liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Ilarica Pascar

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 363 Vineri 29 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (91).


Duminecă 17 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat mai obosit decît m-am culcat. Toată noaptea am fost dezvelit, iar cît am dormit, am dormit incomod. Băieții de la Botoșani au lăsat în dormitorul nostru o mizerie de nedescris. Toate erau răvășite, boțite pe sub paturi, ce mai parc-au dormit țigani acolo.

Pe la 8 a fost tata la mine. Mi-a adus ”M.N.”, ceva mîncare și 15 lei. A venit la o ședință cu profesorii diriginți din tot raionul. Adunarea se va ține în sala cinematografului ”Unirea”. După ora 8 a venit Mircea pe la mine. După ce-a făcut Șerbăuțiul a trebuit să facă conturile și diagramele. L-am ajutat și eu un pic. Din ce-a picat azi, mi-a dat 44 de lei pe care-i voi pune, de asemenea, la cec. Am stat cu el pînă la ora 10. Apoi s-a dat pauza și-am mers cu Gherasim în oraș. Au venit elevii și elevele de la Suceava cu care s-a organizat întîlnirea în oraș. După ce au vizitat un pic orașul, au plecat cu autocarele la Putna.

De la 10.30 la 12 am citit la engleză și economie. La 12 s-a dat masa apoi eu am mers prin dormitoare  (hainele ”de duminecă” erau pe mine de dimineață). După ce s-a schimbat și Toader am plecat împreună în oraș, cu aparatul și cu … Costică. Toader a făcut o poză la o colegă și i-a luat 10 lei înainte… Așa pleașcă… Ne-am plimbat o vreme prin oraș apoi am mers la cinema ”Unirea”. De aici au ieșit o sumedenie de profesori diriginți din tot raionul. Tata și cu profesorul Amariției au plecat ultimii. M-am întîlnit cu ei. Tata s-a supărat că merg prin oraș ușor îmbrăcat, iar profesorul Amariței s-a găsit să-mi facă observații că-i rupt pantoful (aici nici tatei nu i-a convenit), că umblu cu capul gol (el nu știe că n-am șapcă) și-s ”la modă”. Am intrat la film și-am avut locuri în spate. Am văzut filmul american ”Ce s-a întîmplat cu Baby Jane” (”What ever happened to Baby Jane”). Filmul m-a enervat cu acțiunea lui. De la film am mers un pic prin oraș, apoi la internat. Aici am făcut un bagaj cu cele netrebuincioase (cărți, ziare, șapca veche, mănuși, fular, pungi, flaneaua) și l-am dus la autogară unde i le-am dat lui Mircea să le ducă acasă. Cu tata nu m-am mai întîlnit. Am venit încetișor la internat. Am scris un pic în Jurnal și la 7.15 a dat pauză de la 7.30 la 8.30 s-a făcut meditație, timp în care am mai citit pe la unele obiecte. Toader și cu Costică s-au întors la pe la 7. Toader a fost pe la Nicu Bujdei și a adus rolfilmul. Și acesta a ieșit foarte bine și aproape toate pozițiile sînt foarte clare. Aceea din parc însă a ieșit cam ștearsă. În schimb a ieșit aia pe care a făcut-o băetanul spre cer…  Seara, în dormitoare, am schimbat așternutul la pat, am dat rufele murdare la spălat, mi-am făcut ordine în dulap, mi-am pregătit hainele pentru a doua zi dimineață și-am adormit fără griji.

Luni 18 aprilie 1966. Dimineața m-am trezit fără să vreau pe la 5.30. M-am sculat, m-am spălat, mi-am lustruit pantofii, am periat hainele și la 6 am fost în meditație. Vroiam să mă apuc să scriu din nou în Jurnal, dar Neculai Halip mi-a adus aminte că nu-s în vacanță: ”Mă Liviu, tu îți faci de cap; nu înveți deloc și azi vrei să dai teză la latină?…”. Eu: ”Dau!”. M-am ambiționat și pînă la 7.30 am stat cu latina în față, am citit cu atenție toate subordonatele și Neculai mi-a tradus cîteva texte mai ușoare și care, după părerea lui, mi le-ar da în teză. Pe azi sînt, totuși, nepregătit. Mă bazez pe-un ”noroc bun” și pe ceva ”izvoare de inspirație”. Doar n-o să mă fac profesor de latină!

Azi a fost o vreme cu totul răcoroasă. E cam rece la cap și mă tem să nu mă îmbolnăvesc. Pe lînga asta se poate lega vreun profesor de mine pentru că n-am uniformă.

Prima oră chiar am avut limba latină. M-am instalat în fața Getei Broască și lîngă Maria Dobroghiu. Am vorbit și cu Maria Vîntu să-i transmită traducerea lui Broască și ea să mi-o sufle mie. Mi-a dat să traduc lecția ”Măiestria naturii” și două propoziții de tradus din românește în latinește, de la lecția următoare. Profesoara a ascultat vreo trei eleve care au cam enervat-o, iar Broască mi-a șoptit cuvînt cu cuvînt prima parte a lecției. La a doua a trebuit să mă descurc singur, deoarece ”baba” a stat lîngă mine. La propoziții, una am făcut-o pe jumătate, iar una am tradus-o integral singur. Nu mică mi-a fost bucuria cînd  colegele mi-au spus că-i bună. După asta am fost foarte fericit și bucuros. Cu trim. I, am scăpat; mai am încă unul și voi scăpa eu și cu asta. Acum parcă îmi pare bine că n-am venit de la început la umanistică; ar fi trebuit să tocesc lecțiile zi de zi.

La economie politică am cam tremurat pînă a început predarea lecției. Nu știu ce-am pățit de-o vreme, dar parcă m-am cam delăsat. Acuma dacă n-am matematică, iar cu latina mă joc, zile întregi stau degeaba și mi se pare că n-am de învățat la nimic. În ora de muzică aveam de gînd să citesc la chimie, dar n-a fost chip. La început, ne-a spus vreo două cuvinte pentru lecția de zi, apoi a trecut la ceva mai principal. Restul orei s-a transformat în oră de dirigenție. Diriginta ne-a comunicat o parte din hotărîrile luate ieri prin consilii și conferințe cu profesorii și diriginții. S-au luat măsuri f.f. severe, chiar prea severe. Cea mai mică abatere, absență nemotivată se pedepsește foarte aspru. Eliminarea pe trei zile se face acum foarte simplu. Chiar azi au fost eliminați pe trei zile vreo 4-5 elevi din clasele a X-a și a XI-a și au fost admonestați în fața colectivului întregii școli un număr de elevi și eleve. Este strict interzis să circulăm în oraș în jurul și după ora 20. Nu mai avem voie să frecventăm niciun spectacol, decît acelea organizate de școală și cu aprobarea școlii. Spectacolele trebuie să aibă un profund caracter educativ și nicidecum …imoral. S-a pus un accent deosebit pe ținuta elevilor. Uniforma este obligatorie în toate zilele săptămînii, la școală și în afară de școală. Fetele n-au voie să umble cu capul gol, ci trebuie să poarte basc (modă nouă!). De fapt, mie îmi place asemenea modă. E mai elegant. Diriginta ne-a mai atras atenția asupra unei serii întregi de chestiuni. Programul și regulamentul este acum f strict. Ceea ce s-a întîmplat la noi în clasă s-a întîmplat și în celelalte clase. În D, Zăicescu a făcut scandal și-i trimitea pe toți ”la dracu”. În alte clase, de asemenea, profesorii diriginți au adus la cunoștința elevilor că ”sînt elevi și trebuie să se supună unui regulament”. De la o democrație blîndă (mă refer la noi, fiind liberi și independenți) s-a trecut brusc la un fel de ”tiranie” (regim sever). La chimie, ”cu toate că eram bioxid de clei, nu m-a ascultat”. Am luat mai departe despre fier.

La ed fizică aveam echipament și m-am gîndit să nu fac, dar m-am simțit apoi mai bine dispus și m-am încălțat cu tenișii. Am făcut cîteva minute de încălzire apoi ne-am împărțit în două grupe. Mai întîi am făcut săritura în înălțime, am reușit să sar aproximativ 1,20 m. Apoi am jucat și un pic de handbal. M-am cam plictisit aici. B.M. m-a întrebat cum se joacă handbalul și i-am explicat. Gavril Magopăț a venit și el cu cîteva explicații, zîmbindu-i…

După asta am mers pe drum cu Albu și cu alte cîteva fete de la secția de engleză. Am discutat despre Constanța și Toader (nu i se fîlfîie lui Tanța). Albu s-a mirat cum de poate Gherasim să vorbească cu Natalia (cică în clasa VIII-a era tare mămăligos… Cine nu era așa?).

La limba engleză, spre nenorocul meu, am avut asistență (tovarășa directoare Mincu Vanda). Și – minune! Pînă acum n-a controlat niciodată temele. Eu mă învățasem să nu le mai scriu, dar azi mi s-a înfundat. A controlat temele. Totuși am avut noroc. Cînd a ajuns la mine am început să dau din mîini și din degete, semn că n-am scris…. Pop pare-se c-a înțeles și a trecut mai departe fără să-mi zică nimic. După asta, m-a umflat rîsul. Toată ora a ascultat. Ora asta n-am fost în formă. Și m-am făcut și de rîs… În sfîrșit, a trecut și ora asta și cu ea și ziua asta…

La internat, după ce-am luat masa n-am mai ieșit în oraș, ci am stat la internat în sala de meditații discutînd cu băieții. La 3.30 a venit Prandea și m-a pus să mătur. Imediat i-am spus că am de mers la atelier și-am scăpat. Am vîrît mîinile în buzunare (prostul meu obicei de care nu mă pot dezbăra) și-am mers cu Neculai la școală să facem atelierul. Femeia de servici ne-a spus însă că azi nu se face și deci sîntem liberi. Mai venise o ”turmă” de fete pe care le-am întors înapoi. O parte am luat-o prin oraș, la plimbare, iar cîteva s-au hotărît să meargă la film, iar eu – văzînd despre ce-i vorba – a m luat o hotărîre rapidă. Am văzut că am un bilet de voie de data trecută și m-am decis să risc. Riscam de două ori: o dată – dacă mă prindea cu biletul de voie fals. A doua – dacă mă prindea vreun profesor la film. În fine, l-am lămurit și pe Halip să meargă promițîndu-i că-i plătesc filmul. Am mers cu două fete (Buhai Melexina și Pascar Ilarica) pe strada Speranței. Cînd am ajuns la cinema, filmul începuse și nici locuri nu mai erau. A trebuit să rezemăm pereții vreo 10 min pînă s-a eliberat un rînd. (Ne iese filmul pe ochi!). S-a întîmplat că am avut toți patru loc. Eu am stat lîngă B.M și B.M. a stat lîngă mine. A rulat filmul ”Fata din junglă”. Lia mă întreabă: ”Liviu ce producție este filmul?” Eu: ”Cred că-i german”. Filmul a avut o acțiune destul de bună, bine închegată: lupta partizanilor malayezi împotriva coloniștilor asupritori. Aceasta fiind tema nu pot zice c-a fost rău. A avut însă o serie de scene prea tari așa fel încît ar fi putut foarte bine să scrie pe vreun afiș: ”Interzis pentru copiii sub 18 ani!”. La aceste scenea, ea rîdea…, iar eu am fost foarte cuminte tot timpul… Dacă ar ști diriginta ce film educativ am văzut noi, nu scăpăm ușor. Apoi am schimbat cîteva cuvinte despre injecții și … bye bye! (P.S. În ora de diriginție a făcut sora o serie de injecții aproape la toți. Eu cu b.m. (l.) era cît pe ce să scăpăm, dar au ”ciripit” cîteva și ne-a făcut și nouă!).

Am uitat să spun că la amiază a venit Mircea și mi-a mai ”aruncat” 25 de lei. Mi-a spus că ieri a avut control și l-a prins pe tata fără bilet…). De la film am mers la cec. Pe primul cec am depus încă 50 și-am făcut suta, apoi am mai înființat unul de 25 lei pe care am de gînd să-l completez iar, pînă la sută. Am ajuns la internat pe la 6.15. Foarte sigur pe mine am lăsat biletul de voie pe masă și Prndea nu s-a prins de fals (biletele nu erau la fel și ora era doar pînă la 17.30).  Le-am povestit și prietenilor filmul și mi-au promis că-l vor vedea. Eu am avut noroc la el, că n-am dat cu privirea de nimeni, dar Halip a tras o spaimă. Lîngă el erau doi inspectori sau profesori care l-au întrebat: ”Ești elev? La ce școală?”. Halip s-a spovedit, iar la o scenă mai ”imorală” unul dintre ei i-a spus să închidă ochii… (emoticon rîzător). De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. La masă au venit Viforeanu, Botez și pedagogul. Ne-a fost atrasă atenția asupra regulamentului serios care se aplică cu strictețe. N-avem voie să ieșim în afara internetului fără bilet de voie. Cea mai mică abatere, absență s-au altceva este pedepsită și are repercursiuni și la școală. Nu avem voie să mergem la spectacole. Elevii Josan Gheorghe și Puha Dragoș au și făcut pocinogul. Prandea i-a prins că s-au suit cu cancea pe balcon la dormitoare și i-a pîrît la direcțiune. Pentru asta au primit o zi eliminare. Am auzit că nu numai la noi la școală se fac exmatriculări și eliminări, ci și la Liceul 1. Într-un fel e bine, că li s-a tăiat apa la moară șmecherașilor și vagabonzilor. Dar ne atinge și pe noi. Am auzit că duminică seara a fost un fel de razie, organizată de profesori în tot orașul, pe tren, pe la autogară etc etc. Au fost semnalate o mulțime de  abateri. În pauza de 8 seara am jucat tenis de masă cu Popovici Gheorghe (cl. IX-a). Am cumpărat împreună o minge de tenis. De la 8 la 9 am scris în Jurnal, iar la 9.30 încercam să adorm.

Marți 19 aprilie 1966. Dimineața m-a sculat, pe la 5.30, un soare puternic și luminos. Astă noapte m-am trezit de cîteva ori și m-am gîndit la ea… În sfîrșit, după cîteva zile reci și friguroase, a venit iar căldura binefăcătoare pe care am așteptat-o o iarnă întreagă. Odată, cînd vorbeam cu Toader, el mi-a spus că dacă se va întîmpla ca să merg eu vreodată cu o fată la film, a doua zi sigur se va schimba vremea. Azi dimineață cînd mi-am adus aminte de asta am rîs cu poftă și mi-am propus să merg la film cu fete numai în zilele reci și ploioase, pentru ca a doua zi să fie frumos…

Azi dimineață, pînă la șapte fără 5 am scris încontinuu în Jurnal. De acum înainte mă apuc să învăț, pînă la 7.20 mai e timp… Am reușit să scriu la limba rusă și să citesc o dată lecția. Dimineața am încercat să-l fraieresc pe Prandea și să-i zic de servici la școală, dar nu mi-a mers. Datorită faptului că azi a fost o zi însorită și frumoasă am fost și eu vesel și bine dispus. Azi dimineață cînd am ajuns la școală fetele-l rîdeau pe Halip c-a fost cu Pascar la film. Atîta-mi trebuie să mai știe cu cine-am fost eu…

La limba română a ascultat mai bine de trei sferturi de oră apoi a predat despre viața poetului D.Th. Neculuță. B.M.: ”Ai notă? Vai! Mă ascultă!”. Și a ascultat-o.

În prima pauză a fost Mircea la mine și mi-a ”pișcat” încă 25 de lei. Azi am văzut că Mircea se cunoaște cu Mariana Nasadniuc (”Nu te-am văzut de mult…”). Azi iar a fost strictețe la școală. Toți elevii care au venit fără matricolă la școală au fost trimiși acasă. Astfel, numai de la noi din clasă au lipsit vreo 4-5. La limba rusă a ascultat pe cei fără notă și a predat partea a doua a lecției. Din cauza lui Ica, profesoara mi-a făcut observație: ”Te distrezi, Druguș”. După asta, toată ora am fost atent la explicații. A treia oră: dirigenția. Azi ni s-a prelucrat în continuare regulamentul și dirigintei nu i-ar fi ajuns trei ore pentru treaba asta. Ne-a citit din regulament și ne-a explicat amănunțit fiecare punct. A controlat dacă sînt matricole și pe hainele cu care venim la școală. B.M. nu avea. Am vrut să o scap și am sfătuit-o să și-l ia din cuier, dar n-a avut cum și tot a scris-o… Ora de dirigenție s-a prelungit apoi și în pauză și în prima jumătate a orei de matematică. În cealaltă jumătate de oră n-a mai venit profesorul și fetele și-au făcut de cap. Au venit pe capul meu și mi-au făcut tot felul de turbane, distrîndu-se. M-am distrat și eu însă (emoticom zîmbăreț). La cor am ”cîntat” ca de obicei. Am stat cu Tănase în spatele lui B.M. și m-am distrat cu praștia. Din greșeală am atins-o și pe ea… S-a întors foarte revoltată la Tănase și i-a spus să se astîmpere. În sala de cor s-a defectat o conductă și a curs mereu apă, făcînd o mare băltoacă în spate. Azi a fost ziua de naștere a lui Broască și ea a servit profesorii cu bomboane. După cor am avut naturale. La internat nu citisem deloc și cu cît am citit în clasă, n-am reușit să-mi fac ceva cunoștințe din lecția de azi care-i foarte grea (metabolismul glucidelor, lipidelor și protidelor). Mai speram să nu mă asculte, dar a dat extemporal. Pe mine m-a mutat în prima bancă în locul lui Vulpe, lîngă Dobroghiu. Am fost nr A și mi-a căzut metabolismul lipidelor. Am reușit să scriu vreo cinci rînduri din ceea ce știam ”de-acasă” și vreo două fraze mi-a spus Vîntu. L-am făcut eu pe-un 4. Spre marea mea mirare Zăicescu mi-a spus să adun extemporalele și apoi m-a așezat la catedră să le sortez în ordine alfabetică. Mi-a dat catalogul și i le-am sortat; am avut grijă să mă uit la datele personale ale fiecărui elev. B.M. născută la  2 noiembrie (nu 3 cum știam eu) 1948. Domiciliul părinților: Sat Fîntînele, com Bănești, jud Suceava. Părinții lucrează la C.A.P. (este membru UTC). Restul orei a ascultat. Tocmai cînd nu eram atent, (profesorul) mi-a pus, rîzînd, o întrebare. Azi, în timp ce stăteam la catedră, B.M. mi-a zîmbit…

După ce am mers singur la internat, am luat masa, apoi pînă la 3.30 am jucat încontinuu tenis cu Popovici Dumitru. De la 3.30 pînă după ora 4 am stat încontinuu cu Toader și-am discutat despre …ale noastre. El mi-a povestit cum se desfășoară evenimentele între el și Natalia. De luni, relațiile s-au cam răcit, deoarece Toader nu e prea îndrăzneț și așteaptă s-o înceapă N. Azi ea i-a scris un bilețel pe un ton de dojană, iar el i-a răspuns pe două foi. I-am destăinuit și eu o parte din sentimentele mele și s-a bucurat f mult c-o încep și eu. M-a sfătuit ca să facem în așa fel încît să mergem amîndoi la film (pe sîmbătă sau duminecă) cu  …ale noastre. Nu sper să ajung la un asemenea rezultat ”fericit”. Dar cine știe ce aduce ziua de mîine. Pînă la 5 am scris în Jurnal, iar de la 5 la 5.30 am mers cu Toader și Neculai pe asfalt. La întoarcere m-am întîlnit cu tov prof Savin Ana cu fetița. După ce-am trecut de ea, s-a uitat cam lung după noi… De la 5.30 la 6.30 am scris iar în Jurnal, iar pînă la 7 am încercat să învăț la economie. După cină, am ieșit cu Toader și Arcadie Lungu la asfalt. Acesta din urmă ne-a povestit tot timpul ultima sa aventură ”amoroasă” care s-a terminat duminecă. Omul, amărît, a simțit nevoia să se spovedească (destăinuiască) cuiva și ne-a povestit nouă.  Cum ne plimbam pe asfalt au trecut pe lîngă noi cîteva fetițe pe biciclete. Una a atins-o cu roata pe cea din față și a căzut. Arcadie către ea: ”Vezi să nu cazi!”. Ea: ”Mersi!” (emoticon zîmbăreț). Plimbarea ne-a priit foarte mult Aerul e foarte curat și plăcut. De cîteva zile a înflorit cireșul, vișinul și au înfrunzit răchițile și sălciile. E o delectare să mergi pe înserat, pe asfalt, avînd de o parte și de alta cîmpul înverzit.

La ora 8.15, în timp ce scriam în Jurnal era destulă liniște în meditație. Azi după masă a fost Haiuță de serviciu. În urma ordinelor aspre primite de la direcțiune a încercat și el să fie mai sever; a început să se răstească la toți, fie că era mai mult sau mai puțin vinovat. Pentru cea mai mică întîrziere și vorbă a pocnit pe vreo doi. În seara asta a fost și un spectacol frumos. Pedagogul se enervase și începuse să-l pocnească pe Boghian Ilie (cl 9; Lic.1). Acesta nu era vinovat și s-a răzvrătit. A făcut un pic de scandal ceea ce l-a enervat mai tare pe Haiuță. A vrut să-l ducă la direcțiune, dar Boghian se ținea cu amîndouă palmele de masă și se proptea bine în așa fel încît oricît s-a scremut pedagogul să-l urnească, n-a putut. Cu împotrivirea aceasta Boghian s-a ales  cu-n car de pumni și palme. Fiind sigur că i s-a făcut nedreptate Boghian s-a dus la direcțiune. Cred că acolo n-o să-i fie prea moale. Poate se alege și acolo c-o cafteală, iar pe lîngă asta, mai mult ca sigur se va alege cu trei zile eliminare. Pentru curajul lui l-am admirat pe Boghian. Cu firea lui țărănească el are spiritul dreptății și e foarte curajos. Toată meditația era de partea lui – cu gîndul. Pe chestia asta pedagogul și-a făcut cam mulți dușmani. Chiar eu, care pînă acuma l-am mai apreciat mi-am schimbat părerea despre el. Imediat după acesată întîmplare am vrut să scriu în Jurnal, dar Haiuță se uita la mine. Cred că după întîmplarea asta va face tot posibilul să-mi controleze (ce-am scris) pe aici… (cum i-o fi obrazul). A trebuit să aștept un pic, apoi am scris. În seara asta, într-adevăr, a fost liniște. Am mai citit o dată la economie și gata cu învățătura pe ziua de azi. Înainte de a ne da drumul la dormitoare pedagogul a avut grijă să ne anunțe că ”prea ne-am luat-o-n cap”.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame