liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Scîntei Dragoș

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!