liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ludwig von Mises

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 249. Miercuri 5 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (16)


 

Școala austriacă, sau libertariansismul modern, este promotoarea libertăților economice individuale și criticul cel mai direct și nemilos al socialismului/ comunismului (în special datorită ideii antieconomice a planificării hipercentralizate și imperative). Esența demersului libertarian (austriac) este metodologia praxeologică, una de tip scop-mijloc, fapt care explică aderența mea la acest mod de gândire și pe baza căruia am construit un model praxeologic pe care l-am botezat Metodologia Scop Mijloc (MSM). Cititorii interesați de analize comparate vor putea constata că MSM nu se reduce la praxeologia Școlii austriece, ci este un demers mai vast, mai coerent și mai util societății postmoderne decât ar face-o acum praxeologia modernă. Coerența MSM provine, desigur, din faptul că are un singur autor (și câțiva epigoni care au scris despre scopuri și mijloace după ce au luat cunoștință de MSM.) Utilitatea trecerii în revistă a praxeologiei moderne a Școlii austriece constă în speranța mea ca MSM să fie mai bine înțeleasă și mai bine și mai larg aplicată. Fondatorii Școlii austriece sunt Carl Menger, Eugen Bohm-Bawerk și Frederich von Wieser, la care s-au adăugat, în timp, Ludwig von Mises, Fritz Machlup, Friederich von Hayek, Murray Rothbard, Israel Kirzner și alții. Noua abordare – diferită de cea clasică și neoclasică – este numită și heterodoxă (spre deosebire de gândirea clasică și neoclasică, numite ortodoxism economic sau teoria economică dominantă. Ciudat sau nu, Marx este tot un economist heterodox.). Este aproape firesc ca heterodoxia praxeologică să fie criticată sau ignorată de teoria economică dominantă (mainstream Economics). Câteva date de identificare a modului de gândire austriac/ praxeologic/ heterodox libertarian: subiectivismul (respectiv construirea unei axiologii subiective, bazată pe experiențe personale și nu pe principii comune, considerate general valabile), renunțarea la modelarea matematică (numită de Oskar Morgensternghettoul matematic”), deductivismul și apriorismul. Individualismul metodologic este cheia modelului praxeologic austriac. Nu doar matematica este repudiată de austrieci, ci și fizica (respectiv încercărilor de a construi teorii economice bazate pe legile fizicii. La ASE București funcționează un club de discuții intitulat ”Econofizica”). De asemenea, specific praxeologilor austrieci este și instituționalismul pragmatic (diferit de instituționalismul clasic). Conceptul central din scrierile lor era cel de ”acțiune umană”. Mises considera că indivizii acționează în mod conștient pentru atingerea unor scopuri (axioma acțiunii). Așadar, indivizii sunt considerați ca fiind raționali, realiști și responsabili pentru acțiunile lor. Cu alte cuvinte, proștii, incapabilii și redușii mintal nu intră în sfera conceptului praxeologic de ”acțiune umană”. Cunoașterea apriorică a rezultatelor acțiunii umane este considerată ca fiind de domeniul evidenței și al adevărului. Finalitatea acțiunii umane raționale trebuie clar cunoscută din momentul deciziei de a acționa. Dar nu toți indivizii gândesc corect/ logic/ bine, fapt care ridică semne de întrebare în privința raționalității tuturor actorilor economici. În MSM nu se consideră raționalitatea ca un fapt necesar acțiunii, ci se solicită doar descrierea cât mai clară a scopurilor și a mijloacelor ducătoare la scop. Oamenii sunt nu doar raționali, ci și iraționali, supuși unor condiționalități cvasiinfinite. Tocmai de aceea autolămurirea fiecărui actant/ actor/ acționar cu privire la finalitatea acțiunilor este obligatorie, îndeosebi pentru ca mijloacele atrase să fie adecvate/ adaptate/ armonizate scopului propus.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 243. Joi 31 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (10)


Amintesc aici că o teorie completă asupra comportamentului uman nu poate exista în afara Teoriei valorii (Axiologia). Mises definește valoarea ca raport trilateral (adică o relata, de unde și ideea de relativ/itate) dintre om și două obiecte. Eu am definit valoarea ca fiind rezultanta raporturilor dintre scopurile și mijloacele posibile ale unor potențiali actanți. O acțiune este valoroasă doar dacă rezultanta obținută este maximum sau aproape de maximum, în comparație cu o alta care este mai puțin preferabilă. De exemplu, valoarea unei opere de artă este rezultanta dintre scopurile a ”n” persoane de a avea acea operă în proprietate și mijloacele aruncate în acest joc de toate persoanele interesate. Fie că este exprimată în unități monetare sau doar în aprecieri/ elogii valoarea este o rezultantă a raporturilor dintrte scopurile și mijloacele tuturor celor implicați. La fel se întâmplă în cazul formării prețurilor pe o piață (aproape) liberă. Ezoterismul și fascinația pe care o poartă (încă) conceptul de valoare vor dispărea (din păcate pentru unii) din cauza empirismului și banalității conceptelor de ”scop” și de ”mijloc”. O primă încercare a mea de prezentare a acestei noi viziuni a fost publicată în anul 1995 în săptămânalul ”Literatura și arta” care apare la Chișinău.

Fiind încă în faza în care vreau să prezint (respectiv să recomand citirea unor) aspecte importante ale teoriei acțiunii umane (eficiente sau nu), subliniez că ”Acțiunea umană” a lui von Mises merită citită ca pe o poveste postmodernă despre sensul vieții umane în era eliberării tot mai vizibile a omului de ”acțiunile”/ muncile înrobitoare, distrugătoare de sănătate și de umanitate. Cu atât mai utilă va fi această carte în perioada în care mașinile și automatele vor prelua și mai mult din sarcinile asumate de oameni pentru a supraviețui (bine). În Era informației, acțiunea umană va însemna în special gândire bazată pe cunoașterea mai largă a consecințelor/ implicațiilor fiecăreia dintre acțiunile umane. Cu alte cuvinte acțiunea umană tinde să se contopească tot mai mult cu gândirea umană, fie aceasta asistată de memorii și device-uri electronice tot mai sofisticate. Un posibil stimulent (mai bun) pentru a citi cartea lui Mises poate fi și următoarea prezentare a cărții sale : http://magazin.anacronic.ro/produs/biblia-economica-omului-civilizat-un-comentariu-la-actiunea-umana-de-ludwig-von-mises/

Acțiunea umană nu poate fi bine realizată în afara unor cadre conceptuale care au fost deja elaborate și care sunt mereu îmbunătățite. Mă refer la noțiunile de plan/ proiect/ program și cele de metodă/ metodologie. În fond, pentru a ne planifica pașii unei acțiuni ducătoare la succes avem nevoie nu doar de scheme și formule inginerești/ matematice, ci de o metodologie, în cel mai larg sens al cuvântului. Tocmai de aceea mi-am intitulat, la începutul anilor 90, teoria mea despre comportamentul uman (continuumul politic-economic-etic) Metodologia Scop Mijloc. Metodologia vizează atât metodele ajungerii la scopuri cât și clarificări conceptuale/ epistemologice care să ajute oamenii să acumuleze experiențe și să-și perfecționeze în mod continuu activitatea. Uneori, am prezentat această teorie sub denumirea metaforică de ”continuumul doxa-praxis”, adică opinii depre necontenita acumulare de doxa (înțelepciune) în urma fiecărui praxis (practici) în vederea creșterii eficienței acțiunii umane.

Informația devine tot mai mult mijlocul principal al multor acțiuni umane, dar și scopul tot mai multor acțiuni umane este obținerea de informație. Nu întâmplător serviciile de informații ale statelor au – peste tot – influență tot mai mare asupra acțiunilor politicului, iar profesioniști ai acestor servicii ajung cu ușurință la conducerea statelor/ guvernelor/ țărilor.

 

Liviu Druguș  Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 242. Miercuri 30 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (9)


Dacă ar fi să ordonez importanța/ succesiunea termenilor care compun cele trei variante ale titlului acestui calup de episoade destinate activității umane cu rost, atunci pe primul plan ar trebui să avem o înțelegere bună/ corectă/ completă a conceptului de acțiune/ activitate/ muncă/ efort. Nu întâmplător, dată fiind importanța crucială a acestei dimensiuni umane, în jurul ei s-au construit multe teorii/ filosofii/ sociologii/ economii politice/ etici/ sisteme social-politice/ ideologii și chiar religii. În funcție de poziționarea asupra acțiunii umane au rezultat sisteme economice (aparent) diferite (am spus că sunt aparent diferite deoarece așa numitul socialism bolșevic s-a transformat rapid într-un capitalism monopolist (de stat), într-un sistem care nu putea funcționa decât în regim de dictatură. Pe tema acțiunii au scris anticii (Aristotel îndeosebi) apoi modernii și în final postmodernii. Modernitatea a culminat prin apariția teoriei generale a acțiunii umane (Praxeologia) (vezi: http://mises.ro/45/) deși Praxeologia pretinde a fi doar teoria acținii EFICIENTE, nu a oricărei acțiuni. Teoreticianul cel mai cunoscut al acestei școli de gândire a fost evreul austriac (venit din Galiția) Ludwig von Mises (1881-1973) ajuns în SUA în 1940, unde a devenit profesor de economie la Universitatea din New York. Era perioada programului președintelui F.D. Roosevelt, „The New Deal„. Von Mises a căzut în dizgrație academică publicând cartea „Human Action” (Acțiunea umană), carte apărută în 1949, în care sublinia, printre altele, relația dintre politica monetară și inflație, condamnând intervenția statului în economie, pledând pentru piața liberă. În această lucrare, el susține că socialismul preconizat de Roosevelt e sortit eșecului. „Numai consumatorul determină ce trebuie produs, la ce nivel de calitate și în ce cantitate. Patronii capitaliști își pot conserva și dezvolta averea numai dacă pot să răspundă cerințelor cumpărătorilor”, susținea Mises. Dar, Mises a avut precursori importanți, printre care ar trebui menționat belgianul Georges Hostelet, citat de Kotarbinski în lucrarea sa ”Tratat despre lucrul bine făcut”: ”A acționa – sau cel puțin a acționa deliberat – înseamnă a schimba realitatea într-un chip mai mult sau mai puțin conștient; înseamnă a tinde către un anumit scop, în condiții date, cu ajutorul unor mijloace adecvate, pentru a ajunge la condiții corespunzând scopului urmărit; înseamnă a introduce în realitate factori care au drept consecință trecerea de la un ansamblu de condiții inițiale care trebuie definite, la un anumit ansamblu de condiții finale. De aceea, acțiunea pe care urmează s-o efectuăm trebuie definită din trei puncte de vedere: 1) stabilirea scopului urmărit; 2) determinarea condițiilor calității; 3) determinarea unor mijloace adaptate atît scopului urmărit cît și realității existente. Nu există dorință deliberată  care să nu conțină dorința de a cunoaște ceva real și de a inventa mijlocele necesare. Scopul, condițiile și mijloacele, iată trei elemente ale activității practice, dealtfel ca și ale celei științifice” (Extras din articolul ”Apercu sur les positions de problemes de l action, în: Revue Philosphique, t. 113, Paris, 1932, p. 249; Apud, Kotarbinski, op. cit., p. 37).  Consider utilă și instructivă prezentarea făcută teoriei generale a comportamentului/ acțiunii umane la adresa: http://suhaci.com/teoria-valorii-aplicata-economie-si-actiunii-umane-general/ .

Dacă Ludvig von Mises este numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii umane în planul economicului, atunci Talcott Parsons poate fi considerat numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii uamne în planul socialului. Toate sunt, până la urmă, circumscrise – explicit sau implicit – trinomului ”Scop-Mijloc-Adecvare Scop/Mijloc”. Esența teoriei acțiunii umane este una axiologică, deoarece a acționa înseamnă a alege (o alternativă de acțiune din mai multe posibile), iar alegerea este intim legată de valoare. Despre o nouă viziune axiologică – în episodul următor.

Liviu Druguș   Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 238. Sâmbătă 26 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (5)


Motto:  „Cand  ești  mort,  nu  știi  asta – dar îi afectează pe ceilalți. La  fel  și  când  ești prost.” (Philippe Geluk)

Prezentarea cărții lui Tadeusz KotarbinskiTratat despre lucrul bine făcut” este semnată de traducătorul însuși (Ihor Lemnij) și are ca titlu ”Înțelepciunea acțiunii eficiente”, titlu pe care l-am împrumutat și eu pentru acest calup de episoade dedicate înțelepțirii oamenilor. Caracterizarea generală făcută de traducătorul-prefațator al cărții savantului polon(ez) este una care chiar trezește interesul cititorului: ”Această este o carte de înțelepciune” (p. 5). Evident, T.K. este un iubitor de înțelepciune (philo-sophos), un iubitor de cuvinte (philo-logos) și un iubitor de oameni în adevăratul sens al cuvântului (philo-antropos). Fost profesor de filosofie și autor al unui curs de logică (scris la 74 de ani), T.K. este un reprezentant al neoenciclopedismului de esență postmodernă, studiind filologia, filosofia, matematica și fizica dar scriind pe teme de praxeologie, management și economie (domeniile mele de cercetare și profesare timp de peste patru decenii). Pe la sfârșitul perioadei ceaușiste, renumitul chimist ieșean Cristofor Simionescu afirma că ”o știință atinge apogeul doar atunci când ajunge să facă filosofia domeniului său”. Mi-am însușit această afirmație punând-o în practică avant la lettre. De fapt, economia politică era filosofie economică, iar managementul era filosofia lucrului bine făcut. La un curs introductiv de management, ținut în fața masteranzilor de diverse specializări, prezentând conținutul cursului, respectiv Metodologia Scop Mijloc (ca teorie a acțiunii umane eficiente), aud, din prima bancă, unde se instalaseră trei ingineri, un comentariu șoptit: ”uăi, da aiasta-i filosofie! Hai sî ni cărăm!”. Cred că am primit, atunci, cea mai înaltă, sinceră și caldă apreciere la adresa cursului meu: el țintea apogeul, adică filosofarea domeniului.

Câteva cuvinte (eventual câteva episoade) despre cartea lui Kotarbinski se impun: este o carte a unui savant prob și realist, a unui filosof iubitor de oameni și a unui critic subtil al bazelor marxism-leninismului (propunerea sa de a se renunța la considerarea muncilor industriale și agricole drept singurele productive și demne de salarizări mari era scandaloasă pentru anii 60 ai secolului trecut). Probitatea savantului provine din negarea atribuirii către persoana sa a statutului de fondator al praxeologiei (încă mai citim și pe la noi asemenea afirmații). El atribuie acest merit de fondator (și creator al termenului de ”praxeologie”) francezului Alfred Espinas de la Universitatea din Bordeaux care a publicat în Revue Philosophique din Paris, în 1890, articolul ”Technologie generale”. (Dacă în loc de Metodologia Scop Mijloc mi-aș fi intitulat teoria mea ”tehnologie generală” atunci cei trei ingineri masteranzi ar fi aflat că filosofia pe care o predam chiar îi privea și pe ei…). Scria Espinas: ”Arta este mai degrabă un ansamblu de reguli statornicite decît o colecție de inițiative gîndite (…). Nu avem în vedere artele frumoase, ci pe cele practice. Cuvântul ”practică” sugerează termenul de ”praxeologie” pentru a desemna știința despre faptele de acest gen examinate în ansamblul lor, știința despre formele și principiile cele mai generale de acțiune în universul ființelor vii” (apud T.K. op. cit., p. 435). Promotori indirecți ai praxeologiei sunt considerați și H. Fayol (Franța, 1916) și F. Taylor (SUA, 1898). În ordine istorică, alți contributori de frunte la edificarea praxeologiei ca teorie generală a acțiunii umane eficiente este, în viziunea lui T.K. ucraineanul Eugeniusz Slucki (1880-1948), un discipol autodeclarat al lui Edmund Husserl și Bertrand Russel, dar și al geometrului David Hilbert. Al treilea mare contributor la promovarea praxeologiei este rusul A. Bogdanov (1873-1928), cel care propune o nouă denumire domeniului: Tectologie. (un fel de teorie a sistemelor, numită de T.K. teoria evenimentelor). În fine, un al patrulea nume de mare interes pentru întemeierea și dezvoltarea praxeologiei este francezul Georges Hostelet (1875-1960). Contribuția sa este datată 1928. Mă voi opri puțin asupra contribuției lui G.H. deoarece el este un precursor al Metodologiei Scop Mijloc, în sensul că el descrie acțiunea umană în termeni de scopuri și mijloace. Iată cum descrie Kotarbinski contribuția lui Hostelet: ”După părerea lui Hostelet, sîntem înclinați să tratăm cu ușurință condițiile de aplicare a mijloacelor la scopuri, acceptînd indicații formulate într-un mod foarte general, ca și cum un mijloc ar fi putea fi utilizat cu succes oricînd și oriunde. Mai departe, avînd un anumit scop, ne concentrăm toată grija asupra alegerii mijloacelor corespunzătoare și neglijăm nevoia de a ne asigura ca mijloacele să nu producă efecte secundare negative, care pun sub semnul întrebării valoarea întregii acțiuni.” (p. 447). Interesant este că Hostelet nu consideră teoria sa ca fiind praxeologie… Dacă aș fi fost contemporan cu el i-aș fi propus denumirea de Metodologia Scop Mijloc, și sunt sigur că ar fi acceptat-o… Sau cel puțin aș fi avut un interlocutor interesa(n)t.

Traducerea în limba română a cărții lui Kotarbinski s-a făcut după ediția a V-a. Nu știu dacă edițiile anterioare au arătat altfel decât aceasta, dar este frapant pentru mine că T.K. nu amintește nici măcar în treacăt sau la modul critic Școala austriacă de economie (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_austriac%C4%83_de_economie) una care a pus la baza gândirii sale economice praxeologia. Epoca de aur a acestei școli a fost între anii 1880 și 1927. Or, în 1927 T.K. avea 41 de ani, fiind în plină afirmare și formare. Faptul că a dat întâietate unor cercetători ucraineni, ruși și polonezi (cu toții din țări cu regimuri socialiste la ora când a fost elaborat !”Tratatul…”) ar putea fi o explicație de natură conjuncturală. Dar o explicație serioasă și certă cu privire la ignorarea (scandaloasă, zic eu) a Școlii de la Viena (o dușmană neîmpăcată a planificării centralizate) încă nu am găsit. Totodată, cred că este inacceptabilă ignorarea de către Murray Rothbard a adevăratelor origini ale praxeologiei: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice” (Murray Rothbard, Praxeologie: metodologia Școlii austriece”, în: ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și  praxeologia”, Ed Institutul European, Iași, 2011, p. 25).

Ca unul care am citit, în anii 70-80 atât ”Tratatul” lui Kotarbinski cât și ”Socialism” a lui von Mises, pot spune că am avut suficiente motive și surse pentru a întemeia Metodologia Scop – Mijloc distinctă de ambele abordări amintite. Ceea ce unea cele două abordări, și pe acestea cu MSM era acțiunea umană ca fapt central și de interes maxim pentru orice construcție teoretică cu consecințe practice imediate. De asemenea, în toate cele trei abordări, Marx a fost cel puțin criticat în unele dintre tezele sale fundamentale (TK îl critica pentru că a segmentat/ separat munca industrială a clasei muncitoare de celelalte munci, la fel de utile; Școala austriacă l-a criticat pentru ideea conducerii planificate de la centru a tuturor activităților; iar eu am pus sub semnul întrebării determinismul istoric și cauzal).

Liviu Druguș

Pe mâine!