liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Palmiro Togliatti

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 649. Marți 9 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (30)


Motto: ”Secolul XX este secolul organizării intelectuale a urilor politice” (Julien Benda)

Festivalul urii care precede și însoțește războaiele este unul organizat și gestionat de oameni, nu de demoni sau similari. Ideologiile naționaliste și cele de ură de clasă sunt identificate de Benda în două state care au ales calea non-spirituală: Italia pentru naționalism și Rusia pentru lupta de clasă. Ciudat pentru mine, posibil de explicat prin simpatiile socialiste ale lui Benda, acesta nu insistă asupra faptului că naționalismul italian (fascismul adică) a provenit din Partidul Socialist Italian care s-a scindat (în 1921) în trei aripi: fasciștii lui Mussolini, comuniștii lui Togliatti și socialiștii rămași în PSI. De asemenea, fascismul german, concretizat în național-socialism (nazism) este tot o specie derivată din socialism (chiar dacă fără a se revendica direct și esențial din Marx). De asemenea, sovietismul bolșevic, care a ales calea clasială, nu pe aceea națională, dată fiind componența etnică eterogenă a Imperiului Rus, s-a revendicat tot din gândirea/ ideologia socialistă/ comunistă a lui Marx. Insist asupra acestui aspect pentru că autorul nu corelează cele două căi,  nu vede exacerbarea acestora și nu subliniază natura socialistă a tuturor trei. Mai mult, arareori am găsit acceptarea (cu condescendență) a faptului că fascismul, nazismul și bolșevismul una sunt. Dar, surpriză! Găsesc pe net următoarea adresă la care se găsește un punct de vedere (al lui Thierry Wolton) identic cu al meu! https://revista22.ro/70268659/thierry-wolton-adeziunea-la-comunism-o-trdare-a-gndirii-i-a-calitii-de-intelectual.html Pentru cei care nu vor găsi timp să citească întregul interviu (deși merită!) reproduc aici un citat din care se vede că și în alegerea metaforelor similitudinea este cvasitotală: ” Întrebare:  Cât este comunismul de aproape, din punctul dumneavoastră de vedere, de nazism?  Răspuns: ”Sunt cel puțin veri primari. Dacă nu chiar, și aceasta cred că este și mai adecvat, gemeni. Frați gemeni. Asemănarea lor izbitoare nu este atât de evidentă la nivelul ideologiei care le motorizează pe cele două – deși, la o analiză profundă, vom descoperi și aici foarte multe în comun. Dar ceea ce este foarte vizibil în privința asemănării, în registrul stării lor de gemeni, este lupta lor, feroce și la unul, și la altul, cu societatea deschisă. Sigur, unii vor rasă ariană, un fel de popor ales, în vreme ce alții pretind că luptă pentru binele întregii umanități – dar, în realitate și de la bun început, ambele ucid. Ucid libertatea, calcă în picioare democrația, calcă în picioare valorile democratice, distrug sau vor să distrugă tot ce înseamnă societate deschisă. Ura și crima determină ca nazismul și comunismul să fie, din punctul meu de vedere, frați gemeni. De aceea, s-au și aliat la un moment dat”.

Ca să fiu și mai explicit: fascismul italian, nazismul german și bolșevismul rus au o origine comună în ideea de propășire muncitorească avansată de Marx nu cu mult timp în urmă și pusă în lupta politică în funcție de contextele culturale și de ponderea celorlalte forțe politice în societate. Din păcate, acest adevăr (că politicile naționale europene din primul sfert de veac XX, din țările care au fost activ și masiv implicate în primul război mondial și apoi în cel de-al doilea, au fost TOATE marcate de idei socialiste) nu este recunoscut de ideologiile oficiale actuale și de doctrinarii titrați care văd în cele trei doctrine amintite diferențe antitetice radicale. Mai exact, în analizele istoricilor răul suprem a fost doar fascismul/ nazismul, iar comunismul sovietic a fost… doar un fapt istoric. Doar punerea celor trei pe același plan și cu aceeași responsabilitate (ba chiar cu un plus de responsabilitate pentru comunismul sovietic deoarece a instituit teroarea în timp de pace) se va putea institui mult clamatul adevăr istoric.

Italia și Rusia erau, la vremea scrierii cărții lui Benda, state-model pentru omenire și fiecare entitate statală se raporta la aceste două țări. Speriați de iminența re-izbucnirii războiului, oficiali din statele naționale și pacifiștii au încercat temperarea elanurilor naționaliste belicoase prin înființarea de organisme internaționale (Tribunal internațional) menite să sancționeze derapajele și să prezerve pacea mondială. Brenda și-a manifestat clar neîncrederea în privința acestor suprastructuri fără putere de decizie, precum și a tentativelor pacifiste, individuale, instituționale sau statale. Pe linia lui Spinoza, Benda este adeptul iubirii de pace, nu a fricii de război, identificând trei curente pacifiste care existau în Europa interbelică: a) pacifismul vulgar (cei care îi stigmatizau pe ucigași și… atât); b) pacifismul mistic (ura orbească față de război, indiferent de natura războiului); c) pacifismul cu pretenții de patriotism (umanitarism, antimilitarism, patriotism). Din această a treia categorie Benda amintește Biserica (cea care își trădează menirea apărând mult prea terestrele națiunea și proprietatea).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 443. Luni 19 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (165).


Luni 22 august 1966. Dimineața m-am sculat neobișnuit de tîrziu, la 9.30. Tata era plecat la școală și eu am venit la amiază. Mama are liber pînă joi.

Azi se împlinesc 22 de ani de la eliberarea Parisului de sub ocupația fascistă. Azi, la radio, s-a vorbit mai mult despre apropiata sărbătoare: 23 august și mărețele înfăptuiri realizate în 22 de ani.

Șirul zilelor fierbinți nu s-a întrerupt. Fierbințeala însă a mai scăzut și după masă cerul dinspre apus s-a înnourat tare, fără însă să plouă. Se anunță ploi pentru zilelor următoare.

Azi am primit revista ”Femeia” și trei scrisori + o vedere de la Constanța (tip ”Kruger”) de la tanti Mica (fam Popa), o scrisoare de la bunița în care ne anunță că va veni aici la Grămești, după 24 august. A treia scrisoare e din Izvoare, raionul Orhei (U.S.). Formalitățile de trecere ”dincolo” se vor putea face abia peste o lună și jumătate. Probabil că părinții vor merge în timpul anului școlar, fără mine.

Azi, toată ziua, am citit ”Omul invizibil” de H.G. Wells, operă pe care am studiat-o și la școală, la orele de limba engleză. Lucrarea mi-a plăcut mult și m-a entuziasmat minunea invizibilității corpului omenesc. L-am admirat pe autor pentru perspicacitatea și aproape realitatea cu care a scris această fantezie.

De la 19.30 la 20.30 am ascultat ”Parla Mosca” (Un miting dintr-un oraș italian cu ocazia comemorării lui Palmiro Togliatti, Poșta radio și ”un comentariu”). Ascultînd mereu emisiuni în limba italiană am învățat multe cuvinte. Iată cîteva cuvinte deduse și învățate numai azi: demanda – întrebare, cerere; riposta = răspuns, laboro = muncă, laboratoro = muncitor, paese = țară; nostra = noastră, companero = tovarăș și multe altele care se aseamănă perfect cu cele din limba română. Ascultînd mereu, voi cunoaște mai mult.

Azi a fost Tica Goraș pe aici. A avut treabă cu mama. De cîteva zile mama a făcut o compoziție de marmeladă cu apă și un pic de drojdie pe care a lăsat-o să dospească. Azi, cu un sistem ingenios de condensare, mama a reușit să scoată 7 kg de rachiu destul de bun și de tare. (L.D.: Mai jos, în Jurnal, am lăsat loc liber pentru a scrie (ulterior) rețeta. Dar locul a rămas gol pentru că dominanta zilelor de final de august devenise alta: vizita la rudele de ”dincolo”. Totodată, am desenat în caiet un ”alambic” desen din care, sincer să fiu, nu cred că ar înțelege cineva cum funcționează. E prea abstract… ).

Marți 23 august 1966. A XII-a aniversare a Eliberării României de sub jugul fascist. Așadar – sărbătoare!

M-am sculat la 7.30 și începîănd de la 8 și chiar pînă la amiază am tot ascultat demonstrațiile ce au loc azi la București în Piața Aviatorilor și în întreaga țară. Deci, pînă la amiază asta a fost singura mea ocupație.

Tata a cutreierat prin sat în căutare de făină și presă. Pe la 11 s-a întors foarte bucuros ținînd în mînă o telegramă. Era de la Orhei (reședința raională de care aparține satul Izvoare sat unde locuia una dintre surorile tatei, Eva). Telegrama ne era adresată la toți trei și textul suna așa: ”Vino repede, mama grav bolnavă. Eva”. Urma adresa celui care a trimis telegrama (un maior). Foarte bucuros, tata s-a dus imediat la Maloș (un cetățean din Bălinești care a mai fost în URSS) și s-a interesat de ce se poate și ce nu se poate face. În curînd va trebui să plece la Suceava, la Miliție, și sperăm ca într-o săptămînă să și mergem. Tatei nu-i vine a crede că ar putea fi adevărat. Noi însă ne și facem socoteli de afaceri: ce cumpărăm, ce vindem, ce vedem, pe unde mergem etc. Tata s-a liniștit după amiază văzînd că azi degeaba se frămîntă.

Azi eu am mai citit din ”Frații Jderi”. După amiază, Puiu (Marian), după ce a încasat două partide de table de la tata, ne-a învățat să jucăm tabinet. Am prins jocul, dar nu știu să fac punctele. Apoi am intrat în sufragerie și pînă seara am jucat poker cu chibrituri. Eu am pierdut toate chibriturile. Am jucat și 21 și tot nu m-am procopsit… Mama m-a învățat să fac pasiențe (”a trage în cărți”). Cu toate că nu cred în proorocirile lor îmi place să văd dacă iese sau nu.

După ce au plecat Puiu cu Zîna, am jucat numai noi trei, iar mama a adunat toate bețele de chibrit. Noroc că n-am jucat pe bani.

Azi toate posturile noastre de radio au transmis interminabile programe de muzică ușoară și populară.

Miercuri 24 august 1966. Și azi e liber – sărbătoare. Tata s-a dus prin sat cu treburi iar eu cu mama am rămas acasă. Eu citeam din Sadoveanu, iar mama îmi lucra o bluză din balonzaid.

Pe la 11 sosește tata cu un pachet de la bunița și cu vestea că va trece pe aici tov. Romenco (vicepreședinte la Sfatul Popular al raionului Rădăuți).

În pachetul de la bunița am găsit: zahăr, făină, baterii, săpun, bomboane și știrea că bunița va veni pînă duminică sau luni. Tata a tăiat doi pui și pînă la 12 au fost gata prăjiți și carofii de asemenea. Dar pînă la ora asta n-a venit nimeni (să trăiască tov. Romenco că ne-a făcut să halim un pui și să mai trăiască o dată că nu l-a mîncat pe-al doilea). Tata s-a culcat și mama a pus baterii noi la aparatul de radio. Pe la 15 a venit și cel așteptat (Romenco). La plecare: 4l vin și pere din livada tînără. Tata s-a ales cu o scrisoare pentru maiorul Ștefănescu de la Miliția regiunii Suceava (care ar putea ajuta cu ceva la plecarea noastră).

Azi am văzut un fenomen foarte interesant: un măr care pînă acuma n-a rodit dar care a înflorit chiar acum. Mama a prevestit acest semn astfel: vom avea o toamnă lungă. Cu toate prevestirile ”sinopticilor” azi a rămas cald și senin.

Am spicuit din ”Frații Jderi” un fragment cu valoare de document: ”Vodă ieși în vederea binecredincioșilor săi de peste Nistru: ”Creștinilor, porunci vodă. Vă dau acest pămînt vouă și urmașilor voștri. Faceți sat și închideți iaz. Să fiți ai Moldovei care vă dă pîine și milă. Aici sînt scris hotarele în VECI” (A vorbit apoi Vodă despre Soroca și Orhei locurile natale ale tatei).

Seara a fost pe la noi tov Horodincă care a adus din partea tovarășei Bălineanu o scrisoare către căpitanul Rotaru de la Miliția Economică (pentru ușurarea formalităților cu obținerea pașaportului). După masă am ascultat: Londra, Vatican și Israel.

În seara asta tata e de pază la școală împreună cu Marianciuc Tit. A plecat pe la ora 21 și după ora 23 a fost deja înapoi (că doar n-a fura nimeni școala). În acest timp eu am jucat toci cu mama și m-a ”tocit” de vreo două ori.

Mama i-a scris buniței. (dacă o mai ajunge la timp scrisoarea). Eu am citit din Sadoveanu. La 23 am ascultat cîteva știri la Radio Novisad (Pînă acum am înscrise în caietul meu de Radio peste 100 de emisiuni în zeci de limbi).

Azi la ora 10.03 ora Moscovei a fost lansată stația ”Luna 11” destinată cercetărilor cosmice și a Lunei.

Cu bomboanele de la bunița mi-am sfărîmat o măsea stricată și am rămas numai c-un ciot. Nici nu știu dacă se va mai putea repara.

Seara am mai citit în pat din Sadoveanu și m-am culcat cam în jurul orei 24. Tata trebuie să meargă mîine la Suceava.

Joi 25 august 1966. La 6 tata a plecat la autobuz, dar (cum am aflat mai tîrziu) nu l-a luat cursa și a plecat c-un camion. Dimineața am dus la Poștă scrisoarea perntru bunița.  Mama a plecat la Bălinești iar eu am rămas acasă gospodar.

Am ascultat Radio Moscova. Pînă la amiază am făcut treaba cu care mă însărcinase mama.

Pe la 12.30, în timp ce mîncam, am primit o notă telefonică de la Sfat. Mama a trebuit să meargă cu buletinele și să transmită datele personale ale mele și ale ei. Pînă ce a căpătat din nou legătura a trebuit să aștepte două ore încheiate și nici n-a vorbit cu tata și a lăsat datele la ofițerul de serviciu. Cînd a venit acasă mama mi-a spus că trebuie să facem fotografii pentru pașapoarte și deci trebuie să mergem la Siret. Eu mi-am luat uniforma școlară, cămașa albastră și cravata neagră și ne-am pornit în sat să mergem la Siret cu vreo ocazie. Se făcuse deja ora 16 și noi am scăpat cîteva ocazii de a merge cu camionul. Ajunsesem la bifurcația ce duce spre Siret și eu o băteam pe mama la cap să mergem pe jos. Tot așteptînd așa vedem venind dinspre Siret o mașinuță mică (Moskvici) albastră. Tata era înăuntru, a oprit lîngă noi, ne-am suit în mașină și am revenit acasă. Aici ne-a spus cum a fost primit la Suceava (s-a folosit de scrisoarea lui Romenco). A făcut cererile și a dat datele necesare.

Telegrama pe care-am primit-o noi pe 23 august era deja la Suceava, la Miliția regională. Va trebui să plătim cîte 125 de lei de căciulă (un fel de taxă). Azi tata a cheltuit o mulțime de bani cu drumul și cu alte formalități.

Cînd va veni oare ziua cînd o să dispară greutățile de trecere a unei granițe (sau chiar dispariția granițelor)?

Pe la 17 făr-un sfert ne-am hotărît să mergem tustrei la Siret să facem fotografiile necesare. După cîteva minte de așteptare am plecat cu o camionetă a IRES ului. La 17.15 am fost în Siret. La fotograf era încă închis. Pînă una alta

(L.D.: Exact așa se încheie însemnările mele pentru ziua de 25 august 1966. De la pagina 36 la pagina 70 a Jurnalului sunt doar file albe, lăsate libere pentru a fi completate după revenirea noastră din prima vizită a tatei, împreună cu mama și cu mine, pe locurile sale natale după ce au intrat în vigoare consecințele Tratatului Molotov-Ribbentrop prin care Basarabia a fost anexată la Uniunea Sovietică și tata a ales să vină la ”patria mamă”. Însemnările mele în Jurnal au reapărut începînd abia cu data de 11 septembrie 1966. Dar dezamăgirea mea de a nu(-mi) putea oferi impresiile mele la cald din prima mea călătorie pe locurile natale ale tatei este ușor atenuată de găsirea – între coperta de vinilin și cea de carton a acestui al X-alea volum al Jurnalului meu – a foițelor din carnețelul de însemnări zilnice cu formatul de 4cm x 6 cm. Prin asta răspund și la una dintre întrebările unor prieteni referitoare la cum țineam minte să refac imaginea unei zile pe care o descriam după o săptămînă s-au două: aveam permanent la mine carnețelul de ”Însemnări”, despre care am mai pomenit. Pe aceste minifile notam lapidar cuvinte, ore, evenimente, nume și pe care, ulterior le dezvoltam fără probleme. Acum însă, după 52 de ani, a reface o pagină de ”Jurnal” după aceste ”Însemnări” este imposibil. Drept pentru care voi reproduce exact toate acele notații lăsînd cititorul să permită imaginației să-l ajute în continuare. Acolo unde voi avea amintiri mai clare voi interveni cu sintagma L.D. – cea care desemnează intervenția mea actuală asupra celor înîmplate în viața liceanului prostuț care am fost și care a scris Jurnalul. Mai adaug aici constatarea că unele cuvinte au fost scrise ilizibil sau au devenit ilizibile prin trecerea vremii. Este posibil ca rudele din Basarabia care citesc aceste rînduri să vină cu completări deoarece fiecare a rămas cu alte fragmente de amintiri în memorie, sau eu am receptat greșit unele grade de rudenie. De asemenea, însemnările mele din carnețel nu au nicio dată ele fiind descrieri ale celor întîmplate în perioada 28 august – 10 septembrie 1966).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!