liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: sistemul Bologna

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 538. Vineri 22 iunie 2018. Cât înveți înseamnă că trăiești. Cât trăiești înveți. (2)


Eșecul educației obligatorii (pe mapamond, în general) este dovedit și prin lansarea unor concepte complementare menite să mai repare ceva din ceea ce strică sistemul bazat pe ”trebuie”. Spre exemplu, educația pe parcursul întregii vieți este conceptul care sugerează că școala obligatorie doar încearcă să formeze câteva deprinderi pe care să le folosești apoi pe segmente din ce în ce mai specializate, mai înguste. Sistemul Bologna a sesizat că facultatea rulată pe 5 ani nu doar că nu ajută să te specializezi în ceva concret, dar – prin durata mare – face ca distanța dintre opțiunea pentru o anumită specializare/ facultate și absolvire să fie prea mare pentru a nu apărea mari schimbări pe parcurs. Tehnologiile informaționale și depozitarea informațiilor de tot soiul pe internet face desuetă predarea de tip clasic în care studentul aștepta să primească direct de la autorul ultimelor cercetări în domeniu cele mai bune sinteze și tehnici pe care studentul urma să le folosească în practică după absolvire. Ritmul de apariție a noutăților face ca însuși profesorii să nu mai poată avea certitudinea că au transmis studenților cela mai noi, mai bune și mai aplicabile rezultate ale cercetării. Soluția Bologna – prin care licența durează trei ani și poate (sau nu) să fie urmată de un master de doi ani pe aproape orice domeniu dorește candidatul – a apărut ca fiind benefică și salvatoare, dar contestațiile nu lipsesc. Din păcate comercializarea la extrem a proceselor educaționale face ca orice licențiat să fie admis la aproape orice tip de master având și garanția că va primi și diploma de master. Această ”slăbiciune” a sistemului actual are și o parte bună: ”clientul” este atras spre domenii pe care el dorește să le cunoască, posibil altele decât cele urmate la ciclul de licență, ivindu-se astfel posibilitatea ca masterandul să învețe din interes și din plăcere. Din păcate această posibilitate nu se transformă întotdeauna în realitate, cu consecințe negative în activitățile practice care speră ca un masterat să fie mai bine pregătit decât un licențiat.

Magda Bunea,  trainer de comunicare și utilizatoarea unui nou format de învățare numit ”nestworking” scrie în deja invocatul Dosar Dilema Veche: ”La un curs despre managementul schimbării cu absolvenții unui master în administrație  din UK, unul din participanți a ținut să îmi spună că e prima dată cînd nu i-a venit să adoarmă pentru că nu putea să prevadă ce urmează și se vădise că merita să fie atent la ce o să mai spun, ce o să mai facem, ce o să mai învețe, ce o să mai descopere că poate face și va face” (p. II). Sigur, tentația autolaudei este adesea irepresibilă, dar și prezentarea exemplelor negative/ neplăcute ar putea ajuta. Îmi folosesc propria experiență, amintindu-mi că la un curs de managementul schimbării am anunțat de la început că voi lucra cu jocuri și cu analize/ interpretări ale rezultatelor acestora, jocurile fiind, în esență, aplicații ale Metodologiei Scop Mijloc pe care am prezenta-o succint, urmând să o dezvolt ulterior. La prima pauză trei ingineri și-au făcut bagajele și au părăsit sala, nu înainte de a aduce un elogiu (nebănuit de ei) la adresa cursului meu: ”asta-i filosofie!”. Punând cele două exemple față în față ajungi la concluzia că imprevizibilitatea este agreată de unii, dar dezagreată de alții. La fel și așteptările cursanților sunt adesea foarte diferite obligând lectorul/ profesorul/ trainerul să chestioneze cursanții în legătură cu așteptările/ dorințele/ necesitățile lor reale. Diferit față de sistemul educației obligatorii (la adolescenți) este și faptul că (la adulți) dialogul se înfiripă la fel de greu (dar din alte motive): adulții nu vor să recunoască ”neînțelegerea” a ceva sau necunoașterea a ceva (din orgoliu). Magda Bunea îl citează pe profesorul Gabriel Săndoiu cu metoda sa: ”O singură metodă are succes în educație: fascinația”. Cred că fascinația este deopotrivă utilă și plăcută/ dorită, dar adesea preocuparea pentru a fascina scade capacitatea de a stimula propriul efort de cercetare și învățare făcut de cursanți. Aș parafraza citatul de mai sus astfel: ”O singură metodă ar putea fascina pe cei care predau: cea care duce la succese practice pentru cursanți”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tiberiu Brailean este convins ca exista un mod economic de gandire. Aceasta convingere tine de secolele trecute


Tiberiu Brailean este convins ca exista un mod economic de gandire. Aceasta convingere tine de secolele trecute

In Ziarul de Iasi din 7 noiembrie 2012, la rubrica de ”Opinii” este publicata opinia profesorului american Paul Heyne, sub semnatura profesorului iesean, economistul Tiberiu Brailean, (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/exista-un-mod-economic-de-gandire~ni92qn) referitoare la dilema daca exista sau nu un mod economic de gandire. Iata esenta acestei opinii, redata de autorul iesean: ” Heyne pledeaza explicit pentru a nu mai imbuiba studentii cu cunostinte economice, ci pentru a-i invata sa gandeasca economic. Dar poate exista un mod de gandire economic? La inceput am fost tentat sa raspund negativ; la fel au facut-o si cei pe care i-am consultat. Dar dupa lectura manualului si dupa alte meditatii, opinia s-a schimbat. Raspunsul este acum unul afirmativ: da, poate exista un mod de gandire economic”. Desigur, un inginer va sustine ca exista un mod ingineresc de gandire, un entomolog va sustine ca exista un mod entomologic de gandire, ca sa nu mai vorbim despre modul muzical de gandire, modul architectonic, modul sportiv de gandire etc., argumentate ”stiintific” de muzicieni, arhitecti, sportivi etc. Mai mult, un economist finantist va vorbi despre modul finantist de gandire, un economist contabil va sustine existenta modului contabil de gandire, iar un economist marketer va demonstra (tot ”stiintific”, bineinteles) ca exista un mod marketologic de gandire. Dar lucrurile nu se opresc aici. Daca specialistul in contabilitate este ultraspecializat pe contabilitate bancara, acesta isi va incepe prelegerea cu precizarea continutului modului economico-contabilo-bancar de gandire, iar daca interesul este axat pe sistemul bancilor de investitii vom afla despre modul economico-contabilo-bancaro-investitional de gandire, unul cu totul specific, dat fiind ca disciplina respectiva este o ”noua stiinta, cu obiect propriu si cu metode proprii de cercetare”. Si uite-asa ajunge scoala sa devina ca pe vremea lui Creanga ”un cumplit mestesug de tampenie”.

Despre cresterea canceroasa a “stiintelor” am mai scris, desi interesul universitatilor de a avea cat mai multe “specializari” este unul atat de “obiectiv”, incat subiectivitatea unei opinii cvasisingulare nu mai conteaza. Nu mai vorbesc despre faptul ca un licentiat in “stiinte economice” (adica trei ani de facultate) este deja considerat un specialist/ expert in economie. Se uita (voit!) faptul ca sistemul Bologna considera studii universitare complete doar daca sunt parcurse cele trei componente ale sale: licenta, masterat, doctorat (3 + 2 + 3). Am putea vorbi despre un cunoscator intr-ale economiei doar dupa parcurgerea acestor 8 ani de studiu, iar absolventul lor ar trebui sa faca apoi multa practica pentru a deveni “specialist/ expert”. Avansez aici o opinie: in lipsa unor restructurari radicale in structura educatiei in general si a celei universitare in special, se impune ca la nivel de licenta in economie sa nu existe ABSOLUT niciun fel de “specializare”, singura denumire pentru pregatirea la nivel de licenta fiind aceea de ”economica”, urmand ca specializarile sa aiba loc abia ulterior, la masterat si doctorat. La acest nivel de licenta ar ramane si spatiul necesar pentru a implini dezideratul gandirii transdisciplinare, al depasirii granitelor falselor discipline (obiecte de studiu) impuse in programa academica adesea in functie de profesorii existenti, de specializarile acestora si de faptul daca ”ies” normele profesorilor sau nu. Ca urmare a repulsiei mele fata de aceasata mascarada a specializarilor, pompos numite ”stiinte” – cu invocarea unei presupuse predictibilitati, a unei rigori superexacte a deciziilor luate si a verificabilitatii fiecarei teorii sau experiente – am scris si voi continua sa argumentez impotriva utilizarii cuvantului/ conceptului ”stiinta”, unul vetust, specific modernitatii demult apuse si modului de gandire disciplinar. ”Stiinta” a murit! Traiasca cunoasterea!” – acesta este crezul pe care il promovez de multi ani in numele detasarii mele de gandirea moderna, disciplinara, segmentata si a atasamentului meu (firesc, cred eu) fata de gandirea postmoderna, transdisciplinara, holistica. Profesorul P. Heyne a intuit corect trendul imperios spre transdisciplinarizare, desi a ramas prizonierul expresiilor provenite din modernitate. Iata acest gand formulat cat se poate de explicit si plasat de T.B. la finalul articolului despre ”modul economic de gandire”: ”Un bun economist, scrie Heyne, inseamna mai mult decat a fi competent in modul de gandire economic. Un economist mai bun trebuie sa inteleaga ca poate obtine castiguri de pe urma negocierilor cu specialistii in alte domenii. Specialistul in modul de gandire economic se poate imbogati in urma schimbului de idei cu alti specialisti care studiaza conditia umana, de la filosofi, teoreticieni politici si sociologi la critici literari, istorici de arta si antropologi culturali. Daca doriti sa va continuati studiile in domeniul economiei, nu trebuie sa cadeti prada tentatiei de a ignora sau de a elimina complet celelalte discipline umaniste” (p.479-480).”  Ei bine, profesorul Heyne frizeaza postmodernitatea si plaseaza corect asa zisul mod economic de gandire in contextul altor asa zise moduri ”specifice” de gandire: politic, etic, sociologic, antropologic etc. Din aceasta precizare a lui Heyne rezulta clar, dupa parerea mea, ca NU poate exista un mod economic de gandire daca acesta este redus la dimensiunea economica a realitatii!  Nu este si nu poate fi un bun economist acela care este doar economist – este o apreciere care este tot mai mult agreata, acceptata si… chiar aplicata. Mai mult, aceasta precizare a lui Heyne face o trimitere directa la curriculum ul academic al presupusilor specialisti economisti. Fara o cunoastere a celorlalte dimensiuni ale umanului, orice pregatiri cu numele de economica, politica, etica, juridica, manageriala, sociologica, istorica, psihologica, antropologica, statistica etc. nu sunt decat monstruoase malformari ale gandirii umane, exact ca si cum la medicina s-ar crea dupa 3-4 ani specialisti in plamani, in inima, in creier etc, fara a cunoaste foarte bine INTREG corpul uman. Economicul nu este o activitate de sine statatoare, asa cum fals se sustine adesea, ci este o activitate umana care implica toate dimensiunile acesteia, dimensiuni ce ar putea fi rezumate in triada gandire-simtire-(decizie de) actiune. In acest punct al demersului meu in favoarea gandirii transdisciplinare trebuie sa precizez, inca o data, punctul meu de vedere referitor la predarea modului de gandire transdisciplinar. Exact cum procedeaza medicinistii cu cunoasterea corpului uman, la fel ar trebui sa se procedeze in intreg sistemul de educatie: mai inati se studiaza intregul, apoi partile componente. Asadar, la inceputurile educatiei ar trebui sa se faca/ predea gandire transdisciplinara, holistica, integratoare, nesegmentata, urmand ca apoi, pe masura avansarii spre finalul studiilor sa ne permitem luxul de a ne specializa in ceva mai ingust (si asta doar la nivel de masterat si doctorat).

Cineva s-ar putea intreba: de ce este nevoie de 6 ani de medicina urmata de specializari universitare care dureaza pana la inca 6-12 ani? Pentru ca altfel ar fi prea riscant pentru oameni (recte pentru indivizii umani) sa lasi pe mana unui absolvent de medicina sa faca operatii pe inima sau pe creier. In schimb, cand nu mai este vorba despre indivizi concreti, ci despre multimi/ turme de oameni acest lucru este perfect posibil. Candidati la deputatie se lauda ca sunt experti in economie deoarece au absolvit cursurile facultatii ”Spiru Haret”, nivel de licenta, de la Botosani sau Dolhasca. Deciziile lor – prin simpla ridicare de maini –  vor influenta soarta a milioane de cetateni, cu inerentele ”pierderi” umane. In medicina, nerespectarea unui protocol terapeutic si eventuala agravare a bolii sau chiar decesul individului sunt considerate malpraxis si se pedepseste (caz penal adica). In viata noastra politica si economica, adica acolo unde oamenii sunt inlocuiti cu cifre sau cu statistici, decesele provocate de incompetenta diriguitorilor sunt tratate ca fiind firesti si netaxate de electorat, sub scuza ca nu poti avea grija de fiecare in parte…

Asadar, revenind la existenta sau nu a unui mod economic de gandire raspunsul meu este cat se poate de clar: NU exista un mod economic de gandire (dupa cum NU exista un mod de gandire politic, etic, juridic, psihologic –sic! -, sociologic, managerial, istoric, antropologic etc. etc.). Exista doar un mod UMAN de gandire, sau mai simplu un mod de gandire. Elevii si studentii nostri trebuie invatati DOAR sa gandeasca folosind informatii puse la dispozitie de discipline instrumentale ca: logica, psihologie, matematica, statistica etc. Daca gandirea va fi buna, corecta, creatoare, inteleapta etc. atunci aplicarea la variile domenii se face cu multa usurinta si cu performanta ridicata.

Exista, la rigoare, si un mod de NEGANDIRE, o maniera mimetica si maimutoida de a face educatie: repetand la infinit si necritic ceea ce au afirmat altii in timpuri si in contexte mult diferite, cu consecinte directe in modul de viata al fiecarui individ in parte. Din pacate, articolul semnat de TB este o excelenta proba de mod de negandire, preluand nediferentiat si nemestecat idei si concluzii fara impactul pozitiv asteptat de la asemenea lecturi. Pentru domnia sa lucrurile par a fi clare. Citez din articolul din Ziarul de Iasi: ”Lucrurile incep sa se limpezeasca. Ideile acestor autori si nu numai (vezi si Giorgio Agamben cu recenta sa lucrare Prietenul si alte eseuri) converg spre ideea ca economia n-ar fi tocmai o stiinta veritabila. In acelasi spirit, si subsemnatul aratam in Fundamente filosofice ale economiei, Junimea, Iasi, 2008, p. 41-45, ca „stiinta economica este una aparte. Chiar de la inceputuri, metodologia sa a fost extrem de controversata. Edificiul sau s-a inaltat pe o serie de platitudini si simplificari de genul: «indivizii prefera mai multe bunuri decat mai putine», «indivizii sunt capabili sa-si ordoneze optiunile dupa o ordine de preferinte», «marfurile sunt divizibile», «indivizii aleg acea optiune pe care o prefera» s.a. Edificiul a integrat si un aparat matematic, in dorinta de a demonstra ca, intr-adevar, «omul e un animal care calculeaza si de a dobandi un prestigiu mai bun in randul stiintelor prin recursul la matematici»”.  Pentru mine cel putin ultima parte a citatului, care este tot un citat, este lipsit de sens, adica de gandire. Despre Fundamentele filosofice ale economiei am scris la timpul respectiv. Eventualele persoane interesate despre o opinie alternativa fata de opiniile formulate de dl TB pot accesa link ul: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/03/26/tiberiu-brailean-fundamente-filosofice-ale-economiei-grila-de-lectura-pre-text-text-con-text-sub-text-si-post-text/.  Orice opinii referitoare la afirmatiile mele anterioare sau prezente sunt binevenite. Din pacate, constat ca dialogul nu este preocuparea profesorilor, cercetatorilor sau a altor persoane interesate, mai mult sau mai putin, de cunoastere. Poate de acum inainte…

Liviu Drugus        comuna Miroslava, judetrul Iasi,7 noiembrie 2012, ora 12.00

www.liviudrugus.ro

www.liviudrugus.wordpress.ro