liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Mihai Chirica

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 529. Miercuri 13 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (3)


Episodul de azi este, de fapt, copy paste după o postare (publică!) pe FB semnată de ieșeanul Gabriel Gachi pe data de 28 iunie 2018. Adică azi, când postez, cu mare întârziere, episodul pentru data de 13 iunie 2018. Am decis să repostez ceea ce a scris G.G. pe FB pentru că tocmai citisem o afirmație a profesoarei Saskia Sassen de la Columbia University: Orașele viitorului au nevoie, indubitabil, de inteligență și de tehnologii, însă vor deveni cu adevărat inteligente atunci când vor putea cumula inteligența oamenilor din oraș”. N-aș putea spune că actualul Consiliu Local Iași nu a realizat deja această cumulare. Ba da. Fiecare oraș își votează aleșii după propria inteligență (cumulată) a locuitorilor săi cu drept de vot. Așadar, Consiliul Local Iași este (vrând nevrând) suma inteligențelor ieșene care au fost desemnate (să conducă municipiul) de nivelul de inteligență (o mărime medie) al votanților ieșeni cu aproape doi ani în urmă. Am vaga bănuială că și în alte orașe ale patriei situația este cam la fel: dadaistă. Pentru neieșeni, câteva precizări: primarul Iașului, Mihai Chirica, este fostul vicepreședinte al PSD actualmente exclus din partid (probabil pentru că vroia să urce o treaptă ierarhică în partid…). Gavril este doamna Camelia Gavrilă, fost Inspector șef la Învățământ; Victorel este Victorel Lupu, fost șef la Finanțe; Andrei Postolache este informatician și reprezentant al partidului local ”Pentru Iași”. Cu regret, nu cunosc cine sunt Popa și Blăjuț. SR este, probabil SRL… Iată descriere structurii C.L. Iași făcută de jurnalistul Gabriel Gache:

Dupa mult timp, am urmarit astazi o ora si jumatate din sedinta Consiliului Local. Partidul lui Chirica exista in continuare si chiar asa se cheama. Situatia e dadaista, nu e nimic conturat.

Consilierii PNL parca ar vrea sa fie luati in serios de Chirica, ca la un concurs de talente, consilierii PSD sunt de fapt integrati in aparatul propriu al Primariei, ei nu mai reprezinta o balansare a puterii executivului care sa-i reprezinte pe ieseni, ci sunt executivul insusi.
Gavril e noul cui in talpa primarului, dar are complexul lichelei cu origine modesta si se ineaca repede in propria umoare daca il iei de sus.

PSD nu exista ca partid cu pretentii de Putere in exercitiu, care domina categoric viata politica in Romania. In afara de 2-3 consilieri bine fezandati, PSD nu controleaza nimic in Consiliul Local. Nu atitudinea pro sau contra Chirica intereseaza, ci lipsa unei strategii coerente pentru urmatorii doi ani, lipsa unui plan care sa integreze fiecare cuvant mestecat in sedintele de comisii si de plen, fiecare decizie, fiecare argumentatie. Nu exista un creier. Popa, Blajut nu sunt politicieni in adevaratul sens al cuvantului, ci antreprenori cu orgoliul unui hobby sofisticat, Ostaficiuc e supra-licitat, un tip banal trece drept sclipitor printre atatia habarnisti, Gavrila e o outsider-a, nu se baga cu baietii, Victorel e ca Somnorila, iar eu altii nu cunosc, niste veleitari. PSD, ca structura politica, e mult supraevaluat si acest lucru e demonstrat de modul in care Chirica zburda peste propriile slabiciuni si faradelegi, fara sa-i spuna nimeni STOP si sa-l dezbrace de hainele manipularilor si demagogiei.

Si la PNL, si la PSD e multa nepricepere in transmiterea mesajului public, in regizarea unui anumit rol care trebuie jucat pentru ieseanul care priveste. Liberalii si asa-zisii pesedisti chiricisti s-au pierdut in discutii sterile, pe chestiuni tehnice, in care Mihai Chirica e dezinvolt, si au lasat tot timpul impresia ca nu stapanesc niciun subiect, ca nu sunt ingineri, juristi, arhitecti, desi au toti pretentia de-a fi cei mai versati experti in administratie. Au intrat toti pe teritoriul primarului, care spune la randul lui prostioare si aproximeaza multe teorii, dar care ii imbalsameaza in notiuni ingineresti cu aerul sau de tehnocrat.
Nu exista o trasare clara a principiilor care sa guverneze Iasul, dupa dorinta si priceperea grupurilor PSD si PNL care, teoretic, i se opun lui Chirica. Nu exista oameni care sa vada tabloul in ansamblu si care sa explice in 5 minute care e viziunea aplicata pe diverse domenii: transparenta totala in pasii 1, 2, 3, 4, 5, PUZ-uri, pasarele, sporturi, mari investitii, transport etc. In rest sa-l lase pe Chirica sa rataceasca in oricate detalii tehnice doreste.

Mai politician decat toti e pana la urma Surdu, care a dovedit capacitate de sinteza. Pacat ca a fost tot timpul un SR in politica, cu el asociat unic, si va ramane asa pana la capat. Fara carisma, fara inteligenta politica, fara determinare, nu vad cine sa-l poata bate pe Chirica. Primarul controleaza 90% din presa, 90% din Consiliul Local, 90% din audienta Facebook si e un blocaj real in a se crea o Opozitie autentica. PSD e o gogoasa umflata, un urias bland, caruia ii e frica de umbra lui, iar PNL e o grupare care negociaza orice si care ajunge sa se vanda ieftin.
Andrei Postolache, il uitam, e Fantoma de la Opera, o holograma, absolut derizoriu, un personaj pe care Mihai Chirica il pastreaza ca pe-un digestiv dupa masa, inainte de whisky-ul cu gheata de dupa lasarea intunericului
”.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 463. Duminică 8 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (14)


Dar care este poziția primarului față de dimensiunea culturală actuală a orașului pe care îl gestionează (”smart”, așa cum caracterizează primarul propria administrație)? Pe scurt: aceeași cu a autorului interviului. Adică același paseism nevinovat și inutil care repetă ad nauseam ce bine era când era bine în cultura Iașilor (folosesc aici pluralul agreat de interviewer dar și de redacție). Toate răspunsurile se referă la trecut: ”este o onoare să fii primarul vechii capitale a Moldovei”. Partea referitoare la prezent pare extrasă dintr-un program electoral: vom face…, vrem să…, nu vom precupeți efortul ca să… Apoi, fuga-fuguța la marele trecut: ”Iorga îi îndemna pe români să viziteze Iașul măcar o dată-n viață” (asta iar merge la un ghid turistic). Spuneam că referirile la cultura actuală a Iașului sunt ca și inexistente. Am greșit: ele chiar există, dar acestea sunt fie foarte critice – contrare a ceea ce afirmase Nicolae Busuioc în preambul – (”nu mai avem o coerență a stilurilor arhitectonice”), fie sunt imediat conexate cu trecutul (”Românii sunt încântați de poveștile Iașului cultural, iar străinii apreciază vechile biserici”). Apoi, iar cu ochii gândului în trecut: ”Se povestește că cel mai destoinic primar al Iașilor ar fi fost Scarlat Pastia”. Urmează critica la adresa prezentului, venită de astă dată de la Nicolae Busuioc care se întreabă retoric: ”De ce oare la noi în România se acordă culturii cei mai puțini bani pe locuitor? … ne aflăm pe ultimul loc în această privință”. Cu alte cuvinte, nu avem cine știe ce cultură, dar asta nu din cauza ”oamenilor de cultură”, ci din cauza administrației țării care nu dă (doi) bani pe cultură. Poate unii cititori nu știu că Iașul a avut o Casă de Cultură a sindicatelor (un spațiu unde s-ar fi putut proiecta filme sau desfășura spectacole) care acum este … magazin de canapele. Despre cultura canapelelor ar fi trebuit să se vorbească mai mult… pentru că asta reflectă prezentul cultural ieșean. Ușor surprinzător pentru un primar care a fost ales pe listele partidoiului bolșevic (zis social democrat dar care are irizări național-socialiste; acum primarul are statutul de exclus din partid) aflăm de ce NU AVEM CULTURĂ ÎN PREZENT: ”… masele ignorante sunt cel mai ușor de condus pentru că sunt capabile să creadă orice bazaconie le servește clasa politică. Din păcate avem o clasă politică iresponsabilă, interesată nu de propășirea propriului popor, ci de salvarea averilor personale dobândite fraudulos”. În loc să spună ce face primarul Mihai Chirica pentru cultura ieșeană, acesta se refugiază iar în trecurt: ”am fost primii la multe capitole: prima școală în limba română, primul spectacol de teatru în limba română, prima societate medicală românească, primul muzeu de istorie naturală din țară, prima grădină botanică, prima universitate, primul Teatru Național etc.”. Nicolae Busuioc observă că prezentul cultural ieșean este gol, dar sugerează ca soluție tot … zestrea trecutului: ”Poate mai buna punere în valoare a acestui inestimabil patrimoniu cultural și științific?” soluție neagreată de primar pentru că ”banii pentru cultură sau pentru promovarea Iașului sunt mai puțini”. Parcă speriat de acest adevăr, edilul ieșean adaugă un optimism deșănțat bazat pe presupusa dezvoltare a Iașului în ritmuri nemaiîntâlnite: ”ne apropiem de momentul în care cultura va ocupa locul pe care îl merită”. Și pentru a mă contrazice definitiv (referitor la faptul că prezentul cultural ieșean este gol) intervievatul arată cu degetul… tot spre viitor: ”vom instala o superbă statuie a Regelui Ferdinand, făuritorul Unirii celei Mari; vom reabilita mai multe monumente…., vom moderniza toate cinematografele din oraș, vom organiza mese rotunde… lucrăm la strategia de turism, precum și la înființarea unor moderne parcuri industriale...”. Cam la astea se referă prezentul cultural ieșean: la viitor. În schimb nimeni nu ne poate împiedica să visăm: Nici măcar pe primar: ”Și eu visez o autostradă, o cale ferată rapidă, un port pe Bahlui sau pe Prut, o economie în expansiune și o viață culturală tumultoasă. Dar politica m-a învățat să mă trezesc foarte devreme!”. Așadar, trezirea la realitate are loc, iar prezentul cultural al Iașului este din ce în ce mai gol, contrazicând descrierea edulcorată (din preambul) a ”Iașului cultural”, onorantă efigie care….bla bla.  (interviul a avut loc în decembrie 2017).

Ca o concluzie la acest interviu-oglindă (realmente simbolic pentru corecta caracterizare a culturii ieșene actuale) amintesc faptul că PASEISMUL chiar este politică culturală a elitei intelectuale și politice a Iașului devreme ce revista ”Scriptor” a fost concepută/ născută ca un concentrat definitoriu al culturii ieșene și care ar fi trebuit să rupă gura… Comisiei de evaluare a proiectului pentru obținerea titlului de capitală europeană a culturii. Acest paseism maladiv a dat chiar titlul videoclipului în care Lucian Vasiliu își prezintă crezul său cultural-artistic: ”Trecutul pregătește un viitor prezentului”. Aș parafraza acest crez sub forma următoare: dacă prezentul este (cam) gol, atunci trecutul consistent cultural va proba, prin contrast, că viitorul va fi și mai gol. Bancul trist care circulă de multe decenii spune cam același lucru: avem un prezent de rahat; ce bine e că n-avem niciun viitor.

În episodul următor mă voi încăpățâna să caut în ”Scriptor” prezentul cultural ieșean, demers în care sunt ajutat de redacția revistei care publică un alt dialog cultural (numit, de astă dată ”convorbire”, în fapt un simplu interviu), între scriitorul ieșean Ioan Holban, 64 ani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Holban) și Nicu Gavriluță 55 ani (https://www.fssp.uaic.ro/nicu-gavriluta/cv-profesional), sociolog și profesor universitar la Universitatea ”Al. I. Cuza”. Informez cititorii că am scris și publicat pe blog un miniserial Ioan Holban pe tema autoplagiatului său din ziare și reviste ieșene (așadar, un Traian Diaconescu mai tânăr, un epigon moral al ”magistrului”), iar despre Nicu Gavriluță am scris pe Facebook că s-a dezonorat moral și științific acceptând să fie supervizor/ conducător/ îndrumător pentru elaborarea unei cărți scrise (oare?) de un profesor universitar în pușcărie pentru a-și reduce pedeapsa. Precizez că obiecțiile mele la adresa celor două personalități ieșene sunt strict de factură morală. Totodată, dialogul dintre cei doi intelectuali ieșeni are și menirea completării tabloului cultural local/ național cu o frescă a cărei culoare și valoare este dată de conținutul și nivelul dialogului dintre cei doi preopinenți.  (va continua)

Liviu Druguș

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 462. Sîmbătă 7 aprilie 2018.  Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (13)


Orice critică neînsoțită (și) de laude/ aprecieri pozitive este văzută, de regulă, ca rău voitoare/ demolatoare sau persiflatoare la adresa efortului real și deloc mic de a face ceva, de a adăuga un plus de informații și emoții la cele pre-existente. În cazul meu nu este vorba despre așa ceva deoarece sunt ”pe cont propriu”, nu cânt melodii impuse și nu ”bat” selectiv vreo persoană sau vreo contribuție auctorială la vreo presupusă comandă. Cu siguranță va veni și vremea punctărilor pozitive, dar agricultorul din mine nu se poate bucura de trandafirii dintr-o grădină plină de bălării. Am convingerea că orice produs cultural de bună calitate și receptat ca atare lasă urme și contribuie la buna simțire și trăire a cititorului/ privitorului, drept pentru care nu am niciun motiv să ”demolez”/ ”detractez” tot ce mișcă din pură și prostească plăcere. Dar să revin la ideea de radiografiere tematică a revistei (anunțată la finalul episodului anterior).

Revista ”Scriptor” publică poezie și proză scurtă, eseu, comentarii și critici literare, confesiuni, dialoguri și, foarte important, artă. Cred că partea de artă este singura care o scoate în evidență față de celelalte reviste ieșene (care au cam aceeași structură, cam aceeași colaboratori – nu și aceeași finanțare). În fond, și arta este o formă de scriere/ comunicare/ emoționare. Dimensiunea comercială a revistei este vizibilă prin faptul că se practică un management integrat, adică revista este construită, în bună parte, din fragmente extrase din viitoarele cărți care se vor vinde la Librăria Junimea (proprietar privat Sedcomlibris), iar cărțile apărute la Editura Junimea (proprietarul fiind unul privat ) sunt prezentate și criticate (adică lăudate) tot în paginile revistei. Cercul se închide și … toată lumea (se pare că) câștigă. Da, niște firme private câștigă pe bani publici. Din câte știu legea cu privire la parteneriatul public-privat nu a fost adoptată încă. Acest sistem de management (integrat) îmi amintește de o discuție cu un viitor miliardar de carton, la începutul anului 90, care se trezise cu pământuri luate mai pe nimica și nu prea știa ce să facă cu ele. Întâmplător, mi-a cerut părerea: ce ar trebui să facă pentru a câștiga mai mult? Răspunsul meu a fost: sistem integrat – adică faci zootehnie și cultură furajeră. Hrănești animalele din ceea ce produc ogoarele, iar banii câștigați de pe animale îi investești în agricultură pentru a te ajuta mai bine la zootehnie și tot așa. Scapi de adaosul comercial plătit în cazul în care proprietarii acestei ”suveici” ar fi diferiți. Acest sistem de ”proces circular activ” în care inputul devine output și outputul devine input pentru alt sistem este un model cibernetic clasic și care dă roade în producția materială. În producția spirituală însă apar unele complicații care duc la scăderea calității sau cel puțin a preocupărilor pentru calitatea produselor culturale. Recenziile la carte sunt făcute tot în sistem integrat, astfel că nu se pretind onorarii, ci se practică reciprocitatea. Eu te recenzez pe tine tu mă recenzezi (pozitiv!) pe mine. Dacă coteria devine prea vizibilă și deranjantă atunci recenzarea se face în cerc, astfel încât e greu să mai facă cineva (cititorul) o conexiune cu această afacere în ”familie” în care orgasmul financiar are loc cu cheltuieli minime. (Am preluat expresia ”orgasm financiar” de la doi autori care publică proză în acest număr de primăvară martie – aprilie 2018. Radu Părpăuță scrie despre ”orgasm olfactiv” (p. 18), iar Radu Negrescu – Suțu scrie despre ”orgasm culinar și bahic” – p. 14).

Scriam în episodul anterior că, după părerea mea, boala mortală a culturii ieșene actuale este PASEISMUL, trăirea din amintiri, din enumerarea personalităților pe ale căror urme de pași călcăm, al căror aer îl (mai) respirăm și ale căror cărți (nu) le citim. A fi implicat în cultura urbei echivalează, din păcate, cu afirmarea obstinată și repetitivă a primatului Iașului în cultura română. Se mai repetă adesea, zicala post-unire prin care se lăsa ieșenilor iluzia acestei întâietăți: ”politica se face la București și cultura la Iași”. Semnificativ este dialogul dintre Nicolae Busuioc (79 de ani) și primarul Iașului, Mihai Chirica publicat în numărul 3-4 din martie – aprile 2018 (pp. 56 – 58). Titlul autolaudativ (cu motivații exclusiv din trecut) și cu trimitere la un viitor incert chiar oglindește și confirmă diagnosticul pus de mine mai sus: paseism maladiv și fugă de prezent. Ce altceva poate însemna acest titlu: ”…cultura va ocupa locul pe care îl merită”? (citat din dom primar). În preambulul interviului autorul aplică tactica afirmațiilor repetitive oferite pe post de argument forte pentru demonstrarea presupusului adevăr că Iașul este nr 1 în cultură. Voi reproduce integral acest text cu speranța ca cititorul să se detașeze de cuvinte și să se raporteze la starea de fapt a culturii municipiului (care are nu doar a doua filială USR, ca mărime, după București, ci este și al doilea oraș al țării ca populație – peste 370 mii locuitori): ”Iașul își dorește neatinsă aura de ”oraș cultural”, onorantă efigie autoasumată chiar și în vremuri mai puțin prielnice (L.D.: adică este o autoasumare de pe vremea când Iașul a pierdut capitala administrativă în favoarea Bucureștiului). A lansat mereu valori în plan național și european, a știut să-și prețuiască figurile ilustre. Ne plimbăm pe străzile Cetății și ne acomodăm ochii cu imagini desprinse parcă dintr-un superb album de artă. Unii istorici s-au oprit mai mult la orașul medieval surprinzându-l ca pe un veritabil microcosmos: arheologii au dat mărturii care îi atestă vechimea cu mult mai mare decât cea știută oficial, iar arhitecții, cu știința și fantezia lor, au proiectat construcții cu valoare de simbol. Iașul artei? O expresie aproape tautologică, fără cultura lui și-ar pierde mult din identitate, așa cum ieșeanul  fără bagajul de emoții, sentimente și trăiri, fără aspirații și idealuri ar ieși din condiția normală”. Acest text poate fi bun pentru un ghid turistic pentru străini, poate fi inclus într-un manual de Istorie locală, dar nu are nici o legătură cu cultura Iașului actual, la care autorul nu se referă DELOC. Totul este despre trecut, iar extazul mi(s)tic în fața celor care au contribuit, pe vremuri, cu ceva la cultura română echivalează cu negarea prezentului (pe bună dreptate) și cu privirile pline de speranță îndreptate către… ”păstrarea”/ conservarea aurei de ”oraș cultural”. Aură – da, realitate – mai puțin…     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 264. Joi 21 septembrie 2017. Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? (4)


Înainte de a face o mică abatere de la stilul acestui serial (care nu se ocupă de clasamente, promovări de persoane sau evenimente) cred că este oportun să numesc Cercurile militare din țară care au printre preocupările lor promovarea înțelepciunii (lore) poporului (folk): Alba Iulia, Bacău, Bârlad, Brașov, Botoșani, Buzău, Cluj Napoca, Curtea de Argeș, Focșani, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Tulcea, Vaslui, Zalău. În faza finală au concurat 16 concurenți din care 6 din Iași. Reamintesc etimonul englezesc al cuvântului ”folclor” și care înseamnă înțelepciune/ inteligență a unui popor/ a unor oameni. Avem, din acest context, și răspunsul la întrebarea din subtitlu: Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? Un posibil răspuns: arta/ muzica populară este exact la același nivel de inteligență ca și acela al poporului care a creat-o. Cine spune că muzica populară este proastă/ simplistă/ slabă face această apreciere și asupra poporului din care face parte.

Revenind la concurenții ”înțelepți” (lore) care au venit la Iași, mi se pare interesant faptul că la categoria ”tineret” fetele predomină vizibil (un singur băiat dintre cei 16 concurenți), în timp ce la categoria ”consacrați” raportul a fost echilibrat (7B și 8F). Sociologii pot verifica dacă fenomenul este general sau ne aflăm, aici, la o situație mai aparte.

Iată și câștigătorii, merituoși, ai concursului de interpretare: PREMIILE FESTIVALULUI:

Trofeul Festivalului a fost cucerit (prin luptă dreaptă) de SASU Anita-Karina (Cercul Militar Iași). Premiul I a fost acordat AMĂRICĂI Andreea (Cercul Militar Botoșani), premiul al II-lea tinerei (și drăgălașei) LĂCĂTUȘ Ana-Maria (Cercul Militar Focșani), în timp ce premiul al treila a fost primit de CÎTEA Elena (Cercul Militar Iași). Au fost acordate și premii speciale stipendiate din fonduri separate de bugetul festivalului (despre care voi comunica imediat și rezultatul investigației mele). Iată aceste premii: Premiul Juriului a fost acordat tinerei Spiridon Beatrice (Cercul Militar Iași) din partea dnei conf.univ.dr. Irina Zamfira Dănilă. Premiul Fondatoarei Muzeului ”Angela Moldovan”, a fost înmânat de prof.univ.dr. Nina Cuciuc (laureată a Crizantemei de Aur și a Crizantemei de Argint) tinerei Nechita Violeta (Cercul Militar Bârlad); Premiul Președintei Societății Universitare de Medicină Internă, Geriatrie și Gerontologie, prof.univ.dr Rodica Ghiuru, afost înmânat tinerei Artem Mădălina (Cercul Militar Tulcea); premiul pentru cel mai autentic costum, acordat de Muzeul Unirii Iași condus de dir. Aurica Ichim a fost primit de Sabău Simina, Cercul Militar Bistrița; premiul de popularitate, acordat de Cercul Militar Iași condus de col. Benone Tiron a fost primit de singurul ”soldat” din grupa celor 16 concurenți, Alin Man de la Cercul Militar Brașov.

Așadar, putem să conchidem: deplasarea la Iași a instrumentiștilor, dansatorilor, interpreților (consacrați sau în curs de consacrare) a însemnat un semnificativ efort financiar. Ținând cont și de faptul că spectacolul a fost unul gratuit (s-au oferit invitații, adică nu s-au vândut bilete) înseamnă că banii puteau proveni din banii Cercului Militar (nu a fost cazul), din banii TVR și RR/I (nu a fost cazul) sau din donații făcute de oameni de afaceri ieșeni (nu a fost cazul). Și atunci s-a apelat la Primăria Iași care și-a înobilat imagina și nu numai cu aura de promotor al artei/ înțelepciunii populare. Primarul în funcție – Mihai Chirica – a contribuit mult la adoptarea deciziei de a se acorda acestui festival bugetul necesar. Cifrele pot sau nu să spună ceva, dar gestul de a promova înțelepciunea nu poate fi apreciat decât ca fiind unul înțelept.

Liviu Druguș    Pe mâine!