liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ion Cristoiu

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 225. Duminică 13 august 2017. Prostirea prin presa prostituată și tot mai prost situată (4)


Cu regretul că insist pe un singur interviu și un singur nume, voi continua, în acest episod, să-i dau cuvântul ziaristului Ion Cristoiu, din simplul motiv că am exact aceeași părere despre cum ar trebui ”făcuți” ziariștii: ca specializare postuniversitară, așa cum s-a întâmplat cu mari ziariști apăruți după 1990, dar care erau, la bază, ingineri, medici, profesori etc. Despre jurnalistele făcute la școala de jurnalism (pe care I.C. le numea odată ”fătuci”) am aceeași părere ca și despre scriitorii făcuți la școala de scriitori (școală care chiar a existat în zorii dictaturii proletare de la noi). Mai trebuie oare să amintesc că am practicat jurnalismul cu maximă pasiune, timp de șase ani, ca ziarist profesionist angajat la diferite ziare din Chișinău și Iași? După ce nu am mai lucrat la ziar(e), dacă spuneam că sunt jurnalist, imediat eram întrebat: ”la ce ziar lucrezi?”. Or, eu eram jurnalist, nu salariat la ziar… Cristoiu explică corect această diferență dintre o meserie și o angajare salarială. Ca și cum cineva ar întreba un scriitor care își afirmă calitatea de scriitor: ”bine, bine, scriitor-scriitor, dar la ce editură lucrezi?”. Sau, un ziarist ieșit la pensie nu mai este ziarist, ci … pensionar. Toate aceste bolmojeli și neclarități contribuie mult la starea de provizorat cultural de la noi. Iată ce răspunde Cristoiu (lui Marius Avram) la întrebarea despre rolul facultăților de jurnalism (cu observația că ”maestrul” nu detaliază cum ar trebui să arate o școală de jurnalism postuniversitar): ”Părerea mea e că facultăţile de jurnalistică sunt o prostie. Trebuie să fie postuniversitar. Nu poate să existe jurnalism în general, fără o anumită specializare – istorie, drept. Cum să înveţi interviul la tablă?! Vine unul şi mă învaţă pe mine că interviul e alcătuit din întrebări şi răspunsuri. Este o prostie imensă. Şi cultura generală o faci în facultatea clasică şi după asta te specializezi. Cred însă că presa s-ar aranja în România dacă am introduce profesia de ziarist, că noi nu avem profesie. Eu, Ion Cristoiu, nu sunt ziarist dacă nu am legitimaţie de la un anumit ziar. Or, în perioada interbelică era profesia de ziarist, obţineai un atestat de ziarist. Şi ziaristul nu se confunda cu angajatul la un ziar. Adică, puteai să fii ziarist cu legitimaţie, fără să lucrezi la un ziar, fapt pentru care beneficiai de nişte avantaje, călătorii gratuite cu trenul, cu mijloacele de transport. Ziarist nu deveneai automat prin angajare la un ziar, deveneai ziarist în urma unui examen, după doi-trei ani de gazetărie pe undeva. Un tâmplar are profesia de tâmplar şi dacă nu e angajat undeva, pe când ziaristul, la noi, este confundat cu cel care lucrează la un ziar. Atunci, ziarist e şi ăla de la cameră, şi ăla care pune luminile, şi ăla care îţi dă paltonul când pleci, ca să nu-l uiţi. Aici este o mare problemă, cu această profesionalizare şi cu principala carenţă că la noi jurnaliştii fac de toate, examenul nu e unul de talent. După mine, principalul criteriu ca să intri la o facultate de jurnalistică ar trebui să fie talentul. Sigur că trebui să ştii să scrii şi româneşte. Dacă la unele facultăţi, chiar de stat, sunt decani şi prodecani jurnalişti pe care eu nu i-aş angaja nici măcar la corectură, vă imaginaţi cam cum arată şcoala noastră de presă?! …. Din punctul acesta de vedere, cred că principalul lucru al celui care a intrat în presă este să răspundă la întrebarea dacă e în stare să sacrifice totul pentru această meserie. Dacă nu e în stare, dacă nu consideră gazetăria ca fiind non stop, n-are nici un rost.  … Ideea de a da ştiri corecte e în gena de ziarist. Să am un cod care să-mi spună să nu mint? Cum adică?! Dacă eşti jurnalist, nu minţi. Jurnalist e tocmai ăla care este înnebunit să găsească o informaţie adevărată, nu să născocească. Ăsta e farmecul meseriei de jurnalist pe care o compar întotdeauna, în sens pozitiv, cu meseria de spion. Să pui mâna pe informaţie, să fii bucuros că ai dat o lovitură de presă.”. Nu este chiar neimportant că IC recunoaște, spre final, că a și greșit: ”am trecut dintr-o extremă în alta în atitudinile mele faţă poate de aceleaşi personaje”. A uitat să spună că tot el a născocit știrea despre ”găina care naște pui vii”. Cât despre compararea ziaristicii cu spionajul, da, sunt întrutotul de acord. Personal am pus mereu semnul egal între detectivistică, jurnalismul de investigații și cercetarea ”științifică”. Toate caută informații, noutate, adevăr.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 224 Sâmbătă 12 august 2017 Prostirea prin presa prostituată și tot mai prost situată (3)


Din interviul cu ziaristul Ion Cristoiu, sugerat ieri (cu linkul aferent) am extras un fragment care corespunde pe deplin temei noastre (prostie & inteligență la români). ”Sindromul Cocoșilă” este chiar tabloul prostului autohton (probabil că nu doar autohton), tablou care este conform definiției mele (prostul este unul care o face mereu pe deșteptul). Acest tip de atotștiutor a pătruns și în presă, de unde și rezultatele pe care le avem în acest delicat domeniu.    ”IC: În primul rând, noi avem un sindrom pe care l-a descris genial Marin Preda, în Moromeţii: Cocoşilă. Adică un Cocoşilă care le ştia pe toate. Eu însumi m-am întâlnit în 27 de ani cu mii de Cocoşilă, oameni care îmi explicau mie cum se face presă. Niciunul dintre oamenii cu care mă întâlnesc şi mă abordează nu mă abordează ca să mă întrebe, ci mă abordează ca să îmi spună o teorie de-a lui. Până acum n-am întâlnit pe cineva care să-mi spună că, nu ştiu, el e tâmplar şi să-mi zică: Domnule Cristoiu, ştiu că dvs aţi citit ceva istorie şi ce părere aveţi despre, de exemplu, Regele Mihai? Nu! El mă abordează ca să-mi spună el o teorie. Noi avem sindromul Cocoşilă, avem această nevoie de a spune opinii şi de a avea opiniuni tari în orice domeniu. Nu contează că tu eşti grădinar, te pronunţi şi despre fizica atomică. Şi, foarte important, a doua trăsătură care duce la manipulare, este emoţia. Românul este foarte uşor de manipulat, dar pe un interval foarte scurt. Dacă aţi observat, toate marile manipulări postdecembriste eficiente au fost manipulări care au rezolvat până seara o problemă. A doua zi nu mai era. Adică, românului îi creezi o emoţie, se inflamează şi reţelele sociale în legătură cu un personaj, până seara. Dacă până seara n-a demisionat ăla, a doua zi nu mai demisionează, pentru că a doua zi vine altceva care face ca românii să fie pasionaţi. Din punctul acesta de vedere, diversioniştii au operat întotdeauna din scurt. Dacă nu rezolvi până seara, dacă nu-i ceri ăluia demisia când opinia publică vrea, atunci a doua zi, românii se ocupă de altceva şi dacă aţi observat dvs., uită. Cred că ar fi o carte senzaţională dacă cineva ar scrie despre cazuri care au inflamat opinia publică şi care acum sunt uitate. Uneori se uită de la o lună la alta. Mai ţine minte cineva de Condrea, mai ţineţi minte scandalul acela în care s-a sinucis cu maşina? Gata, s-a terminat, Hexi Pharma a dispărut. Atunci aveai impresia că se prăbuşeşte planeta din cauza acelui scandal. Acum nici nu ştim pe unde este, dacă mai e la instanţă, dacă a fost achitat.” (Dixit Ion Cristoiu).

”Sindromul Cocoșilă” a pătruns peste tot: în universități, în politica mare, în administrație și… desigur, în presă. Acest sindrom este sinonim cu superficialitatea și intensitatea cu care românii trăiesc clipa, ignorând clipele care urmează și conținutul acestora. Pe acest fond de superficialitate și pe lipsă de perspectivă, manipularea este la ea acasă. ”Bătaia peștelui” ar fi un alt posibil nume pentru modul de gândire, simțire și acțiune al românilor, unul numit de Virgil I. Bărbat drept ”oportunism bizantin”. Studenții învață, de regulă doar în sesiune, cu o zi două înainte de examen. Chit că imediat după se uită cam tot, probând încă o dată inutilitatea actualelor structuri academice de la noi, vetuste, ineficace, costisitoare. Campaniile electorale se derulează după același model: măririle de salarii trebuie făcute în preajma alegerilor, altfel alegătorul va rămâne doar cu amintirea inflației care a urmat inerent majorărilor salariale făcute fără suport în productivitate. În mod normal, intelectualii ar trebui să fie în linia întâi a demontării acestor mecanisme de prostire în masă. Din păcate, intelectualii practică mai mult adaptarea și mai puțin schimbarea stărilor de lucruri. „La noi politicienii ajung specialişti: miniştri de industrie, de lucrări publice, de instrucţie şi aşa mai încolo. În alte părţi, specialiştii ajung miniştri şi uneori şefi de stat. O diferenţă care spune multe, nu?” (Virgil I. Bărbat).

Liviu Druguș    Pe mâine!

 

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 223. Vineri 11 august 2017. Prostirea prin presa prostituată și tot mai prost situată (2)


Ce înseamnă o presă tot mai prost situată? Înseamnă că în loc să rămână a patra putere în stat (și, ideal, prima forță a opoziției față de excesele guvernării de orice fel) presa este acum un factor aproape neglijabil în devoalarea marilor afaceri, a gravelor încălcări ale legilor și a lispei de onestitate a diriguitărilor de varii niveluri. Mai mult, majoritatea trusturilor de presă au avut și au serioase probleme cu legea și cu datoriile față de bugetul statului. În consecință, orice proprietar de presă penal va lua apărarea penalilor și va îngreuna funcționarea justiției. Adică, presa s-a ”sucit” și a devenit din factor pozitiv, factor negativ pentru majoritatea indivizilor care alcătuiesc societatea românească actuală. În aceste condiții, faptul că presa nu se mai situează pe un onorabil (deși convențional) loc patru este, surprinzător, un fapt pozitiv!  Și totuși! Chiar dacă au existat și interese de partid ale ziarului, prestația jurnaliștilor a avut și momente de echilibru, bun simț și realism. Am găsit printre tăieturile din ziare un articol al Mirunei Munteanu (publicat în ”Ziua” – ziar deținut de ”Petrom” (69%) și Sorin Roșca Stănescu (31%) – un ziar, pe atunci, de opoziție). Articolul este intitulat ”Ziariști sau lucrători cu propaganda?” și critică sprijinirea de către stat, dintr-un fond special destinat ”promovării României în străinătate”, a corespondenților din străinătate ai TVR. Era perioada când cabinetul Năstase reușise ”marea cotitură” ducând România în NATO și pregătind intens intrarea în UE, drept pentru care premierul se dorea și președinte. Cumpărarea ziariștilor cu bani de la buget era un prim pas spre omorârea libertății presei, abia proclamată, dar și un bun exemplu că folosirea banilor statului în campaniile electorale era un prim început în prostituarea presei față de un guvern cu ”dare de mână” pentru imagine pozitivă în ochii electoratului. Transformarea ziariștilor în propagandiști plătiți a însemnat o tot mai proastă situare a ”unei părți a presei” de partea celui care dădea mai mult și nu de partea adevărului. Cu timpul, adevărul nu a mai constituit prioritatea fiecărui jurnalist sau trust de presă, cumpărătorii ignorând tot mai mult presa scrisă ca sursă de informare, căzând, în schimb, în capcana mult mai ademenitoare a presei AV. Prostia românilor de a se lăsa prostiți de o presă scrisă tot mai proastă a continuat cu prostirea românilor prin presă (scrisă sau AV) de tip tabloid (can can, bârfă și zeflemea). Deși Ion Cristoiu nu reprezintă nicicum prototipul ziaristului ideal/ model, observația sa cu privire la prostirea românilor este pertinentă: ”Eu sunt uluit de credulitatea cu care românii acceptă orice fonfleu, cum spuneam eu pe vremuri, la Evenimentul zilei, orice gogoaşă de presă, dar nu numai politică, ci de viaţă, de orice. … Dar vedeţi d-voastră, dacă oameni în toată firea pot să creadă că cineva bate în sicriu şi că se aud bocănituri, vă imaginaţi ce pot să creadă din punct de vedere politic. Adică, poţi să-i spui orice prostie, orice teorie a conspiraţiei. Asta este capacitatea de a fi manipulaţi. De aia se uită la televiziuni. Cu cât este mai mare gogoloiul de presă, cu atât îl cred mai mult. Dacă încerci o explicaţie de bun simţ, nu te crede nimeni.” (vezi: http://revistasinteza.ro/ion-cristoiu-presa-scrisa-cotidiana-nu-viitor/. Vezi, de asemenea, și alte articole care completează tabloul cultural care are ca temă degradarea și decăderea a ceea ce însemna odată, pentru unii ziariști, ”apostolat în slujba națiunii”: http://revistasinteza.ro/degringolada-presei-de-ce-nu-mai-avem-ziare-serioase/ De ce nu mai avem ziare serioase?

https://pressone.ro/sectiuni/dragos-stanca-thinkdigital-group-un-manual-de-educatie-media-e-mai-indicat-decat-cel-de-sport-sau-de-dirigentie/

Bătălia între jurnalismul bun și jurnalismul prost va fi câștigată de jurnalismul prost din online. http://revistasinteza.ro/adevarata-batalie-jurnalismul-bun-vs-jurnalismul-prost/

Despre ”sindromul Cocoșilă” (o altă trăsătură a prostiei noastre) – în episodul viitor.

Liviu Druguș

Pe mâine!

Petru Romoșan face, în revista ”Tribuna”, fuziunea ideatică și ideologică între doi foști: Mircea Arman și Andrei Marga


Petru Romoșan (vezi Tribuna nr. 259/ 16-30 iunie 2013, p. 5) îl elogiază, în revista condusă de managerul Mircea Arman, pe necoloboratorul oficial cu securitatea ca poliție politică Andrei Marga, verdictul de necolaborare fiind dat de instituția securistică (cf. P.R.) numită CNSAS. Așadar, neosecuriștii de la CNSAS îl apără pe presupusul paleosecurist Andrei Marga de acuza că ar fi colaborat cu securiștii. Dacă un mincinos spune că nu minte, atunci sigur minte. Așadar, cu opinia lui Petru Romoșan că Andrei Marga nu a fost și nu este securist, se argumentează/ motivează aducerea în miezul publicisticii liberale clujene a unui fost universitar și fost rector al UBB, fost ministru de externe și fost director al ICR, adică un multiplu ex- , cu evidente semne ale unor ex- convingeri național-comuniste ușor de transformat și de afișat ca fiind convingeri național-liberaliste (crinantonesciene). Voi prezenta, în curând, pe acest blog recenzii ale ultimelor patru articole semnate în revista ”Tribuna” de Andrei Marga, precum și câteva comentarii pe marginea acestora.

Din articolul lui Petru Romoșan intitulat ”Andrei Marga și atelierele Securității nemuritoare” cititorul onest și încrezător în opinia scrisă într-o revistă de cultură cu lungi tradiții află că actuala guvernare USL este una falimentară și demnă de a fi înlocuită. Iată argumentele oferite mai direct sau mai voalat de Petru Romoșan: a) securitatea se află, în continuare, la conducerea (instituțiilor) țării, una dintre instituțiile securiste fiind chiar (câtă ipocrizie!) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS); b) tot securitatea conduce și DNA și ANI; c) România este o țară nedemocratică ea fiind condusă de serviciile secrete și nu de instituțiile democratice; d) presa este subordonată serviciilor secrete, un exemplu fiind ”Evenimentul Zilei”, ziarul care îl acuză mereu pe dl Marga de securism; e) România este pusă pe butuci de ”vreo nouă ani”; f) ”O țară plină de gunoaie, țara noastră” scrie cu năduf P.R.; g) Azi se face în România poliție politică, iar ”Cei care fac azi poliție politică din spatele birourilor prea impozante vor plăti cu siguranță într-o zi” (evident, viitoarele anchete deschise împotriva celor care fac azi poliție politică nu se vor numi poliție politică, ci ”reașezarea valorilor”; h) ”Sîntem conduși de pigmei corupți, vânduți străinătății, fără mamă, fără tată și fără Dumnezeu”. Asupra acestui aspect legat de vânzătorii de neam și țară atrăgea în mod foarte serios atenția și tovarășul Nicolae Ceaușescu atunci când se referea la agenturile din Est și din Vest care complotau, împreună cu uneltele lor din interiorul patriei noastre socialiste, împotriva intereselor național-comuniste ale României; i) În final, se conchide că schimbarea ”prea controversatului H. –R. Patapievici” de la conducerea ICR cu deloc controversatul Andrei Marga și scandalul generat de aceeastă schimbare ”dovedește cu prisosință cît de neașezată și nedemocratică e România de azi”.

Cu precizarea că articolul semnat de Petru Romoșan nu este publicat în vadimista ”România Mare”, ci în ”Tribuna” cea revoluționată de Mircea Arman, iată concluzia autorului susamintitului articol: ”Securitatea, interlopii, instrumentele lor din mass media și cele mai abjecte interese străine dănțuiesc sinistru pe plaiul românesc”… Aflăm și cine sunt dușmanii democrației românești, originale: Ion Cristoiu, Dan Andronic, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș, Mircea Cărtărescu, Teodor Baconschi, Violeta Fotache, Simona Ionescu. Evident, singurul personaj pozitiv, democratic, nesecurist, necolaborator și nevândut străinătății este, ați ghicit, Andrei Marga, proaspătul debarcat de către USL de la conducerea ICR.

Am utilizat, în titlu, sintagma ”doi foști” deoarece: Mircea Arman este fost membru PSD, fost avocat, fost membru USR și, probabil, în curând, fost manager al revistei de cultură ”Tribuna”. Andrei Marga este un fost profesor universitar de la Cluj, fost rector al UBB, fost ministru de externe, (proaspăt) fost director al ICR.

 

Articole pe teme similare

http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj-investigatii/marga-se-fofileaza-printre-termene/ (postat la 27 iunie 2013)

Liviu Drugus 21 iunie 2013
Miroslava, Iași

http://www.liviudrugus.ro
http://www.liviudrugus.wordpress.com
http://www.facebook.com/liviu.drugus