liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Lili Buhaianu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 445. Miercuri 21 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (167).


Marți 6 septembrie 1966. Dimineața ne-am sculat la 8. Am mers la Serioja (tanti Zenovia). (Mîncat, băut). Tata s-a bărbierit pentru prima dată cu o mașină electrică. Pe la 11 ne-am pornit cu toții în oraș. Am mers cu troleibuzul pînă aproape de centru (la clădirea Sovietelor = Sfaturilor). Luat și răscolit un magazin întreg. S-a cumpărat: o căciulă (4 ruble), un ceas pentru mama (21 ruble), un inel-verighetă, o valiză (4 ruble), curele de ceas, sîrnice (chibrituri), curele (patru bucăți), ciorapi (întîlnit cu Vica), vederi din Chișinău, solnecnîi (solnițe?), aparate de ras (22 ruble buc.), aparat foto Smena 6 (13 ruble), o serie de lămpi radio, clești pentru vie, cărți de joc, bilete de loterie, 100 buc lame Niva, trei aparate de ras clasice de 63 kapici bucata. Am băut cvas.

Spre seară (după 16) ne-am întors ”acasă”. Iar mîncat și băut. Am plecat pe la 5-6 cu un taxi (Volga) și într-o oră am ajuns la Mașcăuți. Eu eram încă cald și vorbeam în dodii. Seara ne-am culcat, iar, tîrziu. A fost o seară de spus bancuri și Liolea, Valeri, Iulia au spus puține bancuri, dar bune (cu Pușkin, Lermontov)

Miercuri 7 septembrie 1966. Dimineața am rămas iar singur acasă. N-am mîncat. Mama cu tata s-au dus iar la dentist. Am umblat la difuzor și în loc să pun difuzurul în priza de difuzor l-am pus în priza de curent. S-a ars siguranța la difuzor. Pe la 11 mama a făcut o salată de vinete. Pe la 15 a venit și tanti Nina. S-a mîncat iar pe îndopate. Apoi am plecat cu toții pe jos pînă la marginea satului, lîngă o carieră de piatră. Ne-am suit într-o mașină care căra cochileți. Am stat în spate și m-a scuturat bine. Mi-a fost rău și chiar am amețit. Drumul ne-a costat o rublă pînă la Brănești la carieră. Aici am așteptat mai bine de o oră. Ne pică o ”Pobeda” și ”davai Orhei”, apoi direcția Kuizovka cu 140 km pe oră. (L.D.: așa se grafia atunci numele satului natal al tatălui meu. După 1989 se numește ca înainte: Cuizăuca).  Am ajuns la teotea Alexandra, vară dreaptă cu tata (o femeie corpolentă care a spus că are de toate și nu-i lipsește nimic). Pe unul dintre băieți îl cheamă Mircea Gagiu (născut în 1949). A terminat 10 clase, dar n-a reușit la Agronomie. Stat la masă. Cinstit zdravăn. A venit și teotea Marusia, soră cu Alexandra și vară cu tata. A venit și Dominte, un prieten din copilărie al tatei. Am mers apoi la baba Gafica – soră cu dedușca (bunicul) și cu gheghea (nenea) Mihail. Am mers apoi la teotea Marusia, soră cu tata (căsătorită Blănaru). Are cinci copii și este ”haziaikă” (gospodină/ casnică). A plîns mereu. O fire tare duiosă. Către tata: ”Oooo, frățiorul mieu!…”. Nu după mult timp a venit Mircea Gagiu și ne-a luat la kino (cinematograf). Kino-ul era într-o sală mică (fosta casă a popii din sat). Biserica este închisă și aici și în mai multe sate. Am văzut filmul ”Hokeistî” (”Hocheiștii” prod Mosfilm). Am stat, la film, lîngă o fată…. Mircea mi-a tradus ceea ce nu înțelegeam. Am ieșit la ora 23 și am mers la tanti Marusia, vara tatei.

Azi dimineață, Vitea a fost la Otak și ne-a anunțat vizita. Am mers pe la teotea Alexandra – ne-am luat rămas bun și am pornit pe jos, încet-încet, tuspatru spre Otac. Am ajuns la Otac la sora tatei Ecaterina (Katiușa). Soțul ei, Ilușa – tractorist – dormea. Imediat – la masă. S-a băut Moskovskaia și  vin și s-a dat drumul la ”radiolă” (patefon cu plăci). Au pus să cînte Valurile Dunării (Dunaiskie Volina”) și mi-a plăcut mult. Mi-am mai cunoscut doi verișori: unul în clasa I-a (Vlad) și o verișoară (Nadia) – pionieră în clasa IV-a. Chestia cu Vitea: toți o făceau pe grozavii cu bietul prost beat. Marusia s-a plîns de viața ei: ”Ehei, nu-i Fedia aici să-i tragă o uciganie tîmpitului”. Am pornit-o pe jos spre Izvoare. Șura, învățătoarea blondă cu muzică românească a plecat acasă la Mircea. Am schimbat curelele la ceas. Mi-am pus una cu busolă de o rublă + o insignă sportivă (Spartachiada). Teotea Alexandra ne-a făcut podarcă (cadou) o chestie electrică de încălzit apa (nu știa că nu avem curent electric în sat). Ne-am spălat pe picioare, am mai stat de povești pînă la miezul npții.

Joi 8 septembrie 1966.  Ne-am sculat la 8. Am mers la Marusea, dar nu era acasă. Am mers apoi pe un deal și am cules ceva poamă. Apoi am mers la baba Gafica: ne-a dat două sticluțe cu odikolon (apă de colonie/ parfum). Ne-a cîntat cîntece despre Moldova. Ne-a povestit din anii deportării familiei noastre în Altai și Siberia. (o situație oarecum asemănătoare cu cea a tatei, adică a fost rupt de familie). Am plîns și eu. Baba Gafica ne-a dat, la despărțire un țol (covoraș), o fotografie veche să facem o dublură. Vroia să-mi dea un dar ca amintire și nu știa și nu avea ce. A vrut să ne dea sandalele din piciore. Noi: Nuuuu! Am mîncat poamă pe drum. Autobuzul gol ne aștepta. Ne-am suit cu toții în afară de Vanea și am plecat la Orhei. Dedușca (bunicul) către șofer: ”da moldovinești nu știi”? Șoferul s-a tulburat, dar n-a vrut să vorbeăscă decît rusește. ”Svinița!” (porc) l-a caracterizat dedușca. Am coborît la Orhei și am cumpărat un fel de bilet de loterie (25 kopeici) și am cîștigat o carte de 14 kopeici (i-am lăsat-o lui Valeri și Liolia). Tanti Nina a plecat să cumpere un cîntăraș (eu am plecat pînă ”mai încolo”, adică am fugit și eu în piață). I-am cumpărat tatei o culegere de probleme de fizică și mie manuale de engleză pentru clasa 9-a și a 10-a. Vederi n-am găsit. M-am întîlnit în piață cu tanti Nina: s-a pornit imediat să-mi caute vederi. I-a cumpărat mamei un cîntăraș de 4 ruble care cîntărește pînă la 5kg (cică numai românii cumpără din astea). Am luat un taxi. Era același șofer care ne-a dus la Cuizăuca (Lupașcu). Ne-am luat rămas bun de la dedușca, Marusea, Katiușa și Iliușa. Toți am promis că ne vom scrie. Tanti Nina mi-a cumpărat vederi cu Kremlinul și o carte cu fotografii despre Moscova. Întors înapoi am ieșit cu Valeriu prin sat să căutăm ”pleoncă” (film pentru aparatul de fotografiat), valvă pentru bicicletă și alte nimicuri. Am mers la ” selimag” (magazin sătesc) dar n-am găsit ce căutam. Ne-am întîlnit cu Nelic (gorodskoi/ orășean). Am mai umblat prin sat și am ajuns acasă abia pe la 16. Am stat în casă. S-a tăiat un curcan și o găină și s-a făcut multă mîncare. Spre seară am mers la un fotograf să căutăm ”pleoncă”. N-are.  Ajunși acasă am primit ordin de plecare la Ivan Vasilici. Ne-am întîlnit la poartă cu Karaevici și cu Leotîv. Pentru că era destul de departe am mers tot un galop. Valeriu nu prea rezista la fugăreală. Acasă la Ivan Vasilici erau doar fetițele gemene (Vera și Liuba). Ivan Vasilici era plecat. Nadejda Nicolaevna (soția lui Ivan Vasilici) vine la noi acasă. Ne-am întors tot în galop. Pe drum ne-am întîlnit cu Sveta și Galea (au transmis o invitație pentru Nelic la o ”iminină” = ziua numelui/ onomastică). Am mers cu Valeri la el. L-am lăsat pe el să intre și eu am așteptat la poartă. Apoi ne-am întors iar la club unde ne-am întîlnit cu doi colegi de-ai lui Valeri:  mustăciosul și Serioja. S-a vorbit despre ”iminimă”. Am fost socotit și eu în rîndul invitaților. ”Da, dacă nu plec”. Eram îmbrăcat doar în bluză, am transpirat și am răcit.

Nadejda Nikolaevna era deja sosită acasă. N-a durat mult și am primit un nou ordin: să merg cu Liolia la RODOM (Casa de nașteri) după soția lui Karaevici care ne-a așteptat. Am venit înapoi în grabă, am mîncat puțin și pe la 23 m-am culcat. Musafirii au rămas să se ospăteze și să se distreze.

Vineri 9 septembrie 1966. Ziua poporului frate bulgar. Dimineața m-am trezit o dată la 5. Răcit tare. Sculat la 9. Iar masă bogată. N-am pus nimic în gură. A vedit și dedușka (bunicul) cu snoavele și cu vorba lui plăcută și înțeleaptă. Iar plînsete și cîntece. Luat ultimele pahare, în picioare. Eva i-a dat mamei o broșă de o rublă 80k și o perdea de la geam. În sfîrșit, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi și icnete în glas, toate sincere. În butcă s-au suit mama și Marusia, iar eu, tata, Vanea, dedușca, Ilușa, Marusea și Nina am pornit pe jos spre Pogribeni. Dedușca, la cei 75 de ani ai săi e tare zdravăn și merge vîrtos. Îmi place foarte mult. Am vorbit cu toții tot drumul. Ne-a prins ploaia. Am mers printr-o pădure. Cele trei surori (Nina, Katiușa și Marusia au cîntat mereu. Ilușa, tata și eu am zobovit un pic și am consumat o ploscă de vin și am halit un pui. Ne-a ajuns din urmă un tractor cu remorcă. Am mers cu toții pînă la Izvoare (deși mama nu ar mai fi vrut). Am ajuns acasă la Eva. Dedu (bunicul) nu era acasă: plecase la Cuizovka/ Cuizăuca după noi. Vania a adus 9 litri de vin de masă, înfundat. Am stat la masă, dar n-am mai băut, n-am mai mîncat. Am stat tîrziu pînă la 23. M-am culcat înaintea la toți.

Sîmbătă 10 septembrie 1966. Singur acasă (la Mașcăuți). Valeri și Liolia au mers la școală, mama și tata au plecat la pus dinți, pe la 11. A venit Ionel (soțul tantei Nina), apoi au venit și tata cu mama cu gura plină de dinți falși, îmbrăcați sau de metal. Evident, n-au mîncat. La amiază am jucat durac cu Liolia, Valeri. (Ionel și tata au pierdut de toate dățile). Ionel s-a cinstit bine. Eu am stat de povești cu Liolia. După amiază am fost cu Valeri la cules poamă (șasla). De fapt am furat de la un lot al kolhozului, departe de sat. Tata a fost foarte împotriva acestui fapt. Dedușca a plecat primul de la Mașcăuți. A lăcrimat. Am luat valiza de la Izvoare (cărți de joc, două coșuri de pernă lui Marusia și lui Katiușa). Am revenit la Mașcăuți spre seară. Am fost cu Valeri la baie. Seara – concert de muzică ușoară și populară + un balet românesc transmise de televiziunea din Sofia. Tata s-a culcat primul, apoi mama, apoi Valeri, pe urmă Nina, și la urmă am rămas eu cu Liolia. Ei nu știu de ”servus”, ci de ”privet” (salut) și ”salam aleikum” (la revedere). Am rîs spunînd în loc de ”salam aleikum” – ”cîrnaț aleikum”. La miezul nopții a venit și Ionel, beat criță. Ne-am culcat la miez de noapte.

Duminică 11 septembrie 1966. (L.D. Începînd cu această zi au reapărut în Jurnal însemnările mele zilnice, mai detaliate, mai clare și mai complete). Dimineața m-am sculat mai devreme, ca de obicei în ultimele zile. Azi am fost cu toții acasă. Pînă la amiază am mai stat de vorbă, am jucat durac și am aranjat valizele pentru plecare. Liolia speră ca eu să nu plec chiar azi și poate tot voi veni la ”iminima” colegei lui Valeri. Le-am mai povestit și eu multe întîmplări de pe la noi la școală. Înainte de a termina cu împachetatul, tanti Nina mi-a dăruit două cravate noi-nouțe, cu elastic, dar frumoase. La ora două a venit Nadejda Nikolaevna și i-a dăruit mamei două odecoloane (colonii) în cutie (de 4 ruble) și un buchet frumos de flori. După cîte am observat ne apreciază foarte mult. La ora 15  am plecat cu toții la autobuz, nu înainte însă de prînzi și a cinsti cîteva pahare. La autobuz am mai zăbovit un pic. Mi-am luat rămas bun de la Valeri și Liolia și m-am urcat în autobuz. De aici am dat mîna și cu Nadejda Nikolaevna care mi-a urat succes la școală. Liolia mi-a spus ca, atunci cînd ajungem la Chișinău, să-i dau adresa mea lui mamă-sa (adică tantei Nina) pentru a i-o da lui Sveta care, cică, vrea să corespondeze cu mine. Bucuros! La despărțire, Liolia a lăcrimat. La difuzor se transmitea o frumoasă muzică populară românească. Minunat! (L.D. Simt nevoia să precizez că în marea majoritate a stațiilor de autobuz, în piețe, gări și alte locuri aglomerate erau montate difuzoare care transmiteau emisiunile postului central de radio. Așa era și la Dornești și la Mașcăuți. Dar nu țin minte să fi avut difuzor în Grămești). În sfîrșit, am plecat! Un timp am mers în picioare pînă ce niște cetățeni s-au arătat a fi amabili cu noi cei din România și ne-au cedat locurile lor. Ziua însorită și muzica de la radioul șoferului mă făceau să mă simt fericit. Nu simțeam însă nici supărare și nici bucurie pentru că plec.

La Chișinău am oprit la capătul uliței (L.D. ulița = strada) Krutaia și am mers pînă la nr 20. Gheghea/ dedea/ nenea Ionel luase deja un litru de votcă, dar nu se îmbătase, numai cît îi era greu să meargă mai repede și avea o poftă grozavă de a vorbi și a povesti. În sfîrșit, am ajuns acasă la gheghea/ Dedea/ nenea Mișa. Aici n-am stat mult deoarece tata a aflat că unul dintre prietenii lui din copilărie și școală se află în Chișinău, nu departe. Așa că am luat-o pe jos pînă la dînsul. Numele colegului: Vasile Duca (are un ochi de sticlă, soție ruscă, două fetițe – una la grădiniță și alta la școală în clasa a II-a sau a III-a). A povestit multe cu tata. Mi-a plăcut de el pentru că era foarte înțelegător. Nu insista mult. După cca. o oră  am plecat cu toții la stația de autobuz. Eram destul de mulți (eu, mama, tata, Nina, Mișa, Vasile Duca cu soția și fetițele). După ce am așteptat cam jumătate de oră în stație și autobuzele nu mai veneau, am luat-o pe jos. Vasile i-a dat tatei doi litri de vin și un sfert de spirt de 96 de grade. Am ajuns la gheghea/ dedea/ nenea Mișa. De aici tata a luat o serie de cărți de matematică procurate pentru el de Ioachim Druguș. Mama a luat 6 furculițe și trei cuțite cu mîner alb de la Zenovia și o zakrîtcă (aparat de strîns capacele pe borcane) + 50 de capace de tablă de la Fedosia. Am stat și la masă, dar numai cu mare greu am luat vreo 6 pahare de vin; altceva nimic. Am mai vorbit cu frații mai mari ai lui Ioachim și mi-au plăcut. Înainte de a ne despărți și a pleca spre gară, am făcut schimb de adrese cu Ioachim. Eugeniei (Jenia) i-am dat adresa lui Lili Buhaianu din Grămești pentru a purta corespondență cu ea. Ne-am luat rămas bun de la toți ai casei. La poartă unul dintre frații lui Ioachim s-a postat la poartă cu o carafă cu vin și nu ne-a lăsat să plecăm pînă n-am mai luat fiecare cîte un pahar de vin. În sfîrșit, am plecat la stația de troleibuz de unde am plecat direct la gară. Aici tata a scos bilete pînă la Ungheni. Tanti Nina i-a mai dat tatei vreo 5 ruble, să aibă pe drum. În gara de la Chișinău mi-am cumpărat un ”Morning Star” și un carnețel pentru adrese. Tanti Nina mi-a cumpărat un foarfece de unghii (”să-l ai la internat”).

La aprox ora 21 am avut tren. Am mers cu trenul Moscova-București-Sofia. Controlul biletelor s-a făcut înainte de a urca în tren. Despărțirea a fost dureroasă și impresionantă. Tanti Nina a plîns, chiar și gheghea Mișa a alergat mult după tren. Rămași singuri în tren am cugetat asupra călătoriei noastre și apoi am început a ne gîndi la ce vom găsi pe-acasă. La 23 am ajuns în gara Ungheni. Am intrat într-o sală așteptînd verificarea bagajelor. Pînă una alta mi-am mai ușurat buzunarele de capici (copeici). Mi-am luat un termometru de cameră (50k) și tata a cumpărat două sticluțe cu soluție pentru recăpătarea culorii inițiale a părului. Nu erau mulți cetățeni care treceau frontierea. Am dat pașapoartele la viză, am completat foile pentru conținutul din valiză și ne-am prezentat la vameșii sovietici. Nici nu ne-au deschis măcar valizele și ne-au trecut în altă cameră rămînînd să așteptăm un timp pînă la venirea trenului. La miezul nopții am trecut în camera de așteptare. Aici ne-am plictisit binișor. Cînd ne-am urcat în tren ne-au controlat grănicerii biletele. În tot vagonul eram numai cinci persoane plus conductorul care era foarte amabil la vorbă. Am găsit un compartiment liber. Trenul era românesc. Am făcut în tren Declarația vamal valutară.

Luni 12 septembrie 1966.  În declarație am trecut mai important aparatul de ras și cel de fotografiat. Ne așteptam ca să ne facă controlul vamal la Nicolina. A sosit însă unul de la vamă și ne-a controlat declarațiile. Pentru unul dintre cel două aparate vama este 60 de lei. Ne-au restituit și banii reținuți: 1040 lei. La Nicolina am avut iar încurcătură cu mersul orelor (Între Moscova și București este o oră diferență). La 1.05 (ora României) am luat un motor care ne-a dus la Iași. Aici am stat în sala de așteptare de clasa I-a pînă la 5 cînd a venit trenul de Timișoara, care ne-a dus la Suceava. Aici tata a rămas pentru a schimba buletinele. Eu cu mama am luat bilete de tren pînă la Dornești și la 9 am plecat. Eu am vrut să merg la Rădăuți să mă înscriu la Liceu, dar mama nu m-a lăsat. Am stat în Dornești jumătate de oră să așteptăm autobuzul, dar ni s-a ivit o ocazie (un camion) și-am mers pînă acasă, în poartă. Bunița ne-a întîmpinat bucuroasă. Totul era în regulă acasă. Bunița a fost bolnavă, dar acum e bine și în casă toate erau la locul lor. Bunița a adus de la București un ”omuleț” (minuscul, de cca 3 cm) căruia îi pui un fel de țigară în gură, o aprinzi și ”el” fumeaă scoțînd rotocoale de fum. Interesant lucru. Ne-a întîmpinat și tanti Lucreția cu copiii.

La 12 a ajuns și tata de la Suceava, cu autobuzul. Pînă seara ne-am descărcat amintirile și am repartizat fiecare lucru la locul lui.

Eu am început să-mi adun de prin casă lucrurile ce-mi trebuie la internat. Anul ăsta voi lua cu mine valiza nouă dăruită de tanti Nina. Am început a-mi aranja într-însa diferite fleacuri. Seara am făcut o baie. Continui să tușesc grozav; seara cînd mă culc simt că mă înăbuș și asud. Bunița mi-a făcut un sirop din coajă de ceapă, dar în zadar.  Mîncînd mai rar și regulat încep să-mi recapăt pofta de mîncare. Seara ne-am culcat la 23.

Marți 13 septembrie 1966. Ziua pompierilor din RSR. Zi frumoasă și caldă. Dimineața tata s-a dus prin sat să mai împartă salariile și să vadă ce-i cu școala. Eu am cules o găleată de pere apoi am rămas în casă. Mi-am pregătit toată lenjeria, mama mi-a pregătit perna și pătura, pantalonii de la uniformă și altele (mi-a lungit mînecile de la haina de uniformă).

După masă am cules tot timpul pere împreună cu tata din părul de la deal și le-am așezat (cîte au încăput) pe ziare în bucătărioara de la deal. Apoi a cules tata vreo 6 coșărci din părul din față și-am așezat perele în dormitor, pe ziare. Am socotit, cu ajutorul cîntărașului de la tanti Nina, că am cules azi cca 200 – 300 kg de pere. Tata are de gînd să le vîndă și să mai scoată un ban. În total mi-a dat 525 de lei pentru plecarea mea la Rădăuți, la liceu.

Seara a fost tanti Zîna și m-a anunțat că, mîine, merge la Rădăuți șoferul Apalaghiei cu camionul și că n-are rost să mă mai scol la cursă (și-așa nu mă ia). Seara mi-am pregătit valiza și m-am culcat pe la 22.

(L.D. Aici se încheie ultima vacanță de vară din viața mea de licean prostuț. Urmează să transcriu ultima vacanță de iarnă (dec. 1966 – ian. 1967) și ultima vacanță de primăvară (21 martie 1967 – 28 martie 1967). În fine, așa cum am promis, voi încheia cu cel de-al treilea trimestru (și ultimul!) din viața de elev, trimestru care a început la 29 martie 1967).

(va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame