liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Gigi Becali

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 518. Sâmbătă 2 iunie 2018. Dosarul scriitorilor securiști, nesecuriști și antisecuriști: Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi (19)


Cezar Ivănescu – român/ machedon/ armân/ aromân/ grec?

Din seria documentelor prezentate (selectiv) în cartea semnată de Ioana Diaconescu reține atenția cel referitor la scoaterea de sub urmărirea informativă a poetului Cezar Ivănescu în anul 1983, după opt ani de supraveghere informativă. Evident, apare întrebarea: s-a ”cumințit” Ivănescu? A trecut (din nou) în tabăra delatorilor în schimbul promisiunii de a fi publicat și sprijinit pentru obținerea premiului Nobel? Sau poate supravegherea informativă nu a fost decât cea care asigura buna cunoaștere a oricărui colaborator al Securității? Nu am un răspuns la aceste întrebări, dar devoalările în cascadă despre scriitorii-delatori permit plasarea ipotetică în orice situație a aproape oricărui scriitor. Mulți preopinenți au considerat că era mai bine să nu se fi deschis această cutie a Pandorei, plină de miasme și care a generat mai multe suspiciuni decât înainte de deschidere. Părerea mea este că starea de permanentă suspiciune față de aproape orice personalitate vizibilă a regimului trecut trebuie stopată prin publicarea INTEGRALĂ, pe internet, a tuturor documentelor existente în arhive. Lipsa oricăror documente pentru anii 1987-1989 este greu de explicat numai prin arderea unor documente în cele două (celebre) gropi de gunoi.

Locotenentul major de securitate Theodor Răpan scria, într-o Notă din 1984: ”… Cezar Ivănescu nu e român, e grec și grecul e logic ca Esop.” (p. 235). O asemenea scoatere a poetului în afara ethosului (pur?) românesc (dar și în afara emoționalului poetic, înlocuit brusc cu raționalul esopian) merită studiată mai atent. (Autoarea, I.D. nu comentează deloc acest aspect). Cu ajutorul lui Mr. Google am aflat că mama lui Cezar Ivănescu, Xantipa Naum (căsătorită Ivănescu) era ”dotată cu temperament și cu o personalitate puternică”. Sub aspectul originilor, ”Xantipa avea ca loc de naștere orășelul Korcea din estul Albaniei, nu departe de Ohrid, locul de proveniență al unei alte ramuri a familii Naum, tot aromâni, cea a poetului Gellu Naum. La Korcea, Cezar Ivanescu a ținut neapărat să ajungă, împlinind o promisiune făcută mamei sale, în toamna anului 1973, în cadrul unei delegații a Uniunii Scriitorilor din Romania (din care a mai făcut parte prozatorul Augustin Buzura), în răstimp de aproape trei săptămîni. …. Cezar Ivănescu, într-un interviu, a spus: ”bunicii din partea mamei aveau sînge grecesc și albanez, după opinia lor, de aceea studiaseră la școli grecești și albaneze. În momentul în care au venit în România, ca arendași, nu știau limba română. Buni­ca mea dinspre mamă, de exemplu, nu știa deloc și nici mama nu cunoștea bine limba română. În casă, vorbeau albaneza și greaca”.  (cf http://www.alar.ro/n96/literatura-c734/cezar_ivanescu_sau_poezia_ca_oculta_prezenta_a_mortii-s1383.html). Așadar, afirmația securistului avea ceva acoperire în fapte reale, respectiv în declarații ale însuși ”împricinatului”. De fapt, Cezar Ivănescu avea o ascendență aromână sau macedoromână. După cum se poate vedea mai jos (din textul din Wikipedia) identificarea macedoromânilor/ aromânilor cu grecii (cum a făcut securistul Theodor Răpan) înseamnă recunoașterea de către statul român (din acea vreme) a poziției oficiale a statului grec care considera aromânii ca fiind etnici greci. Nu sunt adeptul rasismelor, etnocentrismelor, ierarhizărilor pe criterii etnice și alte bazaconii inventate în scopuri de dominare/ supraviețuire, dar nu putem eluda complet unele trăsături fiziologice și cultural-morale ce derivă dintr-o modalitate contextuală de a exista a unor comunități umane bine definite. Interesant de știut este faptul că aromânii (unii dintre ei doar dintr-un părinte aromân, de regulă mama) au ocupat locuri de frunte în cultura română, lista care-i cuprinde fiind una foarte-foarte lungă. De la Nicolae Milescu – Spătaru, Emanoil Gojdu, Mihai Viteazu, George Călinescu, I.L. Caragiale, Constantin Noica, Lucian Blaga, Camil Ressu, Andrei Șaguna, Nicolae Iorga, Toma Caragiu și sora sa Matilda Caragiu, Ion Caramitru, Ion Coja, Neagu Djuvara, Cristian Teodorescu (cel de la Cațavencii) și până la excelențele lor sportive Gică Hagi și Simona Halep și la omul de afaceri Gigi Becali – toate aceste nume fruntașe în cultura românilor au drept numitor comun dârzenia, radicalismul și dorința de a fi în vârful ierarhiilor (intelectuale, economice, sportive etc.), trăsături parcă mai prezente la aromâni decât la românii din alte zone etno-culturale. Cu mici excepții, acum, aromânii din România se consideră etnici români și sunt, de regulă, foarte patrioți și promotori ai excelenței în domeniile în care activează. Aromânul român (sau românul aromân) Cristian Teodoresu de la Cațavencii scrie, la rubrica Futilități literare, un articol intitulat ”Ce sînt, de fapt, armânii?” (Cațavencii, nr 22 din 6-12 iunie 2018, p. 23). Profesoara sa de dialectologie, Matilda Caragiu, foarte interesată de genealogia aromânilor i-a demonstrat tânărului student Cristian Teodorescu, în 1986, că el este aromân și a susținut că aromâna este un dialect al românei. După 1989 însă, dna Matilda Caragiu a ajuns la o altă concluzie: aromânii sunt o minoritate națională, au o limbă proprie, diferită de română și au nevoie de grup parlamentar distinct. Iată până unde poate duce radicalismul și dorința aromânilor de a fi în fruntea trebilor! Ion Caramitru a negat vehement teoria (interesată) a dnei Caragiu și lucrurile au rămas cum au fost: aromâna este un dialect al limbii române. În concluzie, ”grecul” Cezar Ivănescu era pe jumătate un aromân (machedon sau macedo-român) care și-a prețuit originile greco-albaneze, dar a fost un vârf al poeziei românești, din păcate insuficient cunoscut și prețuit (poate și datorită atitudinilor sale dure, intransigente, radicale). Sinonimia aromân = machedon este astfel explicată de Wikipedia: ”Aromânii (numiți în România și „‘români macedoneni”, macedoromâni, macedoneni latini, macedono-vlahi[6] sau, mai popular, machedoni)[7] sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. În Grecia, în mediul academic oficial sunt considerați pe nedrept „greci antici latinizați”, adică parte a poporului grec. Numărul lor este greu de estimat, fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți aromâni nu mai vorbesc limba aromână, astfel că estimațiile variază de la 100.000 [8] pana la 250.000 [9]. Ei nu trebuie confundați cu „macedonenii”, care sunt locuitorii regiunii istorice Macedonia în sensul larg (fie ei greci, slavo-macedoneni sau alții), sau cetățenii Republicii Macedonia în sensul mai restrâns al cuvântului.” (cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arom%C3%A2ni).  După cum se poate vedea/ citi, Wiki afirmă că ar exista o limbă aromână și nu un dialect al limbii române, numit aromână. În România zilelor noastre există o Societate Macedo-Română (cu sediul în București) și care se preocupă, recent, pentru a face cunoscută, prin film, ”Lupta aromânilor pentru supraviețuire” (vezi http://scmr.ro).  Nu închei aceste false dileme etno-lingvistice fără a aminti insistența cu care Dan Alexe (despre care am scris pe acest blog) face paralele și conexiuni lingvistice puternice între albaneză și română.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Mutaţii ideologico-politice majore ale mutanţilor partidici minori din mioriticul meleag


O scrisoare găsită la 1 aprilie 2013

Mutaţii ideologico-politice majore ale mutanţilor partidici minori din mioriticul meleag

Istorie recentă. Beatificaţi de atâta putere delegată şi propagată direct de şi dinspre popor, politicaştrii manolici români aflați temporar la conducerea țării își propun să reconstruiască și să redefinească molohul uselist. Ei vor să unifice monopolul naţionalismului (de la național-liberali – PNL) cu monopolul socialismului (de la social-democraţi – PSD) și cu monopolul conservării trecutului naționalist-socialist ceaușist (de la PC). Noua construcţie politico-manolică stângace va consfinţi şi va proba irefutabil sorgintea şi esenţa bolşevică a feseniştilor comunişti postdecembrişti români cu faţadă umană care populează azi toate partidele patriei.  Se pregătește, astfel, revenirea la partidul-patrie (sau partidul-popor) care a mai fost în România cu aproape un sfert de secol în urmă (PCR). Acesta a fost desfiinţat printr-o eroare dintr-o voită greşeală comisă de cel mai longeviv preşedinte român postdecembrist, oltenițeanul care a blagoslovit execuția național-comunistului N.C., oltean din Scornicești, cu acuza gravă că ”a încălcat mărețele idealuri ale socialismului și comunismului”.

Motivaţie. Deoarece mai multe oligopuluri nu înseamnă un monopol, gânditorii ideologici din primele trei partide cel mai iubite de electorii români veseli şi amanţi de consensuri unanime au hotărât azi, 1 aprilie 2013, să contopească cele două chintesenţe ideologice (naţionalismul şi socialismul) într-una singură, naţional-socialistă. Unirea – deziderat istoric milenar al tuturor românilor din Dacia – se va produce la nivel de esenţa a cincea ideologică, ştiut fiind că esenţele tari se păstrează în sticluţe mici și se consumă in Crescento. Noul născut va fi botezat de cei trei Naşi care uselesc 70 la sută dintre voinţele noastre cele mai populare.

Minuta ședinței de constituire. Primul Naş (Viorel) a zis: eu propun ca uselimea românească, majoritar socialistă, să se numească național-socialistă, noul prunc fiind menit a se numi Partidul Național Socialist Român. Motivaţie: primul cuvânt din denumirea unui partid devoalează adevărata esenţă a acelei organizaţii. Aşadar, partidul numit Social Democrat pune socialismul pe primul loc între priorităţi. Al doilea Naş (în ordinea micimii) (Crinel) a zis: eu propun ca noua amestecătură uselistă, mult și înalt naţionalistă, să se denumească Partidul Naţional Socialist Român. Motivaţie: primul cuvânt din denumirea unui partid devoalează adevărata esenţă a acelei organizaţii. Aşadar, partidul Naţional Liberal pune naţionalismul pe primul loc între priorităţi. Al treilea Naş (Felix cel Ferice) a zis: eu propun ca amalgamul naţional-socialist să nu mai fie contaminat de alte cuvinte, noi conservatorii români rezervându-ne rolul de conservant al noului ghiveci politic rezultat prin reîncălzirea la foc mic a partidului unic care a mai fost. Motivaţie: primul cuvânt din denumirea unui partid devoalează adevărata esenţă a acelei organizaţii. Aşadar, partidul Conservator pune pe primul loc între priorităţi conservarea partidului care a fost înainte de tămbălăul din decembrie (PCR) şi care va mai fi pentru încă multă vreme (partidul și tămbălăul). Consider că numele de Partidul Naţional-Socialist este unul foarte potrivit pentru aceste vremuri foarte tulburi şi foarte interbelice. Mai ales că numele acesta are un înaintaş  european admirabil, care a jucat – tot  pe partea stângă – la echipa Nibelungilor saxoni. Din păcate, naşul lor – cel cu mustața pătrată – a întinat măreţele idealuri ale naţional-socialismului, drept pentru care frații și urmaşii lor ideologici răsăriteni au fost nevoiţi sa-şi schimbe numele, zicându-şi – simplu și firesc – comunişti. În concluzie, eu fiind Naşul cel mai matur şi mai conservator dintre voi, voi vota cum am propus eu. Ca să nu mai fie discuţii! În încheiere, vă rog să se consemneze în minută că partidul nostru național-socialist nu va fi pe deplin victorios fără vadimiştii lui Tudor şi fără gigeii lui Becali. Să ne gândim și la diaconescianul Partid al Poporului la modul cel mai serios. Dacă nu-l luăm noi, se va topi în partidul Mișcarea populară.  Va trebui sa-i convocaţi și pe ei, de urgenţă, pentru a serba, cu toţii împreună, naşterea celui mai mare partid din întreaga istorie a dacilor, un partid mai mare decât întregul din care face parte. Sigla partidului nostru național-socialist va trebui să renunțe la însemnele binecunoscute, respectiv la trandafirii roșii socialiști (PSD), la săgeata galbenă național-liberală agresiv îndreptată înspre dreapta și împotriva Dreptei (PNL) și la balanța albastră conservatoare (PC), deși tare ne-ar fi plăcut ca lumea să confunde culorile alianței noastre cu cele ale tricolorului românesc. Prin urmare, propun ca sigla național-socialiștilor români să fie o balanță albastră dezechilibrată, cu o Viorea roș-violetă în talgerul ascendent și cu un Crin galben ofilit în talgerul descendent. Prin apelul la două flori binecunoscute sperăm să atragem în partidul unic și pe verzii ecologiști dar și pe maghiarii români cu al lor nufăr imaculat. Poporul român, în imensa sa înțelepciune, va putea supranumi național-socialismul românesc drept Partida Florilor (viorea, crin, nufăr etc.) cu posibilitatea ca și alte flori îndrăgite de românii verzi să intre în această partidă etno-botanico-ideologică.

Aceasta este minuta şedinţei constitutive a celui mai mare partid românesc – Partidul Naţional-Socialist, minută semnată de cei trei năşei-ciobănei care pasc/ păstoresc trei turme de miei (mioare & cârlani). Orice asemănare cu nazional-socialismul german (nazism) nu este deloc întâmplătoare, mica deosebire ţinând doar de specificul naţional al limbii germane. Semnatarii se angajează să nu recunoască în veci şi-n pururi această evidentă asemănare, conform modelului: „Himler zice: nu-s fascist, Goebles zice: nu-s nazist, iar din groapă, suflet trist, Hitler zice: nu sunt hitlerist!”.

Minută încheiată azi, 1 aprilie 2013.

P:S 1: Apropo, n-ar fi bine ca ziua aceasta, de 1 aprilie,  să fie, de azi încolo, Ziua naţional-socialistă a poporului român veşnic vesel şi ferice?

P.S. 2: Din cauza diferențelor de fus orar acest articol va apărea pe blogul www.liviudrugus.ro la data de 31 martie 2013.

P.S. 3: Nume care nu s-au scris dar care au un cuvânt greu de spus în viitorul politic al național-socialismului românesc: Ion Iliescu, Victor Viorel Ponta, George Crin Laurențiu Antonescu, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Vadim Tudor, Gigi Becali, Kelemen Hunor.

P.S. 4: Acest pamflet nu vine dintr-o stare de vis, ci previne un posibil coșmar.

Pentru conformitate: Liviu Drugus