liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Random

Tablouri culturale (post)moderne ale inteligenței și prostiei românești (un serial infinit) (Episoadele 161 – 180)


Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 161 (CLXI) Sâmbătă, 10 iunie 2017   Prostologi ieșeni de frunte (plată) (V – 6)

 

Nicu Gavriluță, ”Mama proștilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene”, Institutul European, 2010. ”În ce sens ”mama proștilor e mereu gravidă”?” (pp. 13-18).

 

„5. Prostia aristocratică. Evident, nici acest apanaj al spiritelor alese nu lipseşte. Este ilustrată cu patologiile educaţiei româneşti comparativ cu reuşitele occidentale; cu nefericita şi permanenta subfinanţare a învăţământului universitar românesc; cu evidentele carenţe ale noului sistem Bologna, dar şi cu strania reprezentare prezidenţială a filosofilor ca fiind „creaţiile de lux ale şcolii de tâmpiţi”. Campania electorală din 2009 ne-a oferit şi ea cu apreciabilă generozitate, monstre (sic! LD) de prostie aristocratică. Am reţinut în această carte doar exemplul jurământului strâmb, cu mâna pe Biblie, rostit ferm şi apăsat de Mircea Geoană şi Traian Băsescu.”

 

Sper că cititorii nu s-au suprasaturat cu aceste perle profesorale/ academice ale ieşeanului cu (doar) pretenţii de prostolog profesionist. Cuvântul „monstre” apare de mai multe ori în carte, ceea ce ne convinge că nu este vorba doar despre o eroare de dactilografiere. Mostra de prostie probată de utilizarea cuvântului „monstre” pe post de „mostre” este demnă de un Gâgă postmodern.

 

Dar să revin, din nou, la corelaţia dintre titlul paragrafului şi conţinutul acestuia, corelaţie care străluceşte prin lipsă. Că prostia este un „apanaj al spiritelor alese”, aristocratice, conducătoare şi diriguitoare în societate este un adevăr deja probat de N.G. Dacă nu ar comite prostii gramaticale, N.G. nu ar fi un ales spirit aristocratic, nu? După ce şi-a asigurat încadrarea în clasa aristocraţiei româneşti contemporane, autorul vine cu câteva exemple de prostie românească, evident, învăţământul fiind, nu numai pe prim plan, ci şi unicul domeniu vizat.

Pentru că răbdarea cititorilor are limitele ei, voi concentra în acest episod şi celelalte două „chipuri” imaginate de profesorul ieşean. Iată-le:

 

„6. Prostia ca insuficienţă mentală. Este şi ea ubicuuă. Ar putea explica bolile sistemului educativ, dar şi tragedia savuroaselor perle secretate de elevi la recentul bacalaureat”.

 

Aici nu aş adăuga decât faptul că sigur mulţi dintre bacalaureaţii care scriu „monstre” în loc de „mostre” au citit articolaşele savantului profesor publicate de un ziar local. Perla nu sare departe de scoică. Ca şi insuficienţa mentală de aristocraţia ieşeană actuală.

 

„7. Prostia ca încremenire în proiect” (Gabriel Liiceanu). Este specia de prostie care presupune blocarea în limitele unei singure perspective. Este imposibilitatea de a depăşi creativ convenţionalul şi de a gândi nonconformist. Prostul încremenit în proiect, cel despre care a scris pagini admirabile Gabriel Liiceanu, este exemplificat aici prin omul modern incapabil de a gândi metafizic şi simbolic despre pământ, poluare şi educaţie, dar şi despre noile mitologii cotidiene.”

 

Graţie lui G.L., N.G. reuşeşte, chiar la sfârşit, să descrie un chip al prostiei, o categorie care include oameni uniţi printr-un anumit mod (precar) de gândire. Mai mult, expresia autorului bucureştean are şi avantajul de a fi adecvată realităţilor româneşti prin faptul că chiar surprinde un păcat al românilor: acela de a nu termina proiectele începute, dar de a se crampona de ideea că doar acel proiect este viabil, alternativele fiind fie excluse fie extrem de greu acceptate. Pe scurt, încremenirea în proiect este mereu exemplificată de ideile fixe de care nu mai reuşim să scăpăm, de convingerile greu motivate/ justificate pe care le promovăm uneori. Sisif şi Meşterul Manole ar putea constitui embleme ale conceptului liicean. Dogmele ideologige (politice, etice, economice, sociologice, (para)psihologice, estetice etc. ar fi încă un exemplu şi lista ar putea continua. Obsesivitatea cu care N.G. îşi desfăşoară activitatea carieristică în plan academic şi mediatic ar fi, din nou, un posibil exemplu de forţare a intelectului peste limitele sale naturale, piruetele ideologice în care s-a specializat deja fiind notorii şi greu suportabile. Probez această ultimă afirmaţie cu faptul că, în carte, N.G. aduce elogii (fără număr, fără număr!) nou alesului (pe atunci) preşedinte Obama şi ideologiei corectitudinii politice, în timp ce recent, într-o emisiune tv, a acceptat cu entuziasm critica radicală şi totală a multiculturalismului, corectitudinii politice şi neomarxismului cultural american şi european. (vezi: https://youtu.be/UWDLBu0_Jg0 Manipularea. Strategii contemporane. Invitatul lui Vasile Bănescu: Nicu Gavriluţă 29 mai 2017). Cititorul/ vizionatorul atent va observa cum N.G. demolează, împreună cu moderatorul, bazele cartezianismului, ale gândirii ştiinţifice vorbind despre „viermele îndoielii” ca debut al manipulării, nu al obţinerii adevărului („dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum”). Marele manipulator este, conform ideologiei creştine, diavolul care reuşeşte să inducă minciuna că el nu ar exista. Diavolul lucrează cu tehnici de manipulare subtile şi dezastruoase pentru oameni. Etc. etc. Această emisiune, respectiv noua producţie „ştiinţifică” a lui N.G. promovată de moderator, explică temeinic de ce N.G., marele specialist în manipulare, nu a fost solicitat să-şi exprime opinia în dosarul realizat de Călin Ciobotari în recentul număr de „Dacia literară”. Deoarece „manipulare” poate fi echivalat şi cu „prosteală” (fiind chiar miezul celor 6 P), voi acorda atenţie, în episoade viitoare, şi opiniilor despre „prosteală” ale unor intelectuali ieşeni publicate de revista condusă de C.C. Evident, la modul critic.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 162 (CLXII) Duminică, 11 iunie 2017  Românii sunt proşti. Conducători. Auto.

 

Despre sentimentul românesc al autosupraaprecierii (de sine) am mai scris. Despre cum au fost conduşi românii de-a lungul istoriei aţi mai citit. Despre modul cum conduc românii maşinile lor (aproape zburătoare) aţi mai văzut şi v-aţi crucit! Despre aceste aparent insignifiante lucruri ar trebui scris/ citit/ comentat mai mult, deoarece ele ne definesc şi ne scurtează vieţile.

 

Deşi inteligenţa şi prostia umană nu se opresc la graniţele ţărilor şi nicidecum la cele ale raselor, religiilor sau genurilor, totuşi „excepţionalismul românesc” continuă să facă ravagii: de la  convingerea în preexistenţa limbii dac(ic)e faţă de cea latină, la România văzută ca marea Grădină a Maicii Domnului (Mare e Grădina Ta, Doamne), dar şi de la campionul/ atletul absolut al antiotomanismului creştin (Ştefan cel Mare) şi până la genialitatea românilor în majoritatea domeniilor de activitate, iată era cât pe ce să uităm de un alt record românesc (unul real, din păcate). Suntem campionii Europei la omorât oameni pe şosele.

 

Date concrete şi triste despre odiseea şoferilor (vinovaţi), pasagerilor şi pietonilor (nevinovaţi) am adunat în cele 11 articole existente pe internet (dintre multe alte milioane) postate la finalul acestui episod, plus un extras dintr-o sinteză a unui articol scris de Vasile Dâncu. Există şi exagerări (cică şoferii bătrâni produc cele mai multe accidente!?), dar toate articolele selectate ar merita deschise, citite şi… memorate. Spun asta pentru că nu toţi autorii accidentelor grave sunt nepărat teribilişti sau agresivi. Cunoaştem cu toţii mii de exemple şi întâmplări care au ca autor real: neatenţia, oboseala, surescitarea, lipsa de experienţă pentru situaţii limită, necunoaşterea sau nereamintirea unor banale reguli de circulaţie. Totul se subsumează unui mod de (ne)gândire.

 

Conducerea auto este un fapt uman specific subscris genului proxim numit management sau manipulare/ manevrare. Cine nu manevrează bine/ corect volanul, pedalele, oglinzile, distanţele şi contextele, imaginaţia, intuiţia şi inspiraţia este un prost şofer. Mai în glumă, mai în serios am numit adesea şoferii drept manageri auto (dat fiind că denumirea de conducător auto s-a cam banalizat). Poate părea o supraestimare, dar fiecare şofer aplică – în mod conştient sau nu, în mod corect sau nu – Metodologia Scop Mijloc (MSM), respectiv managementul acţiuunii umane. Am recomandat întotdeauna viitorilo/ actualilorr manageri să nu uite să-şi analizeze comportamentul lor la volan. Acesta este copia lor, în mic, a modului în care ei gestionează activitatea unor firme. Mai mult, dacă un manager nu are carnet de conducere pe motive de „nu vreau să risc în nebunia asta rutieră”, atunci, în mod cert este şi un prost manager. De asemenea, recomand şoferilor să citească, din când în când, şi câte ceva despre management. Vor conduce, sper, mai bine şi vor salva vieţi, inclusiv vieţile lor. Conducerea vehiculelor presupune antrenarea creierului în luarea miilor de decizii pe secundă necesare bunei conduceri. Poate aceste mici sfaturi să ajute (inclusiv pe decidenţii politici) să ia măsurile/ deciziile necesare pentru a detrona România din ignobila poziţie de campioana morţilor pe şosele. Adică să avem conducători auto inteligenţi. Închei cu strămoşeasca urare: deşteaptă-te, române!

Addenda:

VASILE DÎNCU: “TESTELE ARATĂ CĂ ROMÂNII SUNT MULT MAI PROȘTI DECÎT EUROPENII”

Într-un editorial publicat recent în revista ”Sinteza” și pe blogul propriu atrage atenția asupra faptului că, potrivit testelor din ultimii ani, românii sunt mult mai proști decît restul europenilor, dar se consideră exact invers. (…) Într-o cercetare sociologică realizată în urmă cu câţiva ani, peste 80% dintre români declarau că sunt mult mai inteligenţi decât europenii, chiar dacă testele de cultură generală sau cunoştinţe ştiinţifice arată exact invers” mai punctează fostul vicepremier.

https://www.youtube.com/watch?v=nLsDT6D9Wmw Tarzan la volan

 

https://www.youtube.com/watch?v=IR4dtRefSeA La Măruţă, despre Tarzan, şoferul iadului

http://cyd.ro/masina-care-se-conduce-singura-pe-strazile-din-bucuresti-un-roman-a-platit-140-000-de-dolari-pe-singurul-suv-de-lux-100-electric-tesla-x/ Soluţia pentru şoferii indisciplinaţi: maşina care se autoconduce: http://cyd.ro/masina-care-se-conduce-singura-pe-strazile-din-bucuresti-un-roman-a-platit-140-000-de-dolari-pe-singurul-suv-de-lux-100-electric-tesla-x/

http://romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/auto/cum-sa-conduci-defensiv-in-10-pasi-230474 Cum să conduci defensiv în 10 paşi

http://www.gandul.info/auto/bomba-cu-ceas-de-pe-strada-cati-soferi-romani-au-peste-70-de-ani-16235556 Bătrânii şi conducerea auto în Ro   Peste 95% dintre accidente sunt cauzate de soferi apti, cu varste cuprinse intre 18-69 ani. Ei reprezinta adevarata bomba cu ceas……

http://adevarul.ro/news/societate/profilul-soferului-agresiv-tanar-posesor-bolid-dependent-telefonul-mobil-1_569d1d8437115986c6a41fb1/index.html Profilul şoferului agresiv

http://www.erd.ro/invata-sa-sofezi-mai-bine Învaţă să şofezi mai bine

http://adevarul.ro/life-style/auto/Tarile-conduce-dreapta-35-populatia-globuluiconduce-cealalta-parte-drumului-1_56b0ca9b5ab6550cb862780d/index.html conducem pe dreapta sau pe stânga şoselei?

https://www.dcnews.ro/cum-devine-omul-fiara-la-volan-explica-ia-psihologilor-pentru-agresivitatea-oferilor-din-romania-sondaj-exclusiv_491080.html Cum devine omul fiară la volan?

http://www.1asig.ro/Romania-primul-loc-in-UE-dupa-numarul-de-morti-in-accidente-rutiere-articol-3-53535.htm Decese rutiere: România campioană

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 163 (CLXIII) luni, 12 iunie 2017  Românii sunt inteligenţi. Îndeosebi când îşi iau lumea-n cap.

 

Banal să afirm că inteligenţa este o problemă (legată) de cap. Capul face, capul trage (în sensul că orice prostie făcută dă mari dureri de cap). Dar nu este suficient să ai cap. Îţi mai trebuie şi minte (cap să ai, că minte-ţi vine!). Iar aceasta poate să apară sau nu, iar când apare, aceasta se poate întâmpla mai devreme sau mai târziu, în cantităţi şi calităţi mai mari sau mai mici – de la caz la caz.

 

Expresia „A-ţi lua lumea-n cap” trimite la radicala decizie de a-ţi lua soarta în propriile mâini, plecând unde crezi că ar fi mai bine pentru tine şi ai tăi. Asta înseamnă că nimeni nu pleacă de bine de-acasă. Abandonarea a tot ce ai (aproape nimic material, ci doar amintiri, prieteni, confortul de a trăi printre ai tăi etc.) în favoarea unui potenţial bine este, cred, o probă de înţelepciune. „Ubi bene, ibi patria” („Patria este acolo unde-i bine”) spuneau latinii, ca o încurajare a spiritului întreprinzător şi a libertăţii de gândire, simţire şi acţiune (management).  Desigur, patri(h)oţii vor invoca ideea de trădare de patrie, de glie strămoşească etc., uitând că, dacă nu le-ar fi bine, şi ei ar proceda la fel.

 

Despre faptul (surprinzător, la început, pentru mine) că românii se pot realiza mai bine în medii străine şi îndepărtate de ţară am cugetat în momentul în care am descoperit din ce în ce mai multe personalităţi de anvergură mondială care s-au format şi afirmat în străinătate. Unul dintre ei a fost Anghel N. Rugină (fost consilier pe probleme economice a unuia dintre şefii unui stat al SUA, influenţator din umbră al lui Gorbaciov). Apoi a fost Nicholas Georgescu-Roegen (întemeietor al bioeconomiei) – ca să amintesc doar două vârfuri ale gândirii economice româneşti care ar fi putut contribui la propăşirea economică a ţării dacă ar fi fost solicitaţi şi plasaţi în funcţii cheie. Despre o parte a elitei culturale româneşti risipită în lumea largă şi cu recunoaştere mondială nici nu mai trebuie să amintesc, faptul fiind arhicunoscut.

 

Scrierea acestui episod (o contrapondere la anteriorul) mi-a fost sugerată de un articol din „Dilema veche” semnat de Ana Dragu: „Cum să asamblezi un creier uman în laborator. Neurobiomagie” (nr. 693/ 1-7 iunie 2017, p. 23). Citind articolul mi-am adus aminte de zicerea „cap să ai că minte-ţi vine”, zicere ce pare a prinde un incredibil contur practic de interes major şi imediat. Eroul articolului este un român de geniu, unul care şi-a luat lumea în cap la momentul potrivit şi a profitat din plin de acest lucru. Este vorba despre SERGIU PAŞCA, iar aricolul despre domnia sa ar merita citit de cât mai multă lume. Voi, reda, în continuare, doar câteva idei care se subsumează temei noastre. În primul rând, inteligenţa românească există, deşi nu în proporţii de masă cum le place maforităţii românilor să o creadă. Dar… raritatea face valoarea!

 

Despre Sorin Paşca a scris acum trei ani Dorin Ţonea, în Adevărul din 20 ian 2014: „Un tânăr cercetător din Aiud, Sergiu Paşca, desemnat în 2013 cel mai bun student român din străinătate, şi-a înfiinţat propriul laborator de cercetare la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Amercii. „Paşca Lab” cercetează mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului. Sergiu Paşca a plecat din România în 2009 şi la doar 31 de ani a reuşit să deţină propriul laborator la una dintre cele mai mari şi mai importante universităţi din SUA. Începând din ianuarie 2014, dr. Sergiu Paşca conduce propriul său grup de cercetare în calitate de membru al corpului profesoral al Universităţii Stanford în California. Scopul laboratorului Paşca de la Stanford este de a descifra mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului. Grupul de cercetători utilizează o abordare multidisciplinară care include elemente de genetică umană şi neurobiologia dezvoltării, modele animale şi neuroni diferenţiati din celule pluripotente reprogramate obţinute de la pacienţi. Obiectivul pe termen lung al grupului condus de Dr Sergiu Paşca la Stanford este de a identifica noi ţinte terapeutice pentru bolile neuropsihiatrice. La 30 de ani, Sergiu Paşca a primit premiul „Cel mai bun student român din străinătate“ la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Tânărul studiază autismul de 10 ani, încă de când era student al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca. De patru ani este cercetător postdoctoral la Universitatea americană Stanford din SUA, dar şi titular al mai multor articole ştiinţifice pe această temă în reviste internaţionale şi beneficiar al nu mai puţin de trei burse de studiu din străinătate. Sergiu Paşca este, de asemenea, prim autor al unuia dintre cele mai importante studii despre cauzele autismului, publicat în revista Nature Medicine în 2012. Echipa de cercetători condusă de Sergiu Paşca a reuşit să studieze neuronii pacienţilor cu autism şi să testeze o substanţă capabilă să schimbe defectele constatate utilizând o metodă nouă de abordare a patogenezei (mecanismelor) autismului prin derivarea non-invazivă în laborator de neuroni activi de la pacienţi cu autism. Pe scurt, s-au recoltat celule din piele de la pacienţi cu autism şi de la subiecţi sănătoşi şi, cu ajutorul unor factori de transcripţie (gene) purtaţi de viruşi, aceste celule din piele au fost transformate în celule care seamănă foarte mult cu celulele stem.”

 

După trei ani, Ana Dragu scrie despre eminentul cercetător: „O echipă condusă de un cercetător român de la Universitatea Stanford din Statele Unite a reuşit în premieră să genereze din celule stem şi apoi să asambleze în laborator regiuni ale creierului uman. Minicreierele astfel obţinute dezvăluie modul în care se dezvoltă reţelele minţii noastre şi cum comunică la nivel celular şi molecular, oferind oamenilor de ştiinţă o vedere fără precedent asupra celui mai fascinant organ. Cercetătorii speră să înveţe ce se întâmplă cu circuitele mentale ale persoanelor cu diferite boli sau tulburări. De asemenea, minicreierele generate în laborator pot fi folosite pentru a testa potenţialele medicamente, esenţiale pentru îmbunătăţirea mijloacelor terapeutice utilizate de psihiatri sau neurologi”. Articolul merită citit integral din cel puţin două motive: 1) se pregătesc descoperiri epocale în medicină; 2) autorul acestora este un român inteligent şi harnic care a ştiut să profite de oportunitatea şi libertatea de a-şi lua lumea-n cap şi de a-şi urma destinul!

 

Nu sper la eradicarea prostiei în lume, dar sigur inteligenţa unui român va contribui la diminuarea fenomenului. Cred că premiul Nobel pentru medicină este deja rezervat pentru cercetătorul român!

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 164 (CLXIV) Marţi, 13 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (1)

 

Scriam, nu de mult, în acest serial, că manipularea poate fi echivalată şi cu „prosteala”, cu păcăleala, mai exact (şi) cu cei 6P (Prostirea Proştilor cu Prostii Prosteşti de către Proşti Profesionişti). Şi pentru că orice este legat de „prostie”/ „prosteală” fascinează, atrage şi incită, subiectul nu putea fi nicicum ocolit de prostologul ad hoc Călin Ciobotari care a rezolvat rapid subiectul invitându-şi cunoscuţii şi prietenii (mai puţin pe specialistul manipulant Nicu Gavriluţă) să-şi dea cu părerea în legătură cu specificul românesc al prostiei şi prostirii universale. Întreaga revistă poate fi citită şi online la adresa: http://emliasi.ro/wp-content/uploads/2017/06/DaciaLiterara-1-2017-comprimat.pdf  Rezultatul (26 de autori ieşeni, plus excelentul artist conceptual Dan Perjovschi, scriu/ umplu nu mai puţin de 86 de pagini de revistă) este unul interesant şi demn de o analiză metaprostologică. Faptul că va avea loc şi o dezbatere publică pe această temă, organizată de acelaşi CC, demonstrează că material de studiu este din belşug, iar prostiţii şi prostitorii, spectatorii  şi observatorii vor fi prezenţi, cu certitudine, in corpore, la dezbatere.

 

După cum se poate observa, manipularea este văzută preponderent în sens negativ, acela de a-l prosti pe aproapele tău, aşa cum şi aproapele te prosteşte pe tine. Adică, „homo homini lupus” (în traducere liberă: cine atacă primul, ăla-i om adevărat…). Doar pentru ideea de completitudine a definirii conceptului de manipulare mai adaug aici că tot sub semnul manipulării (dar cu aură pozitivă) se află şi acţiuni umane remarcabile, fundamentale chiar pentru existenţa şi evoluţia umană: educaţia copiilor şi tinerilor, seducerea femeilor şi/ sau a bărbaţilor, conducerea organizaţiilor, managementul familiilor/ firmelor/ corporaţiilor, conducerea oricăror vehicule şi aparate, ghidarea turiştilor prin locuri necunoscute acestora etc. Toate acestea, plus acţiunile interumane cu sens negativ dau conţinut abordării teoretico-practice numite management sau Metodologia Scop Mijloc. Dar pentru că pozitivul nu vinde (nimic, inclusiv reviste), dimensiunea pozitivă a acestui concept (manipularea) este trecută în plan secund, ca să nu spun în derizoriu, cu consecinţele fireşti ale obţinerii unei imagini incomplete sau deformate.

 

Dosarul manipulării (publicat de Dacia literară de la Iaşi) intitulat „Manipularea, perspective ieşene” debutează, firesc, cu un mic preambul explicativ („Sentimentul românesc al manipulării”) semnat de redactorul şef al revistei, Călin Ciobotari (CC). Departe de a stabili un cadru rigid, de a da o (singură) definiţie sau de a sublinia îngroşat importanţa problemei în cauză, CC îşi concentrează punctul de vedere şi de plecare doar în prezentarea personajelor „piesei” (ieşeni) şi a publicului spectator (românii): „Chiar şi pentru cei mai simpli români, sentimentul că sunt manipulaţi pare a fi unul ce consolidează stima de sine. Dacă cineva îşi bate capul cu tine să te manipuleze înseamnă că nu eşti un nimeni, înseamnă că până şi tu contezi. De partea cealaltă, agenţii manipulării resimt şi ei satisfacţie, căci acţiunile lor manipulatorii le confirmă o mai veche bănuială: sunt inteligenţi! Există apoi și o a treia categorie, spectatorii manipulării, cei care înțeleg fenomenul și, fascinați de el, îl urmăresc cu interes.” (Dosar DL, primăvara 2017, p. 3). De aici rezultă că românii au o percepţie inversată a lucrurilor: manipularea (ca fapt negativ, antiuman) este percepută de majoritatea românilor ca fiind ceva pozitiv, plăcut chiar… De altfel, chiar asta este definiţia prostului: prostul este unul care se crede inteligent. (Reamintesc aici sondajul conform căruia 80% dintre români se consideră inteligenţi, în timp ce testele chiar arată contrariul). De unde şi (mica) concluzie: românilor le place nu doar să fie păcăliţi (cf. observaţiei lui CC), ci le place şi să se autopăcălească, adică să se automanipuleze, să se autosatisfacă. Cu alte cuvinte titlul dosarului ar putea fi, la fel de bine, să fie „Sentimentul pur românesc al automanipulării”. În fond, CC reuşeşte ceea ce nici eu nu speram: să adauge un subcapitol consistent la tema „Tablouri culturale (post)moderne ale inteligenţei şi prostiei româneşti”.

 

Continuumul acţional triadic sugerat de CC: manipulat (prost)-manipulator (prostitor/ inteligent)-manipulabil (adică simplul observator, mai prost sau mai inteligent, de la caz la caz) asigură simplitate şi stabilitate maximă pentru o cercetare care chiar ar merita să fie făcută. În lipsa acesteia ne vom mulţumi să citim opiniile, mai mult sau mai puţin inspirate/ avizate ale unor autori ieşeni, deoarece şi părerile prostiţilor/ proştilor/ spectatorilor (părerologilor) pot ajuta la ceva. La ce, vom încerca să vedem în episoadele viitoare.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 165 (CLXV) Miercuri, 14 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (2)

 

Dosarul „Dacia literară” despre manipularea la români este, de fapt, o însumare de răspunsuri ale unor opiniomani ieşeni (oameni care ar corespunde statutului imaginar de intelectual) la un număr de şase întrebări concepute de CC. Voi posta, în acest episod, numele „aleşilor” şi titlul contribuţiei lor (simpla lectură a acestor titluri sugerează deja un răspuns, de fapt o imagine a unor opinii relativ comune, dată fiind cvasiomogenitatea profesională a repondenţilor). Voi face micile mele comentarii după un criteriu prim (întrebarea) şi unul secund (repondentul) în ideea că se va putea contura mai uşor o concluzie axată pe răspunsul la fiecare întrebare. Ordinea aleasă de redacţie puntru publicarea răspunsurilor este una strict alfabetică, fiind exclusă bănuiala cu privire la posibile judecăţi de valoare (la adresa invitaţilor) făcută de redactorul coordonator al acestui (binevenit) dosar. Iată cele şase întrebări (marca CC):

 

  1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?
  2. În mod tradițional, în spațiul românesc, presa a fost și este identificată ca sursă principală a manipulării. Este legitimă această asociere între mass-media și manipulare?
  3. Care credeți că sunt sursele principale ale manipulării în România contemporană? Puteți identifica surse concrete sau, din contra, credeți că discuția rămâne la un nivel abstract?
  4. Sunt românii mai ușor de manipulat decât alții? Se lasă manipulați sau manipularea este mai presus decât ei?
  5. Cine ar trebui să se ocupe cu ceea ce s-ar putea numi „rezistența la manipulare”? Are intelectualul român vreun rol în această opoziție la manipulare sau este un factor activ în procesul de manipulare?
  6. Ce criterii personale aveți pentru a identifica o încercare de manipulare asupra dvs.? Puteți exemplifica astfel de situații concrete?

 

Au oferit răspunsuri (opinii/ păreri/ convingeri) următorii tovarăşi (ca să vibrez şi eu la aluzia lui iviu Antonesei la „marele” Lenin, vezi textul) dintre care doar patru tovarăşe, un tovarăş student, un tovarăş avocat, un om politic/ partidic (tovarăş par excellence) şi un tovarăş preot – ca să fac şi puţin uz de abuz. Ceilalţi sunt profesori-publicişti-ziarişti. Să nu-l uităm însă şi pe cel de-al 27-lea autor, tovarăşul Dan Perjovschi (neieşean) ale cărui excelente contribuţii grafice dau (mult) de gândit.

 

Liviu ANTONESEI, – Dau o sticlă de whisky bătrân cui îmi dă un răspuns

Alexandru BODNAR – Este imposibil să nu fim manipulaţi

George BONDOR – Împotriva manipulării. Pluralism, spirit critic, failibilism

Eduard BOZ  – Școala trebuie să genereze anticorpii împotriva manipulării

Alexandru CĂLINESCU – Spânu, Gâdea, Ciutacu…

Florin CÎNTIC – De la zvonerii comuniști, la trolii și postacii din online…

Otilia CHITIC – … Românii sunt mai ușor de manipulat

Constantin CUCOȘ – Un popor needucat devine o gloată ușor manevrabilă…

Lucian DÂRDALĂ – Votați FNI!

Alexandrina DINGA – Cea mai bună armă împotriva manipulării este educația

Aurel DOBAȘU – Reclama comercială este prima sursă de manipulare…

Dan DOBOȘ – Din bezna mansardelor noastre putem comenta, critica,

înjura absolut orice și pe oricine…

Gabriel GACHI – Supradozarea face ravagii în România

Florin GHEȚĂU – Profesioniștii manipulării și sursele răului

Bogdan-Nicolae GHIURCO – Intelectualii nu sunt o soluție…

Bogdan GUȚU – Cele mai nocive: biserica și internetul…

Marian HARIUC – Manipularea democrației, democrația manipulării…

Tudor LEAHU – Îndoiala ca apărare…

Ada LUPU – Despre automanipulare în țara verbelor impersonale…

Adrian NETEDU – „Invazia imbecililor”…

Silvian-Emanuel MAN – Raportul ontologic: ceea ce este – ceea ce pare…

Gheorghe NICHITA – Am plantat 11.000 de tei, dar nu au contat decât cei 100 de tei tăiați pe Ștefan cel Mare!

Liliana ROMANIUC – E complicat să trăiești în România…

Constantin STURZU – Recomand rugăciunea ca formă de rezistență la manipulare…

Daniel ȘANDRU – Nu mi-aș face mari iluzii în privința calității morale a intelectualilor…

Nicolae TOMESCU – Spațiul public, mașină de tocat reputația…

 

Ideal ar fi ca la toate comentariile mele cititorii să apeleze şi la textul de revistă (am dat adresa/ link ul în episodul trecut). Nu-mi fac mari iluzii că dezbaterea publică organizată în viitor de CC ar putea începe chiar prin comentariile dragilor cititori ai acestui serial infinit (unii dintre ei, speriaţi de mărimea infinitului, au tras deja pe dreapta având lucruri mai bune de făcut). Dacă nu am reuşit să trezesc (şi eu) interesul pentru subiectul manipulării/ prostirii omului de către om înseamnă că sunt un manipulator prost.

 

  1. Un amic, auzind că am scris despre acest dosar publicat de Dacia literară a căutat revista la chioşcurile şi librăriile Iaşului dar… nimic-nimic! Dacă cineva află cum se poate cumpăra un exemplar în format print, îl rog să-mi scrie pentru a ajuta un însetat de cultură… scrisă/ tipărită. Înţeleg că Iaşul cultural se mută, firesc, pe online, dar atunci înseamnă că nu mai printăm deloc, ci doar scriem pe bloguri. Şi uite-aşa depozitele bibliotecilor vor avea spaţiu suficient.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Episodul 166 (CLXVI) Joi, 15 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (3)

 

Prima întrebare adresată aleşilor ad hoc este: „1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?”. (Din motive de economie de spațiu voi folosi, în continuare, M pentru ”manipulare”)

 

Iată ce au răspuns (în sinteza făcută de mine) ”aleşii” cu privire la cauzele creșterii cantității de M în societatea românească actuală:

 

Liviu Antonesei (L.A.): explozia informațională și multiplicarea profesioniștilor manipulării.

Al. Bondor (A.B.): Este imposibil să nu fim manipulați. M este omniprezentă. M este percepută și contracarată în funcție de interese/ convingeri.

George Bondor (G.B): Avem mai multă M pentru că suntem liberi să o facem. Lumea nu crede în mesajele puterii. Lipsa spiritului critic și neprelucrarea mesajelor cu mintea proprie. O cultură politică precară. Poporul este prost educat. Pluralismul politic stimulează mistificarea/ inversarea mesajelor partidelor concurente. Convingerile/ credințele rigide. M există dintotdeauna.

Eduard Boz (E.B.): explozia informațională și goana media pentru senzațional și rating.

Al. Călinescu (A.C.): M este omniprezentă și este în primul rând politică și ideologică. S-au înmulțit profesioniștii minciunii (mass media).

Florin Cîntec (F.C.): M este omniprezentă și toxică. M este o tehnică de prostire (persuasiune sau disuasiune). M este, în plan comercial, marketingul.

Otilia Chitic (O.C.): M este funcție de gradul de manipulabilitate al indivizilor. M înseamnă promovarea unor interese. M crește ca urmare a noilor tehnologii media.

Constantin Cucoș (C.C.): Se vorbește mai mult despre M pentru că există mai multă M. Noile tehnici permit mai multă M. M este infestată de interese nedeclarate.

Lucian Dîrdală (L.D.): M există pentru că nu avem mecanisme de control social de tip coercitiv. Libertatea înseamnă și libertatea de a manipula. Totodată, M. este inamicul libertății. M este o formă soft de coerciție/ influențare mascată.

Alexandra Dinga (A.D.): M este generată de crizele social politice. Atacarea anticorupției de către puterea coruptă este însoțită de manipulări ad hoc. Se vorbește mai mult despre M pentru că există mai multă M în societate. M este omniprezentă. M este stimulată de noile tehnici media.

Aurel Dobașu (A.D.): M este omniprezentă. În societățile mai puțin dezvoltate M are un impact mai mare.

Dan Doboș (D.D.): Cauzele proliferării M: internetul, inegalitățile culturale/ educaționale între partenerii de dialog, anonimatul favorizat de noile tehnici media (rețelele de socializare), iar dezinformarea a devenit o afacere profitabilă. În consecință, meseria de ziarist s-a perimat.

Gabriel Gachi (G.G.): M crește pentru că presa a devenit anexa politicului, pierzându-și independența. Partidele și-au pregătit manipulatori profesioniști cu mai multă credibilitate și care apar mereu la posturile de TV și radio.

 

Acestea sunt răspunsurile primite din partea a 50% dintre opiniomanii solicitați să răspundă la întrebările formulate de CC în numele redacției revistei ”Dacia literară” de la Iași. Cealaltă jumătate a răspunsurilor primite, în episodul următor.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 167 (CLXVII) Vineri, 16 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (4)

 

Florin Ghețău (F.G.): M este parte Tensiunea creată după alegeri. Exemplu de manipulare prin omisiune: PSD nu a inclus în programul de guvernare tema corupției.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): M este o bâtă cu două capete. Explozia informațională prin noile tehnologii media a făcut ca și M să fie pe măsură: mult mai mare și mai prezentă. Materia primă cu care lucrează M sunt emoțiile. Oamenii aleg mai mult cu inima decât cu capul. Cei care atrag atenția că poporul este manipualt sunt tocmai așii M. Cea mai frecvent utilizată emoție în M este frica (de străini, de război, de schimbarea climatică, de sărăcie, de M etc.).

Bogdan Guțu (B.G.): Bătrânii sunt mai ușor de manipulat, iar populația țării îmbătrânește văzând cu ochii. Toate formele de manipulare de la noi au un numitor comun: neoSecuritatea.

Marian Hariuc (M.H.): Cine încearcă să devoaleze M este acuzat că practică M. Manipulatorii și manipulații sunt greu de identificat/ separat. M este generată de vehemența cu care actorii social doresc să acumuleze un capital de influență în societate.

Tudor Leahu (T.L): M este (doar) un cuvânt la modă, adesea neînțeles ce înseamnă. M este influențarea celuilalt să gândească și să acționeze într-un anumit fel. Libertatea de expresie și de acțiune a dus la explozia M. Toți manipulează, așa este în lumea civilizată.

Ada Lupu (A.L.):  Oamenii sunt atrași de absurd. Cu cât mai halucinantă este o știre cu atât atrage mai mult și uneori influențează oamenii. M se bazează pe efectele hipnotice ale cuvintelor care pot lua mințile oamenilor.

Adrian Netedu (A.N.): M este influențare a comportamentului uman. Tehnicile de M sunt în continuă diversificare. M există peste tot. Propaganda și zvonistica sunt cele mai des întâlnite forme de M. Alte forme de M: publicitatea, sondajele de opinie și moda. Imaginile manipulează mai mult decât cuvintele.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): Unii numesc M orice opinie contrară. La noi M este rezultatul unui sistem de educație viciat. Familia și biserica au rol normativ limitat în educație, lăsând loc altor forme de influențare a comportamentelor. Școala de tip clasic are rol de M invocând mereu argumentul autorității. Școala este un eșec instituțional major pentru că omoară spiritul critic, creativitatea și libertatea de gândire proprie. Autoeducația este mai bună decât ceea ce oferă acum educația.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Simțim că suntem tot mai manipulați și atunci vorbim mai mult despre M. Cauza primă: Băsescu. Poziția geopolitică a RO ne face mai expuși la M. Deci suntem controlați din exterior. M este pretudindeni. Presa, serviciile, politicieni joacă altă carte decât cea pe care o flutură în văzul lumii.

Liliana Romaniuc (L.R.): Politicul este intruziv și excesiv de prezent peste tot. Oamenii au devenit suspicioși/ neîncrezători și văd M peste tot. Toți vor să-i păcălească pe toți. Presa și educația/ școala sunt vinovate pentru că favorizează M.

Constantin Sturzu (C.S.): M este atotprezentă de la începuturile omenirii. Diabolicul șarpe i-a manipulat pe A & E să muște din mărul cunoașterii. Recomand rugăciunea ca formă de rezistență la manipulare. Satana este tatăl minciunii.

Daniel Șandru (D.Ș.): Tehnologiile de comunicare creează atât mai multă M cât și mai multă senzație de M. M ajută la deținerea controlului (politic), deci este și va fi mereu folosită. Retorica manipulatorie conține: minciuna, proiecția urii, complexele mitologice ale unității și conspirației.

Nicolae Tomescu (N.T.): M este tot mai subtilă, dar agresivă. Comunicare înseamnă și M.

În episodul următor, câteva considerații personale asupra M și a celor 26 de răspunsuri.

 

Liviu Druguș   Pe mâine!

Episodul 168 (CLXVIII) Sâmbătă, 17 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (5)

 

Prima dintre cele șase întrebări pe tema M a fost: „1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?”.

Au dat răspunsuri punctuale 24 de repondenți, doi dintre ei, mai ”indisciplinați” (L.D. și G.B.) preferând să ofere un text compozit din care am extras idei care se potriveau, oarecum, cu întrebarea/ întrebările. Fără a fi neapărat malițios, unele răspunsuri par a fi date la alte întrebări, iar tentația de a valsa grațios peste granițele întrebărilor a fost, pentru unii, irepresivă. Ipotetic vorbind, dacă domnii repondenți ar fi invitați să ofere note celorlalți 25, cu siguranță notele nu ar fi prea mari, iar spiritul critic se va dezlănțui nemilos. Pe lângă repetatele abateri de la subiect/ întrebare, repondenții ar reproșa, probabil, celorlalți lipsa de rigoare și de pregătire a răspunsurilor (cu excepția, desigur, a răspunsurilor oferite de ei înșiși). Precizez că întrebările au fost adresate în iarnă, pe vremea manifestațiilor împotriva OUG 13 și 14, de unde și senzația că M era cuvântul cheie, la ordinea zilei. Oricum M este atotprezentă, indiferent de partidele care câștigă sau pierd alegerile, nuanțele fiind date de dozele de bunul simț ale actanților politici.

Nota comună dată de cele 26 de răspunsuri este recunoașterea atotprezenței manipulării și chiar a automanipulării. A reproșa cuiva că ”domle, nu încerca să mă manipulezi” echivalează cu o invitație la a-și ține respirația câteva minute… Cei care nu manipulează pur și simplu nu au interese/ motivații/ plăceri în a face acest lucru. Dar și ei au segmente din viață când au încercat și au reușit să manipuleze. Mă bucur că unul dintre repondenți (F.C.) a folosit cuvântul ”prostire” ca un sinonim pentru manipulare, fapt care îl include automat în lista (din ce în ce mai lungă a) prostologilor ieșeni. De asemenea, criticile unui student (S.E.M.)  la adresa sistemului de educație de la noi (și nu numai) m-au uns la suflet. Demn de semnalat aparentul paradox din binomul libertate – manipulare (G.B. și L.D.), cu nuanța că și în condiții de democrație, și în condiții de dictatură manipularea este omniprezentă. Apropos de democrație, citez o simpatică și adevărată definiție a acestui concept (al cărui autor îmi scapă): ”Democraţia este încrederea nefondată în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale”. Dar încredere nefondată, înseamnă, în fond, manipulare. Iar lipsa spiritului critic, al discernământului, face ca încrederile nefondate să prevaleze asupra celor fondate. Trimiterea de către un repondent (F.C.) la marketing este binevenită. Din păcate, niciun repondent nu a amintit măcar de management, darmite să mai emită și ideea că managementul și M sunt sinonime (așa cum eu unul consider). La fel de oportună este și observația legată de publicitate (A.N.). Un răspuns comun (și la obiect) legat de dimensiunile sporite ale M în zilele noastre, acela că M sporește datorită noilor tehnologii media este, de asemenea binevenit. Nu în cele din urmă, criticile la adresa sistemului de educație (G.B., D.D., S.E.M., L.R.) tind să devină cvasigenerale.

 

Îmi permit și eu o opinie despre manipulare și despre creșterea percepției că M este excesiv de prezentă. Eu pun semnul egal între management și manipulare, cu numitorul comun motivare. Apariția sutelor de facultăți de management și de marketing (= managementul vânzărilor) a contribuit mult la convingerea absolvenților că ei dețin cheile tehnicilor de păcălire/ prostire, în timp ce vulgul needucat habar nu are că cineva își bate joc de el. Realitatea a devenit însă alta: lumea este tot mai reticentă la publicitate/ reclamă sau la tehnicile de vânzare care au pus (și mai primesc) o binemeritată taxă pe prostie.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 169 (CLXIX) Duminică, 18 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (6)

 

  1. În mod tradițional, în spațiul românesc, presa a fost și este identificată ca sursă principală a manipulării. Este legitimă această asociere între mass-media și manipulare?

 

Liviu Antonesei (L.A.): Presa rămâne un excelent mijloc de manipulare.

Al. Bondor (A.B.): Această asociere este dificil de contestat.

George Bondor (G.B): ar fi excelent dacă mass-media din România ar căuta să reflecteze adevărul, și nu să livreze ideologiile de serviciu ale unor grupuri sau partide.

Eduard Boz (E.B.): Acuzația de manipulare la adresa presei nu este complet lipsită de fundament

Al. Călinescu (A.C.): Este nu doar legitimă, ci și inevitabilă.

Florin Cîntec (F.C.): Presa e teritoriul prin excelență al orgiilor manipulatoare.

Otilia Chitic (O.C.): Purtăm încă deficitul/ povara transmiterii informației din timpul propagandei comuniste.

Constantin Cucoș (C.C.): Nu aș pune semnul egalității dintre manipulare și mass-media.

Lucian Dîrdală (L.D.): nu pot ignora ceea ce se scrie pe tema vechilor și noilor media, mereu

predispuse a propaga neadevăruri sau jumătăți de adevăr.

Alexandra Dinga (A.D.): s-a dovedit de multe ori legitimă asocierea dintre mass-media și manipulare

Aurel Dobașu (A.D.): Da. Opinia publică se formează în primă instanţă şi în mod covârşitor prin intermediul canalelor media.

Dan Doboș (D.D.): E absolut legitimă, iar rădăcinile sunt tare vechi.

Gabriel Gachi (G.G.): Presa din România, în proporție covârșitoare, e captiva cartelurilor

Florin Ghețău (F.G.): E legitimă asocierea, câtă vreme manipularea e vizibilă din avion.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): Pe plan politic, încă da. Însă eu aș asocia manipularea cu domenii ca publicitatea. Oamenilor le place să fie mințiți frumos.

Bogdan Guțu (B.G.): Da. Presa este un mijloc de manipulare a maselor

Marian Hariuc (M.H.): ar fi destul de nedrept să analizăm relația existentă între mass-media și manipulare, fără să luăm în considerare ușurința cu care mesajele ce conțin date îndoielnice pătrund în rândul anumitor grupuri sociale.

Tudor Leahu (T.L): Se poate spune că, la un anumit moment, presa românească devenise sinonimă cu manipularea.

Ada Lupu (A.L.): Există suspiciunea că presa oricum minte sau, dacă nu minte, măcar exagerează.

Adrian Netedu (A.N.): mass-media poate crea ceea ce putem numi un public captiv asupra căruia pot acţiona diversele scenarii manipulatorii.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): În sensul larg al termenului de sursă, presa poate fi cel mult un mijloc de manipulare, nu o sursă.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Da, întotdeauna a existat această asociere.

Liliana Romaniuc (L.R.): Presa face acest lucru pe față și asumat.

Constantin Sturzu (C.S.): Din păcate, da.

Daniel Șandru (D.Ș.): Asocierea dintre presă și manipulare este îndreptățită.

Nicolae Tomescu (N.T.): Trăim într-o lume fabricată de presă.

 

Comentariul meu: devreme ce toată lumea manipulează și manipularea este omniprezentă, este evident că (și) presa manipulează. La greu! Separarea informației de bani este imposibilă. Deci, follow the money!

Liviu Druguș    Pe mâine!

Episodul 170 (CLXX) Luni, 19 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (7)

 

  1. Care credeți că sunt sursele principale ale manipulării în România contemporană?

Puteți identifica surse concrete sau, din contra, credeți că discuția rămâne la un nivel abstract?

 

Liviu Antonesei (L.A.): sursele de manipulare s-au multiplicat: serviciile de informații, partidele

Al. Bondor (A.B.): Instituțiile de stat, religioase și cele private sunt principalii actori; fiecare actor în parte folosește tehnici specifice sau adaptate de manipulare pentru a-și îndeplini obiectivele

George Bondor (G.B): surse de manipulare: puterea politică, media, sistemul economic, cu interesele susținătorilor societății de consum, dar și societatea civilă, unele ONG-uri, la care se adaugă fanaticii de peste tot.

Eduard Boz (E.B.): orice persoană poate manipula prin articole, păreri, comentarii. Orice mediu care nu permite dezbatere reală cu informații și contrainformații în același timp, cu argumente și contraargumente simultane, este unul care manipulează.

Al. Călinescu (A.C.): Sursele sunt ușor de identificat. E vorba, mai întâi, de canalele de televiziune Antena 3 și România TV, cărora li s-a alăturat de la o vreme B1TV. Aceste posturi au devenit trompete ale actualei puteri. La acestea se adaugă site uri specializate în manipulare.

Florin Cîntec (F.C.): manipularea este concertată de pe piața mediatică și de pe internet

Otilia Chitic (O.C.): Serviciile Secrete sunt o principală sursă de manipulare. Nivelul slab al educației este o primă resursă în strategiile de manipulare.

Constantin Cucoș (C.C.): Surse ale manipulării sunt destule. Le putem identifica pornind de „sus”, de la etajele statale, guvernamentale, până la cele de „jos” – entități administrative, comunitare, prin pârghii specifice (platforme, purtători de cuvânt etc.), dar și nespecifice (interpuși, „lideri de opinie”, diversioniști etc.). Se manipulează organizat, prin presă, televiziune (vezi canale de televiziune gen Antena3, România TV), dar și prin anumiți actanți dispersați pe un areal mai larg.

Lucian Dîrdală (L.D.): în aria manipulării politice, făptașii nu riscă închisoarea

Alexandra Dinga (A.D.): manipularea, în general, are la bază un interes politic sau diverse interese economice.

Aurel Dobașu (A.D.): Reclama comercială este prima sursă de manipulare. Există însă şi manipulare politică

Dan Doboș (D.D.): Principala sursă a manipulării este dorința de a face profit în orice fel. Alte exemple de surse ale manipulării: dorința de accede la putere și de a rămâne acolo, pretenția că apartenența la elita intelectuală nu se conturează prin studiu, educație și morală, ci printr-o asociere frenetică la corul unor mugete colective de apreciere pentru unii gânditori guru, dar și interesele străine în România.

Gabriel Gachi (G.G.): sursele sunt, în principal, mass media (ex. Antena 3 și Bună Ziua Iași)

 

Comentariul meu: dacă manipularea este pretutindeni este evident că și sursele sunt pretutindeni. Ceea ce le deosebește este doar forța manipulatorie, nivelul susținerii financiare, modalitățile concrete de manifestare (ocult sau la vedere), capacitatea lor de insinuare în viața publică sau personală a oamenilor, fie aceștia oameni politici sau oameni de rând (întelectuali, funcționari și alți salariați). Nu în ultimul rând, lipsa de bun simț a unor patroni de presă a dus forța de manipulare a unor ziare sau televiziuni la cote greu de imaginat.

 

Liviu Druguș,  Pe mâine!

Episodul 171 (CLXXI) Marți, 20 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (8)

 

  1. Sunt românii mai ușor de manipulat decât alții? Se lasă manipulați sau manipularea este mai presus decât ei?

 

Iată, în sinteza mea, primele 16 răspunsuri dintre cele oferite de cei 26 de repondenți:

 

Liviu Antonesei (L.A.): Cred că numărul celor manipulați sau manipulabili este în scădere semnificativă de vreo zece ani încoace, iar cei din aceste categorii sunt în bună parte auto-manipulați

Al. Bondor (A.B.): Fiecare om este susceptibil la manipulare, iar românii nu fac notă discordantă.

George Bondor (G.B): românii sunt ușor influențabili, la fel ca toate popoarele înzestrate cu

o afectivitate exacerbată.

Eduard Boz (E.B.): noi nu avem o cultură a dezbaterii. Ne este greu să ascultăm și argumentele celeilalte părți și cu atât mai mult ne este greu să recunoaștem că ne-am formulat o părere greșită, sau poate am avut idei preconcepute. Deci, da, sunt teme în privința cărora probabil că suntem mai ușor de manipulat.

Al. Călinescu (A.C.): Nu pot face comparații în absența unor elemente cât de cât relevante. Cred însă că toate țările care au cunoscut regimul comunist au o veche – și tristă – experiență a manipulărilor.

Florin Cîntec (F.C.): Românii „e dăștepți” și, din cauza asta extrem de ușor de manipulat.

Otilia Chitic (O.C.): În comparație cu cetățenii țărilor nordice, de exemplu, cred că românii sunt mai ușor de manipulat.

Constantin Cucoș (C.C.): Nu cred că românii sunt mai manipulați decât alții. Rata manipulării trebuie pusă obligatoriu în relație cu nivelul de educație. Un popor needucat devine o gloată ușor manevrabilă.

Lucian Dîrdală (L.D.): Manipularea e o temă de discuție în orice societate complexă, dar mai ales acolo unde controlul social exercitat prin forță este redus sau bate în retragere.

Alexandra Dinga (A.D.): Este greșit să afirmăm că românii sunt mai ușor de manipulat decât alții. Din păcate, în educația românească lipsește mult din ce ar trebui să formeze cultura civică și politică a oricărui cetățean care trăiește într-un sistem ce nu poate funcționa decât politic.

Aurel Dobașu (A.D.): Da, românii sunt destul de uşor de manipulat.

Dan Doboș (D.D.): Nu, nu cred. Singurul lucru care ne expune ceva mai mult este lipsa absolută a criteriilor de valoare în societate.

Gabriel Gachi (G.G.): Românii nu sunt, ca medie, mai puțin inteligenți decât restul europenilor. Diferența este că în România doza de manipulare este mult mai mare

Florin Ghețău (F.G.): Nu cred că boala asta e întâlnită doar la români, problema e în ce măsură avem un segment mai mare de oameni care pot fi manipulați decât în alte părți. Și aici e greu de dat un răspuns.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): Exemplul lui Trump și Brexit-ul ne arată că nu suntem mai speciali decât alții. Dimpotrivă, de acum înainte, putem afirma cu mândrie că suntem și noi în rând cu lumea civilizată. În sfârșit, își au și ei faliții lor.

Bogdan Guțu (B.G.): Nu știu dacă un român este mai manipulabil decât un neamț. Fenomenul manipulării este întâlnit peste tot și nu este neapărat dependent de gradul de alfabetizare sau de rigurozitatea și seriozitatea unui popor. Manipularea este o găselniță prin care conducătorii conduc masele.  (partea a doua a răspunsurilor, în episodul următor).

Liviu Druguș  Pe mâine!

Episodul 172 (CLXXII) Miercuri, 21 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (9)

 

 

Marian Hariuc (M.H.): Pentru mulți români, adevărul personal, sau certitudinile, sunt suficiente. Aici, sentimentul de revoltă față de minciună se blochează.

Tudor Leahu (T.L): Probabil că românii sunt la fel de ușor sau de greu de manipulat ca și ceilalți cetățeni europeni. Mă îngrijorează însă la români ușurința cu care limbajul lor alunecă spre extreme.

Ada Lupu (A.L.): Cred că mulți au nevoie să fie manipulați, ca să se exonereze de orice eventuală vină. Nu mi se pare că suntem un popor curajos sau asumat. Posibil să fim mai ușor de manipulat decât alții, datorită adaptabilității extraordinare care ne caracterizează. Românii au ușurința de a se plia pe situație.

Adrain Netedu (A.N.): Cred că gradul de expunere la manipulare este constant în orice ţară şi în orice medii sociale. Diferenţele sunt date de modul cum este controlată informaţia, cum este intimidată presa sau cum sunt monitorizate diverse site-uri Internet.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): La noi rezistența la manipulare este mai mare decât în societățile progresiste. Manipularea cea mai mare este că noi suntem paria Europei, scursura continentului, un popor care are numai trăsături negative și doar câteva vârfuri prin care s-a remarcat.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Românii sunt un popor inteligent și, deși sunt conștienți că sunt manipulați, pur și simplu nu au ce face. Manipularea este universală, este în toată lumea. Românii sunt doar surprinși de tehnicile de manipulare, abia acum conștientizează existența acestui fenomen. Fiind numeroase interese în această zonă, manipulare există atât din interiorul, cât și din exteriorul țării

Liliana Romaniuc (L.R.): Un popor care a trăit sub comunism nu e foarte greu să fie manipulat! Am fost crescuți, educați și deformați pentru dependență! Din păcate, nu știm ce înseamnă asumarea responsabilității și trăirea cu consecințele deciziilor noastre. E mult mai ușor, dar și mult mai sigur să facem ce ni se spune și să nu răspundem pentru consecințe! Noi nu riscăm, doar supraviețuim…

Constantin Sturzu (C.S.): Nu cred că românii sunt mai ușor de manipulat decât alții. Fiind în Occident de jumătate de an, am constatat că și aici, în democrații tradiționale, opinia publică este destul de ușor de influențat. Ceea ce cred eu că ar fi specific românilor este un soi de raportare mioritică la manipulare. Știm că suntem manipulați, dar mai degrabă preferăm să nu acționăm. Dar și când „explodează mămăliga”…

Daniel Șandru (D.Ș.): România profundă a prezentului este încă dominată de obsesia controlului și de frica de autoritate. Tocmai din acest motiv recursul la manipulare accentuează asupra acestor elemente.

Nicolae Tomescu (N.T.): Nu cred în excepţionalitatea genetică a unui popor faţă de altul, nu cred nici în posibilitatea unei inferiorităţi. În general, românii au aceleaşi naivităţi şi defecte precum alte popoare ale Europei; pare a fi un fapt statistic. Ne diferențiem prin existenţa unui mecanism diabolic de manipulare, controlat de o categorie restrânsă. România este condusă de incompetenţi (clasa politică este născută din mediocritate și hoţie).

 

Liviu Druguș  Pe mâine!

 

 

 

 

Episodul 173 (CLXXIII) Joi, 22 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (10)

 

  1. Cine ar trebui să se ocupe cu ceea ce s-ar putea numi „rezistența la manipulare”?

Are intelectualul român vreun rol în această opoziție la manipulare sau este un factor activ în procesul de manipulare?

 

Liviu ANTONESEI: Intelectualul român? Cel autoporeclit public? Ce rol ar putea avea niște ipochimeni care au lins la fundul a două rânduri de președinți și își oferă deja serviciile unui al treilea. Cred însă că fiecare dintre noi trebuie să se ocupe intens de asta, așa de unul singur, fiecare după cunoștințele și puterile sale.

Alexandru BODNAR: orice educator, învățător sau profesor ar trebui să se preocupe de dezvoltarea gândirii critice, prin intermediul căreia să poată fi dezvoltată o astfel de rezistență. … orice intelectual este cel puțin la fel de implicat în manipularea audienței sale, fie și doar prin încercarea de a-și convinge interlocutorii de adevărul din spatele ideii sale.

George BONDOR: Înzestrați cu un spirit critic dezvoltat, intelectualii sunt primii care pot să demaște încercările de manipulare la care suntem supuși. Dar să nu fim naivi. De-a lungul vremii, tot intelectualii sunt cei care încearcă să manipuleze. … mă tem că „intelectualul român” încă nu există. Dar sunt semne bune că e pe cale să se nască.

Eduard BOZ: Cred că școala este cea care trebuie să genereze anticorpii împotriva manipulării. În școală copiii ar trebui să învețe să pună întrebări, să se îndoiască de orice informație, să o verifice, să o testeze și apoi să ajungă la propria concluzie.  … reacția împotriva manipulării devine o obligație civică. Este ca și cum ai fi martorul unei tâlhării și nu faci nimic.

Alexandru CĂLINESCU: Încercările unor intelectuali de a denunța manipulările sunt câteodată primite cu ostilitate. Intelectuali care manipulează? Sunt, vai, destui… Se complac să fie pe aceeași lungime de undă cu Spânu de la Cotidianul, cu Gâdea de la Antena 3 și cu Ciutacu de la RTV.

Florin CÎNTIC: Bunul simț și caracterul. Dar, vorba celor de la Radio Erevan atunci când au fost întrebați cum se pune accentul în limba română pe cuvântul caracter: carŕcter sau caractčr? „După cum știți, în România nu se pune accentul pe caracter!” (Despre intelectuali, numai de bine).

Otilia CHITIC: Implicarea intelectualilor are un impact major, indiferent de care parte se situează. Societatea românească duce lipsă de repere morale, intelectuale, de modele, de vectori vocali, vizibili,

implicați în structurile organizatorice.

Constantin CUCOȘ: Cel mai bun cenzor axiologic trebuie să fie persoana, care trebuie să ajungă să deceleze și să se orienteze în peisajul de incitări de tot felul. De asemenea, și liderii de opinie reprezentați de intelectuali, pricepuți și onești, pot deveni modele de raportare la mesajele manipulatorii sau îndoctrinatoare.

Lucian DÂRDALĂ: victimele trebuie să acționeze. Manipularea reușită nu se poate opri la nivel de atitudini, trebuie să putem observa comportamente.

Alexandrina DINGA: „Rezistența la manipulare” trebuie să fie în preocuparea școlii. Însă, paradoxal, sistemul educațional este condus de politicieni. Din păcate, astăzi observăm cum majoritatea intelectualilor sunt pasivi la multe dintre subiectele de pe agenda publică.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Episodul 174 (CLXXIV) Vineri, 23 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (11)

 

Aurel DOBAȘU: Principalul canal de transmitere a informaţiilor în societate (informaţii reale sau false) rămâne televiziunea. Acest segment media este, teoretic, reglementat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, organism ce trebuie să păzească societatea de manipulări. Din păcate CNA nu prea îşi îndeplineşte această menire.

Dan DOBOȘ: Intelectualul român… intelectualul român e singurul din lume care nu e preocupat de o justă repartizare a plus-valorii în societate pentru maximizarea valorificării potențialului uman, ci de prezervarea și accentuarea bogăției acolo unde ea există deja. El crede în rolul conducător al elitelor. În al doilea rând, intelectualul român are standarde extrem de laxe, ba uneori chiar duble.  În al treilea rând, intelectualul român mi se pare astăzi extrem de afin de tipare.

Gabriel GACHI: Intelectualul român nu e similar cu analistul politic român, pentru că de multe ori intelectualii sunt superficiali în înțelegerea civismului, sunt lipsiți de nuanțe, cu idei puține și fixe.

Florin GHEȚĂU: școala ar trebui să facă mai mult. Și media ar trebui să lupte în direcția asta, însă interesele mari ale patronatelor din presă strică atmosfera. Intelectualii pot amenda încercările repetate de manipulare, fie din partea politicienilor, fie din partea unor televiziuni, doar că nu o prea fac. Există și intelectuali care participă ei înșiși la procesul de manipulare. Mi se pare grav asta, s-o faci conștient, fără a te gândi cât rău faci societății.

Bogdan-Nicolae GHIURCO: Manipularea nu poate fi combătută decât prin educație și accesul la un trai decent. Iar intelectualii, din păcate, nu sunt o soluție, pentru că le lipsesc nu doar credibilitatea și organizarea, dar și vocea.

Bogdan GUȚU: Intelectualul român ar trebui să iasă în prima linie Din păcate, intelectualul român se vede nevoit a se lăsa manipulat, nu neapărat pentru zahăr și ulei, ci pentru cărți, stilou și foaie de scris.

Marian HARIUC: consider că prezența instituțiilor statului ar trebuie să fie una determinantă în temperarea unor tendințe menite să provoace o atmosferă tensionată/ de revoltă în spațiul public. Intelectualul poate îndeplini un rol de analist veritabil, care să conserve o atitudine ponderată a cetățenilor față de conducătorii săi. În același timp, intelectualul poate fi un agent ideal în jocurile de interese ce utilizează manipularea ca pe o tehnică preferată în momentele decisive, cum pot fi campaniile electorale, sau derapajele de la ideile legalității.

Tudor LEAHU: Conștiința individului ar trebui să fie principalul inamic al manipulării. Omul nu ar trebui să înghită tot ce zboară. Să verifice și să citească mai mult. De asta are net pe telefon, nu doar pentru selfie și check-in. În plus intelectualul trebuie să iasă public și să urle: stați, bă, proștilor, că nu o fi chiar așa! El trebuie să ne convingă pe noi, muritorii de rând, că trebuie să ne îndoim mereu.

Ada LUPU: Depinde de intențiile intelectualului. Cu siguranță, poate influența. Suntem noi… așa cum suntem, dar respectul pentru educație încă există. Oamenii încă spun: hai să mă iau după ăla, că ăla-i deștept. În situația asta, intelectualul trebuie să decidă. Dacă vrea să manipuleze, o poate face. Dacă vrea să lupte contra manipulării, o poate face.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

Episodul 175 (CLXXV) Sâmbătă, 24 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (12)

 

Adrian NETEDU: rezistenţa la manipulare rămâne un dat relativ. … putem vorbi de o „rezistenţă la manipulare” din partea celor mereu absenţi, a celor dezabuzaţi sau a celor dezinteresaţi de propriul interes. În acest context intelectualii pot avea un rol decisiv în identificarea şi explicitarea manipulării.

Silvian-Emanuel MAN: Intelectualul are un rol doar dacă și-l asumă activ, în cetate. Dacă trăiește activ, printre „oamenii de rând” și alege o viață de jertfă pentru îndrumarea acestora. Dacă rămâne într-un turn de fildeș din care mai emite câte o idee, doar se amăgește singur că schimbă ceva. distanța dintre ceea ce este de fapt și ceea ce pare poate fi crescută infinitezimal de o ideologie. Iar intelectualul care este captat de un curent ideologic, automat va manipula masele pe curentul respectiv

Gheorghe NICHITA: De această „rezistență la manipulare” ar trebui să se ocupe, în primul rând, instituțiile statului care ar trebui să aibă ca prioritate stabilitatea și echilibrul din țară, și nu lupta pentru putere. În al doilea rând, educația contează foarte mult. dacă ești un om cultivat, care știe să discearnă între informația corectă și cea neadevărată, atunci nu vei fi o victimă a manipulării. Este foarte important ca cei care își asumă o funcție publică să aibă „rezistență la manipulare”, este o calitate foarte importantă pentru păstrarea integrității și pentru corectitudinea deciziilor luate.

Liliana ROMANIUC: Din nou, eu cred că educația este cheia și la această problemă. O populație alfabetizată funcțional va înțelege atunci când citește și când i se spun tot felul de inepții. Desigur, aceasta este soluția pe termen mediu și lung! Pe termen scurt, ar putea fi presa, doar dacă apar publicații și oameni care să reziste subordonării politice sau de grup. Nu aș neglija rolul justiției, mai ales acolo unde manipularea poate fi dovedită.

Constantin STURZU: Intelectualii ar trebui să fie vocile lucide și imparțiale ale cetății. Dar și dintre ei, mulți sunt captivi, conștient sau nu, ai unor grupuri de interese. Oamenii din presă, de asemenea, ar trebui să joace un rol important în demascarea oricărei manipulări. Am sesizat că o „rezistență” la manipulare mai hotărâtă vine mai degrabă din partea unor voci singulare, neimplicate politic, dar foarte active în zona rețelelor de socializare sau a blogurilor. Eu recomand rugăciunea ca formă de rezistență la orice fel de manipulare.

Daniel ȘANDRU: În mod evident, educația este un element esențial în procesul „rezistenței la manipulare”, și nu am în vedere atât educația formalizată – ce poate reprezenta, ea însăși, o formă de control, nu doar în societățile totalitare –, cât educația înțeleasă ca socializare democratică, ce pleacă din familie, „culege” semințele comportamentului civic responsabil și din școală, pentru a reflecta, în contextul existenței sociale pe care fiecare dintre noi o are, influența unor modele care pot fi, înainte de toate, modele intelectuale. În fapt, intelectualii pot juca ambele roluri, și o pot face fiind „determinați” de cel puțin două resorturi, care pot funcționa foarte bine în ambele sensuri, „pro-manipulare” sau „contra-manipulare”: unul de natură emoțional-afectivă, care naște „credința” că se află „de partea bună a lucrurilor” și altul de natură pragmatic-voluntaristă

Nicolae TOMESCU: revitalizarea asociațiilor profesionale sau la reglementarea printr-o lege a presei care să stabilească obligații și răspunderi de la patronat până la profesioniști, care să limiteze imixtiunea angajatorilor/ patronilor în politica editorială și să oblige la transparentizarea bugetului publicațiilor/ televiziunilor. Chiar mai importantă decât prima direcție, ar fi creșterea în valoare a conținutului jurnalistic. Până în acea clipă a fericirii, îmi propun să nu mă las prostit în public…

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 176 (CLXXVI) Duminică, 25 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (13)

 

  1. Ce criterii personale aveți pentru a identifica o încercare de manipulare asupra dvs.? Puteți exemplifica astfel de situații concrete?

 

Liviu ANTONESEI: Ca tehnică minimă personală, iar asta ar putea fi de folos oricui: 1. Verificarea informației din cât mai multe surse – trei e numai un minimum!, 2. Neevitarea surselor pe care le suspectezi, cu care nu poți fi de acord în principiu, care te contrariază a priori – extrem de rar o manipulare folosește numai minciuni, cel mai adesea e „gri”, amestecă în doze variabile adevăruri, adesea banale, cu minciunile. Consultarea acestor surse îți poate semnala elemente de detaliu pe care nu le poți găsi în sursele predilecte, elemente critice valabile, care te pot ajuta să-ți verifici și nuanțezi propriile poziții. 3. Pune întotdeauna întrebarea „cui folosește?”. În sfârșit, de două ori în viața asta, am practicat tehnici de manipulare ca profesionist. Mă refer la campaniile electorale pentru locale din 1992, pentru CDR, și 1996, pentru PAC. Ambele victorioase. Să nu uităm că întotdeauna comunicarea este (și) un joc de putere, mai amplu sau mai restrâns, mai important sau mai neînsemnat, și că informația nu este doar mai mult sau mai puțin interesantă, ci mereu și interesată!

Alexandru BODNAR: Cine? Ce? Cum? În ce context? Cu ce scop? Orice informație poate fi analizată pornind de la răspunsurile acestor întrebări, pe care le pun atunci când sunt în fața unei informații relevante ori într- o situație inedită.

George BONDOR: Desigur că ar fi excelent dacă massmedia din România ar căuta să reflecteze adevărul, și nu să livreze ideologiile de serviciu ale unor grupuri sau partide. Din nefericire, pluralitatea punctelor de vedere ilustrează, cel mai adesea, o simplă bătălie pentru manipularea cetățenilor. Fiecare tabără încearcă să manipuleze mai bine, să le inoculeze oamenilor propriile ideologii, să mistifice realitatea, prezentând-o „pe dos”.

Eduard BOZ:  Nu pot să îmbrățișez un anumit punct de vedere fără a verfica sursa, fără a compara cu puncte de vedere ale unor instituții abilitate, fără a-mi pune întrebarea: care este interesul propagării unei anumite știri și fără a verifica raționamentul logic: dacă se pleacă de la premise corecte, dacă metoda de lucru, de analiză este una corectă și dacă s-a ajuns la o concluzie logică. Dacă toate acestea au fost respectate, îmi pun întrebarea dacă se putea proceda altfel.

Alexandru CĂLINESCU: E drept însă că sunt situații când e greu să discerni adevărul. În decembrie 1989 am simțit, intuitiv, că e ceva în neregulă cu „teroriștii” fără să-mi pot da seama despre ce e vorba. Mă consolez cu gândul că n-am fost singurul. Nu există rețete infailibile pentru a identifica manipulările. Tocmai de aceea fenomenul e atât de periculos.

Florin CÎNTIC: Inteligența, educația, flerul și bunul simț. Și reflexul de istoric de a verifica sursele și de a gândi cu capul meu. Au fost atât de multe încât mi-e greu să le mai enumăr. Pe scurt, nu avem nevoie de mani-pulare, ci de Mani pulite.

Otilia CHITIC: Intuiția și verificarea mai multor surse. Intuiția este bazată pe informațiile pe care le dețin deja, iar sursele noi provin atât din mediul mass-media cât și mediile de cercetare.

Constantin CUCOȘ: Apelez la mai multe strategii: judecarea unei aserțiuni sau situații manipulatorii din perspectivă strict logică; printr-o integrare și raportare contextuală, ținând cont de profilul intențional al persoanelor sau entităților, situațiile de comunicare, evoluții previzibile; printr-o cunoaștere mai pronunțată a emițătorilor unor idei, a profilului lor psiho-moral, a istoriei acțiunii lor; printr-o corelare/ confruntare a unei perspective cu altele care s-au manifestat anterior sau care se editează la un moment dat; printr-o evaluare/ procesare repetată, atentă a ceea ce primesc, ca informație sau atitudine, de la alții.

Liviu Druguș    Pe mâine!

Episodul 177 (CLXXVII) Luni, 26 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (14)

 

Lucian DÂRDALĂ: Trebuie să ținem cont de faptul că, în aria manipulării politice, făptașii nu riscă închisoarea și pot rezista mult timp pe baricade. Spre deosebire de manipulatorii de pe piața investițiilor, ei pot gestiona o gamă mai vastă de sentimente umane, între care la loc de cinste se găsește ura.

Alexandrina DINGA: Criteriile pe care le am în vedere diferă de la situație la situație. Pentru unele, mă ajută pur și simplu rațiunea, logica, pentru altele cultura generală. Pentru situații mai complexe, mă ajută documentarea din mai multe surse credibile sau discuții cu persoane de încredere și cu expertiză pe anumite teme. Cred, de asemenea, că atunci când cineva încearcă prea tare să te convingă, ceva nu e în regulă la mijloc. Cea mai bună armă împotriva manipulării este educația.

Aurel DOBAȘU: Manipulările publice se trădează, de obicei, prin lipsa argumentelor credibile și prin prezenţa unor „argumente” ce ating detalii extrem de importante (naţionalism, copilărie, familia ş.a.).

Dan DOBOȘ: Îmi place să cred că principala mea armă e simțul umorului, în sensul că orice poantă bună are la bază inversarea unor premise. Sunt obișnuit să glumesc despre chestiunile de zi cu zi și, atunci când schimbarea perspectivei nu mi se pare hazoasă, e limpede că asist la o manipulare. Alteori, simt nevoia de confirmări, asta fiind o reminiscență de pe vremea când eram ziarist. De asemenea, experiențe triste m-au făcut să nu mai cred în ajutoare dezinteresate, în chilipiruri și chiar în coincidențe.

Gabriel GACHI: Aproape zilnic sunt supus manipulărilor și aproape am ajuns să nu mai suport dialogurile care nu duc nicăieri, întrerupând interlocutorul și spunându-i: „Hai, discutăm ceva sau batem câmpii?”.

Florin GHEȚĂU: Există o vorbă: nu tot ce zboară se mănâncă. Poate n-ar fi rău să aplicăm principiul ăsta și când vine vorba de declarația unui politician sau chiar de cuvintele unui jurnalist. La fel de important este ca atunci când sesizăm că unii ne iau de proști și ne manipulează grosolan să reacționăm, să spunem celor din jur ce vedem și ce credem.

Bogdan-Nicolae GHIURCO: ”Cum ochești o știre falsă? Verifică sursa; citește tot; caută autorul; ce dovezi există?; verifică datele, poate-i o glumă?; nu fi părtinitor; întreabă un expert.” (apud: Federația Internațională a Instituțiilor și Asociațiilor de Bibliotecă).

Bogdan GUȚU: În general tot ceea ce înseamnă interacțiunea cu societatea contemporană este apanajul manipulării. Ca orice cetățean al planetei, crescut și educat într-o societate democratică m-am lăsat, fără voia mea, manipulat de sistem și încerc pe cât pot să mă descotorosesc de el, asta pentru că țin la libertatea mea de a gândi și a acționa în folosul societății.

Marian HARIUC: Personal, pot încerca evitarea unei tentative de manipulare printr-o viziune din mai multe perspective asupra obiectului manipulării. Compararea mai multor surse și discursuri ar putea fi o formă prin care să devin mai circumspect în privința unor situații îndoielnice. Paradoxal, în contextul în care justiția devine unul dintre reperele centrale ce sunt grav amenințate într-o societate, tocmai discursul juristului riscă să devină un agent al manipulării.

Tudor LEAHU: Sunt asaltat cu încercări de manipulare. Persoane cu care intru în contact, din toate mediile, încearcă să-mi inducă idei și informații pentru că aș putea să le public, satisfăcându-le astfel diferite interese. Anii de experiență în domeniu mă fac să spun că le-am văzut pe toate, dar și că am „mușcat-o” de câteva ori.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 178 (CLXXVIII) Marți, 27 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (15)

 

Ada LUPU: În afara profesiei, ca individ, nu cred că pot fi manipulată decât în situațiile în care nu sunt suficient de bine informată. Sau atunci când nu înțeleg niște mecanisme.  Personalitatea, vedeta, idolul constituie cel mai sigur instrument de manipulare.

Adrian NETEDU: ar trebui să privim critic orice informaţie şi apoi să o verificăm din mai multe surse.

Silvian-Emanuel MAN: În primul rând analizez sursa, izvorul informației, iar după fac critica metodologiei și a formei de prezentare (redare): dacă informația nu cuprinde aspecte false care să fie legitimate pe baza unora reale, dacă este prezentată tendențios, dacă există aspecte omise etc. Pe parcurs urmăresc dacă are vreun scop manipularea și dacă servește cuiva (direct sau indirect): dacă, cui folosește și pentru ce?

Gheorghe NICHITA: am simțit încercările de manipulare în fiecare clipă. Una spuneam sau făceam și cu totul altceva auzeam că spuneau alții despre acțiunile mele. Să luăm ca exemplu Pasajul „Mihai Eminescu” și să încercăm să ne amintim cât s-a mai spus că nu vor încăpea autobuzele pe acolo! Un alt exemplu este cel al teilor de pe Ștefan cel Mare;

Liliana ROMANIUC: încerc să văd ce este dincolo de vorbe și de fapte. Întreb mult și verific și mai mult cu cât mai mulți. Sunt interesată de cât mai multe opinii. Au fost, totuși, situații în care m-am înșelat, adică am crezut în ceea ce mi s-a spus sau am văzut!

Constantin STURZU: Ca să-mi dau seama dacă are sau nu o natură manipulatorie, mă raportez la efectele pe care le are asupra mea orice curent de opinie din societate. Dacă o acțiune civică mă face să-mi pierd cumpătul și pacea, mai bine stau deoparte. Înseamnă că ori lucrurile sunt manipulate, ori eu sunt

imatur, incapabil de a lupta pentru binele comun cu mijloace creștinești.

Daniel ȘANDRU: Încerc, înainte de toate, o cât mai bună informare, atât cât este omenește posibil, cu privire la situația respectivă. Acest lucru înseamnă o foarte atentă selecție a surselor de informare și evitarea luării deciziilor „la cald”. Fac apel, apoi, la resursele mele educaționale, adică încerc să „filtrez” situația prin prisma valorilor pe care le asum și a căror origine se regăsește nu doar în simțul meu moral, ci și în cărțile care m-au format ca intelectual. Aș adăuga o raportare mereu rezervată față de tot ceea ce aduce a neverosimilitate de tip utopic.

Nicolae TOMESCU: mulţi jurnalişti nu au reprezentări corecte, fie ele aproximative, ale obiectuluişi rostului unor chestiuni, ale naturii şi istoriei lor. Dacă dependenţa faţă de pragmatică este severă, atitudinea preferată riscă să pregătească, să imprime rigorii, un coeficient de subiectivitate. În condiţiile concurenţei şi ale ritmului pe alocuri dezumanizant, o atare atitudine poate găsi tot mai mulţi adepţi. Rezultatul probabil: contrariul rigorii – imprecizia.

 

Aici se încheie încercarea mea de a prezenta sintetic răspunsurile unor potențiali/ presupuși prostologi ieșeni pe tema prostirii/ manipulării aproapelui. Desigur, citirea integrală a răspunsurilor lor poate aduce note suplimentare (nu neapărat clarificatoare).

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 179. Miercuri 28 iunie 2017 Definirile/ decalogurile și legi(tăți)le prostiei omenești (cu accente românești) în viziunea prostologului care aș putea fi (1):

 

  1. Definiția prostului: unul care se crede deștept. Prostul vede doar proști în jurul său. Deviza prostului: toți e proști! (strict cu referire la ceilalți).
  2. Prostul se uită în oglindă, dar nu se vede.
  3. Prostul își afirmă prostia mult mai zgomotos și mai agresiv decât își afirmă inteligentul înțelepciunea. De aici și concluzia (democratică): proștii sunt vizibil majoritari și decid (cam) tot.
  4. Prostia se află mereu la conducere în cel mai democratic mod posibil (regula majorității).
  5. Prostia nu doare, dar dă mari dureri de cap (atât prostului dar, mai ales, celorlalți).
  6. După cum hoțul se teme să nu fie furat, prostul se teme să nu fie prostit.
  7. Prostul (autoconsiderat deștept, prin definiție) încearcă să-și prostească semenii în primul rând în scop defensiv (cea mai bună apărare este atacul).
  8. Prostul care-și prostește semenii comite prostii după prostii, consolidându-și statutul de prost. Cumulând asemenea experiențe el devine prost profesionist (expert).
  9. Legea fundamentală și eternă a prostiei umane în acțiune (cei 6P): prostirea proștilor cu prostii prostești de către proști profesioniști.
  10. Prostul nu știe de glumă. Nu glumi cu prostul pentru că te va taxa imediat de prost!

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 180.  Joi 29 iunie 2017. Definirile/ decalogurile și legile prostiei omenești (cu accente românești) în viziunea prostologului care aș putea fi (2):

 

 

  1. Prostul nu are simțul umorului. Dacă l-ar avea s-ar ironiza mereu, existând asfel șansa deșteptării.
  2. Prost să fii, noroc să ai! Nu toți proștii au același noroc în viață.
  3. Sentimentul românesc al necesității prostirii omului de către om vine din lipsa masivă a încrederii omului în aproapele său. Doar proștii au încredere, spune prostul care se teme să nu fie prostit. Lipsa încrederii este garanția stagnării.
  4. Prostia prostitorului (el însuși prost) fascinează prostitul pentru că prostia este vastă în multidimensionalitatea ei. În schimb, inteligența rece și exactă devine respingătoare sau cel puțin neatrăgătoare, făcând, prin asta, și mai mult spațiu prostirii proștilor și proștilor prostiți.
  5. Prostul cu prostia mare, parte de dragoste are.
  6. Inteligența așteaptă validarea/ verificarea socială. Prostia nu așteaptă, și ajunge mereu prima.
  7. Prostul gust ține și de prostia prostului, dar mai ales de prostia acceptării de către ceilalți proști. De unde și raritatea (valoroasă) a bunului gust.
  8. Familia de cuvinte a cuvântului prostie este cu muuuuult muuuuuult mai mare decât familia de cuvinte a cuvântului inteligență. Orice argumentare este superfluă.
  9. Prostia este, în esență, inadecvarea dintre scopuri și mijloace. Prostul este (și) persoana care nu știe asta.
  10. Prostul nu-și recunoaște niciodată prostia. El are mereu dreptate. Când nu are dreptate, vinovate sunt împrejurările și răutatea semenilor.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (2)


 

(cum lucrează cu informațiile în format electronic un proaspăt doctor în științe militare și informații)

 Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior

 

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

 

Vezi partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

      Motto:

 

”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”    Dragoș Ciuparu, august 2013

 

În această a doua parte a recenziei-rechizitoriu la cartea domnului Ionel Nițu voi lista și comenta cele 40 de trimiteri la adrese web/ internet, trimiterile (împreună cu Bibliografia și Referințele) formând aparatul critic al lucrării de doctorat publicată, recent, sub formă de carte. Pentru a demonstra utilitatea și chiar necesitatea ca această carte de interes public larg să fie publicată și în format electronic voi face și eu trimiteri la noi adrese web, dar voi și lista, în Anexe, texte preluate de la adrese web. Fac acest lucru din două motive: a) să ofer cititorului contemporan, mereu grăbit și adesea neîncrezător, conținutul concret al unor articole sub aspectul valorii lor informaționale; b) să evit întâmplarea (ce va deveni tot mai frecventă ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de adrese web, platforme, site uri sau bloguri) ca la o anumită adresă să nu mai găsim decât anunțuri de genul ”Error!”, sau ”Pagină inexistentă”.  Citorul atent și răbdător va beneficia, citind comentariile la cele 40 de trimiteri (Note de subsol) din carte, de multă informație suplimentară și de ce nu?, de un posibil model de a face recenzii la cărți cu pretenții de mare științificitate și probitate academică.

 

Deoarece consider (ca și directorul acestei instituții, dl George Cristian Maior) că lucrătorii SRI care vor să răspundă noilor exigențe de intelligence și apelurilor-îndemn ale șefului instituției (aceea ca SRI să se deschidă către cooperarea cu lumea academică), sunt realmente interesați de aceste feed back uri din lumea academică, voi încerca, în limita disponibilităților mele temporale, să fac recenzii-prezentări și altor lucrări cu conținut similar publicate invariabil la Editura Rao. De asemenea, așa cum am promis în partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu, voi reproduce și corespondența mea cu SRI și/sau cu autorii proveniți de la această instituție. Fac acest lucru pentru a testa în ce măsură deschiderea SRI către sursele deschise și cooperarea cu mediul academic este o atitudine reală și concretă și nu doar una de imagine și, eventual, de noi generații de informatori (de altfel, foarte necesari în actualul Război informațional global). Pentru început, reproduc scrisoarea trimisă (la adresa relatii@sri.ro) către instituția numită SRI și care, destul de previzibil, nu a primit niciun fel de răspuns, ceea ce îmi întărește convingerea că drumul de la Securitate la Intelligence este unul foarte foarte lung și dificil:

”Bună ziua,

Va trimit linkul de la prima parte a unei recenzii la cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”, Ed RAO, 2012.

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

Am convingerea că invitația, lansată public și de Domnul director George Cristian Maior, membrilor mediului academic de a se constitui în parteneri epistemici în procesul de adaptare a serviciilor de intelligence la imperativele actuale a primit multe răspunsuri. Recenzia cărții ”Analiza de intelligence”  pe care o atașez ca adresă web poate fi utilă, cred, în acest proces de deschidere spre nou. Notele critice vizează tocmai acest deziderat al creșterii calității analizelor specialiștilor dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Prof Liviu Drugus”

 

(Scrisoarea a fost trimisă la 14 august, iar răspunsul/ reacția – dacă va veni vreodată…. – va  fi inclus(ă) în partea a treia a acestei recenzii-rechizitoriu).

 

Iată, în continuare, comentariile mele la cele 40 de trimiteri webografice, urmate de articole și preluări de pe internet menite să ajute mai bine la înțelegerea mesajului aceste interesante și importante cărți, la care aduag 4 Anexe cu articole preluate de pe internet dar care pot ajuta mai bine la înțelegerea conținutului acestei cărți și a noii profesii, aceea de analist de intelligence:

 

1) La pagina 18 se face o trimitere la documentul intitulat ”Viziunea Strategică 2007-2010” și ”SRI în era informațională. Viziunea strategică 2011-2015” disponibile online (la 01.07.2012) la www.sri.ro/categorii/64/documente/strategice.html Scriu în browser această adresă și se deschide pagina SRI. OK, măcar pot spera să găsesc și alte surse bibliografice, pe lângă cele două documente programatice (deși, normal al fi fost ca să se deschidă prin click la adresa citată în carte. N-a fost să fie așa..). Încerc să citesc câte ceva de pe site ul SRI prezentat pe sectiuni, dar site ul nu conține și o sectiune de documente strategice. Pe scurt, o adresă falsă! Oare de ce acest document public de real interes nu este afișat chiar pe pagina de gardă a website ului SRI? Iată alte câteva link uri pe care le-am accesat: http://www.sri.ro/video/videoPlay-Maior.html?id=1 Mesajul directorului SRI Cristian George Maior. Rezultat: nu se deschide.  Voi sesiza acest lucru la adresa de contact relatii@sri.ro și voi ține cititorii la curent despre corespondența cu instituția publică numită SRI (denumire care nu face deloc trimitere la ”intelligence”. Poate, în procesul de schimbare permanentă să încapă și adaptarea denumirii la realitățile occidentale față de care ne manifestăm atașamentul). Caut mai departe. La adresa http://www.sri.ro/educatie-si-cercetare/educatie-cercetare.html dedicată activității de educație și cercetare nu există o listă cu articole, cărți, autori, conferințe, proiecte de cercetare derulate, în curs de derulare și propuse a se derula în viitor. Normal ar fi fost să găsesc prezentate lucrările (multe) semnate de George Cristian Maior, precum și lucrarea dlui Ionel Nițu. Ciudat mod de a face publice produsele personalului SRI (chiar dacă actualmente, dl Ionel Nițu nu mai lucrează, oficial, la SRI, ci la o firmă intim legată de această instituție a statului român). Presupun că lucarea ”Analiza de intelligence” publicată în acest an la Rao a fost elaborată folosind resursele, inclusiv financiare, ale instituției, drept pentru care contribuabilii ar fi putut citi această carte în format pdf pe site ul instituției. Eu am plătit 24,91 lei pentru a o citi și a găsi (pe lângă informațiile utile) destule inadvertențe, superfiacialități și inconsecvențe (neașteptate pentru mine) pe care le voi semnala pe parcursul acestei recenzii. Încă un exemplu: la adresa http://www.sri.ro/ghid-de-autoprotectie.html#ghid4 unde ar trebui să primim sfaturi de a nu cădea în capcanele unor agenți străini, link ul nu se deschide… Am postat link ul pe FB și am sugerat potențialilor vizitatori să încerce să-l deschidă… Testul de civism este edificator: niciunul dintre sutele de postatori nu a dat vreun feed back. Probabil aceasta este atitudinea majoritară față de SRI: maximă reticență! Adică, pentru mulți dintre noi, SRI = Securitate, instutuție cu care nu trebuie să ai de-a face… Sugerez compartimentului de RP al instituției să facă o adresă (un cont) pe FB a acestui Departament și să lanseze periodic chestionare pe diverse teme, inclusiv pe aceea a atitudinii populației față de SRI. Cred că majoritatea prietenilor mei de pe FB care au văzut link ul și au trecut repede mai departe au gândit că nu are rost să te pui cu SRI ul… Mentalitate pe care chiar autorul cărții o critică. Dar nu cu critici în cărți groase se poate recâștiga încrederea publicului în această instituție, ci cu o pagină web funcțională și ceva mai prietenoasă. Măcar dacă se posta un banner cu inscripția ”Închis pentru inventar” sau ”Vin imediat”… O soluție ar fi o chetă publică pentru adunarea a cca 500 de euro  pentru a plăti un student de la informatică ca să face o pagină web ca lumea… În fine, tot pe pagina web a SRI se află și numărul de telefon 0 800 800 100 care este o linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste. Nu am riscat să verific dacă funcționează. Prefer (doar) să sper că da…

2) La pagina 24 se face trimitere la www.cia.gov pentru a verifica sursa Random, H.A. (1958), Intelligence as a Science, in: Studies in Intelligence, p. 76, Washington, disponibil online (la 01.09.2010). Pagina superbogată în informații: Dau search după itemul Random H.A. Intelligence as Science și obțin https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol46no3/html/v46i3a02p.htm unde găsesc un articol semnat de Michael Warner unde se face o trecere în revistă a mai multor definiții. Un alt link, același autor (Warnrr) ne trimite la un articol mai complet, dar nu la Random H.A…. Acest autor este citat la nota de final 17 (din 19), dar lucrarea lui Random nu se poate citi (deși se precizează că este declasificată). Mai rafinez căutarea și dau peste revista în cauză la adresa https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/volume-54-number-1/PDFs-Vol.-54-No.1/U-%20Studies%2054no1-UnclassExtracts-Web.pdf care, scrie în browser, conține 80 de pagini. Caut pagina 76. În realitate revista are doar 71 de pagini! De fapt, constat ulterior, este numărul 54 din 2010…. Din nou la căutat/ cercetat/ investigat… Apelez la Google. Dintre zecile de trimiteri (inclusiv cele de mai sus) găsesc și https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol2no2/html/v02i2a09p_0001.htm Mare bucurie! Găsesc un articol semnat de Random H.A. Dar nu este cartea, ci un extras din articolul autorului republicat cu aprobarea CIA în anul de grație 1993 Sepember 22. Iată articolul integral, spre uzul celor interesați, în Anexa 1:

Dacă autorul cărții, dl Ionel Nițu, dorea să ajute cu adevărat cititorii să afle mai multe despre autorul american și cartea sa, putea face trimitere la http://www.animv.ro/files/RRSI–5-.pdf respectiv la site ul Revistei Române de Studii de Intelligence nr. 5/ 2011 (182 pagini), unde este publicat articolul dlui Ionel Nițu, ”Contribuții la definirea unui cadru conceptual și metodologic al analizei de intelligence”, pp 11-31. Este citat în articol și Random H.A. cu buclucașa carte care nu se (mai) află pe site ul CIA. De reținut că articolul editorial, semnat de George Cristian Maior, directorul SRI, este intitulat ”SRI în era informațională. Argument pentru o viziune strategică”, pp.  7-8 și, în contextul discuției despre viziunea strategică a SRI, putea fi și el citat în lucrare. Eventual, se putea face și o analiză critică a acestui editorial care, în mod normal, ar fi trebuit (dar nu este) să fie impecabil din punct de vedere al tehnoredactării și logicii limbii române (o eventuală analiză a acestui editorial, în viitor). De reținut că articolul ”Contribuții…” susamintit nu este citat nicăieri în carte, deși părți ale articolului sunt preluate sau ”topite” în textul cărții pe parcursul mai multor capitole (ex. la paginile 26-27, 94-95, pentru a da doar două exemple). Faptul că articolul dlui Ionel Nițu a apărut în anul 2011, iar cartea domniei sale, apărută în 2012, nu citează acest articol, așa cum era firesc, dă de gândit asupra unui aspect deontologic generic numit autoplagiere, dar în legătură cu care mă voi exprima doar după ce voi face o analiză specială, cu soft specializat.

3) La p 25 se face o trimitere la adresa www.odci.gov Rezultatul? Pagină inexistentă!

4) La p. 25-26 se vorbește/ scrie: ”Dicționarul elaborat de Statul Major General al Statelor Unite (2001, revizuit în 2007) definește noțiunea de intelligence sub forma unui produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiză, evaluare și interpretare” și se face trimitere la adresa http://www.apd.army.mil Surpriză plăcută: site ul se deschide! Dar bogăția de informații afișate face imposibilă găsirea amintitului Dicționar… Ajung, intuitiv și aleatoriu la adresa http://armypubs.army.mil/doctrine/DR_pubs/dr_a/pdf/adrp1.pdf în speranța că voi găsi ceva aici. Cei cca 12 MB se deschid în câteva zeci de minute (evident, laptopul meu bătrân e de vină…) dar textul (de 62 pagini) se referă la armata regulată a SUA, nu la serviciile de military intelligence. Mai mult, autorul cărții, Ionel Nițu, nici nu citează (deci nu folosește ghilimele), ci povestește, lăsându-ne pe noi, cititorii, să căutăm cam de pe unde s-a extras aproximativa definiție a intelligence ului, conform căreia ”intelligence (este)… un produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiza, evaluare și interpretare)”. Logică beton: avem de-a face cu un… proces de procesare… Nu ni se spune ce anume se procesează în acest proces… Îmi permit să deduc că este vorba despre date, informații, cunoștințe și chiar mai mult decât atât, deși poate autorul se referea la altceva. Autorul nu ne spune și nouă, cititorilor, la ce se referea. Secret! J Concluzie: citarea sursei americane este făcută la plesneală, impresionist, adică pentru impresie artistică și pentru impresionarea publicului care, de fapt, se aștepta la rigoare, claritate, exactitate… Nu exclud și ipoteza ca această lucrare (tradusă) să fie trimisă și colegilor americani, spre a le dovedi că cultura lor organizațională este un izvor nesecat de inspirație pentru țările frățești din NATO: băi, v-am citat la greu, puteți acuma să ne credeți că voi sunteți modelul nostru, nu – Doamne ferește! – alte servicii (foste) frățești.

5) Tot la pagina 26 este dată o definiție a conceptului de intelligence în conformitate cu concluziile unei mese rotunde organizate de SRI în 2008 cu următoarea trimitere de subsol: ”Masă rotundă cu tema Societate, Democrație, Intelligence, organizată de Serviciul Român de Informații, 8 octombrie 2008 (referințe în revista Intelligence nr. 13, decembrie 2008, București, editată de SRI”. Evident, verific trimiterea. Într-adevăr, SRI are o revistă cu titlul ”Intelligence” al cărui număr din martie-mai 2010 are 120 pagini. Caut numărul din oct 2008. Rezultat: 404 Page not found! Găsesc – grație Google – doar numărul din martie 2010 (https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencemartie2010.pdf revista din martie 2010). Încerc să dau de numărul din octombrie 2008. Încerc următoarele trei link uri, cu următoarele rezultate:

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceseptembrie2008.pdf Not found!

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceoctombrie2008.pdf Not found

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencenoiembrie2008.pdf Not found! Apelez din nou la Mr Google: Iată ce găsesc: http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intellspecial.pdf adică revista Intelligence, an 5, Număr special, Decembrie 2008.  Trebuie să recunosc că este un număr foarte interesant, sub mai multe aspecte: pe de o parte sub aspectul contributorilor (George Cristian Maior – de 4 ori – Ioan Mircea Pașcu, Sergiu Medar, Cristian Tabără, Vasile Dâncu, Liviu Mureșan, Răzvan Ionescu, Iulian Fota, Dan Claudiu Frunzulică, Doreș Șandor, Marian Preda, Cornel Codiță, Gabriel Sebe, Elena Istode, Radu Tudor, Mihai Stănișoară, Mihaela Matei, Stejărel Olaru, Gabriel Oprea, Cristian Pârvulescu la care îl adaug și pe Victor Ciutacu, prezent la reuniune, dar fără o intervenție publicată în acest număr special) și, pe de altă parte, sub aspectul ideilor avansate și susținute. Tocmai ca urmare a interesantelor idei avansate la Masa rotundă (cu cei 20 + 1 contributori/ comunicatori) găsesc nefirească citarea trunchiată, respectiv neprecizarea link ului direct la care se poate găsi revista în cauză.

 

6) La pagina 27 este citată lucrarea lui Marin Ioniță (2011) publicată în cartea coordonată chiar de Ionel Nițu și intitulată ”Ghidul analistului de intelligence. Compendiul pentru analiștii debutanți”, Editura ANIMV, p. 15. Cele 130 de pagini ale lucrării se găsesc la adresa http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf adresă necomunicată cititorului de către autorul Ionel Nițu, cititor care, dacă vrea să verifice, trebuie să facă eforturi suplimentare de căutare. Nu ascund faptul că suspiciosul din mine s-a întrebat mereu: oare de ce? Este ceva acolo care este preluat și nepus în ghilimele?  După lecturarea materialului din ”Compendiul…”  publicat în 2011 am ajuns la concluzia că aici materialul este mult mai bine dezvoltat în cele 130 de pagini, dintre care 12 sunt semnate de Ionel Nițu, comparativ cu cele 65 de pagini dedicate Modelului celor 3P, în cartea publicată de Ionel Nițu în 2012. În linii mari ideile și informațiile sunt cam aceleași, diferența fiind făcută de structurarea materialului. Revin cu observația că, odată ce există adresa web/ link ul pe internet de ce să nu fie făcută publică această adresă electronică (ca alternativă rațională și firească la trimiterea cititorului la biblioteci specializate, eventual chiar la biblioteca ANIMV). Și încă un lucru: în scopul pregătirii și informării populației cu problematica intelligence cred că lucrările elaborate de lucrătorii SRI în cadrul activității pentru care sunt plătiți ar trebui să fie postate pe pagina web a SRI, cu titlu gratuit. Mai exact, dacă cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării” este un produs al unui angajat al SRI care a produs-o strict în timpul liber, atunci e ok, autorul trebuie să primească drepturile ce i se cuvin. Dar conținutul cărții contrazice această ipoteză, așa încât ar fi de dorit ca lucrarea să fie postată ”for free” (free of charge) pe pagina instituției. Care pagină ar mai trebui să fie și funcțională… O a treia situație, de compromis, poate chiar ceva mai echitabilă, ar fi ca lucrarea să fie vândută și în librării, dar să fie postată și pe pagina web a SRI. Altfel, îi voi da dreptate autorului pentru concluzia generală a cărții, mai mulți ani de acum încolo: instituția are mare nevoie de schimbare! În primul rând, una de mentalitate!

 

7) La pagina 28 există o trimitere la lucrarea din 1999 a lui Richards J. Jr Heuer intitulată ”Psychology of Intelligence Analysis”, publicată sub egita Center for the Studdy of Intelligence, Washington, DC cu trimitere la adresa online (la 01.09. 2010): http://www.cia.gov/csi/books/19104, p. 34. Evident, ghinion. Adresa nu mai este valabilă… Cu respect față de vizitatori, agenția scrie: CIA.gov has changed its Web address . . .CIA.gov is now encrypted, except for our Electronic Reading Room, to assure visitor confidentiality. As a result, the Web address for pages and documents in our site has changed from http:// to https://. In addition, CIA Careers has moved to a new location within the Web site. Please use the links or the search form below to find the information you seek. See: CIA.gov home page. Caut cartea și dau peste https://www.cia.gov/library/kent-center-occasional-papers/pdf/OPV3No1.pdf (Making Sense of Transnational Threats) o lucrare de 35 de pagini publicată în 2004 de Centrul Sherman Kent. O compensație destul de bună. Am deja un modus operandi: după ce SRI și CIA nu mă ajută să găsesc o carte recomandată chiar de aceste instituții, fac apel la Mr Google. Excelentă idee: iată rezultatul: http://www.scip.org/files/Resources/Heuer-Psychology-of-Intelligence-Analysis.pdf Cartea, de 214 pagini, este oferită integral, gratuit… Desigur, merită citită… Și din nou adresez o întrebare retorică dlui Ionel Nițu: în loc să citeze o sursă din 2010, cu un pic de efort putea oferi cititorilor acest ultim link. Dar așa, accesul la cartea lui Heuer va fi doar pentru aceia dintre specialiștii realmente interesați de domeniu care vor citi această recenzie (în stilul meu, inconfundabil, cu laude, critici și …întrebări retorice  J).

 

8) La pagina 34 se face o trimitere (disponibilă online la 01.07. 2012) la adresa: www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm. Trimiterea chiar funcționează! În cazul în care dl Ionel Nițu va accepta propunerea mea de a face o carte electronică (cu toate adresele hypertextualizate și cu texte relevante preluate de pe site urile cu acces public) atunci va putea prelua  și textul integral al articolului mai sus citat (tocmai pentru a evita pierderea de informație prin nedeschiderea unor adrese) și pe care îl reproduc în Anexa 2.

9) La pagina 35 se preia definiția informației clasificate și se face trimitere la www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Rezultatul era previzibil: nu se deschide nimic! Păcat! (Precizez că toate aceste încercări de a accede pe site ul SRI au avut loc pe data de duminică 11 august 2013. O fi fost zi liberă…).

 

10) La pagina 39 se face o trimitere la incredibila (!) sursă online (disponibilă la 01.07.2012): www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic20001.tm  Evident, o asemenea adresă (scrisă greșit) nu se va deschide niciodată… Încerc o reparație: www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic2001.html  Nu merge… Reduc adresa la pagina principală www.fac.org Se deschide pagina FAC înseamnă First Amendment Center, o pagină ce merită studiată. Cazurile Wikileaks (Julian Assange) și Edward Snowden au legătură directă cu primul amendament al Constituției SUA, referitoare la Free Speech… Iată motivația înființării acestui Centru (de la adresa:  http://www.firstamendmentcenter.org/about-the-first-amendment) în Anexa 3:

 

Din păcate, lucrarea indicată de dl Ionel Nițu nu există în conținutul site – ului. Oricum, modul gresit în care s-a făcut trimiterea (cu litere lipsă și cu trimitere la anul 21001) dă o notă de neseriozitate unei lucrări care, de fapt, tratează chestiuni fundamentale, vitale pentru fiecare om, pentru oameni și pentru omenire.

 

11) La pagina 40 avem o nouă trimitere electronică la lucrarea autorilor Barry James A, Davis Jack Gries, David D Sullivan, Bridging the Intelligence Policy Divide (disponibil online la 01.09. 2010) la www.cia.gov/library  După cum am arătat mai sus, site ul CIA a fost redirecționat la o altă adresă (probabil după 11 sept 2001), deci din nou eșec! Întrebarea pe care probabil orice cititor și-o adresează: ce rost are o trimitere verificată cu doi ani în urmă?  Din nou, o întrebare retorică…

 

12) La pagina 42 există o trimitere la o sursă online (disponibilă la 01.07. 2012) pentru lucrarea autorilor români Sârbu Bianca și Nițu Ionel intitulată ”Security Risk Analysis and Management” la adresa: www.isanet.org  Din nou, nu este o trimitere reală/ corectă adresa de mai sus fiind a unui site care oferă cărți contracost sau dă acces limitat la unele lucrări, pe post de promo. Dezamăgirea crește… În loc să obțină aura de actualitate, conexare la surse de primă mână și în loc de acces facil și rapid pentru doritorii de informații suplimentare se obține exact contrariul: aură de superficialitate, neconexare la surse directe, timp pierdut de către cititorii care doresc să-și amplifice bagajul informațional. Chiar vroiam să citesc această lucrare a celor doi autori. Sugerez autorului Ionel Nițu să facă efortul de a crea o secțiune specială pe pagina SRI dedicată literaturii de specialitate, pagină unde pot fi postate toate aceste lucrări de negăsit, deocamdată… Încerc să alung gândul insidios că unele dintre lucrările citate nici nu există, ci doar au fost transmise titlurile comunicate la unele conferințe, urmând ca lucrările finale să fie transmise ulterior. Dacă nu s-au mai transmis, atunci este posibil că nici nu au fost scrise. Acest lucru se mai întâmplă și la universitari prestigioși de la universități cu renume. Totuși, de la un lucrător de informații care scrie o lucrare de doctorat, în anul 2012, despre analiza informațiilor orice cititor se așteaptă să aibă informații mult mai exacte și mai corecte. Deja apar semen de întrebare legate de calitatea îndrumătorului și a comisiei de doctorat…

 

13) La pagina 45 se face trimitere la lucrarea autorilor Matei Mihaela și Nițu Ionel (2011), ”Intelligence Analysis in the Romanian Intelligence Service (SRI): The Critical P’s – People, Products and Processes, 16-19 martie 2011, cea de-a 52-a convenție anuală a ISA, Montreal (Canada). Adresa online a Conferinței și eventual a Proceeding(s) urilor lipsește cu desăvârșire. Altfel, la ce bună trimiterea dacă adresă online nu are, iar print nu există?

 

14) La aceeași pagină se face trimitere online (disponibilă la 01.07.2012) la încă un link din cadrul website ului SRI: www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Adresa pare corectă, dar link ul nu se deschide…

 

15) La pagina următoare, 46, se fac două trimiteri (ibidem) la aceeași lucrare trimisă la pagina 45 (adică… în eter).

 

16) La pagina 48 se face o trimitere la cartea lui Alvin Toffler, din anul 1970, ”The Future Shock”. Nefiind vorba despre un citat cred că trimiterea se putea face la ediția în limba română (”Șocul viitorului”), publicată în mai multe ediții și înainte și după 1989. Opinia mea este că dorința de epatare bate dorința reală de informare… Eventual, necitarea unei lucrări apărute pe timpul regimului ceaușist poate fi generată de dorința irepresibilă de a demonstra ruperea definitivă  cu trecutul… Prea multă preocupare la capitolul formă face trimiteri la nevoia de a mai verifica capitolul fond…

 

17) La pagina 50, o altă trimitere în eter: www.rand.org Cine este curios să găsească la această adresă lucrarea autoarei Barger Deborah G (2005) intitulată ”Towards a Revolution in Intelligence Affairs”, RAND Corporation National Security and Research Division, Santa Monica, p. 49 o face pe riscul său. După cum se vede din adresa website ului, aceasta este doar pagina principală web a RAND unde sigur nu se află o carte din anul 2005… Așadar, din nou impresia ”artistică” primează în comparație cu rorința reală de informare a cititorului.  Caut cu ajutorul funcției search si găsesc lucrarea la adresa http://www.rand.org/pubs/technical_reports/TR242.html Parcă sunt două adrese diferite, nu-i așa? Iar lucrarea chiar merită citită!

 

18) La pagina 51 se face trimitere la două lucrări: una a fostului director al SRI, Radu-Alexandru Timofte (2004) în Editura ANI, București, alta a actualului director al SRI George Cristian Maior (2012) publicată în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol 25 number 2 , summer 2012 (paginile din revistă nu sunt indicate). Ambele puteau avea o trimitere la formatul electronic al acestor surse. Iată adresa articolului din revista IJIC: http://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/08850607.2012.652525 Articolul integral se poate obține doar contracost (37 USD), dar există și o previzualizare a articolului înainte de achiziționare. Paginile la care se găsește articolul sunt 217-239 (deci este vorba despre un articol serios și substanțial).

 

19) La pagina 53 se află următoarea trimitere de subsol: Lewin Kurt (1935), A Dynamic Theory of Personality, McGraw Hill Books Company, New York & London, disponibil online la 01.09. 2010:  http://www.archive.org/stream/dynamictheoryfp032261mbp#page/n5/wode/2up  Pagina nu există.

 

20) La pagina 54 o trimitere (disponibilă online la 01.09.2010) la revista Management Science: http://www.angelfire.com/creep/brendan/Quinn_effectiveness.pdf  Linkul se deschide si apare o perfectă pagină complet neagră… Ghinion…

 

21) La aceeași pagină 54 (valabil pentru aceeași data) trimiterea: http://ujdigispace.uj.ac.za:8080/dspace/bitstream/10210/1395/1/psyc_a4.pdf  Nimic! Nici măcar vreo indicație că pagina nu mai există… Deci, iar ghinion!

 

22) La aceeași dată fatidică a fost disponibil online și linkul de la subsolul paginii 55: http://xa.ymg.com/kq/groups Aici lucrurile se tranșează rapid: Pagină inexistentă! Ghinion!

 

23) La p. 57 găsim trimiterea de subsol (disponibilă tot în 2010) http://www.lsbu.uk Evident, Pagină inexistentă! Ghinion…

 

24) La pagina 61 o nouă trimitere la o lucrare a lui Kurt Lewin: (disponibilă în iulie 2012) http://www.archive.org/stream/dynamictheoryofp032261mbp#page/n5/wode/2up Mare bucurie. Cartea, scanată există și poate fi citită integral! Victorie!

 

25) La pagina 84 și 121: (disponibilă la 01 07 2012) www.dni.gov/electronic_reading_room/ICD_205.pdf  Pagină inexistentă! Ghinion!

 

26) www.fas.org/sgp/crs (la p. 84) Este o pagină care nu face trimitere la articolul lui Best. După îndelungi căutări ajung și la acest articol, foarte interesant, de doar șase pagini, pe care îl reproduc în Anexa 4: (Adresa articolului este http://www.fas.org/sgp/crs/intel/RS21948.pdf)  Acest articol/ Raport precum și altele sunt un bun mod de a înțelege supărarea și preocuparea președintelui Obama în legătură cu plecarea din sistem a lui Edward Snowden.

 

27) Paginile 85, 143, 171, 206, 211, 219, 222 există trimiterea: www.dni.gov/Vision_2015.pdf  Pagină inexistentă! Ghinion… deci cititorul român nu poate afla care este viziunea strategică a DNI din România până în 2015. Asta înseamnă întoarcerea la viziunea securistică bazată pe secretomanie și lipsa accesului publicului la cunoașterea deciziilor majore care îl privesc.

 

28) La pagina 91 trimiterea http://www.cia.gov/csi/books/19104  este vechea adresă a CIA. La noua adresă https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/ nu am găsit lucrarea în cauză. Ghinion…

 

29) La pagina 92, din nou o trimitere la www.rand.org Cu functia Search ajung la adresa care ar putea contine cartea în cauză: http://www.rand.org/nsrd/pubs/pubs05.3.html Încercați…

 

30) pagina 105 și 112: www.odci.gov Pagină inexistentă! Ghinion…

 

31) paginile 152, 179 și 199:  trimiterea la site ul CIA… Povestea e deja veche. Ghinion…

 

 

Concluzii la această a doua parte a recenziei mele referitoare la citarea surselor electronice. Din cele 40 trimiteri la linkuri de pe internet doar 2 s-au deschis sau au putut fi utilizate după noi căutări. Restul de 38 sunt fie pagini inexistente, fie cartea/ articolul/ comunicarea la care s-a făcut trimiterea nu există. Statistic, doar o pondere de 5% dintre citări sunt realmente utilizabile de către cititori, Puțin, mult prea puțin, din partea unui doctor în științe militare și informații. Dacă aș transforma procentul de citări corecte din totalul de citări electronice într-o notă de examen (dl dr Ionel Nițu fiind și lector universitar) atunci nota ar fi 0,5. Rotunjit, nota 1. Notă pe care o primește și conducătorul de doctorat în domeniul ”științe militare și informații”. Încă o dovadă că așa numitele ”științe” nu sunt deloc științe, iar nivelul doctoratelor de la noi continuă să rămână unul extrem de scăzut. Îmi permit o comparație: dacă un absolvent de licență mi-ar prezenta o lucrare de licență cu asemenea carențe la capitolul referințe electronice în mod cert lucrarea ar fi respinsă și studentul obligat să facă necesarele corecții. Aceste concluzii se referă strict la calitatea trimiterilor la resurse bibliografice electronice. După ce voi analiza cartea și sub celelalte aspecte (conținut, contribuții, aplicabilitate etc.) voi formula o concluzie (și o notă de examen) finală. Sper ca toate aceste observații să fie utile nu doar autorului (lansat într-un iureș de publicări de cărți, coordonator de lucări etc.), ci și studenților mei precum și oricăror persoane interesate în mod real de cercetare.  (Va urma)

 

Liviu Druguș    Miroslava, Iași   23 august 2013

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

 

 

 

A N E X E

 

 

 

Anexa 1

 

APPROVED FOR RELEASE
CIA HISTORICAL REVIEW PROGRAM
22 SEPT 93

CONFIDENTIAL

A professional logician defines intelligence and draws important conclusions both theoretical and practical.

INTELLIGENCE AS A SCIENCE

R. A. Random

Some writers on intelligence problems suggest that intelligence is a science or at leas should be made one. This article examines the question and discusses its practical implications.

We shall need two or three definitions. The first is one for intelligence, and some care must go into its phrasing, for it is central to the argument that follows. In polling some of my professional colleagues, I find no general agreement on the meaning of „intelligence”; each of them tends to particularize his definition so that it covers at best but little more than his own occupational specialty. Each will admit that there are others who engage in activities similar, even very similar, to his, but „what they are doing is not intelligence, strictly speaking.” And I find a similar lack of agreement, and of precision, in the literature of intelligence. We must therefore construct our own definition.

The definition of a concept, if the aim is truth and accuracy, is not to be undertaken without due regard for logical principles. Any definition must take the form of a two-part equivalence. The first part is the constant to be defined, or the definiendum, and the second, the definiens, is an arbitrary structure containing only constants whose meaning is either initially clear or previously explained. The definiens, to avoid a vicious circle, must exclude the constant being defined and any other expression previously described with the help of this constant.1 Further, if the definition is to be useful, or perhaps even logically sound, it has to define the concept not in terms of its properties, but in terms of the unique set of operations with which it is synonymous.2

In constructing a definition for intelligence we must therefore state its general and then itsspecific unique set of synonymous operations. These sets derive from the fact that intelligence is, above everything else, a particular kind of human activity. Our definition must be both comprehensive, in that we omit nothing which is a part of intelligence, and exclusive, in that we include nothing which is not a part of intelligence.

The definition here proposed is the following: Intelligence is the official, secret collection and processing of information on foreign countries to aid in formulating and implementing foreign policy, and the conduct of covert activities abroad to facilitate the implementation of foreign policy. This definition appears to meet the logical requirements given in the preceding two paragraphs. Its critics will have to demonstrate that the constants in the definiens, the italicized words, are not components, or do not include all the components, of what is, or may be, generally thought of as intelligence. All of these constants refer to activities that are and have been carried out at one time or another under the intelligence banner, and they are sufficiently particularized by their official-secret designation to exclude other categories of human activity.

Another definition we need is for science. A generally accepted definition has it that science is accumulated knowledge, systematized and formulated with reference to the discovery of general truths or the operation of general laws.

If we review these two definitions together, it is apparent that there is nothing in intelligence which precludes its being a science. The unity of science is a matter of methodology, not of subject matter, and intelligence has accumulated knowledge, empirical data, susceptible of systematization and formulation. It therefore can be a science. But an examination of the present state of this accumulation with reference to the discovery of general truths and the operation of general laws leads to the conclusion that intelligence probably has not yet reached that status.

If intelligence could be a science, what kind of a science could it be? What developed sciences deal with data similar to the data of intelligence? Is it possible that some developed science, a science that has gone a long way toward finding its general truths and the operations of its general laws, may not have covered all or a very large part of the ground covered by intelligence? Answers to the first two questions will throw light on the methodological problems of organizing the data of intelligence and the formulation of its general truths and laws. An affirmative answer to the third question would suggest that it might be redundant to make a separate science of intelligence.

In the taxonomy of science there is one large grouping called the social sciences, or more recently the „policy sciences.” The policy sciences deal with the integration of values realized by and embodied in interpersonal relationships. Matching this definition against our definition of intelligence, it is quite clear that nothing in intelligence excludes it from the group of policy sciences as one of their specialized aspects. The general, across-the-board policy science principles or general truths and laws are, then, applicable to intelligence.

Now let us look again at intelligence to see which of its aspects set it apart or distinguish it from some other kind of human activity, or „interpersonal relationships.” The more one studies this question, the more apparent it is that if we take away the words „official,” „secret,” and „covert” from our definition, there is nothing done under the heading of intelligence that is not done in an identical or nearly identical way in the non-intelligence world. But these three modifiers are qualifying and adjectival, rather than fundamental. With this breakdown it is very difficult to see intelligence as a system of related phenomena so specific, separate and irreducible that it must be treated as a separate science. As pointed out above, intelligence can be treated as a separate science. However, if obviously related systems of phenomena, or developed sciences, can be extended to include intelligence, and if the differentiating aspects of intelligence are more qualifying than basic, the development of a science of intelligence becomes altogether redundant.

To suggest that it is redundant and impractical to erect a science of intelligence is not to reject the application of scientific methodology to intelligence, and specifically the acknowledgement and use of the principles of the social sciences applicable to the phenomena of intelligence. Such a rejection would reject rationality and scientific principle as a basis for practice, and substitute intuitive guesses and unanalyzed conjectures. While irrational conduct of intelligence practice, like non-principled behavior generally, may become skillful and may be successful to the extent of attaining particular ends desired, as a rule it can be recommended only as a kind of short-cut in simple situations. When the situation is complicated and the actor is confronted with multiple choices of action, reliance on non-principled behavior introduces an unacceptably high level of probable error.

The propositions advanced above – that it is not profitable to develop intelligence as a separate science because the phenomena with which it deals are covered by the social sciences, and that the only sound practice of intelligence is that based on the scientific method as specifically applied in the social sciences – have important practical implications. The main one of these is that we must build up within the intelligence community a knowledge of scientific method and the techniques and principles of the policy sciences and must study their application to intelligence problems. We must do this because it is the only way to effect any fundamental improvement in professional intelligence practice.

For the intelligence officer to concern himself with scientific method and its application in the policy sciences and with the application of the principles and techniques of the policy sciences to his work may seem to introduce complexity and irrelevancies into an already complicated business. It may seem „theoretical” in the invidious sense of the word, that is impractical. Yet if he does not do this, he opts for non-principled, irrational activity patterns, and he has no place else to go to find the principles basic to his professional activity.

Since World War II a great deal of progress has been made in finding practical application for improved social science methodology and techniques, progress comparable in quality, if not in breadth and depth of application, to contemporary technical advances in physical science. While most of this progress in practical application has been in the military field (in use of weapons systems as distinguished from weaponry itself, a sub-discipline of physical science and technology), and in economics (applications in business and industry), there has been some attempt at application of the other policy sciences. However, there is a considerable technological lag in adapting new methods to some fields of endeavor that derive their principles from the policy sciences. When one examines some of the work that has been done in such organizations as the Rand Corporation and notes its application to, say, business and industry, one is forced to conclude that kinds of activity similar to intelligence make fruitful use of techniques of which we in the intelligence profession are only dimly aware.

To list in detail new social science techniques which could be of practical use to intelligence would require a thoroughly annotated bibliography of a length beyond the scope of this paper. It may be said here that the progress in this field stems mainly from developments in logic, where it takes such forms as symbolic logic and heuristic science. These developments are basic to the current progress in both the physical and policy sciences. Those interested in this newer logic can consult Hans Reichenbach’s The Rise of Scientific Philosophy, reprinted in 1957 in a paperback edition by the University of California Press. As an example of technique derived from the development in logic, one might cite Operations Research, defined as a scientific method of providing executive departments with a quantitative basis for decisions on operations under their control. This technique is described by J. F. McCloskey and Florence N. Trefethen in their Operations Research for Management, published in 1954 by the Johns Hopkins Press. Karl W. Deutsch’sNationalism and Social Communication, Wiley & M. I. T., 1953, is a fine example of how the newer techniques can be applied to the analysis of specific political problems.

Introducing these new methods and techniques into the intelligence profession will be difficult. Many of them have not yet been processed to a point where they can have direct practical application. As presently stated, they are often unintelligible to any but social sciences experts with a strong methodological or symbolic-logic bent. Other methods, more developed toward the practical, have been evolved for concrete problems which pertain to the intelligence profession only by extension. What is needed in either case, in effect, is to bring together those who are concerned with the formulation of principles and underlying methods and those – the intelligence technicians -who are concerned with practice, so that the latter can communicate their needs. Once the need is perceived, there is no reason why this kind of consultation cannot be arranged. Through such communication we should derive the insights that we require to improve our professional practice.


1 See Tarski, Alfred. Introduction to Logic. New York, OxfordUniversity Press, rev. ed., 1946, p. 35.

2 P. W. Bridgeman. „The Logic of Modern Physics” in Readings in the Philosophy of Science, Herbert Feigl and May Broderick, ed. New York: Appleton, Century, Crofts, 1953, pp. 36-7.

Top of page

CONFIDENTIAL

 

Historical Document

Posted: May 08, 2007 07:06 AM

Last Updated: Aug 03, 2011 01:53 PM

 

Anexa 2

 

Data, Information, Knowledge, and Wisdom

by Gene BellingerDurval CastroAnthony Mills

There is probably no segment of activity in the world attracting as much attention at present as that of knowledge management. Yet as I entered this arena of activity I quickly found there didn’t seem to be a wealth of sources that seemed to make sense in terms of defining what knowledge actually was, and how was it differentiated from data, information, and wisdom. What follows is the current level of understanding I have been able to piece together regarding data, information, knowledge, and wisdom. I figured to understand one of them I had to understand all of them.

According to Russell Ackoff, a systems theorist and professor of organizational change, the content of the human mind can be classified into five categories:

  1. Data: symbols
  2. Information: data that are processed to be useful; provides answers to „who”, „what”, „where”, and „when” questions
  3. Knowledge: application of data and information; answers „how” questions
  4. Understanding: appreciation of „why”
  5. Wisdom: evaluated understanding.

Ackoff indicates that the first four categories relate to the past; they deal with what has been or what is known. Only the fifth category, wisdom, deals with the future because it incorporates vision and design. With wisdom, people can create the future rather than just grasp the present and past. But achieving wisdom isn’t easy; people must move successively through the other categories.

A further elaboration of Ackoff’s definitions follows:

Data… data is raw. It simply exists and has no significance beyond its existence (in and of itself). It can exist in any form, usable or not. It does not have meaning of itself. In computer parlance, a spreadsheet generally starts out by holding data.

Information… information is data that has been given meaning by way of relational connection. This „meaning” can be useful, but does not have to be. In computer parlance, a relational database makes information from the data stored within it.

Knowledge… knowledge is the appropriate collection of information, such that it’s intent is to be useful. Knowledge is a deterministic process. When someone „memorizes” information (as less-aspiring test-bound students often do), then they have amassed knowledge. This knowledge has useful meaning to them, but it does not provide for, in and of itself, an integration such as would infer further knowledge. For example, elementary school children memorize, or amass knowledge of, the „times table”. They can tell you that „2 x 2 = 4” because they have amassed that knowledge (it being included in the times table). But when asked what is „1267 x 300”, they can not respond correctly because that entry is not in their times table. To correctly answer such a question requires a true cognitive and analytical ability that is only encompassed in the next level… understanding. In computer parlance, most of the applications we use (modeling, simulation, etc.) exercise some type of stored knowledge.

Understanding… understanding is an interpolative and probabilistic process. It is cognitive and analytical. It is the process by which I can take knowledge and synthesize new knowledge from the previously held knowledge. The difference between understanding and knowledge is the difference between „learning” and „memorizing”. People who have understanding can undertake useful actions because they can synthesize new knowledge, or in some cases, at least new information, from what is previously known (and understood). That is, understanding can build upon currently held information, knowledge and understanding itself. In computer parlance, AI systems possess understanding in the sense that they are able to synthesize new knowledge from previously stored information and knowledge.

Wisdom… wisdom is an extrapolative and non-deterministic, non-probabilistic process. It calls upon all the previous levels of consciousness, and specifically upon special types of human programming (moral, ethical codes, etc.). It beckons to give us understanding about which there has previously been no understanding, and in doing so, goes far beyond understanding itself. It is the essence of philosophical probing. Unlike the previous four levels, it asks questions to which there is no (easily-achievable) answer, and in some cases, to which there can be no humanly-known answer period. Wisdom is therefore, the process by which we also discern, or judge, between right and wrong, good and bad. I personally believe that computers do not have, and will never have the ability to posses wisdom. Wisdom is a uniquely human state, or as I see it, wisdom requires one to have a soul, for it resides as much in the heart as in the mind. And a soul is something machines will never possess (or perhaps I should reword that to say, a soul is something that, in general, will never possess a machine).

Personally I contend that the sequence is a bit less involved than described by Ackoff. The following diagram represents the transitions from data, to information, to knowledge, and finally to wisdom, and it is understanding that support the transition from each stage to the next. Understanding is not a separate level of its own.

Data represents a fact or statement of event without relation to other things.

Ex: It is raining.

Information embodies the understanding of a relationship of some sort, possibly cause and effect.

Ex: The temperature dropped 15 degrees and then it started raining.

Knowledge represents a pattern that connects and generally provides a high level of predictability as to what is described or what will happen next.

Ex: If the humidity is very high and the temperature drops substantially the atmospheres is often unlikely to be able to hold the moisture so it rains.

Wisdom embodies more of an understanding of fundamental principles embodied within the knowledge that are essentially the basis for the knowledge being what it is. Wisdom is essentially systemic.

Ex: It rains because it rains. And this encompasses an understanding of all the interactions that happen between raining, evaporation, air currents, temperature gradients, changes, and raining.

Yet, there is still a question regarding when is a pattern knowledge and when is it noise. Consider the following:

  • Abugt dbesbt regtc uatn s uitrzt.
  • ubtxte pstye ysote anet sser extess
  • ibxtedstes bet3 ibtes otesb tapbesct ehracts

It is quite likely this sequence represents 100% novelty, which means it’s equivalent to noise. There is no foundation for you to connect with the pattern, yet to me the statements are quite meaningful as I understand the translation with reveals they are in fact Newton’s 3 laws of motion. Is something knowledge if you can’t understand it?

Now consider the following:

  • I have a box.
  • The box is 3′ wide, 3′ deep, and 6′ high.
  • The box is very heavy.
  • The box has a door on the front of it.
  • When I open the box it has food in it.
  • It is colder inside the box than it is outside.
  • You usually find the box in the kitchen.
  • There is a smaller compartment inside the box with ice in it.
  • When you open the door the light comes on.
  • When you move this box you usually find lots of dirt underneath it.
  • Junk has a real habit of collecting on top of this box.

What is it?

A refrigerator. You knew that, right? At some point in the sequence you connected with the pattern and understood it was a description of a refrigerator. From that point on each statement only added confirmation to your understanding.

If you lived in a society that had never seen a refrigerator you might still be scratching your head as to what the sequence of statements referred to.

Also, realize that I could have provided you with the above statements in any order and still at some point the pattern would have connected. When the pattern connected the sequence of statements represented knowledge to you. To me all the statements convey nothing as they are simply 100% confirmation of what I already knew as I knew what I was describing even before I started.

References:

theWay of Systems * Feedback * Musings
Copyright © 2004 Gene Bellinger

 

Anexa 3:

”Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.

—     The First Amendment to the U.S. Constitution

 

 

The First Amendment was written because at America’s inception, citizens demanded a guarantee of their basic freedoms.

Our blueprint for personal freedom and the hallmark of an open society, the First Amendment protects freedom of speech, press, religion, assembly and petition.

Without the First Amendment, religious minorities could be persecuted, the government might well establish a national religion, protesters could be silenced, the press could not criticize government, and citizens could not mobilize for social change.

When the U.S. Constitution was signed on Sept. 17, 1787, it did not contain the essential freedoms now outlined in the Bill of Rights, because many of the Framers viewed their inclusion as unnecessary. However, after vigorous debate, the Bill of Rights was adopted. The first freedoms guaranteed in this historic document were articulated in the 45 words written by James Madison that we have come to know as the First Amendment.

The Bill of Rights — the first 10 amendments to the Constitution — went into effect on Dec. 15, 1791, when the state of Virginia ratified it, giving the bill the majority of ratifying states required to protect citizens from the power of the federal government.

The First Amendment ensures that “if there is any fixed star in our constitutional constellation, it is that no official, high or petty, can prescribe what shall be orthodox in politics, nationalism, religion, or force citizens to confess by word or act their faith therein,” as Justice Robert Jackson wrote in the 1943 case West Virginia v. Barnette.

And as Justice William Brennan wrote in New York Times Co. v. Sullivan in 1964, the First Amendment provides that “debate on public issues … [should be] … uninhibited, robust, and wide-open.”

However, Americans vigorously dispute the application of the First Amendment.

Most people believe in the right to free speech, but debate whether it should cover flag-burning, hard-core rap and heavy-metal lyrics, tobacco advertising, hate speech, pornography, nude dancing, solicitation and various forms of symbolic speech. Many would agree to limiting some forms of free expression, as seen in the FirstAmendmentCenter’s State of the First Amendment survey reports.

Most people, at some level, recognize the necessity of religious liberty and toleration, but some balk when a religious tenet of a minority religion conflicts with a generally applicable law or with their own religious faith. Many Americans see the need to separate the state from the church to some extent, but decry the banning of school-sponsored prayer from public schools and the removal of the Ten Commandments from public buildings.

Further, courts wrestle daily with First Amendment controversies and constitutional clashes, as evidenced by the free-press vs. fair-trial debate and the dilemma of First Amendment liberty principles vs. the equality values of the 14th Amendment.

Such difficulties are the price of freedom of speech and religion in a tolerant, open society.”

 

Anexa 4

1 For further detail on various legislative proposals, see CRS Report RL32600, Comparison of

9/11 Commission Recommended Intelligence Reforms, Roberts Draft Bill, H.R. 4104, S. 190, S.

1520, S. 6, H.R. 4584, Current Law; also, CRS Report RL32601, Comparison of 9/11

Commission Recommended Intelligence Reforms, Collins/Lieberman Draft Bill, S. 2774, H.R.

5024, Administration Proposal, and Current Law.

Congressional Research Service ˜ The Library of Congress

 

CRS Report for Congress

Received through the CRS Web

Order Code RS21948

Updated February 11, 2005

The Director of National Intelligence and

Intelligence Analysis

Richard A. Best, Jr.

Specialist in National Defense

Foreign Affairs, Defense, and Trade Division

 

Summary

 

The 9/11 Commission made a number of recommendations to improve the quality

of intelligence analysis. A key recommendation was the establishment of a Director of

National Intelligence (DNI) position to manage the national intelligence effort and serve

as the principal intelligence adviser to the President — along with a separate director of

the Central Intelligence Agency. Subsequently, the Intelligence Reform and Terrorism

Prevention Act of 2004, P.L. 108-458, made the DNI the principal adviser to the

President on intelligence and made the DNI responsible for coordinating communitywide

intelligence estimates. Some observers note that separating the DNI from the

analytical offices may complicate the overall analytical effort. This report will be

updated as new information becomes available.

Background

 

The fundamental responsibility of intelligence services is to provide information to

support policymakers and military commanders. In reviewing the performance of the U.S.

Intelligence Community prior to the terrorist attacks of September 11, 2001, the 9/11

Commission, the National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States,

concluded that greater coordination of the nation’s intelligence effort is required to

enhance the collection and analysis of information. Specifically, the 9/11 Commission

recommended that a new position of National Intelligence Director (NID) be established

to ensure greater inter-agency coordination. A number of legislative proposals were

introduced in 2004 to establish such an office separate from the Director of the Central

Intelligence Agency (CIA).1

 

CRS-2

2 See CRS Report RL32506, The Position of Director of National Intelligence: Issues for

Congress.

3 U.S., National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States, The 9/11 Commission

Report (Washington: Government Printing Office, 2004), p. 411.

4 Ibid., p. 414. (Subsequently, there appears to be a growing consensus to locate the NID outside

the Executive Office of the President.)

5 9/11 Commission Report, p. 411.

6 50 USC 403-3(a)(2).

7 P.L. 108-487, the Intelligence Authorization Act for FY2005, signed on December 23, 2004,

provides that the DCI may discharge the functions of the DNI until the DNI is appointed.

The NID was envisioned by the 9/11 Commission as having a number of budgetary

and managerial responsibilities.2 In addition, the occupant of the position would “retain

the present DCI’s role as the principal intelligence adviser to the president.”3 The

Commission also envisioned that the NID who would “be confirmed by the Senate and

would testify before Congress, would have a relatively small staff of several hundred

people, taking the place of the existing community management offices housed at the

CIA.”4 The Commission adds, however, that “We hope the president will come to look

directly to the directors of the national intelligence centers [the National Counterterrorism

Center, and other centers focusing on WMD proliferation, international crime and

narcotics, and China/East Asia] to provide all-source analysis in their areas of

responsibility, balancing the advice of these intelligence chiefs against the contrasting

viewpoints that may be offered by department heads at State, Defense, Homeland

Security, Justice, and other agencies.”5

There is some debate whether the 9/11 Commission envisioned the NID as having

the responsibility for coordinating national intelligence estimates and other community

products. The Director of Central Intelligence (DCI) has been responsible for providing

intelligence to the President, to the heads of departments and agencies of the Executive

Branch, the Chairman of the Joint Chiefs of Staff and senior military commanders, and

“where appropriate” the Senate and House of Representatives and the committees thereof.

The statute provides that “such national intelligence should be timely, objective,

independent of political considerations, and based upon all sources available to the

intelligence community.”6 Draft legislation in the fall of 2004 did include the assignment

of responsibilities for preparing national intelligence estimates to the DNI.

On December 17, 2004, the President approved the Intelligence Reform and

Terrorism Prevention Act of 2004 (hereafter the “Intelligence Reform Act”)(P.L. 108-

458). The Act incorporated many of the proposals of the 9/11 Commission, including the

establishment of a Director of National Intelligence (DNI) separate from the Director of

the CIA. Although most of the debates prior to passage of the legislation addressed the

DNI’s responsibilities for managing the intelligence budget, the Act also made a number

of changes affecting the preparation of analytical products for consumers at the highest

levels of government. The DNI will serve as head of the Intelligence Community and as

the principal adviser to the President and the National Security Council, and the

Homeland Security Council for intelligence matters related to the national security.7

CRS-3

8 50 USC 403-3(b).

9 50 USC 403-3(b)(2).

10 On the 2002 NIE see U.S. Senate, Select Committee on Intelligence, U.S. Intelligence

Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept. 108-301, July 9, 2004; on the

more recent NIE, see Douglas Jehl, “U.S. Intelligence Shows Pessimism on Iraq’s Future,” New

York Times, September 16, 2004, p.1. Neither of these NIEs has yet been made public; earlier

NIEs are occasionally released; see, for instance, Donald P. Steury, ed., Intentions and

Capabilities: Estimates on Soviet Strategic Forces, 1950-1983 (Washington: Center for the Study

National Intelligence Council and National Intelligence Estimates

Under the new legislation, the Office of the DNI will include the National

Intelligence Council (NIC), composed of senior analysts within the Intelligence

Community and substantive experts from the public and private sector.8 The members

of the NIC “shall constitute the senior intelligence advisers fo the Intelligence Community

for purposes of representing the views of the [I]ntelligence [C]ommunity within the

United States Government.” The members of the NIC are to be appointed by, report to,

and serve at the pleasure of the DNI.

The Intelligence Reform Act, provides that the DNI, when appointed, will be

responsible for NIEs and other analytical products prepared under the auspices of the NIC.

The three statutory responsibilities of the NIC have been to:

! produce national intelligence estimates for the Government, included,

whenever the Council considers appropriate, alternative views held by

elements of the intelligence community;

! evaluate community-wide collection and production of intelligence by

the intelligence community and the requirements and resources of such

collection and production; and

! otherwise assist the [DNI] in carrying out responsibilities established in

law.9

The DCI historically, and the DNI in the future, has a unique responsibility for the

quality of intelligence analysis for consumers at all levels of government. While a

number of agencies produce analytical products, the most authoritative intelligence

products of the U.S. Intelligence Community are published under the authority of the DCI

and potentially the DNI. NIEs are the primary, but not the sole, form in which the

Intelligence Community forwards its judgments to senior officials, and they are the only

one prescribed in statute. NIEs are produced at the NIC’s initiative or in response to

requests from senior policymakers.

NIEs are sometimes highly controversial. They are designed to set forth the best

objective judgments of the Intelligence Community, but they occasionally are more

closely related to policy rationales than some analysts would prefer. An NIE produced

in October 2002 on Iraq’s Continuing Programs for Weapons of Mass Destruction has

been much criticized; a more recent NIE on prospects for Iraq has been the source of

significant media attention.10

CRS-4

of Intelligence, Central Intelligence Agency, 1996).

11 See CRS Report RS21696, U.S. Intelligence and Policymaking: the Iraq Experience.

12 For a listing of the NIOs and a description of the NIC’s functions, see [http://odci.gov/nic/].

13 50 USC 403-3(b)(2)(A).

Although the importance of particular NIEs to specific policy decisions may be

debatable,11 the NIE process provides a formal opportunity for the Intelligence

Community’s input to policy deliberations. Arguably, it is the responsibility of

policymakers to seek the input of the Intelligence Community, but most observers would

argue that the DNI should not be reticent in presenting intelligence information and

judgments on major policy issues when difficult decisions are under consideration.

National Intelligence Officers

The most recent chairman of the NIC is Ambassador Robert L. Hutchings, who had

previously served in the State Department and in academic institutions.12 In addition,

there are senior analysts, known as National Intelligence Officers (NIOs), for Africa, East

Asia, Economics and Global Issues, Europe, Intelligence Assurance, Latin America,

Military Issues, Near East and South Asia, Russia and Eurasia, Transnational Threats,

Warning, and Weapons of Mass Destruction and Proliferation. The NIOs, who do not

receive Senate confirmation, come from a variety of government agencies, inside and

outside the Intelligence Community, and from the private sector.

National Intelligence Officers supervise the production of NIEs and other

community-wide products. Typically, an analyst in one agency is designated by the

relevant NIO to prepare a draft analytical product; the draft then is reviewed by relevant

analysts throughout the Community. Subsequently, if approved by the leadership of the

Intelligence Community (the National Foreign Intelligence Board) and the DCI, the draft

has been circulated to policymakers in the Executive Branch and, on occasion, to

Members of Congress. NIEs set forth the best information and judgments of the

Intelligence Community and are usually directed at significant issues that may require

policy decisions.

The NIOs have worked for the DCI in his capacity as head of the Intelligence

Community rather than in his capacity as director of the CIA. (In the future they will

report to the DNI.) Thus, NIEs and related analytical products have not been CIA

products; they have represented the consolidated views of the Intelligence Community

(with alternative views held by elements of the Intelligence Community noted, in

accordance with the statutory mandate13).

It may be reasonably assumed that the NIC will continue to depend heavily on the

resources of the CIA. The CIA contains the most extensive analytical capability across

the board on all subjects that might concern national policymakers, as well as

considerable capability to support military commanders and mid-level desk officers. The

CIA was originally designed to be “central,” without obligations to support departmental

objectives as has been considered to be the case with the intelligence arms of the military

services and the State Department. In some areas, however, other agencies have more

extensive capabilities and can make an equal or greater contribution to NIEs and other

CRS-5

14 See S.Rept. 108-301, pp. 27-29.

15 The views of different agencies as reflected in the October 2002 NIE, Iraq’s Continuing

Programs for Weapons of Mass Destruction, are discussed in U.S., Senate, Select Committee on

Intelligence, U.S. Intelligence Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept.

108-301, July 9, 2004. The report also contains a description of the NIE drafting process; see pp.

9-11.

products designed to express the judgments of the entire Intelligence Community. Some

critics, moreover, charge that CIA on occasion develops an agency “position” that tends

to discourage alternate perspectives.14

 

Alternative Views and Concerns About Politicization

 

On many topics, there are inevitably different perspectives, and according to many

observers, policymakers are best served by rigorous presentations of alternative

positions.15 At the same time, however, some NIEs reflect an effort to craft language that

all agencies can agree on and thus to avoid airing differences that might draw agencies

into policy arguments between and among government departments. Agency managers

understand that too close involvement in a policy argument by intelligence analysts can

make their analyses unwelcome across the board. In addition, they well understand that

analysis is an uncertain science and art and that even the best analysts can miss

developments that loom large in retrospect and leave their agencies open to harsh

criticism or retribution.

 

Concern is often expressed about the extent to which intelligence products can

become “politicized,” i.e., be drafted to support or undermine certain policy options. A

charge of politicization is difficult to prove and is often dependent upon a reader’s

subjective viewpoint. Most observers believe that analysts make a conscientious effort

to avoid policy advocacy, but note that they are fully aware of policy disputes and may

have their own views that may, subconsciously or otherwise, influence their products.

There is, according to some observers, a tendency to avoid making intelligence judgments

that directly conflict with policy options that have been chosen. Observers caution that

placing intelligence analysis at the center of policy disputes can undermine the

effectiveness of the analytical contribution; they suggest that intelligence can best serve

by informing policy debates, but analysts cannot be expected to provide definitive

judgments that will resolve disputes that may involve a myriad of different factors, some

far removed from intelligence questions. In addition, observers note that it should be

recognized that policymaking sometimes involves making judgments based on incomplete

intelligence or on a willingness to accept risks and uncertainties beyond the ken of

analysts. Analysis can have a subjective quality to some degree and can be undermined

by unreasonable expectations.

 

The Intelligence Reform Act provides several provisions designed to ensure that

analysis is well-prepared and not politicized. In addition to having authority to establish

an Office of Inspector General, the DNI is to assign an individual or entity to ensure that

agencies conduct alternative analyses of information and conclusions in intelligence

products (section 1017). The DNI is also to assign an individual or entity to ensure that

intelligence products are “timely, objective, independent of political considerations, based

on all sources of available intelligence, and employ the standards of proper analytic

CRS-6

tradecraft” (section 1019). Another section requires that the DNI assign an individual to

address analysts’ concerns about “real or perceived problems of analytic tradecraft or

politicization, biased reporting, or lack of objectivity in intelligence analysis” (section

1020).

 

Other Analytical Products: the President’s Daily Brief (PDB)

 

Left uncertain are responsibilities for preparing the written brief on current

intelligence that is prepared daily for the President and a very few other senior officials.

The President’s Daily Brief (PDB), along with the Senior Executive Intelligence Brief

(SEIB) that has a somewhat wider distribution, have been prepared by CIA’s Directorate

of Intelligence (DI) and are considered that directorate’s “flagship products.”

Nonetheless, should the DNI be responsible for daily substantive briefings at the White

House rather than the CIA Director, it might be considered appropriate that the DNI staff

draft the PDB and the SEIB, based on input from the CIA and other agencies. The

number of analysts who actually prepare the PBD/SEIB is not large, but their work

reflects ongoing analysis in the CIA and other parts of the Intelligence Community. Some

might argue, moreover, that close and important links between CIA desk-level analysts

and the PDB would be jeopardized should the briefs be prepared outside of the CIA.

In addition, there are myriads of other analytical products: reports, memoranda,

briefings, etc. that are prepared on a routine basis. The Intelligence Reform Act does not

transfer extensive analytical efforts to the NID; leaving such duties to existing agencies;

the NIC will be responsible for assessments that set forth the judgments of the Intelligence

Community as a whole.

 

Issues for Congress

 

The Intelligence Reform Act provides that the DNI will assume responsibilities for

managing the NIC. The DNI will be support by the NIC staff (probably numbering less

than 100 positions). This gives the DNI the capability to oversee the preparation of NIEs

and to ensure that the views of all agencies have been taken into consideration in interagency

assessments. A major change will be the fact that the NIOs and their staff will

work for one person (the DNI) while CIA analysts will report to a separate Director of the

CIA. Congress may ultimately assess whether these changes, as they are implemented,

have improved the efforts of the Intelligence Community and its analytical products.

The future responsibility for the production and presentation of the PDB/SEIBs is

uncertain. They are currently prepared by CIA’s Directorate of Intelligence, and that

responsibility could be continued. On the other hand, if the DNI, rather than the CIA

Director, is to conduct the daily briefing for the President and senior White House

officials, it might be argued that the DNI and the DNI’s immediate staff should have

responsibility for the document that provides the basis for the daily briefings.