liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 572. Miercuri 25 iulie 2018. Dialoguri dilematice pe divanuri democratice (28)


Cu precizarea că nu sugerez ca ideile avansate de Alexandru Paleologu să fie luate drept literă de Evanghelie, ci doar ca posibile repere în varii raționamente (food for thought) referitoare la viața partidelor politice față de care avem, volens nolens o atitudine pozitivă/ negativă neutru-indiferentă, voi continua reproducerea unor evaluări/ caracterizări a celor două aripi ale păsării numită politică.. De exemplu, așa cum am scris în dese rânduri, nu am aderat la clasificarea bolșevică a doctrinelor și ideologiilor politice prin care nazismul este trecut la extrema dreaptă, ci o trec la extremă stângă alături de și chiar suprapunându-se cu bolșevismul. În fond, toate schimbările excesiv de violente sunt manifestări ale extremei stângi. Binele făcut cu forța este apanajul extremei stângi (comunism, nazism, fascism, legionarism, cheguevarism, maoism, leninism, marxism etc). În esență, deviza extremei stângi, făcută sub amenințarea cu moartea, în numele unui iluzoriu bine superior comun, se reduce la câteva cuvinte: ”scoală-te tu, ca să mă așez eu”. Din punctul meu de vedere nu există extremă dreaptă, ci doar dreaptă: una care este, prin definiție, conservatoare a valorilor verificate (proprietate, familie, justiție). Să vedem ce credea Paleologu – senior că ar însemna dreapta și extrema dreaptă în anul de grație 1993:

Deci noi am avut elitele nostre sociale și intelectuale plasate mai degrabă la dreapta. Extrema dreaptă este altă problemă. Cum se trece de la dreaptă la extrema dreaptă este și ea o întrebare. Extrema noastră dreaptă a fost forte batjocorită și acoperită cu acuze din cauza, evident, a unor fapte strigătoare la cer și indiscutabile: niște asasinate, culminînd cu cel al lui Iorga. Dar legionarii nu seamănă, în fond, nici cu naziștii, nici cu fasciștii. Fascismul italian a început cu o acțiune mai curînd energică decît violentă, și și-a asociat apoi hitlerismul numai din motive de conjunctură, pentru că nici doctrinal nu se potriveau. Nici analiza nazismului german nu este una simplă. Albert Beguin, de pildă, s-a întrerupt din studierea romantismului german cînd a constatat ce fir direct și infailibil duce de la libertatea romantică nelimitată, la tirania nelimitată, nazistă. Cum, deci, se poate adopta o atitudine globală în chestiuni care sînt așa de intricate? Nazismul a fost atît de monstruos și de înfiorător, nu mai monstruos și mai înfiorător decît leninismul, și nu decît stalinismul, pentru că de la Lenin pleacă totul” (p. 336).

După părerea mea, presupusa intricare a etichetelor ideologice invocate în citatul de mai sus ar fi simplu de rezolvat dacă am merge la … cuvinte și predecesori. Astfel nazismul (național-socialismul) este ușor de identificat cu bolșevismul (internațional-socialismul) din simplul motiv că ambele erau doctrine socialiste de impunere a unei noi ordini la nivel global prin mijloace extrem de violente. În altă ordine de idei, părintele nazismului, Hitler, a studiat în închisoare marxism și doctrinari de stânga, iar doctrina sa vorbea tot în numele muncitorilor (Partidul său – NSDAP – s-a numit Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani. Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Muncitoresc_German). Seniorul Paleologu a căzut în capcana creată de bolșevici de a arunca pe partea dreaptă orice alte partide de (extrema) stânga care nu erau sub conducerea și îndrumarea Moscovei. Renumitul Pact Ribbentrop – Molotov prin care Europa credea că s-a asigurat o pace pentru secole – era un pact între reprezentanții a două doctrine de extremă stângă, ambele vizând cucerirea lumii. Ca în orice joc de tipul Dilema deținuților, jocul celor doi (URSS și Reich) are o schemă clasică mereu repetabilă: a) alianța dintre cei doi (tâlhari); b) trădarea inevitabilă și grăbită a unuia dintre ei pentru că altfel urma trădarea făcută de celălalt; c) eliminarea unuia dintre cei doi similari/ identici.  Lucrurile s-au petrecut aidoma clasicei dileme, iar în viitor lucrurile se vor repeta (caeteris paribus). (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame