liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Storoj Petru

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 436. Luni 12 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (158).


Sîmbătă 23 iulie 1966. Dimineața m-am sculat în razele soarelui și în gălăgia copiilor. După ce m-am echipat și m-am spălat am ieșit cu Toader pînă în centrul orașului. Mi-am cumpărat o vedere din orașul Gh. Gheorghiu-Dej. Pe la 8 am transportat bagajele la autobuz apoi ne-am încolonat și-am mers la o cofetărie cu terasă unde-am luat un ceai cu corn și o prăjitură de 1,50. Nu ne-a astupat prea mult foamea. Am mîncat și înghețată pe băț. Pînă aproape de amiază ne-am tot învîrtit prin modernul oraș. Totul e nou și curat aici. Pe la 11 am părăsit orașul și ne-am îndreptat spre Bacău. Aici am coborît într-un parc apoi am mers la o autoservire unde ni s-a dat o ciorbă, mazăre cu carne și-un suc. Dar am ieșit de-acolo parcă mai flămînd de cum am intrat. Cu ciorba m-am fript grozav la început, apoi am lăsat-o, iar cu o lingură de mazăre e imposibil să-ți potolești foamea. Nici n-am avut după ce să beau sucul. Neavînd alte resurse de unde să mănînc a trebuit să rabd. Am revenit apoi în parc și-am stat multișor aici. Erau tare multe țigănci prin parc și toate aveau cărți de ghicit. Din curiozitate Toader i-a dat un leu să-i ghicească. Noi ne-am adunat și-am ascultat șirul de vorbe fără înțeles ale țigăncii. După asta Iță s-a luat la ceartă cu una: ”Mă fato, cînd ți-oi da una...!”. Țiganca însă nu s-a intimidat și a vrut să-l scuipe, dar el s-a ferit și flegma a căzut pe piciorul unei fete. Storoj cu soția stăteau pe o bancă alăturată și s-au amuzat de scena asta.

În curînd am ridicat și de aici ancora. Următoarea haltă trebuia s-o facem la Agapia unde ar fi trebuit să dormim. Traseul s-a modificat și n-am mai mers pe la Roman, ci direct la Piatra Neamț. Aici am făcut o oprire de cca o oră. Cînd am ajuns aici ploua, dar imediat a stat. Tocmai atunci se transmitea meciul Korea – Portugalia și era 3-0 pentru coreeni: era o rumoare și-o veselie generală. Toți rîdeau de asemenea surpriză. Dar surpriza nu s-a oprit aici. În repriza a II-a Eusebio a marcat 4 goluri, iar Augusto unul, cîștigînd meciul cu 5 la 3. Am colindat orașul de unul singur, mergînd prin piață și apoi pe o stradă ce ducea la deal. La 5.30 ne-am adunat cu toții în fața autobuzului. Mișu a pierdut 20 de lei la loz în plic. Pe la 6 am pornit, dar înainte de a ajunge în Tg Neamț vedem un drumușor în drepta: Varatec 6 km. Directoarea: musai să vedem și Varatecul: Am cotit-o pe drumușor, am trecut printr-un vad și imediat am ajuns în fața Mînăstirii Varatec. Am intrat în curtea de lîngă mînăstire. Curtea era împrejmuită de chilii. Dar aici planurile noastre s-au transformat. Am rămas să dormim aici. Profesoara Galan i-a spus maicii starețe cu care vorbea: ”Pentru băieți nu s-ar găsi o șură cu paie undeva să doarmă?”. Dar maica i-a replicat dur: ”Doamne ferește! Da ce, sîntem în pustietate?”. Apoi a început să ne repartizeze pe la casele maicilor ce înconjurau mînăstirea. Noi patru am nimerit cu maica Munteanu la o căsuță din dreapta mînăstirii, pe un deal. Ne-a asigurat că ea ne va face paturile, iar noi să venim peste o oră, pe la 9 (21). Toader și Mișu s-au grăbit să ocupe un pat mare din prima cameră, iar eu cu Aurel și Met cu Juravle (4) am mers în a doua cameră unde erau trei paturi. Met cu Juravle pe unul, iar eu cu Lazurca pe altul (al treilea rămăsese liber). Am coborît în fața mînăstirii apoi am mers pe jos la o prăvălie și o bodegă. Aici ne-a fost asigurată cina. Mișu și Toader mai aveau ceva bani și au găsit de cuviință să-i lase la Bodega Varatec luînd vreo 7-8 țuici de fiecare. Asta i-a fost de-ajuns lui Mișu ca să aibă chef de vorbă și să facă prostii: ”La țuica e la vita!”. La masă ni s-a servit ficat, șnițel și cîte o jumătate de bere de ”cap de locuitor”. După ce-am terminat cu masa am plecat. Mișu cam făcea mătănii… Am mers pe la autobuz. Aici o maică ținea un felinar. Mișu se închină larg în fața ei și-mi pare că maica a observat că-i beat și l-a privit cu dispreț. Văzîndu-l, Teodora mi-a adus aminte de acel 2 mai 1966… Apoi am mers la ”dormitor”. Am ciocănit la ușă și maica ne-a dat drumul. Eu cu Lazurcă am dormit singuri, separat. Maica a crezut toate explicațiile pe care i le-am dat eu ca motiv al întîrzierii (se făcuse deja 22.30). Mișu și Toader au venit mai tîrziu. Eu le-am deschis. Spre marea rușine a noastră au început să vorbească și să rîdă tare. Toader era conștient de tot ce făcea și încerca să-l mai tempereze pe Mișu care avea chef, nu glumă. A venit pe la noi, avea chef de bătaie și, ca printr-o minune, s-a liniștit și-a adormit bolborosind. Așternuturile în care ne-a culcat maica Munteanu erau curate și mirosea a aer de munte, proaspăt. Mai mare dragul să dormi în halul ăsta! Ne-am răzbunat pentru noaptea chinuită de la Onești. Ba eu am dormit și singur. Majoritatea au dormit cîte doi. Mîine avem în program să vizităm multe obiective  și pe lîngă toate să ajungem și să dormim ACASĂ.

Duminică 24 iulie 1966. Dimineața ne-am trezit la 6.30, am aranjat un pic paturile, ne-am spălat, apoi Mișu și Toader i-au mulțumit maicii pentru găzduire și și-au cerut iertare pentru că ”am vorbit cam tare”. Maica i-a sigurat însă că n-a auzit nimic. Am plecat apoi la autobuz.. Aici fiecare se spovedea cum și pe unde am dormit.

Împreună cu Mișu am mers la biserica din apropiere în curtea căreia era mormîntul Veronicăi Micle. Pe cruce era fotografia poetei și cîteva versuri. Mînăstirea Văratec n-am vizitat-o căci se făcea slujbă și m-am lăsat păgubaș. Am vizitat muzeul mînăstirii (la ușă era un sistem de papuci cu care vizitatorii se încălțau peste pantofi pentru a proteja parechetul). Muzeul era interesant numai prin vechimea exponatelor și frumusețea cîtorva obiecte bisericești. De aici am cumpărat fotografia Veronicăi Micle (2 lei). Maica stareță ne-a fost ghid și ne-a povestit din istoricul mînăstirii. Ne-a spus că la Văratec sînt 260 de maice. Katz și Henri au observat că sînt ateu, dar nici eu n-am căutat să ascund. Totuși, în incinta mînăstirii m-am purtat cuviincios, respectînd bunele obiceiuri ale maicelor. Este o mare diferență socială între popi și călugărițe.

După ce-am vizitat muzeul am mers prin sat pe jos și aici l-am așteptat pe Storoj care a avut o încurcătură cu plata mesei de aseară. În sfîrșit a venit și el. Am luat-o pe un drum de țară și cei 6 km ce erau pînă la Mînăstirea Agapia au fost parcurși imediat.  Am ajuns aici în jurul orei 10. Am observat că Agapia are aceeași construcție ca Varatecul. Aici încă se oficia slujba de duminică. Totuși am intrat în incinta mînăstirii și am ajuns pînă în fața altarului. Acum mă aflam pentru prima dată în fața unui altar și a unui preot care ținea slujba.  Pînă acum, în imaginația mea altarul trebuia să fie un loc așezat undeva sus. (L.D.: probabil, făceam confuzie cu amvonul... Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Amvon ).  Am văzut picturile lui Grigorescu (un sfînt cu ochii în lacrimi, f f bine realizat). După preot a venit unul mai bătrîn și mai mare în grad și a binecuvîntat mulțimea din față. Toader a împins capul și preotul l-a atins și pe el. Eu nici n-am făcut cruce…. Am ieșit apoi afară. Am observat că Burdujanca se închina și pupa toate icoanele. Afară, în exteriorul curții mînăstirii, lîngă o fîntînă, am jucat cărți cu Toader și Aurel. Se făcuse 11 și noi nu mîncasem nimic. Mi-am ostoit foamea cu cîteva roșii și un pic de pîine aduse de Mișu (face el rost). Apoi Storoj a cumpărat mîncare și ne-am refugiat pe un tăpșan sub o poală de pădure și acolo s-a făcut împărțeala. Ni s-a dat unt, pateu, două bulci și… în sfîrșit, m-am săturat și eu. Asta mi-a fost toată mîncarea pentru întreaga zi.

Pe la amiază am părăsit Agapia mergînd la Tg Neamț. Pînă acolo, Katz s-a străduit să mă învețe un pic de poker și-am prins cîte ceva.

Am vizitat apoi Humuleștii lui Creangă petrecînd cîteva minute la Casa Memorială. De aici am plecat la Cetatea Neamțului care acum e în curs de restaurare. De sus de pe cetate se vede un peisaj minaunat, de întinderi. Cetatea este impunătoare. În fața ei este un desiș de salcîmi, probabil așa era și pe vremuri pentru a stăvili înaintarea dușmanului. De aici din pădure am mestecat multă vreme un boț de ”mesteacă” de brad.

Pe la 15 (nu mai țin exact minte ora) am plecat spre casă. Gherasim și consătenii lui au coborît la Brăhoaia. Apoi, cum am intrat în oraș am început să ne rărim. Pînă în fața școlii am rămas doar vreo patru. Pe drum l-am lămurit pe Leonti (unul din clasa 8-a) să mă facă cu 10 lei. El a împrumutat de la doamna Burdujan și imediat mi i-a dat. Eu m-am dus la cursă, mi-am scos bilet și peste cîteva minute am și plecat din Rădăuți, tot cu un autobuz de care m-am săturat pînă peste cap. Pînă la Siret am mers în tovărășia unui student de la Brașov. Tot drumul am vorbit despre studenție și viața de student (a terminat liceul în 1959). Am ajuns cu bine la Siret unde, din cauza căldurii, am coborît cu toții. Eu mi-am găsit un loc pe o bancă în fața unui alt autobuz. Am stat și-am citit o revistă. Dar am avut ghinion! Am confundat autobuzul din fața mea cu cel care pleca la Grămești. Eu stăteam în fața autobuzului gol și așteptam să pornească. Am văzut că primul autobuz (ăla cu care am venit eu) pleacă, dar eram sigur că nu ăla pleca la Grămești și m-am cufundat în lectura revistei. M-am ”trezit” pe la 7 fără ceva. Văzînd că ”autobuzul meu” nu mai pornește m-am dus la ”casă” să văd la ce oră pleacă. Casierul mi-a spus că la ora aceea autobuzul a ajuns deja în Grămești și chiar la Zamostea… După cîteva explicații am înțeles că m-am înșelat amarnic și-am rămas prostit de propria mea prostie. Am luat-o imediat din loc, hotărît să ajung acasă, să iau bicicleta, să mă duc la Zamostea și să să-mi recuperez geanta pe care am lăsat-o în autobuz. Am grăbit pasul cît am putut, făcînd un km în 6-7 minute. Cu o asemenea viteză la 8 fix am fost în Grămești (în centru). Așadar, 10 km pe oră. Din fața căminului (cultural) mi-a ieșit tata înainte. Nu s-a prea bucurat de întîmplarea mea și m-a cam ocărît. Mergeam repede cu el să ajung mai repede acasă și să o iau din loc. Dar, prin apropierea Sfatului am auzit-o pe mama strigîndu-mă. Am mers toți trei la Sfat și tata a telefonat omului de serviciu de la Zamostea și a întrebat de servietă. Peste cîteva minute a venit și răspunsul: ”Este!”. Mîine dimineață va trebui să vin la cursă să o recuperez. .

Am venit cu toții acasă și m-am apucat imediat de povestit cum am petrecut în excursie. Tata a făcut cîteva partide de table cu nenea Puiu (Marian, tatăl gemenilor Petrică și Paulică) și l-a snopit în bătaie! Apoi am mers cu toții la familia Marianciuc.  Mama și tata se duc în seara asta la nunta Tatianei Dănilă (colega mea din clasele V – VII) care va deveni Tatiana Dumitrovici. (L.D.: Dumitrovici era fostul nostru profesor de educație fizică). Eu am rămas singur acasă și pînă să mă culc, am răsfoit și admirat îndelung colecția mea de vederi din țară (cele colectate recent, în excursie, se află la Zamostea...).

Seara m-am culcat pe la 22 hotărît să mă odihnesc bine pe arcurile noi ale canapelei. Am avut grijă să pun ceasul să sune la ora 6 pentru a putea lua mîine geanta în primire.

Luni 25 iulie 1966. Dimineața, nemilosul ceas m-a sculat la 6. Am luat bicicleta și pe la 6.20 m-am dus la Poștă (stație de autobuz) în locul unde oprește cursa. Mama și tata au venit de la nuntă ca să-mi ia ei servieta. Cînd a venit autobuzul, cu greu a reușit mama să se strecoare prin mulțimea ce se îmbulzea la ușă și să obțină servieta. Eu am venit cu bicicleta înainte acasă, apoi dînșii mai tîrziu. Cum au venit s-au culcat și au stat în pat pînă la amiază. Mi-am ras mustăcioara. Am încercat să-mi ascut cuțitul pe o piatră dar fără succes.  Radio D.V. (L.D. adică Deutsche Welle) și-a intitulat emisiunea ”The Voice of Germany”. Mama mi-a spus o serie de noutăți (noi erau pentru mine). În timpul celor 7 zile cît am lipsit ne-a vizitat nenea Victor de la Sulina cu Trabantul propriu. În gardul care ne desparte de familia Marian, tata a făcut o poartă. Mama a lucrat mult la carpeta ce a început-o la 25 III 1965. Tanti Lucreția a păstrat cîteva pere pentru mine și le-am mîncat cu poftă. Ziua a fost frumoasă și călduroasă. M-am odihnit după pofta inimii și am dormit un pic. RFG – URSS 2-0!

Marți 26 iulie 1966. M-am sculat la 9, tîndălind în pat multă vreme după ce m-am trezit. Dimineața am fost la cooperativă și-am reușit să pun deoparte un leu. Acum încerc să adun bani pentru o pereche de ochelari de soare. Mama mi-a văzut vederile în valoare de 70 de lei! A fost foarte supărată pe mine și mi-a garantat că în alte excursii nu-mi va mai da bani de cheltuială.

Ziua de azi am trecut-o cu tăiatul lemnelor (despicat și aranjat cioate de răchită). Dimineața era o zi frumoasă, dar dupăamiză s-a înnourat și a plouat. Mama i-a scris buniței. Cît am stat în casă am jucat table. Azi am prins al doilea șoarec cu o mică capcană. O pun în beci și neapărat vînez cîte un șoarec. Mă voi ocupa de asta de acum înainte și sper să scap beciul și casa de șoareci.

Seara a fost meci în cadrul Campionatului mondial de fotbal de la Londra. Anglia – Portugalia 2-1. Cel mai frumos meci! Eusebio a găurit pentru prima dată poarta engleză (Banks).

Miercuri 27 iulie 1966. Ca de obicei în ultimele zile m-am sculat la 9. Am plecat imediat la Poștă și-am dus scrisoarea pentru bunița pentru a pleca azi. Am făcut program ”sportiv” pentru astăzi. Pe lîngă cioate am curmat și cîteva putregaiuri tot de răchită care, zice tata, vor prinde minunat la iarnă. Azi am mai fost prin copaci și am cules ultimele vișine. Tata a mai cules, și el, două căldări de vișine. În total, din vișinile culese din livada noastră, tata și mama au făcut 115 kg de vin, 28 kg de compot, ….. kg dulceață și ….. litri de vișinată.

Poșta de azi mi-a adus Moscow News ul plus suplimentul de la nr 25. Tata a primit o scrisoare de ”dincolo” și tata se interesează cu nerăbdare ce poate face pentru a putea merge la ei cît mai curînd. Cineva i-a spus că ceea ce i-au trimis ei (de ”dincolo”) nu-i valabil, pentru că n-are viză de la oficialitățile de acolo și trebuie să mai scrie o dată. A scris și a pus-o ”Recomandat Par Avion”. Vrea cu orice preț să ne vedem vara asta și cît mai curînd; tata își aduce aminte, din ce în ce mai des de vremea cînd, cu 23 de ani în urmă a părăsit locurile natale.

A mai venit o scrisoare de la Autobaza Rădăuți prin care îi pune în vedere lui Mircea că dacă în termen de 5 zile nu predă suma de 996 lei (reprezentînd costul uniformelor) îl vor da în urmărirea miliției. Deoarece noi nu putem face nimic în cazul ăsta va trebui să se descurce singur, așa cum s-ancurcat.

Seara am făcut curățenie cu tata prin ograda din fața grajdului și a verandei. Am smuls nalba ce creștea din abundență pe mal și am tăiat cu sapa tufele de troscot pline de rumeguș și surcele.

Azi am ascultat pentru prima dată emisiunea pentru studenți ”Gaudeamus”.

În timpul liber, acum, joc table cu tata și mama. Am făcut un fel de campionat jucînd fiecare cîte două partide cu fiecare. La urmă, cînd am făcut clasamentul, fiecare avea cîte un meci cîștigat și cîte un meci pierdut. Deci egalitate! Am abandonat cursul de l engleză și lectura particulară.

Joi 28 iulie 1966. M-am sculat iar pe la 9. Azi e o zi minunată. Pe la 10 am scos ”Fotobox” ul și ne-am pozat cu ultimele trei poziții. Mai rămăseseră cîteva dar s-a blocat clișeul în aparat. A trebuit să desfac aparatul la lumină și să scot rolfilmul. La scos, am rupt o bucată din el și a pătruns lumina și la celelalte poziții. Să vedem ce-o ieși.  Am citit mereu din ”Întunecare”, dar mă tem că voi rămîne cu prea puțină lectură.

La amiază am mîncat baban: sarmale în foi de viță și ardei umpluți. După masă iar am citit și apoi am mers la Coca să fac crupe. Tare mă plictisește ”sportul” ăsta. Seara am ascultat cu toții cu încordare meciul pentru ocuparea locurilor 3 și 4: Portugalia – URSS 2-1. Deci, Portugalia locul trei. Eusebio – golgeter.

M-am culcat pe la 23 după ce am citit multișor în pat pînă au început să mă usture ochii. Cred că va trebui să port ochelari cît de curînd. Mă ustură ochii și-n timpul zilei.

Vineri 29 iulie 1966. Cu toate că aseară m-am culcat mai tîrziu, dimineață m-am sculat la ora 8. De obicei, cînd mă scol, la radio este emisiunea ”La microfon melodia preferată”. Din noianul de melodii ”ușoare” îmi place îndeosebi melodia ”Liniște” (alias ”Tăcere”) la trompetă.

Citind mereu am terminat ”Întunecarea” lui Cezar Petrescu. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat interesanta acțiune a romanului. După mine, Radu Comșa ar fi putut proceda în așa fel încît să nu se ajungă în halul în care a ajuns și să termine cu viața înecat într-un lac (o operație la obraz și căsătoria cu Luminița Vardaru). Am lipit cartea (deși o luasem ruptă de la bibliotecă). Am făcut apoi recenzia romanului în caietul de lectură suplimentară. Pînă acum, pentru fiecare roman am scris cîte o foaie numai (așa vrea Hlinschi). Azi mama a cusut la carpeta care se face din ce mai frumoasă. Tata mai citește prin cărțile de matematică pentru a nu uita materia (îndeosebi trigonometria de clasa a X-a).

În timpil liber mai tăiem la cioate. De-acum însă s-au terminat și am umplut sălița cu lemne pînă sus la tavan numai cu lemne de răchită.

Azi m-am hotărît să încep să scriu din impresiile mele de călătorie. Pentru început am scris 15 pagini numai pentru data de luni 18 iulie. Asta a fost cea mai încărcată zi.

După masă s-a înnourat și neavînd ce face am jucat table cu tata. Pentru prima dată a luat și el o partidă de la mine.

Pe la 18 a venit o negură mare și a plouat cu multe descărcări electrice. Mama se teme grozav cînd tună și fulgeră; a astupat geamul de la bucătărie – să nu vadă fulgerul – și și-a găsit un colțișor în pat de unde nu s-a mișcat cît a ținut ploaia. Am scris și azi dar m-am plictisit și am început să citesc primul volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” de Camil Petrescu.

Azi s-a sacrificat o sticlă de vin de vișine. Avem de gînd să nu facem economie (în primul rînd e ieftin, apoi este bun și totodată sănătos).

M-am culcat la 23.           (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 373 Luni 8 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (101).


Vineri 13 mai 1966. Aseară, după ce-am scris Jurnalul, mi-am pus în gând să termin rezumatul pentru Zăicescu. Deoarece am făcut binefăcătoarea baie, nu mi-a venit somn nici la 11.15 cînd am terminat. Cheia de la internat era la mine și toți s-au cărat, rînd pe rînd, și m-am trezit singur cuc. Însă nu m-am lăsat pînă nu am pus la punct ultima frază din rezumat. Am stat și-am stins lumina în meditații, pe coridoare și am încuiat ușa de-afară (i-am pus apoi cheia, sub cap, lui Beldianu).

Acum, la internat, și în special printre cei de-a 11-a este o vorbă scoasă de unul Sofian. Nu-ți spune pe nume, ci ”CALULE, cal în sus și cal în jos” (?!).

De la începutul trimestrului II n-am mai cumpărat cerneală, umblînd mereu cu cerutul și împrumutul. Deoarece am luat cam de multe ori de la Niculai, i-am dat să cumpere o călimară nouă, ca să o avem amîndoi.

Aseară a plouat încontinuu și, pe lîngă toate, bătea și un vînt rece. În meditație am fost ”îmbrăcat” numai în maieu și haină, chiloți iar în piciaore aveam ”romanele” lui Costică. (L.D.: adică sandalele romane…).

Azi dimineață m-a sculat Atănăsoae la 5. Într-un sfert de oră am ieșit afară din dormitor. Pînă la 6 mi-am făcut toate treburile, am mai ascultat muzică, iar de la 6 m-am apucat de fizică.

Continuă să plouă și să bată vîntul. E frig.

Prima oră: româna. Spre neașteptarea noastră am avut oră liberă. În această oră credeam că reușesc să învăț și celelalte lecții la fizică. Dar în zadar… În clasă era o veselie prea  mare ca să pot rezista. Ica a venit lîngă mine și ne-a citit de pe vreo două-trei foi dintr-un calendar de prin 45 niște glume și ghicitori foarte plăcute și totodată pline de istețime. Pentru a-mi mai aduce aminte și altădată de ele fac un sacrificiu de timp și le transcriu în caiet.

GHICITORI

  1. Ce nu-i drept, dar nu-i păcat? (piciorul stîng)
  2. Înaintea cui trebuie să-și scoată orice om pălăria? (înaintea frizerului)
  3. Ce nu poate spune un om? (că a murit)
  4. Un orb vede un iepure, un olog aleargă după el și un mut strigă la oameni să-l puște. Ce-i asta (o minciună)
  5. Cînd e morarul fără cap în moara lui (cînd scoate capul pe fereasctră)
  6. Ce te poate necăji mai mult decît un copil rău (doi copii răi)
  7. Cîte cuie trebuie pentru un cal bine potcovit (niciunul)
  8. Ce pierzi adesea și totuși este întotdeauna cu tine (capul)
  9. În care butoi nu se poate turna apă (în cel fără fund)
  10. Ce e verde dar face pete vinete (nuiaua)
  11. Ce umblă toată ziua dar nu se mișcă din loc niciun pas (ceasul)
  12. De ce dă cîinele din coadă (pentru că nu poate da coada din cîine)
  13. Cînd cinstim mai mult soba, vara sau iarna? (vara, pentru că iarna îi întoarcem spatele)

CARE-I MAI DEȘTEPT?

Dovleac Tănase și Bouleț Tudor sun ordonanțe: amîndoi deștepți buștean, vorba ceea: să-l iei pe unul și să-l dai în celălalt. Într-o zi, cei doi ofițeri au pus la întrecere nerozia ordonanțelor lor.  – Dovleac, ai să te duci acum să mă cauți la cafeneaua Cutare și dacă nu mă găsești acolo să mă cauți la Berăria ”Carpați”. Ai înțeles? Acu să vii cu răspunsul! – Înțeles, dom căpitan!; – Bouleț, strigă în același timp căpitanul Ursache. Ține polul ăsta în mîna dreaptă și să-mi cumperi de el pîine: ține polul ăsta în mîna stîngă și să-mi cumperi de el o jumătate de kg. cașcaval. Hai, du-te! Acu să vii! Bouleț se cară, în pas grăbit, ca să facă cumpărătoarea poruncită, ținînd în dreapta 20 de lei pentru pîine, iar în mîna stîngă ceilalți 20 lei pentru cașcaval. Cînd să iasă pe poartă, se împiedică și cade, scăpînd din mînă cei doi poli. Acum era foarte nedumerit: care e polul pentru cașcaval și care pentru pîine? Se întoarce la dom căpitan și îi spune pățania: trăiți dom căpitan, am căzut și mi-au sărit banii din mîini și nu mai știu care e polul pentru cașcaval… Iaca vine și Dovleac Tănase la stăpîne-su: trăiți dom căpitan! V-am căutat și la Rigal și la Carpați și nu v-am găsit. Pe semne ați fi la cazarmă.”  *** (L.D.: nu mai continui cu reproducerea și a altor ”glumițe” cu pretenții de istețime, dar îi pot spune lui Ica Grijincu că cele două pagini din Calendarul vechi – paginile 200 – 204 – se află, intacte, chiar printre paginile Jurnalului, respectiv în Vol VII care cuprinde perioada 29 martie 1966 și 25 mai 1966 – 396 pagini).

În pauza următoare i-am predat rezumatul lui Zăicescu. Acesta se plimba cu Iacob Kamil. Kamil, către Zăicescu: ”Ăsta, Druguș, învață?” Crezînd că-i o discuție între ei, am dat să plec, dar Kamil mă oprește: ”Ia stai!, vino-n-coace. Ai vreun 4?” Am ezitat o clipă apoi am trîntit minciuna: ”Nnnuuu!”. Kamil (profesorul de istorie de la D): ”Cît ai la istorie?”. Eu: ”8”. Kamil: ”Bine, du-te!”.

Ora doua, plină de emoții, am dat teză la fizică. Am fost nr.1 și mi-a căzut inducția electromagnetică + o problemă ușoară. Teoria am deviat-o. N-am știut decît prima parte, dar f puțin. În schimb am făcut bine problema (sper la un 5 – 6). Unii au copiat (Halip N.) și le-a fost cu atît mai ușor cu cît profesoara circula prin clasă….  Fără să vreau, m-am uitat ”în stînga” și mi s-a părut că s-a înroșit, brusc. La limba latină profesoara ne-a compătimit pentru faptul că am avut o teză grea și a ascultat numai din bancă. Apoi ne-a predat o poezie de 5 rînduri și ne-a dat lecțiile pentru teză. La geometrie s-a făcut toată ora ascultare dar eu am fost cu totul absent. Am răsfoit cartea ”Familia Thiboult” și am avut alte … visuri.

Înainte de această oră m-am întîlnit cu Toader pe coridor și mi-a povestit că s-a înscris în excursie (costă numai 160 lei). Fiindu-mi inima grea, am mai deschis-o și i-am destăinuit lui Toader gîndurile ce mă apasă și i-am cerut un sfat (care n-a întîrziat să apară: m-a sfătuit s-o încep iar…). Da, per Bacco (damned!). Înainte de ora de rusă eu mă distram cu băieții lîngă care era și L.(ia). Aceasta mă întreabă foarte șăgalnic: ”De ce ești supărat? Ce ți-am făcut?” Eu: ”Las că ți-oi spune altădată, cînd mergem acasă”. Ea: ”Bine”.

După asta a urmat limba rusă. Deoarece profesoara a întîrziat vreo 19 minute a intrat în clasă Storoj și a început lămuririle pentru excursia din 2 iulie. Durata excursiei 7 – 10 zile. Costul excursiei: 160 lei (cu tot cu masă). Eu am fost singurul din clasă care m-am înscris. Am vrut să și plătesc, dar n-avea rest de la 200 și m-a lăsat pe luni. Cînd a venit profesoara de limba rusă a vrut să ne asculte, dar pe motivul c-am avut teză la fizică s-a scuzat toată clasa.

Încă de la începutul orei am primit un bilet de la ea (curioasă: ”care-i motivul?”. Eu: cutare și cutare… Ea: ”îmi pare bine că nu ești supărat”. (L …..  L) (L.D.: adică axa Liviu – Lia). La rusă s-a citit lecția pe roluri: eu am citit rolul polițistului, dar le-am încurcat serios. Pe lîngă că nu știam să citesc bine mă mai băgam și-n rolul ”avtorului” care era Albu, ieșind o întreagă babilonie. După asta, pînă la sfîrșitul orei, s-au prelucrat întrebările de la lecție. Eu eram neatent, profesoara a observat și mi-a pus vreo trei întrebări la rînd pe care nu le-am știut, făcîndu-mă de baftă.

După ore am mers singur la internat (ca să o întîlnesc pe ”ea”…). La internat, după ce am luat masa n-am stat prea mult, ci am plecat cu Toader prin oraș. Cînd am ajuns în centru s-a apucat iar să plouă. Am intrat la librărie și am lăsat acolo 10 lei cumpărînd două cărți pe care mi le-am ales pe moment. Vroiam să fie despre viața școlară, dar un pic mai serioasă decît ”Oameni de 14 ani” și să trateze viața cuiva de vîrsta mea. Așa că mi-am luat ”Peripețiile lui Seva Kotlov” de A. Alexin și ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Apoi m-am dus la frizerie și m-am tuns (Pentru prima dată în viață m-am tuns cu ”dungă”. Frizerița: ”Vă lasă profesorii? Să nu vii mai acuși să ți-o dau jos!” Eu: ”Nnnuuu!”). Cum am ieșit de aici mi-am vîrît cărțile sub haină și dă-i fugă! Am tras un galop serios pînă la internat. Prin parc m-am întîlnit cu profesoara de limba română. Din cauza vitezei n-am mai salutat-o.

Cînd cam ajuns la internat m-am apucat imediat să citesc ”Aventurile lui Seva Kotlov”. Pînă la 5.30 am citit mai bine de 100 de pagini. În pauză ploaia s-a mai liniștit așa că am putut să merg la cec și să depun cele două sute de lei cît mi-a mai rămas din cît mi-a dat Mircea. La CEC era și Pop dar nu știu de ce nu l-am salutat.

Pot să zic acum că este o tradiție ce se respectă, un fel de ”pact sacru” pe care l-am făcut cu Toader, ca de fiecare dată cînd ieșim de la CEC, fie c-am depus fie c-am scos bani, să mergem la patiserie. Așa că nici azi n-am făcut excepție și am mîncat, fiecare, cîte două gogoașe. Am întîrziat cu 10 minute sosirea la internat. Nu știu de pe unde s-a adunat și Costică și ne-am întîlnit toți trei pe coridor. Crezînd că Prandea-i înăuntru nu știam cine să intre primul care, la nevoie, să știe să dea niște explicații. Costică și-a luat inima-n dinți, convins fiind că-l urmăm și noi. Dar Toader a închis imediat ușa în urma lui și… dă-i rîs! L-am lăsat pe Costică să se descurce singur. Am rîs tare de asta, dar mai tare am rîs cînd am intrat și noi și-am văzut că ne-am păcălit: pedagogul nu era în meditație! Din cauza acestui rîs m-am luat la harță cu Vasilovici (Lorin?), dar cu toate că-i de-a XI-a și-i mai bătrîn ca mine cu vreo patru ani nu i-am permis să-mi zică prea multe, ba i-am mai zis și eu.

După masă cerul s-a înseninat, soarele a răzbit victorios și ne-am gîndit c-am scăpat de ploi. S-o fi îndreptat vremea pentru că mi-am făcut eu ”bordură”… De la 5.30 la 6.30 am citit în continuu și aveam de gînd să termin cartea în seara asta, dar a intervenit baia; ne-am luat tot ce trebuie și sub comanda lui Babii Petru am mers la baie. Pe drum, în coloană, am început să cîntăm cîntecul militarilor pe care l-am îndrăgit toți. O asemenea melodie de marș merită cîntată. Iată prima strofă: ”Cînd în zori pe munții noștri/ razele de soare-apar/ De strajă țării, cu arma în mînă/ Grăniceru-i la hotar”. Voi căuta să învăț chiar întreg cîntecul ca să avem ce cînta cînd ieșim seara ”la asfalt”. Baia din seara asta a fost foarte bună, am stat mai mult și m-am spălat mai bine. Cînd am ieșit de-acole eram cei mai fericiți și mai voioși oameni din lume, într-atît ne-a dispus baia asta.

Am ajuns la 7.30 la internat. Am luat masa care s-a lungit pînă după opt. Cînd a sunat meditația încă eram la masă. Cînd veneam pe scări, cu Toader și Costică, nu știam că Prandea-i înăuntru și i-am tras o cîntare din prima strofă a cîntecului ostășesc. Cînd am intrat în meditație toți rîdeau, iar Prandea se uita urît la noi. Cum am ajuns în meditație, m-am dat iar pe citit. Am citit încontinuu pînă la 9. Am găsit în carte și cîteva versuri: (”Cu tine, Kira dragă/ Aș merge-n lumea-ntreagă”; ”Mereu alăturea de mine/ Noi doi prieteni buni vom fi/ Și-ți jur că așa cum țin la tine/ Pe nimeni alt n-oi îndrăgi”). Iată ce nota eroul cărții la data de 23 decembrie:

Azi îmi închei Caietul de însemnări zilnice; Văd că treaba asta este foarte primejdioasă: oricine poate să-mi afle gîndurile și faptele. Nu, nu vreau! Să scriu despre mine numai de bine n-are nici-un haz. Să scriu totul așa cum se întîmplă, e periculos. Dacă peste ani și ani au să citească acest caiet copiii și nepoții mei, au să zică: ”Ia uite ce pozne făcea în copilărie tăticul (sau bunicul) nostru”. Iar dacă voi deveni cîndva un om de seamă și caietul meu de însemnări zilnice va ajunge la muzeu, nici atunci n-o să iasă bine.”

Am transcris acest pasaj (pg. 115) pentru că oglindește multe din gîndurile mele. Hotărîrea lui de a nu mai ține jurnal nu mi-a plăcut. Nu-i nimic dacă ai lipsuri, acesta-i adevărul. Cît despre faptul că-ți citește cineva gîndurile și faptele, aici e altceva: trebuie să-ți păzețti caietul și-atîta tot.

După ora 9 m-am dus la dormitoare, am făcut un ”duș” cu apă rece cu toate c-am fost la baie (pentru a putea sta cît mai tîrziu). Mi-am dat capul pe mîna lui Babii și mi-a îndreptat bordura. Apoi mi-a lăsat aparatul și mi-am ”tăiat” mustața (care crescuse destul) și o bucățică din buză + și pe față.

După asta, pe la 9.30, am venit în meditația de-a 11-a unde am stat pînă la 11.15. cînd s-a încuiat meditația. Am scris mereu în Jurnal și încă n-am terminat. Aș fi vrut să rămîn noaptea, să termin, dar nu m-au lăsat Șcheul Dragoș și Hurjui Ion. Motivația lor: ”Dacă-acuma stai tu pînă la 11, ce-i face la anul cînd n-o să-ți vezi capul de învățătură!”. I-am ascultat și m-am dus de m-am culcat, nu înainte însă de a face cîteva exerciții de forță și de a fi sigur că geamul de sus e deschis. Noapte e foarte senină și stelele licăresc…

Sîmbătă 14 mai 1966. Dimineața m-am sculat înainte de 5. Soarele lumina puternic tot dormitorul. M-am spălat și m-am curățat bine pantofii, apoi am urcat în meditație. De la 5.30 la 7.30 am scris încontinuu în Jurnal. Am făcut un record scriind 7 foi. Gherasim și Lungu au plecat la școală pe la 6.30 (au teză grea la matematică). De la 7 la 7.30 am citit ”Peripețiile lui Seva Kotlov”. Cînd am ajuns la școală am scos imediat cartea și în momentul în care a intrat profesoara de istorie în clasă am întors și eu ultima filă. Cartea a avut un sfîrșit fericit, ceea ce m-a bucurat. Totuși, dacă Seva ar fi fost în clasa X-a ar fi fost mai bine…

La istorie, spre mirarea mea, a început să asculte. Am început să citesc cu înfrigurare, fapt observat de profesoară, drept pentru care m-a și ascultat (Sîrșitul celui de-al doilea război mondial și Crearea ONU). Cu cît mai citisem din carte, am mai răspuns eu (”ea” a încercat să-mi sufle, eu m-am uitat în ochii ei, cîteva fete au rîs…). După cît au putut observa cei din prima bancă, mi-a pus 7.

Albu: ”Aaaa, Druguș, te-ai ras și te-ai tăiat!”. Eu: ”Și ce? Trebuie să cînți?”. Albu: ”Așa zice și frate-meu”.

Cei din D au dat o teză ”excelentă” la matematică. Toader zice că n-a făcut-o pe mai mult de 4. La latină a făcut toată ora recapitulare pt teză, dîndu-ne cuvinte, fraze de tradus și ceva analize. Mi-a pus și mie vreo două întrebări dar stăteam ca mutu și nu știam nimic.

În pauză am dat năvală la gogoașe.  (am halit două și moșu mi-a dat rest 9 lei de la zece – 1 leu!).

La chimie iar a ascultat. Ieri n-am citit la absolut nici un obiect și deci nici la chimie. Mi-a pus Rebca o întrebare și crezînd că vrea să mă asculte am citit la moment de două ori întreaga lecție. Și – minune! Acum parcă aș fi vrut să mă asculte; știam bine lecția, dar nu m-a ascultat și a predat ce a mai rămas din capitolul ”Fe”. Pe la sf orei a prins-o pe Gabi Șcheianu citind un ziar și a asigurat-o că o lasă corigentă. Nici așa nu-i așa…

Ora de fizică. La laborator. S-a făcut un fel de pregătire pentru ora deschisă de mîine și m-am cam plictisit. După ora asta, franțujii au teză. Le-am urat mare succes (la copiat!) și am venit ”acasă”.

Mai întîi am dat o raită prin tîrg și mi-am lăsat banii pe ici pe colo. De la librărie mi-am cumpărat cinci fotografii de scriitori și poeți (0,20 lei buc.) + un carnet 0,80 pentru notițe (celălalt și-a epuizat deja toate foile)… (+ o pastă de dinți). Norocoasele mele de numere de la loto n-au ieșit.

La internat m-am schimbat, mi-am luat cămașa cea nouă, în pătrățele (crem) și am împrumutat cravata de la Toader. După ce-am luat masa am ieșit cu băieții prin oraș. Cum mergeam pe drum despuiam copacii și tufele cu frunze late, pocnind îngrozitor. Parcă eram o gașcă de răufăcători. Ne-an hotărît să mergem la film la 7N. Toader s- a întîlnit cu fratele lui apoi de la 2.30 la 7 a stat în parc cu Natalia. Am stat pe-o bancă cu Prelipcean Maria (X-a B) și-am discutat despre ”ea”: cică seamănă cu mine la față…

În sfîrșit am intrat cu toții la film. Am văzut filmul iugoslav ”Nu plînge Peter” + o completare sovietică: ”Pavlik”. Filmul mi-a plăcut prin părțile lui comice și pentru cele cîteva momente de emoție. După jurnal s-a aprins lumina și fiecare a început să se uite-n dreapta și-n stînga. Deoadată o văd pe ”ea” cu un băiat de-a XI-a. M-am întors și am tăcut. Dar – ce a fost mai rău – a fost că au observat și Cezar Grămadă și Costică Lungu care-au și început să trîmbițeze: ”Vău, Liviu, gagicăta-i cu altu”. Atîta pagubă. Tocmai cînd aveam unele păreri mai bune despre ea, nu știa nimeni. Acum cînd a început să se destrame au început și gurile rele să se facă auzite.

Azi, în clasă, Albu i-a cerut Liei cotizația, la care ea a zis: ”N-am!”. Albu: ”Cum n-ai cînd tu ai atîția de la cine lua. Ai unu-ntr-a IX-a, mai mulți printr-a XI-a, și chiar unul în clasă…”. M-am făcut că n-aud și mi-am continuat lectura.

După film am mai zăbovit un pic prin oraș apoi am mers la internat. Aici, a venit Haiuță. Am sunat eu meditația pentru ca apoi să mă car iară-n tîrg. Pe la 6 m-am întîlnit cu Mircea la autogară. Era cam supărat. L-a prins supracontrolul cu-n călător fără bilet și e pasibil de pedeapsă. N-avea nimica bani la el și i-am dat ultimii zece lei. A cumpărat o jumate de pîine neagră (2 lei) și de 5 lei Parizer; ne-am dus în orășelul copiilor și ne-am ospătat pe cinste. După asta am mai circulat o bucată de vreme prin oraș iar pe la 7 ne-am hotărît să mergem la film la Unirea. Așa s-au dus și ultimii patru lei pe care-i mai aveam noi. Am văzut filmul ”Arșița” – bulgar. + un jurnal și o completare sovietică. Filmul a fost destul de bun și mi-a plăcut și m-a impresionat totodată faptul că pentru viața unui copil s-au oprit din lucru atîta lume și au venit în ajutorul lui. Am stat la film, în continuare, pînă la ora 9. În această ultimă serie – lucru foarte curios și interesant – erau numai și numai perechi. Eu cu Mircea și cîțiva babalîci stricam ”armonia” asta. Fiind vorba despre perechi, nu știu cîți spectatori au văzut filmul. Cînd mă îndreptam spre centrul orașului, la ieșirea din parc, ghinion mare: Pop cu soția. Eu – în ”uniformă” la o oră așa de ”matinală” eram cu totul ”în regulă”. Am trecut per lîngă ei, nici nu i-am salutat și se pare că dacă nu m-au oprit – am scăpat. La internat am ajuns la 9.15.  Pedagogul m-a luat și el la întrebări. M-a pus absent (”Gata!”). În seara asta s-a eliberat d. 11, au dormit niște tovarășe fete. Seara m-am culcat pe la 10 după ce-am făcut o baie bună (cu Gh. Horodincă). Am dormit în d.8.       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 364 Sîmbătă 30 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (92).


Miercuri 20 aprilie 1966. Ieri, Costică a fost la antrenament la lupte și aseară am tot rîs de el – luptătorul.

Dimineața m-am trezit odată la 5.15. Soarele strălucea puternic. N-am vrut să mă scol cu toate că nu mai puteam adormi. Acum, cînd eram pe jumătate adormit, puteam visa f. ușor tot ceea ce doream. Și-am visat-o… M-am sculat la 6 și 10. A trebuit să mă spăl la pompă deoarece de ieri s-a stricat motorul și cred că vreo săptămînă de azi înainte tot afară ne vom spăla.

Azi, parcă e mai minunat ca ieri. Un cer clar și soarele sus pe cer la o oră destul de devreme. Iarba de un verde crud parcă aspira viață: aerul nu era rece și nu cred că este o plăcere mai mare decît să stai afară într-un decor ca acesta. M-am hotărît să-mi fac azi dimineață o fotografie, fiind o zi așa de clară. Am făcut-o în grădina internatului și sper să iasă bună.

Prima oră am avut limba latină. Halip Neculai și Nasadniuc au dat extemporal în prima bancă. În prima jumătate de oră am stat cu Geta Broască. Pt azi am avut de făcut niște propoziții (temă acasă). Nu le-am făcut și profesoara m-a apostrofat iar: ”Băiete, tu nu vrei să ajungi la nivelul clasei!”. În cealaltă jumătate de oră, profesoara (Badac Artemiza) mi-a dat caietul de teză și a trimis-o pe Nenati în locul lui Broască ca să mă ajute să fac corectura. Am avut destule greșeli și mi-a pus minus 6 (cu 7 în oral: media 7!). Cît am făcut corectura cu ea am vorbit despre caietele de însemnări. I-am spus că-l țin în valiză la internat. Ea l-a pictat pe coperți ”Caiet de lectură suplimentară” și n-are grijă că-i umblă cineva. În această oră a venit profesoara de educație fizică și cu diriginta și au făcut alegerea pentru balet. N-au fost alese numai acelea prea grase, care-s navetiste și care-s căzute. În baza ultimului criteriu, B.M. n-a fost aleasă. La limba română profesoara a controlat temele acasă (despre D.Z.). Eu am făcut-o cam aiurea pe vreo două foi și jumătate, să fie făcute. A căzut norocul pe mine și mi-a luat caietul la corectat. A promis că pune note și le pune în catalog. Am sfeclit-o. Ora de educație fizică am petrecut-o în clasă, de capul nostru. Eu am stat mai mult în locul meu și nu m-am expus prea mult. Gozec a încercat să facă o glumă pe seama mea (”fiecare pune mîna pe măgarul său”, și pune mîna pe mine), dar l-am apostrofat bine.

Zilele trecute am găsut două demonstrații care la început par a fi bune; le sînt date și explicațiile. Prima: 2 = 3. Iată ”demonstrația”: 1) 4-10 = 9-15; 2) 4-10 + 6 ¼ = 9-15 + 6 ¼ ; 3) 22 – 2×2 – (5/2)2 = 32 – 2x3x5/2 + (5/2)2; 4 (2 – 5/2)2 =(3 – 5/2)2: 5) 2 – 5/2 = 3 – 5/2; 6) 6) 2 – 5/2 + 5/2 = 3 – 5/2 + 5/2; 7 2 = 3.  Greșeala e la operația nr 4 pentru că dacă pătratul a două cantități sînt egale, nu reiese că și aceste cantități sînt egale între ele. Ex. (-5)2 = (5)dar -5 nu este egal cu 5! Sau, alt exemplu: (-1/2)2 = (½)2, dar (-1/2) nu este egal cu (1/2).

A doua demonstrație: 4 = 5 sau 2×2 = 5    1) 16 – 36 = 25 – 45;  2) 16 – 36 + 20 ¼  = 25 – 45 = 20; 3) 42 – 2×4 x9/2 + (9/2)2  =  52 – 2x5x 9/2 + (9/2)2     4) (4 – 9/2)2 = (5 – 9/2)2 ; 5 4 – 9/2 = 5 – 9/2; 6) 4 = 5;  7) 2×2 = 5. Greșeala este tot la operația nr 4 cînd am extras radicalul.

Cu toate c-am părăsit secția științifică și nu mă mai ”pasionează” matematică, mă interesează totuși să știu unde este greșeala în asemenea ”demonstrații”.

După ora de educație fizică am avut fizica. A ascultat-o pe Albu (8) apoi a predat despre voltmetre și difuzoare dictîndu-ne f amănunțit și explicit.

La economie politică a fost ascultată eleva Gherasim Elvira. Aceasta nu prea era sigură de cunoștințele ei și a mai citit din caiet sau de pe carte. Profesorul (Croitoru Dumitru) a surprins-o  și atît ne-a trebuit. Jumătate de oră a fost cheltuită cu morală, analiza acestui fapt (furt), s-a judecat cazul și s-a stabilit pedeapsa. Cu toate că a mai întrebat și alte eleve ce pedeapsă să-i dea, tot el a hotărît. Ca să rămîntă ”totul în familie” și să nu-i dea vreo pedeapsă după noul Regulament (eliminare) i-a pus nota 2 în catalog și ora viitoare va fi altă examinare, mai serioasă. Asta e așa că numai nu-i spune că vrea s-o lase corigentă… În restul timpului a predat lecția nouă.

Pînă aici au fost orele în care am fost împreună cu ea. Aproape în toate orele și în special în cea de economie am privit-o insistent și îmi apare mereu tot mai frumoasă și delicată. Reciproc, și ea își întorcea capul în așa fel încît să o pot privi. Îmi place.

La engleză și pe azi am venit nepregătit. Pînă acum puteam să nu citesc niciodaată din carte dar știam bine pentru că lecțiile erau foarte ușoare. Dar acum materia e foarte serioasă și eu continui să procedez la fel. Azi l-a ascultat pe Costică Lungu (3) și pe Toader (8). Au mai rămas vreo 6 – 7 fără notă. A predat apoi ultimele două strofe ale poeziei și ne-a dat pentru acasă să facem rezumatul poeziei.

Pînă la amiază s-a înnourat o dată, apoi s-a făcut iar frumos și cald și pînă seara soarele a strălucit liber. Azi dimineață la ușa de la intrare au stat profesorii Iacob Kamil și Petru Storoj. Kamil controla de cravată și cine nu avea era liber să plece acasă. Nu era primit în școală. Storoj avea fetele în primire. Le controla dacă aveau matricolele pe baloane sau pe uniformă. Azi în toată școala (cîți au reușit să intre) n-am văzut pe cineva fără matricolă, băiat fără cravată și fată fără panglicuță. După ce am luat masa, la ora două, Toader s-a dus cu aparatul în oraș (un fel de întîlnire cu Natalia). El a făcut bilet de voie semnat de tov Zăicescu, dar tot l-a pus absent. Eu m-am dus pe hipodrom de unul singur, m-am tolănit pe iarbă, m-am descălțat ca să fiu mai sprinten și-am început să-mi cioplesc frumos o vargă. Am stat acolo în liniștea și singurătatea naturii pînă cînd a trebuit să vin de nevoie la internat căci se făcuse 3.20. Pînă la 4 am scris în Jurnal, iar de la 4 la 5 am stat de vorbă cu Toader despre ”ale noastre”. Mă îndeamnă să întreprid ceva, să fiu mai îndrăzneț. Degeaba, eu mă mulțumesc doar să o admir. În pauză am mers cu el în plimbare pe asfalt și ne-am cumpărat împreună o ciocolată ”Orient” de 7.55. Acum avem amîndoi bani. Eu de la Mircea, iar el și-i face de pe fotografii. De la 5.30 pînă la 7 am scris în Jurnal și i-am făcut două exerciții la engleză lui Fodor (cl IX-a Liceul 2). În acest timp am ieșit pînă afară și-am mers la valize, dar Hamza (că altfel nu i-oi spune) m-a pus absent… La 7 am luat masa. În seara asta a fost brînză cu smîntînă și la 7 și 5 am terminat. Imediat, noi cei trei prieteni, ne-am întîlnit afară (în sala de mese stăm la aceeași masă). Prietenia în trei e cea mai nimerită. Totuși, eu cu Toader ne separăm și ne mărturisim intimitățile. Am mers povestind fleacuri și întîmplări de pe-acasă pînă am trecut de tabela indicatoare (Rădăuți) și am intrat în cîmp deschis. Înapoi am observat că zboară foarte mulți lilieci. Toader m-a învățat cum să-i ademenesc. Aruncînd șepcile în sus, ei le simt și apoi vin după ele. Din întîmplare pot intra în șapcă și cad jos. Ne-am veselit în felul ăsta pînă la internat cînd Toader a zvărlit cu șapca după unul și șapca s-a oprit într-un pom. Abia a reușit s-o dea jos. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal și-am reușit să descifrez traducerea la l rusă, apoi am citit la l română și istorie.

Joi 21 aprilie 1966. Azi e o zi ca și ieri și tot ce-am scris ieri despre vreme e valabil și pentru azi.

Dimineața, la ușa școlii, n-a mai fost așa mare severitate. Profesor de serviciu: Valentina Ivănescu. S-a uitat un pic dacă avem matricole și s-a dus. Prima oră: româna. Prof. a ascultat un pic apoi a predat restul poeziilor lui D. Th. Neculuță. În pauza următoare a venit Mircea la mine și mi-a lăsat 75 + 7 + 5 = 87 lei!! Mi-a adus colecția de scrisori de la Moscova plus o scrisoare de la Moscova sosită de cîteva zile. Mi-a trimis două vederi din Kiev + scrisoarea. Sîmbătă ar trebui asculată o emisiune la radio, dar nu știu dacă voi ajunge să o ascult. Din curiozitate, m-am uitat să văd ce curse sînt pînă la Fîntînele-Liteni (rn. Fălticeni, jud Suceava). Este o cursă de la Suceava direct la Fîntînele (43 km). De la Liteni însă este o cursă prin Roșcani. Traseul ar fi cam ăsta: Rădăuți-Liteni (cu trenul), Liteni – Fîntînele (autobuz). Asta așa ca titlu informativ.

La istorie a ascultat trei eleve apoi a predat foarte pe larg politica externă a URSS, lecție foarte importantă. În pauza mare am discutat tot timpul cu ceilalți trei băieți despre politică, puteri, războaie și multe alte probleme care nu prea-s de nasul nostru. La șt. naturale Zăicescu (moș Mișu) ne-a adus extemporalele, dar nu le-a comunicat. Cei care n-au dat extemporal pînă acum au dat astăzi. Pînă la făr-un sfert a tot ascultat iar eu am avut emoții grozave. Trimestrul ăsta n-am citit nici o lecție ca lumea la naturale. Deci: zero! Prin pauză am încercat să traduc cu Nenati un text din cartea ”Să învățăm englezește”. Am stat cu ea în bancă și m-am simțit rău (din cauză de B.M.). La limba rusă ne-a adus extemporalele. Spre marea mea mirare am opt (cu minus). Opt mai are Vîntu, iar note mai mari nu-s. Deci, e bine… După ce a ascultat cîteva eleve profesoara a trecut la prelucrarea amănunțită a lecției. Azi am răspuns de cîteva ori, dar numai cînd m-a numit profesoara. Eu nu m-am anunțat deloc, așa cum făceam odată-n D.

Azi am avut iar preocupări… (cu partea stîngă). Am procedat ca și ieri. Era într-un colț, cu mai multe fete, am privit-o, iar colegele au zîmbit cu înțeles. Din nou m-am simțit foarte rău și m-am hotărît s-o las baltă. M-am cam plictisit. Așa fără niciun rezultat, n-are niciun rost. Nici ea nu manifestă vreun interes (că-s eu bou). Asta mi-o fi de de învățătură și nu-mi voi mai face emoții aiurea pentru orișice și orișicine.

După astea patru ore eu eram, de regulă, liber, dar azi dimineață m-am hotărît să rămîn de-acuma și la franceză. Neculai mi-a spus că citesc destul de bine, mult mai bine decît un elev cu media 6. Pînă să înceapă ora am fost vesel, făcînd paradă de franceza mea. În clasă au rămas numai bine două rînduri complete. Cînd a intrat profesoara Cornelia Buculei în clasă a întrebat pe franțuzește: ”Un elev nou?” I-am explicat că doar stau în clasă pentru că n-am unde sta… (nu i-am spus că mai vreau să prind ceva din pronunție).

După ore, m-am întîmplat să cobor scările cu ea (B.M.), dar am fost ”mut”.

La internat m-am întîlnit cu Gherasim și-am luat-o prin oraș; după ce-am fost pe la cele două cinematografe ne-am trîntit pe o bancă umbroasă în parc. Aici a venit și Mircea, la fluieratul meu. Am stat cu el prin oraș pînă la 3.30. Am venit apoi la meditație și-am scris răspunsurile la scrisorile de la Moscova, pt Mircea și pentru mine, cu tot cu dubluri. Aceasta mi-a răpit tot timpul pînă la ora 7. Pe la 6 profitînd de faptul că Haiuță nu era, iar Babii mi-a permis, am ieșit în oraș și mi-am cumpărat două plicuri și cinci timbre (5 lei). M-am dus apoi la cec unde m-am întîlnit cu Mircea. Am depus 75 de lei pe cec și acum am două cecuri de cîte o sută. I-am dat înapoi zece lei lui Mircea (pt a dormi la o cameră de lîngă gară). Mi-a spus că mîine ia Dorohoiul și că e un traseu destul de lung și de greu. Mircea s-a cam supărat de notișoarele mele nu prea grozave.

După cină am ieșit cu Toader să ne plimbăm singuri. Am mers pînă în dreptul cazărmii apoi Toader a propus iar eu am fost de acord să mergem și pe alte străzi. Așa că am luat-o pe Str. Grănicerului, unde la nr 7 stă tov profesoară Savin Ana. Poate ne-a văzut, poate nu, dar chiar asta ne-a fost intenția: să ne plimbăm prin fața caselor profesorilor. Am traversat apoi o serie de străzi – mici, bineînțeles – care au ceva specific. Formează unghiuri drepte și sînt paralele sau perpendiculare unele cu altele. Am ieșit pe str. Gh Tofan, o stradă foarte îngrijită și curată, stradă pe care stau cei mai renumiți profesori de la Liceul nr 1, în frunte cu Viforeanu și Botez. Am ieșit apoi la micul loc din fața casei lui Pop și Zăicescu. Am stat și am admirat, de aici, în lumina difuză a amurgului, tot ce ne înconjura. Am discutat multe, din aduceri aminte apoi am mers pe fostul stadion, lîngă internat și am stat tolăniți pe iarbă pînă a început meditația de la ora 8. Era un aer așa de plăcut și de îmbietor că parcă nu m-aș mai fi sculat. Acum am uitat de toate: că sînt elev, că am și eu o datorie și că mai există cineva prinprejur.. La meditație tînjeam după aerul curat de-afară și obiectul la care am considerat că am de învățat l-am lăsta pentru dimineață. Pînă la 9 am scris în Jurnal. După 9 a fost Botez pe aici. Eu cu Atănăsoae și Gherasim am stat pănă la 10.30 în meditații și am ascultat muzică ușoară. În întunericul meditației se vedea foarte frumos cum dau militarii rachete albe și roșii.

Vineri 22 aprilie 1966. Azi vremea s-a stricat. Dimineață era înnourat, pînă la amiază a fost frumos ca apoi să vină niște nori groși și negri și să înceapă să bată vîntul. A tunat, o dată chiar.

La limba română ne-a adus caietele de la corectat. În general lucrările au fost superficiale dar nu le-a notat decît pe ale lui Magopăț și Gozec, care erau mizerabile.

În pauză am discutat cu B.M. despre caietele noastre. ”Ție ce ți-a notat? Dar ție?”. La începutul orei de română a venit diriginta (Ruscior Ana) și a controlat matricolele, panglicele și a hotărît ca elevele să stea în clasă fără pulovere. Au fost proteste, dar majoritatea s-au dezbrăcat și clasa are un aspect mai frumos. B.M. pare foarte subțire, fără pulover. Se observă mai bine sînii care sînt mari.

La fizică a ascultat cîteva eleve, apoi ne-a predat mai departe despre forța electrodinamică. Profesoara a fost foarte nervoasă astăzi (Cîmpan). La latină degeaba am stat cu frica-n spate. Nu s-a atins deloc de mine. A ascultat și a predat ca într-o oră obișnuită. Azi am fost cam supărat, dar în ora de geometrie și de limba rusă am fost visător cu totul. La geometrie s-a făcut recapitulare pentru teză și toată ora s-au făcut probleme. Eu însă n-am scris nimic și am cioplit stiloul la un capăt, ca să-mi fac de treabă. La limba rusă am făcut oră de gramatică și n-am răspuns deloc. Și ora asta am fost visător, dar mă uitam cu atenție la profesoară. Azi s-a creat o stituație între mine și ea. Nu am discutat încă, dar ne-am înțeles foarte bine din priviri. Ea a perceput mesajul și se aranjează în bancă. Din ora de latină însă am rupt-o. Azi l-a ascultat pe Magopăț și mi s-a părut că ea îi caută privirea și că îi zîmbește. Aici a ieșit la suprafață un sentiment mai puternic: gelozia. Nu voi mai privi spre ea. Ea este realmente drăguță dar doar asta nu mă-ncălzește.

Cînd am ieșit de la școală am avut posibilitatea – ca și ieri – să merg împreună cu ea, dar nu am voință și deci n-am îndrăznit.

După ce-am luat masa l-am așteptat pe Toader care a ”hușchit-o” de la o adunare UTC, apoi am luat-o la asfalt, pînă am ieșit din Rădăuți. Cînd ne-am întors ne-a cam bătut vîntul. Azi am aflat că elevul Vicol Mircea (cl. IX-a Lic 1) este fiul poetului Dragoș Vicol.

”Cine-i harnic și muncește are ce mînca/ Cine fură și nu-l prinde are tot ce vrea”.

Azi Toader a scos clișeul și fotografiile gata făcute. Fotografia mea a ieșit destul de bună, dar am ieșit eu cam mic. În pauza de 5 am jucat tenis de masă cu Popovici Dumitru. M-am mai învățat acum și mă pasionează foarte tare. Am jucat cu el și apoi cu Babii pînă la 6 și ceva. Am asudat grozav și-am obosit.

La 6.40 ne-a dat drumul la dormitoare să luăm cele necesare pentru baie.

Baia însă a început de la internat căci cînd ne-am pornit ploua cu găleata. Eu mi-am luat paltonul și galoșii, plus o șapcă de împrumut. Pe la jumătatea drumului, m-am dezbrăcat și m-am învelit cu el împreună cu Toader. Am intrat primul la baie și, ca de obicei, am ocupat penultimul rînd de sus, colțul din stînga (lîngă ușă). Azi a fost un abur f bun (l-a dat treptat) și am rezistat foarte bine. Baia a fost minunată și m-am simțit foarte ușor și vesel după asta. La întoarcere ploaia a stagnat.

După ce am luat cina am coborît cu Popovici Dumitru în sala de valize  și-am făcut vreo trei seturi cu el. Mă pasionează mult și-mi place. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal. Azi n-am avut ceas; i l-am dat lui Mircea la Dorohoi și simt că-mi lipsește. Încă nu s-a reparat pompa și nu avem apă la spălător.       (va continua)
Liviu Druguș

Pe mâine!