liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Liviu Rebreanu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 514. Marți 29 mai 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (15)


Despre rolul Securității în (ne)primirea de către vreun scriitor român a multrâvnitului, ultramediatizatului și hipermitizatului premiu Nobel s-au scris sute de articole și destule cărți care au aprins și mai tare flacăra mistuitoarei dorințe scriitoricești (și nu numai) de a-l avea. Mereu apar (acum, în mult dorita libertate) liste cu scriitorii nobelizabili, cu avantajul că publicul cititor află, direct și pe șleau, cine sunt cei aflați în grațiile celor care au primit demnitatea (?) de a transmite către Comitetul Nobel din Suedia o listă scurtă cu propuneri de nobelizabili. Într-un articol din 2006, România Liberă a publicat un material pe marginea temei primirii premiului Nobel în general și a obsesiei naționale pentru obținerea acestuia de către scriitorii români (vezi https://romanialibera.ro/cultura/arte/de-ce-n-a-luat-inca-romania-premiul-nobel-pentru-literatura–72637De ce n-a luat inca Romania Premiul Nobel pentru Literatura?”): ”o rana mai veche a orgoliului national: de ce n-a luat inca Romania Premiul Nobel pentru Literatura, desi a avut si are mari valori, in conditiile in care toate tarile europene din jurul nostru (inclusiv Albania, prin prozatorul Ismail Kadare) au obtinut marea performanta?  Nobelisabilii romani (subtitlu). De-a lungul anilor, au fost propuse mai multe valori literare romanesti pentru Premiul Nobel, dar, din pacate, nici unul dintre marii nostri scriitori nu a obtinut consacrarea mondiala oferita de Academia Suedeza: Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stanescu, Marin Sorescu. Intr-o Addenda la volumul doi al antologiei „Nobel contra Nobel”, aparuta la Cartea Romaneasca, in 1988, regretatul critic Laurentiu Ulici a nominalizat 12 mari scriitori din intreaga lume care ar fi putut lua Premiul Nobel, in urmatorii 12 ani, ultima sa propunere anticipata fiind Marin Sorescu, pentru anul 2000. Desi o buna parte dintre previziunile lui Laurentiu Ulici s-au adeverit, poetul roman s-a intors in istorie fara gloriosul premiu suedez. PEN Clubul Roman i-a propus in ultimii ani pe scriitorii Eugen Ionescu, Emil Cioran si Gellu Naum (pentru anul 2000). Din pacate, si Gellu Naum, care avea un urias potential nobelisabil, s-a intors la Domnul doar cu gloria conferita de istoria literaturii romane. Ultimele nume vehiculate in presa romana ca posibili laureati Nobel: prozatorul Nicolae Breban, poetii Emil Brumaru, Mircea Ivanescu, Ana Blandiana si Mircea Cartarescu”. Cât privește posibilele predicții pentru anul acesta lucrurile s-au simplificat prin faptul că Comitetul Nobel a decis ca în acest an Nobelul pentru literatură să nu se acorde, urmând ca în 2019 să se acorde două premii Nobel pentru literatură. (Motivul este unul de ordin… sexual: un membru al Comitetului Nobel a avut o relație de ”prietenie” cu o nobelisabilă).

În episodul următor voi extrage din cartea Ioanei Diaconescu acele informații din arhivele Securității cu referire la marea gâlceavă din scriitorimea română pe tema accederii la marele premiu mondial (și banii aferenți).         (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 438. Miercuri 14 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (160).


Luni 8 august 1966. Aseară mama a venit la 22.30. Filmul ”Doi colonei” nu le-a plăcut. După ce-am ascultat Radio Novisad (care, după ”Jurnalul de seară” a transmis muzică populară românească. M-am culcat fix la ora 0 (după ce-am mai citit din ”Ion”).

Dimineața m-am sculat la 7. Imediat am halit și m-am pus pe citit. La 9 am ascultat R.M. Tata, după ce a ajuns la mijlocul cărții nu și-a putut stăpîni curiozitatea și a citit sfîrșitul. Văzînd că nu s-a descoperit criminalul a lăsat cartea deoparte.

La 9 mama a plecat la Școala din Bălinești, iar tata s-a dus în sat după făină. Azi e o zi mohorîtă cu cerul alburiu și un pic de vînt. A și plouat un pic.

Azi am terminat vol I din ”Ion” de Rebreanu și, începîndu-l pe-al doilea aproape l-am dat gata.

La amiază i-am dat factorului cele două c.p. care vor pleca mîine. I-am spus și mamei de ele. Tata și mama au venit pe la amiază din sat și au făcut la repezeală cîteva turte din plămădeala ce o făcuse mama de dimineață. Cu cei doi șoareci pe care i-am scos azi din bucătărioara de la deal și cu ajutorul capcanei întrunim cifra rotundă de zece bucăți. Pînă merg la școală mai vînez vreo 10-15 căci sînt destui.

Pînă la amiază vremea s-a făcut frumoasă, dar pe la 5 au început să se adune nori groși și timp de o oră i-a tras o ploiță zdravănă cu ceva descărcări. Ca vara… Pînă seara cerul s-a înseninat din nou.

Am făcut iar crupe și nu mi-i greu de cît învîrt, dar mi-i ciudă pe niște pui așa de pretențioși (cum au fost învățați).

La 8 am ascultat R.M. – lovitură de berbec în timp de noapte (realizată pentru prima dată de un pilot sovietic).

Seara nu s-a mai cinat. Înainte de asta am jucat table. Tata n-a fost în formă: a luat bătaie și de la mine și de la mama. Tata s-a obișnuit să se culce devreme, pe la 20-21. Mama îl secondează după o oră-două. Eu m-am culcat la 22.30, după ce-am terminat de citit ”Ion”.

Marți 9 august 1966. Dimineața la 8 am fost în picioare. Mama s-a dus la școală și tata s-a apucat să spele niște sticle de un litru. Pînă pe la 9.30 (timp în care am ascultata și R.M.) am terminat de scris recenzia romanului ”Ion”.

Am vrut apoi să să merg la Bibliotecă, mi-am aranjat cărțile în mapă, m-am îmbrăcat, dar tata n-a fost de acord să merg în pantaloni scurți și m-am lăsat păgubaș. Apoi m-am dezbrăcat și m-am dat la spălat sticle cu tata. În total s-au curățat și spălat 40 de sticle, ceea ce înseamnă 40 de litri de vin înfundat.

Ziua s-a menținut tot timpul frumoasă. Mama a adus vestea că ieri la Bălinești a bătut piatra zdravăn și a distrus aproape totul. Piatra (ghiața) stătea în straturi de 20 de cm.

De ieri am revenit la maiou. Ieri mama a cumpărat două bucăți bleu și sînt foarte practice și comode..

Pe după amiază (după un prînz grozav de copios de crăpam) am jucat cîte o partidă de table cu mama și tata. Am pierdut ca un erou.

Nemaiavînd alte cărți din lectura recomandată de școală am început să citesc ”Robin Hood” de Henry Gilbert o foarte bună carte despre faimosul haiduc englez Robin Hood și despre care am învățat și la limba engleză. După primele 50 de pagini cartea a început să devină foarte captivantă și-mi place foarte mult.

Pe la 6 mama și tata au plecat la cooperativă după cumpărături (tigaie pentru ochiuri și borcane). Prin vecini au apărut dihănii care fac ravagii printre pui. Deocamdată la ai noștri n-a încercat. Azi am umblat desculț, prima dată în vara și în anul ăsta.

După ce au venit cu cumpărăturile (tigaie + trei borcane de cîte 10 kg) după ceva timp au plecat iar în sat. Eu am rămas în casă și am început să citesc ascultînd totodată și radio. Ascultînd de cîteva ori cîntecul interpretat de Giani MorandiCe mă fac cu latina?” l-am îndrăgit foarte mult. Am ascultat apoi emisiunea ”Colegi de liceu” și am ascultat interviul luat de un radio-reporter responsabililor de club din orașele Piatra Neamț, Vatra Dornei și Rădăuți. Dacă în primele două orașe n-a fost găsită nici o activitate, în schimb despre Rădăuți a avut cele mai bune cuvinte spunînd că activitatea era în toi, desfășurată sub conducerea tovarășului Aristide Prandea, pedagog la Liceul nr 1, un om inimos și harnic…  A relatat apoi despre ampla activitate de la club. Sînt foarte mîndru și mi-a plăcut că pe Hamza al nostru l-a apreciat ca fiind ”inimos și harnic”. Într-adevăr, în privința asta așa e.

Seara nu s-a mai cinat pentru că ”nu-i bine să mănînci seara mult…”. Cu atît mai bine, pentru că nu m-a stingherit de la citit. Mama și tata s-au culcat pe la 21.30 iar eu am stat la masă și am citit. Pe la 22 m-am mutat în dormitor și am citit stînd culcat în pat. Nu mă mai săturam de minunatele ispărăvi ale lui Robin Hood și cred c-aș fi stat pînă terminam cartea dacă n-ar fi început să mă usture ochii.

Joi 11 august 1966. Aseară, reușind să stau mai tîrziu, am terminat de citit ciclul de povestiri ”Bai Ganiu” de Aleko Konstantinov. Mi-au plăcut toate povestirile în afară de ultimele care mi-au părut searbăde. Îl pot asemăna pe Aleko Konstantinov cu Caragiale. Bai Ganiu e cam prost, dar șiret, profită de orice ocazie și e corupt. Mi-am impus un tempo destul de rapid în citirea cărților. Dar nu le citesc superficial, ci încerc să le pătrund sensul și înțelesul frazei și, totodată, îmi scot deoparte ceea ce mi se pare a fi interesant, deosebit, neînțeles pînă acum.

Și azi este o zi mohorîtă și rece. Dacă n-ar fi fost așa, m-aș fi dus la Siret să mă tund. Am amînat pe mîine. Azi, silit de vreme, am stat tot timpul în casă. Dimineață am cercetat capcana și era neatinsă. Peste o oră m-am dus iar și un șoarec era deja prins, mărind numărul la 11.

Dimineața mi-am răsfoit biblioteca în căutarea unei cărți pentru a-mi trece și ziua de azi pînă mă voi duce la Bibliotecă. Din cele cîteva cărți necitite pe care le-am găsit am ales romanul ”În ajun” (Rus: ”Nakanune”) de Turgheniev. Am ținut cont în alegerea acestei cărți de elogiile  aduse acestei cărți de prof Stavri (Momolu), profesoara Scurtu și profesoara de limba rusă Savin. Așadar, pe la 12 am început să citesc cu toate că începutul cărții m-a plictisit binișor (ca aproape orice început) pe parcurs am simțit plăcerea de a citi și nu m-am plictisit deloc. Din contra. Spre seară (17 – 18) m-am dus cu bicicleta la Bibliotecă , am dus cărțile și am luat o mulțime de alte cărți pentru lectura obligatorie de la limba română. Mi-am luat următoarele cărți: ”Un om între oameni” 3 vol de Camil Petrescu, ”La cea mai înaltă tensiune” de Nagy Istvan, ”Scrinul negru” de G. Călinescu și vol 5 și 17 de Sadoveanu cu mai multe Opere + ”Agentul secret”. La Bibliotecă erau cîțiva studenți din sat (am dat ochii cu fostul meu prof de matematică din clasa VI-a Mezinu, care acuma-i asist univ la Facultatea din Iași. Am uitat caietul de limba română la Bibliotecă.  Cum am ajuns acasă am luat ”În ajun” ca s-o termin repede și să mă apuc de romanele obligatorii. Tata s-a dus seara la ședința Comitetului Executiv. Părinții s-au culcat pe la 22. Mama însă a stat în pat și a citit din ”Agentul secret” de G. Green (Colecția ”Aventura”). La 23 am ascultat Novisad ul (numai un Buletin de știri). Seara am stat tîrziu și pînă n-am dat gata ”În ajun” nu m-am lăsat.  Sfîrșitul e dureros, dar cartea mi-a plăcut foarte mult (oameni cu caractere puternice, bine conturate, generoși). Am citit în prefață că acțiunea este inspirată din realitate. M-am culcat aproape de ora 1., după ce, în pat, am citit primele două nuvele din volumul ”Golanii” de Liviu Rebreanu (luat tot azi de la Bibliotecă).

Vineri 12 august 1966. Dimineața și pînă la amiază vremea a stat aceeași: rece și mohorîtă, de toamnă. După masă, norii au prins a se împrăștia și pe la orele 16 ne-am bucurat de semnul cerului cu toate că mai bătea un vîntuleț destul de rece. Seara a găsit cerul curat de nori și după ce soarele a apus s-a împodobit de stele.

Dimineața, mama s-a dus vreo două ore la Bălinești iar la 11 era înapoi. Eu am citit din ”Golanii”. N-am citit din toate nuvelele, ci numai cîteva care mi s-au părut mai importante: ”Glasul iubirii”, ”Ofilirea”, ”Răfuiala”, ”Culcușul”, ”Golanii” și ”Hora morții”. Pînă la prînz aveam și recenzia gata. Considerînd că am terminat cu Rebreanu, am început cu Camil Petrescu. Azi am ”atacat” primul volum din romanul ”Un om între oameni”. Pînă seara (cu întreruperi mari) am citit cîteva capitole: stilul plăcut și vioi te menține atent. Azi mama a terminat de spălat o albie de rufe și i-a mai trebuit apă. Tanti Lucreția a fost la spital (reumatism). Mergînd după apă am stat un timp cu Petrică și Paulică. Le-am făcut un cărucior cu patru roți care-i destul de trainic. Pe Paulică aproape nu-l pot suferi. E individualist, egoist și răutăcios. În schimb, Petrică e cuminte și ascultător. Mai mare dragul să vorbești cu el. Pînă acum mi s-a părut că Petrică seamănă cu Mircea, iar Paulică cu mine (la caractere). Dar pîn-or fi ei mari…

După masă la 16.15 am plecat cu bicicleta la Siret. Scopul principal: să mă tund. Părul mi-a crescut sălbatic pe gît și peste urechi. În față – de asemenea. Pînă la Siret am avut vîntul în față și cu tot efortul depus am făcut pînă la Siret trei sferturi de oră. La 17 am ajuns la Siret. M-am interesat de ce mi-a spus tata (haine) apoi m-am dus la frizerie. Am așteptat un pic aici apoi m-am tuns. Mi-am dat ”malagamba” jos și l-am scurtat destul. Mă simt mult mai bine, mai ușor (acasă am dat cu lama pe față). De la frizerie am mers la librărie și mi-am luat un caiet de 10 lei, cu coperte negre.

Mama mi-a dat 25 de lei. Eu mai aveam 30 de mangoți (ai mei). Apoi am pus la CEC cei 30 de ”mangoți”. (mangoți albi pentru zile negre). Am mai luat un sifon ( 25 de bani) și la făr-un sfert m-am pornit acasă.

Aici m-am schimbat în costumația de vară (maiou și pantaloni scurți). Mama și tata au fost pe la tanti, apoi au plecat la cooperativă. Eu am tras băieții cu bicicleta. Paulică: ”Eu de ce-ți dau mere? Tu să-mi dai prune”. După ce i-am pașaportat m-am vîrît în casă și-am început să scriu (am rămas în urmă cu o zi). Am căutat o muzică pe unde medii și-am dat peste postul de radio ”Con Israel” în limba română (transmite de la 19.30 la 20 pe 440m). (Orașe din Israel: Ierusalim, Tel Aviv, Haifa). Mîine în Israel vor fi temperaturi de 30-40 grade. Astăzi au transmis ”Jurnalul săptămînii”. Tata și mama au venit pe la 20 de la cooperativă. Tata și-a cumpărat o pereche de pantofi de 170 lei (negri) pentru iarnă. Tata a început să facă aprovizionări serioase. Pare-mi-se că este prima dată cînd o ia așa din timp și-și face provizii pe ani de zile. Mi-au promis și mie o pereche de pantaloni de tergal. Poate vor face un contract… Mama a numărat restul. Mi-au rămas numai 17 lei din 25. ”Mai trebuie 5!” mă atenționează mama. I-am spus că am luat caietul de 10 lei punînd și de la mine 5 lei.

Seara după cină am venit cu toții în sufragerie și am jucat cu toții table (am luat amîndoi bătaie de la tata). Eu m-am apucat de citit. Pe la 21 am auzit un post iugoslav în limba rusă (sau poate chiar în limba iugoslavă) și-am înțeles foarte bine. Mama a citit și dînsa, dar la 23 s-a culcat. Eu m-am culcat la 23.30.

Sîmbătă 13 august 1966. Trezirea la 8. Azi este o zi minunată, caldă și cu un soare strălucitor.

Tata a plecat la Siret, iar mama la Bălinești. Eu am avut ca sarcini să mănînc, să citesc și să păzesc puii. Am îndeplinit doar a doua sarcină. La 9 am ascultat Moscova. Pe la mijlocul emisiunii au transmis o muzică nebună de jazz de credeam că s-a deplasat postul la americani. Pentru prima dată cînd aud muzică ”modernă” la ruși. Citesc acum din primul volum al romanului ”Un om între oameni” și-mi place.

Azi se împlinesc cinci ani de la ridicarea Zidului Berlinului!

Pînă la 11 cînd a venit mama am curățat  vreo 7-8 mere și după ora 11 am făcut eu niște ”turnățele” după sfaturile mamei. Pînă a veni tata de la Siret eu le-am și prăjit, iar mama s-a apucat să facă borș de carne, ardei umpluți și pîrjoale. Azi am mai scos un șoarec. Al 12-lea. Am așezat capcana din nou, dar încă nu s-a prins nimic.

Azi am mai citit, am ascultat radio și-am mai stat pe-afară. De mult n-a mai fost o zi călduță ca azi. Pe zi ce trece simt că se apropie toamna, după care va urma iarna și asta aproape că mă-ngrozește.

La amiază am mers la cooperativă să cumpăr roșii. N-aveau și am rămas cu 5 lei. (acum am 8 lei la rezerve).

Azi e ziua unională a sportului în Republica Moldova. Spre seară am făcut curățenie prin toate camerele, după care ne-am spălat pe cap. Cu ocazia asta mi-am dat părul în jos. Mama zice că-s mai copil așa. De-acum poate în vacanța de iarnă să-l mai dau în sus.

La 20.40 pe 49 m am ascultat la ”Gavarit Maskva” în limba rusă cîntece populare românești (”Gheorghe, Gheorghe”, ”Kukușka” i drughie. Seara, după masa îmbielșugată stropită cu vin de vișine (e tare bun și tare tare) am mai citit și m-am culcat la 23.

Duminică 14 august 1966. Trezit la 8. Am avut cîteva vise bizare. Dimineață n-am mîncat nimic și n-am simțit foame pînă la amiază.

Pe la 8.30 – 9.00 am ascultat Radio Chișinău cu o emisiune pe care o va mai transmite după 1 sept. (probabil e o emisiune lunară). Tata s-a dus la Poștă să aducă ziarele și corespondența. Mama călca rufe, iar eu – ce să fac? Iau bicicleta și încep să fac ture prin ogradă și-n jurul casei. Ajung sub prun, mănînc prune (majoritatea s-au copt) și ca să înaintez mă apuc de gard și mă împing. Dar gardul era putred (mă mir că nu l-au culcat furtunile alea puternice). Am văzut cu ochii mei cum mă prăvălesc, gardul se rupe în două, plasele ies din pari și eu cad împreună cu ele în șanul adînc de un metru. Pe lîngă asta m-am mai și urzicat zdravăn. Bicicleta a rămas intactă sus pe mal. M-am ridicat din șanț, cam năuc și un pic speriat. Un om care trecea pe-acolo îmi zice: ”O făcuși și pe asta”. ”Ăsta-i gard?” replic eu. Cu chiu cu vai am așezat plasele la loc și-am atîrnat ostrețele numai de formă, cu gîndul ca mîine să le pun la loc. La amiază tata a observat și m-a certat. Sper ca mîine să-l fac mai zdravăn de cum a fost. Îmi place să meșteresc. Mamei i-am povestit de bunăvoie (a rîs).

Tata a venit de la Poștă cu un vraf de ziare: ”Munca” (”Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară”), ”Magazin” (nu mi-au răspuns la Poșta redacției), ”Gazeta Învățămîntului” (noi metode de predare a limbilor străine) și ”Lupta de clasă” (Ștefan Voitec: ”Pagini din lupta PCR”). Dar ceea ce l-a bucurat cel mai mult pe tata a fost o vedere din Polonia (Varșovia) de la o elevă a sa (Lili Buhaianu, clasa VII-a, sora lui Lica Buhaianu de la Bibliotecă) care-și petrece acolo vacanța în urma cîștigării unui concurs atistic. Vederea am inclus-o în colecție. Cu ocazia aceasta am revizuit încă o dată tot ”arsenalul” meu de vederi. Le-am numărat și valoarea lor se ridică la cca 300 lei.

Astăzi e ziua națională a Pakistanului (19 ani de la proclamarea Republicii).

Pentru a vedea dacă pot citi toate cărțile pe care le-am împrumutat de la Bibliotecă am adunat nr. paginilor de la toate cărțile și am împărțit rezultatul la numărul zilelor de vacanță rămase. Am constatat că trebuie să citesc cîte 200 pagini pe zi. Azi însă n-am citit decît cîteva rînduri. De-acuma…. de mîine.

Azi e o zi frumoasă, senină și chiar prea călduroasă. Dar cu tot seninul cerului deodată s-a rupt o cracă de la părul din față. Era așa de încărcată cu pere încît n-a mai rezistat. Perele au început deja să fie puțin zemoase, dar sînt încă tari. Anul ăsta s-au făcut neobișnuit de multe și mari. Cred că dacă nu vom pune proptele sub crăci se vor mai rupe și altele. E bine că-s multe, dar nici așa nu-i bine. Se distruge copacul.

După masă ne-am cufundat cu toții în lectura ziarelor. Mama s-a apucat apoi iar de ”Agentul secret”. Eu am mai făcut două partide cu tata (scor egal). Din ce în ce partidele sunt tot mai echilibrate și mai bat și eu.

Azi rulează în sat ”Nevasta nr. 13”. Dar, ca și pînă acum am refuzat să merg. Prefer să stau acasă (ca huhurezu). I-am propus mamei să jucăm o partidă de table. Dacă cîștig eu – nu merg; dacă cîștigă ea – va trebui să merg. Am cîștigat cu 3-2 și-am scăpat fără prea mult tărăboi. Degeaba m-a certat tata (mamut, motan, prost – are dreptate) – tot nu m-am dus.

La amiază am ascultat un interesant concurs ”enciclopedic” de tip ”Cine știe cîștigă”. Seara părinții au plecat la cămin. Eu m-am apucat să scriu în Jurnal. În același timp ascultam și radio. Astfel, la 19.45 pe 460 m am ascultat un sfert de oră Con Israel în limba română (Sesiunea Congresului Mondial de la Bruxelles). După asta am ascultat același post de radio în limbile spaniolă, arabă (?) (la toate limbile pe care nu le înțeleg și-mi par foarte bizare le zic ”arabă”), franceză și italiană. Probabil a transmis și în ebraică. De la 20.30 pe 590 m (unde medii) am ascultat un post sovietic la care a transmis muzică ușoară românească (Sile Dinicu, Doina Badea, Luigi Ionescu). Două glume receptate azi. Despre copii: cînd sînt mici îți vine să-i mănînci de drăgălași ce sînt; cînd sînt mari îți pare rău că nu i-ai mîncat. Doi cheflii: ”Mă! Ai mîngat o zgobidoare. Ză știi că te-ai îmbătat”, – ”Așa-z eu; gum mănîng o zgobidoare, gum mă-mbăt”.

La 23 am ascultat Radio Novisad cu Buletinul de știri și concertul de muzică populară românească. La această oră au venit și părinții. Am citit pînă la 0.30 cînd am ascultat ”Glasul patriei” (Agendă turistică). Am pus capul în pernă la ora 1.      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 428. Duminică 4 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (150).


Luni 20 iunie 1966.  Dimineața m-am sculat, ca de obicei, pe la ora 9. De cum m-am sculat, mama a început să mă descoase în legătură cu Jurnalul. Din cîte-am înțeles, a citit în caiete și încă destul de bine. Se poate să aibă vreo cheie. Mai știi? Crăpam de ciudă, nu alta. Oricum – oricine-ar fi – nu-mi place să-și bage nasul în ale mele. Nu-i frumos. După asta aproape toată ziua tot mă înțeapă cu cîte-un cuvînt sau îmi declamă cîte-o frază din Jurnal. Să mori nu alta!

Azi a fost o zi cam rece, mai ales prin comparație cu zilele care au trecut. De dimineață, cerul era foarte senin, dar bătea un vînticel destul de rece și care a adus niște norișori mici, scămoși și rari. Treptat însăs-au transformat în niște nori mari, cenușii, prevestitori de ploaie.

Dimineață, de lene și de lehamite (sau mai bine zis de ciudă) n-am mai mîncat. Aseară mi-am făcut un fel de plan de lucru pentru vacanță. Pentru săptămîna asta mi-am programat să citesc romanul ”Răscoala” de Liviu Rebreanu. Totuși, e cam puțin. Nu prea am atîtea săptămîni cîte romane ne-a dat să citim. Ba mai am și altele de făcut… Azi am ieșit afară, în fața grajdului, m-am învelit în pătură și am citit vreo 50 de pagini din ”Răscoala”.

Ziua de azi a trecut fără să fac prea multe. Mi-am pierdut timpul prin vișini, am mai strîns coada șoricelului pentru curcuțe, am mai adus apă de la fîntîna lui tanti, iar spre seară am prășit vreo 10 rînduri de cartofi dinspre uliță și dormitor.

Am descoperit un nou mod de a face sport. Am suit scara în copac, am fixat-o bine, la orizontală și fac tot soiul de flotări la ea. Partea proastă e că obosesc pînă ajung acolo sus obosesc cățărîndu-mă. Seara după ce m-am spălat, am mîncat pe săturate halva turcească cu cacao (o mîncare preferată de mine), apoi am mai ascultat radio și-am mai vorbit cu mama. Nu ne simțim prea bine în singurătate (fără tata și Mircea). M-am culcat pe la 22.30 stînd în pat și citind din ”Răscoala”.

Marți 21 iunie 1966. După ora 9 (deșteptarea) am mai încurcat ițele prin casă și m-am mai înciudat discutînd cu mama de cele scrise în Jurnal. De voie, de nevoie îi mai povestesc cîte-o trăsnaie de pe la școală, urmată de un car de povețe și învățăminte din partea mamei. I-am spus toată tărășenia și urmările celor întîmplate pe ”2 mai” și altele. Partea proastă e că am ajuns să discutăm despre fete și-aici s-au cam încurcat ițele. Mama – cu toate că, probabil, știe prea bine – a încercat să mă descoase care-i prietena, însă aici n-am mai vorbit. Mama o fi citit în Jurnal despre mai multe fete și nu știe pe care să o aleagă (Doina H., Lucia N., Lia etc.). Vrea să mă învețe să aleg pe cineva care să nu mă facă de rîs și să nu mă stingherească prea mult de la învățat. Mi-a mărturisit însă că nu-i deloc împotriva prieteniilor. Numai să învăț. Mi-a promis că la anul va veni cu mine la o gazdă în Rădăuți și mă va face să mă țin de carte. Numai că pe asta n-o mai cred.

Azi a fost o vreme  f urîtă, ploioasă și rece.

Dimineața am fost pînă la Poștă și am dus o scrisoare pentru bunița. Pînă pe la 15 am stat în casă cu mama, discutînd încontinuu de ”fleacuri” de pe la școală. Mi-a caracterizat colegele mele din fotografie, numai și numai după mutră și, minune!, aproape pe toate le-a nimerit: despre Lia a spus că este ”mîndră”, iar despre mine a spus că sînt ”bun la suflet”. Tot așa mă caracterizase și Lucia cînd mi-a mărturisit prima ei impresie despre mine: ”un băiat rău, dar cu suflet bun”.

După masă, după ce a mai stat ploaia, am ascuțit toporul și-am despicat o răchită scorburoasă în vreo opt bucăți pentru a se usca. După ”sportul” ăsta am practicat altul: urcatul și coborîtul prin copaci (vișini).

Seara, după cină am răsfoit cu mama colecția de reviste ”Magazin”. Astăzi factorul (poștal) a adus ”Moscow News” și ”Munca”. Muț – doar el știe cum a făcut – și-a scos lanțul dînd să rupă omul. Am sărit imediat și l-am legat din nou. A tras Amorăriței o spaimă. După ce mama s-a culcat am stat în bucătărie, am citit articole din ”Magazin” și am scris totuși în Jurnal. M-am culcat la 24.

Miercuri 22 iunie 1966. Azi se împlinesc 25 de ani de la atacarea mișelească a U.S. de către Germania hitleristă. Ieri, deoarece am stat pe-afară în ”uniforma” de vară am răcit și acu le cam strănut. Ieri mama a cîntat de mai multe ori ”Țărăncuță, țărăncuță” și-mi place foarte mult (e și cîntecul preferat al Doinei H.). Mi se pare că mama a citit și Albumul și bineînțeles ceea ce mi-a scris Lia în ultima zi. Asta nu-mi convine deloc. Mi se pare că pe chestia asta mama vrea să rîdă de mine. Pe lîngă asta vrea să mă destăinuiesc ei de orice-aș face. Consider că n-ar avea rost așa ceva.

Noaptea trecută a fost o seceră de lună. N-am văzut-o de mult și-am așteptat-o. Aștept să vină nopțile cu lună plină care-mi plac foarte mult.

Dimineața, cu mare greu am reușit să mă scol pe la 10 și ceva. Afară era frig, bătea vîntul, iar cerul era plumburiu. Această vreme s-a menținut toată ziua. De cîteva ori a ieșit și soarele și s-a înseninat puțin pentru ca apoi să se înnoureze mai tare și să bureze cîte un pic. Dimineața, după ce-am mîncat, am ieșit în grădină și-am mai prășit cîteva rînduri de cartofi. Tare repede mă plictisesc însă. Puțin cîte puțin mi-am bătucit binișor palmele. Bineînțeles, cu tot frigul de-afară, n-am uitat să vizitez vișinii; acum sunt mai multe coapte. Cît am stat în casă i-am ajutat mamei la coacerea unui chek și am avut grijă să o ajut și la gustat. Restul zilei am mai citit, pe apucate, din ”Răscoala”. Pînă acum am reținut cîteva citate: ”Păstorul care-și părăsește turma e mai rău decît acela care o conduce greșit, căci turma se risipește, pe cînd cu păstori, buni sau răi, tot nu se pierde” (spusă de Miron Iuga lui Titu Herdelea). ”Dreptatea nu costă nimic și de aceea nu are circulație în comerț” (Mendelson).  La amiază am dormit încă o oră și m-am sculat numai cînd mama mi-a arătat o felie de chek. Mama a făcut un kg și jumătate de sirop de trandafir. După masă am mai citit din ”Maxime și cugetări” (un carnet special dedicat acestora). Am mai ascultat la radio pe toate undele și posturile. Îmi place să ascult Chișinăul și să aud cum vorbesc moldovenește.

De cîtva timp m-am apucat serios de sport. Am urcat scara în copac, orizontal, și la ea fac flotări (ca și cum aș fi la sol) apoi fac tracțiuni. La tracțiuni am ajuns la 7 (numai…). Constat cu plăcere că s-au dezvoltat mult mușchii brațelor și pieptului. Îmi place să mă simt puternic și să nu mă tem de nimeni. Asta o fac prin propriul meu efort.

După ora 22 am luat un caiet studențesc – tip registru și cartea ”Învățați limba engleză fără profesor” și m-am pus pe treabă. Am luat totul de la început. Scriu în caiet vocabularul, lecția, traducerea, gramatica, exercițiile – toate cu multă meticulozitate. M-am hotărît să parcurg toată materia acestui manual, să mai studiez și altele și la anul viitor să fiu foarte pregătit la limba engleză. O să facem engleza împreună cu F ul și n-aș vrea să mi-o ia Doina H. înainte. Scriu, apoi repet totul cu glas tare. În seara asta, stînd mai tîrziu am reușit să fac primele cinci lecții de la Capitolul introductiv. Cît am stat în bucătărie și-am scris la engleză, apoi cît am scris în Jurnal, am ascultat mereu la radio. De la ora 0.30 pe 397 de m lungime de undă am ascultat Radio București în limba italiană și-am înțeles aproape totul. După Buletinul de știri a urmat tema ”Cunoașteți România?” în cadrul căreia a transmis un concurs cu turiști străini. De la 0.30 la 1 am ascultat ”Glasul patriei”. După Buletinul de știri în care a expus pe larg vizita lui Ciu-En-Lai (Ciulai) a vorbit despre C.A.P. – ul ”Prietenia româno-chineză” din comuna Munteni, Buzău și comuna ”Prietenia chino-română” de lîngă Pekin. A urmat un scurt intermezzo muzical, apoi emisiunea ”Azi în satele patriei”. De la 1 am ascultat un post în limba italiană (se pare că-i Radio Moscova în italiană).

Azi am început cel de-al patrulea volum de ”Însemnări de buzunar” în Agenda de recenzor a tatei. E foarte bună, îmbrăcată cu pereți de vinilin în interiorul căreia se poate ține creionul automat de fier. Mă ajută foarte mult la ținerea însemnărilor în Jurnal. Aseară Jurnalul meu a dormit sub pernă. L-am pus acolo de frică să nu-mi umble ”cineva” în el. Azi mama mi-a făcut aluzie la cine știe ce fată…

Pe mîine e posibil să plec la Siret. Am găsit un nume de chinez: Li – Viu – Jen. Am stat cu radioul în față pînă la 1.30 și nu-mi era somn. După ora asta, terminînd cu scrisul în Jurnal, m-am vîrît în pat și-am continuat aici să-mi ”pierd” timpul, citind. Am mai citit vreo 20 de pagini din ”Răscoala”. Îmi dau seama că nu voi putea să realizez toate cîte mi le-am pus în gînd din timpul anului. Totuși nu pot neglija cu totul și mai fac cîte-un sacrificiu ”nocturn”. Și văd că-mi priește. M-am culcat la ora 2, puțin obosit…

Joi 23 iunie 1966. Dimineața, de voie – de nevoie, m-am sculat la 8.30. După ce-am halit, mama a plecat la cooperativă să facă unele cumpărături (L.D.: ironic, lumea din sat spunea în loc de ”cooperativă”, ”cumpărativă”, adică locul de unde cumperi, nu locul unde cooperezi cu vînzătorul). În acest timp, eu – profitînd de faptul că eram liber – am ascuns Jurnalul în butoiul cu grăunțe pentru păsări, învelindu-l într- bucată de material plastic. E mai sigur așa. Pentru moment. Mi-am aranjat apoi sertarul din mijloc de la bufet punîndu-mi acolo toate chițibușurile mele (unelte de scris, carnețele, caiete etc. După ce a venit mama am alcătuit cu ea o listă de obiecte ce trebuie să le cumpăr de la Siret. Mi-a dat 125 de lei, mi-am luat uniforma (haina și pantalonii de la uniformă și sandalele romane ale tatei) și mi-am pregătit bicicleta.

Pe la 10.30 am plecat cu bicicleta la Siret. Dar mai bine nu plecam. În față îmi bătea un vînt destul de puternic care aproape mă oprea-n loc. În spate mă bătea soarele și-mi era cald, iar eu mă speteam pedalînd împotriva vîntului. Un chin! Înainte de a intra în Pădureni, am făcut un popas, m-am dezbrăcat și m-am răcorit un pic. Am ajuns în Siret la 11.30. La Siret, în fața Liceului era forfota celor care dădeau examene la admitere. Am făcut cumpărăturile de pe listă și, plus de asta, mi-am luat libertatea să cumpăr un stilou de 17 lei f micuț și simpatic de culoare roșie.

La 12 m-am pornit spre casă. Acum aveam vîntul în spate și aveam de mers mai mult la vale. Am pedalat mereu și am ținut ”pasul” cu-n (autocamion) ”Carpați”. La un moment dat m-am ținut de lada autocamionului. Era foarte cald și transpiram grozav. Am ajuns acasă obosit, plin de praf, după mai puțin de jumătate de oră. Acasă m-am odihnit, mi-am schimbat ”uniforma” și am dat socoteala la bani. Mi-au rămas și mie 5 lei și 60 de bani. Am acum peste 20 de lei puși deoparte. Am eu obiectele mele preferate pe care vreau să mi le cumpăr (cuțit de 45 de lei cu multe lame, ochelari de soare cu oglindă – 53 lei).

Azi a sosit scrisoare de la tata, de la Iași. Ne scrie că tare ar vrea să scape de întunecimea vieții de la țară și se interesează cum se poate intra într-un oraș. După 3 iulie ”vom” merge la București. Eu însă sînt în încurcală cu excursia (nu știu cînd e planificată). De altfel nici n-aș mai vrea să merg. Adică mama îmi promite de atîta timp că nu mai merg în excursie și acuma gata – merg… Asta, nu!

După un prînz copios m-am întins pe pat și de la 14.30 la 17 am soilit grozav. Nici la acea oră nu mă prea dădeam sculat. Am observat că dacă atunci cînd sînt tare somnoros beau apă rece imediat mă trezesc din lenevie. În cele două ore și jumătate de somn am avut tot timpul să visez tot soiul de bazaconii. Am visat-o și pe Lia care stătea în locul meu de la masa din bucătărie. Era deosebit de frumoasă și drăgălașă, îmbrăcată într-o bluziță roz, subțire și cu guler înalt. După ce mi-am mai revenit din somnolență am mers la vecina Ostina să fac crupe pentru pui. Acasă era doar Coca, fiica de cca 15 ani care m-a ”ajutat” să învîrt la ”moară”. Practic, ea stătea în brațele mele, în fața mea, și eu … eram în ceruri… După trebușoara asta am mers la tanti Lucreția și i-am cules (pentru ea) o trăistuță de cireșe. Petrică și Paulică (gemenii) s grozav de obraznici. Fac prostii cu carul! În timp ce stam chiar în vîrful cireșului, într-o poziție foarte incomodă, în așa fel încît orice mlădiere m-ar fi putut arunca jos am avut un ghinion. O muscă mi se așează pe picior și se plimba nestingherită provocîndu-mi o mîncărime grozavă. Era cît pe ce să mă facă să cad din copac. O muscă!

Cu asta mi-am consumat timpul pînă aproape de apusul soarelui. Am venit acasă și m-am apucat serios de treabă. Am tăiat cu sapa iarba din fața verandei și de pe lîngă trotuar, făcînd curat. Apoi i-am ajutat mamei să scuture covorul și celelalte țoale. Azi mama a făcut curățenie mare în sufragerie și în verandă. În bucătărie doar a început și n-a mai putut continua. Mîine! Eu, după ce-am trebăluit destul, m-am dezbrăcat, rămînînd doar în chiloți și m-am dat la făcut sport; apoi am făcut o baie f f bună, afară, cu apă rece.

Spre seară vîntul s-a liniștit, cerul s-a înseninat și luna, care era răsărită din timpul zilei, a apus pe la ora 23.

După ce am cinat împreună cu mama am trecut la partea a II-a a programului zilei. Pînă la 0.30 am parcurs următoarele cinci lecții la engleză. Am stat mereu cu radioul în față ascultînd muzică ușoară la toate posturile. La ora 0 am ascultat ”Parla Bucarest” (”Vorbește Bucureștiul”) în italiană. A vorbit despre ”industria română” în cadrul ”Cronicii economice”. De la 0.30 la 1 am ascultat ”G.P.” 379 m (mitingul prieteniei româno-chineze, muzică populară, lucrările Conferinței Naț. a femeilor din România, o corespondență din Belgrad, Festivalul filmului de la Mamaia și un Buletin de știri). Iată programul emisiunii ”Glasul Patriei” (ora Bucureștiului):

Ora 22   ……….    41,7 și 48 și 47 m

Ora 0     …………31, 35 m; 31,5m și 41 și 52 m

Ora 0.30…………… pe 397 m

Ora 1    ……………. 31,55; 48,57 și 48,78 m

Ora 5.30   ………… 25,4m, 25,13 m, 21,28 m, 31,35m, 31,55m, 48,47m și 48,78m.

Imediat, la ora 1 am încercat să prind ”G.P” și pe 31,55m. Dar – în vînt! N-am mai auzit post românesc pe unde scurte și cred că nici n-am să aud. Poate-s bateriile slabe. În timp ce ascultam emisiunile am scris mereu în Jurnal. După ora 1 am căutat tot soiul de posturi unde mi se părea c-ar fi ceva muzică distractivă. La început, mă usturau ochii de somn, dar acum mi-a sărit somnul. Iar a trecut de 1.30. De fapt, acum nu mai sînt pe data de 23, ci pe 24.

În seara asta aveam de gînd să să-i scriu lui Sandu o scrisoare mai picantă, una la Moscova și o ”scrisorică” la Galați pe adresa pe care am găsit-o în ”Magazin” (schimb de vederi înfățișînd frumusețile patriei). Ceasul nu arăta încă ora 2 așa că m-am culcat…       (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 395  Marți 30 ianuarie 2018. Jurnal de vacanță al unui viitor licean prostuț (123)


Luni 12 august 1963. La 8 am plecat la Siret și am venit la 12.

Marți 13 august 1963. Am luat de la Bibliotecă ”Pe scurt despre Romînia” și ”Taras Bulba”.

Miercuri 14 august 1963. Am luat de la Bibliotecă ”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir și ”Cine a pierdut” o verighetă?”. A fost teribil de cald.

Joi 15 august 1963. Am dormit pînă la 9. După amiază a plouat binișor. Anul acesta toate ploile au venit la timp. Tata a vopsit geamurile din față.

Vineri 16 august 1963. M-am sculat la 6. Citesc ”Descrierea Moldovei”. Îmi place și mă interesează tocmai pentru că se vorbește despre locurile natale și vechile orașe. Pe la 11 am plecate, pe biciclete, cu tata, la Siret. Am ajuns în jumătate de oră. La întoarcere am făcut 40 de minute. Ne-a prins ploaia.

Sîmbătă 17 august 1963.  A fost mai cald ca ieri. Facem vin de mere.

Duminică 18 august 1963. Se sărbătorește ziua de 23 august la sate. Afară e frumos și cald. Am terminat de citit ”Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir și am început să citesc ”Ion” de Liviu Rebreanu. Am fost la filmul ”Învierea”.

Luni 19 august 1963. Am curățat mere, le-am dat prin mașină și am făcut must de mere. A plouat tare. Ca de obicei apa a ieșit în drum și a cărat prundișul prin șanțuri.

Marți 20 august 1963. De dimineață e senin, dar soarele n-a reușit să usuce pămîntul plin de apă. Castraveților le merge foarte bine. Astăzi tata a cules castraveți și a umplut un butoi (la murat).

Miercuri 21 august 1963. Am primit scrisoare de la Dornești. A fost cald.

Joi 22 august 1963. Am fost cu tata la Siret. Azi am terminat cea de-a 300-a carte citită de mine: ”Ion”. După amiază a plouat. Mama a lipit (cu lut) în bucătărie.

Vineri 23 august 1963. 19 ani de la eliberarea Romîniei de sub jugul fascist. Am ascultat la radio manifestația oamenilor muncii din București. Am primit ”Magazinul” care pînă acuma venea duminica.

Sîmbătă 24 august 1963. Am tăiat, despicat și aranjat lemnele din butucul cel gros. A fost o zi de ”efort”.

Duminică 25 august 1963. Am citit ”Operația K.V”. Sfîrșitul se aseamănă foarte bine cu cel din ”Sipetul fermecat” de A. Voinov. Am văzut filmul ”Învierea”, Seria II-a. Jurnalul a fost despre petrolierul Pekin.

Luni 26 august 1963. Tata a tăiat trei butuci de nuc. Mama mi-a făcut plapomă (pentru internat). Azi e liber la poștă, cooperativă și Bibliotecă.

Marți 27 august 1963. Am dat prin mașină 30 de farfurii de mere. Am mîncat pentru prima oară harbuz. Am cumpărat ”Viața în univers”.

Miercuri 28 august 1963. Am făcut curățenie prin ogradă și în bucătărie (la deal).

Joi 29 august 1963. A fost cald. Am reparat bicicleta cea mare. Frumoasă zi de vară.

Vineri 30 august 1963. Tata a fost la Rădăuți și a vîndut bicicleta cea mare (500 lei). A fost un vînt puternic care scutura merele, perele și în special prunele coapte. A apărut nr. 6000 al ”Scînteii

Sîmbătă 31 august 1963. Am încercat să învăț ceva la franceză și am reușit să învăț majoritatea regulilor de citire a cuvintelor. Același vînt de ieri  amenința să dărîme acoperișul de la grajd care abia se mai ține. Mi-am cumpărat Franceza și ”Prolog la dezarmare”.

Duminică 1 septembrie 1963. Am primit ”Magazinul” și ”Scînteia”. A fost cald. Mama și tata au plecat în vizită la familia Goraș, iar eu cu Mircea am fost la film: ”Petrea cel isteț”, producție sovietică. Personaje: Petrea, popii, boierul, hangiul, Rosita, Pașa Hassan, Nastratin Hogea (Marco + Assur), măgarii. Petrea este izgonit din sat, iar el pleacă cu Marco în lume. Însoțit de o serie întreagă de peripeții, Petrea face tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei săraci. În asemenea împrejurări el îl cunoaște pe Nastratin Hogea. Cu ajutorul acestuia el scapă din sac. Filmul a fost în culori. Jurnalul a fost despre spărgătorul de ghiață atomic, V.I. Lenin. Am citit ”Baltagul” (recitire).

Luni 2 septembrie. Am tăiat popușoii și am curățat o covată de mere. Mama a văruit în bucătărie.

Marți 3 septembrie 1963. Astă noapte Muț a adus o minge. Azi am pus mere la uscat și am desfăcut porumb. În ultimele săptămîni aproape toate zilele au fist zile ”de efort”, ”de sacrificiu” etc.

Miercuri 4 septembrie 1963. Tata și cu mama au plecat la Siret și au cumpărat 4 cămăși Am mîncat, pentru prima dată în acest an, struguri. Am 38 de lei.

Joi 5 septembrie 1963. Am citit ”Prolog la dezarmare” de Liviu Rădescu. A fost cald. Oamenii recoltează popușoi și fac prune uscate.

Vineri 6 septembrie 1963. Am fost cu Mircea la Siret pe jos. Ne-am pornit la 8 și am ajuns înapoi la 16. Tata ne-a certat. A fost destul de cald ca să pot obosi cum trebuie. Apoi am fost la Minigeni pentru proba la palton.

Sîmbătă 7 septembrie 1963. Dimineața mama și tata au plecat la Rădăuți, la Consfătuire. Azi am stat singuri acasă.

Duminică 8 septembrie 1963. Am desfăcut popușoi. Mama a cumpărat coli albastre. Se apropie școala. Mama va merge la Școala din Bălinești. Anui trecut a învățat clasa I-a. Anul ăsta – clasa IIaa. A fost cald.

Marți 10 septembrie 1963. A fost cald. Mi-am cumpărat aproape toate caietele. După amiază a plouat.

Miercuri 11 septembrie 1963. Am strîns toți popușoii din grădină și am desfăcat.

Joi 12 septembrie 1963. Tata a fost la Rădăuți și m-a înscris la internat. Seara am fost la film: ”Pînze purpurii”, producție sovietică. Personaje: Longren, Assol, Mary, căpitanul Grej, Menners.

Vineri 13 septembrie 1963. Am desfăcut popușoii toți, apoi am cules merele. Spre seară a început să plouă.

Sîmbătă 14 septembrie 1963. Am plecat seara la Dornești. Cocuța a intrat la facultate.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 381 Marți 16 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (109).


Miercuri 1 iunie 1966.  Ziua internațională a copilului. Azi am aflat că ieri, pe linia București – Galați a avut loc o ciocnire de trenuri în urma căreia și-au găsit moartea 38 de persoane și 65 au fost rănite. S-a constatat că vinovat de această ciocnire este… însuși ministrul căilor ferate care a și fost destituit din funcție…

Azi dimineață m-am trezit la 5.39, odată cu Mircea. Pînă la 7.30 am scris în Jurnal și-am citit de două ori la Economie.

La școală, felicitări de ziua copilului – banc. La Economie a ascultat apoi a predat o lecție de recapitulare. În pauză, cînd am ieșit pe coridor, am zărit-ă pe mama. A venit la Rădăuți în urma notei telefonice pe care a primit-o de la IRTA (Mircea are datorii de peste 1500 lei). Am stat de vorbă cu mama pînă a sunat de intrare.

În clasă, am întrebat-o pe B.M.: ”Melexina, Mai ai timp să-mi scrii albumul?” Ea: ”Da! Dar nu știu să fac prea multe înflorituri”. Eu: ”Nu-i nimic. Fă-l cum vrei tu!”

La l română ne-a dat lectura obligatorie și cea suplimentară pentru clasa a XI-a. Am primit un bilețel de la Lucia Nenati: ”Ai fost la film? Ți-a plăcut?”. Nu i-am răspuns deloc.

În pauză am umplut timpul mîncînd trei gogoașe. Toader a luat azi un 10 la economie și-un 3 la matematică! Nenati mi-a spus azi: ”Te-ai întîlnit cu Gherasim?” Eu: ”Da” Ea: ”Unde?” Eu: ”La internat” Ea: ”El a fost cu prietena la film și tu l-ai așteptat degeaba”. Ce-o mai interesează și asta acuma? Răspunsurile i le-am dat foarte nervos.

Ora de educație fizică am făcut-o în clasă spre marea mea ciudă, căci așteptam să mă mai destind un pic. După fiecare oră trebuie să mă întind și casc… Ora a trecut pe nesimțite, iar profesoara ne-a explicat despre sport, educație fizică, jocuri sportive etc. În această oră am primit un bilețel de la Lia: ”Pot să-i dau caietul Luciei să-ți facă niște înflorituri?”. Eu: ”Da!”. Apoai am primit scrisorică de la N.L.:Ce vrei să-ți fac?” Flori (lalele, trandafiri) sau ornamente?” Eu: ”Prefer ornamente”. Am primit tot de la N.L o coală de hîrtie pe care, într-un chenar ornamental scria: ”Many Happy Returns of the Day” Și tot de la ea: ”Liviu, because today is the day of the child, receive from me many congratulations and much succes in life. L”. (L.D.: L = Lucia, nu Lia...).

Ora a cincea, după orarul schimbat recent, am avut l. latină. A ascultat doi elevi apoi, în timpul rămas, a făcut sondaje în clasă. A căzut păcatul și pe mine la o frază destul de ușoară pe care n-am reușit să o dezleg nici cu ajutorul ”suflătorilor”. Mă mir cum nu-mi era rușine să stau în picioare, cît eram de lung, cu capu-n jos și să nu știu nimic. Profesoara mi-a mai făcut o morală: ”Băiete! Tu dacă vei trece anul ăstă să știi c-ai trecut numai cu note de pomană. Tu ești capabil și inteligent, dar îți bați joc de obiectul ăsta. Cum poți avea rezultate bune la engleză și la celelalte obiecte?” Tot timpul am stat cu capul în jos, strîngînd din măsele. Restul orei a trecut cam greu.

La engleză a ascultat mai mulți elevi și, materia fiind terminată, am început să lucrăm la exerciții. Ora patra am avut fizica. Ne-a adus extemporalele. Am numai 5. Am făcut transformările greșit!

După ora de engleză am mers cu mama – care mă aștepta – la internat. Mama s-a supărat foc cînd a auzit notișoarele mele. Mi-a garantat că la vară păzesc puii și că m-am ras pe bot de excursii și de București. Mi-a spus că bunița a cîștigat ceva la loto, dar nu știe cît.

Azi, în D., prof Luchian a anunțat în clasă că grozav a mai copiat Mircea Druguș la l franceză.

După ce-am luat masa, am luat un sac de hîrtie de la mama ca să-l umplu și apoi să-l trimit prin cineva, cu cursa, acasă. Am mers cu mama și Mircea în oraș, pînă la autogară. Pe drum mama mi-a adus iar aminte de situația mea, ceea ce m-a mîhnit mult, dar ce puteam face? Era foarte adevărat, iar eu eram vinovat. Pe drum, cînd mama mi-a zis că la vară păzesc puii mi-am pus în gînd să nu mă mai mișc de-acasă. Nici în excursie, nici – poate – la București și nici seara la un film. Chiar aș vrea să văd dacă voi putea s-o fac. Cînd am ajuns la autogară mi-era așa de ciudă (pe mine) și mă enervasem la culme. Eu cînd mă enervez, ori mă manifest zgomotos (dacă-i cineva de teapa mea, mă bat) ori strîng din măsele și mă podidește plînsul. Așa am pățit-o azi: n-am mai putut să mă stăpînesc și-am dat apă la șoareci. Mama a vrut să-mi dea vreo 10 lei, dar n-am vrut să-i iau. Am provocat prea multe supărări – și mamei și mie. Printre lacrimi am îngăimat un ”sărut mîna” și-am plecat la internat, cu sufletul greu.

De la 3.30 la 5 am scris în Jurnal. La 5 am ieșit în oraș și mi-am cumpărat tot soiul de fleacuri (3 rezerve de pix – două albastre și una roșie – , o vedere de la Putna, o revistă ”New Times”, un piepten (3,50 verde) și un cuțit de 8 lei + o carte ”Ministerul groazei” – 6 lei). Am cheltuit 26 lei. Din cei 126 lei pe care-i mai aveam deunăzi am mai rămas cu 26 de lei (bani ghiață!) în portmoneu. Cu cuțitul m-am înșelat însă. Abia la internat am observat că era pocnită lama. Era de-ajuns să ascut un creion cu ea că s-ar fi rupt.

La 5.30 cînd a început meditația, încă eram nervos și înciudat. Zaharia a încercat să-mi fluture degetele pe sub nas, așa cum obișnuiește el să facă cu oricine. Eu, în starea în care eram, l-am pocnit peste mînă, l-am înjurat și ne-am luat la mișto. Eu: ”Mă, ai adus șmecherie de la Suceava?” El: ”Da și fac mișto de fraieri” Eu: ”Faci mișto de tine” Pînă la urmă s-a dus băiatul la loc. Și mă mir. Recunosc că e de 2-3 ori mai tare ca mine, însă reușesc să-i inspir teamă prin vorbe tari și acțiuni curajoase. Peste cîteva minute a venit și Mircea la mine. A încercat să mă îmbuneze, mi-a promis că-mi face rost de bani pentru excursie. M-am enervat și, în neputința mea, iar am început să mă smiorcăi. I-am garantat și lui că nu mă mai duc în nici o excursie. I-am arătat cuțitul și i l-am lăsat lui deoarece m-a asigurat că-mi face rost și mi-l schimbă, la același magazin (cu șmecherie).

Pînă la 7 am scris, iar după ce-am luat masa am mers cu Toader pe asfalt (Toader a fumat o țigară). Pe drum am povestit iar de-ale noastre. Mi-a povestit cum îl persecută Bondorița și cum ar vrea să se răzbune (eventual, o anonimă).

Dacă azi la amiază a încercat să se facă vremea mai frumoasă, înseninîndu-se, spre seară însă s-au adunat nori groși, plumburii. A încercat să și bureze un pic. Am stat cu Toader pe iarbă, sub salcîmii înfloriți. Toader își face planuri să vină cu cu N. într-o seară la hipodrom (only a kiss or two).

De la 8 la 9 am scris în Jurnal și-am ajuns iar la zi. Fără să vreau am ascultat și meciul de fotbal România – RFG. Scor 0 – 1.

Seara, ca de obicei, a venit Mircea la 9.30. Mi-a schimbat cuțitul luînd unul tot de 8 lei, dar tot c-un beteșug: are lama slăbită (se mișcă un pic lateral). Dar m-am convins că soiul ăsta de cuțite nu fac nici doi bani.  Seara, cînd m-am culcat, cerul se înseninase. Toader mi-a mai spus cîte ceva din scrisorile și discuțiile cu N. care l-a rugat să nu spună la nimeni (N.: ”Tu m-ai învățat să iubesc!”).

Joi 2 iunie 1966. Diseară se împlinește o lună de la tragicul eveniment în urma căruia am avut de tras multe emoții.

Dimineața l-am sculat pe Mircea la 5, crezînd că-i 6. Un soare puternic inunda dormitorul. Azi va fi o zi frumoasă.

La 6 a venit Haiuță, l-a luat jos pe Atănăsoae, iar noi, adică băieții din dormitor, în afară de mine, s-au așezat cu toții în geam și-am făcut o poză. Eu n-am vrut să mă pozez.

Aseară am pus, ca de obicei, pantalonii la dungă, dar mai bine nu-i puneam. Astă noapte ne-am sucit amîndoi prin somn și-au ieșit mai multe dungi de mai mare dragul. Am fost nevoit să-mi iau pantalonii gri.

Pînă la 7 am scris prin Jurnal, apoi am coborît cu Toader să luăm masa. După cîteva rugi și minciuni bine plasate s-a înduplecat Lucreția să ne dea masa: ”Dă-le golanilor de mîncare!”. Am halit repede și-am luat-o încetișor spre școală. Am considerat că azi ne va aduce tezele la cîteva obiecte și nu mai este nevoie de cărți, așa că nu mi-am mai luat servieta, punînd ”Ministerul grozei” într-un buzunar și mîna în celălalt. La școală, pînă a sunat de intrare am fost prin D și-am citit.

La l română ne-a dus tezele. Profesoara a făcut multă critică asupra tezelor. Eu am 6! Conținutul era bun, dar aveam niște greșeli dee exprimare și de ortografie, greșeli care nu se iartă. Ex. Poetul… descrie ura exploatatorilor împotriva asupritorilor! Aproape toată ora am citit, iar B. M. lucra la Album.

În pauză am făcut la Nicu Bujdei cîteva fotografii. Una cu ceilalți trei băieți din clasă, iar alta cu un grup de fete. Am făcut una cu toată clasa. Băieții stăteau în față, pe vine, la picioarele fetelor, iar Ica și Pîrghie în fața noastră. În momentul cînd a declanșat, eu mă uitam la Albu și mi se pare că mi-a ieșit ceafa. Azi am fost bine dispus la școală.

La istorie ne-a adus tezele. Ca o caracterizare generală: tezele sînt proaste! Mă așteptam la un 7-8, dar nu mică mi-a fost mirarea cînd am auzit că ”cea mai bună teză este a lui Druguș: singurul 9!”. De bucurie, am citit toată ora.

La limba rusă ne-a adus tezele. Am 8! Cam mult pentru greșelile pe care le-am făcut, dar… fie! În această oră n-am mai putut citi, căci profesoara a început a spune niște ”șutki” (glume) și ”raskazî” (povestioare) și a trebuit să le-ascult.

Azi, fiind o zi frumoasă, am stat mai mult pe-afară. În clasă mai rămăseseră cîteva fete care dansau. B.M. stătea la ușă și nu dădea voie… Am luat-o de mînă și, ușurel, am împins-o la o parte. Cîteva fete au ”ciripit”: ”Druguș! Melexina n-are cu cine dansa!”. Ea a rîs. În oră, am bombardat-o cu boboci de floare de iasomie. A rîs către mine, foarte foarte drăguț.

La șt naturale, Zăicescu a spus că ”cu asta am gătat-o cu anul școlar” și, în loc de recapitulare, a pus pe cîte cineva să citească rezumatele de la fiecare capitol. ”Ea” scria în Album. Zăicescu, ca de obicei, a început cu morala la adresa fetelor, mai exact asupra frizurilor lor: ”Ce-i măi cu moțăiala asta, măi? Ce-i cu colacu ceala, măi? Măi Șcheianu măi, mai trebuie o palmă și se vede, măi Șcheianu! Ia să veniți la mine în D să vedeți ce modeste-s fetele mele, măi!”

După ore (știam că nu se mai servește masa la 12)  am luat-o prin oraș. Mi-am mai cumpărat patru rezerve de pix albastre. Acum am 9 în total. Mi-or trebui la vară. Mi-am luat o liniuță tare simpatică de 0,45 lei (20 cm).

La internat am luat masa  cu prima serie, la ora unu fix. Lui Toader i-a venit un frate cu bicicleta și a trebuit să se urce în dormitor. Haiuță i-a descuiat dormitorul și l-a încuiat la loc, zicîndu-i că-i dă drumul deabia la 3.30. Și chiar așa a făcut. Toader însă a început să fluiere semnalul nostru: eu l-am ”interceptat” și m-am dus la el. Stătea la geam și m-a rugat să-l ajut să coboare. I-am adus cangea și foarte lin s-a coborît prin balcon pe ea. Toader s-a dus cu fratele în oraș, iar eu am ascuțit cuțitul de-o piatră. Pe la 2.30 a revenit și am plecat apoi împreună în oraș. Pe drum Toader mi-a povestit despre corespondența sa cu N. Aceasta i-a promis a kiss. Am mai mers cu el prin oraș, iar la 3 m-am despărțit. El s-a dus la atelier, iar eu la internat. Ne-am înțeles să ne întîlnim la ora 4 în parc (în centru) pentru a merge la film. Pentru duminică avem alt program. Numai să fie vreme frumoasă. Eu, încetul cu încetul am ajuns la internat la 3.30.

De la această oră a sunat meditația. Simeria mi-a scris pe prima pagină a acestui caiet cuvintele: JurnalLiviu Druguș”. La 4 fără 10 i-am dus lui Prandea cele două bilete de voie și am plecat în oraș. La 4 și ceva a venit și Toader și am plecat împreună spre Cinema 7 Noiembrie. Pînă la 6.30 am vizionat filmul românesc ”Răscoala”, ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu. Mi-a plăcut filmul. Am luat masa la 7 și apoi am pornit-o cu Toader și Costică pe asfalt. M-am întîlnit cu Haiuță: ”Dom pedagog, îmi mai dați creionul ăla?” Haiuță: ”Îți dau altul...”. De la 8 la 9 Prandea a fost la băut și a venit beat bine: ”Am impresia că voi nu știți ce înseamnă cazarmă. O să vă dovedesc. Comentariile vă costă” . După 9 l-am așteptat pe Mircea, dar am adormit și am crezut că nu mai vine.

Vineri 3 iunie 1966. Dimineața m-am trezit cu el lîngă mine și nici nu se dădea sculat. Abia la 6 fără 10 s-a sculat, s-a îmbrăcat și s-a dus la spălătorie. Imediat a venit și Prandea. M-am speriat că o să-l întîlnească pe Mircea, dar el a auzit vorba pedagogului și a întins-o jos. Pe geam i-am dat cărțile și a plecat. Prandea a văzut pătura adusă de Mircea și m-a întrebat: ”Ce-i cu pătura aia acolo?” Eu: ”E a mea” El: ”Și de ce n-o folosești?”. Eu: ”Îmi ajunge una, acum” El: ”Păi cum? E de la internat?” Eu: ”Da!” El: ”Atunci s-o predai”. Eu: ”Am s-o predau”. Și ca să nu mă mai bîzîie mult la cap, am vîrît-o sub pat, în sac.

La școală, diriginta a început-o de dimineață cu controlul la panglici, uniformă, pieptănătură. A răcnit grozav la cele care erau tapate sau cu fire de păr lăsate pe frunte. Dacă m-ar fi prins cu pantalonii ăștia, la sigur că aș fi încurcat-o. B.M. și-a dat jos ”colacul” de pe cap și și-a făcut o coadă, dată în față… Îmi pare și mai drăguță așa. Are înfățișarea unui copil cuminte și frumos.

Am văzut albumul meu. La început are două ornamente frumoase și destul de complicate. Primele cuvinte le-a scris Nenati Lucia: ”Este lăudabilă intenția cuiva de a întemeia un album. Aceasta dovedește sensibilitate la amintiri. Să respectăm această sensibilitate…” Primul cîntec (unul de muzică ușoară) tot ea l-a scris. Apoi a scris Lia cîteva cîntece de muzică ușoară și ”Sub balcon eu ți-am cîntat o serenadă”. Încetul cu încetul și cu contribuția mai multor colege și colegi va ieși un album drăguț, suvenir de liceu. (L.D.: am dedicat două episoade din acest serial descrierii Albumului în septembrie 2017).

La limba română, profesoara ne-a spus – la începutul orei – să respectăm regulamentul și să nu venim cu cine știe ce pieptănături: ”Măcar cît sînteți la școală că pe urmă faceți ce vreți”. Ora aceasta a fost sacrificată pentru îndreptare (a fost ascultată Băimăcean, dar a mers tare greu).

La fizică, prima jumătate a orei a ascultat, apoi a făcut probleme. M-a scos și pe mine la o problemă ușoară și – minune! – am descurcat-o.

La limba latină iar m-a luat baba-n focuri. La începutul orei m-a întrebat: ”Druguș, ce-am pregătit pentru azi?”. Eu: ”Cutare și cutare”. Ea: ”Spune-mi despre Genitiv, ce știi?” Eu: ”Nimic”, Ea: ”Spune-mi despre Dativ”. Cu-n pic de suflat am îngăimat 2 – 3 vorbe, dar profesoara mi-a zis: ”Băiete, tu nici n-ai deschis cartea pentru azi”. Pare-mi-se că mi-a împins o notișoară… Restul orei am stat ca sfîntul.

La geometrie, s-a zvonit că nu vine Hrișcă. După vreo 15 minute am luat o hotărîre cu Gozec: ”Dacă nu mai vine profesorul, ce rost mai are să mai stăm?”. Noroc de Albu, că altfel mai făceam o absență. Hrișcă a ascultat numai pe cei ce s-au anunțat pentru a se îndrepta. Eu nici n-am deschis vreun caiet (nici n-am avut așa ceva la mine). În această oră, Cupșan a făcut două poezii pentru mine. În cazul în care nu-s ”inspirate” din altă parte, pot zice că are un pic de talent.

”Am văzut că ai dorința/ În album să-ți scriu/ Și-mi voi da acum silința/ Ca pe plac să-ți fiu/ Cred că și acea dorință/ De a scrie aici ceva/ E sinceritatea pură/ Nu dorința de-a umplea”

”În acest album, se știe/ Toți au scris cîte-o prostie/ Iar acum, halal să-mi fie/ Mi-a venit rîndul și mie”

”Cînd în viață te vei duce/ Ca să-ți cauți viitorul/ Gîndul meu să te apuce/ De mine să-ți fie dorul!”

”Iubește cu tot focul în anii tinereții/  Căci timpul trece iute/ Și scurt e timpul vieții

Asta e prima (care miroase a fi copiată de undeva), dar a doua pare a fi autentică, deoarece e vorba de mine:

”Fiind colegi, dar nu de mult/ Totuși eu te-am cunoscut/ Și-am putut ca să pricep/ Dorul ce îți arde-n piept//

Tu privești mai multe-odată/ Dar iubirea-ți este dreaptă./ Privești la mai multe fete/ Și iubești una cu sete//

Iubește-o și mai departe/ Și gîndește-te la ea/ Căci și gîndul ei, se pare,/ Ți-a înțeles dragostea//

Deși sîntem colegi/ Numai de-un an de zile/ Totuși eu îmi las aici. Părerile mele despre tine” (Cupșan Eufrosina, Arbore) (Părerile n-au mai fost continuate).

După oră, m-am întîlnit cu Mircea pe coridor. Mi-a cerut niște caiete de matematică, dar de unde să scot eu așa ceva? Mi se pare că l-a servit Tănase c-un caiet de recapitulare.

Ora de limba rusă am făcut-o la școala veche unde este instalat televizorul. Am venit aici cu tovarășa profesoară să auzim vorbirea în limba rusă și să vedem dacă înțelegem ceva. Dar – spre ghinionul profesoarei și al nostru – a fost un program tare tîmpit. Numai simfonii de Ceaikovski și nici alea televizate. Eu am stat lîngă un pian. Ca să mă mai distrez un pic, loveam cu-n bețigaș claviatura pianului scoțînd sunete prelungi spre distracția colegilor. Profesoara m-a zărit numai după vreo jumătate de oră. A rîs și ea și mi-a înțeles plictiseala.

Am luat masa la 13.20, după care am stat pe teren unde-am asistat la meciul dintre selecționatele umană-reală de la Liceul 1. Scorul – favorabil latiniștilor. Am stat cu Halip și cu Simeria și – cu ochii închiși – am povestit cîteva întîmplări de la școală, dar foarte comic, cum nu cred c-aș mai putea face și a doua oară. Cît am stat întins pe iarbă și m-am hîrjonit cu Niculai am pierdut cuțitul pe care abia-l cumpărasem și-l ascuțisem. Anul ăsta am pierut iar destule (o șapcă, un cuțit, un stilou, un piepten, un creion automat – la Haiuță).  Meditația a sunat la 15.30 dar eu am stat vreo 10 min și-am jucat tenis, iar grozavul de Haiuță m-a pus absent. De la 15.30 la 17 am scris în Jurnal. Costică scrie bilețele simpatiei lui dintr-a 9-a – bruneta Geta!

În pauza de 5 am jucat volei dar am putut să constat că le văd ca prin pătura udă. Pînă la 6.10 am mai scris în Jurnal.

Azi vremea a fost foarte schimbătoare, cînd senin, cînd înnourat.

Mai înainte a burezat iar acum o negură stăruie pe cer de jur împrejur amenințînd cu furtună. Ni se cam prăbușesc planurile noastre pentru duminică. Timp de jumătate de oră mi-am numerotat filele la Jurnal (396 + 2 = 398 pagini). Pînă la 7 făr-un sfert mi-am dat osteneala și i-am scris o scrisoare buniței, apoi am dus-o la cutie.

Deoarece mai erau vreo 10 min pînă să dea masa, m-am dus cu Halip la sala de valize să jucăm tenis: eu cu paleta, Culai cu cartea. Deoadată vine Adochiței cu Vicovan, cu două palete și-o minge și spun că vor să joace tenis. Eu nu vreau să mă dau la o parte. E dreptul meu: am ocupat masa și joc! Dacă vreau, îi cedez și lui, dacă nu – nu. El a intervenit cu forța, dar tot n-am vrut să mă dau dus de la masă; pe urmă mă lua de bleg. Am început un schimb de ”amabilități” și puțin a lipsit să ne batem în toată legea. Mi-am înfrînat la timp nervii și-am ținut cont și că în sală se mai afla și Zaharia care l-ar fi ajutat pe Adochiței fără nici o discuție, și-am amînat disputa pe altă dată, amenințîndu-l că voi avea grijă de el. M-am enervat cam tare și nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă ne-am fi bătut în parte (fără ajutoare). La masă au fost macaroane și ne-am mulțumit numai cu pîinea care – nu știu cum se brodește – întotdeauna vinerea este proaspătă.

Cerul era plumburiu și vremea nespus de mohorîtă. Nu prea era cazul de plimbare, dar nici de stat la internat nu era. Așa c-am luat-o frumos pe drum, să mai luăm aer (Toader a fumat). Cînd am ajuns în dreptul stadionului, lui Toader i-a venit o idee: ”Ia să mai mergem pe-aici, să inspectăm locurile. Grîu-i mare, tufele de asemenea și… mai știi?”. Am luat-o frumușel pe hipodrom, pe pajiștea plină de margarete care separa lanul de grîu de drumușorul destinat cailor. Am luat-o ușurel, povestind cîte și mai cîte de la școală și făcînd planuri de vacanță. L-am sfătuit să-și facă și el un album.

Înaintînd așa, fără să vrem am ajuns în partea opusă hipodromului. Vrînd să vedem cum e prin grîu, am luat-o îndărăt, de-a dreptul prin lanul de grîu care, în unele locuri, ajungea pînă la brîu. În unul din aceste locuri ne-am tolănit, făcîndu-ne un culcuș foarte comod, la adăpost de vîntișorul destul de rece care sufla pe sub cerul plumburiu. Toader mi-a zis că e un loc bun de venit cu o fată (N. par exemple). Am luat-o apoi tot prin grîu, dar cum vîntul bătea înspre Milișăuți noi tot într-acolo am luat-o. Discutînd așa, Toader zice: ”Măi, ar fi frumos să ne-aștepte unul acolo c-o botă și să ne ia la-ntrebări ce căutăm pe-aici”. Am rîs și-am mers mai departe… La marginea grîului, cînd să ieșim la drumușor văd un om venind spre noi. ”Iaca un partizan” zic eu. ”Adă-l încoa” zice Toader. Cînd am ajuns pe pajiște, vine flăcăul la noi – căci era un băietan și ne-ntreabă: ”Ce-i ăsta?” Noi: ”Drum” El: ”Da ăsta?” Noi: ”Grîu”. El: ”Și pe unde se merge? Noi: ”???” (am tăcut). El: ”Stați așa să vină paznicul!” Noi: ”Stăm”. El: ”Sînteți grăbiți?” ne întreabă crezînd că poate o luăm la fugă. Mai erau 15 min pînă la 8. Am așteptat vreo 5-7 minute și vine și paznicul: un ghijoc bătrîn și mărunțel, înarmat cu o pușcă cu două țevi. Cînd s-a apropiat de noi s-a enervat și a început să răcnească. Nuș-cum s-a-ntîmplat, că numai de Toader s-a legat. Moșu: ”Și-s și elevi, derbedeii! De unde sînteți?” Noi: ”De la Medie 2”. Moșu: ”Dumnezeii mamii voastre, prin grîu vi-i drumul?” Noi: ”Da ce, nu-i voie? N-am știut”. Moșul: ”Aha, n-ați știut?! Paștele și crucea…” Zicînd astea, apucă arma de țeavă și vrea să-l croiască pe Toader. Toader s-a ferit într-o parte, iar moșul crezînd că vrea să fugă, trage piedica și-ndreaptă arma spre noi”. Moșul: ”Hai la director! Vă duc la miliție! Voi călcați în picioare pîinea statului! Vă bateți joc? Hai la miliție”. Noi: ”Mergem la miliție”. Ne-ncolonăm amîndoi și cu pușca-n spate mergem înainte. Moșu: ”Să vă puie dracu să fugiți, că-i încărcată!” ne avertizează flăcăul. ”Nu mișca, că trag!” se bîrzoaie și moșu. Noi însă mergeam liniștiți și ne gîndeam, în sinea noastră: ”ce ne-ar putea face? O amendă sau luăm niște palme de la director”. Însă toată tărășenia s-a terminat mult mai simplu decît ne așteptam. Moșul se oprește (tot cu pușca îndreptată spre noi) și ne-ntreabă: ”O să se mai întîmple?” Noi: Nu! Nici nu s-a mai întîmplat...”. Moșu: ”Pe unde-ați venit?” Noi: ”Pe-aici”. Moșu: ”Pe-aici dați-i drumul!”. Am trecut prin iarbă și-am ieșit la asfalt. Cum am ajuns aici am început să rîdem și să retrăim aventura.

La internat, Toader i-a povestit lui Lungu Costică (coleg de bancă în meditație), iar eu lui Niculai Halip (colegul meu de bancă). Pînă la 9 mi-am scris întîmplările în Jurnal și-mi voi aduce aminte cu drag de ele, recitindu-le.

Seara, după înnourarea ceea grpozavă s-a înseninat și-au început să apară stelele. Pînă pe la 10 am povestit aventura băieților din dormitor. L-am așteptat pe Mircea. Am adormit și nici n-am știut cînd s-a-nființat lîngă mine.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!