liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Nenati Lucia

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 453. Joi 29 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (175).


Vineri 14 aprilie 1967. Azi am dat extemporale la psihologie (despre temperamente și tipurile de activitate nervoasă). Am scris eu ceva. La română: ascultare – predare. La rusă – distracție. La geografie – idem. La engleză am dat extemporal pentru a ne lua de-o grijă (cîteva întrebări despre viața lui Jack London). I-am scris foarte bine și cu ”plusuri” i-am ajutat și Țucăi Vlonga.

După masă am primit o scrisoare de la mama (n-au bani). Imediat i-am scris o scrisoare pe trei pagini și am dus-o în oraș trimițînd-o prin Ileana Dănilă. Pînă seara am fost la Gavril Magopăț. Am luat de la el cartea ”Povestea scrisului” de Vladimir Colin. Pînă la 20 am citit multișor și văd că mă pasionează.

Sîmbătă 15 aprilie 1967.  Dimineața sport. În fiecare noapte dormim cu geamurile deschise.

La fizică a predat. La ed fizică am jucat handbal și-am tras la poartă. La latină a adus extemporalele. Din 3 mi-a făcut 4 și mi-a pus un 5. Deci, media 5! Cînd mă întreba ceva toată clasa se muncea să-mi sufle, dar pe mine mă apuca rîsul. Profesoara Badac: ”Băiatul ăsta nu este manierat!”. La istorie a ascultat toată ora. Am completat adeziunile și toată clasa e de părere s-o fac pe Herer în locul lui Sfichi (azi am început să strîng cîte cinci lei în loc de trei… Ceva iese!). La rusă – un extemporal copiat fin, cu fițuica (o bucată de foaie ascunsă în mapă). La biologie: extemporal (L-a prins pe Toader schimbînd extemporalul la chimie). Azi n-am fost la Pop. La 18.30 trebuia să mă întîlnesc cu T0 și n-a venit. Mi-a spus Lucia Hasna că s-a certat cu N. și că asta cu ailaltă vacă (Mariana G.) mi-au trimis o scrisoare pe adresa mea ca fiind din partea ei și să n-o iau în considerație. Fleacuri! Totuși o să mă răzbun eu pe ele!

Duminică 16 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. M-am spălat, am făcut o baie pînă la brîu și apoi la picioare. M-am ferchezuit și-am plecat în oraș. La 8 a venit mama și apoi cu dînsa am mers și-am luat masa la internat. Mama a luat bilete la Loto, iar eu lozuri. Acasă am desfăcut noutățile: pachetul din Anglia cu ”Dictionary of Quotations” și ”Essentials of English – 4 volume”. Cea de-a doua lucrare este foarte bună. Am primit scrisori din: 1. Cehoslovacia (Tineretul Cehoslovac îmi va publica adresa în numărul 6 (răbdare și… tutun); 2. De la John. Îmi trimite o poză și… palavre; 3. De la Shital o lamă suedeză și un ban 1 paisa – pătrat); 4. O ”scrisoare” de la alt indian căruia i-am scris pe 5 februarie. Mi-a trimis un Ghid al Indiei și o hartă f bună, dar scrisoare… ioc! Plicul era ferfeniță). După masă am fost cu mama la film: ”Un martor în oraș”. La 17 am fost și m-am pozat. Mama mi-a dat 100 de lei din care 50 pentru poze și 20 datorii. Seara am mai umblat prin oraș, am mîncat gogoși și am băut o bere cu Costică Lungu. Azi n-am mai avut timp să fac corespondență fiind prea obosit. Azi  – o zi nu prea frumoasă. M-am culcat la 22.

Luni 17 aprilie 1967. M-am sculat după 6: sport, baie.

La limba rusă a adus extemporalele: 5! Dar încaltea toată ora m-am distrat, am ascultat muzică ușoară la aparatul lui Atănăsoae (Electronica). Cînta destul de tare în timpul orei și profesoara a protestat slab. La ed fizică – fotbal (ușurel). La chimie a predat toată ora și ne-a adus extemporalele: 7! La dirigenție s-a vorbit despre banchet și altele. Ne-a învoit la matematică pentru a merge să facem radioscopie. La 17 pentru băieți rezultatele au fost gata. Am mers în oraș și am luat o gogoașă (crăpam de foame!). La masă am mîncat tot. Directoarea m-a făcut atent: să dai extemporal la fizică pe 7! (L.D.: Cîteva precizări se impun. În urma eliminării de la internat pentru acea reclamație colectivă trimisă la ziarul ”Zori Noi” din Suceava (eu fiind inițiatorul revoltei) conducerea liceului meu m-a primit să iau masa la cantina Internatului de fete, adică a Liceului nr 2. Mai mult, masa noastră – eu cu Toader – era în sala în care mîncau profesorii. De aici și desele mele dialoguri cu directoarea Vanda Mincu, o doamnă pe care am apreciat-o mult și care ținea la mine). Diriginta mi-a dat și ea un sfat în privința relației cu profesoara de fizică, Ciobanu: ”Să nu-i spui nici o vorbă!”. De la 16 la 18.30 – ședință plenară de UTC la care, de bine de rău, nu m-am plictisit. Am avut ceva de semnat. Profesorul Drancă (matematică) a glumit: ”Druguș a mai semnat…” (cu referire la scrisoarea către Zori Noi, cap de listă la semnatari fiind eu). Toader are ceva divergențe cu N. (sau mai bine zis invers…). Seara pe la 22 ne-a găsit foamea; am mers la grădina de vară de peste drum și-am halit cîte două gogoși.

Marți 18 aprilie 1967. Zilele nu-s urîte, doar un pic înnourate și mai bate vîntul. S-a hotărît să se adune cîte opt lei pentru cadouri de sfîrșit de an la profesori. Pentru azi citisem numai la fizică și cînd colo ce s-antîmplat: la latină mă ascultă (știut…) și apoi ne dă extemporal (idem). La fizică am scris binișor (energia nucleară). La română extemporal (”Teme ale poeziei noi”). Numai ”bărbi” i-am tras. La socialism: extemporal: ”Baza și suprastructura societății socialiste”. Puțin a lipsit să dăm și la istorie unul…

Azi am strîns 130 lei pentru cadouri. După masă, de la 14.30 la 16.30 am văzut filmul ”Notre Dame de Paris” – un film bun. După asta am fost la masă (lapte cu macaroane – rahat! + o Eugenie). Ne-am cumpărat un colac de 3 lei. La pozar am plătit 35 de lei în loc de 25 (m-a fraierit…). I-a venit lui Dorin Simota scrisoare din Filipine. Ieri am vorbit cu Oprea ăla de-a IX-a Are vreo 80 de corespondenți. Pînă seara la 21 am reușit să-mi citesc odată la obiecte, să scriu Jurnalul și să fac sport. A început să plouă!

Miercuri 19 aprilie 1967. La geografie ne-a mai dat un extemporal. Slăbuț.  La matematică – idem. ”Timpul și măsurarea lui” (i-am tras o barbă). La română ne-a adus al treilea extemporal. Culmea: 7! Dau extemporale din ce în ce mai proaste, iar notele sînt în creștere. La biologie a predat și ne-a adus extemporalele: 8! La limba rusă a fost un haios întreg. Veseli și toate cele bune.

După masă de la 15 la 17  am fost la film: ”Primul an de căsnicie”. Am avut de învățat multe de la acest film (am vîrît la cap). La 18 am fost la masă. Pentru mîine n-am citit la nimic. M-am culcat foarte lejer. Seara am făcut sport și ne-am culcat cu geamurile deschise. Noaptea a fost grozav de frig și ne-au durut măselele. Ziua e cald, dar seara… cred că a nins fest la munte și de-aia. Azi Simota a primit o scrisoare de la o prietenă a Natașei, Lena.

Joi 20 aprilie 1967. Azi am suferit și eu de măsele… La socialism a adus extemporalele: 5,5! Apoi a mai dat extemporal la jumate de clasă. La fizică a predat toată ora. La română ne-a dat planul la o lucrare scrisă: ”Rolul presei în dezvoltarea literaturii române”. La istorie a vrut să ne dea extemporal. Un NU puternic i-a tăiat pofta… La chimie n-a dat extemporal, ci a predat și a terminat cu materia! La engleză a ascultat pe penultimii rămași fără notă apoi a predat ultima lecție. La masă, directoarea m-a întrebat cum am dat extemporalul la fizică. ”Pe-un 6” zic. Mi-a spus apoi Ștefan că am 5. Îs bun! De la 15 la 17 am fost la film (cu un bilet fals): ”Warlock”. Mi-a plăcut. La 17.10 m-am întîlnit (întîmplător) cu diriginta și cu Nenati Lucia + Vica Ursaciuc. Am cumpărta cărți de 173 lei (rotund 180), panglici (9 lei) și celofan (16 lei). Ce mai tura vura, am rămas și eu cu vreo 50 de lei. Mi-am spart fruntea într-un colț de geam (LD: am și acuma semnul ăsta de bună purtare…). Au fost Nenati Lucia cu diriginta, Gozec și Telucu pe aici. Seara am cumpărat un colac de 3 lei, parizer de 5 și-un lichior de mentă de ne-am înveselit.

Vineri 21 aprilie 1967. Azi am avut un singur extemporal și nici pentru ăsta n-am învățat (ext. anunțat). La rusă ne-a luat prin surprindere și ne-a dat și ea extemporal cu întrebări foarte simple: locul și data nașterii, cum te cheamă, vîrsta părinților și ce vrei să devii. Aici, la ultimul punct fiecare a scris aiurea. Gozec: futbolist; Gavril – Aktior; Vlonga – Șafior; eu – domorobotnic (casnic). (L.D.premoniția mea s-a împlinit: acum sunt un domorobotnic total). La română a ascultat. La geografie am avut ultima oră de curs. I-am înmînat tovarășei profesoare Dumitrașcu cadoul și-am invitat-o la banchet (eu! – care nici nu cred că voi veni!). Media la geografie: 7,5.  La psihologie am dat extemporal din ”caracter”. N-am știut… La primul extemporal am 9. La engleză a adus extemporalele (am 9: emoticon supărat și nervos). Pe la 13.15 am făcut ultima adunare din viața noastră de elevi. Au plecat mai bine de-un sfert. Nenati Lucia a făcut procesul verbal. Materialul a fost foarte sumar. Apoi am trecut la punctul doi al ordinii de zi: primirea de noi UTC iști: Gozec Victor, Burciu Rodica, Șcheianu Gabriela, Băimăcean Elena și Teleagă Viorica.  La urmă… m-am dizolvat și… trei zile va sta clasa fără șef!

Am mîncat bine la masă. Acasă am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu (București). Mă bucură scrisorile ei pentru că mă distrează; scrie f lejer și comod. Asta-i a doua scrisoare la care încă n-am răspuns. M-am lenevit la scris. Am încercat să învățăm în parc. N-a mers. Acasă am mai citit un pic, apoi Toader a spus că vrea să se revanșeze și dă o bere la Grădină. Mergem la internat și jucăm un fotbal. Apoi baie. Apoi masa. De la masă – acasă. Pe drum îl văd pe T0. Ne-am înțeles din ochi că trebuie să ne întîlnim… M-am descotorosit de Toader și cu greu ne-am întîlnit … ca să-mi spună să vin mîine dimineață la 6.30. M-am întîlnit apoi cu Ica. Mi-a dat 3 lei și-am luat un colac, apoi am condus-o acasă. Telucu a făcut cinste seara asta: cîte o bere la Ospătărie. Seara am făcut cu Toader un plan pentru 25 aprilie 1967. Ne-am culcat la 1 fără să fi învățat.

Sîmbătă 22 aprilie 1967. Zilele trec cu repeziciune. Dimineața m-am sculat la 5, m-am spălat, apoi am scris Jurnalul pe ieri și la 6 am fost gata.  Pînă la 6.15 am învățat la fizică. Dar culmea! La Complex nu era nimeni. Ce i-o fi de cap omului meu?

Am halit și-am mers la școală. La fizică am dat un extemporal foarte bun.  (cîcarea Troiei!). La ed fizică am tras la poartă și ne-a pus note la ”handbal”. Dom Nicu Velniceru (gazda noastră) a refuzat să ne lase camera pe marți. Paștele și dumnezeii!. La latină am cinci în ultimul extemporal. Nu mă mai deranjează nimeni. La istorie: extemporal: politica externă. I-am dat un extemporal făcut acasă (pe un 7). La rusă m-am distrat nevoie mare. La biologie a fost ultima oră și N.L. (Nenati Lucia) i-a dat cadoul. Apoi am dat extemporal. Ne-a dat sfaturi pentru viață. După masă, de la 16 la 18 am fost la pregătire la Pop. Toader a stat acasă. Am schimbat o carte ”Eisenstein” de 18.50 cu una de 7 lei. Eu am pus 9 și Toader 11 și-am luat un lichior de portocale care ne-a indispus. A participat și Telucu. Eu m-am culcat, iar ei au mai luat cîte o bere la Grădina de vară.

Duminică 23 aprilie 1967. Aseară ne-am culcat la ora 21. Azi dimineață ne-a trezit Costică Lungu pe la 9 și ne-am dat jos din pat pe la 10. Pe la 11 am fost prin oraș și-am halit ceva. La 12.30 s-a dat masa. Toader a fost la film (”Diminețile unui băiat cuminte”). Eu am stat acasă și-am dormit de la 13 la 16. Al naibii somn. M-am sculat, am citit presa (”Noi reduceri de prețuri”) am ascultat un meci, am citit cîte ceva din cărțile primite din Anglia, mi-am făcut ordine în corespondență, iar de la 19 la 24 am făcut corespondență. Am scris: 1) o c.p. acasă; 2) Marianei Marinescu (București); 3) Radio Moscova; 4) și 5) două cluburi internaționale din SUA; 6) lui Shital (India) – i-am pus în plic și vedere de pe Dunăre, una de la Mamaia și poza mea. Și 7) lui John (i-am pus în plic 25 de țigări care au încăput foarte bine, dar nu știu cum o să ajungă. (La toate aceste scrisori n-am mai făcut copii – îmi lua prea mult timp). A scris și Toader la cele două cluburi din SUA. Afară plouă, ninge, frig. Pînă aproape de ora 1 am scris în Jurnal. După ce-am terminat de scris în Jurnal, m-am apucat de lecția la limba engleză!

Luni 24 aprilie 1967. ”Aseară” m-am culcat la ora 3 dimineața. La 7 am fost în picioare. Prima oră: rusa. Este ultima oră de rusă din acest ultim an. Gozec i-a înmînat cadoul. Toată ora a fost veselie. În pauză am pocnit-o pe Mariana Gînsac de i-a dispărut rînjetul. Ora de educație fizică am făcut-o în sala de cor. A fost o oră de audiție. Tovarășa profesoară Bauman era în cancelarie. Am rugat pe cineva să o invite puțin pe coridor. I-am înmînat cadoul. A spus cu glas scăzut, foarte emoționată: ”Tocmai tu, Druguș…”. Apoi mi-a strîns mîna. (L.D.: Cititorii își amintesc, poate, de multele dialoguri neplăcute pe care le-am avut la ore cu această tînără, frumoasă, inteligentă și inimoasă profesoară. De unde și mirarea sa nedisimulată…).

În pauză, vaca de Mariana Gînsac i-a spus dirigintei Ruscior că am bătut-o, crezînd că gata, mă…. pe mine. Diriginta a stăruit să ne împăcăm și să-i sărut mîna! A fost un haios și-o hărmălaie la care au asistat toți reprezentanții ambelor tabere. Pînă la urmă a rămas așa… Eu: ”Tovarășa dirigintă, dacă-i mai dau două, îi trece!”.

La chimie am dat extemporal. Geta Broască i-a dat cadoul. La dirigenție ne-a mai spus niște note și medii, urmate de sfaturi pentru viață. La matematică m-am distrat cu fetele. Azi Puha (Elena) a împlinit 18 ani și ”a trebuit” să mă dau bine pe lîngă ea. Altă chestie! Magopăț s-a apucat de ghicit. Le spune prostii la moace și le ia bani. Eu sînt ”Cassa”. S-au strîns vreo 3-4 lei. În ora de engleză ne-a luat jos, în sala de cor, pe toți ”bărbații”. Au venit doi căpitani (unul Nițu).

(L.D. Aici se termină, brusc, însemnările liceanului Liviu Druguș. Nu am o explicație pentru această întrerupere. Pot presupune doar că a doua zi, marți, a trebuit să părăsim camera de la gazda de pe Calea Prieteniei nr 2. Nu-mi amintesc deloc ce s-a întîmplat și unde am locuit pînă la Bacalaureatul care urma să înceapă pe data de 20 mai 1967. De asemenea, nu am amintiri (în afară de fotografia postată pe FB) de la banchetul la care am participat. Pentru curioși pot adăuga cîteva amintiri despre ce a urmat în acel an. În primul rînd, ce doreau cei doi căpitani de armată? Erau recrutori de viitoare cadre pentru MFA (Ministerul Forțelor Armate) și ofereau condiții foarte avantajoase pentru cei care doreau să urmeze o facultate pentru ca apoi să activeze în armată. Oferta principală era pentru medicină și limbi străine. Se asigura transportul, cazarea și bursă pentru cei care acceptau oferta lor. Eu am acceptat-o și am repetat experiența nefastă de la Cîmpulung Moldovenesc. Eu oricum îmi făcusem planuri să fac facultatea în București, așa că… why not? Pe T0 (lt. Tudose) l-am refuzat cu oferta lui de a merge la ”școala de securitate”, dar pe căpitanul de armată Nițu nu. (În paranteză fie spus, pe T0 nu l-am mai întîlnit niciodată. După terminarea facultății am trecut pe la Miliție și am întrebat de el. Mi s-a spus că a murit – probabil a fost mutat în altă muncă: tocmai învăța și el engleza și i-am dat adresa de la International Book Fellowship din Londra care i-a trimis cărți și dicționare). Acum, după peste jumătate de secol de la ”contactul” meu cu ofițerul Tudose, înclin să cred că cele cîteva întîlniri cu el erau mai mult pentru supravegherea mea decît pentru obținerea de informații despre elevii care fumează… Pe scurt, nu m-am simțit ca fiind turnător, colaborator sau informator, ci un justițiar. Încercările ulterioare de a mă convinge să colaborez cu Secu s-au soldat cu refuzuri ferme din partea mea. Despre ele am relatat, pe acest blog, într-una dintre pseudorecenzii, așa că nu mai insist). Locurile pentru MFA erau separate de cele pentru civili, dar examenul a fost comun. Din cîte țin minte Facultatea de limba engleză avea rezervate două locuri pentru MFA. Nu știu cîți au concurat pe acele două locuri dar șansele mele de a reuși erau foarte mari. Terminasem BAC ul cu media 10 și în acel an s-a hotărît ca nota de la Bac să fie adăugată la notele obținute la admitere. Era suficient să iau un cinci la probele de admitere și media finală era de 7,50. Poate și din acest motiv am adoptat o atitudine excesiv de relaxată la probele scrise. Am obținut doar 4 la teza la engleză și 5 la teza la limba română. Neobținînd minimum 5 nu am mai fost admis la proba orală, care – credeam eu – era punctul meu forte. Nu exclud deloc o ”lucrătură” tocmai pentru a nu intra la oral și a nu reuși la admitere, vînzarea de locuri la admitere fiind o practică a acelor vremuri. Presupusul ”ajutor” promis de T0 a fost fie o vorbă în vînt, fie un ”ajutor” pe invers. În sala de examene am văzut lucruri greu de înțeles chiar și în zilele noastre. Am văzut în sală oameni mult mai în vîrstă decît mine și – un lucru care chiar m-a șocat – am văzut un tînăr de cca 25 de ani, cu o barbă neagră, mare și care, în timpul examenului și-a scos pipa, a aprins-o, a fumat tacticos fără ca cineva să-i facă vreo observație. E de înțeles cu cine a trebui să concurez – probabil fii de diplomați sau oameni din noua aristocrație roșie. Pe scurt, nu am reușit la Facultatea de limbi străine de la Universitatea București și urma să fac armata la termen integral (un an și patru luni). Această perspectivă m-a speriat destul de tare și am început să caut locuri la școli postliceale, doar pentru a scăpa de armată. Părinții găsiseră deja o școală sanitară la Botoșani și urma să mă apuc de învățat… Chiar atunci am primit o scrisoare de la prietenul meu Toader Gherasim care a lăsat deoparte visurile de a deveni silvicultor, actor sau marinar și a ales Facultatea de Studii Economice de la Iași (fostul ISE – Institutul de Științe Economice) unde a reușit cu brio. Mai rămăseseră 16 locuri pe care au concurat sute de ”neintrați” la alte facultăți. Obiectele de admitere: matematică și economie politică (cele intens ignorate de mine în liceu, fiind și la clasă umanistică). Am învățat aceste două obiecte întreaga vară și am reușit pe locul 18 la egalitate de note cu cel de pe locul 16…  La absolvirea facultății urma să fiu repartizat la Catedra de Economie politică la Disciplina Doctrine economice, dar anul 1971 a fost și anul în care stalinismul a fost coborît din nou din pod și multe libertăți au dispărut. Cenzura și dosarele de cadre au fost întărite. Dosarul meu nu mai corespundea pentru cariera didactică și am fost repartizat în cercetare, la Academia Română, filiala Iași. Am reuși să intru în învățămînt (la UMF Iași) în anul 1976 nefiind promovat pe post de lector, deși întruneam cerințele legale. Nefiind prieten cu Securitatea, bănuiesc că nu am primit aviz favorabil pentru promovare. Am început doctoratul în 1976, la București, dar 1n 1984 nu mi s-a aprobat susținerea publică fără nicio explicație. Am susținut teza (cu același conținut cu cel din 1984, mai puțin trimiterile obligatorii la documentele de partid) în 1996 și în următorii patru ani am urcat toate treptele carierei didactice. Mă pot lăuda că la începutul anilor 80 am propus (și culmea! s-a și aprobat!) reducerea cu 50% a orelor de Economie politică și introducerea unei discipline distincte – Economie sanitară (pe care după 1990, mai exact în 1997 am introdus-o la Facultatea de Bioinginerie Medicală sub numele de Economica Sănătății, alături de alte discipline, construite tot de mine: Managementul sănătății și Sisteme de sănătate comparate). Mai mult, am reușit să conturez (prin programa academică) secția de Managementul sănătății care avea ca scop declarat pregătirea viitorilor manageri de spitale, directori de direcții de sănătate publică (DSP) și specialiști în Ministerul Sănătății. Din păcate, imediat după plecarea mea de la UMF Iași (2004) proiectul meu (foarte necesar și azi) s-a destrămat. Mă bucur că am fost ales de către studenții promoției 2004 ”Profesorul anului” fiind singurul profesor nemedic care a primit acest onorant titlu. Tot cu titlul de răspuns la posibile întrebări mai precizez că în timpul studenției mele peste jumătate din timp l-am alocat cursurilor de la Facultatea de limba engleză, fiind foarte activ și pasionat de ceea ce învățam.

(Sfârșitul Jurnalului ținut de mine în perioada 1 martie 1963 – 24 aprilie 1967. Am transcris, timp de 175 de zile, conținutul consemnărilor făcute de mine timp de 1500 de zile în care am scris ceea ce mi s-a părut a fi demn de notat atât despre mine cât și despre cei din jurul meu: colegi, profesori, părinți, rude, oameni politici etc. Continui să cred că acest Jurnal are valoare documentară și că poate fi folosit pentru scrierea unui scenariu de film cu caracter memorialistic).

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 385  Sîmbătă 20 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (113).


Sîmbătă 11 iunie 1966. Astă noapte Mircea n-a mai venit la mine. Dimineața era încă înnourat și vremea era a ploaie, dar pămîntul era aproape zvîntat de-acum.

De la 6.30 la 7.15 am scris în Jurnal.

După ce luăm masa, ce ne vine în gînd, mie și lui Toader. Acum, ca-n ultimele zile de școală să facem un pic de paradă la școală și să mergem cu taxiul. Ideea a fost foarte bună și ne-a convenit la amîndoi. Dar un transport pînă la școală costă 5 lei (adică 2.50 de căciulă). Nu ne prea convenea. Eu strîng banii cu dinții și, după ce-am făcut atîta risipă, acum drămăluiesc fiecare bănuț. Totuși nu vreau să renunț la plăceri și sînt nevoit să recurg la șmecherii. Îl conving pe Halip Floria să vină și el cu noi și-i spun că ne costă în total 7 lei. Așadar, mergem în centru, angajăm taxiul, ne suim în el și-ntr-un minut am ajuns la școală. La plată, Halip Floria dă 2.25, eu 1.25 și Toader 1.50. Am făcut economie de 1.25! Vai de capul meu! Cînd am ajuns la școală toți elevii erau cățărați pe geamuri să vadă cine-a venit. În clasă am fost primit cu aplauze și urale.

La istorie a încheiat mediile, iar noi am făcut ce ne-a îndemnat inima. Profesoara a anunțat că în clasă sînt numai două medii de 8, cele mai mari!: eu și Nenati Lucia. În timpul orei citesc, ca de obicei. Am intrat în ”copilăria” lui Jack London și văd că mă pasionează grozav de mult. Admir curajul și bărbăția ”bărbatului” de 15 și 17 ani. Admir toate calitățile acestui om și sper să-mi creez din el un idol care să mă conducă în viață. Curajul, spiritul de aventuară, robustețea, rezistența la greutăți, dragostea de muncă și viață sînt calități ale viitorului mare scriitor pe care le admir din profunzimea sufletului meu. Voi încerca să pășesc pe urmele lui. Așa cum anii trecuți îmi plăcea foarte mult Nansen, așa îmi place acum London. Voi lua tot ce este bun de la amîndoi și-mi voi forma singur caracterul. Nici nu mi-am dat seama cînd a trecut ora, cufundat în lectură, ”stingherit” din cînd în cînd de bilețelele Liei. Mi-a spus că se interesează Țibu Silvia (clasa X D, din Grănicești) de mine. (A întrebat de cineva dacă am fost la film). M-a asigurat că nu-i geloasă… iar eu am asigurat-o că n-am nici în clin nici în mînecă cu aia. Cică m-a visat toate nopțile. Ea cînta la școală, apoi am mers împreună într-un sat necunoscut și unde eu i-am arătat o casă zicîndu-i că-i casa părinților mei…

La limba latină a ascultat vreo cinci elevi pentru îndreptare. Eu am citit, de asemenea. Halip, sărmanul, citea și el, dar l-a văzut profesoara și după ce i-a făcut o morală bună l-a mutat în prima bancă. Cum citeam eu așa, și din cînd în cînd mai scriam cîte-un bilețel, deodată simt că amețesc și totul începe să-mi joace în fața ochilor. Mi s-a făcut rău de la stomac, pe fruntea-mi fierbinte au apărut broboane de sudoare. Pînă la sf. orei abia am rezistat.  Lia îmi scrie că își dă seama că e vorba doar de o prietenie, dar cînd o să mă plictisesc de ea…, la care eu îi răspund că ”Sînt și prietenii de durată, nu numai cum îți închipui tu...”. Lia: ”Mi-a găsit tanti un bilețel de-al nostru…”.

După oră mă duc la cabinet, poate îmi dă ceva ceva pt stomac și amețeală. Era însă închis. Cu toate că de-acuma aproape că îmi trecuse, m-am dus la dirigintă și i-am spus toată chestia. Diriginta m-a crezut, dar n-a vrut să-și asume nici o răspundere și mi-a spus: ”Tu fă cum vrei, dar să nu zici că te-am învoit eu”. Eu: ”Tovarășă dirigintă, eu v-am spus ca să nu credeți că am fugit de la ore”. Avînd într-un fel consimțămîntul dirigintei, m-am dus în clasă, i-am spus Liei să vină la două fără zece la film, cinema ”Unirea” și m-am cărat. Pe la poartă m-am întîlnit cu profesoara de latină. Eram sigur că mă va întreba unde merg. Acum parcă-mi mai trecuse, dar am luat o mină plîngăreață și cu un glas scăzut i-am explicat profesoarei toată ”durerea” mea. Și dînsa m-a crezut și și-a dat și ea cu părerea: ”Poate n-ai mîncat azi dimineață și dacă suferi de stomac…”.

Am ajuns la internat pe la 10.30. Dormitoarele erau închise. Urmînd exemplul lui London, care nu se încovoia înaintea greutăților, m-am hotărît să urc în dormitor fără să mai caut cheia. Unica soluție era cangea și balconul. Am agățat cangea de balcon. Mi-am legat servieta la spate, de curea, și m-am avîntat în sus. Am ajuns destul de ușor pînă sus, dar acolo m-au părăsit puterile și a trebuit să cobor. M-am odihnit, apoi m-am descălțat (crezînd că desculț voi putea urca mai ușor), mi-am pus pantofii în servietă, dar pe la jumătatea drumului m-am lăsat păgubaș, am întins cangea lîngă gard și m-am dus să caut cheia. Cu ajutorul lui Țopa (bucătarul) care n-a crezut că-s bolnav, am obținut cheia de la Tanța și m-am urcat în dormitor. M-am dezbrăcat aproape complet și am luat-o prin dormitoare să caut un săpun și-o pastă de dinți. De-abia în dormitorul 9, la ultimul subpat, am găsit tot ce-mi trebuia. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă. M-am spălat îndelung, pe tot corpul și în special pe gît și pe față. Am pus săpunul la loc, am venit în dormitor și m-am schimbat (mi-am pus pantalonii gri, o cămașă albă și canadiana). Pînă pe la 11.30 m-am aranjat și-am pus toate la locul lor în perfectă ordine. Pe la 11.30 a venit Cazacu G. în dormitor și am coborît și eu cu el. Am venit în meditație și pînă la ora 1 am reușit să-mi notez toate întîmplările pînă la această oră.

Azi i-a venit lui Costică de-acasă și Bondor i-a spus că rămîne corigent la matematică. S-a spulberat planul lui Costică de a merge la vară la Timișoara să cîștige bani. Acum va trebui să rămînă acasă și să tocească pentru corigențe.

Pînă la amiază vremea a fost înnourată dar după ora 1 s-a înseninat și soarele și-a făcut apariția printre norii alburii.

După masă am ieșit cu Toader și cu Costică în oraș. Toader a rămas în parc să se întîlnească cu N., Costică a plecat și el să se întîlnească cu una, iar eu m-am dus la Cinema ”Unirea” și m-am întîlnit cu Lia (Pe drum m-am întîlnit cu Geta și cu Ica și-am întîrziat trei minute…). Nu s-a supărat de asta. Ea și-a cumpărat biletul de film (nici eu nu m-am supărat de asta). În sală am ocupat un loc pe la mijloc. Toader a sosit și el peste cîtva timp cu N. În timpul filmului, Lia mi-a dat de grijă că sînt cîțiva profesori în sală. Am stat foarte apropiați unul de altul… Pe la mijlocul filmului a picat și Nenati Lucia lîngă mine (stăteam între două…). Cică a picat cu totul și cu totul întîmplător… S-o cred?  Am văzut filmul german ”Viața începe la ora 8 seara”. Destul de bun după părerea noastră. După asta am luat-o împreună (cu Lia) pe strada de după Cinema ”7 noiembrie” (mi se pare că se cheamă Străduința Solidarității). Am mers cu ea pînă-n Dobrogeanu Gherea, ne-am întors apoi pînă la capătul acestei străzi, ne-am întors înapoi și am ieșit pe Calea prieteniei pînă am ieșit din oraș. Ne-am măsurat la înălțime. Eu sînt mai înalt ca ea cu trei degete. Ea mergea pe bordura trotuarului. ”Să nu cazi”, îi zic și o prind de mînă. Nu s-a împotrivit. M-a strîns mai tare de mînă. Am mers de mînă pînă prin dreptul Fabricii de Spirt, cînd, deodată trece o motocicletă. Brusc, și-a smuls mîna din mîna mea, s-a înroșit grozav și mi-a șoptit: ”Unchiul! Vine de la Dornești. Dacă ne-a văzut, am încurcat-o urît”. Am consolat-o zicîndu-i că nu s-a uitat la noi și poate scapă… Am mers iar pe Dobrogeanu Gherea apoi am cotit-o pe niște străduțe foarte lăturalnice și periferice. La un moment dat am ajuns la marginea unui cîmp… Ne-am învîrtit în labirintul de străduțe. Am cuprins-o de mijloc, am mers așa un timp, ea nu s-a împotrivit și eu m-am simțit foarte bine. Dar, spre ”bafta” noastră, ne-a văzut Țuca Vlonga chiar în poziția asta. Stătea și se uita lung la noi… Nu i-am dat importanță. Apoi ne-am mai plimbat pe strada Solidarității (cică pe strada asta stă profesoara de latină și s-ar fi putut să ne vadă cînd mergeam foarte apropiați…). În timpul ăsta mi-a povestit despre ultimele ei prietenii (cum a terminat-o cu acel M.H. din Sibiu, 22 de ani, care a făcut Liceul Militar și Academia Militară). Parcă nu-mi vine să cred că nu mai are prieteni. Din contră, cred că are foarte mulți și că ea se descurcă foarte ușor printre ei. Mi-a spus că multe fete o invidiază că vorbește cu mine… Zinica (L.D. probabil Eufrosina Cupșan) i-a spus: ”Lia, l-am văzut pe băiatul cu care vorbești”. Lia: ”Și ți-a plăcut?” Zinica: ”Da!” Lia: ”De ce?” Zinica: ”Merge semeț, cu pieptul înainte...” (Interesant criteriu de apreciere).  Pînă la ora 7 am stat cu ea prin părțile astea, apoi am mai vorbit un pic la colțul Bisericii Evreiești. Aici ne-au văzut o mulțime de profesori, elevi, colegi, prieteni. M-a văzut și Mircea care a trecut de două ori cu bicicleta. La 7.10 ne-am despărțit și eu m-am întors în trap la internat. I-am spus Liei să vină mîine la 3 în fața cinematografului ”7N”. Vine!

La internat, Țopa (bucătarul) m-a luat în rîs: ”Uiti bolnavu! Abe amu vini la masî”. Pîinea a luat-o Toader; mi-a dat cafeaua și după ce-am halit am pornit-o cu Toader pe asfalt. Ne-am povestit unul altuia întîmplările zilei de azi. Pe la 8, el s-a dus să se mai întîlnească cu N. (a venit la internat abia la 12 noaptea). Am făcut schimb de haine. Eu i-am dat canadiana, iar el mi-a dat haina de la uniforma lui. Eu stăteam și mă plictiseam pe la internat, cînd, deoadată vine Pușcașu și-mi zice că Mircea s-a luat la harță cu cineva în piață. M-am dus imediat acolo, cu H.N. Dar nu era nimic grav. Bujan Puiu i-a făcut pană la bicicleta lui Mircea și Mircea era să-l pocnească. Chiar dacă era ceva serios tot l-aș fi putut apăra. Am o mulțime de prieteni în orașul ăsta…

Cum discutam așa cu Mircea, deodată văd că trece Lia cu o sacoșă de la tîrguieli. Am mers cu ea pînă la coțul străzii ”Speranței” apoi am revenit. Nu știu de ce a mers tare grăbită și vorbea cam degajat. În fine…

Cînd mă întorceam spre locul unde a rămas Mircea am văzut-o pe N.L. care stătea la geam. Am discutat un pic aici niște fleacuri neînsemnate (ce discută băieții despre fete și fetele despre băieți după ce-au avut o întîlnire etc etc.). Mi-a arătat că citește niște tratate de filozofie și-am consumat cîtva timp cu asta. Apoi, pentru că se făcuse tîrziu, m-a rugat să merg cu ea pînă la o doamnă să ia ceva. Am luat-o pe aceeași stradă (a Solidarității) apoi am cotit-o la stînga și ne-am afundat într-un labirint de străduțe. Deoadată s-a oprit și m-a anunțat că doamna nu-i acasă. Momentan, nu mi s-a părut nimic suspect într-asta, dar mai tîrziu m-am gîndit că-i ceva copt…

Cum mergeam așa, la acea oră tîrzie (10.30) ne-a văzut profesoara de latină Badac de la geam și Pîrghie Rodica. Am stat un timp pe o străduță. Ne-am făcut o serie de confidențe. I-am spus primele mele păreri despre ea (că vrea să mi se ”infiltreze”), dar acum mi le-am schimbat. Ea, la rîndul ei, și-a spus prima impresie: un băiat rău cu suflet bun. Tot timpul avea grijă să mă compare cu fostul ei prieten Scîntei Dragoș. Acesta, cică, era fricos. Mi-a recitat cîteva poezii și mi s-au părut foarte foarte bune și reușite. Toate sînt însă filozofale și gîndite. Mi-a spus că poate face rost de o adresă din Anglia… Am stat un timp în parc; s-a speriat de un om beat. Nu știu de ce, dar aveam un chef grozav să-l buzunăresc pe ăla… Am vorbit despre frică, curaj, dumnezeu, religie și altele. Mi-a spus că nu crede nici ea în religie și biblie; dar m-a rugat să nu mai drăcuiesc – din simț estetic. Am văzut un satelit pe cer. Cică avem o telepatie grozavă și avem cam aceleași caractere și criterii de apreciere a oamneilor. Nu știu cu ce scop, mi-a zis: ”Liviu, ești un băiat deștept!”. Am vorbit enorm de mult în seara asta și în special m-am plimbat grozav de mult. Cînd a sunat fabrica de ora 11 noi încă eram în piață, lîngă tiribomba a cărei activitate încetase. Mi-am luat rămas bun (noapte bună!) și ne-am despărțit. Pe ea o aștepta maică-sa la geam și mi se pare că o s-o-ncurce. Eu eram însă liber și-am plecat fără nici o grijă și fără nici o frică prin orașul pustiu, spre internat. Cînd am ajuns aici, pe la 11.30, Toader nu venise. Mircea dormea în patul meu, iar eu, ca să dorm mai bine, m-am culcat în patul lui Munteanu care era plecat acasă. Aveam o durere grozavă de picioare, dar am făcut, totuși, sport și în seara asta (în special genuflexiuni).

Duminică 12 iunie 1966. Dimineața m-am sculat înaintea la toți. Cerul era ca sineala și Toader, cum s-a sculat, și-a exprimat un gînd mai vechi: să mergem azi la baie. Gata! Am și fost de acord. Ne-am îmbrăcat (eu mi-am luat numai bluza albastră peste pantaloni; Toader tot așa ceva). Costică ni s-a alăturat. Cum să facem însă cu masa? Ne-am sfătuit cu toți colegii și prietenii de la Liceul 2 să spună că noi plecăm în excursie. De acord! Mergem noi trei la dom Florea, îi expunem planul (care se aprobă) și foarte fericiți că l-am dus de nas ne-am dus în sala de mese unde ne-am luat ceaiul pentru azi dimineață. Florea ne-a pregătit frumos hrană rece (cîte 100 grame de salam de fiecare + cîte-o porție de pîine, 500 grame de rahat + porțiile pe diseară – salam, unt și pîine). Am aranjat totul în sacoșa lui Grigorean și ne-am pregătit de ducă. Țopa (bucătarul) era f nervos că-i facem greutăți și mi se pare că s-a cam prins de ”excursia” asta: ”Mergeți voi în excursie, cum mi-e mie a cînta”. Principalul e că avem o sacoșă de mîncare; i-am spus și lui Haiuță că mergem în ”excursie” și-am luat-o frumușel pe V.I.Lenin înainte. Am făcut un popas pe la Alimentară (de doi lei biscuiți și de doi lei țigări pentru Toader și Costică).

Am luat-o pe strada Sirenei, apoi pe Gh Lazăr și în sfîrșit am dat în Bogdan Vodă. Nici nu ne-am dat seama cînd am ajuns în Volovăț; am văzut podul, apoi am luat-o prin luncă să găsim un loc de scăldat. În sfîrșit am găsit așa ceva, ne-am dezbrăcat și… am constatat că apa era rece ca ghiața de ne dureau ciolanele dacă stăteai un pic într-însa. Totuși, am făcut eu pocinogul, ne-am muiat toți trei în apă și-am ieșit dîrdîind de frig pe ”plaja” formată din niște pietroaie atît de ascuțite încît era imposibil să te întinzi. Am mai trecut o dată prin apă, ne-am spălat șosetele, le-am pus la uscat, apoi am găsit o pajiște însorită unde ne-am întins cu fața la soare, făcînd ”plajă”. Am mai făcut cîteva raite prin apa mică (abia ajungea apa pînă la mijloc) care s-a mai încălzit pe la vreo 11. Am stat apoi și-am făcut multă ”plajă”. Cînd am socotit că avem destul (nici nu mai era chip de stat din cauza norilor care au invadat cerul și atunci se făcea frig, ne-am spălat, apoi ne-am pus pe mîncat (au rămas și pe malul apei vrei doi ”rahați” din jumătatea de kilogram de rahat dată de Țopa) (emoticon zîmbăreț). După o astfel de baie și de plajă minunată ne-am simțit foarte bine dispuși, veseli chiar. Am lălăit tot soiul de cîntece.

Am ajuns la internat, după ora 1. Cînd am intrat pe poartă fluieram cît puteam ”marșul metalurgiștilor” producînd impresii. Am mers la bucătărie unde dna Lucreția ne-a dat un castron de ciorbă și cu pîinea ce ne mai rămăsese am făcut un prînz foarte bun. Am rîs grozav la ideea că i-am fraierit pe toți și tot noi am ieșit bine. Așa se face treaba! …

Am mai stat un pic pe la internat apoi am ieșit în oraș. Am mîncat iar cireșe, iar Toader s-a dat de vreo două ori în tiribombă. Eu am așteptat pe-o bancă din fața cinematografului ”7N”. Trebuia să vină la 3, dar se făcuse 3.30 și n-a mai apărut Lia. A apărut însă Lucia care mi-a spus că a fost mama ei pînă la Lia și că nu era acasă. Cum am auzit asta, m-am ridicat foarte nehotărît și abătut și-am luat-o spre internat. Chiar de la doua întîlnire să-mi facă bucata…

M-am gîndit că mi-a tras o plasă și mă gîndeam ce-aș putea să fac mai departe. La internat nu era absolut nimeni. Mi-am scos servieta din valiză, hotărît să mai fac unele însemnări. Dar, copleșit de gînduri, n-am scris nici o jumătate de pagină. M-am enervat și m-am dus în oraș. Pe la linia ferată mă întîlnesc cu Toader. S-a întîlnit cu frate-su și i-a spus de condițiile lucrului pe la vară. Nu știu de ce nu mi-a mai prezentat asta într-o lumină prea bună… Am mers apoi prin oraș și ne-am plimbat la infinit pînă ce n-am mai putut rezista să stau în frig, numai în bluză. Am venit la internat să mă îmbrac dar – ghinionul nostru! – s-a făcut meditație, iar Prandea a făcut o ”listă neagră” cu cei absenți. Canadiana mea era la H.N.. L-am pus la cale pe Grigorean să-l scoată afară zicîndu-i că i-a venit de-acasă. Procedînd astfel i-am luat canadiana și imediat am tulit-o în oraș (amîndoi). Pe aici am făcut iar nesfîrșitele tururi și învîrteli prin oraș întîlnindu-mă de mai multe ori cu ”restul lumii” (N., Felicia și Theodora).

Cum mă plimbam așa  cu Toader, văd că apare Lia cu Lucia. Eu (către Lia): ”Bună! Ce s-a întîmplat?”. Ea: ”Dac-ai ști ce-am pățit! A venit unchiul și mi-a spus ce mă așteaptă. Ne-a văzut atunci împreună!”. Lucia a rămas cu Dragoș Scîntei mai în urmă, iar eu eram cu Lia în față. Așa am înconjurat o dată parcul, Catedrala și Biserica Evreiască. Deoarece urma să-i vină tutorii (soții Moraru) am plecat cu toții (trei: eu, Lia și Lucia) spre casa ei. N-a trecut mult timp și a venit și tantea sa. A trebuit să plec fără să mă observe (m-am înțeles cu Lia din priviri). Azi era tare abătută. O aștepta o nenorocire destul de mare. La întoarcere am mers cu Lucia care mi-a mai spus cîte ceva din cele auzite și zvonite. Rodica Pîrghie a și umplut orașul cu bîrfe despre mine și Lucia. Ica Grijincu se miră cum se împacă Lia cu Lucia, dacă eu vorbesc cu amîndouă. A întrebat-o pe Lia: ”Cum? Încă nu te-ai certat cu Lucia? Liviu te înșeală.” Și multe multe din astea. Nu le prea dau mare importanță, dar totuși mă enervează. Apoi Lucia mi-a cerut să-i jur, să-i dau cuvîntul de onoare că nu voi spune la nimeni și că nu voi scrie în Jurnal ceea ce-mi va spune. După ce mi-am dat cuvîntul de onoare, cam cu greu, și cu figuri teatrale, mi-a spus ceva dureros pentru mine (Poate urmărește ea ceva, dar n-o să mă las purtat de nas…). Mi-a spus că Lia corespondează c-un soldat de la Pompieri (din vecini). ”Întîmplarea” a făcut ca el să fie la poartă și mi l-a arătat și mie. Putea fi orice alt soldat.. Cică a văzut unul din biletele scrise pentru soldat (care a întrebat-o cine-i băiatul cu care vorbește), iar răspunsul ei suna cam așa: ”Ei! Un puștan! Vorbesc cu el de sanchi! Dă-mi un sfat cum să scap de el”. Nici nu știam ce să mai cred. Să fie oare ceva real sau e o farsă de-a Luciei? În cazul în care e adevărat voi ști cum să mă port. Cică discuția ar mai fi continuat astfel. Lucia către Lia: ”Lia, cum poți să-l înșeli pe Liviu?” Lia: ”Ei, așa-s băieții! Îi duci ușor de nas…” După ce mi-a spus toate astea a început să se vaite, zicînd c-a făcut o crimă și altele. Cum discutam cu ea, vizavi de casa ei, a venit mama Luciei și a certat-o, amenințînd-o că o spune dirigintei. Lucia:Ce-o să-i spun mamei? Că ești prietenul meu?”. Eu: ”Asta în niciun caz nu-i poți spune!” Mi-a spus că-mi va face rost de adresa aia.

Pe la 9.30 ne-am despărțit și-am venit tot un galop pînă la Liceul 1, frămîntat de gînduri. Sînt aproape sigur că Lucia vrea să destrame prietenia dintre mine și Lia și să-i ia locul. E ceva prea oribil și n-am să i-o iert. După ce că nu-i nimic sigur între mine și Lia, mi-am aprins paie-n cap pretutindeni. Lucia a luat bătaie acasă pentru că a întîrziat (așa a spus ea…), iar Lia sigur mănîncă bătaie tot din cauza mea. Iar la școală… atîtea discuții vor fi. Pe drum i-am ajuns pe H.N și pe Atănăsoae. Mi s-au lăudat că au furat cîțiva trandafiri din ograda Gostatului. Cum tot eram cam nervos și măcinat de gînduri nici n-am vrut să intru pe la internat. I-am îndemnat pe ei să mai facem o escapadă în seara asta. Am mers tustrei acolo; am vorbit cu un băiat de la Gostat să-l țină pe paznic de vorbă, iar eu am sărit cu cuțitul și-am cules un braț de trandafiri. Sînt tare frumoși, roșii dar nu miros absolut de loc. Am venit la internat, i-am curățat de boboci și de frunze, am făcut un buchețel destul de frumos pe care aveam de gînd să-l duc mîine la școală. Doar nu degeaba mi-am zgîriat mîinile… După ce-am terminat și cu ”aventura” asta, vroiam să mergem la furat cireșe cu Pitic Mihai și cu Costică Atănăsoae, dar pe drum ne-am răzgîndit.

De la 11 scriu încontinuu în Jurnal pentru ziua de sîmbătă. Mă doare mîna de-atîta scris. Am stat și într-o poziție foarte incomodă la scris. Am scris aici totul: și ce era și ce nu era de scris. Vreau să-mi aduc aminte de primele mele încercări… primele întîlniri, primele sărutări (care încă n-au avut loc). Acum e ora 1 și 15 noaptea, deci azi e deja mîine. Mi-am înfrînt somnul ca să-mi însemn totul fără să omit prea multe. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 380 Luni 15 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (108).


Duminecă 28 mai 1966. Noaptea trecută, absolvenții de la Liceul 1 au chefuit, nu glumă! Pe la 12 a venit unul Zup, beat, și a început să facă scandal. Înjura grozav și făcea lucruri nesăbuite. L-a îmbrîncit pe Atănăsoae pentru te miri ce. Dacă eram în locul lui Atănăsoae, îl pocneam de-i sărea beția. Ne enerva pe toți. Noroc c-a adormit.

Dimineața la 5 a venit și Toader de la banchet. Mi-a promis că nu rămîne (după ce dă florile) și totuși a rămas.

Pe la 7 a venit Mircea și m-a rugat să-i fac rost de un stilou și de o carte de limba română. Azi are examen la acest obiect. (a aflat subiectele de la M. Bujdei).

Azi am îmbrăcat cămașa de la Mircea, pantalonii cei gri, canadiana și de dimineață mi-am făcut treabă în oraș să-mi cumpăr o cravată. Azi erau închise magazinele

După ploile de pînă acum, azi dimineață cerul era senin. Dar numai pentru o oră. În restul zilei a fost tot timpul neguros și a plouat.

Toader a povestit cum a petrecut noaptea. A tras mult la măsea și s-a întreținut tot timpul cu Nenati Lucia (XE) și cu Doina Hlinschi (X F). Nenati l-a mai învățat să mai danseze și-acum se ține de capul lui (ar vrea să se împrietenească!). Cu Doina, de asemenea. Au intrat în intimități. (”Cine ne mai stă nouă în cale? Natalița!!). Toader a întrecut măsura… Acuma nu mai poate scăpa de ele și, pe lîngă toate, s-a compromis în fața Nataliei (chestia cu Doina H. a fost aranjată chiar de ea). Ne-a mai povestit ce făcea profesorul Teleagă (fizică), cum s-a îmbătat Croitoru (economie), cum dansa Ciobanu (fizică) și multe altele.

Dimineață am luat masa în Sala de mese înșirați pe lîngă mesele puse cap la cap. Noroc că eram puțini. De la 9 la 10 am stat în meditație. Dar n-am pus mîna pe-o carte, doamne ferește!

La 10 am avut pauză. Am mers cu Toader la Alimentara, ne-am luat o șocolată și cînd am ieșit afară ne-am întîlnit cu profesoara de rusă: ”Iar prietenii nedespărțiți!” Au observat mulți prietenia noastră, vizibilă și puternică. Toader și-a mai adus aminte că cei de la banchet i-au zis că noi suntem ca două jumătăți (deci el nu era întreg). Am mers apoi pînă în oraș, în plimbare. Pe drum, Toader a încercat să mă convingă să vin și eu la reuniune, diseară (tot cu clasele a XI-a). Nu-s eu de reuniuni. Începînd de aseară am devenit chiar pesimist (iar mă apucă). Mă gîndeam că ce rost are să învăț să dansez. Îndată îmbătrînești, apoi… nimic! Dacă ar fi – la un moment dat – toți așa ca mine, s-ar întoarce lumea cu susu-n jos! Noroc că nu mă apucă așa des, ca la-nceput.

De la 10.30 la 12 s-a făcut meditația, dar Prandea – a 8-a minune a lumii – a dat drumul la difuzor și ne-a delectat c-o muzică populară. N-am învățat nimic. Nici nu este prea mult de învățat acum, dar totuși…

După ce s-a dat masa, am jucat mult tenis cu Costică, pînă pe la 4. Deoarece ploua (o ploaie enervantă, de toamnă) am mers în dormitor, unde m-am întins pe patul confortabil și în timp ce ceilalți băieți se distrau, am adormit timp de vreo două ore. Cînd m-am sculat, am căpătat iar poftă de viață, de glumă, de rîs. În dormitorul 9 au dormit niște fete (între 12 și 16 ani, probabil niște sportive). Cu ceilalți băieți am început să ne aruncăm  cuvinte grele, printre uși. Ba ne zgîiam pe la geamuri. Ca în batjocură am aruncat un pantof înăuntru, dar a trebuit să o iau imediat la fugă; era pericol să mi-l pună pe ceafă. Apoi, nu știu de unde a apărut un șoarec. L-am apucat de codiță și l-am aruncat pe unul din paturi. N-am mai văzut cum au reacționat, căci iar am întins-o. Erau cam sălbăticuțe și mă așteptam la orice. După asta am ieșit pe-afară, am jucat tenis pînă la 6 (cînd ne-a luat Prandea la meditație). Toader s-a dus iar la școală. Costică s-a găsit să mă lămurească să vin și eu la vreo petrecere (”Mă, Liviu, cu giumbușlucurile astea ale tale, zău că ai avea succes”). Pînă la 7.30 am mai scris în Jurnal. La 7.30 – altă minune: Prandea ne-a dat drumul la dormitoare!

În seara asta este un fel de continuare a banchetului (azi fără profesori). Au venit tot soiul de eleve, care mai de care mai aranjate. Din dormitorul nostru se vedea clar cum fumau fetele în fața meditației de-a 11-a, unde acuma-i un fel de dormitor. Proastele!

În seara asta a venit Mircea și a rămas să doarmă la mine. Mi-a pus el pantalonii la dungă, sub pătură și cu cearșaful deasupra.

Luni 30 mai 1966. Am dormit destul de bine cu Mircea. Dimineața m-am sculat primul, l-am sculat și pe Mircea și înainte de ora 6 (adică înainte de a veni pedagogul) Mircea deja era plecat din dormitor. Dar aseară Prandea a făcut-o lată de tot și azi dimineață nu ne-a sculat nimeni. Fiecare a dormit cît a putut. Pe la 7 a venit și Haiuță și i-a urnit pe cei mai somnoroși. Eu am venit în meditație și-am mai scris Jurnalul (iar am rămas în urmă). Astă-noapte am avut un vis pe care ”n-am visat” să-l visez. Am visat-o pe B.M. într-o rochie veche, murdară, dar ea era curată și frumoasă. Un fel de iluzii…

Orima oră de emoții a fost la limba latină. Pentru azi am avut recapitulare și baba s-a gîndit că poate aicea s-o mai mișc un pic. Dar eu – clei. Mi-a pus cîteva întrebări, iar eu am luat iar poziția mutului. Profesoara s-a enervat – avea tot dreptul! – și m-a amenințat: ”Druguș! Tu riști să rămîi corijent pe vară!”. Eu m-am mulțumit să zîmbesc sarcastic. Doar știu de la Atănăsoae că i-a zis Nelu Alexinschi ce i-a spus baba despre mine: ”Druguș poate să nu învețe deloc la latină; dacă ăsta-i unicul obiect greu, îi dau drumul fără discuție”.

La economie politică Economul a întîrziat cîteva minute apoi a ascultat cu multă răbdare cîteva fete, după care ne-a predat ultima lecție din carte.

La muzică, băbuța ne-a făcut mai mult diriginție, explicînd, la urmă, niscai noțiuni de istoria muzicii. De acum trecem la recapitularea materiei.

Prima jumătate a orei următoare am fost liberi, iar fetele au început să danseze nevoie mare. Băimăcean era cîntăreața și-i dădea și din gură și la darabană. Halip era cu solzul, iar eu cu ”fluierul”. S-au făcut și sîrbe. Magopăț ”a dansat” cu Ica. Făcea niște figuri atît de comice că era imposibil să nu te pufnească rîsul. Ca de obicei, eu am sta deoparte, retras.

Azi l-am văzut pe Gherasim discutînd cu Nenati. Asta se bagă așa în om și-l compromite… Doina H: ”Vezi că te bate Natalița!”. Nenati a început să-i zică lui Toader că nu mai vorbește cu Scîntei Dragoș. Mă mir că nu i-a propus direct prietenie. Prea vizibil bate șaua. În pauză, Nenati era un pic veselă, iar eu am și găsit prilejul s-o înțep: ”Mai ai chef?”. Atît mi-a trebuit! În ora de chimie a început să mă bombardeze cu bilețele și să mă întrebe cine m-a informat. Din cele vreo 10 bilețele în niciunul nu i-am dat un răspuns clar, ci am ocolit-o, luînd-o cu alte teme, vorbind mai mult despre mine. În ora de educație fizică am stat în clasă deoarece terenul era plin de apă, iar sala nu era încă amenajată în urma banchetului. La engleză, spre neașteptarea noastră ne-a adus tezele. Cele mai bune: eu și Albu (8), Toader – 7, Costică – 6. Profesorul se îndoia de teza lui Costică și a început să-l ia la întrebări. Eu am vrut să-i spun ceva lui Costică. Pop m-a văzut și m-a apostrofat foarte serios: ”Druguș, dacă ești indisciplinat, te pot da afară!” Restul orei – adică la corectarea tezei – am stat degeaba.

În pauză i-am arătat lui Toader bilețelele de la Nenati (a rîs).

După masă am jucat tenis cu Costică. În acest timp a venit Mircea pe la mine și mi-a spus că ar avea nevoie de vreo 150 de lei pentru a-și cumpăra nu știu ce. Dar eu eram lefter. Pînă la 4.30 am citit din ”Mărul roșu”, o culegere de nuvele de autori ruși.

La 4.30 am plecat cu vreo 10 băieți de la internat la spectacol. Eu am luat-o prin oraș, apoi am venit la Casa de Cultură unde trebuia să-l aștept pe Toader. Dar se făcuse 5 și el nu venea. Crăpam de ciudă. Deodată îl văd venind tot o fugă de la internat. Am intrat repede și, în mare grabă, ne-am căutat locurile. Am mai stat un pic și a început spectacolul ”Vinovați fără vină” de N. Ostrovski – piesă în patru acte. Mi-a plăcut și m-a impresionat această piesă. Jocul de scenă al mamei lui Neznanov a fost cu totul mișcător. La urmă a fost duioasă și întîlnirea dintre Neznamov cu mama lui. În sală puteai vedea multe femei și fete cu batista la ochi. Cele patru acte, cu pauze destul de lungi (au avut decorururi foarte diferite de la un act la altul) ne-a ținut pînă la 8 și 10. Dar vai de masa noastră. Aproape nimeni n-a mîncat macaroanele cu (puțină) brînză și n-a băut ceaiul care nu era nici cald nici rece. Rămîneam flămînd dacă lui Toader nu i-ar fi venit de-acasă. Am fost la sala de valize și-am mîncat împreună pe săturate (pîine albă și piftele, prăjituri și mere). Pe la 8.45 am intrat în meditație. Pînă la 9 n-am mai avut ce să învăț. Seara la 9 Mircea era prezent la mine. El s-a culcat, iar noi ceilalți ne-am dat pe veselie. Am pus dulapu-n ușă și am făcut niște sîrbe, cu comandă. Cînd  a venit Haiuță, toți eram în paturi. Toader a dat dulapul din ușă, la cererea lui Haiuță. Drept pedeapsă ne-a spus să ne mutăm cu toții în 19, iar cei din 10 să vină în 11.

Marți 31 mai 1966. Astă noapte eu am dormit în patul și așternutul lui Arcadie iar Mircea a dormit singur.

Ieri, toată ziua a fost înnourat și ploios. Azi, la fel.

Dimineața, Mircea s-a sculat înainte de 6, iar la 6 era plecat. Cînd a venit Haiuță prin dormitoare, a începînd să strige, arătîndu-și originea…

M-am obișnuit acum ca în fiecare seară să-mi pun pantalonii la dungă sub cearșaf. Port tot cămașa de la Mircea. Ieri am avut o cravată albastră ce o primisem eu de la bunița. Azi am luat-o pe cea neagră. Amîndouă se potrivesc.

Începînd de ieri, elevii claselor a 9-a și a 10-a de la Liceul 1, învață și ei dimineața. Acum sîntem cu toții în meditație și parcă mă simt stingherit. Aseară și azi dimineață am citit din ”Mărul roșu”. Am găsit cîteva vorbulițe de duh, pe care, ca de obicei, mi le-am notat. Iată-le:

Racul, știe fiecare/ E viteaz nevoie mare // Dar cănd lupta e în toi/ El se trage înapoi”.

” – Și după aia? – După aia, piți gaia”    ”Iubește și te-nmulțește că pe noi nu ne privește”

”E atîta strălucire-n jur/ Văzduhu-i de cleștar // Sclipește-al cerului azur/ E primăvară iar!”

Azi, la ora de română, mi-am continuat obiceiul de a mă uita fix în ochii tinerei noastre profesoare. La sf orei, dînsa m-a pus să vorbesc despre lecția nouă, crezînd că am fost foarte atent. Dar eu am văzut numai ochii și nimic altceva; de auzit – mai puțin! M-am făcut de rîs c-am început să le bolmojesc…

La ora de l rusă, a început Nenati cu ”corespondența”. Am primit niște bilete c-am rămas uimit de ”filozofia” ei. La un timp mi-a venit și să rîd! Mă întreabă cum nu mă plictisesc eu în lumea asta? Ea se plictisește de moarte și nici o carte, nici un spectacol, nimic n-o mai satisface. Lumea înconjurătoare o numește ”societate inferioară”. I-am răspuns, dar n-am fost de acord cu ea în niciun caz. Scrie Nenati: ”Fără modestie, sînt o bună filozoafă”. Eu: ”N-am nimic împotrivă”. Am mai făcut un schimb de tîmpenii din astea pînă m-a enervat și am încercat să-i dau fiecare răspuns cît mai laconic și mai tăios. Ea însă – ca scaiul de oaie! Asta-mi mai trebuia acum.

La dirigenție, baba ne-a făcut teorii și i-a prezentat fiecărui elev situația sa. La matematică, Hrișcă a scos-o pe Buhai la tablă; n-a știut nimic și profesorul i-a pus 2. A început să-i înșire că habar n-are de materie (just!). Și finalul: ”Să nu mai trimiteți cunoștințe și intervenții că mai rău faceți!” Cu asta a ieșit foarte nervos din clasă. Acum B.M. are la sigur 3 obiecte căzute – deci ”repechinche – șepte ani în clasa zecea”. La ora de cor nu s-a cîntat. Probabil profesoara a pus note, iar noi – cei patru băieți care-am mai rămas la tenor – ne-am petrecut ora povestind. După oră m-am dus la dirigintă să-mi semneze un bilet de voie să merg la film (Toader n-a mai îndrăznit să meargă la Zăicescu). Diriginta a început să facă nazuri: că nu știe dacă-i bun filmul, dacă-i voie și alte ”motive” (nu mai am de învățat?). Apoi mă întreabă cu cine voi merge. N-am ce face și-i spun că merg cu Toader. Diriginta se duce în cancelarie, se sfătuiește cu Zăicescu și alți profesori să vadă dacă-i voie. Vine la mine rîzînd și-mi spune: ”Cum să vă dau eu voie? De unde știu eu  ce tineri și ce domnișoare merg cu voi? Ei! Dacă merge și domnișoara Hasna Lucia, poate-ți dau drumul…”. Cînd am auzit de la băbuță că eu aș avea legături cu Hasna m-a apucat rîsul. Să-i zic că nu-i adevărat, ar avea motive să creadă c-o apăr și iese mai rău. Am rîs și eu odată cu ea și gata. Dar, imediat apare și Zăicescu, tot rîzînd, și spune: ”Nu tovarășa dirigintă! Dacă merge Hanuseac Teodora dintr-a 11-a, atunci dați-i drumul”. M-am mulțumit să rîd și la auzul acestei replici și-am plecat apoi în clasă. (Cînd m-am uitat la Zăicescu am văzut că se uita la mine și rîdea grozav). Cînd a venit în clasă, Zăicescu m-a mai întrebat: ”Și zici că merge și Gherazim?” Eu: ”Da, ar vrea să meargă”. Zăicescu: ”Bine, măi! Vii la mine după ore!”. Tot timpul cît vorbea cu mine zîmbea, nu știu de ce. Cît tărăboi pentru o simplă semnătură! Și cînd mă gîndesc că am putea vedea filmul și fără asta, hușchindu-ne pur și simplu…

În ora de naturale, Zăicescu a ascultat. A întrebat ce înseamnă cuvîntul ”apatie”. M-a pus pe mine să-l explic; n-am știut să-l explic așa bine și a pus-o apoi pe Nenati să explice. Aceasta a început-o cu filozofia ei. Nenati: ”Apatic este unul căruia nu-i place viața”. Zăicescu: ”Dar lui Druguș îi place viața, nu-i așa, măi?!”. În ora asta am rîs grozav, mai ales atunci cînd Zăicescu a întrebat-o pe Teleagă Vioricadin ce-i format corpul omenesc?”. Asta probabil dormea, căci a dat un răspuns minunat: ”Corpul omenesc este format din cap și coadă”. N-am rîs de mult cu asemenea poftă. În ora asta Nenati mi-a mai scris un bilețel. A îndrăznit să mă numească ”my friend”. Apoi, în alt bilet: ”Să nu crezi că mă interesează mai mult Gherasim...”. Ce-o mai urmări cu asta, cam greu de priceput. Cert este faptul că îi voi da toate planurile peste cap.

După ore l-am căutat pe Zăicescu la cabinet și mi-a dat semnătura pentru care s-a făcut atîta tărăboi. N-am crezut c-am să ajung la Zăicescu să-mi semneze. Acesta m-a întrebat: ”Gherazim n-a îndrăznit să vină la mine?” Eu: ”Nu știu!”.

După ce-am luat masa l-am căutat pe Gherasim să mergem împreună la film. Cum nu l-am găsit aici am pornit în oraș să-l caut. Dar nici în parc, pe banca lui preferată nu l-am găsit și nici la cinema ”Unirea”. Am venit înapoi la internat, supărat pe el și hotărît să-l muștruluiesc un pic pentru fenta asta, cînd îl voi întîlni.

Pînă la 5 nici n-am învățat, nici n-am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș să fac ceva cumpărături. Pe la linie m-am întîlnit cu Toader. De la cîțiva pași i-am spus: ”Măi Toader, mi-ai belit obrazul!” Apoi, supărat i-am spus ce și cum s-a întîmplat. El a fost cu Natalița și cu Doina la film. L-am luat și pe el în oraș și discutînd așa, totul s-a împăcat. Toader: ”Mă, dacă vrei tu, merg și eu mîine la film”. Eu: ”Bine”. Am mers la librărie și am făcut o mulțime de cumpărături. Am luat un caiet de 10 lei (cu coperte cafenii pentru Album), două pixuri albastre (doi lei bucata) + trei rezerve. Sistemul după care sunt făcute aceste pixuri m-a impresionat. E foarte simplu și parcă mă gîndesc cum nu s-a gîndit nimeni pînă acum să facă așa ceva. E f practic. Mi-am mai luat mine pentru creionul automat și-un carnet de însemnări (cu pătrățele, coperte veline, 4 lei – volumul al III-lea la Însemnări de buzunar). Am dat și pe la lenjerie de unde mi-am cumpărat o cravată de 25 de lei (un albastru strălucitor împătrățit cu negru).

În pauza de 7 am mers cu Toader pe asfalt, dincolo de Rădăuți (Toader a fumat două țigări). Am povestit o mulțime de întîmplări din viața școlară. În D o fată l-a botezat pe Garabet Ibrăileanu zicîndu-i Garibaldi Brăileanu!

După 8 a venit Mircea pe la mine, Mi-a spus că a vîndut pixul cu 15 lei! (de la 4 la 15!). Ca de obicei, seara am făcut o baie generală și mi-am pus pantalonii la dungă. Aceste două obiceiuri sînt foarte sănătoase și n-aș vrea să mă debarasez de ele.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 376 Joi 11 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (104)


Joi 19 mai 1966. Azi ”am dat deșteptarea” la 5 făr-un sfert.

M-am spălat pe îndelete, mi-am periat mult hainele, am cusut un nasture la uniformă și m-am învîrtit la infinit prin dormitor pînă s-a făcut 5.30 și-am venit în meditație unde mai erau vreo 5 băieți.

Azi vremea nu e prea favorabilă. Cerul e străbătut de nori albi, mici și deși care, mai tîrziu, s-au transformat în nori negri, de ploaie.

De pe la 5.30 la 6.30, la rugămintea lui Atănăsoae și Achihăiei S. (vecini de sat, Zamostea) am făcut rezumatul lecțiilor ”The London Hotel and Restaurant Workers on Strike” and ”Light Downs upun Johnny Casside”. După părerea mea le-am făcut foarte bune și dacă-mi făceam și mie așa ceva tot făceam teza pe-un 9 sau 10. I-am scris două foi. A început să mă doară capul. Cred că e din cauza somnului; să dormi numai 5 – 6 ore pe noapte atîtea seri la rînd nu e prea ușor. După ce-am făcut cele două rezumate am citit prima nuvelă din antologia ”Nuvela americană contemporană” intitulată ”Polițaiul și Imnul” de W. Sydney Porter. Numai pentru faptul că mi-au plăcut această nuvelă am depus un efort ca s-o pot termina. Pe la 7 n-am mai rezistat. Am pus capul pe bancă și pînă la 7.30 nu m-am sculat. Totuși, după jumătate de oră de somn parcă m-am mai refăcut. Cînd am coborît la masă am trecut pe la pompă și am ținut fața în pumnul cu apă. Trecîndu-mi astfel mahmureala, am căpătat chef de vorbă și de glumă.

La masă am început să povestesc nuvela lui Toader și lui Costică. Mi-am pus ceai în cană și, rîzînd împreună cu cei doi, am uitat să mănînc și, pe cînd ceilalți au terminat de mîncat și-au ieșit afară, eu abia am început să mănînc. (Imnul și polițaiul. O frunză uscată – cartea de vizită a lui Moș Gerilă! Încercările unui șomer de a-și găsi un adăpost de iarnă prin săvîrșirea de infracțiuni. Toate acestea însă – încercarea de a sparge o vitrină, de a mînca pe gratis, furarea umbrelei, acostarea domnișoarei, stingherirea liniștii – îi sînt iertate sau trecute cu vederea de polițiști. Cînd, în sfîrșit, șomerul s-a hotărît să lucreze undeva, vine un milițian și-l întreabă: ”Ce faci aici?”. Șomerul: ”Nimic!”  Atunci milițianul îl somează: ”Vino cu mine!” Peste cîteva zile Tribunalul Polițienesc îl trimite 3 trei luni pe insulă…).

Am mers împreună cu Toader la școală. Cînd ajungem la vreo ușă sau poartă ne dăm unul în spatele celuilalt și, cu o risipă enormă de politețe, spunem: ”Intră!” – ”Nu, mulțumesc! După tine!” și ne codim așa minute întregi pînă se hotărăște unul să intre. Cîteodată ne învoim să intrăm primii, cu rîndul: o ușă el, o ușă eu. Prostii…

La școală fetele au adus mulți bujori și aveam ce împușca (cu petala așezată pe pumnul semideschis) spre spaima fetelor.

La limba română a predat toată ora opera lui Hogaș și s-a citit fragmentul ”Singur”. Fiind o descriere reușită și cu unele note de umor, mi-a plăcut. În general, îmi plac descrierile de natură.

În pauză am primit prin Pîrghie o poezie în limba engleză și mi-a cerut s-o traduc. Cînd mi-am aruncat ochii peste ea, n-am înțeles decît cîteva cuvinte. Restul, nu știu ce dracu, îmi sînt complet necunoscute. Am întrebat-o de unde o are. ”De la Melexina”. Atunci am discutat puțin cu ”ea”. Nu-s supărat pe ea, dar am aceeași relație pe care o am cu Albu sau cu oricare altă fată din clasă. La istorie, a ascultat aproape toată ora. Eu am mai citit o nuvelă, între timp. A fost Storoj și a mai făcut o dată înscrierile pentru excursii. M-am înscris la amîndouă, iar la cea mai recentă am achitat-o (100 lei). Pentru excursia de la vară s-au mai înscris două fete: Moroșan Maria și Sfichi Ana. Am mai primit un bilețel de la ”ea”. La început a vrut să ”gavarească”, dar i-am făcut semn să scrie. A scris sub aceeași formă ca și pînă acum: (”L iviu, poți să traduci? L ia”) (L.D.: grafia mai avea un schepsis imposibil de redat cu ajutorul tastaturii: Primul L este scris deasupra lui iviu, iar ia este scris sub L). I-am răspuns.

La limba rusă s-a făcut toată ora recapitulare. Nu știam nimic și cum parcă mă încerca o durere de cap am stat toată ora cu capu-n mîini și n-am răspuns nimic.

În pauză, mă plimbam cu Toader pe coridor cînd vine Atănăsoae să-mi aducă un bilet de la Zamostea (A.S.) (L. D.: probabil Achihăiei S., cea care mi-a cerut să-i fac un rezumat și care vroia să-mi mulțumească). Mi-a cerut să-i dau imediat răspunsul, dar n-am chef să-mi fac de lucru cu ea și m-am hotărît să nu-i răspund (ca și biletului semnat de A. Doina, din clasa IX-a B).

La naturale n-a ascultat. Mi-a pus vreo trei întrebări și le-am ”cam” știut..  Sper să-mi fi pus un 8 (ca să nu-mi modifice media). Chiar sînt curios cît mi-a pus. În oră am primit un bilet de la Lucia Nenati în care îmi face observația că ”ieri la film am rîs de ea, împreună cu Gherasim” și că ei nu-i place ca cineva să rîdă de ea că se face foc”. Nu i-am mai răspuns, cu toate că mi-a cerut asta. Halip Niculai mi-a arătat cum se poate desena foarte practic o pară. Punînd cap la cap degetele arătătoare și cele mari.

După ora de naturale am mers la internat cu Toader și cu Costică. Lui Toader i-a venit maică-sa de-acasă. Cu această ocazie mi-a povestit cît de mult ține la el și–i împlinește dorințele. După ce-am luat masa am mers cu Costică în oraș să-mi iau o minge de tenis. Deoarece la ”Sport” era închis am încercat la ”Tutungerie”: ”Aveți mingi de tenis?” – ”Să vedem, poate mai sînt” și mi-a scobit o minge, spre mirarea lui Costică.

La internat am vrut să joc tenis, dar Haiuță a încercat să mă ia pe departe: aștepta rugat. L-am înjurat în gînd și l-am lăsat să-și păstreze cheia de la sală. Am jucat cu Costică în meditație. Apoi am jucat cu Chifan și m-am încălzit la culme. Îmi face plăcere să joc cu unul egal sau mai bun ca mine. Depun toate eforturile pentru a cîștiga și, în felul ăsta, învăț să joc mai bine.

De vreo săptămînă m-am obișnuit să țin în buzunarul pentru batistă din stînga carnețelul pentru însemnări, stiloul și creionul automat.

Pînă la 3.30 am stat vreo jumătate de oră pe dîmbul de lîngă teren unde se adună, de obicei, toți băieții de la internat și stau la soare.

De la 3.30 la 5 i-am făcut lui A.S. și lui Atănăsoae rezumatele lecțiilor ”The March of the Workers” și ”Rapid Forward Movement”. În pauză am jucat tenis. De la 5.30 la 7  m-am muncit într-o singuură direcție: am tradus poezia dată de Melexina. Poezia este scrisă într-o limbă veche și cam încurcată. Cu greu, și cu multe traduceri libere am reușit s-o scot la capăt. La masă, Costică a încasat o palmă de la Prandea pentru că a fluierat. În pauză iar am jucat tenis cu Costică. De la 8 la 9 am încercat să mă uit pentru teza la română, dar am amînat pentru dimineață. După tradiționala baie și frecție cu apă rece, am venit în meditație și-am stat pînă la 10!

Vineri 20 mai 1966. Dimineața m-am sculat singur la 4.30, m-am spălat și m-am echipat după ce am făcut o înviorare bună. După ce mi-am cusut cureaua de la ceas am venit în meditație la 5.15. De la 5.30 la 7.30 am citit încontinuu la limba română reușind să parcurg de două ori întreaga materie. N-aș vrea ca tocmai la limba română să scot o notă mică.

Ieri vremea a fost foarte schimbătoare. Cînd cerul era complet înnourat și chiar bureza – cînd cerul era foarte senin și soarele dogorea. Azi dimineață a fost foarte înnourat și chiar a burezat un pic.

S-a făcut înviorare. Toader continuă să-și scrie însemnările, dar după timpul în care le scrie îmi dau seama că-s destul de sumare. Am mai bine de o săptămînă de cînd dorm numai cîte 5-6 ore pe noapte. Mă simt tare consumat și de multe ori mă doboară somnul și oboseala. De acum voi încerca să reintru în normal, adică să mă culc și să mă scol în rînd cu toată lumea.

Azi dimineață trebuia să fiu la școală la 8 făr-un sfert pentru a începe teza la română. Am ajuns însă la fără 10 și profesoara tocmai terminase de scris subiectul pe tablă: ”Demascarea exploatării sociale în operele scriitorilor D. Th Neculuță, Șt.O. Iosif, P. Cerna și O. Goga.” Am scris aproape patru foi. Halip N a avut scrise pe bancă cîteva poezii și mi le-a suflat și mie. Deoarece caietul meu a rămas în D, am dat teză pe două foi duble.

Ora de fizică s-a scurs încet, în laborator. După ce a ascultat o elevă a predat restul orei și a făcut iar experiențe plicticoase.

În pauză, i-am dat ”ei” (b.m.) traducerea poeziei din limba engleză. Ea a rîs, a copiat-o, restituindu-mi ”originalul”.

La latină, pentru azi nici nu m-am uitat în carte; cuvinte – ioc. Și nu știu cum naiba se brodește că începe baba să-i caute pe cei care n-aveau note destule. Cum eu aveam o singură notă, căpătată ora trecută, imediat m-a agățat să ies la ascultat. Am începu să-i îndrug motive și scuze poate-poate m-o lăsa-n pace (am avut teză la română, voi învăța mai bine data viitoare). Profesoara: ”Tu ai o singură notă. Ți-ai bătut joc de limba latină de cînd ai venit în clasa asta. Uite, tu trebuie să dai și extemporal!” Eu: ”Am să dau, tovarășa profesoară!” Ea: ”Stai jos, băiete!”. Văzîndu-mă scăpat, m-a apucat veselia. Profesoara a făcut o analiză a notelor obținute la limba latină după care a ascultat doi voluntari (care-au luat cîte-un patru) și a predat lecție nouă.

Abia azi am aflat că are loc o eclipsă. ”No, ce-i cu eclipsa, nu se vede nimic?” Profesoara m-a mai întrebat o dată un viitor anterior (paremi-se ”a vedea”). N-am știut nimic și m-a cam apostrofat: ”Tu parcă nici n-ai fi în clasă”.

Înnourarea de azi dimineață a dispărut lăsînd loc unui cer senin, brăzdat din cînd în cînd de nori albi.

Chiar în pauza care a urmat s-a văzut începutul și faza maximă a eclipsei uitîndu-mă printr-o sticlă afumată. Am văzut clar bucățica de soare care a mai rămas ”întreagă”. S-a făcut mai întuneric, parcă era dimineața înainte de răsăritul soarelui; se făcuse și un pic frig. La geometrie profesoara ne-a lăsat jumătate de oră liberi, de capul nostru, să vedem eclipsa. În acest timp am mai citit din nuvele. (De spus repede: ”Eu pup poala popii, popa pupă poala mea”). În a doua jumătate a orei de geometrie mi-a venit somn. Am pus capul pe bancă și pare-se că că pînă la sf orei am ațipit un pic. S-a uitat o dată Hrișcă la mine, dar eu nu l-am văzut…

La l rusă s-a făcut gramatică. Un bilețel de la ”ea”: ”Ce înseamnă maree”. Eu: ”Întreab-o pe Lucia”. Apoi toată ora poșta a funcționat încontinuu. Am flecărit – în bilețele – despre supărarea mea urmată de încăpățînare. Ea: ”Nu știam că ești și încăpățînat”. Eu: ”Să știi, de-acuma”. Profesoara de rusă a prins-o pe Nenati desenînd femei. Nu i-a făcut nimic.

După ce-am luat masa, Toader s-a dus să se întîlnească cu N. pe banca lor preferată de lîngă chioșcul lui Goraș. Eu am început să joc tenis, dar nici n-am dat de cîteva ori cu paleta că l-am văzut pe Mircea venind spre mine. Mi-am închipuit că poate-mi aduce bani de excursie. Dar m-am înșelat. Cum ne-am întîlnit m-a anunțat că a încurcat-o și încă serios de tot. L-a prins cu trei călători în cursă fără bilet. Controlul i-a făcut proces verbal și i-a dat 300 lei amendă. Am mers cu el la poștă și am scos atîția bani cît am putut să scot, adică 75 de lei. Am trecut prin oraș, m-am alimentat cu mine pentru creion, am luat două înghețate de doi lei și-am venit la internat unde-am stat degeaba pînă la 5. Am citit ultimul număr al revistei ”Urzica” și nici n-am știut cînd a trecut vremea.

Timpul e iar frumos și cerul e senin.

La 5 a venit Toader de la întîlnire și, vesel, mi-a propus să mergem la spectacolul ”Patima roșie” de la Casa de cultură. Pedagogul de serviciu era Haiuță. Acesta i-a spus lui Toader cu înțeles: urciorul nu merge de multe ori la apă. Totuși el mai încearcă o dată. Ca să fiu și eu în ordine cu biletul de voie, ne hotărîm să fabricăm așa ceva. Nu e greu. Iau o semnătură de-a lui Zăicescu, încerc să văd dac-o pot face și-i trag una pe biletul de voie de credeai că-i semnătură de ministru. Tot eu mă duc la Haiuță, cu inima-n dinți și-i declar: ”Tovarășe pedagog, noi mergem la spectacol”. El: ”Bilet de voie, ai?”. Eu: ”Am”, și-i dau biletul foarte calm. Se uită un pic la semnătură și întreabă, zîmbind: ”A cui-i mă, semnătura asta?” Eu neștiind ce să-i răspund și temîndu-mă să-i spun că-i a dirigintelui, întreb: ”A cui poate să fie?” apoi Toader, mai îndrăzneț: ”a tovarășului diriginte!”. N-a terminat de zis și ne-a apucat un rîs nebun. Rîdeam de ”bafta” noastră și de faptul că ni s-a înfundat așa grozav. După asta, văzînd că nu merge, ne-am zis: ”Ia mai dă-l dracului. Noi mergem și-așa”. Ne-a chemat înapoi. El juca tenis și tocmai rămăsese în pană de minge. Eu aveam două în valiză: una a mea și una lui Popovici D. Eu: ”Dom pedagog, dacă vă dau o minge, ne dați voie?” El: ”Da!”. Am sacrificat imediat mingea lui Popovici și-am fost liberi! (dacă întreabă Popovici unde-i mingea îi voi spune: la Haiuță!).

Am luat-o pe str. 23 august spre Casa de Cultură. Pe drum ne-am întîlnit cu Telucu Piecnița care ne-a anunțat că spectacolul de la 5 s-a amînat pentru ora 8 și pe lîngă toate, nici Ilinca Tomoroveanu nu vine. Totuși, am mers la Casă și ne-am luat bilete pentru ora 8.

În tot orașul se fac mari transformări și îmbunătățiri. La Casa de Cultură se văruiește și se tencuiește. În oraș se repară gardurile, se curăță șanțurile, se plivesc florile. Înspre Putna s-au asfaltat trei km de șosea și asta numai în cîteva zile!!! Care-i motivul? Și n-a fost greu să-l aflu. Toată lumea vorbește de vizita tov. Nicolae Ceaușescu în regiunea noastră, trecînd, bineînțeles, și prin Rădăuți.

După ce ne-am luat bilete am venit la scrîncioburile din părcușorul copiilor și ne-am dat pînă ni s-a făcut iar rău. Am mers apoi la internat, plimbîndu-ne pînă la ora 7. Deoadată, ne-am adus aminte că la 7 trebuie să luăm masa. Atănăsoae era cu noi. L-am lămurit să mergem cu taxiul la internat. Am mai pus eu o vorbă  și Atănăsoae a fost de acord numai să-i dăm noi odată banii. Zis și făcut. Am luat taxiul și am ajuns imediat și foarte comod la internat. Eu am plătit taxiul cu banii lui Tanasă. La poartă era Simeria Virgil și cu Halip Florea care, cînd au văzut taxiul au sărit să deschidă poarta neștiind ce ștabi mari aveau să coboare… Pe urmă ne-am distrat cu toții. După ce-am luat masa am plecat cu Toader din nou la scrînciob unde trebuia să ne întîlnim cu Telucu. L-am văzut însă pe Viforeanu și-am întins-o. Apoi ne-am întîlnit cu Telucu care mi-a spus că semăn tare bine cu fratele meu; cică parcă sîntem gemeni.

Am intrat la teatru de la 8.30 la 11 (fără nicio învoire de la internat). Primele două acte am stat la balcon, făcînd un pic de scandal. Pînă a venit un oarecare care ne-a făcut observație, n-am luat piciorele de pe scaunele din față, fiindu-ne foarte comod. Comedia tragică ”Patima roșie” de Mihail Sorbul a fost interpretată de un colectiv de artiști de la Teatrul ”I.L. Caragiale”. (Țicnitul: ”tu judeci cu coloana vertebrală”; ”un dobitoc inteligent”). Piesa mi-a plăcut. Am ajuns destul de tîrziu la internat. Am aflat că Haiuță n-a zis nimic rău de noi.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 364 Sîmbătă 30 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (92).


Miercuri 20 aprilie 1966. Ieri, Costică a fost la antrenament la lupte și aseară am tot rîs de el – luptătorul.

Dimineața m-am trezit odată la 5.15. Soarele strălucea puternic. N-am vrut să mă scol cu toate că nu mai puteam adormi. Acum, cînd eram pe jumătate adormit, puteam visa f. ușor tot ceea ce doream. Și-am visat-o… M-am sculat la 6 și 10. A trebuit să mă spăl la pompă deoarece de ieri s-a stricat motorul și cred că vreo săptămînă de azi înainte tot afară ne vom spăla.

Azi, parcă e mai minunat ca ieri. Un cer clar și soarele sus pe cer la o oră destul de devreme. Iarba de un verde crud parcă aspira viață: aerul nu era rece și nu cred că este o plăcere mai mare decît să stai afară într-un decor ca acesta. M-am hotărît să-mi fac azi dimineață o fotografie, fiind o zi așa de clară. Am făcut-o în grădina internatului și sper să iasă bună.

Prima oră am avut limba latină. Halip Neculai și Nasadniuc au dat extemporal în prima bancă. În prima jumătate de oră am stat cu Geta Broască. Pt azi am avut de făcut niște propoziții (temă acasă). Nu le-am făcut și profesoara m-a apostrofat iar: ”Băiete, tu nu vrei să ajungi la nivelul clasei!”. În cealaltă jumătate de oră, profesoara (Badac Artemiza) mi-a dat caietul de teză și a trimis-o pe Nenati în locul lui Broască ca să mă ajute să fac corectura. Am avut destule greșeli și mi-a pus minus 6 (cu 7 în oral: media 7!). Cît am făcut corectura cu ea am vorbit despre caietele de însemnări. I-am spus că-l țin în valiză la internat. Ea l-a pictat pe coperți ”Caiet de lectură suplimentară” și n-are grijă că-i umblă cineva. În această oră a venit profesoara de educație fizică și cu diriginta și au făcut alegerea pentru balet. N-au fost alese numai acelea prea grase, care-s navetiste și care-s căzute. În baza ultimului criteriu, B.M. n-a fost aleasă. La limba română profesoara a controlat temele acasă (despre D.Z.). Eu am făcut-o cam aiurea pe vreo două foi și jumătate, să fie făcute. A căzut norocul pe mine și mi-a luat caietul la corectat. A promis că pune note și le pune în catalog. Am sfeclit-o. Ora de educație fizică am petrecut-o în clasă, de capul nostru. Eu am stat mai mult în locul meu și nu m-am expus prea mult. Gozec a încercat să facă o glumă pe seama mea (”fiecare pune mîna pe măgarul său”, și pune mîna pe mine), dar l-am apostrofat bine.

Zilele trecute am găsut două demonstrații care la început par a fi bune; le sînt date și explicațiile. Prima: 2 = 3. Iată ”demonstrația”: 1) 4-10 = 9-15; 2) 4-10 + 6 ¼ = 9-15 + 6 ¼ ; 3) 22 – 2×2 – (5/2)2 = 32 – 2x3x5/2 + (5/2)2; 4 (2 – 5/2)2 =(3 – 5/2)2: 5) 2 – 5/2 = 3 – 5/2; 6) 6) 2 – 5/2 + 5/2 = 3 – 5/2 + 5/2; 7 2 = 3.  Greșeala e la operația nr 4 pentru că dacă pătratul a două cantități sînt egale, nu reiese că și aceste cantități sînt egale între ele. Ex. (-5)2 = (5)dar -5 nu este egal cu 5! Sau, alt exemplu: (-1/2)2 = (½)2, dar (-1/2) nu este egal cu (1/2).

A doua demonstrație: 4 = 5 sau 2×2 = 5    1) 16 – 36 = 25 – 45;  2) 16 – 36 + 20 ¼  = 25 – 45 = 20; 3) 42 – 2×4 x9/2 + (9/2)2  =  52 – 2x5x 9/2 + (9/2)2     4) (4 – 9/2)2 = (5 – 9/2)2 ; 5 4 – 9/2 = 5 – 9/2; 6) 4 = 5;  7) 2×2 = 5. Greșeala este tot la operația nr 4 cînd am extras radicalul.

Cu toate c-am părăsit secția științifică și nu mă mai ”pasionează” matematică, mă interesează totuși să știu unde este greșeala în asemenea ”demonstrații”.

După ora de educație fizică am avut fizica. A ascultat-o pe Albu (8) apoi a predat despre voltmetre și difuzoare dictîndu-ne f amănunțit și explicit.

La economie politică a fost ascultată eleva Gherasim Elvira. Aceasta nu prea era sigură de cunoștințele ei și a mai citit din caiet sau de pe carte. Profesorul (Croitoru Dumitru) a surprins-o  și atît ne-a trebuit. Jumătate de oră a fost cheltuită cu morală, analiza acestui fapt (furt), s-a judecat cazul și s-a stabilit pedeapsa. Cu toate că a mai întrebat și alte eleve ce pedeapsă să-i dea, tot el a hotărît. Ca să rămîntă ”totul în familie” și să nu-i dea vreo pedeapsă după noul Regulament (eliminare) i-a pus nota 2 în catalog și ora viitoare va fi altă examinare, mai serioasă. Asta e așa că numai nu-i spune că vrea s-o lase corigentă… În restul timpului a predat lecția nouă.

Pînă aici au fost orele în care am fost împreună cu ea. Aproape în toate orele și în special în cea de economie am privit-o insistent și îmi apare mereu tot mai frumoasă și delicată. Reciproc, și ea își întorcea capul în așa fel încît să o pot privi. Îmi place.

La engleză și pe azi am venit nepregătit. Pînă acum puteam să nu citesc niciodaată din carte dar știam bine pentru că lecțiile erau foarte ușoare. Dar acum materia e foarte serioasă și eu continui să procedez la fel. Azi l-a ascultat pe Costică Lungu (3) și pe Toader (8). Au mai rămas vreo 6 – 7 fără notă. A predat apoi ultimele două strofe ale poeziei și ne-a dat pentru acasă să facem rezumatul poeziei.

Pînă la amiază s-a înnourat o dată, apoi s-a făcut iar frumos și cald și pînă seara soarele a strălucit liber. Azi dimineață la ușa de la intrare au stat profesorii Iacob Kamil și Petru Storoj. Kamil controla de cravată și cine nu avea era liber să plece acasă. Nu era primit în școală. Storoj avea fetele în primire. Le controla dacă aveau matricolele pe baloane sau pe uniformă. Azi în toată școala (cîți au reușit să intre) n-am văzut pe cineva fără matricolă, băiat fără cravată și fată fără panglicuță. După ce am luat masa, la ora două, Toader s-a dus cu aparatul în oraș (un fel de întîlnire cu Natalia). El a făcut bilet de voie semnat de tov Zăicescu, dar tot l-a pus absent. Eu m-am dus pe hipodrom de unul singur, m-am tolănit pe iarbă, m-am descălțat ca să fiu mai sprinten și-am început să-mi cioplesc frumos o vargă. Am stat acolo în liniștea și singurătatea naturii pînă cînd a trebuit să vin de nevoie la internat căci se făcuse 3.20. Pînă la 4 am scris în Jurnal, iar de la 4 la 5 am stat de vorbă cu Toader despre ”ale noastre”. Mă îndeamnă să întreprid ceva, să fiu mai îndrăzneț. Degeaba, eu mă mulțumesc doar să o admir. În pauză am mers cu el în plimbare pe asfalt și ne-am cumpărat împreună o ciocolată ”Orient” de 7.55. Acum avem amîndoi bani. Eu de la Mircea, iar el și-i face de pe fotografii. De la 5.30 pînă la 7 am scris în Jurnal și i-am făcut două exerciții la engleză lui Fodor (cl IX-a Liceul 2). În acest timp am ieșit pînă afară și-am mers la valize, dar Hamza (că altfel nu i-oi spune) m-a pus absent… La 7 am luat masa. În seara asta a fost brînză cu smîntînă și la 7 și 5 am terminat. Imediat, noi cei trei prieteni, ne-am întîlnit afară (în sala de mese stăm la aceeași masă). Prietenia în trei e cea mai nimerită. Totuși, eu cu Toader ne separăm și ne mărturisim intimitățile. Am mers povestind fleacuri și întîmplări de pe-acasă pînă am trecut de tabela indicatoare (Rădăuți) și am intrat în cîmp deschis. Înapoi am observat că zboară foarte mulți lilieci. Toader m-a învățat cum să-i ademenesc. Aruncînd șepcile în sus, ei le simt și apoi vin după ele. Din întîmplare pot intra în șapcă și cad jos. Ne-am veselit în felul ăsta pînă la internat cînd Toader a zvărlit cu șapca după unul și șapca s-a oprit într-un pom. Abia a reușit s-o dea jos. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal și-am reușit să descifrez traducerea la l rusă, apoi am citit la l română și istorie.

Joi 21 aprilie 1966. Azi e o zi ca și ieri și tot ce-am scris ieri despre vreme e valabil și pentru azi.

Dimineața, la ușa școlii, n-a mai fost așa mare severitate. Profesor de serviciu: Valentina Ivănescu. S-a uitat un pic dacă avem matricole și s-a dus. Prima oră: româna. Prof. a ascultat un pic apoi a predat restul poeziilor lui D. Th. Neculuță. În pauza următoare a venit Mircea la mine și mi-a lăsat 75 + 7 + 5 = 87 lei!! Mi-a adus colecția de scrisori de la Moscova plus o scrisoare de la Moscova sosită de cîteva zile. Mi-a trimis două vederi din Kiev + scrisoarea. Sîmbătă ar trebui asculată o emisiune la radio, dar nu știu dacă voi ajunge să o ascult. Din curiozitate, m-am uitat să văd ce curse sînt pînă la Fîntînele-Liteni (rn. Fălticeni, jud Suceava). Este o cursă de la Suceava direct la Fîntînele (43 km). De la Liteni însă este o cursă prin Roșcani. Traseul ar fi cam ăsta: Rădăuți-Liteni (cu trenul), Liteni – Fîntînele (autobuz). Asta așa ca titlu informativ.

La istorie a ascultat trei eleve apoi a predat foarte pe larg politica externă a URSS, lecție foarte importantă. În pauza mare am discutat tot timpul cu ceilalți trei băieți despre politică, puteri, războaie și multe alte probleme care nu prea-s de nasul nostru. La șt. naturale Zăicescu (moș Mișu) ne-a adus extemporalele, dar nu le-a comunicat. Cei care n-au dat extemporal pînă acum au dat astăzi. Pînă la făr-un sfert a tot ascultat iar eu am avut emoții grozave. Trimestrul ăsta n-am citit nici o lecție ca lumea la naturale. Deci: zero! Prin pauză am încercat să traduc cu Nenati un text din cartea ”Să învățăm englezește”. Am stat cu ea în bancă și m-am simțit rău (din cauză de B.M.). La limba rusă ne-a adus extemporalele. Spre marea mea mirare am opt (cu minus). Opt mai are Vîntu, iar note mai mari nu-s. Deci, e bine… După ce a ascultat cîteva eleve profesoara a trecut la prelucrarea amănunțită a lecției. Azi am răspuns de cîteva ori, dar numai cînd m-a numit profesoara. Eu nu m-am anunțat deloc, așa cum făceam odată-n D.

Azi am avut iar preocupări… (cu partea stîngă). Am procedat ca și ieri. Era într-un colț, cu mai multe fete, am privit-o, iar colegele au zîmbit cu înțeles. Din nou m-am simțit foarte rău și m-am hotărît s-o las baltă. M-am cam plictisit. Așa fără niciun rezultat, n-are niciun rost. Nici ea nu manifestă vreun interes (că-s eu bou). Asta mi-o fi de de învățătură și nu-mi voi mai face emoții aiurea pentru orișice și orișicine.

După astea patru ore eu eram, de regulă, liber, dar azi dimineață m-am hotărît să rămîn de-acuma și la franceză. Neculai mi-a spus că citesc destul de bine, mult mai bine decît un elev cu media 6. Pînă să înceapă ora am fost vesel, făcînd paradă de franceza mea. În clasă au rămas numai bine două rînduri complete. Cînd a intrat profesoara Cornelia Buculei în clasă a întrebat pe franțuzește: ”Un elev nou?” I-am explicat că doar stau în clasă pentru că n-am unde sta… (nu i-am spus că mai vreau să prind ceva din pronunție).

După ore, m-am întîmplat să cobor scările cu ea (B.M.), dar am fost ”mut”.

La internat m-am întîlnit cu Gherasim și-am luat-o prin oraș; după ce-am fost pe la cele două cinematografe ne-am trîntit pe o bancă umbroasă în parc. Aici a venit și Mircea, la fluieratul meu. Am stat cu el prin oraș pînă la 3.30. Am venit apoi la meditație și-am scris răspunsurile la scrisorile de la Moscova, pt Mircea și pentru mine, cu tot cu dubluri. Aceasta mi-a răpit tot timpul pînă la ora 7. Pe la 6 profitînd de faptul că Haiuță nu era, iar Babii mi-a permis, am ieșit în oraș și mi-am cumpărat două plicuri și cinci timbre (5 lei). M-am dus apoi la cec unde m-am întîlnit cu Mircea. Am depus 75 de lei pe cec și acum am două cecuri de cîte o sută. I-am dat înapoi zece lei lui Mircea (pt a dormi la o cameră de lîngă gară). Mi-a spus că mîine ia Dorohoiul și că e un traseu destul de lung și de greu. Mircea s-a cam supărat de notișoarele mele nu prea grozave.

După cină am ieșit cu Toader să ne plimbăm singuri. Am mers pînă în dreptul cazărmii apoi Toader a propus iar eu am fost de acord să mergem și pe alte străzi. Așa că am luat-o pe Str. Grănicerului, unde la nr 7 stă tov profesoară Savin Ana. Poate ne-a văzut, poate nu, dar chiar asta ne-a fost intenția: să ne plimbăm prin fața caselor profesorilor. Am traversat apoi o serie de străzi – mici, bineînțeles – care au ceva specific. Formează unghiuri drepte și sînt paralele sau perpendiculare unele cu altele. Am ieșit pe str. Gh Tofan, o stradă foarte îngrijită și curată, stradă pe care stau cei mai renumiți profesori de la Liceul nr 1, în frunte cu Viforeanu și Botez. Am ieșit apoi la micul loc din fața casei lui Pop și Zăicescu. Am stat și am admirat, de aici, în lumina difuză a amurgului, tot ce ne înconjura. Am discutat multe, din aduceri aminte apoi am mers pe fostul stadion, lîngă internat și am stat tolăniți pe iarbă pînă a început meditația de la ora 8. Era un aer așa de plăcut și de îmbietor că parcă nu m-aș mai fi sculat. Acum am uitat de toate: că sînt elev, că am și eu o datorie și că mai există cineva prinprejur.. La meditație tînjeam după aerul curat de-afară și obiectul la care am considerat că am de învățat l-am lăsta pentru dimineață. Pînă la 9 am scris în Jurnal. După 9 a fost Botez pe aici. Eu cu Atănăsoae și Gherasim am stat pănă la 10.30 în meditații și am ascultat muzică ușoară. În întunericul meditației se vedea foarte frumos cum dau militarii rachete albe și roșii.

Vineri 22 aprilie 1966. Azi vremea s-a stricat. Dimineață era înnourat, pînă la amiază a fost frumos ca apoi să vină niște nori groși și negri și să înceapă să bată vîntul. A tunat, o dată chiar.

La limba română ne-a adus caietele de la corectat. În general lucrările au fost superficiale dar nu le-a notat decît pe ale lui Magopăț și Gozec, care erau mizerabile.

În pauză am discutat cu B.M. despre caietele noastre. ”Ție ce ți-a notat? Dar ție?”. La începutul orei de română a venit diriginta (Ruscior Ana) și a controlat matricolele, panglicele și a hotărît ca elevele să stea în clasă fără pulovere. Au fost proteste, dar majoritatea s-au dezbrăcat și clasa are un aspect mai frumos. B.M. pare foarte subțire, fără pulover. Se observă mai bine sînii care sînt mari.

La fizică a ascultat cîteva eleve, apoi ne-a predat mai departe despre forța electrodinamică. Profesoara a fost foarte nervoasă astăzi (Cîmpan). La latină degeaba am stat cu frica-n spate. Nu s-a atins deloc de mine. A ascultat și a predat ca într-o oră obișnuită. Azi am fost cam supărat, dar în ora de geometrie și de limba rusă am fost visător cu totul. La geometrie s-a făcut recapitulare pentru teză și toată ora s-au făcut probleme. Eu însă n-am scris nimic și am cioplit stiloul la un capăt, ca să-mi fac de treabă. La limba rusă am făcut oră de gramatică și n-am răspuns deloc. Și ora asta am fost visător, dar mă uitam cu atenție la profesoară. Azi s-a creat o stituație între mine și ea. Nu am discutat încă, dar ne-am înțeles foarte bine din priviri. Ea a perceput mesajul și se aranjează în bancă. Din ora de latină însă am rupt-o. Azi l-a ascultat pe Magopăț și mi s-a părut că ea îi caută privirea și că îi zîmbește. Aici a ieșit la suprafață un sentiment mai puternic: gelozia. Nu voi mai privi spre ea. Ea este realmente drăguță dar doar asta nu mă-ncălzește.

Cînd am ieșit de la școală am avut posibilitatea – ca și ieri – să merg împreună cu ea, dar nu am voință și deci n-am îndrăznit.

După ce-am luat masa l-am așteptat pe Toader care a ”hușchit-o” de la o adunare UTC, apoi am luat-o la asfalt, pînă am ieșit din Rădăuți. Cînd ne-am întors ne-a cam bătut vîntul. Azi am aflat că elevul Vicol Mircea (cl. IX-a Lic 1) este fiul poetului Dragoș Vicol.

”Cine-i harnic și muncește are ce mînca/ Cine fură și nu-l prinde are tot ce vrea”.

Azi Toader a scos clișeul și fotografiile gata făcute. Fotografia mea a ieșit destul de bună, dar am ieșit eu cam mic. În pauza de 5 am jucat tenis de masă cu Popovici Dumitru. M-am mai învățat acum și mă pasionează foarte tare. Am jucat cu el și apoi cu Babii pînă la 6 și ceva. Am asudat grozav și-am obosit.

La 6.40 ne-a dat drumul la dormitoare să luăm cele necesare pentru baie.

Baia însă a început de la internat căci cînd ne-am pornit ploua cu găleata. Eu mi-am luat paltonul și galoșii, plus o șapcă de împrumut. Pe la jumătatea drumului, m-am dezbrăcat și m-am învelit cu el împreună cu Toader. Am intrat primul la baie și, ca de obicei, am ocupat penultimul rînd de sus, colțul din stînga (lîngă ușă). Azi a fost un abur f bun (l-a dat treptat) și am rezistat foarte bine. Baia a fost minunată și m-am simțit foarte ușor și vesel după asta. La întoarcere ploaia a stagnat.

După ce am luat cina am coborît cu Popovici Dumitru în sala de valize  și-am făcut vreo trei seturi cu el. Mă pasionează mult și-mi place. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal. Azi n-am avut ceas; i l-am dat lui Mircea la Dorohoi și simt că-mi lipsește. Încă nu s-a reparat pompa și nu avem apă la spălător.       (va continua)
Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 360 Marți 26 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (88).


Joi 7 aprilie 1966. Dimineața m-a sculat Atănăsoae la 5.30 și, venit în meditație, am scris încontinuu în Jurnal pînă la 7. În d.4 și d.5 au dormit niște delegați membri de partid.

Dimineața e tare frumoasă, și azi nu iau paltonul. Pe la 7 am scris o c.p. acasă. Azi s-au plantat molizi în marginea de lîngă drum a viitorului părcușor.

The first class hour: Romanian. Au fost ascultate cîteva eleve după care ne-a predat ”Opera” lui D.Z. La istorie mă așteptam să mă asculte, dar a luat numai pînă la Buhai inclusiv. Azi ne-a predat sf primului război mondial. La limba rusă ne așteptam la un extemporal, dar n-a fost. Toată ora a ascultat, și fiindcă a ascultat și cîteva eleve mai bune a părut că sit. la învățătură s-a mai ameliorat. Dar cei care n-au învățat pentru marți, n-au învățat nici pentru azi. Azi n-am deschis gura la nici un obiect. Cam așa se întîmplă cînd stai în ultima bancă. La șt. nat.  a ascultat cam vreo 10 min. din A.L.A., apoi a predat două lecți din ”Respirație”. Pentru data viitoare ne-a dat să ”repețim” la A.L.A. Ne-a lăudat că azi s-a știut mai bine ca în D.  Albu Dorina mi-a spus ce a pățit ieri cu diriginta și cu Pop. A scăpat destul de ieftin, cu condiția să-și ceară scuze. Mi-a mai spus că s-a hotărît să meargă și ea la engleză. Pînă acum sîntem trei candidați din clasele a 10-a. Tatăl ei a vorbit deja cu Pop. Azi b.m. a fost tot timpul bolnavă și a fost tot timpul liniștită. Eu am revenit, azi, la toanele mele și din nou sînt posomorît și încruntat. M-a întrebat o dată Albu de ce-s mereu supărat.

Am descoperit o metodă de jucat table fără … table. E de ajuns să cumperi de 2 lei Mentosan și ”tablele”-s gata! Cînd voi avea suma respectivă (2 lei)  îmi voi aplica invenția.

După ora de naturale am plecat cu Toader și Costică la internat, am luat masa la 12.15, apoi am luat-o razna prin oraș și pînă la 3.30 nu ne-am mai întors. În oraș ne-am întîlnit cu Simionesi Virgil (Gigi). Acesta și-a făcut operația, acum e sănătos și a rupt-o cu școala. Va merge la Bacău unde va face ucenicie la un atelier de stilouri și ochelari. Apoi a venit și Costică cu prietenul său Ardeleanu cu care ne-a făcut cunoștință. Am stat apoi, numai eu cu Toader, timp de vreo oră în parc. Toader și-a descărcat necazul și mi-a spus ce-l apasă pe suflet. Era foarte nemulțumit că – nu se știe cum – au aflat colegii lui de I.N.. Unul ca Olenici și-a permis să-l sîcîie: ”Ce-ți mai face Natalița?”. Acum cînd știe atîta lume, nu-i convins că să mai continue  și m-a întrebat pe mine ce să facă. Eu nu l-am sfătuit în niciun fel. Iată ce plan și-a făcut: 1. se va lipsi de Atănăsoae zicîndu-i că a rupt orice legătură cu I.N.  2. Va înceta să scrie și să citească bilețele în clasă. 3. Va reduce corespondența la două scrisori pe zi (o scrisoare și un răspuns). 4. Legătura o va ține Doina H., cea mai bună prietenă a ei. Toader a și intrat în subiect și îi este cam greu să o rupă acum. Mi-a plăcut faptul cum a judecat și a luat măsuri. Cred că se va descurca foarter bine în viață avînd o judecată abilă. Încă de pe acum se capătă experiența, descurcîndu-te în situații mai dificile. Dar eu…

Pe la 2.30 am luat-o spre internat, dar am trecut cu totul de el și ne-am oprit pe hipodrom unde ne-am tolănit pe iarbă, la soare. Ne cînta ciocîrlia și noi ne simțeam minunat în singurătatea și întinderea cîmpiei. Cred că dacă nu m-ar mai îndemna Toader n-aș mai ieși în natură și nu i-aș cunoaște frumusețile. Timp se găsește. Nici Sadoveanu, cred, n-a regretat timpul petrecut în locuri ca ”Nada Florilor” sau în alte locuri pitorești.

Acum sînt mult mai legat de Toader – ca prieten. De cînd am plecat din clasă (X-D), ne vedem aproape în fiecare pauză și ne plimbăm discutînd pe coridor. Restul timpului ni-l petrecem mereu împreună. Avem cam aceleași idei (în ultimul caz nu se prea potrivesc, dar nu-i nimic grav), amîndoi gîndim la fel. Cel puțin de vreo cinci ori am fost în același gînd pronunțînd aceleași cuvinte, cu toate că nu era vorba de ele.

De la 3.30 la 4 am scris în Jurnal. A venit apoi Mircea, care mă mai căutase azi o dată.  Am împrumutat 10 lei de la Halip Neculai și i-am dat să cumpere două pîini și să ducă acasă. Eu eram grozav de flămînd, dar nu mi-am cumpărat nimic. Am mers cu el la Autogară unde la 5.30 a plecat cu (autobuzul de) Zamostea, acasă. Mi-a lăsat ochelarii. Are de gînd să treacă pe la o Ilenuță la Hîrlău.

Am sosit pe la 6 la meditație. Haiuță mi-a spus, mai mult în glumă, că de ce-am plecat de la meditație fără să spun. Eu: ”Altă dată am să spun…”.

Acum Atănăsoae crede că Toader a stricat legăturile cu aia, și – din motive de securitate – l-am asigurat că așa e: ”am spus eu că asta nu are un sfîrșit bun…”.

De la 6.30 am scris problemele la fizică și am învățat la limba rusă și la fizică. La 7 ni s-a dat masa, dar m-am sculat numai cu puțin mai sătul de cît m-am așezat.

Am mers apoi cu Toader și Costică pe asfalt, fiind o seară minunată. În seara asta n-am mai vorbit despre fete, ci am spus bancuri, ne-am încercat puterile în ale flueratului.

La meditație, de la 8 la 9, am învățat la limba rusă și am mai scris în Jurnal. Toader a rămas după ora 9 și a scris o scrisoare mai secretă. Băieții de la internat (Lungu Arcadie, Costică Lungu) cred că ”aia a lui Toader” e Teodora din clasa XI-a D. Eu m-am dus în dormitor, mi-am spălat ciorapii, picioarele, apoi mi-am cusut buzunarele în părți (țin mereu mîinile în buzunare și de asta se rup mereu) și un nasture la haină. Cînd făceam treaba mai cu spor, hop! S-a stins lumina și nu s-a mai aprins. M-am dus, înjurînd, să văd cine se joacă la lumină. Era Haiuță, care a venit să facă ”inspecții” pe întuneric. Eu am ieșit cu catrafusele pe coridor și m-am băgat într-un dulap și-am cusut. Haiuță: ”Druguș, după ce termini, te duci să scrii în Jurnal că s-a stins lumina și că te-ai vîrît în dulap.”. Eu: ”Da. Și-am să mai scriu că tov. pedagog rîdea de mine”. Am văzut că în seara asta Haiuță mai scria în caietul negru pe care i l-am vîndut eu. Mi-a spus că-l ține la zi. Pentru azi a scris o pagină.

Vineri 8 aprilie 1966.  M-a sculat Atănăsoae la 5.30. Am venit apoi în meditație și pînă la 6.10 am scris în Jurnal. Soarele răsare la 5.41 și acum meditația e scăldată de soare. Dimineață, Haiuță a colectat de la fiecare cîte 25 de bani (pentru punerea unui geam și să cumpere 2-3 căni de sticlă). Pe mine și pe Toader ne-a strigat la un loc, apăsînd pe fiecare literă: ”Gherasim Toderică și Druguș Liviu să poftească la mine”. Pînă la 7.30  am scris la geometrie și – pentru că n-a avut cine să mă mai îndemne, deoarece Halip plecase la masă – n-am mai pus mîna pe latină, rămînînd cu ceea ce am învățat data trecută (ba am mai și uitat).

Azi fiind o zi splendidă am mers la școală foarte sprinten; cred că de-acum încolo nu va mai fi nevoie de palton. Mi-aduc aminte că așa o zi călduroasă și senină a fost și prin februarie. Lumina e destul de puternică și soarele aproape că frige.

Am crezut că prima oră am latina, dar mi-am făcut emoții degeaba. Prima oră a fost limba română. Nu s-a făcut ascultare, ci s-a predat în continuare despre ”Viața la țară. Tănase Scatiu”. Nici a doua oră n-am avut latina, ci fizica. Profesoara a ascultata toată ora probleme. Ora a treia: moartea-i cît capra!! Toată clasa mă îndemna să mă anunț ca să scape ei de ascultare. M-am anunțat și imediat m-a scos la ascultare. M-a ascultat de la lecția de la pg. 94 și m-a pus să traduc prima frază formată din trei propoziții. Le-am mai nimerit și la început totul mergea bine. Am tradus o propoziție cu ”Acuzativ cu infinitiv” și-am știut-o. Pe la conjugarea în diateza pasivă am cam încurcat-o și am cam tăcut. Colegele m-au ajutat cît au putut. Eu însă nu mă speriam cînd nu știam, ci îmi venea să zîmbesc (înspre banca unde stăteau Nenati Lucia și Buhai Melexina). Am răsuflat ușurat cînd m-a trimis la loc și nu mică mi-a fost mirarea cînd am auzit că mi-a pus 7. Diriginta se va bucura. Trebuie să mai dau și teza. Am avut apoi geometria. Victoria obținută la limba latină m-a copleșit și – de bucurie – am dormitat toată ora. (Cînd mă asculta la latină, b.m. se străduia să-mi sufle. Odată am întors capul spre ea, dar n-am auzit ce-mi spunea și am ridicat o sprînceană. Ea a făcut la fel, dar mult mai delicat). La  limba rusă a fost ascultați la aceeași lecție – L.N. Tolstoi –  elevii rămași fără notă. Nici ora asta n-am deschis pliscul. Am luat masa la 1 și la 2 am plecat cu Costică în oraș. Toader a plecat mai înainte c-un frate de-al lui. Eu m-am dus să-l întîlnesc pe Mircea pe la autogară. În parcul din fața autogării l-am întrebat pe Mafteian Vasile dacă nu l-a văzut. ”Acu cîteva minute a fost în locul ăsta” mi-a spus. Deodată apare Gherasim și mi-l arată pe Mircea: stătea pe-o bancă, cu spatele și mînca. Cînd l-am observat, s-a ”bucurat” și ”m-a chemat” la el, cu degetul. Mai tîrziu, cînd am reflectat un pic la cele întîmplate, mi-am închipuit astfel: Mircea m-a văzut cînd am venit, dar n-a vrut să dea ochii cu mine și s-a mutat pe-o bancă mai dosnică, întorcîndu-se cu spatele. Mi-a adus de-acasă ultimul nr. de ”Moscow News” cu un supliment foarte bogat: ”Raportul lui Brejnev la Congresul XIII” plus o scrisoare de la Sandu. Cînd am ajuns la internat, i-am și răspuns: (L.D.: Sandu era un coleg de șantier de-al lui Mircea (oltean), aflat la București, un băiat cu bun simț și foarte muncitor. Era elev la seral și am auzit mai târziu că a ajuns profesor de limba română – visul vieții lui). Mircea n-a adus banii cum promisese și acum mi-e jenă de Halip Florea căruia i-am dat cuvîntul că-i aduc sîmbătă. M-am bazat pe cuvîntul lui Mircea și m-am înșelat urît. Mama i-a dat vreo 17 lei de-acasă și el și-a cumpărat altele. De asta nu vroia el să dea ochii cu mine. A venit cu mine pînă la internat și de aici s-a întors. La 5 are cursă spre Brodina. Nu mi-a adus de-acasă ”Labour Monthly”.

De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. La 5 mi-am schimbat cărțile și a venit și Toader din oraș. Cum ne-am întîlnit am și consumat pauza de 5 – la asfalt. Mi-a povestit ultimele noutăți. Acum schimbul de bilețele se face în pauza mare, la et. II, prin Doina H. Am și eu un răspuns. Toader i-a scris că eu nu-s prea îndrăzneț și să facă bine și să spună despre cine-i vorba. Răspunsul a venit foarte mirat. Părerea ei era că-s mult mai îndrăzneț și înfipt, față de cum m-a caracterizat Toader. De fapt, au amîndouă dreptate: o dată-s așa, o dată-s altfel. Depinde de chef…   De la 5.30 la 6.30 am scris un pic în Jurnal, dar mai mult am citit din ”Moscow News”. La 6.30 s-a sunat masa, apoi s-a dat drumul la dormitoare. Ne-am luat prosoapele și paltoanele, apoi am mers, în rînd, la baie. Au mers aproape toți de data asta. La baie însă ne-a făcut o gafă: a dat de la început un abur extraordinar de fierbinte, așa că nimeni n-a stat pe scări mai mult de 5 minute. Din cauza asta n-a prea avut farmec baia de azi. Toți eram opăriți și speriați. N-a mai venit responsabilul băii să ne întrebe: ”a fost buna baia, baieți?” că-i răspundeam noi. După baie m-am simțit foarte bine și ușor, dar mi-am pierdut cheful pe care-l aveam azi la școală și-am devenit iar mut pentru o vreme. De la 8.15 la 9 am scris numai bine în Jurnal pe ziua de azi. Degeaba mi-am ales cărțile – pînă la 9 n-am deschis nici una. Mîine-i prăpăd la cele patru obiecte!

Astăzi am zărit-o pe prietena lui B.M.  Este o fată elegantă și sprintenă. Nu se prea potrivește la caracter cu M.

Seara am stat cu Toader în meditația de cl XI-a. El a dat un răspuns la un bilețel, iar eu am citit la istorie. Au fost Prandea și Botez în ”inspecție” pe la 9.15. Eu am plecat la dormitor la 9.15, mi-am făcut pantofii și m-am culcat. Chifan Ștefan povestea din întîmplările lui de la lupte. Toader a venit pe la 10. Cred c-a scris mult.

Sîmbătă 9 aprilie 1966. M-a sculta iar ”Tanasă” la 5.30. (L.D.: adică Atănăsoae). M-am spălat, mi-am cusut un nasture la cămașă, apoi am urcat sus în meditație.

Afară e o vreme splendidă. Nu există epitete să exprime o asemenea frumusețe și plăcere. Aerul răcoros al dimineții, lumina soarelui ce sta gata-gata să răsară, cîntecul vesel al păsărilor, toate înfrumusețează tabloul natural de azi dimineață.

Prima oră a fost istoria. După ce a ascultat trei eleve a predat începuturile M.R.S.O. Între timp profesoara ne-a ținut o teorie despre fetele și băieții din ziua de azi, ce fel de elevi și profesori sunt etc etc. A spus că a avut-o dirigintă pe Repca, și că Badac (latină), Barbu (fizică) Șuler etc. i-au fost profesoare. A terminat liceul în 1953 și, după socoteala mea, este născută în 1936 și acum are 32 de ani. Ne-a mai spus că fetele noastre n-au pic de prestigiu și permit prea multe băieților. A numit asta ”o familiarizare precoce cu băieții”. Pe aceștia i-a făcut grosolani și multe altele.  Se mai lăuda că în timpul liceului n-a vorbit cu niciun băiat și n-a fost la nici o reuniune. La amiază, cînd m-am întîlnit cu Gherasim, mi-a spus ce fel de teorie a făcut la ei în clasă. Cînd Gherasim a spus că nu știe să danseze s-a mirat: ”Cum? Băiat mare în cl. X să nu știe să danseze?”. A mai lipsit să spună că în liceu ea era cea mai mare dansatoare (…).

La limba latină a ascultat și a predat fără să se mai atingă de mine. La chimie, Repca a vrut să dea extemporal. Eu nu apucasem să citesc măcar o dată și, împreună cu alții, am început să strigăm că să nu mai dăm azi extemporal (cu speranța că nu ne va asculta chiar pe noi). Nu ne-a dat, cu condiția ca luni să dăm sigur extemporal. Ne-am învoit f. bucuroși. După ce a ascultat vreo patru fete, ne-a predat ”Grupa a III-a: germaniul”. În pauza mare a fost Mircea pe la mine; mi-a dat 19 lei (ciubucul de la Brodina). I-am spus să meragă la 11 acasă, iar la 3 să vină înapoi și să-mi aducă de toate (adică să nu mai merg eu azi acasă). La fizică a ascultat numai un pic, apoi ne-a predat ”Aplicațiile electromagneților”. Toată ora m-am distrat cu Halip Nicolai. DE fapt, mai mult eu rîdeam de el cînd înjura de Paști, Hristoși, Cruci, Dumnezei, Biserici etc.

Cu astea am terminat orele pentru astăzi  după care am ieșit pe poartă împreună cu Toader. Pe trotuar ne-am întîlnit cu Zăicescu. Eu l-am salutat destul de tare, dar n-a răspuns. Toader s-a alăturat lui, iar eu am ”fugit” pe trotuarul opus, mergînd mai în urmă. Pe la poarta casei lui l-am ajuns din urmă, iar el mi-a spus cu dojană: ”Ce-ai fugit măi Druguș, măi? Ai crezut că dacă nu ești în clasă la mine, gata?…”. Eu am tăcut. Pe drum pînă la internat Toader mi-a povestit cum a vrut să ceară bilet de voie să meargă acasă, iar Zaiciu i-a spus: ”Măi Gherazim, măi; eu nu-ți pot da în scris, dar tu mai dăi dracului (pe pedagogi) și hușchește-o mă, hușchește-o!”. De asta l-am plăcut și chiar l-am admirat pe Zăicescu.

După ce-am luat masa, am mai stat pe la internat, apoi am plecat cu Toader în oraș. Am stat și-am discutat cu el pînă pe la două cînd el a plecat la cursă și-a ”hușchit-o acasă”. (L.D.: probabil termenul uzual era ”ușchit”, de la italianul ”uscita” = ieșire, plecare). Eu m-am plimbat de unul singur pînă pe la vreo trei, Am observat că baba Oanea stă pe str. Speranței la nr.6 (lîngă nr. 8, unde stă B.M). M-am întîlnit cu Tifiniuc. Acesta era în clasa XI-a cînd noi eram într-a 8-a. (L.D.: Tifiniuc Gheorghe era un munte de om, un fel de Ilarion Ciobanu în plină glorie…). El a terminat armata și acum e în învățămînt. S-a mirat f mult cînd m-a văzut tot elev: ”Hai mă urîtule, n-ai mai terminat?” Eu: ”Mai am un an!”. La 3 a venit Mircea cu cursa de Siret și mi-a adus o veste proastă. Nu mi-a adus nimic, ci a spus că tata l-a certat pe el că de ce nu mi-a zis să vin acasă? Așa că să fac bine și la 5.30 să vin neapărat la cursă. Eu m-am supărat și m-am dus la internat. Aici nu era absolut nimeni. M-am dus la meditație, am pus capul pe masă și cît pe ce să adorm. Pe la 4 a venit Mircea și m-a mai întrebat o dată dacă nu merg acasă. Eu: ”Nu!”. El: ”O să-ți pară rău!”. Eu: ”Nu merg!” și m-am dus în dormitor cu gîndul să mă culc. Pe la 4.30 – 5 am ieșit în oraș să mă mai destind. În parc m-am întîlnit iar cu Mircea: ”Hai mă acasă, ce ești prost?”. Eu: ”Merg!. Imediat m-am suit în cursă și la 5.30 s-a dat plecarea. Mircea era cu taxatul biletelor și mi-a permis să nu plătesc (10 lei). La Dornești, cursa a ajuns supraaglomerată și Mircea i-a zis lui ”Nea Popescu” (șoferul): ”Nu mai opriți aici, că eu mor!” Șoferul: ”Ai să mori dacă ești căscat și ai luat peste măsură”. În seara asta a mers și Achihăii la Zamostea și mi-a spus despre Mircea că ”este un taxator foarte bun”. Cînd am ajuns acasă, Mircea mi-a dat 15 lei (din ciubuc), apoi el s-a dus mai departe la Zamostea.

Acasă, mama și tata erau într-o febrilă pregătire. Eu am căzut ca din cer și ei s-au bucurat. De la Rădăuți am venit numai în uniformă, fără servietă, cu mîinile în buzunar. Acasă mi-am deșertat traista cu povești și am stat pînă destul de tîrziu. Cînd s-a făcut întuneric de-a binelea, au apărut pe Cudrina băieții cu rachetele. Acesta-i obiceil satului. În alte părți nu se procedează așa, ci se împușcă cu carbid și altele. (L.D. Cudrina este un deal în mijlocul satului Grămești).

După ce-am mîncat bine (de frupt) am ascultat la radio pînă pe la 11. Am vrut să citesc ceva din ”Aventurile lui Gordon Pym” sau din ”Biblia pentru credincioși și necredincioși”, dar n-a fost chip. M-am culcat, dar n-am putut adormi imediat. Mama a pregătit pentru băieții lui Puiu Marian (L.D.: adică Petrică și Paulică, frați gemeni, nepoți de-ai mamei mele și vecini) o beșică mare umflată cu aer (din gușa curcanului). Eu am umflat-o bine cu pompa, aplicînd principiul ventilului.

De dimineața și pînă seara a fost foarte cald.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 358  Duminecă  24 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (86).


 

Sîmbătă 2 aprilie 1966. Spre deosebire de ziua rece și posomorîtă de ieri, la care s-au adăugat zăpada și fleșcăiala, azi a fost (din păcate numai pînă la amiază) o zi minunată. Dimineața era totul înghețat, dar cerul era foarte albastru și – după atîtea zile negre – a strălucit soarele. Pînă la amiază s-a topit o mare parte din zăpadă, iar drumurile pietruite și trotuarele s-au uscat. După masă însă, s-a înnourat, s-a făcut iar frig și a început să bureze.

Azi dimineață, Țopa M. (pedagogul) a venit la mine și, văzîndu-mi caietul, a zis: ”Măi, tu trebuie să-ți faci o bibliotecă cu jurnale din astea”. Eu: ”Mi-oi face”.

În urma hotărîrii Consiliului pe internat și a aprobării de către direcțiunea Liceului nr 1, a luat ființă în internat un fel de club. Acesta s-a amenajat în sala de valize. Toate valizele s-au aranjat pe margine, iar în mijloc s-au adus două mese de tenis și trei mese din meditație + 6 scaune pentru a se juaca remy și alte jocuri (se mai joacă și kuțki). Pereții sunt pavoazați cu fotomontajele din dormitorul 5, geamurile au fost camuflate cu ziare și ne simțim cu toții bine aici.

În clasă, la școală, schimbul de priviri n-a mai fost așa de intens ca ieri. Deci, am avut motiv de întristare. Totuși… (nu prea). La istorie n-a ascultat, ci a predat jumătate din lecția ”Primul război mondial”. Este o lecție tare frumoasă și interesantă și cu cît am ascultat din clasă și cu cît mai citisem înainte, aproape am învățat lecția din clasă. Trimestrul acesta urmează un șir de lecții – toate importante și foarte interesante și am de gînd să le învăț bine pe toate. (Revoluția din Octombrie și Al doilea război mondial le-am citit deja de cîteva ori, din plăcere.). La chimie, profesoara a ascultat trei fete după care ne-am continuat lecția cu Aluminiu. La fizică – ultima oră – a asistat diriginta. A ascultat-o pe Nenati, dar ea nu s-a pregătit (a avut de învățat pentru olimpiada la limba română care are loc mîine la Suceava) și a luat 4. Pînă la sfîrșitul orei ne-a mai predat un șir de formule, dar pe care – în parte – deja le știam de la reală și mi se pare ușor.

La sfîrșitul orelor, a venit secretara în clasă și a dat bilete pentru spectacolul de duminică ”Ana Christie”. Au luat tare puțini elevi – și eu (3 lei).

La internat am luat masa la 12.15, apoi am pierdut timpul prin ”Club”. Am jucat un pic tenis, apoi au venit cei dintr-a XI-a și a trebuit să le cedez locul. Un trimestru mă mai desparte de clasa XI-a… Cînd eram într-a opta nu-mi închipuiam cum și cînd voi mai ajunge în clasa XI-a. Tare ușor au trecut acești ani.

Pe la 1.30 m-a luat Atănăsoae la un film la ”Unirea”. Aici am intrat din banii lui (1,50). Am văzut filmul gruzin ”Tatăl soldatului” (Ghiorghi și Goderzi Maharașvili). Filmul mi-a plăcut prin întreaga lui acțiune, dar mi-a plăcut mult și prin concepția lui Ghiorghi despre război și fascism. Întîmplarea de la vie îmi va rămîne vie în minte. Pe lîngă jurnal am văzut și un supliment satiric care a fost destul de … satiric. După ce-am ieșit de la film am luat direcția internat. Aici am stat în dormitor pînă după 5 discutînd despre fete. Eu m-am închis în mine și n-am prea luat parte la discuții. Apoi am venit în meditație. Am venit apoi în meditație unde Costică Lungu ne-a arătat o ”metodă” de a afla dacă te iubește cineva. A înfipt un chibrit în cutie, perpendicular, că scăfîrlia (gămălia) în sus. Apoi, unul oblic așezat cu fosforul așezat pe primul. Îi dai foc celui de-al doilea, pe la mijloc. După ce se termină totul de ars trebuie ca bețele să fie lipite la capete și cel de-al doilea ridicat, paralel cu cutia. Asta în cazul în care te LOVEște. Dacă nu, ți se strică totul. (Vorbe…). Mie și lui Costică ne-a arătat că e  bine. Meditația a început după ora 6. Acum Adochiței se poartă frumos cu mine, îmi spune pe numele mic și cînd vrea ceva, mă roagă. Eu îi răspund la fel.

Pînă seara am scris încontinuu în jurnal pe ziua de ieri și de azi. Pe la 8.30 a venit ped. Haiuță (Hamza-i plecat la Vatra Dornei cu șahiștii) și ne-a povestit o mulțimne de lucruri pînă la ora 9. Ne-a povestit ăn special din viața lui de sergent tanchist (cum a făcut ”ungerea” de la iarnă la primăvară, apoi o mulțime de de aventuri și întîmplări de prin locurile unde a făcut armata sau chiar de prin Rădăuți). După ora 9 ne-a dat drumul la dormitoare. Am făcut o baie generală foarte sănătoasă după care m-am și băgat în pat. A venit pedagogul prin dormitoare și pînă la 11 nu s-a dus. A fumat 6-7 țigări și ne-a povestit o mulțime sau mai făcea bancuri pe seama noastră. Azi l-a prins pe Costică cu țigara-n gură și nu i-a făcut altceva decît i-a confiscat-o.

Duminică 3 aprilie 1966. Ne-am sculat cam greu pe la 7 și ceva. Am dormit foarte bine și am visat frumos.

Vremea se menține mohorîtă, dar nu mai ninge. Zăpada s-a topit în cea mai mare parte și acum predomină trei culori ce contrastează: albul zăpezii, negrul pămîntului și verdele crud al ierbii ce are deja cîțiva centimetri.

Masa s-a servit după ora 8, iar meditația s-a sunat la 8.30. Pînă la 9 am scris în jurnal, iar de la 9 m-am apucat serios de învățat. După ce-am mai citit la chimie și ec. politică, plictisindu-mă, m-am dus pînă la Gherasim. Aici am discutat un pic. Pe atunci se ocupa de liniște burleanul Caunii Vasea – gras ca un bivol și prost ca o cizmă. Mi-a zis să mă întorc la banca mea, dar eu mi-am luat un scaun și m-am așezat alăturea. Deodată îl văd venind ca o furtună, clătinăndu-se și nervos nevoie mare mi-a împușcat două palme pe care, dacă nu le-aș fi barat, le-aș fi simțit multă vreme. Nu m-au durut cele două palme, dar mi-era ciudă că un ticălos ca el a dat în mine. Numai faptul că era în clasa XI-a și că avea mulți apărători m-a împiedicat să nu-i răspund. Așa că am tăcut și-am strîns din dinți pînă mi-a trecut. În pauza de 10, Haiuță m-a trimis să-i cumpăr un pachet de țigări ”Aroma” și l-am servit cu plăcere.

Odată, Haiuță-i zicea lui Toader: ”Mă Gherasime, de ce nu-l înveți pe Druguș, așa mai altfel, să meargă și el cu o fată la film…?”. Gherasim: ”Și ce să-i fac dom pedagog dacă el îi rușinos?…”. Haiuță: ”Nu-i asta, mă!, dacă ești profesor bun…”. A fost o discuție cam neserioasă, dar Gherasim a spus un adevăr. De sînt așa (timid) nu știu. După ce-am servit masa la 12 am împrumutat 5 lei de la Atănăsoaie C. Și m-am dus la film la ”7N” împreună cu Costică și Toader. Spectacolul a început la 2 și s-a terminat la 5. N-a avut jurnal și a durat fix trei ore. A rulat filmul american pe care profesoara Luchian ni l-a impus să-l vedem: ”Procesul de la Nurenberg”. Filmul m-a impresionat foarte mult prin dovezile aduse de acuzare. Am văzut și eu – nu pentru prima dată – cum se ține un proces.

(L.D.: Nu mă pot abține să nu comentez aici simulacrul de proces, unul tipic bolșevic, făcut dictatorilor Ceaușescu, făcut la comandă sovietică, cu execuție românească – un caz tipic de lovitură de stat după principiul ”scoală-te tu, ca să mă așez eu”. Faptul că România a trecut – în timp – totuși la un regim democratic nu scuză cu nimic asasinatul făcut în numele ideii de ”justiție”. La aproape trei decenii distanță, după ce regimul ”democratic original” al lui Ion Iliescu s-a instaurat cu prețul unor alte asasinate – de data asta de oameni nevinovați – rămâne întrebarea: de ce n-a existat un proces Nurenberg pentru nomenclatura comunistă din România postceaușistă, unde Iliescu însuși ar fi fost acuzat? Simplu: pentru că acuzații au preluat  – prin lovitură de stat – frâiele puterii. Soarta României a fost ca după un regim bolșevic instaurat în 1947 să avem, în 2017, tot un regim bolșevic care își promovează puterea prin dictatura majorității. Personal am scris de cel puțin 20 de ani în articole în presa scrisă și pe forumuri că nu a existat nici o revoluție, ci doar o lovitură de stat, bine pregătită de cca 3-4 ani, reușită. Are valoare de adevăr afirmația că  ”toate loviturile de stat reușite se numesc revoluții”. Deși am fost printre puținii care am susținut acest lucru, Parchetul Militar confirmă, în aceste zile, (ipo)teza mea: nu a existat vid de putere în 1989, ci a fost doar o schimbare de persoane.  http://adevarul.ro/news/eveniment/lovitura-stat-decembrie-1989-1_5a3965235ab6550cb85fac15/index.html ).

De la film, imediat am luat direcția Casa de Cultură și, întinzînd bine compasul, n-am întîrziat mult.  Spectacolul deja începuse, locurile au fost ocupate de armată (soldați). S-a jucat piesa lui J. O Neille ”Ana Christie” în interpretarea artiștilor de la ”Teatrul de stat” din Bacău. Piesa mi-a plăcut ca acțiune, mi-a plăcut cum au jucat actorii și concluzia ce se desprinde în final. Nu mi-a plăcut că am stat în picioare… Piesa s-a terminat la 7.25. Am luat-o singur spre internat, reflectînd cele văzute și avînd un pietroi pe inimă. Aveam niște gînduri negre de nici nu știu cum am putut gîndi așa ceva. Eram plictisit de orice, de carte, de viață, de toate. Mă gîndeam: ce rost are să-mi tocesc creierii învățînd, ca apoi – cînd voi ajunge la salariul meu – să fiu un biet slujbaș ca profesor sau altceva. Și ce rost are? M-am gîndit apoi că o scoți mai bine dacă muncești brut și-ți cîștigi astfel pîinea. Dar apoi iar am întors-o. Ce rost are să muncești – și încă din greu, să te epuizezi ca apoi să te ramolești – apoi mori – și n-ai înțeles nimic din viață. În ambele cazuri eram revoltat că m-am născut și că trăiesc degeaba. De fapt nu e prima dată cînd gîndesc așa. În săptămîna care a trecut m-am gîndit de mai multe ori. La internat l-am găsit pe Halip N. care s-a făcut sănătos. După ce-am mai pălăvrăgit, m-a ascultat un pic la latină și apoi mi-am mai descărcat sufletul, și parcă m-am mai înviorat un pic.

Luni 4 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat la făr-un sfert, m-am spălat, m-am îmbrăcat și-am sosit în meditație. Aici era pedagogil și timp de jumătate de oră am discutat. La început m-a întrebat dacă fumez și l-am asigurat că nu. Cred că dacă aș fi fost fumător i-aș fi spus. Apoi am vorbit despre limbi. Mi-a spus că lui îi place italiana (și mie) și c-ar vrea s-o învețe. M-a rugat să-i fac comandă la Cartea prin poștă  pentru un manual de ”Limba italiană fără profesor”. Mi-a spus că-i displace foarte mult germana și franceza. Mie unul îmi plac toate și aș vrea să știu din toate măcar cîte ceva. (Începînd cu engleză, rusă, franceză, germană, italiană, spaniolă ș.am.d.). Mi-ar plăcea și mie să învăț italiana. Ascult de multe ori Roma și-mi rămîn multe citate-n cap. Aseară s-a mai făcut o tragere la sorți, cu ocazia venirii lui Halip Neculai. A căzut păcatul pe Moscal care trebuie să se care în d 8.

Azi ar fi trebuit să dau diferență la limba latină pt trim I, dar n-are cine s-o dea. Dacă ieri pînă la 12 am învățat la celelalte obiecte, apoi de la 1 la 7.30 am fost în oraș – cînd să mai învăț? Mă cam îngrozesc la gîndul că aș putea rămîne corigent la latină pe vară, dar totuși mai sper. Azi în niciun caz nu mă pot anunța. Mîine…

De dimineață era un cer înnorat și destul de frig. Peste noapte o mare parte din zăpada rămasă a dispărut, făcînd loc unei ierbi verzi și fragede care în unele locuri are 5 cm. Pe la 10 tot cerul s-a înseninat complet, zăpada a dispărut în întregime și pînă seara pămîntul s-a uscat. Numai pe alocuri mai sînt mici băltoace, dar restul pămîntului e uscat. Și tocmai acum s-a făcut vremea mai frumoasă cînd am de pregătit materia pe două trimestre la limba latină…

Pentru astăzi n-am fost pregătit bine decît la engleză și un pic la limba latină. Am început să intru mai adînc în materie, dar știu totuși prea puțin. Prima oră chiar am avut latina. Profesoara a controlat caietele și a ascultat cîteva eleve. La ascultare m-a întrebat o mică construcție și, din întîmplare, am știut-o. La predare am fost foarte atent fiind numai ochi și urechi la ceea ce spunea profesoara. La sîrșitul orei m-a pus să traduc textul și m-am descurcat binișor. Profesoara m-a avertizat că săptămîna aceasta să termin cu primul trimestru și dacă pot, și cu al doilea.  La ec politică toți ne așteptam la un extemporal deoarece a dat clasa X-a A, dar ne-a făcut o fentă și nu ne-a dat. Nenati s-a scuzat pentru că a fost la olimpiadă (”Delavrancea”) iar Halip c-a fost bolnav. A ascultat vreo trei eleve apoi ne-a predat lecția nouă. La muzică, diriginta n-a mai ascultat, ci de la începutul orei a predat despre ”Muzica populară românească”. Fiecare cuvînt a fost exemplificat prin cîntece de pe placă și toată ora a fost mai mult o audiție muzicală și ne-am distrat toți foarte bine. Aveam de gînd să învăț la chimie în această oră, dar am putut? La chimie, ora s-a desfășurat foarte normal: ascultare-predare. La predare am scris și eu o ecvație la tablă. La ed fizică am stat cu toții în clasă și ni s-a citit din ”Jocurile Olimpice – istoric”. Broască Geta a venit cu mine-n bancă și i-am arătat traducerea și cîteva exerciții la engleză. La engleză, spre marea noastră mirare Pop n-a întîrziat defel și a intrat în clasă chiar în timp ce suna. Toată ora a făcut ascultare, dar din cîâi a ascultat n-a pus niciun cinci (numai de patru). Pop a hotărît să fcaă o serioasă selecție. Ora asta am mai răspuns eu cîte ceva dar n-am fost la înălțime. După ore, am rămas la urmă și l-am așteptat pe Pop la poarta școlii. I-am arătat foaia cu ”Dicționarul de familie”. Mi-a tradus el cîte ceva pe drum și mi-a promis că mîine sau poimîine îmi va arăta totul. Foaia a rămas la el. M-a impresionat cînd am auzit că are pe cineva în Anglia care îi trimite reviste și cărți. După ce-am luat masa la internat, am ieșit cu Costică și Toader prin oraș. Era cald și plăcut. O adevărată desfătare să te plimbi pe la umbră. Numai să ai chef. Azi, muzica veselă, populară din ora de muzică m-a adus la realitate și m-a trezit din visările mele.

Am venit la 3.30 la internat, mi-am ales cărțile și-am jucat un pic de tenis cu Pitic și Costică.

La 4 m-am dus la Atelier unde au venit numai ceilalți trei băieți, azi fetele fiind scutite de (ora de) atelier. Totuși, din greșeală, au venit Ica și M(elexina). Cînd le-am anunțat că-s libere M. a zis că-i ”mișto” și-a făcut stînga-mprejur. Nu știu de ce, azi am văzut-o pe M. într-o lumină f proastă și nu mai simțeam nici un fel de ”atraction”; îmi părea egală cu celelalte. La atelier, de la 4 la 5.30 am mers în fostul sediu U.T.M. unde acum e atelier de radio. Ceilalți trei au instalat difuzoare noi (95 lei) prin clase, iar eu am schimbat niște ștechere mai mari cu altele mai mici.

După ce-am ieșit de la atelier am mers toți patru în oraș. Aici m-am întîlnit cu Bida Ioan care acum e la București la o școală de contabilitate și acum a terminat vacanța.

Am ajuns la internat la 6.30, am scris în Jurnal pînă la 7, iar la 7 am coborît la masă. Începînd de azi am intrat într-o mare criză (alimentară și financiară). După ce m-am jucat un pic cu macaroanele am ieșit afară și-am mers tustrei (Toader, Costică și eu) în oraș. Am patrulat un pic fiind foarte voioși seara asta, apoi ne-am întors la internat. Pe la 8.10 s-a stins lumina și s-a aprins abia la 8.30, cînd am început să mai scriu în Jurnal. Numai bine am terminat pînă la 9 și pe azi am terminat cu nici o lecție învățată. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 349   Vineri 15  decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (78).


Vineri 24 februarie 1967. Catastrofa n-a avut loc… Aseară am vorbit mult cu Toader despre posibilitatea mergerii la vară în URSS. I-am făcut propunerea să-i facă cineva de acolo o invitație ș.a. Ne facem planuri să mergem la Moscova.

Azi m-am sculat la 6, dar n-am reușit să fac mare lucru. Am citit gramatica la l engleză (trim II) și-am citit o dată la psihologie. La l rusă am făcut o ”chestie” pentru cheie (neagră). La română – recapitulare pt teză: ne-a dat patru subiecte. La psihologie eram mort. Știam că mă ascultă și n-am fost în stare să învăț… Vine și proful împreună cu diriginta (în asistență). Mă ascultă. I-am tras cu niște exemple, am încercat să vorbesc frumos și… 9! N-am avut niciodată 9 la obiectul ăsta. (Magopăț: ”Chinezii își manifestă bucuria scărpinîndu-se în cap, iar plictiseala prin bătăi din palme”). La geografie a adus tezele. Vîntu și Druguș – 9! Dobrîi tak. (Bun așa).  A cincea oră am dat teză la engleză: două texte de tradus din românește în engleză.

O zi caldă. Zăpada se topește văzînd cu ochii și se preface în bălți.

Sîmbătă 25 II 1967. Dim. m-am sculat la 6, odată cu Toader și-am mai citit o dată la biologie.

La școală prima oră fizica. Pentru azi am uitat să citesc la acest obiect și – culmea! Ne-a dat extemporal! Văzîndu-mă la strîmtoare am început să acționez: am rupt foile din lecția de zi și le-am vîrît sub alte foi curate de pe bancă. A mers! Dar cred că mai mult de 5-6 nu iau pt că n-am știut din urmă.  La ed fizică a fost diriginta și a controlat prezența. Mi-a făcut morală pt că am mințit-o în legătură cu adunarea generală UTC. Toată ora am bubuit mingile de pereți. Pe drum m-am întîlnit cu mama. Mi-a spus să-i cer scuze dirigintei pentru minciuni. Cică diriginta m-a apărat cît a putut în Consiliul pedagogic, dar Repca a fost aceea care a insistat să mi se scadă nota la purtare. Mama mi-a adus și corespondența. Numai două scrisori. De la Flora (Cuba) și de la John (Scoția). Flora mi-a scris la mașină. Mi-a trimis: bani cubanezi, o matricolă a unui institut și două lame (de ras) Tatra (Cehoslovacia). Cică mi-a trimis un pachet cu două plăci și țigări. John îmi scrie multe și-mi trimite două lame de ras (scoțiană și engleză) dar nu se potrivesc aparatelor noastre. Apoi mi-a trimis o hartă a Angliei și adresa unui bulgar și a româncei din București + 7 pentru ”Tineretul cehoslovac”. Mi-au adus multă bucurie aceste două scrisori. Mă mir de ce nu vin și din celelalte țări. La limba latină ne-a adus tezele: 4. Cu 4 și 5 în oral – media 4! Trebuie să mai scot un 6 și-un 7 în oral pt a-mi ieși media, mînca-o-ar focul de medie! În ora de istorie am stat cu H.N. în bancă și i-am tradus scrisorile. La limba rusă m-am distrat pe seama lui Dolenciuc. Am făcut și o glumă și au rîs toți + ea. Am pus-o pe Broască să se intereseze la Poștă cum pot trimite pachete în Cuba și Scoția. (I-am spus secretul lui Toader: merg la Pop). De la 4 la 6 am fost la ora de engleză la Pop. (nu mi-a dat revista: ”nu-i bine să fii prea pretențios”). Ne-a dat o adresă a unui Club Internațional care trimite gratis cărți celor care doresc să învețe limba engleză. Seara am și scris (Londra, Anglia). (L.D.: Era vorba despre IBF – International Book Fellowship care a trimis multe cărți, îndeosebi dicționare și literatură, inclusiv literatură social-politică). A fost Telucu pe-aici. Seara m-am culcat la 11.

Duminică 26 febr. 1967. M-am sculat la 9. O zi minunată, cum nici în iunie nu-s multe așa. Drumurile, mai înalte, s-au uscat, însă trotuarele mustesc de apă, pe alocuri pămîntul e reavăn și peste cîteva zile se poate usca.

Am vrut să mergem la matineu dar era programul schimbat și ne-am întors acasă (m-am întîlnit cu diriginta). Am pus plicul pentru Londra la cutie (2.20 lei). Dna Stela a fost la școală la ședința cu gazdele. Pentru mine: să învăț la latină. Pt Toader: să-l ție din scurt că are el o fată și să vadă dacă nu vine pe la el etc etc. (Ha! Ha!). Pînă pe la 2 am terminat de scris la engleză (Pop) apoi m-am apucat de scris scrisori. Pînă la 6 am reușit să termin (în Scoția am făcut scrisoarea în dublu exemplare pt a mi-o corecta Pop. I-am pus în plic: o stemă, o cutie de chibrituri de 15 bani (plată) etc. + un mărțișor de 4 lei. În Cuba: cuts (L.D.: adică tăieturi din ziare), o vedere + Eminescu + un mărțișor). De la 5 Toader a plecat la spectacol (de la Oradea: muzică populară). Pînă la 8 am scris în jurnal (trei zile). Pînă seara la 10 am reușit să scriu Darea de seamă: ”Năzuințe și idealuri – alegerea drumului în viață”. Toader a venit la 10.30 și la 11 dormeam.

Luni 27 febr. 1967. M-am sculat la 6 și după un sfert de oră de sport mi-a mai rămas timp să învăț poezia la engleză). La rusă – distracție. La ed fizică Bauman n-a vrut să ne dea mingea și n-am vrut să lucrez (am făcut grevă). La urmă a dat mingea – am jucat baschet și apoi fotbal. Am rămas pînă la 10 și 15 și-am întîrziat mult la ora de chimie (toți patru băieții). O absență! La ora de diriginție, scandal cu baba! ”Nerușinați!”, chestii, socoteli, daraveli, nota la purtare și altele. (…utute-n c… să mă pupi!”). Azi am ieșit c-o durere groaznică de cap de la școală. Pînă la 5 am dormit (Toader a fost la ”Barbă roșie”). Am fost pe la internat. După ce-am luat masa m-am pus pe învățat. Pe la 7.30 a fost diriginta pe-aici. Mi-a adus materialul (vorbe frumoase, dar tu…  ș.a.). Cică: cum o să ajung ambasador dacă rămîn corigent la limba latină?…

Seara am rămas să învăț la teza la română și pt l latină. Mi-a dat Simota o adresă din Sudan primită din Germania. De la 10 la ora 1 am făcut multe + scrisoarea în Sudan (două vederi și 5 bani). I-am scris lui Mircea.

Azi – o zi caldă, dar înnourată.

M-am culcat după ora 1.

Marți 28 februarie 1967. Azi e ziua lui Atănăsoae Constantin. Azi ”dimineață” doamna Stela ne-a sculat la 4.30. Am sărit în picioare. Deci numai trei ore de somn. Mare lucru n-am făcut nici azi dimineață. Prima oră: latina. Nu mă ascultă, dar m-am anunțat din prima bancă și o fi văzut baba că știu ceva. La fizică – lucrare de laborator. Am stat cu Victor în ultima bancă și-am comentat. La română toți erau aproape siguri că ne dă Arghezi. Cu toate astea, n-am știut… Pe-un 5.  (N-am dat nici un viers). La cei din F tot Arghezi  a dat. La soc. s-au scuzat toți și a predat toată ora. La istorie am studiat presa. Azi dimineață am făcut meditație la limba engleză. Doina H. mi-a dat revista de la Pop (era publicată acolo și adresa ei: Miss Doina Hlinschi, C. Prieteniei 69, Răd. Suc A-17 R.V. St nr 2. Vrea să corespondeze cu ”boys from Great Britain”. Mr. Ctin Engster A 16 Pța Rep 28 – cu toată lumea; Mr Petru Oprea, Speranței 45 A 16. – cu toată lumea). După masă m-a luat Atănăsoae și-am mers la film la ”Tunelul” cu T1 + T2. Am scos 55 de lei de la cec. La șase m-am întîlnit cu T0: azi nu putem face nimic. Mîine la Complex la 7.30. Azi am trimis scrisorile. Seara m-am culcat pe la 9 cu toate că ne era somn.

Miercuri 1 m,artie 1967. Numai patru ani de cînd am început să fac acest jurnal. Azi numai Ica ”săraca” ne-a împodobit c-un mărțișor (are de toate și dă de toate). Ziua a trecut ușor. Toader a primit un mărțișor de la Natalia, iar Telucu de la… Doina cu textul: ”Oare 1 martie o să descrețească frunțile?”. Toader mi-a spus: are slăbiciune pentru ea și e aproape sigur că se vor împăca. Mi-a părut tare rău că n-am putut să-i dau lui Dolenciuc un mărțișor … Șto znacit sîn? (ce înseamnă sîn ? în limba rusă sîn = fiu. Mamelă?).  Ha! Oh! De la 1 la 2.15 s-a ținut informarea politică și adunarea generală. Am ținut adunarea după ”tipic” și a mers binișor. Eu către Nenati: ”Vorbește și tu, sau ție ți-e rău?”!!!

După masă, dom Nicu, c-o țuică-n cap ne-a povestit cîteva din ”aventurile noastre din tinerețe…”, sfătuindu-ne să ne păzim de … dracu… (femeile, adică). La 7.15 am plecat cu Toader în oraș, eu c-o bască verde, Toader c-o pălărioară de copil pt soare, decolorată și grozav de caraghioasă. Așa am mers prin oraș. Mai mare rîsul. La 7.30 m-am întîlnit cu T0. Despre Mișu Baruh, Gavril, Gozec, dr. Hugo. Cu cine vorbește Duzinski? Ionuț e un băiat foarte bun. ”În ce clasă sînteți? A XI-a? Păcat! Mai trebuie să rămîneți un an, sînteți un băiat foarte bun…”. Toader a venit acasă la 10 iar gazdele sforăiau deja.

Joi 2 martie 1967. M-am sculat la 5.

Afară e senin și pămîntul reavăn mustind de apă a înghețat. Ieri a înghețat și s-a mai spălat pămîntul. Rareori vezi pete de zăpadă. Dacă mai ține așa o săptămînă se usucă absolut tot și așa uscat pămîntul va aștepta noile ninsori și viscole ce vor urma.

La fizică am fost f distrat. Toată clasa zice că ”baba” mă simpatizează. Cică…. mereu mă admiră… La istorie ne-a adus tezele: 8! Am rupt-o! Neculai – 9, G.V. – 8, G.M. – 6. Am comentat mult pe chestia că n-a copiat nimeni, cum zice profesoara. La engleză a ascultat toată ora.

Acasă mă aștepta un aviz (de colet) de la bunița. Am ridicat coletul care conținea patru numere de Moscow News, cartea de l engl., 25 de plicuri, 10 lei, patru vederi de doi lei, timbre și vreo cinci ciocolate de 1,60.

Pe la 5 30 am mers la internat cu T1.. În M.N. am găsit Question second și Question third (a doua-i grea: cu un ansamblu de dansuri) și Cuponul 7 de la Univ. de cultură. A new expression: Ce naște din Ion (X) căcat mănîncă!. Seara am citit noile ziare.

Pămîntul e aproape uscat.

Vineri 3 martie 1967.  M-am sculat la 7. Azi s-a stricat vremea. A nins cu niște fulgi tare mari, dar pînă la amiază aproape s-a uscat iar. La rusă am fost foarte larg la gesturi și la gură. M-am dus cu Geta-n bancă și i-am făcut ce i-am făcut și-a fugit. Dolenciuc m-a observat că eram radios, mi-a făcut observație și … a rîs. Ea: ”Druguș, o să citești!” Eu: ”Da! Cu altă ocazie…”. La geografie – oră liberă. A venit diriginta. La engleză i-am dat cartea de l engleză lui Pop. Azi am început să strîng bani pentru 8 martie. (pentru dirigintă, directoare și… Dolenciuc!). Am reușit să strîng 42 de lei + 10 lei pt UTC (cotizații); au ieșit și 3 lei ciubuc. Cu 8 martie ăsta trebuie să mă întrețin. A venit azi  mama la mine: scrisoare de la Maura (steag, vedere, lamă). Mama mi-a lăsat 20 lei. Situația cu China este foarte critică. Scrisoare de la Mircea, Nina, Liolia, Valeri. (L. D.: Nina era sora tatei de la Mașcăuți, Orhei, iar Liolia și Valeri erau copiii ei, adică verii mei). După masă i-am scris Maurei (două vederi + un mărțișor) și Liolei (două vederi + patru mărțișoare). Am trimis azi, par avion în Cuba (5.60 lei) și URSS  (2 lei). Toader a fost la teatru, iar eu la baie. Azi am stricat becul cu o minge și l-am schimbat cu cel din bucătărie; se cam observă, dar… en fin! (Gozec: planuri – cameră, luncă, cadou Dolenciuc).

Sîmbătă 4 martie 1967. Ieri n-am citit niciodată la niciun obiect. Azi dimineață ne-am sculat la 6.30 și-am citit la l latină și un pic la biologie. La fizică a adus extemporalele: 4! Ce să-i ceri… În F, idem: un vagon de note rele. T2 5, Mafteian Vasile – 4. Vasile a făcut scandal și a plecat de la școală. La ed fizică, numai bine m-am echipat, am intrat în sală și am intrat în conflict cu Bauman. Ea: ”Bună ziua, Druguș!”. Eu: ”Bunăziua! Ea: ”Druguș, ieși afară și cînd vii, să-mi dai bunăziua!”. Eu: ”O să ies la sfîrșitul orei!”. Ea: ”Druguș, ieși afară și să nu mai vii la oră”. Eu: ”Da? Bine. Bunăziua!” Și-am plecat. La școală am avut grijă și m-am pregătit la limba latină. În ora de latină nu m-a ascultat, dar m-am anunțat mereu. La istorie mi-am făcut de cap cu Geta. La limba rusă, cu Nina Dolenciuc – idem. (Ninocika, of, of! Nașa ucitelnița (L.D.: învățătoarea noastră).  La biologie eram amețit de cîte-am săvîrșit cu Geta și Ica. Mă ascultă. 8!

După masă i-am făcut lui Simota o scrisoare pentru Natașa. De la 4, Toader a plecat la film cu Natalia și-a venit la 9. Eu am dormit două ore apoi, împrospătat, am citit mai bine de 50 de pagini la biologie – recapitulare.

Azi a fost înnourat și a plouat.

Duminică 5 martie 1967. Alegeți candidații F.D.P. (L.D.: Frontul Democrației Populare – o democratură de tip bolșevic, reapărută în anii 90 în majoritatea țărilor socialiste, inclusiv în URSS. La noi s-a numit FSN, la Chișinău s-a numit Frontul Popular – important era cuvîntul ”front” care sugerează militărie, ordine cazonă și comandă de la Centru). Cu toții la vot! Azi au loc alegerile pentru  sfaturile comunale (din patru în patru ani).

Aseară am stat pînă la 11.20; am scris o scrisoare Marianei Marinescu (LD.: M.M. era o tipă din București, inteligentă și destul de haioasă. Foarte plăcută la dialog). Dimineața m-am sculat la 7 și-am terminat de citit lecțiile pînă la lecția de zi. La 9 a venit Gozec Victor și-am mers cu el la Magopăț Gavril. Dar, cum mă așteptam, a ieșit mă-sa; nu știe cînd se-ntoarce. Am venit acasă, apoi am ieșit cu Toader în oraș, am mîncat un cremșnit, am mers pe la Lic 1. . la internat, apoi pe str Scutari (V.I. Lenin). Venind înapoi s-a stîrnit un vînticel care m-a făcut să mă îmbolnăvesc un pic (durere de cap, friguri…). Gazdele au plecat în vizită, iar noi am rămas acasă. Am jucat fotbal (în casă) și la urmă am tras niște șuturi cu sete și-am spart o vitrină la oglindă. Ne-a astîmpărat cheful… Mi-e tare rușine să le spun. La 3.40 T1 s-a întîlnit cu Natalia  (Mai înainte ”gustasem” un lichior indian de 5.50 suta). Am revenit acasă, am dormit ceva, apoi am citit la limba română (cl. IX) cîteva lecții. Pînă la 9.30 am scris vreo 50 de cuvinte la engleză din lecția de zi și următoarea.

A fost o zi caldă, frumoasă. Un vînticel uscat a zvîntat pămîntul. Merg fără galoși.

Luni 6 martie 1967. La rusă am stat cuminte la locul meu. Gozec vorbea în spate și l-a ascultat. (4). La ed fizică nu m-am prea conformat programului: am jucat baschet, rugbi și fotbal. A domnit haosul, veselia și scandalul. La sfîrșitul orei, profesoara: ”Druguș, o să ai 8 la purtare și-o să văd cum intri la facultate…”. (Am sfeclit-o!). Ce dracu fac eu așa de deosebit și așa de rău? După oră am mers cu Nicolae Halip la Gavril și am topit un litru de vin. La chimie mai mult am dormitat, totuși nu s-a observat.  Azi Ilarica Pascar a împlinit 18 ani (ieri au făcut chef). La engleză am citit o dată înainte de oră! Bună inspirație. Mă ascultă. Știu mai bine ca data trecută: 8. Apoi, Pop: ”Druguș! De ce-ai fost obraznic cu tovarășa profesoară de sport? Cum motivezi tu această manifestare? Mă așteptam la orice de la tine, dar nu acum cînd o astfel de greșeală îți poate fi fatală…. O să fii sancționat! S-a îngroșat gluma!” Azi toată ziua m-a durut grozav capul. La amiază n-am mîncat nimic.

A fost Caldare Vasile și U.M. – s-a fumat și s-a vorbit despre războaie și altele. De la 5 am fost în oraș. I-am scris mamei o felicitare. Am cumpărat ”The Invisible Man” and ”Treasure Island”.

Marți 7 martie 1967. M-am sculat la 5.30 și pînă la 7 am învățat. La filozofie n-am citit. La latină mă ascultă. A mers greu. Dăm extemporal, traducerea de la lecția de zi f f bine. Fraza – ioc. La limba română (Teleagă: Hirochimia). La filozofie mă ascultă! I-am citit ceva din caiet + barbă = 7. La istorie stăteam cu Ica-n bancă, stăteam însă prea aproape și bătea la ochi. Profesoara ne observă și  zice: ”Ce-i cu voi? Sînteți în parc, pe-o bancă?”.

După ce-am halit, am mers la film: ”Complotul ambasadorilor” – leton. Mi-a plăcut. Un exemplu de travestire. La 5.20 m-am întîlnit cu Ica și Marcela să facem cumpărături pentru 8 martie. Toți șefii claselor a XI-a erau prin magazine! Pînă la urmă am cumpărat o vază: 35 lei, felicitări de 1.50 = 18 lei. Flori – 17 lei. Celofan – 2, o carte 8.50. A venit Dobroghiu Maria cu-o idee. Pentru directoare, o telegramă: I-am trimis – 2,50 lei (aștept răspunsul). Am mers cu Mary D  la sala de lectură pînă la 7. La a XI-a D, Toader și cu Zăicescu au cumpărat flori naturale, un album, o felicitare și… gata! Toader a cîștigat 20 lei. Eu numai vreo 10 la librărie. Seara am halit și-am scris în Jurnal. Se apropie sfîrșitul… trimestrului.

O zi caldă, de toamnă…

Miercuri 8 martie 1967.  Ziua internațională a femeii. O zi respectată de tot poporul.

Azi – zi frumoasă, cald, soare.

Mama lui dom Nicu zice că astea-s Dochiile nemțești care țin pînă la 12 martie. Apoi vin cele românești – care-s tare urîte.

La ora de geografie am citit ”The Drummer boy”, o carte ușoară, accesibilă și destul de interesantă. În ora de matematică, Albu și Nenati Lucia s-au dus să cumpere flori pentru directoare. Eu am stat cu Vica Ursaciuc și i-am mîzgîlit un caiet de-al Luciei Nenati (am scris o pagină) în …. limba indiană, ștampile, semnături etc. La biologie am stat în spate. La fel la rusă. Dar la rusă am stat cu Nichiforiuc. Îndrăzneala mea atinsese limitele și chiar în oră… Profesoara vedea, dar se făcea că nu vede și zîmbea. S-a dat un extemporal. Am dat și eu o foaie mîzgălită. După ore i-am promis Marianeii G. că-i trag o zgîrîială. Am mers cu Telucu prin oraș și fiindă n-aveam chef am mers la catedrală: e ff frumos, răcoare, liniște, curățenie și sfințenie…

Azi de la 3 la 5 am mers la Pop (El: ”Ce se mai întîmplă pe la școală? Cum stai cu obrăzniciile? Ș.a. Tu pregătești terenul pentru orice surpriză… S-ar putea să scap de asta, pentru că Pop e prieten la cataramă cu Bauman…. Toader a fost la film de la 4 la 8. A dat cîte-un șpriț de lichior…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!