liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mihail Solohov

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 650. Miercuri 10 octombrie 2018. Trădarea cărturarilor. Inteligenții fac prostii? (31)


Motto 1: ”Patria este o alcătuire terestră. Cine vrea să fie înger este întotdeauna prost patriot” (Renan)

Motto 2: ”Prostule! Nu trebuie să mori pentru patrie. Tu trebuie să trăiești pentru patrie” (Mihail Șolohov, ”Ei au luptat pentru patrie”)

Motto 3: ”Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii.” (Platon)

Inevitabil, apare și problema perenă/ eternă: cine să conducă lumea? Din Motto 3 se vede clar poziția lui Platon, una perfect contrară celei susținute de Benda. Ca să fie sigur că mesajul cărții sale a fost înțeles, filozoful francez subliniază apăsat: ”…mă distanțez categoric de cei care ar vrea să încredințeze cărturarului cârmuirea lumii și care își doresc, ca Renan, ”domnia filozofilor”, odată ce consider că realitatea umană nu poate adopta crezul adevăraților cărturari decât devenind divină, adică pierind ca realitate umană.” (p. 144)

Dar, indiferent cine va conduce lumea, după părerea lui Julien Benda, viitorul… nu sună bine: ”dacă analiza trecutului ar putea duce la vreun pronostic valabil pentru viitorul omenirii, el n-ar fi deloc îmbucurător” (p. 148).

Ca o concluzie tristă la întregul său demers analitic vizând trecerea cărturarilor/ spiritualilor din propria lor barcă în cea a politicilor pasionale (naționaliste sau clasiale) Benda conchide, negând ceea ce a afirmat până acum: ”… mă întreb dacă omenirea, adoptând astăzi acest mod de trai, nu-și află astfel adevărata lege și adevăratul sistem de valori, conform esenței sale. …. Legea evidentă a naturii umane este dobândirea bunurilor și exaltarea eforturilor care o asigură: numai printr-un abuz extraordinar a izbutit o mână de oameni s-o facă să creadă că valorile supreme sunt bunurile spiritului” (p.148) Departe de a fi o aderare supusă la  condiția umană dependentă și doritoare doar de bunuri temporale, Benda încearcă să salveze ce mai poate fi salvat, respectiv să atragă atenția asupra acestui mod existențial uman: ”Spuneam mai sus că sfârșitul logic al acestui realism integral profesat astăzi în omenire este un masacru organizat între națiuni și între clase. S-ar putea imagina și altul, contrar: o reconciliere în numele singurului bun adevărat, pământul însuși, care nu poate fi exploatat decât în colaborare; atunci dorința de a se simți distinct ar fi transferată de la națiune la specie, iar aceasta s-ar ridica, mândră, împotriva a tot ce nu este ea însăși.” (p. 150)

Benda întrevede inevitabilitatea războiului atât timp cât națiunile se luptă între ele pentru suprafețe cât mai mari din planeta Pământ (resurse), iar clasele se războiesc între ele pentru supremație politică și economică (traiul cotidian). Capitalismul a creat burghezia care a călărit muncitorimea. Comunismul a adus muncitorimea la putere și a călărit burghezia veche, înlocuind-o cu o burghezie nouă, roșie, incultă și agresivă. Reformarea de către Gorbaciov a comunismului, a înlocuit burghezia roșie cu intelectualitatea kgb istă, în speranța că noua societate (social-democrată) din Era informației va fi soluția supraviețuirii comunismului. N-a fost să fie, iar clasa nou-formată (cleptocrația) este de fapt o oligarhie care stârnește ura păturilor oneste cel puțin cum și cât ura proletariatul burghezia avută. Lupta de clasă nu este/ rămâne doar o invenție marxistă cu referire strictă la proletari și burghezi, ci este modul cum se organizează oamenii pentru a trăi mai bine. Utopia saint-simoniană și marxiană a reconcilierii între clase și națiuni încă mai supraviețuiește, dar noile structuri sociale (în interiorul națiunilor), și noile structuri geopolitice mondiale (globalismul) vor fi foarte vizibile doar după următorul măcel mondial.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 397  Joi 1 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (125).


A doua vacanță de licean (prostuț!). Vacanța mică (de primăvară) dintre trim II și III ale clasei a VIII-a. 22 martie 1964 – 5 aprilie 1964 (aveam14 ani). Grămești, Siret, Rădăuți.

Sîmbătă 21 martie 1964. N-am mai fost la școală. La 11 am plecat din Rădăuți cu cursa (6,50 lei) pînă la Siret, iar de aici la Grămești, pe jos. A fost călduț și pe drum e o fleșcăială mare.

Duminică 22 martie 1964. M-am odihnit după micul efort de ieri. A fost cald și apa curge în șuvoaie. În sat rulează filmul ”Fortăreață pe Rin”. Muț al nostru s-a făcut voinic.

Luni 23 martie 1964.  Tata e în concediu, iar eu cu mama am fost la școală. De asemenea, a fost cald, iar pe deal au apărut primele pete negre de pămînt.

Marți 24 III 1964. S-a înnourat și a început să ningă. Am fost la Bibliotecă și mi-am luat cărți. Citesc ”O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. Vremea mohorîtă m-a ținut în casă. Am făcut exerciții și probleme din Gazeta Matematică (seria B).

Miercuri 25 martie 1964. Vremea s-a mai încălzit puțin. Deoarece azi e sărbătoare, operatorul (Mitică) a dat film. Am văzut ”Obrăznicătura”, adaptare după Mihail Șolohov, producție sovietică. Personaje: Mitea Fomin, tatăl său – președintele sovietului, bunicul, copiii chiaburilor și soldați. M-am întîlnit cu mulți colegi și prieteni (Vasile Amariei, Tucă Pomparău). M-am hotărît să reiau corespondența cu Radu Stelian.

Joi 26 martie 1964. A fost senin și tare cald. Zăpada dispare mereu, lăsînd loc pămîntului aburind. Au venit trei oameni de la I.G.O. Siret să ne facă două sobe de teracotă (2000 lei). I-am scris buniței. Au început să apară gîzele și muștele, iar omizile par că vor să învie. Am văzut 19 diafilme cu ajutorul diascopului (Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuță, Ion Creangă, Al. Sahia, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, omul de piatră, 15 ani de la eliberare, Ocolul pămîntului în 80 de zile).

Vineri 27 martie 1964. A fost iarăși foarte cald. Am văzut și azi vreo 25 de diafilme. I-am scris lui Radu (Stelian). M-am întîlnit cu Vasile (Amariei) și-am vorbit de școală. Mircea a scris o vedere din București.

Sîmbătă 28 III 1964. Meșterii au terminat ambele sobe și-au plecat. N-a fost senin. Dimineața a fost ceață. Zăpada se topește frumos, treptat. Ieri erau doar cîteva pete negre, iar azi sînt numai cîteva pete albe. Am învățat puțin la fizică și algebră. Am făcut cu toții curățenie în toată casa.

Duminică 29 III 1964. Am primit pachet de la bunița. Am primit o scrisoare de la Ruscior Stelian în care-mi spune că nu voi mai putea sta la ei la gazdă. Tata a plecat la Rădăuți ca președinte de sindicat.

Luni 30 III 1964. Ieri am fost la film: ”Vîntul s-a oprit în zori”, producție iugoslavă. Au început să circule cursele.

Marți 31 martie 1964. Noaptea a plouat, iar ziua e cald. Zăpada scade mereu, iar pămîntul începe să se usuce. Au răsărit zarnacadelele și au înflorit brîndușile.

Miercuri 1 aprilie 1964. N-am fost păcălit și nici n-am avut ocazia să păcălesc. Mama a fost la școală. Deoarece ograda e zbicită, am măturat-o, iar firavele firișoare de iarbă îndrăznesc să răsară. Au răsărit și lalelele. Tata s-a întors de la Rădăuți, seara.

Joi 2 aprilie 1964. A fost tare cald. Am scos bicicleta, drumul fiind destul de uscat. Am făcut exerciții la algebră din culegere. Zăpada se mai ascunde prin cîteva gropi. Am început să citesc ”Suflete moarte” de N.V. Gogol. Seara, mama și tata au fost la filmul ”Regina stației de benzină”.

Vineri 3 aprilie 1964. Dimineața era senin și cald, dar apoi s-a înnourat și s-a stîrnit vînt. Tata a plecat la Siret și mi-a cumpărat o pereche de pantofi (106 lei). Am făcut două fotografii.

Sîmbătă 4 aprilie 1964. Am observat că pantofii mă cam strîng, dar nu mai am ce să fac. Dimineața, cu cursa de 6 am plecat cu mama înspre Rădăuți pentru a căuta o altă gazdă. Am încercat la tov Diaconu din str. V. Conta nr 16, dar n-am putut să rămîn acolo. Mama a plecat puțin supărată și mi-a lăsat bani pentru gazdă. Am rămas la dna Ruscior.

Duminică 5 aprilie 1964. Am rămas în gazdă la dna Ruscior și am plătit 225 lei. Am fost la filmul ”Tragedia optimistă” după Vsevolod Vîșnevski (studiată la școală). Mama mi-a cumpărat o bluză de vînt de 218 lei și o pereche de teniși (30 lei). M-am plimbat cu bicicleta, iar seara am avut mult de scris în ”Caietul de recapitulare” la matematică.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 389  Miercuri 24 ianuarie 2018. Jurnal de viitor licean prostuț (117).


Sfîrșitul trimestrului II și trimestrul III din clasa a VII-a. Aveam 13 ani.

Vineri 1 martie 1963. Începe luna lui mărțișor. A fost cald. Am luat un 9 la geografie și unul la fizică. Mă pregătesc pentru teza la matematică.

Sîmbătă 2 martie 1963. La școală – pregătire pentru alegeri. Am dat teză la matematică. Am venit acasă cu patru ore.

Duminică 3 martie 1963. Au loc alegerile de deputați ai sfaturilor populare, orașelor raionale și comunelor. Vremea s-a menținut, de dimineață, geroasă. Spre amiază însă vremea s-a muiat și a curs foarte multă apă. Am trimis vederea și cele 5 scrisori care intră în obligațiile ”Jocului internațional”. Am trimis o vedere din Vatra Dornei lui Șvaițer Mioara. La școală cîntă muzica și toți vor să voteze. Am făcut ordine în colecțiile ”Scînteia” și ”Magazin”. Am abonament regulat la ”Scînteia” din 1 noiembrie 1962. Stiloul cu care scriu acum îl am de la 6 ianuarie 1963, primit de ziua mea (50 lei). Anul acesta nu am mai purtat mărțișor, spre deosebire de ceilalți ani. Am început să citesc ”Singur printre dușmani” de Iuri Dold – Mihalik.

Luni 4 martie 1963. Dimineața era un vînt tăios și viscolea tare. Spre amiază, vremea s-a încălzit și-a început să curgă din streșini. Mă pregătesc pentru teza la limba romînă (profesor Huianu Dumitru). Am luat 7 (șapte) la teza de matematică (18 de patru, 11 de cinci, 2 de șase, un șapte (eu) și un 8 (Vasile Amariei). Acum este ora 12 și jumătate noaptea. Am scris o scrisoare la ”Magazin” pentru rubrica ”Despre toate pentru toți”. Am pus două întrebări.

(L.D.: Am găsit textul scrisorii, cu cele două întrebări, pe la mijlocul caietului; fiind o ciornă, urma să rup acea pagină din caietul de Însemnări – cu arc! Dar, am lăsat ciorna acolo. Iată conținutul scrisorii, la care, după o adnotare ulterioară, ”N-am primit răspuns”: ”Dragă redacție, Sînt abonat la publicația ”Magazin” și o citesc cu mult interes. Am citit, de asemenea, și despre noua rubrică ”Despre toate pentru toți”. Eu sînt elev în clasa a VII-a a Școlii  de 8 ani Grămești. Îmi place tare mult literatura renumitului prozator M. Sadoveanu. Atît la școală cît și acasă, citind cărțile lui, m-am interesat de viața și opera lui. Date referitoare la familie nu am găsit nicăieri. De aceea, prima mea întrebare este: 1. Care este familia maestrului M. Sadoveanu și dacă scriitorul Ion Marin Sadoveanu face parte di ea? A doua întrebare: 2. Din ce cauză unele animale au durata medie a vieții mai mare, iar altele mai mică? Aceste două întrebări m-au frămîntat mult, fără să găsesc un răspuns. De aceea m-am adresat Dvs. Și vă rog să-mi răspundeți măcar la una dintre aceste întrebări.  Vă mulțumesc foarte frumos, Liviu Druguș.”. Faptul că nu am primit răspuns de la revista ”Magazin”, adică cererea mea a fost total ignorată, explică bucuria imensă pe care mi-a făcut-o redacția de la Radio Moscova, care mi-a răspuns pe hîrtie velină, trimițând și fotografii. (Este adevărat, fondurile pentru propagandă externă nu se compară cu fondurile unei miniredacții). Subliniez acest aparent inexplicabil comportament necivilizat al unei redacții de la noi, pentru a atrage atenția confraților jurnaliști ale căror redacții mai primesc scrisori de un fel sau altul, să răspundă necondiționat fiecărui cititor care le scrie. Mai ales dacă scrisoarea vine de la copii aflați în formare. Probabil amintirea gustului amar al ignorării unei scrisori nevinovate m-a făcut, ca în perioada în care am fost responsabil cu secția ”Scrisori” la Ziarul ”Sfatul Țării” de la Chișinău, să nu rămână absolut nici o scrisoare fără răspuns…).

Marți 5 martie 1963. M-am sculat la 6 fără 20 de minute. Am ajuns în clasă al doilea. Prima oră am avut teză la limba romînă și cred că am făcut-o bună. La geografie ne-a adus tezele. Am 10 (zece). M-a ascultat în oral și am luat 10 (zece). La ora de educație fizică am jucat de trei ori remy și am cîștigat de două ori la mozaic. Bălineștenii eru furioși pentru că i-a criticat în brigadă. M-am culcat la 11 fix. (L.D.: Bălineștenii erau un grup de cca 7 elevi din satul Bălinești al comunei Grămești. Bălineștenii se laudă mereu pentru faptul că au în satul lor o biserică de pe vremea lui Ștefan cel Mare. În general, bălineștenii erau mai orgolioși și mai ambițioși decît cei din alte sate ale comunei, iar vorba lor era ușor diferită de a grămeștenilor. Am avut mereu în minte aceste specificuri identitare ale unei mini-comunități pentru a-mi explica mie și altora apariția limbilor distincte, deși, se spune, că a existat, la origini, o limbă comună, și nașterea națiunilor definite prin specificuri identitare reale sau inventate pentru a fi mai ușor de condus și de organizat teritorial).

Miercuri 6 martie 1963. Am luat un 10 la istorie, acesta fiind primul din clasă la profesoara Apalaghiei E. Învăț pentru teză la fizică. Ne-a dat de învățat pentru teză numai trei lecții. Afară vremea s-a încălzit mult și zăpada se încălzește văzînd cu ochii. La ora de agricultură am fost la gospodărie să vedem combina. (L.D. ”Gospodărie” era fostul G.A.C. – Gospodărie Agricolă Colectivă, precursoarele C.A. P. – urilor: Cooperative Agricole de Producție. Trecerea de la GAC la CAP a însemnat o primă manifestare a naționalismului economic promovat de Ceaușescu și de detașare simbolică de modelul bolșevic/ sovietic rusesc). Tata și cu Mircea repară bicicleta cea mică primită de la nenea Kolea (L.D. Kolea (Nicolai Druguș) era fratele tatei, din Basarabia, dar care avea funcții destul de importante în Ministerul Agriculturii, fiind responsabil cu pădurile la nivel unional. Cred că a făcut abuzuri peste limita acceptată de nomenklatura sovietică și a făcut, ulterior, ani mulți de pușcărie. Dacă îmi amintesc bine, acolo a și murit. Nenea Kolea ne vizitase cu un an înainte; era foarte bogat, a venit încărcat cu ”marfă” pentru vînzare și a făcut mulți bani. Mi-a rămas în minte stupoarea cu care a vizitat nenea Kolea bucătăria noastră. Venise în toiul nopții și vroia ceva de mîncat și de băut; în bucătărie a găsit doar cîteva felii de pîine și… cam atît. Dimineața a plecat cu tata la magazin, a cumpărat 5-6 pîini și a umplut cămara cu mîncare: conserve și alimente de bază). Mama și tata s-au dus la școală, la ședința de Consiliu (mama este, în acest an, învățătoare la cl. I-a la Bălinești). M-am culcat la 12 fix.

Joi 7 martie 1963. M-am sculat la 7. Am întîrziat puțin la ora de geometrie. (L.D. profesorul de geometrie/ matematică era chiar tata, Grigore Druguș (1924 – 1990). Cînd știa că n-am învățat la matematică, a doua zi mă asculta, îmi punea nota 4 apoi acasă mă întreba: ”ai luat vreo notă azi?”. După care urmau ”corecțiile” aferente.). Am dat lucrare de control la anatomie. M-a ascultat la agricultură. Am dat și teza la fizică (despre magneți) și am scris bine. Profesoara a fost foarte severă și a prins pe cei care au copiat. La matematică vom mai da o dată teza deoarece au fost prea multe note rele. Am terminat volumul I și m-am culcat la 11.

Vineri 8 martie 1966. Toate tovarășele profesoare au primit cadouri de Ziua femeii. Mă pregătesc pentru teza la matematică. Am fost la Vasile și am făcut cîteva exerciții la algebră. Aștept scrisoare de la Radu Stelian și de la ”Jocul internațional”. Eu stau în bancă cu Bahnovei Ion și cu Avîrvarei Mihai. Primul – ”buricul pămîntului”, cum îi spune tov prof Marianciuc Titus – s-a îndreptat puțin la învățătură, dar destul de puțin. Mihai la fel.

Sîmbătă 9 martie 1963. Am dat teză la matematică. Am visat urît și m-am trezit la 1 noaptea. Se făcea că uitasem stiloul acasă, iar la teză am luat stiloul de la Panțir Gabriela (cl. V-a). Scăpînd apărătoarea jos am dat cu piciorul și am spart-o. (L.D.: Panțir Gabriela era fiica profesorului de matematică Panțir, care era și directorul școlii. În altă ordine de idei: a observat cineva că directorii de școli, de inspectorate sau chiar miniștrii învățămîntului sunt în mare parte profesori de matematică? A ”pățit-o” și tata care a fost, un timp, directorul Școlii generale din Grămești). Am terminat cartea ”Singur printre dușmani” și mi-a plăcut foarte mult. Învăț pentru teza la chimie.

Duminecă 10 martie 1963. Am făcut schimbări în bucătărie. Am luat 9 la teză la matematică. Am făcut abonament la ”Scînteia Pionierului” și am primit ”Magazin”-ul. Am stat toată ziua degeaba și m-am culcat la 9. M-am sculat la 3 și am început să învăț la chimie. Acum este ora 4 și 35!

Luni 11 martie 1963. Am dat teză la chimie (Bazele mai importante). Înainte de chimie am făcut pregătire în vederea examenelor (dictare cu tov prof Marianciuc). Am scris articolul ”O dată importantă – 18 martie 1962”. Am mers la școală la ora 6 și 30 min. Afară este frig însă zăpada se topește.

Marți 12 martei 1963. M-am sculat tîrziu și nu m-am mai dus la pregătire. Dimineață mergeam singur pe drum cînd factorul postal (Alecu Aiftincă) venea spre Poștă. Eu așteptam de mult scrisoare, dar acum dimineață nu. Factorul începe a căuta prin geantă  și scoate o scrisoare. Ca să văd dacă este scrisoarea mea mă duc pe cealaltă parte a drumului. Atunci factorul vine spre mine și îmi dă scrisoarea. Era de la ”Radio Moscova”. O asemenea bucurie nu m-a încercat demult (de cînd am primit răspuns la prima mea scrisoare către Radio Moscova). Participasem la concursul organizat de emisiunea ”Vorbește Moscova” (patru întrebări privitoare la zborurile cosmonauților cu nr. 3 și 4) și pierdusem nădejdea de a mai primi răspuns. Trimisesem scrisoarea pe data de 18 noiembrie 1962, iar la 27 decembrie 1962 am primit prima scrisoare de la Radio Moscova. Am găsit în plic fotografiile cosmonauților 3 și 4, o felicitare foarte frumoasă, scrisoarea și programul emisiunilor ”Vorbește Moscova”. Pe data de 5 februarie 1963 am trimis a doua scrisoare, iar astăzi, 12 martie am primit răspunsul la ea. În plic am găsit scrisoarea scrisă pe o hîrtie velină foarte frumoasă. Eu cerusem fotografiile scriitorilor ruși Mihail Șolohov (L.D.:  Șolohov a devenit, peste doi ani, laureat al Premiului Nobel pentru literatură) și Valentin Kataev cărora le citisem multe cărți. Deoarece redacția nu a avut aceste fotografii și spre a-mi satisface dorința mi-a trimis fotografiile scriitorilor ruși N.V. Gogol și A. S. Pușkin.

Cînd am ajuns acasă am găsit o c.p. de la Radu Stelian în care-mi spune că a cam încurcat ițele cu ”Jocul internațional”. Tot astăzi i-am trimis și răspunsul. După masă am fost la Vasile, apoi am mers la cooperativă (L.D. ”cooperativă” = magazinul comunal; denumirea completă era ”cooperativa de consum”) unde am văzut cartea ”Ultimele zile ale lui Hitler” de G.L. Rozanov. Cum am ajuns acasă i-am cerut mamei bani și am cumpărat-o. Tot astăzi am început s-o citesc și îmi place nespus. Are date precise privitoare la prăbușirea lui Hitler și a adepților lui în Germania (1945). Mama mi-a adus de la Bibliotecă mai multe cărți, printre care: ”Mantaua” de Gogol,Pasărea de bronz” de A. Rîbakov și ”Însemnările unui naturalist

Miercuri 13 martie 1963. Dimineața, la pregătire, am recapitulat materia clasei a V-a. La teză la istorie am luat 10 (singurul din clasă). Am dat lucrarea de control la agricultură. La Constituție, tov prof Marianciuc m-a lăudat în legătură cu corespondenșa de la Moscova. Am făcut cinci ore în loc de șase. Mama mi-a cumpărat șoșoni (nr 38, 47,50 lei), dar i-a dus înapoi. M-am culcat la 11 și ½.

Joi 14 III 1963. Nici de data asta nu m-am mai dus la pregătire la matematică. Am luat un 8 la anatomie (lucrare) și-mi iese media 9. La romînă am luat 9 la teză, dar nu știu dacă-mi dă media 9. La școală s-a făcut vaccinarea antipoliomelitică pe cale bucală (picături). Punea într-o linguriță 3 picături de vaccin și apoi un fel de sirop. Tocmai cînd eram cu vaccinul în gură, doctorul m-a întrebat dacă eu sînt Druguș. Cînd am spus ”da” am scăpat vaccinul. Pățisem ca și corbul păcălit de vulpe. Mama mi-a cumpărat șoșoni (nr 36, 50 lei).

Vineri 15 III 1963. Așteptînd primăvara, iarna s-a abătut din nou pe aici. Sufla un vînt… Au fost prezenți 20 de elevi din 36.

Sîmbătă 16 martie 1963. Același vînt de ieri m-a făcut astăzi să stau acasă. Această zi este prima absență din trimestrul al doilea și a patra de la începutul anului. Am început să citesc ”Însemnările unui naturalist” de P.A. Manteufel și ”Mantaua” de N.V. Gogol. Deoarece nu aveam ce face, am înregistrat cărțile din biblioteca mea. Am găsit 98 de cărți + broșuri importante și vreo 12 cărțulii pentru preșcolari pe care nu le-am mai înregistrat. Am 21 de cărți în Editura politică. Peste 20 de cărți sînt scrise de scriitori ruși. Am fost la Vasile acasă și mi-a spus că au fost doar 8 băieți la școală (Paviliuc, Amariei V., Lupașcu Dumitru, Ignat Vasile, Airinei H., Mihai H, Apurcioaiei H, Mustață Ilie) și trei fete (Dănilă Viorica, Bobu Viorica și Tănase Maria). Mi-a comunicat că am 10 la teză la fizică. Au apărut și prin Grămești monedele de 3 lei și de un leu (puse în circulație la data de 11 III 1963). M-am culcat la 12 h.

Duminică 17 martie 1963. Mircea a plecat la Zamostea după o lampă de radio. I-am scris buniței. Am fost pe deal cu sania și merge foarte bine; zăpada e tare și bătută de vînt. Mama și cu tata se pregătesc să meargă la tov. director Panțir Alexei. E onomastica și ziua lui de naștere. La poștă este tot Aiftincă, cel care era propus pentru funcția de președinte.

Luni 18 martie 1963.  Am luat 10 la teză la chimie și 9 la desen. Dimineața mi-a fost foarte frig la picioare. La amiază s-a încălzit și a început să curgă apa pe drum. Tov. prof. Moldovan mi-a cerut cartea ”Ultimele zile ale lui Hitler”. Am avut ce să citesc: 3 ”Scîntei” și ”Magazinul” + ”Gazeta învățămîntului”.

Marți 19 martie 1963. Am luat un 9 la rusă. Vacanța se apropie și trimestrul se termină pe zi ce trece. Vasile a lipsit de la școală. Afară e destul de cald ca să se topească puțin zăpada. Amariei Vasile și Dănilă Viorica au primit vederi din Vatra Dornei de la vechiul nostru diriginte Maximiuc Constantin.  Tov Maximiuc m-a felicitat în scrisoarea lui către Vasile (Amariei) pentru ”cosmo-știința mea”. (L.D. Deși mi-a fost profesor de limba română doar doi ani de zile, profesorul Constantin Maximiuc și-a pus amprenta pasiunii sale pentru filologie asupra mea, în mod decisiv. Un om extraordinar de delicat și de ferm în același timp, iubitor de oameni și de profesie, pasionat de muzică și de gramatică. Pe acest blog de pe wordpress se poate găsi necrologul ”In memoriam Constantin Maximiuc” pe care l-am citit la înmormântarea profesorului, la Vatra Dornei. Copleșit de emoția reamintirii profesorului Maximiuc, am sunat-o pe dna profesoară Maximiuc, la Vatra Dornei. S-a bucurat și ne-a rugat să trecem pe la ea. Extraordinară familie, minunate exemple demne de urmat. Și pentru că am amintit de familie, adaug faptul – neîntîmplător – că fiica lor, Cornelia Macsiniuc, a urmat filologia, fiind cadru didactic la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. Vezi și linkurile: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/21/profesoratul-vocatie-traditie-ocupatie-situatie-si-destin/   și   https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/11/profesorul-constantin-maximiuc-educator-de-exceptie-model-de-moralitate/ ). Au început să apară brîndușele.

Miercuri 20 martie 1963. Am luat trei de 10: la muzică (lucare), la Constituție (lucrare) și la agricultură (teză). După amiază am fost la Vasile să-mi copii niște lecții. Am început să citesc ”Crimă și pedeapsă” de F.M. Dostoievski.

Joi 21 martie 1963. Azi s-au încheiat toate mediile. Nu s-au mai făcut lecții.; e doar penultima zi din acest trimestru. Frecvența: 97. 39%. După amiază am fost la Vasile și i-am scris o scrisoare tov prof C. Maximiuc. Pînă în prezent tov prof Maximiuc a trimis trei vederi din Vatra Dornei (Amariei Vasile, Viorica Dănilă și Scripcaru Melozina).

Este o zi nouroasă, cu cerul cețos, iar vîntul contribuie ca frigul să fie și mai tare. Mircea a fost după butelie. Îi dădusem lui Bahnovei Ion (Nelu) cartea ”Timur și băieții lui” de Arkadie Gaidar. A citit-o și azi dimineață am vorbit despre ea și eroii ei. După cîte mi-a spus am văzut că a înțeles-o. Mama s-a dus la ședința sindicală.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

 

Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat


Bogdan Cretu, Alexandru Petria si Liviu Ioan Stoiciu – o triada exemplara de neurmat

• Liviu Ioan Stoiciu isi autoplagiaza blogul personal reproducand ceea ce a scris la 4 iunie 2012, in totalitate, in revista Contemporanul (evident, fara a preciza sursa)
• Bogdan Cretu de la Iasi isi pregatea autoplagierile din acest an (si, poate, isi scuza autoplagierile anterioare) prin articolul din 19 aprilie 2011 din Ziarul de Iasi
• Alexandru Petria (alias Calaul harnic) – ideologul de serviciu in lupta pentru revenirea bolsevicilor la putere in literatura si cultura romana (USR, ICR) este un bun aliat ad hoc in promovarea autoplagiatului de catre LIS si BC
• Autoplagiatorul Pavel Susara, de la Romania Literara, dat afara pe bune de Nicolae Manolescu pentru autoplagiat este, acum, inrolat automat in armata autoplagiatorilor care vor sa oficializeze autoplagiatul ca pe un act de normalitate pe taramul nostru mioritic/ becalic

Cu cateva zile in urma poetul Nichita Danilov din Iasi ”devoala” secretul scrierii unor opere de succes (vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/despre-scrierea-pe-banda-rulanta-si-alte-afaceri literare~ni90cs?fb_action_ids=4708902519256&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582). Redau cateva idei din acest “manual de bune practice”. Astfel, autorul specializat in asemenea afaceri literare vine cu o idee, cu sfaturile de ”how to” si cu … banii. Angajeaza palmasi, mai exact oameni dispusi sa faca munca rutiniera, dar a caror experienta este foarte utila autorului. La fel se intampla, in intreaga lume dezvoltata, in activitatea de cercetare, acolo unde maestrul isi pune ucenicii la treaba (cautare de bibliografii, traduceri, aranjari in pagina, grafice, tabele, poze, corespondenta, tehnoredactare si chiar redactare etc). Toate astea inseamna insa sa ai deja un “cheag”, o suma disponibila sau sa risti sa faci un credit la banca. Nu exclud ca acest procedeu sa fi fost aplicat chiar de marii scriitori, care – dat fiind volumul urias de opere scrise – erau deja banuiti ca acestea nu reprezinta opera lor cu adevarat. Au patit-o Shakespeare, Solohov si altii… Prin urmare, procedeul este bun, dar riscant si el, ca orice afacere, de altfel.
Iata, insa, ca palmasii vor si ei sa devina mari maestri, sa produca macar muuuuult, daca ceva bun inca nu pot. La un anumit nivel de educatie si de cultura (din eterna si fascinanta Romanie) ambitia lor de marire (sau – in cazul unora – de pastrare a unui status inalt, anterior castigat) este imediat blocata de constientizarea putinatatii resurselor (financiare, in primul rand). Prin urmare, se intalneste saracia cu trufia, pereche ce genereaza – automat – o alta, la fel de bolnava si detestabila, aceea a intalnirii hotului cu prostul. Aici, aparent, cercul se inchide si …lucrurile chiar merg, pana se iveste un alt cuplu, evident unul detestat de cele doua anterioare: spiritual critic si dorinta de normalitate si normalizare. Concret, saracia si trufia scriitorasului de duzina, gasesc, la noi, un teren fertil de dezvoltare, teren format din hotia (scriitorului, editorului, redactorului) cu prostia (cititorului credul si mergesasaist). Scremerea intelectuala este livrata pe post de contributie scriitoriceasca majora, adaugand astfel, noi caramizi la imaginara statuie literara a presupusului literat. Infertilitatea creatoare obliga trufasul sa insiste/ persiste in greseala si sa-si formeze un stil de lucru pe care il impartaseste si il recomanda si altora. Pai daca toti fura, de ce nu as fura si eu? Cu ce sunt eu mai prost ca altii?, se justifica sarmanul trufas. Drept pentru care, modelul devine majoritar, consituie normalitatea noastra neaosa, care devine, insa, total anormala in conditiile in care intra in contact si in comparatie cu normalitatea europeana si mondiala. Preceptul crestin “sa nu furi” devine, in ortodoxismul romanesc de inspiratie moscovita (in pofida autocefaliei arogante), “daca nu furi, inseamna ca esti prost”… Nu intamplator, hotia (de voturi, de titluri academice, de onoruri de stat sau cetatenesti) a devenit virtute nationala, un dar divin cu care suntem blagosloviti, chit ca la iesirea in lume, renumele de hot si identitatea roman = hot ne (cam) deranjeaza.
Aceste ganduri cu tenta moralizatoare m-au bantuit (din nou!) cand am avut neplacerea sa vad ca pledoaria pro-hotie, pro-facatura scriitoriceasca rabufneste mereu, agresiv si cu fireasca nesimtire ridicata la rang de virtute nationala, de drept fundamental al omului est-european, din pacate unul prea sarac (in duh) pentru a-si permite luxul corectitudinii, onestitatii si virtutii. Mai mult, se confirma zicerea lui Dem Radulescu (dinainte de caderea comunismului) conform careia “in economie si-n amor, nimic nu e-ntamplator” (replica spusa intr-un spectacol, dar, cred eu, aceasta nu facea parte din rol). Adica sa nu-mi inchipui cumva ca aparitia in revista Contemporanul pe luna septembrie 2012, nr. 9 (726), p. 14, a unei reluari de articole publicate anterior (pe blog sau print), la care se adauga cateva randuri concluzive, este, cumva, intamplatoare. Dimpotriva. Sub pretextul unei luari de atitudine (perfect ideologice, partinice, specifica luptei de clasa imprumutata de la proletariatul industrial si agricol) Liviu Ioan Stoiciu publica un articol “original” pe toate cele trei coloane ale paginii format mare, format pe care inca il mai pastreaza revolutionara revista: “Demisia criticului Daniel Cristea Enache din Uniunea scriitorilor, in semn de protest”. Inainte de a intra in miezul disputei ideologico-partinice oferita cititorului de “Contemporanul” pe post de analiza critica (la rubrica “Pe cont propriu”), putina statistica nu strica. Din totalul de 252 randuri ale articolului semnat Liviu Ioan Stoiciu (prescurtat de mine, in acest articol, LIS) doar 26 sunt (sau, mai exact, par a fi) originale, adica nepublicate anterior. Dintre cele 226 randuri copiate acestea se partajeaza dupa cum urmeaza: toate sunt copiate de pe blogul dlui LIS, fara insa a se preciza undeva acest lucru, cu mica diferenta ca 108 sunt scrise de LIS insusi la 4 iunie 2012 (http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in iunie 2012) si 118 sunt preluate integral din articolul lui Bogdan Cretu intitulat “Cateva scene din viata literara” (http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/citeva-scene-din-viata-literara~ni79gv) publicat in Ziarul de Iasi la 19 aprilie 2011 (initial, preluat pe blogul lui LIS, apoi si in Contemporanul, cu simpla precizare: Preluat din Ziarul de Iasi). Dar dincolo de statistici si surse precizate doar partial/ incomplet, articolul din Contemporanul semnat de LIS este, in proportie de peste 90% un autoplagiat. Mai grava este si interventia in stilul de grafiere a unor litere (nu spun orto-grafie, pentru ca inca nu s-a hotarat care dintre ele este “mai orto”….). Este stiut ca Ziarul de Iasi nu a acceptat si nu accepta nici acum propunerea iliesciana de reforma a grafiei limbii romane, respectiv aceea de a scrie cu â și nu cu î (cu exceptiile aferente). Faptul ca redactia revistei Contemporanul a gasit de cuviinta sa prezinte articolul lui Bogdan Cretu cu grafie iliesciana este, cred, un abuz si o impietate fata de optiunea publicatiei iesene. Dar ce mai conteaza respectful fata de o optiune public afirmata devreme ce insusi Bogdan Cretu face compromisuri ideologice conjucturale evidente. Dupa ce am atentionat asupra adeziunii formale (si neglijente) a lui Bogdan Cretu la tabara basesciana si a criticilor plagiatorului Victor Ponta (vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/08/06/bogdan-cretu-autoplagiator-si-plagiator-universitar-iesean-vajnic-luptator-impotriva-plagiatului/) il aflam pe vajnicul luptator impotriva plagiatorilor ca accepta sa publice in revista taberei adverse ideologic publicand in repetate randuri (inclusiv in numarul 9/ sept 2012: ”Calinescu sub vremi”, in p. 4. Nu am avut timp sa verific daca acest articol a mai fost publicat si in alte reviste…), ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca LIS ii face un imens deserviciu tanarului publicist iesean luandu-l ca martor al apararii in atacul impotriva celor care ii ataca pe plagiatori si autoplagiatori. Iata ce sustinea BC in articolul din Ziarul de Iasi din aprilie 2011, articol preluat integral de LIS in Contemporanul: ”La un moment dat, cu ocazia reluarii unei expozitii a graficii lui Marin Sorescu, Pavel Susara a reluat un articol pe care il scrisese cu ceva vreme in urma, cind fix aceeasi expozitie iesise pentru prima oara in lume. Sigur, procedeul e discutabil, dar cert este ca el a devenit o norma in presa noastra culturala. Multi autori isi publica articolele si colo, si colo. Sau revin asupra lor, le modifica, le ajusteaza pe ici, pe colo, nu neaparat in partile esentiale, si le arunca din nou in lume. Nu cred ca e neaparat incorect, dat fiind ca memoria periodicelor tine o saptamina.” Aproape incredibil pentru un profesor de la Filologia ieseana care trebuie sa stopeze tendintele (auto)plagiatoare ale studentilor! Acesta, desi sustine ca autoplagiatul este discutabil (deci nu condamnabil, doar discutabil…), ii gaseste explicatii si scuze care sa-l faca acceptabil si … practicabil in continuare. Sancta simplicitas! Oare ar trebui ca pedagogii nostri de scoala noua sa fie obligati sa faca ceva scoala occidentala pentru ca, ulterior, sa renunte la apucaturile hotesti si lipsite de respect fata de cititorii carora li se recomanda/ prezinta ca fiind autori originali, proaspeti si corecti (macar cu ei insisi)? Se pare ca mentalitatile hotesti, puternic proletare, au fost transmise constant si continuu de catre vechii profesori, acum mari indrumatori de doctorate…Poate! incerc si eu o explicatie. Desigur, o alta explicatie o ofera Bogdan Cretu insusi care crede ca memoria cititorilor (eufemistic spus ”memoria periodicelor”) nu tine mai mult de o saptamana, dupa care li se poate oferi, iar si iar, acelasi articol, pe post de prospatura…
Numarul mare de (auto)plagiatori ma face sa cred ca marea majoritate a celor care scriu plagiaza (si defineste, astfel, normalitatea si moralitatea) si doar o minoritate ar cadea in pacatul originalitatii si onestitatii… Poate ma ajuta cineva sa dezleg aceasta dilema. Cred ca prezinta interes si faptul ca – in urma articolelor prin care acuzam autori de autoplagiat si chiar plagiat – niciunul dintre acestia nu a raspuns, tacere pe care eu o consider ca fiind o rusinata recunoastere. Dar cred ca ma insel…

Puncte de vedere asupra celor doua articole din articolul lui LIS, publicat de Contemporanul

Dincolo de autoplagiatul evident al dlui LIS si de pledoaria pro-autoplagiat a lui BC, merita atentie si continutul propriu-zis al articolului semnat de LIS. Se insista, direct si indirect, asupra faptului ca scriitorimea romana este impartita in (cel putin) doua mari tabere. Fara a se nominaliza, rezulta din acest text (ca si din link urile notate la final) ca una este condusa de basescianul academician Nicolae Manolescu, presedintele USR si redactor sef la Romania Literara; cealalta este condusa de iliescianul academician Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane (evident, in mandatele lui Ion Iliescu). Cine nu e cu noi e impotriva noastra (reciproca fiind inca si mai valabila!). Prin urmare, daca autoplagiatorul Pavel Susara este dat afara de Nicolae Manolescu de la revista Romania Literara, pe cale de consecinta, acesta este luat in brate de tabara adversa (revistele Contemporanul, Cultura etc.). La fel, daca Daniel Cristea Enache (DCE) pleaca din USR, rezulta ca el trebuie preluat de tabara/ aripa stangista (Nicolae Breban, Augustin Buzura, Bogdan Cretu, Liviu Ioan Stoiciu si nu in ultimul rand, Alexandru Petria, un harnic demolator de imagini/ statui ale reprezentantilor dreptei (Traian Basescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cartarescu etc.). Pleaca Daniel Cristea Enache din Uniunea lui N. Manolescu? Nu-i nimic, DCE se pliaza pe organizatia scriitoriceasca de rezerva (Asociatia Scriitorilor), iar LIS are grija sa mediatizeze aceasta dihonie din lumea scriitorilor romani. Mai mult, cu aceasta ocazie, trebuie sunata goarna in toata Romania, astfel incat si alti (auto)plagiatori sa se adune, sa stranga randurile in jurul plagiatorului El Maximo, aflat temporar in fruntea guvernului Romaniei. Se prefigureaza o Internationala a (auto)plagiatorilor, o organizatie mondiala a celor dati afara din servicii pe motive de furaciune si minciuna (respectiv autoplagiat sau chiar plagiat). Pe scurt, cine se aseamana se aduna, merg impreuna la alegeri si la alte actiuni patriotice, pentru ca exploatarea nemiloasa a plagiatorilor de catre neplagiatori sa inceteze. O data si pentru totdeauna! Este de asteptat ca toti autoplagiatorii criticati de mine pe acest blog sa devina membri ai Asociatiei Scriitorilor, sa submineze, invechita USR si – dupa (ce) Victor ia in alegeri – ca Pavel Susara sa fie reprimit la RomLit, evident, dupa ce in fruntea USR va fi redesemnat Mihai Ungheanu sau, de ce nu? Nicolae Breban. In realitate, LIS, regreta plecarea lui DCE din USR, fapt care imi permite sa banuiesc ca se impune o revenire a acestuia asupra demisiei si, prin vot democratic, sa fie instalat in fruntea USR. De ce nu? In ultima instanta, literatura este un simplu act de propaganda, iar scriitorii – excelente unelte ideologice in bataliile electorale. Scriitorii (majoritatea dintre ei) nu pot trai din scris si din vandut carti si articole, ci trebuie sa stea cu mana intinsa la guvernul generos care doreste, prin distribuire atenta si corecta a resurselor financiare, sa promoveze adevaratele valori in cultura romana. Ce Cartarescu? Ce premiu Nobel pentru literatura? In caz ca laureatul de anul acesta ar fi fost chiar Mircea Cartarescu, cu siguranta LIS & comp. ar fi scris in Contemporanul: “Preferatul Angelei Merkel, cu voie de la Basescu a fost incununat cu un nemeritat premiu Nobel, acordat pe nefiresti criterii ideologice!”.
De fapt, LIS doreste sa comunice cititorilor un singur lucru: bagati-va mintile in cap, vin alegerile si la USR, iar DCE merita presedintia acestei venerabile institutii. Fiti atenti cu cine votati si cum va afisati prin presa zilei. Noi nu glumim! In fine, nu trebuie nicio clipa sa uitam ca revista Contemporanul (care apare tot sub egida USR) are si un subtitle, perfect cameleonic: Ideea europeana. Ce legatura are europenismul cu plagiarismul? Cred ca un raspuns l-a dat deja LIS cu un articol format din doua alte articole, publicate anterior: NICIUNA!

PS Contemporanul Ideea europeana va publica si online numarul pe luna septembrie, asa incat invit cititorii interesati de amanunte sa acceseze http://www.contemporanul.ro

Lecturi suplimentare recomandate (intru verificarea celor afirmate de mine mai sus)

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/demisia-criticului-daniel-cristea-enache-din-uniunea-scriitorilor-trebuie-respinsa-lupta-cu-un-presedinte-trecator/ in 4 iunie 2012

http://spunesitu.adevarul.ro/Cultura/Interviuri/Alexandru-Petria-Intelectualii-sa-fie-oameni-intregi-nu-proiectii-de-liste-de-preturi-9963 7 sept 2012

http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/vinatoarea-de-vrajitoare/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/03/zero-mila-pentru-intelectualii-lui-basescu/

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/03/05/scandal-literar-pe-facebook-si-turnator-al-securitatii-si-premiat/ 5 martie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/04/28/ce-vor-face-intelectualii-rusinii-profitorii-si-girantii-regimului-basescu/ aprilie 2012

http://alexandrupetria.wordpress.com/2012/02/22/lasitate-scriitoriceasca/ 22 februarie 2012

 

Liviu Drugus,  www.liviudrugus.worpress.com    www.liviudrugus.ro      www.ugb.ro/etc        facebook.com/liviu.drugus

sat Valea Adanca, Miroslava, jud Iasi                                                                     17 octombrie 2012