, ci direct la Piatra Neamț. Aici am făcut o oprire de cca o oră. Cînd am ajuns aici ploua, dar imediat a stat. Tocmai atunci se transmitea meciul Korea – Portugalia și era 3-0 pentru coreeni: era o rumoare și-o veselie generală. Toți rîdeau de asemenea surpriză. Dar surpriza nu s-a oprit aici. În repriza a II-a Eusebio a marcat 4 goluri, iar Augusto unul, cîștigînd meciul cu 5 la 3. Am colindat orașul de unul singur, mergînd prin piață și apoi pe o stradă ce ducea la deal. La 5.30 ne-am adunat cu toții în fața autobuzului. Mișu a pierdut 20 de lei la loz în plic. Pe la 6 am pornit, dar înainte de a ajunge în Tg Neamț vedem un drumușor în drepta: Varatec 6 km. Directoarea: musai să vedem și Varatecul: Am cotit-o pe drumușor, am trecut printr-un vad și imediat am ajuns în fața Mînăstirii Varatec. Am intrat în curtea de lîngă mînăstire. Curtea era împrejmuită de chilii. Dar aici planurile noastre s-au transformat. Am rămas să dormim aici. Profesoara Galan i-a spus maicii starețe cu care vorbea: ”Pentru băieți nu s-ar găsi o șură cu paie undeva să doarmă?”. Dar maica i-a replicat dur: ”Doamne ferește! Da ce, sîntem în pustietate?”. Apoi a început să ne repartizeze pe la casele maicilor ce înconjurau mînăstirea. Noi patru am nimerit cu maica Munteanu la o căsuță din dreapta mînăstirii, pe un deal. Ne-a asigurat că ea ne va face paturile, iar noi să venim peste o oră, pe la 9 (21). Toader și Mișu s-au grăbit să ocupe un pat mare din prima cameră, iar eu cu Aurel și Met cu Juravle (4) am mers în a doua cameră unde erau trei paturi. Met cu Juravle pe unul, iar eu cu Lazurca pe altul (al treilea rămăsese liber). Am coborît în fața mînăstirii apoi am mers pe jos la o prăvălie și o bodegă. Aici ne-a fost asigurată cina. Mișu și Toader mai aveau ceva bani și au găsit de cuviință să-i lase la Bodega Varatec luînd vreo 7-8 țuici de fiecare. Asta i-a fost de-ajuns lui Mișu ca să aibă chef de vorbă și să facă prostii: ”La țuica e la vita!”. La masă ni s-a servit ficat, șnițel și cîte o jumătate de bere de ”cap de locuitor”. După ce-am terminat cu masa am plecat. Mișu cam făcea mătănii… Am mers pe la autobuz. Aici o maică ținea un felinar. Mișu se închină larg în fața ei și-mi pare că maica a observat că-i beat și l-a privit cu dispreț. Văzîndu-l, Teodora mi-a adus aminte de acel 2 mai 1966… Apoi am mers la ”dormitor”. Am ciocănit la ușă și maica ne-a dat drumul. Eu cu Lazurcă am dormit singuri, separat. Maica a crezut toate explicațiile pe care i le-am dat eu ca motiv al întîrzierii (se făcuse deja 22.30). Mișu și Toader au venit mai tîrziu. Eu le-am deschis. Spre marea rușine a noastră au început să vorbească și să rîdă tare. Toader era conștient de tot ce făcea și încerca să-l mai tempereze pe Mișu care avea chef, nu glumă. A venit pe la noi, avea chef de bătaie și, ca printr-o minune, s-a liniștit și-a adormit bolborosind. Așternuturile în care ne-a culcat maica Munteanu erau curate și mirosea a aer de munte, proaspăt. Mai mare dragul să dormi în halul ăsta! Ne-am răzbunat pentru noaptea chinuită de la Onești. Ba eu am dormit și singur. Majoritatea au dormit cîte doi. Mîine avem în program să vizităm multe obiective  și pe lîngă toate să ajungem și să dormim ACASĂ.

Duminică 24 iulie 1966. Dimineața ne-am trezit la 6.30, am aranjat un pic paturile, ne-am spălat, apoi Mișu și Toader i-au mulțumit maicii pentru găzduire și și-au cerut iertare pentru că ”am vorbit cam tare”. Maica i-a sigurat însă că n-a auzit nimic. Am plecat apoi la autobuz.. Aici fiecare se spovedea cum și pe unde am dormit.

Împreună cu Mișu am mers la biserica din apropiere în curtea căreia era mormîntul Veronicăi Micle. Pe cruce era fotografia poetei și cîteva versuri. Mînăstirea Văratec n-am vizitat-o căci se făcea slujbă și m-am lăsat păgubaș. Am vizitat muzeul mînăstirii (la ușă era un sistem de papuci cu care vizitatorii se încălțau peste pantofi pentru a proteja parechetul). Muzeul era interesant numai prin vechimea exponatelor și frumusețea cîtorva obiecte bisericești. De aici am cumpărat fotografia Veronicăi Micle (2 lei). Maica stareță ne-a fost ghid și ne-a povestit din istoricul mînăstirii. Ne-a spus că la Văratec sînt 260 de maice. Katz și Henri au observat că sînt ateu, dar nici eu n-am căutat să ascund. Totuși, în incinta mînăstirii m-am purtat cuviincios, respectînd bunele obiceiuri ale maicelor. Este o mare diferență socială între popi și călugărițe.

După ce-am vizitat muzeul am mers prin sat pe jos și aici l-am așteptat pe Storoj care a avut o încurcătură cu plata mesei de aseară. În sfîrșit a venit și el. Am luat-o pe un drum de țară și cei 6 km ce erau pînă la Mînăstirea Agapia au fost parcurși imediat.  Am ajuns aici în jurul orei 10. Am observat că Agapia are aceeași construcție ca Varatecul. Aici încă se oficia slujba de duminică. Totuși am intrat în incinta mînăstirii și am ajuns pînă în fața altarului. Acum mă aflam pentru prima dată în fața unui altar și a unui preot care ținea slujba.  Pînă acum, în imaginația mea altarul trebuia să fie un loc așezat undeva sus. (L.D.: probabil, făceam confuzie cu amvonul... Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Amvon ).  Am văzut picturile lui Grigorescu (un sfînt cu ochii în lacrimi, f f bine realizat). După preot a venit unul mai bătrîn și mai mare în grad și a binecuvîntat mulțimea din față. Toader a împins capul și preotul l-a atins și pe el. Eu nici n-am făcut cruce…. Am ieșit apoi afară. Am observat că Burdujanca se închina și pupa toate icoanele. Afară, în exteriorul curții mînăstirii, lîngă o fîntînă, am jucat cărți cu Toader și Aurel. Se făcuse 11 și noi nu mîncasem nimic. Mi-am ostoit foamea cu cîteva roșii și un pic de pîine aduse de Mișu (face el rost). Apoi Storoj a cumpărat mîncare și ne-am refugiat pe un tăpșan sub o poală de pădure și acolo s-a făcut împărțeala. Ni s-a dat unt, pateu, două bulci și… în sfîrșit, m-am săturat și eu. Asta mi-a fost toată mîncarea pentru întreaga zi.

Pe la amiază am părăsit Agapia mergînd la Tg Neamț. Pînă acolo, Katz s-a străduit să mă învețe un pic de poker și-am prins cîte ceva.

Am vizitat apoi Humuleștii lui Creangă petrecînd cîteva minute la Casa Memorială. De aici am plecat la Cetatea Neamțului care acum e în curs de restaurare. De sus de pe cetate se vede un peisaj minaunat, de întinderi. Cetatea este impunătoare. În fața ei este un desiș de salcîmi, probabil așa era și pe vremuri pentru a stăvili înaintarea dușmanului. De aici din pădure am mestecat multă vreme un boț de ”mesteacă” de brad.

Pe la 15 (nu mai țin exact minte ora) am plecat spre casă. Gherasim și consătenii lui au coborît la Brăhoaia. Apoi, cum am intrat în oraș am început să ne rărim. Pînă în fața școlii am rămas doar vreo patru. Pe drum l-am lămurit pe Leonti (unul din clasa 8-a) să mă facă cu 10 lei. El a împrumutat de la doamna Burdujan și imediat mi i-a dat. Eu m-am dus la cursă, mi-am scos bilet și peste cîteva minute am și plecat din Rădăuți, tot cu un autobuz de care m-am săturat pînă peste cap. Pînă la Siret am mers în tovărășia unui student de la Brașov. Tot drumul am vorbit despre studenție și viața de student (a terminat liceul în 1959). Am ajuns cu bine la Siret unde, din cauza căldurii, am coborît cu toții. Eu mi-am găsit un loc pe o bancă în fața unui alt autobuz. Am stat și-am citit o revistă. Dar am avut ghinion! Am confundat autobuzul din fața mea cu cel care pleca la Grămești. Eu stăteam în fața autobuzului gol și așteptam să pornească. Am văzut că primul autobuz (ăla cu care am venit eu) pleacă, dar eram sigur că nu ăla pleca la Grămești și m-am cufundat în lectura revistei. M-am ”trezit” pe la 7 fără ceva. Văzînd că ”autobuzul meu” nu mai pornește m-am dus la ”casă” să văd la ce oră pleacă. Casierul mi-a spus că la ora aceea autobuzul a ajuns deja în Grămești și chiar la Zamostea… După cîteva explicații am înțeles că m-am înșelat amarnic și-am rămas prostit de propria mea prostie. Am luat-o imediat din loc, hotărît să ajung acasă, să iau bicicleta, să mă duc la Zamostea și să să-mi recuperez geanta pe care am lăsat-o în autobuz. Am grăbit pasul cît am putut, făcînd un km în 6-7 minute. Cu o asemenea viteză la 8 fix am fost în Grămești (în centru). Așadar, 10 km pe oră. Din fața căminului (cultural) mi-a ieșit tata înainte. Nu s-a prea bucurat de întîmplarea mea și m-a cam ocărît. Mergeam repede cu el să ajung mai repede acasă și să o iau din loc. Dar, prin apropierea Sfatului am auzit-o pe mama strigîndu-mă. Am mers toți trei la Sfat și tata a telefonat omului de serviciu de la Zamostea și a întrebat de servietă. Peste cîteva minute a venit și răspunsul: ”Este!”. Mîine dimineață va trebui să vin la cursă să o recuperez. .

Am venit cu toții acasă și m-am apucat imediat de povestit cum am petrecut în excursie. Tata a făcut cîteva partide de table cu nenea Puiu (Marian, tatăl gemenilor Petrică și Paulică) și l-a snopit în bătaie! Apoi am mers cu toții la familia Marianciuc.  Mama și tata se duc în seara asta la nunta Tatianei Dănilă (colega mea din clasele V – VII) care va deveni Tatiana Dumitrovici. (L.D.: Dumitrovici era fostul nostru profesor de educație fizică). Eu am rămas singur acasă și pînă să mă culc, am răsfoit și admirat îndelung colecția mea de vederi din țară (cele colectate recent, în excursie, se află la Zamostea...).

Seara m-am culcat pe la 22 hotărît să mă odihnesc bine pe arcurile noi ale canapelei. Am avut grijă să pun ceasul să sune la ora 6 pentru a putea lua mîine geanta în primire.

Luni 25 iulie 1966. Dimineața, nemilosul ceas m-a sculat la 6. Am luat bicicleta și pe la 6.20 m-am dus la Poștă (stație de autobuz) în locul unde oprește cursa. Mama și tata au venit de la nuntă ca să-mi ia ei servieta. Cînd a venit autobuzul, cu greu a reușit mama să se strecoare prin mulțimea ce se îmbulzea la ușă și să obțină servieta. Eu am venit cu bicicleta înainte acasă, apoi dînșii mai tîrziu. Cum au venit s-au culcat și au stat în pat pînă la amiază. Mi-am ras mustăcioara. Am încercat să-mi ascut cuțitul pe o piatră dar fără succes.  Radio D.V. (L.D. adică Deutsche Welle) și-a intitulat emisiunea ”The Voice of Germany”. Mama mi-a spus o serie de noutăți (noi erau pentru mine). În timpul celor 7 zile cît am lipsit ne-a vizitat nenea Victor de la Sulina cu Trabantul propriu. În gardul care ne desparte de familia Marian, tata a făcut o poartă. Mama a lucrat mult la carpeta ce a început-o la 25 III 1965. Tanti Lucreția a păstrat cîteva pere pentru mine și le-am mîncat cu poftă. Ziua a fost frumoasă și călduroasă. M-am odihnit după pofta inimii și am dormit un pic. RFG – URSS 2-0!

Marți 26 iulie 1966. M-am sculat la 9, tîndălind în pat multă vreme după ce m-am trezit. Dimineața am fost la cooperativă și-am reușit să pun deoparte un leu. Acum încerc să adun bani pentru o pereche de ochelari de soare. Mama mi-a văzut vederile în valoare de 70 de lei! A fost foarte supărată pe mine și mi-a garantat că în alte excursii nu-mi va mai da bani de cheltuială.

Ziua de azi am trecut-o cu tăiatul lemnelor (despicat și aranjat cioate de răchită). Dimineața era o zi frumoasă, dar dupăamiză s-a înnourat și a plouat. Mama i-a scris buniței. Cît am stat în casă am jucat table. Azi am prins al doilea șoarec cu o mică capcană. O pun în beci și neapărat vînez cîte un șoarec. Mă voi ocupa de asta de acum înainte și sper să scap beciul și casa de șoareci.

Seara a fost meci în cadrul Campionatului mondial de fotbal de la Londra. Anglia – Portugalia 2-1. Cel mai frumos meci! Eusebio a găurit pentru prima dată poarta engleză (Banks).

Miercuri 27 iulie 1966. Ca de obicei în ultimele zile m-am sculat la 9. Am plecat imediat la Poștă și-am dus scrisoarea pentru bunița pentru a pleca azi. Am făcut program ”sportiv” pentru astăzi. Pe lîngă cioate am curmat și cîteva putregaiuri tot de răchită care, zice tata, vor prinde minunat la iarnă. Azi am mai fost prin copaci și am cules ultimele vișine. Tata a mai cules, și el, două căldări de vișine. În total, din vișinile culese din livada noastră, tata și mama au făcut 115 kg de vin, 28 kg de compot, ….. kg dulceață și ….. litri de vișinată.

Poșta de azi mi-a adus Moscow News ul plus suplimentul de la nr 25. Tata a primit o scrisoare de ”dincolo” și tata se interesează cu nerăbdare ce poate face pentru a putea merge la ei cît mai curînd. Cineva i-a spus că ceea ce i-au trimis ei (de ”dincolo”) nu-i valabil, pentru că n-are viză de la oficialitățile de acolo și trebuie să mai scrie o dată. A scris și a pus-o ”Recomandat Par Avion”. Vrea cu orice preț să ne vedem vara asta și cît mai curînd; tata își aduce aminte, din ce în ce mai des de vremea cînd, cu 23 de ani în urmă a părăsit locurile natale.

A mai venit o scrisoare de la Autobaza Rădăuți prin care îi pune în vedere lui Mircea că dacă în termen de 5 zile nu predă suma de 996 lei (reprezentînd costul uniformelor) îl vor da în urmărirea miliției. Deoarece noi nu putem face nimic în cazul ăsta va trebui să se descurce singur, așa cum s-ancurcat.

Seara am făcut curățenie cu tata prin ograda din fața grajdului și a verandei. Am smuls nalba ce creștea din abundență pe mal și am tăiat cu sapa tufele de troscot pline de rumeguș și surcele.

Azi am ascultat pentru prima dată emisiunea pentru studenți ”Gaudeamus”.

În timpul liber, acum, joc table cu tata și mama. Am făcut un fel de campionat jucînd fiecare cîte două partide cu fiecare. La urmă, cînd am făcut clasamentul, fiecare avea cîte un meci cîștigat și cîte un meci pierdut. Deci egalitate! Am abandonat cursul de l engleză și lectura particulară.

Joi 28 iulie 1966. M-am sculat iar pe la 9. Azi e o zi minunată. Pe la 10 am scos ”Fotobox” ul și ne-am pozat cu ultimele trei poziții. Mai rămăseseră cîteva dar s-a blocat clișeul în aparat. A trebuit să desfac aparatul la lumină și să scot rolfilmul. La scos, am rupt o bucată din el și a pătruns lumina și la celelalte poziții. Să vedem ce-o ieși.  Am citit mereu din ”Întunecare”, dar mă tem că voi rămîne cu prea puțină lectură.

La amiază am mîncat baban: sarmale în foi de viță și ardei umpluți. După masă iar am citit și apoi am mers la Coca să fac crupe. Tare mă plictisește ”sportul” ăsta. Seara am ascultat cu toții cu încordare meciul pentru ocuparea locurilor 3 și 4: Portugalia – URSS 2-1. Deci, Portugalia locul trei. Eusebio – golgeter.

M-am culcat pe la 23 după ce am citit multișor în pat pînă au început să mă usture ochii. Cred că va trebui să port ochelari cît de curînd. Mă ustură ochii și-n timpul zilei.

Vineri 29 iulie 1966. Cu toate că aseară m-am culcat mai tîrziu, dimineață m-am sculat la ora 8. De obicei, cînd mă scol, la radio este emisiunea ”La microfon melodia preferată”. Din noianul de melodii ”ușoare” îmi place îndeosebi melodia ”Liniște” (alias ”Tăcere”) la trompetă.

Citind mereu am terminat ”Întunecarea” lui Cezar Petrescu. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat interesanta acțiune a romanului. După mine, Radu Comșa ar fi putut proceda în așa fel încît să nu se ajungă în halul în care a ajuns și să termine cu viața înecat într-un lac (o operație la obraz și căsătoria cu Luminița Vardaru). Am lipit cartea (deși o luasem ruptă de la bibliotecă). Am făcut apoi recenzia romanului în caietul de lectură suplimentară. Pînă acum, pentru fiecare roman am scris cîte o foaie numai (așa vrea Hlinschi). Azi mama a cusut la carpeta care se face din ce mai frumoasă. Tata mai citește prin cărțile de matematică pentru a nu uita materia (îndeosebi trigonometria de clasa a X-a).

În timpil liber mai tăiem la cioate. De-acum însă s-au terminat și am umplut sălița cu lemne pînă sus la tavan numai cu lemne de răchită.

Azi m-am hotărît să încep să scriu din impresiile mele de călătorie. Pentru început am scris 15 pagini numai pentru data de luni 18 iulie. Asta a fost cea mai încărcată zi.

După masă s-a înnourat și neavînd ce face am jucat table cu tata. Pentru prima dată a luat și el o partidă de la mine.

Pe la 18 a venit o negură mare și a plouat cu multe descărcări electrice. Mama se teme grozav cînd tună și fulgeră; a astupat geamul de la bucătărie – să nu vadă fulgerul – și și-a găsit un colțișor în pat de unde nu s-a mișcat cît a ținut ploaia. Am scris și azi dar m-am plictisit și am început să citesc primul volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” de Camil Petrescu.

Azi s-a sacrificat o sticlă de vin de vișine. Avem de gînd să nu facem economie (în primul rînd e ieftin, apoi este bun și totodată sănătos).

M-am culcat la 23.           (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!