liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Paul Sterian

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 654. Duminică 14 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (35)


Bibliografie pe tema recenziilor la cartea lui Julien Benda

http://www.bookblog.ro/recenzie/tradarea-carturarilor/ Silviu Man, recenzie

http://www.cooperativag.ro/jurul-tradarii-carturarilor-julien-benda-raspunde/ Paul Sterian, în: Curentul din 1928, la un an după apariția cărții în Franța

http://bookhub.ro/tradarea-carturarilor-de-julien-benda/ Victoria Diaconescu, recenzie în Bookhub, 15 august 2018

https://www.rostonline.ro/2012/04/n-steinhardt-si-tradarea-carturarilor/ Steinhardt despre Trădarea cărturarilor

https://filologisme.ro/2018/02/04/benda-julien-2017-tradarea-carturarilor-traducere-de-gabriela-cretia-bucuresti-humanitas/ Alina Roiniță, recenzie la ediția din 2017

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/18522-tradarea-carturarilor.html Mișcarea legionară din RO apare în aceeași perioadă cu Trădarea cărturarilor (Fl Iaru)

https://cotidianul.md/2018/05/23/octavian-ticu-tradarea-carturarilor/ Octavian Țicu http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/tag/tradarea-carturarilor/

http://www.icr.ro/madrid/tradarea-intelectualilor-pro-si-contra-la-icr/es Ce este un intelectual/ Care este rolul intelectualului în societate? Cum se transformă o idee în ideologie?

https://books.google.ro/books?id=aA1rDAAAQBAJ&pg=PT97&lpg=PT97&dq=tr%C4%83darea+c%C4%83rturarilor+de+julien+benda&source=bl&ots=0VbVUy1PLe&sig=gp26-7fTdD0VvFKIBDAf3I_k6u0&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwip58TskardAhXQLFAKHWYQA904MhDoATACegQICBAB#v=onepage&q=tr%C4%83darea%20c%C4%83rturarilor%20de%20julien%20benda&f=false Interesant de citit! Compară Trădarea intelectualilor cu Franța bizantină

https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/13/tradarea-clericului-plesu/ Trădarea clericului Pleșu, de Dan Alexe. Bună de citat!Dan Alexe,

http://revistacultura.ro/nou/2014/07/benjamin-fondane-intalnire-cu-julien-benda/ Evreitatea și atitudinile intelectualilor în varii timpuri

http://www.revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2012/08/163-supliment.pdf

http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V305/pdf    Teza lui Benda era aceea că rostul cărturarului în istorie este acela de a nu lăsa ca lucrurile rele, criminale şi dezumanizante să ajungă să fie convertite ideologic în valori sociale. Puterea intelectualului de a acţiona ca o „centură de siguranţă morală”, trans-istorică, este condiţionată de ţinerea lui în afara mecanismelor politicii de partid şi de stat, unde vrând-nevrând îşi pierde inocenţa” şi răceala judecăţii, cedând pasiunilor şi intereselor de moment. Aşa-numita „trădare” se produce atunci când cărturarul „coboară în cetate” în aşa măsură încât nu numai că pune la dispoziţia politicianului instrumente de justificare a acţiunilor sale, ci îşi perverteşte ideologic chiar şi propriul domeniu de activitate (ştiinţa, filosofia, arta sau religia).

https://www.contemporanul.ro/lecturi/theodor-codreanu-ceea-ce-nu-poate-fi-negociat.html Aura Christi se întâlneşte cu Julien Benda din Trădarea cărturarilor, întoarcerea la esteticul trădat de scriitori de dragul ideologiilor lucrative. Această dimensiune străbate cartea autoarei noastre, ferind-o, astfel, de acuza înregimentării în altă ideologie militantă, fie şi opusă „corectitudinii politice”

http://www.lapunkt.ro/2015/11/insinuare-contra-impunere-in-estetica-raului/ Este comparat Benda cu Thomas Mann și alți autori cu idei similare/ contrare

https://www.observatorcultural.ro/articol/intelectualii-tradarea-carturarilor-2/

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 624. Vineri 14 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (5)


Motto: ”Regimurile criminale n-au fost create de criminali, ci de entuziaşti convinşi că au descoperit singurul drum spre paradis.” Milan Kundera

Este convingerea mea că o carte poate fi mai bine/ corect înțeleasă dacă este cunoscut contextul în care a scris autorul acea lucrare. De asemenea, contează și contextele din timpurile în care este receptată respectiva lucrare. În cazul pseudorecenziei de față este bine să cunoaștem cum a fost primită cartea lui Benda în România primei apariții a traducerii ei, în anul 1928, dar și în condițiile prezentului, la exact 90 de ani distanță.

În România, cartea lui Julien BendaTrădarea cărturarilor”, a fost imediat luată în discuție, analiză și critică, (http://www.cooperativag.ro/jurul-tradarii-carturarilor-julien-benda-raspunde/ Paul Sterian),  anul apariției cărții în Franța coincizând cu anul înființării Mișcării legionare/ Legiunea Arhanghelului Mihail  în România (germeni ai acestei doctrine au apărut încă în anul 1920, noul curent autodefinindu-se, perfect încadrat în trendul ideologic european postbelic, într-o publicație apărută la Iași, drept socialism național-creștin) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_Legionar%C4%83). După părerea mea, doctrinele care s-au autodenumit: național-socialiste, fasciste, legionare etc. (fals numite de dreapta sau de extremă dreapta) fac parte din grupul doctrinelor de extremă stângă, alături de sau – mai corect spus – suprapuse peste doctrinele de esență marxistă: socialism, bolșevism, comunism. Clasificarea propusă de mine are drept criteriu ”schimbarea”, respectiv atitudinea unei structuri partidice față de schimbare și modalitățile prin care se încearcă producerea schimbării: în cazul stângii militante extreme forța și nu inteligența este modul de convingere a electoratului. Reamintesc esența modului de schimbarea mentalităților în dictaturile comuniste: uz de abuz și convingere prin constrângere. Apar drept rizibile încercările multora de a disocia Mișcarea legionară de la noi de nazism, fascism și socialism. „Să nu credeți, cum spun adversarii Mișcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului”, a susținut și istoricul Neagu Djuvara în cartea sa O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri.  În primul rând nu avea cum să fie o copie pentru că ML a apărut înaintea nazismului fundamentat și implementat de Hitler. În schimb, victoria socialiștilor bolșevici în Rusia a oferit un model apetisant de preluare a puterii, numit, desigur, tot socialist (în cazul lui Hitler național-socialist și ni internațional socialist ca la Lenin și urmașii săi. Faptul că bolșevicii au scos religia din cadrul doctrinei lor, iar naziștii, legionarii și fasciștii nu, nu este de natură să opună cele două doctrine: nazismul și bolșevismul. Bolșevismul a scos religia doar pentru a se transforma el însuși într-o religie.

Am spus/ scris de la început că cuvântul cheie al cărții lui Benda este ”pasiunea politică”, mai exact critica modului pasional, romantic, materialist de a face politică. Modul în care pasiunile politice au definit perioada interbelică poate fi considerat unul cu totul aparte, prin intensitatea, duritatea și lipsa de umanitate a acțiunilor politice. Este o perioadă rarissimă în istoria omenirii relativ civilizate, fiind marcată de cele două războaie mondiale, de apariția ideologiei de stânga,  și dominarea de către aceasta a vieții politice europene, în două variante (esențialmente identice și ușor interșanjabile): nazismul (roșu brun)/ fascismul și bolșevismul (roșu aprins)/ socialismul. (Voi insista, ulterior, asupra acestei noi taxonomii pe care am propus-o de mai mulți ani, dar care este greu acceptată de mediile mai mult sau mai puțin intelectuale ale lumii contemporane, încremenite în dihotomia stânga – drepta pe criteriul pe care l-a criticat Benda: pasiunea pentru avere și putere (și nu cucerirea și păstrarea rațională a puterii pentru a obține mai multă putere). Totodată, voi insista și asupra recrudescenței actuale/ contemporane/ postdecembriste a fenomenului de tip legionar în România).

Câteva considerații pe marginea modului cum s-au plasat, în epocă, intelectualii români față de socialismele potențiale (naționaliste sau internaționaliste, adică naziste sau bolșevice) ar merita făcute și, desigur, dezbătute. Cred că mulți cititori au găsit texte/ informații în care o parte a intelectualității noastre interbelice a fost (în perioada dictaturii comuniste, dar și după aceea) pusă la index (total sau parțial) pe motive de simpatii sau activități legionare, după cum, la indigo, o parte a intelectualității din perioada comunistă este pusă acum în umbră pe motiv de participare la viața politică din timpul dictaturii. Să aruncăm împreună o privire asupra unor personalități din interbelic care au avut simpatii sau activități legionare. Astfel, structura politico-partidică legionară, de esență salvaționist-mesianică, a atras simpatii din partea unor intelectuali de marcă (Emil Cioran – https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran,  Mircea Eliade – https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade,  Vintilă Horia – https://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_Horia, Petre Țuțea – https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_%C8%9Au%C8%9Bea, Constantin Noica – https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Noica, Radu Gyr – https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr,  Nechifor Crainic – https://ro.wikipedia.org/wiki/Nichifor_Crainic  ș.a.), dar tot legionarii au și asasinat intelectuali de marcă (Nicolae Iorga – https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga, Virgil Madgearu – https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga ) sau oameni politici (I. G. Duca – https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_Duca). (Vezi și ”Rădăcinile intelectuale ale legionarismului” de Emanuel Iavorenciuc: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/radacinile-intelectuale-ale-legionarismului).

Un element care a fost oarecum ignorat atunci când s-a ”acuzat” o parte a intelectualității românești de legionarism este vârsta acestor intelectuali în momentul apariției Mișcării Legionare. Astfel, în 1928, Emil Cioran avea 16 ani, Mircea Eliade 20, Vintilă Horia, 12 ani, Petre Țuțea 25 de ani, Constantin Noica 18 ani, Radu Gyr 22 ani. Doar câțiva dintre ei erau mai ”maturi”, cel mai cunoscut dintre ei, Nechifor Crainic având 38 ani. Dacă tot am amintit vârstele simpatizanților în anul apariției Mișcării legionare, să le amintesc și pe acelea ale victimelor din rândul intelectualilor și politicienilor în momentul asasinării lor de către legionari. Astfel, istoricul Nicolae Iorga a fost asasinat în 1940 când avea 56 de ani, economistul Virgil Madgearu 40 de ani, iar omul politic I.G. Duca avea 48 de ani. Am făcut precizarea legată de vârsta intelectualilor români simpatizanți ai ML pentru a aminti că tinerețea (vezi și imnul Ml: ”Sfântă tinerețe legionară”) a fost mereu asociată cu idealurile stângii: ”Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!”. Conformându-se acestui dicton, Petre Țuțea a fost marxist înainte de a deveni legionar, adică tot de stânga.  Identitatea de esență dintre socialismul național creștin numit Mișcarea legionară și socialismul național(ist) promovat de Dej și Ceaușescu era, în epocă, bine subliniat prin sintagma lansată de Alexandru Osvald Teodoreanu (Păstorel): ”Căpitane nu fi trist, Garda merge înainte prin Partidul comunist”. Conceptul de om nou a fost definit pentru prima dată de legionari și preluat apoi de comuniști. Iar similitudinile sunt mult mai multe decât diferențele pentru a trimite cele două doctrine la extreme, una fiind Raiul și cealaltă Iadul (și invers, din celălalt unghi de vedere).

Conform Wickipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_Legionar%C4%83),  ”În realitate, anticomunismul legionar s-a dovedit a fi o frazeologie lipsită de baze factice și menită să motiveze antisemitismul, având în vedere complexul de relații oculte dintre comuniști și legionari[18] Securitatea nu a dus lipsă de colaboratori foști legionari (anticomunismul legionarilor i-a făcut pe americani să îi recruteze pentru subminarea țărilor din blocul comunist). Penetrarea elementelor comuniste în ML a început puțină vreme după înființare, în 1927. „Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist din România (PCdR) un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”. Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCdR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului“[25].  ciudatele relații dintre Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza („unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”) care, cu protecția și aprobarea lui Horia Sima, urma să reorganizeze și să conducă Corpul Muncitoresc Legionar (CML). Conform documentelor din arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. În arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii se atestă că, între Horia Sima și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi[27], fapt care ar putea explica discrepanța dintre fulminanta propagandă legionară anticomunistă și lipsa de activitate anticomunistă marcantă, în fapte”.

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Academia-Romana-Miscarea-Legionara-nu-a-fost-fascista.-75-din-detinutii-politici-erau-legionari-120590 Parlamentul RO a decis că Mișcarea legionară a fost o organizație de tip fascist. Alții contestă.  Legionarii ortodocși luptau împotriva comunismului pentru că acest curent era ateu.  Foarte interesant de urmărit depoziția unui legionar la emisiunea ”Profesioniștii”, a dnei Eugenia Vodă din Februarie 2011.  (https://www.youtube.com/watch?v=7cqTeNd3TI8). Puțini își imaginează că legionarismul mai este posibil, în zilele noastre, în România. Pentru a se convinge de contrariu vezi: https://www.youtube.com/watch?v=bmWUjFwWXxM Cele mai IMPORTANTE GRUPĂRI NAȚIONALISTE DIN ro. Legionarii noi ortodocși Filmat la 30 noiembrtie 2016. Salvaționiști și mesianici. Acum mai sunt câteva sute de adepți. Vezi și https://www.youtube.com/watch?v=5u3Si3VlC3w Legionarii își fac partid, 2006.Șerban Suru.

Pentru a ajunge în chiar anul 2018, anul în care cartea lui Julien Benda este larg difuzată și recenzată, coaliția aflată acum la putere, autodefinită drept social-liberală, de stânga sau de stânga-centru, nu este, în realitate, nici social-democrată, nici liberală, nici de stânga, ci populist iliberală, de dreapta, autoritarianistă, autocrată și tot mai îndepărtată de exigențele democrației europene. Evident, intelectualii adevărați nu fac politică și, adesea, nici nu critică măcar politica, cu riscurile și consecințele de rigoare pentru România. Am alocat mai mult spațiu descrierilor legionarismului și similitudinile sale esențiale cu bolșevismul pentru a arăta că ambele au încă ecouri în România de azi, tot mai îndepărtată de democrație și de statul de drept bazat pe justiție independentă, și tot mai apropiată de autoritarianism, xenofobie și chiar ruptură cu lumea occidentală.  În esență, viața politică din România (și din destul de multe alte state ale lumii – Ungaria, Polonia, SUA, Rusia etc.) este foarte foarte asemănătoare cu cea descrisă de Julien Benda la mijlocul perioadei interbelice: mult naționalism, multă politică pasională și irațională, multă minciună, ignorarea statului de drept și a fundamentelor democrației occidentale. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 620. Luni 10 septembrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (1)


Motto: ”În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»“ (JULIEN BENDA)

Miniserialul pe care îl încep astăzi este (mai mult decât) o pseudorecenzie a cărții ”Trădarea cărturarilor” de Julien Benda (https://ro.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Chiar dacă opul scriitorului și filosofului francez (de origine evreiască) a fost scris exact în mijlocul perioadei interbelice (1927), când stânga militantă a luat chipurile nazismului și bolșevismului, interesul față de conținutul cărții nu a scăzut, și asta datorită temei alese (rolul intelectualilor de prim rang în conducerea societății), stilului (unul provocator, incitant, uneori dilematic, alteori oferind concluzii ce se doresc definitive), și poziției neutre adoptate (chiar dacă, nu mult după apariția cărții și în răspărul concluziilor și criticilor sale, autorul se înscrie în Partidul Comunist Francez).

Pentru început, subliniez că Editura Humanitas merită aprecieri pentru reeditarea (repetată: 1993, 2008, 2017 a)  cărții lui Julien Blenda. Deși internetul și generoasele motoare de căutare pot aduce informații și clarificări referitoare la geneza cărții, biografia autorului sau anul primei apariții, consider că acestea ar fi putut fi oferite de editură, renunțând, un pic, la autopromovarea cărții, editurii și a proprietarului acesteia în favoarea clarificărilor amintite mai sus. Din păcate, comercialismul bate editorialismul, dimensiunea culturală a evenimentul apariției unei noi ediții (în 2017) fiind, astfel, știrbită. Traducerea s-a făcut după ”La trahison des clercs”, ediția franceză din 1981. Nespecificarea datei primei apariții a acestei cărți induce cititorul în eroare, editorul lăsând impresia că este vorba despre o operă postumă a autorului (https://en.wikipedia.org/wiki/Julien_Benda). Mai mult, dacă la ediția anterioară cartea avea o binevenită Prefață (datorată istoricului Andrei Pippidi), acum cartea este văduvită de așa ceva, cititorii mai puțin inițiați în filosofia și ideologiile perioadei interbelice având dificultăți la receptarea corectă a mesajului cărții. Dacă aș fi fost editor aș fi adăugat la fiecare nouă ediție ecourile generate de ediții anterioare (presupunând că cei care au făcut recenzii sau au emis opinii despre autor și carte nu pretind …drepturi de autor). Traducătoarea a rămas aceeași ca în edițiile trecute: Gabriela Creția.

În România, ziarul Curentul publica, în septembrie 1928, la mai puțin de un an de la apariția originalului francez, o recenzie datorată lui Paul Sterian, ale cărei opinii le voi comenta la momentul potrivit. Și ediția de față a cărții a primit deja mai multe recenzii pe care le voi face cunoscute (prin link uri), dar le voi și critica acolo unde cred că au apărut derapaje hermeneutice. Amintesc, deocamdată, patru recenzii, destul de diferite între ele, atât ca stil și ca structură, cât și sub aspectul concluziilor finale datorate următorilor ”recenzori”: Alina Roiniță, Victoria Diaconescu, Octavian Țicu și Silviu Man. În ce privește pseudorecenzia de față, voi proceda după cum urmează: cele patru capitole ale cărții vor fi prezentate sub forma ideilor conținute de acestea, urmate de aprecierile mele și ale altor recenzenți. Nu vor lipsi încercările personale de precizări conceptuale sau despre percepțiile mele asupra descrierilor făcute de Julien Benda. Dar înainte de a intra în substanța ideatică a cărții, voi încerca să înțelegem (împreună cu alți opiniomani, dar și cu cititorii) ce înseamnă intelectual, inteligent, cărturar, ideologie, stânga și dreapta, politică, legionarism, nazism, comunism etc. – dată fiind trimiterea permanentă (fie și indirectă) la aceste concepte (probabil niciodată aduse la un numitor comun, fracturând etern înțelegerea interumană).

Motto ul cu care deschid acest miniserial merită, și el, reflecție și interpretare. Pentru mine, mirarea/ dilema autorului constă în nevoia de a alege între ipocrizie (să faci rău, clamând facerea binelui) și ticăloșia supremă (să faci rău și să fii fericit că ai făcut răul). Evident, între cele două rele (ipocrizie și ticăloșie) vom alege răul cel mai mic, adică vom continua să fim ipocriți. Până când?   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!