liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Murray Rothbard

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 250. Joi 6 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (17)


 

Câteva precizări pe tema modului în care a făcut cunoștință cititorul român cu realizările Școlii austriece se impun a fi făcute aici. ”Acțiunea umană” este titlul unei cărți scrise de Ludwig von Mises în anul 1949. Murray Rothbard, un important membru al Școlii austriece, subliniază aportul metodologic adus de von Mises: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice”. (apud Murray Rothbard, ”Praxeologie: metodologia Școlii austriece” din cartea ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și praxeologia” semnată de Ioana Negru, Anca Negru și Stephen D. Parsons, Editura Institutul european, Iași, 2011, p. 25). Aplicând teoria raționalității acțiunilor umane la modul în care Editura Institutul European a publicat cartea din care am citat mai sus, aș putea spune că ne aflăm în fața unui caz de comportament irațional sau cel puțin al unuia care nu are legătură cu onestitatea editorială. Cartea în cauză are 190 de pagini, dintre care 106 sunt scrise de Murray Rothbard (acesta nefigurând ca autor pe coperta cărții!). Asta în timp ce unul dintre autori (Anca Negru) apare în calitate de autor, deși a scris doar… șapte pagini! Ioana Negru, prim-autorul cărții a scris 41 de pagini (din care 14 reprezintă Introducerea), iar Stephen D. Parsons 22 de pagini. Dacă scoatem din volum textul lui Rothbard, atunci avem o carte scrisă de trei autori care, împreună, au scris 69 de pagini (o medie de 23 pagini pe cap de autor!).  Am făcut aceste evaluări strict cantitative pentru a arăta cum se fac promovările la noi: te poți considera co-autor cu un articolaș de șapte pagini, mult mai puține decât are, de regulă, un articol de revistă. Finalitatea demersului auctorial a fost clară: păcălirea comisiei de evaluare a ”cercetării științifice”, iar finalitatea demersului editorial a fost aceea de a vinde cât mai multă hârtie tipărită, întru rotunjirea veniturilor firmei. Însuși titlul ales pentru carte este unul care frizează neonestitatea. Este, de fapt, titlul cărții publicate de von Mises în anul 1949. Așadar, Kotarbinski a scris un eseu excesiv de lung pe tema praxeologiei, în timp ce doi autori români și unul englez cad în extrema cealaltă: scriu câteva pagini și pretind că au ”operă științifică”. Nici despre drepturile de autor cuvenite autorului Murray Rothbard (decedat în 1995) lucrurile nu sunt clare. Cu alte cuvinte polonezul și româncele au scris despre lucrul bine făcut exemplificând cu un lucru prost făcut… În privința (tehno)redactării cărții celor trei autori, nici aici lucrurile nu stau prea bine. Lipsa redactorului de carte este evidentă și regretabilă. Ioana Negru descrie conținutul cărții începând cu un neadevăr: ”Primul eseu al acestei lucrări, Despre pluralism și omogenitate în cadrul Școlii austriece.…” (p. 18). Primul eseu apare la pagina 133 (după traducerea textului lui Rothbard) și se intitulează: ”Școala austriacă drept sistem economic pluralist”. Confuzia folosirii lui ”din” acolo unde se impunea clar ”dintre” este o dovadă că nici corectorii nu mai sunt folosiți la editarea cărților! De asemenea, confuzia (clară!) dintre intențiile prime și ceea ce a ieșit pe piață este scoasă (involuntar, desigur) în evidență tot de Ioana Negru, care în Prefață scrie despre ”Editorii acestui volum speră că articolele prezente în carte…”. Așadar, intenția inițială era ca volumul să aibă un colectiv de editori și nu unul de autori. În final, a ieșit exact invers… Dacă aș fi fost editură, aș fi acceptat ca acest volum să fie intitulat ”Murray Rothbard și praxeologia Școlii austriece”, cu indicarea traducătorului textului lui Rothbard, (care este axul cărții) și a comentariilor aferente făcute de cei trei autori de articole (cum bine îi definește Ioana Negru). Dar Institutul European a preferat o altă manieră de lucru: aceea bazată pe minciună. Și cum hoțul se teme de hoți editura atrage atenția că ”Reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea 8/1996). Oare reproducerea textului lui Rothbard în traducere românească (nu se știe cine este autorul traducerii) fără a preciza acordul Editorului englez, cum se numește? În schimb, Editura încearcă un act de onestitate precizând sursa folosită de traducător: ”Toate eseurile aparținând lui Murray Rothbard traduse și publicate în acest volum provin din partea întâi a cărții Logic of action: method, money and the Austrian School, Cheltenham, Edward Elgar, 1997” (p. 25).  De regulă, se adresează mulțumiri pentru acceptul editorului (englez, în cazul de față) de a utiliza părți dintr-o carte care vrea să-și asigure un profit din cedarea drepturilor de autor. Nu s-a întâmplat în cazul textului de față.

Lăsând deoparte aceste neîmpliniri editoriale, cartea celor trei autori are meritul de a face cunoscută gândirea anarho-capitalistă (un alt nume pentru libertarianismul de dreapta), respectiv metodologia praxeologică a Școlii austriece de economie. Închei aceste rânduri despre acțiunea umană (pretins) înțeleaptă și eficientă cu precizarea că Economica/ Economia ca disciplină de studiu este departe de a putea fi considerată componentă a demersului științific. Tocmai lipsa acestui caracter i-a îndemnat pe unii economiști să abuzeze de calculul matematic care nu poate înlocui mintea umană, cu istețimile și slăbiciunile ei. Teoria economică rămâne preponderent o speculație filosofică cu pretenții de ”știință”. Ceea ce contează este modul de gândire, simțire și acțiune al oamenilor (= management), dar și perfecționarea continuă a acestui mod specific uman de a fi.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 249. Miercuri 5 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (16)


 

Școala austriacă, sau libertariansismul modern, este promotoarea libertăților economice individuale și criticul cel mai direct și nemilos al socialismului/ comunismului (în special datorită ideii antieconomice a planificării hipercentralizate și imperative). Esența demersului libertarian (austriac) este metodologia praxeologică, una de tip scop-mijloc, fapt care explică aderența mea la acest mod de gândire și pe baza căruia am construit un model praxeologic pe care l-am botezat Metodologia Scop Mijloc (MSM). Cititorii interesați de analize comparate vor putea constata că MSM nu se reduce la praxeologia Școlii austriece, ci este un demers mai vast, mai coerent și mai util societății postmoderne decât ar face-o acum praxeologia modernă. Coerența MSM provine, desigur, din faptul că are un singur autor (și câțiva epigoni care au scris despre scopuri și mijloace după ce au luat cunoștință de MSM.) Utilitatea trecerii în revistă a praxeologiei moderne a Școlii austriece constă în speranța mea ca MSM să fie mai bine înțeleasă și mai bine și mai larg aplicată. Fondatorii Școlii austriece sunt Carl Menger, Eugen Bohm-Bawerk și Frederich von Wieser, la care s-au adăugat, în timp, Ludwig von Mises, Fritz Machlup, Friederich von Hayek, Murray Rothbard, Israel Kirzner și alții. Noua abordare – diferită de cea clasică și neoclasică – este numită și heterodoxă (spre deosebire de gândirea clasică și neoclasică, numite ortodoxism economic sau teoria economică dominantă. Ciudat sau nu, Marx este tot un economist heterodox.). Este aproape firesc ca heterodoxia praxeologică să fie criticată sau ignorată de teoria economică dominantă (mainstream Economics). Câteva date de identificare a modului de gândire austriac/ praxeologic/ heterodox libertarian: subiectivismul (respectiv construirea unei axiologii subiective, bazată pe experiențe personale și nu pe principii comune, considerate general valabile), renunțarea la modelarea matematică (numită de Oskar Morgensternghettoul matematic”), deductivismul și apriorismul. Individualismul metodologic este cheia modelului praxeologic austriac. Nu doar matematica este repudiată de austrieci, ci și fizica (respectiv încercărilor de a construi teorii economice bazate pe legile fizicii. La ASE București funcționează un club de discuții intitulat ”Econofizica”). De asemenea, specific praxeologilor austrieci este și instituționalismul pragmatic (diferit de instituționalismul clasic). Conceptul central din scrierile lor era cel de ”acțiune umană”. Mises considera că indivizii acționează în mod conștient pentru atingerea unor scopuri (axioma acțiunii). Așadar, indivizii sunt considerați ca fiind raționali, realiști și responsabili pentru acțiunile lor. Cu alte cuvinte, proștii, incapabilii și redușii mintal nu intră în sfera conceptului praxeologic de ”acțiune umană”. Cunoașterea apriorică a rezultatelor acțiunii umane este considerată ca fiind de domeniul evidenței și al adevărului. Finalitatea acțiunii umane raționale trebuie clar cunoscută din momentul deciziei de a acționa. Dar nu toți indivizii gândesc corect/ logic/ bine, fapt care ridică semne de întrebare în privința raționalității tuturor actorilor economici. În MSM nu se consideră raționalitatea ca un fapt necesar acțiunii, ci se solicită doar descrierea cât mai clară a scopurilor și a mijloacelor ducătoare la scop. Oamenii sunt nu doar raționali, ci și iraționali, supuși unor condiționalități cvasiinfinite. Tocmai de aceea autolămurirea fiecărui actant/ actor/ acționar cu privire la finalitatea acțiunilor este obligatorie, îndeosebi pentru ca mijloacele atrase să fie adecvate/ adaptate/ armonizate scopului propus.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 238. Sâmbătă 26 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (5)


Motto:  „Cand  ești  mort,  nu  știi  asta – dar îi afectează pe ceilalți. La  fel  și  când  ești prost.” (Philippe Geluk)

Prezentarea cărții lui Tadeusz KotarbinskiTratat despre lucrul bine făcut” este semnată de traducătorul însuși (Ihor Lemnij) și are ca titlu ”Înțelepciunea acțiunii eficiente”, titlu pe care l-am împrumutat și eu pentru acest calup de episoade dedicate înțelepțirii oamenilor. Caracterizarea generală făcută de traducătorul-prefațator al cărții savantului polon(ez) este una care chiar trezește interesul cititorului: ”Această este o carte de înțelepciune” (p. 5). Evident, T.K. este un iubitor de înțelepciune (philo-sophos), un iubitor de cuvinte (philo-logos) și un iubitor de oameni în adevăratul sens al cuvântului (philo-antropos). Fost profesor de filosofie și autor al unui curs de logică (scris la 74 de ani), T.K. este un reprezentant al neoenciclopedismului de esență postmodernă, studiind filologia, filosofia, matematica și fizica dar scriind pe teme de praxeologie, management și economie (domeniile mele de cercetare și profesare timp de peste patru decenii). Pe la sfârșitul perioadei ceaușiste, renumitul chimist ieșean Cristofor Simionescu afirma că ”o știință atinge apogeul doar atunci când ajunge să facă filosofia domeniului său”. Mi-am însușit această afirmație punând-o în practică avant la lettre. De fapt, economia politică era filosofie economică, iar managementul era filosofia lucrului bine făcut. La un curs introductiv de management, ținut în fața masteranzilor de diverse specializări, prezentând conținutul cursului, respectiv Metodologia Scop Mijloc (ca teorie a acțiunii umane eficiente), aud, din prima bancă, unde se instalaseră trei ingineri, un comentariu șoptit: ”uăi, da aiasta-i filosofie! Hai sî ni cărăm!”. Cred că am primit, atunci, cea mai înaltă, sinceră și caldă apreciere la adresa cursului meu: el țintea apogeul, adică filosofarea domeniului.

Câteva cuvinte (eventual câteva episoade) despre cartea lui Kotarbinski se impun: este o carte a unui savant prob și realist, a unui filosof iubitor de oameni și a unui critic subtil al bazelor marxism-leninismului (propunerea sa de a se renunța la considerarea muncilor industriale și agricole drept singurele productive și demne de salarizări mari era scandaloasă pentru anii 60 ai secolului trecut). Probitatea savantului provine din negarea atribuirii către persoana sa a statutului de fondator al praxeologiei (încă mai citim și pe la noi asemenea afirmații). El atribuie acest merit de fondator (și creator al termenului de ”praxeologie”) francezului Alfred Espinas de la Universitatea din Bordeaux care a publicat în Revue Philosophique din Paris, în 1890, articolul ”Technologie generale”. (Dacă în loc de Metodologia Scop Mijloc mi-aș fi intitulat teoria mea ”tehnologie generală” atunci cei trei ingineri masteranzi ar fi aflat că filosofia pe care o predam chiar îi privea și pe ei…). Scria Espinas: ”Arta este mai degrabă un ansamblu de reguli statornicite decît o colecție de inițiative gîndite (…). Nu avem în vedere artele frumoase, ci pe cele practice. Cuvântul ”practică” sugerează termenul de ”praxeologie” pentru a desemna știința despre faptele de acest gen examinate în ansamblul lor, știința despre formele și principiile cele mai generale de acțiune în universul ființelor vii” (apud T.K. op. cit., p. 435). Promotori indirecți ai praxeologiei sunt considerați și H. Fayol (Franța, 1916) și F. Taylor (SUA, 1898). În ordine istorică, alți contributori de frunte la edificarea praxeologiei ca teorie generală a acțiunii umane eficiente este, în viziunea lui T.K. ucraineanul Eugeniusz Slucki (1880-1948), un discipol autodeclarat al lui Edmund Husserl și Bertrand Russel, dar și al geometrului David Hilbert. Al treilea mare contributor la promovarea praxeologiei este rusul A. Bogdanov (1873-1928), cel care propune o nouă denumire domeniului: Tectologie. (un fel de teorie a sistemelor, numită de T.K. teoria evenimentelor). În fine, un al patrulea nume de mare interes pentru întemeierea și dezvoltarea praxeologiei este francezul Georges Hostelet (1875-1960). Contribuția sa este datată 1928. Mă voi opri puțin asupra contribuției lui G.H. deoarece el este un precursor al Metodologiei Scop Mijloc, în sensul că el descrie acțiunea umană în termeni de scopuri și mijloace. Iată cum descrie Kotarbinski contribuția lui Hostelet: ”După părerea lui Hostelet, sîntem înclinați să tratăm cu ușurință condițiile de aplicare a mijloacelor la scopuri, acceptînd indicații formulate într-un mod foarte general, ca și cum un mijloc ar fi putea fi utilizat cu succes oricînd și oriunde. Mai departe, avînd un anumit scop, ne concentrăm toată grija asupra alegerii mijloacelor corespunzătoare și neglijăm nevoia de a ne asigura ca mijloacele să nu producă efecte secundare negative, care pun sub semnul întrebării valoarea întregii acțiuni.” (p. 447). Interesant este că Hostelet nu consideră teoria sa ca fiind praxeologie… Dacă aș fi fost contemporan cu el i-aș fi propus denumirea de Metodologia Scop Mijloc, și sunt sigur că ar fi acceptat-o… Sau cel puțin aș fi avut un interlocutor interesa(n)t.

Traducerea în limba română a cărții lui Kotarbinski s-a făcut după ediția a V-a. Nu știu dacă edițiile anterioare au arătat altfel decât aceasta, dar este frapant pentru mine că T.K. nu amintește nici măcar în treacăt sau la modul critic Școala austriacă de economie (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_austriac%C4%83_de_economie) una care a pus la baza gândirii sale economice praxeologia. Epoca de aur a acestei școli a fost între anii 1880 și 1927. Or, în 1927 T.K. avea 41 de ani, fiind în plină afirmare și formare. Faptul că a dat întâietate unor cercetători ucraineni, ruși și polonezi (cu toții din țări cu regimuri socialiste la ora când a fost elaborat !”Tratatul…”) ar putea fi o explicație de natură conjuncturală. Dar o explicație serioasă și certă cu privire la ignorarea (scandaloasă, zic eu) a Școlii de la Viena (o dușmană neîmpăcată a planificării centralizate) încă nu am găsit. Totodată, cred că este inacceptabilă ignorarea de către Murray Rothbard a adevăratelor origini ale praxeologiei: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice” (Murray Rothbard, Praxeologie: metodologia Școlii austriece”, în: ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și  praxeologia”, Ed Institutul European, Iași, 2011, p. 25).

Ca unul care am citit, în anii 70-80 atât ”Tratatul” lui Kotarbinski cât și ”Socialism” a lui von Mises, pot spune că am avut suficiente motive și surse pentru a întemeia Metodologia Scop – Mijloc distinctă de ambele abordări amintite. Ceea ce unea cele două abordări, și pe acestea cu MSM era acțiunea umană ca fapt central și de interes maxim pentru orice construcție teoretică cu consecințe practice imediate. De asemenea, în toate cele trei abordări, Marx a fost cel puțin criticat în unele dintre tezele sale fundamentale (TK îl critica pentru că a segmentat/ separat munca industrială a clasei muncitoare de celelalte munci, la fel de utile; Școala austriacă l-a criticat pentru ideea conducerii planificate de la centru a tuturor activităților; iar eu am pus sub semnul întrebării determinismul istoric și cauzal).

Liviu Druguș

Pe mâine!