liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: George Cristian Maior

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (7)


 

Motto 1: Invita Dl Maior mediul academic sa cerceteze domeniul serviciilor secrete, dar cred ca invitatia este doar una formala, pentru ca in practica nimeni nu are acces la informatii si documente, daca nu este parte integranta a SRI-ului. Sigur ca putem discuta despre „obiectivitatea’ si scopul unor asemenea lucrari. A fi angajat in cadrul SRI si a scrie despre SRI mi se pare ca seamana cu situatia in care ai fi Hitler si ai scrie despre nazism, a fi Ponta si ai scrie despre guvernarea Ponta, ai fi ministrul sanatatii si ai scrie despre reforma in sanatate etc. Din astfel de scrieri putem obtine, cred, cel mult o viziune oficiala, subiectiva asupra problemelor discutate”.                                                                                                                                                                  

Elena Dragomir, istoric, 8 septembrie 2013

 Motto 2 :  In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme

Dragoș Ciuparu, august 2013

Motto 3:După un lung travaliu, care a însemnat și perioada sa de analiză, știința parcurge acum, sub ochii noștri, trecerea la o viziune de sinteză”.

Pierre de Latil, Franța, 1956

 

Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)

 

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/

Vezi partea a treia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/01/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-3/

Vezi partea a patra a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/03/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-4/

Vezi partea a cincea a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/13/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-5/

Vezi partea a șasea a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/22/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-6/

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro

Capitolul 2 Schimbarea în intelligence

Referitor la lucrările care abordează schimbarea în serviciile de informații din România, autorul cărții ”Analiza de intelligence” precizează că acestea sunt ”destul de puține (predomină cele care abordează activitatea de intelligence din perspectivă istorică” (p. 50). Din păcate, nu se face nicio trimitere la vreuna. În schimb, autorul declară că a fost mai interesat de lucrările care au studiat schimbarea acestor servicii în contexte politico-sociale românești: Radu Timofte (2004) și George Cristian Maior (2012).  Consider că măcar un număr de idei/ principii/ propuneri sau concluzii ale acestor doi autori ar fi fost necesar să fie menționate în carte.

Primul aspect avut în vedere este cel instituțional-organizațional, dar privit prin ochii unor specialiști străini: Rosabeth Moss Kanter (2006), Kurt Lewin (1935), Harrison & Shirom (1999), Cameron & Quinn (2005), Cummings & Woley (1993), Tom Peters (2004), Nadler & Tushman (1989).

Referitor la schimbarea instituțională din cadrul SRI autorul alocă mai puțin de jumătate de pagină, totul fiind sintetizat în următoarea caracterizare: ”În ceea ce privește SRI, schimbările operate (și cele aflate în curs de implementare) au fost mai degrabă incrementale (în absența unei reforme a cadrului normativ), proactive (s-a încercat schimbarea în funcție de evoluțiile previzibile ale mediului de securitate), planificate și neparticipative” (p. 58). ”În cadrul SRI, procesul de schimbare a debutat printr-o strategie sus-jos, ulterior fiind stimulat dialogul la nivelul unor echipe ale schimbării în care au fost reprezentate toate INT-urile și palierele manageriale. Acestea au produs modificări și îmbunătățiri ale procesului de schimbare (fiind asimilabile strategiei jos-sus), iar multe din propunerile de realizare a schimbării au fost experimentate prin proiecte-pilot și, abia ulterior ajustării și validării rezultatelor, au fost extinse la nivel instituțional” (p. 58-59). Nu cred că un cititor care ar fi fost chiar interesat să afle în ce a constat schimbarea din cadrul SRI poate să se declare mulțumit cu ce a aflat din aceste descrieri extrem de generale. Sub acest aspect, marcarea tranziției dinspre Securitate înspre Intelligence nu este făcută deloc. Mai mult chiar, stilul eliptic, generalist și fără nicio exemplificare concretă cu referire la obiectivele, modalitățile concrete, rezultatele obținute și evaluarea acestora face o trimitere mai mult înspre cultura secretului și a limbajului de lemn – specifice culturii organizaționale anterioare.

Un subcapitol special este alocat de autor Managementului schimbării (pp. 59-67). Presupun că nu numai eu așteptam de la acest subcapitol o aplicație practică, un studiu de caz prin care să se probeze afirmația că autorul s-a preocupat îndeosebi de ”modalitățile de coordonare a schimbării” (p. 59). Aș fi dorit și aici o delimitare conceptuală, mai exact o definiție (dintre sutele care circulă în literatură) a managementului în general și a managementului schimbării în special. Nu există așa ceva, ci se recurge, din nou, la citarea unor surse din literatura străină: John Kotter & Holger Rathgeber (2008), Peter Drucker (1993), Carnall C.A. (!990).  Ca o contribuție proprie autorul vine cu descrierea coordonării procesului de schimbare din cadrul SRI, pe nu mai mult de … șase rânduri: ”În ceea ce privește schimbarea SRI, procesul a debutat cu o amplă diagnoză organizațională care a identificat problemele-cheie care trebuiau soluționate. În fundamentarea proceselor de schimbare – care au vizat reorganizări și schimbări de personal – s-au realizat sociograme, iar problemele cheie ale schimbării au fost dezbătute în task-force-uri” (p. 62). După lectura acestor rânduri cititorul este pe deplin edificat cu privire la rezultatele diagnozei cu privire la starea de fapt din SRI, la ce aspecte-cheie au fost vizate în procesul schimbării și care au fost rezultatele dezbaterilor din task force – uri. Nici măcar perioada în care se presupune că au avut loc aceste evenimente majore din viața instituției nu este dezvăluită publicului cititor, fapt care vorbește de la sine despre o ne-schimbare în SRI. Subcapitolul se încheie cu (inevitabilele?) trimiteri la ce cred unii și alții despre managementul schimbării în general, fără a afla ce anume s-a schimbat și cum anume s-a efectuat acea schimbare.

Un alt subcapitol care ar putea veni cu un plus de concretețe este despre ”Necesitatea și implicațiile schimbării în intelligence” (pp. 67-77).  Aici aspectele sunt mai direct legate de mediul de intelligence, cu trimiteri, din nou, la literatura americană și la contextul mondial nou de după 2001, dar și la doi autori români: Ionel Nițu (2010) și George Cristian Maior  (2010). Desigur, factorii care au determinat necesitatea schimbării în SRI sunt trecuți sub tăcere, problema cauzalității schimbării fiind tratată la nivelul realităților mondiale, nicidecum a celor naționale în contextul celor mondiale. Cât despre consecințele acestor factori asupra sistemelor de securitate, acestea sunt tot din categoria celor globale, cu un mic exemplu referitor la România: ”Aici se cuvine să trag un semnal de alarmă: astfel …niciuna dintre agențiile de intelligence din țara noastră nefiind dispusă să facă pași în direcția asigurării unei compatibilități procedurale” (p. 76).

Înainte de a ajunge la concluzii, se mai alocă opt pagini de carte abordărilor cu privire la modalitățile de realizare a schimbării în intelligence, cu trimiteri la literatura americană, cu trimiteri pasagere la autori români. Ca un răspuns la semnalul de alarmă tras mai sus prezintă trecerea la Comunitățile de intelligence, tocmai pentru a nu se mai permite disfuncționalități la nivelul comunicării între agenții, așa cum a fost cazul în perioada premergătoare evenimentului de la 11 septembrie 2001. După această dată, în SUA a apărut DNI (Directorul Național pentru Intelligence), iar în Romînia s-a creat CNI (Comunitatea Națională de Informații) și OII (Oficiul pentru Informații Integrate), dar cele două structuri nou create nu funcționează conform așteptărilor (vezi critica acestora la paginile 88-90). Se poate spune că momentele de criză obligă actorii instituționali să abandoneze sau să limiteze concurența și să pună accentul pe colaborare și coordonare.  Concluziile autorului sunt preponderent de ordin general, cu o mică exemplificare referitoare la România: ”Consider că în România se impune actualizarea legislației în materie, care să confere un cadru flexibil de lucru, adaptat realităților acestui secol (fie că vorbim despre apartenența la UE și NATO, fie la evoluțiile dinamice și rapide ale mediului de securitate)”. (p. 88).

În concluzie, cu excepția aspectelor (eminamente juridice și organizatorice) critice semnalate, am parcurs, din nou, un excurs teoretic, preponderent din literatura americană, dar fără un filtru critic, respectiv al aderării (sau nu) la o teorie/ opinie sau alta din partea autorului. Anticipez o concluzie valabilă și pentru capitolele următoare, dar și pentru întreaga lucrare de doctorat, aceea că s-a urmărit, de către autor, scrierea unei lucrări fundamentale (de referință) care să poată fi acceptată de edituri din străinătate, tocmai ca urmare a caracterului teoretic general și a unor exemplificări preponderent din lumea occidentală, mai puțin din România. Lipsa exemplificărilor la situația din România este, cred, una deliberată fie și din motivul că, la data elaborării tezei de doctorat, dl Ionel Nițu făcea parte din SRI, iar ”divulgarea” unor stări de fapt din interior ar fi fost blamabilă, tocmai datorită cadrului legislativ rigid și învechit.

O observație de final: autorul are curajul să folosească cuvântul ”planificare”, termen căzut în dizgrație postdecembristă într-o Românie a formelor fără fond, a schimbărilor de suprafață, terminologice pentru mascarea păstrării esențelor vechi. Fac această remarcă și pe fondul unor amintiri personale legate de procesul tranziției din România. Exasperat de faptul că se vorbea doar în termeni generali (”oameni de bine”, ”țările civilizate ale lumii”, ”sinergia faptelor”, ”trecerea la statul de drept” etc., fără a se crea un orizont acțional concret, fără a avea o direcție clară de urmat) am scris într-un ziar din Iași un articol intitulat ”Mai planificăm?”, în care am scris că lipsa de viziune strategică și tactică nu este de bun augur, fiind necesară o anumită planificare a acțiunilor. Rezultatul: un domn (Văsâi, pare-mi-se) a publicat o replică pentru înfierarea gândirii planificate, a celor care tot nu s-au săturat de comunism, etc. etc., în limbajul de lemn al vremii. De atunci, urmăresc și subliniez contextele în care nevinovatul dar foarte necesarul termen planificare apare. Lumea nu reușea să distingă între planificarea imperativă a cincinalelor staliniste și planificarea orientativă ce ține de orice management bun. În acest context, așadar, am reținut faptul că schimbarea din cadrul SRI a fost un proces incremental, proactiv, planificat și participativ (vezi citatul de la pagina 58, redat mai sus). Mai mult, la pagina 63 se face o pledoarie pentru aplicarea planificării la procesul de schimbare continuă din SRI: ”Având beneficiul planificării și, deci al ”premeditării”, schimbarea planificată pare cea mai indicată la nivelul unor organizații de intelligence” (p. 63). Dincolo de exprimarea ușor pleonastică și redundantă (schimbarea planificată are beneficiul planificării…) se deduce că schimbarea din cadrul SRI a fost și continuă să fie un proces planificat, bazat pe o viziune managerială clară. Această concluzie a mea (referitoare la opinia autorului) este însă contrazisă de autorul însuși, atunci când scrie, în articolul ”Three Critical Factors in Intelligence Activity: Product, Process, and Personnel (The 3P Project)by Ionel Nitu, Romanian Intelligence Service,  publicat, în 2012, într-o revistă de specialitate din SUA, American Intelligence Journal, vol. 30, no. 2/ 2012, pp 57-67 (cf. http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-american-intelligence-journal-three-critical-factors-in-intelligence-activity-product-process-and-personnel-the-3p-project/) respectiv http://www.oranoua.ro/wp-content/uploads/2013/09/Three-Critical-Factors-in-Intelligence-Activity_Nitu.pdf , că ”I do not want to conclude in a pessimistic tone, but it is necessary to mention I have attended many international conferences and symposia. In those situations, at the same table there were state (governmental and parliamentary) institutions, intelligence services, NGOs, academics/ scientists, and individuals from the private security sector. In Romania, this situation is difficult to imagine as a possibility. International traditions or pure vanity prompt us to work “with us and for us.” We live in a suspicious, apprehensive, anxious society that is fighting the future (or, at any rate, it does not intend to shape or develop the future) and its (often unpredictable) consequences implicitly. The future is uncertain as it is a development of self-interests. We do not determine what will be our image or our make-up 20-30 years from now (by the way, we have no significant study regarding the future image of Romania in 20-30 years), in order to plan how to influence that future through investing already in research, education, infrastructure, etc. In the political programs and security strategies of Romania, from 1990 to the present, there has been no word “future.” Therefore, Romania is not thinking about or interested in this specificity. We have no courses on strategic thinking for civil servants and we have no think-tanks specializing in national security. In all probability, now is the moment for planning that infrastructure to ensure the desired future”. Așadar, lipsa planificării și a viziunii strategie este caracteristică României (în pofida faptului că schimbarea în SRI a avut loc planificat și că SRI are un document programmatic intitulat Viziunea 2015!). Presupun că în cadrul dialogului pe care l-am inițiat deja cu autorul să aflăm, noi – autorul acestor rânduri și cititorii mei – care este starea reală a practicării gândirii planificate/ strategice în România. Altfel riscăm să ajungem la situația din Caragiale: ori planificăm schimbarea, dar să nu se schimbe nimic, ori schimbăm planificarea și schimbăm tot de sus până jos! Sunt întrutotul de acord cu dl Ionel Nițu că trăim într-o societate anxioasă și suspicioasă, temătoare de propriul viitor, fapt probat de modul cum a perceput domnia sa efortul meu voluntar și autoasumat (de critic cercetar) de a face această (cvasi)recenzie: cineva mă plătește pentru a-i submina poziția în societate! Subliniez și aici, cum am făcut-o și în dialogul nostru (redat în Anexa 1): fac acest lucru din idealism și speranță de mai bine, inclusiv pentru dl Ionel Nițu – un autor care promite, dar care ar trebui să accepte și unele observații făcute cu cele mai bune intenții. Evident, dacă comit erori de interpretare aștept să fiu corectat!

ANEXA 1

În dorința de a verifica disponibilitatea la dialog a autorului, am scris pe ”Messages” de pe contul de FB al dlui Ionel Nițu (www.facebook.com/ionel.nitu.10 ) următoarele:

Liviu Drugus: Buna seara, folosesc cartile dumneavoastra drept pretext pentru comentarii și sugestii. Probabil, mai devreme sau mai târziu, cineva va oferi și niște răspunsuri la interogațiile mele, nu întotdeauna retorice.

A urmat, din inițiativa dlui Ionel Nițu, dialogul pe lista grupului ”Analiza de informații/ intelligence” de pe Facebook: : https://www.facebook.com/groups/analiza/permalink/345612178909382/

Ionel Nițu: Buna ziua; am vazut insa nu am inteles nici de ce? nici cine va plateste pentru asta. In primul rand toate sursele online citate au in paranteze „accesat la data de…”; nu am nicio vina ca site-urile CIA si SRI s-au schimbat intre timp. Este in logica fireasca a lumii virtuale…care este in continua dinamica. In al doilea rand ati lansat si unele elucubratii, precum legatura „intima” dintre firma unde lucrez si fostul loc de munca. Pentru dvs.: intre Intergraph si SRI nu exista nicio legatura in cei 18 ani de cand firma activeaza pe piata autohtona! In al treilea rand modul tendentios de prezentare a lucrarii mele ma determina sa cred ca cineva va plateste pentru asta. Altminteri nu vad miza. Daca vreti sa scrieti despre SRI, nu aveti decat sa o faceti, dar sa spuneti ca am scris cartea pe banii dvs… mi se pare absurd. Aici aveti linkul catre grupul de pe FB pe analiza: https://www.facebook.com/groups/analiza/ Va puteti alatura; tot aici veti gasi multe surse online pe care nu le-ati putut identifica in incercarea de a-mi critica volumul publicat. Veti gasi si alte lucrari publicate de mine; ca sa aveti in continuare de lucru si sa va justificati banii pe care-i luati.

Ionel Nițu:

Astazi m-a abordat un domn pe FB. Vazusem ca s-a apucat sa-mi critice al doilea volum intr-o maniera sistematica. Redau mai jos conversatia cu el. Fac asta pentru ca eu cred in transparenta si pentru ca sunt oameni pe lumea asta care nu au ce face: in loc sa scrie, sa construiasca; prefera sa critice si sa demoleze… in cel mai pur spirit bizantono-
balcanic…
Conversaţie începută la 23 septembrie 2012
00:38

Liviu Drugus

Buna seara, folosesc cartile dumneavoastra drept pretext pentru comentarii și sugestii. Probabil, mai devreme sau mai târziu, cineva va oferi și niște răspunsuri la interogațiile mele, nu întotdeauna retorice.
Azi
11:05

Ionel Nitu

Buna ziua; am vazut insa nu am inteles nici de ce? nici cine va plateste pentru asta. In primul rand toate sursele online citate au in paranteze „accesat la data de…”; nu am nicio vina ca site-urile CIA si SRI s-au schimbat intre timp. Este in logica fireasca a lumii virtuale…care este in continua dinamica. In al doilea rand ati lansat si unele elucubratii, precum legatura „intima” dintre firma unde lucrez si fostul loc de munca. Pentru dvs.: intre Intergraph si SRI nu exista nicio legatura in cei 18 ani de cand firma activeaza pe piata autohtona!
In al treilea rand modul tendentios de prezentare a lucrarii mele ma determina sa cred ca cineva va plateste pentru asta. Altminteri nu vad miza. Daca vreti sa scrieti despre SRI, nu aveti decat sa o faceti, dar sa spuneti ca am scris cartea pe banii dvs… mi se pare absurd.
Aici aveti linkul catre grupul de pe Fb pe analiza:https://www.facebook.com/groups/analiza/
Va puteti alatura; tot aici veti gasi multe surse online pe care nu le-ati putut identifica in incercarea de a-mi critica volumul publicat. Tot aici veti gasi si alte lucrari publicate de mine; ca sa vaeti in continuare de lucru si sa va justificati banii pe care-i luati.

Analiza de informatii/intelligence

  • Doar analize sau opinii despre analiza, precum si resurse online pentru analisti
  • 609 members

 

 

Raul Cristian

11:12am Sep 23

 

Cineva trebuie sa caute nod in papura, mereu! Eu ii numesc, oameni cu mintea odihnita.

Raul Cristian

11:14am Sep 23

Plus, parca critica deconstructiva la noi, mai ales la unele persoane, parca ajunge la rang de dogma. Invidie, orgoliu, concurenta, etc? Nu stiu! Dar, vorba dumneavoastra: in loc sa creeze, sa construiasca, sa scrie, etc., prefera critici de 2 bani.

Iulian Popa

12:06pm Sep 23

In fond, nu maniera sistematica si peiorativa i-ar fi de reprosat acestui domn, ci atitudinea profund frustrata a domniei sale, un fel de narcisism academic:

„Dacă dl Maior ar fi căutat prin arhive ar fi aflat că pentru istoria schimbării de paradigmă putea cita, în locul americanului Gregory Treverton, un român care a lansat, cu cca un deceniu înainte de anul fatidic 2001, propunerea de schimbare paradigmatică, respectiv de trecere de la secretomanie la analiza rafinată și concurențială a informațiilor provenite din toate sursele, preponderant din cele deschise. Evident, nu-mi doresc intrarea în istoria/ analele intelligence-ului mondial…”

Ionel Nitu

12:09pm Sep 23

Dl. Liviu Drugus este cel mai nou membru al grupului de analiza; sper sa ne sustina dezbaterile legate de concepte/teorii in mod sintetic… adica nu in „romane fluviu” (ca tot face domnia sa o comparatie intre analiza si sinteza – abordare tipica a secolului trecut…); sper intr-o abordare constructiva

Liviu Drugus

12:16pm Sep 23

Mulțumesc dlui Ionel Nițu pentru răspuns. Deja este o diferență față de instituția SRI care încă nu s-a decis dacă să răspundă sau nu… Mă bucur că ați avut inițiativa de a face public dialogul dintre noi. Aveam de gând să includ acest dialog în episodul următor. Mi-ați luat-o înainte și vă mulțumesc, încă o dată, pentru asta. Cu riscul să plictisesc, voi răspunde ceva mai pe larg nedumeririlor colegului de listă (deja de câteva minute…) dar și colegului de breaslă academică. Dl Nițu se pregătește să intre în breasla ”civilă”, eu mă pregătesc să o părăsesc. Lipsa dialogului cu studenții va fi suplinită de dialogul cu specialiștii pe forumurile de discuții, cum este și acesta. Desigur, timpul liber al fiecăruia este limitat, dar dacă domnia sa dorește cu adevărat să înțeleagă resorturile demersurilor mele critice ar trebui să aloce câteva ore și să citească și alte recenzii scrise pe blogul meu de pe wordpress în ultimii doi ani. Povestea cu ”cine te plătește bă vândutule?” ar putea fi amuzantă dacă n-ar fi ușor tristă (ca să nu zic de tristă amintire…). Mă ”plătiți” dumneavoastră dle Nițu, prin ocazia de a dialoga cu dumneavoastră și cu colegii de listă realmente preocupați de cunoaștere și nu doar de autobăgare în seamă. Aș putea replica: pe dumneavoastră cine vă plătește, dle Nițu, să moderați liste, să intrați în dialog cu ”domni” necunoscuți pe FB și să mai și incitați la dialog pe teme de securitate? Dar nu pun o asemenea întrebare (infantilă sau ”de altă factură”) deoarece Dvs vă urmați chemarea lăuntrică, vă faceți meseria cum se spune. La fel fac și eu. Mi-am asumat rolul de sanitar al pădurilor cercetare din România (și nu numai) și suport replicile ieftine ale celor care nici măcar nu citesc cu atenție ceea ce scriu. De ex. primesc aseară o replică în care mi se atrage atenția, pe baza lecturării episodului 6 al recenziei în discuție, că ”incompetența academică este generalizată, dar asta nu se datorează mașinațiilor SRI”. Or eu clamam tocmai intervenția SRI într-o chestiune de securitate națională gravă cum ar fi ”incompetența generalizată” . L-aș întreba pe dl Raul Cristian dacă a citit cu atenție cele 6 episoade ale recenziei mele de 2 bani și (deocamdată) șase episoade. Dacă da, îl rog să procedeze la o analiză punctuală a ”elucubrațiilor” mele criticiste. Mă opresc aici, acum. Îi voi răspunde punctual dlui Nițu și sper ca la rându-i să discearnă, punctual, ce este adevărat și ce nu în demersul meu critic. Cred că abia de aici încolo vom putea spera să câștigăm cu toții (în cunoaștere și înțelepciune): din dialog liber (și neplătit de aghenturi străine… 🙂 )

Ionel Nitu

12:33pm Sep 23

Stimate domn, citez: „Dl Nițu se pregătește să intre în breasla ”civilă”, eu mă pregătesc să o părăsesc”… Eu am plecat din SRI-ul cu care vad ca va place sa polemizati/sa va razboiti de circa 9 luni. Nu ma deranjeaza critica (de ex pot admite ca diferentele dintre analiza de informatii si cea de intelligence reprezinta doar punctul meu de vedere, asa cum am si precizat in carte – intre timp si perceptiile mele asupra acestui domeniu s-au schimbat; dupa cum vedeti acest grup se numeste analiza de informatii/intelligence). Nu am inteles insa de ce pot reprezenta o miza pt. dvs. Din cauza fostului meu loc de munca? Pentru ca acum sunt un simplu angajat la o firma privata, profesor asociat si, de putin timp, antreprenor? Nu cred ca merit atata atentie…

 

Liviu Drugus Volens nolens, ideile sunt ale autorilor lor. Eu critic doar idei, atitudini, poziții, fie și din speranța că, prin dialog, mă voi lămuri mai bine și voi afla și lucruri în plus. Dictonul junimist ”Opera, nu omul!” poate fi aplicat doar parțial. A scoate ideea din contextul omului care o promovează este riscant și păgubos. Dacă nu mi-ați fi replicat ați fi rămas cu o percepție greșită asupra a ceea ce am scris (și dvs ați citat). Asfel, prin breasla necivilă eu mă refeream la ANIMV, nu la SRI… Mai mult, eu nu mă ”războiesc” cu SRI ul (la fel cum nu m-am războit cu Ministerul Educației sau cu CNATDCU când am cerut în repetate rânduri să se anuleze titlurile de doctor pentru plagiatori. Dacă toți criticii literari ar fi acuzați că își propun să demoleze literatura națională, atunci cu siguranță am avea Gulag uri în care toți ”dușmanii” poporului cuminte să fie adunați și re-educați. Dacă veți citi articole mai vechi ale mele veți vedea că mi-am propus, cam din anii 70, să institui în România ”critica cercetară”, adică dialogul critic pe tema cărților și articolelor apărute ca rezultat al unor cercetări. La noi critica înseamnă laudă… Demersul meu, cu sorți foarte mici de izbândă, este de a transforma critica laudativă în critică constructivă (deloc demolatoare cum scriu cei care nu m-au citit). Nu pot încheia fără să vă mulțumesc pentru deschiderea către dialog. După cum lesne se poate vedea din postările de pe blogul meu, doar un singur criticat (acum sunt doi!) a replicat. Restul se mulțumesc să rămână în balta propriilor limite și convingeri și refuză dialogul…

Oana Camelia Serban Imi cer iertare dar nu am prins firul discutiei cum trebuie in ideea in care nu gasesc „recenzia”, intelegand ca e vorba de o recenzie?

Liviu Drugus Oana, cred că ție ți se datorează întâlnirea mea cu dl Nițu pe FB ul general, după care a urmat inițiativa mea de a-i scrie, urmată de inițiativa domniei sale de a mă invita pe această listă. ”Recenzia” este, cum am subliniat-o de n ori, o cvasirecenzie, un rechizitoriu, un atac crâncen la adresa unor idei, mentalități, atitudini. La fel cum te-am criticat și pe tine pentru unele apariții în ”Adevărul”. Un alt prieten comun a fost chiar mai puțin delicat decât mine și ți-a sugerat să mai faci o pauză cu aparițiile publice. În fond, de asta ne-am atașat de democrație și de libertatea de expresie: ca să putem comunica și învăța mereu unii de la alții. Modelele negative trebuie și ele analizate, studiate; în acest mod ne rafinăm… gândurile, ideile, stilurile. Ca să te ajut cu adresa ”recenziei” mele: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/22/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-6/

Oana Camelia Serban Nu imi amintesc exact in acest moment cine e prietenul comun care a sugerat pauza cu aparitiile publice, cred ca totusi nu s-a exprimat in forma aceasta, desi poate asta ar fi fost ideea, si sincer ma amuza sintagma. Avem mobilitate, libertate de exprimare, si daca trustul nu ne cere pauza de aparitii publice, nu vad unde e problema. In fine, nu despre mine e vorba aici  Nu intelegeam daca e o recenzie, de asta am pus ghilimelele, daca e un dialog brut, cu o critica inserata, ma dumiresc acum, dupa ce citesc continutul postarii de pe blogul tau pentru care iti multumesc  Postarea initiala de pe grup nu avea si link-ul atasat acum de tine si de asta ma simteam in imposibiltatea de a intelege pentru ca nu stiam care e firul logic al evenimentelor. Oricum, am intrebat profan, pentru ca mi-a picat in mana cartea dlui Nitu, pe care nu il cunosc personal, dar pe care l-am urmarit in paginile sale si la o emisiune gasita pe internet, recunosc ca mi-a placut. Nu e doar o judecata de gust, am si argumente pentru asta, dar ma uit la recenzie si apoi iti scriu. Imi cer iertare ca scriu pe fuga insa, sunt constransa de aplicatiile a doua proiecte sa fiu un pic mai trunchiata cu internetul in ultima vreme dupa cum ai putut observa poate, dar promit sa revin  Transmit, pe acesta cale, cele mai bune ganduri amandurora.

Cam acestea au fost reacțiile în prima zi (23 septembrie) după publicarea episodului 6 al cvasirecenziei mele. Mulțumesc mult preopinenților pentru sinceritate și pentru asumarea de opinii. Nu e puțin lucru într-o țară în care cultura dialogului civilizat este încă una incipientă și

”în curs de dezvoltare”.

Liviu Drugus

1:12pm Sep 23

În primul rând, felicitări UBB Cluj pentru inițierea de programe de licență și masterat care păreau a fi definitiv alocate instituțiilor militare și de informații. Este un mare pas înspre îmbunătățirea culturii de securitate din România, deziderat promovat și de dl George Cristian Maior și de dl Ionel Nițu( proaspăt doctor în științe militare și informații). Felicitări și domnului Ionel Nițu care se detașează ca un nume reprezentativ în domeniul analizei de intelligence din România. Dacă deschiderea spre dialog va rămâne activă, asta va fi în avantajul net și cert al dlui Nițu și a studenților domniei sale. Fiind un fan al Clujului (al Clujului academic în primul rând) mă bucur că UBB se consolidează cu cadre tinere și doritoare de afirmare (nu numai personală). Clujul trebuie să devină Capitala Culturală a României pe termen lung (nu doar trecătoarea dar binemeritata calitate de Capitală Europeană în 2020). Desigur, sper ca demersurile mele critice să fie, în continuare, utile și constructive.

 

View All Comments

Original Post

Ionel Nitu

11:14am Sep 23

In urma cu 3 zile mi s-a propus sa devin profesor asociat la UBB Cluj; voi preda la anul 3 cursul Intelligence (licenta Studii de Securitate). Incepand de anul viitor e posibil sa se deschida un nou program masteral, unde, de asemenea, am fost invitat sa sustin activitati didactice.

 

(Va urma)

Liviu Drugus                                                        28   septembrie 2013

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (6)


 

Motto 1: Invita Dl Maior mediul academic sa cerceteze domeniul serviciilor secrete, dar cred ca invitatia este doar una formala, pentru ca in practica nimeni nu are acces la informatii si documente, daca nu este parte integranta a SRI-ului. Sigur ca putem discuta despre „obiectivitatea’ si scopul unor asemenea lucrari. A fi angajat in cadrul SRI si a scrie despre SRI mi se pare ca seamana cu situatia in care ai fi Hitler si ai scrie despre nazism, a fi Ponta si ai scrie despre guvernarea Ponta, ai fi ministrul sanatatii si ai scrie despre reforma in sanatate etc. Din astfel de scrieri putem obtine, cred, cel mult o viziune oficiala, subiectiva asupra problemelor discutate”.                                                                                                                                                                   Elena Dragomir, istoric, 8 septembrie 2013  

Motto 2 :  In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”         Dragoș Ciuparu, august 2013

Motto 3:După un lung travaliu, care a însemnat și perioada sa de analiză, știința parcurge acum, sub ochii noștri, trecerea la o viziune de sinteză”. Pierre de Latil, Franța, 1956

 

Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)    

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg   Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence   Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/   Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/   Vezi partea a treia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/01/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-3/ Vezi partea a patra a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/03/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-4/ Vezi partea a cincea a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/13/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-5/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri. A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos: https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/ http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro      

Capitolul 1 Cadrul conceptual (pp 17- 47) Acest prim capitol al cărții conține un autorezumat al tezei de doctorat și o încercare de definire/ clarificare a principalelor concepte care pot ajuta la înțelegerea misiunii (scopului) și a principalelor activități (mijloacelor) ale Serviciului Român de Informații pentru ca misiunea asumată (Patria a priori) să poată fi îndeplinită (adecvarea mijloacelor la scop). Demersul paradigmatic al doctorandului (acum deja doctor) a vizat trei aspecte principale: –                            ce anume determină necesitatea schimbării în intelligence” (p. 17), cu alte cuvinte analiza cauzală a schimbării paradigmei în activitatea serviciilor de intelligence din NATO, inclusiv din România. Pentru noi, românii, cred, acum, problema este nu de a produce o schimbare în intelligence, ci de a produce o schimbare în SRI înspre intelligence; –                            ce implicații are asupra analizei de intelligence” (p.17), adică ce va însemna anliza de intelligence în lumea post 9/11; –                            cum poate fi condusă și direcționată această schimbare” (p. 17), cu alte cuvinte se va proceda la o analiză managerială a activităților SRI din perspectivă operațională, tactică și strategică.   SRI a proiectat, după fatidicul an 2001, două viziuni strategice de schimbare (mai exact de adaptare la noile schimbări din intelligence ul occidental) prin două documente programatice: 1) Viziunea Strategică 2007-2010 și 2) SRI în era informațională. Viziunea strategică 2011-2015 care au fost (cică) disponibile online la data de 01.07.2012 la adresa www.sri.ro/categorii/64/documente/strategice.html După cum am mai arătat în episoade anterioare majoritatea conținuturilor trimiterilor electronice nu mai pot fi deschise și făcute cunoscute cititorilor. Mă mulțumesc cu precizarea făcută de autor, aceea că în aceste documente ”analizei de intelligence i s-a acordat o importanță deosebită” (p. 18). Totuși, lipsa acestor documente de pe site-ul SRI adâncește, în continuare, ceea ce atât dl G.C. Maior cât și dl Ionel Nițu deplâng: lipsa unei autentice culturi de securitate în România. Îmi permit să afirm că această cultură de securitate nu se construiește doar cu cărțile celor doi autori amintiți, cu deja subliniatele carențe de documentare, de conținut, de atitudine etc. pe care le-am semnalat și le voi mai semnala în episoadele următoare. Devansez puțin discuția referitoare la relativ recenta apariție a unui volum care vrea să atenueze lipsa culturii de securitate în România, respectiv lucrarea ”Ars Analytica. Provocări și tendințe în analiza de intelligence” coordonată de George Cristian Maior și Ionel Nițu (572 pagini, Rao, 2013),  și atrag atenția asupra tabelului de la pagina 565 a cărții, tabel intitulat ”Surse virtuale”, adăugat la cele 14 pagini de titluri de cărți și articole oferite pe post de ”Bibliografie selectivă”.  Tabelul conține nu mai puțin de 62 de adrese de internet de prin varii domenii și țări (evident, SUA în primul rând, dar și Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Canada, Spania, Germania, Israel și, desigur, România). Trimiterile la linkuri gestionate de instituții din România – patru în total – au păcatele deja arătate de mine în primul episod al acestei cvasirecenzii, unde arătam că majoritatea erau nefuncționale, culminând cu nefuncționarea paginii web a SRI. Pentru ca lucrurile să nu mai comporte astfel de discuții, în lista celor 62 de surse virtuale din care cititorii ar putea găsi informații utile pentru înțelegerea funcționării instituțiilor profilate pe asigurarea securității naționale, strălucește orbitor, prin inexistență, site-ul SRI. O logică ar exista: dacă acest site tot este făcut doar de ochii lumii și nu funcționează, mai bine să fie ignorat! Mai mult, dintre cele patru linkuri care fac trimitere la site uri românești, unul dintre ele (www.securitatenationala.ro) este suspendat, un altul (www.networksecurity.ro) este al unei firme cu preocupări în domeniul energiilor alternative (este adevărat, conține o rubrică de criminalistică digitală pentru întreprinderi…), iar celelalte două reprezintă CSAT ul (http://csat.presidency.ro) și CSSAS (http://cssas.unap.ro).  Surprinzător, de pe site-ul CSAT portalul SRI ului funcționează și cei interesați pot vedea că lipsesc Rapoartele anuale de activitate ale SRI). Dar onoarea ”culturii de securitate din România” este salvată de CSSAS (Centrul de Studii Strategice pentru Apărare și Securitate) unde se găsesc pdf urile la 39 de cărți și arhiva revistei ”Impact Strategic” și a suplimentului acesteia ”Colocvii Strategice”. Cred că CSSAS ar fi putut solicita autorilor cărților recenzate aici și editurii Rao să ofere spre acces liber pdf urile cărților autorilor care fac parte din sistemul de securitate al țării. Sau, mai bine, domnii George Cristian Maior și Ionel Nițu ar fi putut ceda drepturile de autor către CSSAS pentru a contribui și mai mult la creșterea culturii de securitate în Romînia. Consider că această (cvasi)recenzie poate contribui, fie și parțial, la diseminarea informațiilor pe temele securității naționale. Pentru mentalitatea românească dominantă probabil că ar fi mult prea mult pentru conducerea CSSAS să dispună includerea în lista lucrărilor/ contribuțiilor pe teme de securitate națională a acestor episoade ale serialului de față pe tema literaturii despre trecerea de la Securitate spre Intelligence, via SRI J…  Despre celelalte adrese web din tabelul cu ”Surse virtuale” voi reveni, dar pot preciza și aici că surpriza de a afla că la accesarea unor linkuri rezultatul este: Pagina … inexistentă (cu alternativa This webpage is not available), iar multe link uri au o tematică mult prea generală pentru a contribui la consolidarea culturii de securitate a cititorului român. Și dacă tot am vorbit despre lipsuri și semnificațiile lor cred că merită remarcată lipsa adreselor de internet ale serviciilor de securitate națională din: Federația Rusă (FSB), a Republicii Moldova, a Ucrainei și al Bulgariei. Oare de ce? Vecinii chiar nu contează? Există doar un site din Ungaria, dar nu cel al serviciului național de securitate maghiar. Părerea mea este că formarea unei culturi de securitate în România (obiectiv declarat al SRI) nu poate avea loc fără cunoașterea serviciilor de specialitate din zonele/ țările de interes imediat pentru România. Desigur, cu un mic efort, Google ne ajută să deschidem site urile mai tuturor serviciilor de intelligence din lume, dar selecția făcută de autorii George Cristian Maior și Ionel Nițu are valoarea unei opțiuni programatice și de politică instituțională. Dacă ”Ars Analytica” ar fi fost coordonată de studenți de la ANIMV, atunci aș fi putut crede că selecția acelor adrese s-a făcut complet aleatoriu, culegându-se în grabă și superficial niște adrese cu care acei studenți au intrat întâmplător în contact; dar în cazul în care această selecție poartă girul șefului SRI și a șefului principalului departament al SRI, evident, semnificația selecției făcute este una strict politică. Ar fi fost interesant de știut, în contextul schimbării pe care o sugerează subtitlul cărții semnate de dl Ionel Nițu, (”O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”) ce anume este DE SCHIMBAT și ce REZULTAT se estimează a se obține în urma schimbării din cadrul culturii de securitate a cetățenilor români, îndeosebi a celor angajați în instituții publice specializate. Presupun doar că unul dintre lucrurile de schimbat ar fi și schimbarea denumirii Serviciului Român de Informații în Serviciul Român de Intelligence, desigur atunci când se va ajunge la concluzia că SRI nu analizează orice informații (meteo, sport, monden etc., deși și acestea pot avea tangențe cu securitatea națională prin natura informațiilor vehiculate), ci îndeosebi informațiile privind securitatea națională, respectiv intelligence (așa cum se definește în lucrare analiza de intelligence). Oricum, schimbarea de paradigmă nu a avut loc, fapt care permite autorului să vorbească doar de tentative de schimbare și nu de schimbarea de paradigmă. Probabil, o anumită schimbare de paradigmă a avut loc prin trecerea de la Securitate la SRI, dar trecerea de la Informații la Intelligence în mod sigur nu s-a produs. O confirmă, de altfel, dar doar parțial, și autorul tezei de doctorat, dl Ionel Nițu, atunci când afirmă că așteptata schimbare de paradigmă în analiza de intelligence nu s-a produs: ”Cu referire la subiectul abordat în Capitolul 5, consider că – deși au avut loc schimbări importante în analiza de intelligence în cadrul SRI – nu se poate vorbi, cel puțin până în prezent, de o schimbare de paradigmă” (p. 240).  Observația mea este că nici nu ar fi fost posibilă o schimbare radicală (paradigmatică) doar în cadrul unui singur aspect al activității SRI: analiza. Mă refer aici fie la analiza de intelligence, fie la accepțiunea dată de autor conceptului de analiză, ”cu întreg instrumentarul său de metode și mijloace, proceduri și standarde interne, dar și cu diversele sale forme de organizare” – vezi p. 31. Schimbarea de paradigmă ar fi presupus un alt mod de gândire, de acțiune, de stabilire a țintelor, de recrutare, de culegere a informațiilor, de analiză, de livrare a produsului, de raportare față de lege, față de cetățean etc. Oricum, chiar dacă analiza ar fi suferit o schimbare paradigmatică (recunosc, nu văd cum) tot nu s-ar fi produs marea schimbare (îndepărtare față de Securitatea de tip KGB și apropierea de serviciile occidentale de tip NATO).  Dacă pentru autorul tezei de doctorat și al cărții publicate la Rao între analiza de informații și analiza de intelligence diferența este una strict domenială (locul de muncă), atunci cred că schimbarea despre care se tot vorbește în carte nu va avea loc și nu va avea cum să aibă loc. Să mă explic. Dl Ionel Nițu consideră că ”analiza de intelligence este analiza informațiilor care vizează securitatea națională” (p. 31).  În ultimă instanță, trebuie bine definit ce anume intră în categoria informațiilor de securitate națională. O face titularul cursului de ”Informația de Securitate Națională” (ținut la ANIMV)  titular care este chiar dl Nițu: ”Informația de securitate națională se referă la situații, fenomene, fapte ori stări de fapt ce pot aduce atingere stării de legalitate, de echilibru și de stabilitate socio-economică și politică necesară existenței statului – ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil – menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și obligațiilor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statuate prin Constituție” (p. 36). Probabil, definiția de mai sus a fost valabilă și pentru regimul ceaușist, dat fiind că toate elementele de libertate și de democrație amintite se regăseau (teoretic) și în Constituția RSR (cu diferența notabilă în privința ne/respectării drepturilor cetățenești fundamentale). Deduc, din definiție, că SRI este garant (împreună cu alte instituții) al existenței statului român, dar și al democrației (uneori prea originală, alteori chiar mai apropiată de fosta democrație socialistă). Ar fi fost interesant de dezvoltat o analiză a unor situații mai aparte (deloc rare) în care statul intră în conflict cu cetățenii, le expropriază proprietățile din ”înalte” rațiuni de stat (cazul Roșia Montana, construirea de drumuri/ autostrăzi) sau crește impozitele dincolo de rațiunile micro macroeconomice și de finalitatea acestora: binele cetățeanului. Un stat hipertrofiat cu sute de mii de funcționari care NU se află în slujba cetățeanului va fi el apărat necondiționat de către SRI, în conformitate cu definiția de mai sus, sau SRI va trebui să atragă atenția asupra derapajelor de la democrație, asupra riscurilor unor acțiuni ale guvernului și parlamentului (care alocă și fondurile, mereu în creștere, pentru instituțiile care se ocupă cu securitatea statului, SRI în primul rând)? Răspunsul, în cazul în care serviciul național de intelligence ar fi fost un organism independent, ca în Israel, nu este decât asumarea responsabilității față de analizele efectuate și soluțiile propuse, indiferent de partidul aflat la putere! Faptul că Rapoartele de activitate ale SRI nu sunt făcute publice poate da de gândit cetățeanului contribuabil care ar vrea să știe unde sunt și cum sunt dirijate fondurile alocate acestei instituții. Dl Ionel Nițu a făcut el însuși această apreciere referitoare la necesitatea trecerii de la vechea paradigmă bazată pe secretomanie la noua paradigmă bazată pe surse deschise. Or, secretomania se referă în primul rând la aceste Rapoarte de activitate (un Raport financiar pe 2012 se află pe pagina web a CSSAP). Dar cum să pretindă cineva să cunoască faptele trecute, dacă nici măcar cele viitoare (Viziunile strategice) nu sunt accesibile? Ca să închei această paranteză generată de distincția dintre informație în general și informația de securitate națională întreb retoric: oare nu ar fi fost mai aproape de mult așteptata schimbare de paradigmă în intelligence o definiție a informației de securitate națională care să pună interesele cetățeanului înaintea intereselor birocratice (în sens weberian!) ale statului? Neprocedând astfel, autorul contribuie, voluntar sau nu, conștient sau nu, la încremenirea structurilor de securitate națională în paradigma primatului secretului în fața transparenței și deschiderii față de cetățeni. De altfel, pe parcursul cărții se subliniază mereu că SRI se află în slujba consumatorilor/ beneficiarilor de informații/ decidenților (politici sau nu) și, implicit, nu direct în slujba cetățeanului (decât într-un mod foarte mediat și alambicat). Dovada: nefuncționarea paginii de internet a SRI și lipsa de comunicare cu cetățeanul (fie și în cazul benign al informării scrise transmise de cetățeanul Liviu Drugus acestei instituții în legătură cu existența acestui serial de (cvasi)recenzii la o carte emanată direct din interiorul instituției, scrisoare care – în condiții de normalitate a comunicării cu cetățeanul – ar fi trebuit să primească un răspuns, fie și unel de genul ”Am primit mailul dumneavoastră. Vă mulțumim pentru interesul acordat”. Evident, dacă ”recenzia” era o listă de elogii pompoase, răspunsul ar fi fost unul prompt…).  O sinteză a ”dialogului SRI – cetățeni” pe anul 2012 este redată la adresa de internet: http://www.sri.ro/fisiere/rapoarte/Relatiile_SRI_cu_cet_2012.pdf  Redau conținutul acestui Raport în Anexa 1.   Ce este analiza de intelligence? În concepția autorului cărții și a tezei de doctorat recenzate aici, analiza de intelligence reprezintă: ”Un demers specializat de cunoaștere asupra unei problematici determinate – de securitate națională – , în cadrul căruia sunt utilizate, în forme și modalități specifice, deopotrivă expertiza și experiența analiștilor, precum și metode și tehnici consacrate, în scopul formulării de explicații, estimări și prognoze argumentate, utile în fundamentarea deciziiloor statului” (p. 30). Așadar, se subliniază explicit că ”analiza de intelligence … nu operează cu orice fel de informații, ci doar cu informații relevante pentru securitatea națională” (p. 31). Accentul pus mereu pe stat și nu pe cetățean ca element constitutiv principal al ideii de stat ne plasează într-o cultură de securitate cu o democrație fragilă și cu mentalitatea etatistă dominantă venită din trecutul dictatorial. Cred că cea mai bună definiție a conținutului analizei de intelligence este dată de descrierea jobului de analist de intelligence sau de specialist în metode de analiză. O descriere a acestei activități făcută de CIA pe site ul acestei instituții (https://www.cia.gov/careers/opportunities/analytical/analytic-methodologist.html ) este redată în Anexa 2: Oricine poate remarca faptul că o asemenea descriere a jobului de analist de intelligence sau de metodist de intelligence nu există pe pagina instituției numită SRI. Mai trebuie oare argumente suplimentare pentru a sublinia că în cazul SRI domină, în continuare, cultura secretului în detrimentul deschiderii și transparenței? Faptul că CIA face public venitul anual al unui specialist în metode de analiză (între 50.000 și 100.000 dolari anual, cu precizarea că, în funcție de rezultate, veniturile pot fi mult mai mari), iar SRI nu o face, sugerează diferența de viziune care ne desparte de unul dintre modelele occidentale cele mai cunoscute din lume. Din păcate, propunerile de schimbare făcute de autor nu depășesc faza de meliorism; ele sugerează, mai degrabă, o politică de (ne)adaptare lentă în situații cu dinamici foarte alerte (vezi paragraful 6.3 de la pagina 237).  Prin aceste modalități de descriere a unei activități cum este aceea de ”analiză de intelligence” nu se stimulează interesul potențialilor doritori de a lucra în acest domeniu. Dimpotrivă! Impresia mea după lecturarea acestei cărți a fost că scopul scrierii ei a fost (dincolo de obținerea titlului de doctor și a sporului de doctorat la salariu) sublinierea importanței segmentului de activitate în care chiar dl Ionel Nițu activa în momentul scrierii tezei. Dacă dl Nițu ar fi lucrat în domeniul culegerii de informații sau în domeniul recrutării de noi colaboratori atunci s-ar fi subliniat, probabil, importanța decisivă pe care o au aceste segmente, restul fiind … aspecte colaterale. Despre informație Desigur, în acest capitol de precizări și clarificări conceptuale, discutarea termenului ”informație” nu putea lipsi. Definirea acestui termen este o întreprindere temerară existând, în literatură, poziția că informația nu poate fi definită, sau în orice caz încă nu poate fi definită, ci doar descrisă. Știe cineva o definiție a energiei? O catedră de la o universitate din Finlanda, cu sute de cercetători angajați, și-a propus, cu mai mulți ani în urmă, pe parcursul unui număr mare de ani, să definească conceptul de informație, deși majoritatea cercetătorilor înclinau să creadă că un concept fundamental ca ”informația” nici nu poate fi definit. Dl Ionel Nițu citează mai multe surse care definesc informația (p. 33) și în final oferă propria sa definiție: ”În concluzie, informația poate fi definită ca ansamblu coerent și unitar de semnificații epistemice, constituit într-un mesaj în procesul comunicării, care aduce un element de noutate față de cunoștințele prealabile și care – prin relevanță, pertinență și oportunitate – își dovedește utilitatea în atingerea unui scop la baza căreia se află o necesitate sau un interes” (p. 35). Fără a fi o definiție aristotelică, această descriere metaforică a ideii de informație are, cred, caracter lucrativ deși cu rezerve cum ar fi: nu toate informațiile au aceleași semnificații epistemice pentru cel care o posedă; nu toate informațiile fac obiectul comunicării prin mesaje, nu toate informațiile receptate au o finalitate precisă – adesea acumulăm informații fără a ști dacă vor fi utile vreodată sau nu. Prin aceste mici obiecții am vrut să subliniez temeritatea încercării de a defini un concept fundamental cum este informația. Pentru eventualii cititori interesați de informații (concept, teorie, istoric, realitate) recomand ca fiind foarte instructivă cartea lui James Gleick, ”Informația. O istorie, o teorie, o revărsare”, Ed Publica, 2012 (originalul american a apărut în 2011).  Vezi și instructivul videoclip cu tema  ”Order or Disorder Information” la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=f-rbFQjoTqo . Merită subliniată importanța Diagramei lui Ackoff (1989) (redată de mine dintr-o sursă indirectă în episodul 2, în Anexa 2) care sugerează clar distincția dintre date, informații, cunoaștere și înțelepciune, toate acestea nefiind altceva decât grade diferite de înțelegere a realității înconjurătoare. Discuții mai largi pe această temă se pot citi cu folos în articolul ”The Data, Information, Knowledge, Wisdom Chain: The Metaphorical Link” (2004). Foarte sugestiv este și motto-ul din T.S.Elliot (1934). La pagina 3 a acestui interesant articol se propune o ”Piramidă a Cunoașterii” bazată de Diagrama Ackoff, dar cu interpretări mult actualizate, fiind publicat la o distanță de 15 ani după publicarea Diagramei lui Ackoff. Articolul se găsește la adresa de internet: http://www.dataschemata.com/uploads/7/4/8/7/7487334/dikwchain.pdf . (Alte câteva adrese pot ajuta la înțelegerea conceptului de DIKW (Data, Information, Knowledge, Wisdom): http://en.wikipedia.org/wiki/DIKW_Pyramid http://www.lib.montana.edu/~tdonahue/kh/ (o excelentă sinteză) http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e (atașamentul de la această adresă este redat integral în Anexa 1) http://www.systemswiki.org/index.php?title=Data,_Information,_Knowledge_and_Wisdom http://jis.sagepub.com/content/33/2/163.refs (un rezumat al unui articol) http://jis.sagepub.com/content/33/2/163.full.pdf+html (articolul de mai sus, integral în format pdf) http://go.webassistant.com/wa/upload/users/u1000057/webpage_10248.html http://courseweb.lis.illinois.edu/~katewill/spring2011-502/502%20and%20other%20readings/bellinger%20on%20ackoff%20data%20info%20know%20wisdom.pdf (articolul prezentat în episodul 2, la Anexa 2) http://arizona.openrepository.com/arizona/bitstream/10150/105670/1/The_Knowledge_Pyramid_DList.pdf (o critică a conceptului DIKW) http://www.bileta.ac.uk/content/files/conference%20papers/2008/Data,%20Information%20and%20Knowledge%20Under%20EU%20Data%20Protection%20Directive%20[Bostjan%20Bercic].pdf (DIKW în contextul legislației europene) http://xstar.ihmc.us:16080/research/projects/EssaysOnHCC/Perspectives%20on%20Sensemaking.pdf http://www.toobigtoknow.com/bibliography-2/ (Bibliografie) http://repository.uneca.org/bitstream/handle/10855/156/Bib-7056.pdf?sequence=1 Informația ca resursă economică http://www.portlandpress.com/pp/books/online/wg85/085/0033/0850033.pdf Despre valoarea informației http://en.wikiquote.org/wiki/Russell_L._Ackoff Viața și opera lui Russel L. Ackoff http://en.wikiquote.org/wiki/Russell_L._Ackoff (Informația – un construct discursiv) http://spaces.icgpartners.com/index2.asp?NGuid=CBAEFE89E4414C4694252A87C63DD403 http://www.atwebo.com/knowledge_management.htm Despre managementul cunoașterii http://www.purdue.edu/discoverypark/vaccine/assets/pdfs/publications/pdf/Data%20Information%20and%20Knowledge.pdf DIK in vizualizare http://vinaydeshmukh.blogspot.ro/2010_08_01_archive.html Exemple la DIKW http://www.engineersmedia.com.au/journals/aaee/pdf/AJEE_15_3_Brodie.pdf (DIKW în reforma sistemului de educație) http://medelean.wordpress.com/2009/04/ http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e) Vezi și articolul integral în Anexa 3     Iată și motto-ul preluat din Elliot:   Where is the Life we have lost in living? Where is the wisdom we have lost in knowledge? Where is the knowledge we have lost in information? T.S. Eliot, „The Rock”, Faber & Faber 1934. Din păcate, în cartea dlui Ionel Nițu, Diagrama lui Ackoff este prezentată cu câteva erori importante: Deși în text, dl Ionel Nițu precizează că ”Ackoff a avansat teoria potrivit căreia conținutul minții umane poate fi clasificat în cinci categorii: date (simboluri), informații, cunoaștere, înțelegere, înțelepciune (înțelegere evoluată)” (p.34), în diagrama de la aceeași pagină cele cinci categorii sunt doar trei: date, informații, înțelepciune (cunoașterea nefiind specificată, deși i se lăsase un loc între informații și înțelepciune). Totodată, din schema prezentată nu rezultă că înțelegerea ar fi una dintre cele cinci categorii (ea fiind înscrisă pe orizontală, la nivelul datelor, sugerând, corect de altfel, că parcursul de la date la înțelepciune nu este altceva decât o succesiune de creșteri graduale ale nivelului de înțelegere). În fine, verticala de la date înspre înțelepciune este subsumată conceptului de ”integrare”, deși în schemele vehiculate în literatură se scrie ”interconectedness”, ceea ce înseamnă relaționare, interconectare, în niciun caz integrare). De reținut triada Relații – Modele – Principii care explică esențializat succesiunea:  Date – Informații – Cunoaștere – Înțelepciune, trecerile etapizate fiind bazate pe înțelegere. Astfel, înțelegerea relației/ relațiilor dintre date generează informație. Înțelegerea modelului după care se structurează informația generează cunoaștere. Înțelegerea principiilor pe baza cărora se structurează și utilizează cunoașterea generează înțelepciune.   Despre ciclul de intelligence Deși acest ciclu este esențial pentru înțelegerea corectă/ adecvată a activității de intelligence, descrierea sa este expediată într-o singură frază urmată de schema ciclului de intelligence, preluată de la autorul Adrian Ene (2011). Din păcate schema, complexă, este concentrată pe o jumătate de pagină, și în consecință este greu lizibilă. În plus de asta, logica denumirilor, succesiunilor și legăturilor dintre cele patru componente majore ale ciclului de intelligence din schemă ridică mari semne de întrebare. Cele cîteva observații critice făcute chiar de către autorul cărții nu au darul de a aduce lumină în privința conținutului real al ciclului de intelligence. Cred că în economia cărții descrierea și discutarea critică a ciclului de intelligence putea primi un capitol distinct și o bibliografie foarte bogată. Lipsa oricăror exemplificări cu cazuistică din practică face ca demersul teoretic despre ciclul de intelligence să apară incomplet și, în consecință, inutil. Acest prim capitol al cărții se încheie cu câteva definiții ale unor concepte cheie cum ar fi: cultură de securitate, siguranță națională, securitate națională, paradigmă, toate acestea fiind insuficient discutate pentru a se putea vorbi despre clarificare conceptuală/ conceptualizare, tocmai această clarificare fiind una dintre finalitățile lucrării lăudată de prefațatorul George Cristian Maior ca fiind o realizare notabilă a autorului. Nu subscriu. Fiind de dată relativ recentă, ”povestea” cu articolul capcană publicat de câțiva autori sârbi în revista editată de Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, Metalurgia Internațional (vezi http://inserbia.info/news/2013/09/serbian-professors-published-false-scientific-paper-in-a-romanian-magazine/     si http://en.wikipedia.org/wiki/Sokal_affair) apare ca fiind un caz simptomatic de falsificare și de mimare a cercetării din România (vezi și Mottoul semnat Dragoș Ciuparu). Întrebarea mea, legată de ciclul de intelligence și de precizarea autorului cărții, conform căreia ”agențiile de intelligence culeg informații fără a li se cere explicit acest lucru de către un anume consumator” (p. 39) este: ”Poate SRI să declanșeze o campanie de decredibilizare/ dezvăluire a revistelor fantomă din România care publică articole contra bani fără a testa conținutul științific al articolelor, și își cumpără, tot pe bani, înscrierea în Lista revistelor cotate ISI?” Sau așteptăm noi ”ajutoare” din exterior, așa cum a fost piciorul de ajutor dat de colegii sârbi? Dacă nici educația și cercetarea nu reprezintă priorități de securitate națională, atunci ce mai poate fi prioritar pentru SRI și celelalte servicii de intelligence/ informații/ pază etc. din România? 

Liviu Drugus

(Va urma)

 

Anexa 1Relaţiile Serviciului Român de Informaţii  cu cetăţenii în anul 2012   În anul 2012, Serviciul Român de Informaţii a primit 20.340 petiţii, din care 11.359 de la persoane fizice şi 8.981 de la persoane juridice şi instituţii publice. Dintre acestea, 13.799 au fost soluţionate favorabil, 2.716 au primit răspunsuri nefavorabile, 2.053 au fost îndrumate spre rezolvare altor instituţii, iar 973 au fost clasate conform art. 10 alin (2) din O.G. nr. 27/2002. În aceeaşi perioadă, conducerea S.R.I., şefii unor unităţi centrale şi teritoriale, precum şi cadre anume desemnate au acordat 3.848 audienţe. În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public au fost adresate S.R.I. 34 solicitări. Din totalul acestora, 11 au primit răspuns favorabil, iar 22 nefavorabil (informaţii exceptate de la liberul acces al cetăţenilor), iar o cerere a fost clasată deoarece lipseau datele de identificare ale petentului. La adresa publică de poştă electronică relatii@sri.ro au fost primite 4.512 mesaje, având ca obiect:  condiţiile de încadrare în structurile Serviciului Român de Informaţii şi C.V.-uri prezentate în vederea angajării, oferte de colaborare ca agenţi, oferte de sprijinire a activităţii instituţiei, cereri de reîncadrare/ transfer al unor foste cadre, precum şi condiţiile de înscriere la cursurile organizate de Academia Naţională de Informaţii;  eliberarea unor documente necesare recalculării pensiei;  obţinerea unor audienţe la conducerea Serviciului Român de Informaţii;  reclamaţii la adresa unor cadre ale Serviciului Român de Informaţii;  semnalarea unor aspecte de interes pentru Serviciul Român de Informaţii;  invitaţii adresate conducerii Serviciului Român de Informaţii;  mesaje primite din partea unor asociaţii sau partide;  mesaje primite din partea unor ministere, ambasade şi a Reprezentanţei României la UE;  reclame comerciale şi oferte de produse şi servicii;  scrisori de mulţumire pentru răspunsurile primite, felicitări;  solicitări de: date de contact ale unor instituţii, sprijin pentru recuperarea unor bunuri, informaţii pentru întocmirea tezei de doctorat sau a unor lucrări de licenţă, efectuare a unor stagii de practică, sprijin pentru reîntregirea familiei, ajutor umanitar etc.   Dorim să exprimăm aprecierea SRI cu privire la interesul cetăţenilor faţă de activitatea derulată de Serviciu pentru asigurarea securităţii naţionale şi de posibilitatea unei cariere în instituţia noastră şi ne menţinem disponibilitatea de a răspunde solicitărilor dumneavoastră transmise pe adresele publice puse la dispoziţie.”

 

Anexa 2

Analytic Methodologist

Analytic Methodologist

Add to Job Cart Send to Friend

Work Schedule: Full Time
Salary: $49,861 – $97,333*
Location: Washington, DC metropolitan area

*Higher starting salary possible depending on experience level. Analytic methodologists have the opportunity to develop and apply analytic methods to add rigor and precision to intelligence analysis and collection. They provide statistical, operations research, econometric, mathematical, geospatial modeling, or survey support to Agency analysis, and communicate their findings via a broad range of written intelligence products and verbal presentations. Agency analysts are encouraged to maintain and broaden their professional ties through academic study, contacts, and attendance at professional meetings. They may also choose to pursue additional studies in fields relevant to their areas of responsibility. Opportunities exist for foreign and domestic travel, language training, analytic and management training, and assignments to other offices in the Agency and throughout the US Government.


Minimum requirements include an advanced degree (note that some offices will accept highly qualified BAs) and experience in fields involving statistics; mathematics; econometrics; GIS/remote sensing; operations research; computer or mathematical programming; survey research, design, and analysis; gaming; and modeling. A minimum GPA of 3.0 on a 4-point scale is required. Competitive candidates typically will have higher GPAs, relevant experience, and strong verbal presentation and writing skills, including the demonstrated ability to write clear and concise text. They will also have a strong interest in international affairs, and the ability to work in a team environment. Please attach to your online application the following items:

  • A cover letter.
  • A 5-8 page analytical writing sample in your area of claimed substantive expertise, preferably unedited by others.
  • College transcripts.

All applicants must successfully complete a thorough medical and psychological exam, a polygraph interview and an extensive background investigation. US citizenship is required. To be considered suitable for Agency employment, applicants must generally not have used illegal drugs within the last twelve months. The issue of illegal drug use prior to twelve months ago is carefully evaluated during the medical and security processing. Important Notice: Friends, family, individuals, or organizations may be interested to learn that you are an applicant for or an employee of the CIA. Their interest, however, may not be benign or in your best interest. You cannot control whom they would tell. We therefore ask you to exercise discretion and good judgment in disclosing your interest in a position with the Agency. You will receive further guidance on this topic as you proceed through your CIA employment processing. To Apply:  Make a note of the position(s) that interest you, as you can apply for up to four positions in one application. DO NOT submit multiple applications; this will only slow the review of your application, and delay processing. Please read the Application Instructions carefully before you begin the online application process. Application Instructions An equal opportunity employer and a drug-free work force. Add to Job Cart Send to Friend       Anexa 3 (atașamentul preluat de la adresa de internet: http://community.eldis.org/?233@@.59903a84!enclosure=.59903a7e) Information and knowledge…   – Are they the same or different?  – Does differentiating information and knowledge affect the theory of change underpinning the way we work?   {A stimulus for discussion from ITAD as part of the Output to Purpose Review of the Mobilising Knowledge for Development Programme, and Independent Evaluation of Eldis 2007.}   The information knowledge debate is not a new one! Epistemology (that’s the theory of knowledge) has been the subject of considerable thought over many years. According to Plato, around 2,400 years ago, ‘knowledge is a subset of that which is both true and believed’.     In an essay entitled ‘Concerning Human Understanding’, written just over 300 years ago, the English philosopher John Locke (whose ideas had enormous influence on the development of epistemology) defines knowledge as ‘the perception of the agreement or disagreement of two ideas’. More recently, and quite usefully, Russell Ackoff, a Systems Theorist and Professor of Organizational Change classified the content of the human mind into five categories:

  1. Data: symbols
  2. Information: data that are processed to be useful; provides answers to „who”, „what”, „where”, and „when” questions
  3. Knowledge: application of data and information; answers „how” questions
  4. Understanding: appreciation of „why”
  5. Wisdom: evaluated understanding.

(Ackoff, R. L., „From Data to Wisdom”, Journal of Applies Systems Analysis, Volume 16, 1989 p 3-9) http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm   Whilst in a similar vein, Neil Fleming of LincolnUniversity, Canterbury, New Zealand writing on ‘Coping with a Revolution: Will the Internet Change Learning?’ provides a slightly simplified form of the categorization with context and understanding axis.   Maybe both are drawing on Cleveland H. „Information as Resource”, The Futurist, December 1982 p. 34-39 where understanding is a continuum.   Cleveland has some useful things to say about his categories:

  • Data comes about through research, creation, gathering, and discovery.
  • Information has context. Data is turned into information by organizing it so that we can easily draw conclusions. Data is also turned into information by „presenting” it, such as making it visual or auditory.
  • Knowledge has the complexity of experience, which come about by seeing it from different perspectives. This is why training and education is difficult – one cannot count on one person’s knowledge transferring to another. Knowledge is built from scratch by the learner through experience. Information is static, but knowledge is dynamic as it lives within us.
  • Wisdom is the ultimate level of understanding. As with knowledge, wisdom operates within us. We can share our experiences that create the building blocks for wisdom, however, it need to be communicated with even more understanding of the personal contexts of our audience than with knowledge sharing.

Note also that for Cleveland, data and information deal with the past. They are based on the gathering of facts and adding context. Knowledge deals with the present. It becomes a part of us and enables to perform. However, when we gain wisdom, we start dealing with the future as we are now able to vision and design for what will be, rather than for what is or was. Other people believe that the distinctions between data, information, knowledge, and wisdom are not very discrete, more like shades of gray, rather than black and white – e.g. Shedroff, N. (2001). „An overview of understanding” in Information Anxiety 2 by Richard Saul Wurman. Indianapolis: Que.   Some people, in development circles, use the terms ‘information’ and ‘knowledge’ interchangeably. The World Bank, for example, appears to come into this category. The IDS has variously described its fine web-based efforts as Information Services (circa 2002) and more recently Knowledge Services.   The Livelihoods Connect Logframe describes ‘knowledge sharing’ in its hierarchy of objectives. A BLDS Logframe Outputs talk of ‘More extensive knowledge sharing partnerships’ with an associated Activity being to ‘set up a dedicated information service’. The BRIDGE Logframe refers to ‘the provision of information/services’ and provision of ‘accessible and diverse information’. ELDIS highlights in its purpose ‘..use and  exchange (of) relevant, evidence-based development knowledge and documentation’. Id21 on the other hand discussed sharing research. The emerging IDS I-K-Mediaries Working Group considers information and knowledge mediation but is unclear yet if the group sees specific differences.   Are information and knowledge separate but associated through communication? Is information a quality that can be sent as a message, or received, through observation, reading or measurement, or downloaded from IDS KS? Is information subordinate to knowledge, which is information that is believed to be true? Is knowledge a construct, built from scratch by the learner, which comes to us via transcribed content or artefacts*, derived from other’s knowledge?   *Data is created with facts. Thus, a datum can be thought of as an artefact of a fact. Artefacts (facts, concepts, processes, procedures, and principles) are used in the learning process for creating knowledge, while in turn, knowledge creates new artefacts – the so-called Knowledge Creation Spiral.

What are those artefacts and types of knowledge?

Facts – Specific and unique data or instance. Concepts – A class of items, words, or ideas that are known by a common name, includes multiple specific examples, shares common features. There are two types of concepts: concrete and abstract. Processes – A flow of events or activities that describe how things work rather than how to do things. There are normally two types: business processes that describe work flows and technical processes that describe how things work in equipment or nature. They can be thought of as the big picture, of how something works. Procedures – A series of step-by-step actions and decisions that result in the achievement of a task. There are two types of actions: linear and branched. Principles – Guidelines, rules, and parameters that govern. It includes not only what should be done, but also what should not be done. Principles allow one to make predictions and draw implications. Given an effect, one can infer the cause of a phenomenon. Principles are the basic building blocks of causal models or theoretical models (theories).   The above artefacts (content) are then, in turn, used in the knowledge creation process to create two types of knowledge: declarative and procedural.   Declarative Knowledge – Declarative models refer to representations of objects and events and how they are related to other objects and events. They focus on the why rather than the how. It allows us to think and talk about the world. Declarative models include propositions and schemata.   Procedural Knowledge – Procedural models focus on tasks that must be performed to reach a particular objective or goal. Procedural Knowledge is characterized as knowing how and is often more difficult to verbalize and articulate than declarative knowledge. Procedural knowledge emphasizes hierarchical or information processing approaches based upon productions, i.e. those described by an IF and THEN statement. For example, IF the light is red, THEN stop.       Dr Janaky Grant and Professor Robin Kramar of the Graduate School of Management, Macquarie University Sydney, New South Wales, Australia will be discussing Organisation Structure, Knowledge Creation and Organisational Change at the 2007 Management Conference in Singapore in July.   The overall theme of conference (starting soon) is highly relevant to this debate.

Recently, LARRY SANGER, a co-founder of Wikipedia, affirmed that it is wonderful that the power to declare what we all know is no longer exclusively in the hands of professional elites.  He believes that ‘a giant, open, global conversation has just begun—one that will live on for the rest of human history—and its potential for good is tremendous’.   So, are then the Votaries of Web 2.0, the leaders in a movement towards the democratization of information or knowledge itself, on a global scale, something possible for the first time in human history?   Are IDS KS in the vanguard of the democratization process in the field of development?   Do we share information or knowledge?   Is the theoretical study of meaning here irrelevant or would the careful use of language improve our conceptual clarity about how what we do gives rise to the development impacts they seek to encourage?

(Va urma)

Liviu Drugus                                                        22    septembrie 2013          www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (5)


 Motto 1: Invita Dl Maior mediul academic sa cerceteze domeniul serviciilor secrete, dar cred ca invitatia este doar una formala, pentru ca in practica nimeni nu are acces la informatii si documente, daca nu este parte integranta a SRI-ului. Sigur ca putem discuta despre „obiectivitatea’ si scopul unor asemenea lucrari. A fi angajat in cadrul SRI si a scrie despre SRI mi se pare ca seamana cu situatia in care ai fi Hitler si ai scrie despre nazism, a fi Ponta si ai scrie despre guvernarea Ponta, ai fi ministrul sanatatii si ai scrie despre reforma in sanatate etc. Din astfel de scrieri putem obtine, cred, cel mult o viziune oficiala, subiectiva asupra problemelor discutate”.                                                                                                                                                                  

 Elena Dragomir, istoric, 8 septembrie 2013

 

Motto 2 :  In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”        

Dragoș Ciuparu, august 2013

 

Motto 3:După un lung travaliu, care a însemnat și perioada sa de analiză, știința parcurge acum, sub ochii noștri, trecerea la o viziune de sinteză”.

Pierre de Latil, Franța, 1956

 

Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)

 

 Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/

Vezi partea a treia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/01/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-3/

Vezi partea a patra a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/03/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-4/

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro

      

Analiză sau sinteză? Nu! Analiză și sinteză! Simultan și continuu!

În trecerea societății occidentale de la modernism la postmodernism, cercetarea are parte, și ea, de reformele și tranzițiile ei. Acceptarea sau preluarea acestor noi tendințe fără o bună cunoaștere a rostului noii tranziții a compromis însăși ideea de postmodernitate pe care unii cercetători o înlocuiesc sau o doresc a fi înlocuită, regresiv și conservator, cu vechiul modernism. Accentul pus de modernitate pe analiză a generat, de ex., filosofia analitică, iar accentul pus de postmodernitate pe sinteză a generat transdisciplinaritate, holism, studii de complexitate și integrism. Evident, nu poți face sinteză fără a fi procedat, în prealabil, la o bună analiză, la fel cum nu poți deveni postmodern fără a cunoaște esențele modernității.

Accentul pus de reprezentanți de vârf ai SRI pe analiză într-o Eră a sintezei este contrară sensului de mers al evenimentelor. Fără să realizeze această deraiere de la linia pe care elita lumii științifice o adoptă, dl Ionel Nițu pune accentul doar pe analiză (chiar se laudă cu fundamentarea instrumentului numit ANAINT = analiza de intelligence) și ignoră rolul uriaș al sintezei (dar recunoaște că singurul sintetizator/ briefer din România este directorul SRI, dl George Cristian Maior). Adică, într-o epoca bazată pe sinteză, o instituție foarte importantă a statului, invocând ”modernizarea” respectiv apropierea de sistemul NATO, suține dezvoltarea analizei, în detrimentul sintezei. Cred că ar fi fost corect din partea autorului să recunoască faptul că instituția din care face parte (SRI) are întârzieri atât sub aspectul pregătirii analitice cât și a celei sintetice și că își propune să depășească acest handicap educațional începând, în mod firesc, cu analiza, dar neignorând nicio secundă sinteza.

Experiența mea de cercetător postmodern și transdisciplinar mă obligă să spun că aceste dihotomizări și succesivizări sunt păguboase. În constructul meu teoretic, elaborat pe parcursul a cca patru decenii, intitulat Metodologia Scop Mijloc, atrag mereu atenția asupra faptului că esența și noutatea modelului acțional uman propus de mine rezidă în ”adecvarea simultană și continuă a mijloacelor la scopuri și a scopurilor la mijloace”. Se (auto)impune, mereu, dar îndeosebi în postmodernitate, să demarăm analiza-sinteza proceselor studiate, la modul simultan și continuu, altfel pierdem un substanțial avantaj concurențial.

Dl Ionel Nițu dezvoltă, din păcate, exact modelul pe care îl promovează sistemele educaționale moderne, adică cele din secolele 17-18-19-20, sisteme în care educația pornește, constant și programatic, doar analitic și se termină, foarte târziu, eventual la nivel postdoctoral, sintetic. Adică, din clasa V-a studiem – pe analitice – discipline, adică felii de cunoaștere, continuăm acest prost demers și la liceu, apoi îl aprofundăm și mai mult la facultate, la licență, după care se încearcă recuperarea a ceea ce nu s-a făcut în 15 ani de analiză (analiză matematică, analiză literară, analiză chimică, analiză economică, analiză financiară etc.) și se încearcă apoi, timid și insuficient, mutarea accentului pe sinteză, la masterat, doctorat și postdoctorat. Din păcate, cel mai adesea și aceste trei etape – dedicate preponderent cultivării sintezei – sunt dedicate tot analizei. Titlul tezei de doctorat a domnului Ionel Nițu este grăitoare în acest sens: ”Analiza de intelligence”, promovându-se, evident, tot (numai) analiza.

Răspunsul meu la această dilemă ”analiză sau sinteză?” este unul postmodern și transdisciplinar: adică ”și – și”. Concret, ambele, dar nu succesiv, ci simultan. Mai mult, aceste două dimensiuni nu trebuie deloc separate. Avem nevoie de analiză în aceeași măsură în care avem nevoie de sinteză. Desfacerea trebuie însoțită permanent (nu urmată) de o nouă Facere. Așa se creează (plusul de) cunoaștere, un proces eminamente sinergic. Altfel spus, analiza înseamnă cunoașterea trecutului pentru prezent, iar sinteza înseamnă cunoașterea prezentului pentru viitor. Conform MSM, abandonarea efortului de a concepe dimensiunea temporală în simultaneitatea și continuitatea componentelor sale: trecut-prezent-viitor (de altfel indistincte) conduce la analize și sinteze la fel de trunchiate și inutile. Este adevărat, trecerea de la modul de gândire de tip secvențial la modul de gândire holistic/ continuu presupune o reformă curriculară substanțială, dacă nu dorim ca după investiții substanțiale în deformarea gândirii să fim nevoiți să investim în reformarea gândirii și antrenarea acestui important proces uman numai prin metode speciale și costisitoare, dar cu rezultate net inferioare comparativ cu un proces de pregătire în care simultaneitatea și continuumul să fie jaloanele principale ale procesului educațional.  Am sugerat acest demers unor factori de decizie de la Ministerul Educației, de la universități și institute de cercetări, dar în afară de o mică sclipire a ochilor cu gândul la cum să fure și să valorifice în interes personal această idee, nu am văzut. De altfel nici nu este de mirare această atitudine în peisajul de decădere constantă/ consecventă a educației din România. Sper ca măcar institute de cercetări din străinătate să preia aceste idei, să le testeze și să se convingă de utilitatea lor, în beneficiul oamenilor și instituțiilor care vor accepta noul și inovația mai mult decât o fac românii sau alte societăți decadente (căderea universităților românești cu peste 100 de locuri în clasamentul mondial, comparativ cu anul trecut, este cea mai bună dovadă a decadenței despre care vorbeam). În ultimă instanță, SRI ca instituție care ar trebui să se preocupe de prezervarea structurilor care asigură o existență societală normală, ar trebui să propună o analiză de urgență, în CSAT, a viitorului (incert) al României prin prisma tuturor evidențelor care arată că societatea românească este în disoluție accentuată. De altfel, acesta este unul dintre scopurile urmărite prin aceste cvasirecenzii ale mele: să atrag atenția asupra unor stări de fapt.

Analiza ține mai mult de tactică, sinteza ține de strategie și de viziune. Dar poate fi imaginată o tactică în afara strategiei din care face parte? Iar lipsa oricăror strategii educaționale în România explică perfect existența unor tactici (prost) mimate.

Din păcate, în descrierea noii meserii, aceea de analist de intelligence, introdusă, din mai 2012, în COR (Codul ocupațiilor din România) sinteza este trecută tot în seama analistului, fără ca denumirea profesiei să surprindă această inevitabilă integrare. Devine comic să citim, în această descriere, că analiștii se ocupă de sinteze. Spiritul sintetic este, evident, diferit de cel analitic. Ideal este să le avem pe ambele și să le practicăm simultan sau (succesiv-alternativ) continuu. Dar acest proces de utilizare concomitentă a analizei și a sintezei nu se mai poate numi doar analiză, iar practicarea simultană a anlizei și sintezei nu poate fi făcută doar de specialistul în analiză. Iată descrierea meseriei de analist de informații făcută în ”Memoriul justificativ pentru introducerea ocupației de analist de informații în COR” : ”Analiza reprezintă mai mult decât o simplă descriere și altceva decât un rezumat. Analiza este răspunsul la (una sau toate) întrebările: cine? ce? cum? unde? de ce? și cu ce?. … În timpul analizei problema este descompusă în părțile sale componente pentru o studiere mai atentă, entitățile mai mici sunt avute în vedere individual și pe rând, iar înainte de a se emite judecăți de valoare sunt asamblate din nou împreună, pentru a putea surprinde întreaga imagine de ansamblu.  … Rolul analizei informațiilor este de a sprijini procesul de luare a deciziilor prin utilizarea informațiilor cu valoare, obținute în urma aplicării procesului analitic informațiilor brute culese” (apud Ionel Nițu, Analiza de intelligence, p. 29).  Limba română este în suferință, din nou. Sugerez cititorului să analizeze singur acest text, cu creionul în mână, la o primă citire (informativă) și apoi la o a doua sau o a treia citire (analitică). ”A asambla … împreună” face parte din aceeași clasă de pleonasme cu ”a colabora împreună”. De parcă pleonasmul nu era suficient, se supralicitează ideea de refacere a întregului: ”pentru a surprinde întreaga imagine de ansamblu”. Asamblare împreună pentru redarea ansamblului… este deja mai mult decât redundant.

Revenind la continuumul analiză-sinteză, subliniez, din nou, că sinteza trebuie evidențiată ca atare și nu considerată doar ca parte componentă a analizei. Dl Ionel Nițu propune ANAINT ca acronim pentru analiza de intelligence (propunere pentru care a fost felicitat de directorul SRI – vezi episodul anterior -, dar, în cazul în care sinteza este implicită și implicată în acest proces cred că acronimul corect și adecvat este ANASINT, adică analiza și sinteza informațiilor. Dincolo de simpla referire la denumire sau definire, discuția de față vrea să vizeze dimensiunea practică. Astfel, dacă se va aplica principiul ANAINT, atunci procesul de recrutare a specialiștilor va căuta cu precădere persoane cu simț analitic, adică oameni cărora le place să despice firul în patru, să aibă curiozitate nativă, să dorească să vadă mereu dincolo de aparențe etc. Dacă, însă se va aplica principiul propus de mine ANASINT, atunci în mod firesc procesul de recrutare va trebui să găsească nu doar căutători de noduri în papură, de pete în soare, spirite critice și profund curioase, ci și persoane cu imaginație, creativitate, interconectivitate, cu spirit constructiv și cărora să le placă să și compună, nu doar să descompună. În mod evident, urmare a faptului că instituția condusă de dl George Cristian Maior are grave carențe de comunicare (vezi scrisoarea pe care am adresat-o SRI în legătură cu analiza pe care o fac tezei de doctorat și cărții dlui Ionel Nițu, scrisoare care, cum mă așteptam din partea unei instituții care dar frizează apropierea de intelligence, a rămas fără răspuns. Ceea ce, traduc eu, în viziunea conducerii SRI viziunile critice, alternative și stimulative, deranjează… Foarte probabil, fosta Securitate ar fi avut exact aceeași atitudine față de un punct de vedere alternativ: ”Păi, NOI știm… nu avem nevoie de alte opinii”.  De unde și titlul acestui serial de critici cercetare, titlu care, sper, va incita la reflecție. Deocamdată, SRI ul își premiază prietenii și colaboratorii apropiați pentru opiniile – întâmplător identice cu ale SRI – ale unor cercetători români care sprijină eforturile analitice ale instituției. (vezi:  http://adevarul.ro/news/eveniment/premiile-revistei-intelligence-publicatia-oficiala-sri-fost-decernate-joi-1_5232095fc7b855ff56775072/index.html ).

(Va urma)

Liviu Drugus                                                       14 septembrie 2013

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (4)


Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)

 

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

 

Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

 

Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/

 

Vezi partea a treia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la:

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/09/01/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-3/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro

      Motto:

 

”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”

 

Dragoș Ciuparu, august 2013

La început a fost cuvântul. Deci, cu Cuvânt(ul) (Ambasadorului) înainte!

Autorul cărții ”Un război al minții. Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică”, Ed Rao, 2010, dl George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informații, este nelipsit din toate cărțile și chiar articolele scrise de dl Ionel Nițu. Autori, coordonatori, prezenți la lansările celuilalt sau doar citați la bibliogarfii, cei doi funcționari publici (unul demnitar public, celălat doar funcționar public) formează un tandem ambițios și valoros. Simpla preocupare de a include printre activitățile specifice meseriei de ”spion” (primul fiind unicul briefer din România, al doilea fiind analist de intelligence) și o intensă activitatea publicistică este un fapt meritoriu și care oferă ceva speranțe tinerilor care cor să vadă România avansând mai vizibil pe dificilul drum al transformării Securității, creat după model kgb-ist, specific dictaturii în Serviciu de Intelligence, specific democrației. Aparițiile publice (televizate, editoriale și librăristice) ale domnului G.C. Maior au creat mereu impresia că este un abil mânuitor al Cuvântului, un spirit echilibrat și rafinat, având autoperfecționarea ca obiectiv permanent. Simpla menționare a faptului că s-a înregistrat un progress de la cuvântul introductiv la lucrarea ”Analiza de intelligence” (2012) (botezat ”Cuvânt înainte”) la cuvântul introductiv la lucrarea ”Ars Analytica” (2013) (botezat ”Cuvânt-înainte”), mă duce cu gândul la un perfecționist ce nu se va opri din ascensiune prea curând. Evident, cunoscătorii de limbă română au sesizat diferența între cele două titluri, diferență ce constă în aderarea rapidă la o reglementare mai recentă, aceea conform căreia forma corectă a sintagmei în cauză este: ”Cuvânt-înainte” (cu linioară la mijloc…). Pentru un chițibușar ca mine, preocuparea pentru respectarea noilor reguli ale limbii române are valoarea simbolică a sublinierii respectului față de regula momentului și față de cuvântul scris.

Nu exclud deloc candidatura, ca independent, a dlui Maior la Președinția României, dacă nu în anul 2014, atunci sigur în 2018. Unul dintre atuurile sale ar fi acela că a contribuit substanțial la intelectualizarea SRI și la preocuparea pentru tranformarea acestuia în Romanian Intelligence Service, tocmai printr-o activitate editorială susținută și de o calitate tot mai bună. Pentru un neofit ca mine este un mister faptul că dl G.C. Maior semnează aceste prefețe în calitate de Ambasador și nu în aceea de director al SRI, deși problematica acestor cărți este strict legată de instituția pe care o conduce. Sau poate următorul pas va fi doar spre conducerea Ministerului de Externe al României… Până atunci însă, cârcotașul din mine va funcționa în continuare pe post de      sanitar al pădurii” de ”pompier voluntar”, de nostalgic după scriituri impecabile, fără erori grafice sau de exprimare.

Așadar, la acest ”Cuvânt înainte” la lucrarea de doctorat a dlui Ionel Nițu, semnat de dl George Cristian Maior voi semnala nu doar lipsa linioarei dintre cele două cuvinte ale titlului, ci și scrierea greșită a numelui autorului ”Structurii revoluțiilor științifice” (este adevărat doar o dată) sub forma de Khun în loc de Kuhn. Prefețele cărților, dacă sunt bine scrise, pot revela cel mai bine esența întregii cărți. Dl G.C. Maior o face: ne spune că în cartea dlui Ionel Nițu este vorba despre schimbarea paradigmatică în intelligence, după 2001, trend pe care și SRI ul nostru ar trebui să-l urmeze. Această schimbare paradigmatică rezidă, în principal, în următoarele: secretul este înlocuit (desigur, nu în totalitate) cu sursele deschise (Gregory Treverton, 2001). Ambele (sursele secrete și cele nesecrete) pot oferi informații care să asigure un avantaj concurențial unei organizații (firmă, stat, instituție etc.). Fac o paranteză cu iz personal, dar cu valoare paradigmatică: pe vremea când lucram (și) ca ziarist la Chișinău, un anumit serviciu de informații din România m-a contactat, la Iași, prin 1992, scandalizat fiind (desigur, la comandă politică) de propunerea mea ca limba oficială a statului Republica Moldova să se numească moldo-română. Cred și acuma că dacă propunerea mea era acceptată și dacă intervenția serviciilor românești nu ar fi fost atât de vehementă împotriva propunerii mele, atunci în toamna anului 2013 nu s-ar fi propus Parlamentului Republicii Moldova să renunțe la glotonimul ”limbă moldovenească”, ci să renunțe la glotonimul ”limbă moldo-română”. Aș vrea ca cineva dintre partizanii susținerii (cu orice preț) a introducerii în Constituție a denumirii limbii oficiale a noului stat independent a glotonimului ”limbă română” (cu consecința foarte previzibilă că reculul ducea, firesc, spre ”moldovenism”) să facă o evaluare comparată între acceptarea glotonimului limbă moldovenească și potențiala acceptare a glotonimului limba moldo-română. Contactul/ întrevederea despre care aminteam se vroia a fi un fel de racolare, desigur cu scopul de a mi se dicta ce și cum să scriu în ziarele la care eram angajat. Concret, mi s-a sugerat ”să ne vedem mai des”, la care am replicat: ”dacă vreți să aflați ce gândesc și ce se întâmplă la Chișinău, citiți articolele mele”. Cred că imaginea total debusolată a ofițerului de informații, destul de tânăr de altfel (dar de tip vechi) ar fi emblematică pentru ceea ce se prefigurează acum ca schimbare de paradigmă în intelligence. Neștiind dacă glumesc sau nu, ofițerul a întrebat: cum adică, să citească toți? ”Da! am răspuns. Depinde ce va face fiecare cu informația”.  Dacă dl Maior ar fi căutat prin arhive ar fi aflat că pentru istoria schimbării de paradigmă putea cita, în locul americanului Gregory Treverton, un român care a lansat, cu cca un deceniu înainte de anul fatidic 2001, propunerea de schimbare paradigmatică, respectiv de trecere de la secretomanie la analiza rafinată și concurențială a informațiilor provenite din toate sursele, preponderant din cele deschise. Evident, nu-mi doresc intrarea în istoria/ analele intelligence-ului mondial, dar întâmplarea de acum două decenii m-a făcut să citesc cu alți ochi toată discuția despre nevoia folosirii cu precădere a surselor deschise, temă căreia i s-a dedicat, acum, în România, o teză de doctorat și un șir tot mai lung de cărți și articole. Citirea cărților despre schimbarea de paradigmă pe care am propus-o este doar un mic balsam peste rănile provocate de campania dusă în mass media ieșeană, bucureșteană și chișinăuiană împotriva trădătorului Liviu Druguș (în presa ieșeană și nu numai) pentru delictul de opinie liber exprimată…

Nu am acum cunoștință despre originalul englez al cărții americanului Treverton, dar citatul din acest autor ”În această lume, materia primă cu care lucrează intelligence nu mai este secretul, ci informația”, citat dat de dl Maior la p. 12 nu îmi inspiră încredere. În realitate, trecerea nu este de la secret la informație, ci de la informația secretă și finită, la informația publică/ deschisă și infinită. Sau pentru intelligence ul american secretul nu este informație… Oricum, ridic, pentru a câta oară?, problema necesității precizării numelui traducătorului și, de ce nu? a textului în limba originalului… Cred că și aceasta ar face parte dintro necesară schimbare de paradigmă editorială, numită trecerea de la respectful față de autor la respectul față de cititor…

Sper să nu mi se ia în nume de rău această explicație pe care eu o dau necesității schimbării paradigmatice în intelligence și nu numai. După al doilea război mondial, speranțele de pace ale oamenirii (plus marile invenții tehnologice) a făcut ca statele să investească tot mai mult în educație și informație. În ultimul război mondial și după, spionii erau vedete prin faptul că erau puțini oameni care să aibă calitățile cognitive cerute de această controversată dar eternă profesie. Ofițerii de intelligence trebuiau să aibă, evident, o inteligență mult peste medie, ceea ce în zilele noastre nu mai este posibil. Aș spune că, în zilele noastre, media inteligenței mondiale (media IQ – ului mondial) a crescut mai repede decât media inteligenței celor care lucrează în intelligence (media IQ ului în serviciile de intelligence). Despre situația din clasa politică nici nu mai vorbesc. De aici rezultatele, și tot de aici nevoia de schimbare de accent, de paradigmă… Altfel, dl Maior n-ar mai fi avut ocazia să scrie, în ”Cuvânt înainte”, despre ”constrângerile cadrului legislative și insuficiența resurselor disponibile” (p. 13).

O altă formulare a dlui G.C. Maior îmi oferă șansa de a-mi formula propriile mele convingeri. Scrie dl Maior: ”Intelligence – ca disciplină teoretică – prezintă un grad redus de conceptualizare și teoretizare, raportat la alte ramuri ale științelor sociale.” (p. 13).  Fără a afirma că propoziția de mai sus este un nonsens, există totuși câteva contradicții logice care impun cel puțin o reformulare a ei. În primul rand, preocuparea pentru întemeierea de noi discipline ”științifice” în era informației complexe și globalizante este, din start, anacronică. Preocuparea de întemeiere teoretico-conceptaulă a unor activități umane (adevărat, foarte importante) ar trebui descurajată, în continuare, nicidecum încurajată. Basarab Nicolescu atrăgea atenția asupra proliferării excessive, canceroase, a disciplinelor și asupra necesității de a face loc gândirii de tip transdisciplinar, holistic. Într-o lucrare cum este aceasta despre analiza de intelligence, abordul transdisciplinar este unul imperativ, nu optativ. Din păcate, se pare că nici autorul, nici prefațatorul cărții nu au auzit despre transdisciplinaritate (există doar unele trimiteri pasagere spre interdisciplinaritatea și multidisciplinaritate, modalități de cercetare mai apropiate de disciplinaritate decât de transdisciplinaritate). Or, transdisciplinaritatea este tocmai schimbarea paradigmatică de care și activitatea de analiză de intelligence are nevoie maximă. Pentru o eventuală documentare a cititorilor în legătură cu schimbarea paradigmatică din cercetare, dinspre (inter/ multi) disciplinaritate înspre transdisciplinaritate, sugerez (în afară de miile de trimiteri oferite de Google) vizitarea site urilor:

http://ciret-transdisciplinarity.org/index_en.php;

http://basarab-nicolescu.fr/Docs_Notice/TJESNo_1_12_2010.pdf;

www.ugb.ro/etc

Dl Maior scrie despre raportarea și integrarea analizei de intelligence în cadrul celorlalte ”științe sociale”.  Care ”științe”? Care ”știință”? Conform opiniei generale, ”știința” este o modalitate de cunoaștere a realității prin formularea de ipoteze urmată de verificarea acestora pe cale experimentală. ”Ipotezele” formulate de dl Ionel Nițu în cartea domniei sale nu sunt nici ipoteze, nici verificate apoi experimental, deci nu pot constitui obiectul unei discipline ”științifice” de sine stătătoare. Nu întâmplător, așa zisele ”Științe sociale” cunosc schimbări continue de conținut, de direcție și de metodă. Dar rezultatele nu au dus, slavă Domnului!, la crearea de modele comportamentale unice (cum dorea, de ex., comunismul ”științific” să creeze ”omul nou”) sau la rețete generale de succes, de fericire, de cunoaștere etc. Tocmai trecerea de la disciplinaritate la transdisciplinaritate probează faptul că cercetarea își propune să treacă de la faza ”pe științe” la faza ”pe cunoaștere”. Este și sensul pe care îl revendică schimbarea paradigmatică propusă a avea loc în intelligence ul occidental: de la informație/ informare înspre cunoaștere. După cum nici managementul, nici medicina, nici ducerea războaielor nu sunt ”științe”, nici analiza de intelligence nu este și nu poate fi forțată/ violată să devină ”știință” peste noapte. Am insistat mai mult asupra acestui aspect pentru că doresc să atrag atenția asupra tentei intelectualiste și scientiste pe care dl Maior și echipa de la Direcția de analiza de intelligence doresc să o transfere asupra acestei străvechi meserii. Oare nu este suficientă preocuparea pentru schimbarea de accent dinspre colectare înspre analiză? Cred că nu necesită savante demonstrații științifico-paradigmatico-disciplinare pentru a fi de acord cu adevărul elementar că nu este foarte important să tot aduni (informații, lucruri etc.),  important este să știi ce (și cum) să faci cu ele. Cu riscul să apar un hiperpreocupat J de propria persoană, mă autocitez aici: ”Depinde ce face fiecare cu informația”.

 

Și încă un lucru: într-o lume ce se complexifică pe zi ce trece, lucrurile trebuie simplificate, nu complicate. Și tocmai analistul este chemat să selecteze și să stabilească semnificația și relevanța informațiilor colectate. Sper să nu fiu considerat ca fiind împotriva ”științei”, a raționalității și a gândirii (eventual, împotriva promovării de către tandemul Maior – Nițu a apropierii de noua paradigmă occidentală, care abia dacă are un deceniu de existență). Dimpotrivă! Pledez ca în evaluarea/ analiza/ prognoza oricărei acțiuni umane să fie implicate toate disciplinele legate de om și gândirea umană (acțiunea de intelligence fiind, evident, inclusă). A reuși să extragi esențele acestora, să le corelezi, să produci mereu instrumente noi de extragere a informațiilor și să contribui la creșterea volumului și calității cunoașterii reprezintă esența abordului transdisciplinar, ignorat, din păcate, în lucrare. Cred că este utilă acestui demers modelul parabolic de cunoaștere, acredidat ca fiind practicat de Iisus în producerea transferului de cunoaștere către neinițiați. (Vezi http://www.youtube.com/watch?v=ya2rQ_hGGVg  Andrei Pleșu despre ”Parabolele lui Iisus”).

Pledoaria făcută de Ambasador G.C. Maior pentru ”conceptualizarea funcției intelligence” (p. 14) (eu aș fi scris ”pentru conceptualizarea funcțiilor intelligence-ului”) este mai mult decât firească, dar, așa cum voi arăta în episoadele următoare, acest deziderat nu este atins decât parțial în teza de doctorat a dlui Ionel Nițu.  Primul eșec în opera de conceptualizare a intelligence ului este însăși nedefinirea clară a conceptului de intelligence.

 

 

 

 

 

Și dacă tot l-am pomenit pe Iisus și învățăturile epistemice ce pot fi trase din studiul evangheliilor amintesc aici și o povață extrasă din acest izvor de cunoaștere: nu puneți vinul nou în burdufuri vechi. Consider că o bună parte din materialul cu caracter de noutate utilizat de autor în această carte este ”stricat” de utilizarea stilului învechit, a limbajului nu întotdeauna adecvat contextelor abordate. Mai mult, presupusa preocupare pentru clarificări conceptuale nu are loc. Dimpotrivă. Exemplific. Schimbarea de paradigmă, la care doi directori din cadrul SRI aderă necondiționat, face parte dintr-o direcție cultural-filosofică nouă care a dominat a doua jumătate a secolului trecut, direcție numită postmodernism. Epoca amintită, face ea însăși parte din postmodernitatea postbelică care a generat schimbări în aproape toate domeniile cercetării: filosofie, economie, etică, psihologie, sociologie, literatură, politologie, management etc. Acest flux ideatic numit postmodernism și-a creat deja un limbaj propriu, fie și în dorința de a se detașa de modernitatea carteziană pe care o acuză de neadecvare cu noile realități ale lumii. Din acest limbaj (”vinul” din parabolă) nou fac parte concepte și teorii ca: transdisciplinaritate, teoria complexității, teoria haosului, logicile polivalente, holismul, postmodernismul acestea fiind compatibile cu ”burduful” nou care le găzduiește: internetul, rețelele de comunicare în timp real, online media etc. Cu toată modestia de rigoare consider că Metodologia Scop Mijloc (MSM) (necontestată de nimeni dar și neînțeleasă de mulți) – pe care am elaborat-o și rafinat-o în ultimele patru decenii – face parte integrantă din această nouă viziune asupra lumii și a cercetării.  Deocamdată, constat că au fost preluate din această teorie a mea (MSM) doar o utilizare mult mai intensă a cuvintelor ”scop”, ”mijloc” și ”adecvare”, adesea chiar în exces. Cercetători din domeniul statisticii aplicate la limba română vorbită/ scrisă după 1990 vor putea contabiliza destul de precis creșterea ratei de utilizare a celor trei cuvinte, semn că teoria este acceptată și aplicată, dar cu ignorarea deliberată a autorului. Am mai scris desprte acest ”frumos” obicei românesc, prin care orice realizare românească oferită mediului românesc a fost constant și tenace torpilată, dar scoaterea ei în afară genera aprecieri și validări. Referindu-mă la MSM, am găsit pe internet articole ale unor ”originali” cercetători americani care au pus la punct o nouă teorie numită Metodologia Mijloc Scop…  Bravos națiune!

Până una alta, dl ambasador G.C.Maior laudă contribuția decisivă a domnului Ionel Nițu la (post)modernizarea și conceptualizarea noului intelligence, aceea de a propune conceptul de ANAINT. Dau cuvântul domnului ambasador: ”Interesant de studiat pentru viitor este, spre exemplu, conceptul de ANAINT propus de autor. Conform acestuia, <În măsura în care analiza de intelligence produce noi informații (de securitate națională) – prin integrarea mai multor  date, informații obținute din diverse INT-uri -, iar produsul final nu seamănă cu părțile sale componente și dobândește noi semnificații  (…) se poate vorbi despre o nouă categorie de INT, și anume ANAINT”>  (p. 15). Desigur, dl ambassador se referă la sinergie, un cuvânt foarte drag și fostului președinte al României, Ion Iliescu (”sinergia faptelor”), dar nici ”sinergia” și nici ”analiza de intelligence” nu sunt și nu pot fi atribuite doctorandului și, ulterior, doctorului Ionel Nițu. Ca să fiu mai clar, ANAINT nu este decât acronimul ANAlizei de INTelligence  și nimic mai mult. Sau, las eu o portiță deschisă, ANAINT este un concept revoluționar dar ale cărui atribute de noutate absolută sunt …secrete J. Dar originalitatea autorului tezei de doctorat nu se oprește la propunerea acestui nou acronim.

”O a doua contribuție a autorului la domeniul studiilor de intelligence o reprezintă propunerea modelului ”3P” al analizei (proces, personal, produs), model care a reprezentat subiectul mai multor studii publicate, atât la nivel național cât și în prestigiosul ”International Journal of Intelligence and Counterintelligence” editat de Routledge” (p. 15). Evident, ”produsul” nu este decât scopul ”procesului” analitic, proces al cărui principal mijloc îl reprezintă, firesc, oamenii (”personalul”). Esența ”procesului” constă în adecvarea permanentă a scopului la mijloace și a mijloacelor la scopuri. Înțeleg că dacă ar fi apelat la terminologia specifică MSM atunci … se cam termina cu originalitatea. Precizez, nu acuz pe nimeni de faptul că nu mi-a citat teoria, sugerez doar că a aplicare a acesteia ar fi simplificat mult lucrurile…

Dl G.C. Maiorinvit(ă) zona de cercetare a mediului academic să acorde atenție sporită acestui domeniu, care oferă oportunități semnificative de dezvoltare teoretică, de inovare, de prezentare a unei viziuni proprii asupra intelligence, în general, și a analizei de intelligence, în particular” (p. 15).  Citatul de mai sus nu este altceva decât re-scrierea cu alte vorbe a clasicei, (până în 1990), formule: ”lucrarea tovarășului XY este valoroasă și merită cercetări ulterioare deoarece umple un mare gol în literattura de specialitate, dar este foarte utilă și practicii construirii societății noastre….etc etc.”. La așa origianalitate a autorului, așa originalitate a prefațatorului… Desigur, urmează, rapid o trimitere la un autor englez (Andrew Cristopher), ceea ce vrea să semnifice că noutatea o fi sau nu o fi ea nouă, dar sigur nu este contrarie intereselor aliaților și superiorilor noștri din NATO.

În finalul ”Cuvântului înainte” dl G.C. Maior reiterează invitația adresată mediului academic nu doar de a adânci și continua novatorul demers al românului Ionel Nițu (care are ”o viziune românească asupra problematicii”, p. 16), ci și de a face un parteneriat cu corpul practicienilor din SRI.  Nu pot decât să urez parteneriat plăcut cercetătorilor academici și lucrătorilor SRI în opera de inovare pe mai departe a intelligence ului occidental și mondial, dar invit cititorii acestei recenzii/ prezentări a unei teze de doctorat recente să reflecteze asupra adevărului spus de Dragoș Ciuparu în Motto.

(Va urma)

Liviu Druguș    Miroslava, Iași   3 septembrie 2013

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (3)


 

Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior. (Nota LD: redactarea, tehnoredactarea și corectura sunt asumate implicit deopotrivă de către editura Rao și autorul cărții. Din motive de creștere a profitului cam toate editurile din România nu mai angajează tehnoredactor, redactor de carte, corector  – toate aceste activități fiind trecute tacit în sarcina și responsabilitatea autorului, dar riscul asumat este al editurii. Multele observații de natură tehnoredacțională și redacțională vor, scădea punctajul final acordat cărții și editurii. Vorba românului: ieftin dai, ieftin porți. Sau: tai din poale și cârpești în coate…)

 

 

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

 

Pentru o mai bună punere în temă a cititorului cu problematica analizei de intelligence, așa cum face trimitere și autorul cărții, este benefică lectura materialului de la adresa: http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

 

Vezi partea întâia a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

 

Vezi partea a doua a acestei recenzii a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/23/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-2/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

http://www.oranoua.ro/ionel-nitu-avem-nevoie-de-elite-cu-viziune-in-ce-masura-analistii-vor-fi-parte-a-constructiei-viitoarelor-elite-din-romania-ramane-de-vazut/ (Interviu publicat in ziarul Bursa). Autorului i se poate scrie pe adresele de la SRI: ionelnitu@sri.ro sau la relatii@sri.ro

      Motto:

”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”

                                                                                                    Dragoș Ciuparu, august 2013

 

Introducere

 

În primele două părți ale acestei recenzii am pornit de la unele considerații generale referitoare la conceptele de ”intelligence”, ”analiza de intelligence” și la câteva presupuse schimbări paradigmatice de la cultura organizațională specifică unui sistem de dictatură personală la cea specifică unei democrații occidentale (NATO) – în partea I-a – și la modul (neglijent, superficial și chiar eronat) de utilizare a surselor de informare webografice – în partea a II-a.

 

Addendum la partea a II-a

Cu speranța că voi fi bine înțeles, recomand autorului Ionel Nițu, dar și conducătorilor de doctorat și doctoranzilor din România să consulte un manual de liceu pentru clasa V-a din SUA: ”Beginner & Intermediate 5: Evaluating credibility of sources” manual al cărui conținut (pentru profesori) este descries la adresa:

https://docs.google.com/a/ugb.ro/document/d/1wpDm3zSQn8xgfsM4k53MKXopO9YshbFp7og9LZmDN6Y/edit?pli=1.

(Sugerez colegilor care lucrează la proiectul Elaborarea Strategiei Nationale în domeniul cercetarii, dezvoltarii tehnologice si inovarii pentru perioada 2014-2020”, finanțat de Ministerul Educatiei Nationale, coordonat de UEFISCDI să ia ca punct de plecare în pregătirea pentru cercetare acest manual american, ușor de accesat la adresa de mai sus. (Informații despre acest proiect derulat pe perioada 2014-2020 se pot găsi la: http://www.cdi2020.ro).  Deoarece nu mă voi implica în acest proiect, atrag atenția organizatorilor și participanților la proiect nevoia pregătirii viitorilor cercetători începând din clasele mici, nu doar de la masterat și doctorat, luând și exemple (negative și pozitive) recenziile pe care le-am făcut la cărți și articole românești, publicate pe acest blog de pe platforma wordpress.com, inclusive cea de față care analizează o teză de doctorat. De asemenea, cred că merită urmărită și discuția recentă despe educația academică în SUA, existâmd șansa arderii unor etape și a apropierii de nivelul unor sisteme de educație performante în timp mai scurt (vezi:

http://links.whitehouse.gov/track?type=click&enid=ZWFzPTEmbWFpbGluZ2lkPTIwMTMwODIzLjIyMjUwNjgxJm1lc3NhZ2VpZD1NREItUFJELUJVTC0yMDEzMDgyMy4yMjI1MDY4MSZkYXRhYmFzZWlkPTEwMDEmc2VyaWFsPTE2ODk2MTIyJmVtYWlsaWQ9bGl2aXVzZHJ1Z3VzQHlhaG9vLmNvbSZ1c2VyaWQ9bGl2aXVzZHJ1Z3VzQHlhaG9vLmNvbSZmbD0mZXh0cmE9TXVsdGl2YXJpYXRlSWQ9JiYm&&&103&&&http://www.whitehouse.gov/blog/2013/08/23/check-out-secretary-education-arne-duncans-google-hangout-sal-khan?utm_source=email&utm_medium=email&utm_content=email232-graphic2&utm_campaign=education)

sau

http://www.whitehouse.gov/blog/2013/08/23/check-out-secretary-education-arne-duncans-google-hangout-sal khan?utm_source=email&utm_medium=email&utm_content=email232-graphic2&utm_campaign=education

Revenind la prezentarea cărții semnate de dl Ionel Nițu, subliniez subtitlul acesteia: ”O abordare din perspective teoriilor schimbării”. Tradus în altă cheie, acest titlu sugerează că sub aspectul conținutului, analiza de intelligence cunoaște și trebuie să cunoască în continuare, schimbări atât sub aspectul perfecționării metodologice cât și al adaptării sale la schimbările intelligence-ului însuși. Lecturând cele 283 pagini ale cărții mi-am pus, de mai multe ori, întrebarea: avem noi servicii de intelligence astfel încât să se pună problema existenței și perfecționării analizei de intelligence (prin prisma noului intelligence occidental rezultat în urma analizării cauzelor care au permis lovitura din 11 septembrie 2001)? Răspunsul este orecum solomonic: intelligence ul contemporan presupune serioase analize de intelligence, iar analiza de intelligence poate avea loc la modul serios doar în serviciile de intelligence autentice. Eram pregătit să vin cu critici aspre/ vehemente/ crâncene prin care să demonstrez că fosta Securitate și-a schimbat doar numele, după 1990, transformându-se în SRI, cu păstrarea vechilor politici, tehnici și tactici. Există deja filme și suficiente dovezi care probează aserțiunea de mai sus, respectiv faptul că mai este încă o cale lungă până ca SRI să devină serviciu de intelligence propriu-zis (așa cum se încearcă, subliminal, să se sugereze prin traducerea SRI drept Romanian Intelligence Service…). Nu întâmplător am ales drept titlu al acestor episoade ale recenziei unei singure cărți ”Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI”.

Anticipez puțin conținutul părților următoare ale acestei recenzii spunând/ scriind că autorul Ionel Nițu mă scutește de a fi, în continuare, ”băiatul cel rău”, criticul nemilos și distrugător de cariere, biografii sau alte asemenea posibile (dar inadecvate) descrieri ale demersului meu. Mi-am notat, pe parcursul lecturii, pagini întregi prin care se probează – atitudinal, contextual și prin conținut –  că SRI ul actual este mult mai aproape de fosta Securitate decât de viitoarea structură de tip intelligence (lipsă pe care o clamasem, cu peste trei ani în urmă, într-o opinie a mea publicată de ”Ziarul de Băcău”). Ajuns la finalul cărții/ tezei de doctorat, mi-am descoperit, cu surprindere, un adept și un aliat al punctului meu de vedere în chiar persoana autorului cărții care face obiectul recenzării. Paradoxal sau nu, proba supremă a criticilor la adresa stării de fapt din SRI, a modului de gândire/ a mentalității dominante specifice acestei instituții, dar și a nevoii uriașe de schimbare o reprezintă însăși modul de scriere a cărții de față. Modul de gândire ”securist”  (prietenii știu cum este acesta) este prezent în carte tocmai când se vorbește/ scrie mai ardent și mai pasional despre nevoia de schimbare a mentalității, despre nevoia de meritocrație și de ierarhizare valorică în SRI, despre schimbările paradigmatice care au loc în intelligence-ul mondial și față de care trebie să grăbim pasul… Ca să nu cad în păcatul pe care tocmai îl critic (securismul secretomaniac, mimarea actului autentic de cercetare și inovare etc.) voi da un exemplu, extras din carte: scriind despre nevoia de schimbare de mentalitate care a dus la trecerea de la o etapă/ paradigmă la alta în serviciile de securitate naționale, autorul, Ionel Nițu, exemplifică, curajos (!), cu erorile făcute de președintele american Jimmy Carter (cel care ignora, superior, serviciile de intelligence) sau ale altor președinți americani, în timp ce eul meu interior aștepta, nerăbdător, să citească măcar un exemplu-două de asemenea erori, respectiv încercări de trecere de la o paradigmă – generatoare de insuccese – la o alta, mai bună, mai adecvată, mai utilă și care să fie puse pe seama unui președidinte român, a unui premier român, a unui director de servicii de informații român etc. Zadarnic, stilul balcanico-mioritico-securist (traduc din gândurile nescrise ale autorului cărții: mai bine nu scriu de nimeni, ce să mă leg eu la cap? Dar, dacă se supără și îmi arată obrazul? Mai bine nu, mai bine scriu despre americani…) nu s-a dezmințit, ocolind, sistematic orice nominalizare, trimitere sau măcar aluzie la vreo stare de fapt negativă concretă din SRI. Tradiția eroică a KGB ului dictatorial nu poate fi eludată cu una cu două: astfel, după cum în cei 25 de ani de dictatură ceaușist-stalinistă nu am auzit niciodată vreo critică la adresa Departamanentului Securității Statului sau – eventual – să se publice vreo analiză a acestei structuri informative, cu nume, exemple, măsuri etc., azi, la după încă aproape 25 de ani de la presupusa dispariție a Securității, lucrurile se prezintă, esențialmente, identic. Adică, un întuneric deplin, o liniște deplină și o tăcere cvasigeneralizată în privința activităților concrete ale serviciilor de informații – servicii PUBLICE par excellence. Nu întâmplător, unii demnitari sau jurnaliști (mai mult sau mai puțin acoperiți) utilizează în loc de sintagma ”servicii de informații” expresii ”alternative” (dar sugestive față de modus operandi al acestora): ”servicii secrete” sau ”servicii speciale”.  Or, tocmai secretomania era esența fostelor servicii specifice modernității și Războiului Rece. Desigur, pe lângă secretomania – care domina toate serviciile din acea epocă – se adăugau  și metodele specifice ale serviciilor de informații din dictaturi: uz de abuz și convingere prin constrângere (expresii vehiculate, în epocă, chipurile, ca glume, dar care urmăreau să atragă atenția populației asupra acestor ”specificități”).

Așadar, caracterizarea mea că SRI este instituția are multe lucruri de reparat și reformat pentru a se apropia de serviciile de intelligenge occidentale, nu-mi mai aparține doar mie, ci este dovedită de cartea de față și întărită de însuși autorul cărții, care o afirmă deschis, expresis verbis, în partea concluzivă a cărții sale. Deși o face fără nominalizări și concretizări, autorul face o binevenită critică din interior a SRI, aspecte pe care le voi sublinia și, eventual concretiza, în măsura în care voi găsi exemple

Am considerat utile aceste câteva considerații introductive, înainte de a mă ”năpusti” asupra conținutului cărții/ tezei de doctorat. Voi analiza, în acest al treilea episod, Cuprinsul lucrării, extrem de generos, atractiv și incitant la lectură.

Scheletul unei teze de doctorat căruia îi lipsește chiar coloana vertebrală

Cuprinsul cărții, detaliat pe trei pagini, vorbește de la sine despre intențiile autorului, desigur corelate cu exigențele conducătorului de doctorat, al cărui nume (în mod ciudat) este …secret. Pentru a ajuta cititorul (care, poate, nu-și permite timpul să meargă la o librărie sau la o bibliotecă pentru a-l vedea) voi consuma ceva timp copiind aceste trei pagini:

CUPRINS

Cuvânt înainte / 11

Capitolul 1 – CADRUL CONCEPTUAL / 17

Capitolul 2 – SCHIMBAREA ÎN INTELLIGENCE / 48

Ipoteze / 48

Stadiul cercetării științifice în domeniu / 48

2.1. Schimbarea instituțională / 51

2.2. Managementul schimbării / 59

2.3. Necesitatea și implicațiile schimbării în intelligence / 67

2.3.1 Factorii care determină necesitatea schimbării / 68

2.3.2 Consecințe asupra sistemelor de securitate / 72

2.4 Abordări cu privire la schimbarea în intelligence / 78

2.4.1 Particularități / 78

2.4.2 Modele conceptuale / 82

Concluzii / 86

Capitolul 3 PARTICULARITĂȚI ALE SCHIMBĂRII ĂN ANALIZA DE INTELLIGENCE / 91

Ipoteze / 91

Stadiul cercetării științifice în domeniu / 91

3.1 Premise și implicații / 96

3.2 Dihotomii în dezbaterile privind schimbarea din domeniul analizei de intelligence / 97

3.2.1 Analiza de intelligence – știință versus artă / 99

3.2.2 Analiza tactică versus analiza strategică / 101

3.2.3 Politizarea intelligence versus control civil / 103

3.2.4 Reformă versus transformare în procesul de analiză / 110

3.2.5 Alte dihotomii cu relevanță asupra analizei de intelligence / 115

3.3 Condiționalități în schimbarea analizei de intelligence / 130

Concluzii / 137

Capitolul 4 MODELUL CELOR 3P ÎN MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII ÎN ANALIZA DE INTELLIGENCE / 143

Ipoteze / 143

Stadiul cercetării științifice în domeniu / 143

4.1 Procesul / 145

4.1.1 Rolul analizei în cadrul ciclului de intelligence / 146

4.1.2 ipologii clasice ale analizei informațiilor / 150

4.1.3 Etapele procesului analytic / 152

4.1.4 Metodologia procesului de analiză / 153

4.1.5 Componenta predictivă a analizei de informații / 156

4.1.6 Schimbarea procesului de analiză /

4.2 Personalul / 164

4.2.1 Tipologia analistului de informații / 164

4.2.2 Profilul psihoprofesional al analistului / 168

4.2.3 Pregătirea analiștilor / 170

4.2.4 Etică și deontologie în analiza de intelligence / 173

4.2.5 Factori care influențează procesul analytic. Limite psihologice și erori de analiză / 177

4.2.6 Tehnici destinate evitării erorilor și stimulării  creativității / 179

4.2.7 Schimbarea în politicile de selecție și pregătire a analiștilor / 181

4.3 Produsul / 185

4.3.1 Produsul de intelligence / 185

4.3.2 Informarea / 189

4.3.3 Relația producător – consummator / 191

4.3.4 Schimbări în relația intre producători și consumatori / 202

Concluzii / 206

Capitolul 5 – CĂTRE O NOUĂ PARADIGMĂ ÎN ANALIZA DE INTELIGENCE / 209

Ipoteze / 209

Stadiul cercetării științifice în domeniu / 209

5.1 Repere ale schimbării de paradigmă în intelligence / 210

5.2 Coordonate ale schimbării de paradigmă în analiza de intelligence / 215

Concluzii / 222

Capitolul 6 – CONCLUZII ȘI PROPUNERI / 226

6.1 Concluzii privind ipotezele de cercetare / 226

6.2 Repere pentru dezvoltarea unei culture analitice în cadrul comunității de informații din România / 233

6.3 Schimbarea în analiza de intelligence la nivelul SRI / 237

Lista de abrevieri / 249

Index / 255

Bibliografie selectivă / 267

Câteva cuvinte despre structura cărții prin prisma Cuprinsului (deși nu întotdeauna Cuprinsul se suprapune peste cuprinsul cărții…)

Cum am subliniat și în partea a doua a recenziei (vezi link ul la începutul acestei a treia părți a recenziei, care analizează excesul de trimiteri webografice care nu duceau la adresele căutate) se observă și aici, în cazul Cuprinsului, preocuparea autorului pentru a obține aprecieri pozitive la ”impresia artistică”. Aceste efect se dorea a fi obținut din modul de a intitula și de a structura materialul. Iată observațiile mele:

  1. Folosirea (la toate cele 5 capitole, cu excepția ultimului, Concluzii, care, de fapt, nu este un capitol și nici nu trebuia numerotat) sintagmei ”cercetare științifică” în loc de mai firescul și modestul ”cercetare” vrea să arate cititorului că acesta are în față o carte de ”știință” (nu un simplu raport de cercetare, cum este, de fapt, teza de doctorat). Poate este doar o idiosincrazie a mea, dar o reamintesc aici, sintetic: ”Știința a murit, trăiască cunoașterea” (despre asta cititorul poate afla mai multe în aproape toate articolele mele publicate în revista Economy Transdisciplinarity Cognition (www.ugb.ro/etc ). Fac deja alergie la cuvântul ”știință” pentru simplul motiv că în majoritatea cazurilor unde întâlnesc acest cuvânt nu întâlnim ”știință” în adevăratul sens al cuvântului (rigoare maximă, repetabilitate și verificabilitate, failibilitate, predictibilitate etc.) ci, avem, cel mult, opinii – documentate sau nu, argumentate  sau nu – și care, de regulă, aduc un foarte mic plus de cunoaștere, întărind concluzia sugerată de Dragoș Ciuparu (vezi Motto). Așadar, propun – ca înlocuitor al pomposului ”cercetare științifică” – mai modestul, mai simplul și mai adecvatul termen ”cercetare”.
  2. Pe lângă utilizarea insistentă a termenilor de ”știință” și ”cercetare științifică”, lectorul universitar dr. Ionel Nițu mai apelează la un procedeu impresionist, care să întărească convingerea cititorului că se află în fața unui op ”științific” major, o carte de căpătâi, un ”must read”. Procedeul nu este unul reprobabil în sine. Ar fi fost chiar unul lăudabil dacă această structurare a fiecărui capitol pe modelul unei cercetări de sine stătătoare ar avea un corespondent real în economia cărții. După cum voi arăta la timpul cuvenit, apelul autorului la terminologia ”științifică” este doar unul de fațadă, de ”acoperire”… Iată structura fiecărui capitol: Ipoteze, Stadiul cercetării științifice în domeniu, apoi ceva elemente de conținut/ umplutură cu discuții și opinii ale altora, Concluzii. Este schema oricărei cercetări care pornește de la formularea unei ipoteze care vizează o ALTERNATIVĂ la explicațiile deja existente, respectiv o VARIANTĂ de extragere de informații mai efectivă, apoi se efectuaează cercetarea propriu-zisă a cărei finalitate constă în demonstrarea corectitudinii ipotezei inițiale sau a falsității acesteia. Concluziile trebuie întotdeauna trase, deoarece în urma unor încercări de testare a unor ipoteze se poate ajunge și la alte adevăruri, la fel de utile ca și confirmarea unei ipoteze de lucru. Așadar, autorul, în loc să se concentreze asupra descrierii procesului analitic și a unor eventuale noi modele de analiză și de sinteză, reproduce masiv opinii din literatură (ceea ce, în exprimarea profesorului Ivanciu Nicolae – Văleanu, conducătorul tezei mele de doctorat, nu reprezintă decât ”conspecte de lămurire”, respectiv faze preliminare ale cercetării propriu-zise și care au drept rezultat scrierea a două-trei referate, dar nu o teză de doctorat). Mai mult decât atât, formularea ipotezelor nu este, de fapt, în carte, o ”formulare de ipoteze”, ci constituie, adesea, întrebări retorice sau afirmații generale ce nu pot fi nici infirmate, nici confirmate.
  3. Excesul de preocupare pentru ”impresia științifică” a tezei de doctorat culminează cu subcapitolul 6.1 Concluzii privind ipotezele de cercetare. Așa se întâmplă când ideea schematică a structurii de cercetare se transformă în dogmă. Despre conținutul concret al ”Concluziilor la ipoteze” – atunci când voi ajunge cu analiza la acel subcapitol. Fac aici doar o altă trimitere la ceea ce înțelege autorul cărții prin ipoteză de lucru: ”Principala ipoteză de lucru a cercetării mele științifice a constat în faptul că schimbările a doi parametri importanți (mediul de securitate și nevoile consumatorilor) au determinat schimbări relevante (procesuale, organizatorice) ale intelligence și, implicit, ale activității de analiză” (p. 19). Reformulată, ipoteza de mai sus poate fi scrisă astfel: ”voi încerca să demonstrez că dacă input ul se schimbă, musai să avem un alt output”, sau, mai trivial spus, dacă în loc de clasica omletă făcută din ouă și șuncă, prăjită trei minute la foc mediu vom face o nouă rețetă din care scoatem ouăle și dublăm timpul de prăjire, la foc iute, presupunem că omleta își va schimba gustul… J
  4. Fără a particulariza și exemplifica acum și aici, este de sesizat o mare dificultate pentru autor să umple cu ”material” cărnos și arătos acest schelet astfel încât imaginea finală să fie una cel puțin agreabilă. Din păcate, mogâldeața născută și scoasă în lume va fi una greu de suportat, fie datorită faptului că nu are coloană vertebrală (studiul de caz), fie pentru ca adesea pielea se găsește uneori prin interior și unele organe sunt lăsate dezgolite… Pe scurt, contradicția dintre titlurile cuminți și foarte echilibrat plasate în economia Cuprinsului, pe de o parte, și conținutul acestora, pe de altă parte, face ca  rezultatul general să nu fie unul agreabil/ pozitiv/ utilizabil. Voi arăta, în episoadele următoare, de ce.
  5. Dacă cineva ar citi doar aceste titluri și subtitluri ar conchide pe loc: da, este o carte despre managementul schimbării cu aplicații în domeniul serviciilor de informații și de intelligence. Drept pentru care conducătorul tezei de doctorat ar fi trebuit să fie, cred, din domeniul ”management”, nicidecum din domeniul ”studii militare și informații”. Cel mult, o cotutelă a celor două domenii ar fi fost mult mai binevenită.

(Va urma)

Liviu Druguș    Miroslava, Iași   2 septembrie 2013

 

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (2)


 

(cum lucrează cu informațiile în format electronic un proaspăt doctor în științe militare și informații)

 Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior

 

Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

 

Vezi partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu a cărții lui Ionel Nițu la: https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

 

Câteva cuvinte despre autor: Ionel Niţu (41 de ani) a fost şef al departamentului central de analiză al SRI în perioada 2009-2012.  În prezent este director executiv la Intergraph Computer Services din Bucureşti şi preşedinte al Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.
A absolvit Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” (ANIMV), mai multe cursuri post-universitare şi masterate, este lector universitar şi deţine un doctorat în ştiinţe militare şi informaţii. (Conform publicației Bursa). Alte informații pot fi obținute de la adresele de mai jos:

https://www.facebook.com/ionel.nitu.10                    http://www.oranoua.ro/tag/ionel-nitu/

      Motto:

 

”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”    Dragoș Ciuparu, august 2013

 

În această a doua parte a recenziei-rechizitoriu la cartea domnului Ionel Nițu voi lista și comenta cele 40 de trimiteri la adrese web/ internet, trimiterile (împreună cu Bibliografia și Referințele) formând aparatul critic al lucrării de doctorat publicată, recent, sub formă de carte. Pentru a demonstra utilitatea și chiar necesitatea ca această carte de interes public larg să fie publicată și în format electronic voi face și eu trimiteri la noi adrese web, dar voi și lista, în Anexe, texte preluate de la adrese web. Fac acest lucru din două motive: a) să ofer cititorului contemporan, mereu grăbit și adesea neîncrezător, conținutul concret al unor articole sub aspectul valorii lor informaționale; b) să evit întâmplarea (ce va deveni tot mai frecventă ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de adrese web, platforme, site uri sau bloguri) ca la o anumită adresă să nu mai găsim decât anunțuri de genul ”Error!”, sau ”Pagină inexistentă”.  Citorul atent și răbdător va beneficia, citind comentariile la cele 40 de trimiteri (Note de subsol) din carte, de multă informație suplimentară și de ce nu?, de un posibil model de a face recenzii la cărți cu pretenții de mare științificitate și probitate academică.

 

Deoarece consider (ca și directorul acestei instituții, dl George Cristian Maior) că lucrătorii SRI care vor să răspundă noilor exigențe de intelligence și apelurilor-îndemn ale șefului instituției (aceea ca SRI să se deschidă către cooperarea cu lumea academică), sunt realmente interesați de aceste feed back uri din lumea academică, voi încerca, în limita disponibilităților mele temporale, să fac recenzii-prezentări și altor lucrări cu conținut similar publicate invariabil la Editura Rao. De asemenea, așa cum am promis în partea întâia a acestei recenzii-rechizitoriu, voi reproduce și corespondența mea cu SRI și/sau cu autorii proveniți de la această instituție. Fac acest lucru pentru a testa în ce măsură deschiderea SRI către sursele deschise și cooperarea cu mediul academic este o atitudine reală și concretă și nu doar una de imagine și, eventual, de noi generații de informatori (de altfel, foarte necesari în actualul Război informațional global). Pentru început, reproduc scrisoarea trimisă (la adresa relatii@sri.ro) către instituția numită SRI și care, destul de previzibil, nu a primit niciun fel de răspuns, ceea ce îmi întărește convingerea că drumul de la Securitate la Intelligence este unul foarte foarte lung și dificil:

”Bună ziua,

Va trimit linkul de la prima parte a unei recenzii la cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”, Ed RAO, 2012.

https://liviudrugus.wordpress.com/2013/08/14/sub-semnul-analizei-de-la-securitate-inspre-intelligence-via-sri-1/

Am convingerea că invitația, lansată public și de Domnul director George Cristian Maior, membrilor mediului academic de a se constitui în parteneri epistemici în procesul de adaptare a serviciilor de intelligence la imperativele actuale a primit multe răspunsuri. Recenzia cărții ”Analiza de intelligence”  pe care o atașez ca adresă web poate fi utilă, cred, în acest proces de deschidere spre nou. Notele critice vizează tocmai acest deziderat al creșterii calității analizelor specialiștilor dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Prof Liviu Drugus”

 

(Scrisoarea a fost trimisă la 14 august, iar răspunsul/ reacția – dacă va veni vreodată…. – va  fi inclus(ă) în partea a treia a acestei recenzii-rechizitoriu).

 

Iată, în continuare, comentariile mele la cele 40 de trimiteri webografice, urmate de articole și preluări de pe internet menite să ajute mai bine la înțelegerea mesajului aceste interesante și importante cărți, la care aduag 4 Anexe cu articole preluate de pe internet dar care pot ajuta mai bine la înțelegerea conținutului acestei cărți și a noii profesii, aceea de analist de intelligence:

 

1) La pagina 18 se face o trimitere la documentul intitulat ”Viziunea Strategică 2007-2010” și ”SRI în era informațională. Viziunea strategică 2011-2015” disponibile online (la 01.07.2012) la www.sri.ro/categorii/64/documente/strategice.html Scriu în browser această adresă și se deschide pagina SRI. OK, măcar pot spera să găsesc și alte surse bibliografice, pe lângă cele două documente programatice (deși, normal al fi fost ca să se deschidă prin click la adresa citată în carte. N-a fost să fie așa..). Încerc să citesc câte ceva de pe site ul SRI prezentat pe sectiuni, dar site ul nu conține și o sectiune de documente strategice. Pe scurt, o adresă falsă! Oare de ce acest document public de real interes nu este afișat chiar pe pagina de gardă a website ului SRI? Iată alte câteva link uri pe care le-am accesat: http://www.sri.ro/video/videoPlay-Maior.html?id=1 Mesajul directorului SRI Cristian George Maior. Rezultat: nu se deschide.  Voi sesiza acest lucru la adresa de contact relatii@sri.ro și voi ține cititorii la curent despre corespondența cu instituția publică numită SRI (denumire care nu face deloc trimitere la ”intelligence”. Poate, în procesul de schimbare permanentă să încapă și adaptarea denumirii la realitățile occidentale față de care ne manifestăm atașamentul). Caut mai departe. La adresa http://www.sri.ro/educatie-si-cercetare/educatie-cercetare.html dedicată activității de educație și cercetare nu există o listă cu articole, cărți, autori, conferințe, proiecte de cercetare derulate, în curs de derulare și propuse a se derula în viitor. Normal ar fi fost să găsesc prezentate lucrările (multe) semnate de George Cristian Maior, precum și lucrarea dlui Ionel Nițu. Ciudat mod de a face publice produsele personalului SRI (chiar dacă actualmente, dl Ionel Nițu nu mai lucrează, oficial, la SRI, ci la o firmă intim legată de această instituție a statului român). Presupun că lucarea ”Analiza de intelligence” publicată în acest an la Rao a fost elaborată folosind resursele, inclusiv financiare, ale instituției, drept pentru care contribuabilii ar fi putut citi această carte în format pdf pe site ul instituției. Eu am plătit 24,91 lei pentru a o citi și a găsi (pe lângă informațiile utile) destule inadvertențe, superfiacialități și inconsecvențe (neașteptate pentru mine) pe care le voi semnala pe parcursul acestei recenzii. Încă un exemplu: la adresa http://www.sri.ro/ghid-de-autoprotectie.html#ghid4 unde ar trebui să primim sfaturi de a nu cădea în capcanele unor agenți străini, link ul nu se deschide… Am postat link ul pe FB și am sugerat potențialilor vizitatori să încerce să-l deschidă… Testul de civism este edificator: niciunul dintre sutele de postatori nu a dat vreun feed back. Probabil aceasta este atitudinea majoritară față de SRI: maximă reticență! Adică, pentru mulți dintre noi, SRI = Securitate, instutuție cu care nu trebuie să ai de-a face… Sugerez compartimentului de RP al instituției să facă o adresă (un cont) pe FB a acestui Departament și să lanseze periodic chestionare pe diverse teme, inclusiv pe aceea a atitudinii populației față de SRI. Cred că majoritatea prietenilor mei de pe FB care au văzut link ul și au trecut repede mai departe au gândit că nu are rost să te pui cu SRI ul… Mentalitate pe care chiar autorul cărții o critică. Dar nu cu critici în cărți groase se poate recâștiga încrederea publicului în această instituție, ci cu o pagină web funcțională și ceva mai prietenoasă. Măcar dacă se posta un banner cu inscripția ”Închis pentru inventar” sau ”Vin imediat”… O soluție ar fi o chetă publică pentru adunarea a cca 500 de euro  pentru a plăti un student de la informatică ca să face o pagină web ca lumea… În fine, tot pe pagina web a SRI se află și numărul de telefon 0 800 800 100 care este o linie gratuită pentru semnalarea riscurilor teroriste. Nu am riscat să verific dacă funcționează. Prefer (doar) să sper că da…

2) La pagina 24 se face trimitere la www.cia.gov pentru a verifica sursa Random, H.A. (1958), Intelligence as a Science, in: Studies in Intelligence, p. 76, Washington, disponibil online (la 01.09.2010). Pagina superbogată în informații: Dau search după itemul Random H.A. Intelligence as Science și obțin https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol46no3/html/v46i3a02p.htm unde găsesc un articol semnat de Michael Warner unde se face o trecere în revistă a mai multor definiții. Un alt link, același autor (Warnrr) ne trimite la un articol mai complet, dar nu la Random H.A…. Acest autor este citat la nota de final 17 (din 19), dar lucrarea lui Random nu se poate citi (deși se precizează că este declasificată). Mai rafinez căutarea și dau peste revista în cauză la adresa https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/volume-54-number-1/PDFs-Vol.-54-No.1/U-%20Studies%2054no1-UnclassExtracts-Web.pdf care, scrie în browser, conține 80 de pagini. Caut pagina 76. În realitate revista are doar 71 de pagini! De fapt, constat ulterior, este numărul 54 din 2010…. Din nou la căutat/ cercetat/ investigat… Apelez la Google. Dintre zecile de trimiteri (inclusiv cele de mai sus) găsesc și https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol2no2/html/v02i2a09p_0001.htm Mare bucurie! Găsesc un articol semnat de Random H.A. Dar nu este cartea, ci un extras din articolul autorului republicat cu aprobarea CIA în anul de grație 1993 Sepember 22. Iată articolul integral, spre uzul celor interesați, în Anexa 1:

Dacă autorul cărții, dl Ionel Nițu, dorea să ajute cu adevărat cititorii să afle mai multe despre autorul american și cartea sa, putea face trimitere la http://www.animv.ro/files/RRSI–5-.pdf respectiv la site ul Revistei Române de Studii de Intelligence nr. 5/ 2011 (182 pagini), unde este publicat articolul dlui Ionel Nițu, ”Contribuții la definirea unui cadru conceptual și metodologic al analizei de intelligence”, pp 11-31. Este citat în articol și Random H.A. cu buclucașa carte care nu se (mai) află pe site ul CIA. De reținut că articolul editorial, semnat de George Cristian Maior, directorul SRI, este intitulat ”SRI în era informațională. Argument pentru o viziune strategică”, pp.  7-8 și, în contextul discuției despre viziunea strategică a SRI, putea fi și el citat în lucrare. Eventual, se putea face și o analiză critică a acestui editorial care, în mod normal, ar fi trebuit (dar nu este) să fie impecabil din punct de vedere al tehnoredactării și logicii limbii române (o eventuală analiză a acestui editorial, în viitor). De reținut că articolul ”Contribuții…” susamintit nu este citat nicăieri în carte, deși părți ale articolului sunt preluate sau ”topite” în textul cărții pe parcursul mai multor capitole (ex. la paginile 26-27, 94-95, pentru a da doar două exemple). Faptul că articolul dlui Ionel Nițu a apărut în anul 2011, iar cartea domniei sale, apărută în 2012, nu citează acest articol, așa cum era firesc, dă de gândit asupra unui aspect deontologic generic numit autoplagiere, dar în legătură cu care mă voi exprima doar după ce voi face o analiză specială, cu soft specializat.

3) La p 25 se face o trimitere la adresa www.odci.gov Rezultatul? Pagină inexistentă!

4) La p. 25-26 se vorbește/ scrie: ”Dicționarul elaborat de Statul Major General al Statelor Unite (2001, revizuit în 2007) definește noțiunea de intelligence sub forma unui produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiză, evaluare și interpretare” și se face trimitere la adresa http://www.apd.army.mil Surpriză plăcută: site ul se deschide! Dar bogăția de informații afișate face imposibilă găsirea amintitului Dicționar… Ajung, intuitiv și aleatoriu la adresa http://armypubs.army.mil/doctrine/DR_pubs/dr_a/pdf/adrp1.pdf în speranța că voi găsi ceva aici. Cei cca 12 MB se deschid în câteva zeci de minute (evident, laptopul meu bătrân e de vină…) dar textul (de 62 pagini) se referă la armata regulată a SUA, nu la serviciile de military intelligence. Mai mult, autorul cărții, Ionel Nițu, nici nu citează (deci nu folosește ghilimele), ci povestește, lăsându-ne pe noi, cititorii, să căutăm cam de pe unde s-a extras aproximativa definiție a intelligence ului, conform căreia ”intelligence (este)… un produs rezultat al procesului (de culegere, procesare, integrare, analiza, evaluare și interpretare)”. Logică beton: avem de-a face cu un… proces de procesare… Nu ni se spune ce anume se procesează în acest proces… Îmi permit să deduc că este vorba despre date, informații, cunoștințe și chiar mai mult decât atât, deși poate autorul se referea la altceva. Autorul nu ne spune și nouă, cititorilor, la ce se referea. Secret! J Concluzie: citarea sursei americane este făcută la plesneală, impresionist, adică pentru impresie artistică și pentru impresionarea publicului care, de fapt, se aștepta la rigoare, claritate, exactitate… Nu exclud și ipoteza ca această lucrare (tradusă) să fie trimisă și colegilor americani, spre a le dovedi că cultura lor organizațională este un izvor nesecat de inspirație pentru țările frățești din NATO: băi, v-am citat la greu, puteți acuma să ne credeți că voi sunteți modelul nostru, nu – Doamne ferește! – alte servicii (foste) frățești.

5) Tot la pagina 26 este dată o definiție a conceptului de intelligence în conformitate cu concluziile unei mese rotunde organizate de SRI în 2008 cu următoarea trimitere de subsol: ”Masă rotundă cu tema Societate, Democrație, Intelligence, organizată de Serviciul Român de Informații, 8 octombrie 2008 (referințe în revista Intelligence nr. 13, decembrie 2008, București, editată de SRI”. Evident, verific trimiterea. Într-adevăr, SRI are o revistă cu titlul ”Intelligence” al cărui număr din martie-mai 2010 are 120 pagini. Caut numărul din oct 2008. Rezultat: 404 Page not found! Găsesc – grație Google – doar numărul din martie 2010 (https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencemartie2010.pdf revista din martie 2010). Încerc să dau de numărul din octombrie 2008. Încerc următoarele trei link uri, cu următoarele rezultate:

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceseptembrie2008.pdf Not found!

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligenceoctombrie2008.pdf Not found

https://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intelligencenoiembrie2008.pdf Not found! Apelez din nou la Mr Google: Iată ce găsesc: http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/intellspecial.pdf adică revista Intelligence, an 5, Număr special, Decembrie 2008.  Trebuie să recunosc că este un număr foarte interesant, sub mai multe aspecte: pe de o parte sub aspectul contributorilor (George Cristian Maior – de 4 ori – Ioan Mircea Pașcu, Sergiu Medar, Cristian Tabără, Vasile Dâncu, Liviu Mureșan, Răzvan Ionescu, Iulian Fota, Dan Claudiu Frunzulică, Doreș Șandor, Marian Preda, Cornel Codiță, Gabriel Sebe, Elena Istode, Radu Tudor, Mihai Stănișoară, Mihaela Matei, Stejărel Olaru, Gabriel Oprea, Cristian Pârvulescu la care îl adaug și pe Victor Ciutacu, prezent la reuniune, dar fără o intervenție publicată în acest număr special) și, pe de altă parte, sub aspectul ideilor avansate și susținute. Tocmai ca urmare a interesantelor idei avansate la Masa rotundă (cu cei 20 + 1 contributori/ comunicatori) găsesc nefirească citarea trunchiată, respectiv neprecizarea link ului direct la care se poate găsi revista în cauză.

 

6) La pagina 27 este citată lucrarea lui Marin Ioniță (2011) publicată în cartea coordonată chiar de Ionel Nițu și intitulată ”Ghidul analistului de intelligence. Compendiul pentru analiștii debutanți”, Editura ANIMV, p. 15. Cele 130 de pagini ale lucrării se găsesc la adresa http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf adresă necomunicată cititorului de către autorul Ionel Nițu, cititor care, dacă vrea să verifice, trebuie să facă eforturi suplimentare de căutare. Nu ascund faptul că suspiciosul din mine s-a întrebat mereu: oare de ce? Este ceva acolo care este preluat și nepus în ghilimele?  După lecturarea materialului din ”Compendiul…”  publicat în 2011 am ajuns la concluzia că aici materialul este mult mai bine dezvoltat în cele 130 de pagini, dintre care 12 sunt semnate de Ionel Nițu, comparativ cu cele 65 de pagini dedicate Modelului celor 3P, în cartea publicată de Ionel Nițu în 2012. În linii mari ideile și informațiile sunt cam aceleași, diferența fiind făcută de structurarea materialului. Revin cu observația că, odată ce există adresa web/ link ul pe internet de ce să nu fie făcută publică această adresă electronică (ca alternativă rațională și firească la trimiterea cititorului la biblioteci specializate, eventual chiar la biblioteca ANIMV). Și încă un lucru: în scopul pregătirii și informării populației cu problematica intelligence cred că lucrările elaborate de lucrătorii SRI în cadrul activității pentru care sunt plătiți ar trebui să fie postate pe pagina web a SRI, cu titlu gratuit. Mai exact, dacă cartea ”Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării” este un produs al unui angajat al SRI care a produs-o strict în timpul liber, atunci e ok, autorul trebuie să primească drepturile ce i se cuvin. Dar conținutul cărții contrazice această ipoteză, așa încât ar fi de dorit ca lucrarea să fie postată ”for free” (free of charge) pe pagina instituției. Care pagină ar mai trebui să fie și funcțională… O a treia situație, de compromis, poate chiar ceva mai echitabilă, ar fi ca lucrarea să fie vândută și în librării, dar să fie postată și pe pagina web a SRI. Altfel, îi voi da dreptate autorului pentru concluzia generală a cărții, mai mulți ani de acum încolo: instituția are mare nevoie de schimbare! În primul rând, una de mentalitate!

 

7) La pagina 28 există o trimitere la lucrarea din 1999 a lui Richards J. Jr Heuer intitulată ”Psychology of Intelligence Analysis”, publicată sub egita Center for the Studdy of Intelligence, Washington, DC cu trimitere la adresa online (la 01.09. 2010): http://www.cia.gov/csi/books/19104, p. 34. Evident, ghinion. Adresa nu mai este valabilă… Cu respect față de vizitatori, agenția scrie: CIA.gov has changed its Web address . . .CIA.gov is now encrypted, except for our Electronic Reading Room, to assure visitor confidentiality. As a result, the Web address for pages and documents in our site has changed from http:// to https://. In addition, CIA Careers has moved to a new location within the Web site. Please use the links or the search form below to find the information you seek. See: CIA.gov home page. Caut cartea și dau peste https://www.cia.gov/library/kent-center-occasional-papers/pdf/OPV3No1.pdf (Making Sense of Transnational Threats) o lucrare de 35 de pagini publicată în 2004 de Centrul Sherman Kent. O compensație destul de bună. Am deja un modus operandi: după ce SRI și CIA nu mă ajută să găsesc o carte recomandată chiar de aceste instituții, fac apel la Mr Google. Excelentă idee: iată rezultatul: http://www.scip.org/files/Resources/Heuer-Psychology-of-Intelligence-Analysis.pdf Cartea, de 214 pagini, este oferită integral, gratuit… Desigur, merită citită… Și din nou adresez o întrebare retorică dlui Ionel Nițu: în loc să citeze o sursă din 2010, cu un pic de efort putea oferi cititorilor acest ultim link. Dar așa, accesul la cartea lui Heuer va fi doar pentru aceia dintre specialiștii realmente interesați de domeniu care vor citi această recenzie (în stilul meu, inconfundabil, cu laude, critici și …întrebări retorice  J).

 

8) La pagina 34 se face o trimitere (disponibilă online la 01.07. 2012) la adresa: www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm. Trimiterea chiar funcționează! În cazul în care dl Ionel Nițu va accepta propunerea mea de a face o carte electronică (cu toate adresele hypertextualizate și cu texte relevante preluate de pe site urile cu acces public) atunci va putea prelua  și textul integral al articolului mai sus citat (tocmai pentru a evita pierderea de informație prin nedeschiderea unor adrese) și pe care îl reproduc în Anexa 2.

9) La pagina 35 se preia definiția informației clasificate și se face trimitere la www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Rezultatul era previzibil: nu se deschide nimic! Păcat! (Precizez că toate aceste încercări de a accede pe site ul SRI au avut loc pe data de duminică 11 august 2013. O fi fost zi liberă…).

 

10) La pagina 39 se face o trimitere la incredibila (!) sursă online (disponibilă la 01.07.2012): www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic20001.tm  Evident, o asemenea adresă (scrisă greșit) nu se va deschide niciodată… Încerc o reparație: www.fac.org/irp/congress/1996_rpt/ic2001.html  Nu merge… Reduc adresa la pagina principală www.fac.org Se deschide pagina FAC înseamnă First Amendment Center, o pagină ce merită studiată. Cazurile Wikileaks (Julian Assange) și Edward Snowden au legătură directă cu primul amendament al Constituției SUA, referitoare la Free Speech… Iată motivația înființării acestui Centru (de la adresa:  http://www.firstamendmentcenter.org/about-the-first-amendment) în Anexa 3:

 

Din păcate, lucrarea indicată de dl Ionel Nițu nu există în conținutul site – ului. Oricum, modul gresit în care s-a făcut trimiterea (cu litere lipsă și cu trimitere la anul 21001) dă o notă de neseriozitate unei lucrări care, de fapt, tratează chestiuni fundamentale, vitale pentru fiecare om, pentru oameni și pentru omenire.

 

11) La pagina 40 avem o nouă trimitere electronică la lucrarea autorilor Barry James A, Davis Jack Gries, David D Sullivan, Bridging the Intelligence Policy Divide (disponibil online la 01.09. 2010) la www.cia.gov/library  După cum am arătat mai sus, site ul CIA a fost redirecționat la o altă adresă (probabil după 11 sept 2001), deci din nou eșec! Întrebarea pe care probabil orice cititor și-o adresează: ce rost are o trimitere verificată cu doi ani în urmă?  Din nou, o întrebare retorică…

 

12) La pagina 42 există o trimitere la o sursă online (disponibilă la 01.07. 2012) pentru lucrarea autorilor români Sârbu Bianca și Nițu Ionel intitulată ”Security Risk Analysis and Management” la adresa: www.isanet.org  Din nou, nu este o trimitere reală/ corectă adresa de mai sus fiind a unui site care oferă cărți contracost sau dă acces limitat la unele lucrări, pe post de promo. Dezamăgirea crește… În loc să obțină aura de actualitate, conexare la surse de primă mână și în loc de acces facil și rapid pentru doritorii de informații suplimentare se obține exact contrariul: aură de superficialitate, neconexare la surse directe, timp pierdut de către cititorii care doresc să-și amplifice bagajul informațional. Chiar vroiam să citesc această lucrare a celor doi autori. Sugerez autorului Ionel Nițu să facă efortul de a crea o secțiune specială pe pagina SRI dedicată literaturii de specialitate, pagină unde pot fi postate toate aceste lucrări de negăsit, deocamdată… Încerc să alung gândul insidios că unele dintre lucrările citate nici nu există, ci doar au fost transmise titlurile comunicate la unele conferințe, urmând ca lucrările finale să fie transmise ulterior. Dacă nu s-au mai transmis, atunci este posibil că nici nu au fost scrise. Acest lucru se mai întâmplă și la universitari prestigioși de la universități cu renume. Totuși, de la un lucrător de informații care scrie o lucrare de doctorat, în anul 2012, despre analiza informațiilor orice cititor se așteaptă să aibă informații mult mai exacte și mai corecte. Deja apar semen de întrebare legate de calitatea îndrumătorului și a comisiei de doctorat…

 

13) La pagina 45 se face trimitere la lucrarea autorilor Matei Mihaela și Nițu Ionel (2011), ”Intelligence Analysis in the Romanian Intelligence Service (SRI): The Critical P’s – People, Products and Processes, 16-19 martie 2011, cea de-a 52-a convenție anuală a ISA, Montreal (Canada). Adresa online a Conferinței și eventual a Proceeding(s) urilor lipsește cu desăvârșire. Altfel, la ce bună trimiterea dacă adresă online nu are, iar print nu există?

 

14) La aceeași pagină se face trimitere online (disponibilă la 01.07.2012) la încă un link din cadrul website ului SRI: www.sri.ro/categorii/44/lexicon.html Adresa pare corectă, dar link ul nu se deschide…

 

15) La pagina următoare, 46, se fac două trimiteri (ibidem) la aceeași lucrare trimisă la pagina 45 (adică… în eter).

 

16) La pagina 48 se face o trimitere la cartea lui Alvin Toffler, din anul 1970, ”The Future Shock”. Nefiind vorba despre un citat cred că trimiterea se putea face la ediția în limba română (”Șocul viitorului”), publicată în mai multe ediții și înainte și după 1989. Opinia mea este că dorința de epatare bate dorința reală de informare… Eventual, necitarea unei lucrări apărute pe timpul regimului ceaușist poate fi generată de dorința irepresibilă de a demonstra ruperea definitivă  cu trecutul… Prea multă preocupare la capitolul formă face trimiteri la nevoia de a mai verifica capitolul fond…

 

17) La pagina 50, o altă trimitere în eter: www.rand.org Cine este curios să găsească la această adresă lucrarea autoarei Barger Deborah G (2005) intitulată ”Towards a Revolution in Intelligence Affairs”, RAND Corporation National Security and Research Division, Santa Monica, p. 49 o face pe riscul său. După cum se vede din adresa website ului, aceasta este doar pagina principală web a RAND unde sigur nu se află o carte din anul 2005… Așadar, din nou impresia ”artistică” primează în comparație cu rorința reală de informare a cititorului.  Caut cu ajutorul funcției search si găsesc lucrarea la adresa http://www.rand.org/pubs/technical_reports/TR242.html Parcă sunt două adrese diferite, nu-i așa? Iar lucrarea chiar merită citită!

 

18) La pagina 51 se face trimitere la două lucrări: una a fostului director al SRI, Radu-Alexandru Timofte (2004) în Editura ANI, București, alta a actualului director al SRI George Cristian Maior (2012) publicată în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol 25 number 2 , summer 2012 (paginile din revistă nu sunt indicate). Ambele puteau avea o trimitere la formatul electronic al acestor surse. Iată adresa articolului din revista IJIC: http://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/08850607.2012.652525 Articolul integral se poate obține doar contracost (37 USD), dar există și o previzualizare a articolului înainte de achiziționare. Paginile la care se găsește articolul sunt 217-239 (deci este vorba despre un articol serios și substanțial).

 

19) La pagina 53 se află următoarea trimitere de subsol: Lewin Kurt (1935), A Dynamic Theory of Personality, McGraw Hill Books Company, New York & London, disponibil online la 01.09. 2010:  http://www.archive.org/stream/dynamictheoryfp032261mbp#page/n5/wode/2up  Pagina nu există.

 

20) La pagina 54 o trimitere (disponibilă online la 01.09.2010) la revista Management Science: http://www.angelfire.com/creep/brendan/Quinn_effectiveness.pdf  Linkul se deschide si apare o perfectă pagină complet neagră… Ghinion…

 

21) La aceeași pagină 54 (valabil pentru aceeași data) trimiterea: http://ujdigispace.uj.ac.za:8080/dspace/bitstream/10210/1395/1/psyc_a4.pdf  Nimic! Nici măcar vreo indicație că pagina nu mai există… Deci, iar ghinion!

 

22) La aceeași dată fatidică a fost disponibil online și linkul de la subsolul paginii 55: http://xa.ymg.com/kq/groups Aici lucrurile se tranșează rapid: Pagină inexistentă! Ghinion!

 

23) La p. 57 găsim trimiterea de subsol (disponibilă tot în 2010) http://www.lsbu.uk Evident, Pagină inexistentă! Ghinion…

 

24) La pagina 61 o nouă trimitere la o lucrare a lui Kurt Lewin: (disponibilă în iulie 2012) http://www.archive.org/stream/dynamictheoryofp032261mbp#page/n5/wode/2up Mare bucurie. Cartea, scanată există și poate fi citită integral! Victorie!

 

25) La pagina 84 și 121: (disponibilă la 01 07 2012) www.dni.gov/electronic_reading_room/ICD_205.pdf  Pagină inexistentă! Ghinion!

 

26) www.fas.org/sgp/crs (la p. 84) Este o pagină care nu face trimitere la articolul lui Best. După îndelungi căutări ajung și la acest articol, foarte interesant, de doar șase pagini, pe care îl reproduc în Anexa 4: (Adresa articolului este http://www.fas.org/sgp/crs/intel/RS21948.pdf)  Acest articol/ Raport precum și altele sunt un bun mod de a înțelege supărarea și preocuparea președintelui Obama în legătură cu plecarea din sistem a lui Edward Snowden.

 

27) Paginile 85, 143, 171, 206, 211, 219, 222 există trimiterea: www.dni.gov/Vision_2015.pdf  Pagină inexistentă! Ghinion… deci cititorul român nu poate afla care este viziunea strategică a DNI din România până în 2015. Asta înseamnă întoarcerea la viziunea securistică bazată pe secretomanie și lipsa accesului publicului la cunoașterea deciziilor majore care îl privesc.

 

28) La pagina 91 trimiterea http://www.cia.gov/csi/books/19104  este vechea adresă a CIA. La noua adresă https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/ nu am găsit lucrarea în cauză. Ghinion…

 

29) La pagina 92, din nou o trimitere la www.rand.org Cu functia Search ajung la adresa care ar putea contine cartea în cauză: http://www.rand.org/nsrd/pubs/pubs05.3.html Încercați…

 

30) pagina 105 și 112: www.odci.gov Pagină inexistentă! Ghinion…

 

31) paginile 152, 179 și 199:  trimiterea la site ul CIA… Povestea e deja veche. Ghinion…

 

 

Concluzii la această a doua parte a recenziei mele referitoare la citarea surselor electronice. Din cele 40 trimiteri la linkuri de pe internet doar 2 s-au deschis sau au putut fi utilizate după noi căutări. Restul de 38 sunt fie pagini inexistente, fie cartea/ articolul/ comunicarea la care s-a făcut trimiterea nu există. Statistic, doar o pondere de 5% dintre citări sunt realmente utilizabile de către cititori, Puțin, mult prea puțin, din partea unui doctor în științe militare și informații. Dacă aș transforma procentul de citări corecte din totalul de citări electronice într-o notă de examen (dl dr Ionel Nițu fiind și lector universitar) atunci nota ar fi 0,5. Rotunjit, nota 1. Notă pe care o primește și conducătorul de doctorat în domeniul ”științe militare și informații”. Încă o dovadă că așa numitele ”științe” nu sunt deloc științe, iar nivelul doctoratelor de la noi continuă să rămână unul extrem de scăzut. Îmi permit o comparație: dacă un absolvent de licență mi-ar prezenta o lucrare de licență cu asemenea carențe la capitolul referințe electronice în mod cert lucrarea ar fi respinsă și studentul obligat să facă necesarele corecții. Aceste concluzii se referă strict la calitatea trimiterilor la resurse bibliografice electronice. După ce voi analiza cartea și sub celelalte aspecte (conținut, contribuții, aplicabilitate etc.) voi formula o concluzie (și o notă de examen) finală. Sper ca toate aceste observații să fie utile nu doar autorului (lansat într-un iureș de publicări de cărți, coordonator de lucări etc.), ci și studenților mei precum și oricăror persoane interesate în mod real de cercetare.  (Va urma)

 

Liviu Druguș    Miroslava, Iași   23 august 2013

www.liviudrugus.ro        www.liviudrugus.wordpress.com         www.facebook.com/liviu.drugus

 

 

 

A N E X E

 

 

 

Anexa 1

 

APPROVED FOR RELEASE
CIA HISTORICAL REVIEW PROGRAM
22 SEPT 93

CONFIDENTIAL

A professional logician defines intelligence and draws important conclusions both theoretical and practical.

INTELLIGENCE AS A SCIENCE

R. A. Random

Some writers on intelligence problems suggest that intelligence is a science or at leas should be made one. This article examines the question and discusses its practical implications.

We shall need two or three definitions. The first is one for intelligence, and some care must go into its phrasing, for it is central to the argument that follows. In polling some of my professional colleagues, I find no general agreement on the meaning of „intelligence”; each of them tends to particularize his definition so that it covers at best but little more than his own occupational specialty. Each will admit that there are others who engage in activities similar, even very similar, to his, but „what they are doing is not intelligence, strictly speaking.” And I find a similar lack of agreement, and of precision, in the literature of intelligence. We must therefore construct our own definition.

The definition of a concept, if the aim is truth and accuracy, is not to be undertaken without due regard for logical principles. Any definition must take the form of a two-part equivalence. The first part is the constant to be defined, or the definiendum, and the second, the definiens, is an arbitrary structure containing only constants whose meaning is either initially clear or previously explained. The definiens, to avoid a vicious circle, must exclude the constant being defined and any other expression previously described with the help of this constant.1 Further, if the definition is to be useful, or perhaps even logically sound, it has to define the concept not in terms of its properties, but in terms of the unique set of operations with which it is synonymous.2

In constructing a definition for intelligence we must therefore state its general and then itsspecific unique set of synonymous operations. These sets derive from the fact that intelligence is, above everything else, a particular kind of human activity. Our definition must be both comprehensive, in that we omit nothing which is a part of intelligence, and exclusive, in that we include nothing which is not a part of intelligence.

The definition here proposed is the following: Intelligence is the official, secret collection and processing of information on foreign countries to aid in formulating and implementing foreign policy, and the conduct of covert activities abroad to facilitate the implementation of foreign policy. This definition appears to meet the logical requirements given in the preceding two paragraphs. Its critics will have to demonstrate that the constants in the definiens, the italicized words, are not components, or do not include all the components, of what is, or may be, generally thought of as intelligence. All of these constants refer to activities that are and have been carried out at one time or another under the intelligence banner, and they are sufficiently particularized by their official-secret designation to exclude other categories of human activity.

Another definition we need is for science. A generally accepted definition has it that science is accumulated knowledge, systematized and formulated with reference to the discovery of general truths or the operation of general laws.

If we review these two definitions together, it is apparent that there is nothing in intelligence which precludes its being a science. The unity of science is a matter of methodology, not of subject matter, and intelligence has accumulated knowledge, empirical data, susceptible of systematization and formulation. It therefore can be a science. But an examination of the present state of this accumulation with reference to the discovery of general truths and the operation of general laws leads to the conclusion that intelligence probably has not yet reached that status.

If intelligence could be a science, what kind of a science could it be? What developed sciences deal with data similar to the data of intelligence? Is it possible that some developed science, a science that has gone a long way toward finding its general truths and the operations of its general laws, may not have covered all or a very large part of the ground covered by intelligence? Answers to the first two questions will throw light on the methodological problems of organizing the data of intelligence and the formulation of its general truths and laws. An affirmative answer to the third question would suggest that it might be redundant to make a separate science of intelligence.

In the taxonomy of science there is one large grouping called the social sciences, or more recently the „policy sciences.” The policy sciences deal with the integration of values realized by and embodied in interpersonal relationships. Matching this definition against our definition of intelligence, it is quite clear that nothing in intelligence excludes it from the group of policy sciences as one of their specialized aspects. The general, across-the-board policy science principles or general truths and laws are, then, applicable to intelligence.

Now let us look again at intelligence to see which of its aspects set it apart or distinguish it from some other kind of human activity, or „interpersonal relationships.” The more one studies this question, the more apparent it is that if we take away the words „official,” „secret,” and „covert” from our definition, there is nothing done under the heading of intelligence that is not done in an identical or nearly identical way in the non-intelligence world. But these three modifiers are qualifying and adjectival, rather than fundamental. With this breakdown it is very difficult to see intelligence as a system of related phenomena so specific, separate and irreducible that it must be treated as a separate science. As pointed out above, intelligence can be treated as a separate science. However, if obviously related systems of phenomena, or developed sciences, can be extended to include intelligence, and if the differentiating aspects of intelligence are more qualifying than basic, the development of a science of intelligence becomes altogether redundant.

To suggest that it is redundant and impractical to erect a science of intelligence is not to reject the application of scientific methodology to intelligence, and specifically the acknowledgement and use of the principles of the social sciences applicable to the phenomena of intelligence. Such a rejection would reject rationality and scientific principle as a basis for practice, and substitute intuitive guesses and unanalyzed conjectures. While irrational conduct of intelligence practice, like non-principled behavior generally, may become skillful and may be successful to the extent of attaining particular ends desired, as a rule it can be recommended only as a kind of short-cut in simple situations. When the situation is complicated and the actor is confronted with multiple choices of action, reliance on non-principled behavior introduces an unacceptably high level of probable error.

The propositions advanced above – that it is not profitable to develop intelligence as a separate science because the phenomena with which it deals are covered by the social sciences, and that the only sound practice of intelligence is that based on the scientific method as specifically applied in the social sciences – have important practical implications. The main one of these is that we must build up within the intelligence community a knowledge of scientific method and the techniques and principles of the policy sciences and must study their application to intelligence problems. We must do this because it is the only way to effect any fundamental improvement in professional intelligence practice.

For the intelligence officer to concern himself with scientific method and its application in the policy sciences and with the application of the principles and techniques of the policy sciences to his work may seem to introduce complexity and irrelevancies into an already complicated business. It may seem „theoretical” in the invidious sense of the word, that is impractical. Yet if he does not do this, he opts for non-principled, irrational activity patterns, and he has no place else to go to find the principles basic to his professional activity.

Since World War II a great deal of progress has been made in finding practical application for improved social science methodology and techniques, progress comparable in quality, if not in breadth and depth of application, to contemporary technical advances in physical science. While most of this progress in practical application has been in the military field (in use of weapons systems as distinguished from weaponry itself, a sub-discipline of physical science and technology), and in economics (applications in business and industry), there has been some attempt at application of the other policy sciences. However, there is a considerable technological lag in adapting new methods to some fields of endeavor that derive their principles from the policy sciences. When one examines some of the work that has been done in such organizations as the Rand Corporation and notes its application to, say, business and industry, one is forced to conclude that kinds of activity similar to intelligence make fruitful use of techniques of which we in the intelligence profession are only dimly aware.

To list in detail new social science techniques which could be of practical use to intelligence would require a thoroughly annotated bibliography of a length beyond the scope of this paper. It may be said here that the progress in this field stems mainly from developments in logic, where it takes such forms as symbolic logic and heuristic science. These developments are basic to the current progress in both the physical and policy sciences. Those interested in this newer logic can consult Hans Reichenbach’s The Rise of Scientific Philosophy, reprinted in 1957 in a paperback edition by the University of California Press. As an example of technique derived from the development in logic, one might cite Operations Research, defined as a scientific method of providing executive departments with a quantitative basis for decisions on operations under their control. This technique is described by J. F. McCloskey and Florence N. Trefethen in their Operations Research for Management, published in 1954 by the Johns Hopkins Press. Karl W. Deutsch’sNationalism and Social Communication, Wiley & M. I. T., 1953, is a fine example of how the newer techniques can be applied to the analysis of specific political problems.

Introducing these new methods and techniques into the intelligence profession will be difficult. Many of them have not yet been processed to a point where they can have direct practical application. As presently stated, they are often unintelligible to any but social sciences experts with a strong methodological or symbolic-logic bent. Other methods, more developed toward the practical, have been evolved for concrete problems which pertain to the intelligence profession only by extension. What is needed in either case, in effect, is to bring together those who are concerned with the formulation of principles and underlying methods and those – the intelligence technicians -who are concerned with practice, so that the latter can communicate their needs. Once the need is perceived, there is no reason why this kind of consultation cannot be arranged. Through such communication we should derive the insights that we require to improve our professional practice.


1 See Tarski, Alfred. Introduction to Logic. New York, OxfordUniversity Press, rev. ed., 1946, p. 35.

2 P. W. Bridgeman. „The Logic of Modern Physics” in Readings in the Philosophy of Science, Herbert Feigl and May Broderick, ed. New York: Appleton, Century, Crofts, 1953, pp. 36-7.

Top of page

CONFIDENTIAL

 

Historical Document

Posted: May 08, 2007 07:06 AM

Last Updated: Aug 03, 2011 01:53 PM

 

Anexa 2

 

Data, Information, Knowledge, and Wisdom

by Gene BellingerDurval CastroAnthony Mills

There is probably no segment of activity in the world attracting as much attention at present as that of knowledge management. Yet as I entered this arena of activity I quickly found there didn’t seem to be a wealth of sources that seemed to make sense in terms of defining what knowledge actually was, and how was it differentiated from data, information, and wisdom. What follows is the current level of understanding I have been able to piece together regarding data, information, knowledge, and wisdom. I figured to understand one of them I had to understand all of them.

According to Russell Ackoff, a systems theorist and professor of organizational change, the content of the human mind can be classified into five categories:

  1. Data: symbols
  2. Information: data that are processed to be useful; provides answers to „who”, „what”, „where”, and „when” questions
  3. Knowledge: application of data and information; answers „how” questions
  4. Understanding: appreciation of „why”
  5. Wisdom: evaluated understanding.

Ackoff indicates that the first four categories relate to the past; they deal with what has been or what is known. Only the fifth category, wisdom, deals with the future because it incorporates vision and design. With wisdom, people can create the future rather than just grasp the present and past. But achieving wisdom isn’t easy; people must move successively through the other categories.

A further elaboration of Ackoff’s definitions follows:

Data… data is raw. It simply exists and has no significance beyond its existence (in and of itself). It can exist in any form, usable or not. It does not have meaning of itself. In computer parlance, a spreadsheet generally starts out by holding data.

Information… information is data that has been given meaning by way of relational connection. This „meaning” can be useful, but does not have to be. In computer parlance, a relational database makes information from the data stored within it.

Knowledge… knowledge is the appropriate collection of information, such that it’s intent is to be useful. Knowledge is a deterministic process. When someone „memorizes” information (as less-aspiring test-bound students often do), then they have amassed knowledge. This knowledge has useful meaning to them, but it does not provide for, in and of itself, an integration such as would infer further knowledge. For example, elementary school children memorize, or amass knowledge of, the „times table”. They can tell you that „2 x 2 = 4” because they have amassed that knowledge (it being included in the times table). But when asked what is „1267 x 300”, they can not respond correctly because that entry is not in their times table. To correctly answer such a question requires a true cognitive and analytical ability that is only encompassed in the next level… understanding. In computer parlance, most of the applications we use (modeling, simulation, etc.) exercise some type of stored knowledge.

Understanding… understanding is an interpolative and probabilistic process. It is cognitive and analytical. It is the process by which I can take knowledge and synthesize new knowledge from the previously held knowledge. The difference between understanding and knowledge is the difference between „learning” and „memorizing”. People who have understanding can undertake useful actions because they can synthesize new knowledge, or in some cases, at least new information, from what is previously known (and understood). That is, understanding can build upon currently held information, knowledge and understanding itself. In computer parlance, AI systems possess understanding in the sense that they are able to synthesize new knowledge from previously stored information and knowledge.

Wisdom… wisdom is an extrapolative and non-deterministic, non-probabilistic process. It calls upon all the previous levels of consciousness, and specifically upon special types of human programming (moral, ethical codes, etc.). It beckons to give us understanding about which there has previously been no understanding, and in doing so, goes far beyond understanding itself. It is the essence of philosophical probing. Unlike the previous four levels, it asks questions to which there is no (easily-achievable) answer, and in some cases, to which there can be no humanly-known answer period. Wisdom is therefore, the process by which we also discern, or judge, between right and wrong, good and bad. I personally believe that computers do not have, and will never have the ability to posses wisdom. Wisdom is a uniquely human state, or as I see it, wisdom requires one to have a soul, for it resides as much in the heart as in the mind. And a soul is something machines will never possess (or perhaps I should reword that to say, a soul is something that, in general, will never possess a machine).

Personally I contend that the sequence is a bit less involved than described by Ackoff. The following diagram represents the transitions from data, to information, to knowledge, and finally to wisdom, and it is understanding that support the transition from each stage to the next. Understanding is not a separate level of its own.

Data represents a fact or statement of event without relation to other things.

Ex: It is raining.

Information embodies the understanding of a relationship of some sort, possibly cause and effect.

Ex: The temperature dropped 15 degrees and then it started raining.

Knowledge represents a pattern that connects and generally provides a high level of predictability as to what is described or what will happen next.

Ex: If the humidity is very high and the temperature drops substantially the atmospheres is often unlikely to be able to hold the moisture so it rains.

Wisdom embodies more of an understanding of fundamental principles embodied within the knowledge that are essentially the basis for the knowledge being what it is. Wisdom is essentially systemic.

Ex: It rains because it rains. And this encompasses an understanding of all the interactions that happen between raining, evaporation, air currents, temperature gradients, changes, and raining.

Yet, there is still a question regarding when is a pattern knowledge and when is it noise. Consider the following:

  • Abugt dbesbt regtc uatn s uitrzt.
  • ubtxte pstye ysote anet sser extess
  • ibxtedstes bet3 ibtes otesb tapbesct ehracts

It is quite likely this sequence represents 100% novelty, which means it’s equivalent to noise. There is no foundation for you to connect with the pattern, yet to me the statements are quite meaningful as I understand the translation with reveals they are in fact Newton’s 3 laws of motion. Is something knowledge if you can’t understand it?

Now consider the following:

  • I have a box.
  • The box is 3′ wide, 3′ deep, and 6′ high.
  • The box is very heavy.
  • The box has a door on the front of it.
  • When I open the box it has food in it.
  • It is colder inside the box than it is outside.
  • You usually find the box in the kitchen.
  • There is a smaller compartment inside the box with ice in it.
  • When you open the door the light comes on.
  • When you move this box you usually find lots of dirt underneath it.
  • Junk has a real habit of collecting on top of this box.

What is it?

A refrigerator. You knew that, right? At some point in the sequence you connected with the pattern and understood it was a description of a refrigerator. From that point on each statement only added confirmation to your understanding.

If you lived in a society that had never seen a refrigerator you might still be scratching your head as to what the sequence of statements referred to.

Also, realize that I could have provided you with the above statements in any order and still at some point the pattern would have connected. When the pattern connected the sequence of statements represented knowledge to you. To me all the statements convey nothing as they are simply 100% confirmation of what I already knew as I knew what I was describing even before I started.

References:

theWay of Systems * Feedback * Musings
Copyright © 2004 Gene Bellinger

 

Anexa 3:

”Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.

—     The First Amendment to the U.S. Constitution

 

 

The First Amendment was written because at America’s inception, citizens demanded a guarantee of their basic freedoms.

Our blueprint for personal freedom and the hallmark of an open society, the First Amendment protects freedom of speech, press, religion, assembly and petition.

Without the First Amendment, religious minorities could be persecuted, the government might well establish a national religion, protesters could be silenced, the press could not criticize government, and citizens could not mobilize for social change.

When the U.S. Constitution was signed on Sept. 17, 1787, it did not contain the essential freedoms now outlined in the Bill of Rights, because many of the Framers viewed their inclusion as unnecessary. However, after vigorous debate, the Bill of Rights was adopted. The first freedoms guaranteed in this historic document were articulated in the 45 words written by James Madison that we have come to know as the First Amendment.

The Bill of Rights — the first 10 amendments to the Constitution — went into effect on Dec. 15, 1791, when the state of Virginia ratified it, giving the bill the majority of ratifying states required to protect citizens from the power of the federal government.

The First Amendment ensures that “if there is any fixed star in our constitutional constellation, it is that no official, high or petty, can prescribe what shall be orthodox in politics, nationalism, religion, or force citizens to confess by word or act their faith therein,” as Justice Robert Jackson wrote in the 1943 case West Virginia v. Barnette.

And as Justice William Brennan wrote in New York Times Co. v. Sullivan in 1964, the First Amendment provides that “debate on public issues … [should be] … uninhibited, robust, and wide-open.”

However, Americans vigorously dispute the application of the First Amendment.

Most people believe in the right to free speech, but debate whether it should cover flag-burning, hard-core rap and heavy-metal lyrics, tobacco advertising, hate speech, pornography, nude dancing, solicitation and various forms of symbolic speech. Many would agree to limiting some forms of free expression, as seen in the FirstAmendmentCenter’s State of the First Amendment survey reports.

Most people, at some level, recognize the necessity of religious liberty and toleration, but some balk when a religious tenet of a minority religion conflicts with a generally applicable law or with their own religious faith. Many Americans see the need to separate the state from the church to some extent, but decry the banning of school-sponsored prayer from public schools and the removal of the Ten Commandments from public buildings.

Further, courts wrestle daily with First Amendment controversies and constitutional clashes, as evidenced by the free-press vs. fair-trial debate and the dilemma of First Amendment liberty principles vs. the equality values of the 14th Amendment.

Such difficulties are the price of freedom of speech and religion in a tolerant, open society.”

 

Anexa 4

1 For further detail on various legislative proposals, see CRS Report RL32600, Comparison of

9/11 Commission Recommended Intelligence Reforms, Roberts Draft Bill, H.R. 4104, S. 190, S.

1520, S. 6, H.R. 4584, Current Law; also, CRS Report RL32601, Comparison of 9/11

Commission Recommended Intelligence Reforms, Collins/Lieberman Draft Bill, S. 2774, H.R.

5024, Administration Proposal, and Current Law.

Congressional Research Service ˜ The Library of Congress

 

CRS Report for Congress

Received through the CRS Web

Order Code RS21948

Updated February 11, 2005

The Director of National Intelligence and

Intelligence Analysis

Richard A. Best, Jr.

Specialist in National Defense

Foreign Affairs, Defense, and Trade Division

 

Summary

 

The 9/11 Commission made a number of recommendations to improve the quality

of intelligence analysis. A key recommendation was the establishment of a Director of

National Intelligence (DNI) position to manage the national intelligence effort and serve

as the principal intelligence adviser to the President — along with a separate director of

the Central Intelligence Agency. Subsequently, the Intelligence Reform and Terrorism

Prevention Act of 2004, P.L. 108-458, made the DNI the principal adviser to the

President on intelligence and made the DNI responsible for coordinating communitywide

intelligence estimates. Some observers note that separating the DNI from the

analytical offices may complicate the overall analytical effort. This report will be

updated as new information becomes available.

Background

 

The fundamental responsibility of intelligence services is to provide information to

support policymakers and military commanders. In reviewing the performance of the U.S.

Intelligence Community prior to the terrorist attacks of September 11, 2001, the 9/11

Commission, the National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States,

concluded that greater coordination of the nation’s intelligence effort is required to

enhance the collection and analysis of information. Specifically, the 9/11 Commission

recommended that a new position of National Intelligence Director (NID) be established

to ensure greater inter-agency coordination. A number of legislative proposals were

introduced in 2004 to establish such an office separate from the Director of the Central

Intelligence Agency (CIA).1

 

CRS-2

2 See CRS Report RL32506, The Position of Director of National Intelligence: Issues for

Congress.

3 U.S., National Commission on Terrorist Attacks Upon the United States, The 9/11 Commission

Report (Washington: Government Printing Office, 2004), p. 411.

4 Ibid., p. 414. (Subsequently, there appears to be a growing consensus to locate the NID outside

the Executive Office of the President.)

5 9/11 Commission Report, p. 411.

6 50 USC 403-3(a)(2).

7 P.L. 108-487, the Intelligence Authorization Act for FY2005, signed on December 23, 2004,

provides that the DCI may discharge the functions of the DNI until the DNI is appointed.

The NID was envisioned by the 9/11 Commission as having a number of budgetary

and managerial responsibilities.2 In addition, the occupant of the position would “retain

the present DCI’s role as the principal intelligence adviser to the president.”3 The

Commission also envisioned that the NID who would “be confirmed by the Senate and

would testify before Congress, would have a relatively small staff of several hundred

people, taking the place of the existing community management offices housed at the

CIA.”4 The Commission adds, however, that “We hope the president will come to look

directly to the directors of the national intelligence centers [the National Counterterrorism

Center, and other centers focusing on WMD proliferation, international crime and

narcotics, and China/East Asia] to provide all-source analysis in their areas of

responsibility, balancing the advice of these intelligence chiefs against the contrasting

viewpoints that may be offered by department heads at State, Defense, Homeland

Security, Justice, and other agencies.”5

There is some debate whether the 9/11 Commission envisioned the NID as having

the responsibility for coordinating national intelligence estimates and other community

products. The Director of Central Intelligence (DCI) has been responsible for providing

intelligence to the President, to the heads of departments and agencies of the Executive

Branch, the Chairman of the Joint Chiefs of Staff and senior military commanders, and

“where appropriate” the Senate and House of Representatives and the committees thereof.

The statute provides that “such national intelligence should be timely, objective,

independent of political considerations, and based upon all sources available to the

intelligence community.”6 Draft legislation in the fall of 2004 did include the assignment

of responsibilities for preparing national intelligence estimates to the DNI.

On December 17, 2004, the President approved the Intelligence Reform and

Terrorism Prevention Act of 2004 (hereafter the “Intelligence Reform Act”)(P.L. 108-

458). The Act incorporated many of the proposals of the 9/11 Commission, including the

establishment of a Director of National Intelligence (DNI) separate from the Director of

the CIA. Although most of the debates prior to passage of the legislation addressed the

DNI’s responsibilities for managing the intelligence budget, the Act also made a number

of changes affecting the preparation of analytical products for consumers at the highest

levels of government. The DNI will serve as head of the Intelligence Community and as

the principal adviser to the President and the National Security Council, and the

Homeland Security Council for intelligence matters related to the national security.7

CRS-3

8 50 USC 403-3(b).

9 50 USC 403-3(b)(2).

10 On the 2002 NIE see U.S. Senate, Select Committee on Intelligence, U.S. Intelligence

Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept. 108-301, July 9, 2004; on the

more recent NIE, see Douglas Jehl, “U.S. Intelligence Shows Pessimism on Iraq’s Future,” New

York Times, September 16, 2004, p.1. Neither of these NIEs has yet been made public; earlier

NIEs are occasionally released; see, for instance, Donald P. Steury, ed., Intentions and

Capabilities: Estimates on Soviet Strategic Forces, 1950-1983 (Washington: Center for the Study

National Intelligence Council and National Intelligence Estimates

Under the new legislation, the Office of the DNI will include the National

Intelligence Council (NIC), composed of senior analysts within the Intelligence

Community and substantive experts from the public and private sector.8 The members

of the NIC “shall constitute the senior intelligence advisers fo the Intelligence Community

for purposes of representing the views of the [I]ntelligence [C]ommunity within the

United States Government.” The members of the NIC are to be appointed by, report to,

and serve at the pleasure of the DNI.

The Intelligence Reform Act, provides that the DNI, when appointed, will be

responsible for NIEs and other analytical products prepared under the auspices of the NIC.

The three statutory responsibilities of the NIC have been to:

! produce national intelligence estimates for the Government, included,

whenever the Council considers appropriate, alternative views held by

elements of the intelligence community;

! evaluate community-wide collection and production of intelligence by

the intelligence community and the requirements and resources of such

collection and production; and

! otherwise assist the [DNI] in carrying out responsibilities established in

law.9

The DCI historically, and the DNI in the future, has a unique responsibility for the

quality of intelligence analysis for consumers at all levels of government. While a

number of agencies produce analytical products, the most authoritative intelligence

products of the U.S. Intelligence Community are published under the authority of the DCI

and potentially the DNI. NIEs are the primary, but not the sole, form in which the

Intelligence Community forwards its judgments to senior officials, and they are the only

one prescribed in statute. NIEs are produced at the NIC’s initiative or in response to

requests from senior policymakers.

NIEs are sometimes highly controversial. They are designed to set forth the best

objective judgments of the Intelligence Community, but they occasionally are more

closely related to policy rationales than some analysts would prefer. An NIE produced

in October 2002 on Iraq’s Continuing Programs for Weapons of Mass Destruction has

been much criticized; a more recent NIE on prospects for Iraq has been the source of

significant media attention.10

CRS-4

of Intelligence, Central Intelligence Agency, 1996).

11 See CRS Report RS21696, U.S. Intelligence and Policymaking: the Iraq Experience.

12 For a listing of the NIOs and a description of the NIC’s functions, see [http://odci.gov/nic/].

13 50 USC 403-3(b)(2)(A).

Although the importance of particular NIEs to specific policy decisions may be

debatable,11 the NIE process provides a formal opportunity for the Intelligence

Community’s input to policy deliberations. Arguably, it is the responsibility of

policymakers to seek the input of the Intelligence Community, but most observers would

argue that the DNI should not be reticent in presenting intelligence information and

judgments on major policy issues when difficult decisions are under consideration.

National Intelligence Officers

The most recent chairman of the NIC is Ambassador Robert L. Hutchings, who had

previously served in the State Department and in academic institutions.12 In addition,

there are senior analysts, known as National Intelligence Officers (NIOs), for Africa, East

Asia, Economics and Global Issues, Europe, Intelligence Assurance, Latin America,

Military Issues, Near East and South Asia, Russia and Eurasia, Transnational Threats,

Warning, and Weapons of Mass Destruction and Proliferation. The NIOs, who do not

receive Senate confirmation, come from a variety of government agencies, inside and

outside the Intelligence Community, and from the private sector.

National Intelligence Officers supervise the production of NIEs and other

community-wide products. Typically, an analyst in one agency is designated by the

relevant NIO to prepare a draft analytical product; the draft then is reviewed by relevant

analysts throughout the Community. Subsequently, if approved by the leadership of the

Intelligence Community (the National Foreign Intelligence Board) and the DCI, the draft

has been circulated to policymakers in the Executive Branch and, on occasion, to

Members of Congress. NIEs set forth the best information and judgments of the

Intelligence Community and are usually directed at significant issues that may require

policy decisions.

The NIOs have worked for the DCI in his capacity as head of the Intelligence

Community rather than in his capacity as director of the CIA. (In the future they will

report to the DNI.) Thus, NIEs and related analytical products have not been CIA

products; they have represented the consolidated views of the Intelligence Community

(with alternative views held by elements of the Intelligence Community noted, in

accordance with the statutory mandate13).

It may be reasonably assumed that the NIC will continue to depend heavily on the

resources of the CIA. The CIA contains the most extensive analytical capability across

the board on all subjects that might concern national policymakers, as well as

considerable capability to support military commanders and mid-level desk officers. The

CIA was originally designed to be “central,” without obligations to support departmental

objectives as has been considered to be the case with the intelligence arms of the military

services and the State Department. In some areas, however, other agencies have more

extensive capabilities and can make an equal or greater contribution to NIEs and other

CRS-5

14 See S.Rept. 108-301, pp. 27-29.

15 The views of different agencies as reflected in the October 2002 NIE, Iraq’s Continuing

Programs for Weapons of Mass Destruction, are discussed in U.S., Senate, Select Committee on

Intelligence, U.S. Intelligence Community’s Prewar Intelligence Assessments on Iraq, S.Rept.

108-301, July 9, 2004. The report also contains a description of the NIE drafting process; see pp.

9-11.

products designed to express the judgments of the entire Intelligence Community. Some

critics, moreover, charge that CIA on occasion develops an agency “position” that tends

to discourage alternate perspectives.14

 

Alternative Views and Concerns About Politicization

 

On many topics, there are inevitably different perspectives, and according to many

observers, policymakers are best served by rigorous presentations of alternative

positions.15 At the same time, however, some NIEs reflect an effort to craft language that

all agencies can agree on and thus to avoid airing differences that might draw agencies

into policy arguments between and among government departments. Agency managers

understand that too close involvement in a policy argument by intelligence analysts can

make their analyses unwelcome across the board. In addition, they well understand that

analysis is an uncertain science and art and that even the best analysts can miss

developments that loom large in retrospect and leave their agencies open to harsh

criticism or retribution.

 

Concern is often expressed about the extent to which intelligence products can

become “politicized,” i.e., be drafted to support or undermine certain policy options. A

charge of politicization is difficult to prove and is often dependent upon a reader’s

subjective viewpoint. Most observers believe that analysts make a conscientious effort

to avoid policy advocacy, but note that they are fully aware of policy disputes and may

have their own views that may, subconsciously or otherwise, influence their products.

There is, according to some observers, a tendency to avoid making intelligence judgments

that directly conflict with policy options that have been chosen. Observers caution that

placing intelligence analysis at the center of policy disputes can undermine the

effectiveness of the analytical contribution; they suggest that intelligence can best serve

by informing policy debates, but analysts cannot be expected to provide definitive

judgments that will resolve disputes that may involve a myriad of different factors, some

far removed from intelligence questions. In addition, observers note that it should be

recognized that policymaking sometimes involves making judgments based on incomplete

intelligence or on a willingness to accept risks and uncertainties beyond the ken of

analysts. Analysis can have a subjective quality to some degree and can be undermined

by unreasonable expectations.

 

The Intelligence Reform Act provides several provisions designed to ensure that

analysis is well-prepared and not politicized. In addition to having authority to establish

an Office of Inspector General, the DNI is to assign an individual or entity to ensure that

agencies conduct alternative analyses of information and conclusions in intelligence

products (section 1017). The DNI is also to assign an individual or entity to ensure that

intelligence products are “timely, objective, independent of political considerations, based

on all sources of available intelligence, and employ the standards of proper analytic

CRS-6

tradecraft” (section 1019). Another section requires that the DNI assign an individual to

address analysts’ concerns about “real or perceived problems of analytic tradecraft or

politicization, biased reporting, or lack of objectivity in intelligence analysis” (section

1020).

 

Other Analytical Products: the President’s Daily Brief (PDB)

 

Left uncertain are responsibilities for preparing the written brief on current

intelligence that is prepared daily for the President and a very few other senior officials.

The President’s Daily Brief (PDB), along with the Senior Executive Intelligence Brief

(SEIB) that has a somewhat wider distribution, have been prepared by CIA’s Directorate

of Intelligence (DI) and are considered that directorate’s “flagship products.”

Nonetheless, should the DNI be responsible for daily substantive briefings at the White

House rather than the CIA Director, it might be considered appropriate that the DNI staff

draft the PDB and the SEIB, based on input from the CIA and other agencies. The

number of analysts who actually prepare the PBD/SEIB is not large, but their work

reflects ongoing analysis in the CIA and other parts of the Intelligence Community. Some

might argue, moreover, that close and important links between CIA desk-level analysts

and the PDB would be jeopardized should the briefs be prepared outside of the CIA.

In addition, there are myriads of other analytical products: reports, memoranda,

briefings, etc. that are prepared on a routine basis. The Intelligence Reform Act does not

transfer extensive analytical efforts to the NID; leaving such duties to existing agencies;

the NIC will be responsible for assessments that set forth the judgments of the Intelligence

Community as a whole.

 

Issues for Congress

 

The Intelligence Reform Act provides that the DNI will assume responsibilities for

managing the NIC. The DNI will be support by the NIC staff (probably numbering less

than 100 positions). This gives the DNI the capability to oversee the preparation of NIEs

and to ensure that the views of all agencies have been taken into consideration in interagency

assessments. A major change will be the fact that the NIOs and their staff will

work for one person (the DNI) while CIA analysts will report to a separate Director of the

CIA. Congress may ultimately assess whether these changes, as they are implemented,

have improved the efforts of the Intelligence Community and its analytical products.

The future responsibility for the production and presentation of the PDB/SEIBs is

uncertain. They are currently prepared by CIA’s Directorate of Intelligence, and that

responsibility could be continued. On the other hand, if the DNI, rather than the CIA

Director, is to conduct the daily briefing for the President and senior White House

officials, it might be argued that the DNI and the DNI’s immediate staff should have

responsibility for the document that provides the basis for the daily briefings.

Sub semnul analizei: de la Securitate înspre Intelligence, via SRI (1)


 

O recenzie cu accentul inițial pus pe modul cum lucrează cu informațiile în format electronic un proaspăt doctor în științe militare și informații

 Ionel Nițu, Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura Rao, 2012 (pe baza tezei de doctorat susținută în vara anului 2012), 283 pagini, cu o prefață de George Cristian Maior

 

 Vezi coperta cărții la:  http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/12/Analiza-de-Intelligence-de-Ionel-Nitu-Editura-RAO.jpg

 

http://www.animv.ro/files/Ghidul-Analistului–RO-.pdf Ghidul analistului de intelligence

 

Autorul, Ionel Nițu, merită felicitări pentru curajul (deh, și orgoliul) de a ieși pe piață cu un produs intelectual, rezultatul dorinței domniei sale de autoperfecționare și, de ce nu, de avansare în ierarhii și în venituri. Într-o perioadă în care plagiatorii de doctorate ies mereu în frunte și se prevalează (probat!) de eforturile altora, însușindu-și-le pe nemerit, a ieși pe piața de carte cu o teză de doctorat este, evident, un act de curaj și de probitate profesională. După cum se va vedea din această recenzie (de fapt, un fel de rechizitoriu), lucrarea are multe merite și multe limite/ nereușite, dar faptul că lucrarea este accesibilă publicului larg, deschisă criticilor și propunerilor de îmbunătățire, este un fapt demn de apreciat. O precizare: această prezentare/ analiză de carte nu se referă decât parțial la autor, ci vizează contextul/ mediul în care a apărut, determinările unui mod de gândire și de scriere, raportarea acestor moduri la contextul educațional mai larg la care se referă. Trebuie subliniat acest lucru: cartea nu se adresează ofițerilor de informații și analiștilor de intelligence profesioniști (fatalmente, aflați într-o minoritate glorioasă), ci publicului larg care ar trebui să cunoască cum funcționează instituțiile statului, cercetătorilor începători care trebuie să aibă modele de elaborare a unor lucrări de doctorat de bună calitate, respectiv să știe cum NU trebuie să fie elaborată o asemenea lucrare. Din păcate, pagina de internet a SRI nu funcționează, respectiv niciunul dintre linkurile din carte care fac trimitere la acest website (www.sri.ro) nu se deschid. Deoarece absolut toate celelalte link uri pe care le-am accesat se deschid imediat și doar cel al SRI nu, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva laptopul meu obosit e de vină. Am adresat rugămintea, pe Facebook, celor peste o mie de prieteni să mă ajute cu un răspuns la întrebarea: la voi se deschide acest site sau nu? Un singur răspuns, din Spania, a venit: se deschide, dar trebuie insistat. La mine nu se deschide chiar dacă las să meargă ore în șir. În acest caz, cred că problema este a instituției numită SRI care nu face ca informația publică să ajungă la TOȚI cetățenii. Întrebarea ar fi: la ce ajută tezele de doctorat, cărțile scrise și comunicările la congrese internaționale ale angajaților SRI dacă aceștia nu fac ca instituția publică (plătită de noi) nu funcționează ca lumea? Și asta într-o perioadă în care Curtea Constituțională, DNA, SRI și SIE se află, în aceste zile de august 2013, pe un trend ascendent al încrederii populației în aceste instituții.

 

Cu câțiva ani în urmă am publicat în ”Ziarul de Bacău” o opinie referitoare la ”Securiștii vechi și noi”, constantând faptul că termenul de ”intelligence” nu este adoptat și folosit la noi, respectiv sugeram faptul că serviciile noastre secrete (dar publice!) să facă pasul dinspre culegerea de informații înspre intelligence. Acest termen are nu doar virtuți, ci și servituți. Principala servitute constă în faptul că (încă) nu are un echivalent în limba română, fiind înghițit cam pe nemestecate și pe negândite. Un articol al directorului Serviciului Român de Informații, ambasadorul (?!) George Cristian Maior apare, în varianta engleză cu un titlu care generează, cel puțin mie, destule nedumeriri. Mă refer la articolul ”Managing the change: The Romanian Intelligence Service in 21st Century”, publicat în 2012 în International Journal of Intelligence and Counterintelligence, vol 25, nr. 2/ Summer 2012 (conform trimiterii de subsol de la pagina 51 a cărții semnate de Ionel Nițu).  Dl Ionel Nițu precizează în carte (la pagina 22), citându-l pe Sherman Kent (1947) (”dă madăr end dă fadăr”  J of  American intelligence) că există ”confuzii conceptuale în ceea ce privește termenul de intelligence”, termen ”care a ajuns să semnifice atât activitatea persoanelor angrenate în acest domeniu, cât și produsul activității lor”. (Nu pot  trece cu vederea că citatul în cauză este preluat dintr-un articol publicat în anul 1947, iar  dl Nițu face precizarea că ”Sherman Kent susținea, încă din 1949, existența unei confuzii conceptuale în ceea ce privește termenul de intelligence”. Pînă se va hotărî dl Nițu dacă anul corect este 1947 sau 1949, noi rămânem cu confuzia conceptuală în cap… Din câte știu, prima traducere a denumirii Serviciului Român de Informații în limba engleză era Romanian Information Service, pentru ca acum să avem Romanian Intelligence Service. Este această schimbare traductologică un semn că SRI va avea (într-un viitor) denumirea de Serviciul Român de Intelligence? Oricum ar fi, activitățile SRI nu sunt perfect acoperite semantic nici prin cuvântul ”informație”, nici prin cuvântul ”intelligence”. Introducerea cuvântului ”intelligence” în denumirea SRI ar putea avea semnificația unei aderări mai profunde la doctrina euro-atlantică de …intelligence. Interesantă este descrierea semnificației acestui termen de către Thomas Troy, în 1992: ”cunoașterea inamicului” (cf notei de subsol de la p. 23). Îmi permit și eu o opinie: intelligence este activitatea de cunoaștere care presupune folosirea în cel mai înalt grad a inteligenței umane. Abia această definiție poate face conexiunea, tot mai dezirabilă la nivel mondial, între activitatea serviciilor de informații și activitate de cercetare academică. În numele acestei dezirabilități a fost redactată și susținută și teza de doctorat a dlui Ionel Nițu, pe care publicul român o poate cunoaște, acum, sub formă de carte print (pe când și necesara ediție electronică a cărții?). Cred că trecerea sub tăcere a numelui conducătorului de doctorat nu este un mod prea respectuos de a mulțumi conducătorului pentru îndrumare. Sau asta a fost dorința expresă a onor conducătorului de doctorat care nu prea și-a făcut treaba, cel puțin sub unele aspecte formale, pe care le voi aborda pe parcursul acestei pseudorecenzii.

 

Serviciile de intelligence devin, tot mai mult, activități de cercetare academică autentică, așa cum – cred eu – au cam fost dintotdeauna, cu deosebirea că acum acest lucru este recunoscut și inclus, programatic, în paradigma de funcționare a uneia dintre instituțiile importante ale statelor. Cu atât mai mult mimarea/ simularea cercetării autentice atât în domeniul intelligence cât și în activitatea de cercetare academică este nu doar regretabilă, ci și condamnabilă. Iar eu, în calitatea mea de cercetător profesionist, de profesor de management și de jurnalist profesionist trebuie să mă pronunț și să ajut la creșterea calitativă a acestei activități de cercetare, prea mult căzută în derizoriu în România, în ultimii 70 de ani, dar îndeosebi în ultimii 23. O teză de doctorat care nu produce MULTĂ cunoaștere, ci doar sintetizează și (re)transmite ceea ce au gândit și scris alții este, de fapt, un simplu exercițiu premergător unei cercetări autentice. Deși cartea semnată de Ionel Nițu nu excelează prin cercetări asiduui și îndelungate, cu rezultate notabile demne de a fi făcute publice și pe plan mondial, ea conține unele propuneri demne de atenție pe care le voi semnala la timpul potrivit. Probabil cititorii (specializați sau nu pe probleme de cercetare și informații) se vor întreba în ce calitate îmi permit să fac judecăți de valoare asupra unei activități pe care nu o cunosc îndeaproape. De peste 20 de ani predau capitole de Managementul Informației (am introdus această disciplină la UMF Iași, începând cu 1997, la Secția de Managementul Sănătății și BioInformatică) și Metodologii de cercetare. Mereu atrag atenția că orice serviciu de informații nu face decât să aplice managementul informației și să-și perfecționeze metodele și paradigmele de cercetare. Cărțile domnilor G.C.Maior și I.Nițu probează acest lucru. Afirm de mult că Educația, Cercetarea și Serviciile de informații (CNI = Comunitatea Națională de Informații) ar trebui să fie conduse de un minister unic, eventual cu dublă subordonare: guvern și CSAT. Am constatat, citind lucrarea domnului Ionel Nițu, că unele dintre ideile și formulările mele se regăsesc, în diverse forme, în tezele susținute de domnia sa. Este bine că informația circulă, dar orgoliile îi împiedică pe autorii citați mai sus să se raporteze direct și concret la modelele paradigmatice propuse de mine sub genericul Metodologia Scop Mijloc (MSM) (Vezi: https://liviudrugus.wordpress.com/2012/11/27/despre-continuumul-politic-economic-etic-35-de-ani-de-existenta-a-metodologiei-scop-mijloc/  pentru varianta sintetică și https://liviudrugus.wordpress.com/2012/06/11/metodologia-scop-mijloc-varianta-publicata-in-anul-2000/ pentru varianta mai extinsă).

 

Începând cu cartea lui George Cristian Maior, ”Un război al minții. Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategică în secolul XXI”, Editura Rao, București, 2010, se afirmă tot mai deschis și public, (inclusiv prin cartea lui Ionel NițuAnaliza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării”, Editura Rao, București, 2012) nevoia de adaptare, în continuare, a eternelor servicii de informații la imperativele prezentului și viitorului: democratizare și cooperare cu mediul privat, profesionalizare prin intelectualizare, pe scurt: adecvare permanentă a scopurilor la mijloace și a mijloacelor la scopuri, ceea ce presupune un bun management al schimbării.

 

Ca un preambul la prezentarea critică a lucrării domnului Ionel Nițu, amintesc, succint, câteva dintre ideile de bază ale cărții sale, toate prezentate prin chintesența ”Schimbare de paradigmă în intelligence”, schimbare pe care eu o înțeleg și ca fiind o trecere de la ”smulgerea” și ”secretizarea” informațiilor specifică Securității comuniste la cooperarea și diseminarea informațiilor în vederea prevenirii diverselor boli ale societății umane:

 

  • Schimbare de paradigmă în intelligence: de la servicii secrete la servicii de analiză a informației
  • Schimbare de paradigmă în intelligence: de la căutarea de secrete (finite și puțin credibile) la informații abundente (cvasiinfinite și puțin credibile)
  • Schimbare de paradigmă în intelligence: spionii sunt tot mai mult înlocuiți de analiști de informații
  • Schimbare de paradigmă în intelligence: singura constantă în lumea informațiilor este schimbarea
  • Schimbare de paradigmă în intelligence: modelele de acțiune în intelligence au nevoie de fundamentare teoretică consistentă (”științifică”)
  • Disciplina care se ocupă de conceptualizare și modelare informațional-decizională se numește analiza de intelligence (ANAINT) alcătuită din: proces (obținerea informațiilor), personal (cei care procesează și analizează informațiile), produs (noi informații destinate decidenților politici) și public. Pe scurt, cei 4 P ai noii paradigme de intelligence
  • Ambasadorul George Cristian Maior invită, în prefață, cercetătorii să ofere viziuni proprii, novatoare pentru analiza de intelligence
  • Instituții intersate în parteneriatul cu mediul academic: SRI, Academia de Informații ”Mihai Viteazul” și Institutul Național de Intelligence, toate făcând parte din CNI (Comunitatea Națională de Informații)
  • Inerția birocratică a instituțiilor statului (inclusiv a celor amintite mai sus) scade eficiența și performanța acestora
  • Limbaj comun și interoperabilitate conceptuală – nevoi stringente pentru analiza de intelligence în RO
  • Cel mai confuz(iv) termen este acela de ”intelligence”
  • ”Intelligence service” se referă, în terminologia occidentală, la serviciul extern, iar ”security service” la serviciul intern de informații (dar granițele dintre intern și extern sunt tot mai subțiri)
  • Analiza este evaluarea informațiilor pentru un scop dat. ”Rolul analizei este de a depăși limitele informației incomplete prin intermediul unor exerciții de judecată analitică” (Fleisher et al, 2010). Analiza include și sinteza informațiilor într-o formă nouă, utilă
  • Analiza de intelligence poate fi tactică, operațională sau strategică
  • Analiza de intelligence (cea care vizează doar securitatea statului) este o ramură a anlizei de informații
  • Ionel Nițu, p. 32: ”analistul de intelligence este un analist de informații care lucrează într-un mediu secret, cu informații secrete, în slujba securității naționale” (LD: această definiție este cf vechii paradigme de intelligence și nu are nimic de-a face cu OSINT, HUMINT adică cu noile paradigme ale sec XXI pe care le clamează și G.C.M. și I.N.)
  • Informație (etimologic) provine din latinescul informo-are (alcătuit din prepoziția in și substantivul forma). De verificat: informeo – are = ……. http://en.wikipedia.org/wiki/Information (the verb „informare” (to inform) in the sense of „to give form to the mind”, „to discipline”, „instruct”, „teach”: „Men so wise should go and inform their kings.” (1330) Inform itself comes (via French informer) from the Latin verbinformare, which means to give form, or to form an idea of. Furthermore, Latin itself already contained the word informatio meaning concept or idea, but the extent to which this may have influenced the development of the word information in English is not clear.) http://en.wikipedia.org/wiki/Information_history#History_of_the_word_and_concept_.22information.22

 

 

Am ales ca Motto al prezentării critice de față următoarea afirmație a unui profesor român:

 

”In topul universităților sunt exclusiv universități în care cercetarea este foarte puternică, în care cunoașterea se produce, nu numai se transmite. La noi acest reflex de a produce cunoaștere s-a pierdut de multa vreme”

 

Dragoș Ciuparu, august 2013

 

(1) Cum se face, în cartea de față, trecerea de la cercetarea de bibliotecă la cercetarea și citarea surselor electronice

 

Ca o constatare generală, (ne)citarea surselor electronice de informare de către autorul cărții este deficitară, superficială și uneori greșită. Este unul dintre punctele slabe ale cărții. În mod normal, conducătorul tezei de doctorat trebuia să se asigure că modul de citare și citările în sine sunt făcute corect. Ca și în cazul tezei de doctorat a lui V.V. Ponta, vinovat de acceptarea plagiatului este și conducătorul de doctorat A. Năstase, dar și autorii plagiați care au preferat să accepte starea de fapt și să nu revendice anularea titlului de doctor în drept celui care a preluat texte din lucrările lor, fără să citeze. Din păcate, la ora actuală, general vorbind, referatul conducătorului de doctorat și referatele membrilor comisiei de doctorat sunt doar formale, laudative și… fără o verificare atentă a conținutului lucrării. În cele ce urmează mă voi substitui, virtual, conducătorului tezei de doctorat și voi alcătui o listă exhaustivă a tuturor citărilor electronice sau potențial electronice care ridică semne de întrebare și, uneori, chiar de exclamare. Voi număra totalul citărilor (electronice) și voi raporta ponderea celor cu probleme din total citări (electronice), cu propunerea și presupunerea că acestea vor fi remediate la o (necesară!) ediție revăzută. Cu siguranță, conducătorul de doctorat este o persoană în vârstă decât doctorandul, sau cel puțin de modă veche, dat fiind modul de trimitere la surse. Spre deosebire de stilul anglosaxon generalizat și acceptat în spațiul euroatlantic și nu numai, autorul folosește stilul învechit, acela cu trimiteri la subsolul paginii. Aceasta face ca la finalul cărții să nu mai existe Referințe, ci doar o Bibliografie selectivă. Este de apreciat faptul că autorul a oferit nu doar o multitudine de trimiteri la surse electronice, ci a respecta și cutuma (de dată recentă) aceea de a preciza data ultimei accesări. Din păcate, unele ”ultime accesări” datează din anii 2009 sau 2010, în timp ce lucrarea a fost finalizată în 2012. Așadar, mă voi referi, în continuare, strict la citările electronice cu probleme. (Va urma)

Miroslava, Iași   13 august 2013

Liviu Drugus              www.liviudrugus.ro http://www.liviudrugus.wordpress.com http://www.facebook.com/liviu.drugus