liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Hrițcu Savel

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 387  Luni 22 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (115).


Marți 14 iunie 1966. De fapt, o parte din cele scrise pentru ziua de ieri erau valabile pentru ziua de azi, dar fie… Rîzînd de aventura noastră pe la 5 am sosit la internat. Haiuță tocmai descuia dormitoarele. Cînd m-a văzut, a început să rîdă și-mi zice cu ironie în glas: ”Acu se vine la internat? Ați dormit bine astă noapte?”. Mie mi-a fost cam ciudă și i-am răspuns: ”Nu-i prea bună gluma dom pedagog!”. ”Ca să ai ce scrie în jurnal” mai completează el. Eu: ”Las dom pedagog că vă-ncondeiez eu; vă trag o critică…”. Am intrat în dormitoare, dar ce să mai dormim?; m-am spălat, i-am sculat și pe ceilalți apoi mi-am făcut restul de bagaje (plapoma, pătura albastră) și mi-am împachetat cele ce trebuie să le dau la magazie. Astă-noapte, Simeria a dormit și el cîteva ceasuri la soră-sa, iar la 5 era și el la internat. Toader a stat cu N. în același loc pînă la 4.30, apoi a venit și s-a culcat pe o masă în meditație. L-am trezit, apoi a venit și a mai tras un pui de somn în dormitor. Pe la 7 am predat cele două cearșafuri, cutia și pătura mea, cea arsă la mijloc, în locul celei bune. Apoi i-am dat lui Mircea bagajul pe care l-a dat la autobuz, mai tîrziu. I-am dat doi lei (ultimii bani) să-și ia niște pîine și 10 lei să-mi ia bilet pentru diseară la 5.30. La 1.30 am luat masa și-am plecat la școală. N-am mai avut ”timp” să mergem să luăm taxiul și să ne punem planul în aplicare.

La școală, ca-n ultima zi, fiecare discuta de vacanță, excursii iar alții de cîteva medii. În orice caz, problema învățăturii nu se mai punea. Am plătit cei 60 de lei la excursie. Data excursiei se va anunța prin telegramă.

Prima oră am avut limba română. Profesoara a primit flori și ne-a mai dat unele indicații pentru vacanță. Lia (într-un bilețel): ”Liviu, să-mi dai albumul să completez pe pagina aceea. De ce ești indispus?”. I-am dat albumul (în care ea a mai scris o serie de cîntece de muzică ușoară) și i-am explicat cauza indispoziției mele (aventura mea nocturnă). În restul orei am jucat șeptica cu ceilalți trei băieți sub ochii blînzi ai profesoarei care nu ne-a făcut observație. După părerea mea profesoara Scurtu este o profesoară foarte bună. Pe lîngă o pregătire excelentă are niște calități demne de admirat. Este foarte explicită la predare, severă la notare și nu se ocupă cu ”chichițe” ca alți profesori (adică să-și piardă vremea cu prostii ca: ”de ce n-ai panglică?”, ”ce-i cu frizura asta?”, ”unde ți-e uniforma?” ș.a.

La limba rusă am stat un timp în clasă, apoi am ieșit în fața școlii și am făcut o fotografie cu toată clasa plus cîțiva profesori (Zăicescu, Hrișcă, Dranca, Buculei și Diriginta Ruscior Ana. Aceștia au ținut în brațe buchete de flori. Nicu Bujdei – ”ginerele nostru”, cum l-a numit diriginta – a fost fotograful. Eu am stat în partea dreaptă, lîngă Lia, foarte apropiați unul de altul. Restul orei am stat cu diriginta în clasă. Lia mi-a înapoiat albumul și m-a rugat să nu-l mai dau la alte fete să copie cîntece. Despre cele scrise de Lia, pe pagina rezervată ei, vorbesc chiar cuvintele ei: ”Aceste rînduri vor rămîne o mică amintire în viața ta. Lia”. Iată care sînt acele cîteva rînduri:

Liviu

Din tot sufletul îți mulțumesc

Pentru amabilitatea ta

Și pentru faptul că mi-ai oferit

Albumul tău și… inimioara ta.

M-am bucurat nespus de mult

C-am avut prilej                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                să-ți scriu

Gîndurile mele pe hîrtie

De tine mai aproape-aș vrea să fiu.

Cu drag, Lia

M-am bucurat foarte mult cînd am văzut rîndurile de față…. În restul orei am mai jucat de cîteva ori șeptica…

În ora de dirigenție am plecat, cu clasa și cu profesoara de fizică Ciobanu în frunte, la uzină. Azi mi-am luat cu mine, la școală, numai Albumul și Jurnalul. Din motive lesne de înțeles le-am luat cu mine la uzină. Aici am vizitat cîteva hale în care era să rămînem fără auz din cauza zgomotului infernal. Cînd ne-a dus pe la transformatoare eu cu Gozec am dispărut. Am mers pe porțiunea de teren de lîngă ștrand și-am jucat fotbal și volei (în doi). Cînd a trecut clasa înapoi înspre școală, hop și noi în coloană!

Ora următoare am avut matematica, singura oră mai ca lumea care s-a făcut astăzi. I-a ascultat pe poți cei cărora nu le ieșea media. Lia i-a dat, din partea clasei, un frumos buchet de trandafiri. La urmă a ascultat-o și pe ea. I-a pus doi de 10 și i-a șters doiul, dîndu-i media cinci. Acesta era al patrulea obiect căzut. Acum mai are de scos la chimie. Mai are speranțe să-i dea media în Consiliu. Altfel rămîne… În această oră, Lucia mi-a trimis una dintre poeziile pe care mi le-a recitit în noaptea aceea, poezie compusă în urma ultimei furtuni care s-a abătut asupra orașului. Cu mare greu am descifrat-o și o trec aici, deoarece mi-a plăcut.

Furtună de vară

Te-ai liniștit sălbatecă natură/ Ți-ai potolit ieșirea de furie/ Și nu mai urli înzecit, scoțînd din gură/ Dezlănțuitul urlet de hurie// Era un iz de liniște eternă/ Și funigei pluteau deasupra noastră/ Naturo! Toate le priveai paternă/ Și pacea stăpînea pe zare-albastră// Fiindu-ți parcă ciudă pe pacea asta blîndă/ Invidiindu-ne pe noi că stăm în sînul ei/ Ai răbufnit deodată, c-un strigăt de osîndă/ Și ți-ai trimis pedeapsă, deasupră-ne nori grei// Dar te-ai convins, de-odată, că nu ne poți învinge/ Și te-ai retras înfrîntă, părîndu-ți parcă rău/ Hai! Bucură-te iară natură, nu mai plînge/ Împacă-te cu noi și rîzi, că nu e greu!”

Mi-a cerut să-i dau părerea mea, dar nu i-am mai scris: iar ar fi ieșit vorbe… Mi-a mai scris în Jurnal o poezie pe care, de asemenea, am găsit-o foarte bună (în ea se oglindește crezul ei literar).

Motto

Nu poți cînta/ De vocea nu ți-e plină/ Nu poți picta/ De n-ai în jur lumină// Și tot așa nici literare zămisliri/ Nicicînd nu vor ieși de sub condei/ Dacă puternice simțiri/ Nu stau alături de idei// Nici gîndul, deci, sili nu-l poți/ Să se îndrepte undeva/ Dacă, așa cum știm cu toți/ Nu ți-i acolo inima.”

Păcat că nu-și trimite aceste poezii la vreo publicație literară. Ar avea sigur succes. Eu unul mă simt obligat să le învăț pe de rost, și le voi învăța…

În ora de cor am stat în clasă și diriginta a făcut din această oră oră de dirigenție. Ne-a dat o sumedenie de sfaturi pentru vacanță și ne-a arătat o serie de fotografii de pe vremea cînd era dînsa elevă. Nu era urîtă băbuța. Ne-a spus să mai așteptăm cîteva minute și ora viitoare (care era de naturale). Am așteptat, apoi a venit și ne-a urat vacanță plăcută și …. gata! Încă un an am dat la spate! Parcă mă văd la anul ăsta în preajma examenului de maturitate. Chiar așa ne spunea și diriginta. Cînd mă uitam la ea mi-am adus aminte că tot așa a spus și cînd a venit în clasa 8-a, în prima zi de școală…

Se făcuse ora 1.15. Am mers cu Lia în parc. Nu știu de ce, cînd am adus vorba de fotografia făcută azi, a zis: ”Cînd o să fii tu om mare, căsătorit, și-o să vezi fotografia asta o să zici: Uite, cu moaca asta am discutat eu”. Mi-a părut rău de cele spuse de ea. Am stat în parc pe o bancă de pe aleea principală, în văzul lumii. În cazul în care voi vrea să-i scriu mi-a dat o adresă ”falsă” (a unui vecin, prin intermediul căruia primește scrisorile). Mă tem să nu fie o plasă. (Hrițcu Savel, Sat Bănești, Com. Fîntînele, Of. Poștal Liteni, raionul Fălticeni, regiunea Suceava). Am stat așa pînă la 2.15 (i-am spus să mai vină la 3). Am plecat la internat și am ajuns la 2.30. Țopa mi-a făcut un pic de scandal: ”Uni-ai fost, mă nibunuli?”. Eu: ”La școală, dom Țopa. Ce-s eu vinovat dacă ne-a ținut atîta?”. După ce-am mîncat am înșfăcat servieta și am mers în parc. M-am întîlnit cu Telucu, dar, făcîndu-se ora 3 m-am dus la locul stabilit. Aici m-am întîlnit (întîmplător) cu Toader și cu Costică Atănăsoae. Am umblat prin parc și m-am întîlnit și cu Gavril Magopăț. Am mîncat împreună niște cireșe, apoi, pe la 3.30 am zărit-o de departe pe Lia. A trecut și pe la Lucia, apoi s-a îndreptat spre parc. Am ajuns-o cînd s-a așezat pe-o bancă. Era într-o rochie verde, înflorată. Am stat aici pînă a venit și Lucia. Tustrei am înconjurat o dată parcul, apoi ne-am îndreptat spre cabinetul dentar, unde au ele treabă. Pe drum am discutat tot felul de fleacuri. Lucia a știut să țină tot timpul o discuție vie, să nu lîncezească. O! Dacă s-ar uni într-o singură făptură inteligența și calitățile Luciei cu frumusețea de zînă a Liei, ar ieși o făptură minunată, în fața căreia m-aș închina… Dar așa…

La dentist, în sala de așteptare, am stat pînă la 5, cînd au intrat ele înăuntru. În acest timp iar am avut mai multe discuții. Lucia mi-a spus că am nasul drept, ascuțit și că asta denotă un anumit caracter: încredere în sine, chiar îngîmfare. N-am fost de acord cu asta! Ce are comun nasul cu caracterul cuiva? Absolut nimic!

Cînd m-am trezit că-i 5, n-am mai avut timp să-mi iau rămas bun. I-am spus Liei că mă car și-am plecat. Servieta am găsit-o în parc la Gică Andrișan care mă aștepta cu cîțiva colegi. Mi-am luat rămas bun de la toți și pe la 5.20 eram în fața autobuzului. Aici trebuia să mă aștepte Mircea și să-mi dea biletul. Îl văd că iese din cursă (L.D. cursă = autobuz), vine la mine și-ncepe să-mi spună cum a dat la limba rusă și dacă vreau să stau pe mîine să-i mai arăt cîte ceva. Eu: ”Nu! Dă-mi biletul și plec acum acasă!”. Mircea: ”Păi… nu ți-am scos bilet; am cheltuit banii.”. Cînd am auzit de trebușoară asta m-am enervat, l-am batjocurit un pic (”Pe chestia asta ești un porcălan”), mi-am luat servieta și m-am învărtit prin oraș să găsesc bani de bilet. Da de unde să iau acum, în ultima zi? M-am întors, foarte grăbit, la autobuz. Mircea a crezut că am bani și că am venit să-mi scot bilet. Vine la mine: ”Dă banii să-ți scot eu bilet!”. L-am dat dracului și, foarte nervos, am trecut pe lîngă cursă, îndreptîndu-mă spre internat. În criza de nervi pe care-o aveam am luat o hotărîre ambițioasă: Să merg acasă pe jos! Zis și făcut! În loc s-o iau pe V.I. Lenin, am luat-o pe Calea Prieteniei, spre Dornești. Pe drum – mergeam destul de repede, cum îmi place mie – am socotit că fac un km în zece minute; deci 6 km pe oră. Cu viteza asta am mers cei 22 de kilometri. Cînd am ajuns în Dornești încă nu mă ajunsese oboseala. Aici cînta muzica la căminul cultural și totul mi-a reamintit de Grămești. În general, satele se aseamănă destul de mult între ele, în special prin atmosefera care domnește în ele. Dincolo de Dornești am luat-o pe un drum de țară care tăia în două un lan de grîu înalt, frumos și cu mirosul lui specific. Am trecut apoi prin Bălcăuți. Cînd am ieșit din Bălcăuți era 8 fără 10. De aici, după tabla indicatoare mai erau 6 km pînă la Grămești. Deci la 9 fără 10 minute voi fi acasă! Bucurîndu-mă la gîndul ăsta, am pornit-o cu forțe noi și nici nu m-am oprit să beau apă. Cînd am trecut de Gropeni soarele a apus. Silind mereu am intrat în Minigeni, apoi în Grămești. Am luat-o peste dealul Cudrina și… la 9 fără 10 am intrat, prin spatele grădinii, în ogradă.

I-am explicat mamei motivul sosirii mele atît de neașteptate și m-am așezat pe-o bancă. Abia atunci mi-am simțit piciorele de plumb și o durere mare mi le străbătea. Pe lîngă toate mi-am făcut la piciorul stîng niște bătături de toată frumusețea. Seara, după ce m-am odihnit un pic, am ieșit să inspectez grădina și să văd ce transformări s-au mai petrecut primăvara aceasta. În spatele casei sînt carofi. Dincolo de grajd sînt popușoi. În fața bucătăriei doi butuci de vie se aburcă și anunță că vor face un umbrar minunat. Merii n-au deloc mere. Perii și prunii însă sînt încărcați de fructe. Vișinii au și ei, dar mai puțin. În fața casei este o florărie; două tufe de bujori, apoi alte flori. Pînă la gard e semănată iarbă. Cei trei brăduți din fața casei parcă au mai crescut. Lîngă malul din spatele casei, tata a plantat niște lilieci. Lîngă gardul dinspre tanti (Lucreția Marian) sînt tufe de trandafir. Muț s-a făcut un cîine rău care păzește bine.

În casă au avut loc discuțiile despre învățătură la care mă și așteptam. Tata mi-a spus că încep să calc pe urmele lui Mircea.

După ce-am făcut o baie generală, care mi-a prins foarte bine, am mîncat și m-am culcat în bucătărie. Acasă am găsit o vedere de la Sandu. Mă roagă să-i scriu. M-am culcat pe la vreo 10.30.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame