liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Georges Hostelet

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 242. Miercuri 30 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (9)


Dacă ar fi să ordonez importanța/ succesiunea termenilor care compun cele trei variante ale titlului acestui calup de episoade destinate activității umane cu rost, atunci pe primul plan ar trebui să avem o înțelegere bună/ corectă/ completă a conceptului de acțiune/ activitate/ muncă/ efort. Nu întâmplător, dată fiind importanța crucială a acestei dimensiuni umane, în jurul ei s-au construit multe teorii/ filosofii/ sociologii/ economii politice/ etici/ sisteme social-politice/ ideologii și chiar religii. În funcție de poziționarea asupra acțiunii umane au rezultat sisteme economice (aparent) diferite (am spus că sunt aparent diferite deoarece așa numitul socialism bolșevic s-a transformat rapid într-un capitalism monopolist (de stat), într-un sistem care nu putea funcționa decât în regim de dictatură. Pe tema acțiunii au scris anticii (Aristotel îndeosebi) apoi modernii și în final postmodernii. Modernitatea a culminat prin apariția teoriei generale a acțiunii umane (Praxeologia) (vezi: http://mises.ro/45/) deși Praxeologia pretinde a fi doar teoria acținii EFICIENTE, nu a oricărei acțiuni. Teoreticianul cel mai cunoscut al acestei școli de gândire a fost evreul austriac (venit din Galiția) Ludwig von Mises (1881-1973) ajuns în SUA în 1940, unde a devenit profesor de economie la Universitatea din New York. Era perioada programului președintelui F.D. Roosevelt, „The New Deal„. Von Mises a căzut în dizgrație academică publicând cartea „Human Action” (Acțiunea umană), carte apărută în 1949, în care sublinia, printre altele, relația dintre politica monetară și inflație, condamnând intervenția statului în economie, pledând pentru piața liberă. În această lucrare, el susține că socialismul preconizat de Roosevelt e sortit eșecului. „Numai consumatorul determină ce trebuie produs, la ce nivel de calitate și în ce cantitate. Patronii capitaliști își pot conserva și dezvolta averea numai dacă pot să răspundă cerințelor cumpărătorilor”, susținea Mises. Dar, Mises a avut precursori importanți, printre care ar trebui menționat belgianul Georges Hostelet, citat de Kotarbinski în lucrarea sa ”Tratat despre lucrul bine făcut”: ”A acționa – sau cel puțin a acționa deliberat – înseamnă a schimba realitatea într-un chip mai mult sau mai puțin conștient; înseamnă a tinde către un anumit scop, în condiții date, cu ajutorul unor mijloace adecvate, pentru a ajunge la condiții corespunzând scopului urmărit; înseamnă a introduce în realitate factori care au drept consecință trecerea de la un ansamblu de condiții inițiale care trebuie definite, la un anumit ansamblu de condiții finale. De aceea, acțiunea pe care urmează s-o efectuăm trebuie definită din trei puncte de vedere: 1) stabilirea scopului urmărit; 2) determinarea condițiilor calității; 3) determinarea unor mijloace adaptate atît scopului urmărit cît și realității existente. Nu există dorință deliberată  care să nu conțină dorința de a cunoaște ceva real și de a inventa mijlocele necesare. Scopul, condițiile și mijloacele, iată trei elemente ale activității practice, dealtfel ca și ale celei științifice” (Extras din articolul ”Apercu sur les positions de problemes de l action, în: Revue Philosphique, t. 113, Paris, 1932, p. 249; Apud, Kotarbinski, op. cit., p. 37).  Consider utilă și instructivă prezentarea făcută teoriei generale a comportamentului/ acțiunii umane la adresa: http://suhaci.com/teoria-valorii-aplicata-economie-si-actiunii-umane-general/ .

Dacă Ludvig von Mises este numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii umane în planul economicului, atunci Talcott Parsons poate fi considerat numărul 1 în materie de Teorie a acțiunii uamne în planul socialului. Toate sunt, până la urmă, circumscrise – explicit sau implicit – trinomului ”Scop-Mijloc-Adecvare Scop/Mijloc”. Esența teoriei acțiunii umane este una axiologică, deoarece a acționa înseamnă a alege (o alternativă de acțiune din mai multe posibile), iar alegerea este intim legată de valoare. Despre o nouă viziune axiologică – în episodul următor.

Liviu Druguș   Pe mâine!

Anunțuri

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 238. Sâmbătă 26 august 2017. Înțelepciunea acțiunii eficiente/ Eficiența acțiunii înțelepte/ Acțiunea umană înțelept eficientă. (5)


Motto:  „Cand  ești  mort,  nu  știi  asta – dar îi afectează pe ceilalți. La  fel  și  când  ești prost.” (Philippe Geluk)

Prezentarea cărții lui Tadeusz KotarbinskiTratat despre lucrul bine făcut” este semnată de traducătorul însuși (Ihor Lemnij) și are ca titlu ”Înțelepciunea acțiunii eficiente”, titlu pe care l-am împrumutat și eu pentru acest calup de episoade dedicate înțelepțirii oamenilor. Caracterizarea generală făcută de traducătorul-prefațator al cărții savantului polon(ez) este una care chiar trezește interesul cititorului: ”Această este o carte de înțelepciune” (p. 5). Evident, T.K. este un iubitor de înțelepciune (philo-sophos), un iubitor de cuvinte (philo-logos) și un iubitor de oameni în adevăratul sens al cuvântului (philo-antropos). Fost profesor de filosofie și autor al unui curs de logică (scris la 74 de ani), T.K. este un reprezentant al neoenciclopedismului de esență postmodernă, studiind filologia, filosofia, matematica și fizica dar scriind pe teme de praxeologie, management și economie (domeniile mele de cercetare și profesare timp de peste patru decenii). Pe la sfârșitul perioadei ceaușiste, renumitul chimist ieșean Cristofor Simionescu afirma că ”o știință atinge apogeul doar atunci când ajunge să facă filosofia domeniului său”. Mi-am însușit această afirmație punând-o în practică avant la lettre. De fapt, economia politică era filosofie economică, iar managementul era filosofia lucrului bine făcut. La un curs introductiv de management, ținut în fața masteranzilor de diverse specializări, prezentând conținutul cursului, respectiv Metodologia Scop Mijloc (ca teorie a acțiunii umane eficiente), aud, din prima bancă, unde se instalaseră trei ingineri, un comentariu șoptit: ”uăi, da aiasta-i filosofie! Hai sî ni cărăm!”. Cred că am primit, atunci, cea mai înaltă, sinceră și caldă apreciere la adresa cursului meu: el țintea apogeul, adică filosofarea domeniului.

Câteva cuvinte (eventual câteva episoade) despre cartea lui Kotarbinski se impun: este o carte a unui savant prob și realist, a unui filosof iubitor de oameni și a unui critic subtil al bazelor marxism-leninismului (propunerea sa de a se renunța la considerarea muncilor industriale și agricole drept singurele productive și demne de salarizări mari era scandaloasă pentru anii 60 ai secolului trecut). Probitatea savantului provine din negarea atribuirii către persoana sa a statutului de fondator al praxeologiei (încă mai citim și pe la noi asemenea afirmații). El atribuie acest merit de fondator (și creator al termenului de ”praxeologie”) francezului Alfred Espinas de la Universitatea din Bordeaux care a publicat în Revue Philosophique din Paris, în 1890, articolul ”Technologie generale”. (Dacă în loc de Metodologia Scop Mijloc mi-aș fi intitulat teoria mea ”tehnologie generală” atunci cei trei ingineri masteranzi ar fi aflat că filosofia pe care o predam chiar îi privea și pe ei…). Scria Espinas: ”Arta este mai degrabă un ansamblu de reguli statornicite decît o colecție de inițiative gîndite (…). Nu avem în vedere artele frumoase, ci pe cele practice. Cuvântul ”practică” sugerează termenul de ”praxeologie” pentru a desemna știința despre faptele de acest gen examinate în ansamblul lor, știința despre formele și principiile cele mai generale de acțiune în universul ființelor vii” (apud T.K. op. cit., p. 435). Promotori indirecți ai praxeologiei sunt considerați și H. Fayol (Franța, 1916) și F. Taylor (SUA, 1898). În ordine istorică, alți contributori de frunte la edificarea praxeologiei ca teorie generală a acțiunii umane eficiente este, în viziunea lui T.K. ucraineanul Eugeniusz Slucki (1880-1948), un discipol autodeclarat al lui Edmund Husserl și Bertrand Russel, dar și al geometrului David Hilbert. Al treilea mare contributor la promovarea praxeologiei este rusul A. Bogdanov (1873-1928), cel care propune o nouă denumire domeniului: Tectologie. (un fel de teorie a sistemelor, numită de T.K. teoria evenimentelor). În fine, un al patrulea nume de mare interes pentru întemeierea și dezvoltarea praxeologiei este francezul Georges Hostelet (1875-1960). Contribuția sa este datată 1928. Mă voi opri puțin asupra contribuției lui G.H. deoarece el este un precursor al Metodologiei Scop Mijloc, în sensul că el descrie acțiunea umană în termeni de scopuri și mijloace. Iată cum descrie Kotarbinski contribuția lui Hostelet: ”După părerea lui Hostelet, sîntem înclinați să tratăm cu ușurință condițiile de aplicare a mijloacelor la scopuri, acceptînd indicații formulate într-un mod foarte general, ca și cum un mijloc ar fi putea fi utilizat cu succes oricînd și oriunde. Mai departe, avînd un anumit scop, ne concentrăm toată grija asupra alegerii mijloacelor corespunzătoare și neglijăm nevoia de a ne asigura ca mijloacele să nu producă efecte secundare negative, care pun sub semnul întrebării valoarea întregii acțiuni.” (p. 447). Interesant este că Hostelet nu consideră teoria sa ca fiind praxeologie… Dacă aș fi fost contemporan cu el i-aș fi propus denumirea de Metodologia Scop Mijloc, și sunt sigur că ar fi acceptat-o… Sau cel puțin aș fi avut un interlocutor interesa(n)t.

Traducerea în limba română a cărții lui Kotarbinski s-a făcut după ediția a V-a. Nu știu dacă edițiile anterioare au arătat altfel decât aceasta, dar este frapant pentru mine că T.K. nu amintește nici măcar în treacăt sau la modul critic Școala austriacă de economie (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_austriac%C4%83_de_economie) una care a pus la baza gândirii sale economice praxeologia. Epoca de aur a acestei școli a fost între anii 1880 și 1927. Or, în 1927 T.K. avea 41 de ani, fiind în plină afirmare și formare. Faptul că a dat întâietate unor cercetători ucraineni, ruși și polonezi (cu toții din țări cu regimuri socialiste la ora când a fost elaborat !”Tratatul…”) ar putea fi o explicație de natură conjuncturală. Dar o explicație serioasă și certă cu privire la ignorarea (scandaloasă, zic eu) a Școlii de la Viena (o dușmană neîmpăcată a planificării centralizate) încă nu am găsit. Totodată, cred că este inacceptabilă ignorarea de către Murray Rothbard a adevăratelor origini ale praxeologiei: ”Praxeologia este metodologia distinctivă a Școlii austriece. Termenul a fost aplicat pentru prima dată metodei austriece de Ludwig von Mises, care a fost nu numai arhitectul și inițiatorul principal al acestei metodologii, ci și economistul care a utilizat-o în modul cel mai reușit în construcția teoriei economice” (Murray Rothbard, Praxeologie: metodologia Școlii austriece”, în: ”Acțiunea umană. Perspectiva Școlii austriece: Rothbard și  praxeologia”, Ed Institutul European, Iași, 2011, p. 25).

Ca unul care am citit, în anii 70-80 atât ”Tratatul” lui Kotarbinski cât și ”Socialism” a lui von Mises, pot spune că am avut suficiente motive și surse pentru a întemeia Metodologia Scop – Mijloc distinctă de ambele abordări amintite. Ceea ce unea cele două abordări, și pe acestea cu MSM era acțiunea umană ca fapt central și de interes maxim pentru orice construcție teoretică cu consecințe practice imediate. De asemenea, în toate cele trei abordări, Marx a fost cel puțin criticat în unele dintre tezele sale fundamentale (TK îl critica pentru că a segmentat/ separat munca industrială a clasei muncitoare de celelalte munci, la fel de utile; Școala austriacă l-a criticat pentru ideea conducerii planificate de la centru a tuturor activităților; iar eu am pus sub semnul întrebării determinismul istoric și cauzal).

Liviu Druguș

Pe mâine!