liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Petru Hudema

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 368 Miercuri 3 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (96).


Duminecă 1 Mai 1966. Dimineața s-a dormit cît s-a putut, dar pedagogul a dat deșteptarea la 6.15. Eu m-am sculat odată cu excursioniștii care au plecat și ei pe la 7. Noi am luat masa pe la 8, apoi am plecat în oraș. Cu toate că se cerea să mergem în uniforme, eu am mers în pantalonii bej și în canadiană. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea care mi-a dat ”janta” (L.D.: = geanta) lui de taxator și mi-a promis că la 11 merg cu el acasă.

Toate coloanele de manifestanți s-au adunat în fața tribunei, blocînd orice circulație. Liceul nostru a fost reprezentat printr-un nr. destul de restrîns de elevi. Halip ținea și el o pancartă în mănă; Atănăsoae și unul de-a 9-a erau în față susținînd o lozincă. Eu m-am ținut la distanță plimbîndu-mă cu Gherasim prin jurul lor cu geanta pe umăr. Pe tribună și-au făcut apariția șefii de partid, directorii de licee și destul de mulți invitați. Pentru început s-a rostit o conferință. La unele intervale s-au scandat lozinci și am strigat ura! Toader a ridicat în sus aparatul și a făcut cîteva fotografii asupra mulțimii. L-am ridicat o dată în brațe și el a fotografiat tribuna. După cuvîntare, coloanele s-au împrăștiat și la difuzoarele instalate prin copaci a început să cînte muzica. Apoi m-am îndreptat spre internat și Toader s-a schimbat. Eu cu geanta ”mea” și Toader cu aparatul de fotografiat parcă eram doi reporteri. Chiar așa ne și prezentam: ”Noi sîntem reporteri la ziarul Cutare și Cutare. Vă solicităm un mic interviu”. Pe drum, Toader mi-a făcut o fotografie cu mine reporter. Ne-am îndreptat apoi spre autogară unde ne-am întîlnit cu Mircea. Nu prea aveam chef să merg acasă, dar în fața insistențelor lui Mircea, n-am mai putut rezista. Am stat pe scaunul lui de taxator, iar el a stat în picioare. O mică discuție, în cursă: ”Parcă-l cunosc pe taxatorul ăsta – E din Grămești – Nu-i a lui Cojocaru? – Nu, a lui Druguș! Taică-su-i profesor de matematică. Ai văzut? El profesor și fecioru taxator!”). Eu m-am mulțumit să ascult și apoi să reflectez asupra celor discutate. Am ajuns acasă înainte sau după ora 13. Cursa s-a oprit la poartă. Mama și tata erau prin ogradă. Totul era înverzit, înflorit. În fața casei era o mică florărie îngrădită cu nuiele albe, de răchită; în spatele casei, în dreptul grajdului au făcut un gard nou, sănătos. Găinile albe împodobeau curtea. Livada tînără era plină de floare. În casă, liniște și curat. Nu s-au prea bucurat cînd le-am spus că plec la 13 și 15. Pînă atunci m-am mai uitat prin ziare, cărți și-am discutata cu părinții. Cu toate au fost de acord, numai cu noua mea situație la învățătură – nu! Le-am promis că voi încerca să îndrept lucrurile. Am mîncat și ceasul arăta și 15 minute cînd mi-am luat canadiana în mînă ca să mă îmbrac. Tata stătea la geam și mi-a spus că-mi va spune cînd oprește cursa. Cum a spus asta – cursa a și trecut prin fața casei ca un glonte. Pînă la poartă am luat canadiana pe mîneci, n-am mai încheiat-o și mi-am pus în gînd să ajung cursa, dar pe la Sfat eram mort deja. Am făcut un efort imens și mi-am impus să continui să fug. Printr-un efort de voință am ajuns la cursă cu sufletul la gură. Mă ustuura gîtul și eram foarte obosit. Cînd am ajuns lîngă cursă, i-am ars un pumn lui Mircea și n-am mai putut zice nimic. M-am urcat apoi în cursă și m-am așezat pe scaunul lui. Pînă la Siret am stat cu ochii închiși și mi-am revenit. La Siret m-am suit într-o altă cursă și am luat direcția Rădăuți. Mircea mi-a aranjat biletul și drumul ăsta nu m-a costat nici cinci bani. Din contra, m-am ales cu 25 de lei pe care mi i-a dat tata. În Siret, Mircea a prăpădit cleștele. (”Prostu ista di taxator o prăpădit cleștili…”). Am ajuns la 3 în Rădăuți. M-am întîlnit cu Toader, Bădeliță și Popovici Neculai. Am luat azi, pînă pe la 6 de vreo patru lei sîmburi (L.D.: sîmburi = semințe de bostan/ dovleac) și de vreo 10 lei înghețată. M-am plimbat mult și m-am ”distrat”. M-am întîlnit cu Gică Andrișan, apoi l-am părăsit și-am mers cu Petru Hudema pînă la el acasă. Pe la 6 am simțit că mi se face rău. După atîta înghețată avea și stomacul meu dreptul să se revolte. M-am dus la internat, m-am dezbrăcat și m-am vîrît în pat. Peste cîtva timp a venit Babii și pedagogul. Acesta din urmă s-a interesat de soarta mea și mi-a spus să-mi cumpăr niște pastile. După asta am dormit vreo oră pînă pe la 7.30 cînd au venit o serie de băieți și pedagogul. Apoi ei au plecat și eu m-am culcat de-a binelea. M-am trezit pe la 10.30 cînd a venit Toader. Am aflat, mai tîrziu, c-a făcut-o pentru a doua oară în viață. (L.D.: adică a doua beție).

Luni 2 Mai 1966. Ziua tineretului din R.S. România. Zi liberă pentru toți.

Dimineața m-am sculat destul de devreme și tot fără uniformă m-am îmbrăcat. Sînt sătul de ea. Măcar în zilele de sărbătoare s-o mai schimb. Masa s-a dat pe la 8, apoi am plecat cu Toader pînă la Casa de Cultură, apoi la Școala Veche și retur la internat. Aici nu s-a făcut azi meditație. Totuși, am mai rămas vreo patru băieți în sala de meditație să ne pregătim pentru mîine. Unii s-au mai pregătit. Alții au făcut plajă în grădină. Ca și ieri astăzi a fost o zi minunată. Cerul ca sineala și soarele strălucitor erau de o frumusețe unică. De aceea am mai ieșit pe afară și mi-am pierdut astfel timpul pînă pe la 10.30 cînd am luat-o cu Toader înspre Casa de Cultură. Azi are loc aici ”Concursul Cultural Artistic” care s-a tot amînat de atîta vreme și care are în sfîrșit loc azi. Sala era plină și cu greu mi-am făcut loc în față. Nu bine am ajuns cînd simt că mă trage cineva de mînecă. Era diriginta. A început imediat să tolocănească să mă sui pe scenă. Eu: ”Tovarășă dirigintă, dar n-am uniformă…”. Ea: ”Nu-i nimic, suie pe scenă”. M-am dus pînă acolo și cînd a venit baba i-am spus din nou că ce să fac fără uniformă. Ea: ”De ce n-ai? Eu ți-am spus să vii în uniformă. Vei avea nota scăzută la purtare”. M-am dus apoi în sală și am găsit și locuri. Am văzut cîteva programe artistice. Raif Ingrid dintr-a 10-a F a anunțat: ”Liceul nr 2 se prezintă la concursul cultural artistic cu un montaj literar muzical”. Acesta a ieșit destul de bine, împreună cu corurile și cu dansurile. Pe scenă era și ea (B.M.). Am stat acolo pînă la 12 făr-un sfert cînd am revenit la internat ca să luăm masa. Aceasta s-a dat abia la 12.30. Pentru seară ni s-a dat hrană rece. Cred că dacă am avea o săptămînă liber la școală ne-ar da seara tot hrană rece. După ce-am luat masa m-am dus la Casa de Cultură crezînd că voi mai putea vedea cîte ceva. Dar a fost imposibil. Am ieșit în oraș și mi-am cumpărat de vreo 3 lei sîmburi și am avut ce ronțăi pînă pe la vreo 4.

Vremea s-a menținut mereu caldă, dar partea proastă a fsot că a bătut vîntul și stîrnea grozav praful.

Iată un alt obicei al meu, destul de prost, pe care – cred că după întîmplarea de azi – îl voi abandona: îmi place să sar gardurile. De multe ori, la internat, este poarta deschisă, dar eu îmi fac vînt peste gard, sărind cu mare ușurință. Azi însă mi s-a înfundat. Mîncam sîmburi și vroiam să traversez din piață în parc. Era gărdulețul mic de la parc, urmat de gardul viu. Am vrut să-l sar prin foarfecă, dar n-am fost atent, m-am împiedicat și am căzut cu capul în gardul viu. M-am julit la picior și mi-am făcut o zgîrîietură de toată frumusețea de la sprînceană pînă în dreptul nasului, pe obrazul stîng. M-am sculat imediat, m-am șters de sînge, dar n-a fost chip să merg mai departe. O băbuță a început să se lege de mine și să-mi facă teoria chibritului: ”Dacă nu ești atent, vezi, dacă ai vrut s-o faci pe grozavul… nu-i frumos… mata ești elev și nu ți se șade” și multe altele. Noroc c-au apărut de undeva Toader și Piecniță (un personaj nou în albumul vieții mele – elev în clasa X-a F, lic 2, repetent în clasa X-a). S-a împrietenit cu Toader în urma chestiei cu Doina Hlinschi). Acesta m-a salvat, luînd-o tare pe babă și mai dînd-o la dracu. După întîmplarea asta ne-am mai plimbat o vreme, apoi eu m-am dus în piață unde, la pompă, mi-am spălat sîngele de pe față. A rămas însă un semn ”frumos”… I-am dat lui Costică Grigorean să-mi ia bilete la film (”ești tînăr, poți să stai la codiță…”) și am mers la cinema 7N de la 2.30 la 4.30. Am văzut filmul argentinian ”În pustiul Patagoniei”. Sala a fost plină dar era cît pe ce să rămîn fără loc, dar am avut noroc cu Drohobițki care ținea un loc liber și mi l-a pasat mie. A fost și o completare cu o vînătoare de balene (R.S. Cehoslovacă). Filmul a fost destul de bun și nu m-a dezamăgit. După film am mers cu Radu Teleagă (cl X Lic 1) și-am mers împreună la Stadionul ”23 August” unde a avut loc meciul de categoria C dintre Rapid Mizil și Metalul Rădăuți. M-am întîlnit cu Rusu Ilie (cl IX-a Lic 2) și împreună am sărit gardul înalt din spatele tribunei ajungînd și în tribună și avînd locuri foarte bune. Prima repriză: 0 – 0, repriza a II-a 2-1 pentru Metalul Rădăuți.  Putea să fie un scor mai mare în favoarea noastră, dar n-au putut din cauza vîntului care rata orice ocazie. Oricum, ai noștri au presat mereu. După meci aveam de gînd să vin la internat și să-mi scriu Jurnalul. Pe drum însă m-am întîlnit cu Toader și cu Telucu Piecnița. Aceștia nu m-au lăsat să merg la internat și am fost nevoit să merg cu ei. Am fost pînă la blocuri unde ne-am întîlnit cu Teodora, Rodica, Ileana Popescu care i-au făcut lui Telucu rost de vreo 20 de lei. Pentru ce, nu știu. După ce ne-am îndepărtat de ele am intrat la ”Plăcintărie”. Aici, ca și atunci cînd am făcut-o prima oară-n viață, am început-o cu-n aperitiv tare de 13 lei + o șocolată. După asta am mai mers pe stradă, cam ”grăbiți” bineînțeles, și căutam bani cu împrumut. L-am întîlnit pe Pușcașu și cu un pic de lămureală, l-am făcut să-mi dea mie 5 lei și lui Toader 5 lei. Atît eu cît și Toader am pus cîte zece lei (adică am pus mînă de la mînă și-am băut de pleașcă). Apoi, cu toate că se făcuse ora închiderii am mers la ”Plăcintărie” și-am cumpărat încă un aperitiv mic. Atît ne-a trebuit. Eram foarte foarte dispuși. Deodată, Toader a zărit pe ”restul lumii” (compus din Ieșan Natalia și Teodora). L-a trimis pe Telucă să mai facă rost de bani, dar acesta s-a întors cu mîna goală. Natalia și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Toader cum e cînd e ”pilit”. Am intrat apoi în cîrdul lor și pe neașteptate am ajuns în fața blocului din fața Casei de Cultură, unde locuiesc ele. Aici s-a făcut un cerc mare format din: eu, Toader, Telucu, Rodica, Lucia Hasna, Felicia și Ileana Popescu plus Theodora. S-a făcut un colț vesel și nu ne mai oprea nimeni din cîntat. ”Cei care se iubesc – mai aproape!) (L.D.: era un șlagăr care începea cu ”Cei care se iubesc, fac viața mai frumoasă”). Toader a ieșit un pic la plimbare cu N., iar noi ne-am făcut de cap cu ”restul lumii”. Nu pot scrie toate cîte s-au întîmplat pentru că m-aș compromite prea mult. Pe la 9.30 a trecut pedagoga Zăicescu. Fetele s-au speriat că le cunoaște, dar noi nu ne temeam de nimic. Cum a trecut de noi, ne-am trîntit la pămînt și dă-i cu refrenul: ”Cei care se iubesc…”. Hasna a fugit la ușă și apoi, cît a mai stat acolo, zicea: ”Măi! Mîine parcă văd că ne citește eliminarea la toți…”. Eu: ”Ei și…?” Ea: ”Mai mare rușinea!”. Seara întreagă am fost bine dispus și prea îndrăzneț. Am gavarit (L.D. vorbit) mult și chiar peste măsură. Cred că arătam tare urît cu fața belită (ele-or fi crezut c-am dat cu capu-n gard, fiind… cald). (Poezii de Goga: ”Ne cheamă pămîntul! Ieșan N.: ”Ți-o dau mîine!”) (L.D.:Probabil era vorba despre cartea de poezii a lui Goga). Am mai stat cît am mai stat apoi ne-am îndreptat spre Grădina de vară prin spatele blocurilor. Aici, eu (B) v5 c3   a4 b4 d2 d3 c4 – e3  d1 e1   c3 d2 e2  b3 e3 c1   pe Hasna Lucia. Am mers în grădină. Aici Telucu s-a dus să mai ia ”ceva” dar noi – nimic! Ne-am trîntit jos și ne-am corcolit unul într-altul, parcă ne pregăteam pentru somnul de veci. Pămîntul mi se părea tare moale. La un timp, lui Toader i s-a făcut rău și-a vărsat. Piecniță a trecut pe lîngă noi, nu ne-a văzut și a luat-o înainte. Noi ne-am mai odihnit o vreme și-apoi hai-hai am ajuns cu greu la internat pe la 10.30 (A doua zi, Telucu ne-a povestit ce-a pățit cu Prandea: ”Dom pedagog, luați 50 de rom!” Pedagogul: ”Nu se poate, măi, nu se poate!”. Apoi l-a luat și după un minut – gogîlț – l-a vărsat: ”Măi, nu-mi suferă la stomac”). Noi am ajuns foarte fericiți în dormitor (L.D.: pe atunci nu știam că în latinește fericire se spune: beatus, – a, -um), ne-am dezbrăcat, am pus hainele grămadă pe unde-am apucat (eu m-am culcat cu șosetele). Cam în halul ăsta ne-am serbat noi ziua noastră, a tineretului și-am făcut-o lată. Dacă se află ceva e prost de tot. Așa am făcut-o eu pentru a doua oară-n viață, iar Toader pentru a treia oară-n viață. Ne-a ieșit însă pe ochi. De-ar fi numai atît și să nu se întindă mai departe.

Marți 3 Mai 1966. Zi, de asemenea, minunată.

M-am sculat la 5.30, mi-am periat hainele de glod și de praf, mi-am ordonat lucrurile, m-am spălat și pînă la la 6.30 am reușit să le scot pe toate la capăt. Toader a strîns cămășile la spălat. (P.S. Și Costică a făcut ieri boacăna. A ”tras” serios, a dormit o bucată în parc, a vărsat și era mai rău ca o cîrpă.). Pe la 6.30 Toader ne-a chemat afară și-am mers amîndoi în grădina din spatele internatului unde am stat pe o piatră scăldați de razele soarelui binefăcător. Toader era încă mahmur. Pînă la 7.30 cînd s-a sunat masa am stat acolo și-am povestit din cît ne-am mai adus aminte de aseară. Ne-am stricat de rîs cînd am mai reprodus cîte o scenă; una mai stupidă ca alta. După cum mă așteptam, toți au început să mă întrebe ”ce-am pățit la ochi?”. La fiecare dădeam alt răspuns: 1) am căzut jos; 2) m-am bătut, dar și eu i-am dat; 3) m-a zgărîiat aia cînd am vrut s-o… 4) m-a zgîrîiat mîța etc. La școală, aceeași poveste: ”Vaaai! Dar ce-ai pățiiiit?” Am fost printr-a X-a D  și toți au fost de părere că m-am bătut.

Azi Piecnița a lipsit prima oră (probabil și-a împlinit somnul).

Prima oră: limba română. Nici un pericol! După ce a ascultat o elevă a predat restul orei. Din cînd în cînd îmi venea un somn groaznic, și-un leșin de la stomac. Fetele rîdeau de zgîrietura mea. Nenati Lucia, ca să se distreze, mi-a trimis un bilețel: ”Negruș! (…) Probabil că te-a pedepsit pentru îndrăzneala ta. Ți-a plăcut prea mult. Ți-a plăcut cum am recitat ieri?”). La o asemenea ironie n-am mai vrut să răspund cu toate că azi am mai fost dispus, și toată ora am făcut-o pe supăratul.

În pauză m-am întîlnit cu Toader, Piecniță și Hasna Lucia plus Theodora care au venit după carte (care parcă a  fost în Vietnam: boțită și făr-un colț…).

La limba rusă a ascultat mai bine de jumătate de oră (dacă vorbiți vă dau 5 lei amendă) apoi ne-a citit o dată lecția ”Cehov” și ne-a dat ca temă să scoatem cuvintele.

Azi dimineață a venit Horodincă la mine și mi-a dat 50 de lei de la Mircea. Bine că nu mi i-a dat aseară..

În pauza mare a fost Mircea pe la mine (cin-te-a bătut?) și mi-a lăsat vreo 8 lei de cheltuială și ”ordinul” să aduc butelia de la Amariței.

La ora de diriginție n-a fost Ruscior Ana și nici alt profesor așa că am fost de capul nostru. Halip a cîntat din frunză iar eu din degete. Am fost iar dispus, împărțeam răspunsuri și vorbe în toate părțile și rîdeam ca-n cea mai fericită zi. B.M. a discutat cu Magopăț și sper să se împace bine. Eu m-am mulțumit să privesc prin niște ochelari cu oglindă și să mă împac cu gîndul că mi-a luat-o înainte.

La trigonometrie ne-a fixat teza la matematică printre ultimele: la 27 mai! Toată ora a predat despre teorema sinusurilor dar eu eram în lumea viselor (nu a sinusurilor). După asta am avut corul și profesoara iar n-a fost, iar noi am fost liberi. Pe la jumatea orei am ieșit afară avînd înaintea mea pe B.M. (Ea: ”Stai! Plătește vamă!” Eu: ”Nu zău?” și am prins-o de mijloc, trăgînd-o spre mine. Am simțit o împotriveală formală). La cealaltă ușă ne-a cerut vamă o floare de măr: i-am adus-o: ”Mulțumesc”. ”With pleasure”. Apoi am stat afară. Eram toți băieții, plus ”ea”. M.G. către ”ea”. (L.D.: adică Magopăț Gavril): ”Am să mă duc odată la tine!” Ea: ”Ce să fac eu cu tine? N-am destui?”. El: ”Păi nu faci tu cu mine, fac eu cu tine”. Ea: ”Măgarule” (prea slab avertismentul; am început să-i cunosc caracterul de  (A). a3 d3 d2 e1 a1…). Intervine H.N.: ”Cît costă de la Rădăuți pînă la Liteni?” Ea: ”15 lei”. El: ”Dar de la Liteni pînă la Rădăuți?”. Ea: ”ha, ha…”

După ora asta am avut șt naturale. Veselia din pauză a mai continuat în oră. O dată (”ea”) mi-a zîmbit foarte insistent. După puțină ascultare ne-a predat o lecție despre ”hormonii glandelor sexuale”. În clasă a fost rumoare mare. La sfîrșitul orei m-a pus să citesc o dată lecția, iar în acest timp s-a uitat la notele mele și la situația de acasă, funcțiile părinților etc. (cam suspectă această căutare…).  Pe drum am mers cu ”ea” pînă la colț. La internat, după ce am luat masa, m-am dus în grădină, unde erau tolăniți în trifoi toți elevii de la internat cl. X-a, Lic. 2. Aici am început să trăim iar din amintiri (eu cu Toader). Toader a mirosit ceva ce nu-i a bine! Zăicescu știe! A interogat-o pe Felicia-n public. La ce oră s-a culcat, cu cine a stat etc. etc. Acuma am înțeles de ce s-a uitat și la situația mea. Am intrat la belea dacă se-ntinde… Partea proastă e că știe tot internatul și jumătate de școală… Acuma, ce-o fi, o fi…

La 3.30 ne-am adunat toți în meditație dar n-a venit pedagogul  și pe la 4 am  tulit-o în oraș, cu gîndul să mă întîlnesc cu Mircea. Nu l-am găsit și mi-am făcut treburile mele. Mi-am pus iar blacheuri la tocuri, am luat o înghețată și… roiu! Am venit la internat. În pauza de 5 am fost cu Toader la asfalt. Pe la 6 făr-un sfert a venit și Prandea beat! Nu știu cum s-a făcut că a căzut difuzorul de pe geam și s-a spart tot. Asta l-a enervat mult și a început cu teoriile. Nu ne mai dă voie să avem difuzor de-acu înainte. A zis că pentru că noi n-avem nevoie de difuzor o să taie firele de la stîlp și o să trăim ca niște sălbateci. Apoi: ”De ce nu-s toți ca Druguș și Popovici?!” (aici a nimerit-o…). Pe la 6 tocmai scriam în Jurnal cînd văd că se apropie de mine. Am făcut o mișcare instinctivă să acopăr ce am scris și am rămas cu stiloul în aer…. Prandea: ”Ia stai! Ce-i asta?” Eu: ”Nimic”. El: ”Cum nimic? Chiar nimic?”. A răsfoit foile de la început și a dat de cîteva date: ”Aaa! Un jurnal?!”. Eu: ”Dddaaa, un jurnal, ceva personal, intim…” am început eu să mă bîlbîi. M-am înroșit ca focul și m-am temut foarte tare că mi-l ia și-l citește. Apoi el a continuat: ”Ha ha! Impresii de pe băncile școlii și ale internatului…”. Eu: ”Dddaaa… Sînteți împotrivă?” El: ”Nnnuuu…” și s-a cărat. Eram rece că se boldește-n-trînsul și nu mi-ar fi prea moale dacă s-ar întîmpla așa ceva…

După cină am ieși mai mulți băieți la lac (eu, Toader, Costică, Popovici Neculai, Lungu Arcadie, Lungu Dragoș și C. Grigorean). Acesta din urmă avea un soi de undiță și a încercat să prindă pește. S-a făcut însă de rîs. Pe la 8.30 a fost un profesor de la Liceul 1 (Becheru). Seara am stat după ora 9 în meditația de clasa XI-a și-am scris nebunește îm Jurnal pentru zilele de 2 și 3 mai. Am ieșit ultimul din meditație. Cînd m-am culcat a sunat de 11. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 353 Marți 19  decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (82).


Trimestrul III din clasa a IX-a (1965) – 15 ani

Luni 5 aprilie 1965. M-am sculat dimineața și-am așteptat la poartă. M-am întîlnit cu Romică Butnaru care pleca la armată la Constanța. (L.D. Romică Butnaru – absolvent de liceu, mi-a fost profesor (suplinitor) de fizică la Școala din Grămești. El m-a inițiat în jocul de tenis de masă și mi-a rămas în minte stupoarea de pe fața lui cînd, după cca o oră de tenis în premieră absolută pentru mine, nu a mai reușit să-mi ia nici un set…). Cu greu am ajuns la Rădăuți la internat. Mi-am ales alt pat și un dulap apoi am plătit la casierie 225 lei. Am fost prin oraș, mi-am mai cumpărat cîte ceva și un ”Daily Worker” și-am avut de citit și tradus. De dimineață a bătut vîntul și era frig. Apoi s-a muiat un pic, ca apoi să înceapă să ningă. S-a înălbit totul, apoi zăpada a dispărut. Pînă acum (11.30 dimineața) au venit puțini elevi la internat. Am văzut filmul ”Cine-i criminalul?”.

Marți 6 aprilie 1965. Cam frig. La școală a fost normal, ca-n mijloc de trimestru, într-o luni. La internat a mai venit unul și-au plecat cinci.

Miercuri 7 aprilie 1965. De azi s-a încălzit. N-am stat la cor. S-au împărțit ziarele de pe vacanță. Am fost pînă la hipodrom, apoi m-am apucat de învățat. Am început să prind bine la tennis table (L.D.: = tenis de masă). Prandea elimină ”toți tîmpiții de la Medie 2”.

Joi 8 aprilie 1965. Zi frumoasă, călduroasă. Am lăsat paltonul și flaneaua pentru la anul. Facem fizica cu Drancă. În pauza de 8 merg 30 min. prin oraș. (ca un glob de aur luna strălucea). Mulți au mers la ”Atelier” (adică la film la Cartouche). Profesoara Bondor către Gherasim: Fumezi? El: Nu! Ea: ”Dar tu jignești oamenii!”.

Vineri 9 aprilie 1965. De dimineață cam înnourat și răcoare. Am avut oră liberă la istorie (a murit mama profesorului Kamil). După masă am fost și eu la ”atelier”. Am revăzut ”Cartouche” prod franco-italiană. Cînd am ieșit de la film ploua zdravăn și restul zilei a fost urîcios.

Sîmbătă 10 aprilie 1965. Trimestrul acesta m-am obișnuit să mă scol cu jumătate de oră mai devreme (înainte de a suna deșteptarea la 6). Azi, cînd m-am sculat, afară ningea serios și totul era acoperit cu un strat gros de zăpadă. Pînă seara s-a ridicat la 9 cm. Am luat un 10 la ext. la zoologie. Am fost invitat la reuniunea organizației de Comitetul UTM Șc.Medie 2 (un leu), dar n-am fost.

Duminecă 11 aprilie 1965. Iarna s-a instalat serios. Noaptea a nins. Pînă la 12 am învățat la engleză (”How got England its name”) și-am mai încercat să traduc. După masă nu m-am dus nicăieri  că era frig. Mi-am cusut buzunarele și am învățat să joc 21.

Luni 12 aprilie 1965. Ziua cosmonauticii. Patru ani de la Gagarin. Ziua a fost înnourat și zăpada a început să se topească pe neobservate. Am dat ext. la engleză: au fost trei întrebări. Posibil 9 sau 10. Am cumpărat revista ”Urzica” (L.D.: revistă de satiră și umor). La internat a fost Galan, locțiitor de secretar UTM pe Medie 2.

Marți 13 aprilie 1965. De dimineață ziua se anunța frumoasă și sperăm într-o primăvară frumoasă și timpurie. Am luat un 7 la fizică (I. Drancă), un 8 la chimie și un 6 la algebră. După masă s-a înnorat.

Miercuri 14 aprilie 1965. M-am sculat la 5. Am făcut 4 ore și-am făcut 2 ori 1 = 2 (Țopa, bucătarul). Tot timpul  a fost înnourat, dar drumurile s-au uscat. Numai pe acoperișurile mai dosnice stăruie un strat de zăpadă.

Joi 15 aprilie 1965. Timpul se menține ca și ieri. În ora de muzică am făcut algebră, iar în ora de diriginție am mers la ”Expoziția realizărilor economiei raionului Rădăuți”. Am scris în Cartea de impresii: ”Mi-a plăcut totul în afară de harta raionului care nu corespunde realității. În loc de satul Grămești este scris Grănicești. Rog să se rectifice”. În ora de engleză l-am întrebat pe Pop cîteva expresii. Am mers în sediu (UTM) și mi le-a explicat. Azi am primit scrisoare de la Radu Stelian. Mi-a trimis și fotografia sa.. După masă (5-7) am mers la Biblioteca raională cu Petru Hudema și-am citit colecția ”Scînteia” pe 1964. Am completat foaia de concurs ”R.P.R. – factor activ în lupta pentru pace” (am 10 răspunsuri). Seara la luat pe Costea pentru un fleac (căpit. de sec.). Zăpada nu mai este, însă primăvara nu se simte. Aerul e mereu rece și culoarea cerului e mereu cenușie. A fost o zi plină însă n-am prea învățat.

Vineri 16 aprilie 1965. Toată ziua (all day long) a fost foarte mohorîtă. Azi dimineață m-am sculat la 5. Am dat ext. la latină (prost). După masă am jucat fotbal.

Sîmbătă 17 aprilie 1965. M-am sculat trezit la 5 fără 10 însă nu m-am îndurat să mă scol. M-am sculat la 5.30 și-am învățat la geografie și rusă. După masă a încercat să se mai însenineze după atîtea zile mohorîte. Am început să citesc ”Bîrlogul lupilor”.

Duminecă 18 aprilie 1965. M-am sculat la 7.30. O zi senină, călduroasă, minunată. Dimineața a fost Mircea la mine (5 lei). După 12 am fost prin oraș, apoi am stat în dormitor și-am citit. Seara a fost ședință pe internat (proteste împotriva agresiunii din Vietnam) și Serată literară (Luceafărul).

Luni 19 aprilie 1965. Zi minunată. Am lăsat fular, mănuși, palton…. Am luat un 8 la zoologie. ”Robin Hood”. Am terminat de citit ”Bîrlogul lupilor” de C. Bărbuceanu.

Marți 20 aprilie 1965. M-am sculat la 5 și era tot cerul acoperit. După amiază a fost cald, dar a bătut tare vîntul. Am dat extemporal la fizică (două probleme și teorie). După masă am fost la film: ”Spărgătorul” – comedie engleză. Mi-a fost freza în pericol. (L.D.: adică era cît pe ce să mă prindă fără bilet de voie și să mă trimită la tuns). Acum sînt 9 becuri în meditație. Seara am fost în oraș (tot periculos) am cumpărat o c.p. și am văzut la televizor o emisiune de la Chișinău (pentru prima oară!). Am scris la ”Cartea prin poștă” și la Dorna Candreni (Radu Stelian).

Miercuri 21 aprilie 1965.  M-am sculat la 5 și-am mai învățat. Mohorît toată ziua. A încercat să ploaie (L.D. să plouă). De azi sînt de serviciu pe coridor cu Hudema Petru. Am stat 4 ore. După masă m-am mai uitat prin ”engleze”. Seara ploua încet. Totuși, după masă (19.30) am plecat 6 de la internat la televizor. Am văzut un film documentar despre Lenin. Cînd am venit înapoi ploua cu găleata și ne-a murat binișor. Am făcut 4 minute din oraș pînă la internat. Am schimat porecla (pedagogului Prandea ) ”Hamza” în renume (”Hamlet”).

Joi 22 aprilie 1965. După vremea de ieri, azi e ”o zi minunat de minunată”. Am dat ext. la rusă (bunișor). La diriginție am văzut un diafilm despre ”Rolul lui Lenin în M.R.S.O” (L.D.: M.R.S.O. = Marea revoluție socialistă din octombrie)

(Comentariu L.D.: MRSO a fost modelul leninist după care Gorbaciov a vrut să revigoreze comunismul sovietic bolșevic rus prin întoarcerea la origini. Lovitura de stat de la Palatul de iarnă al țarului a fost numită Revoluție. La fel s-a întîmplat și cu ”Marea Revoluție Kaghebisto-Securistă din Decembrie”, cînd lovitura de stat a fost botezată (cu anticipație de cca un an) ”Revoluție”. Ieșirea din marasmul fără sfârșit al minciunilor ”științifice” este împiedicată tocmai de ”propagandiștii” fără simbrie care, din comoditate, preferă să numească Revoluție actul de la 22 dec 1989 împiedecînd revenirea la normalitate și sprijinind regimurile autocarte/ iliberale care sunt un fel de comunism fără partid unic și fără conducători pe viață).

După masă am primit prin tov. Marianciuc (L.D. profesorul meu de limba rusă de la Școala din Grămești) o scrisoare de acasă și de la Radio Moscova. Mi-au trimis fotografia lui Șolohov. După cina pe care n-am mai luat-o m-am dus la poștă. Am primit un pachet de la bunița ”pentru mine, de Paști”.

Vineri 23 IV 1965. M-am sculat la 5.30 și-am învățat la istorie. M-a ascultat la istorie – 9. După masă am mers la atelier. Profesorul mi-a iscălit biletul de voie (L.D. pe care adăugam eu, ullterior, ora de plecare) și am mers la film: ”Mofturi 1900”. După ce am fost la Baie n-am mai învățat nimic.

Sîmbătă 24 IV 1965. M-am sculat la 5 și am învățat la geografie. M-a ascultat la rusă: 8. După masă, la internat a fost program special. Am jucat fotbal și handbal. De la 6.30 la 10 am fost la filmul ”Soții în oraș” – producție italiană. Au venit handbaliștii de la Siret și s-au culcat în dormitorul 5, iar eu m-am culcat în 11.

Duminecă 25 IV 1965. Prima zi de paști. M-am sculat la 6.45. Aproape toți ai plecat acasă; au mai rămas vreo 14 băieți. Ni s-a dat mîncare rece pe toată ziua. Pînă la 10 am jucat handbal și fotbal. Pe la 10 a venit Mircea. Mi-a adus 10 lei și ”Paști”. La amiază am mers la baza sportivă unde s-au desfășurat meciuri de handbal. La băieți, Siret – Medie 1: 16-7; la fete Vicov- Medie 2: 7-2. Spre seară am jucat fotbal. La 8 am mers la dormitor și am citit Daily Worker.

Luni 26 IV 1965. Vreme frumoasă ca și ieri. Am 9 în extemporal la algebră (au mai fost doi de 9 și trei de 8). După masă a venit Mircea și mi-a adus canadiana, sandalele și ”Istoria literaturii engleze”  by A. Anixt și ”Humour in Englis” by Dan Duțescu, venite de la Librăria ”Cartea prin poștă”.  (L.D.: Despre cartea lui Anixt, vezi opinia (nefericită) lui Nicolae Manolescu. Sunt de acord cu comentariul semnat de InimăRea: http://adevarul.ro/cultura/carti/istoria-literaturii-engleze-tradusa-ruseste-1_53f762950d133766a87db2d1/index.html) În pauză băieții de la medie 2 au pus cîte un leu ca să cumpărăm o minge de 13 lei. Am cumpărat-o, dar am jucat cu alta pe care ne-a confiscat-o pedagogul Țopa. Seara am primit o scrisoare de al Radu Stelian care-mi comunică doar adresa sa de la gazdă: Str Dobrogeanu Gherea, nr 7, Vatra Dornei.

Marți 27 IV 1965. The third day of Easter (L.D.: A treia zi de Paști). M-am sculat la 5.30. M-a ascultat la limba română: 9. Azi fetele au stropit cu parfum băieții. Am ”confiscat” o jumate de sticluță de parfum. După masă am jucat fotbal.

Miercuri 28 IV 1965. Am făcut o nouă colectă de bani (13 lei) pentru mingea de fotbal. Today is a wonderful day. (Azi – o zi minunată). Atănăsoae a cumpărat mingea. (pentru Medie 2). Am luat un 10 la geografie. N-am stat la cor. Ziua nu învăț niciodată, ci doar de la 5 la 7.30. După masă a plouat bine.

Joi 29 IV 1965.  La muzică, diriginta mi-a făcut observație pentru cor și pt că azi m-a prins la geam cu o haină fără matricolă. La diriginție a vorbit despre 1 și 2 Mai. Azi a venit Teleagă la fizică. M-a ascultat la engleză: 10! – ”for example, Drugush”. După masă am fost la film: ”Djura” – sovietic (Kașgaria). Djura era căpitanul basmacilor. A fost vreme frumoasă pînă la amiază. După masă s-a înnourat și chiar a început să bureze. Pedagogul Țopa face dimineața înviorare, dar Hamlet nu.

Vineri 30 IV 1965. Înnourat, ploios. M-am sculat cu greu și mi-am învățat. Am 6 în ext la latină. Am dat extemporal la limba română (Ciocoii vechi). Am scris binișor. La amiază a fost Mircea cu bicicleta. La 17.30 m-am hotărît să plec acasă. După aproape două ore de întîrziere am ajuns acasă. În Siret m-am întîlnit cu Bida Ioan. Am primit o felicitare de la Moscova.

Sîmbătă 1 Mai 1965. Al 20-lea 1 Mai liber. N-a plouat însă a fost vînt. Am ascultat un pic (oleacă, nițel!) demonstrația de la București. M-am odihnit bine acasă. Am citit ”Magazin”-ul. Seara, mama și tata au plecat la reuniune.

Duminică 2 mai 1965. Ziua tineretului din R.P.R. A fost o zi mai mult senină, răcită de un vînt repede. Mircea mi-a făcut o fotografie (și eu una lui). Spre seară mi-am mai învățat lecțiile. Seara Mircea a plecat la film. Zilele acestea au fost lungi cît două săptămîni de învățămînt. Spre seară a tras cîteva ropote de ploaie. Vreme se menține rece și e rău!

Luni 3 mai 1965. M-am sculat la 5 și-am plecat cu tata la cursă. După multe rugi și o înghesuială destul de mare am luat loc în picioare pînă la Dornești. Am ajuns la Rădăuți la 7.40, dar nu m-am dus la prima oră (zoologia). M-am tîrguit cu Ciupic și Păturică (dom Florea) pentru pontaj dar a trebuit să plătesc întreg. Prima oră – ”de serviciu la cantină”. Am luat un 6 la geometrie. După masă am jucat fotbal și am citit din ”Istoria literaturii engleze”. Spre seară a burezat, apoi a nins vreo cinci minute. Astă seară n-am halit.

Marți 4 mai 1965. Zi minunată cu un cer albastru curat. Nu m-am dus la școală fiind de serviciu la bucătărie. Am lucrat destul de mult. Cei de la Medie 1 au spart mingea noastră (Medie 2). Am jucat fotbal. Seara n-am halit. Au plecat încă zece elevi de la internat.

Miercuri 5 mai 1965. S-a înnourat. Am 5 în ext. la limba rusă. Am dat extemporal la geografie (”Condițiile naturale ale Africii”). În ora de cor m-a chemat la direcțiune și m-a întrebat: ”Vrei să mergi la Liceul Militar?”. Eu: ”Nu știu. Nu m-am gîndit”. M-am hotărît să merg acasă să mă consult. Am plecat cu 5.30 și cînd am ajuns acasă părinții s-au speriat de sosirea mea în timpul săptămînii. După păreri și sugestii și îndrumări s-a dat o decizie favorabilă. Seara am mai învățat un pic apoi m-am culcat. 147 de ani de la nașterea lui K. Marx.

Joi 6 mai 1965. Zi destul de frumoasă. Dimineața m-am sculat la 5. Am așteptat un pic la cursă apoi am venit la Rădăuți și n-m întîrziat la ora de rusă. La fizică am dat extemporal (prost). A mai venit o dată tov. maior (de armată) la școală și i-a scris pe toți amatorii (de Liceu Militar) din clasa IX-a și a X-a. Pop: ”Și tu Druguș te faci ofițer…?”. După masă am fost la ”meditație la matematică” la Cinema ”Unirea” – ”Lege și forță” – polonez (doctorul, profesorul etc. La internat n-a venit pedagogul Țopa (zis Haiuță). Diriginta: ”pînă te-i face ofițer poți să mai scrii cîntece la cor”. Merge și Gherasim la L.M.

Vineri 7 mai 1965. La 8 am fost împreună cu alți 12 elevi la Comisariatul militar unde am semnat cererea și angajamentul. Apoi ne-au cîntărit. Gr. = 57 kg. Î = 1, 67. Am făcut apoi, rînd pe rînd, vizite la O.R.L., oculistică (cifre și litere), stomatologie, sînge, tensiune, chirurgie și radioscopie. Am ieșit bine la toate. Gherasim, Beldian și Vișan au căzut din cauza tensiunii. Am lipsit toată ziua de la școală. După masă am fost la film: ”Parisul vesel” – USA. Gherasim e tare supărat din cauză că n-a reușit. Eu n-aș fi așa de supărat… Am scris la Radio Moscova, dar n-am trimis-o încă. Zi caldă.

Sîmbătă 8 mai 1965.  44 de ani de la înființarea partidului. Ziua se anunța mohorîtă încă de dimineață, dar în restul zilei a fost frumos și cald. Gherasim și Vișan au mai dat o dată examenul la inimă și au reușit. Am dat acasă, prin Truță, rugămintea să-mi trimită actele pentru L.M. Mi-am cumpărat un ”D.W” (Daily Worker).

Duminecă 9 mai 1965. Dublu eveniment. 88 de ani de la 1877 și 20 de ani de la 1945. În oraș a cîntat fanfara și la cimitir au fost depuse coroane de flori. Ziua a fost însorită. După masă am stat tot timpul la internat. Am scris (L.D.: probabil ”am primit”) o scrisoare de la Michael Lindsay, a vistor in Moldavia. Radiodifuziunea și Televiziunea Romînă, București, Rumania. Am așteptat pe cineva de-acasă dar n-au venit.

Luni 10 mai 1965. Am strîns lenjeria în dormitorul 5. De dimineață s-a înnourat grozav. În timpul zilei a fost călduț, Spre seară a plouat cu soare apoi s-a înseninant. Au înflorit merii, au îmbobocit cireșii și vișinii. Sălciile, răchițile, plopii sînt verzi. În parcuri iarba a crescut mare. Am 6 în ext la fizică. Bondor: ”Și eu care te vedeam ambasador la Londra… Ce te-a determinat?”. Eu: ”Îmi place!”. Despre Gherasim a spus că nu-l vede în uniformă militară. A fost cineva (?) și mi-a adus actele! La 4 și 15 am făcut autobiografia (L.D.?) părinților și-am plecat cu Lungu Arcadie la Comisariat să depunem actele. Apoi am mai mers prin oraș și ne-a prins ploaia.  A tunat și a fulgerat (pentru prima dată în acest an). Seara, i-am scris lui Radu, buniței și ”a letter in English for Radiodifuziunea și Televiziunea Română, București, rn 16 februarie, Str Nuferilor nr 62”.

Marți 11 mai 1965. Am dat ext. la chimie. M-am scuzat la l latină. Azi m-am sculat la 5, afară era frig, dar soarele strălucea în toată splendoarea lui și era o plăcere să admiri iarba spălată de ploaie. După amiază însă s-a înnourat și a plouat. Am început să citesc ”Djura” de Ghorghi Tușkan.

Miercuri 12 mai 1965. M-am sculat la 5. L-am legat pe Zamfir, Sima, popoc de pat și…. Toată noaptea a plouat și plouă și acuma încontinuu. Am dat extempral la geometrie (cam slab). Am 8 în ext. la geografie. Am stat ambele ore la cor și în ora a doua am făcut audiții muzicale. (Balade de ?). După masă a plouat grozav cu f multe descărcări electrice. S-a stins lumina de cîteva ori. Hamlet era speriat la culme. Ne-am făcut din nou cu minge.

Joi 13 mai 1965. Mohorît. A plouat aproape tot timpul. Apele s-au umflat și au ieșit din albii. Prima oră – teză la rusă (5 întrebări și o frază de tradus). Ora a doua a fost mama la mine (11 lei) deoarece i s-a telefonat că trebuie rectificată autobiografia. A vorbit cu diriginta care a fost foarte amabilă și cu Galan (120 lei). Am luat 5 în ext. la istorie. La diriginție am făcut audiție muzicală (Simfonia a 3-a opus 21 de Enescu, partea a doua). La engleză Pop a spus clasei: ”Druguș is going very well and if he will go on he will have a great succes” (”Druguș merge foarte bine, și dacă o va ține tot așa va avea mari succese”). După masă am fost de două ori la comisariat, dar degeaba. Seara am jucat mingea pe terenul ud și ”Dinu Păturică” (L.D.: dom Florea) s-a supărat. Hamlet a venit beat și cu toane. Ne-a pus să ne descălțăm la ușă și să urcăm treptele în șosete: ”Se murdărește parchetul”!?!? J

Vineri 14 mai 1965. A plouat și azi. M-am sculat de dimineață și am învățat la latină. Am 6 în ext. la chimie, 5 în ext la algebră, 5 la istorie. La romînă am făcut recapitulare pt teză. După masă s-a mai liniștit ploaia, dar nu s-a înseninat. Am fost la Baie. A fost Mircea pe aici cu butelia.

Sîmbătă 15 mai 1965.  Întreaga zi a fost minunată cu un cer de un albastru curat. Prima oră am dat teză la limba română: ”Critica socială în ”Istoria unui galbîn și a unei parale” de Vasile Alecsandri”. După masă am jucat fotbal și-am citit (”Djura”). Seara la Medie 2 a avut loc o serată literară urmată de reuniune. A mai rămas o lună pînă la mult așteptatul sfîrșit de an (școlar).

Duminecă 16 mai 1965.   Zi de asemenea minunată. La 7.30 cînd încă dormeam a fost Mircea pe la mine. Aseară am jucat fotbal cu cei de la Medie 1 (1-2 la pauză, 6-4 la final). Mircea a fost la meditații. La amiază a venit și i-am dat 2 lei pentru film. Cînd a plecat a început să plouă.

Luni 17 mai 1965. Dimineața – destul de frumos și cald. M-a ascultat la istorie. Am motivat ceva în legătură cu faptul că nu prea învățasem. Profesoara a făcut aluzie la faptul că am ales între a deveni general și profesor de engleză: ”Un general n-are voie să mintă”. Nu mi-a pus notă. A venit Molocea Vasile la internat (d5). Seara am fost cu el la gazdă (Calea prieteniei nr 1) – o cameră.

Marți 18 mai 1965. Dimineața – minunat. La amiază – înnourat. Pînă seara – zăpușeală. Am luat un 10 la algebră (recuperare) și un 3 la limba latină (nu mi-am scris un exercițiu). La amiază am primit o c.p. de la Librăria ”Cartea prin poștă” (”Lucrările comandate și neexpediate nu se găsec”). Și una de la bunița. Seara (la 18) n-am ce face și-l scriu pe Prandea pe un perete (Hamza). M-a prins și m-a dus la direcțiune, dar nu era directorul acolo. S curios ce pedeapsă mi-o da.

Miercuri 19 mai 1965. De cîteva zile s-a statornicit o regulă. Dimineața – răcoare și însorit. Dup masă – se înnourează și pînă seara este o căldură înnăbușitoare. Am fost la cor și diriginta a pus note. La ora 5, Prandea m-a dus la direcțiune. Viforul (L.D. este vorba despre directorul Liceului 1, Viforeanu) m-a pălmuit și: vei fi eliminat din internat și exmatriculat”. (L.D. Completez acum, din memorie. Prandea către director: ”L-am ppprins! L-am ppprins! Scria Hhhhhamza pppe pppereți!”. La palmele puternice date de Viforeanu n-am schițat niciun gest. Ajuns afară, îndreptîndu-mă spre internat, mă întîlnesc cu Neculai Popoovici, coleg: ”Da ce ești așa de îmbujorat?”. Eu, foarte vioi îi explic tărășenia, dar cînd am ajuns la povestea cu palmele primite abia atunci le-am simțit și-am izbucnit în plîns…).  La ora 6 am fost la directorul adjunct Botez care, după o mică discuție, m-a iertat (a rămas să mai primesc ”felicitări” de la școală (Medie 2) și de acasă). Seara am jucat fotbal.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!