liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: REvista ”Magazin”

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 437. Marți 13 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (159).


Sîmbătă 30 iulie 1966.  M-am sculat la 8. Aseară pusesem capcana de șoareci în verandă și azi dimineață am văzut cu satisfacție șoarecul mort (al treilea ”succes” la vînat). Apoi am pus o momeală nouă (ca de obicei, o coajă de pîine uscată) și am mutat-o în beci.

După masa de dimineață am jucat table cu tata. După ce am condus cu 2-0 am pieerdut ca un erou cu 3-2.

Azi e încă înnourat și pămîntul e ud. Am scris la R. Moscova o scrisoare de mai bine de 3 pagini relatîndu-le excursia.

La amiază am primit două ”răvașe”. O scrisoare de la un ”prieten” al tatei din Dorohoi, Prisăcaru, care se interesează de o eventuală mutare a noastră la Iași (Tata a promis că dă casa cu 10 mii de mangoți…). Acum însă cred că nu mai are chef de ducă. Al doilea ”răvaș” era o vedere din Rădăuți. M-am mirat. M-am mirat și mai mult cînd am văzut de la cine vine: ”Multe salutări de pe meleagurile Vicovului, primește de la Natalița. P.S. Multe complimente lui Mircea, aceeași”. Nu mă pot dumiri pentru ce mi-a scris (poate i-o fi scris Toader acea scrisoare de ”adio” și nu știe nici ea pentru ce).

După masă am jucat table cu mama și tata. Cînd jucăm dăm exemple de la campionatul mondial. Cînd cineva dintre noi ia conducerea de la primele jocuri este imediat numit ”Coreea” ceea ce înseamnă că va și pierde (Coreea – Portugalia 3-5 după ce a condus cu 3 la 0!). Cînd tata (care-i cel mai bun) a pierdut și el o dată l-am numit Brazilia (în amintirea meciului cu Ungaria (R.P.U – Brazilia 3-1). După ce-am ascultat meciul pentru finală ziceam că cel care cîștigă prima linie, neapărat va pierde. De la 16 la 18 am ascultat încordați transmisiunea de pe Wembley de la Londra. Finala campionatului mondial de fotbal s-a jucat anul ăsta între formațiile Angliei și ale R.F. Germane (L.D. corect ar fi trebuit să scriu: Republicii Federale a Germaniei, dar asta era o chestie știută de la Deutsche Welle și care promova ideea unei Germanii unice/ unite). A opta ediție a campionatului dotată cu ”Cupa Jules Rimet” s-a desfășurat în prezența reginei Elisabeta și a primului ministru Harold Wilson (cca 10 000 de spectatori). Germanii au fost aceia care au deschis scorul. Dar, așa cum a anunțat și crainicul, este o tradiție ca întotdeauna cei care dau primul gol, pierd. Și tradiția s-a respectat. Imediat s-a egalat și prima repriză s-a terminat la egalitate (1 – 1).  Au loc prelungiri pline de emoții. Dar, neavînd condiție fizică, germanii n-au mai putut înscrie, dar nici apăra. Englezii au făcut 3-2, iar în ultimul minut au făcut 4-2, rezultat cu care s-a încheiat meciul. Regina Angliei (L.D.: De fapt este vorba despre regina Regatului Unit al Marii Britanii și Iralandei de Nord) i-a înmînat lui Bobby Charlton Cupa de aur (4 kg). A fost un meci plin de emoții pe care nu cred să nu-l fi ascultat cineva. Tata și mama care nu știau nimic despre fotbal au devenit ascultători pasionați ai tuturor meciurilor. Părinții s-au culcat la 21.30 dar eu am mai rămas să scriu. Trebuie să recuperez două săptămîni în care n-am însemnat nimic în Jurnal.

Duminica 31 iulie 1966. Aseară am stat mai tîrziu. I-am scris lui Mircea (trei pagini) căci el n-a mai scris deloc, și către ”Redacția Revistei Magazin”, Piața Scînteii, București: problema vederilor: scrise?, nescrise?

Aseară am admirat o minunată lună plină. Ieri am ascultat la Radio Moscova despre un caz de telepatie (Moscova – Novosibirsk).

Dimineața m-am sculat la 8 am transcris pe curat scrisoare pentru Radio Moscova și m-am dus la Poștă cu cele trei scrisori. Am cumpărat 10 timbre să am rezerve.  (cu ocazia asta am cheltuit și ”rezervele” mele de 5 lei). Acasă am găsit în beci al patrulea șoarec prins. La observația mamei că stau mereu și scriu ”amintiri” care ”n-au rost”, m-am apucat și-am repetat primele 1000 de cuvinte la limba engleză.

Azi e o zi frumoasă. În cursul zilei: al 5-lea șoarec. A fost milițianul Palamaru și ne-a luat adresa lui Mircea. Într-adevăr, are miliția de furcă. Seara am citit din ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” care a început să-mi placă. La 22 am plecat la culcare.

Luni 1 august 1066. Ieri am primit de la ”Cartea prin Poștă” ultimele două numere din ”Cărți noi” și un fel de scrisoare imprimată în care mă anunță că ICOMECOOP a înființat o nouă secție ”Comerțul prin coletărie”. Pentru aceasta mi-a trimis materialul informativ și o listă cu produsele ce pot fi cumpărate de la ”Comerțul prin coletărie”. Mi-au pus și o c.p pentru a le putea răspunde.

De cîteva zile mă scol pe la 7 sau 8. Începînd de azi, mama trebuie să se prezinte la Bălinești, la școală. Cît mama a lipsit de-acasă, tata a citit la trigonometrie, iar eu am terminat vol. I. Parcă lipsea ceva… La 10 mama s-a întors. Acum sînt patru cadre didactice la școala din Bălinești. Jan Goraș, directorul, a aranjat în așa fel încît fiecare să vină tot la două zile. Mama merge cu Tica Goraș. Tata i-a scris buniței o carte poștală. În jumătate de lună i-am scris (noi) două plicuri și o c.p. (plus vedrea ce i-am trimis din Cluj, fără a primi vreun răspuns). Așteptăm în fiecare zi.

Azi e o zi caldă, frumoasă; am cules cu tata frunze pline de omizi din tînăra și frumoasa noastră livadă, apoi le-am ars în ogradă la un foc de hîrtii. După masă am citit revista ”Femeia” și volumul II.

De la 15 la 18 am dormit încontinuu, un somn greu, toropit. Am început să mîncăm zdravăn din castraveții noștri. Mănînc cu mare plăcere cîte 4-5 bucăți și chiar mai mult.

Tata-i mereu năpădit de amintiri; povestește de frații și surorile sale cum a venit el încoace etc. Seara am ascultat la Chișinău un frumos concert de muzică populară moldovenească. La 21.30 am ascultat ”Parla Bucarest”. Îmi place tare mult limba italiană și sper să ajung în posesia unui manual de limba italiană. Comanda pe care am făcut-o la Cartea prin poștă a rămas în aer (mai sper, totuși). Azi n-am avut noroc la șoareci. Capcana mea a rămas neatinsă. Nu cred să se fi epuizat ”vînatul”.

Marți 2 august 1966. M-am trezit la 7 și-un sfert. Pînă la ora 10 am terminat de citit și al doilea volum al romanului ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. I-am făcut recenzia și am lipit odată cu ea și romanul ”Răscoala” care, fiind cam ferfenițit, mi-a luat o jumătate de borcănaș cu pastă de lipit (clei).

Pînă la amiază am reușit să-mi dau părul în sus și văd că, deocamdată, stă așa.

Azi am primit scrisoare de la Moscova (răspuns la scrisoarea mea din 28 iunie: și-au însușit critica…). În plic am găsit fotografia lui Gogol (pe care mi-au mai trimis-o o dată) și o vedere din piața Pușkin. Întrebîndu-mă dacă e vorba de vre-un ajutor în domeniul limbii engleze, mi-au scris să revin la toamnă și ei îmi vor trimite adresa unei școli speciale de limbă engleză din Moscova și Leningrad. Ei, așa mai zic și eu! Sper ca în jurul datei de 20 august să primesc răspuns și la cea de-a doua scrisoare.

Azi e o zi frumoasă și caldă (după amiază s-a înnourat un pic). Prunele din copacul din fața casei au început să se desprindă de pe sîmburi, semn că în curînd se vor coace. Pînă atunci, mai am eu grijă de ele… Anul ăsta am avut vișine foarte multe, avem prune foarte multe, iar perii grozav de încărcați garantează că la toamnă vom avea pere foarte multe. În schimb, n-avem deloc mere. Cele vreo patru mere care mai erau în mărul de lîngă grajd au căzut la ultima furtună. Tanti Lucreția, știind că n-avem mere ne-a adus odată o poală cu mere, dar erau încă verzi. Nici astă noapte șoarecul n-a mai dat pe la capcană. Trebuie opărită capcana (să nu aibă miros de stîrv). O să pun o momeală nouă (cu aceeași momeală am prins patru șoareci).

Freza mea nu mai face nazuri și continuă să stea frumos. Ba încă se mai încrețește și se ondulează în părți.

Miercuri 3 august 1966. La 5.30 m-a trezit tata și mi-a spus că ei pleacă la Rădăuți (tata vrea să se intereseze la pașapoarte de normele de plecare. Mi-a dat indicații ce să fac în timpul cît voi fi singur. Imediat m-am sculat, m-am spălat și mi-am dat părul în sus. Mama mi-a spus ce să mănînc. Eu mi-am făcut vreo trei ouă și am vrut să mănînc, dar am văzut că cele două pîini sînt cleioase (s-au ”aprins”). Am înghițit în silă trei ochiuri, cam reci și ele, apoi a trebuit să rabd pînă seara cînd a venit mama cu pîinea. Singura mea mîncare a fost castraveți cu sare (vreo 7) apoi ceva prune. Toate astea amestecate mi-au dat o insuportabilă durere de stomac. Pînă la amiază am ascultat radio și am scris în Jurnal.  Cu toate că muream de plictiseală nu mi-a dat prin cap să citesc ceva. Am lîncezit toată ziua. A fost pe aici Valița Marianciuc (profesoara mea de geografie din clasa a VII-a). A adus o datorie de 80o de lei. V.M.:Crești, crești… Dar prin sat nu mai ieși, ai?”. Am intrat iar în casă și mi-am continuat scrisul. Pe la 10-11 mi-am adus aminte să văd de ”curca cu curcuțe” și cu puii mici. Nu i-am văzut prin apropiere și mi-am închipuit că-s prin porumb, pe Cudrina. Mi-am făcut o socoteală: ce să-i aduc acuma? Mai bine-i aduc diseară, înainte de a veni mama și ”am o socoteală”. De-abia la amiază am descoperit curca în grajd. Sărmana nu văzuse soarele de ieri… Le-am dat drumul, le-am hrănit și pînă seara n-am mai avut grija lor; nici nu s-au dus de-acasă.

De la 15 la 17 am tras un somn greu și abia lătrăturile înfocate ale lui Muț (venise Ostina,  mama Cocăi) au reușit să mă trezească. Mă durea stomacul și eram tare leșinat.

Azi am primit Moscow News ul și-am mai avut ce citi.

Pe la 18.30 am mai făcut crupe pentru pui și curci. În 20 de minute am dat prin rîșniță o tăbuiață plină. La 19 tata și cu mama erau deja acasă. Mi-a ascuțit cuțitul (cel nou) și pentru 6 lei mi-a făcut brici din cele două lame (așa-mi place mie). Fotografiile care n-au fost atacate de lumină au ieșit toate foarte bine (și acelea cu mustață, făcute în primăvară…).

Tata mi-a spus, cu părere de rău, că s-a interesat la miliție și a aflat că trecerea (L.D.: în URSS, adică la Chișinău…) se face foarte greu, dar pe la anul e sigur că va merge. Mama a adus pîine, eu am mîncat lacom și m-a durut stomacul și mai tare.

Părinții au rîs de mine și de nepriceperea mea. În loc să stau o zi întreagă flămînd și să rabd prostește trebuia să-mi fierb niște cartofi și să mănînc cu brînză… Era și mîncărică de cartofi, dar nu m-am atins de ea… pentru că…. n-aveam pîine.

Mama și-a cusut o frumoasă rochie înflorată (ieri au luat salariul). Au fost pe la noi Jan + Tica Goraș și au stat pînă pe la ora 23.

Joi 4 august 1966. La 6 mama m-a sculat din nou. Mi-au spus că pleacă la Siret și într-adevăr au plecat cu cursa de 6.30. M-am sculat, și pînă la ora 10, am scris în Jurnal (am ajuns la 24 iulie).

Azi e o zi toridă. Nici un nouraș n-a întunecat albăstrimea cerului.

La ora 10 mama și tata au fost înapoi (cu o ocazie). Au cumpărat pîine, carne, conserve, un furtun pentru vin, dar ceea ce au căutat mai tare n-au găsit: un costum de 1000 de lei de tergal, pentru tata (46 III). Nici la Rădăuți și nici la Siret!

Pînă să vină dînșii, eu am mai scris, am hrănit orătăniile și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. De cîtva timp, șoferii de la Școala de șoferi din Siret fac mereu exerciții de conducere și întorc de zeci de ori pe șoseaua lată din fața casei noastre. Azi – al 6-lea șoarec.

A fost Viorica Dănilă (care-i corigentă la matematică) și a discutat cu tata despre eventualitatea unor ore….

După amiază tata a adus vreo 10 țigle de la un cetățean. Am luat scara de la tanti Lucreția și m-am suit pînă-n marginea casei (înspre tanti, direcție dinspre care bate vîntul mai tare) și-am înlocuit niște țigle căzute. Făcînd asta am astupat niște cuiburi de vrăbii care aveau și ouă și pui. Tata zicea să le arunc de-acolo, dar au rămas doar acoperite. Apoi am aranjat și pe grajd o serie de țigle. M-am suit deasupra și mă simțeam foarte bine la înălțime.

Citesc mereu din ”Ion”. În fiecare zi aștept cu nerăbdare poștașul și citesc cu nesaț fiecare articolaș și fiecare anunț din ziar. Pe lîngă radio, este singurul mijloc de a mă pune în contact cu lumea exterioară. Tata-i foarte pornit împotriva mea că scriu ”amintiri” și că am abandonat lecțiile de engleză.

Seara, fiindu-mi milă de bietele păsărele care au rămas fără cuib și de puii rămași fără părinți am luat iar țiglele și le-am făcut loc să intre.

După ce mama și tata s-au culcat, eu am rămas să mai scriu și să citesc. M-am culcat la 23.

Vineri 5 august 1966. Dimineața, mama a plecat la Bălinești, pe jos. Tata s-a pornit în sat să caute făină și eu a trebuit să mă scol la 7. Dar tata s-a întors imediat și mi-a spus să mă duc la Siret să mă tund și să mă interesez de costume. Cînd am plecat (pe la 9 făr-un sfert) tata mi-a dat o coșarcă să i-o duc lui Moraru (din capătul satului, de la care a luat damingeana de 50 de litri). M-am pornit, dar un vînt puternic ce venea dinspre Siret m-a făcut să merg anevoie. Am făcut sforțări mari să pot înainta. După ce, cu mare greu, am ajuns la Moraru și i-am dat coșarca, m-am întors acasă. Tata a fost tare supărat de asta. De fapt, avea dreptate: nu mai aveam mult pînă la Siret... Mama a venit la 13.30 de la școală.

După masă am avut o durere de cap și am dormit vreo trei ore, timp în care mama și tata au fost pe la cooperativă și eu nici n-am știut. Deparece am dormit ziua trei ore, noaptea m-am culcat la 1.30, după ce am citit partea a doua a cărții ”Jack London” de Irving Stone.

Sîmbătă 6 august 1966. Pe la 6.20 mama și tata erau treji demult și încă nu se hotărîseră dacă să meargă sau nu la Siret. În ultimele minute tata a hotărît să meargă și cînd mai erau cîteva minute pînă să treacă autobuzul, dînșii ieșeau pe poartă. Cînd au ajuns la Nicuță a trecut și autobuzul. Tocmai trecea și popa Tomaziu pe drum. Acesta a făcut stop cu mîna și șoferul a oprit. Mama și tata s-au urcat și au plecat la Siret.

Eu m-am sculat, m-am spălat, dar n-am mîncat căci mi s-a părut pîinea crudă. Decît să mi se facă greață, mai bine rabd. Pînă la amiază am scris încontinuu și, iată-mă, în sfîrșit, la zi! Am scris vreo opt foi (două săptămîni de zile scrise pe același număr de foi cîte am scris pe data de 18 iulie).

La amiază (12.30), mama a venit cu cursa pînă la poartă. Au cumpărat o oală mare de vreo 30 de kg și două lighene care – zic ei – alcătuiesc ”fabrica de țuică”.

După ce s-a mai răsuflat un pic mama mi-a spus că în autobuz s-au întîlnit cu taxatorul Buhaciuc care luase uniformele de la Mircea. Văzînd asta, mama și tata au luat bilet pînă la Rădăuți. Aici au reușit să lămurească problema unifiormelor și l-au lichidat pe Mircea de datorii prin semnătura dată de Buhaciuc. Acum Mircea mai are de luat 90 de lei pe care-i va primi prin poștă.. Mama-i foarte bucuroasă de treaba asta. După masă am jucat table cu mama și pe la 15.30 m-am culcat. Cu mare greu a reușit mama să mă trezească pe la 19.30. Nu știu de ce dorm ziua așa grozav.

Pînă seara am făcut cu toții o curățenie generală în sufragerie, bucătărie, verandă și cameră măturînd, scuturînd și aranjînd. Seara s-a dezlănțuit furtuna și cerul e negru…

Seara tîrziu am stat și mi-am scris Jurnalul pe ziua de azi, după care mi-am luat lampa și cartea (”Ion”) și m-am retras în dormitor, pe canapeaua mea. M-am culcat la 23.

Duminică 7 august 1966. După un somn plin de vise reprezentînd o mare parte din excursia de 7 zile, m-am trezit pe la 9. Am ascultat rubrica ”Pentru voi, dragi școlari”. Azi în țara noastră se sărbătorește ”Ziua minerului” și ”Ziua Marinei Republicii Socialiste România”. În Uniunea Sovietică se sărbătorește astăzi Ziua feroviarului.

Pînă la amiază am jucat table cu mama și cu tata. Parcă-i un făcut: în majoritatea cazurilor conduc cu 2-0 pentru ca apoi să pierd cu 3-2. Cred că dacă partidele ar fi formate din două linii aș cîștiga mereu.

Azi e o zi foarte frumoasă, senină și caldă. La amiază am primit ”Munca” și ”Magazin” ul plus 92,70 lei de la Autobaza T.A Rădăuți. De la imensa ”datorie” de 1500 lei față de Autobază, Mircea s-a ales cu aproape o sută de lei. Banii însă i-a ridicat tata. Din Magazinul de azi am cules adresa lui Corneliu Niculescu din Cluj (schimb de vederi). Am făcut o scrisoare tip și i-am scris lui Adrian Constantin din Anina manifestîndu-mi dorința de a face schimb de vederi cu ei (cîte o c.p).

Cel mai mare eveniment al sezonului: tata s-a hotărît să citească literatură și să mai lase matematica. Azi a început să citească ”Domnul Gallet decedat” de G. Simenon. La amiază am ascultat la D.V. programul internațional de șlagăre date în toate limbile țărilor socialiste, program difuzat în fiecare duminică din luna august. Iată programul: Pentru România: 13.20 – 14.00 (31 m și 25 m); Cehoslovacia: 13.25 – 15.20 (25 și 31m); Ungaria: 15.50 – 16.30 (31, 41 și 49 m); Bulgaria: 14.40 – 15.20 (25 și 31 m), Polonia: 15.50 – 16.30 (41 și 49), Jugoslavia: 17.00 – 17.40 (31 și 41 m); Uniunea Sovietică: 16.45 – 17.45 (19, 21 și 31 m).

După amiază am mai jucat table, m-am ocupat cu altceva, dar n-am mai citit.

Pe la 17 a venit (în vizită) pe la noi prof Huianu Dumitru. Înainte de a pleca el au venit soții Cracană care au stat pînă pe la 20.30 cînd au plecat cu toții (cu mama și cu tata) la film. (L.D.:  Emilia Cracană era profesoară, iar dl Cracană era inginer agronom). Eu am scăpat de mers pretextînd că-s netuns. Nu simt nici o plăcere să ies în sat, mai ales acum cînd n-am dat ochii cu oamenii din sat de aproape un an de zile mi-e oarecum să vorbesc cu ei. Dar mai e și altceva: muțenia și sălbăticia mea nu-mi permit să scot nasul în lume. Nu mă descurc în discuții și, de aceea, tac. Și – ca să nu stau ca mutul pe unde merg – stau acasă. La Rădăuți, antrenîndu-mă cu prietenii, mi-era o groază să stau singur fie la internat, fie în oraș. Căutam mereu prietenia și tovărășia cuiva. Dar și acolo aveam momente de melancolie și-mi plăcea, cîteodată, să fiu singur…

În această vacanță, de pe data de 19 iunie nu m-am mai tuns și părul a crescut lung și sălbatec. Acum l-am dat în sus și nu mai pare așa lung, dar la spate ”bordura” mea s-a lărgit pînă peste gît și trece mult peste urechi. În spate are 7 cm., iar în spate 8. Niciodată n-am avut așa o claie de păr. Poate că nu l-aș lăsa așa lung dacă la aceste dimensiuni nu s-ar încreți și ondula pe părți și în față.

În timp ce musafirii au stat în sufragerie eu am stat în bucătărie, ascultînd radio. După ce au plecat toți, am venit în sufragerie continuînd să ascult radio (muzică ușoară și emisiuni în limba italiană).

Pînă la 21.30 am scris în Jurnal și în Carnetul cu maxime. Acum am reușit să adun 20 de lei. O să mai strîng pentru a-mi cumpăra un nou caiet pentru Jurnal și o pereche de ochelari. Dacă mai adaug și cei 10 lei datorie (biletul la cursa Rădăuți – Grămești la venirea din excursie) înseamnă că trebuie să adun vreo 80 de mangoți.

La 21.30 am ascultat pe 233m lungime de undă un post italian (pare-mi-se Radio Roma). Voi vedea… La ora 22 am aflat! E vorba de același ”Radio Oggi in Italia” cu nenumăratele lui emisiuni în limba italiană. La urmă au dat o adresă din care am reținut doar atît: (un nume de bărbat, la început), Berlino cento due (probabil 102), Căsuța poștală quatro cento și ceva (400 +). Voi mai asculta și voi reuși să depistez adresa exactă. La 22 am ascultat pe 196 m lungime de undă Radio Vatican cu rugăciunile în limba latină. Vreau să notez și să învăț textul uneia dintre ele. Dar ceea ce am reușit să-mi notez este doar atît: ”Ave Maria, grazia plena, dominus tecum benedictus mulieribus...”.         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 428. Duminică 4 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (150).


Luni 20 iunie 1966.  Dimineața m-am sculat, ca de obicei, pe la ora 9. De cum m-am sculat, mama a început să mă descoase în legătură cu Jurnalul. Din cîte-am înțeles, a citit în caiete și încă destul de bine. Se poate să aibă vreo cheie. Mai știi? Crăpam de ciudă, nu alta. Oricum – oricine-ar fi – nu-mi place să-și bage nasul în ale mele. Nu-i frumos. După asta aproape toată ziua tot mă înțeapă cu cîte-un cuvînt sau îmi declamă cîte-o frază din Jurnal. Să mori nu alta!

Azi a fost o zi cam rece, mai ales prin comparație cu zilele care au trecut. De dimineață, cerul era foarte senin, dar bătea un vînticel destul de rece și care a adus niște norișori mici, scămoși și rari. Treptat însăs-au transformat în niște nori mari, cenușii, prevestitori de ploaie.

Dimineață, de lene și de lehamite (sau mai bine zis de ciudă) n-am mai mîncat. Aseară mi-am făcut un fel de plan de lucru pentru vacanță. Pentru săptămîna asta mi-am programat să citesc romanul ”Răscoala” de Liviu Rebreanu. Totuși, e cam puțin. Nu prea am atîtea săptămîni cîte romane ne-a dat să citim. Ba mai am și altele de făcut… Azi am ieșit afară, în fața grajdului, m-am învelit în pătură și am citit vreo 50 de pagini din ”Răscoala”.

Ziua de azi a trecut fără să fac prea multe. Mi-am pierdut timpul prin vișini, am mai strîns coada șoricelului pentru curcuțe, am mai adus apă de la fîntîna lui tanti, iar spre seară am prășit vreo 10 rînduri de cartofi dinspre uliță și dormitor.

Am descoperit un nou mod de a face sport. Am suit scara în copac, am fixat-o bine, la orizontală și fac tot soiul de flotări la ea. Partea proastă e că obosesc pînă ajung acolo sus obosesc cățărîndu-mă. Seara după ce m-am spălat, am mîncat pe săturate halva turcească cu cacao (o mîncare preferată de mine), apoi am mai ascultat radio și-am mai vorbit cu mama. Nu ne simțim prea bine în singurătate (fără tata și Mircea). M-am culcat pe la 22.30 stînd în pat și citind din ”Răscoala”.

Marți 21 iunie 1966. După ora 9 (deșteptarea) am mai încurcat ițele prin casă și m-am mai înciudat discutînd cu mama de cele scrise în Jurnal. De voie, de nevoie îi mai povestesc cîte-o trăsnaie de pe la școală, urmată de un car de povețe și învățăminte din partea mamei. I-am spus toată tărășenia și urmările celor întîmplate pe ”2 mai” și altele. Partea proastă e că am ajuns să discutăm despre fete și-aici s-au cam încurcat ițele. Mama – cu toate că, probabil, știe prea bine – a încercat să mă descoase care-i prietena, însă aici n-am mai vorbit. Mama o fi citit în Jurnal despre mai multe fete și nu știe pe care să o aleagă (Doina H., Lucia N., Lia etc.). Vrea să mă învețe să aleg pe cineva care să nu mă facă de rîs și să nu mă stingherească prea mult de la învățat. Mi-a mărturisit însă că nu-i deloc împotriva prieteniilor. Numai să învăț. Mi-a promis că la anul va veni cu mine la o gazdă în Rădăuți și mă va face să mă țin de carte. Numai că pe asta n-o mai cred.

Azi a fost o vreme  f urîtă, ploioasă și rece.

Dimineața am fost pînă la Poștă și am dus o scrisoare pentru bunița. Pînă pe la 15 am stat în casă cu mama, discutînd încontinuu de ”fleacuri” de pe la școală. Mi-a caracterizat colegele mele din fotografie, numai și numai după mutră și, minune!, aproape pe toate le-a nimerit: despre Lia a spus că este ”mîndră”, iar despre mine a spus că sînt ”bun la suflet”. Tot așa mă caracterizase și Lucia cînd mi-a mărturisit prima ei impresie despre mine: ”un băiat rău, dar cu suflet bun”.

După masă, după ce a mai stat ploaia, am ascuțit toporul și-am despicat o răchită scorburoasă în vreo opt bucăți pentru a se usca. După ”sportul” ăsta am practicat altul: urcatul și coborîtul prin copaci (vișini).

Seara, după cină am răsfoit cu mama colecția de reviste ”Magazin”. Astăzi factorul (poștal) a adus ”Moscow News” și ”Munca”. Muț – doar el știe cum a făcut – și-a scos lanțul dînd să rupă omul. Am sărit imediat și l-am legat din nou. A tras Amorăriței o spaimă. După ce mama s-a culcat am stat în bucătărie, am citit articole din ”Magazin” și am scris totuși în Jurnal. M-am culcat la 24.

Miercuri 22 iunie 1966. Azi se împlinesc 25 de ani de la atacarea mișelească a U.S. de către Germania hitleristă. Ieri, deoarece am stat pe-afară în ”uniforma” de vară am răcit și acu le cam strănut. Ieri mama a cîntat de mai multe ori ”Țărăncuță, țărăncuță” și-mi place foarte mult (e și cîntecul preferat al Doinei H.). Mi se pare că mama a citit și Albumul și bineînțeles ceea ce mi-a scris Lia în ultima zi. Asta nu-mi convine deloc. Mi se pare că pe chestia asta mama vrea să rîdă de mine. Pe lîngă asta vrea să mă destăinuiesc ei de orice-aș face. Consider că n-ar avea rost așa ceva.

Noaptea trecută a fost o seceră de lună. N-am văzut-o de mult și-am așteptat-o. Aștept să vină nopțile cu lună plină care-mi plac foarte mult.

Dimineața, cu mare greu am reușit să mă scol pe la 10 și ceva. Afară era frig, bătea vîntul, iar cerul era plumburiu. Această vreme s-a menținut toată ziua. De cîteva ori a ieșit și soarele și s-a înseninat puțin pentru ca apoi să se înnoureze mai tare și să bureze cîte un pic. Dimineața, după ce-am mîncat, am ieșit în grădină și-am mai prășit cîteva rînduri de cartofi. Tare repede mă plictisesc însă. Puțin cîte puțin mi-am bătucit binișor palmele. Bineînțeles, cu tot frigul de-afară, n-am uitat să vizitez vișinii; acum sunt mai multe coapte. Cît am stat în casă i-am ajutat mamei la coacerea unui chek și am avut grijă să o ajut și la gustat. Restul zilei am mai citit, pe apucate, din ”Răscoala”. Pînă acum am reținut cîteva citate: ”Păstorul care-și părăsește turma e mai rău decît acela care o conduce greșit, căci turma se risipește, pe cînd cu păstori, buni sau răi, tot nu se pierde” (spusă de Miron Iuga lui Titu Herdelea). ”Dreptatea nu costă nimic și de aceea nu are circulație în comerț” (Mendelson).  La amiază am dormit încă o oră și m-am sculat numai cînd mama mi-a arătat o felie de chek. Mama a făcut un kg și jumătate de sirop de trandafir. După masă am mai citit din ”Maxime și cugetări” (un carnet special dedicat acestora). Am mai ascultat la radio pe toate undele și posturile. Îmi place să ascult Chișinăul și să aud cum vorbesc moldovenește.

De cîtva timp m-am apucat serios de sport. Am urcat scara în copac, orizontal, și la ea fac flotări (ca și cum aș fi la sol) apoi fac tracțiuni. La tracțiuni am ajuns la 7 (numai…). Constat cu plăcere că s-au dezvoltat mult mușchii brațelor și pieptului. Îmi place să mă simt puternic și să nu mă tem de nimeni. Asta o fac prin propriul meu efort.

După ora 22 am luat un caiet studențesc – tip registru și cartea ”Învățați limba engleză fără profesor” și m-am pus pe treabă. Am luat totul de la început. Scriu în caiet vocabularul, lecția, traducerea, gramatica, exercițiile – toate cu multă meticulozitate. M-am hotărît să parcurg toată materia acestui manual, să mai studiez și altele și la anul viitor să fiu foarte pregătit la limba engleză. O să facem engleza împreună cu F ul și n-aș vrea să mi-o ia Doina H. înainte. Scriu, apoi repet totul cu glas tare. În seara asta, stînd mai tîrziu am reușit să fac primele cinci lecții de la Capitolul introductiv. Cît am stat în bucătărie și-am scris la engleză, apoi cît am scris în Jurnal, am ascultat mereu la radio. De la ora 0.30 pe 397 de m lungime de undă am ascultat Radio București în limba italiană și-am înțeles aproape totul. După Buletinul de știri a urmat tema ”Cunoașteți România?” în cadrul căreia a transmis un concurs cu turiști străini. De la 0.30 la 1 am ascultat ”Glasul patriei”. După Buletinul de știri în care a expus pe larg vizita lui Ciu-En-Lai (Ciulai) a vorbit despre C.A.P. – ul ”Prietenia româno-chineză” din comuna Munteni, Buzău și comuna ”Prietenia chino-română” de lîngă Pekin. A urmat un scurt intermezzo muzical, apoi emisiunea ”Azi în satele patriei”. De la 1 am ascultat un post în limba italiană (se pare că-i Radio Moscova în italiană).

Azi am început cel de-al patrulea volum de ”Însemnări de buzunar” în Agenda de recenzor a tatei. E foarte bună, îmbrăcată cu pereți de vinilin în interiorul căreia se poate ține creionul automat de fier. Mă ajută foarte mult la ținerea însemnărilor în Jurnal. Aseară Jurnalul meu a dormit sub pernă. L-am pus acolo de frică să nu-mi umble ”cineva” în el. Azi mama mi-a făcut aluzie la cine știe ce fată…

Pe mîine e posibil să plec la Siret. Am găsit un nume de chinez: Li – Viu – Jen. Am stat cu radioul în față pînă la 1.30 și nu-mi era somn. După ora asta, terminînd cu scrisul în Jurnal, m-am vîrît în pat și-am continuat aici să-mi ”pierd” timpul, citind. Am mai citit vreo 20 de pagini din ”Răscoala”. Îmi dau seama că nu voi putea să realizez toate cîte mi le-am pus în gînd din timpul anului. Totuși nu pot neglija cu totul și mai fac cîte-un sacrificiu ”nocturn”. Și văd că-mi priește. M-am culcat la ora 2, puțin obosit…

Joi 23 iunie 1966. Dimineața, de voie – de nevoie, m-am sculat la 8.30. După ce-am halit, mama a plecat la cooperativă să facă unele cumpărături (L.D.: ironic, lumea din sat spunea în loc de ”cooperativă”, ”cumpărativă”, adică locul de unde cumperi, nu locul unde cooperezi cu vînzătorul). În acest timp, eu – profitînd de faptul că eram liber – am ascuns Jurnalul în butoiul cu grăunțe pentru păsări, învelindu-l într- bucată de material plastic. E mai sigur așa. Pentru moment. Mi-am aranjat apoi sertarul din mijloc de la bufet punîndu-mi acolo toate chițibușurile mele (unelte de scris, carnețele, caiete etc. După ce a venit mama am alcătuit cu ea o listă de obiecte ce trebuie să le cumpăr de la Siret. Mi-a dat 125 de lei, mi-am luat uniforma (haina și pantalonii de la uniformă și sandalele romane ale tatei) și mi-am pregătit bicicleta.

Pe la 10.30 am plecat cu bicicleta la Siret. Dar mai bine nu plecam. În față îmi bătea un vînt destul de puternic care aproape mă oprea-n loc. În spate mă bătea soarele și-mi era cald, iar eu mă speteam pedalînd împotriva vîntului. Un chin! Înainte de a intra în Pădureni, am făcut un popas, m-am dezbrăcat și m-am răcorit un pic. Am ajuns în Siret la 11.30. La Siret, în fața Liceului era forfota celor care dădeau examene la admitere. Am făcut cumpărăturile de pe listă și, plus de asta, mi-am luat libertatea să cumpăr un stilou de 17 lei f micuț și simpatic de culoare roșie.

La 12 m-am pornit spre casă. Acum aveam vîntul în spate și aveam de mers mai mult la vale. Am pedalat mereu și am ținut ”pasul” cu-n (autocamion) ”Carpați”. La un moment dat m-am ținut de lada autocamionului. Era foarte cald și transpiram grozav. Am ajuns acasă obosit, plin de praf, după mai puțin de jumătate de oră. Acasă m-am odihnit, mi-am schimbat ”uniforma” și am dat socoteala la bani. Mi-au rămas și mie 5 lei și 60 de bani. Am acum peste 20 de lei puși deoparte. Am eu obiectele mele preferate pe care vreau să mi le cumpăr (cuțit de 45 de lei cu multe lame, ochelari de soare cu oglindă – 53 lei).

Azi a sosit scrisoare de la tata, de la Iași. Ne scrie că tare ar vrea să scape de întunecimea vieții de la țară și se interesează cum se poate intra într-un oraș. După 3 iulie ”vom” merge la București. Eu însă sînt în încurcală cu excursia (nu știu cînd e planificată). De altfel nici n-aș mai vrea să merg. Adică mama îmi promite de atîta timp că nu mai merg în excursie și acuma gata – merg… Asta, nu!

După un prînz copios m-am întins pe pat și de la 14.30 la 17 am soilit grozav. Nici la acea oră nu mă prea dădeam sculat. Am observat că dacă atunci cînd sînt tare somnoros beau apă rece imediat mă trezesc din lenevie. În cele două ore și jumătate de somn am avut tot timpul să visez tot soiul de bazaconii. Am visat-o și pe Lia care stătea în locul meu de la masa din bucătărie. Era deosebit de frumoasă și drăgălașă, îmbrăcată într-o bluziță roz, subțire și cu guler înalt. După ce mi-am mai revenit din somnolență am mers la vecina Ostina să fac crupe pentru pui. Acasă era doar Coca, fiica de cca 15 ani care m-a ”ajutat” să învîrt la ”moară”. Practic, ea stătea în brațele mele, în fața mea, și eu … eram în ceruri… După trebușoara asta am mers la tanti Lucreția și i-am cules (pentru ea) o trăistuță de cireșe. Petrică și Paulică (gemenii) s grozav de obraznici. Fac prostii cu carul! În timp ce stam chiar în vîrful cireșului, într-o poziție foarte incomodă, în așa fel încît orice mlădiere m-ar fi putut arunca jos am avut un ghinion. O muscă mi se așează pe picior și se plimba nestingherită provocîndu-mi o mîncărime grozavă. Era cît pe ce să mă facă să cad din copac. O muscă!

Cu asta mi-am consumat timpul pînă aproape de apusul soarelui. Am venit acasă și m-am apucat serios de treabă. Am tăiat cu sapa iarba din fața verandei și de pe lîngă trotuar, făcînd curat. Apoi i-am ajutat mamei să scuture covorul și celelalte țoale. Azi mama a făcut curățenie mare în sufragerie și în verandă. În bucătărie doar a început și n-a mai putut continua. Mîine! Eu, după ce-am trebăluit destul, m-am dezbrăcat, rămînînd doar în chiloți și m-am dat la făcut sport; apoi am făcut o baie f f bună, afară, cu apă rece.

Spre seară vîntul s-a liniștit, cerul s-a înseninat și luna, care era răsărită din timpul zilei, a apus pe la ora 23.

După ce am cinat împreună cu mama am trecut la partea a II-a a programului zilei. Pînă la 0.30 am parcurs următoarele cinci lecții la engleză. Am stat mereu cu radioul în față ascultînd muzică ușoară la toate posturile. La ora 0 am ascultat ”Parla Bucarest” (”Vorbește Bucureștiul”) în italiană. A vorbit despre ”industria română” în cadrul ”Cronicii economice”. De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” 379 m (mitingul prieteniei româno-chineze, muzică populară, lucrările Conferinței Naț. a femeilor din România, o corespondență din Belgrad, Festivalul filmului de la Mamaia și un Buletin de știri). Iată programul emisiunii ”Glasul Patriei” (ora Bucureștiului):

Ora 22   ……….    41,7 și 48 și 47 m

Ora 0     …………31, 35 m; 31,5m și 41 și 52 m

Ora 0.30…………… pe 397 m

Ora 1    ……………. 31,55; 48,57 și 48,78 m

Ora 5.30   ………… 25,4m, 25,13 m, 21,28 m, 31,35m, 31,55m, 48,47m și 48,78m.

Imediat, la ora 1 am încercat să prind ”G.P” și pe 31,55m. Dar – în vînt! N-am mai auzit post românesc pe unde scurte și cred că nici n-am să aud. Poate-s bateriile slabe. În timp ce ascultam emisiunile am scris mereu în Jurnal. După ora 1 am căutat tot soiul de posturi unde mi se părea c-ar fi ceva muzică distractivă. La început, mă usturau ochii de somn, dar acum mi-a sărit somnul. Iar a trecut de 1.30. De fapt, acum nu mai sînt pe data de 23, ci pe 24.

În seara asta aveam de gînd să să-i scriu lui Sandu o scrisoare mai picantă, una la Moscova și o ”scrisorică” la Galați pe adresa pe care am găsit-o în ”Magazin” (schimb de vederi înfățișînd frumusețile patriei). Ceasul nu arăta încă ora 2 așa că m-am culcat…       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 404  Joi 8 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (132).


A șasea vacanță de licean prostuț. Vacanța de vară 16 iunie 1965 – 14 septembrie 1965. Trecerea din clasa IX-a înspre clasa a X-a. Aveam 15 ani. Grămești, Siret, Rădăuți, Cîmpulung, București

Marți 15 iunie 1965.  ….. La 5.30 am plecat spre CASĂ. M-a așteptat tata la cursă. Mircea a rămas (corigent) la limba franceză. Acasă totu-i plin de verdeață, imagine care îmi amintește de întoarcerea din tabăra de la Bucșoaia. Acasă am vorbit, am citit, am povestit și ne-am culcat obosiți.

Miercuri 16 iunie 1965. Ieri a plouat în cîteva serii și pămîntul e ud. Bate vîntul aducînd nori albi, rari pe cerul de un albastru curat. Am terminat de citit ”Trenul trebuia oprit”. Mi-am pus în plan pentru această vacanță să învăț engleza și latina, să citesc lecturile suplimentare, să fac o excursie la Cîmpulung. Am pus cu toții două straturi de ceapă. Tata învață pentru examenul de gradul II.

Joi 17 iunie 1965. Dimineață minunată. Cu cît timpul înaintează se stîrnește un vînticel care aduce nori alburii, de vară. Ieri s-au împlinit doi ani de la zborul în Cosmos al Valentinei Tereșkova (16 VI 1963). Am compus scrisoarea pentru Dusica Adic. Pe la 5 am fost cu bicicleta (după cumpărături). Am început să citesc ”Viața lui M. Eminescu” de G. Călinescu. Mircea face transformări în cămară pentru a-și face o cameră separată.

Vineri 18 iunie 1965. Zi frumoasă. După masă s-a înnourat și a plouat un pic. Am plivit cartofii. Citesc și fac rezumate din ”Viața lui Mihai Eminescu”. Au înflorit cei doi bujori albi din fața casei. Vișinele au întîrziat tare mult anul acesta. I-am scris lui Radu.

Sîmbătă 19 VI 1965. Întreaga zi a fost caldă. Tata a fost la Siret. Am primit scrisoare de la bunița în care ne spune că ne așteaptă cu nerăbdare la București. Mircea spală țoale. Și-a cumpărat teniși (nr 42, 43 lei). Mircea speră să facă o excursie la București cu bicicleta.

Duminică 20 VI 1965. Zi călduroasă. Dimineața n-am mîncat (ca la teatru!). Mi-am petrecut duminica citind (Eminescu, Zori noi, Magazin) și jucînd (după amiază) table și dame. Azi e serbare de sfîrșit de an pentru clasele 5 – 11). Seara povestim amintiri și întîmplări sau punem la cale (VIITORUL).

Luni 21 VI 1965. Zi caldă cu înnourări slabe spre seară. M-am obișnuit să mă scol tîrziu. Am terminat de citit ”Viața lui Eminescu” și am făcut rezumat. Mi-am completat multe cunoștințe referitoare la viața lui, pe care dacă mi le-ar fi spus cineva nu le-aș fi crezut. La 9 Mircea a plecat spre Suceava și a venit la 7. A mers ocolit, prin Siret și Rădăuți. A cumpărat cărți: ”Cum rezolvăm o problemă?”, ”Învățați limba franceză fără profesor” și ”Texte alese din literatura engleză”, for me, for students. M-am culcat tîrziu. Vreau să învăț franceză…

Marți 22 iunie 1965. Cald. Soare puternic. Mircea a fost la Siret. M-am apucat să-mi trec cuvintele într-un caiet cu 48 de foi. Azi am trecut acolo 1000 de cuvinte. Am prășit grădina. Problema excursiei la București a rămas în aer.

Miercuri 23 VI 1965. Zi minunată. Dimineață am mai scris 300 de cuvinte (1300). La amiază am plecat la apa Siretului cu Mircea. Am stat trei ore. Ne-am pîrlit bine și ne-am întors voioși și flămînzi. Îmi place să sar de la 4 metri pe nisip. După asta Mircea a fost la Siret. Numărul casei noastre este 519. Am primit Avizul de primire de la Karl Uhl căruia i-am scris la 2 iunie.

Joi 24 – 6  – 65.  Cald. În timpul amiezii a burezat puțin și s-a liniștit. Seara am plecat cu toții la film. Am împrumutat de la Bibliotecă ”Dicționarul enciclopedic romîn”, vol. I. Am văzut filmul hispano-italian ”Calabuch”. Mi-a plăcut foarte mult de Jorge. Acasă am citit din ”enciclopedic” pînă la 1.15.

Vineri 25 – 6 – 65. Ziua în general a fost caldă. În timpul amiezii au fost 15 min de ploaie și apoi iar soare. Dimineața am fost la Siret. Am primit scrisoare de la (Radio) Moscova. Mi-a trimis o vedere din (orașul) Gorki și o fotografie cu baletul Paronini. La San Francisco se comemorează 20 de ani de la înființarea ONU. (L.D. Evident, nu era o comemorare, ci o aniversare…, dar am respectat textul elevului prostuț aflat în vacanță). Cerul curat. Zăpușeală. După ce-am făcut curățenie în casă am plecat, la 12, cu Mircea la scăldat. Am stat pînă la 4.30.

Sîmbătă 26 – 6 – 65. Cerul curat. Zăpușeală (L.D. Banc din anii 90: ”Cum se spune în engleză la ”căldură mare”: Răspuns: ”the pușeală”). După ce-am făcut curățenie în casă am plecat la 12 cu Mircea la scăldat. Am stat pînă la 4.30 și m-am simțit foarte bine. Sar în apă, de pe mal, de la 4 – 5 metri înălțime). Se fac sărbătoriri pregătiri pentru sărbătorirea recoltei primăverii (mai bine a verii) ”fruntașilor în producție” ce va avea loc mîine. Seara am stat pînă la 24.00. Am scris la (Radio) Moscova și mi-am aranjat hîrtiile.

Duminică 27 – 6 – 65.   Senin. Cald. Sărbătoarea fruntașilor în producție. Fiind și înaintea hramului, n-a venit multă lume și sărbătoarea n-a avut farmec. S-a înmînat steagul de brigadă fruntașă în producție. S-a făcut concurs de biciclete. Au concurat 6. Mircea -locul I. În sat, un camion a omorît un copil de doi ani. Seara am fost la film.

Luni 28 – 6 – 65. Zi caldă. Mircea a fost la Siret, apoi la popă și pe urmă iar la Siret (chestie de butelie și de șmecherie). Am scris la Radio Iași și la Librăria Cartea prin poștă. Mircea a adus butelie (am stat o zi fără butelie). Azi am învățat (recapitulat) 100 de cuvinte la limba latină. Se împlinesc 25 de ani de cînd ”Basarabia a fost alipită patriei mamă” (Radio Chișinău). După masă a plouat. (L.D. Tatăl meu a părăsit locurile sale natale, numite atunci, în 1965, ”Basarabia alipită la patria mamă”, adică anexată Imperiului Sovietic rus, în cea de a treia zi în care cine dorea putea alege să vină în România. Motivat și de faptul că fusese membru al ”Majadahonda” (organizație antisovietică, legionară), tata a reușit, cu greu, să vină în România. Patria română s-a sovietizat însă și ea în curînd și teama tatei de a fi arestat și executat – precum colegii săi din Majadahonda – a fost cvasipermanentă. Discursul fulminant al lui Ceaușescu din august 68 împotriva imperialismului sovietic l-a determinat pe tata să intre în pcr, cu speranța că reunirea se va produce printr-o eventuală implozie a sistemului de la Răsărit. Cu același ideal  de o naivitate copleșitoare am plecat și eu la Chișinău, în 1990, ”pentru șase luni” care au devenit șase ani. Atâția ani mi-a trebuit ca să înțeleg că România gorbaciovisto-iliescisto-fesenistă a anilor 90 nu dorea DELOC unirea, ci se așeza doar mai bine în patul ”prieteniei româno-sovietice”. Asta în timp ce eu, împreună cu alți naivi, am sacrificat ani din viață pentru acest ideal. Tatăl meu a murit în 1990 cu speranța că unioniștii vor reuși… Dacă tot am dat frîu liber memorialisticii în detrimentul diaristicii, iată și opinia gânditorului Neagu Djuvara despe imposibila unire: ”Sunt destul de mulți cei care au dorit unirea în acel moment, însă s-a opus Ion Iliescu cu soția lui care este rusoaică… Am fi putut retrăi la începutul anilor 90 un al doilea 27 martie 1918” vezi interviul publicat sub titlul ”O republică independentă de România între Prut și Nistru este o monstruozitate” în: ”Adevărul” din 28 martie 2010 (ediția de Galați; interwieveur Bogdan Nistor).

Marți 29 iunie 1965. Sf Petru și Pavel – ziua de hram a satului. Toată ziua a fost înnourat și urîcios. N-am ”hramat” cu nimeni. Am stat toată ziua în casă, am jucat dame și table. Spre seară a fost în trecere pe la noi nea Alecu și tanti Ileana. A fost o zi obișnuită. M-am culcat iar tîrziu. A fost publicat la Radio proiectul de Constituție. Republica Socialistă RomÂnia, PCR, UTC, Banca Națională a RSR.

Miercuri 30 iunie 1965. Dimineața – un pic înnourat, cu cîte un pic de soare. Mircea a plecat la 8.30 la Vatra Dornei cu bicicleta. Restul zilei a fost cald și senin. Am citit ”Cum a apărut viața pe Pămînt” de P. Raicu. Spre seară a venit Jan Goraș și a plecat la 1.20. Vorba lui J.G.: ”Cine nu știe analfabetu?”

Joi 1 iulie 1965. Luna lui Cuptor și-a arătat azi puterea. M-am sculat tîrziu. Capitolul I din Constituție: isn t it (L.D. ”nu-i așa”). Tata se pregătește pentru Iași. A plecat la 2.30 cu cursa. Va sta la Iași la pregătire 20 de zile. Cloșca a mai scos o serie de 21 de pui. Avem două cloști cu pui (34) și o cloșcă cu curci (11).

Vineri 2 iulie 1965. Dimineața și pînă după masă s-a menținut o vreme minunată. Pe la 6 s-a stîrnit o furtună grozavă. A plouat repede, iar vîntul a culcat popușoii, cartofii la pămînt și a rupt multe mere. Au căzut 6 bucăți de țiglă de pe acoperiș. Șanțul curgea vijelios plin pînă în margini. Am scos lalelele. După ploaie a ieșit soarele și apoi s-a înnourat și s-a stîrnit vînt. Mama a fost după salarii. Am ascultat Bucureștiul în limba germană. M-am culcat la 12.30.

Sîmbătă 3 iulie 1965. Înnourat. Aseară a plouat. M-am sculat la 8. Am fost la Poștă. Am dat scrisoare to Spania. Mircea trebuia să ajungă aseară acasă, dar n-a venit nici azi. ”Romania Today” and ”Seven Days in Belgrad” + ”Yugoslavian Life”.

Duminică 4 iulie 1965. Aseară, pe la 10 a venit Mircea cu bicicleta de la Dorna (Șarul Dornei). A stat la Nicu (L.D. Nicu Olteanu, vecin și prieten din Șarul Dornei), la Vacaru (Stelian Vacaru, un fost elev al mamei) și a fost și pe la dna Repta + Dana + Puiu. (L.D.: Dana și Puiu Repta, copiii profesorului și directorului de școală Repta erau cam de vârsta noastră). Mircea a povestit multe lucruri despre locurile pe care le-am lăsat cu cinci ani în urmă. A adus flori. Radio București transmite, în timpul nopții, două emisiuni: una în limba germană de la 24 la 0.30 și una în limba engleză de la 0.30 la 1.0. Am trimis nouă scrisori și n-am primit încă niciun răspuns.

Luni 5 iulie 1965. Majoritatea orelor au fost reci. Din cînd în (că)cînd iese și soarele. Am primit scrisoare de la tata (Grupul școlar Tehnico Profesional, Str Sărăriei nr. 189, Iași). Alaltăieri dimineața și ieri mama a vorbit cu Comisariatul care cere să mă duc numaidecît mîine la Rădăuți. Azi mă pregătesc pentru plecare la C – Lung.

Marți 6 iulie 1965. După frigul grozav de astă noapte s-a mai încălzit în timpul zilei. M-am sculat la 5 și-am mers cu mama la cursă. La 8 am ajuns în Rădăuți. Am scos fotografiile și ceasul de la reparat. Mi-am cumpărat o pereche de pantofi maro (113 lei). Am fost la Comisariat și am vorbit cu tov căpitan Zăiceanu care m-a mai lămurit în privința Liceului Militar din Cîmpulung. Apoi am jucat voley, ne-am plimbat prin oraș și-am văzut filmul ”Doi în stepă” (prod. URSS). Am cumpărat trei vederi din Rădăuți, una din Suceava, una din Putna și una din Vatra Moldoviței. L-am cunoscut pe Nicu Zăiceanu care ne-a povestit mult(e). Seara la 22.30 am plecat din Rădăuți, cu trenul, spre Cîmpulung, 11 elevi în frunte cu tov plutonier Agachi (din Grămești). În Suceava am schimbat cu un accelerat. Din Rădăuți, de la școala noastră am plecat: eu, Lungu, Andrișan, Bîru, Tiron, Ionuț + trei elevi din Solca și unul de la Școala Medie 1 Rădăuți din clasa XI-a.  A fost cam monotonă călătoria. Acum e 1.30 noaptea.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 389  Miercuri 24 ianuarie 2018. Jurnal de viitor licean prostuț (117).


Sfîrșitul trimestrului II și trimestrul III din clasa a VII-a. Aveam 13 ani.

Vineri 1 martie 1963. Începe luna lui mărțișor. A fost cald. Am luat un 9 la geografie și unul la fizică. Mă pregătesc pentru teza la matematică.

Sîmbătă 2 martie 1963. La școală – pregătire pentru alegeri. Am dat teză la matematică. Am venit acasă cu patru ore.

Duminică 3 martie 1963. Au loc alegerile de deputați ai sfaturilor populare, orașelor raionale și comunelor. Vremea s-a menținut, de dimineață, geroasă. Spre amiază însă vremea s-a muiat și a curs foarte multă apă. Am trimis vederea și cele 5 scrisori care intră în obligațiile ”Jocului internațional”. Am trimis o vedere din Vatra Dornei lui Șvaițer Mioara. La școală cîntă muzica și toți vor să voteze. Am făcut ordine în colecțiile ”Scînteia” și ”Magazin”. Am abonament regulat la ”Scînteia” din 1 noiembrie 1962. Stiloul cu care scriu acum îl am de la 6 ianuarie 1963, primit de ziua mea (50 lei). Anul acesta nu am mai purtat mărțișor, spre deosebire de ceilalți ani. Am început să citesc ”Singur printre dușmani” de Iuri Dold – Mihalik.

Luni 4 martie 1963. Dimineața era un vînt tăios și viscolea tare. Spre amiază, vremea s-a încălzit și-a început să curgă din streșini. Mă pregătesc pentru teza la limba romînă (profesor Huianu Dumitru). Am luat 7 (șapte) la teza de matematică (18 de patru, 11 de cinci, 2 de șase, un șapte (eu) și un 8 (Vasile Amariei). Acum este ora 12 și jumătate noaptea. Am scris o scrisoare la ”Magazin” pentru rubrica ”Despre toate pentru toți”. Am pus două întrebări.

(L.D.: Am găsit textul scrisorii, cu cele două întrebări, pe la mijlocul caietului; fiind o ciornă, urma să rup acea pagină din caietul de Însemnări – cu arc! Dar, am lăsat ciorna acolo. Iată conținutul scrisorii, la care, după o adnotare ulterioară, ”N-am primit răspuns”: ”Dragă redacție, Sînt abonat la publicația ”Magazin” și o citesc cu mult interes. Am citit, de asemenea, și despre noua rubrică ”Despre toate pentru toți”. Eu sînt elev în clasa a VII-a a Școlii  de 8 ani Grămești. Îmi place tare mult literatura renumitului prozator M. Sadoveanu. Atît la școală cît și acasă, citind cărțile lui, m-am interesat de viața și opera lui. Date referitoare la familie nu am găsit nicăieri. De aceea, prima mea întrebare este: 1. Care este familia maestrului M. Sadoveanu și dacă scriitorul Ion Marin Sadoveanu face parte di ea? A doua întrebare: 2. Din ce cauză unele animale au durata medie a vieții mai mare, iar altele mai mică? Aceste două întrebări m-au frămîntat mult, fără să găsesc un răspuns. De aceea m-am adresat Dvs. Și vă rog să-mi răspundeți măcar la una dintre aceste întrebări.  Vă mulțumesc foarte frumos, Liviu Druguș.”. Faptul că nu am primit răspuns de la revista ”Magazin”, adică cererea mea a fost total ignorată, explică bucuria imensă pe care mi-a făcut-o redacția de la Radio Moscova, care mi-a răspuns pe hîrtie velină, trimițând și fotografii. (Este adevărat, fondurile pentru propagandă externă nu se compară cu fondurile unei miniredacții). Subliniez acest aparent inexplicabil comportament necivilizat al unei redacții de la noi, pentru a atrage atenția confraților jurnaliști ale căror redacții mai primesc scrisori de un fel sau altul, să răspundă necondiționat fiecărui cititor care le scrie. Mai ales dacă scrisoarea vine de la copii aflați în formare. Probabil amintirea gustului amar al ignorării unei scrisori nevinovate m-a făcut, ca în perioada în care am fost responsabil cu secția ”Scrisori” la Ziarul ”Sfatul Țării” de la Chișinău, să nu rămână absolut nici o scrisoare fără răspuns…).

Marți 5 martie 1963. M-am sculat la 6 fără 20 de minute. Am ajuns în clasă al doilea. Prima oră am avut teză la limba romînă și cred că am făcut-o bună. La geografie ne-a adus tezele. Am 10 (zece). M-a ascultat în oral și am luat 10 (zece). La ora de educație fizică am jucat de trei ori remy și am cîștigat de două ori la mozaic. Bălineștenii eru furioși pentru că i-a criticat în brigadă. M-am culcat la 11 fix. (L.D.: Bălineștenii erau un grup de cca 7 elevi din satul Bălinești al comunei Grămești. Bălineștenii se laudă mereu pentru faptul că au în satul lor o biserică de pe vremea lui Ștefan cel Mare. În general, bălineștenii erau mai orgolioși și mai ambițioși decît cei din alte sate ale comunei, iar vorba lor era ușor diferită de a grămeștenilor. Am avut mereu în minte aceste specificuri identitare ale unei mini-comunități pentru a-mi explica mie și altora apariția limbilor distincte, deși, se spune, că a existat, la origini, o limbă comună, și nașterea națiunilor definite prin specificuri identitare reale sau inventate pentru a fi mai ușor de condus și de organizat teritorial).

Miercuri 6 martie 1963. Am luat un 10 la istorie, acesta fiind primul din clasă la profesoara Apalaghiei E. Învăț pentru teză la fizică. Ne-a dat de învățat pentru teză numai trei lecții. Afară vremea s-a încălzit mult și zăpada se încălzește văzînd cu ochii. La ora de agricultură am fost la gospodărie să vedem combina. (L.D. ”Gospodărie” era fostul G.A.C. – Gospodărie Agricolă Colectivă, precursoarele C.A. P. – urilor: Cooperative Agricole de Producție. Trecerea de la GAC la CAP a însemnat o primă manifestare a naționalismului economic promovat de Ceaușescu și de detașare simbolică de modelul bolșevic/ sovietic rusesc). Tata și cu Mircea repară bicicleta cea mică primită de la nenea Kolea (L.D. Kolea (Nicolai Druguș) era fratele tatei, din Basarabia, dar care avea funcții destul de importante în Ministerul Agriculturii, fiind responsabil cu pădurile la nivel unional. Cred că a făcut abuzuri peste limita acceptată de nomenklatura sovietică și a făcut, ulterior, ani mulți de pușcărie. Dacă îmi amintesc bine, acolo a și murit. Nenea Kolea ne vizitase cu un an înainte; era foarte bogat, a venit încărcat cu ”marfă” pentru vînzare și a făcut mulți bani. Mi-a rămas în minte stupoarea cu care a vizitat nenea Kolea bucătăria noastră. Venise în toiul nopții și vroia ceva de mîncat și de băut; în bucătărie a găsit doar cîteva felii de pîine și… cam atît. Dimineața a plecat cu tata la magazin, a cumpărat 5-6 pîini și a umplut cămara cu mîncare: conserve și alimente de bază). Mama și tata s-au dus la școală, la ședința de Consiliu (mama este, în acest an, învățătoare la cl. I-a la Bălinești). M-am culcat la 12 fix.

Joi 7 martie 1963. M-am sculat la 7. Am întîrziat puțin la ora de geometrie. (L.D. profesorul de geometrie/ matematică era chiar tata, Grigore Druguș (1924 – 1990). Cînd știa că n-am învățat la matematică, a doua zi mă asculta, îmi punea nota 4 apoi acasă mă întreba: ”ai luat vreo notă azi?”. După care urmau ”corecțiile” aferente.). Am dat lucrare de control la anatomie. M-a ascultat la agricultură. Am dat și teza la fizică (despre magneți) și am scris bine. Profesoara a fost foarte severă și a prins pe cei care au copiat. La matematică vom mai da o dată teza deoarece au fost prea multe note rele. Am terminat volumul I și m-am culcat la 11.

Vineri 8 martie 1966. Toate tovarășele profesoare au primit cadouri de Ziua femeii. Mă pregătesc pentru teza la matematică. Am fost la Vasile și am făcut cîteva exerciții la algebră. Aștept scrisoare de la Radu Stelian și de la ”Jocul internațional”. Eu stau în bancă cu Bahnovei Ion și cu Avîrvarei Mihai. Primul – ”buricul pămîntului”, cum îi spune tov prof Marianciuc Titus – s-a îndreptat puțin la învățătură, dar destul de puțin. Mihai la fel.

Sîmbătă 9 martie 1963. Am dat teză la matematică. Am visat urît și m-am trezit la 1 noaptea. Se făcea că uitasem stiloul acasă, iar la teză am luat stiloul de la Panțir Gabriela (cl. V-a). Scăpînd apărătoarea jos am dat cu piciorul și am spart-o. (L.D.: Panțir Gabriela era fiica profesorului de matematică Panțir, care era și directorul școlii. În altă ordine de idei: a observat cineva că directorii de școli, de inspectorate sau chiar miniștrii învățămîntului sunt în mare parte profesori de matematică? A ”pățit-o” și tata care a fost, un timp, directorul Școlii generale din Grămești). Am terminat cartea ”Singur printre dușmani” și mi-a plăcut foarte mult. Învăț pentru teza la chimie.

Duminecă 10 martie 1963. Am făcut schimbări în bucătărie. Am luat 9 la teză la matematică. Am făcut abonament la ”Scînteia Pionierului” și am primit ”Magazin”-ul. Am stat toată ziua degeaba și m-am culcat la 9. M-am sculat la 3 și am început să învăț la chimie. Acum este ora 4 și 35!

Luni 11 martie 1963. Am dat teză la chimie (Bazele mai importante). Înainte de chimie am făcut pregătire în vederea examenelor (dictare cu tov prof Marianciuc). Am scris articolul ”O dată importantă – 18 martie 1962”. Am mers la școală la ora 6 și 30 min. Afară este frig însă zăpada se topește.

Marți 12 martei 1963. M-am sculat tîrziu și nu m-am mai dus la pregătire. Dimineață mergeam singur pe drum cînd factorul postal (Alecu Aiftincă) venea spre Poștă. Eu așteptam de mult scrisoare, dar acum dimineață nu. Factorul începe a căuta prin geantă  și scoate o scrisoare. Ca să văd dacă este scrisoarea mea mă duc pe cealaltă parte a drumului. Atunci factorul vine spre mine și îmi dă scrisoarea. Era de la ”Radio Moscova”. O asemenea bucurie nu m-a încercat demult (de cînd am primit răspuns la prima mea scrisoare către Radio Moscova). Participasem la concursul organizat de emisiunea ”Vorbește Moscova” (patru întrebări privitoare la zborurile cosmonauților cu nr. 3 și 4) și pierdusem nădejdea de a mai primi răspuns. Trimisesem scrisoarea pe data de 18 noiembrie 1962, iar la 27 decembrie 1962 am primit prima scrisoare de la Radio Moscova. Am găsit în plic fotografiile cosmonauților 3 și 4, o felicitare foarte frumoasă, scrisoarea și programul emisiunilor ”Vorbește Moscova”. Pe data de 5 februarie 1963 am trimis a doua scrisoare, iar astăzi, 12 martie am primit răspunsul la ea. În plic am găsit scrisoarea scrisă pe o hîrtie velină foarte frumoasă. Eu cerusem fotografiile scriitorilor ruși Mihail Șolohov (L.D.:  Șolohov a devenit, peste doi ani, laureat al Premiului Nobel pentru literatură) și Valentin Kataev cărora le citisem multe cărți. Deoarece redacția nu a avut aceste fotografii și spre a-mi satisface dorința mi-a trimis fotografiile scriitorilor ruși N.V. Gogol și A. S. Pușkin.

Cînd am ajuns acasă am găsit o c.p. de la Radu Stelian în care-mi spune că a cam încurcat ițele cu ”Jocul internațional”. Tot astăzi i-am trimis și răspunsul. După masă am fost la Vasile, apoi am mers la cooperativă (L.D. ”cooperativă” = magazinul comunal; denumirea completă era ”cooperativa de consum”) unde am văzut cartea ”Ultimele zile ale lui Hitler” de G.L. Rozanov. Cum am ajuns acasă i-am cerut mamei bani și am cumpărat-o. Tot astăzi am început s-o citesc și îmi place nespus. Are date precise privitoare la prăbușirea lui Hitler și a adepților lui în Germania (1945). Mama mi-a adus de la Bibliotecă mai multe cărți, printre care: ”Mantaua” de Gogol,Pasărea de bronz” de A. Rîbakov și ”Însemnările unui naturalist

Miercuri 13 martie 1963. Dimineața, la pregătire, am recapitulat materia clasei a V-a. La teză la istorie am luat 10 (singurul din clasă). Am dat lucrarea de control la agricultură. La Constituție, tov prof Marianciuc m-a lăudat în legătură cu corespondenșa de la Moscova. Am făcut cinci ore în loc de șase. Mama mi-a cumpărat șoșoni (nr 38, 47,50 lei), dar i-a dus înapoi. M-am culcat la 11 și ½.

Joi 14 III 1963. Nici de data asta nu m-am mai dus la pregătire la matematică. Am luat un 8 la anatomie (lucrare) și-mi iese media 9. La romînă am luat 9 la teză, dar nu știu dacă-mi dă media 9. La școală s-a făcut vaccinarea antipoliomelitică pe cale bucală (picături). Punea într-o linguriță 3 picături de vaccin și apoi un fel de sirop. Tocmai cînd eram cu vaccinul în gură, doctorul m-a întrebat dacă eu sînt Druguș. Cînd am spus ”da” am scăpat vaccinul. Pățisem ca și corbul păcălit de vulpe. Mama mi-a cumpărat șoșoni (nr 36, 50 lei).

Vineri 15 III 1963. Așteptînd primăvara, iarna s-a abătut din nou pe aici. Sufla un vînt… Au fost prezenți 20 de elevi din 36.

Sîmbătă 16 martie 1963. Același vînt de ieri m-a făcut astăzi să stau acasă. Această zi este prima absență din trimestrul al doilea și a patra de la începutul anului. Am început să citesc ”Însemnările unui naturalist” de P.A. Manteufel și ”Mantaua” de N.V. Gogol. Deoarece nu aveam ce face, am înregistrat cărțile din biblioteca mea. Am găsit 98 de cărți + broșuri importante și vreo 12 cărțulii pentru preșcolari pe care nu le-am mai înregistrat. Am 21 de cărți în Editura politică. Peste 20 de cărți sînt scrise de scriitori ruși. Am fost la Vasile acasă și mi-a spus că au fost doar 8 băieți la școală (Paviliuc, Amariei V., Lupașcu Dumitru, Ignat Vasile, Airinei H., Mihai H, Apurcioaiei H, Mustață Ilie) și trei fete (Dănilă Viorica, Bobu Viorica și Tănase Maria). Mi-a comunicat că am 10 la teză la fizică. Au apărut și prin Grămești monedele de 3 lei și de un leu (puse în circulație la data de 11 III 1963). M-am culcat la 12 h.

Duminică 17 martie 1963. Mircea a plecat la Zamostea după o lampă de radio. I-am scris buniței. Am fost pe deal cu sania și merge foarte bine; zăpada e tare și bătută de vînt. Mama și cu tata se pregătesc să meargă la tov. director Panțir Alexei. E onomastica și ziua lui de naștere. La poștă este tot Aiftincă, cel care era propus pentru funcția de președinte.

Luni 18 martie 1963.  Am luat 10 la teză la chimie și 9 la desen. Dimineața mi-a fost foarte frig la picioare. La amiază s-a încălzit și a început să curgă apa pe drum. Tov. prof. Moldovan mi-a cerut cartea ”Ultimele zile ale lui Hitler”. Am avut ce să citesc: 3 ”Scîntei” și ”Magazinul” + ”Gazeta învățămîntului”.

Marți 19 martie 1963. Am luat un 9 la rusă. Vacanța se apropie și trimestrul se termină pe zi ce trece. Vasile a lipsit de la școală. Afară e destul de cald ca să se topească puțin zăpada. Amariei Vasile și Dănilă Viorica au primit vederi din Vatra Dornei de la vechiul nostru diriginte Maximiuc Constantin.  Tov Maximiuc m-a felicitat în scrisoarea lui către Vasile (Amariei) pentru ”cosmo-știința mea”. (L.D. Deși mi-a fost profesor de limba română doar doi ani de zile, profesorul Constantin Maximiuc și-a pus amprenta pasiunii sale pentru filologie asupra mea, în mod decisiv. Un om extraordinar de delicat și de ferm în același timp, iubitor de oameni și de profesie, pasionat de muzică și de gramatică. Pe acest blog de pe wordpress se poate găsi necrologul ”In memoriam Constantin Maximiuc” pe care l-am citit la înmormântarea profesorului, la Vatra Dornei. Copleșit de emoția reamintirii profesorului Maximiuc, am sunat-o pe dna profesoară Maximiuc, la Vatra Dornei. S-a bucurat și ne-a rugat să trecem pe la ea. Extraordinară familie, minunate exemple demne de urmat. Și pentru că am amintit de familie, adaug faptul – neîntîmplător – că fiica lor, Cornelia Macsiniuc, a urmat filologia, fiind cadru didactic la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Vezi și linkurile: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/21/profesoratul-vocatie-traditie-ocupatie-situatie-si-destin/   și   https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/11/profesorul-constantin-maximiuc-educator-de-exceptie-model-de-moralitate/ ). Au început să apară brîndușele.

Miercuri 20 martie 1963. Am luat trei de 10: la muzică (lucare), la Constituție (lucrare) și la agricultură (teză). După amiază am fost la Vasile să-mi copii niște lecții. Am început să citesc ”Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski.

Joi 21 martie 1963. Azi s-au încheiat toate mediile. Nu s-au mai făcut lecții.; e doar penultima zi din acest trimestru. Frecvența: 97. 39%. După amiază am fost la Vasile și i-am scris o scrisoare tov prof C. Maximiuc. Pînă în prezent tov prof Maximiuc a trimis trei vederi din Vatra Dornei (Amariei Vasile, Viorica Dănilă și Scripcaru Melozina).

Este o zi nouroasă, cu cerul cețos, iar vîntul contribuie ca frigul să fie și mai tare. Mircea a fost după butelie. Îi dădusem lui Bahnovei Ion (Nelu) cartea ”Timur și băieții lui” de Arkadie Gaidar. A citit-o și azi dimineață am vorbit despre ea și eroii ei. După cîte mi-a spus am văzut că a înțeles-o. Mama s-a dus la ședința sindicală.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!