liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Petre Storoj

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 434. Sîmbătă 10 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (156)


Luni 18 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 5 fix și i-am trezit și pe ceilalți. În cîteva minute am dat cu apă pe ochi și ne-am echipat. Am zărit cîțiva ”excursioniști” de-ai noștri pe-afară și am crezut că imediat putem pleca.Am lăsat paturile nefăcute, am încuiat camera și imediat am fost afară. Tocmai atunci venea și Rodica Moroșan împreună cu Theodoara Hanuseac (absolventă) să ne trezească. N-a mai fost însă nevoie. Theodora l-a luat pe Toader deoparte și l-a rugat să-i împrumute 80 de lei ca să poată plăti costul excursiei. Toader n-avea însă această sumă și m-a rugat pe mine să o ajut. Nici una nici două am scos suta și i-am dat-o. Mi-a promis că în Frasin mi-o înapoiază. În afară de noi trei (băieții) niciun alt prieten sau cunoscut nu merge în excursie. Totuși locurile s-au ocupat și au luat și 7 peste locuri. Galan a venit la noi trei și ne-a spus că noi fiind mai mari și mai înțelegători să stăm acum la început pe motor (de ochii părinților). Ne-a promis că pe parcurs se va schimba. Autobuzul a venit tîrziu, pe la 6.30. Storoj a avut planificarea locurilor și ne-a repartizat chiar pe motor. Toader a stat pe un scaun de lemn, luat de la școală, în fața noastră. La ora 7 fără 20 am pornit. Excursia începe.

Cu toate că mi-am luat Jurnalul și stiloul la mine n-am avut timp să mai scriu la zi, ba chiar, uneori, deloc. Așa că abia ajuns acasă, după șapte zile de călătorie prin țară, încep să-mi scriu impresiile și felul cum s-a desfășurat excursia. Voi începe cu cîteva considerente generale după care voi relata ce se întîmplă zilnic. În primul rînd, vremea. În tot timpul excursiei am avut noroc de o vreme minunată. Ploaia nu ne-a stricat aproape niciodată planurile. Numai de vreo două-trei ori ne-au prins ploi grozave în munți, dar asta în timp ce mergeam cu autobuzul. Asta însă ne-a prins bine deoarece a mai răcorit aerul înnăbușitor și cald din autobuz. Cazarea ne-a fost asigurată, mai bine sau mai rău după cum erau posibilitățile. Hrana, de asemenea, a intrat în costul excursiei. Masa o serveam la restaurante sau la cofetării și de cîteva ori s-a cumpărat hrană rece.

Așadar, la 7 fără 20 am plecat din fața Liceului nr 2 din Rădăuți (clădirea veche). Am trecut prin fața internatului de băieți, apoi am intrat la asfalt prin comunele prin care am trecut cu cîtva timp în urmă cu bicicleta: Vadul Vlădichii, Bălcăuți, Milișăuți, apoi am părăsit în dreapta satele Brăhoaia și Grănicești continuîndu-ne drumul prin Dănila, Costîna, Mihoveni pînă la Suceava. Aici nu ne-am oprit. Ne-am adus aminte de nebunia făcută în noaptea în care-am oprit pentru a merge în excursie la Iași. Acum mi-am dat seama ce greșeală am făcut și cum am rătăcit drumul. Am trecut chiar prin centrul orașului Suceava și pot spune că c-am fost și prin Suceava. Din fuga mașinii am văzut blocul turn și împrejurimile pe care le știam numai din vederi. Ne-am continuat drumul pe șoseaua asfaltată ce duce prin cartierul nou, apoi, ieșind din oraș, am văzut o tablă indicatoare: Bistrița 202 km. Din Suceava am trecut prin Ilișești și alte sate ajungînd în Gura Humorului. Nici aici n-am oprit și ne-am continuat drumul. Am trecut prin Frasin. Aici autobuzul a oprit, Theodora s-a dat jos și mi-a adus suta pe care i-am împrumutat-o. Am trecut apoi pe lîngă frumoasa Tabără de pionieri de la Bucșoaia unde am petrecut și eu două săptămîni cînd am trecut în clasa VII-a. Nici la Cîmpulung Moldovenesc n-am oprit. Totuși, din viteza mașinii mi-am adus aminte de locurile pe unde-am hoinărit cînd dădeam examenele pentru admiterea la Liceul Militar. Am revăzut și fortăreața liceului de care mă leagă o mică amintire. Ne-am continuat drumul prin Pojorîta, Iacobeni, Dorna Cîndreni și la 12 făr-un sfert am ajuns la Vatra Dornei, renumita stațiune balneară și loc de care mă leagă amintirile copilăriei (L.D.: pe vremea cînd am locuit la Cîrlibaba 1953-1956 și la Șarul Dornei 1956-1960). La 10 km de oraș se află Șarul Dornei pe care tare-aș fi vrut să-l revăd.

În timpul de cinci ore cît am făcut pînă la Dorna am stat în spate pe motor și m-am împrietenit într-o oarecare măsură cu Iță Medei (clasa VII, născut în anul 1950!) cu care-am discutat tot timpul. La Mestecăniș am avut parte de-un peisaj minunat admirînd serpentinele drumului în timp ce traversam munții. La Vatra Dornei am făcut oprire (în spatele gării, unde-am coborît cu toții) După ce ne-a avertizat ca în jumătate de oră să fim cu toții înapoi, profesorii ne-au dat liber și ne-au îndrumat să mergem în parc. Am traversat puntea din fața Cazinou ului, am trecut pe la Izvorul de apă minerală, ne-am potolit setea, am umplut termosul și apoi ne-am suit în parc căutînd un loc unde să putem mînca. Am văzut aici o veveriță neagră, tare drăgălașă, micuță și blîndă. Niște excursioniști au fotografiat-o, ademenind-o cu zgomotul unor pietricele bătute unele de altele. După ce-am mîncat am coborît iar la izvor și am colindat partea de oraș din spatele Gării. În tot acest timp am umblat cu Aurel Lazurcă și Toader Gherasim. De la un timp ne-am despărțit, iar eu am rămas să iau o pîine. M-am întîlnit cu Mișu Baruch (clasa X-a A de la noi Liceul nr 2) și cu Iță Medei cu care mă împac destul de bine. Eu am rămas să cumpăr pîinea, iar ei au plecat la autobuz. La pîine a trebuit să mai aștept la rînd și am ajuns cu 10 minute întîrziere la autobuz. Storoj mi-a făcut un pic de gălăgie. Am observat că cei care-au stat mai înainte pe motor au fost mutați pe scaunele tapițate, iar eu – drept pedeapsă pentru întîrziere – am rămas să stau pe scaunul de lemn de lîngă ușa din spate. Încetul cu încetul mi-am făcut și eu un loc mai bun. Am avansat apoi pe un scaun tapițat și apoi și mai în față pe un scaun de lemn cu spătar.

Din Vatra Dornei am trecut prin Poiana Stampei și alte localități singuratice. La 36 de km de Vatra Dornei ne-a prins o ploaie zdravănă, ca la munte. Apoi, pe măsură ce înaintam în creierul munților ploaia se întețea. A plouat și cu piatră. Descărcările electrice erau foarte dese și s-a întunecat foarte mult. La un moment dat am intrat în regiunea Cluj. Numele satelor erau tare greoaie și aiurite. În raionul Bistrița am trecut printr-un cîrd de sate care se înrudeau prin denumirea lor: Bîrgău, Podul Bîrgăului, Bistrița Bîrgăului, Josenii Bîrgăului, Susenii Bîrgăului, Rusul Bîrgăului. În satul Livezile, ca și în multe alte sate, am observat un fenomen interesant. Toate casele din sat țineau una de alta și erau așezate după o linie dreaptă dealungul șoselei. Toate casele dintr-un sat erau vopsite cu aceeași culoare. Un sat era galben, unul cenușiu ș.a.m.d. Prin Bistrița n-am stat deloc. Ținta noastră pe ziua de azi era Clujul. Așa că-i dădeam bătaie s-ajungem la Cluj. Am traversat apoi satele (mai importante și care-s trecute pe hartă). Șieu-Odorhei, Șintoreag, Beclean, Braniștea, Mica, apoi orașele Dej și Gherla, continuînd cu un șir de sate: Iclod, Bonțida, Jucu și Apahida. Odată cu înserarea am ajuns la porțile Clujului, la capătul liniei de troleibuz nr 4. În tot timpul cît am mers m-am distrat grozav, făcînd mare haz și vorbind mereu. Mi se pare că din cauza asta i-am cam devenit anbtipatic directoarei. Nici Gherasim și Lazurcă nu mă prea vedeau cu ochi buni.

În fine, ajunși la Cluj ne-au cazat la un liceu pedagogic (internat). Ne-am instalat cu toții în niște dormitoare cam scunde și cu paturi mici. În total noi eram 25 de bărbați și am dormit (majoritatea) cîte trei pe două paturi. După un sfert de oră după ce ne-am luat paturile în primire am mers cu toții la spălător (foarte bine amenajat) și ne-am mai scuturat praful și oboseala de pe noi. Pentru a scăpa cîteva ceasuri prin oraș (se făcuse 9.30) l-am trombonit pe Storoj că ne este foame și că (noi trei) n-avem mîncare. Storoj nu s-a învoit însă și ne-a promis că va merge el cu noi la un restaurant. Cu asta ne-a dat planurile peste cap. Dar imediat vine Storoj (L.D. profesorul de educație fizică) cu-n nou ordin: ”Considerînd că toată mîncarea luată de-acasă nu poate să se mențină proaspătă după cîteva sute de km și pe o asemenea căldură s-a hotărît să se mănînce în comun toată mîncarea și ce rămîne să se arunce la coș”. Dar majoritatea erau sătui și n-au vrut să mai mănînce. În consecință, Storoj a hotărît ca toată lumea care mai are mîncare să ne-o aducă nouă (celor trei). Și cum majoritate elevilor erau din oraș (și evrei cîțiva) ne-au făcut o masă ca-n poveste. Pe patul meu stăteau pachete cu unt, parizer, pîini albe, prăjituri, biscuiți, caramele, șocolate, roșii, brînză și multe alte bunătăți. Deștepții de ei au răsturnat complet toate rucsacurile și sacoșele lor lăsîndu-ne pe pat și cuțite, perii și pastă de ghete. Noi însă ne-am ospătat numai cu ce-a fost mai consistent: parizer, pîine albă, unt și roșii. Apoi am mîncat cît am putut (ba ne-am făcut și rezerve de) dulciuri: șocolată, biscuiți și caramele. Înainte de a arunca toate celelalte bunătăți la coș am ales cîteva pîini albe și pachete de unt și i le-am dăruit șoferului (vecin de pat cu mine) care nu ne-a refuzat, și cu celelalte resturi am umplut vreo 3-4 coșuri cu vîrf. Văzînd că Storoj a plecat în oraș și crezînd că stă mai mult am îndrăznit să scoatem capul prin oraș. Am mers pînă la primul chioșc care ne-a ieșit în cale și mi-am lăsat aici vreo 15 lei luînd tot felul de vederi (am schimbat suta). La 22 fără 2 minute eram înapoi la internat. Portarul ne-a speriat că închide poarta după ora 22. Dar nici Storoj nu venise. Văzînd cum stă situația ne-am gîndit că-i rostul de mai vizitata un pic orașul. Ne-am făcut o mică socoteală: de ce să mergem noi pe poartă și să fim la cheremul portarului, să stăm cu frica-n sîn și să ne gîndim dacă n-o fi închisă poarta și să ne lase pe-afară. Mai bine să ne găsim un locușor de sărit peste gard și să știm să venim tot pe-acolo. Zis și făcut. Am pornit toți trei să vizităm Clujul noaptea. Cu toate că gardurile erau destul de înalte, reușim să ne suim pe ele. De acolo am văzut că dăm într-un fel de grădină. Lazurcă s-a bucurat că am dat într-un parc și de aici rezulta imediat că vom găsi o ieșire. Am sărit tustrei și-am pornit-o pe niște alei foarte bine îngrijite. Încercăm să ieșim pe alee, dar am dat într-un garaj care era încuiat. Am făcut cale-ntoarsă și-am luat-o pe o altă alee, mai îngustă, care ducea prin fața a două intrări inundate de lumină. ”Aici trebuie să fie Casa Partidului” glumesc eu. Am mers înainte și în fața noastră era un podeț la capătul căruia erau două porți cu grilaj. Am împins poarta, dar aceasta n-a cedat. Atunci am luat o hotărîre unanimă: sărim un mic gărduț tot de grilaj și ne aflăm imediat într-o străduță. Urcăm străduța (Se chema Vasile Alecsandri) și ieșim în strada principală pe care eram cazați. După trebușoara asta am răsuflat ușurați și-am plănuit încotro s-o luăm. Eu glăsuiesc: ”Am început-o și-n Cluj cu aventuri din astea...”. Numai bine termin de spus și mai facem cîțiva pași cînd auzim un fluierat strident și pe cineva strigînd: ”Hei! Alo!”. Ne-am întors să vedem ce se întîmplă: un milițian venea gîfîind la deal cu fluierătoarea-n gură. Cînd a văzut că ne-am oprit strigă iar: ”Hei! Tovarășii în cămăși albe! Ia stați!” Am stat și l-am așteptat să vină la noi. Lumea se uita cam curioasă la noi neștiind despre ce-i vorba. Noi însă știam prea bine pentru ce. Ne-a cerut buletinele. Eu și Toader l-am dat. Lazurcă nu-l avea la el. Cu milițianul în frunte am pornit înapoi înspre locul pe unde sărisem. Curcănașul era un plutonier solid și țanțoș. Am mers în urma lui foarte frumos și liniștiți (ca atunci cu paznicul cu pușca). Pe drum eu am prins glas și-am început să-i explic ”tovarășului plutonier” care-i chestia. El însă, ursuz și îngîmfat, n-a vrut să vorbească cu noi decît cînd am ajuns în cămăruța lui unde-și făcea serviciul. După ce ne-am spovedit lui, explicîndu-i fără ocol intențiile noastre, curcanul zice: ”Știți voi cine stă aici? Aici locuiește primsecretarul Comitetului regional PCR Cluj și locuința-i este păzită cu strășnicie de securitate și miliție”. Auzind astea, am zîmbit în gîndul meu: ”Asta-i Casa Partidului…”. Milițianu însă a vrut să ne învețe minte (”Ehe! Voi nu știți cum se cîștigă pîinea!”). A dat un telefon la un post de miliție: suna însă ocupat. Eu aproape tot timpul nu mai tăceam și-i explicam boului că n-am avut nicio intenție rea și că n-are rost să ne mai poarte pe la miliție; am fi putut pierde excursia. A intervenit pentru noi și un domn mai în vîrstă care stătea afară și admira noaptea senină: ”Lasă-i domnule în pace” zise el către curcan. ”Au ieșit băieții prin oraș să mai pescuiască ceva. Au tot dreptul. Eu în locul lor aș fi făcut la fel. Dă-le drumul!”. Dar sticletele nu se lasă: ”Stai domnule, că nu merge așa!” Mai telefonează o dată la un ofițer de serviciu și raportează ce s-a întîmplat cu noi. A precizat însă că n-am avut alte intenții. Cît timp a raportat dînsul, noi ne-am mai plictisit un pic. Trebuie să recunoaștem că ne-am speriat un pic la început. Pe urmă ne-am liniștit noi. La urmă, ne-a luat datele de pe buletine și le-a scris într-un registru. După ce ne-a ținut o mică predică zicîndu-ne că în Cluj sînt multe cazuri de huliganism și că de asta-i severitatea așa de mare. După asta ne-a condus pînă la poartă zicîndu-ne că, dacă vrem, putem să mai stăm prin oraș. Noi însă eram bucuroși c-am scăpat. Dacă-și punea mintea cu noi ne putea da o amendă sau o altă sancțiune. După ”aventura asta” nereușită ne-am îndreptat spre internat. Poarta era însă deschisă și paznicul era acolo. Deci socoteala noastră n-a fost una chibzuită și mai bine n-ar fi avut loc… În fine… Ajungem la ușa dormitorului: încuiată! Stăm un timp afară apoi ne luăm inima-n dinți și ciocănim. Peste cîteva minute iese Storoj în pijama, somnoros și destul de nervos. Ne-a întrebat pe unde-am fost (se făcuse aproape 23) și imediat am tuflit o minciună: ”Am mers cu troleibuzul pînă-n centru și înapoi am venit pe jos. Am cumpărat niște vederi…”. Ne-a crezut el numai pe jumătate apoi mă cheamă la el. Am crezut că-mi lipește două labe și-un picior și termină povestea. M-a pus însă să suflu să vadă dacă n-am băut sau n-am fumat. Toți eram însă curați și, amenințîndu-ne că ”las că vorbim noi mîine” ne-a trimis la culcare. Eu m-am culcat cu Lazurcă. Pînă după 23 am mai șoptit cu Toader amintindu-ne de cele întîmplate cu cîteva minute mai înainte, chicotind pe-nfundate. Concluzia: pînă n-o pățim odată urît, nu ne lăsăm de trăsnăi.

Marți 19 iulie 1966. Dimineața ne-am sculat pe la ora 7, ultimii din tot dormitorul. Chiar Storoj ne-a sculat, dar nici n-a amintit de întîrzierea noastră la culcare de aseară. Ne-am spălat și după o pauză de jumătate de oră am servit masa la cantina internatului. Ni s-a dat ceai cu pîine cu gem. Masa însă n-a fost bună. Pîinea era cleioasă, iar ceaiul prost. Am regretat cantitățile de alimente zvîrlite aseară. Noroc c-am avut ceva provizii…

Am început să povestesc excursia dar n-am spus cine a mai mers cu noi (însoțitori și pseudoînsoțitori). Astfel, au fost: tov. directoare Mincu Vanda cu fata (cca 20 de ani), tov prof de geografie Galan (cu fiica tot de cca 20 de ani), tov prof de ed fizică Storoj cu soția, tov director adjunct Burdujan cu soția, profesoara de desen Precul și o familie din Rădăuți (2 +2). Dintre elevi numai eu cu Toader am fost din clasa XI-a (Lazurcă – absolvent). Apoi au fost o serie de urmași de-ai noștri, elevi în clasa X-a (Pascal, Mișu Baruch, Henri, Katz) apoi mai mici  IX, VIII, VII și VI (Leonti, Hîrjescu, Vlonga Mihai – cu care m-am împrietenit; mai bine zis el s-a împrietenit cu mine – apoi Iță Medei, Met – așa zisul ”colega”, apoi Juravle și Wihler Aiziu (X) și Ticu Egstar (IX). Dintre fete au fost: Sfichi Ana și Moroșan Rodica (cl XI-a E, colegele mele) apoi personaje noi pe care le-am văzut pentru prima dată: Fetcu, o oarecare Doina ș.a. Dintr-a XI-a B a fost Cernăuțeanu. Pe lîngă Aurel Lazurcă a fost și Theodora Hanuseac – absolventă, care vrea să urmeze latina. Nu știu de ce m-am cam distanțat de Toader și de Aurel (L.D. Explicația poate fi că ei fiind din Grănicești se știau mai de mult și, eu eram… al treilea). Pascal era un ditai grăsanul care mă asculta. Mișu Baruch, de-o seamă cu mine – băiat de viață, trecut prin multe; nu prea înalt de statură, solid, poartă mustață. M-am împăcat destul de bine cu el. Mi-a fost partener la cărți. Henri și Katz, doi evrei liniștiți cu care mă-mpăcam minunat. Leonti (cl VIII-a) un tip cam prostănac (dar la finea excursiei mi-a făcut rost de 10 lei), Iță Medei (Cl VII-a, dar de-o seamă cu mine). Mă simpatizează și mă respectă. De asemenea, și eu mă port frumos cu el. Juravle (X) era chiar prost de-a binelea (din oraș). La masă și-n autobuz era ținta înțepăturilor și glumelor noastre. Wihler e tot evreu. De la acest nume eu i-am scos o poreclă cam deocheată, dar care  a fost aprobată de ceilalți: Hitler! Dintre fete, Theodora mi-a fost tot timpul tovarășă de cărți și parteneră la discuții. Cam astea au fost personajele. Șoferul e un om tare bun și înțelegător.

Așadar, revin la masa de dimineață din prima zi de vizitat Clujul. După această masă (proastă) ne-am împrăștiat iar. Eu cu Toader și Aurel am luat-o înainte pe-o stradă reamintindu-ne de ”partida de-aseară”. La întoarcere am dat ochii cu coloana formată din excursioniștii noștri. Storoj ne-a muștruluit din nou: ”Iar voi trei!”. Ne-am încadrat și noi în coloană și ne-am supus programului. Am urcat pe o stradă, iar în dreapta noastră se înșirau un grup de clinici foarte moderne. Apoi ne-am continuat drumul și nu ne-am oprit decît la Grădina Botanică. Aici am văzut tot felul de curiozități din lumea plantelor. Am văzut plante tropicale și ecuatoriale, o grădină japoneză. Cel mai mult mi-a plăcut muzeul botanic care găzduia în sălile și serele sale numai plante cu regim special care necesită un anumit nivel de temperatură și umiditate. Căldura era aproape înnăbușitoare, iar umezeala era din abundență. Palmierii erau principalele plante care trăiau aici. Toader mi-a făcut o fotografie într-una dintre sere. După ce-am vizitat numai o mică parte din Grădină am făcut cîteva fotografii cu tot grupul. După o jumătate de oră de odihnă pe bănci am mai vizitat cîte ceva. Ne-am urcat cu toții într-un turn care fiind și el așezat pe culmea unui deal are o vedere foarte bună asupra orașului. Clujul se vede ca-n palmă. În tot timpul incursiunii prin ”Grădină”, familistul (cum l-am denumit noi) a dat informații amănunțite despre tot soiul de copaci și plante. La ieșire ne-a întîmpinat profesoara Precul care, foarte nervoasă, l-a luat în focuri pe Storoj cu exclamații de ”fir-ai al dracului!”. Ne-am încolonat apoi din nou și-am coborît în oraș. În centru am vizitat (exterior) Catedrala Sf Mihail și statuia ecvestră a lui Matei Corvin. Aici ne-am înșirat cu toții pe bănci. Storoj ne-a îngăduit să mergem prin împrejurimi cu condiția ca peste un sfert de oră să fim înapoi. Eu m-am dus la Librăria Universității și m-am aprovizionat cu o mulțime de vederi (am luat chiar și dubluri, pentru schimb). Mi-am luat două carnețele de 80 de bani pentru însemnări (vol V și VI), 10 plicuri a 20 de bani bucata (chinezești) speciale pentru Par Avion. În total, din Cluj am cumpărat 16 vederi necolorate și 11 colorate. Deci, 32 de lei numai pe vederi! Pe lîngă astea am mai cumpărat vreo trei bucăți și-am mai scris (una acasă, unau buniței și una lui Neculai Halip, colegul meu de clasă). Am început să observ, cu părere de rău, că relațiile dintre mine și Gherasim sînt incomparabil mai reci decît la sfîrșitul anului. Toader mi-a mărturisit că are ”motive” să-i trimită Nataliei o scrisoare și să-i facă niște reproșuri care vor avea ca scop despărțirea inevitabilă (cutare, cutare și …. încă mai știu!). Treaba lui!

Lazurcă are niște expresii tîmpite pe care le folosește mereu. La fiecare substantiv îi adaugă mereu adjective ca: smintit, sclintit, țăcănit, nebun. Eu cu Mișu m-am pus la întrecere în expresii din astea. La urmă l-am pus în cofă zicîndu-i ”păduche blindat”, expresie la care Cernăuțeanu s-a amuzat foarte tare.

De la Catedrală ne-am încolonat și ne-am îndreptat iar spre internat. Pe parcurs ne-am oprit la un chioșc de răcoritoare și mi-am permis o înghețată (înghețată am mai mîncat doar la Tîrgu Mureș și Onești).

La internat ne-am îmbarcat iar în autobuz și am pornit iar la drum. Am trecut printr-un șir de sate printre care Feleacu, Vîlcele  și peste cîteva ore am ajuns la Cheile Turzii. Am făcut popas și directoarea ne-a dat cîteva explicații despre formarea acestor ”chei” apoi am pornit pe-o vale foarte abruptă spre spectaculoasele chei care se vedeau destul de aproape de noi. Noi, băieții, chiar toți, mai sprinteni și mai fără teamă i-am dat drumul la picior și imediat am fost la o vale acoperită de copăcei tineri și deși. Conduși de o cărăruie ne-am pomenit în fața unui rîu destul de mic (Hașdeu). Cînd ne-am adunat toți, unul a propus să facem baie. Am luat-o mai în sus și am văzut un băiat care, de asemenea, făcea baie. Într-un minut eram toți dezbrăcați în chiloți (evreii n-au făcut baie) și cu zgomote asurzitoare am sărit cu toții în apă. Apa era mică (numai într-un singur loc ajungea pînă peste cap) și murdară, plină de mîl. Totuși baia ne-a răcorit mult. După ce ne-am uscat și ne-am îmbrăcat am ieșit iar în drumușorul pe care (credeam noi că) ar trebui să-i vedem pe-ai noștri. Am suit pînă la cabană, apoi am urcat tot mai sus, pe munte. Aveam de gînd să urcăm pe chei. Atunci cineva a observat un grup mare de fete ce urca dealul înapoi. ”Sigur s-ale noastre!” Imediat am coborît cît am urcat și-apoi am urcat după ele. Dar ne-am înșelat amarnic. Erau alte excursioniste. Atunci ne-am speriat că ai noștri ar putea fi la autobuz și ne așteaptă acolo. De teamă să n-o pățim cu Storoj am urcat imediat dealul și am ajuns la autobuz. Spre marele nostru necaz autobuzul era pustiu: numai șoferul stătea și aștepta.. Atunci ne-am dus pe niște stînci din apropiere și, cocoțați acolo, am așteptat pînă într-adevăr au venit și ceilalți. La Turda am luat masa pe la 15 la un restaurant cu autoservire. Eu cu Toader, Lazurcă și Mișu am ocupat o masă lîngă cea a profesorilor și lîngă ieșire. Azi aveam un chef grozav de rîs și de veselie. Storoj a luat pe cîțiva să servească. Dintre băieți am mers eu cu Toader, iar dintre fete Moroșan, Teodora, Cernăuțean, Fetcu ”i drughie” (”și altele” – în l rusă). Cum aveam chef de veselie le făceam pe toate în rîs. Serveam cîte două farfurii de supă pe o tavă. De multe ori uitam tava pe o masă de distrat ce eram. Cînd am dus porția la niște băieți, din greșeală am răsturnat pîinea în farfurie. Directoarea nu se uita cu ochi buni la mine. Felul doi ni l-au servit fetele nouă. După ce-am luat masa am ieșit tuspatru afară, am traversat strada și am nimerit în piață. Aici am pus mînă de la mînă și-am cumpărat un kg de caise. Dacă aș fi găsit deschis magazinul unde se vindeua pălării sigur mi-aș fi luat una. Ne-am mai învîrtit un timp în piață întrebînd cît costă una și alta, așa numai de sanchi… Cum am ajuns la autobuz ne-am îmbarcat și… la drum! De la Turda m-am așezat pe aceeași direcție cu Mișu, Toader și Lazurcă. Apoi am început interminabilele jocuri de trombon și șeptică la care o captam și pe Teodora și pe Fetcu. Am trecut prin comunele: Mihai Viteazu, Buru, Ocoliș, Poșoga, Sălcioara, Baia de Arieș, Lupșa, Valea Lupșei, Muncel, Bista și spre seară am ajuns la Cîmpeni. De aici am trecut mai departe și pe la 22.30 am ajuns la Abrud. Aici am fost cazați la o școală: toată lumea în două camere care dădeau una într-alta. În cea din fund fetele (+ cîțiva băieți) și dincoace, pe saltele întinse una lîngă alta pe jos, noi băieții. Am observat că mi-am spart termosul (sticla și capacul). După ce ne-am cazat am fost duși la restaurantul unui hotel unde în jurul orei 23 am luat cina (șnițele și salată de castraveți + o sticlă cu apă minerală). Pe la 23.30 am revenit la dormitoare. Pentru că a ”tușit” cu subînțeles Toader a primit o mustrare aspră de la Storoj:de ce ai sîrmă-n bot?”. Eu am dormit între Toader și Lazurcă. Cred că am adormit pe la miezul nopții. Storoj a dormit cu noi și a fost destulă liniște. Pînă în prezent n-am văzut mare strășnicie. De-acu…    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 375 Miercuri 10 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (103).


Marți 17 mai 1966. Conform programului stabilit anterior, m-am sculat la 5 și după ce m-am spălat (în grabă) am venit în meditație unde timp de aproape o oră am scris încontinuu în Jurnal și, în sfîrșit, am terminat și cu ziua de ieri.

Și azi e o vreme minunată. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Același cer perfect senin ce ține, la răsărit, globul soarelui care străluce și iradiază lumină și căldură. Banca mea e luminată puternic și-mi place.

După ce-am terminat de scris Jurnalul am stat degeaba pînă la 7.30. Și doar aveam teză la matematică… Dar, am gîndit așa: sigur îmi va da o problemă de la sferă pe care știu să o fac și una de la celelalte figuri + teorema sinusurilor sau teorema cosinusurilor. Bazîndu-mă pe inspirația ce o voi avea la teză (inspirație în adevăratul sens al cuvîntului, nu copiat) am lăsat totul baltă. După ce-am luat masa am stat și-am așteptat să se dechidă sala de valize. Dar în zadar! Aveam de gînd să las Jurnalul și o călimară de cerneală la valiză. Azi avem corul și e foarte periculos să las Jurnalul în clasă. M-am dus la ușa dormitoruluui, am bătut și Tanța mi-a dat drumul. Deci am scăpat de-o grijă… Mi-am pitit jurnalul în dulap.

Am ajuns la școală cînd mai erau cîteva minute pînă să sune. Am început să pompez la l rusă cele nouă întrebări și am terminat de transcris în ora de l română. În această oră profesoara a ascultat mai puțin de 10 minute. Apoi a predat opera și în timpul rămas a pus-o pe Nenati să citească fragmente din ”călătoriile” lui Hogaș. Am observat că are un extraordinar talent în ce privește arta interpretării. Citea foarte comic și natural cuvintele ciobanului și, totodată, citea literar descrierile făcute de autor.

La l rusă profesoara a venit într-o foaie și-un taior nou, de culoare gri. La începutul orei a venit Storoj cerînd bani pentru excursie și, totodată, făcînd prezentările la o altă excursie, destul de apropiată – pe sîmbătă. Excursia are ca țintă Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Apoi vizităm: Romanul, Piatra Neamț, Bacăul, Humuleștiul ș.a. Excursia se face cu autobuzul: 600 km – 100 de lei. Singurul care s-a anunțat – spre surprinderea clasei – am fost tot eu. După ce a plecat Storoj, profesoara a început să-mi vorbească pe rusește – dar ceea ce înțelegeam eu era cam puțin. Apoi mi-a zis: ”Ție și lui Gherasim vă plac excursiile, nu-i așa?” Eu: ”Da!”. Profesoara: ”Îți place sportul?” Eu: ”Da!”. Cred că profesoara și-a adus aminte de dățile cînd ne-a văzut împreună, plimbîndu-ne pe asfalt. Apoi, ca încheiere, a zis: ”Mens sana in corpore sano!”. După ce a ascultat două eleve a declarat solemn că am terminat materia la l rusă și de ora viitoare facem recapitulare serioasă. (Profesoara către Magopăț: ”Acuma te pocnesc, cît ești de mare!”). În această oră am primit un bilet de la Lucia (Nenati): ”Ți-a dat și ție să faci rezumate la Anatomie? Mie mi-a dat reproducerea!”. Pe lîngă bilet am primit și un zîmbet provocator de la ”ea”, dar eu mi-am mutat privirile. Partea proastă e că gurile rele încă vorbesc. Dacă ar fi drept nu m-aș supăra, dar așa… Teleagă Viorica m-a întrebat: ”O iei și pe Melexina în excursie?”. Eu: ”Nu! Ea merge cu altul”. La ora de l rusă profesoara a explicat ceea ce a vrut să arate Cehov în bucata ”Hameleon”, criticînd atitudinea lui Ociumelov. Eu m-am întrebat însă dacă azi, în condițiile din țara noastră, un sergent de teapa lui Ociumelov ar amenda pe un superior ca să facă dreptate… Nu știu cum s-ar proceda într-un caz din ăsta. Profesoara de l rusă și-a expus părerea în legătură cu tezele – părere ce și-o menține de pe vremea cînd era elevă. Dacă dă prima teza la limba rusă elevii au texte mai puține de învățat, dar e asigurată că – prima teză fiind – elevii învață mai bine. Și are dreptate. La tezele următoare ne cam plictisim, fiind totodată și obosiți.

În pauză l-am așteptat pe Toader și l-am lămurit să meargă în excursie. Primul motiv: N-are bani!. Nu-i nimic, îi împrumut eu pînă-n iulie. În sfîrșit, l-am bătut mult la cap pînă a răspuns afirmativ. Ca și în celelalte pauze ”ea” s-a plimbat cu băiatul de-a XI-a…

La diriginție, profesoara Ruscior, după un pic de analiză, a trecut la subiectul nostru: ”Protecția muncii”. La această temă diriginta ne-a povestit multe cazuri de oameni mutilați din neatenție. De aceea, ea ne-a dat o serie de măsuri preventive împotriva accidentelor.

La teză la matematică am avut un pic de emoții care mi-au trecut imediat ce a anunțat subiectele. Eu am fost nr 1. Mi-a căzut o problemă cu-n con, una cu sfera + teoria sinusurilor. Exact cum am prevăzut eu. Prima problemă am făcut-o și mi-a dat toate rezultatele. La a doua am făcut mersul bine, dar am greșit la calcule. Teorema sinusurilor am copiat-o un pic, dar nu-i prea strălucit demonstrată (mă aștept la un 7 – 8!).

La cor am făcut împreună cu clasa IX-a A. Tenorul a stat în față, lîngă pian. Ora asta am pisat ”Aida” și a ieșit foarte bine. Eu n-am cîntat (ca de obicei) și profesoara mi-a făcut de vreo două ori observații.

La naturale, Zăicescu a venit foarte dispus, aproape rîzînd. Apoi l-au indispus elevele noastre cu ”știința” lor. A ascultat-o și pe B.M. Aceasta a spus o minciună și a scăpat fără notă. (Ica: ”Druguș, suflă-i, ce stai?!”).

Pe drum am mers cu Gozec pînă la casa profesorului Pop. Ieșan a așteptat-o pe Lia și au mers împreună spre casă.

La internat – ca un program riguros și sever – după ce-am luat masa am mers pe teren. La 3.30 am venit în meditație. Azi Prandea a fost pilit destul de bine și a început să vorbească iar ”filozofal”: ”Este ora 4. Numai Gherasim are voie să iasă și să învețe pe coridor. Și Druguș, dacă vrea…”. Am ieșit amîndoi pe coridor și-am învățat la limba engleză.

La 5 am mers cu Toader la CEC să scot niște sume de bani. Toader m-a învățat cum se procedează cînd este coadă la CEC: ”Îți iei foaia, stilou ai și completezi chiar la ghișeu și-ți păstrezi și rîndul totodată”. Am scos 200 de lei. Eu am rămas cu 100 pe cec. O sută pentru mine și o sută i-am împrumutat-o lui Toader.

De la 5.30 la 7 am citit încontinuu din ”Grota urșilor” de Andre Massepain. Cartea a început să mă pasioneze: cu toate că descrie o vîrsă inferioară mie (13 ani) faptele sînt pentru copii de 16 – 17 ani. Mi-am notat în carnețelul meu cîteva fraze demne de reținut și care trebuie vîrîte numaidecît în bagajul de cunoștințe generale. 1. ”Cel mai bun mijloc de a răspunde înțepăturilor la care sînt supuși întotdeauna noii veniți este păstrarea demnității”; 2. ”Adevăratul merit nu este să nu-ți fie teamă, ci să-ți poți înfrîna teama”; 3. Zvastica simbolizează roata soarelui și ea a apărut înaintea nazismului”.

În pauza de 7-8 am fost cu Toader pe asfalt pînă la capătul Rădăuțiului povestind fapte din trecut sau actuale și făcînd planuri de viitor (în special pentru vacanță). În seara asta Prandea l-a găbjit pe Arcadie că a lipsit de la meditație (l-a luat la cabinet).

Eu am făcut o baie minunată, răcoritoare și pe la la vreo 9.30 eram în meditație să-mi scriu Jurnalul. Am făcut 7 flotări între paturi.. Am reluat relațiile cu Zaharia Florin. Toader a început să-și mai noteze cîte ceva prin jurnalul lui și mă bucur. Jurnalul meu ”de zi” s-a transformat într-unul ”de noapte”, deoarece îl scriu noaptea.

Bancuri: ”Șto skazal Lenina v smerti Stalina”? (”Ce a spus Lenin la moartea lui Stalin?”). ”Cînd îi cazul de bucluc, îmi iau măgarul și mă duc”. ”Cu fundul gol în chiloți”. ”Simeria-i bun de gospodar la casă pustie”. Problemă: avem un coș cu 6 mere; trei persoane trebuie să ia astfel încît fiecare să aibă același număr de mere și să mai rămînă două mere în coș. Soluția: al treilea ia cele două mere cu tot cu coș.

Miercuri 18 mai 1966. Aseară, după ce-am terminat cu Jurnalul, am luat ”Grota urșilor” și pînă n-am terminat-o n-am lăsat-o. Toți de-a XI-a s-au dus la dormitoare, numai eu cu Costică Lungu am rezistat. El a învățat nevoie mare la engleză, iar eu am scris și-am citit. Cartea mi-a plăcut, însă nu în deplină măsură. Ne-am dus ultimii la dormitoare, închizînd geamurile și încuind toate ușile. Cînd am plecat se făcuse 12 fără 25 și cînd am adormit cred că nu mai era mult pînă la miezul nopții.

Dimineața la 5 am fost în picioare împreună cu încă o jumătate de dormitor. Am zăbovit în dormitor pînă pe la 6. Mi-am periat foarte amănunțit uniforma, cu peria udă. Prandea a venit la 6 fără 5 și a scos băieții la înviorare. Pușcașul: ”Tov pedagog, mă doare piciorul”. Prandea: ”Lasă măi piciorul, mergi la înviorare. Cred că vorbesc destul de clar și de limpede”. Am observat că se poate fluiera nu numai suflînd în degete, ci și trăgînd aerul printre ele și ținîndu-le în gură. Am un fluierat foarte puternic acum. După atîtea exerciții…

De la 7 la 7.20 am citit un pic la engleză. Mă aștept la o lecție de sinteză sau ”The London Workers”. După masa de dimineață mi-am făcut obiceiul să las Jurnalul la valiză. Cînd vin de la școală îl iau iar.

Dimineața și pînă la amiază a fost o zi senină și foarte plăcută.

Avînd ca motiv că azi am teză n-am citit absolut niciodată la niciun obiect. Dar chiar la prima oră, la limba latină, profesoara m-a înhățat la ascultat. Am avut noroc c-am avut niște cuvinte copiate în grabă și cu cea mai mare neglijență de la o colegă. Pentru astăzi am avut lecția ”În fenomene se dă o luptă” de Lucretius – o poezioară de 5 rînduri. Ținînd cont de asta, profesoara a ascultat pe cei mai slabi elevi care existau la ora aceea în clasă: eu, B.M., Teleagă, Ursaciuc, Voroniuc). La început, am stat lîngă ”ea”, dar fiind prea înghesuit m-a mutat lîngă tablă cu fața la clasă. La cuvinte le-am încurcat destul de bine, la traducere am mișcat binișor (atît la cele din românește, cît și la cele din latinește). Scandarea versurilor a mers foarte bine (aveam accentele scrise pe carte). Mi-a pus 5. Cred că dacă aș fi învățat un pic pentru azi luam cel puțin un 7. Asta e părerea mai multora. Azi la această oră am observat că verbul englezesc ”to persuade” (a îndemna) vine din latinește, de la persvadeo –ere, unde are același înțeles. În oră, Ica a întins mîna în spate să ia cuțitul de la Niculai. Eu însă i-am vărît stiloul și mi-a șters toată cerneala cu degetele…

La limba română s-a făcut recapitulare pentru teză și profesoara ne-a dictat unele idei mai importante. Lecțiile făcute trimestrul acesta la l română au fost grupate în trei teme. La ed fizică am fost, de asemenea, foarte vesel, bine dispus. Sfichi Ana a cumpărat o bască pentru un frate și mi-a dat-o mie s-o probez; toată ora am purtat-o, dar fie pe ceafă, fie pe ochi s-au într-o parte, numai ca lumea nu. Probabil arătam foarte comic, căci produceam rîsul. Cu mutrișoara asta a mea se poate face ușor așa ceva…. Am făcut săritura în lungime, dar aici am rupt-o; de-abia am ajuns la limită. Apoi am făcut handbal cu fete. Patru băieți și restul fete. Și – minune! – scorul n-a fost la o diferență chiar așa de mare. M-am spălat apoi și-am mers singur la școală. Nu știu cum s-a-ntîmplat, dar imediat cum am ajuns la școală mi-a trecut tot cheful și m-am posomorît fără motiv. S-ar putea ca stările acestea pe care le am, trecînd de la o extremă la altă extremă, să le am din cauza reumatismului.

La fizică, profesoara a întîrziat un pic. A venit fără catalog. Poate că ăsta a fost și marele meu noroc. Tocmai cînd nu mă așteptam, profesoara îmi zice: ”Să spui ce știi despre curentul alternativ” Eu: ”Tovarășa profesoară, eu am lipsit de la ora deschisă!”. Ea: ”Aaaa… Da de ce?”. Eu: ”Eu am vrut să vin, dar n-am putut pentru că a dat tîrziu masa la internat”. Ea: ”Asta înseamnă indisciplină. Azi ar fi trebuit să vă pun cîte-un doi” (căci nu eram singurul). Pe la mijlocul orei a venit diriginta cu catalogul. Băbuța noastră de fizică prinde glas și-i comunică dirigintei situația de la oră! Diriginta: ”Fiți fără grijă. Am luat măsuri!”. Ora de fizică s-a umplut numai cu predare. Nu numai o dată mi-a venit somn și căscam pe ruptele. Ce n-aș fi dat să pot ațipi măcar 5 minute. Dar ce să-i faci: Dacă vrei să te ții de un lucru (cum fac eu cu Jurnalul) trebuie să faci sacrificii. Să știu bine că pic de somn a doua zi, dar dacă am rămas cu Jurnalul nescris stau oricît de tîrziu și mă scol dimineața devreme.

În pauză m-am întîlnit cu Toader pe coridor, lucru ce se întîmplă foarte des. Azi el a primit un bilețel de la N în care ne urează la amîndoi mult succes la teza de la limba engleză (din partea ei și a Doinei Hlinschi). Lui Toader i-a adus teza la matematică. A scos și el cinciuțu. Bondor: ”Vezi la ce te duce plimbările cu clasele paralele?”. La economie am avut emoții; mă temeam că ne dă extemporal. Dar profesorul parcă ne-a citit gîndurile. Nici n-a dat extemporal, nici n-a ascultat. A lăsat să se anunțe trei voluntari, apoi, în ultimele zece minute a predat lecția nouă. Cît timp a ascultat eu m-am îndeletnicit cu niscai ”picturi” de busturi. Îmi place să desenez negri cu părul creț, buzați, dinți albi și pielea tuciurie. Dacă-ar ști Economul cît de mult îi respect eu obiectul lui…(Nichiforel a vorbit despre ”elaborarea a 560.000 de cadre didactice”, stîrnind rîsul întregii clase). Halip Niculai cîntă în pauză: ”Am un tun cu două roate/ Tra, la, la, la, la, la, la, la/ Bate noaptea la cetate/ Tra lalala la!”.

Am aflat adresa profesoarei de matematică, Bondor Aurelia: Str. Prof M. Eminescu nr 1.

Cred că astăzi mama a ajuns la București.

După economie am avut engleza. Dar indiferența pe care-am manifestat-o față de teza de azi mi-a ieșit pe ochi. Pop m-a mutat cu Gherasim în ultima bancă și i-a adus mai în față pe cei ”suspecți”. Ne-a dat o lecție pe care nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea-o da. ”1. Analiza poeziei ”Marșul muncitorilor”; 2. De tradus patru fraze dintr-un exercițiu neprelucrat în clasă: 3. De transformat în vorbire directă două propoziții ușoare”. La poezie am scris o foaie – dar e prea slab și prea puțin. La pct 2 n-am știut vreo 3-4 cuvinte. Ce mai, cu teza asta am dat-o-n bară! (Posibil 6 – 7 – 8). Ne-a comunicat extemporalele (eu 9, Toader 8, Albu 9). Costică Lungu era foarte fericit că a dat teza bună și se lăuda că sub nici o formă nu-i poate da mai puțin de 4!

După masa de prînz, am ieșit cu Toader în oraș, lăsîndu-i lui Costică un bilet de voie: ”Elevii cutare și Cutare sînt învoiți a pleca la film. Semnătură indescifrabilă.”. Aveam de gînd să mergem la film, dar, vai!, pe ambele le-am văzut! Cînd am ajuns la Unirea, Toader a zis să mergem la acest film: ”Ultima cavalcadă spre Santa Cruz”. Eu am încercat să-l lămuresc că n-are rost să-l mai vedem o dată (trei motive: pierdem timpul, pierdem doi lei și ne și plictisim). Dar, la insistențele lui Toader m-am hotărît să merg cu el. Dîndu-mi consimțămîntul, l-am avertizat: ”Să te prind că nu mergi cu mine la vreun spectacol, c-atîta îți trebuie...”. Ne-am găsit locuri în sală și după ce s-a terminat filmul vedem că intră în sală prof. Burdujan și se așează lîngă prima ușă ce dădea în curte. Cînd l-am văzut, am sfeclit-o. Ce-i de făcut? Șto delati? Am luat o hotărîre momentană. Prin spatele lui am ieșit afară unde am stat pînă s-au închis ușile. Și-afară, dă-i cu rîs! Așa obișnuim noi. Cînd ieșim dintr-o situație mai tîmpită ne umple rîsul și ne distrăm de minune.

Începînd de la amiază și pînă seara a fost mereu înnourat și în cîteva rînduri a încercat să plouă.

La film nu ne-am plictisit chiar așa de tare, dar mi-a venit un somn teribil. Fără să vreau am închis ochii, am ațipit și-am scăpat capul în jos. Am sărit în sus, c-un icnet, spre rîsul lui Toader

Azi am mîncat, pentru prima dată anul ăsta, cireșe. M-am îndurat să iau de-un leu…

La internat am ajuns în pauză. Pedagogul ne-a comunicat că ne-a pus absenți, deoarece Costică n-a dat biletul de voie. Pagubă-n papuci!

Azi am avut o poftă nebună de rîs. A venit Atănăsoae la noi și ne-a ”comunicat” ceva: ”Măi Druguș și Gherasim, mi-a zis Achihăiei să te rog să-i faci niște rezumate la limba engleză. Aveți?”. Noi: ”Daaaa!” (n-aveam nimica….). Atănăsoae: ”A zis că sînteți băieți buni”. Noi: ”Ahaaa! Dacă-i așa trebuia să vină personal să ne comunice părerile”. Atănăsoae:Păi îi era rușine să vină aici...”. Noi: ”Aaaa, îi era rușine să vorbească cu niște băieți ca noi...”. Cum ar veni, am flecărit în vînt, necăjindu-l pe Atănăsoae, distrîndu-ne. Cînd am intrat în meditație eram încă veseli și, odată ajunmși la ușă, îi zic lui Toader: ”Taci mă, nu te rîde!” Și dă-i pe rîs.

De la 5.30 la 7 n-am făcut altceva decît m-am uitat o dată prin cele patru obiecte ce le am mîine, am citit presa și-am mai consemnat cîte ceva în Jurnal.

La masă, Costică s-a dus după plus. Ca să rîdem de el, în seara asta i-am pus cam un pumn de sare măruntă în ceai. Cînd a venit noi am început să rîdem. Costică: ”Măi, voi mi-ați pus sare-n ceai”. Noi: ”Fii serios!”. Costică gustă ceaiul, strîmbă puțin din nas, dar nu zice nimic și începe să-și bea foarte liniștit ceaiul. Noi ne stricam de rîs crezînd că bea ceaiul foarte sărat și nu simte. Dar, ciudat!, cînd l-am gustat și eu era la fel de dulce ca și al nostru. Acum am rîs de prostia noastră: sarea măruntă n-a avut efect, iar noi rîdeam ca proștii de Costică, iar el, neștiind bine despre ce-i vorba, zîmbea îngăduitor. Am mers apoi tustrei pe asfalt. I-am spus lui Costică problema cu ”paserile” și cu ”vînătoriul” dar în variantă, și nu s-a prins: pe un gard sînt o sută de păsări. Vînătorul împușcă una. Cîte au mai rămas sub gard? (Răspuns corect: una!). După asta Costică ne-a părăsit și noi ne-am continuat singuri plimbarea! Toader mi-a spus că, într-o scrisoare, N admiră f mult prietenia noastră. Oricine s-a obișnuit să ne vadă mereu împreună, cînd vede numai pe unul se întreabă: dar unde-i celălalt? Într-adevăr, consider și eu că prietenia noastră este destul de trainică. Ne-am hotărît ca dacă duminică nu se face excursia la Bicaz să mergem în pădure la Volovăț (”De acord!”).

De la 8 a venit Tănase Gh. la internat. Văzînd că discutăm în meditație, boul de Vasile Caunii a început să strige la noi că dacă avem de vorbit – afară! Borțosul ăsta își face satul de rîs. Am ieșit pe fostul teren de fotbal unde acum este amenajat un colț pentru copii: în mijloc, o ”tiribombă” de proporții mai mici, manuală, apoi un scrînciob, o huță și un tobogan. Ne-am dat pe rînd, fiecare. Din cauza vitezei am amețit și mi s-a întors stomacul pe dos. Abia către seară mi-a trecut. Am fost, în total, patru băieți (Toader, eu, Ghiță și Iuraș Gh., care-și aștepta femeia). Banc: ”de ce sînteți așa pesimistă?” – ”Nu sînt pesimistă, sînt croitoreasă!”. Ne-am pierdut acolo timpul pînă s-a găsit o ”tanti” să ne facă morală că stricăm scrînciobele învîrtind-le prea tare.

De la 8.30 la 9 am mai scris cîte ceva în Jurnal. În seara asta a fost Piecnița la internat și, împreună cu Atănăsoae și Mafteian, au copiat niște traduceri la latină procurate de Nelu (Alexinschi). După ce-am făcut obișnuita înviorare printr-o baie rece am venit la locul meu preferat de la masa din coridor și am scris în Jurnal pînă la 11 făr-un sfert. E ceva că n-am atins ora 11. Dar bine că am terminat. Încep să mă usture pleoapele. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!