liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Radio Iași

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 464. Luni 9 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (15)


Tema discuției/ dialogului/ convorbirii din ”Scriptor” este ura. De ce urăsc oamenii? Este ura vindecabilă? Urâm acum mai mult decât altădată? Pot educația, cultura și religiile să stăvilească valurile de ură care ”izvorăsc” necontenit? Aș mai fi adăugat și alte întrebări: dacă ura poate fi atenuată prin educație (religioasă, culturală, artistică, științifică etc.) atunci de ce educația este (la noi) în declin ferm și constant? Dacă X îl critică pe Y asta înseamnă că X îl urăște pe Y? Dar Y (cel criticat) este îndrituit să-l urască pe X (deși critica a fost corectă/ justă/ justificată)? Etc.

În ansamblul său, dialogul dintre Ioan Holban (interviewer) și Nicu Gavriluță (partener de dialog) este interesant și binevenit într-o lume și o perioadă în care ura pare a fi mult mai prezentă decât iubirea (care, paradoxal, naște, alături de sărăcie și de alte determinări, ură). Tema dialogului face parte dintr-o preocupare destul de constantă (mai ales în ceea ce ne privește ca popor) și anume din așa-numita ”psihologie a poporului român”. În context, I.H. solicită, ab initio, partenerului de dialog (N.G.) să clarifice dacă românii urăsc mai mult decât alte etnii, iar răspunsul este, evident, NU: ”ura este tot un dat consubstanțial condiției umane” (p. 59). În schimb, există opinia că, între regiunile țării, moldovenii se urăsc cel mai mult/ tare între ei. A spus-o actorul și regizorul Radu Ghilaș de la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași într-o emisiune la Radio Iași. Reproduc din memorie: ”Deși Iașul are enorm de multe valori, multe aspecte pozitive, constat că acestea sunt trecute cu vederea și sunt scoase în evidență doar petele negre, bilele negre. Eu cred că moldovenii se urăsc între ei mai mult decât alți români”. Mai mult, actorul ieșean dă de înțeles că ar exista – ca o cauză a acestei stări de fapt – interese meschine, oameni puși să facă doar portrete negative, oameni dispuși doar să critice tot ce mișcă. Oarecum firesc, teoria conspirației apare imediat când nu dispui de analize socio-culturale clare și bine făcute. Sau atunci când ești obișnuit cu ”sistemul integrat”: eu te laud pe tine, tu mă lauzi pe mine; toată lumea este lăudată și foarte…. valoroasă!

Și dacă tot am dat glas și altor opinii despre ură, de ce n-aș mai da una care să ”probeze” opinia că ura poate fi și ”bună”, mai ales în situații de autoapărare. Am experimentat acest lucru și eu, în liceu, atunci când am constatat și suferit nedreptăți flagrante. Am trăit din plin ura și cred că asta m-a ajutat să nu mai cunosc acest sentiment/ instinct. Fragmentul de mai jos este reprodus din cartea lui Cornel George Popa, ”Ura”, apărută la Polirom (Cartea Românească) în 2014. Iată fragmentul: ”Ne uitam la Vasilică plini de ură şi-l uram din fundul fundului sufletelor noastre zdrenţuite. Dacă nu era nea Ghiţă acolo, cred că-l linşam. Făceam o crimă. Îl băteam pînă murea. Îi umpleam capu’ cu pietre şi gura cu pămînt. Îl călcam în picioare şi apoi îl înecam. Apă, în jur, aveam destulă.  Sau îl spînzuram de un copac. Îl uram cum n-am urît, de atunci, pe nimeni, niciodată. Unii dintre noi, cei de-atunci, am murit, alţii mai sîntem, cîţi sîntem, şi cînd ne aducem aminte de episodul cu Vasilică şi surorile Acutunoaie, se zburleşte pielea pe noi, ăia vii, iar ăia de sîntem morţi, ne răsucim în mormînt şi muşcăm cu mandibulele noastre dezgolite din sicriu. Atunci am învăţat, cu toţii, ura. Am învăţat ce este ura şi am învăţat să urîm. Am plecat la Ciric nişte puşti şi ne-am întors acasă bărbaţi pregătiţi să ucidă. Dacă ne atacau, din greşeală, borfaşii, i-am fi sfîşiat de vii. Îi rupeam în bucăţi. Le mutam gura la ceafă, apoi le-o întorceam, dintr-o singură lovitură, cu piciorul, la loc. Îi mîncam fripţi pe borfaşii aceia de jucărie. Ce ştiau ei? Păţiseră ei ce păţisem noi? Ştiau ei să urască aşa cum ştiam noi? Am fost alţii din ziua aceea. Şi am rămas aşa. Nimic nu ne-a mai schimbat.
Puteam să devenim, dacă voiam, campioni mondiali la box, lupte, judo, karate, sumo şi oricare alt sport bazat pe forţă, îndemînare şi furie. Trebuia doar, în ziua confruntării, să rememorăm episodul cu Vasilică şi-i măcelăream pe toţi. Unul nu sufla, unul, fiindcă nimeni n-a trăit ce-am trăit noi. Eram, la ură măcar, campioni mondiali. Şi campioni mondiali am murit. Unii nu mai trăiesc, dar tot sînt campioni mondiali
.”

Fac aici o paranteză mai consistentă pentru a preciza că – în ce mă privește – ideea de ”psihologie a mulțimilor/ colectivităților/ națiunilor/ popoarelor” mi se pare forțată/ exagerată/ deforma(n)tă. Am dezavuat această idee în mod logic, considerând că popoarele nu au un suflu/ suflet/ psihic unic, ci au o etnogeneză și o devenire istorică dată de contexte geopolitice, de conducători și de strategii culturale specifice, toate mereu schimbătoare. Regăsesc o poziție similară în viziunea lui Vintilă Mihăilescu: ”Ca o critică a conceptului de psihologie a popoarelor, Vintilă Mihăilescu se referă la intervenţia a trei tipuri de „iluzii”: (1) iluzia ontologică – înseamnă reificarea obiectului de studiu; o construcţie politică a fost preluată ca un obiect dat, „natural”; poporul este o imagine ideală a unei realităţi sociale – populaţia; (2) iluzia epistemologică – înseamnă esenţializarea obiectului – român, german, francez etc. – ca holotip; (3) iluzia metodologică – determinismul psihologic cu care operează psihologia poporului, explicarea prezentului doar sau aproape doar prin trecut generează două atitudini – de fatalism şi de fatalitate (cf. http://www.geopolitic.ro/4486/psihologia-popoarelor/). Închei aici paranteza, nu înainte de a sugera ca în loc de restrictiva denumire ”psihologia poporului român” să discutăm despre etnologia, geopolitica, etica, sociologia, istoria, geografia, economia și cultura unui popor.

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 430. Marți 6 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (152).


Miercuri 29 iunie 1966. Fiind obosiți după ”priveghiul” de astă noapte, azi dimineață ne-am sculat pe la 8. Puteam să dormim și mai mult, dar azi e sărbătoare – Hramul mult așteptat de toată lumea și pentru care s-a făcut atîta pregătire. Eu am stat toată ziua numai în bluza de la pijama și-n pantalonii de doc. După ce-am mîncat (hramat) la 9 am ascultat ”Vorbește Moscova”. Am ascultat și rubrica ”Orizonturi sovietice” în care au spus o mulțime de lucruri interesante de știut. Nu e rea pasiunea asta a mea de a asculta tot soiul de posturi. Pe lîngă rubricile de politică – pe care le interpretez cum găsesc eu de cuviință – spun și multe lucruri interesante și curioase. Mă interesează reportajele cu privire la diferite obiceiuri ale popoarelor, condițiile de dezvoltare, limba poporului respectiv etc. Astfel, pînă acum pot afla lesne ce se întîmplă în URSS, SUA, RFG, RSFI, RSS Mold., Italia, Israel, Vatican etc. Foarte prost fac acei care privesc aceste emisiuni numai din punct de vedere politic, considerînd că mă uit numai la cele ce spun ei…

Pe la 10 m-a cam ajuns somnul, m-am trîntit în patul meu (de suferință…) și pînă la 13 am tot dormit. Mama a fost nevoită să mă scoale pentru a lua și eu masa împreună cu ei.

Azi n-a venit factorul și de două zile n-avem nici o știre din presă. La Tașkent au avut loc azi alte două cutremure de gradul 5 și 7 care au provocat serioase pagube.

Fiind zi de hram, cerșetorii s-au adunat de prin toate părțile și merg cu traista din casă-n casă și lumea – bună la inimă – le dă de toate. Au fost și pe la noi vreo trei dar numai doi au avut noroc. Nu știu ce fel de oameni mai sînt și ăștia. Toți-s teferi și sănătoși și umblă așa… E și rușinos.

Încearcă să mă doară niște măsele (în stga jos). Îmi cresc și altele noi. În sat este horă și cu toată vremea mohorîtă lumea a ieșit cu mic cu mare în sat, îmbrăcați sărbătorește.

După masă am mai citit și am făcut recapitualare la engleză. Am citit încă o dată cu atenție toate cuvintele și cîteva reguli gramaticale mai importante de la capitolul introductiv și primele cinci lecții, învățînd bine puținele cuvinte necunoscute ca apoi să trec la următorul grup de cinci lecții (cap I) ș.a.m.d. pînă voi termina materia. Nu știu de ce și tata m-a încercat azi: ”Liviule, n-ar fi bine să încerci și tu o medicină sau altceva?!” Văzînd că-s hotărît ferm pentru engleză mi-a spus să mă pregătesc bine. Acum e problema: ce fac cu excursia prin țară și cu plecarea mea la București, care parcă ar fi totuși posibilă. Părinții mi-au promis că în primăvară îmi iau un costum de haine să-l am și la facultate. Dacă iau Bacalaureatul sînt hotărît să urmez la București. După masă, mama și tata au jucat table iar eu m-am ocupat cu nimicurile.

Seara, după cină, am stat și-am citit în sufragerie, apoi m-am retras în bucătărie unde – singuratic – am stat de mi-am scris Jurnalul (pe care, acum, îl țin ascuns sub saltea).

A început iar să plouă. E ora 23.30.

Joi 30 iunie 1966. Zia învățătorului. Aseară am stat tîrziu și am citit. Cînd am stins lampa era ora 1. (L.D. Satul nu era încă electrificat…).  Afară se stîrnise furtuna și era destul de sinistru în bucătăria rece. Dimineața m-a sculat mama la 6. Astă noapte s-au hotărît amîndoi să plece azi la Rădăuți, la Ziua Învățătorului. M-au trezit ca să-mi spună să am grijă de pui și de casă. Îmediat ce au plecat dînșii m-am sculat, am dat crupe la curcuțe și făină muiată la puișori, am strîns patul, am adus două căldări cu apă, m-am spălat pe îndelete și m-am așezat la masă, ospătîndu-mă de unul singur. Între timp am ascultat și la radio (Vizita președintelui De Gaulle în URSS). Apoi, după ce m-am ospătat bine, am dereticat prin casă, am dat mîncare la cîine, și lundu-mi de-o grijă pentru moment, m-am apucat să-i scriu o scrisoare lui Dumitriu Mărioara (Str Cazărmii 203, Galați) pentru schimb de vederi. Ca de obicei, am făcut scrisoarea în dublu exemplar și-am băgat dublura în mapa de scrisori lîngă celelalte copii.

Tanti Lucreția m-a chemat să strîng cireșe pt mama să facă dulceață. Mi-era însă greu și-am pretextat că nu știu dacă mama se întoarce azi și cireșele nu rezistă…

M-am retras iar în casă scriind (scrisoarea) și ascultînd muzică. Peste cîtva timp mă strigă tanti și-mi spune că curca cu pui e la ea în grădină. A trebuit s-o aduc, apoi i-am hrănit și i-am mai păzit un pic. Mare bătaie de cap am cu orătăniile astea mici. Cîteodată-s tare drăgălașe, dar cîteodată mă enervează la culme.

Azi, în sfîrșit! e o zi frumoasă. Dimineața cerul era de un albastru curat și era o plăcere să stai afară în atmosfera curățată de ploaie și încălzită de soare. Spre amiază s-au mai adunat cîțiva nori pe cer, apoi s-a înseninat din nou, ca apoi să se înnoureze și mai tare. Acum, spre seară, cerul e și mai acoperit de niște nori de culoarea aluminiului; afară nu e frig.

După ce-am terminat de hrănit puii am început să scriu în Jurnal cele întîmplate pînă acum; nu vreau să las pe seară. Mi se pare că mama nu știe că eu continui cu însemnările. Sau poate n-o mai interesază… Acum, de cîtva timp țin Jurnalul sub saltea, la picioare.

Începînd cu ora 11 am luat caietul și cartea de engleză și – fiind mereu întrerupt de alte ”treburi” – am terminat abia la ora 17 Lesson 5 (cu tot cu recapitulare). De la 14 făr-un sfert la și-un sfert am ațipit. M-a trezit radioul pe care-l lăsasem deschis. După asta puii și găinile m-au amețit cu zbenguiala lor. Mereu mă striga tanti să vin să-mi adun puii și găinile acasă. Numai ce le aduceam pe la deal și ele iar treceau ”granița” pe la vale. Și dă-i bulgăreală, hucială și cînd credeam c-am isprăvit cu toate, aud iar: ”Liviu! Ia de-aici găinile astea; nu de alta dar s-ar înnădi la varză…”. Și iar o luam de la-nceput. De fiecare dată cînd aduceam curcuțele, le dădeam să mănînce și le păzeam să nu dea găinile peste ei.

În puținul timp cît n-am fost pe-afară am stat în bucătărie, ascultînd radio și scriindu-mi la engleză. După ce-am terminat cu asta am mai citit un pic din ”Răscoala”. (Citate: ”Apoi norocul numai de cei îndrăzneți se ține, nu de cei cu inima-n izmene”; ”Pumn de oțel în mănuși de catifea”). De la ora 17.40 am ascultat la Radio Iași piesa de teatru ”Căsătoria” de N.V. Gogol. Mai spre deznodămîntul piesei am rîs de unul singur de marile prostii ale ”înalților funcționari”: ”Da de unde aveți o mînă așa de drăgălașă?”.

La 19 20 a venit mama cu tata. Mi-au adus și cîteva vești: Excursia – pe data de 17 iulie. Noul preț: 210 lei. Au vrut să-mi retragă banii, dar nu l-au găsit pe Storoj. Va trebui să merg eu într-o zi la Rădăuți. Au partricipat la festivitățile prilejuite de Ziua învățătorului ținute în sala ”Iprofil”. A urmat program artistic. Albu Dorina a spus o poezie. Diriginta a vorbit frumos cu mama. Seara, tăifăsuind, am stat pînă la ora 23.

Vineri 1 iulie 1966. Dimineața m-am sculat cu greu pe la vreo 8 la insistențele mamei și-ale tatei care demult trebăluiau prin casă. Afară era o vreme minunată: mult soare și aer curat.

După ce m-am spălat și-am mîncat am mers cu tata la cireșul din grădina lui tanti și-am strîns fiecare cîte două trăistuțe. Mama a făcut din cireșele culese de noi 5 kg de compot (pentru iarnă) și două kg. de dulceață. Nu era mare greutate de cules, dar mi-era tare lene…

Ziua de azi a trecut chiar pe nesimțite. După masă am terminat romanul ”Răscoala” de L. Rebreanu. Pot spune că acesta este cel mai realist roman din cîte am citit eu pînă acum. Dacă nu este așa, atunci autorul a avut o mare măiestrie de a prezenta lucrurile foarte apropiat de realitate. Și pentru asta – e valoros. După prezentarea lui aproape majoritatea personajelor ar fi mai mult sau mai puțin pozitive. Dar el lasă să se subînțeleagă anumite caractere…. După asta voi începe să citesc ”Pădurea spînzuraților” tot de Liviu Rebreanu. Ce să mai zic? Îmi place acest scriitor!

După masă, neavînd ce face am cioplit la capătul unui băț un cap de om. Făcînd pentru prima dată acest ”sport” cred c-a ieșit destul de bine, ba chiar un pic comic.

La amiază n-am mai dormit. De cîtva timp, doarme tata pentru mine… Am avut și azi multă bătaie de cap cu găinile și curcile noastre. Azi a trecut (L.D.: prin gard) și cucoșul și l-am năucit bombardîndu-l să vină acasă. Pe chestia asta mă distram și eu. Spre seară a venit o negură dinspre Mihăileni, a turnat zdravăn vreo  5 – 7 minute apoi a stat. Negura și-a continuat drumul lăsînd în urmă un senin perfect. Am strîns o trăistuță de floare de tei de la tanti. Are un tei de vreo zece ani lîngă fîntînă (face flori foarte frumoase).

Azi la amiază am primit o surpriză. Am aflat de la mama că Mircea a plecat la Galați, pe șantier. Examenele le-a trecut destul de bine rămînînd numai la franceză (boală veche). Oricum, fără să se uite prin cărți, rezultatul e foarte bun… Să iei așa ușor niște examene trebuie să fii tare șmecher. În fine, azi am primit de la el un plic, dar fără scrisoare înăuntru: n-a scris niciun rînd. La expeditor, următoarea adresă: M.D., Bloc D6, Bulevardul Siderurgiștilor nr 12, Scara II, etaj 1, apart 21, Galați. Probabil vrea să arate doar că s-a aranjat și că nu are nevoie de nimic. Mama a spus că-i un măgar pe chestia asta, iar tata și-a dat cu părerea să-i trimitem și noi un plic gol numai cu adresa (după plată și răsplată).

Seara am stat mai tîrziu și mi-am scris lecția la engleză apoi am scris în Jurnal pînă la ora 0. La ora 23 am ascultat Radio Novisad, ”Jurnalul de seară”: activitatea Securității de Stat – f criticată. Șeful ei, Ștefanovici, a fost excus din CC al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia, fiind ”eliberat” din toate funcțiile… O tăioasă critică…

În seara asta luna a răsărit de pe la 22 pe un cer perfect senin.

Sîmbătă 2 iulie 1966. Aseară am ascultat ”Parla Bucarest”. Toate posturile de radio vuiau numai cu știrile din Viet-Nam. Ieri, aviația americană a bombardat suburbiile orașelor Hanoi și Haifung, bombardament ce a stîrnit proteste în întreaga lume. La noi în țară au avut loc demonstrații de protest.

Am constatat că în fiece noapte între ora 0 și 1 cîntă cocoșii. În seara trecută n-am mai avut parte de lună: după o jumătate de oră a fost acoperită de un strat de nori. După miezul nopții am început să citesc ”Pădurea spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Am avut de gînd să stau și să ascult și Glasul Patriei dar cu mare greu am reușit să stau pînă la ora 0.30 (ora de începere a emisiunii GP), dar n-am mai putut rezista. Am închis radio ul și imediat am adormit.

Azi dimineață m-am sculat la 8, după ce m-am săturat de somn. Ziua a fost foarte frumoasă. Abia după masă cerul s-a înnourat ușor, fără însă să plouă. La ora 9 am ascultat Radio Moscova și am auzit îndrăgitul cîntec ”Katiușa”. Pînă la amiază mi-am petrecut timpul pe la tanti Lucreția. De la 9.30 am început să culeg cireșe și pentru dînsa. Cred că am stat mai bine de o oră în copac și n-am reușit să strîng decît o jumate de trăistuță. În schimb, m-am săturat de cireșe și totodată și de vișine pentru o săptămînă întreagă. După asta a venit mama și mi-a adus o trăistuță să culeg flori de tei. Am făcut-o și pe asta pînă m-a chemat mama acasă zicîndu-mi că a venit poșta. Acasă mă aștepta o mare bucurie: scrisoare de la Moscova! Totdeauna am simțit o asemenea bucurie cînd primesc scrisori, darămite de la Moscova! Deoarece nu aveau fotografia lui Bielinski, mi-au trimis fotografiile lui Dostoievski și Nekrasov pe care le mai aveam, tot de la ei. Îmi recomandă să ascult o serie de emisiuni în săptămîna 2 – 11 iulie. Îi transmite și lui Mircea multe salutări. Tot cu poșta de azi am primit și Moscow News (iar scrie despre protestele în legătură cu situația din Viet-Nam).

Încă de ieri, pe tăpșanul din fața grajdului am instalat două nuiele destul de drepte și flexibile, înfipte în pămînt, unite printr-o ață. Asta este instalația de ”săritiră în înălțime”. Mereu sar, după metoda mea: prin rostogolire. Prin exercițiu continuu am reușit să-mi întrec recordul meu de 1,20m și am reușit să sar f bine 1,24 și 1,26. Cu puțină atingere, am sărit și 1,28. Partea mai proastă este că: 1. N-am destul loc de unde să-mi fac elan; 2. Unghiul din care sar este prea mare (sar aproape din față). Tata și mama mă admiră pentru progresele mele, iar eu exersez mereu. Îmi place să văd că pot sări mai mult…

La 16.30 am ascultat ”Emisiunea Radiodifuziunii Sovietice pentru ascultătorii din R.S.R. Vorbește Moscova” pe programul I (1935m). A vorbit despre compozitorul sovietic Isaac Dunaievski; răspunde și ascultătorilor. La ora 18 am ascultat, din nou, ”Vorbește Moscova” (31m). La început a vorbit despre 4 iulie, Ziua Independenței SUA ca despre ”Ziua rușinii Americii”, apoi, în cadrul rubricii ”Cutia cu scrisori” am ascultat o relatare despre Irina Gubanova, tănără artistă sovietică (care a debutat acum 8 ani cu rol principal în ”Război și pace”. Actualele bombardamente din Viet-Nam sînt considerate ca fiind mai mari decît bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Radio Chișinău a spus că faptele americanilor pot fi comparate cu ale naziștilor. Seara, mama și tata au plecat după salariu. Eu mi-am făcut lecția la engleză (no. 7). Mama s-a întors la 21.30 și, pentru că am lăsat geamul deschis la cameră, a găsit de cuviință să mă sperie un pic… Împreună, salariul mamei + al tatei, + premiul de 300 lei au luat în seara asta 2700 lei care sînt disponibili pentru diverse cheltuieli.

După sfatul tatei, care mi-a spus că-i mai economicos să scriu cu stiloul, am început să scriu cu stilouașul cel mic și roșu pe care l-am cumpărat de la Siret.

Seara am mai stat de vorbă, am glumit, am rîs și, făcîndu-se ora 22, mama mi-a spus ce să mănînc: să-mi fac o salată din cîteva roșii + două ochiuri și… gata masa! După asta am scris Jurnalul pînă la ora 0. Am ascultat ”Deutsche Fung” pe 195 m și Radio Novisad pe 236 metri. Am prins un post în limba italiană care transmite în banda de 397m (de la 20.30 la 21), iar de la 23.30 în banda de 233m. Postul este f curios. Pare a fi un oraș italian (cum e la noi Iași, Cluj etc.). Are o mulțime de lungimi de undă pe care transmite și are o adresă în Berlin (!!!) (Berlin 2, Căsuța poștală 459). Are un semnal foarte puternic care te asurzește. E f f curios.  Ascultînd mereu poate mă voi elucida și-mi voi da seama despre ce-i vorba.

În seara asta luna a răsărit la 22.30, mare și plină, pe un cer senin. Acum, la ora 12 s-a ridicat un pic pe cer și are o paloare albă.

Am observat că la radioul nostru (cu tranzistori și cu baterii) diferite posturi au o audiție mai bună după poziția pe care o are radioul (L.D.: în continuare am făcut ”harta”camerei cu punctele cardinale și locul ușii și al geamului. În latura dinspre Nord a camerei, acolo unde ascultam eu radio ul, am am poziționat, prin dreptunghiuri mici, radio ul în funcție de postul de radio ascultat. Am notat 8 posturi de radio, cu poziții total diferite, probabil în funcție de locul de unde venea semnalul): 1. Radio Novisad; 2. Vocea Americii; 3. București I; 4. Eu (Europa Liberă) (DF/ 195m); 5. București II; 6. D.V (Deutsche Welle); 7. V.M. (adică Vorbește Moscova) și 8. Radio Londra.        (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 404  Joi 8 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (132).


A șasea vacanță de licean prostuț. Vacanța de vară 16 iunie 1965 – 14 septembrie 1965. Trecerea din clasa IX-a înspre clasa a X-a. Aveam 15 ani. Grămești, Siret, Rădăuți, Cîmpulung, București

Marți 15 iunie 1965.  ….. La 5.30 am plecat spre CASĂ. M-a așteptat tata la cursă. Mircea a rămas (corigent) la limba franceză. Acasă totu-i plin de verdeață, imagine care îmi amintește de întoarcerea din tabăra de la Bucșoaia. Acasă am vorbit, am citit, am povestit și ne-am culcat obosiți.

Miercuri 16 iunie 1965. Ieri a plouat în cîteva serii și pămîntul e ud. Bate vîntul aducînd nori albi, rari pe cerul de un albastru curat. Am terminat de citit ”Trenul trebuia oprit”. Mi-am pus în plan pentru această vacanță să învăț engleza și latina, să citesc lecturile suplimentare, să fac o excursie la Cîmpulung. Am pus cu toții două straturi de ceapă. Tata învață pentru examenul de gradul II.

Joi 17 iunie 1965. Dimineață minunată. Cu cît timpul înaintează se stîrnește un vînticel care aduce nori alburii, de vară. Ieri s-au împlinit doi ani de la zborul în Cosmos al Valentinei Tereșkova (16 VI 1963). Am compus scrisoarea pentru Dusica Adic. Pe la 5 am fost cu bicicleta (după cumpărături). Am început să citesc ”Viața lui M. Eminescu” de G. Călinescu. Mircea face transformări în cămară pentru a-și face o cameră separată.

Vineri 18 iunie 1965. Zi frumoasă. După masă s-a înnourat și a plouat un pic. Am plivit cartofii. Citesc și fac rezumate din ”Viața lui Mihai Eminescu”. Au înflorit cei doi bujori albi din fața casei. Vișinele au întîrziat tare mult anul acesta. I-am scris lui Radu.

Sîmbătă 19 VI 1965. Întreaga zi a fost caldă. Tata a fost la Siret. Am primit scrisoare de la bunița în care ne spune că ne așteaptă cu nerăbdare la București. Mircea spală țoale. Și-a cumpărat teniși (nr 42, 43 lei). Mircea speră să facă o excursie la București cu bicicleta.

Duminică 20 VI 1965. Zi călduroasă. Dimineața n-am mîncat (ca la teatru!). Mi-am petrecut duminica citind (Eminescu, Zori noi, Magazin) și jucînd (după amiază) table și dame. Azi e serbare de sfîrșit de an pentru clasele 5 – 11). Seara povestim amintiri și întîmplări sau punem la cale (VIITORUL).

Luni 21 VI 1965. Zi caldă cu înnourări slabe spre seară. M-am obișnuit să mă scol tîrziu. Am terminat de citit ”Viața lui Eminescu” și am făcut rezumat. Mi-am completat multe cunoștințe referitoare la viața lui, pe care dacă mi le-ar fi spus cineva nu le-aș fi crezut. La 9 Mircea a plecat spre Suceava și a venit la 7. A mers ocolit, prin Siret și Rădăuți. A cumpărat cărți: ”Cum rezolvăm o problemă?”, ”Învățați limba franceză fără profesor” și ”Texte alese din literatura engleză”, for me, for students. M-am culcat tîrziu. Vreau să învăț franceză…

Marți 22 iunie 1965. Cald. Soare puternic. Mircea a fost la Siret. M-am apucat să-mi trec cuvintele într-un caiet cu 48 de foi. Azi am trecut acolo 1000 de cuvinte. Am prășit grădina. Problema excursiei la București a rămas în aer.

Miercuri 23 VI 1965. Zi minunată. Dimineață am mai scris 300 de cuvinte (1300). La amiază am plecat la apa Siretului cu Mircea. Am stat trei ore. Ne-am pîrlit bine și ne-am întors voioși și flămînzi. Îmi place să sar de la 4 metri pe nisip. După asta Mircea a fost la Siret. Numărul casei noastre este 519. Am primit Avizul de primire de la Karl Uhl căruia i-am scris la 2 iunie.

Joi 24 – 6  – 65.  Cald. În timpul amiezii a burezat puțin și s-a liniștit. Seara am plecat cu toții la film. Am împrumutat de la Bibliotecă ”Dicționarul enciclopedic romîn”, vol. I. Am văzut filmul hispano-italian ”Calabuch”. Mi-a plăcut foarte mult de Jorge. Acasă am citit din ”enciclopedic” pînă la 1.15.

Vineri 25 – 6 – 65. Ziua în general a fost caldă. În timpul amiezii au fost 15 min de ploaie și apoi iar soare. Dimineața am fost la Siret. Am primit scrisoare de la (Radio) Moscova. Mi-a trimis o vedere din (orașul) Gorki și o fotografie cu baletul Paronini. La San Francisco se comemorează 20 de ani de la înființarea ONU. (L.D. Evident, nu era o comemorare, ci o aniversare…, dar am respectat textul elevului prostuț aflat în vacanță). Cerul curat. Zăpușeală. După ce-am făcut curățenie în casă am plecat, la 12, cu Mircea la scăldat. Am stat pînă la 4.30.

Sîmbătă 26 – 6 – 65. Cerul curat. Zăpușeală (L.D. Banc din anii 90: ”Cum se spune în engleză la ”căldură mare”: Răspuns: ”the pușeală”). După ce-am făcut curățenie în casă am plecat la 12 cu Mircea la scăldat. Am stat pînă la 4.30 și m-am simțit foarte bine. Sar în apă, de pe mal, de la 4 – 5 metri înălțime). Se fac sărbătoriri pregătiri pentru sărbătorirea recoltei primăverii (mai bine a verii) ”fruntașilor în producție” ce va avea loc mîine. Seara am stat pînă la 24.00. Am scris la (Radio) Moscova și mi-am aranjat hîrtiile.

Duminică 27 – 6 – 65.   Senin. Cald. Sărbătoarea fruntașilor în producție. Fiind și înaintea hramului, n-a venit multă lume și sărbătoarea n-a avut farmec. S-a înmînat steagul de brigadă fruntașă în producție. S-a făcut concurs de biciclete. Au concurat 6. Mircea -locul I. În sat, un camion a omorît un copil de doi ani. Seara am fost la film.

Luni 28 – 6 – 65. Zi caldă. Mircea a fost la Siret, apoi la popă și pe urmă iar la Siret (chestie de butelie și de șmecherie). Am scris la Radio Iași și la Librăria Cartea prin poștă. Mircea a adus butelie (am stat o zi fără butelie). Azi am învățat (recapitulat) 100 de cuvinte la limba latină. Se împlinesc 25 de ani de cînd ”Basarabia a fost alipită patriei mamă” (Radio Chișinău). După masă a plouat. (L.D. Tatăl meu a părăsit locurile sale natale, numite atunci, în 1965, ”Basarabia alipită la patria mamă”, adică anexată Imperiului Sovietic rus, în cea de a treia zi în care cine dorea putea alege să vină în România. Motivat și de faptul că fusese membru al ”Majadahonda” (organizație antisovietică, legionară), tata a reușit, cu greu, să vină în România. Patria română s-a sovietizat însă și ea în curînd și teama tatei de a fi arestat și executat – precum colegii săi din Majadahonda – a fost cvasipermanentă. Discursul fulminant al lui Ceaușescu din august 68 împotriva imperialismului sovietic l-a determinat pe tata să intre în pcr, cu speranța că reunirea se va produce printr-o eventuală implozie a sistemului de la Răsărit. Cu același ideal  de o naivitate copleșitoare am plecat și eu la Chișinău, în 1990, ”pentru șase luni” care au devenit șase ani. Atâția ani mi-a trebuit ca să înțeleg că România gorbaciovisto-iliescisto-fesenistă a anilor 90 nu dorea DELOC unirea, ci se așeza doar mai bine în patul ”prieteniei româno-sovietice”. Asta în timp ce eu, împreună cu alți naivi, am sacrificat ani din viață pentru acest ideal. Tatăl meu a murit în 1990 cu speranța că unioniștii vor reuși… Dacă tot am dat frîu liber memorialisticii în detrimentul diaristicii, iată și opinia gânditorului Neagu Djuvara despe imposibila unire: ”Sunt destul de mulți cei care au dorit unirea în acel moment, însă s-a opus Ion Iliescu cu soția lui care este rusoaică… Am fi putut retrăi la începutul anilor 90 un al doilea 27 martie 1918” vezi interviul publicat sub titlul ”O republică independentă de România între Prut și Nistru este o monstruozitate” în: ”Adevărul” din 28 martie 2010 (ediția de Galați; interwieveur Bogdan Nistor).

Marți 29 iunie 1965. Sf Petru și Pavel – ziua de hram a satului. Toată ziua a fost înnourat și urîcios. N-am ”hramat” cu nimeni. Am stat toată ziua în casă, am jucat dame și table. Spre seară a fost în trecere pe la noi nea Alecu și tanti Ileana. A fost o zi obișnuită. M-am culcat iar tîrziu. A fost publicat la Radio proiectul de Constituție. Republica Socialistă RomÂnia, PCR, UTC, Banca Națională a RSR.

Miercuri 30 iunie 1965. Dimineața – un pic înnourat, cu cîte un pic de soare. Mircea a plecat la 8.30 la Vatra Dornei cu bicicleta. Restul zilei a fost cald și senin. Am citit ”Cum a apărut viața pe Pămînt” de P. Raicu. Spre seară a venit Jan Goraș și a plecat la 1.20. Vorba lui J.G.: ”Cine nu știe analfabetu?”

Joi 1 iulie 1965. Luna lui Cuptor și-a arătat azi puterea. M-am sculat tîrziu. Capitolul I din Constituție: isn t it (L.D. ”nu-i așa”). Tata se pregătește pentru Iași. A plecat la 2.30 cu cursa. Va sta la Iași la pregătire 20 de zile. Cloșca a mai scos o serie de 21 de pui. Avem două cloști cu pui (34) și o cloșcă cu curci (11).

Vineri 2 iulie 1965. Dimineața și pînă după masă s-a menținut o vreme minunată. Pe la 6 s-a stîrnit o furtună grozavă. A plouat repede, iar vîntul a culcat popușoii, cartofii la pămînt și a rupt multe mere. Au căzut 6 bucăți de țiglă de pe acoperiș. Șanțul curgea vijelios plin pînă în margini. Am scos lalelele. După ploaie a ieșit soarele și apoi s-a înnourat și s-a stîrnit vînt. Mama a fost după salarii. Am ascultat Bucureștiul în limba germană. M-am culcat la 12.30.

Sîmbătă 3 iulie 1965. Înnourat. Aseară a plouat. M-am sculat la 8. Am fost la Poștă. Am dat scrisoare to Spania. Mircea trebuia să ajungă aseară acasă, dar n-a venit nici azi. ”Romania Today” and ”Seven Days in Belgrad” + ”Yugoslavian Life”.

Duminică 4 iulie 1965. Aseară, pe la 10 a venit Mircea cu bicicleta de la Dorna (Șarul Dornei). A stat la Nicu (L.D. Nicu Olteanu, vecin și prieten din Șarul Dornei), la Vacaru (Stelian Vacaru, un fost elev al mamei) și a fost și pe la dna Repta + Dana + Puiu. (L.D.: Dana și Puiu Repta, copiii profesorului și directorului de școală Repta erau cam de vârsta noastră). Mircea a povestit multe lucruri despre locurile pe care le-am lăsat cu cinci ani în urmă. A adus flori. Radio București transmite, în timpul nopții, două emisiuni: una în limba germană de la 24 la 0.30 și una în limba engleză de la 0.30 la 1.0. Am trimis nouă scrisori și n-am primit încă niciun răspuns.

Luni 5 iulie 1965. Majoritatea orelor au fost reci. Din cînd în (că)cînd iese și soarele. Am primit scrisoare de la tata (Grupul școlar Tehnico Profesional, Str Sărăriei nr. 189, Iași). Alaltăieri dimineața și ieri mama a vorbit cu Comisariatul care cere să mă duc numaidecît mîine la Rădăuți. Azi mă pregătesc pentru plecare la C – Lung.

Marți 6 iulie 1965. După frigul grozav de astă noapte s-a mai încălzit în timpul zilei. M-am sculat la 5 și-am mers cu mama la cursă. La 8 am ajuns în Rădăuți. Am scos fotografiile și ceasul de la reparat. Mi-am cumpărat o pereche de pantofi maro (113 lei). Am fost la Comisariat și am vorbit cu tov căpitan Zăiceanu care m-a mai lămurit în privința Liceului Militar din Cîmpulung. Apoi am jucat voley, ne-am plimbat prin oraș și-am văzut filmul ”Doi în stepă” (prod. URSS). Am cumpărat trei vederi din Rădăuți, una din Suceava, una din Putna și una din Vatra Moldoviței. L-am cunoscut pe Nicu Zăiceanu care ne-a povestit mult(e). Seara la 22.30 am plecat din Rădăuți, cu trenul, spre Cîmpulung, 11 elevi în frunte cu tov plutonier Agachi (din Grămești). În Suceava am schimbat cu un accelerat. Din Rădăuți, de la școala noastră am plecat: eu, Lungu, Andrișan, Bîru, Tiron, Ionuț + trei elevi din Solca și unul de la Școala Medie 1 Rădăuți din clasa XI-a.  A fost cam monotonă călătoria. Acum e 1.30 noaptea.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 313. Joi 9 noiembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (46).


Trimestrul II al celui de-al doilea an de liceu (10 ian 1965 –  20 martie 1965)

Duminică 10 ianuarie 1965.Am venit cu cursa de 6 la Rădăuți. Mircea m-a așteptat și-am venit la internat și apoi la școală. Pentru că n-am avut dovadă de la dispensar am (LD: fraza este neterminată). Am plătit internatul (189). Am fost cu Toader, Cezar, Gigi la (filmul) ”Can Can” (american) și apoi la (filmul) ”Teama” (cehoslovac). Seara m-am întîlnit cu Mircea și Jana. Mai tîrziu a început să ningă.

Luni 11 ianuarie 1965. Trim. II. La școală – revederi; elevii se aleg pe grupuri, povestind. Totuși, de la ora a doua atmosefera era ca în mijlocul trimestrului I. A fost un pic de ger (l-am simțit pe la urechi). Ieri m-am tuns. Azi mi-am cumpărat caiete și am dat clișeul la developat la Complex (2 lei). Pe la 4 a venit Mircea și mi-a spus că a dat la chimie (prof. Grămadă). I-a dat ”Acidul azotic” (scris binișor). I-am dat 7 lei. Acum nu vine apa la spălătorie și trebuie să ne spălăm pe-afară.

Marți 12 ianuarie 1965. Tov. dirig. ne-a scris mediile în carnete. La latină, profesoara a întrebat de Mircea. La ora de matematică tov prof Bondor m-a dat afară pentru că n-am dovada din sat. Cu ocazia asta am lipsit și de la fizică. Mi-am cumpărat un pieptăn (roșu – 2,75 lei) și o revistă. Am mers la Mircea pe str. Putnei nr 115. El a mers să dea examen și eu am venit la internat. El a învățat ”Albina”, dar i-a dat ”Racul”.

Miercuri 13 ianuarie 1965. A fost ger. Am venit la 12. Nu știu de ce n-a mai venit Mircea.

Joi 14 ianuarie 1965. La fizică am făcut experiențe. La diriginție, tov dirigintă ne-a povestit f frumos despre un tînăr student.  La engleză am știut. A fost frig. La 11 a venit Mircea și a vorbit cu diriginta. Am fost la Complex (LD. Probabil pentru a lua filmul developat) dar m-a amînat ca și ieri: ”Veniți mîine, vă servim!”.

Vineri 15 I 1965. De la 3 la 5 am fost la atelier. Am scos fotografiile care au ieșit destul de proaste. De la 7 la 8 am fost la baie. De la 8 la 9.30 a fost ședință pe internat.

Sîmbătă 16 I 1965. La romînă ne-am scuzat. La zoologie am dat extemp. Am luat 5 (4-5 rînduri și am avut 4-5 greșeli). La rusă ne-am scuzat. La engleză am luat 10. La fizică am știut că nu mă ascultă.

Duminică 17 I 1965. A fost cald toată ziua. De la 10 la 12 am fost la filmul ”Aveau 19 ani” prod Odessa. Pers.: Olga, lt. col., plutonierul. La pauza de 10 a venit bunița (5 lei) și i-am dat o fotografie. După amiază am fost la Stelu (Ruscior). Am mîncat și apoi am fost la filmul ”Șapte ani de căsnicie” (american). (despre doi proști). Mi-a furat mîncarea pt seară.

Luni 18 ianuarie 1965. Mircea a împlinit 19 ani. (L.D. De fapt a împlinit 17 ani, fiind născut în anul 1948). Am avut oră liberă la zoologie. Camil pare supărat pe mine (LD.: Camil era profesor de istorie, unul cu un stil foarte personal de predare și de ascultare). La ed fizică am făcut exerciții la cal și-am jucat baschet. A fost senin. Dimineața, la răsăritul soarelui cerul era brăzdat de cele mai diferite și mai frumoase culori.

Marți 19 I 1965. Cel mai încărcat program din săptămînă. Am avut oră liberă la romînă și a fost Barbina (LD: De fapt profesoara se numea Barbu și era renumită printr-un nas deosebit de mare). M-a scos la tablă. Am dat ext la latină și la matematică (cam slab). I-am scris mamei. Aseară m-am mutat din (dormitorul) 10 în 5 în locul lui Creangă. După masă am fost la filmul ”Musafiri ciudați pe muntele de ghiață” (prod. chineză). Am scos 15 lei de pe cec.

Miercuri 20 I 1965. În ora de cor de la 1 la 2.30 am avut Adunarea U.T.M. Începînd de astăzi sînt utemist. Aseară și azi toată ziua a nins bogat. Meditația e în reparații și facem meditația la școală.

Joi 21 I 1965. Diriginta ne-a vorbit despre doi prieteni din antichitate (tiranie). La ed fizică am jucat baschet și am făcut exerciții la cal. Facem meditația tot la școală. A plouat, a nins, a înghețat, a fost și cald…

Vineri 22 I 1965. M-am abonat la ”Gazeta literară” (un leu). Am luat 6 în ext. la algebră. Am luat un 8 la chimie (carbon). La romînă am luat 8. De la 7 la 8 am fost la baie. Pe drum e apăraie și ghiață. Dimineața și seara domnește ceața peste tot.

Sîmbătă 23 I 1965. Aceeași vreme ca ieri. Am fost la filmul ”Veselie la Acapulco” prod. americană. Acțiunea se petrece în Mexic (Mike Winegred + Dolores). Banul și vinul! Am venit la internat și am terminat de citit ”Omul de la ora 13”. A venit apă la spălătorie!

Duminică 24 I 1965. Unirea Țărilor Romîne. Tata a împlinit azi 42 de ani. Am fost la filmul ”Misterele Parisului” (Virgil cu turma). E tare nestabilă iarna anul acesta.

Luni 25 I 1965. Am luat un 6 la geometrie (lucrez, dar nu judec ?!)  și un 9 la istorie. Facem meditația tot la școală. Îmi place la engleză să citesc. A venit administratorul Florea din URSS. Pe drum e ghiață.

Marți 26 I 1965. Am luat un 7 la latină. Toader a celebrat azi 16 ani. Am fost la filmul american ”A dispărut o navă”. Am fost la atelier. Vremea se menține așa și-așa.

Miercuri 27 I 1965. Am dat ext. la geografie. Am văzut că am un 9 la matematică.

Joi 28 I 1965. Diriginta m-a certat că n-am fost la cor (eu n-am știut nimic). Am lipsit de la ed fizică. Am scos 5 lei de la CEC.

Vineri 29 I 1965. Vremea s-a mai înăsprit puțin, dar la amiază se îmblînzește iar. Am lipsit la Romînă. Melnic (I run very slow?!). De la 3 la 5 am fost la atelier. Am lucrat la raboteză, strung. Mi-a plăcut. 2 x 1 = 2! Azi m-am simțit f bine.

Sîmbătă 30 I 1965. Am dat extemporal la geografie. Diriginta m-a amenințat. O căldură neobișnuită a topit toată zăpada. A fost Mircea la mine și mi-a plătit internatul + 25 lei. A cumpărat (revista) ”Sport și tehnică”.

Duminică 31 I 1965. De asemenea cald și frumos. Azi la școală este ședință plenară cu părinții. A venit și mama la mine și s-a cam supărat. După ședință ea a plecat la Dornești și eu la filmul ”Comoara din Vadul Vechi”. ROMÎNESC. Anița, Ion, Maria, primarul Prisac, ceferistul. Seara a fost serată literară. ”Răscoala”, Momente vesele privind viața de la internat și un rezumat din ”Gazeta literară”.

Luni 1 II 1965. Vremea s-a întors, iar în ora de istorie a nins. La zoologie am luat 9 (a asistat și diriginta). Am luat 10 la engleză.

Marți 2 II 1965. Am luat un 7 la fizică. Vremea s-a răcit destul de mult și a început să ningă în cîteva rînduri. După masă am fost la filmul polonez ”Întîlnirea cu spionul” (spionul, fata, securitatea). Cezar mi-a pierdut cravata. M-am întîlnit cu d-l Panțir.

Miercuri 3 II 1965. Am luat un 8 în extemporal la geografie. Am fost la filmul ”A 12-a noapte” prod sovietică (I liked it). A fost cald, dar cum apare soarele înghiață.

Joi 4 februarie 1965. Am dat extemporal la fizică. Dimineața a nins. La diriginție am vorbit despre talent. Diriginta ne-a cerut o autobiografie și despre viitorul nostru. N-am fost la ed fizică și am 4 absențe motivate. Facem meditația la Medie 1. M-am întîlnit cu Nicu Balței.

Vineri 5 februarie 1965. Aseară a nins, iar azi a fost un frig…. 2×1 = 2. Am dat extemporal la istorie. După masă am fost la partid și-am primit carnetul de UTM. (4.5- lei + 1).

Sîmbătă 6 februarie 1965. A fost foarte frig. Am luat un 6 în oral și 7 în extemporal la rusă. Am luat 6 la ext. la fizică. Seara am fost la Nicu (Balței) apoi la Stelu (Ruscior). Împreună cu Rodica (Ruscior) am mers la Olga (o vecină a fam. Ruscior) și am ascultat ”Vorbește Moscova”. Însă cînd era mai interesant au început să bruieze posturile vecine și nu s-a mai auzit. N-a fost pedagogul pentru că a fost reuniune la Medie 1.

Duminică 7 II 1965. Frig. În meditație frig. Afară frig. În dormitor frig.. N-am fost la olimpiada la matematică la care eram înscris. Am scris la părinți, la ”Radio Moscova” și la Școala Medie nr 555 din Moscova. Am adus lemne în dormitor prin toate mijloacele. Azi am făcut meditația tot la școală.

Luni 8 II 1965. Am luat un 10 la engleză (extemporal). A fost un pic mai moale ca ieri. Meditația e gata și avem scaune noi. Seara a fost diriginta Ruscior la internat și m-a ascultat lecțiile. Am citit pt concursul ”A 20-a aniversare a RPR” și am început ”Congresul al III-lea al PMR”.

Marți 9 II 1965 Am dat ext. la romînă (cu de-acasă): ”Stilul lui Bălcescu”. Ne-am mutat în meditație. Am primit scaune noi (30.37). Pe jos a pus pături.

Miercuri 10 II 1965. Dimineața e frig. La amiază cald. 2×1 = 2. Am citit ”Itinerar sucevean” de Platon Pardău.

Pe ultima pagină a caietului în care am făcut însemnările de mai sus am găsit o listă de Adrese. Iată-le:

  1. Box 767 Washington D.C. SUA (L.D. Este adresa – incompletă – a postului de radio ”The Voice of America” – ”Vocea Americii”)
  2. SSSR, Moskva, Radio. Către redacția emisiunilor în limba romînă
  3. Doice Vele (L.D. Era vorba despre postul de radio ”Unda germană” (Deutsche Welle). Căs. Postală 344 Koln, R.G. (LD: De fapt, R.F.G.)
  4. Radio Iași, Bul. K. Marx no. 44, Pt Poșta Radio
  5. Druguș Liviu, Internatul de băieți, Str. V.I. Lenin nr. 9, Rădăuți, regiunea Suceava.

(va continua)

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Lovitura de stat din decembrie 89 văzută de câțiva ieșeni care au cunoscut-o în fazele pregătitoare


  Interviul realizat de Florin ANTOHI (editorul lunarului miroslăvean Mesagerul) cu consilierul comunal Vasile ILIE (PDL) al comunei Miroslava, jud. Iași (cf. http://www.primariamiroslava.ro/ziar/2014/ziar_2014_06.pdf.pdf)

  • Vasile ILIE își amintește despre Ilie DODEA, prietenul său, dar și colaboratorul apropiat al lui Ion ILIESCU (extrase din interviu sunt redate mai jos)
  • Ilie DODEA a fost un comunist nomenclaturist, gorbaciovist (perestroikist) și adept al schimbării garniturii ceaușiste de la conducere, cu o garnitură nouă – tot comunistă – dar din care să facă și el parte

 

 

Cu câteva zile în urmă am citit interviul acordat de Vasile ILIE lui Florin Antohi, editor al lunarului ”Mesagerul” care apare la Miroslava, județul Iași. Interviul mi-a trezit multe amintiri și cred că, pe lângă cele câteva extrase din interviu pe care le reproduc mai jos, pot fi utile sub raport istoric și propriile mele mărturii pe tema presupusei ”revoluții române”. Totodată, am găsit de cuviință să aduc în atenție câteva dintre adnotările diverselor instituții ieșene (Radio Iași, Cronica veche), dar și ale unor persoane cunoscute în Iași și nu numai, pe tema dată, îndeosebi cele referitoare la personalitatea ”omului de cultură” Ilie DODEA. Fără a fi ireverențios sau nerecunoscător omului Ilie DODEA pentru cooperarea pe care am avut-o la UMF (fost IMF) Iași, pentru încrederea pe care mi-a acordat-o spunându-mi deschis lucruri extrem de sensibile (dar, după cum se vede și din interviu, le-a spus la multă lume), mă încăpățânez să susțin că mai important decât adevărul nu este nimic altceva care să conteze. De aceea, precizez – îndeosebi pentru aceia care l-au cunoscut îndeaproape – că ”marele om de cultură” Ilie Dodea, nu era decât un om cultivat, ceva peste medie, dar cu un aplomb mult peste medie în a afișa dimensiunea sa culturală, intelectuală, profesorală, vizionară, revoluționară etc. De asemenea, cred că este un deserviciu adus istoriografiei culturii ieșene să vorbești azi despre ”profesorul Ilie Dodea”, în timp ce el nu a trecut niciodată pragul de lector universitar. Totodată, în mod total mincinos (specific bolșevicilor) se minte prin omisiune trecându-se sub tăcere tocmai funcțiile sale pe linie de partid: director al Școlii de partid Iași și rector al Academiei Ștefan Gheorghiu, ambele fiind funcții administrative, nicidecum recunoașteri ale calităților sale de ”mare om de cultură”. Calitatea de director al Centrului de Librării Iași iarăși nu este o dovadă a faptului că Ilie Dodea era un intelectual de prim rang al Iașului, ci a faptului că era parte componentă a nomenclaturii comuniste locale și naționale. Așa cum voi sublinia și în partea de amintiri personale legate de Ilie Dodea, acesta era un om citit, bine informat, abil și – totodată – deschis larg spre comunicare. Studenții îi apreciau prelegerile, adesea presărate cu critici mai mult sau mai puțin voalate la adresa conducerii superioare de partid, critici care atrăgeau popularitate și notorietate. M-aș bucura dacă acest articol va fi citit și de alte persoane care l-au cunoscut și care pot întregi, prin comentarii, tabloul unei personalități comuniste ieșene a anilor 70-80.

 

INTERVIU: ”Așa am crezut eu că pot ajuta oamenii din postura de consilier local” (extrase)

 

Ilie Vasile (I.V): La Centrul de Librării (Iași – nota LD) am lucrat cu Ilie Dodea, om de mare cultură.

…..

I.V. Eu l-am cunoscut personal pe președintele Iliescu încă înainte de revoluție, în 1987, pe vremea când lucram la Centrul de Librării. Și nu mi-a plăcut. A venit la noi la Centru… pe atunci directorul Ilie DODEA era directorul Centrului de Librării (e și nașul unuia dintre băieții mei)…

Rep.: Și mai trăiește?

I.V. Nu mai trăiește. Ilie Dodea a fost omorât înainte de evenimentele din 1989. El trebuia de fapt să înceapă revoluția la Iași în noiembrie, organizată de dânsul… iar eu i-am dus perna cu decorații, peste 40 la număr… am fost foarte apropiați…

Rep.: Așa… și prin Dodea l-ați cunoscut pe Iliescu...

I.V.: Da, am vorbit și cu Dodea înainte de revoluție, după întâlnirea din noiembrie care s-a ținut la hotelul partidului (actualmente cămin al stdenților de la teologie, lângă Primăria Iași – n.r.) și mi-a spus atunci că Iliescu va fi următorul președinte, după alungarea lui Ceaușescu. Mi-a zis și când va avea loc revoluția, că avea mare încredere în mine.

Rep.: Deci asta a fost înainte de 89…

I.P.: În 87, cu doi ani înainte. Nu a mai apucat-o…

  1. : Cum a fost omorât?

I.V.: Printr-un vaccin.

Rep.: M-a impresionat mult povestea asta cu Dodea. Nu v-a luat la întrebări Securitatea?

I.P.: Nu, pentru că nu eram guraliv și mi-am văzut de treaba mea. Nimeni nu știa că am vreo legătură cu el până nu a murit…

Rep.: Să revenim la Iliescu. Spuneați că la început ați avut încredere în el, mai apoi ce s-a întâmplat?

I.V.: După ce ieșise lumea în stradă și am văzut cum vorbește, cum se poartă, mi-am schimbat total impresia despre el. Nu l-am mai suportat pe Iliescu și nici acum; când îl văd la televizor mi se face greață. Ăsta a pornit tot răul în țara asta! Dacă atunci la revoluție s-ar fi pus Regele înapoi lucrurile ar fi fost mult mai bine acum… dar de acum nu mai contează…

………………   A consemnat Florin Antohi

 

(Cf. ”Mesagerul” (Lunar al Comunei Miroslava, Jud. Iași), Iunie 2014, An VI, Tiraj 6000 exemplare. Vezi http://www.primariamiroslava.ro/ziar-local  respectiv http://www.primariamiroslava.ro/ziar/2014/ziar_2014_06.pdf.pdf )

 

Despre Ilie Dodea în presa ieșeană recentă:

6 iulie 1934 S-a născut, la Dagâţa, jud. Iaşi, Ilie DODEA (m.1989), om de cultură român. Figură proeminentă a vieţii culturale ieşene. Profesor, conducător de instituţii culturale, publicist, el a fost călăuzit de aforismul care îi aparţine: „Ori scrie, ori săvârşeşte ceva despre care să se scrie”. A fost o prezenţă de marcă în publicistica ieşeană, abordând cu talent genul aforismelor şi al epigramei. (Radio Iași News)

 

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri-2/Casa%20si%20gradina/profesorul-ilie-dodea–250128.html    (2009, Profesorul Ilie Dodea – 75 de ani de la naștere, nesemnat)

http://www.ziaruldeiasi.ro/local/revolutia-romana-la-iasi~ni60p2  (2009, Radu Părpăuță)

https://liviudrugus.wordpress.com/tag/ilie-dodea/  (”Toader”, de Liviu Druguș, ian 2014)

http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr59p19-22.pdf (Nicolae Turtureanu, ”20 de priviri în urmă, Fără mînie”, în: Revista Română, 2010)

http://www.amosnews.ro/arhiva/1988-ion-iliescu-stia-ceausescu-va-pica-22-12-2003 Ion Arhip despre Dodea și Iliescu, Eduard Alexandru: ”În 1988, Iliescu știa că Ceaușescu va pica”, Amos News, 22 12. 2003

http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/11/cronica-veche-nr-22.pdf

 

 Amintirile mele despre Ilie DODEA (1934 – 1989) – comunist nomenclaturist, reformist, gorbaciovist, perestroikist, leninist – fostul posibil viitor prim-ministru al României postCeaușescu

 

Se împlineau, în anul de grație 1976, cei cinci ani ai mei de ucenicie în domeniul cercetărilor economice în cadrul Sectorului de Cercetări Economice (componentă a Centrului de Științe Sociale, subordonat Filialei Iași a Academiei Române), acesta fiind primul meu serviciu după absolvirea Facultății de Științe Economice din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” din Iași, în anul 1971. Rectorul de atunci al Universității, profesorul Mihai Todosia îmi propusese încă din anul trei ca la terminarea celor patru ani de studii să rămân asistentul său la Catedra de Doctrine economice. Dar, ghinion, perioada de ”liberalizare” mimată de noul conducător al României, Nicolae Ceaușescu se încheiase chiar în acel an. (Vorba bancului: ”Pauza s-a termina;.capul la fund!”). Nefiind membru de partid nu am putut opta, la absolvire, pentru un post în învățământul superior, și încă la o catedră foarte ”ideologică” așa cum era cea de Economiei politică și Doctrine economice, condusă de Mihai Todosia. Se revenise la sistemul dosarelor de cadre cu verificări la sânge, promovarea doar a elementelor cu ”origine socială sănătoasă”, acceptarea pe funcții ideologice sensibile doar a membrilor de partid, a elementelor dedicate ”cauzei” etc.  Așadar, am fost vărsat la ”cercetare”, în așteptarea unor vremuri mai bune… Sfântă iluzie! Vremurile bune sunt mereu legate de viitor…

 

Pentru mine, cei cinci ani de ucenicie au echivalat cu absolvirea mai multor facultăți, curiozitatea mea de a afla lucruri noi concretizându-se în participarea la ședințele de lucru ale colegilor de la celelalte ”sectoare”: filosofie, sociologie și psihologie, în primul rând. De aici și propensiunea mea către școlile de gândire subiectiviste, psihologiste, personaliste – adică exact ce se critica tot mai vehement în, plan ideologic, în anii colectivismului stalinist vopsit în tricolor contruit cu multă ambiție de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Librăriile și anticariatele făceau parte din programul meu ZILNIC de activitate. Apoi bibliotecile cu colecțiile de ziare și reviste vechi… Faptul că nu am acceptat, după un an de la angajare, invitația profesorului Mihai Todosia de a-mi pregăti dosarul în vederea transferului la Catedra pe care o conducea, a dus la o răcire a relațiilor cu ”protectorul” meu de rang foarte înalt. Desigur, conducerea Centrului și a Sectorului au preluat informația și au acționat în consecință: din ”preferatul/ protejatul” lui Todosia am devenit un .. paria (adică un nimeni al nimănui, un bun de … aruncat). Nu mi se mai permiteau lungile peripluri prin anticariate și librării. Am solicitat locuință (având doi copii) – dar a fost preferat portarul de la Institutul de Chimie care avea… patru copii! Logic, nu? Evident, după ce am criticat (îndeosebi din punct de vedere logic și ortografic) lucrări ale colegilor, inclusiv ale șefului, situația mea era tot mai dificilă. Mă înscrisesem la Facultatea de Matematică și îmi consumam o parte din timp mergând la cursuri la ”zi”, ceea ce împieta asupra timpului alocat … statului la serviciu.

 

În primăvara anului 1976 a venit la șeful meu (de sector), Alecsandru TACU, un domn cu un braț de cărți în engleză și franceză pe care i le-a oferit (șefului, evident) spre a le da la tradus celor din subordinea sa. Erau cărți trase la copiator (la ”xeros” cum se spunea și pe atunci). La plecare, șeful ne-a precizat – ca să se știe!: este tovarășul Ilie Dodea, noul director al Școlii de partid Iași. Era un bărbat de circa 40 de ani, mic de statură, brunet, destul de plinuț, cu priviri foarte agere, cu o dantură perfectă și cu zâmbetul mereu pe buze. Unii dintre colegi mai aveau ceva referințe despre personaj, având informații atât din zona academică (Universitatea ”Al. I. Cuza”) cât și din zona comunistă/ peceristă: ”e un tip foarte doxat, modest, omenos și comunicativ”; ”de oameni ca el ar fi nevoie la conducerea țării” etc. La următoarea vizită, cu timiditatea mea transformată subit și ad hoc în curaj plin de aroganță, l-am abordat, pe hol, pe ”amicul șefului”, omul ”de la partid” . ”Nu vă supărați, aș vrea să citesc și eu cărțile pe care le-ați adus azi….” . Reacția sa a fost peste așteptările mele: ”veniți mâine la zece, la mine la birou, la Școala de Partid din Copou”. Incredibil, dar adevărat! Paria/ urgisitul/ proscrisul care eram eu în acel an, eram invitat la directorul Școlii de Partid Iași, care era el, doxatul Ilie Dodea…. Am fost punctual și m-am trezit cu un teanc de cărți, trase la copiator, cartonate cu numele autorilor și cu titlurile gravate pe copertă: ”Sunt pentru dumneavoastră”, mi-a zis omul de 42 de ani (eu având atunci doar 26). Mi-a dat un tichet de intrare la Biblioteca Școlii de Partid, precum și ”consemnul” de a avea intrare liberă la ”Poartă”. Am simțit că se purta cu mine ca cu un coleg, ba chiar de la egal la egal… Așa a început o colaborare prietenoasă cu cel care a fost Ilie Dodea, colaborare care a durat până în anul 1989, anul morții sale subite (dar larg și divers interpretate atunci de colegii și studenții mei de la Medicină). Și pentru că discuțiile noastre erau și pe teme de teorie economică, filosofie, literatură etc. într-una din zile Ilie Dodea îmi spune: eu am o normă de lector la Economie politică la ”Medicină”. Nu ați vrea să veniți ca asistent la Catedra de Științe Sociale de la IMF?  Răspunsul meu a fost imediat, postul s-a scos la concurs, am susținut examenul de fixare pe post și din septembrie 1976 eram deja asistent la IMF (Institutul de Medicină și Farmacie) Iași. Oarecum surprinzător pentru mine, transferul meu la IMF s-a consemnat în cartea de muncă cu cea mai grea ”literă”: litera i. Aceasta însemna că eram un element periculos, fără calități și … indisciplinat! Între timp reușisem să devin și membru PCR fără de care, probabil, dosarul meu de viitor asistent universitar ar fi fost respins. Acceptarea candidaturii mele pentru a fi primit în partid s-a făcut cu ajutorul direct (ușor ”cointeresat”) oferit de un nou coleg, juristul Florin Marcel SAVA, adus de la Bârlad tot de ”liberalul” Mihai Todosia.

 

Am fost ”avertizat” că va trebui să țin și cursul de Economie Politică, din când în când… atunci când noul meu șef, Ilie Dodea, era plecat sau ocupat cu chestiuni de partid. Practic, am ținut marea majoritate a cursurilor, din 1978 fiind titularizat lector, dar cu leafa de asistent (”știți, nu sunt fonduri…”) până în decembrie 89….Așadar, 11 ani au trecut până în momentul când au ”venit fonduri”. Eu mă așteptam să mi se plătească diferența de salariu pentru acea perioadă, dar noua conducere revoluționară de la IMF (devenit UMF) a considerat că nu dă bine să plătească ”propagandiști” ceaușiști…Mai mult, deși aveam titlul de lector (obținut perfect legal) noua conducere mi-a scos postul de lector la concurs, iar dosarul meu, perfect legal, a fost respins astfel încât… mi s-a făcut favoarea de a rămâne pe postul de asistent!  Oportunitatea de a ține cursurile din norma lui Ilie Dodea (pentru care, bineînțeles, nu eram plătit…) a fost favorizată și de plecarea sa la București, pentru câțiva ani, pe poziția de Rector al Academiei ”Ștefan Gheorghiu”, apoi  de implicarea sa tot mai consistentă în opoziția anticeaușistă.

 

Într-o după amiază din anul 1987, Ilie Dodea (lector universitar, fără doctorat) mi-a spus să trec pe la el pe acasă, să discutăm câteva aspecte legate de propunerea mea de a introduce o nouă disciplină – adecvată profilului instituției noastre (medicina) – și anume ”Economie sanitară”, pe care, ulterior, am redenumit-o Economica Sănătății. Propunerea era oarecum riscantă și interpretabilă. Dar eu am interpretat-o și motivat-o în sensul că partea de Economie mondială (predată în semestrul II la anul III) nu era atât de utilă pentru mediciniști așa cum ar fi Economia sanitară. Important este că această disciplină a fost inclusă, oficial, în programă, eu fiind lector titular la Economie sanitară iar Ilie Dodea lector titular la Economie politică. Presupun că aprobarea de către Minister a unei atari propuneri riscante a fost influențată și de relațiile lui Ilie Dodea la București. Atașamentul meu față de noua disciplină a fost unul total. Am început să întreb prietenii mei prin corespondență din străinătate, unii încă din perioada liceului, despre eventuală literatură și posibilități de specializare. Nefiind ”prea” ideologică, Economia sanitară a devenit mai mult o disciplină tehnică. Prietena mea irlandeză Jane Crawford mi-a scris despre o Catedră de Healthcare Economics în Irlanda de Nord, și primisem chiar invitații de a merge acolo. (Mai trebuie oare să spun că gorbaciovismul dădude mari speranțe Occidentului că se va reuși aplicarea Convenției de la Helsinki privind libera circulație a persoanelor pentru țările socialiste?). Adaug, în context, că în 1990, am primit aprobarea Ministerului Învățământului, plus costul avionului până la Londra, dar British Council din acea vreme era condus de un ”șmecheraș” care m-a păcălit cu susținerea financiară până în preziua plecării… Am reușit doar să vizitez Londra și London School of Hygiene and Tropical Medicine (am primit și o adeverință de Visiting Professor… ce onoare!). Dar, mai important este că am adunat suficientă literatură și cunoaștere pentru a putea participa (în perioada 1994-1995) la Chișinău, la derularea proiectului de privatizare a farmaciilor, apoi la București (în perioada 1995-1996) la pregătirea reformei sanitare în cadrul unui proiect european, rezultatul căruia s-a concretizat (parțial, evident…) în Legea care a permis apoi introducerea sistemului asigurărilor sociale de sănătate în România. Și toate astea au pornit de la colaborarea mea prietenoasă cu comunistul răzvrătit Ilie Dodea.

 

În aceeași perioadă în care reușisem să înlocuiesc jumătate de Economia politică pentru anul III Medicină cu un curs nou, Economie sanitară, iar distanțele dintre mine și Ilie Dodea se reduseseră mult, generând o maximă deschidere reciprocă, am simțit că mi se acordă o atenție sporită, lucru nu prea explicabil pentru mine. Pe fondul acestui capital de încredere, într-una dintre întâlnirile noastre la Ilie Dodea acasă, șeful și colegul meu mi-a dezvăluit intențiile unor oameni din partid de a produce o schimbare…. Naivitatea mea de atunci accepta ideea de shimbare cu mare ușurință, fiind chiar încântat de schimbarea produsă în programa de învățământ prin introducerea Economiei sanitare…  În mintea mea, vedeam doar noi schimbări curriculare sau de conținut la unele discipline… În niciun caz nu vedeam schimbări de regim, de sistem politic sau de persoane din ”capul statului”… Pur și simplu nu-mi puteam imagina alternativa, deși în teza mea de doctorat (neacceptată pe atunci, mai exact în 1984 – fatidic an!,  la susținere) agreeam ideile economice radicale și libertare de stânga, dar contrare bolșevismului sovietic stalinist dictatorial și imperialist… Și totuși, din discuție în discuție, și încurajați și de un pahar de vin roșu, Ilie Dodea mi-a spus despre Ion Iliescu ca fiind în mod cert viitorul președinte al României, apoi mi-a vorbit despre posibilitatea ca el însuși să devină prim ministru, caz în care m-ar agreea ca ministru de externe… Aveam deja aproape 40 de ani și mi se repeta mereu, de către amici, colegi sau cunoștințe ”întâmplătoare” că (ne) sosise vremea noastră…  Dar chiar și în acest context în care și dorința de afirmare era firească, nu am crezut în acea propunere, considerând-o ca fiind un fel de testare a disponibilității mele de a parveni pe căi ocolite, fapt care îmi repugna și nu era în concordanță cu spirtul capricornului bucovinean care credea sincer că doar munca te poate propulsa, promova etcetera… Așa încât nu am zis nici da nici nu, luând doar act de o probabilitate care mi se părea că nu mă poate privi sub nicio formă… Ulterior, citind articole despre pregătirea schimbării eșalonului conducător al României am aflat că în mai multe orașe s-au făcut propuneri de ”guverne umbră” cu nominalizări cât se poate de concrete. Chiar dacă nu ar fi devenit prim ministru, în cazul în care ar mai fi trăit, probabil Ilie Dodea ar fi devenit, presupun, unul dintre oamenii importanți ai regimului neobolșevic Iliescu, posibil un șef pe linie economică sau ideologică. Moartea sa, în august 1989, insuccesul simulacrului de revoluție (cu voie de la stăpânire, desigur)  de la Iași, au făcut ca ponderea ieșenilor în noile structuri de conducere a țării să fie una mereu minimă sau cu indivizi de minimă valoare politică. Iașul a rămas o zonă a amintirilor, a nostalgicilor după geniile literare și politice ale începuturilor statalității românești, dar sub raport politic și cultural Iașul a re-devenit, treptat-treptat, o provincie tot mai înapoiată și mai uitată de lume…  Spuneam că voi aminti cîteva dintre zvonurile care se intensificau îndeosebi când Ilie Dodea se mai interna în Spitalul Spiridon din Iași: ”suferă de o boală incurabilă. Nu are scăpare” (îmi spunea Dan Boeru, un coleg și apropiat al Alinei Mungiu, pe atunci studentă medicinistă eminentă, dar cu preocupări culturale extrem de largi. La una dintre sesiunile de comunicări ”științifice” studențești a ales o temă despre arta medievală, împreună cu colegul Boeru, temă pe care am coordonat-o, întâmplător, oare?). ”Va fi omorât la fel ca Virgil Trofin” – emiteau alții, argumentând că ”este pe lista neagră” a lui Ceaușescu. Etc. Medicii care l-au tratat mi-au spus, pe la sfârșitul anilor 90 că Dodea suferea de pancreatită cronică și că nu era leac pentru așa ceva…  Presupunând că ar fi fost suficient de sănătos și ar fi trăit și zilele postdecembriste cred că ar fi fost și el dezamăgit de mersul lucrurilor… Poate ar fi rămas un comunist nostalgic și promotor al dictaturilor luminate sau chiar un susținător al regalității… Greu de intuit cu mai multă precizie… Dar putea fi și unul dintre fiii devorați ai ”revoluției române”, poziția sa de director la Școala de partid fiind mai slabă, în pereioada postdecembristă, decât aceea a unui director de Editură tehnică.

 

Am încercat, luni 14 iulie, să iau legătura cu Vasile ILIE, consilierul comunal din partea PDL, cel care a făcut dezvăluirile referitoare la caracterul planificat al ”revoluției române”, precizându-i că doresc să dezvolt puțin subiectul Ilie Dodea. Nu era în localitate, mi-a promis o întâlnire a doua zi, marți. Am revenit cu telefonul, dar mi-a spus că în cursul săptămânii este, întotdeauna, foarte ocupat și că întâlnirea ar putea avea loc abia duminică. Probabil duminică va fi la biserică sau va avea musafiri… Am dedus, sper eu destul de corect, că dl Vasile ILIE nu dorește să discutăm mai mul(e) despre începuturile ”revoluției române” de la Iași, astfel încât mă mulțumesc, aici, cu declarațiile domniei sale din lunarul ”Mesagerul”, despre modul cum se pregătea mult prea spontana și haotica revoltă a ieșenilor împotriva Ceaușescului.

 

Sper ca cititorii să sesizeze faptul că, inițial, complotiștii vroiau doar să înlocuiască familia Ceaușescu, și nu-și propuneau să renunțe la partidul comunist, la sistemul feudal nomenclaturist clientelar – vizibil și acum, la 25 de ani după… -,   la ideea de ”socialism cu față umană” etc. Ei, în frunte cu Ion Iliescu, nu-și imaginau nicicum dispariția URSS, a bolșevismului sovietic rus și a dictaturilor totalitare comuniste din Europa, și, în consecință, doreau doar o schimbare de fațadă, temporară și benefică în primul rând lor. Tot cititorii se vor întreba, probabil, de unde această acribie a unora (inclusiv a mea) de a sublinia că nu a existat nicio revoltă spontană și cu atât mai puțin o revoluție anticomunistă în decembrie 1989. Răspunsul meu este unul singur: tot ce este clădit pe minciună este sortit pieirii sau nimicniciei. Adevărul poate vindeca orice societate bolnavă, așa cum este – de multe decenii – și societatea românească. Poveștile cu teroriști arabi sau cu întâlnirea întâmplătoare a complotiștilor pentru lansarea FSN, după fuga lui Ceaușescu, sunt deja penibile și nici nu vreau să știu cât de cosmetizată a fost și, probabil, încă mai este lovitura de stat din decembrie 1989 în manualele de istorie de liceu și chiar în cursurile universitare.

Liviu Druguș

 

Miercuri, 16 iulie 2014, Miroslava, jud Iași

 

www.facebook.com/liviu.drugus                                  www.liviudrugus.wordpress.com