liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Tadeusz Kotarbinski

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 244. Vineri 1 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (11)


Kotarbinski insista să nu amestecăm teoria organizării (așa cum era ea cunoscută în Polonia anului 1955, când a apărut ”Tratatul despre lucrul bine făcut”) cu praxeologia. Eu am pus semnul egal între teoria organizării și teoria managementului, deoarece o organizare oarecare nu se face ca un lucru în sine, ci are un scop acțional precis. (Reamintesc aici că, asistent fiind la Catedra de Organizare a Facultății de Științe Economice din Iași, în anul de grație 1972-1973 am propus studenților ca în loc de ”organizare” să vorbim despre ”management”, unul bazat și pe o bună organizare, desigur). Similar eforturilor gnoseologice și epistemologice făcute de von Mises în ”Acțiunea Umană” și de Kotarbinski în ”Tratat despre lucrul bine făcut”, am fost preocupat, în toată activitatea mea didactică și de cercetare, de ”delimitări/ lămuriri conceptuale”. Fără clarificările conceptuale bine stabilite ab initio, fiecare cititor va traduce textul citit în funcțiile de definițiile pe care le are deja în minte. De la ”războiul definițiilor” pornește orice schimbare de paradigmă, de concepție, de viziune. Confuziile și neînțelegerile pornesc de la aceste ”mici” aspecte cum ar fi definirile termenilor utilizați. Acest lucru se întâmplă frecvent atunci când folosim cuvinte ca: stânga, dreapta, liberalism, libertarianism, comunism, socialism, bolșevism (în teoria politicului) sau eficiență, eficacitate, efectivitate, eficacitate, economicitate, economizare, economisire și chiar mult prea uzitatul economie (în teoria economicului) respectiv concepte ca moral/itate, etic/itate, principiu/ principialitate, datorie, obligație, liber arbitru, comportament uman (în teoria eticului). Despre moduri alternative de organizare (numite, convențional, capitalism, socialism etc.) a vorbit (bine), cu doi ani în urmă Horia Roman Patapievici într-un discurs ținut enoriașilor unei biserici din România: https://www.facebook.com/patapievici/videos/10153387905535845/ O explicație a conceptului de valoare și a modului în care se formează aceasta (făcută de HRP) este similară celei pe care am descris-o în episodul de ieri, dar cu unele nuanțe. Esențialmente, teoria expusă de HRP este una libertariană adică este acel produs al școlii austriece/ vieneze bazat pe praxeologie (el îl numește pe von Mises liberal, ceea ce nu este întru totul exact, austriaco-americanul fiind un libertarian de dreapta).

Pentru Kotarbinski, praxeologia are drept esență un set de reguli menite să asigure eficiența. Iată câteva dintre aceste: 1) minimizarea eforturilor/ cheltuielilor ceea ce va face acțiunea mai economicoasă și mai productivă; 2) orice acțiune trebuie riguros pregătită; 3) instrumentalizarea acțiunii (traduc: adecvarea mijloacelor/ instrumentelor/ uneltelor apte să ajute la atingerea scopului); 4) abia acum apare ideea de organizare, respectiv ”integrarea unor acțiuni particulare în unitatea actului compus acordând o atenție specială actelor compuse ale mai multor subiecți” (eu am numit acest aspect drept continuumul micro-macro-mondo, respectiv armonizarea acțiunilor individuale cu cele societale și globale). Pentru mine, organizarea/ armonizarea, praxeologia și managementul una sunt! (”Tres unum sunt”). În încheiere, iată cum am descris/ prezentat/ predat eu conceptul de organizare: etimologic, acest cuvânt vine din grecescul ”org” care sugerează armonie, întreg armonios, concordanță, vibrație înaltă. Familia de cuvinte a cuvântului ”organizare” este compusă din: orgă, orgie, orgasm, organ, organism, organigramă, organizație. Toate trimit la armonie (cvasi)perfectă!

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 240. Luni 28 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (7)


O întrebare legitimă apare în legătură cu toate aceste teorii despre acțiunea eficientă, inteligentă și oportună, generatoare de bine, de satisfacții sau chiar de fericire: cum pot ele ajuta să ne atingem mai bine scopurile dorite/ propuse fără a genera prea multe efecte negative sau contrarii scopului propus? Povestea celor trei ingineri care doreau să se perfecționeze în Management strategic, dar care nu acceptau să asculte despre strategii manageriale și modul lor de elaborare/ implementare/ urmărire este, cred, simptomatică pentru modul în care are loc procesul educațional la noi, dar și aiurea (mă refer la țările unde libertatea este chiar respectată, inclusiv libertatea de autodistrugere sau de distrugere a unei țări/ națiuni). Dacă vii cu idei preconcepute, dacă doar ceea ce tu știi este adevărat și bun, dacă nu ai exercițiul ascultării cu discernământ și cu atenție, atunci se va întâmpla ca în cazul celor trei ingineri: refuzul teoriei, al explicației, al demonstrației/ argumentației/ al ideilor noi. Un alt inginer, profesor universitar și cercetător în domeniul complexității (probabil pensionar, acum) a prezentat, recent, pe pagina sa de internet o sinteză a Metodologiei Scop Mijloce (sau dacă vreți a unor teorii praxeologice formulate de varii școli de gândire, inclusiv cea a polonezului Kotarbinski), fără a sugera surse, înaintași/ precursori. În treacăt fie spus, la o întâlnire cu prof. Munteanu, la Bacău, i-am prezentat, în cca două ore, pe larg, Metodologia Scop Mijloc. Nu exclud ca prezentarea mea (între patru ochi) să fi fost înregistrată, deoarece prea multe expresii din textul publicat de Fl. M. țin de exprimarea mea orală. În acest text (parte a unei cărți în curs de apariție care se cumpără și în avans) se prezintă, ca o idee nouă, Metodologia Scop Mijloc, cu ușoare adaptări care îi scad dimensiunea științifică și o apropie de cea comercială. Desigur, partea teoretico-explicativă exista, dar și inerentele formule cu care gândirea inginerească este obișnuită, există și ele. Se ajunge, astfel, la o caricaturizare a cunoașterii, complicând ceea ce este simplu, pentru ca apoi să fie explicat și tradus în cuvinte simple, eventual în cadrul unor ore suplimentare, supunând astfel educația zeului comerțului (Mercur/ Hermes). Mathew B. Crawford scrie în 2015 (în cartea sa ”The World Beyond Your Head”): ”forțele comerciale intervin în locurile goale ce s-au impus odată cu slăbirea unei autorități culturale și pretind influență crescândă asupra judecării de către noi a lumii. Întrucât aceste forțe acționează în foarte mare măsură, viața noastră spirituală se supune unei masificări cuprinzătoare – care, în mod paradoxal, are loc sub drapelul libertății individuale” (p. 17). În traducere liberă: pe măsură ce nivelul de cultură scade (și scade!), cresc încercările proștilor de a prosti lumea cu imaginea ”omului de știință” dezinteresat de cele lumești, vânzând cărți nescrise sau nepublicate încă…

Iată o prezentare, de către profesorul Florin Munteanu, a Praxeologiei sau a Metodologiei Scop Mijloc (MSM) drept creație proprie, originală și demnă de premii (eventual bănoase): https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-i-a/

https://www.condamnatilaschimbare.ro/un-raport-ce-merita-atentie-partea-a-ii-a/

Din citirea acestor două părți ale unei prezentări (publice, probabil) și compararea lor cu episoadele din acest serial (vezi, de ex., Episodul  51 din 20 februarie 2017) în care am descris părți ale MSM, cititorii pot decide dacă prof. Munteanu este plagiator, impostor sau doar un ”om de știință” care ar vrea să fie, dar nu are cum.

Liviu Druguș    Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 239. Duminică 27 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (6)


Am făcut (indirect) un elogiu savantului multidisciplinar și transdisciplinar avant la lettre Tadeusz Kotarbinski, cel care, deși nu a fondat Praxeologia, a promovat-o și a prezentat-o sintetic într-un ”Tratat…”. Dacă ar fi să sintetizăm și mai mult cele cuprinse în ”Tratat…” rezultatul ar fi o broșură de 10-20 de pagini. ”Tratatul…” lui T.K. conține o listă luuuuungă de exemple (cam prea lungă, iar exemplele par prea banale pentru a susține ideea de științificitate a cărții) ceea ce scade din ștaiful (filosofic) anunțat. Dacă aș fi solicitat să scriu o sinteză a Metodologiei Scop Mijloc, aceasta nu ar avea decât maximum 10 pagini, dar asta presupunând că cititorii au deja cunoștințe generale de economie, psihologie, sociologie, teleologie, politologie, etică, epistemologie, ontologie, praxeologie, antropologie, logică etc., pentru a se poziționa rapid în cadrul schemelor triadice propuse de mine. În caz contrar, cartea ar putea avea multe sute de pagini, extrăgând din disciplinele deja amintite aspectele care fac trimitere la acțiunea umană. Acesta este motivul pentru care atât eu cât și Kotarbinski la vremea lui am propus introducerea în gimnazii, licee și universități a unui ciclu de lecții care să se dezvolte crescător ca dificultate și amploare până la cele mai avansate forme de educație. În ce mă privește, realizez riscul major ca, la clasele mici, prezentarea teoriei acțiunii eficiente, a lucrului bine făcut adică, să degenereze în mici povestioare care să creeze iluzia cunoașterii întregului corp al MSM. Din experiența mea, la predarea acesteia la facultăți există riscul de a bagateliza întregul construct prin faptul că totul se va învârti în jurul câtorva cuvinte: scop, mijloc, adecvare, acțiune, finalitate, eficacitate, eficiență etc. Mai grav este faptul că evoluția dispersată a disciplinelor numite umaniste/ sociale a dus la definiri diferite și chiar contradictorii a unor termeni fundamentali. Exemplific: în multe texte scrise în limba engleză termeni diferiți (efficacy, efficiency) au fost traduși la noi prin același cuvânt: eficiență. Iar dicționarele au luat act de noile sensuri și au oficializat confuzia. În loc să educe masele pentru a avea o limbă și o comunicare clară, dicționarele preiau ce spun masele în numele ”intrării în uzul larg” a unui cuvânt sau altul. Iau exemplul cuvântului efficacy/ efficacite tradus la noi, de regulă prin eficiență (cee ce este, cred eu, greșit). Dar ce înseamnă (pentru dicționare) cuvântul eficacitate?  (https://dexonline.ro/definitie/eficacitate) Iată unul dintre sensurile descrise de dicționar: EFICACITÁTE s. f. calitatea de a fi eficace; eficiență. (< fr. efficacité, lat. efficacitas) Așadar, eficace înseamnă (pentru dicționar) și eficiență. Doar Dicționarul Scriban (1939) limitează sensul la cel corect: ”Calitatea de a fi eficace, de a avea efect”. Opiniile de pe net au și ele darul să deruteze: http://a-man-apart.com/eficacitate-vs-eficienta/ Cică eficiența înseamnă ”care produce efect”, dar imediat atrage atenția că eficiența diferă de eficacitate. (”Eficacitatea presupune sa faci lucruri care te apropie de obiectivele tale, in timp ce eficiența inseamna sa indeplinesti o sarcina, importanta sau nu, in cel mai rapid si economic mod posibil.”). Dacă vrem să aflăm ce înseamnă eficiență, DEX ul ne trimite la eficacitate! Dar tot netul ne oferă și alte opinii prin care se acreditează alte sensuri, care complică lucrurile: https://www.accedio.ro/uploaded_img/accedio/ro/Newsletter/Eficienta_vs_Eficacitate.pdf  . În acest noian de sensuri am încercat să definesc conceptele de mai sus cu ajutorul terminologiei MSM. Astfel: Eficace/ eficacitate = o acțiune care își atinge scopul; Eficiență = o acțiune care atinge scopul (efectul) propus/ dorit cu un consum minim posibil de mijloace, adică scop/ mijloace; Efectivitate = acțiune care produce efectele dorite din cadrul unui scop propus.

Liviu Druguș    Pe mâine!

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 238. Sâmbătă 26 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (5)


Motto:  „Cand  ești  mort,  nu  știi  asta – dar îi afectează pe ceilalți. La  fel  și  când  ești prost.” (Philippe Geluk)

Prezentarea cărții lui Tadeusz KotarbinskiTratat despre lucrul bine făcut” este semnată de traducătorul însuși (Ihor Lemnij) și are ca titlu ”Înțelepciunea acțiunii eficiente”, titlu pe care l-am împrumutat și eu pentru acest calup de episoade dedicate înțelepțirii oamenilor. Caracterizarea generală făcută de traducătorul-prefațator al cărții savantului polon(ez) este una care chiar trezește interesul cititorului: ”Această este o carte de înțelepciune” (p. 5). Evident, T.K. este un iubitor de înțelepciune (philo-sophos), un iubitor de cuvinte (philo-logos) și un iubitor de oameni în adevăratul sens al cuvântului (philo-antropos). Fost profesor de filosofie și autor al unui curs de logică (scris la 74 de ani), T.K. este un reprezentant al neoenciclopedismului de esență postmodernă, studiind filologia, filosofia, matematica și fizica dar scriind pe teme de praxeologie, management și economie (domeniile mele de cercetare și profesare timp de peste patru decenii). Pe la sfârșitul perioadei ceaușiste, renumitul chimist ieșean Cristofor Simionescu afirma că ”o știință atinge apogeul doar atunci când ajunge să facă filosofia domeniului său”. Mi-am însușit această afirmație punând-o în practică avant la lettre. De fapt, economia politică era filosofie economică, iar managementul era filosofia lucrului bine făcut. La un curs introductiv de management, ținut în fața masteranzilor de diverse specializări, prezentând conținutul cursului, respectiv Metodologia Scop Mijloc (ca teorie a acțiunii umane eficiente), aud, din prima bancă, unde se instalaseră trei ingineri, un comentariu șoptit: ”uăi, da aiasta-i filosofie! Hai sî ni cărăm!”. Cred că am primit, atunci, cea mai înaltă, sinceră și caldă apreciere la adresa cursului meu: el țintea apogeul, adică filosofarea domeniului.

Câteva cuvinte (eventual câteva episoade) despre cartea lui Kotarbinski se impun: este o carte a unui savant prob și realist, a unui filosof iubitor de oameni și a unui critic subtil al bazelor marxism-leninismului (propunerea sa de a se renunța la considerarea muncilor industriale și agricole drept singurele productive și demne de salarizări mari era scandaloasă pentru anii 60 ai secolului trecut). Probitatea savantului provine din negarea atribuirii către persoana sa a statutului de fondator al praxeologiei (încă mai citim și pe la noi asemenea afirmații). El atribuie acest merit de fondator (și creator al termenului de ”praxeologie”) francezului Alfred Espinas de la Universitatea din Bordeaux care a publicat în Revue Philosophique din Paris, în 1890, articolul ”Technologie generale”. (Dacă în loc de Metodologia Scop Mijloc mi-aș fi intitulat teoria mea ”tehnologie generală” atunci cei trei ingineri masteranzi ar fi aflat că filosofia pe care o predam chiar îi privea și pe ei…). Scria Espinas: ”Arta este mai degrabă un ansamblu de reguli statornicite decît o colecție de inițiative gîndite (…). Nu avem în vedere artele frumoase, ci pe cele practice. Cuvântul ”practică” sugerează termenul de ”praxeologie” pentru a desemna știința despre faptele de acest gen examinate în ansamblul lor, știința despre formele și principiile cele mai generale de acțiune în universul ființelor vii” (apud T.K. op. cit., p. 435). Promotori indirecți ai praxeologiei sunt considerați și H. Fayol (Franța, 1916) și F. Taylor (SUA, 1898). În ordine istorică, alți contributori de frunte la edificarea praxeologiei ca teorie generală a acțiunii umane eficiente este, în viziunea lui T.K. ucraineanul Eugeniusz Slucki (1880-1948), un discipol autodeclarat al lui Edmund Husserl și Bertrand Russel, dar și al geometrului David Hilbert. Al treilea mare contributor la promovarea praxeologiei este rusul A. Bogdanov (1873-1928), cel care propune o nouă denumire domeniului: Tectologie. (un fel de teorie a sistemelor, numită de T.K. teoria evenimentelor). În fine, un al patrulea nume de mare interes pentru întemeierea și dezvoltarea praxeologiei este francezul Georges Hostelet (1875-1960). Contribuția sa este datată 1928. Mă voi opri puțin asupra contribuției lui G.H. deoarece el este un precursor al Metodologiei Scop Mijloc, în sensul că el descrie acțiunea umană în termeni de scopuri și mijloace. Iată cum descrie Kotarbinski contribuția lui Hostelet: ”După părerea lui Hostelet, sîntem înclinați să tratăm cu ușurință condițiile de aplicare a mijloacelor la scopuri, acceptînd indicații formulate într-un mod foarte general, ca și cum un mijloc ar fi putea fi utilizat cu succes oricînd și oriunde. Mai departe, avînd un anumit scop, ne concentrăm toată grija asupra alegerii mijloacelor corespunzătoare și neglijăm nevoia de a ne asigura ca mijloacele să nu producă efecte secundare negative, care pun sub semnul întrebării valoarea întregii acțiuni.” (p. 447). Interesant este că Hostelet nu consideră teoria sa ca fiind praxeologie… Dacă aș fi fost contemporan cu el i-aș fi propus denumirea de Metodologia Scop Mijloc, și sunt sigur că ar fi acceptat-o… Sau cel puțin aș fi avut un interlocutor interesa(n)t.

Traducerea în limba română a cărții lui Kotarbinski s-a făcut după ediția a V-a. Nu știu dacă edițiile anterioare au arătat altfel decât aceasta, dar este frapant pentru mine că T.K. nu amintește nici măcar în treacăt sau la modul critic Școala austriacă de economie (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_austriac%C4%83_de_economie) una care a pus la baza gândirii sale economice praxeologia. Epoca de aur a acestei școli a fost între anii 1880 și 1927. Or, în 1927 T.K. avea 41 de ani, fiind în plină afirmare și formare. Faptul că a dat întâietate unor cercetători ucraineni, ruși și polonezi (cu toții din țări cu regimuri socialiste la ora când a fost elaborat !”Tratatul…”) ar putea fi o explicație de natură conjuncturală. Dar o explicație serioasă și certă cu privire la ignorarea (scandaloasă, zic eu) a Școlii de la Viena (o dușmană neîmpăcată a planificării centralizate) încă nu am găsit. Totodată, cred că este inacceptabilă ignorarea de către Murray Rothbard a adevăratelor origini ale praxeologiei: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice” (Murray Rothbard, Praxeologie: metodologia Școlii austriece”, în: ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și  praxeologia”, Ed Institutul European, Iași, 2011, p. 25).

Ca unul care am citit, în anii 70-80 atât ”Tratatul” lui Kotarbinski cât și ”Socialism” a lui von Mises, pot spune că am avut suficiente motive și surse pentru a întemeia Metodologia Scop – Mijloc distinctă de ambele abordări amintite. Ceea ce unea cele două abordări, și pe acestea cu MSM era acțiunea umană ca fapt central și de interes maxim pentru orice construcție teoretică cu consecințe practice imediate. De asemenea, în toate cele trei abordări, Marx a fost cel puțin criticat în unele dintre tezele sale fundamentale (TK îl critica pentru că a segmentat/ separat munca industrială a clasei muncitoare de celelalte munci, la fel de utile; Școala austriacă l-a criticat pentru ideea conducerii planificate de la centru a tuturor activităților; iar eu am pus sub semnul întrebării determinismul istoric și cauzal).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 237. Vineri 25 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (4)


Cu siguranță, cititorii interesați de aspectele educaționale se vor întreba: dacă politicul, economicul și eticul una sunt, iar dacă cele trei ”discipline” se încadrează în domenii mai largi cum ar fi Praxeologia sau Metodologia Scop Mijloc, cum se împacă aceste noi imagini ale disciplinelor cu curriculumul școlar de azi. Reafirm aici: nu cunosc domeniu mai conservator și mai închistat decât structurile actuale ale educației din întreaga lume. Cele trei formulări din subtitlul serialului pot avea un singur nume: Praxeologia (teoria acțiunii eficiente) sau (cu același conținut) Metodologia Scop Mijloc. Unul dintre promotorii de frunte ai praxeologiei în școli a fost  gânditorul polonez Tadeusz Kotarbinski (1886 – 1981) (https://en.wikipedia.org/wiki/Tadeusz_Kotarbi%C5%84ski)  Am spus gânditorul și nu filosoful, logicianul, pragmatistul, praxeologul și filologul polonez. Unul dintre articolele sale mai importante a fost scris în 1913 (”Schițe practice”, Varșovia), articol care a stat la baza lucrării sale de praxeologie ”Tratat despre lucrul bine făcut” (Lodz, 1955). (În treacăt fie spus, faptul că această excelentă lucrare a fost publicată și republicată în anii regimului comunist, fiind tradusă și la noi în anul 1976, a motivat o ”ziaristă” de la România TV să-l critice pe Klaus Iohannis pentru că a folosit în campania sa electorală un slogan…. socialist: ”lucrul bine făcut”. Este de tot râsul dacă n-ar fi de tot plânsul. Iată linkul cu pricina: http://www.romaniatv.net/gafa-majora-a-lui-klaus-iohannis-a-folosit-un-slogan-socialist_182996.html  Pentru ”fătuca” de la RTV și cuvântul ”eficiență” este, probabil, unul socialist/ comunist, devreme ce se găsea în majoritatea discursurilor politice ale vremii! Sancta simplicitas!). Dar să revin la problema (încă nerezolvată!) a adaptării programei școlare (curriculum) la nevoile vremii. Eu am propus de mulți ani o modificare radicală a curriculei prin care toate disciplinele despre om și acțiunea umană să facă parte dintr-o singură disciplină (numită Metodologia Scop Mijloc sau Praxeologie), dar nimeni nu s-a deranjat măcar să întrebe ”de ce?” și ”cum?”… A pățit-o și Kotarbinski în anii stalinismului victorios. Iată ce scria el în 1960: ”… se poate oare spune cu temei că praxeologia este identică cu știința cunoscută sub denumirea de știința organizării muncii? Consider că s-ar putea spune așa dacă în manualele în care se expune această știință munca ar avea un înțeles de maximă generalitate, ca fiind orice activitate și nu numai munca profesională cu caracter industrial, comercial sau administrativ. Dar nu se întîmplă așa.” (Tadeusz Kotarbinski, Tratat despre lucrul bine făcut, Ed. Politică, București, 1976, p. 299). Același punct de vedere l-am susținut și eu în anii 70, dar stalinismul dominant nu putea accepta topirea clasei muncitoare, conducătoare în stat, fiind noua elită în devenire, în masa mare a tuturor ființelor umane care desfășoară varii activități/ munci…Într-un alt articol din 1963 T.K. scria: ”trebuie creată o teorie pe baza unor cunoștințe care alcătuiesc o înțelepciune, dar care nu sînt încă o știință. O întrebare: la ce folosește praxeologia? Este o întrebare jenantă, căci ea formează un caz particular al întrebării ”la ce este bună rațiunea?”. Nu încape nici o îndoială că practicînd praxeologia, oamenii devin într-un fel mai înțelepți. ” (op. cit. p. 413). Merită să redau aici concluzia filosofului polon(ez) referitoare la rolul Praxeologiei în educarea tinerilor: ”… nutresc speranța că, cu timpul, se va găsi un loc de cinste pentru praxeologie și în programa analitică a școlii de cultură generală, și în special în școlile care pregătesc cadre didactice, căci fiecare învățător și profesor trebuie să fie un propagator al lucrului bine făcut și, ca urmare, trebuie să aibă o pregătire praxeologică. În încheiere, încă un comentariu la un triplet de cuvinte intrate în uz, cuvinte care au devenit o formulă de îndreptare a vieții noastre sociale. Am în vedere lozinca ”lucrului bine făcut”. Ea cuprinde nu numai un apel la eficiență, dar și la mobiluri înalte, de mare valoare socială; ea vizează nu numai precizia și economicitatea, ci și conștiinciozitatea, de exemplu o atitudine conștiincioasă față de îndatoriri. Acestea sînt noțiuni care depășesc sfera praxeologiei, sînt noțiuni de etică și de educație morală și cetățenească. Cultura praxeologică nu epuizează toate obiectivele lucrului bine făcut. Dar ea reprezintă un element esențial al acestuia, căci orice lucru bine făcut trebuie să fie eficient, străin de adaosuri inhibitoare, sensibil la chemările măiestriei.” (op. cit. p. 414). La mai bine de jumătate de secol de la aceste atenționări și îndemnuri, lucrurile sunt aproape neschimbate în această parte a Europei, și nu numai. Ba, s-a întâmplat un lucru și mai grav: a apărut Metodologia Scop-Mijloc (o aplicație a Praxeologiei) teorie care susține că Etica este parte integrantă a corpului de idei care cultivă lucrul bine făcut (cu precizarea că nu am în vedere o Etică normativă, ci una pur parxeologică menită să ducă la eficiență sporită în atingerea scopurilor umane cu mijloace minim necesare).

Liviu Druguș

Pe mâine!