liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: PSD-ALDE

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 520. Luni 4 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (21)


Încheiam episodul anterior cu o sinteză a ceea ce au sugerat cercetători ai Arhivelor Securității de la instituția numită CNSAS (Ioana Diaconescu included, dar și Simona Modreanu, Tudor Nedelcea și foarte mulți alții): ”răsturnarea clanului Ceaușescu și înlocuirea acestuia cu eșalonul doi al partidului comunist și al Securității biruitoare” nu ar fi fost posibilă în afara acțiunii unor politruci din eșalonul superior al partidului comunist, a unor colaboratori ai Securității, a ofițerilor Securității racolați (și aceștia!) întru bascularea puterii absolute a olteanului din Scornicești, dar și a unor ”nebuni de legat” (adică idealiști pur sânge care nu au suportat umilințele dictaturii așa cum au făcut majoritatea românilor timp de multe decenii și s-au raliat instant celor care au inițiat și executat planul de eliminare fizică a dictatorului). ”Dosarul Revoluției” – aflat, din nou, pe rol – ajută la dezvăluirea și consolidarea acestui adevăr. În mod cât se poate de firesc, Securitatea, (mai exact, o parte a acesteia) în calitatea sa de autor principal al coordonării eforturilor gorbacioviste de schimbare a indezirabilului lider comunist român – obișnuită să acționeze doar din umbră – și-a consolidat victoria și poziția în noile structuri ale puterii postceușiste și postdecembtriste, penetrând și dominând marea majoritate a instituțiilor statului. Mai mult, colegii care erau dedicați trup și suflet ”comandantului suprem” au fost recuperați și au pus, împreună cu securiștii complotiști,  bazele noului serviciu numit SRI. Marele merit al unui serviciu secret este… să rămână secret, să ia, în mod cameleonic, orice chip dorește, și să influențeze deciziile politice majore.

Toate aceste afirmații de mai sus ar părea simple alegații paranoide și conspiraționiste. Dacă, însă, dăm cuvântul și altor ”analiști”, atunci tabloul cultural al Intelligence ului românesc începe să prindă un contur tot mai apropiat de realitatea imposibil de ascuns sub preș. La un recent miting organizat de PSD-ALDE, la București, liderul ALDE, președintele Senatului, multpreaînsuratul dar mereu fericitul Călin Popescu Tăriceanu și-a amintit acest adevăr, care, întâmplător, pare a conveni acum coaliței aflate la guvernare (de fapt un nou USL, urmaș al PCR): ”Securitatea nu a murit, ci doar s-a transformat, pas cu pas”. Într-adevăr, și pe vremea dictaturii ceaușiste Securitatea se ocupa de depistarea crimei organizate, a delapidatorilor din avutul obștesc (adică al statului), a încălcătorilor legilor comuniste etc.,  funcție partajată acum de noua Securitate (SRI) cu o nouă instituție numită Direcția Națională Anticorupție. Nu doar că este foarte plauzibil ca și DNA să aibă, în interiorul său, urmași zeloși ai fostei Securități (mai exact a intereselor economice ale noilor magnați ai zilei), dar la fel de plauzibil este că și SRI ul are interese comune cu DNA ul. (De aici și zecile de protocoale prin care instituțiile statului deveneau informatori ai SRI, protocoale în afara ideii de transparență și independență a justiției. Pe scurt, al doilea om în stat (C.P. Tăriceanu) are perfectă dreptate în a devoala adevărul că Securitatea nu a murit. Dar asta este doar o jumătate de adevăr. Cealaltă jumătate o spune presa independentă. Citez opinia lui Valeriu Nicolae, colaborator la Dilema Veche: ”Cei mai mulți foști securiști au fost sau sînt în PSD-ALDE. Domnul Meleșcanu, probabil în capul domnului Tăriceanu, a luptat în munți împotriva Securității, în timpul liber, împreună cu Gheorghe Turda, meșterul care a cîntat imnul național la finalul mitingului. Instanța a dovedit că domnul Turda a fost colaborator al Securității”. (Dilema Veche, an XV, nr. 747, 14-20 iunie 2018, p. 4). Pe scurt, metodele și metehnele Securității nu dispar prin simple declarații, iar supravegherea populației în general și a celor care prezintă amenințări potențiale (eventual imaginare) la adresa statului în special nu are cum să dispară din panoplia oricărui serviciu secret bazat, în continuare, pe informatori/ colaboratori/ turnători. Iar CNSAS este, și ea, o instituție românească din democrația noastră originală în care se află – exact ca în lumea scriitorilor – securiști, nesecuriști și antisecuriști.

Cu precizarea că acest episod este scris cu întârziere (adică pe 18 iunie) redau câteva dintre ideile unei interesante dezbateri ale celor de la GDS (Grupul pentru Dialog Social) dezbatere consemnată de Răzvan Brăileanu și publicată de Revista 22 nr 23 din 12 iunie-3 iulie sub titlul ”Lista lui Hodor. Deconspirarea Securității după 30 de ani”. (vezi textul la: https://revista22.ro/70271758/listele-lui-hodor-deconspirarea-securitii-dup-30-de-ani.html ). Personajul central al dezbaterii este Mădălin Hodor, fost cercetător la CNSAS, actualmente rămas fără acreditare la CNSAS. Tema discuției a fost tocmai credibilitatea conducerii instituției numită CNSAS și riscul ca aceasta să se transforme într-un Minister al Adevărului dirijat din umbră sau chiar din interior în scopul ascunderii unor adevăruri supărătoare pentru elita culturală a României. Mădălin Hodor a ”călcat pe bec” oferind Parchetului Militar documente din Arhiva Securității în cazul ”Dosarului revoluției” ”participând la deconstruirea celebrului mit al teroriștilor străini” (Tereza Brândușa Palade). Nu peste mult timp Mădălin Hodor a ”recidivat” publicând pe site-ul Revistei 22 o listă cu 200 de colaboratori aflați în legătură cu Securitatea (printre ei nume ca: Radu Țeposu, Cornel Nistorescu, Zaharia Sângeorzan, Ioan Caproșu, Dolphi Drimer, Ștefan Costea, Ion Coja, Mihai Milca, Ștefan Cazimir, Dan Berindei, Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române) drept pentru care i s-a suspendat acreditarea la CNSAS. Deoarece textul poate fi citit online, voi reda aici doar un pasaj din cuvântul introductiv al moderatoarei Tereza-Brîndușa Palade (GDS): ”Grav pentru interesul public este că și o instituție publică precum CNSAS, care ar fi trebuit, conform misiunii ei, să desconspire fosta Securitate, pare, dimpotrivă, să mușamalizeze vinovățiile Securității. Persecuțiile la adresa lui Mădălin Hodor par să fie pur și simplu un simptom al acestei voințe de a exonera fosta Securitate și de a combate orice virus care încearcă să se opună unei acțiuni de acest tip” (p. 10). Problema credibilității procesului de detașare de metehnele vechii Securități este intens relansată dacă amintim că dl acad Ioan Aurel Pop are adeverință de necolaborare cu Securitatea din anul 2009. Așadar, CNSAS exonerează și responsabilizează deopotrivă una și aceeași persoană! Am dedicat acest episod rolului CNSAS în ruperea României de trecutul dictatorial deoarece – pe parcursul acestui miniserial – au apărut semne de întrebare legate de calitatea celor trei scriitori invocați în titlu: au fost colaboratori, au fost luptători împotriva Securității și a regimului ceaușist sau au fost doar muște nevinovate prinse în vârtejul viforos al istoriei noastre nu prea îndepărtate? Am atras deja atenția asupra riscului de a rescrie istoria cu documente atent selectate și cu comentarii care să ducă atenția cititorului într-o lume sau alta. Nu o acuz pe poeta Ioana Diaconescu că ar răspunde unor comenzi absconse dintr-un scenariu conspiraționist în care se urmărește ”albirea” cu orice preț a unor dosare și transformarea unor scriitori-colaboratori-securiști în corifei ai rezistenței anticomuniste, dar semnele de întrebare au existat și continuă să existe până când instituția numită CNSAS se va democratiza și va publica TOATE documentele din Arhivă. Modul de acces la Arhive mi se pare dubios și generator de noi și noi suspiciuni (unele formulate chiar de către Ioana Diaconescu).

O binevenită precizare este făcută chiar de Mădălin Hodor care subliniază că ”au existat grade de colaborare. Nu toată lumea a avut angajament, nu toată lumea a dat note informative, nu toată lumea a primit chitanțe sau bani, nu toată lumea i-a turnat pe vecinii care ascultau Europa Liberă. Nu toți au fost informatori, nu toți au fost colaboratori, nu toți au fost surse. N-a existat un standard de colaborare”.  Dar Securitatea atrăgea personalitățile vremii și la modul insidios, fără contracte scrise. Istoricul Mădălin Hodor spune că majoritatea celor din lista de 200 de persoane erau istorici: unii (majoritatea) scriau istoria după cum dictau interesele partidului, respectiv cele ale regimului dictatorial. Povestea cu ”agenturile străine” se repetă astăzi cu ”oamenii lui Soros”. Naționalismul de doi bani reapare și este agreat de masele largi populare… nostalgice. Dl Ioan Aurel  Pop are azi un discurs nu foarte diferit de atunci… Nu pot să fiu decât de acord cu Vlad Alexandrescu (GDS) care  susține că între activitatea Securității și cea a SRI și a altor instituții este ”o continuitate perfectă. Deconspirarea Securității nu este despre ce s-a întâmplat în anii 80, e despre ce se întâmplă astăzi, când ni s-a pregătit un concentrat de ideologie naționalistă etnicisto-xenofobă, antieuropeană, prorusă, prin care noi suntem serviți pe tavă unor forțe obscure” (p. 11). La rândul său, istoricul Mihai Demetriade spune/ scrie că ”există în interiorul CNSAS un monopol al adevărului, această cultură a secretului care au făcut posibile și sancțiunea, dar și atitudinea față de caz. Cum să consideri așa ceva o scurgere de informații?” Au fost verificate dosarele celor 200 de personalități din ”lista lui Hodor”? Evident că nu, deși CNSAS ar fi trebuit să ceară dosarele de la SIE. Andreea Pora (GDS) a anunțat că ”Revista 22  a cerut verificarea a două personaje de pe această listă: dl Cornel Nistorescu și dl Ioan Aurel Pop” (p.11).

Acestea fiind scrise, conchid și sper ca Ioana Diaconescu să continue să dea publicității documente din Arhivele Securității, cu nuanța pecuniară că ne aflăm într-o dilemă financiar-morală: este oare firesc ca un cercetător într-o bibliotecă/ arhivă să transcrie documente, minim comentate și să se considere scriitor, cu toate drepturile de autor aferente? Dacă mi-ar cere cineva părerea aș zice că CNSAS ar trebui să apară cel puțin în calitate de co-autor al acestor categorii de cărți. Dar asta este deja mai puțin important decât faptul că cititorii pot vedea cum se făceau dosarele, care erau consecințele posibile, care erau limitele de represiune ale Securității și gradele de duritate cu care se acționa etc. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame