liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Kotarbinski

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 248. Marți 4 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (15)


Ultimul dintre cele patru aspecte ale praxeologiei prezentate de T.K. în ”Tratat despre lucrul bine făcut” este organizarea. Paradoxal, autorul nu abordează acest aspect într-un capitol distinct (așa cum a făcut cu primele trei aspecte), ci ”topește” discuția despre organizare întru-un capitol intitulat ”Principiile cooperării”. Deduc de aici că esența organizării, pentru T.K., este cooperarea (firesc, pentru un regim politic care promova asiduu ideea de cooperare și critica acerb ideea de concurare/ competiție). După cum am arătat în alte articole, cooperarea și concurența sunt mereu împreună; doar noi le tratăm separat. Sigur, ideea că viitorul urma să aparțină comunismului – modelul suprem de cooperare ”frățească” între oameni – a sucombat între timp, dar viziunea postmodernă și logica terțului inclus demonstrează că cele două forme de acțiuni umane: cooperarea și concurența chiar conviețuiesc și sunt de nedespărțit. Nu cunosc cine este autorul propunerii, dar eu am preluat-o ca fiind pozitivă și benefică: existența co-oncurenței adică prezența simultană atât a cooperării cât și a concurenței. Acest lucru este cel mai vizibil în sporturile pe echipe: cele două echipe concurează, dar în interiorul fiecăreia dintre ele are loc cooperarea.

Spre finalul lucrării, autorul abordează o chestiune cu adevărat importantă: de ce facem ceea ce facem? De ce acționăm astfel și nu altfel? Apoi: de ce unii sunt mai inventivi, mai cooperanți, mai insistenți în acțiunile lor decât alții? Sigur, nu putea lipsi răspunsul că ”nevoia se află la baza tuturor acțiunilor umane”. Merită reținut acest pasaj explicativ: ”Trecînd la fondul chestiunii, declarăm că noțiunea-cheie a dinamicii progresului, în felul nostru de a o înțelege, este cea de situație coercitivă. Tot așa se pare că a considerat, urmându-l pe spaniolul Cerioli, cercetătorul polonez Jakub Gorski scriind cele ce urmează în cartea sa ”Consiliul statului” apărută în 1597: ”Căci după cum îmbelșugarea peste măsură afundă pe om în lene și ticăloșie, tot așa lipsurile îl fac simțitor, iscusit și vajnic (…) oamenii care sălășluiesc pe meleaguri sterpe sînt mai harnici” (cf ed, 1892). Oamenii croiesc drumuri noi atunci cînd nu pot ieși din impas decît pe o cale nouă”. Este un excelent răspuns la întrebarea (care a circulat în secolul trecut); de ce Germania și Japonia – țări fără resurse multe – aveau  cele mai dinamice și dezvoltate economii? Totodată, experiența noastră din dictatură (una bazată pe lipsuri) a obligat oamenii să devină creativi, descurcăreți, inteligenți. (desigur, asta ca formă de supraviețuire, nu ca formă de progres).

În încheierea discuțiilor despre praxeologia lui Kotarbinski, nu pot să nu remarc un lucru: deși teoretician al lucrului bine făcut, autorul nu se putea lăuda că a făcut cel mai bun lucru scriind o carte de 400 de pagini, plus cca 120 de pagini de anexe (cuprinzând articole publicate de autor după apariția cărții, în 1955). Articolele, prin natura lor, sunt mult mai concise, mai clare și mai ușor de urmărit. Să scrii cca 400 de pagini pentru a descrie patru principii praxeologice mi se pare exagerat. La fel consideră și traducătorul/ prefațatorul român, care îi reproșa lui Kotarbinski căderea în banale exemplificări, adesea extrem de simple, alteori valabile doar pentru cunoscători (de șah, de exemplu). În condițiile de astăzi, cititorul este avid de texte scurte, pline de miez și de utilitate pentru el. Chiar și cu criticile aduse, Kotarbinski are meritul de a fi promovat praxeologia într-o țară comunistă, știut fiind că adevărații aplicanți ai praxeologiei în economie sunt membrii Școlii austriece.

Liviu Druguș   Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 245. Sâmbătă 2 septembrie 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (12)


Motto: ”Economia este arta de a obţine maximum de la viaţă. Grija de a economisi este rădăcina tuturor virtuţilorGeorge Bernard Shaw

Motto: ”Economia, dacă n-are nici o pată, e o virtute, o virtute socială îndeosebi; dar este în primul rând şi o virtute individuală. Într-adevăr, acel care economiseşte se lipseşte de una şi de alta, se stăpâneşte, se opreşte în faţa povârnişului plăcerilor fără măsură; face astfel un act de prevedere şi de tărie sufletească” (H. Marion)

Cele patru elemente structurale ale praxeologiei (economizare, pregătire, instrumentalizare și organizare) sunt detaliate de Kotarbinski pentru a fi mai bine/ clar înțelese și aplicate. Câteva aspecte abordate de autor ar merita aduse în atenția celor dornici de înțelegere (i-am putea numi intelectuali). Așadar, astăzi, câteva cuvinte despre economizare (minimizarea efortului/ consumului/ costului). TK pune pe primul plan în procesul de economizare minimizarea intervenției. Evident, asta ne dorim cu toții: să facem mai nimic și să avem aproape tot! Din punct de vedere organizatoric, acest lucru este posibil: ”un bun organizator nu face nimic, el vede însă totul” (p. 188).  Există în viețile indivizilor și ale colectivităților/ societăților umane fapte care stârnesc admirația semenilor pentru simplitatea, economicitatea și eficiența soluțiilor găsite. Am fi tentați să spunem că asta este esența legii progresului. Să nu ne grăbim cu aprecierea. Sunt fapte simple, eficiente și foarte economicoase dar dare produc mult rău omenirii. Aș spune că mai cunoscute sunt faptele negative care se supun acestul principiu al intervenției minimizate decât faptele pozitive. Exemple: gazarea în proporții de masă (Auschwitz/ Osweciem), apoi utilizarea gazelor chimice de luptă (formal, interzise), blietzkrieg (reeditat în varianta ”democratică” în Crimeea, cu posibilitatea repetării scenariului în Țările Baltice). Exemplele pe care le-am dat mai demonstrează un lucru trist: pentru oameni, oamenii nu contează. Ceea ce contează sunt doar teritoriile și impunerea unei noi ordini pentru oamenii din acele teritorii. Printre exemplele date de T.K. pentru a sublinia posibilitatea nonacțiunii generatoare de efecte pozitive așteptate amintesc: neutralitatea, amenințarea, simularea, crearea faptului împlinit (Beatus possidens! Fericit cel ce deține!), defensiva, bluful/ cacealmaua (”Uneori este importantă doar simpla demonstrare că ești gata de acțiune. Ea este suficientă pentru a produce același efect ca și acțiunea” p. 203). Exemple recente sunt destule: înainte de anexarea Crimeii, oficiali și neoficiali ruși au amenințat că pentru Rusia arma nucleară este o opțiune reală; Coreea de Nord lansează rachete dorind să atragă SUA într-un război final (care pe care). Tot ca exemple de economizare, dar care pot avea efecte similare acțiunii, TK amintește: pedepsele cu suspendare, gesturile reflexe/ automate/ mașinale. În fine, ca exemplu de realizare a principiului economizării în justiție se amintește faptul că trebuie pornit de la scopul urmărit (nu neapărat răzbunarea pentru o faptă nelegală): ”pedeapsa trebuie să fie economică, adică niciodată mai grea decît este nevoie pentru realizarea unui anumit scop” (cf. John MacCunn, ”Formarea caracterului”).

Economisirea nu înseamnă zgârcenie, limitarea nesănătoasă a consumului prezent pentru un ipotetic viitor fericit, ci este echilibru, armonie, gândire logică, evaluarea corectă a consecințelor consumului sau neconsumului de resurse, etc.

Liviu Druguș     Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 242. Miercuri 30 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (9)


Dacă ar fi să ordonez importanța/ succesiunea termenilor care compun cele trei variante ale titlului acestui calup de episoade destinate activității umane cu rost, atunci pe primul plan ar trebui să avem o înțelegere bună/ corectă/ completă a conceptului de acțiune/ activitate/ muncă/ efort. Nu întâmplător, dată fiind importanța crucială a acestei dimensiuni umane, în jurul ei s-au construit multe teorii/ filosofii/ sociologii/ economii politice/ etici/ sisteme social-politice/ ideologii și chiar religii. În funcție de poziționarea asupra acțiunii umane au rezultat sisteme economice (aparent) diferite (am spus că sunt aparent diferite deoarece așa numitul socialism bolșevic s-a transformat rapid într-un capitalism monopolist (de stat), într-un sistem care nu putea funcționa decât în regim de dictatură. Pe tema acțiunii au scris anticii (Aristotel îndeosebi) apoi modernii și în final postmodernii. Modernitatea a culminat prin apariția teoriei generale a acțiunii umane (Praxeologia) (vezi: http://mises.ro/45/) deși Praxeologia pretinde a fi doar teoria acținii EFICIENTE, nu a oricărei acțiuni. Teoreticianul cel mai cunoscut al acestei școli de gândire a fost evreul austriac (venit din Galiția) Ludwig von Mises (1881-1973) ajuns în SUA în 1940, unde a devenit profesor de economie la Universitatea din New York. Era perioada programului președintelui F.D. Roosevelt, „The New Deal„. Von Mises a căzut în dizgrație academică publicând cartea „Human Action” (Acțiunea umană), carte apărută în 1949, în care sublinia, printre altele, relația dintre politica monetară și inflație, condamnând intervenția statului în economie, pledând pentru piața liberă. În această lucrare, el susține că socialismul preconizat de Roosevelt e sortit eșecului. „Numai consumatorul determină ce trebuie produs, la ce nivel de calitate și în ce cantitate. Patronii capitaliști își pot conserva și dezvolta averea numai dacă pot să răspundă cerințelor cumpărătorilor”, susținea Mises. Dar, Mises a avut precursori importanți, printre care ar trebui menționat belgianul Georges Hostelet, citat de Kotarbinski în lucrarea sa ”Tratat despre lucrul bine făcut”: ”A acționa – sau cel puțin a acționa deliberat – înseamnă a schimba realitatea într-un chip mai mult sau mai puțin conștient; înseamnă a tinde către un anumit scop, în condiții date, cu ajutorul unor mijloace adecvate, pentru a ajunge la condiții corespunzând scopului urmărit; înseamnă a introduce în realitate factori care au drept consecință trecerea de la un ansamblu de condiții inițiale care trebuie definite, la un anumit ansamblu de condiții finale. De aceea, acțiunea pe care urmează s-o efectuăm trebuie definită din trei puncte de vedere: 1) stabilirea scopului urmărit; 2) determinarea condițiilor calității; 3) determinarea unor mijloace adaptate atît scopului urmărit cît și realității existente. Nu există dorință deliberată  care să nu conțină dorința de a cunoaște ceva real și de a inventa mijlocele necesare. Scopul, condițiile și mijloacele, iată trei elemente ale activității practice, dealtfel ca și ale celei științifice” (Extras din articolul ”Apercu sur les positions de problemes de l action, în: Revue Philosphique, t. 113, Paris, 1932, p. 249; Apud, Kotarbinski, op. cit., p. 37).  Consider utilă și instructivă prezentarea făcută teoriei generale a comportamentului/ acțiunii umane la adresa: http://suhaci.com/teoria-valorii-aplicata-economie-si-actiunii-umane-general/ .

Dacă Ludvig von Mises este numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii umane în planul economicului, atunci Talcott Parsons poate fi considerat numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii uamne în planul socialului. Toate sunt, până la urmă, circumscrise – explicit sau implicit – trinomului ”Scop-Mijloc-Adecvare Scop/Mijloc”. Esența teoriei acțiunii umane este una axiologică, deoarece a acționa înseamnă a alege (o alternativă de acțiune din mai multe posibile), iar alegerea este intim legată de valoare. Despre o nouă viziune axiologică – în episodul următor.

Liviu Druguș   Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 236. Joi 24 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (3)


Finalul episodului anterior arată clar că ceea ce ne interesează sau ar trebui să ne intereseze pe fiecare dintre noi (ca indivizi, comunitate și umanitate) este DOAR (sau, în primul rând) viitorul. Epictet sfătuia astfel oamenii: ”Mai întâi lămurește-te singur ce ai vrea să fii, apoi fă ce trebuie să faci”. (Eu traduc acest dicton în termeni de scopuri și mijloace: mai întâi stabilește-ți clar scopul, apoi vezi ce fel de mijloace îți sunt necesare pentru atingerea lui și acționează în consecință). Evident, mai întâi gândim, apoi făptuim. ”Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce ne reprezintă se naște din gândurile noastre. Prin gândurile noastre noi creăm lumea” (Buddha).

Reamintesc, în context, modul meu de argumentare în privința părților componente ale continuumului trecut-prezent-viitor. Trecutul este de interes pentru noi doar în măsura în care acolo se ascunde cauza relelor de azi și care pot fi înlăturate pentru a obține un bine mâine. Altfel, trecutul nu ne mai interesează pentru simplul motiv că nu-l putem schimba în favoarea noastră. Prezentul este neinteresant pentru noi pentru că în momentul în care am terminat de spus cuvântul ”prezent”, deja acesta este de domeniul trecutului. Așadar, prezentul este fulgurant și durează doar miliardimi de secundă. Studiind ”prezentul” celor care ne înconjoară, deja facem puțină istorie… Rezultă că singura dimensiune temporală care ne interesează este viitorul, respectiv cum vom exista noi în acel viitor pe care ni-l imaginăm și construim. Propensiunea mea pentru viitor (deja o deformare profesională pentru manageri) s-a tradus și prin repetatele mele critici la adresa studierii Istoriei (ca disciplină școlară). Desigur, dimensiunea istorică trebuie cunoscută (vezi tezaurul de înțelepciune moștenit de la antici) dar ea nu trebuie deformată/ interpretată în funcție de interesele fulgurantului prezent și a nemilosului viitor.

Nu am uitat titlul acestui nou calup de episoade dedicate înțelepciunii în acțiune și eficienței așteptate în urma sa. Unii cititori se pot speria de cuvântul ”eficiență” conexându-l strict cu economia, cu investițiile, cu afacerile și cu profitul obținut de ”exploatatori”. În lucrările unor autori celebri (Kotarbinski, Mises, Rothbard, Hostelet etc.) apare mereu această preocupare de a explica/ justifica/ preciza care sunt conexiunile teoriei acțiunii eficiente (praxeologia) cu economia (fie în sensul de a le apropia sau de a le sepra net). Acum, în postmodernitate, distincțiile dintre discipline au granițe simbolice și transparente (așa cum ar trebui să existe între state normale și bine conduse). Eu am forțat puțin nota (și acum cred că am forțat-o insuficient) și am pus semnul ”identic egal” între discipline care studiază societatea: politica, economica, etica și praxeologia și am susținut suprapunerea acestora cu psihologia, sociologia și antropologia. Concret, eu susțin că fiecare persoană (individum) are propria sa politică, propra sa economie, propria sa morală/ etică în fiecare dintre acțiunile sale. Din păcate, sensurile actuale date acestor noțiuni sunt foarte distorsionate (greșite/ incorecte): politica este redusă la ceea ce fac partidele politice, economia este redusă la ceea ce fac oamenii de afaceri, etica este ceea ce scriu profesorii de etică despre normele morale etc. În realitate, politica este apanajul (deopotrivă al) indivizilor, colectivităților și umanității; economi(c)a este apanajul indivizilor, colectivităților și umanității; de asemenea etica este (deopotrivă) apanajul deciziilor individuale, colective și/ sau mondiale. Cu aceste sensuri voi lucra în continuare.

Liviu Druguș      Pe mâine!