liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Omniscop

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 526. Duminică 10 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (27)


Dan Lupescu, directorul Direcţiei Judeţene Dolj pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, prin hotărâre judecătorească declarat în anul 2013 colaborator al Securității, (vezi https://adevarul.ro/locale/craiova/dan-lupescu-directorul-directiei-judetene-dolj-cultura-culte-patrimoniu-colaborat-securitatea-1_512daef300f5182b85abd4bb/index.html dar și:  http://www.cnsas.ro/documente/hotarari/definitive/Lupescu%20Dan.pdf). este recenzorul laudativ al cărții Adei Stuparu intitulate ”Marin Sorescu în postume”. Articolul lui Dan Lupescu este publicat inițial (11 ianuarie 2018) pe site ul Revistei online ”Omniscop” (http://www.omniscop.ro/dan-lupescu-despre-marin-sorescu-portret-stroboscopic-marginalii-la-volumul-marin-sorescu-in-postume-de-ada-stuparu/) apoi este găzduit cu generozitate în mai multe numere ale publicațiai ”Flacăra lui Adrian Păunescu”, începând cu nr 19 (25 mai – 1 iunie 2018) în pagina doua a săptămânalului. Evident, dintre elogiile aduse nu putea lipsi episodul cu premiul Nobel: ”… a trecut pe lângă încununarea cu Nobelul pentru Literatură, nu o dată, ci de două ori. Ultima dată, în 1996, din pricina intrigilor odioase ale unor ne-oameni/ existențe malefice din țară, conform comunicării atașatului Ambasadei Suediei la București, care i-a adus delațiunea trimisă juriului și l-a îndemnat pe poet să o afișeze la avizierul Uniunii Scriitorilor din România, pentru a le arăta confraților chipurile hâde ale denunțătorilor mincinoși”. Articolul din Omniscop merită citit integral deoarece face o bună sinteză a vieții și operei soresciene. Faptul că autorul acestui studiu, Dan Lupescu, este declarat de instanță colaborator al Securității nu poate fi o dovadă a faptului că și Marin Sorescu ar fi fost astfel, dar în atmosfera de suspiciune și de neîncredere generată de ”desconspirările cu pipeta” făcute de CNSAS, bănuiala că tânărul Sorescu ar fi fost convins să semneze un angajament de colaborare cu Securitatea sporește în intensitate. Doar publicarea integrală a documentelor aflate în Arhiva CNSAS ar putea vindeca această suspicionită cronică față de scriitorimea română de dinainte și de după fatidicul an 1989.

Închei aici acest miniserial dedicat celor trei mari poeți români care au fost în mod incontestabil anticanonici în poezie și antisistem în gândirea lor față de lumea înconjurătoare. Ca și în cazul Monei Muscă, nu atât calitatea de colaborator în sine a deranjat opinia publică și clasa politică românească, ci faptul că nu a recunoscut, din start, această calitate pasageră și – dovedit – nedăunătoare intereselor României sau culturii române. Cu cât prietenii și admiratorii lui Marin Sorescu vor continua să susțină (în afara studierii dosarelor din Arhive) că acesta nu a avut niciun fel de legătură cu Securitatea, cu atât suspiciunea va crește. În ultimă instanță, ca și în cazul celorlalți doi poeți (moldoveni), și în cazul operei soresciene calitatea de colaborator sau de necolaborator nu împietează și nu trebuie să împieteze asupra receptării corecte a operei poetice. Cu siguranță, istoria literaturii scrisă în deceniile viitoare va consemna mai mult ca fapt divers dacă unul sau altul dintre poeți a fost păcălit, la tinerețe, să semneze o hârtie cu serviciul secret al societății de atunci. Pe de altă parte, nici calitatea lor de urmăriți (cu ajutorul colegilor și prietenilor rămași încă anonimi) nu este în măsură să sporească valoric opera celor trei literați. De reținut din cărțile doamnei Ioana Diaconescu, lipsa unei preocupări exprese de a se edifica asupra numelor turnătorilor. O excepție notabilă (valabilă pentru toți scriitorii ieșeni): numele lui Alexandru Pascu, publicist la revista Cronica din Iași, în a cărui companie m-am aflat adesea. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 524. Vineri 8 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (25)


Unul dintre apărătorii/ albitorii lui Marin Sorescu este craioveanul Tudor Nedelcea, cel care, pe lângă faptul că susține pe toate cărările că M.S. n-a colaborat cu Securitatea, este și autorul declarației de o inestimabilă valoare planetară (prin unicitatea sa mai mult decât singulară) prin care M.S. este declarat victimă a Securității și cuplul Virgil IeruncaMonica Lovinescu au fost agenți ai Securității care l-au hărțuit și turnat din greu la Securitate.  În articolul ”Marin Sorescu și Securitatea”, publicat la 13 februarie 2018 pe site ul Omniscop, Tudor Nedelcea scrie fără să clipească: ”Marin Sorescu a fost un scriitor de geniu, frecventând toate genurile literare, chiar şi pictura şi tot aşa a intrat şi în eternitate. A călătorit mult, a tradus mult, şi a fost tradus fără să fie informator sau chiar obedient faţă de securitatea antedecembristă. A fost incomod pentru regimul totalitar, dovada grăitoare fiind cenzura sau interzicerea unor piese de teatru. („Există nervi?”, de pildă), a unor poezii, strânse de Dan Zamfirescu în vol. Poezii alese de cenzură (1991). I s-a reproşat că n-a fost disident (?), deşi n-a scris nimic omagial, chiar a lăsat să se înţeleagă că, dat fiind călătoriile sale literare peste hotare, ar fi fost tolerat sau chiar a colaborat cu securitatea comunistă”. (http://www.omniscop.ro/marin-sorescu-si-securitatea/) Luând de bun ce afirmă alții, Tudor Nedelcea afirmă și el: ”Marin Sorescu nu a colaborat cu securitatea în niciun fel, dimpotrivă, era în vizorul ei, urmărit îndeaproape, cum dovedesc notele din vol. Cartea albă a securităţii (Bucureşti, Editura Presa Românească, 1996)”. Despre urmăritul îndeaproape a tuturor celor care acceptau (formal sau nu, sincer sau nu) colaborarea cu Securitatea cred că nu mai trebuie argumentat. Nefiind disident, nefiind opozant ideologic (chiar dacă cenzura i-a interzis niște piese) oare de ce să-l fi urmărit Securitatea pe amicul meu de scurtă durată Marin Sorescu? ”Dinescu susţine că Sorescu i-a spus şi lui, şi lui Pleşu, că securitatea intenţionează să-l omoare”. Oare de ce ar fi vrut Securitatea să-l omoare, devreme ce disident n-a fost? Presupunând că nu era vorba doar despre o amenințare menită să-l prevină pe M.S. să devină disident și oponent al regimului, ar mai fi o alternativă (o ipoteză a mea): după ce a fost racolat de Securitate (ca și Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi), M.S. a dat dovadă de neascultare, posibil să fi mințit și să fi scris note ”călduțe” pentru a nu-și îngropa prietenii pe care a ”trebuit” să-i viziteze. Dar formala sa acceptare s-a constituit imediat în uriaș potențial de șantaj ulterior. În consecință, s-a intensificat urmărirea sa informativă și i s-a transmis, ”finuț” să-și bage mințile-n cap, căci altfel …. Alternativă la ipoteza mea (pe care o susțin în continuare) este opinia lui Dinescu (consemnată în Arhive și preluată în articolul citat mai sus: ”Dinescu a explicat că Sorescu «vrea să fie omorât de Securitate, deoarece vrea să ia premiul Nobel»”. Dimpotrivă, zic eu. Securitatea și regimul comunist aveau nevoie ca de aer de un Premiu Nobel, chiar dacă nu era unul care să fie acordat pentru poezii patriotice și omagiale…  O altă capcană a Securității Meditația Transcendentală – a fost luată de bună de naivi și unii chiar au pătimit pentru că au aderat sincer la ”valorile ei”. Andrei Pleșu pare a fi nu doar realist, ci și mai bine informat în legătură cu această capcană: ”Meditaţia transcendentală rămâne, în continuare, o nebuloasă, aflată în obiectivul securităţii statului. Andrei Pleşu, implicat în această mişcare şi sancţionat ca atare, are o opinie autorizată. „Problema Mişcării transcendentale ar fi fost organizată special pentru a fi înlăturaţi nişte intelectuali. Ar fi aflat în urmă cu trei luni că s-au întocmit liste cu intelectualii indezirabili şi se caută un pretext ca să fie înlăturaţi. În ce-l priveşte, motivul l-ar constitui unele dintre articolele sale ce au făcut vâlvă, despre care s-a vorbit şi la postul de radio Europa liberă…Apreciază că măsurile sancţionatorii s-ar lua pe baza unui ordin, care se execută dincolo de orice legalitate şi de orice cod juridic”. (cf articolului lui Tudor Nedelcea).

În finalul articolului lui Tudor Nedelcea apare deja binecunoscuta ”minută” a unui securist cu privire la propunerea de încetare a urmăririi informative a poetului Marin Sorescu (exact ca în cazul lui Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi). Și, exact ca în cartea Ioanei Diaconescu, și T.N. are aceeași opinie ca poeta de la CNSAS. Redau întreg citatul (inclusiv inevitabilele greșeli ortografice, echitabil partajate: una a securistului, mai multe ale lui Tudor Nedelcea”): ”Cu aceste probleme au fost informate organele de partid, la data de 20 aprilie 1980. Întrucât după această informare, până în prezent, în acrivitatea lui Marin Sorescu nu au mai apărut probleme deosebite, propunem: a se aproba închiderea dosarului „Soare” şi clasarea materialelor. Căpitan Măirean Vasile (ASRI, Fond „D”, dosar nr. 11 119, vol. 7, f. 326-327). A fost, în opinia noastră, doar o propunere; dosarul de urmărire informativă a continuat până la sfârşitul vieţii sale. Alţii l-ar vrea continuat şi postmortem; atât de mult sunt deranjaţi şi azi, pe unii scriitori submediocrii de perenitatea creaţiei soresciene.”.

Vechea melodie a celor care nu suportă critica sau adevărul: invocă și suprasolicită valoarea uriașă a celui ”criticat” sau cel puțin neadulat îndeajuns. Cred că nu valoarea uriașă a lui M.S. l-a făcut pe Cezar Ivănescu să se exprime atât de aspru la adresa poeziei acestuia. (vezi episodul 23). Oricum, nici Nicolae Manolescu nu-l trece pe Sorescu la capitolul ”Poeți”, ci la capitolul ”Dramaturgi”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!