liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Smart city

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 532. Sâmbătă 16 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (6)


Dintr-un articol semnat de Cristina Beligăr (”Ziua în care am devenit primul Smart City”, pp. 38-45) aflăm că deja în România există ”38 de orașe mari, medii și mici (care) au, în faza de plan, în derulare sau deja finalizate, peste 200 de proiecte de tip Smart City”. Demografic vorbind acestea reprezintă peste un sfert din populația României. Desigur, fiecare oraș are unul sau mai multe proiecte total diferite de ale celorlalte, dar asta face parte din definițiile ”smart city”-ului. Iată câteva dintre ele: ”o comunitate în care rețelele și serviciile tradiționale devin mai eficiente prin utilizarea tehnologiilor digitale și de comunicații în beneficiul cetățenilor și al oamenilor de afaceri” (cf. Comisia Europeană ”Digital Single market”). O variațiune pe aceeași temă este și definiția conform căreia un smart city este ” cel care integrează tehnologiile informației și comunicațiilor pentru utilizarea eficientă a resurselor și a infrastructurilor în scopul asigurării necesităților cetățenilor săi”. Nu scap ocazia de a sintetiza aceste definiții în spiritul Metodologiei Scop Mijloc: smart city este comunitatea care își propune noi trepte de bunăstare prin mijlocirea tehnologiilor informatice. Spuneam că proiectele de smart city sunt sau pot fi foarte diferite. Dar comunitățile urbane care au aderat la acest concept diferă între ele și prin numărul proiectelor implementate sau în derulare. 143 proiecte se derulează în Transilvania (6 orașe); București – 13 proiecte; Piatra Neamț – 11 proiecte, Constanța 10 proiecte, Iași 8 proiecte. Primul oraș ca număr de proiecte este Alba Iulia cu 72 de proiecte, urmat de Oradea cu 20 de proiecte. Strălucește, prin lipsă Timișoara, care va fi ”fruncea” noastră cultural Europeană în 20-21! Am vizitat, recent, Alba Iulia și am rămas impresionat de tot ce am văzut: Cetatea, curățenia, infrastructura, monitorizarea calității aerului etc. Interesant este că finanțarea masivă a acestor proiecte nu provine DELOC de la Primărie sau de la Guvern (cum s-ar aștepta mulți), ci STRICT din partea mediului privat. Merită citită lunga listă de proiecte prin care Alba Iulia chiar va deveni un smart city în adevăratul sens al cuvântului. Iată doar câteva exemple: internet gratuit în toate spațiile publice, servicii medicale în care medicii răspund non stop la telefon (telemedicină), aplicații prin intermediul cărora cetățenii pot trimite sesizări în timp real, tablete oferite elevilor etc etc. Merg imediat la coada clasamentului primelor 10 orașe care se revendică a fi sau a deveni smart: Iași (de la începutul acestui an). Am găsit, prin iarnă, pe pagina Primăriei Iași un sistem ”inteligent” de preluare a sesizărilor și propunerilor cetățenilor. Am semnalat și eu, ca orice cetățean naiv, faptul că subvenționarea unei reviste (”Scriptor”) care practică și promovează plagiatului ar trebui regândită până la remedierea situației. Un sistem ”inteligent” mi-a preluat sesizarea și mi-a promis că voi primi un răspuns. Se împlinesc deja șase luni de când mi-am făcut iluzia că Iașul nostru cel foarte-foarte cultural ar putea avea o Primărie care chiar ar dialoga  cu cetățenii. Trecem peste și ajungem la alt oraș din top ten ”inteligente”: Constanța. În articolul invocat la începutul acestui episod se scrie, cu referire la Constanța, despre proiectul ”Stradă Inteligentă”. Am vizitat, la începutul acestei luni litoralul și orașul Constanța. Străzile sunt realmente mizerabile!  (La fel și plajele și întreg litoralul… E adevărat nu începuse sezonul…). Arhitectura este în suferință și totul respiră a oraș pe cale de dispariție… Și asta în timp ce în marea majoritate a localităților prin care am trecut am constatat foarte multă curățenie (spre deosebire de ani anteriori în care gunoaiele ”străluceau” peste tot). Conchid: sub raportul inteligenței, Transilvania este locul unde o putem găsi cu o probabilitate mult mai mare decât în restul țării (despre București am re-postat opinia unei scriitoare, cu concluzia că chiar dacă lupul și-ar schimba părul/ aspectul, Firea și năravurile proaste rămân).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 531. Vineri 15 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (5)


Redactorul șef al revistei Sinteza, Caius Chiorean, vine și el cu un punct de vedere despre ”smart city” în articolul ”La naiba cu Rousseau” (pp. 28 – 31), unul care introduce cititorul în conținutul structural al acestui număr special. Mai puțin încrezător în virtuțile tehnologiei de a remodela lumea în sensuri înalt umane, autorul recunoaște existența celor două mari trenduri mondiale în privința orașelor: 1) ”Pentru prima dată în istorie, majoritatea populației lumii trăiește în zonele urbane; 2) ele încep să se dezvolte ca ”orașe inteligente”, fiind capabile să selecteze și să analizeze cantități mari de date pentru a-și autonomiza funcțiunile și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor”. Neaderând la viziunile ”profeților orașelor inteligente” autorul demarează analiza conceptuală a noului model de dezvoltare umană (”smart city”), C.C. sesizează slaba definire și neinspirata folosire a cuvântului ”inteligență”: ”Inteligența se dovedește însă un concept dificil și simpla folosire a termenului în lumea făpturilor de silicon nu te apropie de înțelesul său. Probabil că modul în care aceste orașe smart, la fel ca roboții astăzi, sunt sau vor fi organizate aduce cu funcționarea creierului uman. Problemele sunt divizate în subprograme sau seturi de instrucțiuni conectate la un ordinator centru de comandă. Cu toate acestea, experiențele în programarea roboților arată că tipul acesta de schematizare, ierarhizare și conducere nu a dus până acum la inteligență. Tânărul domeniu al inteligenței artificiale este entuziasmant și, în egală măsură, impenetrabil deocamdată” (p. 28). Printre orașele smart cele mai evoluate este amintit Viena (despre Singapore se spune că ar fi cel mai cel mai inteligent din lume). Pentru a sublinia că ne cam grăbim să introducem tehnologii superînalte într-o lume insuficient evoluată, C.C. îl citează pe biologul E.O. Wilson: ”Adevărata problemă a omenirii este următoarea; avem emoții demne de paleolitic, instituții medievale și o tehnologie divină” (p. 29). Promovând o viziune umanistă și nu una tehnicistă, C.C. susține că ”Orașele cu adevărat inteligente nu sunt robotizate, au încă resurse de empatie”. (p. 30). Vine în ajutor și Jonathan Rez de la Universitatea din New South Wales: ”un mod mai inteligent de a construi orașe ar putea fi pentru arhitecți și planificatori urbani să aibă psihologi și etnografi în echipă” (ibidem).  Istoric vorbind, ”Când puterea clerului a intrat în declin și nici dușmanii nu mai erau la porți, s-a ivit un nou soi de mentor urban, intelectualul, cel mai adesea laic. Probabil cel mai influent dintre aceștia, Jean-Jaques Rousseau, a popularizat cultul reîntorcerii la natură, gustul pentru viața în aer liber. Totodată a inițiat critica sofisticării corupte a metropolei. Gândirea sa a lăsat urme.” Azi Rousseau pare a fi demodat și depășit. Acum, admirația oamenilor se îndreaptă spre arhitecții rețelelor de socializare. În consecință, afirmă C.C., orașul smart city nu este unul inteligent. Cel mult e un oraș tehnologizat unde inclusiv inteligenței (se speră) i se oferă un loc să prospere” (p. 310). Stilul critic-scorțos al redactorului șef dispare imediat când se referă la articolele din revistă care analizează starea orașelor din România: ”sunt mai mult de zece orașe care se autodenumesc ”primul smart city din România” (printre acestea și Reșița), iar câteva dintre cele mai mari  își dispută locul doi după capitală… Aparent paradoxal, aceste clasamente cu vârfurile lor inevitabile sunt chiar credibile și legitime devreme ce utilizează criterii diferite de definire și de ierarhizare. Inventivitatea și originalitatea românească nu se dezminte dacă ne amintim de zeci de sate care s-au autoproclamat orașe, iar unele mai sărace, după ce s-au dumirit electorii că totul era făcut pentru a se mări salariile administrației și cotele de impozite către buget, abia au reușit să devină ce au fost: sate. Ca o mângâiere, în finalul acestei prezentări se precizează că ”majoritatea orașelor europene care afirmă convingător că s-au ”deșteptat” au avut ratări de parcurs. Nu mai e timp de leneveală când computerele dictează ritmul dezvoltării” (p. 31). În finalul acestui episod reproduc o postare făcută chiar azi pe Facebook. Morala postării: oricât de smart ar fi un oraș, dacă oamenii nu sunt smart, tot degeaba…

Îmi place Bucureștiul și mi-a plăcut de când îl știu. Mă încăpățânez să-l iubesc, iaca. Azi sunt tare tristă. Constat că e un oraș în care înveți cum să fii obraznic, intolerant, nervos și frustrat. Chiar dacă tu nu vrei. Mă întristează azi mai mult decât oricând – poate sunt mai obosită, poate am avut o zi mai lungă – pentru că l-am găsit mai sufocat și mai chinuit decât era: de toate cele de până acum, dar și cu multe în plus: de taximetriști care negociază agresiv în avans prețul cursei – în ciuda tarifului afișat de pe ușă (cum așa?!), de ambuteiaje la ore incredibile și de parcări improvizate pe toate trotuarele centrale, de cerșetorie trucată, agresivă (da, tot, agresivă, toată lumea e agresivă, de ce?) și extinsă… Astăzi, un cerșetor bine legat, sănătos și vesel, cu un pui de câine în sân – căruia i-am spus, foarte politicos, că ar fi bine să muncească, pentru că e tânăr -, mi-a răspuns, cu un răs lubric că nu e. Spunând asta – că el nu e tânăr – l-a bufnit râsul. Pe el, că pe mine nu. Altul, într-un scaun cu rotile de care trăgea cu nădejde, m-a înjurat păstos și buruienos. Nu știu de ce. Mulți cerșetori – și, deh, oameni în toată puterea cuvântului și a trupului – ocupă, strategic și parazitar, Centrul Vechi, cum altfel, nu-i așa?
Aaaa, și dacă nu pare destul, pot să adaug că am mers trei stații pe jos ca să găsesc un loc de unde să cumpăr carduri de călătorie pentru transportul în comun. Nu există nici automate, nici locuri de vânzare de carduri în stații. Cum așa?! Tot în centrul orașului, da, păi unde? Nu e în firea lucrurilor. Nu, nu m-am pierdut cu firea și nici nu-mi stă în fire să fac astfel de postări. Of. Lupu-și schimbă firea, dar năravu’ ba. V-am zis că sunt tristă. Nu-mi mai amintesc nici proverbele bine
.” (Ohara Donovetsky)   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 530. Joi 14 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (4)


Revista ”Sinteza”, care apare la Cluj, (www.revistasinteza.ro) a dedicat un număr de aproape 200 de pagini fenomenului ”smart” în administrarea prezentă și viitoare a orașelor. Cu siguranță, acest număr merită citit de primari și de consilierii locali, de șefii de instituții și de cei care au un prețios mijloc de selecție a felului cum va arăta viitorul unei comunități: votul. Vasile Dâncu, directorul fondator al revistei, își rezervă dreptul de a deschide acest număr special cu un articol publicat atât în română cât și în engleză: ”Smart city. Câteva îngrijorări sociologice la o utopie. Smart city. Some sociological worries about a utopia” (pp. 3-8). Voi extrage din acest articol câteva afirmații pe care ar trebui să le cunoaștem/ gândim/ aplicăm (după caz). Șochează adevărul (deja de mult cunoscut și acceptat ca pe un dat) că Bucureștiul produce 30% din PIB ul României, ceea ce confirmă zicerea despre cele două Românii: București și restul țării. Pentru anul 2050 se estimează că marea majoritate a populației lumii (aproape 75%) va locui la orașe, iar jumătate din miliardele de locuitori ai planetei vor ocupa doar 1% din spațiul/ suprafața planetei. Satul tradițional va rămâne doar o amintire.

Dar care sunt principalele caracteristici ale vieții la oraș în prezent? Oare ce ni se rezervă pentru viitor? Iată concluziile autorului:

  • Orașul nu mai este în principal un topos (loc) al locuirii, ci un ghem al fluxurilor de circulație. Conectivitatea devine principala caracteristică și premisă a vieții și guvernării urbane. Dar conexiunile și tehnologiile de tip smart city nu vor face orașele mai omogene și nici mai egalitare sau mai coezive, cu identități mai consolidate”. Îmi permit să nu fiu de acord cu această extrapolare. Cu cât presiunile negative generate de intensificarea fluxurilor de circulație vor fi mai mari, cu atât stimulul pentru atenuarea sau înlocuirea acestor fluxuri va fi și mai mare: lucrul la domiciliu (telemunca), telemedicina, teleeducația, teleconferințele, teleguvernarea, teleadministrația (e-government) etc. Nici socializarea nu va mai fi chiar ce a fost/ este: atomizarea generată de rețelele de comunicare de tip FB, Instagram etc. va fi accentuată, iar socializarea însăși va fi redefinită și restructurată. Am vizitat, recent, mai multe familii (respectiv domicilii): toate aveau incluse în clădire o sală sau cel puțin un ”sector” dedicat sportului: coș de baschet, spaliere, greutăți, biciclete etc. De asemenea, deja clasicele bucătării dotate cu ”grătar”, cuptor, plită etc. fac ca reuniunile familiale/ colegiale/ amicale să nu mai presupună adunarea la terase/ restaurante/ baruri. (Mă refer doar la România, unde habitatul se extinde îndeosebi pe orizontală și nu pe verticală așa cum este trendul mondial). Desigur, turismul va crește, iar deplasările în varii colțuri ale orașului/ țării/ lumii vor trebui cu adevărat optimizate.
  • Posibilitățile de limitare a libertății individuale și supravegherea indivizilor vor crește exponențial” (deja asta nu mai este o prognoză, este o constatare).
  • Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban”.
  • Se vor cere tot mai multe schimbări de comportament colectiv, golindu-se de sens cultura și poate chiar modificându-se sistemele de valori” (afirmație contradictorie: dacă se modifică sistemele de valori vom avea un nou tip/ gen de cultură, dar nu va dispărea cultura. Putem spune că vom avea comportamente culturale noi, nicidecum inculte sau lipsite de cultură).
  • în acest moment modul cum gândim orașul inteligent pune accent pe administrare și nu pe un empowerment al locuitorilor, al cetățenilor. Prin smart city am putea gândi cum să redăm orașele locuitorilor, cum să le scoatem din mâna primarilor și proiectelor lor politizate, a oligarhiei corporatiste sau chiar a turiștilor invadatori.” (într-o vizită recentă la Sibiu, dezamăgit profund de modul cum arată acum centrul istoric în comparație cu anul în care Sibiul era capitală europeană a culturii, am întrebat un localnic de ce este orașul atât de murdar și neprimitor. Răspunsul m-a stupefiat, dar l-am regăsit și în convingerea autorului articolului, dl Vasile Dâncu: ”din cauza turiștilor!”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 528. Marți 12 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (2)


Scriam, în episodul anterior, că IA este – potențial – deopotrivă prieten și/ sau dușman pentru o comunitate dată. Concret, nu atât producerea de tehnologii inteligente sau accesul la acestea este sau poate fi o problemă pentru o comunitate, ci capacitatea/ inteligența aleșilor (prin vot) de a utiliza inteligent inteligențele artificiale. Tentația delapidării fondurilor publice crește direct proporțional cu gradul de sofisticare a tehnologiilor inteligente, îndeosebi prin evaluarea (in)corectă a costurilor și beneficiilor acestora. Informaticieni, IT iști sau doar buni cunoscători ai tehnologiilor informatice ajung, în ultimii ani, în Consiliile Locale, promovând (adesea, nu dezinteresat) soluții scumpe și complicate care fac mai mult rău decât bine. Am citit despre achiziționarea unor softuri inteligente (scumpe) din China (!) care să fluidizeze circulația, tot mai haotică și greoaie a circulației mașinilor într-un oraș (poate fi și municipiul Iași). Rezultatul? O sporire a timpului pierdut în trafic, a staționărilor și a gradului de poluare a orașului (sigur, pot fi și alte cauze: creșterea importurilor de mașini second hand sau dezobișnuirea oamenilor de a apela la transportul în comun de ex.). Cineva a observat că sensurile giratorii (nesemaforizate) sunt mult mai utile și practice în comparație cu reglările semaforizate (fie acestea dirijate de softuri inteligente).

Călătorind prin țară nu poți să nu te miri de diferențele (prea) mari care există între orașe din punctul de vedere al infrastructurii, fluidizării circulației, curățeniei etc. Sau între sate. Sau între sate și orașe. Am văzut sate mai bine organizate și mai asfaltate/ semaforizate decât unele orașe. Se vorbește despre apariția mixului sat-oraș, respectiv a satorașului. Unele satorașe au preluat mai mult beneficiile/ avantajele satului și orașului. Altele, exact pe dos. Ceea ce obligă la gândirea critică și analitică, iar rezultatele pot surprinde (pe unii). Există (în municipiul Iași, unul de altfel tot mai curat) străzi fără trotuare sau străzi de pământ acoperit cu prundiș (dar care în acte apar ca asfaltate!). Am văzut sate excelente, cu drumurile asfaltate și trotuare largi, cu refugii și locuri de parcare, dar am văzut și orașe cu drumuri desfundate, cârpite de câteva ori pe an, urâte și greu circulabile. Sigur, dacă nu avem explicații clare, logice – apar justificări. Există drumuri care sunt granițe între sat și oraș. Regula este că aceste drumuri sunt lăsate de izbeliște, fiecare dintre primari justificându-se în fața electoratului că vinovat de situație este celălalt primar! Situațiile chiar nu au mai au soluții atunci când primarul unei localități este de la putere și celălalt de la opoziție. De suferit suferă locuitorii din ambele localități. În perioada ”smart cities”, a inteligențelor artificiale care (ar putea) să facă mai bune viețile oamenilor, constatăm că inteligențele umane nu reușesc să producă elementare (în prea multe cazuri) condiții de locuit și de circulat. (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!