liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ion Călugăru

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 414. Duminică 18 februarie 2018. Intermezzo benefico-malefic pe teme (non)culturale iașiote (5)


Voi încheia aceste episoade dedicate analizei unui biet articol cu pretenții savante/ academice cu partea calitativă, cea referitoare la conținutul ideatic al articolașului în cauză. Pentru aceasta, date fiind formulările eliptice, greoaie și neclare din articol am apelat și la notele bibliografice, doar-doar voi înțelege cât de cât despre ce este vorba acolo. Pe lângă citarea incorectă a textului din Marx, am mai aflat că autorul este un specialist în cultura greco-latină (atenție: nu greco-romană!) autocitându-se cu lucrarea sa din 2009, ”Eminescu și antichitatea greco-latină”, Iași, Editura Feed Back. De asemenea, elementele de elogiere a naționalismului etnocentrist promovat de Eminescu sunt preluate/ inspirate din lucrarea lui D. MurărașuNaționalismul lui Eminescu”, București, Editura ”Bucovina I.E. Torouțiu”, 1932. (În treacăt fie spus, elogierea naționalismului etnocentrist (rasist?) al lui Eminescu se făcea, în lucrarea de mai sus, în anul 1932, la cinci ani de la înființarea Mișcării Legionare în România, formațiune politică aflată în cursa pentru preluarea puterii depline în stat (dictatură). De altfel, ține de o propagandă ieftină și precară poziția actuală a unor partide politice românești care se întrec în a-și etala valențele naționaliste/ etnocentriste, antieuropene și antioccidentale: ”Mândru că sunt român!” (sintagmă la fel de logică/ firească/ normală ca și ”Mândru că sunt alb/ bărbat/ literat/ alfabetizat etc.”, sau: ”da cine-i Europa să ne dicteze nouă ce să facem?” etc. Tentativele recente de subordonare a justiției politicului – la noi, un segment societal prea populat de persoane certate cu legea – sunt nu doar vizibile cu ochiul liber, ci și extrem de periculoase. Pînă la atingerea nivelului de extremism dictatorial atins de legionarism și ceaușism mai sunt doar câțiva pași de făcut).

Câteva cuvinte despre partea calitativă/ conceptuală/ de fond a articolului, mai exact despre câteva sintagme utilizate, cred, incorect, neinspirat și neglijent. Astfel, referindu-se la momentul în care înțeleptul Agrippa este invitat să negocieze conflictul dintre plebei și patricieni, T.D. spune că ”acesta le-a relatat o fabulă” ca și cum fabula cu pricina exista în cultura timpului, iar Agrippa doar le-a ”relatat-o”. În acest caz nu se mai justifică titlul articolului în care se vorbește despre ”fabula lui Menenius Agrippa”. Modul în care este descrisă receptarea fabulei în cauză de către Marx și, respectiv, Eminescu, este – am spus-o deja – unul confuz și fără sens. Autorul articolului nu scapă însă prilejul să califice ”Capitalul” drept o ”capodoperă”. Pentru mine este cel puțin curioasă ”traducerea” dată de Marx acestei celebre fabule, considerând-o drept ”absurdă”, dar mie îmi pare absurdă tocmai interpretarea dată de Marx, una exact pe dos față de sensul vizat de Agrippa. Acolo unde Marx vede izolarea oamenilor, Agrippa vede colaborarea între semeni drept soluție pentru propășire, nicidecum luptă de clasă între patricieni și plebei. Paradoxal, împăciuitorul Agrippa pare mai marxist (în sensul ”pozitiv” dat marxismului, acela de susținător al cooperării dintre proletariatele lumii) decât conflictualul Marx (cel care a promovat lupta de clasă între plebeii proletari și patricienii burghezi).  Doar punctul propriu de vedere al ”savantului”/ autorului ieșean lipsește dintr-un articol care și-ar fi propus, chipurile, să deslușească niște ”tîlcuri” ascunse pe care doar experți ca T.D. le pot sesiza.

Dar care este interpretarea dată de Eminescu acestei fabule? După părerea mea, aceasta este și mai aiuritoare decât interpretarea marxistă. Eminescu vede stomacul drept consumator (exploatator) în loc să-l identifice ca fiind, în primul rând, însuși miezul activității economice productive (nu consumptive). Stomacul produce viață, este adevărat, aproape în aceeași măsură ca și celelalte ”mădulare”/ organe. În fond, scopul vieții este viața însăși, cu bucuriile ei (multe, puține). ”Primum vivere, deinde philosofari” și ”Primum non nocere” – acestea ar fi finalitățile ultime ale oamenilor, iar gama mijloacelor apte să ducă la atingerea acestor finalități este cvasiinfinită.  În ultimă instanță, fabula lui Agrippa este una care frizează relativismul la modul absolut, de unde și gama largă de interpretări posibile. În context, mi se pare foarte adevărată observația lui Ion Călugăru din Jurnalul său (notație făcută la data de 2 ianuarie 1937, în plină ascensiune a naționalismului etnocentrist legionar): ”Omul care nu exploatează și nu este exploatat este – mi se pare – o invenție utopistă, o acțiune care n-are curs și probabil că nici nu va avea”.  (apud Ion Călugăru, Fragmente de jurnal (2) în: Ateneu, martie 208, p. 11).

Eminescu este adeptul lui Fr. List  (1789 – 1846) respectiv al protecționismului național (”naționalismului economic”). Nu cred că T.D. – dacă și-ar fi propus – nu ar fi găsit că esența gândirii economice eminesciene este protecționismul, iar teza ”compensării economice” nu poate fi nicidecum un semn de genialitate și originalitate autohtonă, ci doar o compnentă explicativă a protecționismului. Încet încet, protocronismul reapare, iar ceaușismul pare a deveni tot mai actual… Protecționismul contemporan (urmare și a crizei mondiale din 2008) – urmaș al protecționismului listian – este, azi, la modă în SUA. De ce fac americanii asta? Pentru că pot. Iar alții vor spune că este un model ce merită urmat (inclusiv de noi). Iată însă opinia părintelui protecționismului pe această temă: “Numai în țările care întrunesc toate condițiile, toate mijloacele spirituale și materiale necesare ca să creeze o industrie proprie și să atingă gradul cel  mai înalt de civilizație, de prosperitate și de putere politică – susținea Listpot fi legitime măsurile comercial restrictive…(și) numai până când industria s-a consolidat suficient  pentru a nu se mai teme de concurența străină”.  (apud http://e-incluziune.ro/wp-content/Cursuri/Stiinte_Economice/Cristina_Tanasescu/Doctrine_Economice.pdf ).

Discuția despre care ar putea fi opțiunea optimă pentru România este mai largă și nu-și are locul aici (personal consider că integrarea europenă este o șansă istorică pentru România, șansă pe care unii conducători actuali o vor ratată). Deocamdată mă limitez să scot în discuție publică un mod nociv de a face presă (culturală!), educație și chiar politică/ propagandă în lumea de azi. Ce să înțeleagă tânărul cititor care alocă timp să citească cele două pagini ale articolașului semnat de T.D.? Nu mare lucru, dar nici cele care ar putea fi înțelese, nu vor fi înțelese corect. De exemplu, T.D. vorbește despre politica protecționistă a lui Eminescu: ”Prin acest fapt, Eminescu își justifică politica sa protecționistă”. Dar poetul nu a făcut politică protecționistă, nu a fost decident pentru a avea o anumită politică (protecționistă) de urmat, ci doar a cules și emis idei, (ipo)teze și a făcut pledoarii în favoarea unei atitudini politice sau alta (în cazul de față, el a optat pentru protecționism ca doctrină economică potrivită, credea el, pentru România). Oricum, faptul că Eminescu a avut, totuși, curajul opțiunii doctrinare nu face din el un deschizător de drumuri, un geniu în gândirea economică mondială (cum mai cred protocroniștii naționaliști postceaușiști). Zice/ scrie: T.D. ”Așadar teza compensării economice este fundamentul teoriei sale”. Nu, nu este teoria lui Eminescu, ci  a lui List!

În fine, revin la Note (care nu sunt doar note, ci și trimiteri la surse). Se găsește, chiar la nr. 2 o trimitere la Dumitru Velea cu al său articol ”Fabula lui Menenius Agrippa și amara ei ironie”, publicat în ”Tribuna” nr 323, 16 – 29 februarie 2016. În mod normal, știut fiind că revista ”Tribuna” are întreaga colecție pusă pe net, era recomandabil să fi fost scris și link ul (adresa de internet) a acestui articol. Autorul nu a făcut-o, dar nu aceasta este partea proastă a lucrurilor. Partea proastă este modul meschin, ordinar și potlogăresc în care autorul ieșean Traian Diaconescu își propune să ascundă un plagiat cât casa, unul care ar merita să fie utilizat pe post de studiu de caz în cadrul unor cursuri (post)universitare care ar putea avea loc sub numele/ scopul generic ”Cum descoperim un plagiat?”. Iată fraza ”tampon” pe care T.D. o plasează la începutul articolașului său pe post de scuză/ explicație/ acoperire a furtului intelectual numit (și) plagiat: ”În articolul de mai jos ne ocupăm de valorificarea fabulei lui Menenius Agrippa în opera cu profil economic a lui Eminescu, încercînd să sporim exegeza referitoare la receptarea antichității greco-latine în opera jurnalistică a marelui nostru poet”. Oare cum a sporit T.D. ”exegeza” față de ceea ce a scris Dumitru Velea în articolul său (unul mult mai clar și mai onest, cel puțin în comparație cu plagiatul plin de ”patriotism economic” al ieșeanului ”nostru”)? Simplu! A făcut un rezumat (prost) al articolului din ”Tribuna”, a adăugat câteva fraze elogios patriotarde la adresa marelui poet, a împănat articolul cu pleonasme, sintagme scrise greșit, și… gata articolul! Mare rușine mare! Să copii în proporție de peste 90% articolul unui confrate (structura este copiată în proporție de 100%) și să te semnezi cu nerușinare, eventual obținând și un onorariu dezonorant, iată o mostră de (in)cultură ieșeană muribundă, fetidă și cu iz penal. În mod normal, plagiatul se pedepsește, iar autorul real, Dumitru Vela, poate cere satisfacție. Măcar scuze și recunoaștere și tot ar fi un pas spre asanarea morală a climatului ieșean de furăciune intelectuală și calitate precară a prestațiilor culturale de pe aceste meleaguri. Acum, când știu/ știm că este vorba despre un plagiat transcris sub forma unui rezumat trunchiat și cu adăugare de ”conținut științific” (cum ar fi ”ferment catalitic”, ”nesus formativus”, ”politica protecționistă a lui Eminescu”, toate tartinate cu un protocronism grețos) îmi apar mai de înțeles fracturile logice și greșelile de ortografie din articolul semnat de T.D.! Iată, așadar, un modus operandi clasic: hoțul îl invită pe păgubit la masă, îl laudă, îl trece la Bibliografie și parcă hoția nu se mai simte așa de tare… Mă întreb: are revista ”Scriptor” un tiraj și o căutare atât de mică pe internet încât Dumitru Vela n-a aflat încă?

Cititorul curios să vadă cum arată un plagiat nu are decât să deschidă aceste două link uri la care se află cele două articole în cauză: primul, care trimite la articolul lui Dumitru Velea din Petroșani, publicat exact cu doi ani în urmă de revista ”Tribuna” de la Cluj (febr 2016): https://revistatribuna.ro/wp-content/uploads/2016/03/323_interior.pdf (vezi pagina 19 din revistă) și cel semnat de profesorul universitar Traian Diaconescu din Iași, publicat în ”Scriptor”, ianuarie – februarie 2018: http://www.editurajunimea.ro/wp-content/uploads/2018/01/SCRIPTOR-1-2-2018.pdf       Să fie ăsta un semn clar că Iașul nostru cel vestit se află, cultural, sub Petroșani? Se pare că da.

Am trăit (prea) mult timp în iluzia că mai avem puțin și devenim un popor european, modern, cult, creativ, demn, serios etc., pentru a constata că suntem, din nou, la începuturi. Pentru că lui T.D. îi place mult Eminescu (asta pentru că poate câștiga ceva bani și oarece faimă de pe urma invocării și studierii lui) îi amintesc ”ilustrului eminescolog” că (și) la el se referea Eminescu atunci cînd scria, în ”Geniu pustiu”: ”Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financiari ce nu știu a calcula, și de aceea atîta hîrtie mîzgălită fără nici un folos…”.

Speram să incit la dialog pe teme de etică și doctrină economică și am încheiat cu o scârbă morală și cu regretul că din impozitele plătite (și) de mine cineva susține și (poate) chiar plătește furăciunea. Incultura și furăciunea sunt surori gemene (ca să nu spun ”frați siamezi”). Sigur, dacă o afirm eu, nu are nici o valoare. Dar a spus-o și preferatul plagiatorului ”eminescolog”, Eminescu: ”lipsa de cultură adevărată e egală cu lipsa de moralitate, căci imoral e cel ce asumă treburi pentru care nu e pregătit”. Drept pentru care închei cu acest mesaj-avertisment (pe care l-am mai folosit o dată pe blogul de față):

Pe un copac dintr-o pădure am citit următorul anunț: ”Dintr-un singur copac se pot face milioane de chibrituri. Un singur chibrit poate distruge milioane de copaci. Feriți pădurea de foc!”. Translat în domeniul culturii/ educației aș putea reformula anunțul de mai sus astfel: ”Un singur profesor poate educa zeci de mii de elevi. Un singur elev needucat sau prost educat poate arunca lumea în aer. Feriți școlile și alte instituții de cultură de impostori!     (final de Intermezzo, dar serialul va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 400  Duminică 4 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (128).


Duminică 26 VII 1964. Noaptea a plouat puțin, iar ziua a fost puțin înnourat. După amiază a fost cald. Nu m-am putut duce la scăldat, poștă și film pentru că sînt ”bolnav”. Se împlinesc 11 ani de la insurecția din Cuba. A vorbit la radio ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Cubei în RPR. A vorbit f frumos, cu accent. 1.12 – 1.22.23.120 – 15 – 4.9.18.3, 23.21.9.5. care ”have no importance”. A rulat ”Divorț italian”. Am primit ultimul ”Magazin”.

Luni 27 VII 1964. Am făcut cîteva fotografii prin jurul casei. A fost frumos, iar spre seară a început să fulgere, dar n-a plouat. Am expediat scrisoarea pentru Radio Moscova.

Marți 23 VII 1964. A fost frumos. Am mai făcut trei fotografii în ogradă. Am terminat ”Crimă și pedeapsă” de Dostoievski.

Miercuri 29 VII 1964. A fost vreme frumoasă și am mai făcut două fotografii în grădină. Am citit ”M-am făcut băiat mare” de Nicuță Tănase. M-am culcat la miezul nopții.

Joi 30 VII 1964.  Și m-am sculat la 9. Ieri am udat bine grădina și azi parcă vrea să plouă. Tata a vopsit dușumeaua în dormitor.

Vineri 31 VII 1964. Am făcut rezumatul la ”M-am făcut băiat mare” și am mai parcurs cîteva lecții din ”Limba engleză fără profesor”. M-am mai ”distrat” cu cîteva exerciții la matematică deoarece stau încă ”în pat”.

Sîmbătă 1 VIII 1964. Am început să citesc ”Piatra teiului” de Alecu Russo. A fost lansat Ranger 7. Am început să mîncăm serios din ardei, dar roșiile stagnează, iar producția de castraveți este neașteptat de mică. Am mai udat ardeii, roșiile, vinetele și castraveții.

Duminică 2 august 1964. M-am sculat foarte tîrziu iar afară a fost mereu înnourat. Așa că n-am putut face ultima fotografie ziua. Seara, mama și tata au plecat la repetiții la cor, iar eu am făcut ultima poziție din rolfilm. L-am fotografiat pe Eminescu, la lumina lămpii, în cadrul covorului. Am făcut la algebră, am mai învățat la engleză cîteva lecții și am citit din Russo. Ceasul meu Kirovski rămîne în urmă cu două minute la o săptămînă. M-am obișnuit să mă culc tîrziu și să mă scol tîrziu.

Luni 3 august 1964. De dimineață mama s-a dus la Rădăuți să ia salar(i)ul și să-mi cumpere cărți. Am dat pisicii. Mama a venit cu cursa de 7. Mi-a adus rîndul complet de cărți și cărțile pentru lectură suplimentară. A adus și fotografiile – parte destul de bune și foarte bune. Seara, pe cînd mă ”consultam” cu lectura pentru școală, sosește Mircea de la București. Mi-a făcut o mare surpriză. Mie mi-a cumpărat ”Opere” de Sadoveanu, volumele 12, 14, 16 și 18 și alte cărți. A cumpărat un aparat german ”Penty” foarte frumos și micuț – 500 lei. Ne-am culcat la ora 2.

Marți 4 august 1964. A fost vînt și chiar a plouat puțin. Nici n-am știut cînd a venit seara și a trecut ziua.

Miercuri 6 august 1964. Am primit o scrisoare de la un oarecare Baciu din str. Aristide Briand nr 19, București. Am fost cu toții foarte supărați, iar ziua caldă și luminoasă ne-a apărut întunecată și rece. Mircea i-a scris înapoi lui Baciu.

Joi 6 august 1964. Doi ani de la zborul lui Gherman Titov în Cosmos. A venit prof Moldovanu, iar seara a plecat împreună cu tata și cu Mircea la Rădăuți. Am început să citesc ”Copilăria unui netrebnic” de Ion Călugăru. După ce-am mai parcurs cîteva lecții de engleză, a venit și tata de la Rădăuți la ora două noaptea.

Vineri 7 august 1964. Azi se încheie ”Săptămîna poeziei”. A fost înnourat. Am fost la Biblioteca Căminului Cultural și-am ajutat la mutatul cărților de la ”Sfat” la ”Cămin”. Seara, mama și tata au fost la cor, iar eu m-am culcat la 12 ½.

Sîmbătă 8 august 1964. A fost senin și cald. Aproape tot timpul am citit. Ieri au început urmăririle incidentelor din golful Tonkin (R.D. Vietnam). Mama și tata au fost la cor. Am terminat de citit ”Copilăria unui netrebnic”. M-am culcat la 1.

Duminică 9 VIII 1064. M-am sculat tîrziu, iar cînd am venit în sufragerie l-am găsit pe Mircea care a venit de la București. A scăpat cu bine. Mi-a adus ”Gramatica limbii engleze” și ”Eminescu despre problemele limbii literare”. Azi are loc la Căminul Cultural Grămești festivitatea de deschidere. Au venit brigăzi artistice de la I.G.O. Rădăuți, Dornești ș.a. care, pe lîngă echipa locală, vor susține programe artistice. Seara va urma și film. Am stat aproape tot timpul acasă deoarece a fost tare cald. Ulițele satului erau complet pustii. Seara am fost la film. Ca la inaugurare, s-a și spart un geam. ”Drumul partizanilor”, prod. cehoslovacă.

Luni 10 VII 1964. Dimineața era înnourat. A plouat, dar puțin. Mircea a reparat cușca lui Muț, iar eu am săpat în grădină. A murit politicianul polonez Alexander Zawadski.

Marți 11 VIII 1964. A fost frumos, dar nu tare cald. Azi e Ziua Minierului. Mircea a fost la pescuit. Am primit scrisoare de la Mircea și Sandu și le-am scris înapoi. Am început să citesc ”Cu focul inimii” de Ana Brodale.

Joi 13 VIII 1964. A fost senin și cald. Mircea a început să se pregătească la matematică. Seara am fost la film: ”Facultatea de Chimie” (sovietic).

Vineri 14 VIII 1964. A fost cald de dimineață, dar au venit apoi nouri și a plouat în cîteva rînduri. La algebră am ajuns la probleme de gradul doi cu o necunoscută. Am citit ”Lumea” și ”Gazeta literară”.

Sîmbătă 15 VIII 1964. Sfînta Maria. Zi de hram la Dornești.  Mama și tata au plecat la 11 cu bicicletele la Dornești la nenea Grigore și tanti Nuți. Eu cu Mircea am rămas acasă. A fost lansat ”Cosmos – 37”. Ziua Presei Romîne.

Duminică 16 VIII 1964. Mama și tata au venit pe la 13. Și ieri și azi a fost răcoare. Am citit și-am făcut exerciții. M-am culcat la 24.

Luni 17 august 1964. A fost puțin mai cald ca ieri. Am terminat de citit ”Cu focul inimii” de Ana Brodele. Indonezia – 20 de ani. Am început să citesc ”Născuți în furtună” de N. Ostrovski.

Marți 18 VIII 1964. A fost cald și Mircea a desfăcut bicicleta. Am citit ”Clubul”. Mama a adus Atlas geografic pentru clasele III – IV. Am udat ardeii, vinetele și roșiile care n-au reușit să se coacă pe curpeni.

Miercuri 19 august 1964. Cosmos 38, 39 și 40. A bătut un vînt nebun. Prunele, merele și perele cad. Am primit scrisoare de la Radio Moscova. Mă felicită cu ocazia zilei de 23 august. N-am găsit scrisoare în plic.

Joi 20 august 1964. S-a ”sărbătorit” 23 august la Grămești. N-a fost nimic. Azi vremea s-a mai liniștit. Seara am fost la film: ”Soțul soției sale” (polonez). M-am culcat tîrziu. Am începînd să citesc ”Kingsblood – urmașul regilor”.

Vineri 21 august 1964. A fost puțin înnourat. Am mai învățat cîteva lecții la engleză. Am primit revistele ”Lumea” și ”Gazeta literară”.

Sîmbătă 22 august 1964. A fost cald, apoi s-a înnourat, a fulgerat, dar n-a plouat. S-a serbat azi 23 august la sate. Am ascultat conferința, iar seara film ”Secretul cifrului” (”La miezul nopții va cădea o stea”). La ora 4 dimineață a anunțat că tunelul Aluniș  a fost străpuns. Sesiunea solemnă a Marii Adunări Naționale (MAN).

Duminică 23 august 1964.  Eliberarea Romîniei de sub jugul fascist.  A fost înnourat și a plouat. Am ascultat la radio, f. puțin, demonstrația.

Luni 24 august 1964.  A fost f.f. frig și a bătut un vînt ca-n toiul iernii. Merele, perele, prunele nu mai rezistă. Am terminat materia la algebră. Am primit pentru școală revistele: ”Lupta de cla(s)/că” și ”Gazeta învățămîntului” + ”Industria chimică în R.P.R.” – fotomontaj. Am făcut cu Mircea ”lupte libere”  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!