liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Partidul Socialist Italian

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 649. Marți 9 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (30)


Motto: ”Secolul XX este secolul organizării intelectuale a urilor politice” (Julien Benda)

Festivalul urii care precede și însoțește războaiele este unul organizat și gestionat de oameni, nu de demoni sau similari. Ideologiile naționaliste și cele de ură de clasă sunt identificate de Benda în două state care au ales calea non-spirituală: Italia pentru naționalism și Rusia pentru lupta de clasă. Ciudat pentru mine, posibil de explicat prin simpatiile socialiste ale lui Benda, acesta nu insistă asupra faptului că naționalismul italian (fascismul adică) a provenit din Partidul Socialist Italian care s-a scindat (în 1921) în trei aripi: fasciștii lui Mussolini, comuniștii lui Togliatti și socialiștii rămași în PSI. De asemenea, fascismul german, concretizat în național-socialism (nazism) este tot o specie derivată din socialism (chiar dacă fără a se revendica direct și esențial din Marx). De asemenea, sovietismul bolșevic, care a ales calea clasială, nu pe aceea națională, dată fiind componența etnică eterogenă a Imperiului Rus, s-a revendicat tot din gândirea/ ideologia socialistă/ comunistă a lui Marx. Insist asupra acestui aspect pentru că autorul nu corelează cele două căi,  nu vede exacerbarea acestora și nu subliniază natura socialistă a tuturor trei. Mai mult, arareori am găsit acceptarea (cu condescendență) a faptului că fascismul, nazismul și bolșevismul una sunt. Dar, surpriză! Găsesc pe net următoarea adresă la care se găsește un punct de vedere (al lui Thierry Wolton) identic cu al meu! https://revista22.ro/70268659/thierry-wolton-adeziunea-la-comunism-o-trdare-a-gndirii-i-a-calitii-de-intelectual.html Pentru cei care nu vor găsi timp să citească întregul interviu (deși merită!) reproduc aici un citat din care se vede că și în alegerea metaforelor similitudinea este cvasitotală: ” Întrebare:  Cât este comunismul de aproape, din punctul dumneavoastră de vedere, de nazism?  Răspuns: ”Sunt cel puțin veri primari. Dacă nu chiar, și aceasta cred că este și mai adecvat, gemeni. Frați gemeni. Asemănarea lor izbitoare nu este atât de evidentă la nivelul ideologiei care le motorizează pe cele două – deși, la o analiză profundă, vom descoperi și aici foarte multe în comun. Dar ceea ce este foarte vizibil în privința asemănării, în registrul stării lor de gemeni, este lupta lor, feroce și la unul, și la altul, cu societatea deschisă. Sigur, unii vor rasă ariană, un fel de popor ales, în vreme ce alții pretind că luptă pentru binele întregii umanități – dar, în realitate și de la bun început, ambele ucid. Ucid libertatea, calcă în picioare democrația, calcă în picioare valorile democratice, distrug sau vor să distrugă tot ce înseamnă societate deschisă. Ura și crima determină ca nazismul și comunismul să fie, din punctul meu de vedere, frați gemeni. De aceea, s-au și aliat la un moment dat”.

Ca să fiu și mai explicit: fascismul italian, nazismul german și bolșevismul rus au o origine comună în ideea de propășire muncitorească avansată de Marx nu cu mult timp în urmă și pusă în lupta politică în funcție de contextele culturale și de ponderea celorlalte forțe politice în societate. Din păcate, acest adevăr (că politicile naționale europene din primul sfert de veac XX, din țările care au fost activ și masiv implicate în primul război mondial și apoi în cel de-al doilea, au fost TOATE marcate de idei socialiste) nu este recunoscut de ideologiile oficiale actuale și de doctrinarii titrați care văd în cele trei doctrine amintite diferențe antitetice radicale. Mai exact, în analizele istoricilor răul suprem a fost doar fascismul/ nazismul, iar comunismul sovietic a fost… doar un fapt istoric. Doar punerea celor trei pe același plan și cu aceeași responsabilitate (ba chiar cu un plus de responsabilitate pentru comunismul sovietic deoarece a instituit teroarea în timp de pace) se va putea institui mult clamatul adevăr istoric.

Italia și Rusia erau, la vremea scrierii cărții lui Benda, state-model pentru omenire și fiecare entitate statală se raporta la aceste două țări. Speriați de iminența re-izbucnirii războiului, oficiali din statele naționale și pacifiștii au încercat temperarea elanurilor naționaliste belicoase prin înființarea de organisme internaționale (Tribunal internațional) menite să sancționeze derapajele și să prezerve pacea mondială. Brenda și-a manifestat clar neîncrederea în privința acestor suprastructuri fără putere de decizie, precum și a tentativelor pacifiste, individuale, instituționale sau statale. Pe linia lui Spinoza, Benda este adeptul iubirii de pace, nu a fricii de război, identificând trei curente pacifiste care existau în Europa interbelică: a) pacifismul vulgar (cei care îi stigmatizau pe ucigași și… atât); b) pacifismul mistic (ura orbească față de război, indiferent de natura războiului); c) pacifismul cu pretenții de patriotism (umanitarism, antimilitarism, patriotism). Din această a treia categorie Benda amintește Biserica (cea care își trădează menirea apărând mult prea terestrele națiunea și proprietatea).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!