liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ioan Chirilă

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 407 Duminică 11 februarie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (135).


Duminică 8 august 1965.  M-am sculat devreme. Am ascultat ”Clubul voioșiei” și Teatru la microfon ”Vijelia”. Am primit o c.p. de la Toader,  în care-mi spune că se pregătește să plece la Iași și s-a hotărît pentru Geologie. Seara am ascultat ”Lady Windermere și evantaiul ei”. Tot ieri mi-a dat tanti Tinca să citesc  ”Jurnalul de zi” al lui Dănuț scris în alt stil. De cînd e student povestește altfel. (L.D. Este vorba despre Costea Radu, zis Dănuț, nepotul lui tanti Tinca, actualmente pensionar în București). Am citit ”Decatlonul de aur” de Ioan Chirilă (biografiile marilor maeștri români ai sportului: Iosif Sîrbu, Elena Leuștean, Ion Voinescu, Horațiu Nicolau, Olga Orban, Simion Ismailciuc și Gh Viziru). Am cumpărat New Times nr 29. Am vrut să mă duc la muzee dar era închis de dimineață. Bunița a plecat iar la gardă (pentru ultima dată).

Luni 9 august 1965. Zi frumoasă dar nu prea călduroasă. Dimineață am fost cu bunița pe str. Nicolae Golescu. După masă am dormit și m-am odihnit. Pe la 6 am plecat cu bunița, doamna Steliana și 1.2 (L.D. nici eu nu mai știu cine era misterioasa persoană, dar presupun că este vorba despre vreo nepoțică de-a dnei Steliana…) la ”Teatrul de vară 23 August”. A prezentat C.A.R.P. și o orchestră de muzică ușoară. (L.D.: presupun că inițialele CARP însemnau Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor).  Au fost momente vesele cu Tanța Grigoriu, și un poliglot (aiurea). A încheiat cu ”Ciocîrlia”, flori… Am ajuns acasă la 12 dar deloc obosiți. Dimineață i-am făcut buniței  prima poziție din rolfilm (în fața casei). ”Voievodul țiganilor” de Strauss, selecțiuni din operetă.

Marți 10 august 1965. M-am sculat la 9 tot somnoros. Am fost pe (str.) Mătăsari și-am făcut cumpărături. După asta am plecat de acasă cu bunița spre Gara de Est (Obor). Am luat 85 și am mers cu el pînă la capăt. Bunița a făcut programare pentru lemne de foc (la 1 septembrie). Apoi am luat-o pe la Hala Obor (am intrat înăuntru). Am colindat apoi mai mult și-am ajuns acasă topiți de oboseală și căldură. Am primit două scrisori: una de la mama și una de la tata (ca să fie cu soț…). în care-mi spun că au ascultat și ei Radio Moscova și s-au bucurat. Pe la 2.30 am vizitat Foișorul de foc (un leu) și de la ultimul balcon am făcut o poziție (de rolfilm) – a doua – spre Casa Scînteii. Bunița mi-a dat un medalion. Pe la 5 am fost la muzeul orașului București. Am intrat cu excursioniști din Năsăud și Turda. E totul foarte interesant și aș vrea să mai merg o dată. Seara am scris (eu și bunița) acasă. Am cumpărat un caiet de 9, 50 lei de la tanti Tinca (5 lei) pentru Însemnări (copertă vernil de vinilin). Am ascultat Glasul Patriei (0.30 – 1.00). Emite lunea (are și Poșta emisiunii). Este lîngă programul doi al postului de radio București.

Miercuri 11 august 1965. M-am sculat la 6.30. La ora 7, cu 89 am ajuns pînă în Bd-ul Bălcescu. De aici, cu mașina 31 am luat-o spre Casa Scînteii. Aici am fotografiat Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (EREN) apoi am intrat în parcul Herăstrău, pînă la Muzeul Satului. Aici era închis și-am stat de m-am odihnit și am admirat lacul și spațiile verzi. Mai erau încă două ore pînă la ora deschiderii (10.00) am luat pe 81 (82) și am ajuns la Băneasa. (Spre Zoo Băneasa sînt cinci stații cu 49). M-am întors cu 82, am înconjurat Casa Scînteii și am ajuns iar la Herstrău. Apoi am mers încet pe malul lacului pînă la o fîntînă arteziană și aici am găsit iar o bancă cu o vedere frumoasă spre lac. Au început să mișune bărcile pe lac. Acum e ora 9.30. Neavînd ce face am luat-o prin parcul Herăstrău, prin minunate alei și am ajuns în Piața Aviatorilor. Am ajuns la 10 iar la Muzeul Satului  (50 de bani). Am văzut case (interior și exterior) din toate regiunile țării și din diferite perioade. Am văzut, de asemenea, biserici, case pescărești, fîntîni, porți și multe altele. Am luat și o vedere de la Muzeul Satului (un leu). Erau și turiști străini (francezi, ruși, germani) care fotografiau. M-am întîlnit cu un clujean și am continuat vizitarea cu el. Am scris și în Cartea de onoare a Muzeului: ”Muzeul satului mi-a adus aminte de satul natal”, Liviu Druguș, comuna Grămești.  Am văzut Arcul de Triumf (15 august 1916 – 15 oct 1922). Venind spre casă am mai vizitat o dată Muzeul de istorie al orașului București (0,50 lei) care este amenajat în palatul fostului domnitor Suțu. Am văzut cadourile trimise de 13 țări ale lumii (SUA, URSS, R.D. Vietnam, Elveția, Italia, Cehoslovacia, Polonia, R.P. China, Finlanda, Suedia ș.a.). Am cumpărat fotografia lui Bălcescu de aici. Am scris în Cartea de Onoare: ”Acest muzeu este o comoară cu care bucureștenii se pot mîndri”. Semnat: Liviu Druguș, Grămești. Am ajuns acasă destul de obosit. M-am tuns la un moș de pe str. Teleajen (4 lei). Un nenea oarecare și-a lăsat aici o bicicletă ”Sport”, dar fără nici un fel de frînă. Totuși am luat-o și m-am plimbat prin tot cartierul (Str Popa Nan, Piața Vitan). I-am scris lui Dănuț. Tocmai cînd vorbeam cu bunița de bani (de-acasă) vine factorul (dl Roșu) și a adus 50 de lei și o scrisoare de la Tanța Flaișer (Dornești) în care spune că va veni la București vineri seara, cu acceleratul.

Joi 12 august 1965. Fiind zi înnourată am plecat la 10 în oraș. Mi-am cumpărat vreo patru vederi (Italia, Franța, Herăstrău și Piața Libertății). De la o librărie de pe bulevardul Magheru mi-am luat ”Kiev – ghid al orașului” în limba engleză, apoi:”Povestiri și dialoguri” (1,60) și ”Povestiri australiene” (1,60) . Am ajuns acasă la 12. Pe la 3 am luat bițoacla și m-am plimbat pînă m-am săturat. Am dat vreo cinci telefoane (for the first time: it is a great pleasure for me!). ”Alo! Vă rog să trimiteți o butelie la adresa....”. ”Pentru butelii vă rog să sunați la numărul…”  Am sunat la același număr: ”Alo! Ce doriți? – Dumneavoastră ce doriți? – Dar dumneavoastră ce doriți? – Aaaa…. Ce doresc eu? Țac! Ha! Ha! Am telefonat și la centrala 17.20.60 dar n-am avut răbdare. Alte telefoane: Alo! Sunteți părintele Stănculescu? – Nu! Apostolescu! – Bine! Țac.  Sun la întîmplare: Alo! Sînteți de la Radio? – Nu, sîntem Grădina x…Bine… Țac! M-am distrat de 1,25 lei.   A plouat bine de tot. Seara a venit Jan. Recoltele de porumb sînt compromise.

Vineri 13 august 1965. M-am sculat la 6.30 și m-am dus pe Mătăsari. Am cumpărat pîine, iaurt și gheață. Bunița a început să facă curățenie și eu, neavînd ce face, m-am dus în oraș. Am fost la TAROM și m-am interesat de avion spre Suceava. Pleacă la 3 și ajunge la 5. Biletele se cumpără cu trei zile înainte. Cost: 153 lei. Cred că n-am să pot merge. Am intrat la Librăria Mihail Sadoveanu. Am dat liber plăcerii de a telefona: Telefonez la 14.49.49: ”Vindeți Trabant? – Nu! Țac!. Apoi la 14.15.16. (ziarul Informația Bucureștiului): Alo! Cînd apare ”Informația”? – După masă! – Dar ce are la pagina externă? – Ei, o să vedeți cînd o apărea. – Da? Dar cît costă? – Țac. Apoi am dat telefon la Rumania Today și-am întrebat despre adresa de limba engleză. Mi-au spus că abia după 25 VIII aș putea reveni pentru că responsabilul cu scrisorile este plecat în concediu. Am fost și la Librăria George Coșbuc pe Lipscani. Abia după 1 sept se vînd manuale de limba engleză. După masă m-am plimbat destul cu bicicleta. De la Librăria Universal am luat multe prospecte de literatură, muzică etc. Am vizitat și Bisericuța Roșie din Piața Palatului. E monument de arhitectură  de cîteva sute de ani. Azi s-a deschis Expoziția de pictură și grafică din R.P.D. Corereană în Sala Dalles. Am trecut prin fața Muzeului Th. Aman. Trebuie să-l văd. Pe la 5 am mai dat un telefon la 14 45 49: Trabant… limuzină… Am vorbit destul de mult. I-am dat nr 21 35 45 să-mi telefoneze. Apoi am sunat la 15.35. 88  redacția revistei Rumania Today. Mi-a vorbit o secretară destul de politicos și mi-a spus să vorbesc cu redactorul poate va avea vreo adresă de corespondență în limba engleză. Seara am plecat cu bunița la gară (33). Tanța a venit cu acceleratul de 20.30. Am găsit-o cam greu prin mulțime. Mașina cu care am venit acasă era grozav de aglomerată. Ajunși acasă, ne-am pus pe povestit.

Sîmbătă 14 august 1965. M-am sculat la 6 și-am fost la Budilă după gheață. Pe la 9 bunița a plecat la piață. Pe la 10 am plecat cu Tanța la Muzeul satului. Am ajuns cu bine și-am mai vizitat odată muzeul. Erau multe clădiri/ case pe care nu le văzusem. La întoarcere am venit prin parc, pe la Arcul de Triumf. Un ”curcan” (L.D.: curcan = porecla dată milițienilor pentru că aveau uniforme albastre și petlițe roșii) și-a găsit de lucru cu noi, dar nu i-a mers. Din greșeală am luat pe 81 spre Casa Scînteii. De aici am luat pe 31 spre oraș. Am vizitat cu Tanța Expoziția de grafică a R.P.D.Vietnam. Nu e grozavă. Acasă, după masă, am vorbit cu dna Trabant. Cică-s neserios! I-am spus că numărul pe care i l-am dat e greșit. I-am spus că am 30 de ani și sînt căsătorit. Îmi dă Trabantul cu 28 mii lei. …    Am mai dat un telefon la nr….. Auzi, cică nu mă mai cunoaște! Eu: Adu-ți aminte! – Sînteți și curajos! Dar cu miliția ați avut de-a face? Eu: Da ce, miliția-i sperietoare? – Tovarășe, dacă nu te recomanzi, noroc și sănătate! Țac!.

Tanța m-a învățat un joc nou de cuvinte: să reușești să formezi cît mai multe cuvinte din literele unui singur cuvînt. Pe la 4 am plecat cu Tanța spre linia lui 38. Am făcut niște ocoluri destul de mari. Cu greu, cu ajutorul hărții am găsit mașina 38 și-am luat-o spre raionul 16 februarie. Am găsit strada Popovăț Petre, dar nu știam numărul. Întreb din om în om și găsim familia Nicolae Ion (Nelu) pe care-l căuta Tanța. Nu era acasă. Tanța a lăsat un bilețel în ușă că venim mîine. Am ajuns acasă frînți de oboseală.

Duminică 15 august 1965. De dimineață părea o zi rece, dar s-a încălzit în restul zilei. Am mers cu mașina 38 pe General Popoveț nr 73 și l-am găsit pe Nelu acasă. Am făcut cunoștință cu el. E student la matematică la Suceava și este din Bacău. Am mers pe jos pînă la Gara de Nord și de aici am luat mașina 33. Am coborît la Mausoleu. Am vizitat încă o dată Mausoleul. Apoi ne-am plimbat pe Splaiul Unirii și-am ieșit în Piața Unirii, ajungînd apoi la Piața Romană (Piața de flori). Tanța a devenit Sf Maria și a primit de la Nelu un buchet de flori. Apoi am venit cu 13 (14) spre Hala Traian și-am ajuns acasă. Aici am mai jucat un joc, eu am ieșit în oraș, iar Tanța s-a culcat. Am fost cu Mircea la un sculptor. La 5 fără 10 am fost din nou cu Tanța la Piața de flori unde ne aștepta Nelu. Le-am făcut aici o fotografie în fața unei biserici (a patra poziție din rolfilm). Am plecat înspre centrul orașului. Am fost pe la Cișmigiu, de aici am luat-o pe Calea Victoriei spre Cinema ”Înfrățirea între popoare” cu tramvaiul 6. Ne-am întors însă din drum, dincolo de Gara de Nord. Plimbîndu-ne așa am ajuns pe Bdul Aviatorilor. De aici l-am luat pe 33 și am ajuns toți trei acasă. Apoi a plecat și Nelu spre casa lui. Acasă era tanti Maricica (?). Cît timp m-am plimbat cu Tanța și cu Nelu nu mă simțeam prea bine, ei vorbind despre facultate, colegi, profesori și altele, eu neavînd decît de ascultat. Oricum eu nu prea sînt vorbăreț (prostul meu obicei). Am ajuns destul de frînți acasă după cele cîteva zeci de kilometri făcuți. Apoi am început să joc cu Tanța șeptica pînă m-am săturat. Am rugat-o pe Tanța să mă învețe să dansez și mi-a dat cîteva lecții de tangou și vals. Nu știu însă cum voi învăța că tare-s greu de picioare și de cap. Stînd așa am ajuns după miezul nopții (12.30 cînd a început ”Glasul patriei”. Am ascultat și-am adormit pe loc.

Luni 16 august 1965. Tanța s-a dus să se întîlnească cu Nelu și să facă unele cumpărături. Eu nu m-am mai dus, motivul de ieri fiind destul. Am stat pînă la 11 în casă. M-am dus singur prin oraș; mi-am cumpărat stiloul cu care scriu acum (verde, 14 lei) și ”Vederi din Leningrad” (7.25), apoi ”Po leninskim mestam” (4 lei). Am luat un bilet de 2 lei (clasa  II-a) la Cinema Republica. Am văzut, de la 2 la 4 ”Unora le place jazzul”, o comedie engleză. Cînd am ajuns acasă după 4 bunița era cam supărată. Tanța a început să citească ”Sărmana Leila”. Pe la 5 am plecat tustrei pe strada Aleea Rumeioară la tanti Maricica (cu fiica ei Cătălina). Cătălina a cîntat la pian cîteva sonate. Mihăiță, anul IV la I.S.E. corespondează cu Italia, Germania, Suedia etc. Seara am stat iar pînă tîrziu.

Marți 17 august 1965. Dimineața n-am vrut să mă duc cu Tanța în oraș. Tanța și bunița și eu sînt supărați pe mine. Am vorbit cu tovarășa Mariana de la Rumania Today. I-am dat adresa mea de acasă și mi-a spus că poate îmi va trimite o adresă din Anglia. Am primit scrisoare de la mama.     (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 263. Miercuri 20 septembrie 2017. Cât de inteligentă este arta/ muzica populară? (3)


Scriam, în episodul trecut, despre ”batalionul” de artiști consacrați care a fost desantat la Iași întru cucerirea inimilor și minților unui auditoriu insuficient în raport cu calitatea și prestigiul artistic al acestor nume, cunoscute nu doar de iubitorii muzicii în general și ai muzicii populare în special, ci și de oameni care nu au muzica printre plăcerile și pasiunile lor.

O  paranteză se impune: și numele de muzică ”populară” are hiba lui: toate produsele artistice sunt populare atunci când sunt îndrăgite de mase mari de oameni. ”Oda bucuriei” a lui Beethoven, ”Anotimpurile” lui Vivaldi”, ”Mica serenadă” de Mozart etc. sunt, demult, muzică populară, adică îndrăgite de popor.

Capul de afiș al ”artilieriei grele” aduse la Iași întru apărarea și promovarea prestigiului unui artist de referință (Angela Moldovan) a fost Benone Sinulescu, un tinerel de peste 80 dar care a cântat și alergat pe scenă ca unul de sub 40, chiar dacă a fost ajutat și de negativul orchestral. În seara Galei, Gheorghe Turda a strălucit prin absență, dar el onorase deja Festivalul în seara precedentă, în care au performat îndeosebi concurenții/ concurentele care au luptat pentru cucerirea trofeului și a premiilor Festivalului. Deși implicată masiv în organizarea și desfășurarea Festivalului, profesoara Nina Cuciuc s-a implicat și artistic și educațional, rostind emoționante cuvinte despre artista celebrată, dar și despre muzică în general (voi reveni asupra opiniilor domniei sale, într-un episod distinct, pentru că ar fi păcat să nu se cunoască și resorturile mai puțin difuzate care au mânat în ”luptă” pe generoasa profesoară, susținută, imposibil să nu spun asta, de soțul ei, medicul Slavian Cuciuc). Ștefania Rareș, o altă celebră și îndrăgită doamnă a muzicii populare românești a încheiat recitalul ”consacraților”, deși ea însăși ar fi putut susține un recital de cel puțin o oră. Legat de timp, trebuie să spun că – deși spectacolul a durat patru ore – mi-aș fi dorit să i se acorde șansa unei prezențe mai consistente craioveanului cu cobza, Ion Crețeanu (a interpretat doar două piese). În timp ce sala aplauda frenetic, artistul oltean a făcut imprudența să se uite la moderatorul TV al spectacolului Horia Gumeni, iar acesta i-a arătat ferm direcția înspre culise… A făcut o bună impresie ieșeanul septuagenar Ștefan Pintilie, mult îndrăgit de public. Cu regretul că nu pot spune mai multe și despre ceilalți membri ai ”batalionului artistic de asalt” amintesc doar numele celor care s-au mai produs pe scenă: Marcel Avram, Alina Ploae, Ștefan Diaconița, Cornelia Ardelean Archiudean, Geta Postolache, Elena Mândrescu, Laura Ștefănescu Potoroacă, Ioan Chirilă. Muzică populară fără dansuri populare nu se poate, așa încât spectacolul a fost bine pigmentat cu virtuzitățile unei tinere echipe de dansatoare și dansatori. Desigur, nu poate fi horă moldovenească fără ”talpă bătută la podea” moment care i-a prilejuit lui Horia Gumeni o glumiță: cine știe să bată din picior, primește aplauze! Spre final, dar nu în ultimul rând, o mențiune specială (deloc de complezență!) trebuie făcută pe marginea reușitei coregrafii, cu elemente de originalitate deosebite datorate maestrului coregraf Mihai Roșcăneanu. Directorul artistic, merituos pentru buna imagine de ansamblu a spectacolului a fost Emil Păduraru. Cred că moderatorul și-a făcut datoria, dar unele accente înspre propria sa prestație ar fi fost mai bine să fie îndreptate spre artiși, consacrați sau nu, locali sa nu, seniori sau nu. Despre laureații acestei noi ediții a Festivalului voi scrie separat, deoarece tinerele vlăstare trebuie atent și profesionist crescute și încurajate. În fine, pot depune mărturie că am văzut inteligențele artistice la lucru.

Liviu Druguș     Pe mâine!