liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Popovici Gavril

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 374 Marți 9 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (102).


Duminecă 15 mai 1966. Dimineața ne-a sculat Prandea pe la 8 făr-un sfert. Eu trebuia să fiu la școală la 8, la lecția deschisă (fizică). Dar la 8 abia au dat masa, iar eu fiind în ”uniforma” de duminică în nici un caz nu mă puteam duce. Niculai s-a dus la 8 și nici la 10 n-a venit. De la 8.30 la 10 am scris în Jurnal. Azi vremea e tot așa ca ieri. Strălucește soarele. Cerul însă – cînd e acoperit de nori, cînd perfect senin. Pînă la 12 am fofilit-o așa, citind pe ici pe colo, sau admirînd păsărelele ce se jucau chiar în fața geamului meu. La 12 au dat masa după care am mai stat prin dormitor să-și ia și Toader ”uniforma” de duminică. Am ieșit amîndoi în oraș. Aveam de gînd să o facem prin oraș măcar pînă pe la vreo 4, plimbîndu-ne. Amîndoi însă n-aveam bani și-am început să ne zvîrcolim în dreapta și în stînga, să căutăm din ăștia și să ne distrăm și noi vreun pic. Am avut o poftă nespusă de rîs. Toader s-a dus la chioșcul de lîngă ”Plăcintărie” și a cerut două înghețate. Răspunsul a venit: ”cine?” Acest ”cine” nelalocul lui a stîrnit rîsul. Pe la vreo 3 m-am întîlnit cu Mircea care tocmai venise de pe traseu. Am mers cu el în holul de la 7 Noiembrie, a făcut numărătoarea la bani și mi-a dat 105 lei: 100 de pus la cec și 5 de cheltuială… Deoarece nici Mircea n-a mîncat am intrat amîndoi la ospătărie și ne-am ospătat după vreo 30 min de așteptare (friptură + salată + două sticle de bere). Toată afacerea asta ne-a costat 30 de lei. După ce ne-am pus stomacurile la cale, ne-am despărțit: Mircea s-a dus la autogară, iar eu la internat. Aici i-am întîlnit pe Halip Niculai și Lungu Dragoș. I-am scos și pe ei din ”bîrlog” și-am mers în oraș. Niculai mi-a spus cum s-a petrecut la ora deschisă: a început pe la 9 și au participat vreo 15 – 20 de profesori de la liceul nostru, de la Liceul 1 și de pe la sat; Ciobănița s-a cam făcut de baftă cu predarea ei. La ascultare elevele nu s-au prezentat prea bine, dar profesoara a fost darnică la note. Am mers cu Halip N. și Radu Teleagă la meci, în Grădina de Tir. Mă gîndeam că va fi tot așa de ușor ca data trecută să sar gardul, dar nu mi-a mai mers. De două ori am vrut să sar și de două ori am luat paza după mine… M-am întîlnit cu Paul (vecinul vecinului lui Stelică Ruscior de pe strada Putnei) care, cu serviciul militar satisfăcut, stă acasă și se pregătește pentru facultate. Am avut noroc de el; de la o vreme s-a plictisit să tot aștepte la poartă  și s-a hotărît să sacrifice 7 lei (atît costa biletul). Profitînd de ocazie am intrat și eu zicînd că-s elev. Nu le-a prea venit a crede celor de la poartă, dar m-au lăsat. Am asistat împreună la meciul de categoria C dintre ”Metalul” Rădăuți și ”Chimia” din orașul Gheorghe Gheorghiu Dej. Meciul a avut un sfîrșit fericit: 3 – 0 pentru ”Metalul” și putea fi mai mult. Am început să cunosc și eu jucătorii. Mi-a plăcut azi de Floruț I., care – spre sfîrșitul jocului – prindea mereu mingea cu mîna, făcînd vreo 10 hențuri… De la meci, ieșind pe poarta stadionului, m-am întîlnit cu Toader care a asistat și el la ”importantul” moment cînd arbitrul a fluierat sfîrșitul partidei. Împreună cu el l-am așteptat pe Arcadie, apoi tustrei am luat-o la ”plimbăț”. Am făcut multe tururi prin centru, multe cam fără rost. Ne-am întîlnit cu Haiuță. Nici nu l-am salutat și nici el nu ne-a întrebat nimic (numai pe motivul că era și Toader…). Arcadie, care era un pic ”cald” a făcut azi cinste. Am intrat la cofetărie unde ne-a servit cu cîte-o înghețată de 2 lei, apoi mi-a dat 6 lei să iau cîte-o prăjitură de 2 lei. Eu am luat de 1.50 (”mai vrei și rest? 2 lei!”). După asta am luat-o iar prin oraș. Arcadie a dat cu capul într-unul din geamurile deschise de la stația de radioficare, stîrnind rîsul străzii. Abia l-am lămurit pe Toader să ne reîntoarcem la internat. Trecuse de ora 8 cam cu un sfert de oră și cum Arcadie avea chef am fi putut s-o facem lată și de data asta. Nici nu mai ținea: n-am fi avut obraz.  Așa că l-am luat pe Toader și am venit la internat. Pe drum mi-am făcut un plan (destul de bun, după părerea mea) cum să scăpăm de mînia lui Prandea: să așteptăm pînă la 8.30; în cazul în care nu dă drumul la dormitoare la această oră urma să ne suim pe balcon și apoi să intrăm în dormitor, iar la 9 cînd veneau băieții la dormitoare să zicem că noi sîntem acolo de la ora 6. Dar n-a fost așa. Prandea a dat drumul la dormitoare la 8.30 și atunci am zbughit-o și noi în internat și în cîteva minute am fost dezechipați. Pe la 9.30 îl cheamă Prandea pe Toader: ”Unde-ai fost cu Druguș pînă la ora asta?” Toader: ”La 8 am fost aici dom pedagog”. Prandea: ”Dar pînă la 8?” Toader: ”am fost cu fratele meu”. Prandea: ”Bine, bine, vorbim mîine”. Dacă-i vorba de vorbit atunci trebuie să cîrpesc și eu una ca s-o cred eu mai întîi, apoi i-o torn și lui…

Azi am primit o scrisoare de la bunița. În seara asta n-a fost apă la spălătorie și n-am putut să-mi fac ”planul”.

Luni 16 mai 1966. Dimineața m-a sculat Niculai la 5. Tocmai visam că mă travestisem în fată și aveam numai fustă, restul eram băiat…

Am venit în meditație, dar n-am făcut mare brănză. Am citit o dată, fugitiv, cuvintele la latină și cam la atît s-a redus pregătirea mea pentru teză și pentru celelalte obiecte pe ziua de azi.

Dimineață, i-am ajutat domanei Florea să ducă o coșarcă de cartofi și mi-a mulțumit foarte respectuos. La 7 făr-un sfert i-am cerut lui Prandea cheia de la valize. Prandea: ”Nu! La 7.30!”. Eu: ”Tovarășe pedagog, trebuie să merg la școală, am teză…”. Prandea: ”Aaaa, de asta ai venit aseară la 8.30? Că ai teză? Mai vorbim noi!”. Totuși, mi-a dat cheia și m-am dus la școală cu Arcadie. Am ajuns pe la și-un sfert și am tras o fugă pînă la Giovani (care se spăla pe dinți) și am luat tenișii.  Eu aveam prima oră teză la latină, dar aveam grijă de ora de sport…

Cupșan mi-a spus că a anunțat-o Zăiceasca: ”Colegul tău se plimba prin oraș pe la ora 9 ”. (cînd veneam sîmbătă de la film).

La 7.30 am început teza la latină. Aproape nimeni n-a stat pe locul lui de dinainte, ci a fost mutat după bunul plac al babei. Eu am rămas stingher pe locul meu. Pînă la 8 ne-a dictat subiectele. Eu am fost nr 1 și mi-a căzut 1. o pagină de text de tradus din latinește în românește, 2. de făcut schema și de tradus două versuri din Lucretius 3. De tradus o propoziție din românește în latinește. Am făcut din toate cîte ceva, dar cred c-am făcut prost. Sper totuși să-mi dea un 4!  Profesoara, văzînd că mă muncesc să mai traduc cîte ceva, mi-a zis: ”Druguș, nuștiu de ce ai făcut tu trecerea asta la mijlocul anului. Ăștia care fac latina de la început și le vine greu, d apoi tu…” Mă compătimește baba. Măcar din această compătimire să iasă ceva…

În pauză am avut o mică conversație cu ”ea”: Eu: ”Ai făcut ceva?”. Ea: ”Nu, dar tu?” Eu: ”Dacă mi-o da un patru….”. Ea mi-a zîmbit, dar eu am văzut-o, în mintea mea, cu acel băiat cu care era la film. Și ea a observat c-am observat ceva…

La ec politică ora s-a desfășurat normal și cam plicticos. I-a ascultat pe cei care n-aveau notă, apoi a predat lecția nouă.

În pauză, b.m. s-a întîlnit cu băiatul de la film. I-am aflat numele: se numește Ieșanu și este din clasa XI-a. Dar nu mă mai interesează niciunul acuma. Nu simt nici o părere de rău. Lasă lumea să vorbească!…

La dirigenție, chiar de la începutul orei, diriginta m-a luat (la întrebări) că de ce n-am fost ieri la fizică. Eu: ”Păi, să vedeți că ne-am sculat tîrziu, că nu ne-a dat masa”, dar mi-a venit a rîde și rîzînd, diriginta m-a așezat jos. Pe lîngă mine au mai lipsit trei ”eroi”: Gozec Victor, Nasadniuc Mariana și Omelcenco. Diriginta ne-a promis că va avea grijă de nota la purtare. Atîta pagubă! Nu bine m-am așezat și diriginta a început să facă analiza situației la învățătură care se prezintă trimestrul acesta foarte proastă. Cînd a ajuns la mine s-a legat iar de latină. Profesoara Badac n-a încheiat încă situația, dar eu – după vorbele dumneaei – am susținut că-i încheiată (am spus asta foarte nervos și încruntat). Atunci m-a luat diriginta la catedră să-mi arate situația. Dar eu o știam și-am observat celelalte note. La naturale am 9! Clasa a început să rîdă cînd a văzut că-mi port ochii prin tot catalogul… ”Ea” nu s-a mai uitat la mine, avînd alte preocupări. Diriginta ne-a spus să deschidem cartea la pagina cu viața lui George Enescu și să urmărim ce citește Vulpe.  Eu citeam foarte frumos ziarul, fără nici o grijă cînd, deodată, văd că profesoara vine printre bănci. Abia am reușit să scot cartea și, rîzînd, am început s-o răsfoiesc în fața ei. Dînsa a rîs: ”Dracule, că vă bat acuma ia...”.

În pauză, Nenati a venit la banca mea și mi-a zis: ”Măi, știam eu că tu ai priză la baba de latină, dar chiar așa? Ea nu te-a încheiat, poate vrea să te mai asculte și să-ți dea 5. Data trecută meritai 3 și ți-a pus 4”.  Apoi, uitîndu-se căte b.m.:Te ai bine cu baba, te simpatizează!”. Eu: ”Da! Așa-s eu, mă am bine cu toate babele”.

Încă o oră cam chinuitoare a fost aceea de chimie. După ce a ascultat-o pe Voroniuc, ne-a predat toată ”Arama”. I-am făcut la tablă o disociere și m-am descurcat foarte bine. Știu eu chimie numai de cinci?

La ed fizică am mers cu Gozec. Acesta mi-a destăinuit o mică dorință care-i curată prostie; din capăt în capăt e prostie: vrea să se retragă și să meargă la lucru în Constanța. Azi, la ed fizică am fost prea dispus, pînă la obrăznicie. Ba nu vroiam să-mi iau echipamentul, ba nu treceam în rînd ș.a. Nouă, băieților, ne-a dat ”hapucul” și-am jucat handbal (doi băieți + două fete, contra doi băieți + două fete). Eu am format o echipă cu Ica, Lia și Victor. Am jucat în batjocură. Profesoara ne-a dat fetele pe mînă să le învățăm handbal. Eu: ”Da, tovarășa profesoară, le învățăm, numai să stea cuminți”. Am primit din partea Liei o replică foarte interesantă pe care însă n-am luat-o în considerare: ”Ce, măi! Dacă nu mă mai agăț de tine, mă iei la mișto?” (în gînd: tu-i maiu măsii de c...). ”Ea” stătea pe bara de la coșul de baschet: ”Și eu sînt portar…”. Eu: ”Da, mai este nevoie de unul și-acolo” arătîndu-i poarta de la terenul de sport. Nu știu cum s-o fi simțit, dar în nici un caz nu prea bine. Azi, fiind dispus, am glumit și m-am hîrjonit cu toate fetele. Pe la jumătatea orei, n-am ce face (mai bine dădeam cu piciorul în pămînt) și dau cu piciorul în minge care sare după gardul înalt de sîrmă. Imediat, curajos, am sărit cu gîndul s-o aduc. M-am suit pe un wc și de-acolo, cu glas jalnic, cer mingea: ”tantiii…. ne dați mingeaaa?” Dar tanti era grozav de nervoasă, a venit furioasă la mine și-a început să strige: ”dă-te jos, c-altfel...”. Eu: ”Tovarășa profesoară, veniți și parlamentați dumneacoastră că mie nu vrea să mi-o dea”, Profesoara: ”Uite, Druguș, nu te rîde. Mîine aduci sau mingea, sau 100 de lei”. Eu: ”Aduc 100 de lei” am răspuns eu în zeflemea. Pînă la urmă ne-a dat-o și-am continuat meciul. După ce m-am spălat, am plecat spre școală singur și foarte lent.

La ora de engleză, Pop a întîrziat vreo 20 de minute, timp în care noi am discutat despre ce s-a mai întîmplat azi. În restul orei s-a făcut recapitulare pentru teză, fiind întrebați vreo 10 elevi. La sf orei, cînd s-a făcuta notația elevilor ascultați m-am speriat de nedreptățile făcute de Pop. Lui Costică i-a pus o singură întrebare și… 2! Ora asta am fost foarte tăcut și n-am răspuns deloc. Pe Costică are de gînd să-l pice!

La internat, după ce-am luat masa, am ieșit în grădină, unde-am stat pînă la 3.30. Pe la 4 făr-un sfert eram afară cînd îl văd pe Mircea. Mi-am închipuit că nu vine să-mi dea, ci să-mi ia. Și chiar așa a fost; nu m-am supărat. M-a convins să vin cu el în oraș și să-și ia pantofi. Pe drum s-a întîlnit cu Elvira Cotleț și-a stat de-a gavarit cu ea, iar eu am așteptat ca prostu, în parc. Pe chestia asta m-am cam șucărit. La 5, cînd s-au deschis magazinele am intrat la încălțăminte unde Mircea și-a luat o pereche de pantofi negri, cu imprimeuri (nr 44, 100 lei). Ne-am cumpărat fiecare cîte o pereche de ciorapi supraelastici. Apoi el s-a dus la autogară, iar eu am rămas în oraș. Mi-am cumpărat un pix –creion automat de 16 lei și mă simt tare bine cu el. Mi-am luat și un ”New Times” și un ”The Worker”. Din cei 260 de lei pe care i-am avut azi la mine am rămas cu 50. Sper să vină completarea. Azi Mircea mai trebuia să ia niște bani pentru deplasări.

Am venit la internat pe la 6. Haiuță l-a întrebat pe Toader dac-am trimis fotografiile (Trimis!). Azi ar fi trebuit să facem atelierul, dar din diferite motive, nu s-a făcut și nici nu-mi pare rău.

Începînd de azi s-au încadrat în programul internatului învă doi elevi: Simeria Virgil, care a fost și în trim I și II, și încă un băiat de la Liceul 1 pe care nu-l cunosc și nu știu cum îl cheamă.

Pînă pe la 7 am mai citit la naturale, limba rusă și nici n-am știut cum s-a făcut de a sunat masa așa repede.

După ce-am luat masa am ieșit cu Toader la asfalt. Am mers iar pînă dincolo de Rădăuți și am mers mereu lento. În acest timp, Toader mi-a povestit ”situația actuală” dintre el și N. Prietenia lor a devenit deosebit de trainică și Toader e hotărît să n-o rupă pentru nimic în lume, chiar de-ar interveni toți profesorii. Nu-l poate obliga nimeni să vorbească sau să nu vorbească cu cineva. Mi-a povestit apoi despre felul cum au început-o (excursia de la Iași a avut roade). Toader: ”Tu ce faci cu aia?” Eu: ”Am pus punct”. Am ajuns la internat cu 10 min întîrziere, dar nu ne-a făcut nimic. În seara asta, pedagogul și în special Beldianu și-au exercitat ”autoritatea” în mod exagerat. Mai mare ciuda mi-a fost cînd l-am văzut pe burleanul Gh Beldianu că merge cu pași apăsați și legănați ca de rață amețită. Vine la banca lui Popovici Gavril (cl 9, Lic 1) și începe să-i facă teorie și morală. (mucosul dracului, e mai mare cu doi ani ca el și cred c-ar vrea să fie mai mare decît pedagogul). Beldianu: ”Îți dai aere de savant. Tu n-ai gustat încă viața de internat” și l-a pocnit destul de tare pe micul Popovici. Nu merită ură și dispreț mai mare decît aceștia care urăsc și disprețuiesc pe cei mici. Cînd pocnești pe cineva se vede clar în ochii victimei o licărire de ură neputincioasă… (Așa-i cînd dai hățurile pe mîna prostului…). De la 8.30 am început să mă pregătesc la matematică. Toată pregătirea mea s-a redus la o simplă fițuică pe care mi-am  scris formulele la geometrie (”Să le mai învăț și pe astea?”). La ora 9 ne-a dat drumul la dormitoare. M-am dus imediat la spălătorie și am făcut o baie minunată fără de care n-aș fi putut sta cît am mai stat. Am ținut mult sub robinetul cu presiune mare gîtul și mîinile și chiar față. Această operațiee de înviorare s-a terminat în dormitor unde am făcut tot soiul de exerciții și flotări. Pentru a-l avea și pe Simeria (Lic 2) în dormitorul nostru am făcut tot posibilul să-i facem și lui loc. Am dat amîndouă dulapurile lîngă ușă și am adus un pat între ușă și sobă. Eu: ”Patul ăsta o să fie locul de bătaie”. Și ca să-i fac inaugurarea m-am prins imediat cu Simeria să mă lupt. Pînă la urmă el a fost acela care a cerut ”pacea”. Saima e cu doi ani mai mare ca mine și sîntem cam egali… Cînd am ieșit din dormitor (echipat cu ”uniforma de noapte”: ”sandalele” romane, pantaloni scurți și haina peste maieu) m-am întîlnit cu Toader la ușă. El tocmai venea din meditație și am rîs de întîmplarea asta. Parcă aș fi fost în schimbul II. M-am dus pe coridorul de lîngă meditație și-am scris fără întrerupere pînă la 11 și 15 min. și tot n-am terminat. M-am culcat la 11.30

Azi a fost o vreme frumoasă cu cer ”italian” (Buraciuc). Seara, cerul era de un albastru foarte plăcut, luminos parcă.   (va continua).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame