liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: inforenergetică

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 426. Vineri 2 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (148).


(NOTĂ: Ieri s-au împlinit 55 de ani de cînd autorul acestor rânduri, un elev prostuț de 13 ani, a început să construiască acest Jurnal. Ce înseamnă 55 de ani? O nimica toată, adică aproape o viață de om… L.D.)

A noua vacanță de licean prostuț (antepenultima). Vacanța de vară: 15 iunie 1966 – 13 septembrie 1966 (ultima vacanță de vară ca licean). Clasa a XI-a. Aveam 16 ani jumate. Grămești, Siret, Rădăuți.

Miercuri 15 iunie 1966. Prima zi de vacanță am început-o de la ora 12. La această oră am binevoit să mă scol și eu. Mi-am luat costumația pentru vacanță: maiou, pantaloni scurți și teniși pe piciorul gol. E o costumație foarte sănătoasă pe timp de vară.

Azi e o zi minunată, ca și cea de ieri. Nici un nor n-a fost pe cer și nici vîntul n-a umblat pe pămînt. Pînă la ora 13 cînd am mîncat și pentru dimineață și pentru amiază, am avut grija părului. Nuș-ce mi-a venit să-l dau în sus, peste cap. Nu mă așteptam să se așeze așa ușor. În față sînt vizibile două ondule. Sper să nu-l mai dau în jos. Cînd e peste cap – parcă-s mai matur…. (nu mai ”bătrîn”, cum spune Lia). La 12 a venit și Mircea de la Rădăuți. A mîncat cu noi și cînd a trecut cursa înapoi, a plecat nu fără să uite să ia 25 de lei… Eu n-am mai vorbit cu el. M-am mulțumit să-l ironizez într-un loc… Încă nu mi-a trecut deloc supărarea pentru fapta lui lipsită de omenie (L.D. este vorba despre faza – vezi ziua de 14 iunie din Jurnal – când mi-a ”mîncat” banii de bilet și a trebuit să vin pe jos de la Rădăuți la Grămești. Evident, fapta s-a ”prescris”, dar Mircea, citind acum întîmplarea a exclamat: ”Oare cum am putut fi așa de ticălos?” Sigur, nu e vorba de ticăloșie, ci de neatenție).

La amiază m-am întins un pic pe iarba din fața casei și-am făcut o baie de soare. Cică apa la Siret este foarte caldă. Cred și eu… După zilele astea așa de călduroase… Pe la orele 13.30 a venit tata cu două fete care vor face meditații la matematică (10 lei ora, cîte două ore pe zi… iese!). Eu am pus capul pe pernă și nu mi-a venit să cred cînd m-a sculat mama și mi-a spus că s-a făcut deja 5 (17)! Ce să mai vorbesc. Ziua de azi am trecut-o cu somnul. Tata s-a dus la o ședință și a venit pe la 20.30. Acum, pe la ora 21 încă se mai vede afară. Țin minte că iarna, pe la orele 17 deja se întuneca. Singura treabă pe care am făcut-o azi a fost c-am adus două găleți cu apă: una de la tanti Lucreția și alta de la Ostina Bobu (de peste drum). Am făcut și o tăbuiață de crupe pentru puiuți și curcuțe. E cam problematic dacă va pleca mama și tata la București, iar eu să rămîn singur și să am grija lor. Nu mi-ar prea conveni. Fata cea mică a lui Bobu (de peste drum), Coca, mi-a spus să vin mîine cu ei la cules bureți, dar i-am zis că nu merg, pentru că mi-e greu… Seara am scos afară, pe două scaune un lighean cu apă rece, săpunul și două prosoape, apoi am făcut tradiționala baie. E un obicei foarte bun. Mai ales că poți face foarte lesne orice exercițiu sportiv. M-am învățat să fiu foarte ordonat. În tot ceea ce fac îmi place ordinea. În gospodărie în special – o admir! Nu vreau să mă laud dar avem o gospodărie excelentă, bine și frumos organizată. În casă, de asemenea, toate sînt aranjate cu cap. Seara, după ce m-am îndestulat c-o cafea și două ochiuri am început să adun cărțile și caietele care-mi vor trebui pe vacanță. Mama a văzut (i le-am citit eu) poeziile Luciei Nenati și i-au plăcut foarte mult. Mi se pare că Mircea i-a spus mamei că eu vorbesc cu o fată, iar mama o fi crezut că e vorba despre Lucia (după cum au mai crezut-o și alții). I-am spus că este o fetiță inteligentă, cu calități.

În seara asta părinții s-au culcat pe la 22.30. Eu am început să răsfoiesc prin albume și jurnale. Mama a văzut o Declarație pe care-am făcut-o cu ”ocazia zilei de 2 Mai”. N-am vrut să i-o arăt și tare mă tem că mama o să-mi caute prin Jurnal. Asta nu mi-ar conveni sub nici o formă. De pe la ora 23 am început să scriu în Jurnal. Scriind pe azi și pe ieri + alaltăieri seară, am scris 10 foi, terminînd și cea de-a doua rezervă de pix, începînd-o pe-a treia. Noroc că mi-am făcut provizii și mai am vreo șapte bucăți. Am stat cu lampa în față și-am scris mereu. Din cînd în cînd mă mai întindeam de-mi pocneau oasele, dar somn nu mi-a mai fost (nici n-avea cum să-mi mai fie). Pe la două fără 10 am auzit un cucoș cîntînd de vreo opt ori. Probabil ăsta o fi primul cîntat al cocoșilor. Acum e ora 3 fără 25 dar n-am de gînd să mă culc.

Joi 16 iunie 1966. Astă-noapte m-am culcat pe la ora trei. După mai puțin de două ore de somn m-am trezit foarte speriat. Am avut un coșmar. Visasem o înmormîntare: am vrut să fug, dar nu puteam. Atunci m-a cuprins spaima. Apoi am visat propria mea înmormîntare, iar mormîntul mi-era în parcul din fața Autogării  din Rădăuți. Aveam o cruce foarte înaltă… Cînd m-am trezit eram foarte speriat și frica a pus stăpînire pe mine pe cîtva timp. Pentru moment, m-am gîndit că totuși ar putea exista ceva ”necurat”, lucru pe care nu l-am crezut niciodată. Asta însă numai pentru moment. Mi-a venit în gînd prezicerea Luciei: ”Liviu, o să vezi că peste vreo 30 de ani o să devii cel mai bisericos om din lume”… Dimineața, cînd m-am trezit, am rîs de spaima mea.  (L.D. Cei 30 de ani s-au împlinit în anul de grație 1996. Proaspăt revenit de la Chișinău la Iași, am aflat despre cursurile de inforenergetică/ radiestezie despre care mai știam cîte ceva și care se ”pupau” cu viziunea mea managerială bazată pe triada echivalentelor substanță-energie-informație. M-am înscris. Cursurile se țineau într-un amfiteatru mare de la Filologie (UAIC). La primul curs a venit un preot care a sfințit amfiteatrul și a precizat clar că tămâia și iarba dracului (tutunul) sunt incompatibile. În pauză, o colegă de bancă pe care abia o cunoscusem îmi zice: ”Liviule, hai la o țigară…”. Cedez ispitei, iar în timp ce fumam (eram serios dependent de țigări și asta mă nemulțumea) m-am simțit teribil de vinovat și de neserios… Acasă, seara, nu m-am mai atins de țigară și de atunci n-am mai fumat, ca și cum n-aș fi fumat vreodată în viața mea. Evident, am început să citesc literatură religioasă, mulți mi-au sugerat că musai să urmez teologia că mi se potrivește mănușă… Apoi am devenit președintele Asociației de inforenergetică Iași, am urmat noi cursuri, dar s-a întâmplat că, după câțiva ani, un grup din cadrul Asociației s-a hotărît să devenim ”tămăduitori” (eventual contra bani). Atunci am renunțat la infoerenergetică la fel cum am renunțat și la fumat și de atunci sunt un om liber  și cugetător).

Dimineața m-am trezit după ora 9 cînd la radio se transmitea ”La microfin melodia preferată”. Fără a uita bunul obicei de la internat (să mă spăl bine, pe dinți și pe corp) am început să-mi fac freza. Am dat părul pe spate, dar în părți stă cam bîrzoi și asta mă enervează. Îl pieptăn minute în șir, îl ud, dar degeaba.

Azi e o zi minunată, cu cer de azur și cu un soare neobișnuit. Ar fi fost foarte frumos de baie, dar m-am mulțumit să mă întind afară, pe iarbă și să fac ”plajă” cu fața la soare. Din toată afacerea asta m-am ales numai c-un guturai (o mică răceală). Am prins de veste că vișinile din vișinul de după gard încep să se coacă și am început să-l vizitez. E destul să apară una mai roșie și o și rup. Așa am făcut în toți anii. Puține vișine ajungeau să se coacă ca lumea: le mîncam de crude. În ceilalți ani mă mai ajuta și Mircea. Acum fac ”treaba” de unul singur. Pînă seara am avut grijă să trag un somn de la 14 la 17. Tata face preparații la matematică cu două fete pentru examene (10 lei ora). În timpul în care tata se ocupă cu asta eu mă ocup cu soileala (somnul). Cum iau masa mă întind pe patul din bucătărie (care nu-i prea moale) și cu toate că dorm și noaptea destul de mult nu mă mai pot trezi decît după vreo trei ore de somn. Asta-i ca o răzbunare a nopților nedormite de la Rădăuți și a oboselii de la plimbările mele interminabile. În afară de somn, restul zilei mi-l petrec în casă, pe lîngă mama. Îi mai aduc cîte ceva din grădină, mai aduc apă (de la tanti Lucreția; mi-am făcut o cărare mai scurtă, prin gard și prin popușoi). Dupăamiză (pe la 18) am început cu tata să repar bicicleta. Avea pană la roata din spate. Eu am pregătit materialul iar tata a făcut reparația. Am montat apoi roata la loc. Nu e nici o greutate în asta. Pînă acum nu prea m-am ocupat cu asta, dar începe să mă pasioneze ”șurubăreala”. Mă simt deosebit de mulțumit cînd văd că iese ceva bun din mîna mea. Seara, pe la 22, cucoșul nostru s-a pornit să cînte. Mama a ”tălmăcit” imediat acest lucru ”neobișnuit”: se schimbă vremea…

Vineri 17 iunie 1966. Dimineața m-am sculat – din greșeală – pe la vreo 4; am ieșit afară și cerul era înnourat. Cît pe ce să cred că vorbele mamei se adeveresc. M-am culcat înapoi și pe la 9 cînd m-am trezit iar nu era nici pic de nor pe cer și soarele încălzea puternic. După furtuna de data trecută încă nu se simte nevoia unei ploi. Dimineața, mama m-a rugat să scociorăsc în stratul de ceapă și să afînez pojghița de pămînt de deasupra. M-am plictisit grozav de treaba asta și am preferat să mă apuc să prășesc cartofii. După ce am dat de cîteva ori cu sapa, am venit în casă, la umbră… La amiază am mîncat solid sau, cum zice tata, ”pe răsturnate”. Într-adevăr, după ce-am luat masa m-am răsturnat pe pat și am încercat să dorm. De data asta însă am dat greș. N-am mai putut adormi. Poate pentru că de la ora 11 pînă la 14.30 am fost la baie la Siretul care curge la cîteva sute de metri de casa noastră… Baia a fost minunată. Mergînd încolo (în maiou și pantaloni scurți + teniși nu prea buni) am mai adunat cîțiva draci de copii de pe uliță și-am avut și tovarăși de baie. După părerea lor Siretul a scăzut foarte mult în ultimul timp. Totuși sînt locuri destul de adînci și m-am cufundat de multe ori. Partea proastă e însă alta. Minunăția de nisip fin de pe malul Cîndeștiului a fost măturată de ape. A mai rămas ceva, mai la deal, dar nu e așa fin. După ce au plecat băieții am făcut plajă. Cred că m-am bronzat un pic. Soarele ardea nemilos. După amiază am terminat de prășit cartofii cu tata și mi-am făcut două răni în palma stîngă… (mîini neobișnuite cu munca). Pînă seara am șurubărit bicicleta. Roata s-a dezumflat complet și-am dibuit ”buba”: ventilul. Tata a fost cu ea la cineva în sat și a adus-o în bună stare. Azi mama a spălat și a început să calce. S-a terminat însă butelia.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

 

Reclame