liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Radio Iași

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 313. Joi 9 noiembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (46).


Trimestrul II al celui de-al doilea an de liceu (10 ian 1965 –  20 martie 1965)

Duminică 10 ianuarie 1965.Am venit cu cursa de 6 la Rădăuți. Mircea m-a așteptat și-am venit la internat și apoi la școală. Pentru că n-am avut dovadă de la dispensar am (LD: fraza este neterminată). Am plătit internatul (189). Am fost cu Toader, Cezar, Gigi la (filmul) ”Can Can” (american) și apoi la (filmul) ”Teama” (cehoslovac). Seara m-am întîlnit cu Mircea și Jana. Mai tîrziu a început să ningă.

Luni 11 ianuarie 1965. Trim. II. La școală – revederi; elevii se aleg pe grupuri, povestind. Totuși, de la ora a doua atmosefera era ca în mijlocul trimestrului I. A fost un pic de ger (l-am simțit pe la urechi). Ieri m-am tuns. Azi mi-am cumpărat caiete și am dat clișeul la developat la Complex (2 lei). Pe la 4 a venit Mircea și mi-a spus că a dat la chimie (prof. Grămadă). I-a dat ”Acidul azotic” (scris binișor). I-am dat 7 lei. Acum nu vine apa la spălătorie și trebuie să ne spălăm pe-afară.

Marți 12 ianuarie 1965. Tov. dirig. ne-a scris mediile în carnete. La latină, profesoara a întrebat de Mircea. La ora de matematică tov prof Bondor m-a dat afară pentru că n-am dovada din sat. Cu ocazia asta am lipsit și de la fizică. Mi-am cumpărat un pieptăn (roșu – 2,75 lei) și o revistă. Am mers la Mircea pe str. Putnei nr 115. El a mers să dea examen și eu am venit la internat. El a învățat ”Albina”, dar i-a dat ”Racul”.

Miercuri 13 ianuarie 1965. A fost ger. Am venit la 12. Nu știu de ce n-a mai venit Mircea.

Joi 14 ianuarie 1965. La fizică am făcut experiențe. La diriginție, tov dirigintă ne-a povestit f frumos despre un tînăr student.  La engleză am știut. A fost frig. La 11 a venit Mircea și a vorbit cu diriginta. Am fost la Complex (LD. Probabil pentru a lua filmul developat) dar m-a amînat ca și ieri: ”Veniți mîine, vă servim!”.

Vineri 15 I 1965. De la 3 la 5 am fost la atelier. Am scos fotografiile care au ieșit destul de proaste. De la 7 la 8 am fost la baie. De la 8 la 9.30 a fost ședință pe internat.

Sîmbătă 16 I 1965. La romînă ne-am scuzat. La zoologie am dat extemp. Am luat 5 (4-5 rînduri și am avut 4-5 greșeli). La rusă ne-am scuzat. La engleză am luat 10. La fizică am știut că nu mă ascultă.

Duminică 17 I 1965. A fost cald toată ziua. De la 10 la 12 am fost la filmul ”Aveau 19 ani” prod Odessa. Pers.: Olga, lt. col., plutonierul. La pauza de 10 a venit bunița (5 lei) și i-am dat o fotografie. După amiază am fost la Stelu (Ruscior). Am mîncat și apoi am fost la filmul ”Șapte ani de căsnicie” (american). (despre doi proști). Mi-a furat mîncarea pt seară.

Luni 18 ianuarie 1965. Mircea a împlinit 19 ani. (L.D. De fapt a împlinit 17 ani, fiind născut în anul 1948). Am avut oră liberă la zoologie. Camil pare supărat pe mine (LD.: Camil era profesor de istorie, unul cu un stil foarte personal de predare și de ascultare). La ed fizică am făcut exerciții la cal și-am jucat baschet. A fost senin. Dimineața, la răsăritul soarelui cerul era brăzdat de cele mai diferite și mai frumoase culori.

Marți 19 I 1965. Cel mai încărcat program din săptămînă. Am avut oră liberă la romînă și a fost Barbina (LD: De fapt profesoara se numea Barbu și era renumită printr-un nas deosebit de mare). M-a scos la tablă. Am dat ext la latină și la matematică (cam slab). I-am scris mamei. Aseară m-am mutat din (dormitorul) 10 în 5 în locul lui Creangă. După masă am fost la filmul ”Musafiri ciudați pe muntele de ghiață” (prod. chineză). Am scos 15 lei de pe cec.

Miercuri 20 I 1965. În ora de cor de la 1 la 2.30 am avut Adunarea U.T.M. Începînd de astăzi sînt utemist. Aseară și azi toată ziua a nins bogat. Meditația e în reparații și facem meditația la școală.

Joi 21 I 1965. Diriginta ne-a vorbit despre doi prieteni din antichitate (tiranie). La ed fizică am jucat baschet și am făcut exerciții la cal. Facem meditația tot la școală. A plouat, a nins, a înghețat, a fost și cald…

Vineri 22 I 1965. M-am abonat la ”Gazeta literară” (un leu). Am luat 6 în ext. la algebră. Am luat un 8 la chimie (carbon). La romînă am luat 8. De la 7 la 8 am fost la baie. Pe drum e apăraie și ghiață. Dimineața și seara domnește ceața peste tot.

Sîmbătă 23 I 1965. Aceeași vreme ca ieri. Am fost la filmul ”Veselie la Acapulco” prod. americană. Acțiunea se petrece în Mexic (Mike Winegred + Dolores). Banul și vinul! Am venit la internat și am terminat de citit ”Omul de la ora 13”. A venit apă la spălătorie!

Duminică 24 I 1965. Unirea Țărilor Romîne. Tata a împlinit azi 42 de ani. Am fost la filmul ”Misterele Parisului” (Virgil cu turma). E tare nestabilă iarna anul acesta.

Luni 25 I 1965. Am luat un 6 la geometrie (lucrez, dar nu judec ?!)  și un 9 la istorie. Facem meditația tot la școală. Îmi place la engleză să citesc. A venit administratorul Florea din URSS. Pe drum e ghiață.

Marți 26 I 1965. Am luat un 7 la latină. Toader a celebrat azi 16 ani. Am fost la filmul american ”A dispărut o navă”. Am fost la atelier. Vremea se menține așa și-așa.

Miercuri 27 I 1965. Am dat ext. la geografie. Am văzut că am un 9 la matematică.

Joi 28 I 1965. Diriginta m-a certat că n-am fost la cor (eu n-am știut nimic). Am lipsit de la ed fizică. Am scos 5 lei de la CEC.

Vineri 29 I 1965. Vremea s-a mai înăsprit puțin, dar la amiază se îmblînzește iar. Am lipsit la Romînă. Melnic (I run very slow?!). De la 3 la 5 am fost la atelier. Am lucrat la raboteză, strung. Mi-a plăcut. 2 x 1 = 2! Azi m-am simțit f bine.

Sîmbătă 30 I 1965. Am dat extemporal la geografie. Diriginta m-a amenințat. O căldură neobișnuită a topit toată zăpada. A fost Mircea la mine și mi-a plătit internatul + 25 lei. A cumpărat (revista) ”Sport și tehnică”.

Duminică 31 I 1965. De asemenea cald și frumos. Azi la școală este ședință plenară cu părinții. A venit și mama la mine și s-a cam supărat. După ședință ea a plecat la Dornești și eu la filmul ”Comoara din Vadul Vechi”. ROMÎNESC. Anița, Ion, Maria, primarul Prisac, ceferistul. Seara a fost serată literară. ”Răscoala”, Momente vesele privind viața de la internat și un rezumat din ”Gazeta literară”.

Luni 1 II 1965. Vremea s-a întors, iar în ora de istorie a nins. La zoologie am luat 9 (a asistat și diriginta). Am luat 10 la engleză.

Marți 2 II 1965. Am luat un 7 la fizică. Vremea s-a răcit destul de mult și a început să ningă în cîteva rînduri. După masă am fost la filmul polonez ”Întîlnirea cu spionul” (spionul, fata, securitatea). Cezar mi-a pierdut cravata. M-am întîlnit cu d-l Panțir.

Miercuri 3 II 1965. Am luat un 8 în extemporal la geografie. Am fost la filmul ”A 12-a noapte” prod sovietică (I liked it). A fost cald, dar cum apare soarele înghiață.

Joi 4 februarie 1965. Am dat extemporal la fizică. Dimineața a nins. La diriginție am vorbit despre talent. Diriginta ne-a cerut o autobiografie și despre viitorul nostru. N-am fost la ed fizică și am 4 absențe motivate. Facem meditația la Medie 1. M-am întîlnit cu Nicu Balței.

Vineri 5 februarie 1965. Aseară a nins, iar azi a fost un frig…. 2×1 = 2. Am dat extemporal la istorie. După masă am fost la partid și-am primit carnetul de UTM. (4.5- lei + 1).

Sîmbătă 6 februarie 1965. A fost foarte frig. Am luat un 6 în oral și 7 în extemporal la rusă. Am luat 6 la ext. la fizică. Seara am fost la Nicu (Balței) apoi la Stelu (Ruscior). Împreună cu Rodica (Ruscior) am mers la Olga (o vecină a fam. Ruscior) și am ascultat ”Vorbește Moscova”. Însă cînd era mai interesant au început să bruieze posturile vecine și nu s-a mai auzit. N-a fost pedagogul pentru că a fost reuniune la Medie 1.

Duminică 7 II 1965. Frig. În meditație frig. Afară frig. În dormitor frig.. N-am fost la olimpiada la matematică la care eram înscris. Am scris la părinți, la ”Radio Moscova” și la Școala Medie nr 555 din Moscova. Am adus lemne în dormitor prin toate mijloacele. Azi am făcut meditația tot la școală.

Luni 8 II 1965. Am luat un 10 la engleză (extemporal). A fost un pic mai moale ca ieri. Meditația e gata și avem scaune noi. Seara a fost diriginta Ruscior la internat și m-a ascultat lecțiile. Am citit pt concursul ”A 20-a aniversare a RPR” și am început ”Congresul al III-lea al PMR”.

Marți 9 II 1965 Am dat ext. la romînă (cu de-acasă): ”Stilul lui Bălcescu”. Ne-am mutat în meditație. Am primit scaune noi (30.37). Pe jos a pus pături.

Miercuri 10 II 1965. Dimineața e frig. La amiază cald. 2×1 = 2. Am citit ”Itinerar sucevean” de Platon Pardău.

Pe ultima pagină a caietului în care am făcut însemnările de mai sus am găsit o listă de Adrese. Iată-le:

  1. Box 767 Washington D.C. SUA (L.D. Este adresa – incompletă – a postului de radio ”The Voice of America” – ”Vocea Americii”)
  2. SSSR, Moskva, Radio. Către redacția emisiunilor în limba romînă
  3. Doice Vele (L.D. Era vorba despre postul de radio ”Unda germană” (Deutsche Welle). Căs. Postală 344 Koln, R.G. (LD: De fapt, R.F.G.)
  4. Radio Iași, Bul. K. Marx no. 44, Pt Poșta Radio
  5. Druguș Liviu, Internatul de băieți, Str. V.I. Lenin nr. 9, Rădăuți, regiunea Suceava.

(va continua)

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Lovitura de stat din decembrie 89 văzută de câțiva ieșeni care au cunoscut-o în fazele pregătitoare


  Interviul realizat de Florin ANTOHI (editorul lunarului miroslăvean Mesagerul) cu consilierul comunal Vasile ILIE (PDL) al comunei Miroslava, jud. Iași (cf. http://www.primariamiroslava.ro/ziar/2014/ziar_2014_06.pdf.pdf)

  • Vasile ILIE își amintește despre Ilie DODEA, prietenul său, dar și colaboratorul apropiat al lui Ion ILIESCU (extrase din interviu sunt redate mai jos)
  • Ilie DODEA a fost un comunist nomenclaturist, gorbaciovist (perestroikist) și adept al schimbării garniturii ceaușiste de la conducere, cu o garnitură nouă – tot comunistă – dar din care să facă și el parte

 

 

Cu câteva zile în urmă am citit interviul acordat de Vasile ILIE lui Florin Antohi, editor al lunarului ”Mesagerul” care apare la Miroslava, județul Iași. Interviul mi-a trezit multe amintiri și cred că, pe lângă cele câteva extrase din interviu pe care le reproduc mai jos, pot fi utile sub raport istoric și propriile mele mărturii pe tema presupusei ”revoluții române”. Totodată, am găsit de cuviință să aduc în atenție câteva dintre adnotările diverselor instituții ieșene (Radio Iași, Cronica veche), dar și ale unor persoane cunoscute în Iași și nu numai, pe tema dată, îndeosebi cele referitoare la personalitatea ”omului de cultură” Ilie DODEA. Fără a fi ireverențios sau nerecunoscător omului Ilie DODEA pentru cooperarea pe care am avut-o la UMF (fost IMF) Iași, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o spunându-mi deschis lucruri extrem de sensibile (dar, după cum se vede și din interviu, le-a spus la multă lume), mă încăpățânez să susțin că mai important decât adevărul nu este nimic altceva care să conteze. De aceea, precizez – îndeosebi pentru aceia care l-au cunoscut îndeaproape – că ”marele om de cultură” Ilie Dodea, nu era decât un om cultivat, ceva peste medie, dar cu un aplomb mult peste medie în a afișa dimensiunea sa culturală, intelectuală, profesorală, vizionară, revoluționară etc. De asemenea, cred că este un deserviciu adus istoriografiei culturii ieșene să vorbești azi despre ”profesorul Ilie Dodea”, în timp ce el nu a trecut niciodată pragul de lector universitar. Totodată, în mod total mincinos (specific bolșevicilor) se minte prin omisiune trecându-se sub tăcere tocmai funcțiile sale pe linie de partid: director al Școlii de partid Iași și rector al Academiei Ștefan Gheorghiu, ambele fiind funcții administrative, nicidecum recunoașteri ale calităților sale de ”mare om de cultură”. Calitatea de director al Centrului de Librării Iași iarăși nu este o dovadă a faptului că Ilie Dodea era un intelectual de prim rang al Iașului, ci a faptului că era parte componentă a nomenclaturii comuniste locale și naționale. Așa cum voi sublinia și în partea de amintiri personale legate de Ilie Dodea, acesta era un om citit, bine informat, abil și – totodată – deschis larg spre comunicare. Studenții îi apreciau prelegerile, adesea presărate cu critici mai mult sau mai puțin voalate la adresa conducerii superioare de partid, critici care atrăgeau popularitate și notorietate. M-aș bucura dacă acest articol va fi citit și de alte persoane care l-au cunoscut și care pot întregi, prin comentarii, tabloul unei personalități comuniste ieșene a anilor 70-80.

 

INTERVIU: ”Așa am crezut eu că pot ajuta oamenii din postura de consilier local” (extrase)

 

Ilie Vasile (I.V): La Centrul de Librării (Iași – nota LD) am lucrat cu Ilie Dodea, om de mare cultură.

…..

I.V. Eu l-am cunoscut personal pe președintele Iliescu încă înainte de revoluție, în 1987, pe vremea când lucram la Centrul de Librării. Și nu mi-a plăcut. A venit la noi la Centru… pe atunci directorul Ilie DODEA era directorul Centrului de Librării (e și nașul unuia dintre băieții mei)…

Rep.: Și mai trăiește?

I.V. Nu mai trăiește. Ilie Dodea a fost omorât înainte de evenimentele din 1989. El trebuia de fapt să înceapă revoluția la Iași în noiembrie, organizată de dânsul… iar eu i-am dus perna cu decorații, peste 40 la număr… am fost foarte apropiați…

Rep.: Așa… și prin Dodea l-ați cunoscut pe Iliescu...

I.V.: Da, am vorbit și cu Dodea înainte de revoluție, după întâlnirea din noiembrie care s-a ținut la hotelul partidului (actualmente cămin al stdenților de la teologie, lângă Primăria Iași – n.r.) și mi-a spus atunci că Iliescu va fi următorul președinte, după alungarea lui Ceaușescu. Mi-a zis și când va avea loc revoluția, că avea mare încredere în mine.

Rep.: Deci asta a fost înainte de 89…

I.P.: În 87, cu doi ani înainte. Nu a mai apucat-o…

  1. : Cum a fost omorât?

I.V.: Printr-un vaccin.

Rep.: M-a impresionat mult povestea asta cu Dodea. Nu v-a luat la întrebări Securitatea?

I.P.: Nu, pentru că nu eram guraliv și mi-am văzut de treaba mea. Nimeni nu știa că am vreo legătură cu el până nu a murit…

Rep.: Să revenim la Iliescu. Spuneați că la început ați avut încredere în el, mai apoi ce s-a întâmplat?

I.V.: După ce ieșise lumea în stradă și am văzut cum vorbește, cum se poartă, mi-am schimbat total impresia despre el. Nu l-am mai suportat pe Iliescu și nici acum; când îl văd la televizor mi se face greață. Ăsta a pornit tot răul în țara asta! Dacă atunci la revoluție s-ar fi pus Regele înapoi lucrurile ar fi fost mult mai bine acum… dar de acum nu mai contează…

………………   A consemnat Florin Antohi

 

(Cf. ”Mesagerul” (Lunar al Comunei Miroslava, Jud. Iași), Iunie 2014, An VI, Tiraj 6000 exemplare. Vezi http://www.primariamiroslava.ro/ziar-local  respectiv http://www.primariamiroslava.ro/ziar/2014/ziar_2014_06.pdf.pdf )

 

Despre Ilie Dodea în presa ieșeană recentă:

6 iulie 1934 S-a născut, la Dagâţa, jud. Iaşi, Ilie DODEA (m.1989), om de cultură român. Figură proeminentă a vieţii culturale ieşene. Profesor, conducător de instituţii culturale, publicist, el a fost călăuzit de aforismul care îi aparţine: „Ori scrie, ori săvârşeşte ceva despre care să se scrie”. A fost o prezenţă de marcă în publicistica ieşeană, abordând cu talent genul aforismelor şi al epigramei. (Radio Iași News)

 

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Casa%20si%20gradina/profesorul-ilie-dodea–250128.html    (2009, Profesorul Ilie Dodea – 75 de ani de la naștere, nesemnat)

http://www.ziaruldeiasi.ro/local/revolutia-romana-la-iasi~ni60p2  (2009, Radu Părpăuță)

https://liviudrugus.wordpress.com/tag/ilie-dodea/  (”Toader”, de Liviu Druguș, ian 2014)

http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr59p19-22.pdf (Nicolae Turtureanu, ”20 de priviri în urmă, Fără mînie”, în: Revista Română, 2010)

http://www.amosnews.ro/arhiva/1988-ion-iliescu-stia-ceausescu-va-pica-22-12-2003 Ion Arhip despre Dodea și Iliescu, Eduard Alexandru: ”În 1988, Iliescu știa că Ceaușescu va pica”, Amos News, 22 12. 2003

http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/11/cronica-veche-nr-22.pdf

 

 Amintirile mele despre Ilie DODEA (1934 – 1989) – comunist nomenclaturist, reformist, gorbaciovist, perestroikist, leninist – fostul posibil viitor prim-ministru al României postCeaușescu

 

Se împlineau, în anul de grație 1976, cei cinci ani ai mei de ucenicie în domeniul cercetărilor economice în cadrul Sectorului de Cercetări Economice (componentă a Centrului de Științe Sociale, subordonat Filialei Iași a Academiei Române), acesta fiind primul meu serviciu după absolvirea Facultății de Științe Economice din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, în anul 1971. Rectorul de atunci al Universității, profesorul Mihai Todosia îmi propusese încă din anul trei ca la terminarea celor patru ani de studii să rămân asistentul său la Catedra de Doctrine economice. Dar, ghinion, perioada de ”liberalizare” mimată de noul conducător al României, Nicolae Ceaușescu se încheiase chiar în acel an. (Vorba bancului: ”Pauza s-a termina;.capul la fund!”). Nefiind membru de partid nu am putut opta, la absolvire, pentru un post în învățământul superior, și încă la o catedră foarte ”ideologică” așa cum era cea de Economiei politică și Doctrine economice, condusă de Mihai Todosia. Se revenise la sistemul dosarelor de cadre cu verificări la sânge, promovarea doar a elementelor cu ”origine socială sănătoasă”, acceptarea pe funcții ideologice sensibile doar a membrilor de partid, a elementelor dedicate ”cauzei” etc.  Așadar, am fost vărsat la ”cercetare”, în așteptarea unor vremuri mai bune… Sfântă iluzie! Vremurile bune sunt mereu legate de viitor…

 

Pentru mine, cei cinci ani de ucenicie au echivalat cu absolvirea mai multor facultăți, curiozitatea mea de a afla lucruri noi concretizându-se în participarea la ședințele de lucru ale colegilor de la celelalte ”sectoare”: filosofie, sociologie și psihologie, în primul rând. De aici și propensiunea mea către școlile de gândire subiectiviste, psihologiste, personaliste – adică exact ce se critica tot mai vehement în, plan ideologic, în anii colectivismului stalinist vopsit în tricolor contruit cu multă ambiție de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Librăriile și anticariatele făceau parte din programul meu ZILNIC de activitate. Apoi bibliotecile cu colecțiile de ziare și reviste vechi… Faptul că nu am acceptat, după un an de la angajare, invitația profesorului Mihai Todosia de a-mi pregăti dosarul în vederea transferului la Catedra pe care o conducea, a dus la o răcire a relațiilor cu ”protectorul” meu de rang foarte înalt. Desigur, conducerea Centrului și a Sectorului au preluat informația și au acționat în consecință: din ”preferatul/ protejatul” lui Todosia am devenit un .. paria (adică un nimeni al nimănui, un bun de … aruncat). Nu mi se mai permiteau lungile peripluri prin anticariate și librării. Am solicitat locuință (având doi copii) – dar a fost preferat portarul de la Institutul de Chimie care avea… patru copii! Logic, nu? Evident, după ce am criticat (îndeosebi din punct de vedere logic și ortografic) lucrări ale colegilor, inclusiv ale șefului, situația mea era tot mai dificilă. Mă înscrisesem la Facultatea de Matematică și îmi consumam o parte din timp mergând la cursuri la ”zi”, ceea ce împieta asupra timpului alocat … statului la serviciu.

 

În primăvara anului 1976 a venit la șeful meu (de sector), Alecsandru TACU, un domn cu un braț de cărți în engleză și franceză pe care i le-a oferit (șefului, evident) spre a le da la tradus celor din subordinea sa. Erau cărți trase la copiator (la ”xeros” cum se spunea și pe atunci). La plecare, șeful ne-a precizat – ca să se știe!: este tovarășul Ilie Dodea, noul director al Școlii de partid Iași. Era un bărbat de circa 40 de ani, mic de statură, brunet, destul de plinuț, cu priviri foarte agere, cu o dantură perfectă și cu zâmbetul mereu pe buze. Unii dintre colegi mai aveau ceva referințe despre personaj, având informații atât din zona academică (Universitatea ”Al. I. Cuza”) cât și din zona comunistă/ peceristă: ”e un tip foarte doxat, modest, omenos și comunicativ”; ”de oameni ca el ar fi nevoie la conducerea țării” etc. La următoarea vizită, cu timiditatea mea transformată subit și ad hoc în curaj plin de aroganță, l-am abordat, pe hol, pe ”amicul șefului”, omul ”de la partid” . ”Nu vă supărați, aș vrea să citesc și eu cărțile pe care le-ați adus azi….” . Reacția sa a fost peste așteptările mele: ”veniți mâine la zece, la mine la birou, la Școala de Partid din Copou”. Incredibil, dar adevărat! Paria/ urgisitul/ proscrisul care eram eu în acel an, eram invitat la directorul Școlii de Partid Iași, care era el, doxatul Ilie Dodea…. Am fost punctual și m-am trezit cu un teanc de cărți, trase la copiator, cartonate cu numele autorilor și cu titlurile gravate pe copertă: ”Sunt pentru dumneavoastră”, mi-a zis omul de 42 de ani (eu având atunci doar 26). Mi-a dat un tichet de intrare la Biblioteca Școlii de Partid, precum și ”consemnul” de a avea intrare liberă la ”Poartă”. Am simțit că se purta cu mine ca cu un coleg, ba chiar de la egal la egal… Așa a început o colaborare prietenoasă cu cel care a fost Ilie Dodea, colaborare care a durat până în anul 1989, anul morții sale subite (dar larg și divers interpretate atunci de colegii și studenții mei de la Medicină). Și pentru că discuțiile noastre erau și pe teme de teorie economică, filosofie, literatură etc. într-una din zile Ilie Dodea îmi spune: eu am o normă de lector la Economie politică la ”Medicină”. Nu ați vrea să veniți ca asistent la Catedra de Științe Sociale de la IMF?  Răspunsul meu a fost imediat, postul s-a scos la concurs, am susținut examenul de fixare pe post și din septembrie 1976 eram deja asistent la IMF (Institutul de Medicină și Farmacie) Iași. Oarecum surprinzător pentru mine, transferul meu la IMF s-a consemnat în cartea de muncă cu cea mai grea ”literă”: litera i. Aceasta însemna că eram un element periculos, fără calități și … indisciplinat! Între timp reușisem să devin și membru PCR fără de care, probabil, dosarul meu de viitor asistent universitar ar fi fost respins. Acceptarea candidaturii mele pentru a fi primit în partid s-a făcut cu ajutorul direct (ușor ”cointeresat”) oferit de un nou coleg, juristul Florin Marcel SAVA, adus de la Bârlad tot de ”liberalul” Mihai Todosia.

 

Am fost ”avertizat” că va trebui să țin și cursul de Economie Politică, din când în când… atunci când noul meu șef, Ilie Dodea, era plecat sau ocupat cu chestiuni de partid. Practic, am ținut marea majoritate a cursurilor, din 1978 fiind titularizat lector, dar cu leafa de asistent (”știți, nu sunt fonduri…”) până în decembrie 89….Așadar, 11 ani au trecut până în momentul când au ”venit fonduri”. Eu mă așteptam să mi se plătească diferența de salariu pentru acea perioadă, dar noua conducere revoluționară de la IMF (devenit UMF) a considerat că nu dă bine să plătească ”propagandiști” ceaușiști…Mai mult, deși aveam titlul de lector (obținut perfect legal) noua conducere mi-a scos postul de lector la concurs, iar dosarul meu, perfect legal, a fost respins astfel încât… mi s-a făcut favoarea de a rămâne pe postul de asistent!  Oportunitatea de a ține cursurile din norma lui Ilie Dodea (pentru care, bineînțeles, nu eram plătit…) a fost favorizată și de plecarea sa la București, pentru câțiva ani, pe poziția de Rector al Academiei ”Ștefan Gheorghiu”, apoi  de implicarea sa tot mai consistentă în opoziția anticeaușistă.

 

Într-o după amiază din anul 1987, Ilie Dodea (lector universitar, fără doctorat) mi-a spus să trec pe la el pe acasă, să discutăm câteva aspecte legate de propunerea mea de a introduce o nouă disciplină – adecvată profilului instituției noastre (medicina) – și anume ”Economie sanitară”, pe care, ulterior, am redenumit-o Economica Sănătății. Propunerea era oarecum riscantă și interpretabilă. Dar eu am interpretat-o și motivat-o în sensul că partea de Economie mondială (predată în semestrul II la anul III) nu era atât de utilă pentru mediciniști așa cum ar fi Economia sanitară. Important este că această disciplină a fost inclusă, oficial, în programă, eu fiind lector titular la Economie sanitară iar Ilie Dodea lector titular la Economie politică. Presupun că aprobarea de către Minister a unei atari propuneri riscante a fost influențată și de relațiile lui Ilie Dodea la București. Atașamentul meu față de noua disciplină a fost unul total. Am început să întreb prietenii mei prin corespondență din străinătate, unii încă din perioada liceului, despre eventuală literatură și posibilități de specializare. Nefiind ”prea” ideologică, Economia sanitară a devenit mai mult o disciplină tehnică. Prietena mea irlandeză Jane Crawford mi-a scris despre o Catedră de Healthcare Economics în Irlanda de Nord, și primisem chiar invitații de a merge acolo. (Mai trebuie oare să spun că gorbaciovismul dădude mari speranțe Occidentului că se va reuși aplicarea Convenției de la Helsinki privind libera circulație a persoanelor pentru țările socialiste?). Adaug, în context, că în 1990, am primit aprobarea Ministerului Învățământului, plus costul avionului până la Londra, dar British Council din acea vreme era condus de un ”șmecheraș” care m-a păcălit cu susținerea financiară până în preziua plecării… Am reușit doar să vizitez Londra și London School of Hygiene and Tropical Medicine (am primit și o adeverință de Visiting Professor… ce onoare!). Dar, mai important este că am adunat suficientă literatură și cunoaștere pentru a putea participa (în perioada 1994-1995) la Chișinău, la derularea proiectului de privatizare a farmaciilor, apoi la București (în perioada 1995-1996) la pregătirea reformei sanitare în cadrul unui proiect european, rezultatul căruia s-a concretizat (parțial, evident…) în Legea care a permis apoi introducerea sistemului asigurărilor sociale de sănătate în România. Și toate astea au pornit de la colaborarea mea prietenoasă cu comunistul răzvrătit Ilie Dodea.

 

În aceeași perioadă în care reușisem să înlocuiesc jumătate de Economia politică pentru anul III Medicină cu un curs nou, Economie sanitară, iar distanțele dintre mine și Ilie Dodea se reduseseră mult, generând o maximă deschidere reciprocă, am simțit că mi se acordă o atenție sporită, lucru nu prea explicabil pentru mine. Pe fondul acestui capital de încredere, într-una dintre întâlnirile noastre la Ilie Dodea acasă, șeful și colegul meu mi-a dezvăluit intențiile unor oameni din partid de a produce o schimbare…. Naivitatea mea de atunci accepta ideea de shimbare cu mare ușurință, fiind chiar încântat de schimbarea produsă în programa de învățământ prin introducerea Economiei sanitare…  În mintea mea, vedeam doar noi schimbări curriculare sau de conținut la unele discipline… În niciun caz nu vedeam schimbări de regim, de sistem politic sau de persoane din ”capul statului”… Pur și simplu nu-mi puteam imagina alternativa, deși în teza mea de doctorat (neacceptată pe atunci, mai exact în 1984 – fatidic an!,  la susținere) agreeam ideile economice radicale și libertare de stânga, dar contrare bolșevismului sovietic stalinist dictatorial și imperialist… Și totuși, din discuție în discuție, și încurajați și de un pahar de vin roșu, Ilie Dodea mi-a spus despre Ion Iliescu ca fiind în mod cert viitorul președinte al României, apoi mi-a vorbit despre posibilitatea ca el însuși să devină prim ministru, caz în care m-ar agreea ca ministru de externe… Aveam deja aproape 40 de ani și mi se repeta mereu, de către amici, colegi sau cunoștințe ”întâmplătoare” că (ne) sosise vremea noastră…  Dar chiar și în acest context în care și dorința de afirmare era firească, nu am crezut în acea propunere, considerând-o ca fiind un fel de testare a disponibilității mele de a parveni pe căi ocolite, fapt care îmi repugna și nu era în concordanță cu spirtul capricornului bucovinean care credea sincer că doar munca te poate propulsa, promova etcetera… Așa încât nu am zis nici da nici nu, luând doar act de o probabilitate care mi se părea că nu mă poate privi sub nicio formă… Ulterior, citind articole despre pregătirea schimbării eșalonului conducător al României am aflat că în mai multe orașe s-au făcut propuneri de ”guverne umbră” cu nominalizări cât se poate de concrete. Chiar dacă nu ar fi devenit prim ministru, în cazul în care ar mai fi trăit, probabil Ilie Dodea ar fi devenit, presupun, unul dintre oamenii importanți ai regimului neobolșevic Iliescu, posibil un șef pe linie economică sau ideologică. Moartea sa, în august 1989, insuccesul simulacrului de revoluție (cu voie de la stăpânire, desigur)  de la Iași, au făcut ca ponderea ieșenilor în noile structuri de conducere a țării să fie una mereu minimă sau cu indivizi de minimă valoare politică. Iașul a rămas o zonă a amintirilor, a nostalgicilor după geniile literare și politice ale începuturilor statalității românești, dar sub raport politic și cultural Iașul a re-devenit, treptat-treptat, o provincie tot mai înapoiată și mai uitată de lume…  Spuneam că voi aminti cîteva dintre zvonurile care se intensificau îndeosebi când Ilie Dodea se mai interna în Spitalul Spiridon din Iași: ”suferă de o boală incurabilă. Nu are scăpare” (îmi spunea Dan Boeru, un coleg și apropiat al Alinei Mungiu, pe atunci studentă medicinistă eminentă, dar cu preocupări culturale extrem de largi. La una dintre sesiunile de comunicări ”științifice” studențești a ales o temă despre arta medievală, împreună cu colegul Boeru, temă pe care am coordonat-o, întâmplător, oare?). ”Va fi omorât la fel ca Virgil Trofin” – emiteau alții, argumentând că ”este pe lista neagră” a lui Ceaușescu. Etc. Medicii care l-au tratat mi-au spus, pe la sfârșitul anilor 90 că Dodea suferea de pancreatită cronică și că nu era leac pentru așa ceva…  Presupunând că ar fi fost suficient de sănătos și ar fi trăit și zilele postdecembriste cred că ar fi fost și el dezamăgit de mersul lucrurilor… Poate ar fi rămas un comunist nostalgic și promotor al dictaturilor luminate sau chiar un susținător al regalității… Greu de intuit cu mai multă precizie… Dar putea fi și unul dintre fiii devorați ai ”revoluției române”, poziția sa de director la Școala de partid fiind mai slabă, în pereioada postdecembristă, decât aceea a unui director de Editură tehnică.

 

Am încercat, luni 14 iulie, să iau legătura cu Vasile ILIE, consilierul comunal din partea PDL, cel care a făcut dezvăluirile referitoare la caracterul planificat al ”revoluției române”, precizându-i că doresc să dezvolt puțin subiectul Ilie Dodea. Nu era în localitate, mi-a promis o întâlnire a doua zi, marți. Am revenit cu telefonul, dar mi-a spus că în cursul săptămânii este, întotdeauna, foarte ocupat și că întâlnirea ar putea avea loc abia duminică. Probabil duminică va fi la biserică sau va avea musafiri… Am dedus, sper eu destul de corect, că dl Vasile ILIE nu dorește să discutăm mai mul(e) despre începuturile ”revoluției române” de la Iași, astfel încât mă mulțumesc, aici, cu declarațiile domniei sale din lunarul ”Mesagerul”, despre modul cum se pregătea mult prea spontana și haotica revoltă a ieșenilor împotriva Ceaușescului.

 

Sper ca cititorii să sesizeze faptul că, inițial, complotiștii vroiau doar să înlocuiască familia Ceaușescu, și nu-și propuneau să renunțe la partidul comunist, la sistemul feudal nomenclaturist clientelar – vizibil și acum, la 25 de ani după… -,   la ideea de ”socialism cu față umană” etc. Ei, în frunte cu Ion Iliescu, nu-și imaginau nicicum dispariția URSS, a bolșevismului sovietic rus și a dictaturilor totalitare comuniste din Europa, și, în consecință, doreau doar o schimbare de fațadă, temporară și benefică în primul rând lor. Tot cititorii se vor întreba, probabil, de unde această acribie a unora (inclusiv a mea) de a sublinia că nu a existat nicio revoltă spontană și cu atât mai puțin o revoluție anticomunistă în decembrie 1989. Răspunsul meu este unul singur: tot ce este clădit pe minciună este sortit pieirii sau nimicniciei. Adevărul poate vindeca orice societate bolnavă, așa cum este – de multe decenii – și societatea românească. Poveștile cu teroriști arabi sau cu întâlnirea întâmplătoare a complotiștilor pentru lansarea FSN, după fuga lui Ceaușescu, sunt deja penibile și nici nu vreau să știu cât de cosmetizată a fost și, probabil, încă mai este lovitura de stat din decembrie 1989 în manualele de istorie de liceu și chiar în cursurile universitare.

Liviu Druguș

 

Miercuri, 16 iulie 2014, Miroslava, jud Iași

 

www.facebook.com/liviu.drugus                                  www.liviudrugus.wordpress.com