liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Putna

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 432. Joi 8 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (154).


Joi 7 iulie 1966. Dimineață mama m-a trezit de cîteva ori pe la 8 zicîndu-mi că am treabă, dar eu nu mă mai dădeam sculat. Cred că eram tare obosit. Azi tata l-a tăiat pe prevestitorul vremii – cucoșul cel alb. După ce m-am sculat n-am făcut mare brînză Am adus apă, am păzit puii și… gata! M-am apucat însă de engleză pentru a recupera lecțiile pierdute. Scriind mult, am reușit ca în cursul zilei de azi să fac trei lecții (dar încă n-am ajuns la zi). Am socotit că dacă fac zilnic cîte o lecție ajung să termin pe 1 septembrie.

Dimineața am cules vreo 3 kg de vișine – desert la masă. Tata a fost la o stînă și a adus 10 kg de brînză (dar a păstrat bonul și mai poate cumpăra 10 kg…). Pînă la amiază atmosefera era fierbinte și parcă totul frigea. Azi am stat mai mult cu pielea (de căldură). Azi mama mi-a arătat că a găsit Jurnalul pe care eu îl dosisem sub ”salteaua” patului meu din bucătărie. M-a întrebat de Lia și de ocupațiile mele ”extrașcolare”. M-a dojenit un pic și, văzînd că eu nu mă prea sinchisesc și că-mi cam iau nasul la purtare m-a amenințat că-i spune tatei. Știu că pe asta n-o va face. Acuma mama îmi citește aproape regulat Jurnalul și m-am obișnuit cu asta. Rîndurile ce le scriu acum le va vedea peste cîteva zile, dacă nu chiar mîine dimineață pînă a mă scula eu…

La amiază m-am întins pe canapeaua din sufragerie și m-am prefăcut că dorm. Mama, sigură de lucrul ăsta s-a dus în bucătărie, la valiză (pe care o țin descuiată) și a început să se delecteze cu lectura Jurnalului (vol. 8). Deodată am deschis ușa. Abia a reușit să-l arunce în valiză și să se prefacă că aranjează un țol. Am rîs un pic pe chestia asta…

La amiază, după ce-am prînzit ne-am adăpostit imediat în sufragerie din cauza căldurii toride. Azi m-aș fi putut duce la scăldat dar nu mi-a dat prin cap. Mama și tata au ațipit un pic iar eu am scris la limba engleză. Pînă seara am tot avut ocupații. Pînă să se trezească tata eu am ieșit în verandă și m-am bărbierit (mustața și fața) pentru a doua oară. M-am simțit foarte bine după asta. Mai ales după ce m-am spălat și am dat cu piatră acră.

Azi n-am reușit să citesc niciun rînd și-mi pare rău. După amiază am făcut o tăbuiață de crupe. Coca + Ileana (fetele Ostinei) + Ostina aproape că m-au rugat să  merg mîine cu ele la bureți, dar le-am refuzat categoric. Mi-e greu să umblu așa prin păduri (cînd n-am cu cine de teapa mea).

(Am 32 de lei. Îmi mai trebuie 13 pt a-mi cumpăra un cuțit de 45 lei, frumos, cu multe lame).

Dupămasă a plouat zdravăn cu descărcări electrice și cu un pic de vînt spre marea frică a mamei. Am fost nevoiți să ne închidem în casă, să mîncăm pe la vreo 19 și nu mult după asta să aprindem și lampa (cu gaz). Eu am terminat de scris și de învățat cele trei lecții, mama a citit, apoi s-a culcat, iar eu m-am dat pe ”însemnat”. Am scris pe ieri și pe azi pînă la ora 0.20.

Vineri 8 iulie 1966. Aseară, după ce m-am cărăbănit în bucătărie am mai stat în pat pînă pe la 1. Tata a venit să bea apă și aproape s-a supărat pe mine (”Ăsta-i program? Mîne dimineață n-o să te poți scula”). Și chiar așa a fost. Dimineață aș fi dat mult să mai stau un pic în pat. Tata s-a sculat de dimineață și – cît singur, cît cu mama – a curmat o grămadă de lodve de un metru pe care apoi le-a despicat. A trebuit să ies și eu pe la 8.30 să curm lemne cu tata, cu toate că bătătura pe care o căpătasem tot de la fierăstrău încă nu-mi trecuse.

Dimineața era cald și un pic de soare. Treptat treptat s-au adunat nori, apoi a început o ploaie sîcîitoare care ne-a cam zădărnicit planurile. Cu toate astea am lucrat o vreme și pe ploaie, bine îmbrăcați. Lemnele despicate le-am clădit lîngă peretele dinspre răsărit al bucătăriei, între doi pari prinși pînă-n grindă. Pînă seara, cu un pic de efort am reușit să curmăm tot, tata le-a despicat, iar eu le-am clădit pînă sub streașină. O rezervă bună pentru iarnă. Aseară am pus Jurnalul sub somiera mamei și am pus și-un semn să văd dacă-i umblat. Dimineață, mama mi-a spus că a măturat în sufragerie și deci a dat peste el. Și-a dat cuvîntul că nu l-a citit. De fapt, n-au rămas prea multe zile. Cunoaște aproape tot conținutul acestui caiet.

Azi tata m-a luat cu lama pe gît și mi-a reînnoit bordura. Mi se pare că tata nu știe nimic de existența Jurnalului meu.

Mama a făcut azi la ”muncitori” două tăvi cu plăcinte (cu brînză și cu vișine). Spre seară a plouat zdravăn, ca ploile de vară, iar în restul zilei – cu țîrîita. Am umblat mult prin ploaie, desculț și mai trebăluind cîte ceva. Ziua n-am reușit decît să învăț cuvintele de la Lesson 12 care-s foarte  grele și în majoritatea lor necunoscute.

Am cinat pe la 19. La 20.30 mama și tata s-au culcat. Eu am rămas și mi-am scris lecția la engleză, apoi mi-am scris Jurnalul pînă la 22.30. Afară ploaia a încetat. Apoi am stat și-am mai citit în pat încă o jumătate de oră. Mă ustură ochii.

Sîmbătă 9 iulie 1966. Dimineața m-a sculat mama pe la 8. Totul era inundat de lumina puternică a soarelui ce încălzea pămîntul proaspăt și ud. Tata începuse să taie lemne. M-am spălat și m-am înființat și eu ”la datorie”. După ce-am tăiat o mică stivă de lemne, am venit în casă, am mîncat, apoi – iar la lemne. La 9 am ascultat puțin Moscova. Cu lemnele pe care le-am curmat și despicat astăzi am acoperit întreg peretele de la bucătărie pînă sub strașină. După ce-am terminat cu lemnele care alcătuiau cei doi steri jumate aduși nu de mult am început să tăiem un ster pe care-l aveam de anul trecut și care este uscat bine. Lemnele curmate și despicate le-am așezat la găini ocupînd jumătate din peretele de lîngă săliță. Cu un pic de efort am terminat cam cu toate lemnele. Mai avem o stivă de stejar pe care le-om hăcui luni. Apoi tata va aduce altele și vom proceda la fel. Tata vrea să se asigure pe vreo două ierni. E sigur că din toamnă va fi un singur salar(iu) în casă și e bine să existe provizii. Așa face omul gospodar: vara sanie și iarna car. Cu ocazia asta fac și eu un pic de sport. Dar mîinile neantrenate și neînvățate mă ustură binișor în urma beșicilor sparte și a zgîrieturilor de la lemne și ferăstrău. În acțiunea noastră entuziastă a intervenit iar ploaia. O negură care aducea și spaimă pe lîngă ploaie a venit pe neașteptate de peste Cudrina, acoperind cerul și trăgîndu-i o ploaie zdravănă. (L.D.: Cudrina era dealul care domina întreg satul. Casa noastră era la poalele acestui deal. Toponimia este incertă/ necunoscută/ neatestată, dar avansez aici o ipoteză, mai exact o filieră silvică ce ține de ”codru” (nume de băiat Codrin, nume de fată Codrina, pronunțat de unii Cudrina). După o jumătate de oră însă soarele strălucea iar și noi ne-am reluat activitatea.

Aseară ascunsesem Jurnalul în sobă, dar nu de teamă că mi-l va citi mama. Vreau să fac puțin jocul șoarecului cu pisica. Oricum, nu e prea plăcut să ai în casă un polițai care e în același timp și moralist. Bine că nu apelează și la serviciile ”judecătorului” (The Father) care ar aplica și pedepse…

Azi mama a spălat rufe și a trebuit să-i aduc mai multă apă. Termosul pe care l-a cumpărat mama de la București (37.5- + 17) a intrat în folosință. De fiecare dată cînd aduc apă rece, îl umplu și răceala se menține și 24h. E f bun.

Azi am citit în ziarul ”Munca” textul ”Declarației cu privire la agresiunea SUA în Viet-Nam” adoptataă de Conferința de la București (În punctul 3 al Declarației se scrie: ”Se declară gata ca la cererea exprimată de guvernul RDV să ofere voluntarilor posibilitatea de a pleca în Viet-Nam pentru a ajuta poporul vietnamez în lupta împotriva agresorilor americani”). În cazul ăsta, lupta se va duce între cele două ”lumi” existente și se va transforma într-o luptă cu caracter mondial…

Azi n-am mai făcut lecția la engleză.

Seara, după ce pe la ora 18 am terminat toată treaba, ne-am strîns în casă constrînși fiind de vîntul și vremea rece de afară.

Mama și tata s-au culcat pe la vreo 9, iar eu am stat și am citit încontinuu din ”Întunecare”, apoi mi-am scris ”Jurnalul”. Acum e ora 0 și 15 minute. După o pauză de cîteva zile am reintrat în programul de culcare la ore tîrzii. Avînd în vedere vremea cam năbădăioasă am amînat excursia de la Putna pe care urma s-o fac mîine.

Duminică 10 iulie 1966. Azi se împlinesc 500 de ani de la zidirea mînăstirii Putna, eveniment discutat în toate ziarele. De asemenea, s-a vorbit mult despre asta și la radio. La Putna au avut loc mitinguri și serbări. Platon Pardău a deschis festivitățile. Odinioară, exact acum o sută de ani Eminescu, Porumbescu, Slavici ș.a. se agitau manifestîndu-se tot acolo, la Putna, cu ocazia împlinirii a patru veacuri. Acum îmi pare rău că n-am mai mers la Putna cu bicicleta.

Ziua de azi n-a fost umbrită de absolut de niciun nor aducător de ploaie. Au plecat de la Grămești peste o sută de oameni, cu camioanele. Fiind o zi frumoasă am simțit cu adevărat că e duminică. Mai ales că n-am depus niciun efort fizic și nici intelectual.

Dimineața nu m-am sculat decît atunci cînd am constatat că-s sătul de somn și nu mai pot dormi. Pe la 11 a venit și poștașul Amorăriței care ne-a adus ”Munca” și ”Magazinul”  (”Femeia nu găsește niciodată că e de vină, ci întotdeauna e di-vină”).

Am citit ”Declarația cu privire la întărirea păcii și securității în Europa”.

Pînă la ora 13 am jucat cu mama încontinuu table. Am jucat pe bani: un leu linia, doi lei marțul. Am jucat mult și cîștigurile și pierderile erau cînd de o parte cînd de cealaltă. La sfîrșit, i-am rămas dator mamei cu doi lei, iar mai tîrziu am rămas chit. Am jucat o zi întreagă fără să cîștigăm nimic! Tata a fost după lemne și s-a întors după amiază. Eu am mai citit, mai ales spre seară. După cină am citit încontinuu pînă la ora 23.30. (”Cine a plantat în viața lui un pom, acela n-a trăit degeaba”, ”Ordine, contraordine, paraordine și dezordine”, ”Era foarte scund și cu mustăți de uriaș; așa că părea nu un vizitiu cu mustăți, ci o pereche de mustăți cu vizitiu anexă”, ”Verigheta – simbol al sclavajului conjugal”, ”De multe ori iubirea nu se mai întreține decît prin acest parazit galben – gelozia”, ”consum fiindcă mă consum” – M.V., ”O femeie nu-și poate frînge niciodată capul pentru că nu poți frînge ceva ce ai pierdut de mult”, ”A fost odată un mic copilaș/ Ce nu știa/ Ce nu știa să dea din mîini/ Această poveste dacă v-a plăcut/ Eu pot s-o spun de la-nceput/ A fost odată un mic copil/ Ce nu știa…” .

Seara, tata s-a culcat, ca de obicei devreme, iar mama a stat pînă la 23.30 și a citit ”Magazinul”. După ora asta, de față cu mama care se pregătea pentru culcare, am început să-mi scriu Jurnalul. Acum e ora 23.50. Începînd din seara asta voi dormi în dormitor, pe canapea. Un loc de dormit de cel puțin zece ori mai bun decît patul improvizat din scînduri din bucătărie. La 23 am ascultat Radio Novi-Sad. Ca de obicei a dat un buletin de știri, starea vremii, recomandări din program, apoi o frumoasă muzică populară românească. Toată ziua de azi posturile noastre de radio au transmis muzică populară și în special ușoară. Azi a fost ultima zi a Campionatului Categoriei A la fotbal: Campioană – Petrolul Ploiești. CSMS Iași – pe locul 5! Retrogradează: Crișul Oradea și Siderurgistul Galați.

Luni 11 iulie 1966. Începînd de azi culegem vișinile. Avînd în vedere acest nou sport, nici azi n-am scris și n-am citit nimic. De dimineață și pînă la amiază, și de la amiază pînă la înserat am stat prin copaci. În planul nostru a figurat culegerea primului vișin de la poarta mare. Cam cu greu ”planul a fost îndeplinit”, reușind să culegem dintr-însul cinci căldări. Greutatea a constat în faptul că crengile erau crescute mult în afară și din copac era periculos de cules. Așa că am recurs la alte metode. Am luat o scară lungă de la tanti Lucreția, am pus-o în picioare și-am sprijinit-o cu scara mică. Tata o mai ținea (pentru orice eventualitate) iar eu m-am suit cît mai sus (în unele cazuri chiar pe ultima treaptă și, ținîndu-mă de crenguța de pe care culegeam, îmi făceam astfel echilibrul. O altă metodă descoperită tot acum: punem scara sub una din crăcile lăturalnice, o leg bine cu cureaua acolo, și mă sui apoi pe scară și chiar pe craca de deasupra culegînd și vișinile de prinprejur. Metoda asta am aplicat-o chiar și în copac. Am suit scara cea mică în copac, am legat-o, de asemenea, cu cureaua și am putut să mă agăț de crengi fără grijă. La cules ne mai ajutăm și de cîrlig, cu care tragem creanga pe care apoi o culegem mai ușor. Ceea ce-i greu la culesul vișinilor e că e cam migălos, vișinile fiind mici în comparație cu celelalte fructe. Apoi, stînd o zi în copac, într-o continuă încordare, obosești grozav. Anul ăsta avem vișine din belșug și-s și mari și frumoase. La amiază am dormit o oră în bucătărie, dar din cauza căldurii m-a durut capul cînd m-am trezit.

Azi Zîna a anunțat-o pe mama că a telefonat de la Rădăuți să merg mîine la școală și să duc o completare de 75 de lei! Spre seară, după ce am alcătuit o listă de cumpărături pentru mîine, m-am culcat pe la vreo 23.30 și-am adormit la 12.

Marți 12 iulie 1966. Aseară am ascultat în premieră emisiunea satirică ”Ora veselă”. A fost bine alcătuită și s-a putut rîde. Pe lîngă că m-am culcat tîrziu astă noapte m-am trezit pe la 2.30 și pînă la 3.30 n-am mai putut adormi.

O semilună foarte albăstruie stăruie pe cer la această oră: puțin mai tîrziu a început să se lumineze de ziuă. La 5.30 tata m-a sculat. M-am îmbrăcat cu ”uniforma” cu care-am fost și data trecută în Rădăuți. Am mîncat, mi-am pus cele necesare în servietă (pelerina, pompa, mîncare) și la 6.20 am plecat. Pe la poartă a trebuit să mă întorc căci văzusem că s-a desprins mînerul la servietă (ghinion!). La 6.30 am plecat pe răcoare. Soarele e destul de sus, dar aerul răcoros stăruiește. Prin sat m-am întîlnit cu Huienii. Ostina Huianu: ”Ia te uită ce flăcău fain!”. Cînd am ajuns la tei am făcut un mic popas ca apoi să pornesc cu forțe noi. Ca de obicei, am făcut exact o oră și jumătate pînă în orașul Rădăuți. Deci, la 8 fix am fost în centru. M-am îndreptat direct spre Școala Veche să-mi iau de-o grijă cu plata excursiei. Aici o mulțime de profesori tineri își dădeau examenul de definitivat. N-am găsit pe nimeni și a trebuit să mă întorc în oraș. Am trecut pe la autogară în speranța că-l voi întîlni pe Toader. Nu l-am întîlnit însă. Am stat apoi în parc lîngă tutungeria lui Goraș. În timp ce stăteam așa pe bancă l-am văzut pe Mircea Ungureanu cu bicicleta. Imediat am încălecat și l-am ajuns prin dreptul Casei de Cultură. Mergea la școală unde are preparații la matematică cu Bondor (Toți corigenții fac un astfel de ”antrenament”). Am mers cu el la școală. Școala întreagă e în reparație capitală aș putea zice. În fiecare an se investesc sume mari pentru astfel de lucrări. La școală m-am întîlnit cu Zăicescu. A vorbit frumos cu mine și mi-a spus că dacă mă întîlnesc cu Gherasim să-l trimit la el. După asta m-am întîlnit cu Costică Lungu, venit tot pentru ”antrenament”. N-a mai putut pleca la Timișoara din cauza asta. Am vorbit o mulțime de lucruri. Ne-am povestit unul altuia programul de vacanță. A fost și el la Putna duminică și n-a fost chiar grozav. A fost extraordinar de multă lume. Cică au fost 2900 mașini și tot atîtea motociclete. Popor: 40 000 de oameni. S-au întîmplat multe accidente. Cu bicicleta n-a fost chip de mers. De la ora 4 dimineața circulația era blocată de mașini. La 9.30 ne-am despărțit: eu m-am dus la școală și-am plătit excursia (primind și cîteva ”indicații pentru călătorie”. Plecarea la 5 dimineața, luni 18 iulie. Va trebui să vin duminică la Rădăuți. ”Completarea” m-a costat 65 de lei (la telefon s-a auzut 75). Din afacerea asta m-am făcut cu 10 lei. M-am întîlnit cu Rodica Moroșan care a plătit și ea. Mi-a spus că Toader a fost ieri și a plătit. Am ieșit apoi în oraș. În dreptul magazinului de Autoservire m-am întîlnit cu Halip Floria și Halip Neculai. Am stat și-am discutat cu ei mai bine de o oră. Neculai a intrat ca paznic la un SMT (L.D.: SMT = Stațiune de Mașini și Tractoare). Primește 700 lei pe lună: ziua citește lectura suplimentară, iar noaptea le doarme 100%. A intervenit apoi și Gavril Magopăț cu care n-am discutat decît cîteva cuvinte (avea o întîlnire). După cîteva minute apare și Țuca Vlonga, foarte tinerește și zveltă. Parcă s-a mai transformat. Nu mai este așa de disprețuitoare ca înainte. După ce-am epuizat sacul de impresii ne-am despărțit: Eu mi-am făcut cumpărăturile: 6kg de zahăr (54 lei). Am plecat apoi înspre internat și-am cumpărat un pachet de margarină care în realitate costă patru lei. Pe mine însă m-a costat nu mai 2 (I-am dat 4 lei, mi-a dat margarina și doi lei… rest). Astăzi m-am ales cu un cîștig de 12 lei. După asta m-am dus pe pășunea de lîngă hipodrom și-am mîncat (vișine și pîine). Am mers apoi pînă la autobază să văd dacă s-a soluționat cu uniformele de taxator ale lui Mircea. Dar contabila era plecată la bancă și n-am putut afla nimic. M-am dus la internat să las acolo bicicleta. Doamna Florea și Lucreția erau în bucătărie. Lucreția: ”Ai ieșit ”curat”? Eu: ”Da!”. Doamna Florea:Așa un băiat frumos să iasă ”murdar”?”. Dna Florea mi-a închis bicicleta în lemnărie și astfel mi-am luat de-o grijă.

Am ieșit în oraș. Mi-au mai rămas mai bine de 50 de lei. M-am hotărît să-mi cumpăr un cuțit bun, așa cum de mult mi-am dorit. Mi-am luat astfel un cuțit de 45 de lei, cu plăsele de sidef, două lame, destupător de sticle de bere, tire-bouchon, cuțit pentru deschis conserve și un fel de cui ascuțit pentru făcut găuri. E o comoară pentru mine!

În parc m-am întîlnit cu Costică și cu un consătean de-al lui Popovici Neculai. Am stat cu ei aproape o oră și m-am distrat de minune cu cîteva fete. A venit apoi Lucescu și Martinescu (doi ”prieteni” proaspeți de la veterinară). Lucescu ăsta-i un băiat frumos, solid și f. nostim la vorbă. Cu Martinescu am făcut o tablă și mi-a dat două linii. De la 14 la 16 am fost cu Costică la film (i l-am plătit eu). În sală m-am întîlnit cu Vulpe și Dobroghiu (din a XI-a E) și cu Popescu Felica (X D). Pe lîngă jurnal am văzut o minunată completare în culori despre un savant francez, mare iubitor de animale. Apoi a rulat filmul ”Femeia fidelă” (interzis pentru copiii pînă la 16 ani. Eu am 16 și1/2). Un film f bun cu învățăminte. De la 16 m-am mai plimbat cu Costică prin oraș. Am mers apoi cu el la Pold (a lui) care însă nu era acasă și ne-a făcut să așteptăm o jumate de oră în fața cazărmii. Am revenit în oraș. Ne-am întîlnit cu Marcela Larionescu. Costică a intrat în vorbă cu ea, iar eu m-am dus la internat și mi-am luat bicicleta. La 19 fără 10 am pornit și de pe loc i-am dat bătaie. Azi am avut numai vișinele la stomac plus mai multă apă, drept pentru care pe drum m-a apucat o diaree ca aceea… (am pățit-o!). La văile din Gropeni și Grămești am mînat nebunește. Totuși am ajuns acasă exact după o oră și jumătate.  Pe la C.A.P. m-am întîlnit cu Vasile Amariei; am schimbat numai cîteva cuvinte, din mers. Acasă am ajuns la 20.20.

Astăzi tata a mai cules singur trei găleți cu vișine. În bucătărie e o adevăraă fabrică. Se face vin și compot în cantități mari. Provizii pentru iarnă…

Seara am fost mort de oboseală, nu alta. Cu greu am rezistat să mai ascult și meciul de la Londra. Totuși, spre sfîrșit am adormit.

Aseară am ascultat meciul de deschidere a campiooanelor mondiale la fotbal, Anglia și Uruguay. Scor surpriză: 0-0. În seara asta s-a jucat la Liverpool meciul dintre Brazilia și Bulgaria. Scor 2-0 (au marcat Pele și Garincha). Spre mirarea mea fotbaliștii bulgari au fost mai buni decît mă așteptam. Brazilienii au cîștigat din două lovituri libere. S-au comis foarte multe faulturi. Eu prezic că campiona mondială va fi Brazilia urmată de Anglia, Italia, RFG și celelalte. U.S. a pierdut cu 0-3 în fața coreenilor (plus o palmă…). Seara am adormit înainte de 22…  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 427. Sîmbătă 3 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (149).


Sîmbătă 18 iunie 1966. Dimineața, pe la 5.30 tata s-a pornit cu bicicleta la Siret să schimbe butelia. A venit cu ea schimbată pe la 8 și eu dormeam încă. De voie, de nevoie, m-am sculat. Am dibuit prin șifonier o bluză de vară pe care o am de la bunița și care acum mi-e cam mică. Totuși îmi place, fiind destul de comodă și o port în locul maioului.

Pe la 10 tata m-a trimis să-i duc dnei Lica de la Bibliotecă niște cărți împrumutate de mai de mult. Am luat și eu vreo trei ca să am ce citi din lectura particulară pentru școală (”Întunecare”, ”Răscoala” și ”Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război”. Am fost pe-acasă la Huia(nu) să-i duc o carte, dar nu era acasă.

Ieri tot a plouat un pic (vreo 5 minute) numai cît să mai liniștească praful de pe drum. Totuși venea furtună mare. Dacă n-ar fi bătut clopotele ar fi plouat zdravăn. Să fi avut cocoșul dreptate? Azi vremea e tot frumoasă, dar nu așa ca ieri dimineață. Nori alburii mai stau în calea soarelui și parcă bate un vînticel. M-aș fi dus și azi la baie la Siret, dar cu vremea asta n-a fost chip.

Am stat pe-acasă și-am mai încurcat treaba pe-aici. Am grijă să citesc cu regularitate ziarul ”Munca” și să ascult muzică la radio. Mă interesează deopotrivă evenimentele internaționale cît și activitatea culturală din diferite domenii. Am rămas mult în urmă cu ”politica” și acum vreau să recuperez. La amiază, după ce am mîncat iar ”pe răsturnate”,  m-am întins pe pat și nu m-am sculat mai devreme de ora 17. Mama a călcat încontinuu. Mi-a călcat pantalonii gri cu Apretin. După ora 18 am fost la cooperativă și i-am cumpărat tatei o curea de 24.5- + un săpun și o pastă de dinți (am rămas cu 5 lei în buzunar…). Tata se pregătește să plece mîine la Iași (va trebui să stea acolo 10 zile pentru niște cursuri). Eu mi-am mai pregătit cîte ceva pentru mîine, Mi-am periat hainele, mi-am curățat pantofii cu lapte proaspăt, iar în restul timpului am mai sîcîit-o pe mama cu poveștile mele. Fără să vreau am cules nu știu de pe unde două vorbe: ”Așa!” și ”Nu ți-am spus eu?” vorbe pe care le repet mereu, prostește. Mi-am mai reglat roata din față, am umflat-o pe cea din spate și mi-am pus bicicleta la punct pentru mîine. Mama a făcut două tăvi de plăcinte și pînă s-au copt am sporovoit mereu povestind diferite întîmplări care de care mai hazlie. Mama mi-a dat 31 de lei pentru mîine să-i fac niște cumpărături și… 4 lei de cheltuială. Părinții s-au culcat după ora 22, trudiți după o astfel de zi. Eu am rămas în bucătărie să scriu ”impresiile” pe joi, vineri și pe azi. Iar am rămas în urmă și a trebuit să sacrific din orele de somn.

Seara am avut un dialog cu mama:

Eu: ”Dacă aș lăsa Jurnalul la vedere, ai citi dintr-însul?”

Mama: ”Dar ce ai de ascuns?”

Eu: ”Nimic”.

Mama: ”Las că mai știu eu ce ai făcut pe la Rădăuți”

Eu: Ți-a spus Mircea?”

Nu m-a asigurat mama că i-ar fi spus el, dar sînt aproape sigur că numai el e în stare de una ca asta. Mama mi-a spus că vom mai vorbi și altă dată. Cred că într-o zi vom avea o discuție destul de serioasă. Mi se pare că știe de ”evenimentele întîmplate în ziua de 2 Mai”. Eu îmi păzesc Jurnalul cu strășnicie – am scris lucruri care nu trebuie văzute și știute cu nici un preț. De aceea, am adus valiza mea de placaj, am așezat-o în bucătărie sub masă și-am încuiat-o cu lacătul. Cheia o țin prin cele mai tainice locuri (de ex. într-o călimară de cerneală, goală, într-o cutie cu medicamente etc etc.).

Nu prea-mi surîde mie viața asta de-acasă. Trebuie să mă păzesc strașnic să nu afle nimeni ce-am mai făcut, iar să fac altele – nici vorbă! Îmi pierd zilele cu somnul și mîncarea și cu treburi de nimic. Mai aduc apă, mai păzesc puii, curcile și…. vișinele. Îmi mai fac iluzii cu bicicleta asta. Sper să fac cu ea cîteva excursii pe la Suceava, la Putna și-n alte părți. Mi-am luat harta în față și am calculat kilometrii și orele în care-aș putea ajunge la diferite localități. Dacă aș avea bani aș face un circuit foarte frumos prin regiune (și mai ales dacă ar fi timpul frumos, căci culcușul meu ar fi sub cerul liber). Să văd cum voi ieși din călătoria mea de mîine la Rădăuți și apoi îmi voi face și alte planuri. Bicicleta asta e cam paradită, eu nu-s prea antrenat, în fine…! Am mai ieșit o dată afară, apoi am început iar să scriu. Cerul e înstelat, dar peste pămînt domnește o întunecime oribilă. Atunci e mai mare dragul să stai pe-afară. Acum e ora 0 (12).

Duminică 19 iulie 1966.  Aseară nu m-am culcat înainte de a-mi încuia jurnalul în valiză iar cheia am ascuns-o ca într-un basm: cheia într-o cutie de muzicuță, aceasta în altă cutie mai mare, iar asta din urmă, la rîndul ei, am pitit-o în sertarul de mijloc de la bufet. Cred că mama, dacă ar vrea să-mi controleze Jurnalul, tot ar putea-o face – silindu-mă. Dar, după cît văd eu, mă mai lasă așa deocamdată. Azi dimineață la ora 5 – după cum l-am rugat eu, tata m-a sculat. După un pic de înviorare m-am spălat pe partea de sus a corpului nici mai mult nici mai puțin de jumătate de oră. Am mîncat bine (două ochiuri și o cană de cafea cu lapte) și mi-am luat rămas bun de la tata care azi la amiază pleacă la Iași. Mama mi-a dat cureaua de la ceasul ei și-mi vine destul de bine. Locul în care port ceasul nu e deloc ars de soare și contrastează f puternic cu restul pielii. Parcă aș avea o pată sau un bandaj alb.

Azi are loc la Rădăuți, serbarea de sfîrșit de an la clasele I – XI la Liceul 2. Cu toate că aș fi putut să nu vin, m-am hotărît să merg. Mă mai întîlnesc și eu cu cineva…

Așadar bicicleta fiindu-mi pregătită mi-am luat pantalonii gri, bluza albastră, iar în servietă mi-am luat canadiana (de rezervă) și două plăcinte.

La 6 am luat startul (am ridicat ancora). Cerul era de un albastru pronunțat, iar soarele lumina puternic fără să încălzească prea mult. E o plăcere să faci astfel de călătorii pe o astfel de vreme. Cei 23 de km nu contează. De la Gropeni la Bălcăuți am avut un drum drept cu puțină pantă inundat de lumina puternică a soarelui de iunie. Răcoarea domnea încă: în partea stîngă se întindeau lanuri de cartofi, iar din dreapta venea un miros îmbătător de fîn cosit. Anumit am încetinit din mers să-mi desfăt mai mult timp simțurile. La granița dintre Ratoș și Bălcăuți am dat de asfalt. De plăcere am pedalat nebunește pînă la tabla ce indica Grănicești. Să am un tovarăș de drum aș merge pretutindeni, aș vizita și aș cunoaște lumea. La o vale, pe cînd intram în Dornești mi-a sărit lanțul și am avut noroc de frîna de mînă. Cu popasuri mici și fără să mîn prea tare am făcut o oră și jumătate. Deci la 7.30 am ajuns la Halta ”Unirii” din Rădăuți. Cînd intri în oraș la o astfel de oră Rădăuțiul îți apare ca un oraș frumos, cu străzi curate și cu multă verdeață.

Am mers mai întîi la internat să las aici – pe undeva – bicicleta și servieta. La internat am mai dat ochii cu cîțiva absolvenți: Beldianu, Caunii Anton, Popescu care acum au examen de maturitate. În internat erau cazați o mulțime de tineri și tinere care – cred – vor sta mai mult timp aici. Pare-mi-se toți sînt din București. M-am întîlnit cu ”omul de servici” (Boloca). La rugămintea mea de a-mi arăta un locușor unde aș putea ”caza” bicicleta mi-a arătat f binevoitor beciul cu alimente de lîngă locuința lui dom Florea. Așa am și făcut. Imediat am ieșit în oraș: aici am putut observa o sumedenie de turiști veniți cu ONT ul (L.D.: ONT = Oficiul Național pentru Turism) și cu limuzine proprii. M-am întîlnit cu Pitic Mihai; am schimbat cîteva vorbe apoi m-am dus la frizerie. M-am tuns tot cu bordură, nu m-am scurtat mai multișor. După ce-am terminat-o și cu tunsul am ieșit prin oraș și m-am plimbat un pic. Am stat un pic pe o bancă în mult îndrăgitul parc. Pe lîngă feeria naturii, o muzică populară din piață mă desfăta. Apropiindu-se ora 9 m-am îndreptat spre școală cu gîndul să mă mai întîlnesc cu colegi și prieteni. M-am întîlnit cu Nicu Bujdei de la care am luat o fotografie cu clasa (doar 6 lei). Ca să ne mai trecem timpul Nicu a început să-mi povestească filmul de aventuri ”A fost cîndva hoț”. Cum stăteam și ascultam așa, apare și ”țăranul” de Toader. Are costumul său național și-i stă destul de bine. Am mers apoi în oraș și-am stat vreo oră prin parc sau plimbîndu-ne și discutînd mereu. Ne-am spus unul altuia tot ceea ce s-a mai întîmplat în timpul cît n-am fost împreună. El speră să plece la Cîmpulung… Tot plimbîndu-ne așa prin oraș ne-am întîlnit de mai multe ori cu ”restul lumii” – Teodora și Doina Hlinschi.

Pînă la ora 10 am stat în parc, apoi considerînd că e cazul să asistăm la serbare am luat-o spre școală. Aici, în dreptul cantinei fetelor, mă aștepta Lia c-un pachet sub braț: mi-a făcut rost de costum național. Am mers în vestiarul de fete și m-am schimbat. Dar n-am prea avut noroc. Costumul era foarte mic și mă mir cum s-au ținut ițarii pe mine. Cămașa nu era înflorată și nici bundiță n-avea. Am luat cămașa de două ori pe dos… Cu chiu cu vai m-a mai aranjat Lia și ne-am îndreptat spre grupul de elevi care participau la serbarea de sfîrșit de an. Lia avea și ea costum național dar acesta era foarte frumos. Cînd am apărut împreună la locul festivității am produs senzații sau mai bine zis discuții. Nu știu cum oi fi arătat căci se uitau toți cam lung la mine. Cît au durat cuvîntările și cîntările eu am stat cu băieții cu care m-am întîlnit astăzi: toți aveau bășici în palmă și-s sigur că n-au lucrat cine știe ce (ca mine de exemplu). După această formală ”festivitate” s-au afișat listele cu situația pe clase. Din clasa X-a E au rămas două repetente: Ivănuță E. și Omelcenco V. Mai multe au scăpat cu una sau două corijențe. Lia a rămas la fizică și latină.

Am plecat cu Lia la internat. Ea m-a așteptat la poartă, iar eu m-am dus în beci și m-am schimbat iar, luîndu-mi hainele mele. Am revenit apoi în oraș (pe trotuar m-am întîlnit cu cu Haiuță, dar nu l-am salutat). Am stat cu Lia pe o bancă în parc, chiar lîngă aleea care duce la domiciliul dirigintei. În timp ce discutam așa a apărut și Lucia Nenati îmbrăcată tot în național (a luat premiul II). Și-a luat rămas bun de la noi și a plecat să se întîlnească cu Dragoș Scîntei (cu care s-a împăcat și din nou sînt prieteni). Nu mult după asta apare și diriginta care se îndrepta spre casă, deci chiar pe lîngă noi. Am salutat-o și drept răspuns ne-a și luat la rost: ”Aaa…! Aicea-mi erai? Păcătosule...” (asta-i vorba ei preferată). Lucia ne-a spus că la școală diriginta a întrebat unde-s eu, zicînd: ”N-a binevoit să vină să-și ia carnetul?”. Cîteva fete mai răutăcioase s-au găsit să anunțe: ”A plecat cu Buhai!”. Acuma însă diriginta era foarte bine dispusă și mi-a spus să rămîn pe loc să-mi aducă ea carnetul de note. Mi l-a adus, dar iar a continuat cu morala, dar pe un ton cît se poate de blajin: ”Păcătosule! Nu-ți mai trebuia mult și luai și tu o mențiune...” (Am media anuală 7.66). S-a adresat apoi Liei: ”Melexină! Tu ai scăpat tare cu greu anul ăsta. Fii atentă, că și la corijență se pică…”. Ne-a urat vacanță plăcută și tot așa de bine dispusă a plecat de unde-a venit. N-a trecut mult și apare și Pop. E destul că ne-a observat și el… Deoarece banca pe care stătusem era foarte umbrită, am mai ieșit la soare. Am luat-o pe Calea Prieteniei înainte și-am mers așa pînă la curba ce-o face calea ferată pe după un delușor. Am mers un timp de mînă, apoi am mers lateral și ne-am trîntit în iarbă. Ne-am așezat amîndoi pe porțiunea de loc ce era acoperită cu un ziar. Am cuprins-o de mijloc și am stat așa foarte aproape. Am încercat s-o sărut, dar… am dat greș! Cîtva timp a stat pe genunchii mei, culcată, iar eu am ținut-o în brațe. Am mai vorbit fleacuri sau altele, avînd grijă să facem mereu apropouri la adresa celuilalt… Au fost minute fericite, minute care au însemnat mai bine de jumnătate de oră de desfătare… La rugămintea ei (”Liviu, te rog…”) ne-am sculat și am mers înapoi în oraș. Pe drum ea mi-a povestit din multele ei prietenii. După cîte am observat nu are o părere prea serioasă despre prietenie, ea considerînt totul o simplă tromboneală. Din curiozitate, zice ea, ar vrea să vadă cum ar fi sfîrșitul prieteniei noastre. M-a asigurat că totul depinde de mine… În parc, lîngă Biserica evreiască ne-am despărțit și pentru mult timp. I-am ”predat” costumul național pe care l-am purtat mereu cu mine. Am obținut asigurarea că nu se mai bagă nimeni pe fir: ”Pe cuvîntul meu de onoare!”. Ne-am despărțit simplu: o strîngere de mînă, la revedere și…. îți voi scrie!

După asta am mers și m-am așezat pe o bancă în parc. De-abia acum mi-am dat seama ce durere groaznică de cap am. Poate o fi și de la faptul că m-am dat, mai înainte, în tiribombă și cred că a lăsat urme… Plus că la ”iarbă verde” am stat tot timpul în soare. Nu mi-era nici foame, nici somn, simțeam doar un cui foarte ascuțit ce îmi străbătea capul dinspre frunte înspre ceafă. Am stat așa pe-o bancă pînă la 16, scriindu-mi impresiile zilei în carnețelul de ”Însemnări de buzunar”. Totodată am reflectat și asupra celor recent întîmplate…

Nemaiputînd sta pe loc, m-am dus să-i caut mamei lămîi la cele două cofetării. N-am găsit însă nimic. M-am întîlnit cu C. Atănăsoaie. Am mers cu el în piață, l-am determinat să cumpere un kg de cireșe (4 lei) și am mîncat pe săturate. În fine, m-am îndreptat și eu spre internat, am scos bicicleta afară, am mîncat o jumătate de plăcintă, am mai umflat roata din față și la 5.30 am pornit-o ușurel spre casă. Am mers mai mult normal, dar la o pantă nu prea abruptă pedalam neîncetat și prindeam viteze destul de mari. Aveam o plăcere deosebită să văd cum se apropie un obiect de mine, ca apoi să rămînă mult în urmă. Ce mai, cred că am și eu boala vitezei. Am ajuns acasă pe la 19. M-am pornit odată cu cursa din Dornești și am ajuns acasă exact în același timp.

Acasă, tata nu mai era; plecase la Suceava cu autobuzul de 13.30. În schimb, aveam acasă un musafir: fostul meu profesor (după plecarea dlui C. Maxmiuc) Huianu Dumitru. La sosirea mea, acesta s-a ridicat în picioare, mi-a strîns mîna și a spus ”Să trăiți!”. Apoi n-a mai contenit cu mirările: ”Mă, da ce te-ai dezvoltat! Ce mai, te-ai făcut solid! Uite ce mușchi are la mînă!” Cam asta a vrut el să spună, dar se exprima tare defectuos de te-apuca rîsul. A stat cam mult la discuții, iar eu am rămas mai mult pe-afară. La ora 20 mama s-a dus cu tanti Lucreția la film. (rula ”Samba”). Eu n-am vrut să merg din două motive mari și late: a. l-am văzut; b. sînt foarte obosit. Cum a plecat mama, mi-am luat uniforma mea, adică pantaloni scurți și maiou, apoi m-am dat pe scris. Pînă la 23 am scris cinci foi și o pagină (adică 11 pagini).

Azi este o zi foarte importantă în viața mea (prima mea ieșire cu o fată, la ”iarbă verde”). Pe la 23.30 a venit și mama. Mi-a mai povestit ce-a fost și cum a fost, mi-am mai adus și eu aminte cîte ceva, și, după miezul nopții, m-am culcat.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!