liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Petru Cimpoesu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 623. Joi 13 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (4)


Motto: ”Hai să-l considerăm deci pe critic un descoperitor al descoperirilor.” Milan Kundera

Încercarea mea de a lămuri cât mai bine titlul ales de Julien Benda nu poate ocoli cuvântul ”cărturar”/ intelectual. Cum am arătat deja, o ediție în limba engleză a preferat să traducă ”les clercs” prin intelectuali, în fond ambii termeni având o ambiguitate suficient de mare pentru ca eseul lui Benda să se apropie mai mult de pamflet decât de o analiză politico-socială riguroasă. Totuși, pentru limba română termenul de cărturar are o semnificație mai apropiată de ceea ce numim elita intelectualității și mai îndepărtată de masa mare a ceea ce se numește intelectual în sens generic (om cu studii superioare de specialitate). Pentru mine cel puțin, termenul de ”cărturar” trimite la un mare iubitor de cultură și, adesea, la un (mare) creator de cultură, o personalitate marcantă a vieții spirituale a unei societăți oarecare, chiar dacă, etimologic vorbind, termenul face trimitere doar la ”un om cu carte”. Consider interesante unele opinii despre situația intelectualului în lume la ora actuală. Nu există o poziție unanimă asupra poziției corecte a intelectualului în societate: să devină politician sau nu? O încercare de justificare a derutei intelectualilor în privința implicării lor reale în viața socială este astfel formulată de Abraham H. Miller, fost profesor de politologie la University of Cincinnati: ”The problem with being an intellectual is that you rarely have your ideas tested in the real world. But sitting on the sidelines enables you to use extreme rhetoric to advance crackpot notions that, when embraced all too frequently, end up heaping tragedy upon humanity.” (dec 2014). (”Problema intelectualilor este aceea că ei nu-și pot testa ideile în lumea reală. Dar stând deoparte, ei apelează la retorici extreme pentru a lansa noțiuni trăsnite care, prea adesea, sfârșesc prin a aduce umanității mari tragedii”). Ar fi suficient să amintim tragediile aduse de ideologiile extreme ale secolului trecut: bolșevismul și nazismul, nazismul fiind o ideologie geamănă a stângii militante care a generat bolșevismul și comunismul. Rolul intelectualilor în promovarea acestor ideologii este covârșitor (adăugând și progresele tehnicii cum ar fi radioul, ziarele etc.).

Cuvântul intelectual are o largă arie de acoperire, fapt de natură să creeze confuzii (vezi: http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=INTELECTUAL). Conform acestor accepțiuni, intelectual este și inginerul sau economistul dintr-o fabrică, deopotrivă cu H. Coandă sau Adam Smith.  Mai util pentru înțelegerea acestui concept este distincția făcută de sociologul Adrian Samoilă între intelectualul de rând și elita intelectuală (vezi: http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr1-2-2008/09-Samoila.pdf) Prin natura ei, doar elita intelectuală (cărturarii neamului) sunt chemați de politicieni să le fie alături. Autorul articolului sugerează ca intelectualii, indiferent de rangul lor, să se abțină de a deveni politicieni și să se mulțumească cu rolul de consultanți. După părerea mea, tocmai acest rol a fost criticat de Benda, deoarece asta îi extrăgea din rolul lor primordial: acela de a fi creatori și nu propagandiști ai unor interese suspecte. Deosebit de lămuritor este textul lui Florin Lestat care face o incursiune în evoluția istorică a conceptului de intelectual. Din articolul său aflat la http://www.versuri-si-creatii.ro/creatii/f/florin-lestat-6zuuddu/intelectualii-in-evul-mediu-si-aparitia-universitatilor-6zuuddu.html#.W5Vfd_m-nX4 am extras următorul citat: ”Termenul modern „intelectual”, desemnând o categorie de persoane, intra în circulatie abia la sfârsitul secolului al XIX-lea în Franta. Pentru omul născut în Evul Mediu termenii mulier, miles, mercator, urbanus, pauper erau usor de înteles însa semnificatia cuvântului „intelectualis” atribuit unui om nu ar fi putut-o pricepe. Cu toate acestea, termenul se potrivesste si pentru noul tip de om din Evul Mediu care „muncea cu cuvântul si cu mintea”, nu cu mâna, nu traia din veniturile pamântului, fiind constient de diferenta dintre el si celelalte categorii de oameni.
Omul medieval folosea alti termeni pentru a-i desemna pe cei pe care noi îi numim intelectuali: maestru si profesor (este vorba de cei care predau dupa ce studiaza; în timp ce magister desemna o calitate de elevatie morala si de demnitate, profesor era adesea folosit ironic la adresa îngâmfarii unora care se încred prea mult în stiinta lor.), erudit si doct (îi desemna pe cei care au studiat din cărti), filozof; toti acestia insa erau numiti litterati. Toti cei care stiau sa scrie, sa citeasca si stapâneau lumea cuvintelor erau numiti litterati
.
În „Omul medieval”, M.F. Beanio Brocchieri face deosebirea între un sens slab si unul tare al cuvântului intelectual. Este numit intelectual în sens tare omul care desfasoara o activitate întelectuala, însa este angajat si în transmiterea capacitatii sale de investigare. Intelectual în sens slab este aplicat oamenilor care s-au folosit de inteligenta si de cuvânt, schimbându-si adesea rolul si contextul activitatii: este vorba despre diplomati, avocati, episcopi, scriitori, perceptori.” Evident, enciclopediile electronice au și ele un punct de vedere (interesant): https://ro.wikipedia.org/wiki/Intelectual . Tot Wicki ne lămurește și cum e cu inteligența, un termen la fel de … complicat: https://ro.wikipedia.org/wiki/Inteligen%C8%9B%C4%83 . Dilema pe tema ”ce este un intelectual?” nu putea fi ocolită de dilematicul Andrei Pleșu într-un articol din 2015: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/intelectual-adica-ce .

În contextul definirii conceptului de intelectual și a rolului intelectualității în viața politică merită amintită convingerea lui Mihail Gorbaciov (făcută publică) – aceea că intelectualitatea trebuie să preia conducerea politică în URSS și în țările socialiste în general. Nu întâmplător, Moscova reformatoare l-a sprijinit pe Ion Iliescu să preia succesiunea la putere în România, într-adevăr Ion Iliescu fiind recunoscut în mediile academice de dinainte de 1989 drept un intelectual comunist autentic, citit și vorbitor de limbi străine. Și tot deloc întâmplător, primul Parlament al României necomuniste a fost intens populat cu profesori universitari, scriitori, cercetători etc. Ulterior, lucrurile au involuat în mod constant. Vezi: https://www.dw.com/ro/o-aren%C4%83-pentru-intelectuali/a-17411789 și https://adevarul.ro/news/societate/cati-intelectuali-romani-isi-asuma-identitatea-europeanao-1_5267b6c2c7b855ff566ef313/index.html

Tot în sens edificator recomand celor interesați/ curioși să citească recentele articole ale controversatului Marius Ghilezan despre ”Cum trebuie citiți intelectualii publici?”  https://romanialibera.ro/opinii/cum-trebuie-cititi-intelectualii-publici-715694 și articolul ”Ținutele ideologice risipesc intelectualiihttps://romanialibera.ro/opinii/tinutele-ideologice-risipesc-intelectualii-750820 .

În fine, Bibliografia cu care închei acest episod s-ar putea să fie mai lămuritoare decât ce ați citit până acum. https://adevarul.ro/news/societate/sindromul-dugin-intelectualii-sovini-agresivie-1_53abcb620d133766a8e8c265/index.html Dorian Furtună, Sindromul Dughin sau De ce intelectualii sunt șovini și agresivi?, 26 iunie 2014

https://mises.ro/248/elitele-naturale-intelectualii-i-statul Hans Herman Hoppe, discurs 1995, Alabama, California, SUA

https://adevarul.ro/cultura/carti/nu-e-nicio-rusine-intelectual-1_51ff7a38c7b855ff56a84a8e/index.html Petru Cimpoeșu – Nu este nicio rușine să fii intelectual

http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-a-fi-intelectual/ Ce înseamnă a fi intelectual? De Virgil Iordache, 11 mai 2015    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Nicolae Turtureanu isi autoplagiaza opera pentru a umple ”Cronica veche” cu Parabola blocului de locuinte din ”Ziarul de Iasi”


 

 

După ce citesc pe data de 5 iulie 2012 articolul-recenzie publicat la rubrica Opinii a Ziarului de Iasi (vezi: http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/parabola-blocului-de-locuinte~ni8lup) si semnat Nicolae Turtureanu, același autor găsește de cuviință să apeleze la autoplagiat pentru a mulțumi, probabil, autorul băcăuan Petru Cimpoeșu cu încă o (falsă) prezență în presa culturală ieșeană. Spun falsă pentru că nu este vorba despre o nouă prezentare de carte făcută în publicația patronată chiar de Nicolae Turtureanu (redactor-șef), Cronica veche (la pagina 4) (vezi: http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/09/cronica-veche-nr-9-20.pdf) ci este un copy-paste după articolul cu același nume publicat în Ziarul de Iași. Cred că Petru Cimpoesu ar fi meritat și un alt punct de vedere al altui recenzent, tocmai pentru a beneficia de observații și comentarii noi. Publicarea de ”n” ori (astept să văd același articol publicat și în revistele băcăuane Ateneu, Plumb sau Vitraliu) a unui articol nu amplifică, cred, nici importanța autorului recenzat, nici importanța recenzorului amabil. Dimpotrivă.

Las cititorii acestui blog sa constate si singuri cate semnaturi de autoplagiatori – semnalate pe acest blog – gazduieste Cronica Veche. Insistența cu care autori ieseni se autoplagiază, ducând în derizoriu scrisul lor, numele lor și revistele/ ziarele care îi găzduiesc devine o problemă gravă de patologie a culturii ieșene și prin care se scad, în continuare, șansele ca Iașul să renască cultural și să depășească poziția ingrată de centru cultural de importanță strict locală. Referitor la acest ultim caz de autoplagiat (sper din toată inima să fie chiar ultimul…) cred că persoanele implicate ar trebui să răspundă la întrebarea: ”De ce dl Turtureanu se complace in ipostaza neonestă de autoplagiator?”. Răspunsul este unul multiplu, nu îl voi formula, dar mă pot gândi la câteva cauze posibile, lăsând cititorilor să se pronunțe asupra celui mai important factor care a generat acest autoplagiat regretabil. Iată o posibilă listă de asemenea determinări:

  • Lipsă de timp
  • Lipsă de inspirație
  • Lipsă de respect față de cititorii celor două publicații
  • Lipsă de respect față de sine
  • Lipsă de bun simț
  • Lipsă de respect față de legea care incriminează autoplagiatul la fel ca si plagiatul
  • Lipsă de respect față de Ziarul de Iasi care nu a fost menționat în Cronica Veche drept publicația care a găzduit pentru prima oară articolul ”Parabola blocului de locuințe”
  • Lipsa luării de atitudine de către colegi, de către asociațiile neguvernamentale care promovează onestitatea și corectitudinea în presa românească față de cazurile de autoplagiat semnalate pe acest blog și cunoscute deja de cititori din România si nu numai
  • Lipsa respectului față de tradițiile culturale ale Iașului și față de intențiile și speranțele (deșarte, din păcate) ale unor ieșeni de a vedea Iașul capitala culturală a României

Alte motivații pot fi adăugate de cititorii-comentatori-coautori ai acetui articol.

Liviu Drugus,

Valea Adâncă, Miroslava, Iași                               22 septembrie 2012