liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Revista Sinteza

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 534. Luni 18 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (8)


Eram tentat să scriu un episod prin care să argumentez necesitatea de a scoate (mai mult) în evidență (și) prostia urbană (de ex., iluzia orășenilor că sunt – prin definiție – superiori sătenilor), respectiv de a sugera necesitatea de a face clasamente ale prostiei urbane sau chiar a urbelor care excelează la capitolul prostie (un fel de ”Zmeura de aur”  – https://ro.wikipedia.org/wiki/Zmeura_de_Aur – pentru primarii care se evidențiază prin nefăcute sau prost făcute). În aceste zile foarte ploioase aflăm mereu despre primari care nu și-au închipuit că ar putea veni ploi mai mari decât plăcutele ploițe de vară… Am renunțat la idee când am dat peste un post de radio online, unul deștept și oferit oamenilor care iubesc deșteptăciunea, intitulat ”Apusuri urbane”/ ”Urban sunsets” (https://www.urbansunsets.com/). Pe lângă faptul că transmite muzică non stop, are rubrici interesante despre cărți, despre/ și cu autori români și străini. Poate fi și o metodă de a face publicitate ceva mai plăcută (o idee bună este aceea că autorii cărților prezentate citesc din cărțile lor), dar este și o invitație la autodepășire (intelectuală) prin lectură. Cap de listă la rubrica ”Booktapes” (”Cărți pe bandă” – rulantă, dacă vreți) este acum Mircea Cărtărescu, urmat de Florin Iaru, Ioan Es Pop, Radu Paraschivescu, Nora Iuga, Radu Vancu, Ioan Groșan, Liliana Corobca etc. Gustul estetic poate fi și el șlefuit prin vizitarea galeriilor foto, cu comentarii din partea ”radiofonistului” de serviciu. Să vezi poze (excelente) la radio, iată un mod de a sublinia că nimic nu este definitiv și încremenit pe lumea asta. În fiecare luni seara, de la ora 22, Marius Chivu dialoghează cu scriitori români, americani sau din alte zone culturale ale lumii. Dacă ar fi să continui seria aspectelor care vor defini, în viitori incerți, orașele lumii (aspecte evidențiate bine și plăcut de revista Sinteza de la Cluj) aș adăuga cel puțin două rubrici: ”Radio inteligent” și ”Literatura inteligentă” – nu neapărat în sensul deșteptăciunii pe care o conțin, ci prin sugestia de digitalizare fără limite a ceea ce merită digitalizat (cărți, muzică, pictură, dans, sport etc.). Acestea fiind spuse/ scrise, vă doresc să audiați cărțile pe care apoi veți dori să le citiți în întregime.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 533. Duminică 17 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (7)


Deși am scris despre competiția în care se află orașele României pentru a demonstra că unul este mai smart decât altul, la o privire mai atentă constatăm că, de fapt, ”orașele inteligente” nu există încă, ele sunt doar proiecții și dorințe, multe dintre acestea frizând utopia sau foarte bogata imaginație. Orașele inteligente sunt componentele posibile ale unei alte lumi posibile, dar încă departe de a se fi născut. Ele sunt comunități ideale, cvasiperfecte, dar perfect utopice. În conceptul de smart city se transferă multe dintre visele omenirii: eforturi fizice minime sau doar dintre acelea care să producă plăcere, consumuri cvasinelimitate, libertate aproape deplină, bogății care să excludă definitiv ideea de sărăcie sau de lipsă acută a vreunor ingrediente care să facă din rețeta fericirii una de succes. Foarte probabil, în țările unde fericirea este identică cu viitorul comunism deplin, orașele inteligente sunt intim legate de o societate egalitaristă, înalt consumptivă și care ar putea fi realizată doar prin Programul partidului și prin unitatea de monolit în jurul conducătorului iubit. Spun asta pentru a sublinia că nu-mi pot imagina orașele inteligente în afara unor valori umane perene: libertatea, democrația, echitatea, meritocrația. Paradoxal sau nu, intensificarea concurenței în vederea obținerii de avantaje comparative prin construirea unor segmente de comunități inteligente obligă la o conlucrare consistentă. Capacitatea de a trece rapid de la competiție la cooperare și invers va fi una dintre trăsăturile comunităților inteligente. Mai mult decât atât, nu atât trecerea rapidă de la concurență la cooperare și invers va fi cea mai importantă, ci abilitatea de a le practica concomitent. Există deja termenul care să descrie această idealitate a prezentului pentru un posibil viitor: co-oncurență (co-opetition). Dimensiunea colaborativă a concurenței va fi tot mai prezentă. Pentru a descrie cât mai inteligibil globalitatea ca viitor posibil și globalizarea ca proces politico-economico-etic major al zilelor noastre s-a lansat conceptul de ”sat global”. Acum s-a trecut la faza superioară, una în care urbanitatea va domina mapamondul și astfel Planeta Pământ va deveni un ”oraș global”. Urbanizarea omenirii va crea posibilitatea înlăturării comportamentelor primitiv-concurențiale prin care cineva trebuia să domine pe cineva pentru a fi sigur că nu va fi dominat/ mâncat. Deocamdată omenirea se află într-un echilibru al terorii, echilibru menținut (oarecum) de statele care dețin arma nucleară. Este aproape obligatoriu să ne imaginăm un viitor în care acest echilibru ”al terorii” să dispară și să fie înlocuit de un echilibru stabilit într-un mod ceva mai inteligent.

Nu voi descrie conținutul și al celorlalte articole din acest foarte bun și util număr al revistei ”Sinteza” de la Cluj, deși ar merita. Dar cred că merită efortul cititorilor doritori de a vedea gândirea imaginativă la lucru să o facă până la capăt (mai existe interesante viziuni despre educația inteligentă, locuirea inteligentă, hrănirea inteligentă, sănătatea inteligentă etc.). Îl invoc doar pe semnatarul ultimului articol (pagina 194), Eduard Țone, care afirmă clar din titlu că ”Oamenii inteligenți fac orașele smart”. Cred că putem fi de acord cu asta doar cu condiția să nu transformăm inteligența locuitorilor viitori ai unui oraș în manifest electoral pentru prezentul imediat și pentru primarul în funcțiune. Și pentru că în ultimele două episoade m-am referit, la sfârșitul acestora, la Capitala țării, municipiul București, așa voi proceda și în încheierea acestui episod citându-l pe Bogdan Suditu (un alt autor din acest număr de revistă). Acesta comentează succint o declarație mângâietoare pe creștete făcută de primarul general al Capitalei, doamna Firea. Iată citatul: ”Despre București se poate spune, în acest moment, că este un oraș smart doar prin prisma faptului că aici locuiesc foarte mulți oameni smart”. Iată și comentariul autorului: ”Această afirmație recentă a primarului general al municipiului București poate da satisfacție de moment multor locuitori ai capitalei, dar nu și celor inteligenți” (p. 56) (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 531. Vineri 15 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (5)


Redactorul șef al revistei Sinteza, Caius Chiorean, vine și el cu un punct de vedere despre ”smart city” în articolul ”La naiba cu Rousseau” (pp. 28 – 31), unul care introduce cititorul în conținutul structural al acestui număr special. Mai puțin încrezător în virtuțile tehnologiei de a remodela lumea în sensuri înalt umane, autorul recunoaște existența celor două mari trenduri mondiale în privința orașelor: 1) ”Pentru prima dată în istorie, majoritatea populației lumii trăiește în zonele urbane; 2) ele încep să se dezvolte ca ”orașe inteligente”, fiind capabile să selecteze și să analizeze cantități mari de date pentru a-și autonomiza funcțiunile și pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor”. Neaderând la viziunile ”profeților orașelor inteligente” autorul demarează analiza conceptuală a noului model de dezvoltare umană (”smart city”), C.C. sesizează slaba definire și neinspirata folosire a cuvântului ”inteligență”: ”Inteligența se dovedește însă un concept dificil și simpla folosire a termenului în lumea făpturilor de silicon nu te apropie de înțelesul său. Probabil că modul în care aceste orașe smart, la fel ca roboții astăzi, sunt sau vor fi organizate aduce cu funcționarea creierului uman. Problemele sunt divizate în subprograme sau seturi de instrucțiuni conectate la un ordinator centru de comandă. Cu toate acestea, experiențele în programarea roboților arată că tipul acesta de schematizare, ierarhizare și conducere nu a dus până acum la inteligență. Tânărul domeniu al inteligenței artificiale este entuziasmant și, în egală măsură, impenetrabil deocamdată” (p. 28). Printre orașele smart cele mai evoluate este amintit Viena (despre Singapore se spune că ar fi cel mai cel mai inteligent din lume). Pentru a sublinia că ne cam grăbim să introducem tehnologii superînalte într-o lume insuficient evoluată, C.C. îl citează pe biologul E.O. Wilson: ”Adevărata problemă a omenirii este următoarea; avem emoții demne de paleolitic, instituții medievale și o tehnologie divină” (p. 29). Promovând o viziune umanistă și nu una tehnicistă, C.C. susține că ”Orașele cu adevărat inteligente nu sunt robotizate, au încă resurse de empatie”. (p. 30). Vine în ajutor și Jonathan Rez de la Universitatea din New South Wales: ”un mod mai inteligent de a construi orașe ar putea fi pentru arhitecți și planificatori urbani să aibă psihologi și etnografi în echipă” (ibidem).  Istoric vorbind, ”Când puterea clerului a intrat în declin și nici dușmanii nu mai erau la porți, s-a ivit un nou soi de mentor urban, intelectualul, cel mai adesea laic. Probabil cel mai influent dintre aceștia, Jean-Jaques Rousseau, a popularizat cultul reîntorcerii la natură, gustul pentru viața în aer liber. Totodată a inițiat critica sofisticării corupte a metropolei. Gândirea sa a lăsat urme.” Azi Rousseau pare a fi demodat și depășit. Acum, admirația oamenilor se îndreaptă spre arhitecții rețelelor de socializare. În consecință, afirmă C.C., orașul smart city nu este unul inteligent. Cel mult e un oraș tehnologizat unde inclusiv inteligenței (se speră) i se oferă un loc să prospere” (p. 310). Stilul critic-scorțos al redactorului șef dispare imediat când se referă la articolele din revistă care analizează starea orașelor din România: ”sunt mai mult de zece orașe care se autodenumesc ”primul smart city din România” (printre acestea și Reșița), iar câteva dintre cele mai mari  își dispută locul doi după capitală… Aparent paradoxal, aceste clasamente cu vârfurile lor inevitabile sunt chiar credibile și legitime devreme ce utilizează criterii diferite de definire și de ierarhizare. Inventivitatea și originalitatea românească nu se dezminte dacă ne amintim de zeci de sate care s-au autoproclamat orașe, iar unele mai sărace, după ce s-au dumirit electorii că totul era făcut pentru a se mări salariile administrației și cotele de impozite către buget, abia au reușit să devină ce au fost: sate. Ca o mângâiere, în finalul acestei prezentări se precizează că ”majoritatea orașelor europene care afirmă convingător că s-au ”deșteptat” au avut ratări de parcurs. Nu mai e timp de leneveală când computerele dictează ritmul dezvoltării” (p. 31). În finalul acestui episod reproduc o postare făcută chiar azi pe Facebook. Morala postării: oricât de smart ar fi un oraș, dacă oamenii nu sunt smart, tot degeaba…

Îmi place Bucureștiul și mi-a plăcut de când îl știu. Mă încăpățânez să-l iubesc, iaca. Azi sunt tare tristă. Constat că e un oraș în care înveți cum să fii obraznic, intolerant, nervos și frustrat. Chiar dacă tu nu vrei. Mă întristează azi mai mult decât oricând – poate sunt mai obosită, poate am avut o zi mai lungă – pentru că l-am găsit mai sufocat și mai chinuit decât era: de toate cele de până acum, dar și cu multe în plus: de taximetriști care negociază agresiv în avans prețul cursei – în ciuda tarifului afișat de pe ușă (cum așa?!), de ambuteiaje la ore incredibile și de parcări improvizate pe toate trotuarele centrale, de cerșetorie trucată, agresivă (da, tot, agresivă, toată lumea e agresivă, de ce?) și extinsă… Astăzi, un cerșetor bine legat, sănătos și vesel, cu un pui de câine în sân – căruia i-am spus, foarte politicos, că ar fi bine să muncească, pentru că e tânăr -, mi-a răspuns, cu un răs lubric că nu e. Spunând asta – că el nu e tânăr – l-a bufnit râsul. Pe el, că pe mine nu. Altul, într-un scaun cu rotile de care trăgea cu nădejde, m-a înjurat păstos și buruienos. Nu știu de ce. Mulți cerșetori – și, deh, oameni în toată puterea cuvântului și a trupului – ocupă, strategic și parazitar, Centrul Vechi, cum altfel, nu-i așa?
Aaaa, și dacă nu pare destul, pot să adaug că am mers trei stații pe jos ca să găsesc un loc de unde să cumpăr carduri de călătorie pentru transportul în comun. Nu există nici automate, nici locuri de vânzare de carduri în stații. Cum așa?! Tot în centrul orașului, da, păi unde? Nu e în firea lucrurilor. Nu, nu m-am pierdut cu firea și nici nu-mi stă în fire să fac astfel de postări. Of. Lupu-și schimbă firea, dar năravu’ ba. V-am zis că sunt tristă. Nu-mi mai amintesc nici proverbele bine
.” (Ohara Donovetsky)   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 530. Joi 14 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (4)


Revista ”Sinteza”, care apare la Cluj, (www.revistasinteza.ro) a dedicat un număr de aproape 200 de pagini fenomenului ”smart” în administrarea prezentă și viitoare a orașelor. Cu siguranță, acest număr merită citit de primari și de consilierii locali, de șefii de instituții și de cei care au un prețios mijloc de selecție a felului cum va arăta viitorul unei comunități: votul. Vasile Dâncu, directorul fondator al revistei, își rezervă dreptul de a deschide acest număr special cu un articol publicat atât în română cât și în engleză: ”Smart city. Câteva îngrijorări sociologice la o utopie. Smart city. Some sociological worries about a utopia” (pp. 3-8). Voi extrage din acest articol câteva afirmații pe care ar trebui să le cunoaștem/ gândim/ aplicăm (după caz). Șochează adevărul (deja de mult cunoscut și acceptat ca pe un dat) că Bucureștiul produce 30% din PIB ul României, ceea ce confirmă zicerea despre cele două Românii: București și restul țării. Pentru anul 2050 se estimează că marea majoritate a populației lumii (aproape 75%) va locui la orașe, iar jumătate din miliardele de locuitori ai planetei vor ocupa doar 1% din spațiul/ suprafața planetei. Satul tradițional va rămâne doar o amintire.

Dar care sunt principalele caracteristici ale vieții la oraș în prezent? Oare ce ni se rezervă pentru viitor? Iată concluziile autorului:

  • Orașul nu mai este în principal un topos (loc) al locuirii, ci un ghem al fluxurilor de circulație. Conectivitatea devine principala caracteristică și premisă a vieții și guvernării urbane. Dar conexiunile și tehnologiile de tip smart city nu vor face orașele mai omogene și nici mai egalitare sau mai coezive, cu identități mai consolidate”. Îmi permit să nu fiu de acord cu această extrapolare. Cu cât presiunile negative generate de intensificarea fluxurilor de circulație vor fi mai mari, cu atât stimulul pentru atenuarea sau înlocuirea acestor fluxuri va fi și mai mare: lucrul la domiciliu (telemunca), telemedicina, teleeducația, teleconferințele, teleguvernarea, teleadministrația (e-government) etc. Nici socializarea nu va mai fi chiar ce a fost/ este: atomizarea generată de rețelele de comunicare de tip FB, Instagram etc. va fi accentuată, iar socializarea însăși va fi redefinită și restructurată. Am vizitat, recent, mai multe familii (respectiv domicilii): toate aveau incluse în clădire o sală sau cel puțin un ”sector” dedicat sportului: coș de baschet, spaliere, greutăți, biciclete etc. De asemenea, deja clasicele bucătării dotate cu ”grătar”, cuptor, plită etc. fac ca reuniunile familiale/ colegiale/ amicale să nu mai presupună adunarea la terase/ restaurante/ baruri. (Mă refer doar la România, unde habitatul se extinde îndeosebi pe orizontală și nu pe verticală așa cum este trendul mondial). Desigur, turismul va crește, iar deplasările în varii colțuri ale orașului/ țării/ lumii vor trebui cu adevărat optimizate.
  • Posibilitățile de limitare a libertății individuale și supravegherea indivizilor vor crește exponențial” (deja asta nu mai este o prognoză, este o constatare).
  • Interesul furnizorilor de servicii este unul indubitabil, iar cei care decid ce este necesar vor avea din ce în ce mai multă putere asupra sistemului urban”.
  • Se vor cere tot mai multe schimbări de comportament colectiv, golindu-se de sens cultura și poate chiar modificându-se sistemele de valori” (afirmație contradictorie: dacă se modifică sistemele de valori vom avea un nou tip/ gen de cultură, dar nu va dispărea cultura. Putem spune că vom avea comportamente culturale noi, nicidecum inculte sau lipsite de cultură).
  • în acest moment modul cum gândim orașul inteligent pune accent pe administrare și nu pe un empowerment al locuitorilor, al cetățenilor. Prin smart city am putea gândi cum să redăm orașele locuitorilor, cum să le scoatem din mâna primarilor și proiectelor lor politizate, a oligarhiei corporatiste sau chiar a turiștilor invadatori.” (într-o vizită recentă la Sibiu, dezamăgit profund de modul cum arată acum centrul istoric în comparație cu anul în care Sibiul era capitală europeană a culturii, am întrebat un localnic de ce este orașul atât de murdar și neprimitor. Răspunsul m-a stupefiat, dar l-am regăsit și în convingerea autorului articolului, dl Vasile Dâncu: ”din cauza turiștilor!”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!