liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Școala ardeleană

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 660. Sâmbătă 20 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (5)


Voi continua, în acest episod, redarea conținutului Declarației program eurasiatic intitulat ”Să dezvoltăm limba nostră!” (cu comentariile mele, desigur):

Din cercetările noastre științifice, reiese că ei au făcut trei pași, folosind aceeași metodă.

Mai întîi de toate, susținătorii acestei strategii politice au căutat asemănări în limba latină. Toate cuvintele românești care se asemănau cu cele latinești au fost date limbii latine. Pentru cele care nu se asemănau nicidecum, au fost căutate asemănări în alte limbi, mai ales în limbile popoarelor care au venit pe pămînturile noastre sau care ne-au fost vecini. Cuvintele care se asemănau cu cuvintele din aceste limbi au fost date acestor limbi. În cele din urmă, cuvintele care au rămas fără asemănare au fost aruncate în hăul necunoașterii, adică al celor de etnie (origine) necunoscută. Așa limba strămoșească s-a făcut nevăzută în știința națională.

Faptul că unele asemănări (explicații științifice) sînt trase de-a binelea de păr ne spune că făptașii și-au dorit orbește să își atingă țintele lor politice.

Comentariu LD: Se reclamă faptul că s-au făcut cercetări ”științifice”. Care? Unde? Când? Despre ce populații (număr, structură, cultură etc.) se vorbește? La care ținuturi  se face referire? Nu știm, pentru că autorul nu ne spune decât că totul s-a petrecut în secolul XIX. (Vai, câtă precizie!). Totuși, autorul are, și el, dreptatea lui. Într-adevăr, orice reformă lingvistică este doar rezultatul unei strategii politice (a nu se confunda politica cu partidele și partidele cu statul!). Un grup de oameni de cultură (vezi Școala ardeleană) militează pentru o anumită reformă, bazându-se, desigur, pe argumente istorice, lingvistice, culturale. Această strategie vizează o finalitate viitoare, deci… are caracter politic. Faptul că ideea de politic este, adesea, asociată cu impostura, incultura, incompetența etc., nu înseamnă că nu putem vorbi despre politici culturale. Unele sunt benefice și rămân adânc inculcate în cultura unui popor (vezi Școala ardeleană, Junimea etc.) altele sunt malefice, minore și dispar fără urme. O afirmație de genul ”limba strămoșească (recte, limba dacă – LD) s-a făcut nevăzută în știința națională” ține de o asemenea strategie politico-culturală minoră, rizibilă prin însăși construcția ei (nu cunosc să existe vreo ”știință națională”). Oricum, dacă cineva este vinovat de pierderea limbii dace, atunci acel cineva se numește ”știința”, adică ”oamenii de știință” care sunt dezmierdați cu apelativul pentru tâlhari/ criminali: ”făptași”. Ei și-au trădat menirea (iar se face apel la comunistul Julien Benda!) și s-au apucat de politică, însușindu-și scopurile acesteia și promovându-le ”orbește”.

Să despicăm cîteva explicații din dicționare, care adeveresc cele spuse de noi.

DEX (ediția din anul 2009) ne spune, pe de o parte, că cuvîntul rînd vine de la cuvîntul slav rendu, iar pe de altă parte, că cuvîntul curînd se trage de la latinescul currendo. Se mai spune că cuvîntul așa a izvorît din latinescul eccum-sic, iar cuvîntul nor din cuvîntul latin nubilum. De ce și cum ar face cineva așa ceva? Tot din această carte aflăm că cuvîntul a speria se trage de la latinescul expavorere. Cam mare este di-ferența, mult prea mare… Mai aflăm că cuvîntul moarte își are rădăcinile în cuvintele latine mors și mortis, iar cuvîntul omor s-a născut din cuvîntul a omorî, care vine de la slavul umoriti.

Un alt argument zdruncină puternic teoria despre ori-ginea latină a limbii române. De altfel, poate că ar fi mai bine să spunem că este o teorie despre originea romană a limbii noastre, o dată ce am numit-o româ(nă)?

Comentariu L.D.: Exemplele care vor să demonstreze că limba română nu se trage din și nu are legături cu limba latină sunt în perfectă concordanță cu ceea ce până și Lenin critica: jocul de-a exemplele. Alegi un exemplu convenabil și apoi strigi: ei, vezi?! Oricum aceste exemple nu pot constitui argumente, așa cum pretinde autorul Declarației. Vrând să fie subtil și aluziv, autorul sugerează că mai bine ar fi să vorbim despre originea romană, și nu de cea latină a limbii române. Doar că autorul scrie ”limba româ(nă)”, ceea ce ar vrea să facă trimitere la o inexistentă limbă româ. Probabil, autorul a vrut să scrie ”limba rom(ân)ă”, adică să asocieze limba noastră cu cea ”romă”, pentru că și țiganii tot de la Roma se trag, altfel nu s-ar numi populație ”roma”. Neatenția i-a jucat însă o festă autorului Declarației, care a călcat (din nou) strâmb. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 657. Miercuri 17 octombrie 2018. Unde nu-i cap, vai de limbă! (2)


Înainte de a încerca să ”descopăr” care sunt substraturile adevărate ale preocupărilor de schimbare a conținutului lexical al limbii române, se impun câteva precizări. Se spune că iadul este pavat cu bune intenții. Sigur, bunele intenții care duc la rezultate proaste trebuie date naibii și anatemizate ca atare. De regulă, cercetătorii adevărați se caracterizează prin curajul de a avansa ipoteze îndrăznețe, de a se aventura pe tărâmuri neumblate și de a a-și asuma și riscul eșecurilor și al neînțelegerilor care, volens-nolens, apar mereu în cercetare. Multe dintre aceste ipoteze se vor transforma în pietre de pavaj pentru iad. Sub acest aspect, cred că orice încercare, ipoteză de lucru, propunere de schimbare etc. are drept de cetate. Cu o condiție: să se retragă din dispută imediat ce i se demonstrează inutilitatea și/ sau imposibilitatea acelei ipoteze. Altfel, nu facem decât să irosim resurse, să producem dezbinări, confuzii, iluzii și deziluzii. Recunosc, una dintre intențiile postărilor mele pe acest blog este (dincolo de necesara și benefica pentru mine auto-lămurire) și devoalarea minciunii, a imposturii, a mitologiilor vândute pe post de istorie adevărată, a teoriilor de dragul teoretizării etc. Demitizarea este, pentru corpul ideilor, la fel de importantă ca detoxificarea pentru organismul viu.

În materie de limbă (ca element definitoriu de identitate națională) lucrurile sunt extrem de sensibile. Orice modificare artificială, exterioară limbii este privită cu reticență. Limba română (https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rom%C3%A2n%C4%83) a trecut printr-un asemenea proces de alegere deliberată, rațională și motivată politic a formei sale actuale. Școala ardeleană (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_Ardelean%C4%83) s-a constituit într-un asemenea factor de construcție lingvistică (dar și de distincție față de Biserica Ortodoxă). Petru Maior a susținut că ”limba română provine din latina populară”. Despre originile limbii române s-au emis mai multe ipoteze, dintre care una este aceea conform căreia româna actuală este limba latină combinată cu getodaca, plus împrumuturile lingvistice permanente ulterioare (https://adevarul.ro/locale/zalau/cat-veche-e-limba-romana-s-a-format-fapt-controversele-randul-lingvistilor-1_551eb4ae448e03c0fd2f75cb/index.html). În articolul de pe blogul Adevărul (neprobat profesional) se vorbește despre un cercetător maramureșean (fără nume) care consideră că ”limba română veche s-ar afla, de fapt, la baza tuturor limbilor europene” (se referea la limba rumână, probabil, dar ”mulți vede, puțini cunoaște”). Protocronismul din perioada ceaușistă a încurajat asemenea priorități europene și mondiale ale românilor, deoarece aceasta se plia perfect pe doctrina oficială, național-comunistă a României de atunci. Cam după anul 2000 au început să apară teorii care susțin că latinii și dacii erau același neam și vorbeau aceeași limbă, în timp ce alții susțin că latina se trage din limba dacă! Vezi cele două videoclipuri:  https://youtu.be/mU203ufRPpw și https://youtu.be/EA4Z1iro1as . În fond, n-ar fi decât de îmbrățișat orice teorie care DEMONSTREAZĂ că aici s-a format civilizația lumii, că tot mapamondul datorează cultura actuală oamenilor de acum 7000 de ani care trăiau pe aceste locuri, iar ”rumâna” este limba mamă (euro-asiatică) a tuturor limbilor lumii, dar problema este că nimeni nu DEMONSTREAZĂ, ci doar AFIRMĂ noile teorii. De asemenea, nu am văzut nicăieri o confruntare reală, serioasă între partizanii celor două teorii (că româna se trage din latină și că latina se trage din română). Iar de la existența unor ipoteze/ presupuneri/ păreri (chiar logic susținute) și până la a te preocupa de schimbarea conținutului limbii române în vederea unei presupuse purificări este o cale foaaaaaarte lungă! Unii au străbătut-o deja și am văzut (în episodul anterior) ce a ieșit. În episodul următor voi încerca să încadrez actualele preocupări de ”distrugere creatoare” (ca să folosesc cuvintele austriacului de la Cernăuți, Joseph Schumpeter – https://ro.wikipedia.org/wiki/Joseph_Schumpeter) a limbii române în manifestări similare pe care le-am crezut înghițite în hăul trecutului neplăcut.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!