liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mr Google

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 486. Marți 1 mai 2018 Tâmpit să fii, noroc să ai (2).


A ne ierta reciproc prostiile este prima lege a naturii”  (Voltaire)

Prostia este incapacitatea de a râde de tine” (Paul Valery)

––––-

Românul (agitator): ”1 Mai! 1 Mai! Asta-i viață! Ăsta-i trai!”

Evreul (recitator): ”1 Maaai… 1 Maaai… Asta-i viațăăă?…  Ăsta-i traaai?

––––

Doi copilași discută:

  • Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?
  • Idiot!
  • De ce?
  • Tatăl meu mereu zice: ”uite la idiotul acela ce mașină are”; ”ce femeie are idiotul ăla!”, ”Idioții ăștia sunt plini de bani!”.

Intenționam să fac o trecere în revistă a opiniilor despre prostie și inteligență emise de români cu simțul umorului și cu autoironia la purtător. Blogosfera românească este doldora de articole/ articolașe/ eseuri/ eseuașe (despre excesul de diminutive infantilizante am mai scris). Cred că s-ar putea publica o carte destul de groasă doar cu Bibliografii și Webografii pe tema atât de des abordată și întoarsă pe toate părțile (mă refer, desigur, la binomul prostie-inteligență). Sigur, Mr. Google face și el ce poate, dar infinitatea prostiei obligă la scrierea unei infinități de articole pe această generoasă temă. Așadar, a încerca să facă o sinteză a infinității de articole pe tema prostiei/ inteligenței n-ar fi o treabă prea cu minte. Drept pentru care voi oferi, timp de câteva episoade, câte un link care va trimite la un articol concret și prezentat integral. Oricum, timpul dedicat cititului este tot mai puțin, așa încât un link/ articol pe zi cred că este destul pentru un om din zilele noastre. Pentru azi, articolul/ linkul recomandat este următorul: https://comentariibarboase.com/a-fi-sau-a-nu-fi-prost/  (A fi sau a nu fi prost).  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 485. Luni 30 aprilie 2018. Tâmpit să fii, noroc să ai (1).


Motto: ”Cine se dovedește a fi mai prost? Prostul, sau cel fără minte care-l urmează?” (Buddha)

Dacă frecventa calitate de ”prost” este mereu (auto)asumată, fiind un fel de scuză pentru micile sau marile pauze de gândire (”vai, ce prost/ proastă am fost!”, sau ”deh, toți greșim!”), pentru gândiri prea grăbite și superficiale (”n-am avut timp să aprofundez problema”) sau pentru necunoașterea unor reguli elementare de logică (”nu mi-a plăcut disciplina asta la școală”), atunci calitatea de ”tâmpit” apare, după părerea mea, ca un grad de comparație ce tinde să atingă superlativul. Unui foarte (re)cunoscut gânditor poți să-i găsești (și să-i scuzi!) câte o prostie (sau câte o nefăcută), dar a-l include în categoria tâmpiților sună mai mult a răutate/ răzbunare/ rea voință. Practic, tâmpenia este deja patologie clinică și un asemenea diagnostic îți scade drastic șansele de a te reabilita/ normaliza/ vindeca. Și chiar așa s-ar întâmpla dacă n-ar apărea norocul. Veți vedea/ citi mai jos că opinia specialiștilor este că ”tâmp(it)” este o dezmierdare în comparație cu ”prost”.

Cunoscuta zicere ”prost să fii, noroc să ai” a devenit deja un fel de mângâiere, o explicație a faptului că neatent fiind, contextul/ soarta/ întâmplarea te-au ajutat să ieși la liman. Dar ”tâmpiti să fii, noroc să ai”, cred eu, te scoate din lista celor cu șanse de scăpare de infamanta etichetă. Poate nu vă vine să credeți, Mr Google a găsit pentru itemul ”prost să fii, noroc să ai” aproape 400 000 articole! Asta înseamnă că românul este foarte preocupat de prostia semenilor (de cea proprie nu se discută aproape niciodată), cea ce confirmă cunoscutul complex de inferioritate al românilor: teama de a nu fi (luat de) prost. Chiar întristător este faptul că sute de ziariști au scris sute de articole despre prostia salvată de noroc, dar nu au găsit un alt titlu decât ”prost să fii, noroc să ai”. Explicația ar fi că prostia atrage (cititorii, în acest caz), dar și că prostia (eufemistic spus: lipsa de imaginație/ creativitate) predomină și simțul mioritic nu se dezminte: imitația salvează situația. Poate și din acest motiv am ocolit clasica formulă și am trecut la nivelul următor: ”tâmpit să fii, noroc să ai”. Asta înseamnă că viața demonstrează că norocul îi ajută cel mai mult pe cei mai neajutorați de ADN ul propriu.

Etimologia cuvântului ”tâmpit” ne poate ajuta să-l folosim în mod adecvat contextului situațional și lingvistic. Rodica Zafiu, specialistă în etimologii, ne deslușește ce înseamnă ”tâmp”. Pur și simplu, acesta este un sinonim pentru ”bont/ tocit” (ex. cuțite tâmpite = cuțite tocite, care nu-și mai pot îndeplini funcția lor principală). De asemenea, ne spune profesoara Zafiu, tâmp(it) poate fi găsit în asocieri mai puțin uzuale: ”unghi tâmpit” = unghi obtuz, neascuțit; son tâmpit = sunet grav. În context, apare și ”om tâmpit la minte” adică unul care nu (mai) are mintea ascuțită, nu mai gândește repede și bine. Aș adăuga, aici, că ”bătut în cap” este tot un sinonim pentru ”tâmpit”. Un bătut în cap nu poate fi decât bont, ca un cui bătut prea mult (în cap) ca să intre într-un material mai dur. La 1876 apare sensul lui a (se) tâmpi = ”a pierde facultatea de a simți și cugeta”. Tâmp (ca și prost) vine din slavă (tompu). Muntele Tâmpa a primit acest nume nefiind unul foarte ascuțit. În ce privește sensul metaforic al cuvântului, doamna Zafiu consideră că ”tâmpit” este mai slab în comparație cu ”prost” (în timp ce eu, cred exact opusul). Zice/ scrie dna profesor: ”tâmpit nu e o insultă extrem de agresivă. Tâmpit se poate folosi în glumă, autoironic, atenuat prin diminutivare (tâmpițel), fiind mai puțin supărător decât multe dintre sinonimele sale populare și colocviale; … în loc să certifice o absență totală a inteligenței, semnalează mai curând o stare tranzitorie, un efect al circumstanțelor” (cf. http://adevarul.ro/cultura/carti/de-provine-cuvantul-tampit-nu-explicat-corect-dex-1_528a2e6dc7b855ff560d6092/index.html  ). Sunt convins că doamna Zahiu are dreptate dar, în acest caz, mă simt dator să explic cum am ajuns eu la concluzia că ”tâmpit” este mai agresiv decât ”prost”. Adesea, în dialogurile colocviale, uzuale, apărea precizarea: ”Ce zic eu că m-am prostit? M-am tâmpit de-a binelea”. Aici se vede deosebirea dintre generalizările generate de un mediu social oarecare și atestările documentare studiate cu metodă. Un comentariu (Ion Carstoiu) pe internet, la articolul dnei Zafiu susține că ”tâmpit” are legatura si cu sanscritul ”tampa” cu sensul de „vacă”.  O fi având, dar mai grăitor mi se pare dialogul dintre conducătorii a două autoturisme, una dintre mașini stingherind-o, în trafic, pe cealaltă, drept pentru care cel stingherit strigă: ”Boule!”. Răspunsul, elegant, n-a întârziat să apară din gura șoferiței blonde: ”Pardon! Vacă!”. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!