liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Lica Gheorghiu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 367 Marți 2 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (95).


Joi 28 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat la 5, conștient fiind că ieri n-am învățat nimic și azi am patru obiecte la care am serios de învățat. Totuși, de la 5.15 m-am hotărît să învăț, și de la 7.30 am ieșit în grădină unde, pe o piatră, am stat la soare și am citit de două ori lecția la istorie. Apoi am venit în meditație și am scris la limba rusă.

Prima oră am avut limba română. Cum am ajuns la școală, împreună cu Gherasim am confiscat cîte-o narcisă de la Geta Broască (pe care mi-a luat-o apoi ”neneaca” de Cupșan). La română a ascultat puțin și a predat restul operei lui Șt. O Iosif. Ora a trecut ușor, pe nesimțite, mai ales că eu am fost visător. La istorie a ascultat toată ora vreo 7 eleve și n-a mai predat lecție nouă, considerînd că se cunoaște din clasa VII-a. La limba rusă profesoara a ascultat, de asemenea, toată ora fără să mai predea. Azi s-au pus note frumoase și profesoara s-a bucurat mult. La naturale a ascultat pe cei care nu aveau încă notă. Fetele care erau la montaj și la dansuri au fost învoite de la oră. Zăicescu a început iar cu vorbele lui ”minunate”: ”hîrjoneală măi”, ”te hîrjonești”. I-a făcut o observației lui B.M. cam pe nedrept și ea s-a supărat; avea și dreptul. Aici mi-a plăcut. Ca o caracterizare generală a celor întîmplate între noi, ieri și azi: o răceală și o indiferență aproape totale. După cîte mi s-a părut mie, ea încearcă să-mi caute privirile, dar eu mă uitam într-adins pe alături. De ce fac asta? (”Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te, dacă vrei să fii fericit toată viața, iartă!”). Eu pot considera asta o răzbunare. Dar pentru ce asta? Mi s-a părut că se uită mai mult la Gavril Magopăț. Dar ce? N-are voie? Păcat că-mi pun aceste întrebări abia acum. Am avut un sentiment trecător de gelozie. Cred că voi avea multe de pierdut din cauza asta, dar nu mă mai pot transforma. Aș avea aici de scris mai multe foi în legătură cu asta, dar se mai benoclează tîmpiții. Toader mi-a spus că-mi va părea rău de ceea ce fac. Asta o știam și eu și chiar așa-i.

Azi n-am mai stat la ora de franceză, deoarece am avut…. treabă. I-am dat geanta lui Toader să mi-o ducă la internat și eu m-am dus cu Mariana Nasadniuc la ea acasă unde locuiește Horesciuc – taxatorul și unde a lăsat Mircea butelia de aragaz. Am crezut că voi găsi un cărucior s-o transport și cum n-am găsit am luat-o înainte. Deodată mă văd strigat și cînd mă întorc îl văd pe Mircea cu Mariana la poartă. M-am întors, am luat amîndoi butelia și direcția: Amariței. În oraș ne-am oprit pe la ospătărie și am luat cîte o supă.

Pe dracu ne-am întîlnit cu Amariței care ne-a spus să ducem butelia acasă și să-i dăm 50 de lei. Mircea s-a supărat cînd a auzit asemenea măgărie. Cu 50 cine nu poate schimba?… Am dus-o totuși și-am lăsat-o la el acasă. Ne-am întors în parc și Mircea ne-a cîntat din muzicuță. M-am îndreptat apoi spre internat unde am jucat tenis, am luat masa și apoi iar tenis pînă la 15.30. După mai puțin de o oră din meditație, Arcadie a făcut un bilet de voie pentru toți elevii de la Lic.2 și a plecat la școală. Am rămas în meditație numai eu cu Halip și Atănăsoae. (Acuma vorbesc iar cu el; el își păstrează locul de lîngă ușă; nu am amintit niciunul despre cele întîmplate). Noi am mai stat zicînd că-i prea devreme la 16.15 și să mai stăm pînă la și jumătate. Cum a ieșit Haiuță din meditație, am înhățat paletele și mingea și dă-i drumul la sala de valize unde am jucat un pic. A venit însă pedagogul, mi-a cerut să-i dau mingea; aceasta era la Mafteian și n-aveam de unde să i-o dau. Drept pedeapsă mi-a dat ”mergi în meditație și nu mergi la Casa de Cultură”. Am fost imediat de acord. Un motiv mai bun să scap de o conferință nici că există! Dacă mă va întreba la școală de ce am lipsit aveam motiv: nu m-a lăsat pedagogul. Așa că am suit în meditație și am stat singur-singurel cu pedagogul. La început am citit o dată lecția la limba latină. Apoi m-a cuprins o plictiseală de moarte. Pînă la 5 am stat cu capul pe masă apoi, în pauză, m-am învîrtit prin curte ca un leu în cușcă, turbînd de singurătate. (Greu e să fii om…) (ușor e să fii măgar). De pe la 6 am tras un pui de somn în meditație apoi am ieșit afară. Era o negură cum nu s-a mai văzut anul ăsta și curînd a început ploaia. Eram la wc cînd au căzut primii stropi și m-am hotărît să aștept pînă trece ploaia. Dar s-a întețit din ce în ce. A tunat și fulgerat mult și-a plouat cu stropi mari care stîrneau praful cînd cădeau jos. A plouat și cu ghiață. Pînă aproape de 7 am stat aici cu Grămadă Neculai (cl X-a Lic 1).

După ce a dat masa celor ce au mai rămas în internat am ieșit în oraș să mai iau aer. Aerul era foarte curat și călduț după ploaia asta binevenită. Din oraș am cîrmit-o spre Casa de Cultură. Aici mi-am găsit cu greu un loc lăngă ușă. Sala era arhiplină. Acum se prezenta programul artistic dat de liceul nostru. Mulți dintre colegi erau pe scenă. Au fost cîteva cîntece, un montaj ”Te cîntăm partid” și cîteva dansuri simple. Cînd a intrat să joace hora, a fulgerat undeva și s-a făcut un scurtcircuit pe rețea. S-a stins lumina și… ține-te fluierături și țipături. În sf. s-a terminat și Pop a anunțat că elevii pot să plece acasă și să se pregătească pentru mîine. Mulți au plecat prin  ploaia destul de mare. Eu cu Costică și mulți alții am rămas acolo. Într-un moment cînd Pop a intrat în sală, am țuștit-o cu Costică la balcon. De aici am auzit cîteva cîntece date de Fabrica de spirt. Erau însă niște golani de elevi care, neavînd ce face, au început să urle și să biseze. După treaba asta a venit Bejan (prof Lic 1) și ne-a scos frumos afară. Aici am mai stat un pic pînă a stat și ploaia, apoi am pornit-o cu Costică, Vlonga și Vatamaniuc spre casă.

Costică a luat masa și eu m-am dat imediat pe scris.

În seara asta au dormit la internat cățiva elevi navetiști care au trebuit să vină la Casa de Cultură dar nu au mai avut cu ce pleca spre casele lor (Grămadă Cezar, Puha Vasile, Mafteian Vasile, și încă unul din C care n-a mai fost pe la internat).

Seara, în dormitor, Toader mi-a povestit una din pățaniile sale de peste zi.  … Se plimba cu Natalia prin parc, cînd hodoronc-tronc s-a întîlnit cu ”moșu” (Zăicescu) și a trebuit să o lase. Pe drum, moșu s-a interesat: ”ai fost cu ea la film?”, ”de unde-ai găsit-o?”. Asta a fost una. Principalul e că îl știe toată școala și a ajuns și la urechile profesorilor (l-a văzut și ”baba” Bucătaru (Ruscior) Ana. Alta i s-a întîmplat în clasă cînd era vesel nevoie mare și era și dirigintele acolo. În dormitor, după un pic de program sportiv ne-am culcat. Noaptea, toate geamurile de lîngă mine au stat deschise. Cezar a dormit singur, iar eu – cu Toader.

Vineri 29 aprilie 1966. Dimineața Toader s-a sculat la 5 iar eu după 6. În timpul meditației de dimineață m-am stricat învățînd – am scris tot timpul Jurnalul.

Prima oră am avut limba română, oră care a fost folosită în întregime pentru gramatică (sintaxă). N-a avut ce asculta azi. La fizică tot n-a ascultat și a trecut la lecția nouă, explicînd pe larg, iar la sf orei am făcut probleme. La limba latină toată clasa a spus că n-a învățat din cauza activităților de ieri și profesoara ne-a crezut. Azi mi-a adus teza, n-ar mai fi adus-o!, și mi-a comunicat rezultatul. Numai 4. Teza era pe trei, dar mi-a dat patru: ”Băiete, ai dat o teză mizerabilă. Tu-ți bați joc de latină, băiete.”. Eu: ”Mă pregătesc pentru sîmbătă să dau diferență la oral”. Toată ora a ascultat elevi fără să noteze. A cerut să se facă schema versurilor din poezia ”Imn vieții și păcii”. Cum s-a întîmplat azi a scos pe toți băieții.  Încă din pauză Halip a adus schemele de la Mafteian și ni le-am copiat pe maculator. Cînd am simțit că-mi vine rîndul (la rîndul 6 din poezie) mi-am scris frumușel toată schema pe degetul arătător de la mîna stîngă și treaba a mers de minune… Mai greu a fost la intonație…

În pauza următoare Toader m-a anunțat că-l vor elimina pe Olenici Dragoș pentru trei zile pentru că l-a prins Economul că în ora lui citea o altă carte. La geometrie trebuia să avem azi teză, dar ținînd cont de evenimentele de ieri – s-a amînat. În ora asta ne-a predat sfera și am făcut și o problemă.

În pauză a fost diriginta și ne-a anunțat că astăzi se prezintă piesa ”Arcul de triumf” de Aurel Baranga – 3 lei. Diriginta n-a vrut să ne oblige să luăm bilete pt a ne nu mai avea discuții (Albu). Cîteva eleve au făcut o mică mobilizare și biletele s-au luat fără nici un fel de presiune.

La limba rusă profesoara a întîrziat cca 10 min. A venit grăbită de-acasă și, cum a ajuns în clasă, a început să facă aranjamente și să schimbe elevii din bănci. Pe mine m-a mutat în banca II-a de lîngă ușă, împreună cu Oltea Lungu. De-abia după ce a completat mai bine de două rînduri de bănci în fața mea, ne-a explicat despre ce-i vorba. Un fel de extemporal. Fiecare dintre cei 10 – 11 elevi a primit cîte o lecție din trim II sau II pe care trebuia să o traducă. Mie mi-a căzut ”Jeleznaia doroga”. Am știut-o și am terminat primul de scris. Pe la sf orei a venit și dirig care ne-a mai ținut cîteva minute în plus.

Cîteva cuvinte despre ”ea”. Am vrut să-mi continui încăpățînarea mea și să nu-mi îndrept privirile ”en gauche”. Toată ziua am fost foarte trist. De-abia vorbeam și-am rîs doar de cîteva ori. Ea: ”Druguș, anunță-te la latină, hai!”. Eu: ”Las pînă îmi zice profesoara”. În pauză au dat drumul la difuzor. Am vrut să-l scot din priză pe cel din sală, dar ea a intervenit: ”Lasăăăă!”. Eram foarte apropae de ea și am privit-o. Cînd a ieșit la ascultat la limba latină privirile ei erau numai spre mine. La limba rusă am observat că ”mă spiona”. Azi a fost îmbrăcată cu o flanea neagră și mi s-a păut că este și mai frumoasă. Dar tot nu vreau să-i vorbesc…

După ce-am luat masa la internat am mers pe teren toți treu (eu, Costică și Toader). Neavînd ce face am început să strigăm fetele din clasa IX-a (Sanda și Oltea din Rădăuți și Beșleagă Ortansa din Siret). Pe la ora două am plecat în oraș. Am colindat așa, împreună cu Toader, tot orașul și la 3.30 am ajuns la internat. Ne-am schimbat cărțile și am plecat la Casa de Cultură. Am intrat pe la 4.30. Am avut locul 199, Toader 198 și Costică 190. Toader a aranjat cu Felicia Popescu să aibă 200. Și a avut, dar numărul meu nu era alăturea, ci în celălalt stal… Toader a fost destul de bine dispus și a stat înconjurat de toate fetele de la el din clasă. Natalia stătea cîteva rînduri mai în față și cînd s-a uitat odată… Piesa a avut ca temă lupta comuniștilor la sf celui de-al doilea război mondial. Mie mi-a plăcut numai în parte (”Ceaiul e un element fără pretenții; dacă vrei îl bei cu zahăr, dacă nu – și cum noi n-avem – îl bei fără zahăr”; ”Ceaiul încălzit e ca o mireasă bătrînă”; ” – ”Idiotule!” – ”Idiot, să trăiți!”). Ca de obicei, Viorica Teleagă a luat foarte multe autografe de la artiști. Aproape toți artiștii care au jucat în piesa asta au jucat și în ”Marele fluviu”: ziaristul, Caterina, muncitorul tipograf – alias ”doctorul”, Mihai, socrul Caterinei – aici un simplu țăran împilat). Teatrul a durat pînă după ora 7. Cînd am ajuns la internat am luat masa cu ceilalți. După asta am ieșit ccu Toader la asfalt. S-a învățat să fluire și el un pic. Eu unul pot bine și-i dau drumul mereu. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. În seara asta Lungu Arcadie n-a venit decît după ora 8. Prandea s-a enervat grozav și i-a spus că-l dă sigur afară din internat: ”Pleacă de-aici măi nerușinatule!”. Lungu A.: ”Nu vreau…”. După ora 9 Prandea l-a luat în cabinet. Mai mulți băieți s-au dus în stradă și de acolo au văzut că l-a tras de păr. Cînd l-am întrebat ce i-a făcut, și-a dat cuvîntul de onoare: ”Nimic!”. S-a întîmplat însă că tocmai atunci pedagogul a intrat în dormitor și a auzit tot. Lungu A. a roșit și noi l-am prins cu ”mîța-n sac”.

Sîmbătă 30 aprilie 1966. De la 6.30 la 7.30 am avut timp să citesc o dată la istorie și o dată la chimie. Am vrut să citesc și la fizică, dar n-am luat maculatorul și cartea la mine, așa că…

Prima oră: istoria. A lipsit Ursaciuc și m-a ascultat, după cum mă și așteptam. La început, ca să rîdă de mine, a întrebat: ”Ești la balet?”. Eu: ”Nnnnuuu”. M-a ascultat la grevele din România între cele două războaie mondiale. Ne-a prezentat desfășurarea celui de-al doilea război mondial și apoi ne-a dat lecțiile pentru teză: doar trei lecții. Primul și al doilea Război Mondial + MRSO. La latină, baba a început cu o glumă: ”Azi e 30 aprilie și să fiți sinceri…”. A ascultat cele 5 versuri și pt ele a pus și note celor care le-au spus cu intonație latinească. Eu le-am cam încurcat și profesoara mi-a spus să mă mai străduiesc. Azi trei fete din clasă s-au tuns crezînd că sînt mai interesante: Vulpe, Dobroghiu și Șcheianu. Toate s-au sluțit nuami.

În pauza mare a fost Ghiță Tănase pe la noi în clasă și a făcut cîteva scamatorii cu mine, în spatele clasei. B.M. a răs și a zîmbit: Mie? Lui?

Ora următoare am avut chimia și-am rupt-o. La început a ascultat-o pe B.M. care s-a mai descurcat. I-a pus patru. M-a luat apoi pe mine. I-am mai spus cîte ceva din amintiri, dar la un moment dat m-am împotmolit: ”Druguș, tu mai înveți pentru azi. Du-te la loc!”. Nu știu de ce, dar cînd am ajuns în bancă mi-a venit să zîmbesc. Rebca a observat și mi-a făcut observație: ”rîzi de rezultatul pe care l-ai obținut. I-a dă-mi carnetul de note”. I l-am dat, s-a uitat prin el și m-a întrebat: ”De unde ești?” (Grămești), ”Unde stai?” (Internat). La acest răspuns s-a lămurit că n-are rost să-mi umple carnetul cu observații pt că  părinții nu vor putea lua la cunoștință și s-a mulțumit să mă amenințe că-i va comunca dirigintei și mi-a trecut ”catîrul” (quatre): 4! În carnet.

(”Porombela fripta-n gura”).

La sf orei, Pop a anunțat prin stația de radiodifuziune programul activităților ce vor avea loc azi, duminică și luni.

Pentru ora de fizică cineva a trombonit că facem lucrare de laborator și toți am urcat sus ca apoi să ne întorcem în clasă. La întoarcere, am prins-o de umeri: ”Îmi dai voie?”. Ea a rîs. Ora de fizică am făcut-o fără cele 6 fete plecate să facă repetiție la dansuri și la montajul literar. Ora asta n-a ascultat, ci a predat și apoi s-au făcut probleme. Acum reușesc să fac orice problemă la fizică: știu toate formulele și transformările și mă descurc minunat, nu ca la Teleagă…

După ora 12 am venit la internat cu băieții din D și apoi am mers la Școala Veche unde s-au adunat aproape toți elevii. Tov inspector Moscalic ne-a citit conferința ”1 Mai”, după care s-au împărțit cinci premii elevilor reușiți la olimpiada de matematică, chimie și limba română care au reușit la faza de la Suceava și care urmează să plece și la București. A urmat programul artistic, apoi – liberi!

În timp ce se desfășura programul artistic, era o fată în fața mea care se tot ridica pe vîrful degetelor, scoțîndu-și călcîiul din pantof. Într-un moment din ăsta i-am vîrît un creionaș în pantof și cînd s-a lăsat jos l-a simțit cam tare și dureros și a început să-l pocnească pe un coleg din clasa XI-a.

La 2.30 am terminat cu ”meeting”ul și eu m-am dus glonț la ”7N” la film. Am văzut ”Procesul alb” (Cu: Iurie Darie, Marga Barbu, Lica Gheorghiu, Colea Răutu ș.a.). Filmul l-am mai ”văzut” o dată la Iași, dar cred că atunci am dormit serios că de-abia la urmă mi-am adus aminte cîte ceva. La film a fost cam puțină lume. Cînd am ajuns, filmul începuse. În cazul ăsta m-am tupilat în spatele ultimului rînd și-am văzut că e aproape liber, apoi mi-am făcut un vînt și-am aterizat pe un scaun. Foarte practic!…  (Dialoguri din film: – ”Lasă janta jos! – ”Așa che-nvață parchidul, să lași janta jos și să fuji? Ia stai!” sau: ”Eu cînd îmi dau cuvîntul de onoare, mint regulat”).

După ce-am luat masa la 7 am stat cu Toader într-o tufă de trifoi. Toader mi-a povestit de pățaniile sale cu Natalia. Din cele spus am înțeles că el nu dă drumul la toată sfoara, ci numai cîte-un pic. Așa-i bine!

Am venit în meditație pe la 8.30. Aici se asculta de zor muzică ușoară și vai de capul meditației ce s-a făcut pînă la ora 9. Eu mi-am mai notat cîte ceva prin Jurnal.

În seara asta au venit la noi la internat un autobuz cu profesori din Galați și Iași și au ocupat dormitoarele 4 și 5.

În cinstea zilei de 1 Mai s-a  reparat pompa și a venit apă la spălătorie. Asta a ținut foarte puțin și s-a terminat imediat.

Seara am fost foarte veseli fiind fără griji că vom mai avea degrabă de învățat. Nu e rău să mai dea liber cîte o zi-două pe la mijlocul trimestrului.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame