liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ioan Es Pop

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 534. Luni 18 iunie 2018. Smart city – Orașul inteligent. Deșteptăciune urbană vs prostie urbană (8)


Eram tentat să scriu un episod prin care să argumentez necesitatea de a scoate (mai mult) în evidență (și) prostia urbană (de ex., iluzia orășenilor că sunt – prin definiție – superiori sătenilor), respectiv de a sugera necesitatea de a face clasamente ale prostiei urbane sau chiar a urbelor care excelează la capitolul prostie (un fel de ”Zmeura de aur”  – https://ro.wikipedia.org/wiki/Zmeura_de_Aur – pentru primarii care se evidențiază prin nefăcute sau prost făcute). În aceste zile foarte ploioase aflăm mereu despre primari care nu și-au închipuit că ar putea veni ploi mai mari decât plăcutele ploițe de vară… Am renunțat la idee când am dat peste un post de radio online, unul deștept și oferit oamenilor care iubesc deșteptăciunea, intitulat ”Apusuri urbane”/ ”Urban sunsets” (https://www.urbansunsets.com/). Pe lângă faptul că transmite muzică non stop, are rubrici interesante despre cărți, despre/ și cu autori români și străini. Poate fi și o metodă de a face publicitate ceva mai plăcută (o idee bună este aceea că autorii cărților prezentate citesc din cărțile lor), dar este și o invitație la autodepășire (intelectuală) prin lectură. Cap de listă la rubrica ”Booktapes” (”Cărți pe bandă” – rulantă, dacă vreți) este acum Mircea Cărtărescu, urmat de Florin Iaru, Ioan Es Pop, Radu Paraschivescu, Nora Iuga, Radu Vancu, Ioan Groșan, Liliana Corobca etc. Gustul estetic poate fi și el șlefuit prin vizitarea galeriilor foto, cu comentarii din partea ”radiofonistului” de serviciu. Să vezi poze (excelente) la radio, iată un mod de a sublinia că nimic nu este definitiv și încremenit pe lumea asta. În fiecare luni seara, de la ora 22, Marius Chivu dialoghează cu scriitori români, americani sau din alte zone culturale ale lumii. Dacă ar fi să continui seria aspectelor care vor defini, în viitori incerți, orașele lumii (aspecte evidențiate bine și plăcut de revista Sinteza de la Cluj) aș adăuga cel puțin două rubrici: ”Radio inteligent” și ”Literatura inteligentă” – nu neapărat în sensul deșteptăciunii pe care o conțin, ci prin sugestia de digitalizare fără limite a ceea ce merită digitalizat (cărți, muzică, pictură, dans, sport etc.). Acestea fiind spuse/ scrise, vă doresc să audiați cărțile pe care apoi veți dori să le citiți în întregime.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 517. Vineri 1 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (18)


Despre nocivitatea și maleficitatea serviciilor secrete comunisto-dictatoriale s-a scris mult. Despre urmărirea scriitorilor și a oamenilor care lucrau (în trecut) în greu definibilul domeniu al culturii, de asemenea. Evident, despre toate astea nu s-a scris atunci, ci abia după (1989), adică după instalarea democrației noastre originale, neaoșe, gorbacioviste, social democrate, neoleniniste. În schimb, despre activitatea celor mai mulți decât înainte nu se scrie, acum, nimic, deși toți ziariștii au deplina libertate să o facă. De ce oare? Poate pentru că serviciile nostre nu mai vizează cazurile de conștiință, ci îndeosebi pe cele de terorism. Asta ar însemna că România este mult mai expusă terorismului decât Germania. Sau poate cifra atât de mare de oameni plătiți din bugetul public asigură (și) bunul trai al acoperiților din justiție, armată, presă, biserici, parlament, guvern, partide politice, sindicate, ONG uri, familii, universități, spitale, primării, consilii locale, firme ale statului, firme străine care acționează pe teritoriul României, firme românești care acționează pe teritoriul României etc. etc. Atunci totul se explică și chiar se justifică. Dacă, prin absurd, decidenții de nivel macro ar hotărî să se renunțe la ”acoperiți”, atunci șomajul va crește, iar poporul o va duce mai rău. În consecință, pentru binele poporului român, numărul acoperiților din toate domeniile de activitate ar trebui să crească la un maximum care se poate apropia de cifra care reprezintă populația adultă din patria noastră. Deocamdată se cunoaște doar reducerea cu o persoană a numărului acoperiților din presă (Robert Turcescu), dar – conform legii compensației – numărul acoperiților din Parlament a crescut tot cu o persoană (la PMP).

Publicația Cotidianul din 30 mai 2016 precizează că, pe ansamblu, România zilelor noastre are de șase ori mai mulți angajați în serviciile secrete decât avea Securitatea lui Ceaușescu. https://www.cotidianul.ro/angajatii-din-serviciile-secrete-de-6-ori-mai-multi-ca-securitatea-lui-ceausescu/ ). Teoretic ar trebui să avem cel puțin de șase ori mai multe arhive. O pâine (bună) de mâncat pentru cercetătorii din deceniile ce urmează. La doi ani după această dezvăluire, Marius Chivu de la Dilema Veche reduce cifra de cca 55.000 de angajați în serviciile secrete la un maximum de 15.000. Diferența dintre cele două cifre mi se pare prea mare pentru a nu compromite veridicitatea ambelor cifre. În decembrie 1989, conform articolului din Cotidianul, toate direcțiile Securității Statului, inclusiv cele de la Interne și Armată organizate în cele 6 direcții ale Securității, aveau un total de 14.500 de angajați. Comparând această cifră cu cea avansată de Marius Chivu (vezi citatul de mai jos) pentru zilele noastre (cca. 15.000) putem conchide că, deși populația țării a scăzut, numărul supervizorilor angajați să vegheze la somnul nostru (cel de moarte, conform Imnului național) a crescut, ceea ce denotă o îngrijorare suplimentară a statului român față de riscurile interioare care-i subminează existența și opulența. (vezi un studiu comparativ la http://www.romaniacurata.ro/cat-de-mare-este-sri-fata-de-serviciile-din-alte-tari/).

Iată ce scrie Marius Chivu cu doar două luni în urmă: ”România are o duzină de servicii secrete: SRI, SIE, SPP, STS, DIPI, DGIA, probabil și altele, ceea ce înseamnă undeva între 10 – 15.000 de angajați (mai mulți decît are Germania). Bugetele primelor patru însumează peste trei miliarde de lei adică de două ori mai mult decît se cheltuiește pe cercetare și inovație, de pildă. Cu acest surplus de informații & spionaj, toți marii infractori ai patriei, aflați în curs de condamnare, fug din țară la pas. Nu doar că avem un ministru al Justiției analfabet funcțional și un prim ministru gîngav, dar avem și servicii neinformate, trîndave ori corupte, că nici nu știu ce-ar fi de preferat, dată fiind situația”. (M.C.) Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018 p. 24. (Nota mea: de regulă ”duzină” înseamnă 12, dar dacă acum avem și sejururi (sept jours) de trei-patru zile, putem accepta că și duzina nu mai înseamnă, ca pe vremuri, 12, ci doar șase).

Am făcut această digresiune pe tema serviciilor secrete românești foste și actuale pentru a mai ridica o dată întrebarea referitoare la cât de mare este vinovăția celor care au colaborat cu Securitatea (mult, puțin) și care au fost hăituți de presă parcă ceva mai rău decât criminalii de război naziști (deocamdată despre criminalii de război ai Armatei roșii învingătoare nu vorbește/ scrie nimeni). Îmi aduc aminte despre articolele demascatoare și condamnatoare la adresa unor scriitori ca Ioan Groșan, Ioan Es Pop, Andrei Marga (inclusiv Cezar Ivănescu și Mihai Ursachi și nu în ultimul rând Mona Muscă) etc. în timp ce securiștii adevărați, cu activitate bogată în regimul ceaușist au fost în dese rânduri decorați și promovați de ”noile” structuri social-democrate pregătite înainte de 89 și instalate în fruntea bucatelor țării după asasinarea dictatorilor. O lectură atentă a acestei liste (http://asapteadimensiune.ro/raportul-armaghedon-serviciile-secrete-ii.html)  poate produce o minimă explicație referitoare la marasmul moral în care se scaldă lumea românească a acestor prime trei decenii de după ieșirea din marasmul moral comunist (Pentru a vedea cum a fost și mai este infestată presa cu ”mentalități” departe de democrație vezi: http://asapteadimensiune.ro/raportul-armaghedon-media-i.html). Desigur, scrierea mincinoasă a ”istoriei” din perioada așa numitei ”revoluții” din decembrie 1989 își are originea și explicația tot în această continuitate nedorită despre care am scris în episoade anterioare ale acestui miniserial. Interesant de remarcat și faptul că lovitura de stat din decembrie (benefică în esență, malefică doar prin unele consecințe nefaste) se numește sec ”revoluția română din 89” fără vreo altă precizare conotativă. Putea fi continuată această sintagmă cu epitete ca: ”anticomunistă”, ”antisocialistă”, ”anticeaușistă”, ”antidictatorială”, ”antisecuristă” etc. Da, putea, dar cum se justifica apoi conducerea țării de către partide socialiste, de persoane securiste, de tentative de a instaura dictatura prin îngenuncherea independenței justiției și a puterii prezidențiale? Despre modus operandi al Securității (regăsibil, concret, în Arhivele Securității) se poate citi cu folos și https://gabrielcatalan.wordpress.com/2013/09/24/scurta-istorie-a-securitatii/  Aplicând acest modus operandi la cazul lui Cezar Ivănescu găsim și internarea la psihiatrie sau cel puțin consemnarea unor tratamente psihiatrice ca un mod de ”calmare” a spiritelor insurgente. În martie 1978 găsim (în cartea Ioanei Diaconescu) un document emis de unul dintre supraveghetorii (profesioniști) care îl avea în atenție pe poetul Cezar Ivănescu: ”Cezar Ivănescu, poet, este lucrat pentru Supravegherea Informativă Generală. Are tulburări nervoase, fiind și în tratament la Spitalul 9”. (p. 192).

Toate aceste adevăruri (rezultate și din arhive) sunt de natură să cristalizeze adevăratele caracteristici ale societății românești care a trecut (în 1989) de la un feudalism (medievalism) construit și întreținut cu mijloace moderne, capitaliste la un neofeudalism (medievalism târziu) construit cu mijloace postmoderne, postcapitaliste. Baronetul neofeudal bine instalat în scaunele puterii va uza de toate mijloacele pentru a-și atinge scopul suprem: perpetuarea la putere sine die.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!