liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: MEDIAFAX

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 525. Sâmbătă 9 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (26)


Statutul de funcționare al CNSAS este unul care lasă desconspirarea la ”cheremul” unei cereri individuale/ sociale concrete. Dacă nu cere nimeni să-ți vadă dosarul, atunci rămâi în incertitudinea călduță în care se scaldă majoritatea celor care au intrat în vizorul Securității (ca ”prieteni” sau ca ”dușmani”). Poetul Liviu Ioan Stoiciu a scris despre imensa sa dezamăgire că numărul scriitorilor care au colaborat cu Securitatea crește necontenit (http://www.liviuioanstoiciu.ro/sunt-foarte-dezamagit-creste-lista-scriitorilor-acuzati-de-catre-cnsas-ca-au-colaborat-cu-securitatea-vreti-bani/  ).

Poeta cercetătoare de la CNSAS a ”evoluat” și ea în atitudinea sa referitoare la poeții colaboratori-urmăriți. Astfel, în cartea sa publicată tot la Editura Junimea intitulată ”O conștiință literară. Mihai Ursachi în documentele Securității” (2016) nu amintește deloc, în substanțiala sa introducere la această voluminoasă carte, despre calitatea lui Mihai Ursachi de colaborator al Securității, ci insistă strict pe cei trei ani de pușcărie politică făcuți de poet și pe urmărirea sa informativă, fiind selectată doar perioada 1972- 1982 (desigur fără să ni se spună de ce sutele de pagini au fost umplute cu Note și Rapoarte din acest deceniu, lăsând complet albe perioade foarte interesante și demne de atenția istoricilor cum ar fi perioada în care a locuit în SUA apoi revenirea sa la Iași, unde nu exclud deloc o colaborare cu ”noile servicii democratice” sub șantajul cu publicarea acordului de colaborare). După cei trei ani de pușcărie, la șapte ani de la ieșire, în 1971, Mihai Ursachi este racolat de Securitate ca informator. Despre acest moment autoarea cărții nu comentează nimic, lasă doar Raportul să vorbească despre racolarea sa și… atât. În următoarea sa carte însă, cea despre Cezar Ivănescu, Ioana Diaconescu găsește o nouă cheie de prezentare: atât Mihai Ursachi cât și Cezar Ivănescu au acceptat colaborarea doar pentru a-și bate joc de securiști și pentru a-i manipula inteligent… Dacă așa stau lucrurile, oare de ce nu ar fi procedat și Marin Sorescu (și foarte mulți alți scriitori) exact la fel? Adică să devină mai întâi colaboratori și apoi să fie urmăriți prin DUI timp de decenii. Eu înclin spre această ipoteză și i-aș sugera doamnei Ioana Diaconescu să mai amâne Dosarul presupusei Mari Revoluții din 14 Decembrie de la Iași (”un fâs” după expresia lui Liviu Antonesei) și să caute documente despre Marin Sorescu în special din anii tinereții, atunci când racolările se fac cu mult mai multă ușurință. Sigur, aceasta se va face cu un comentariu al poetei prin care se va sublinia cum a gândit Sorescu să-i ducă de nas pe securiști semnând un angajament de colaborare cu aceștia. Și încă un lucru care ar merita lămurit de istoriografia perioadei: dacă tot s-au dat publicității documentele securiștilor despre aceste racolări de scriitori, de ce nu se dau publicității măcar câteva note informative semnate de proaspeții colaboratori din anii 70? Să fi dispărut acestea din dosare, sau ar fi dăunat aurei de eroi ai neamului și de salvatori ai literaturii române, aură pe care poeta Ioana Diaconescu cu osârdie o conturează în cărțile semnate de domnia sa.

Revenind la articolul lui Liviu Ioan Stoiciu (LIS) din 7 aprilie 2011, acesta se declară stupefiat de posibilitatea ca poetul Cezar Ivănescu să fi fost colaborator (fiica adoptivă a lui Ivănescu, Clara Aruștei văzuse dosarul și a transmis lumii teribila știre, dar confirmarea n-am avut-o decât abia acum prin cartea Ioanei Diaconescu). Probabil la fel se va declara LIS (stupefiat) și dacă se va găsi și angajamentul semnat de Sorescu și de foarte mulți alți scriitori, deveniți, ulterior, disidenți sau apărători ai regimului. Oare n-ar trebui ca toți șefii de filiale ale Uniunii Scriitorilor să aibă publicate integral dosarele lor (de colaboratori și/ sau de urmăriți). Atunci să te ții surprize, dezamăgiri, contestații și procese interminabile care – sub acoperirea prezumției de nevinovăție – vor exonera de orice responsabilitate pe cei declarați ca fiind colaboratori de către CNSAS. Redau aici un comentariu la articolul lui LIS semnat Octavian Mihăiescu, un comentariu care conturează mai bine portretul/ tabloul cultural al scriitorimii și intelighenței românești (cu compenetele sale de minorități etnice): ”Fara sa fac vreo specualtie cu conotatie oculta, ma mai bate un gând privitor la desconspirarea asta pipetata. Bun, avem toate datele că românii au avut si au vocatie de ciripitori, sunt inventivi mai ales în a face rau aproapelui, iar de li se ofera ocazia sa te fereasca Dumnezeu de un astfel de caracter ajuns „împarat”. Dar din ce am vazut io aici in fostul DDR, nici nemti nu au fost mai breji decât români, cel putin la acest capitol români cu nemti sunt pe aceeasi treapta, ba pe alocuri as zice ca nemti au fost si mai si decât români. Unde bat io; Vad ca minoritatilor nu prea li se gasesc dosarele, doar nemtilor li s-a gasit in acelasi procent cu al românilor, pe când unguri, ovrei, armeni, par avea cel mai redus (procentual vb, pastrând proportiile), de parca acestia au fost fete mari.. sau poate ca acestia fiind sefi,cordonatori sistemului comunsit, este logic sa nu intre in categoria sobolanilor, categorie rezervata doar românilor. Intreb si io asa sa nu mor prost, oare Norman Manea este fata mare la acest capitol? Asta asa ca sa ramânem in ograda scriitorilor ca tot suntem in aleia lor… Iar cum ovrei nu duc lipsa de scriitori nici in ograda româna, la acest capitol sunt superbogati, ca nu degeaba ne zice Hristos feri de scribi, iar Pavel de basmele ovreiesti, stiau ei ce le poate pielea la acest capitol, in fine,cinste lor ca au vâna, ce este al lor este al lor, sunt demn de respect la acest capitol, vb stricit cultural, ca religios le gasim mintenasi ac de cojoc, l-am si bagat, pai se putea altfel…. Ok, scriitorimea româna a fost si ea colbaorationista in procent destuld e mare, dar colegi ovrei , ca sunt multi scriitori ovrei si in Ro, acestia nu au ciripit? Colegi unguri, armeni, ca de nemti auziram, cu astia care-i daraveaua? Nu de alta insa un analist strain poate concluziona ca români astia sunt tare ai dracului de rai, iar celelate neamuri sunt ingeri cazuti in iadul românesc”.

Un caz aparte îl reprezintă și scriitorul Nicolae Breban: CNSAS îi oferă cu generozitate o adeverință de colaborator, iar după trei ani de procese în instanță, acesta obține ”albirea” oficială: n-a fost colaborator! Argumentul a fost acela că Breban a fost urmărit de Securitate și deci nu avea cum să fie și colaborator și urmărit. Dar cărțile Ioanei Diaconescu tocmai asta dezvăluie: că toți colaboratorii au fost și urmăriți (deși, este adevărat, nu toți urmăriții au fost și colaboratori). „Sunt bucuros că după trei ani de zile a fost luată această decizie. Eu am rămas uimit acum trei ani de decizia CNSAS, pentru că eu n-am dat în viaţa mea Securităţii un rând, dimpotrivă, eram urmărit. Mă bucur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie m-a reabilitat”, a declarat pentru MEDIAFAX, scriitorul Nicolae Breban. (http://www.contemporanul.ro/noutati-editoriale/nicolae-breban-nu-a-fost-colaborator-al-securitatii-a-decis-irevocabil-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-iccj.html).  Să fie acest exemplu un motiv pentru CNSAS de a face publice doar dosarul celor decedați (care nu mai au cum să conteste)? Oricum ar fi, CNSAS a reușit să-și atragă multe suspiciuni în legătură cu modul de gestionare a dosarelor și cu ”desconspirarea pipetată” pe care o practică cu consecvență.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!