liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: prostia omenească

Tablouri culturale (post)moderne ale inteligenței și prostiei românești (un serial infinit) (Episoadele 161 – 180)


Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 161 (CLXI) Sâmbătă, 10 iunie 2017   Prostologi ieșeni de frunte (plată) (V – 6)

 

Nicu Gavriluță, ”Mama proștilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene”, Institutul European, 2010. ”În ce sens ”mama proștilor e mereu gravidă”?” (pp. 13-18).

 

„5. Prostia aristocratică. Evident, nici acest apanaj al spiritelor alese nu lipseşte. Este ilustrată cu patologiile educaţiei româneşti comparativ cu reuşitele occidentale; cu nefericita şi permanenta subfinanţare a învăţământului universitar românesc; cu evidentele carenţe ale noului sistem Bologna, dar şi cu strania reprezentare prezidenţială a filosofilor ca fiind „creaţiile de lux ale şcolii de tâmpiţi”. Campania electorală din 2009 ne-a oferit şi ea cu apreciabilă generozitate, monstre (sic! LD) de prostie aristocratică. Am reţinut în această carte doar exemplul jurământului strâmb, cu mâna pe Biblie, rostit ferm şi apăsat de Mircea Geoană şi Traian Băsescu.”

 

Sper că cititorii nu s-au suprasaturat cu aceste perle profesorale/ academice ale ieşeanului cu (doar) pretenţii de prostolog profesionist. Cuvântul „monstre” apare de mai multe ori în carte, ceea ce ne convinge că nu este vorba doar despre o eroare de dactilografiere. Mostra de prostie probată de utilizarea cuvântului „monstre” pe post de „mostre” este demnă de un Gâgă postmodern.

 

Dar să revin, din nou, la corelaţia dintre titlul paragrafului şi conţinutul acestuia, corelaţie care străluceşte prin lipsă. Că prostia este un „apanaj al spiritelor alese”, aristocratice, conducătoare şi diriguitoare în societate este un adevăr deja probat de N.G. Dacă nu ar comite prostii gramaticale, N.G. nu ar fi un ales spirit aristocratic, nu? După ce şi-a asigurat încadrarea în clasa aristocraţiei româneşti contemporane, autorul vine cu câteva exemple de prostie românească, evident, învăţământul fiind, nu numai pe prim plan, ci şi unicul domeniu vizat.

Pentru că răbdarea cititorilor are limitele ei, voi concentra în acest episod şi celelalte două „chipuri” imaginate de profesorul ieşean. Iată-le:

 

„6. Prostia ca insuficienţă mentală. Este şi ea ubicuuă. Ar putea explica bolile sistemului educativ, dar şi tragedia savuroaselor perle secretate de elevi la recentul bacalaureat”.

 

Aici nu aş adăuga decât faptul că sigur mulţi dintre bacalaureaţii care scriu „monstre” în loc de „mostre” au citit articolaşele savantului profesor publicate de un ziar local. Perla nu sare departe de scoică. Ca şi insuficienţa mentală de aristocraţia ieşeană actuală.

 

„7. Prostia ca încremenire în proiect” (Gabriel Liiceanu). Este specia de prostie care presupune blocarea în limitele unei singure perspective. Este imposibilitatea de a depăşi creativ convenţionalul şi de a gândi nonconformist. Prostul încremenit în proiect, cel despre care a scris pagini admirabile Gabriel Liiceanu, este exemplificat aici prin omul modern incapabil de a gândi metafizic şi simbolic despre pământ, poluare şi educaţie, dar şi despre noile mitologii cotidiene.”

 

Graţie lui G.L., N.G. reuşeşte, chiar la sfârşit, să descrie un chip al prostiei, o categorie care include oameni uniţi printr-un anumit mod (precar) de gândire. Mai mult, expresia autorului bucureştean are şi avantajul de a fi adecvată realităţilor româneşti prin faptul că chiar surprinde un păcat al românilor: acela de a nu termina proiectele începute, dar de a se crampona de ideea că doar acel proiect este viabil, alternativele fiind fie excluse fie extrem de greu acceptate. Pe scurt, încremenirea în proiect este mereu exemplificată de ideile fixe de care nu mai reuşim să scăpăm, de convingerile greu motivate/ justificate pe care le promovăm uneori. Sisif şi Meşterul Manole ar putea constitui embleme ale conceptului liicean. Dogmele ideologige (politice, etice, economice, sociologice, (para)psihologice, estetice etc. ar fi încă un exemplu şi lista ar putea continua. Obsesivitatea cu care N.G. îşi desfăşoară activitatea carieristică în plan academic şi mediatic ar fi, din nou, un posibil exemplu de forţare a intelectului peste limitele sale naturale, piruetele ideologice în care s-a specializat deja fiind notorii şi greu suportabile. Probez această ultimă afirmaţie cu faptul că, în carte, N.G. aduce elogii (fără număr, fără număr!) nou alesului (pe atunci) preşedinte Obama şi ideologiei corectitudinii politice, în timp ce recent, într-o emisiune tv, a acceptat cu entuziasm critica radicală şi totală a multiculturalismului, corectitudinii politice şi neomarxismului cultural american şi european. (vezi: https://youtu.be/UWDLBu0_Jg0 Manipularea. Strategii contemporane. Invitatul lui Vasile Bănescu: Nicu Gavriluţă 29 mai 2017). Cititorul/ vizionatorul atent va observa cum N.G. demolează, împreună cu moderatorul, bazele cartezianismului, ale gândirii ştiinţifice vorbind despre „viermele îndoielii” ca debut al manipulării, nu al obţinerii adevărului („dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum”). Marele manipulator este, conform ideologiei creştine, diavolul care reuşeşte să inducă minciuna că el nu ar exista. Diavolul lucrează cu tehnici de manipulare subtile şi dezastruoase pentru oameni. Etc. etc. Această emisiune, respectiv noua producţie „ştiinţifică” a lui N.G. promovată de moderator, explică temeinic de ce N.G., marele specialist în manipulare, nu a fost solicitat să-şi exprime opinia în dosarul realizat de Călin Ciobotari în recentul număr de „Dacia literară”. Deoarece „manipulare” poate fi echivalat şi cu „prosteală” (fiind chiar miezul celor 6 P), voi acorda atenţie, în episoade viitoare, şi opiniilor despre „prosteală” ale unor intelectuali ieşeni publicate de revista condusă de C.C. Evident, la modul critic.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 162 (CLXII) Duminică, 11 iunie 2017  Românii sunt proşti. Conducători. Auto.

 

Despre sentimentul românesc al autosupraaprecierii (de sine) am mai scris. Despre cum au fost conduşi românii de-a lungul istoriei aţi mai citit. Despre modul cum conduc românii maşinile lor (aproape zburătoare) aţi mai văzut şi v-aţi crucit! Despre aceste aparent insignifiante lucruri ar trebui scris/ citit/ comentat mai mult, deoarece ele ne definesc şi ne scurtează vieţile.

 

Deşi inteligenţa şi prostia umană nu se opresc la graniţele ţărilor şi nicidecum la cele ale raselor, religiilor sau genurilor, totuşi „excepţionalismul românesc” continuă să facă ravagii: de la  convingerea în preexistenţa limbii dac(ic)e faţă de cea latină, la România văzută ca marea Grădină a Maicii Domnului (Mare e Grădina Ta, Doamne), dar şi de la campionul/ atletul absolut al antiotomanismului creştin (Ştefan cel Mare) şi până la genialitatea românilor în majoritatea domeniilor de activitate, iată era cât pe ce să uităm de un alt record românesc (unul real, din păcate). Suntem campionii Europei la omorât oameni pe şosele.

 

Date concrete şi triste despre odiseea şoferilor (vinovaţi), pasagerilor şi pietonilor (nevinovaţi) am adunat în cele 11 articole existente pe internet (dintre multe alte milioane) postate la finalul acestui episod, plus un extras dintr-o sinteză a unui articol scris de Vasile Dâncu. Există şi exagerări (cică şoferii bătrâni produc cele mai multe accidente!?), dar toate articolele selectate ar merita deschise, citite şi… memorate. Spun asta pentru că nu toţi autorii accidentelor grave sunt nepărat teribilişti sau agresivi. Cunoaştem cu toţii mii de exemple şi întâmplări care au ca autor real: neatenţia, oboseala, surescitarea, lipsa de experienţă pentru situaţii limită, necunoaşterea sau nereamintirea unor banale reguli de circulaţie. Totul se subsumează unui mod de (ne)gândire.

 

Conducerea auto este un fapt uman specific subscris genului proxim numit management sau manipulare/ manevrare. Cine nu manevrează bine/ corect volanul, pedalele, oglinzile, distanţele şi contextele, imaginaţia, intuiţia şi inspiraţia este un prost şofer. Mai în glumă, mai în serios am numit adesea şoferii drept manageri auto (dat fiind că denumirea de conducător auto s-a cam banalizat). Poate părea o supraestimare, dar fiecare şofer aplică – în mod conştient sau nu, în mod corect sau nu – Metodologia Scop Mijloc (MSM), respectiv managementul acţiuunii umane. Am recomandat întotdeauna viitorilo/ actualilorr manageri să nu uite să-şi analizeze comportamentul lor la volan. Acesta este copia lor, în mic, a modului în care ei gestionează activitatea unor firme. Mai mult, dacă un manager nu are carnet de conducere pe motive de „nu vreau să risc în nebunia asta rutieră”, atunci, în mod cert este şi un prost manager. De asemenea, recomand şoferilor să citească, din când în când, şi câte ceva despre management. Vor conduce, sper, mai bine şi vor salva vieţi, inclusiv vieţile lor. Conducerea vehiculelor presupune antrenarea creierului în luarea miilor de decizii pe secundă necesare bunei conduceri. Poate aceste mici sfaturi să ajute (inclusiv pe decidenţii politici) să ia măsurile/ deciziile necesare pentru a detrona România din ignobila poziţie de campioana morţilor pe şosele. Adică să avem conducători auto inteligenţi. Închei cu strămoşeasca urare: deşteaptă-te, române!

Addenda:

VASILE DÎNCU: “TESTELE ARATĂ CĂ ROMÂNII SUNT MULT MAI PROȘTI DECÎT EUROPENII”

Într-un editorial publicat recent în revista ”Sinteza” și pe blogul propriu atrage atenția asupra faptului că, potrivit testelor din ultimii ani, românii sunt mult mai proști decît restul europenilor, dar se consideră exact invers. (…) Într-o cercetare sociologică realizată în urmă cu câţiva ani, peste 80% dintre români declarau că sunt mult mai inteligenţi decât europenii, chiar dacă testele de cultură generală sau cunoştinţe ştiinţifice arată exact invers” mai punctează fostul vicepremier.

https://www.youtube.com/watch?v=nLsDT6D9Wmw Tarzan la volan

 

https://www.youtube.com/watch?v=IR4dtRefSeA La Măruţă, despre Tarzan, şoferul iadului

http://cyd.ro/masina-care-se-conduce-singura-pe-strazile-din-bucuresti-un-roman-a-platit-140-000-de-dolari-pe-singurul-suv-de-lux-100-electric-tesla-x/ Soluţia pentru şoferii indisciplinaţi: maşina care se autoconduce: http://cyd.ro/masina-care-se-conduce-singura-pe-strazile-din-bucuresti-un-roman-a-platit-140-000-de-dolari-pe-singurul-suv-de-lux-100-electric-tesla-x/

http://romanialibera.ro/stiinta-tehnologie/auto/cum-sa-conduci-defensiv-in-10-pasi-230474 Cum să conduci defensiv în 10 paşi

http://www.gandul.info/auto/bomba-cu-ceas-de-pe-strada-cati-soferi-romani-au-peste-70-de-ani-16235556 Bătrânii şi conducerea auto în Ro   Peste 95% dintre accidente sunt cauzate de soferi apti, cu varste cuprinse intre 18-69 ani. Ei reprezinta adevarata bomba cu ceas……

http://adevarul.ro/news/societate/profilul-soferului-agresiv-tanar-posesor-bolid-dependent-telefonul-mobil-1_569d1d8437115986c6a41fb1/index.html Profilul şoferului agresiv

http://www.erd.ro/invata-sa-sofezi-mai-bine Învaţă să şofezi mai bine

http://adevarul.ro/life-style/auto/Tarile-conduce-dreapta-35-populatia-globuluiconduce-cealalta-parte-drumului-1_56b0ca9b5ab6550cb862780d/index.html conducem pe dreapta sau pe stânga şoselei?

https://www.dcnews.ro/cum-devine-omul-fiara-la-volan-explica-ia-psihologilor-pentru-agresivitatea-oferilor-din-romania-sondaj-exclusiv_491080.html Cum devine omul fiară la volan?

http://www.1asig.ro/Romania-primul-loc-in-UE-dupa-numarul-de-morti-in-accidente-rutiere-articol-3-53535.htm Decese rutiere: România campioană

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 163 (CLXIII) luni, 12 iunie 2017  Românii sunt inteligenţi. Îndeosebi când îşi iau lumea-n cap.

 

Banal să afirm că inteligenţa este o problemă (legată) de cap. Capul face, capul trage (în sensul că orice prostie făcută dă mari dureri de cap). Dar nu este suficient să ai cap. Îţi mai trebuie şi minte (cap să ai, că minte-ţi vine!). Iar aceasta poate să apară sau nu, iar când apare, aceasta se poate întâmpla mai devreme sau mai târziu, în cantităţi şi calităţi mai mari sau mai mici – de la caz la caz.

 

Expresia „A-ţi lua lumea-n cap” trimite la radicala decizie de a-ţi lua soarta în propriile mâini, plecând unde crezi că ar fi mai bine pentru tine şi ai tăi. Asta înseamnă că nimeni nu pleacă de bine de-acasă. Abandonarea a tot ce ai (aproape nimic material, ci doar amintiri, prieteni, confortul de a trăi printre ai tăi etc.) în favoarea unui potenţial bine este, cred, o probă de înţelepciune. „Ubi bene, ibi patria” („Patria este acolo unde-i bine”) spuneau latinii, ca o încurajare a spiritului întreprinzător şi a libertăţii de gândire, simţire şi acţiune (management).  Desigur, patri(h)oţii vor invoca ideea de trădare de patrie, de glie strămoşească etc., uitând că, dacă nu le-ar fi bine, şi ei ar proceda la fel.

 

Despre faptul (surprinzător, la început, pentru mine) că românii se pot realiza mai bine în medii străine şi îndepărtate de ţară am cugetat în momentul în care am descoperit din ce în ce mai multe personalităţi de anvergură mondială care s-au format şi afirmat în străinătate. Unul dintre ei a fost Anghel N. Rugină (fost consilier pe probleme economice a unuia dintre şefii unui stat al SUA, influenţator din umbră al lui Gorbaciov). Apoi a fost Nicholas Georgescu-Roegen (întemeietor al bioeconomiei) – ca să amintesc doar două vârfuri ale gândirii economice româneşti care ar fi putut contribui la propăşirea economică a ţării dacă ar fi fost solicitaţi şi plasaţi în funcţii cheie. Despre o parte a elitei culturale româneşti risipită în lumea largă şi cu recunoaştere mondială nici nu mai trebuie să amintesc, faptul fiind arhicunoscut.

 

Scrierea acestui episod (o contrapondere la anteriorul) mi-a fost sugerată de un articol din „Dilema veche” semnat de Ana Dragu: „Cum să asamblezi un creier uman în laborator. Neurobiomagie” (nr. 693/ 1-7 iunie 2017, p. 23). Citind articolul mi-am adus aminte de zicerea „cap să ai că minte-ţi vine”, zicere ce pare a prinde un incredibil contur practic de interes major şi imediat. Eroul articolului este un român de geniu, unul care şi-a luat lumea în cap la momentul potrivit şi a profitat din plin de acest lucru. Este vorba despre SERGIU PAŞCA, iar aricolul despre domnia sa ar merita citit de cât mai multă lume. Voi, reda, în continuare, doar câteva idei care se subsumează temei noastre. În primul rând, inteligenţa românească există, deşi nu în proporţii de masă cum le place maforităţii românilor să o creadă. Dar… raritatea face valoarea!

 

Despre Sorin Paşca a scris acum trei ani Dorin Ţonea, în Adevărul din 20 ian 2014: „Un tânăr cercetător din Aiud, Sergiu Paşca, desemnat în 2013 cel mai bun student român din străinătate, şi-a înfiinţat propriul laborator de cercetare la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Amercii. „Paşca Lab” cercetează mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului. Sergiu Paşca a plecat din România în 2009 şi la doar 31 de ani a reuşit să deţină propriul laborator la una dintre cele mai mari şi mai importante universităţi din SUA. Începând din ianuarie 2014, dr. Sergiu Paşca conduce propriul său grup de cercetare în calitate de membru al corpului profesoral al Universităţii Stanford în California. Scopul laboratorului Paşca de la Stanford este de a descifra mecanismele moleculare şi celulare ale tulburărilor neuropsihiatrice, inclusiv ale autismului. Grupul de cercetători utilizează o abordare multidisciplinară care include elemente de genetică umană şi neurobiologia dezvoltării, modele animale şi neuroni diferenţiati din celule pluripotente reprogramate obţinute de la pacienţi. Obiectivul pe termen lung al grupului condus de Dr Sergiu Paşca la Stanford este de a identifica noi ţinte terapeutice pentru bolile neuropsihiatrice. La 30 de ani, Sergiu Paşca a primit premiul „Cel mai bun student român din străinătate“ la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Tânărul studiază autismul de 10 ani, încă de când era student al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca. De patru ani este cercetător postdoctoral la Universitatea americană Stanford din SUA, dar şi titular al mai multor articole ştiinţifice pe această temă în reviste internaţionale şi beneficiar al nu mai puţin de trei burse de studiu din străinătate. Sergiu Paşca este, de asemenea, prim autor al unuia dintre cele mai importante studii despre cauzele autismului, publicat în revista Nature Medicine în 2012. Echipa de cercetători condusă de Sergiu Paşca a reuşit să studieze neuronii pacienţilor cu autism şi să testeze o substanţă capabilă să schimbe defectele constatate utilizând o metodă nouă de abordare a patogenezei (mecanismelor) autismului prin derivarea non-invazivă în laborator de neuroni activi de la pacienţi cu autism. Pe scurt, s-au recoltat celule din piele de la pacienţi cu autism şi de la subiecţi sănătoşi şi, cu ajutorul unor factori de transcripţie (gene) purtaţi de viruşi, aceste celule din piele au fost transformate în celule care seamănă foarte mult cu celulele stem.”

 

După trei ani, Ana Dragu scrie despre eminentul cercetător: „O echipă condusă de un cercetător român de la Universitatea Stanford din Statele Unite a reuşit în premieră să genereze din celule stem şi apoi să asambleze în laborator regiuni ale creierului uman. Minicreierele astfel obţinute dezvăluie modul în care se dezvoltă reţelele minţii noastre şi cum comunică la nivel celular şi molecular, oferind oamenilor de ştiinţă o vedere fără precedent asupra celui mai fascinant organ. Cercetătorii speră să înveţe ce se întâmplă cu circuitele mentale ale persoanelor cu diferite boli sau tulburări. De asemenea, minicreierele generate în laborator pot fi folosite pentru a testa potenţialele medicamente, esenţiale pentru îmbunătăţirea mijloacelor terapeutice utilizate de psihiatri sau neurologi”. Articolul merită citit integral din cel puţin două motive: 1) se pregătesc descoperiri epocale în medicină; 2) autorul acestora este un român inteligent şi harnic care a ştiut să profite de oportunitatea şi libertatea de a-şi lua lumea-n cap şi de a-şi urma destinul!

 

Nu sper la eradicarea prostiei în lume, dar sigur inteligenţa unui român va contribui la diminuarea fenomenului. Cred că premiul Nobel pentru medicină este deja rezervat pentru cercetătorul român!

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 164 (CLXIV) Marţi, 13 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (1)

 

Scriam, nu de mult, în acest serial, că manipularea poate fi echivalată şi cu „prosteala”, cu păcăleala, mai exact (şi) cu cei 6P (Prostirea Proştilor cu Prostii Prosteşti de către Proşti Profesionişti). Şi pentru că orice este legat de „prostie”/ „prosteală” fascinează, atrage şi incită, subiectul nu putea fi nicicum ocolit de prostologul ad hoc Călin Ciobotari care a rezolvat rapid subiectul invitându-şi cunoscuţii şi prietenii (mai puţin pe specialistul manipulant Nicu Gavriluţă) să-şi dea cu părerea în legătură cu specificul românesc al prostiei şi prostirii universale. Întreaga revistă poate fi citită şi online la adresa: http://emliasi.ro/wp-content/uploads/2017/06/DaciaLiterara-1-2017-comprimat.pdf  Rezultatul (26 de autori ieşeni, plus excelentul artist conceptual Dan Perjovschi, scriu/ umplu nu mai puţin de 86 de pagini de revistă) este unul interesant şi demn de o analiză metaprostologică. Faptul că va avea loc şi o dezbatere publică pe această temă, organizată de acelaşi CC, demonstrează că material de studiu este din belşug, iar prostiţii şi prostitorii, spectatorii  şi observatorii vor fi prezenţi, cu certitudine, in corpore, la dezbatere.

 

După cum se poate observa, manipularea este văzută preponderent în sens negativ, acela de a-l prosti pe aproapele tău, aşa cum şi aproapele te prosteşte pe tine. Adică, „homo homini lupus” (în traducere liberă: cine atacă primul, ăla-i om adevărat…). Doar pentru ideea de completitudine a definirii conceptului de manipulare mai adaug aici că tot sub semnul manipulării (dar cu aură pozitivă) se află şi acţiuni umane remarcabile, fundamentale chiar pentru existenţa şi evoluţia umană: educaţia copiilor şi tinerilor, seducerea femeilor şi/ sau a bărbaţilor, conducerea organizaţiilor, managementul familiilor/ firmelor/ corporaţiilor, conducerea oricăror vehicule şi aparate, ghidarea turiştilor prin locuri necunoscute acestora etc. Toate acestea, plus acţiunile interumane cu sens negativ dau conţinut abordării teoretico-practice numite management sau Metodologia Scop Mijloc. Dar pentru că pozitivul nu vinde (nimic, inclusiv reviste), dimensiunea pozitivă a acestui concept (manipularea) este trecută în plan secund, ca să nu spun în derizoriu, cu consecinţele fireşti ale obţinerii unei imagini incomplete sau deformate.

 

Dosarul manipulării (publicat de Dacia literară de la Iaşi) intitulat „Manipularea, perspective ieşene” debutează, firesc, cu un mic preambul explicativ („Sentimentul românesc al manipulării”) semnat de redactorul şef al revistei, Călin Ciobotari (CC). Departe de a stabili un cadru rigid, de a da o (singură) definiţie sau de a sublinia îngroşat importanţa problemei în cauză, CC îşi concentrează punctul de vedere şi de plecare doar în prezentarea personajelor „piesei” (ieşeni) şi a publicului spectator (românii): „Chiar şi pentru cei mai simpli români, sentimentul că sunt manipulaţi pare a fi unul ce consolidează stima de sine. Dacă cineva îşi bate capul cu tine să te manipuleze înseamnă că nu eşti un nimeni, înseamnă că până şi tu contezi. De partea cealaltă, agenţii manipulării resimt şi ei satisfacţie, căci acţiunile lor manipulatorii le confirmă o mai veche bănuială: sunt inteligenţi! Există apoi și o a treia categorie, spectatorii manipulării, cei care înțeleg fenomenul și, fascinați de el, îl urmăresc cu interes.” (Dosar DL, primăvara 2017, p. 3). De aici rezultă că românii au o percepţie inversată a lucrurilor: manipularea (ca fapt negativ, antiuman) este percepută de majoritatea românilor ca fiind ceva pozitiv, plăcut chiar… De altfel, chiar asta este definiţia prostului: prostul este unul care se crede inteligent. (Reamintesc aici sondajul conform căruia 80% dintre români se consideră inteligenţi, în timp ce testele chiar arată contrariul). De unde şi (mica) concluzie: românilor le place nu doar să fie păcăliţi (cf. observaţiei lui CC), ci le place şi să se autopăcălească, adică să se automanipuleze, să se autosatisfacă. Cu alte cuvinte titlul dosarului ar putea fi, la fel de bine, să fie „Sentimentul pur românesc al automanipulării”. În fond, CC reuşeşte ceea ce nici eu nu speram: să adauge un subcapitol consistent la tema „Tablouri culturale (post)moderne ale inteligenţei şi prostiei româneşti”.

 

Continuumul acţional triadic sugerat de CC: manipulat (prost)-manipulator (prostitor/ inteligent)-manipulabil (adică simplul observator, mai prost sau mai inteligent, de la caz la caz) asigură simplitate şi stabilitate maximă pentru o cercetare care chiar ar merita să fie făcută. În lipsa acesteia ne vom mulţumi să citim opiniile, mai mult sau mai puţin inspirate/ avizate ale unor autori ieşeni, deoarece şi părerile prostiţilor/ proştilor/ spectatorilor (părerologilor) pot ajuta la ceva. La ce, vom încerca să vedem în episoadele viitoare.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 165 (CLXV) Miercuri, 14 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (2)

 

Dosarul „Dacia literară” despre manipularea la români este, de fapt, o însumare de răspunsuri ale unor opiniomani ieşeni (oameni care ar corespunde statutului imaginar de intelectual) la un număr de şase întrebări concepute de CC. Voi posta, în acest episod, numele „aleşilor” şi titlul contribuţiei lor (simpla lectură a acestor titluri sugerează deja un răspuns, de fapt o imagine a unor opinii relativ comune, dată fiind cvasiomogenitatea profesională a repondenţilor). Voi face micile mele comentarii după un criteriu prim (întrebarea) şi unul secund (repondentul) în ideea că se va putea contura mai uşor o concluzie axată pe răspunsul la fiecare întrebare. Ordinea aleasă de redacţie puntru publicarea răspunsurilor este una strict alfabetică, fiind exclusă bănuiala cu privire la posibile judecăţi de valoare (la adresa invitaţilor) făcută de redactorul coordonator al acestui (binevenit) dosar. Iată cele şase întrebări (marca CC):

 

  1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?
  2. În mod tradițional, în spațiul românesc, presa a fost și este identificată ca sursă principală a manipulării. Este legitimă această asociere între mass-media și manipulare?
  3. Care credeți că sunt sursele principale ale manipulării în România contemporană? Puteți identifica surse concrete sau, din contra, credeți că discuția rămâne la un nivel abstract?
  4. Sunt românii mai ușor de manipulat decât alții? Se lasă manipulați sau manipularea este mai presus decât ei?
  5. Cine ar trebui să se ocupe cu ceea ce s-ar putea numi „rezistența la manipulare”? Are intelectualul român vreun rol în această opoziție la manipulare sau este un factor activ în procesul de manipulare?
  6. Ce criterii personale aveți pentru a identifica o încercare de manipulare asupra dvs.? Puteți exemplifica astfel de situații concrete?

 

Au oferit răspunsuri (opinii/ păreri/ convingeri) următorii tovarăşi (ca să vibrez şi eu la aluzia lui iviu Antonesei la „marele” Lenin, vezi textul) dintre care doar patru tovarăşe, un tovarăş student, un tovarăş avocat, un om politic/ partidic (tovarăş par excellence) şi un tovarăş preot – ca să fac şi puţin uz de abuz. Ceilalţi sunt profesori-publicişti-ziarişti. Să nu-l uităm însă şi pe cel de-al 27-lea autor, tovarăşul Dan Perjovschi (neieşean) ale cărui excelente contribuţii grafice dau (mult) de gândit.

 

Liviu ANTONESEI, – Dau o sticlă de whisky bătrân cui îmi dă un răspuns

Alexandru BODNAR – Este imposibil să nu fim manipulaţi

George BONDOR – Împotriva manipulării. Pluralism, spirit critic, failibilism

Eduard BOZ  – Școala trebuie să genereze anticorpii împotriva manipulării

Alexandru CĂLINESCU – Spânu, Gâdea, Ciutacu…

Florin CÎNTIC – De la zvonerii comuniști, la trolii și postacii din online…

Otilia CHITIC – … Românii sunt mai ușor de manipulat

Constantin CUCOȘ – Un popor needucat devine o gloată ușor manevrabilă…

Lucian DÂRDALĂ – Votați FNI!

Alexandrina DINGA – Cea mai bună armă împotriva manipulării este educația

Aurel DOBAȘU – Reclama comercială este prima sursă de manipulare…

Dan DOBOȘ – Din bezna mansardelor noastre putem comenta, critica,

înjura absolut orice și pe oricine…

Gabriel GACHI – Supradozarea face ravagii în România

Florin GHEȚĂU – Profesioniștii manipulării și sursele răului

Bogdan-Nicolae GHIURCO – Intelectualii nu sunt o soluție…

Bogdan GUȚU – Cele mai nocive: biserica și internetul…

Marian HARIUC – Manipularea democrației, democrația manipulării…

Tudor LEAHU – Îndoiala ca apărare…

Ada LUPU – Despre automanipulare în țara verbelor impersonale…

Adrian NETEDU – „Invazia imbecililor”…

Silvian-Emanuel MAN – Raportul ontologic: ceea ce este – ceea ce pare…

Gheorghe NICHITA – Am plantat 11.000 de tei, dar nu au contat decât cei 100 de tei tăiați pe Ștefan cel Mare!

Liliana ROMANIUC – E complicat să trăiești în România…

Constantin STURZU – Recomand rugăciunea ca formă de rezistență la manipulare…

Daniel ȘANDRU – Nu mi-aș face mari iluzii în privința calității morale a intelectualilor…

Nicolae TOMESCU – Spațiul public, mașină de tocat reputația…

 

Ideal ar fi ca la toate comentariile mele cititorii să apeleze şi la textul de revistă (am dat adresa/ link ul în episodul trecut). Nu-mi fac mari iluzii că dezbaterea publică organizată în viitor de CC ar putea începe chiar prin comentariile dragilor cititori ai acestui serial infinit (unii dintre ei, speriaţi de mărimea infinitului, au tras deja pe dreapta având lucruri mai bune de făcut). Dacă nu am reuşit să trezesc (şi eu) interesul pentru subiectul manipulării/ prostirii omului de către om înseamnă că sunt un manipulator prost.

 

  1. Un amic, auzind că am scris despre acest dosar publicat de Dacia literară a căutat revista la chioşcurile şi librăriile Iaşului dar… nimic-nimic! Dacă cineva află cum se poate cumpăra un exemplar în format print, îl rog să-mi scrie pentru a ajuta un însetat de cultură… scrisă/ tipărită. Înţeleg că Iaşul cultural se mută, firesc, pe online, dar atunci înseamnă că nu mai printăm deloc, ci doar scriem pe bloguri. Şi uite-aşa depozitele bibliotecilor vor avea spaţiu suficient.

 

Liviu Druguş

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Episodul 166 (CLXVI) Joi, 15 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (3)

 

Prima întrebare adresată aleşilor ad hoc este: „1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?”. (Din motive de economie de spațiu voi folosi, în continuare, M pentru ”manipulare”)

 

Iată ce au răspuns (în sinteza făcută de mine) ”aleşii” cu privire la cauzele creșterii cantității de M în societatea românească actuală:

 

Liviu Antonesei (L.A.): explozia informațională și multiplicarea profesioniștilor manipulării.

Al. Bondor (A.B.): Este imposibil să nu fim manipulați. M este omniprezentă. M este percepută și contracarată în funcție de interese/ convingeri.

George Bondor (G.B): Avem mai multă M pentru că suntem liberi să o facem. Lumea nu crede în mesajele puterii. Lipsa spiritului critic și neprelucrarea mesajelor cu mintea proprie. O cultură politică precară. Poporul este prost educat. Pluralismul politic stimulează mistificarea/ inversarea mesajelor partidelor concurente. Convingerile/ credințele rigide. M există dintotdeauna.

Eduard Boz (E.B.): explozia informațională și goana media pentru senzațional și rating.

Al. Călinescu (A.C.): M este omniprezentă și este în primul rând politică și ideologică. S-au înmulțit profesioniștii minciunii (mass media).

Florin Cîntec (F.C.): M este omniprezentă și toxică. M este o tehnică de prostire (persuasiune sau disuasiune). M este, în plan comercial, marketingul.

Otilia Chitic (O.C.): M este funcție de gradul de manipulabilitate al indivizilor. M înseamnă promovarea unor interese. M crește ca urmare a noilor tehnologii media.

Constantin Cucoș (C.C.): Se vorbește mai mult despre M pentru că există mai multă M. Noile tehnici permit mai multă M. M este infestată de interese nedeclarate.

Lucian Dîrdală (L.D.): M există pentru că nu avem mecanisme de control social de tip coercitiv. Libertatea înseamnă și libertatea de a manipula. Totodată, M. este inamicul libertății. M este o formă soft de coerciție/ influențare mascată.

Alexandra Dinga (A.D.): M este generată de crizele social politice. Atacarea anticorupției de către puterea coruptă este însoțită de manipulări ad hoc. Se vorbește mai mult despre M pentru că există mai multă M în societate. M este omniprezentă. M este stimulată de noile tehnici media.

Aurel Dobașu (A.D.): M este omniprezentă. În societățile mai puțin dezvoltate M are un impact mai mare.

Dan Doboș (D.D.): Cauzele proliferării M: internetul, inegalitățile culturale/ educaționale între partenerii de dialog, anonimatul favorizat de noile tehnici media (rețelele de socializare), iar dezinformarea a devenit o afacere profitabilă. În consecință, meseria de ziarist s-a perimat.

Gabriel Gachi (G.G.): M crește pentru că presa a devenit anexa politicului, pierzându-și independența. Partidele și-au pregătit manipulatori profesioniști cu mai multă credibilitate și care apar mereu la posturile de TV și radio.

 

Acestea sunt răspunsurile primite din partea a 50% dintre opiniomanii solicitați să răspundă la întrebările formulate de CC în numele redacției revistei ”Dacia literară” de la Iași. Cealaltă jumătate a răspunsurilor primite, în episodul următor.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 167 (CLXVII) Vineri, 16 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (4)

 

Florin Ghețău (F.G.): M este parte Tensiunea creată după alegeri. Exemplu de manipulare prin omisiune: PSD nu a inclus în programul de guvernare tema corupției.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): M este o bâtă cu două capete. Explozia informațională prin noile tehnologii media a făcut ca și M să fie pe măsură: mult mai mare și mai prezentă. Materia primă cu care lucrează M sunt emoțiile. Oamenii aleg mai mult cu inima decât cu capul. Cei care atrag atenția că poporul este manipualt sunt tocmai așii M. Cea mai frecvent utilizată emoție în M este frica (de străini, de război, de schimbarea climatică, de sărăcie, de M etc.).

Bogdan Guțu (B.G.): Bătrânii sunt mai ușor de manipulat, iar populația țării îmbătrânește văzând cu ochii. Toate formele de manipulare de la noi au un numitor comun: neoSecuritatea.

Marian Hariuc (M.H.): Cine încearcă să devoaleze M este acuzat că practică M. Manipulatorii și manipulații sunt greu de identificat/ separat. M este generată de vehemența cu care actorii social doresc să acumuleze un capital de influență în societate.

Tudor Leahu (T.L): M este (doar) un cuvânt la modă, adesea neînțeles ce înseamnă. M este influențarea celuilalt să gândească și să acționeze într-un anumit fel. Libertatea de expresie și de acțiune a dus la explozia M. Toți manipulează, așa este în lumea civilizată.

Ada Lupu (A.L.):  Oamenii sunt atrași de absurd. Cu cât mai halucinantă este o știre cu atât atrage mai mult și uneori influențează oamenii. M se bazează pe efectele hipnotice ale cuvintelor care pot lua mințile oamenilor.

Adrian Netedu (A.N.): M este influențare a comportamentului uman. Tehnicile de M sunt în continuă diversificare. M există peste tot. Propaganda și zvonistica sunt cele mai des întâlnite forme de M. Alte forme de M: publicitatea, sondajele de opinie și moda. Imaginile manipulează mai mult decât cuvintele.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): Unii numesc M orice opinie contrară. La noi M este rezultatul unui sistem de educație viciat. Familia și biserica au rol normativ limitat în educație, lăsând loc altor forme de influențare a comportamentelor. Școala de tip clasic are rol de M invocând mereu argumentul autorității. Școala este un eșec instituțional major pentru că omoară spiritul critic, creativitatea și libertatea de gândire proprie. Autoeducația este mai bună decât ceea ce oferă acum educația.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Simțim că suntem tot mai manipulați și atunci vorbim mai mult despre M. Cauza primă: Băsescu. Poziția geopolitică a RO ne face mai expuși la M. Deci suntem controlați din exterior. M este pretudindeni. Presa, serviciile, politicieni joacă altă carte decât cea pe care o flutură în văzul lumii.

Liliana Romaniuc (L.R.): Politicul este intruziv și excesiv de prezent peste tot. Oamenii au devenit suspicioși/ neîncrezători și văd M peste tot. Toți vor să-i păcălească pe toți. Presa și educația/ școala sunt vinovate pentru că favorizează M.

Constantin Sturzu (C.S.): M este atotprezentă de la începuturile omenirii. Diabolicul șarpe i-a manipulat pe A & E să muște din mărul cunoașterii. Recomand rugăciunea ca formă de rezistență la manipulare. Satana este tatăl minciunii.

Daniel Șandru (D.Ș.): Tehnologiile de comunicare creează atât mai multă M cât și mai multă senzație de M. M ajută la deținerea controlului (politic), deci este și va fi mereu folosită. Retorica manipulatorie conține: minciuna, proiecția urii, complexele mitologice ale unității și conspirației.

Nicolae Tomescu (N.T.): M este tot mai subtilă, dar agresivă. Comunicare înseamnă și M.

În episodul următor, câteva considerații personale asupra M și a celor 26 de răspunsuri.

 

Liviu Druguș   Pe mâine!

Episodul 168 (CLXVIII) Sâmbătă, 17 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (5)

 

Prima dintre cele șase întrebări pe tema M a fost: „1. Unul dintre cele mai invocate concepte în România prezentului este cel de „manipulare”. De ce la momentul actual vorbim atât de mult despre manipulare?”.

Au dat răspunsuri punctuale 24 de repondenți, doi dintre ei, mai ”indisciplinați” (L.D. și G.B.) preferând să ofere un text compozit din care am extras idei care se potriveau, oarecum, cu întrebarea/ întrebările. Fără a fi neapărat malițios, unele răspunsuri par a fi date la alte întrebări, iar tentația de a valsa grațios peste granițele întrebărilor a fost, pentru unii, irepresivă. Ipotetic vorbind, dacă domnii repondenți ar fi invitați să ofere note celorlalți 25, cu siguranță notele nu ar fi prea mari, iar spiritul critic se va dezlănțui nemilos. Pe lângă repetatele abateri de la subiect/ întrebare, repondenții ar reproșa, probabil, celorlalți lipsa de rigoare și de pregătire a răspunsurilor (cu excepția, desigur, a răspunsurilor oferite de ei înșiși). Precizez că întrebările au fost adresate în iarnă, pe vremea manifestațiilor împotriva OUG 13 și 14, de unde și senzația că M era cuvântul cheie, la ordinea zilei. Oricum M este atotprezentă, indiferent de partidele care câștigă sau pierd alegerile, nuanțele fiind date de dozele de bunul simț ale actanților politici.

Nota comună dată de cele 26 de răspunsuri este recunoașterea atotprezenței manipulării și chiar a automanipulării. A reproșa cuiva că ”domle, nu încerca să mă manipulezi” echivalează cu o invitație la a-și ține respirația câteva minute… Cei care nu manipulează pur și simplu nu au interese/ motivații/ plăceri în a face acest lucru. Dar și ei au segmente din viață când au încercat și au reușit să manipuleze. Mă bucur că unul dintre repondenți (F.C.) a folosit cuvântul ”prostire” ca un sinonim pentru manipulare, fapt care îl include automat în lista (din ce în ce mai lungă a) prostologilor ieșeni. De asemenea, criticile unui student (S.E.M.)  la adresa sistemului de educație de la noi (și nu numai) m-au uns la suflet. Demn de semnalat aparentul paradox din binomul libertate – manipulare (G.B. și L.D.), cu nuanța că și în condiții de democrație, și în condiții de dictatură manipularea este omniprezentă. Apropos de democrație, citez o simpatică și adevărată definiție a acestui concept (al cărui autor îmi scapă): ”Democraţia este încrederea nefondată în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale”. Dar încredere nefondată, înseamnă, în fond, manipulare. Iar lipsa spiritului critic, al discernământului, face ca încrederile nefondate să prevaleze asupra celor fondate. Trimiterea de către un repondent (F.C.) la marketing este binevenită. Din păcate, niciun repondent nu a amintit măcar de management, darmite să mai emită și ideea că managementul și M sunt sinonime (așa cum eu unul consider). La fel de oportună este și observația legată de publicitate (A.N.). Un răspuns comun (și la obiect) legat de dimensiunile sporite ale M în zilele noastre, acela că M sporește datorită noilor tehnologii media este, de asemenea binevenit. Nu în cele din urmă, criticile la adresa sistemului de educație (G.B., D.D., S.E.M., L.R.) tind să devină cvasigenerale.

 

Îmi permit și eu o opinie despre manipulare și despre creșterea percepției că M este excesiv de prezentă. Eu pun semnul egal între management și manipulare, cu numitorul comun motivare. Apariția sutelor de facultăți de management și de marketing (= managementul vânzărilor) a contribuit mult la convingerea absolvenților că ei dețin cheile tehnicilor de păcălire/ prostire, în timp ce vulgul needucat habar nu are că cineva își bate joc de el. Realitatea a devenit însă alta: lumea este tot mai reticentă la publicitate/ reclamă sau la tehnicile de vânzare care au pus (și mai primesc) o binemeritată taxă pe prostie.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 169 (CLXIX) Duminică, 18 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (6)

 

  1. În mod tradițional, în spațiul românesc, presa a fost și este identificată ca sursă principală a manipulării. Este legitimă această asociere între mass-media și manipulare?

 

Liviu Antonesei (L.A.): Presa rămâne un excelent mijloc de manipulare.

Al. Bondor (A.B.): Această asociere este dificil de contestat.

George Bondor (G.B): ar fi excelent dacă mass-media din România ar căuta să reflecteze adevărul, și nu să livreze ideologiile de serviciu ale unor grupuri sau partide.

Eduard Boz (E.B.): Acuzația de manipulare la adresa presei nu este complet lipsită de fundament

Al. Călinescu (A.C.): Este nu doar legitimă, ci și inevitabilă.

Florin Cîntec (F.C.): Presa e teritoriul prin excelență al orgiilor manipulatoare.

Otilia Chitic (O.C.): Purtăm încă deficitul/ povara transmiterii informației din timpul propagandei comuniste.

Constantin Cucoș (C.C.): Nu aș pune semnul egalității dintre manipulare și mass-media.

Lucian Dîrdală (L.D.): nu pot ignora ceea ce se scrie pe tema vechilor și noilor media, mereu

predispuse a propaga neadevăruri sau jumătăți de adevăr.

Alexandra Dinga (A.D.): s-a dovedit de multe ori legitimă asocierea dintre mass-media și manipulare

Aurel Dobașu (A.D.): Da. Opinia publică se formează în primă instanţă şi în mod covârşitor prin intermediul canalelor media.

Dan Doboș (D.D.): E absolut legitimă, iar rădăcinile sunt tare vechi.

Gabriel Gachi (G.G.): Presa din România, în proporție covârșitoare, e captiva cartelurilor

Florin Ghețău (F.G.): E legitimă asocierea, câtă vreme manipularea e vizibilă din avion.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): Pe plan politic, încă da. Însă eu aș asocia manipularea cu domenii ca publicitatea. Oamenilor le place să fie mințiți frumos.

Bogdan Guțu (B.G.): Da. Presa este un mijloc de manipulare a maselor

Marian Hariuc (M.H.): ar fi destul de nedrept să analizăm relația existentă între mass-media și manipulare, fără să luăm în considerare ușurința cu care mesajele ce conțin date îndoielnice pătrund în rândul anumitor grupuri sociale.

Tudor Leahu (T.L): Se poate spune că, la un anumit moment, presa românească devenise sinonimă cu manipularea.

Ada Lupu (A.L.): Există suspiciunea că presa oricum minte sau, dacă nu minte, măcar exagerează.

Adrian Netedu (A.N.): mass-media poate crea ceea ce putem numi un public captiv asupra căruia pot acţiona diversele scenarii manipulatorii.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): În sensul larg al termenului de sursă, presa poate fi cel mult un mijloc de manipulare, nu o sursă.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Da, întotdeauna a existat această asociere.

Liliana Romaniuc (L.R.): Presa face acest lucru pe față și asumat.

Constantin Sturzu (C.S.): Din păcate, da.

Daniel Șandru (D.Ș.): Asocierea dintre presă și manipulare este îndreptățită.

Nicolae Tomescu (N.T.): Trăim într-o lume fabricată de presă.

 

Comentariul meu: devreme ce toată lumea manipulează și manipularea este omniprezentă, este evident că (și) presa manipulează. La greu! Separarea informației de bani este imposibilă. Deci, follow the money!

Liviu Druguș    Pe mâine!

Episodul 170 (CLXX) Luni, 19 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (7)

 

  1. Care credeți că sunt sursele principale ale manipulării în România contemporană?

Puteți identifica surse concrete sau, din contra, credeți că discuția rămâne la un nivel abstract?

 

Liviu Antonesei (L.A.): sursele de manipulare s-au multiplicat: serviciile de informații, partidele

Al. Bondor (A.B.): Instituțiile de stat, religioase și cele private sunt principalii actori; fiecare actor în parte folosește tehnici specifice sau adaptate de manipulare pentru a-și îndeplini obiectivele

George Bondor (G.B): surse de manipulare: puterea politică, media, sistemul economic, cu interesele susținătorilor societății de consum, dar și societatea civilă, unele ONG-uri, la care se adaugă fanaticii de peste tot.

Eduard Boz (E.B.): orice persoană poate manipula prin articole, păreri, comentarii. Orice mediu care nu permite dezbatere reală cu informații și contrainformații în același timp, cu argumente și contraargumente simultane, este unul care manipulează.

Al. Călinescu (A.C.): Sursele sunt ușor de identificat. E vorba, mai întâi, de canalele de televiziune Antena 3 și România TV, cărora li s-a alăturat de la o vreme B1TV. Aceste posturi au devenit trompete ale actualei puteri. La acestea se adaugă site uri specializate în manipulare.

Florin Cîntec (F.C.): manipularea este concertată de pe piața mediatică și de pe internet

Otilia Chitic (O.C.): Serviciile Secrete sunt o principală sursă de manipulare. Nivelul slab al educației este o primă resursă în strategiile de manipulare.

Constantin Cucoș (C.C.): Surse ale manipulării sunt destule. Le putem identifica pornind de „sus”, de la etajele statale, guvernamentale, până la cele de „jos” – entități administrative, comunitare, prin pârghii specifice (platforme, purtători de cuvânt etc.), dar și nespecifice (interpuși, „lideri de opinie”, diversioniști etc.). Se manipulează organizat, prin presă, televiziune (vezi canale de televiziune gen Antena3, România TV), dar și prin anumiți actanți dispersați pe un areal mai larg.

Lucian Dîrdală (L.D.): în aria manipulării politice, făptașii nu riscă închisoarea

Alexandra Dinga (A.D.): manipularea, în general, are la bază un interes politic sau diverse interese economice.

Aurel Dobașu (A.D.): Reclama comercială este prima sursă de manipulare. Există însă şi manipulare politică

Dan Doboș (D.D.): Principala sursă a manipulării este dorința de a face profit în orice fel. Alte exemple de surse ale manipulării: dorința de accede la putere și de a rămâne acolo, pretenția că apartenența la elita intelectuală nu se conturează prin studiu, educație și morală, ci printr-o asociere frenetică la corul unor mugete colective de apreciere pentru unii gânditori guru, dar și interesele străine în România.

Gabriel Gachi (G.G.): sursele sunt, în principal, mass media (ex. Antena 3 și Bună Ziua Iași)

 

Comentariul meu: dacă manipularea este pretutindeni este evident că și sursele sunt pretutindeni. Ceea ce le deosebește este doar forța manipulatorie, nivelul susținerii financiare, modalitățile concrete de manifestare (ocult sau la vedere), capacitatea lor de insinuare în viața publică sau personală a oamenilor, fie aceștia oameni politici sau oameni de rând (întelectuali, funcționari și alți salariați). Nu în ultimul rând, lipsa de bun simț a unor patroni de presă a dus forța de manipulare a unor ziare sau televiziuni la cote greu de imaginat.

 

Liviu Druguș,  Pe mâine!

Episodul 171 (CLXXI) Marți, 20 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (8)

 

  1. Sunt românii mai ușor de manipulat decât alții? Se lasă manipulați sau manipularea este mai presus decât ei?

 

Iată, în sinteza mea, primele 16 răspunsuri dintre cele oferite de cei 26 de repondenți:

 

Liviu Antonesei (L.A.): Cred că numărul celor manipulați sau manipulabili este în scădere semnificativă de vreo zece ani încoace, iar cei din aceste categorii sunt în bună parte auto-manipulați

Al. Bondor (A.B.): Fiecare om este susceptibil la manipulare, iar românii nu fac notă discordantă.

George Bondor (G.B): românii sunt ușor influențabili, la fel ca toate popoarele înzestrate cu

o afectivitate exacerbată.

Eduard Boz (E.B.): noi nu avem o cultură a dezbaterii. Ne este greu să ascultăm și argumentele celeilalte părți și cu atât mai mult ne este greu să recunoaștem că ne-am formulat o părere greșită, sau poate am avut idei preconcepute. Deci, da, sunt teme în privința cărora probabil că suntem mai ușor de manipulat.

Al. Călinescu (A.C.): Nu pot face comparații în absența unor elemente cât de cât relevante. Cred însă că toate țările care au cunoscut regimul comunist au o veche – și tristă – experiență a manipulărilor.

Florin Cîntec (F.C.): Românii „e dăștepți” și, din cauza asta extrem de ușor de manipulat.

Otilia Chitic (O.C.): În comparație cu cetățenii țărilor nordice, de exemplu, cred că românii sunt mai ușor de manipulat.

Constantin Cucoș (C.C.): Nu cred că românii sunt mai manipulați decât alții. Rata manipulării trebuie pusă obligatoriu în relație cu nivelul de educație. Un popor needucat devine o gloată ușor manevrabilă.

Lucian Dîrdală (L.D.): Manipularea e o temă de discuție în orice societate complexă, dar mai ales acolo unde controlul social exercitat prin forță este redus sau bate în retragere.

Alexandra Dinga (A.D.): Este greșit să afirmăm că românii sunt mai ușor de manipulat decât alții. Din păcate, în educația românească lipsește mult din ce ar trebui să formeze cultura civică și politică a oricărui cetățean care trăiește într-un sistem ce nu poate funcționa decât politic.

Aurel Dobașu (A.D.): Da, românii sunt destul de uşor de manipulat.

Dan Doboș (D.D.): Nu, nu cred. Singurul lucru care ne expune ceva mai mult este lipsa absolută a criteriilor de valoare în societate.

Gabriel Gachi (G.G.): Românii nu sunt, ca medie, mai puțin inteligenți decât restul europenilor. Diferența este că în România doza de manipulare este mult mai mare

Florin Ghețău (F.G.): Nu cred că boala asta e întâlnită doar la români, problema e în ce măsură avem un segment mai mare de oameni care pot fi manipulați decât în alte părți. Și aici e greu de dat un răspuns.

Bogdan Nicolae Ghiurco (B.N.G.): Exemplul lui Trump și Brexit-ul ne arată că nu suntem mai speciali decât alții. Dimpotrivă, de acum înainte, putem afirma cu mândrie că suntem și noi în rând cu lumea civilizată. În sfârșit, își au și ei faliții lor.

Bogdan Guțu (B.G.): Nu știu dacă un român este mai manipulabil decât un neamț. Fenomenul manipulării este întâlnit peste tot și nu este neapărat dependent de gradul de alfabetizare sau de rigurozitatea și seriozitatea unui popor. Manipularea este o găselniță prin care conducătorii conduc masele.  (partea a doua a răspunsurilor, în episodul următor).

Liviu Druguș  Pe mâine!

Episodul 172 (CLXXII) Miercuri, 21 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (9)

 

 

Marian Hariuc (M.H.): Pentru mulți români, adevărul personal, sau certitudinile, sunt suficiente. Aici, sentimentul de revoltă față de minciună se blochează.

Tudor Leahu (T.L): Probabil că românii sunt la fel de ușor sau de greu de manipulat ca și ceilalți cetățeni europeni. Mă îngrijorează însă la români ușurința cu care limbajul lor alunecă spre extreme.

Ada Lupu (A.L.): Cred că mulți au nevoie să fie manipulați, ca să se exonereze de orice eventuală vină. Nu mi se pare că suntem un popor curajos sau asumat. Posibil să fim mai ușor de manipulat decât alții, datorită adaptabilității extraordinare care ne caracterizează. Românii au ușurința de a se plia pe situație.

Adrain Netedu (A.N.): Cred că gradul de expunere la manipulare este constant în orice ţară şi în orice medii sociale. Diferenţele sunt date de modul cum este controlată informaţia, cum este intimidată presa sau cum sunt monitorizate diverse site-uri Internet.

Silviu Emanuel Man (S.E.M.): La noi rezistența la manipulare este mai mare decât în societățile progresiste. Manipularea cea mai mare este că noi suntem paria Europei, scursura continentului, un popor care are numai trăsături negative și doar câteva vârfuri prin care s-a remarcat.

Gheorghe Nichita (Gh.N.): Românii sunt un popor inteligent și, deși sunt conștienți că sunt manipulați, pur și simplu nu au ce face. Manipularea este universală, este în toată lumea. Românii sunt doar surprinși de tehnicile de manipulare, abia acum conștientizează existența acestui fenomen. Fiind numeroase interese în această zonă, manipulare există atât din interiorul, cât și din exteriorul țării

Liliana Romaniuc (L.R.): Un popor care a trăit sub comunism nu e foarte greu să fie manipulat! Am fost crescuți, educați și deformați pentru dependență! Din păcate, nu știm ce înseamnă asumarea responsabilității și trăirea cu consecințele deciziilor noastre. E mult mai ușor, dar și mult mai sigur să facem ce ni se spune și să nu răspundem pentru consecințe! Noi nu riscăm, doar supraviețuim…

Constantin Sturzu (C.S.): Nu cred că românii sunt mai ușor de manipulat decât alții. Fiind în Occident de jumătate de an, am constatat că și aici, în democrații tradiționale, opinia publică este destul de ușor de influențat. Ceea ce cred eu că ar fi specific românilor este un soi de raportare mioritică la manipulare. Știm că suntem manipulați, dar mai degrabă preferăm să nu acționăm. Dar și când „explodează mămăliga”…

Daniel Șandru (D.Ș.): România profundă a prezentului este încă dominată de obsesia controlului și de frica de autoritate. Tocmai din acest motiv recursul la manipulare accentuează asupra acestor elemente.

Nicolae Tomescu (N.T.): Nu cred în excepţionalitatea genetică a unui popor faţă de altul, nu cred nici în posibilitatea unei inferiorităţi. În general, românii au aceleaşi naivităţi şi defecte precum alte popoare ale Europei; pare a fi un fapt statistic. Ne diferențiem prin existenţa unui mecanism diabolic de manipulare, controlat de o categorie restrânsă. România este condusă de incompetenţi (clasa politică este născută din mediocritate și hoţie).

 

Liviu Druguș  Pe mâine!

 

 

 

 

Episodul 173 (CLXXIII) Joi, 22 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (10)

 

  1. Cine ar trebui să se ocupe cu ceea ce s-ar putea numi „rezistența la manipulare”?

Are intelectualul român vreun rol în această opoziție la manipulare sau este un factor activ în procesul de manipulare?

 

Liviu ANTONESEI: Intelectualul român? Cel autoporeclit public? Ce rol ar putea avea niște ipochimeni care au lins la fundul a două rânduri de președinți și își oferă deja serviciile unui al treilea. Cred însă că fiecare dintre noi trebuie să se ocupe intens de asta, așa de unul singur, fiecare după cunoștințele și puterile sale.

Alexandru BODNAR: orice educator, învățător sau profesor ar trebui să se preocupe de dezvoltarea gândirii critice, prin intermediul căreia să poată fi dezvoltată o astfel de rezistență. … orice intelectual este cel puțin la fel de implicat în manipularea audienței sale, fie și doar prin încercarea de a-și convinge interlocutorii de adevărul din spatele ideii sale.

George BONDOR: Înzestrați cu un spirit critic dezvoltat, intelectualii sunt primii care pot să demaște încercările de manipulare la care suntem supuși. Dar să nu fim naivi. De-a lungul vremii, tot intelectualii sunt cei care încearcă să manipuleze. … mă tem că „intelectualul român” încă nu există. Dar sunt semne bune că e pe cale să se nască.

Eduard BOZ: Cred că școala este cea care trebuie să genereze anticorpii împotriva manipulării. În școală copiii ar trebui să învețe să pună întrebări, să se îndoiască de orice informație, să o verifice, să o testeze și apoi să ajungă la propria concluzie.  … reacția împotriva manipulării devine o obligație civică. Este ca și cum ai fi martorul unei tâlhării și nu faci nimic.

Alexandru CĂLINESCU: Încercările unor intelectuali de a denunța manipulările sunt câteodată primite cu ostilitate. Intelectuali care manipulează? Sunt, vai, destui… Se complac să fie pe aceeași lungime de undă cu Spânu de la Cotidianul, cu Gâdea de la Antena 3 și cu Ciutacu de la RTV.

Florin CÎNTIC: Bunul simț și caracterul. Dar, vorba celor de la Radio Erevan atunci când au fost întrebați cum se pune accentul în limba română pe cuvântul caracter: carŕcter sau caractčr? „După cum știți, în România nu se pune accentul pe caracter!” (Despre intelectuali, numai de bine).

Otilia CHITIC: Implicarea intelectualilor are un impact major, indiferent de care parte se situează. Societatea românească duce lipsă de repere morale, intelectuale, de modele, de vectori vocali, vizibili,

implicați în structurile organizatorice.

Constantin CUCOȘ: Cel mai bun cenzor axiologic trebuie să fie persoana, care trebuie să ajungă să deceleze și să se orienteze în peisajul de incitări de tot felul. De asemenea, și liderii de opinie reprezentați de intelectuali, pricepuți și onești, pot deveni modele de raportare la mesajele manipulatorii sau îndoctrinatoare.

Lucian DÂRDALĂ: victimele trebuie să acționeze. Manipularea reușită nu se poate opri la nivel de atitudini, trebuie să putem observa comportamente.

Alexandrina DINGA: „Rezistența la manipulare” trebuie să fie în preocuparea școlii. Însă, paradoxal, sistemul educațional este condus de politicieni. Din păcate, astăzi observăm cum majoritatea intelectualilor sunt pasivi la multe dintre subiectele de pe agenda publică.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Episodul 174 (CLXXIV) Vineri, 23 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (11)

 

Aurel DOBAȘU: Principalul canal de transmitere a informaţiilor în societate (informaţii reale sau false) rămâne televiziunea. Acest segment media este, teoretic, reglementat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, organism ce trebuie să păzească societatea de manipulări. Din păcate CNA nu prea îşi îndeplineşte această menire.

Dan DOBOȘ: Intelectualul român… intelectualul român e singurul din lume care nu e preocupat de o justă repartizare a plus-valorii în societate pentru maximizarea valorificării potențialului uman, ci de prezervarea și accentuarea bogăției acolo unde ea există deja. El crede în rolul conducător al elitelor. În al doilea rând, intelectualul român are standarde extrem de laxe, ba uneori chiar duble.  În al treilea rând, intelectualul român mi se pare astăzi extrem de afin de tipare.

Gabriel GACHI: Intelectualul român nu e similar cu analistul politic român, pentru că de multe ori intelectualii sunt superficiali în înțelegerea civismului, sunt lipsiți de nuanțe, cu idei puține și fixe.

Florin GHEȚĂU: școala ar trebui să facă mai mult. Și media ar trebui să lupte în direcția asta, însă interesele mari ale patronatelor din presă strică atmosfera. Intelectualii pot amenda încercările repetate de manipulare, fie din partea politicienilor, fie din partea unor televiziuni, doar că nu o prea fac. Există și intelectuali care participă ei înșiși la procesul de manipulare. Mi se pare grav asta, s-o faci conștient, fără a te gândi cât rău faci societății.

Bogdan-Nicolae GHIURCO: Manipularea nu poate fi combătută decât prin educație și accesul la un trai decent. Iar intelectualii, din păcate, nu sunt o soluție, pentru că le lipsesc nu doar credibilitatea și organizarea, dar și vocea.

Bogdan GUȚU: Intelectualul român ar trebui să iasă în prima linie Din păcate, intelectualul român se vede nevoit a se lăsa manipulat, nu neapărat pentru zahăr și ulei, ci pentru cărți, stilou și foaie de scris.

Marian HARIUC: consider că prezența instituțiilor statului ar trebuie să fie una determinantă în temperarea unor tendințe menite să provoace o atmosferă tensionată/ de revoltă în spațiul public. Intelectualul poate îndeplini un rol de analist veritabil, care să conserve o atitudine ponderată a cetățenilor față de conducătorii săi. În același timp, intelectualul poate fi un agent ideal în jocurile de interese ce utilizează manipularea ca pe o tehnică preferată în momentele decisive, cum pot fi campaniile electorale, sau derapajele de la ideile legalității.

Tudor LEAHU: Conștiința individului ar trebui să fie principalul inamic al manipulării. Omul nu ar trebui să înghită tot ce zboară. Să verifice și să citească mai mult. De asta are net pe telefon, nu doar pentru selfie și check-in. În plus intelectualul trebuie să iasă public și să urle: stați, bă, proștilor, că nu o fi chiar așa! El trebuie să ne convingă pe noi, muritorii de rând, că trebuie să ne îndoim mereu.

Ada LUPU: Depinde de intențiile intelectualului. Cu siguranță, poate influența. Suntem noi… așa cum suntem, dar respectul pentru educație încă există. Oamenii încă spun: hai să mă iau după ăla, că ăla-i deștept. În situația asta, intelectualul trebuie să decidă. Dacă vrea să manipuleze, o poate face. Dacă vrea să lupte contra manipulării, o poate face.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

Episodul 175 (CLXXV) Sâmbătă, 24 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (12)

 

Adrian NETEDU: rezistenţa la manipulare rămâne un dat relativ. … putem vorbi de o „rezistenţă la manipulare” din partea celor mereu absenţi, a celor dezabuzaţi sau a celor dezinteresaţi de propriul interes. În acest context intelectualii pot avea un rol decisiv în identificarea şi explicitarea manipulării.

Silvian-Emanuel MAN: Intelectualul are un rol doar dacă și-l asumă activ, în cetate. Dacă trăiește activ, printre „oamenii de rând” și alege o viață de jertfă pentru îndrumarea acestora. Dacă rămâne într-un turn de fildeș din care mai emite câte o idee, doar se amăgește singur că schimbă ceva. distanța dintre ceea ce este de fapt și ceea ce pare poate fi crescută infinitezimal de o ideologie. Iar intelectualul care este captat de un curent ideologic, automat va manipula masele pe curentul respectiv

Gheorghe NICHITA: De această „rezistență la manipulare” ar trebui să se ocupe, în primul rând, instituțiile statului care ar trebui să aibă ca prioritate stabilitatea și echilibrul din țară, și nu lupta pentru putere. În al doilea rând, educația contează foarte mult. dacă ești un om cultivat, care știe să discearnă între informația corectă și cea neadevărată, atunci nu vei fi o victimă a manipulării. Este foarte important ca cei care își asumă o funcție publică să aibă „rezistență la manipulare”, este o calitate foarte importantă pentru păstrarea integrității și pentru corectitudinea deciziilor luate.

Liliana ROMANIUC: Din nou, eu cred că educația este cheia și la această problemă. O populație alfabetizată funcțional va înțelege atunci când citește și când i se spun tot felul de inepții. Desigur, aceasta este soluția pe termen mediu și lung! Pe termen scurt, ar putea fi presa, doar dacă apar publicații și oameni care să reziste subordonării politice sau de grup. Nu aș neglija rolul justiției, mai ales acolo unde manipularea poate fi dovedită.

Constantin STURZU: Intelectualii ar trebui să fie vocile lucide și imparțiale ale cetății. Dar și dintre ei, mulți sunt captivi, conștient sau nu, ai unor grupuri de interese. Oamenii din presă, de asemenea, ar trebui să joace un rol important în demascarea oricărei manipulări. Am sesizat că o „rezistență” la manipulare mai hotărâtă vine mai degrabă din partea unor voci singulare, neimplicate politic, dar foarte active în zona rețelelor de socializare sau a blogurilor. Eu recomand rugăciunea ca formă de rezistență la orice fel de manipulare.

Daniel ȘANDRU: În mod evident, educația este un element esențial în procesul „rezistenței la manipulare”, și nu am în vedere atât educația formalizată – ce poate reprezenta, ea însăși, o formă de control, nu doar în societățile totalitare –, cât educația înțeleasă ca socializare democratică, ce pleacă din familie, „culege” semințele comportamentului civic responsabil și din școală, pentru a reflecta, în contextul existenței sociale pe care fiecare dintre noi o are, influența unor modele care pot fi, înainte de toate, modele intelectuale. În fapt, intelectualii pot juca ambele roluri, și o pot face fiind „determinați” de cel puțin două resorturi, care pot funcționa foarte bine în ambele sensuri, „pro-manipulare” sau „contra-manipulare”: unul de natură emoțional-afectivă, care naște „credința” că se află „de partea bună a lucrurilor” și altul de natură pragmatic-voluntaristă

Nicolae TOMESCU: revitalizarea asociațiilor profesionale sau la reglementarea printr-o lege a presei care să stabilească obligații și răspunderi de la patronat până la profesioniști, care să limiteze imixtiunea angajatorilor/ patronilor în politica editorială și să oblige la transparentizarea bugetului publicațiilor/ televiziunilor. Chiar mai importantă decât prima direcție, ar fi creșterea în valoare a conținutului jurnalistic. Până în acea clipă a fericirii, îmi propun să nu mă las prostit în public…

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 176 (CLXXVI) Duminică, 25 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (13)

 

  1. Ce criterii personale aveți pentru a identifica o încercare de manipulare asupra dvs.? Puteți exemplifica astfel de situații concrete?

 

Liviu ANTONESEI: Ca tehnică minimă personală, iar asta ar putea fi de folos oricui: 1. Verificarea informației din cât mai multe surse – trei e numai un minimum!, 2. Neevitarea surselor pe care le suspectezi, cu care nu poți fi de acord în principiu, care te contrariază a priori – extrem de rar o manipulare folosește numai minciuni, cel mai adesea e „gri”, amestecă în doze variabile adevăruri, adesea banale, cu minciunile. Consultarea acestor surse îți poate semnala elemente de detaliu pe care nu le poți găsi în sursele predilecte, elemente critice valabile, care te pot ajuta să-ți verifici și nuanțezi propriile poziții. 3. Pune întotdeauna întrebarea „cui folosește?”. În sfârșit, de două ori în viața asta, am practicat tehnici de manipulare ca profesionist. Mă refer la campaniile electorale pentru locale din 1992, pentru CDR, și 1996, pentru PAC. Ambele victorioase. Să nu uităm că întotdeauna comunicarea este (și) un joc de putere, mai amplu sau mai restrâns, mai important sau mai neînsemnat, și că informația nu este doar mai mult sau mai puțin interesantă, ci mereu și interesată!

Alexandru BODNAR: Cine? Ce? Cum? În ce context? Cu ce scop? Orice informație poate fi analizată pornind de la răspunsurile acestor întrebări, pe care le pun atunci când sunt în fața unei informații relevante ori într- o situație inedită.

George BONDOR: Desigur că ar fi excelent dacă massmedia din România ar căuta să reflecteze adevărul, și nu să livreze ideologiile de serviciu ale unor grupuri sau partide. Din nefericire, pluralitatea punctelor de vedere ilustrează, cel mai adesea, o simplă bătălie pentru manipularea cetățenilor. Fiecare tabără încearcă să manipuleze mai bine, să le inoculeze oamenilor propriile ideologii, să mistifice realitatea, prezentând-o „pe dos”.

Eduard BOZ:  Nu pot să îmbrățișez un anumit punct de vedere fără a verfica sursa, fără a compara cu puncte de vedere ale unor instituții abilitate, fără a-mi pune întrebarea: care este interesul propagării unei anumite știri și fără a verifica raționamentul logic: dacă se pleacă de la premise corecte, dacă metoda de lucru, de analiză este una corectă și dacă s-a ajuns la o concluzie logică. Dacă toate acestea au fost respectate, îmi pun întrebarea dacă se putea proceda altfel.

Alexandru CĂLINESCU: E drept însă că sunt situații când e greu să discerni adevărul. În decembrie 1989 am simțit, intuitiv, că e ceva în neregulă cu „teroriștii” fără să-mi pot da seama despre ce e vorba. Mă consolez cu gândul că n-am fost singurul. Nu există rețete infailibile pentru a identifica manipulările. Tocmai de aceea fenomenul e atât de periculos.

Florin CÎNTIC: Inteligența, educația, flerul și bunul simț. Și reflexul de istoric de a verifica sursele și de a gândi cu capul meu. Au fost atât de multe încât mi-e greu să le mai enumăr. Pe scurt, nu avem nevoie de mani-pulare, ci de Mani pulite.

Otilia CHITIC: Intuiția și verificarea mai multor surse. Intuiția este bazată pe informațiile pe care le dețin deja, iar sursele noi provin atât din mediul mass-media cât și mediile de cercetare.

Constantin CUCOȘ: Apelez la mai multe strategii: judecarea unei aserțiuni sau situații manipulatorii din perspectivă strict logică; printr-o integrare și raportare contextuală, ținând cont de profilul intențional al persoanelor sau entităților, situațiile de comunicare, evoluții previzibile; printr-o cunoaștere mai pronunțată a emițătorilor unor idei, a profilului lor psiho-moral, a istoriei acțiunii lor; printr-o corelare/ confruntare a unei perspective cu altele care s-au manifestat anterior sau care se editează la un moment dat; printr-o evaluare/ procesare repetată, atentă a ceea ce primesc, ca informație sau atitudine, de la alții.

Liviu Druguș    Pe mâine!

Episodul 177 (CLXXVII) Luni, 26 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (14)

 

Lucian DÂRDALĂ: Trebuie să ținem cont de faptul că, în aria manipulării politice, făptașii nu riscă închisoarea și pot rezista mult timp pe baricade. Spre deosebire de manipulatorii de pe piața investițiilor, ei pot gestiona o gamă mai vastă de sentimente umane, între care la loc de cinste se găsește ura.

Alexandrina DINGA: Criteriile pe care le am în vedere diferă de la situație la situație. Pentru unele, mă ajută pur și simplu rațiunea, logica, pentru altele cultura generală. Pentru situații mai complexe, mă ajută documentarea din mai multe surse credibile sau discuții cu persoane de încredere și cu expertiză pe anumite teme. Cred, de asemenea, că atunci când cineva încearcă prea tare să te convingă, ceva nu e în regulă la mijloc. Cea mai bună armă împotriva manipulării este educația.

Aurel DOBAȘU: Manipulările publice se trădează, de obicei, prin lipsa argumentelor credibile și prin prezenţa unor „argumente” ce ating detalii extrem de importante (naţionalism, copilărie, familia ş.a.).

Dan DOBOȘ: Îmi place să cred că principala mea armă e simțul umorului, în sensul că orice poantă bună are la bază inversarea unor premise. Sunt obișnuit să glumesc despre chestiunile de zi cu zi și, atunci când schimbarea perspectivei nu mi se pare hazoasă, e limpede că asist la o manipulare. Alteori, simt nevoia de confirmări, asta fiind o reminiscență de pe vremea când eram ziarist. De asemenea, experiențe triste m-au făcut să nu mai cred în ajutoare dezinteresate, în chilipiruri și chiar în coincidențe.

Gabriel GACHI: Aproape zilnic sunt supus manipulărilor și aproape am ajuns să nu mai suport dialogurile care nu duc nicăieri, întrerupând interlocutorul și spunându-i: „Hai, discutăm ceva sau batem câmpii?”.

Florin GHEȚĂU: Există o vorbă: nu tot ce zboară se mănâncă. Poate n-ar fi rău să aplicăm principiul ăsta și când vine vorba de declarația unui politician sau chiar de cuvintele unui jurnalist. La fel de important este ca atunci când sesizăm că unii ne iau de proști și ne manipulează grosolan să reacționăm, să spunem celor din jur ce vedem și ce credem.

Bogdan-Nicolae GHIURCO: ”Cum ochești o știre falsă? Verifică sursa; citește tot; caută autorul; ce dovezi există?; verifică datele, poate-i o glumă?; nu fi părtinitor; întreabă un expert.” (apud: Federația Internațională a Instituțiilor și Asociațiilor de Bibliotecă).

Bogdan GUȚU: În general tot ceea ce înseamnă interacțiunea cu societatea contemporană este apanajul manipulării. Ca orice cetățean al planetei, crescut și educat într-o societate democratică m-am lăsat, fără voia mea, manipulat de sistem și încerc pe cât pot să mă descotorosesc de el, asta pentru că țin la libertatea mea de a gândi și a acționa în folosul societății.

Marian HARIUC: Personal, pot încerca evitarea unei tentative de manipulare printr-o viziune din mai multe perspective asupra obiectului manipulării. Compararea mai multor surse și discursuri ar putea fi o formă prin care să devin mai circumspect în privința unor situații îndoielnice. Paradoxal, în contextul în care justiția devine unul dintre reperele centrale ce sunt grav amenințate într-o societate, tocmai discursul juristului riscă să devină un agent al manipulării.

Tudor LEAHU: Sunt asaltat cu încercări de manipulare. Persoane cu care intru în contact, din toate mediile, încearcă să-mi inducă idei și informații pentru că aș putea să le public, satisfăcându-le astfel diferite interese. Anii de experiență în domeniu mă fac să spun că le-am văzut pe toate, dar și că am „mușcat-o” de câteva ori.

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

Episodul 178 (CLXXVIII) Marți, 27 iunie 2017 Manipulare humanum est, dubitare diabolicum (să-ţi prosteşti aproapele este omeneşte; a te îndoi de asta este drăceşte) (15)

 

Ada LUPU: În afara profesiei, ca individ, nu cred că pot fi manipulată decât în situațiile în care nu sunt suficient de bine informată. Sau atunci când nu înțeleg niște mecanisme.  Personalitatea, vedeta, idolul constituie cel mai sigur instrument de manipulare.

Adrian NETEDU: ar trebui să privim critic orice informaţie şi apoi să o verificăm din mai multe surse.

Silvian-Emanuel MAN: În primul rând analizez sursa, izvorul informației, iar după fac critica metodologiei și a formei de prezentare (redare): dacă informația nu cuprinde aspecte false care să fie legitimate pe baza unora reale, dacă este prezentată tendențios, dacă există aspecte omise etc. Pe parcurs urmăresc dacă are vreun scop manipularea și dacă servește cuiva (direct sau indirect): dacă, cui folosește și pentru ce?

Gheorghe NICHITA: am simțit încercările de manipulare în fiecare clipă. Una spuneam sau făceam și cu totul altceva auzeam că spuneau alții despre acțiunile mele. Să luăm ca exemplu Pasajul „Mihai Eminescu” și să încercăm să ne amintim cât s-a mai spus că nu vor încăpea autobuzele pe acolo! Un alt exemplu este cel al teilor de pe Ștefan cel Mare;

Liliana ROMANIUC: încerc să văd ce este dincolo de vorbe și de fapte. Întreb mult și verific și mai mult cu cât mai mulți. Sunt interesată de cât mai multe opinii. Au fost, totuși, situații în care m-am înșelat, adică am crezut în ceea ce mi s-a spus sau am văzut!

Constantin STURZU: Ca să-mi dau seama dacă are sau nu o natură manipulatorie, mă raportez la efectele pe care le are asupra mea orice curent de opinie din societate. Dacă o acțiune civică mă face să-mi pierd cumpătul și pacea, mai bine stau deoparte. Înseamnă că ori lucrurile sunt manipulate, ori eu sunt

imatur, incapabil de a lupta pentru binele comun cu mijloace creștinești.

Daniel ȘANDRU: Încerc, înainte de toate, o cât mai bună informare, atât cât este omenește posibil, cu privire la situația respectivă. Acest lucru înseamnă o foarte atentă selecție a surselor de informare și evitarea luării deciziilor „la cald”. Fac apel, apoi, la resursele mele educaționale, adică încerc să „filtrez” situația prin prisma valorilor pe care le asum și a căror origine se regăsește nu doar în simțul meu moral, ci și în cărțile care m-au format ca intelectual. Aș adăuga o raportare mereu rezervată față de tot ceea ce aduce a neverosimilitate de tip utopic.

Nicolae TOMESCU: mulţi jurnalişti nu au reprezentări corecte, fie ele aproximative, ale obiectuluişi rostului unor chestiuni, ale naturii şi istoriei lor. Dacă dependenţa faţă de pragmatică este severă, atitudinea preferată riscă să pregătească, să imprime rigorii, un coeficient de subiectivitate. În condiţiile concurenţei şi ale ritmului pe alocuri dezumanizant, o atare atitudine poate găsi tot mai mulţi adepţi. Rezultatul probabil: contrariul rigorii – imprecizia.

 

Aici se încheie încercarea mea de a prezenta sintetic răspunsurile unor potențiali/ presupuși prostologi ieșeni pe tema prostirii/ manipulării aproapelui. Desigur, citirea integrală a răspunsurilor lor poate aduce note suplimentare (nu neapărat clarificatoare).

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 179. Miercuri 28 iunie 2017 Definirile/ decalogurile și legi(tăți)le prostiei omenești (cu accente românești) în viziunea prostologului care aș putea fi (1):

 

  1. Definiția prostului: unul care se crede deștept. Prostul vede doar proști în jurul său. Deviza prostului: toți e proști! (strict cu referire la ceilalți).
  2. Prostul se uită în oglindă, dar nu se vede.
  3. Prostul își afirmă prostia mult mai zgomotos și mai agresiv decât își afirmă inteligentul înțelepciunea. De aici și concluzia (democratică): proștii sunt vizibil majoritari și decid (cam) tot.
  4. Prostia se află mereu la conducere în cel mai democratic mod posibil (regula majorității).
  5. Prostia nu doare, dar dă mari dureri de cap (atât prostului dar, mai ales, celorlalți).
  6. După cum hoțul se teme să nu fie furat, prostul se teme să nu fie prostit.
  7. Prostul (autoconsiderat deștept, prin definiție) încearcă să-și prostească semenii în primul rând în scop defensiv (cea mai bună apărare este atacul).
  8. Prostul care-și prostește semenii comite prostii după prostii, consolidându-și statutul de prost. Cumulând asemenea experiențe el devine prost profesionist (expert).
  9. Legea fundamentală și eternă a prostiei umane în acțiune (cei 6P): prostirea proștilor cu prostii prostești de către proști profesioniști.
  10. Prostul nu știe de glumă. Nu glumi cu prostul pentru că te va taxa imediat de prost!

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit)
Episodul 180.  Joi 29 iunie 2017. Definirile/ decalogurile și legile prostiei omenești (cu accente românești) în viziunea prostologului care aș putea fi (2):

 

 

  1. Prostul nu are simțul umorului. Dacă l-ar avea s-ar ironiza mereu, existând asfel șansa deșteptării.
  2. Prost să fii, noroc să ai! Nu toți proștii au același noroc în viață.
  3. Sentimentul românesc al necesității prostirii omului de către om vine din lipsa masivă a încrederii omului în aproapele său. Doar proștii au încredere, spune prostul care se teme să nu fie prostit. Lipsa încrederii este garanția stagnării.
  4. Prostia prostitorului (el însuși prost) fascinează prostitul pentru că prostia este vastă în multidimensionalitatea ei. În schimb, inteligența rece și exactă devine respingătoare sau cel puțin neatrăgătoare, făcând, prin asta, și mai mult spațiu prostirii proștilor și proștilor prostiți.
  5. Prostul cu prostia mare, parte de dragoste are.
  6. Inteligența așteaptă validarea/ verificarea socială. Prostia nu așteaptă, și ajunge mereu prima.
  7. Prostul gust ține și de prostia prostului, dar mai ales de prostia acceptării de către ceilalți proști. De unde și raritatea (valoroasă) a bunului gust.
  8. Familia de cuvinte a cuvântului prostie este cu muuuuult muuuuuult mai mare decât familia de cuvinte a cuvântului inteligență. Orice argumentare este superfluă.
  9. Prostia este, în esență, inadecvarea dintre scopuri și mijloace. Prostul este (și) persoana care nu știe asta.
  10. Prostul nu-și recunoaște niciodată prostia. El are mereu dreptate. Când nu are dreptate, vinovate sunt împrejurările și răutatea semenilor.

 

 

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Anunțuri