liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: N. Ceaușescu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 552. Joi 5 iulie 2018. Dialoguri dilematice pe divanuri democratice (8)


Ion Vianu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Vianu) 84 de ani, este medic psihiatru și scriitor (fiul criticului literar Tudor Vianu). Taifasul care l-a avut ca invitat a fost publicat în martie 2006, când acesta avea 72 de ani. Emigrat în 1977 în Elveția, revine în țară după 1989 implicându-se în reformarea sistemului psihiatric din România. În România ceaușistă psihiatria a fost politică de stat (nerecunoscută oficial, ca atare). Magdalena Boiangiu a ținut să lămurească dacă medicii psihiatri de la noi s-au transformat în instrumente docile ale regimului dictatorial. Răspunsul, mereu același: unii da, alții ba. Tot M.B. aduce în discuție faptul că psihiatria politică este o invenție sovietică, mai exact a lui Hrușciov, preluată apoi și de Ceaușescu, la 1 octombrie 1968: ”Numai un nebun poate crede că sistemul socialist s-ar putea prăbuși, dar pentru nebuni avem și cămăși de forță, și alte mijloace mai moderne”. Ion Vianu adaugă că ”la un moment dat a fost o ”invazie” de psihiatri militari și de psihiatri activiști de partid; nu erau neprofesioniști, dar brusca lor implicare era semnificativă” (p. 79). Un exemplu concret poate ajuta pe cei care n-au trăit în comunism să realizeze în ce consta grozăvia sistemului. Astfel un student a afirmat: ”Comunismul este mai rău decât nazismul”. Un ofițer de securitate a adus un student la clinica de psihiatrie pentru a fi declarat nebun, chipurile ca să poată să scape de pușcărie. Ion Vianu l-a examinat, l-a declarat normal și… nu s-a întâmplat nimic. În fond era și un test pentru a vedea dacă medicul psihiatru acceptă să execute o comandă politică sau nu.

Interesante sunt discuțiile despre constatările etnopsihiatriei cu privire la oamenii din anumite zone: ”Omul răsăritean este orientat mai mult spre corpul lui, adică suferă psihologic prin corp. Exprimă printr-un limbaj corporal conflictele lui psihologice. Omul occidental este orientat mai mult spre expresia verbală, spre exteriorizarea lingvistică a unor arhetipuri. Am sintetizat asta într-o formulă … : elvețianul are inconștientul foarte dezvoltat, adică este o persoană mai analitică în exprimarea conținuturilor lui inconștiente   …. dar homo europaeus este, în mare, același” (p. 80). La fel de interesantă, prin ineditul pentru nespecialiști, este că nazismul a utilizat instrumentele psihologiei colective pentru a crea psihoze de masă. ”Ceva asemănător se petrece și cu islamul în momentul ăsta” a subliniat Ion Vianu, adăugând un fapt care poate ajuta la înțelegerea fenomenului terorismului: ”Există psihanaliști musulmani, dintre care unii activează la Paris. Cei din țările arabe sînt specialiști ai dublului discurs” (pp 80-81).

La o întrebare a lui Mircea Vasilescu referitoare la posibile remanențe al dublului limbaj din comunism păstrate și activate acum, în democrație, răspunsul specialistului este unul de-a dreptul îngrijorător: ”Acum suntem în faza în care există căutarea unui ”tată”, episod foarte primejdios pentru democrație. Iar în paralel toți se consideră șefi. Înainte era un singur șef, acum sunt mii de șefi. Deci, în același timp căutăm un șef suprem, dar vrem cu toții să fim șefi și posedăm aroganța șefului.” (p. 82). Iată că acum, la 12 ani de la acest dialog dilematic pe divanul democratic, avem deja un ”Daddy” (tătuc) în persoana lui Dragnea. El mărește salariile și pensiile, el are grijă ca nimeni să nu mai fie condamnat niciodată, niciunde pe nedrept (cum pățește el), el se zbate ca intelectualii plătiți de Soros și alte ”aghenturi străine” să fie țintuiți la stâlpul infamiei, el comandă mitinguri albe (vezi și dialogul cu Alexandru Tocilescu), el decide dacă îl suspendă pe președinte sau nu etc. Mai este vreun dubiu că democrația liberală clamată acum este, în fapt, o autocrație iliberală situată tot mai departe de democrație?

Excepțional mi s-a părut răspunsul specialistului româno-elvețian la întrebarea lui Cristian Ghinea dacă medicul psihiatru Ion Vianu s-a gândit vreodată să se ocupe de cazurile patologice ale persoanelor publice care apar pe micile ecrane: ”Nu sînt cazuri patologice. Anormali sîntem noi cînd îi considerăm parteneri acceptabili în discuția politică, anormal e că ei nu întîlnesc o rezistență proporțională cu umflarea și vidul lor psihic” (p. 84).  Și totuși, delirurile dictatorilor, megalomaniile autocraților de varii motivații, cultul personalității dus peste limitele imaginabilului și bunului simț etc., oare toate aceste sunt cazuri de normalitate?

Foarte bine venită este întrebarea (iar răspunsul este unul demn de atenție) referitoare la evantaiul forțelor politico-partidice de la noi. Întrebarea lui Radu Cosașu suna astfel: ”Astăzi (2006) în Romania, dreapta și stînga nu mai sînt noțiuni de luat în seamă în fața personalizărilor care înlocuiesc partidele. Toată problema se reduce la averi, influență, grupuri de interese...” (p. 87). Iată și răspunsul umanistului Ion Vianu: ”Eu cred că o stîngă puternică ar da naștere și unei drepte mai subtile. La noi stînga e una a afacerilor veroase. O stîngă ideologic fundamentată ar face ca dreapta să se mobilizeze cu argumentele ei cele mai profunde. Cred că azi nu se mai poate defini stînga în funcție de proiectul social. Fiindcă socialismul a la Tony Blair este mult mai la dreapta decît social-democrația de pe vremea lui Bernstein. Însă există o întrebare fundamentală: ce este mai important, care este valoarea supremă – libertatea sau dreptatea? Cei care spun ”dreptate” sînt de stînga, cei care spun ”libertate” sînt de dreapta. Dar eu cred că poți fi și de dreapta și de stînga în același timp. Poți să fii pentru libertate, să dai prioritate libertății, dar să socotești că totuși dreptatea e și ea foarte importantă. E cazul meu” (pp. 87-88).

Revenind la specialitatea de bază, psihiatria, a medicului și scriitorului Ion Vianu, acesta își descrie astfel evoluția sa în nobila profesie: ”Pe măsură ce intram în carieră, mai ales în ultimii ani, am devenit minimalist. Mi-am dat seama că psihiatria nu poate fi cu adevărat bună decît dacă este minimală. Adică intervine foarte puțin. Psihiatrul trebuie să fie printre ceilalți medici cum este autorul de haiku uri printre poeți” (p. 89). Da, așa cred și eu; minimalismul este mult mai bun decât maximalismul! Dar pretutindeni este valabilă maxima ”Est modus in rebus” (”Este o măsură în toate”).     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 448. Sîmbătă 24 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (170).


Joi 29 decembrie 1966. Se apropie sfîrșitul anului și parcă nici nu-mi dau seama cînd a trecut anul. Zilele astea are loc la București ”Sesiunea M.A.N.” și se discută mult la radio și în ziare. (L.D.: MAN – Marea Adunară Națională, așa zisul for legislativ suprem/ parlament).

De ieri am o infecție la ochiul stîng și mă doare. Asta-mi mai trebuia acum…

Vremea nu e tare geroasă. După ce-a mai nins un pic și s-a făcut drum de sanie s-a făcut un pic frig. Ziua e senină și însorită. Noaptea, de asemenea, este senină. ”Sinopticii” anunță vremea în încălzire. E o iarnă foarte blîndă cum – cică – de mult n-a fost.

M-am sculat la 8.30 și pe la 9, îmbrăcat ”șic” (mama mi-a pus un guler maro la balon, pantalonii de tergal maro și fularul alb) am ieșit în sat. (Mama mi-a sugerat să pup fetele… E bine!). M-am dus la cooperativă apoi la Bibliotecă de unde am luat o serie de cărți trebuitoare pentru școală ca să nu mă mai bată Hlinschi la cap. (Am luat: ”Enigma Otiliei” de Călinescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan și ”Moromeții” de Marin Preda). Apoi m-am dus la Poștă, am dat scrisoarea pentru Telucu și am așteptat să vină ”poșta”. După vreo zece minute m-am plictisit și am pornit-o agale spre casă unde m-am pus pe citit.

La amiază am ascultat la radio comunicarea ministrului învățămîntului cf. căreia examenul de bacalaureat se dă pe data de 20 mai, iar trimestrul III se folosește pentru recapitulare și sistematizare. Părinții mi-au dat din nou de grijă: ”Vezi ce faci! E în joc excursia la Moscova”. Tata a primit o felicitare de la Sindicate – cu ocazia celei de a 19-a aniversări a Republicii și a Anului Nou.

În restul zilei am citit 250 de pagini din ”Enigma Otiliei”: nu-mi displace. Azi n-am mai jucat table și n-am mai căutat posturi de radio și muzică. Am ascultat doar ”Seară pentru tineret” de la 19 la 22. Seara mama a compus o urătură care s-ar potrivi gazdelor noastre de la Anul Nou din Botoșani, familia Buliga.

Seara e un minunat clar de lună. ”Luna 13” aduce importante servicii în explorarea ei.

Vineri 30 decembrie 1966. A XIX aniversare a Republicii.

O zi însorită, frumoasă chiar.

La școala din sat este serbarea pomului de iarnă ocazie cu care s-au împărțit cadouri copiilor. După masă a fost un carnaval la care bineînțeles nu m-am dus (a fost o reunire a tuturor obiceiurilor românești străvechi).

Eu m-am sculat mai tîrziu. Am ajutat să se facă curățenie în casă, am ieșit un pic pe-afară iar restul zilei am citit și am trîndăvit.

Azi am primit o scrisoare de la Mircea – aiurită – și o frumoasă felicitare de la la Izvoare cu urarea de ”La mulți (b)ani”. Văd că de cîteva zile Poșta ne bucură cu scrisori.

Seara, tata a fost la școală să ia salariul, iar mama mi-a povestit o serie de pățanii din timpul războiului, iar eu de la internat. Apoi am făcut arborele genealogic al familiei (mai mult după mama). (L.D. Țin minte că am scris acest arbore genealogic pe ultima filă a unui caiet de dictando. Ulterior, cu ajutorul buniței am găsit rădăcini ale arborelui matern în Austria și Polonia. Pe bunița buniței o chema Elena Comisarski, un nume foarte popular în Polonia, un fel de Popescu. Am întrebat-o pe bunița ce știe despre bunicii bunicilor ei și, cu aproximație, am dus rădăcinile pînă în secolul 18-19. Din păcate acest caiet cu arborele genealogic matern s-a pierdut).

Seara am făcut o baie bună.

O noapte minunat de minunată, cu lună și zăpadă curată. M-am culcat, ca și aseară, la miezul nopții.

Sîmbătă 31 decembrie 1966. Ultima zi din an. Mîine este ziua națională a Cubei, țara unde am atîția prieteni.

Dimineața, tata a plecat în sat să cumpere un porc în tovărășie cu Marianciuc, dar n-au reușit să se întoarcă decît pe la 11 cu o jumătate de porc pe săniuță. Eu m-am îmbrăcat cu costumul și cu flaneaua albă. Cînd a ajuns tata acasă, eu am plecat la Poștă. Aici era închis. La întoarcere acasă mă întîlnesc cu Tucă Ursu student la Chimie industrială la Iași. Stau cu el de vorbă și la un moment dat se oprește mașina Poștei și primesc două scrisori: una de la T2 și una de la T1. De fapt, T2 mi-a trimis o felicitare de la Putna. T1 îmi scrie că de Crăciun a făcut-o lată. Anul Nou îl va petrece la Școală. Vrea ca în trimestrul următor să vină la gazdă, eventual cu mine… și altele.

Acasă, mama a terminat de pus carnea la sare, am mîncat și ne-am îmbrăcat. Tata, temător de hoți, a ascuns cîteva lucruri (dar numai le-a schimbat locul dintr-o cameră în alta). Am încuiat toate camerele și casa, am legat portițele și-au ieșit în drum pe la tanti Lucreția prin curte. Mama i-a dat de grijă să dea mîncare și apă la curci și cîine (le-a lăsat grăunțe și o mămăligă). Am plecat la Sfat (locule unde este stația de autobuz). Tocmai atunci veniseră două autobuze. Unul pleca la Zamostea, iar celălat s-a întors cu noi la Siret (a fost ciubucul șoferului și taxatorului: 25 lei).

Ajunși la Siret mai era timp pînă la 15.20 cînd pleca o cursă spre Botoșani. Eu cu tata ne-am dus la frizerie unde am stat cam mult și bine pînă am intrat ”la rînd”. Eu m-am scurtat multișor, atît în față cît și în spate. Cică m-am făcut și mai slab.

La autobuz a fost un pic de înghesuiuală, dar noi trei am avut locuri foarte bune: primele trei din față, lîngă șofer și taxator. Am trecut prin: Siret, Mihăileni, Talpa, Bucecea, Măgura, Lunca, Obloane, Cucorăni și alte sate pe care nu le mai țin minte. În partea Mihăilenilor și a satelor din partea Botoșanilor am ajuns noaptea (deja se făcuse ora 18) și peste tot umblau mascații, urătorii și colindătorii. De-a lungul călătoriei noastre ne-au ieșit în cale cete de mascați care se vîrau în fața autobuzului aproape oprindu-l, făcînd mereu mătănii, sunînd din tamburine, clopoței, fluierători și, bineînțeles, pocnind din harapnice lungi. Era un spectacol frumos și șoferul rîdea fără să se supere de aceste neajunsuri. Sînt obiceiuri frumoase pe care nu le-am practicat niciodată și cred că nici n-o să mai am prilejul se le practic, proaspăt reînviate în tradiția populară prin recentele hotărîri.

Seara s-a lăsat ceață deasă. Am ajuns în Botoșani pe la orele 18.30 apoi de la autogară am luat-o în jos pe Calea Națională, apoi pe Nicolae Iorga și întrebînd de copiii care urau, am ajuns în Str. Maior Ignat. Odată găsită strada mai trebuia să găsim și numărul ceea ce n-a fost chiar ușor. Cu ajutorul unei lanterne am găsit, în sfîrșit, și numărul. Aici locuiesc nanii de botez ai lui Mircea, preotul Buliga și familia lui. Mama a încercat să ure, dar n-a fost chip căci nana a aprins imediat lumina și am intrat de îndată în casă. Nanu, îmbătrînit mult, (de altfel nici nu-l mai țineam bine minte de pe cînd era preot la Gorbănești) stătea în pat și citea un almanah ”Scînteia”. Casa e nou construită și bine amenajată. Pînă pe la 20 am mai stat de vorbă. Au o fată, Cornelia de aproape 12 ani (n. 29 mai 1955), acum în clasa V-a. Am jucat țintar și-am bătut-o mereu. Ea s-a înciudat și vorbea cam vulgar. Ce să-i spui…. Nana o lăuda mereu că a fost premiantă și numai trimestrul ăsta are un 8 și un 9, restul – doar 10. Este a doua pe clasă. E foarte vorbăreață, inteligentă, n-am ce spune, dar e mîndră, încrezută și foarte pretențiosă. Șto delati? Fiecare cu păsărica lui…

După ce ne-am așezat la masă, toți ceilalți (eram 6 în total) au observat muțenia mea. Fiecare a avut de spus ceva în privința asta, dar eu am ținut-o mereu așa. Din cauza asta am fost indispus și, după cum am spus și acasă, mai bine stăteam singur la Grămești și-mi petreceam revelionul ca un cuc, ascultînd radio sau chiar dormind.

Aici, la Botoșani, nici n-am prea ascultat radio, dar din cît am ascultat am observat că a fost un program obișnuit, iar la ora 24 nu s-a întîmplat nimic deosebit. N-au dat ora exactă și nici măcăr n-au transmis tradiționalul ”La mulți ani!”. A fost muzică ușoară, ceva glume și urături și… gata! Nici N. Ceaușescu n-a rostit vreo cuvîntare (sau poate n-am fost noi atenți…). Ne-am culcat în jurul orei 1 fără nici o deosebire față de alte zile. A fost ca o simplă vizită. Eu n-am avut chef de vorbă și pentru că n-am gustat țuica deloc, iar vinul – numai un pahar, două. Eu cu tata am dormit într-un pat (unde înainte dormea Iulica, o fată în clasa X-a umanistică la ”Laurian” – care stă în gazdă (500 de lei pe lună!). Mama cu nana și Cornelia au dormit pe studio, iar nanu în bucătărie.

Și uite-așa m-am plictisit de revelion!    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 409 Marți 13 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (137).


Vineri 27 august 1965. Cu o zi înainte de a veni eu acasă, tata a primit o c.p. să se prezinte la Comisariat. A fost și a ridicat foaia mea matricolă pentru trim I și II din clasa IX-a. M-am sculat pe la 11 și m-am dus cu bicicleta la școala cea nouă unde mama mi-a arătat interiorul. Multe părți se aseamănă cu ale școlii noastre (de la Rădăuți). Am făcut experiența cu rîma, dar n-a ieșit nimic. Majoritatea timpului am lucrat cu Mircea la formarea unei curți largi și drepte. Anul acesta sînt mere multe, dar mici și bolnave. Pere sînt destule. Seara am început să citesc ”Stăpînul lumii” de Beleaev.

Sîmbătă 28 august 1965. I-am scris lui Sandu. Am lucrat și azi la pămînt. Vremea a fost tare rece azi. Am primit scrisoare de la bunița. A apărut dicționarul englez. Mircea fumează ”Naționale” (L.D.: cele mai ieftine și mai proaste țigări). Seara am stat mai tîrziu și-am citit ”Stăpînul lumii”.

Duminică 29 august 1965. O zi foarte foarte rece. A plouat în toată țara. Am terminat de citit ”Stăpînul lumii” de Beleaev. Personaje: Stirner, Sauer, Emma Fit, Kranț, Elsa Gluck, Oscar. Rudolf, Karl Gottlieb, Kacinski, Dugav). M-am contrazis cu Mircea în privința hipnotismului și asupra basmelor din carte. Mircea mi-a povestit cum a ajuns și a trecut de Vatra Dornei. Seara ne-am distrat cu hipnotismul și telepatia.

Luni 30 august 1965. Vremea s-a mai încălzit puțin. Am dezlegat anecdote din ”Povestiri și dialoguri”. Sînt cam răcit și mă simt prost. S-a terminat zborul lui Gemini 5. Record mondial de rămînere în Cosmos – 8 zile! Seara am început să citesc ”Ariel”. Mircea a fost la Siret după butelie, dar n-a găsit. Stăm tare prost din cîteva puncte de vedere: banii! Tata și directorul Panțir sînt la cuțite!

Marți 31 august 1965. Azi mama se duce pentru ultima dată la școală: n-au mai încadrat-o! Am luat cartea de-a 9-a de engleză de la început. Vremea se menține capricioasă: cerul e mai mult senin, dar bate un vînt rece și destul de puternic. Noaptea am visat tot timpul că sînt în București. I-am scris buniței. Am scris și la Moscova (am cerut adrese de tineri cu care să corespondez în limba engleză). În plic am pus și o scrisoare (compusă de mine) ca din partea lui Mircea (adrese de corespondențe în limba română). A fost tanti Lucreția cu gemenii Petrică și Paulică pe la noi. Am strîns un butoi de mere de la doi copaci pentru vin. Am scris la ”Flacăra” (adresa mea).

Miercuri 1 septembrie 1965. Azi începe noul ani școlar în U.S. Acum spre toamnă vremea se încălzește din ce în ce mai mult. Azi a fost cu adevărat cald. Am strivit mere în covată. Am fost la Poștă și am dat cele trei scrisori. Pînă acuma am scris 15 scrisori fără a primi măcar un răspuns. Am o mare plăcere să scriu și să comunic, dar și să primesc răspunsuri. Am cules fasolea din grădină. Au fost micuții Petrică și Paulică pe aici și m-au mai plictisit cu întrebări. M-am întîlnit cu Cutaș Haralambie și mi-a adus cîteva noutăți de la internat. Pedagogul Hollinger a plecat în Palestina și a intrat, în locul lui, Haiuță Țopa!…  Mircea s-a pornit la 5.30 la Siret și a venit la 7.30 de la Rădăuți cu cumpărături. Am terminat de citit ”Ariel” de Beleaev. Cu toate că-i fantastică are unele părți foarte reale și inspirate. M-a impresionat caracterul lui Ariel. Mama mai merge la școală cu vagi speranțe. Tatei i s-a făcut un buboi pe față. Seara am început să citesc ”Steaua K.E.Ț” tot de Beleaev. Au început să mă pasioneze romanele astea științifico-fantastice.

Joi 2 septembrie 1965. De dimineață ziua se anunța frumoasă și caldă(roasă). Azi se împlinesc 20 de ani de la constituirea R.D. Vietnam. Ieri a început învățămîntul și în Israel (patru clase gratuite). Am ascultat la radio Con Israel (pe 400 m). Noi incidente militare la granița dintre India și Pachistan. Tata a adus de la Ungureanu o presă cu care a stors merele. Seara am fost amîndoi după salar(iu). (23 – 24 august = 150 lei).

Vineri 3 septembrie 1965. Azi dimineață a sosit la Moscova, în U.S., delegația română condusă de N. Ceaușescu. U.S. va livra utilaje pentru   Hidroentrala    de la Porțile de Fier. 20 de ani de la capitularea Japoniei = sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Mircea a fost la Siret și a lăsat butelia acolo.  Mama merge încă la școală. Mi-am făcut un plan de activitate pînă pe 14 septembrie cu patru puncte zilnice. Sper să-l îndeplinesc întocmai. Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ceaușescu la sosirea pe aeroportul Vnukovo din Moscova. Pravda închină o pagină ”scumpului oaspete”. Ziua a fost caldă, totuși a bătut vînt. Merele cad mereu împuținînd recolta. Am învățat 15 strofe din ”Luceafărul” (depășire de plan!).

Sîmbătă 4 septembrie 1965. M-am sculat la 4.30 și am ieșit afară. Se iveau zorile și absolut totul era încremenit. Scena mi-a adus aminte de ”atmosfera” încremenită de pe Lună (cum am citit în ”Steaua K.E.Ț.”). Am primit, în sfîrșit, o scrisoare! Îmi scrie Puiu Petrovici de o surpriză. Mircea a fost la apă. Pa! (știle)!!. Mama și tata au fost la Siret pt. raze (vizita medicală). Știu 25 de strofe din ”Luceafăr

Duminică 5 septembrie 1965. Azi se sărbătorește pentru prima dată în U.S., Ziua petrolistului. Școala medie nr 182 din Moscova este fruntașă și are legături de prietenie cu elevii români. Mi-am îndeplinit și depășit programul. Azi cam înnourat și urîcios. După amiază s-a mai luminat un pic. Azi mi-am descoperit o pasiune nouă (care are totuși ceva vechime): radiofonia și posturile de radio (românești și străine). Mi-am făcut un tabel cu posturile recepționate de mine (ora, lungimea de undă, postul, țara, orașul, limba, adresa, observații…). Această pasiune  are o legătură destul de strînsă cu cu alte două mai vechi: corespondența și vederile. Cunosc acum vreo zece state care au emisiuni în limba română. Azi a reînceput conflictul iordano-israelian (schimb de focuri la frontieră). În prezent sînt două focare mai mari: Kașmir și Vietnam. Azi a fost înmormîntat Albert Schweitzer în spitalul său din Gabon, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (n. 14 ian 1875 în Alsacia). Emisiunea programului I se termină la ora 0, iar a programului II la ora 1. Am ascultat ”Glasul patriei” de la 0.30 la 1. M-am culcat la 1 după intervenția tatei.

Luni 6 septembrie 1965. M-am sculat la 6. În Pakistan s-a introdus starea excepțioală. La Moscova a sosit Antonin Novotny în fruntea unei delegații cehoslovace. Tov N. Ceaușescu a sosit azi la Volgograd – orașul erou. (L.D.: numit, din 1925 pînă în 1961, Stalingrad). Am ascultat la Radio Moscova cuvîntarea tov Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri. Am calculat orele emisiunilor de la Radio București pentru Marea Britanie (după un anunț din Daywork – D.W). Am ascultat Vorbește Moscova în limba italiană și-am auzit o cuvîntare a tov Maurer (15.30). Mi-am cumpărat caiete și-am început să mă gîndesc la apropiatul an școlar. La 13 mama și tata au plecat la Rădăuți pentru Consfătuirea raională a învățătorilor și profersorilor (trei zile). Am primit un pachețel de la bunița. Mi-a trimis caietul de cuvinte pe care-l uitasem acolo și o carte pentru tata. Am ascultat la 19 și la 19.30 Radio București emisiunea în limba franceză, respectiv în limba italiană. Azi s-a sărbătorit în SUA Ziua Muncii (fondată în 1882) care se sărbătorește în fiecare an în prima zi de luni a lunii septembrie. Am scris o carte poștală la Rumania Today (pentru adrese externe). Spre seară s-a anunțat că situația este foarte gravă în Pakistan. Azi s-a deschis la Brighton în Marea Britanie cel de-al 96-lea Congres al sindicatelor britanice. Am încercat să stau și noaptea asta cît mai tîrziu, dar n-am putut să rezist.

Marți 7 septembrie 1965. Am scris o scrisoare la Cimponeriu Corina din Lugoj și i-am anexat Jocul internațional. Noaptea a plouat și azi e cam frig. Din 21 de scrisori trimise vara aceasta am primit numai la 3 răspuns! Mircea a stat pînă la amiază la tanti Lucreția. A plouat și azi; toamna bate la ușă. De la 2 la 6 am dormit și cînd m-am trezit am stat pe întuneric pînă la 8 cînd m-am dus la tanti dup foc. Nicolae Ceaușescu a sosit azi la Leningrad – oraș erou. (Azi Sankt  Petersburg). Tov I.Gh. Maurer a rostit o cuvîntare. Țara noastră participă la un tîrg internațional la Salonic (ate țări: Spania, Austria ș.a. România -1000 metri pătrați).

Miercuri 8 septembrie 1965. M-am sculat la 8. Am ascultat (în pat) ”Vorbește Moscova” în limba engleză de la 7.30 la 8. Azi e a doua zi a vizitei delegației noastre în Leningrad. Au vizitat Monumentul eroilor și Uzina Metalurgică unde a avut loc un miting al prieteniei. A luat cuvîntul tov Ion Gh. Maurer și N. Ceaușescu (cf Radio Moscova de la 18 la 18.30 pe 134 m). Am primit scrisoare de la Sandu și m-am bucurat tare mult. După masă am dat scrisorile pentru Rumania Today și Corina C. care vor merge mîine. Vremea a fost tare schimbătoare. A fost și cald, dar a și plouat în cîteva serii. U.S. a chemat India și Pakistanul să înceteze conflictul armat. Radio Moscova a anunțat declarația unui fruntaș german despre amestecul Germaniei în Vietnam. Azi am făcut cam 4 kg de must de mere și am băut jumătate. Azi e Sf Maria – hram la Rogojești. Am stat, ca și ieri, singuri. Seara i-am așteptat pe mama și tata dar n-au venit. Seara a fost foarte senin și o splendidă lună plină.

Joi 9 septembrie 1965. 21 de  ani de la Eliberarea Bulgariei de sub jugul fascist – ziua națională a Bulgariei socialiste. R.P. Chineză a hotărît să ajute Pakistanul împreună cu Indonezia. Aseară am stat tîrziu ascultînd radio și uitîndu-mă prin corespondența mea. Am mai ieșit afară de cîteva ori admirînd minunatul clar de lună. Tot aseară la ora 23 am prins Novisadul cu emisiunea în limba română. După calculele mele ora Belgradului e cu o oră în urma Bucureștiului. Ieri delegația țării noastre a vizitat Muzeul rus și Smolnîi. Delegația noastră a primit trei daruri din partea leningrădenilor. Azi delegația noastră a sosit la Moscova cu avionul. Ieri s-au împlinit 99 de ani de la nașterea lui G. Coșbuc. Aseară am ascultat o serie de emisiuni de la Radio București în germană, italiană, și încheind cu ”Glasul patriei” – Vorbește Bucureștiul. M-am culcat la 1.15 nemaiavînd ce asculta. Azi dimineață m-am sculat la 8 și am făcut o baie cu apă rece în albia amenajată pe capră. După seninul de astă noapte, dimineața a fost tot senină și caldă. Azi se împlinesc 17 ani de la înființarea R.D. Coreene. La amiază a venit și mama cu tata de la Consfătuire. Ca în fiecare an așteptam vești noi și bune. Anul ăsta am avut vești, dar foarte proaste. Mama a dat cerere la secretariat pentru a mă înscrie în clasa X-a, secția umanistică. Se pune însă problema limbii engleze cu care nu se știe dacă se va face vreo clasă. Îmi rămîne să mă duc la secția reală pe care nu o prea înghit. E tare tîmpită situația… Se aude că s-a ”ieftenit” internatul la 400 lei! În viitor, ”Școala medie” se înlocuiește cu denumirea de Liceu (de fapt, o revenire). Anul ăsta vor funcționa licee cu program special (comercial, tehic etc.) Burdujan (directorul adjunct) spune că Pop o să rămînă fără elevi și poate chiar fără post (exigență mare). După masă am luat o grămadă de mere de la tanti Lucreția pentru vin. Mama a scos fotografiile (50 lei). Majoritatea sînt proaste și mișcate… Se împlinesc 75 de ani de la moartea marelui Alecsandri. ”Gazeta literară” a publicat un număr omagial. Seara am stat iar pînă după ora 10 admirînd seninătatea nopții.

Vineri 10 septembrie 1965. Zi de asemenea senină. Azi și-a încheiat vizita în U.S. delegația R.S.R. Azi s-a făcut vizita medicală la Școala din sat. Mama este încadrată la ciclul II (muzică și educație fizică). În fața casei noastre terenul este acum neted și bătătorit. Fac rondouri cu bicicleta printre copăcei. Seara luna a răsărit perfect de rotundă și parcă mai frumoasă și luminoasă decît în alte dăți.

Sîmbătă 11 septembrie 1965. Zi foarte călduroasă și liniștită. Mama și tata au venit supărați de la școală (enigmă!). Azi a început la Moscova a 130-a stagiune a Teatrului Mare. Situația din Indo-stan e încordată. Azi s-a întors în patrie delegația română după vizita făcută în U.S. Delegația cehoslovacă își continuă vizita vizitînd Minsk ul și Erevan ul. Azi am făcut vin dintr-un butoi de mere strivite. După amiază Mircea a fost la Siret cu bicicleta.

Duminică 12 septembrie 1965. Tot timpul înnorat și a și plouat. Ziua tanchistului în U.S. Mi-am pregătit valiza iar mama mi-a călcat schimburi și m-a pregătit pentru drum. Am fost la poștă cu bicicleta (m-am întîlnit cu Costică Afadăroaie și Vasile Amariei). A fost o duminică cam plicticoasă.

Luni 13 septembrie 1965. M-am sculat la 6 și m-am pregătit de drum la Rădăuți. Am legat plapoma la portbagajul bicicletei și la 7 și ceva am plecat cu speranța că nu va ploua. Însă (azi 13) n-am avut noroc; de cum am plecat a început o ploaie sîcîitoare și destul de pătrunzătoare. Pe la 8 – 8.30 am fost pe la nenea Grigore și apoi am ajuns la 9 la Rădăuți. Am lăsat bagajul omului de serviciu (Boloca). La casierie n-am putut plăti deoarece cererile noastre trebuie discutate. M-am întîlnit cu Prandea: ”Nnn-ai un creion?”. Apoi am fost la Stelu (Ruscior) unde am stat cam o oră. Rodica (Ruscior) vrea să urmeze o școală financiară. M-am întîlnit cu Lungu C-tin (reală), Moroșan P (reală), Andrișan Ghe (L.M., reală), Ungureanu Orest (profesor la Costișa), Iuraș Ghe. și Hotnog C-tin. Am aflat rezultatul de la Liceul Militar; au reușit doi și doi fără loc. M-am întîlnit, de asemenea cu majoritatea profesorilor (Ruscior, Pop, Kamil, Teleagă, Stavri, Burdujan, Storoj etc.). M-am pornit din Rădăuți pe la ora două. Ploaia m-a însoțit tot timpul. Am poposit și pe la Dornești. Pe aici ploaia a fost cam rece…!. În Gropeni m-a prins încă un pui de ploaie… Am ajuns acasă fleașcă de apă și puțin răcit. Pînă seara m-am odihnit și m-am mai pregătit pentru școală.

Marți 14 septembrie 1965. Spre deosebire de ziua amărîtă de ieri azi e frumos și pămîntul se usucă ușor. La amiază (13 h) am ieșit la Sfat să plec cu cursa spre Rădăuți. Cursa a trecut însă fără să oprească. Neavînd ce face am plecat cu ”Salvarea” (unica salvare!) pînă la Siret. Aici cu mare greu am prins cursa de Rădăuți. M-am dat jos cu Cutaș la poarta internatului. Am găsit un loc în (dormitorul) 5 și m-am dus în oraș. La autogară l-am întîlnit pe Gherasim și, mai tîrziu, pe Simionesi. Am mers cu ei la o gazdă pe Str Tineretului (Moroșan). Spre seară m-am răzgîndit și-am cărăbănit bagajele la internat. Aici m-am mutat cu Toader în dormitorul 4 și am ales un dulap. Seara m-am dus cu Toader și Stelică Irimia prin oraș. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!