liviudrugus

Liviu Drugus's blog

Arhive etichete: Gavril Magopăț

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 452. Miercuri 28 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (174).


Joi 6 aprilie 1967. M-am sculat la 6.30. Prima zi de școală din trimestrul III. La socialism a vrut să ne ardă c-un extemporal, dar am făcut ”gît” și ne-a trecut ora c-un plan de recapitulare. La fizică – predare (116 frade F = ? grade Celsius știind că 80 F = 100C și 16F = 145C. Aiurea!)

La română: extemporal din ”Caracterizarea lui Petru Arjoca”. Am scris 3 pg. (nu știu însă cît de bine…). La istorie s-au anunțat Gozec și Gavril (8). Mai trebuia să avem apoi chimia și limba engleză… Dar, luîndu-mă după spusele vacii alea de soră medicală (c-altfel nu i-aș zice) mergem cu toții la Policlinică, nu înainte de a avea scandal cu diriginta și în special cu Rebca. La Policlinică am stat pînă la ora 13 și, văzînd că nu se mai face nimic, am plecat acasă. De la 16 la 18 am fost la film: ”Între doi” – producție bulgară. Nu-i rău, ba chiar mi-a plăcut. La masă mergem la ora 18, apoi mici plimbări.

Ziua a fost senină și frumoasă. Numai eu – și numai la școală – sînt al naibii de indispus. În rest, merge…

Vineri 7 aprilie 1967. Am întîrziat un pic la masă și Marcu ne-a făcut ”scandal”. La rusă – predare. La română – predare, la psihologie – predare, la geografie – predare, la engleză – predare (am tradus eu cu Albu și cu D. Hlinschi lecția cu Mark Twain).

Azi am avut ”scandal” cu diriginta care a spus că ieri ”ne-am făcut de cap” ș.a. I-o trece!

Ora de chimie care trebuia făcută ieri am făcut-o azi (predare). La masă, haleală a fost cam slabă pe ziua de azi. Acasă am învățat pentru mîine, apoi o oră de destindere: volley.

Azi vremea s-a stricat în oarecare măsură. Cerul puțin acoperit și – ceea ce-i mai rău – bate un vînt tăios. Seara, după ce-am venit de la masă am recapitulat lecțiile la istorie, fizică, apoi am făcut la engleză tema pentru luni (nu știu cum – probabil din reflexele condiționate – seara pe la 20, cînd face dna Stela mîncare ne lasă gura apă, deși noi abia mîncasem la 18. 30) Azi au instalat băncile în parc.

Sîmbătă 8 aprilie 1967. Iar am întîrziat un pic la masă. La fizică a predat. La ed fizică am făcut un baschet de toată frumusețea. Am luptat din răsputeri (14 – 10 pentru noi). Eu am fost în echipă cu Neculai. A plouat și s-a făcut noroi. Cupșan a scris o ”epopee” pentru toți din clasă. A început cu mine: înalt, drăguț, dar cam gînditor în ultimul timp pentru că inima i-i bolnavă… Ha! Ha! Chestia asta m-a mai dispus un pic.

La latină eu cu Gozec n-am avut cărți și profesoara ne-a certat. La sf orei, profesoara: ”cine se oferă să aducă data viitoare cărți pentru Druguș șoi Gozec?” Foarte tacticos, ridic două degete, iar Gozec mă urmează. Profesoara a fost satisfăcută.

La istorie: extemporal de jumate de oră. Tema. Primul guvern de la 6 martie 1945 (Bun!). La rusă: ”Druguș, ai scris?” – ”Da, tovarășa profesoară!”  – ”Adu-mi caietul!” – ”Da nu-i la mine…, i-acasă”. Pentru asta, mie și lui Gozec ne-au pus data și ora viitoare ne ascultă. (cu un punct scăzut). La biologie, moșul ne-a vorbit mai mult din amintiri și mai puțin despre lecție. Am terminat orele la 14. Diriginta m-a întrebat de masă, apoi: ”E bine, te mai miști, iei aer.”.

Pînă la 16 am stat și-am tocit ”Light Downs upon  Johnny Casside”. La 16 am fost la Pop (cu Albu). Ne-a învățat cum să răspundem la I.B.F.  (International Book Fellowship) și ce cărți să mai cerem.(Pop i-a adus carte de engleză lui Albu – o să ne ceară materie nouă la admitere!). Azi n-am făcut lecție, ci numai dictare (eu 8 greșeli, Albu triplu!). Pop mi-a dat revista ”Czechoslovak Youth” nr 3. Are adrese proaste. Pînă seara am citit revista, apoi… ce-mi vine? să fac corespondență! Am scris în Anglia, la I.B..F. și în Cehoslovacia (lui Zdenek – i-am pus în plic 25 de bani și o vedere din Rădăuți). Apoi am făcut o comandă de 7 cărți la Cartea prin poștă. I-am scris lui Mircea și acasă, la Grămești. Scrisoarea către Zdenek am semnat-o Livius Drusus. De fapt, așa m-au botezat cei de la I.B.F. și Maura. Flora și-a publicat și ea adresa în Cz. Y.

Azi e o zi cam urîțică. Am reușit să mă culc la ora zero. Unde mai pui că azi e și sîmbătă….

Duminică 9 aprile 1067. Ne-am sculat la ora 8. N-am mai mers la masă. Lui Toader i-a venit de-acasă (halva + pîine). Pe la 11 am ieșit afară și am făcut un volley cu Simota Dorin și Toader. Merge grozav. La 12 am fost la masă apoi am mers pînă la Liceul 1 unde m-am întîlnit cu Costică Gutău (poate dă o cinste…). Dar ne întîlnim cu dom Nicu Velniceru care ne dă cîte-o bere. Nu-i rău. Apoi ne-am mai plimbat, am venit acasă, am halit zdravăn, am mai băut cîte-o bere din fodurile noastre și de la 17.15 am mers la Casa de Cultură. ”Teatrul de stat din Bacău” a prezentat ”Cîntec de inimă albastră”. Foarte bun. O satiră foarte usturătoare și ușor de priceput.

Seara am halit ultimele resturi de pîine și halva și-am fost f. sătui. Apoi ne-am dat pe învățat (știu la rusă și-un pic la chimie). La engleză mai puțin. Din revista dată de Pop (”Tineretul cehoslovac”) am ales o adresă din Qatar (țara asta n-am găsit-o pe nici-o hartă). Ne-am culcat la 22.

Luni 10 aprilie 1967. La l rusă cum a intrat profesoara în clasă eu cu Gozec ne-am și înființat la tablă cu cărticelele-n mîini, gata de ascultare. A ieșit și Neculai. Ne-a ascultat zdravăn și ce-i drept (e drept) nu-i păcat! Am știut. Dar ne-a scăzut puncte pentru că: 1. Aveam data dinainte; 2. N-am scris cuvintele (cu toate că le-am știut!) ș.a. Deci: Gozec 5, H.N. 6 și eu 7 (tot îi puțin!). La ed fizică am jucat zdravăn fotbal cu clasa IX-a și mi s-a rupt un tenis cu totul (a ieșit și cu bătaie). La chimie a predat toată ora (jumate chimie, jumate ALA. Degeaba mai dictează). La dirigenție s-a vorbit despre situația la învățătură pe trimestrul II. Promovați: 77.77%. ”Druguș! Ți-am pus 10 la purtare, dar…Hm!”. Am ales, împreună cu diriginta 5 elevi pe care să-i fac uteciști. La engleză mi se pare că a ținut cont că data trecută am răspuns și ne-a notat. După masă Toader s-a dus la ”Înainte de război”. A fost Telucu pe aici și ne-a mai zis cîte ceva. Și-a găsit o nouă ”Doină” (chiar așa o cheamă; este elevă în clasa X-a, Liceul 1). Seara nu ne-am săturat și pe la 20 am cumpărat un colac de 3 lei care ne-a prins foarte bine.

Marți 11 aprilie 1967. M-am sculat la 6 Am făcut sport (60 de flotări la geam), ”m-am grijît” (L.D. pentru nebucovineni: m-am îngrijit, adică m-am îmbrăcat îngrijit, curat, frumos etc). De la 7.20 la 8 am avut meditații la engleză. Prima oră: extemporal la latină. Ne-a dat o foaie cu texte și tradu dacă poți… Fiță (LD = fițuică) ioc! Îmi pasează Țuca Vlonga una; baba se așează pe banca din spate și – libertate gîrlă! Dar degeaba! N-am pompat pentru că n-am știut de unde. La fizică a predat toată ora și la urmă ne-a dat întrebări. La română: extemporal – ”Analiza literară a piesei Mielul turbat” de Aurel Baranga. Am scris patru pagini (cred că-mi dă 5, blegul). Îi știu lecția la perfecție. La socialism noi cei patru băieți am vrut să dăm extemporal dar proful s-a luat după majoritate și n-am mai dat. La istorie m-am anunțat (ca un bleg ce sînt) și am știut binișor, dar mi-a pus numai 6.

Azi – o zi înăbușitor de caldă. De duminică încoace e grozav de cald. Băieții vin doar în uniformă la școală. Seara la cantină: macaroane. N-am mîncat. T0 n-a venit. Pe la 20 am cumpărat cu Toader un colac de trei lei.

Miercuri 12 aprilie 1967. Se împlinesc cinci ani de la zborul lui Gagarin. La geografie: extemporalu! Slăbuțu! La matematică extemporalu! Slăbuțu! Unde mai pun că la sfîrșitul orei m-a văzut trăgînd cartea și mi-a zis: ”Druguș! Ai copiat mereu!” Eu: ”Tovarășa profesoară! Cea mai bună dovadă că n-am copiat o să fie însuși extemporalul!” (Palavre!). La română a predat. La biologie a questionat așa un pic, pe deasupra, apoi a predat. La rusă s-au făcut niște exerciții, dar noi am fost prea veseli ca să știm despre ce-i vorba. Ducem o viață cu Dolenciuc… Trimestrul II ne-am distrat mereu și media 6 a ieșit ușor!

Acasă am găsit două scrisori la care mă așteptam. De la Mariana (București) și de la Mircea. Mariana-mi trimite vreo cinci adrese (trei din SUA, una din Moldova și una din Franța). Apoi – palavre! De la 14.30 la 16.20 am văzut filmul mexican ”Juana Gallo” foarte bun și mi-a plăcut. Seara am pierdut timpul cu masa. Pe la 19 a fost diriginta pe aici și a văzut cum învățăm… Mai tîrziu mi-am dat seama că n-am învățat la socialism. M-am culcat la 22. Am făcut ”fițe” la fizică și chimie.

Joi 13 aprilie 1967.  A dracului zi, am zis eu cum m-am sculat (L.D.: deși nu credeam și nu cred în superstiții, am găsit de cuviință să afurisesc ziua de 13…). Ne-am sculat pe la 6.30 Am făcut 60 de flotări. Apoi baie, masă la cantină. N-am mîncat nimic, ci numai m-am enervat cu pîinea aia cleioasă a lor!

La socialism: extemporal (Legea transformărilor cantitative care duc la schimbări calitative). Slăbuț. La fizică: extemporal: cinci întrebări foarte simple. N-am ce face și manevrez fițuica. Vine profa. Arunc fițuica în bancă. Se uită în bancă: ”Ce-i asta?” Eu: ”Fițuică” Profa: ”Trei puncte scăzute! Trebuia să-ți pun 1”. Apoi îmi schimbă subiectul și-mi pune trei întrebări de te doare mintea (o lege, ciclotronul și toată structura nucleului). Dă-o naibii, că tot i-am scris! Mai multă vorbă decît fapte! M-a chemat diriginta. Nu m-am dus. Mă vede directoarea: ”Copii în ore, ai?”. La istorie a adus extemporalele: 7. Acel 6 din oral s-a transformat în 8. Frumos!. La chimie: extemporal. La Rebca n-a mers cu copiatul. M-a ținut în prima bancă și m-a controlat. Dar i-am știut. La engleză: extemporal. (L-am dat pe 10, ba i-am făcut și Țucăi Vlonga).

Pe la 17 a venit Mitică, fratele lui Toader (un litru de vermut și un litru de sifon). Leucă. La masă – veselie mare. Am fost pe la internat și am făcut un pic de gălăgie. Am intrat în sala de mese și ne-am așezat la masă în vechile locuri. Dom Țopa, stupefiat, nu mai știa ce să facă! Pînă la urmă a dat pîinea, am ciupit din ea și am plecat. Am ieșit cu Telucu în oraș. Cînd am trecut pe lîngă Gînsac Mariana și Doina Hlinschi le-am înjurat (merită).      (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Reclame

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 451. Marți 27 martie 2018. Jurnalul unui licean prostuț (173).


(Ultimul trimestru de liceu și încheierea transcrierii Jurnalului liceanului prostuț)

Miercuri 29 martie 1967. M-am sculat pe la 7 și pînă la 8.30 am fost ”păpușă”. Am plecat cu autobuzul la 9.30. Pînă în Siret a venit și mama (mi-a cumpărat ”Analize gramaticale și stilistice” – 6 lei). Am ajuns cu bine în Rădăuți, pe la 11. Am lăsat valiza acasă și-am ieșit în oraș. La gazdă – o mizerie! Un adevărat șantier. Se zugrăvește, spală etc. În oraș mi-am reparat pantofii, m-am interesat de cantină etc. M-am întîlnit cu o serie de colegi (Neculai, Gozec și Gavril + Ica). Pe la 12.30 m-am întîlnit cu Toader. El se dusese la internat, dar, arătîndu-i condițiile de la gazdă (293 masa + 77 camera) = 308 lei/ lună, s-a hotărît să rămînă la gazdă. La cantina Liceului nr 2 ni s-a spus că mîncarea se va da de pe 1 aprilie. Am mîncat la ospătărie (10 lei), am văzut filmul ”Jandarmul din Saint Tropez” (încă patru lei). Foarte bun. Apoi: plimbări interminabile pe ruta gazdă-oraș-internat. Seara am avut un conflict cu trei bețivi și am rămas numai cu clănțăneala și bîrfa. Seara, T1 + N. au avut program ”special” numai pînă la 20.30 (N. este la internat acum. Dar au amîndoi noroc de ”moșu” care-i va ”ajuta” și-i va ”înlesni”… Nobilă atenție!). De la 20.30 la 22.45 am văzut filmul ”Cartea de la San Michele”. Un film foarte bun care m-a întristat și m-a făcut pesimist.

Joi 30 martie 1967. Dimineața, o cafea cu lapte la cofetărie. La școală am și început programul: două ore de biologie, apoi o oră liberă urmată de două ore de română. La acestea din urmă m-am cam făcut de baftă! La amiază: un prînz la ospătărie – 6 lei! Apoi ne-am dat pe citit la biologie și română. Dar cu mîncarea de la amiază n-am prea rezistat și în curînd a trebuit să mai halim niște colac. Cu ocazia asta am mai făcut un plimboi și la 19 am fost înapoi. Toader a fost la reuniune (internat). Vai de capul ei! (s-a terminat la 20). Ne-am culcat la 22.

Vineri 31 martie 1967. Ne-am  sculat la 7. Am luat un ceai la cofetărie și-am ajuns la școală la 8.02. Hlinschi era deja intrat la oră și n-am mai intrat. Am stat în(tr-o sală de) clasă cu Nenati Lucia (încerca să lege conversații, dar răspunzîndu-i morocănos și laconic s-a lăsat păgubașă). Cealaltă oră am intrat la ora de română (”Școala ardeleană”). La ora de biologie jumătate de oră am stat la cabinet (ne-a luat cîte o seringă de sînge). Am iar conflicte cu vaca de Gînsac. Albu a primit ”American Literature” from England. Azi e o zi urîtă. Am terminat orele la 11 și am ajuns acasă înainte de 12. Pînă la ora 13 am scris Jurnalul.

După amiază am fost și-am halit la ospătărie (7 lei) apoi am fost la film: ”Who shot L. Walace?”. Bun film. Apoi am venit acasă, dar foamea – mare tîlhar! Am luat o hotărîre: să mergem la internat. Aici am găsit ce-am vrut și ne-am pus burta la cale cu tot soiul de bunătăți: brînză de vacă, cozonac, mere… După asta, ne-am luat rămas bun și… roiul! Dacă miști și cauți – găsești! Cu de-astea ne mai ținem și noi ca să nu ducem foame.

La ora 19 am fost la fix (la întîlnirea cu T0): ”Ceva intersant?” – ”Nimic interesant!”; ”Ceva nou?” – ”Nimic nou!”. Am scris o singură pagină și aia cu ”nu știu”, ”nu cunosc” ”mi se pare” etc.

Azi e o zi a dracului de urîtă. A plouat și a nins mereu. De frig e frig și numai de plimbat nu e. Cînd am ajuns acasă îmi curgea apă din pantofi, balon, șapcă etc. M-am spălat pe picioare, mi-am spălat șosetele, iar pantofii mi i-a pus doamna (Stela Velniceru) în cuptor. Balonul pe aproape. Pe mîine n-am citit nimic.

Sîmbătă 1 aprilie 1967.  Dimineața am luat o cafea cu biscuiți (2 lei). La școală am avut două ore de biologie. Am stat iar fără chef și n-am răspuns nimic. Am dat totuși un răspuns fără chef la insistențele moșului (Zăicescu). Ne-a povestit despre profesorii lui.

Fetele au încercat să mă păcălească, dar nu le-a mers.

De la Biologie am vrut s-o întind, dar m-a oprit Telucu la timp (făcea Hlinschi scandal). După ore am mîncat la ospătărie. T1 s-a dus cu N. la film (eu am stat acasă și am citit). Pe la 17 am mers la internat să facem rost de haleală. L-am găsit pe Ilie Gherasim și – hai să-l exploatăm! L-am dus cu ”bombonica” (l-am ”cobzărit”) pînă ce-am scos de la el:  o franzelă de 5 lei, parizer + cîte-o cafea mare (de 2.50 lei bucata). Destul!

Azi a fost iar o zi urîtă, plină de umezeală și ceață. Pe lîngă toate, bate și vîntul!

Seara ne-am culcat mai tîrziu (pe la 23). Am învățat zdravăn ”Școala ardeleană” și pe Ion Budai Deleanu. Am avut chef de învățat și-am prin ușor. La urmă – procitanie! (verificare).

Duminică 2 aprilie 1967. Ieri a fost 1 aprilie, iar azi e de două ori pe-atîta!  Azi trebuia să facem trei ore de română la școală! N-am fost. Ne-am sculat pe la 8.30. Pe la 10 dna ne-a dat un ceai… (mulțumim, nu trebuia… dar a prins bine). La amiază am cumpărat (noi!) o pîine albă, 300 de parizer și o margarină de ne-am omenit un pic.

Azi am primit o scrisoare de la Mariana Marinescu! (pe adresa gazdei). Despre ea: copil adoptat, are noțiuni de japoneză, practică judo și karate.

După masă am ieșit și noi din casă. Am mers pe la internat (tenis). Pe diseară se pregătește o reuniune și la internat se agitau mai mulți în jurul unui magnetofon. Ne-a trimis Hamza pe la Storoj să căutăm și să aducem role (B.V. 28). Pe la 18 am ajuns acasă, Toader s-a ”șpițat” și s-a dus la reuniune. A venit pe la 21.45 și mi-a zis o chestie: a luat un pumn în falcă de la ”de-alde Gozec”. Am pregătit un plan de răzbunare…

Luni 3 aprilie 1967. Ne-am sculat la 8. N-am mers la pregătire primele două ore. Am halit la cofetărie. La școală am făcut numai o oră de biologie și – înapoi acasă! Am fost iar îmbufnat și țîfnos (Raif Ingrid, clasa XI-a F: ”Lui Liviu i s-au înecat corăbiile…”). Mă indispune pur și simplu cînd văd ”societatea” aia din a XI-a F.

La ora 13 am plătit masa pe două zile (15 lei). Apoi am halit la ospătărie (5,50). Am furat un coș de pîine…

De aici am mers la filmul ”Bătălie pentru Șanhai”. Nu-i grozav.

Acasă am găsit un pachet de-acasă. L-a adus cineva (probabil Huianu). În pachet am găsit ”Literatura americană”, o scrisoare de la Radio Moscova (două vederi și una cu Aeroflot), una de la Natașa (3 vederi și o insignă cu Kremlinul), încă o scrisoare de la Natașa în care a pus un disc din plastic flexibil care conținea patru cîntece ”ușoare”, de la Ali (Sudan) care mi-a pus în plic două vederi, o monedă de-a lor, poza lui (e jurnalist), de la Maura (o vedere din Trinidad, un ecuson, un calendar german) + de la mama cîteva rînduri. Așa corespondență mai zic și eu! Trebuie s-o iau tare și să le răspund la toți (azi, mîine). Placa de la Natașa nu-i grozavă… Azi am pierdut timpul cu scrisorile și am citit la română pînă la Alecsandri. M-am culcat la 22.

Marți 4 aprilie 1967. Încep să mă antrenez pentru ”karate”. Zilele astea trebuie să sosească scrisori din Trinidad, India și Scoția.

Ieri a fost senin dar a bătut vîntul și a fost frig! Azi m-am sculat la 7 fără 5 și la 7 și 10 am ieșit pe poartă… Dar graba a fost zadarnică. A trebuit să mai așteptăm o jumătate de oră (la cantină). Apoi ne-a făcut o masă pentru cei patru băieți care mîncăm aici la cantina fetelor, după care am mers la școală. La biologie am fost simplu asistent, la română – idem. (M-a pus să vorbesc despre ”Scrisoarea a treia” partea I-a. Ioc! Imbecila de Mariana G. mereu comentează și aveam o pornire grozavă să-i dau o palmă în plină mutră… Deocamdată e cam devreme.) Azi iar am fost ”țîfnos”. Stau singuratec, nu vorbesc cu nimeni și ”mogorogesc” – vorba lui N. Hlinschi.

La masă am halit bine (două ciorbe, tocană, 6 napolitane). Teddy a halit la ospătărie. La ora 18 am halit iar. Am schimbat la librărie cartea cu ”Admiterea în învățămîntul superior” pe ”Lobo – the king of Currumpon and other stories” + ”Scurte povestiri fantastice” (proastă). I-am tradus lui Pîrghie o scrisoare în limba engleză.

Miercuri 5 aprilie 1967. Aseară, după ce-am scruis Jurnalul am avut chef să mai stau și să mai scriu cîteva scrisori. I-am scris sudanezului (Ali), cubanezei (Maura) și rusoaicei (Natașa). Ăștia au fost cei mai principali. M-am culcat după ora 1: capul nu mă mai ajuta.

Dimineața la 7 deșteptarea. Am halit și – la școală!. Iar am fost trist fără vorbă prea multă. Albu, Vlonga și altele m-au întrebat: ”Ce ești supărat?” Eu: ”N-am chef”. La română s-a terminat materia. La biologie – idem. La ora 11 am fost liber. Mi-am cumpărat un pix cu pastă neagră, am pus scrisorile la cutie + timbre de 6 lei (10 lei).

După amiază am încercat să învăț lecția de zi la română. Am ieșit apoi în oraș să ne punem la ”punct”. Am luat o șocolată de 6 lei și-un cremșnit. La amiază am mîncat foarte bine.

Pe la 17 ne-am făcut un plan de bătaie (fără ghilimele, că e adevărat): cum să-l punem la punct pe numitul U. Traian care i-a umflat falca lui Toader. Ne-am luat cele trebuinciose (cuțit, pietre) și-am început urmărirea care n-a fost zadarnică. (Ne-am întîlnit cu Telucu, Gozec, Nușa Duzinski care ne-au minimalizat planurile. Totuși ne-am ținut zdravăn de el și l-am urmărit pe Bogdan Vodă: mergea spre casă. Pe drum a trebuit să ne ferim de M. Capitan. O dată am dat nas în nas cu el și l-am văzut la față… L-am urmărit binișor pînă pe strada Sirenei. Aici, la un petec de lumină am văzut că erau doi și fluierau să mai adune. Am stat pitulați pe după garduri, dar cînd am văzut că se îngroașă gluma ne-am lăsat păgubași. Cu doi – fie ei și cu stea-n frunte – ne-am fi descurcat binișor. Dar așa… Mai așteptăm pînă duminica viitoare cînd vine Mitică, fratele lui Toader. Am ajuns acasă pe la 21.15 și n-am mai stat mult și ne-am culcat. Ne-am făcut planuri căutînd să facem o treabă cu judecată căci e vorba de de o ”afacere” unde inamicul e f f numeros, viclean și bine organizat. Deoarece s-au prins că vrem să le facem festa acum se apără și se țin ciot. Tot orașul e împînzit de ei. Vagabonzii își fac de cap în oraș fără să le pese de de miliție, securitate, judecată, pușcărie. E vina acestora de marea libertate de acțiune a vagabonzilor…   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 446. Joi 22 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (168).


(Ultima vacanță de iarnă: 22 decembrie 1966 – 8 ianuarie 1967)

Joi 22 decembrie 1966. Este ultima zi a primului trimestru din clasa XI-a și prima zi de vacanță de iarnă. Am venit la fix la școală. La socialism a anunțat mediile. Am 7. Apoi a ascultat trei sferturi de clasă (căzuți și pretențioși la note mai mari). La română a predat toată ora și a dat pentru vacanță o temă facultativă: ”Arta narativă a lui Mihail Sadoveanu”. La fizică a adus extemporalele. Am 6. Eu: ”Tovarășa profesoară (Ciobanu) da ce-am greșit? Ea: ”Cutare și cutare…”. În pauză am pocnit-o, mai mult în glumă, pe Nenati Lucia care a început să bocească și apoi să mă bombardeze cu cuvinte grele. I le-am trimis înapoi și mai grele. Profesoara a făcut mediile. Druguș: 5! Eu: ”Tovarășa profesoară, mai vedeți o dată. Nu cumva ați greșit?” Ea: ”Daaa… Îți iese 6”. Eu: ”Păi vedeți?..”. Ea: ”Uitați-vă la Broască. Are medie mare și ea n-a adus curcan sau altceva”. Eu: ”Păi nu, o fi adus un porc…”. Profesoara s-a uitat urît la mine apoi a rîs și ea împreună cu întreaga clasă. Am cam dat frîu liber limbii ora asta (am avut discuții vioaie și cu Ica Grijincu, Dorina Albu, Nenati Lucia ș.a.).

I-am scris Tanței Ungureanu și Rodicăi Pîrghie în Album: ”Primește de la mine cele mai sincere condoleanțe, iar spre a-mi eterniza amintirea păstrează-mi semnătura”. Semnat: Vulpașin, șeful clasei. (L.D.: dedesubt este semnătura mea stabilită pe cînd eram în clasa cincea).

La Istorie, profesoara a făcut informare politică. A început cu situația și războiul din Viet-Nam și a ajuns la ea, la toaletele ei, la fîș-fîșurile ei și ale soțului și…în sfîrșit, la coronița fetiței ei, căci are serbare. A plecat cu cîteva minute înainte de a suna de ieșire. Imediat a început cîntecul și jocul. Au venit și cei din F. Băimăcean cînta. Telucu bătea, iar perechile juca(u). Dar nu le-a ticnit prea mult pentru că a venit diriginta și a făcut o anchetă: ”Cine a bătut din picior de se clătinau becurile în clasa a VIII-a A?”. Clasa nefiind unită, diriginta a reușit să afle numele celor ce-au participat la joc și s-a ales numai cu atît. Pascar Ilarica: ”O mai fost ș-un băiet…”. Diriginta: ”Druguș! Cine-a fost?” Eu: ”Piecnița”. În pauză, Mariana (Gînsac): ”Telucu, știi cine te-a spus? Liviu!”. Telucu: ”Și ce-i cu asta?”. Urmăresc dumnealor o dezbinare între noi, dar nu le metrge…

La Chimie ne-a luat Rebca pe cei care n-am fost ora trecută la extemporal și ne-a dat extemporal în primele trei bănci. Eu am fost în a treia bancă. În spate: Puha și Băimăcean. Ne-a dat două puncte. Am început cu al doilea – pe care l-am copiat din carte, apoi am rezolvat și primul cu o fițuică de la vecine și a mers un pic treaba. Pînă la sf. orei au și fost corectate: Gavril – 6, eu – 5, Gozec – 3. Gozec e căzut la chimie.

La engleză Pop a făcut niște situații și a dat extemporal la cei amenințați. Nu ne-a adus încă extemporalele…

După ora asta ne-a ținut diriginta o mică cuvîntare pentru vacanță (ne-a luat carnetele și cîte un plic) apoi liberi!. Cu aceasta a luat sfîrșit primul trimestru care parcă ieri a început. Drept semnal pentru începerea vacanței am rupt matricola de pe mînă și am trîntit de două ori mapa de mozaic de-a vuit toată școala…. Ca din glumă am vîrît mîna în buzunarul Icăi și-am scos 6 lei pe care i-am pasat lui Gavril. Cu toate împotrivirile ei am mers toți patru băieții la o cafea neagră la cofetărie și cu asta basta!

Am mers acasă, am halit, am luat cîteva vinuri apoi am mers la Comisariat și mi-am rectificat greșelile din ”ordinul de recrutare” după care am mers în oraș să-mi scot 560 lei de la CEC.

M-am întîlnit cu T2, am mers cu el pînă la policlinică și înapoi. Am vorbit cu el despre felul meu de a fi încrezut. Telucu (T2): ”Da, ești! Prin felul tău de a te purta cu fetele…”.

Apoi ne-am întîlnit cu Teddy (T1), am mers la Poștă și cum aveam un pic de chef am intrat peste rînd și mă clănțăneam cu o funcționară tînără… Am scos numai 500 lei. Apoi am mers la gazdă, mi-am luat valiza și PA! (n-am luat paltonul, fularul, căciula, mănușile). Am lăsat bagajele la autogară și-am mers la Modern de unde-am cumpărat cu mama un frumos costum de 947 lei, gri în carouri (44 – II). La autobuz am avut locuri bune și am călătorit bine pînă la Grămești (au fost două curse pline). În Siret am văzut-o pe Zîna Scripcaru (L.D. Scripcaru Melozina a fost colegă cu mine la Grămești în clasele V- VIII. O consideram – poate chiar era – cea mai drăguță fată din clasă și îmi plăcea. Am strîns-o de cîteva ori în brațe ca să știe și ea…).

În Grămești, în stația de autobuz ne aștepta tata. Acasă am dat ”noroc” cu Muț apoi am început să inspectez camerele și să văd cum s-au mai schimbat lucrurile în decurs de un trimestru. Am revăzut corespondența, vederile, colecția de Moscow News (5 cupoane), noile cărți din bibliotecă și celelalte lucruri mai mult sau mai puțin cunoscute. După ce-am halit și-am băut ceva am stat de povești pînă pe la 23. Curios: nici nu m-au întrebat de medii.  Doar le-am spus că nu-s bune. Tata mi-a hotărît: nu înveți – iei drumul lui Mircea (dar mie nu mi se pare tare greu). Mă gîndesc mereu la noi meserii. Mama mi-a propus să urmez Farmacia, dar eu aș vrea să mă duc la Marină sau să urmez Italiana! Sînt fumurile tinereții de care sînt conștient, dar care mă derutează.

Vineri 23 decembrie 1966. M-am sculat pe la 9. Ce naiba! Doar sînt în vacanță! Pînă la amiază am început cu activitățile începute de ieri. Am găsit vreo cinci vederi primite de la bunița: f.f. frumoase (una e din Valea Prahovei și una din București: îs grozave, mari, 2 lei).

După amiază am început să scriu scrisori. Toate cîte le-am scris vor pleca mîine. I-am scris buniței, lui Mircea (a scris și mama cîteva rînduri, cam tăioase), apoi, după masă i-am scris Natașei o felicitare mică (”Cu ocazia Anului Nou, multe salutări și mult succes în viață. Al tău prieten, Liviu”). Apoi i-am scris și-o scrisoare pe o coală de hîrtie din mapa ”Doina”, împăturită în 6. I-am pus în plic o țigănușă artificială și două figurine: o tură și-un cîntăraș cu o inimă. Cam așa mi-a trecut prima zi de vacanță. M-au încercat ușoare nuanțe de plictiseală. Afară nu-i tare frig, dar am stat tot timpul în casă (Am prins Roma, Londra, Vatican ș.c.l. – pregătiri pentru Christmas).

Sîmbătă 24 decembrie 1966. M-am sculat ca și ieri, m-am îmbrăcat și m-am dus pînă la Poștă (noul local al Poștei este acum dincolo de Biserică). Ieri după masă tata a fost la Siret. Pe la 18 au fost popa și dascălul cu ajunul (5 lei popa, 3 lei dascălul; tanti Lucreția le-a dat cîte un leu la fiecare). Eu, marele ”creștin” nu prea știam să fac cruce.

După ce am venit de la Poștă am ajutat-o pe mama la pregătiri: curățat ceapă, adus cele trebuincioase de la beci ș.a. Azi am încercat să citesc, dar n-am avut spor. Am citit nuvela ”Secret arzător” de Ștefan Zweig. Nuvela mi-a plăcut dar nu m-a pasionat, drept pentru care nu le-am mai citit și pe celelalte. Am extras un fel de ”cugetare”: ”Cînd numim cu un oarecare dispreț superficial acel soi de oameni ca ”vînători de fuste” nici nu ne dăm seama ce observație adevărată cuprinde acest cuvînt, căci, de fapt, toate instinctele pătimașe ale vînătorii – pînda, surescitarea și cruzimea sufletească – mocnesc în astfel de oameni care sînt totdeauna încărcați de patimi; dar nu de patima nobilă a îndrăgostitului, ci de aceea rece, calculată și primejdioasă a jucătorului”. Cred că nici celelalte nuvele n-ar fi rele, totuși încerc să citesc alte cărți pe care le-am lăsat tot așa. Pînă la urmă m-am decis asupra cărții ”Răzlețe” de T. Arghezi: mi-au plăcut cîteva nuvele (Toader și… cu popa). După masă am ascultat tot timpul radio pe toate (trei) lungimile de undă (lungi, medii și scurte). Seara, tata a scris la Izvoare, Otac, Cuizăuca și Mașcăuți, iar mama a scris la Dornești – cîte o carte poștală tip felicitare de 1,25 lei.  După asta am stat și am jucat durac; am pierdut ca un erou. Mama a copt pîine în sobă. În cameră temperatura se menține la 20 de grade. De cînd am venit în vacanță n-am scris în Jurnal și m-am hotărît să scriu în seara asta. Cu muzica ușoară de la radio în surdină am scris pînă la 22.30. Tare m-am mai lenevit… Și am atîtea de făcut în vacanța asta!   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 433. Vineri 9 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (155).


Miercuri 13 iulie 1966.  …. și m-am sculat după ora 10, după un somn continuu, profund și liniștit. De cum m-am sculat, am luat scările, găleata, cîrligul și trăistele și …la vișini! Azi am cules din vișinii 4 și 3, reușind să mai facem și astăzi 6 căldări (în total 15!). M-am gîndit că ar fi f practic un fel de cîrlig f f scurt legat cu sfoară. Cîrligul să aibă vreo 15 cm, iar sfoara peste un metru sau doi. Avantajul e că poți lega creanga cu sfoara (după ce o agăți și o tragi cu cîrligul) și culegi mai ușor. În lipsă de cîrlig, și o piatră legată la capătul sforii aruncată cu măiestrie ar putea ajuta la tragerea crengilor. N-am mai avut timp să pun asta în aplicare și am lăsat pe mîine. Am suit și scara cea lungă în copac (vișinul 2), am legat-o cu cureaua și culeg foarte bine toate vîrfurile. La amiază am dormit mai bine de o oră și aș mai fi dormit în ciuda faptului că astănoapte am dormit mai bine de 12 ceasuri… Am întrerupt culesul pe la 18 pentru că nu mai aveam unde pune atîta amar de vișine. În bucătărie mama și tata lucrează de zor la strivit, stors, turnat în borcane. La urmă voi da cantitățile de vișine în diferite forme care au rezultat (vișinată, compot, vin, dulceață). După ce-am terminat cu vișinile m-am spălat și mi-am luat bluza albastră care-mi place foarte mult (mama mi-a spălat-o nu demult) și acum e curată. Timp de o jumătate de oră am mai făcut o tăbuiață de crupe, am mai adus apă, apoi… liber!

Cu ocazia călătoriei de ieri la Rădăuți am terminat vol IV de ”Însemnări de buzunar”. Acum mai folosesc cîteva file din vol II rămas neterminat.

În seara asta este film și se aude foarte clar muzică (dă foarte des ”La ragazza” (Remo Germani). În seara asta mi-am scris Jurnalul pe luni, marți și azi. Pe lîngă asta am ascultat și meciul dintre Spania și Argentina ( 1-2) (o mică surpriză). Pe la 21 a venit Cantoreanu (tatăl elevei Cantoreanu Maria cla X-a spre a XI-a la Liceul din Siret care-i corigentă la matematică) care vrea să ia ore. Pe lîngă ea cred că va veni și Viorica Dănilă și Ionel Maria (ambele, foste colege de clasă la V- VII). 10 lei ora/ persoană. Deci 30lei/ h. Dacă va cădea de acord cu părinții lor, vor începe ”antrenamentul” de la 1 august sau mai devreme chiar și… cu un pic de efort din partea tatei (care va trebui să se pună în acord cu materia predată elevelor de la Liceul din Siret) vor ieși cam o mie de lei…

Seara am mai ascultat D.F. (195) și Radio Novi Sad (236). După ce am terminat de scris Jurnalul m-am culcat chiar cînd acele ceasului meu marca ”Kirovski” arătau miezul nopții.

Joi 14 iulie 1966.  La această dată, în anul 1789 a început asaltul Bastiliei. Azi se împlinește exact o lună de cînd sînt în vacanță și parcă nici n-a fost chiar atît. Mai am încă două luni…

La 7.30 m-am sculat singur, din inițiativa mea. Azi dimineață tata a fost cu butelia la Siret și a reușit s-o schimbe. A mai luat și 3 kg de zahăr pentru industria noastră de vin. Bejenaru, omul de servici(u) de la Sfat a venit la noi cu o convocare pentru tata să vină la ședința de diseară. Cum tata nu era acasă, mama n-a vrut să semneze. Atunci, Bejeneru, obraznic, a spus: ”Mai ușor mă-nțeleg cu-n țăran decît cu dumneavoastră...”.

Ziua de azi a fost mai liber; n-am cules deloc vișine, deoarece nu mai avem ce face cu atîtea vișine. Toate vasele, borcanele, damingenele sînt pline. De dimineață pînă la amiază am răsfoit, citit și aranjat colecțiile mele de ”New Times” și ”Moscow News”. La amiază am dormit o oră. După amiază am încercat să-mi scriu ceva la lectură și-am început să citesc ”Prefața” la romanul ”Răscoala”. Pe la 3.30 mama și tata s-au gîndit să mă trimită la Siret să mai cumpăr zahăr.

Azi e o zi foarte călduroasă și la ora 16 cînd am pornit de-acasă era încă zăpușeală.

Pînă la Siret am făcut exact o jumătate de oră și-am reușit să nu mă dau jos la niciun deal pînă-n oraș. Am ajuns cam asudat, dar imediat am avut un ghinion. La 16.30 încă nu erau deschise magazinele. Tata mi-a dat pentru zahăr 200 lei bătute. M-am dus la cofetărie să iau o înghețată, dar alt ghinion: n-aveau rest la sută. Am vrut să beau un pahar de sifon de la un chișc, dar am pățit la fel. Cam așa are Ch. Dickens o povestire în care spune că cu o hîrtie de 10.000 de dolari a reușit să facă o sumedenie de cumpărături fără să i se schimne bancnota. Deoarece hîrtia mea era numai de 100 n-am avut norocul lui Dickens. Pînă la 17 m-am gîndit să mă duc cu bicicleta pînă la graniță și să văd cum arată un punct de frontieră. Dar abia am ajuns înaintea podului peste Siret că m-am oprit și m-am întors îmnapoi la Siret pentru că am văzut postul de vamă și am crezut că nu-i voie.  Am cumpărat 18 pachete de zahăr de cîte un kg. și în loc să plătesc 162 lei am plătit 172  (pen că-s căscălău!).

La întoarcere am venit mai mult pe jos pentru a nu mi se rupe mînerul de la servietă. Dar prin dreptul grajdurilor c.a.p. m-am suit pe bicicletă și imediat servieta a căzut jos. Am reparat-o cum am putut, apoi am pornit mai departe pe jos. Pînă acasă m-a mai enervat o aripă de la roata din față care nu mă lăsa să înaintez. Aceasta din cauza plasei și a servietei încărcate prea mult. Am ajuns acasă după o oră, obosit, asudat și enervat. Aici tata m-a mai dăscălit pentru cei 10 lei pierduți de pomană.

Seara am stors un borcan de vișine. Pînă în prezent s-au cumpărat 42 kg de zahăr (numai pentru vin, dulceață, compot și vișinată).

Vineri 15 iulie 1966. Dimineață mama m-a sculat pe la 8, dar mi-era grozav de somn și aș fi dat mult să mai pot dormi. Graba cu care-am fost sculat a fost cauzată de aglomerarea treburilor. A trebuit să aduc apă pentru vin, drojdie de la beci etc. Am pus o capcană de șoareci în beci. Mîine vom vedea dacă am succes la acest ”sport”. Pînă la amiază am mai stors și apoi am mai cules de unul singur aproape o căldare (a 16-a).

Ieri tata a adus de la un cetățean o damingeană de 50 de kg pe care azi a umplut-o cu must de vișine. Tot ieri am primit o scrisoare de la diriginta Ana Ruscior. Pe o filă albă a scris trei rînduri: ”Tov. Druguș, Vă facem cunoscut că fiul d-voastră Druguș Liviu a promovat clasa cu 7.66. Dirig, Ana Ruscior”.

Azi la amiază, nemaiputînd suporta căldura înăbușitoare, mi-am luat slipul și-un săpun și m-am dus la baie. Apa Siretului era plină de băieți, iar mai la vale de o mulțime de fete. Dintre băieți erau o mulțime de cunoscuți (Vasile Amariei – cu care n-am prea discutat), Stelică, Bizică, Ghe. și Mihai Horodincă, Titu Mustață, Ion Cantoreanu, Mihai Avărvare, Costică Apetri și mulți alții. M-am băit mult, am stat pe nisip și după baie m-am simțit minunat. Am venit pe la 15, după o oră jumătate de bălăceală, fiind mînat acasă de o negură care a acoperit în puțin timp tot cerul.

Acasă, mama tocmai a scos pîinea din aragaz; am mîncat apoi am cules o căldare și jumătate de vișine (total: aproape 18 căldări). Pe la 16 tata a observat în cămară (unde așezasem damingeana cea mare) o udeală și chiar apă. Cînd s-a uitat mai bine a văzut că curge de sub damingeană. Îmediat au adus un furtun de camion și au scos vinul în oale și borcane. S-a observat, în urma acestei operații, că se desprinsese complet fundul damingenei. S-ar fi făcut o mare risipă dacă nu s-ar fi observat la timp și nu s-ar fi lucrat cu atenție. După asta tata a pornit în sat să caute damingeană. S-a făcut aproape ora 23 și încă nu venise. Mama s-a dus în sat să-l caute și cînd s-a întors, tocmai atunci a venit și tata cu Amăiestroaie, de peste Cudrina, fiecare cu cîte o damingeană de 50 de kg în spate. Astfel, putem să o înlocuim și pe cea spartă și să mai facem încă vin. Cu tot ce s-a stors astăzi avem peste 120 de litri de vin de vișine pus în două damingene de 50 de l și în două de cîte 10.

Seara am ascultat o serie de meciuri de la Campionatul mondial de fotbal: Uruguay – Franța 2-1; Ungaria Brazilia 3-1; (fără Pele, Brazilia-i o echipă ca oricare alta); Chile – R.P.D. Coreeană 1-1; Spania – Argentina 1-2. Seara m-am culcat destul de tîrziu. Lecțiile mele de engleză și orele de lectură au luat sfîrșit…

Dialog cu mama: Eu: ”Cînd vine tata?” Mama: ”Dacă vine pe de-a dreptul, vine mai tîrziu; dacă înconjoară, vine mai devreme(L.D.: traseul ”pe de-a dreptul” conținea și o bodegă…). ”Rețetă de vin de porumb: 1kg porumb, 1kg zahăr, 5l apă, drojdie cît o nucă, 8 zile fermentație).

Sîmbătă 16 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la vreo 7.30. Șirul zilelor frumoase s-a încheiat de ieri după amiază. Azi toată ziua a fost înnourat și seara a plouat bine. Presimt că apropiata mea excursie de 5 zile o voi face pe un timp cam urît. Azi nu s-au mai cules vișine. În orice caz au mai rămas puține pe vîrfurile cele mai lăturalnice. Timpul de azi l-am petrecut cu ”regiunea industrială bucătărie-cămară” storcînd ultimele cantități de vișine și completînd damingenile. Deoarece fermentează prea tare le-am făcut la toate cinci damingenele cîte un dop găurit în care am introdus cîte o bucățică de lemn de soc (gol pe mijloc) care se continuă c-un furtun vîrît într-un vas cu apă. Astfel, gazele ies fără să erupă și nici aerul nu pătrunde înăuntru.

La amiază am primit o scrisoare de la bunița (e supărată că nu-i scriu; dacă m-aș duce la București îmi plăteștea ea drumul dus și întors) și o carte poștală de la școală: ”Tov Liviu Druguș. Trimite o adeverință de salarizare a părinților, în vederea excursiei. Duminică seara vii la Rădăuți. Luni dimineața, ora 5 – plecarea în excursie. Mîncare pe-o zi Profesoara Galan”. Azi n-am scos adeverința cerută. Poate mîine. În privința excursiei, m-am pregătit un pic: am adunat unele lucruri, apoi am lăsat totul pe mîine. Azi am mai cumpărat 8 kg de zahăr de la cooperativă. În total 50!. Spre seară am ascultat meciul Argentina – RFG: 0-0. În același timp s-a disputat și partida URSS – Italia 1-0.

Mama a copt cîteva tăvi cu plăcinte cu brînză și cu vișine și totul a durat pînă la ora 24. Seara am stat și am scris rezumatul la primele două romane citite de mine (Răscoala și Pădurea spînzuraților): două foi, apoi am scris Jurnalul.

Am succes la ”sportul” cu șoareci. M-am coborît în beci și în capcană stătea un șoarec prins de gît. L-am aruncat și am pus din nou capcana cu aceeași coajă de pîine.

Duminică 17 iulie 1966. Dimineața m-am sculat la 9 după ce m-am săturat de-a binelea de somn. Apoi – pregătire pentru excursie. Mama mi-a călcat pantalonii gri și, de asemenea, cămașa gri cu butoni (cu care-am fost și la Iași). Am luat cureaua tatei. I-am mai făcut o gaură pe măsura mea apoi am început să-mi aranjez în servietă. Mi-am pus canadiana (bluza de vînt), pelerina de ploaie, o bluză de vară, ciorapi de schimb, șervetul, batiste, peria și pasta de dinți, Jurnalul, caietul cu adrese, cîteva antinevralgice, pix, stilou, piepten (+ 10 lei strînși de mine pentru excursie). Mama mi-a mai bucșit în servietă pîine și brînză și plăcinte cu brînză și plăcinte cu vișine. Deoarece n-a mai încăput termosul a trebuit să-l iau separat (la mînă) ceea ce nu mi-a prea convenit. Am vrut să renunț la el dar nu m-a lăsat mama. După ce m-am împopoțonat am fost cu bicicleta la Poștă și-am luat ”Magazinul”, ”Gazeta învățămîntului” și ”Munca”, citindu-le pînă la ora 13 cînd am plecat la cursă împreună cu tata. Mi-a dat 110 lei (20 de drum și 90 de cheltuială). Azi, tata a scris la rudele de ”dincolo” și mi-a spus că-i posibil să mergem la ele pe la sfîrșitul acestei luni. Pe drum mi-a povestit prin ce părți îi sînt rudele (comuna Izvoare, raionul Orhei). La cursă m-am întîlnit cu doamna Maximiuc cu care am discutat pînă ce a venit autobuzul. Am luat bilet pînă la Siret; aici m-am dat imediat jos și m-am dus să-mi scot bilet pentru Rădăuți. Aici, la Casă m-am întîlnit cu Petrică Bejenaru cu care am schimbat cîteva cuvinte. După ce mi-am scos bilet m-am așezat pe o bancă lîngă autobuzul pe a cărui tăbliță scria Siret-Rădăuți. Autobuzul însă era complet gol. Ora plecării a trecut și în autobuz n-a intrat nimeni. După cîtva timp văd că se pornește un autobuz. Dau fuga și întreb pe cineva unde merge. ”La Rădăuți!” primesc răspunsul și imediat o iau la fugă, ajung autobuzul și fluturîndu-i biletul prin fața ușii, șoferul a oprit.

La ora 15 am ajuns în Rădăuți. Orașul era aproape adormit, toropit de căldură. Străzile erau pustii. Imediat m-am dus la școală să văd dacă am unde dormi undeva deseară. Dar școala era și ea pustie. M-am reîntors în oraș și am stat în parc pînă la ora 16. Crezînd că Toader o fi venit și el în oraș și acum o fi la film, m-am dus la cinema ”Unirea” și l-am așteptat acolo să iasă. Mai întîi l-am văzut pe Lazurcă Aurel din Grănicești care a absolvit 11 clase și care merge și el în excursie. Imediat a venit și Toader. Ei mi-au spus c-au lăsat bagajele la Florea la internat. Am mers tustrei acolo și am lăsat și eu servieta acolo. Apoi pînă seara n-am mai stat deloc. Am mers prin oraș ca (virgulă) caii spre marea nemulțumire a lui Lazurcă, virgulă, care n-avea un astfel de antrenament. Am cheltuit vreo 10 lei pe nimicuri (înghețată, prăjituri, caise ș.a.). Mereu am întrebat pe prieteni și cunoștințe dacă nu știu un loc unde putem să dormim toți trei la noapte. Dar n-am găsit nimic. M-am întîlnit cu Gafencu Marcel, fostul nostru coleg de clasă. Am discutat ca și cum ieri ne-am despărțit. A rămas tot așa cum îl știam. M-am întîlnit apoi cu Gavril Magopăț. Acesta ne-a îndrumat să mergem la luptătorii de la Grădina de tir care pentru 5 lei ne-ar da saltele. Am renunțat imediat la acest plan. Pe mine și pe Toader ne-a apucat veselia. Rîdeam mereu pe seama oricui. Am fost și la internatul de fete de pe str Volovățului (”Noi sîntem cu excursia”) dar n-am găsit nimic și am pornit iar prin oraș foarte veseli. M-am întîlnit cu Rodica Ruscior dar nici nu m-am gîndit să-i spun să dorm la ei (nu ține). Apoi am mers iar pe la școală. Văzînd că se îngroașă gluma am mers iar la Școala veche. Aici erau cazați o mulțime de profesori pentru examenul de definitivat. I-am spus unei femei de servici că a spus tovarășa directoare Mincu că TREBUIE să dormim undeva în școală. Femeia, foarte credulă, s-a dus la omul de servici și așteptările noastre n-au fost zadarnice. Ne-a dat o sală de clasă (clasa a II-a, ultima pe stînga) în care erau mai multe pături dintre care două erau așternut. În total, două pături, două saltele, doauă perne, dar numai trei cearșafuri. Aveam masă, lavoar, lighean, căldare cu apă și ”tot confortul”. Ne-am bucurat cînd am văzut un asemenea ”culcuș” și imediat am ieșit în oraș. Am mers la dna Florea și ne-am luat bagajul. Toader și Aurel aveau cîte o sacoșă, foarte practică pentru excursii. Prin oraș am întîlnit-o pe Rodica Moroșan (XI-a E) și-am rugat-o să ne trezească mîine dimineață la ora 5. La școală, bucuroși că avem locul asigurat am început să tropăim pe coridoarele școlii. Numai bine ce-am intrat și ne-am încuiat cu cheia, că-l auzim pe omul de servici bătînd la ușă. Îi dăm drumul și el începe să ne facă morală (pentru tropăială). L-am asigurat că n-o să se mai repete și ne-am văzut de-ale noastre. Aurel a adus apă, eu am făcut paturile, Toader a pregătit masa. Ne-am spălat, am mîncat bine în comun (fiecare a contribuit cu cîte ceva), apoi am tras la sorți cine să doarmă singur și cine în dublu. Eu cu Toader am căzut la un loc și Aurel singur. Ne-am culcat pe la vreo 22 cu gîndul să ne putem scula dimineață. Eu am făcut paturile în așa fel încăt nouă ne-am pus două cearșafuri (să nu ne înțepe pătura) iar lui Aurel numai unul. Pe chestia asta am rîs grozav. Cu asta și cu bancurile ce s-au mai spus ne-a trezit că ne-am culcat abia la 24… Noaptea însă n-am dormit bine și-am stat mai mult treaz. De grijă să nu pierdem autobuzul ne-am sculat de mai multe ori pe noapte. Am dormit în jurul a 3-4 ore.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 431. Miercuri 7 martie 2018. Jurnalul de vacanță al unui licean prostuț (153).


Duminică 3 iulie 1966. Aseară, după ce m-am culcat (vorba vine), am auzit de la 0 la 0.30 Vorbește Praga în limba engleză și Parla Bucarest (397m). În cadrul emisiunii de la București  a dat muzică ușoară românească. Pînă la ora 1 am ascultat Glasul Patriei care n-a fost cine știe ce interesant. Între timp am citit din ”Pădurea spînzuraților” (Iosif Bologa: ”Religia să fie admisă numai ca mijloc de dezvoltare a fanteziei copiilor”).

Azi dimineață mama m-a lăsat să dorm cît pot. De-abia la 10 m-am trezit singur. Tata era plecat cu bicicleta la Zamostea să se intereseze de lemne. Pînă la 11 m-am spălat îndelung, făcînd mare ”risipă” de apă. La 11 am mîncat pt dimineață. Abia m-am mai învîrtit prin casă și pe-afară și s-a și făcut ora 13, iar mama a așternut din nou masa. Am mîncat fără nicio poftă.

După masă a venit poștașul și ne-a adus o scrisoare de la bunița. Nu se mai așteaptă să vin eu la București. Mama și tata au hotărît să nu mai plece la București și să plec numai eu. Aș vrea să n-o anunț pe bunița de venirea mea ca să-i fac o surpriză (aprox ca data trecută).

Azi e o zi, de asemenea, caldă și însorită.

Dimineața, plin de elan, am mai făcut antrenamente la săritura în înălțime. De la un timp am început să ating sfoara, dar am ridicat-o mereu și, așa, ușor atingînd-o am ajuns la 1, 34. Cred că dacă voi persista la 1,34 aș reuși să n-o mai ating și să sar mai mult.

La amiază a venit tata și ne-a anunțat că a găsit lemne și după masă a plecat cu două căruțe să le și aducă. Eu cu mama am jucat aproape tot timpul table și un pic de dame. În total am jucat 7 partide de table și patru de dame. Mama m-a bătut cu 5-2. Abia acum am început să prind și eu cum se joacă tablele și-mi place din ce în ce mai mult. E foarte pasionant jocul. La ultimul joc mi-a garantat că-mi dă un marț. Am pariat că-i numai linie (pe un leu) și așa a fost. Înainte de a-și scoate mama ultima ”bilă” am scos și eu ultima și-am cîștigat leul. Am vrut să joc cu mama pe bani, dar dînsa n-a vrut. M-a povățuit însă: ”Să nu te pasioneze banul niciodată”.

Ziua asta caldă s-a transformat pînă spre seară cînd au venit iar nori dinspre Mihăileni (L.D.: satul vecin cu Grămești, satele despărțite fiind de apa Siretului). Era cît pe ce să plouă, dar am scăpat ca prin minune. Azi a fost nuntă la Macovei. În tot satul a fost o adevărată sărbătoare. Lumea curgea puhoi și toți erau la  ”țol festiv”. Locul nunții a fost pe aproape de noi; muzica se auzea foarte tare, la fel și chiuiturile de la hore.

Azi n-am mai reușit să-mi fac lecția la l engleză. Seara tata a adus două căruțe de lemne pe care le-am descărcat în fața bucătăriei.

O noapte cu lună. La 23 am ascultat Novisad ul și la 12.30 m-am culcat după ce-am citit o oră în pat.

Luni 4 iulie 1966. După cum plănuise încă de aseară, tata s-a sculat de dimineață și s-a apucat de tăiat lemne. De voie, de nevoie m-am sculat și eu pe la 7, dar somnoros și chiar adormit pe jumătate.

Pînă la ora 12 am tăiat aproape încontinuu și-am terminat de tăiat aproape toate lemnele în lodve de 1 metru. Tata a măsurat (cubat) și a constatat că nu sînt trei steri, așa cum a plătit, ci, spre ciuda lui, doar doi jumate. La amiază s-a dus la omul cu pricina care i-a promis că-i va da și restul de jumate de ster. Eu m-am înfocat tare la tăiat (curmat), considerînd asta ca fiind un sport. Îmi place să fiu dezvoltat și chiar mai mult decît atîta: să fiu solid! Se pare că deja sînt…

La amiază am ascultat D.V. (Deutsche Welle) (”carnet sportiv”, Carnetul zilei”, despre cel mai modern penitenciar din RFG și despre menajarea bătrînilor (65) dintr-un orășel vest german). Cînd a început să transmită niște muzică ușoară franceză am adormit și mai dormeam mult dacă nu mă scula mama și să-mi spună că în jumate de oră să fiu la masă. Am mîncat ”pe răsturnate” (ca după multă muncă și somn).

Am citit azi în ultimul nr din ”Gazeta învățămîntului” ”Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din R.S. România”. S-au modificat f multe față de perioada cînd eram eu pionier (organizarea, legămîntul, uniforma). Cînd i-am citit mamei despre noua uniformă pionierească, mai întîi s-a mirat, apoi mi-a explicat că aproape exact la fel era și vechea organizare de tineret de pe vremea dînsei (”străjerie”). Mama îmi amintește că se întorc toate așa cum s-au dus (liceu, bacalaureat etc.). Religia însă n-o să revină niciodată și în cazul în care se vor face unele apropier de religie, voi fi foarte revoltat. (L.D.: Naivul de mine nu a realizat că noua ”religie” era deja introdusă (bolșevismul) și cine ”păcătuia” față de dogmatica ortodoxă comunistă era, în cel mai bun caz, ignorat și marginalizat. Cît despre, ”premonițiile” mamei, acestea se bazeau pe un bun simț comun elementar care percepe tangentele dintre extreme, dintre început și sfârșit, dintre sus și jos etc. Fiind la Chișinău, cu cîțiva ani înainte de destrămarea URSS, mama a ”prezis” că imperiul va muri ca să se nască mai puternic… După anii 90, o soră de-a tatei, ”beneficiară” a deportării de două decenii în Siberia, după ce a văzut trendul de refacere a Imperiului nu se oprea din admirație și exclama: ”Cum a știut ea? De unde-a știut?”. Și uite-așa, ca să realizezi ciclicitatea istoriei nu-ți trebuie multe studii savante. Ai nevoie doar de cîteva confirmări…).

După amiază (de la 14.30 la 16 30) mama și tata s-au odihnit, iar eu am stat în bucătărie și am scris Jurnalul pe ieri și pe azi.

Ziua de azi e toridă. Nu e chip să stai mult în soare că te amețește și te toropește. Nu-i chip să faci treabă în timpul amiezii. (am pînă acuma 30 de lei puși la ciorap) (L.D.: A nu se confunda parcimonia și spiritul meu de economie cu iubirea de arginți sau cu ceea ce nu dorea mama să pățesc: ”pasiunea de a avea bani” (în fond, o boală). Banii în sine nu m-au pasionat niciodată, de unde și respingerea constantă a oricărei idei de parvenire, de cocoțare într-o funcție/ poziție/ postură care să te umple de bani, dar fără satisfacții profesionale. Verii mei de la Chișinău se mirau de ce nu fac ceva ca ”să fac bani” (firme, afaceri, tranzacții etc.). Concret, apartamentul în care am stat la Chișinău în anii 1994-1996, era format din două camere excelente într-un turn din apropierea centrului orașului. Proprietăreasa era plecată și stabilită în America și dorea să vândă apartamentul. Filo-română, proprietăreasa a scăzut prețul de la 5000 de dolari la 3000 de dolari, bani pe care eu i-aș fi adunat din salariul meu de la ”Sfatul Țării” în 30 de ani (fără să consum nimic). M-a așteptat câteva luni, doar doar voi aduna banii necesari. Evident, nu avea cum să mă aștepte decenii și a vândut apartamentul cu 7000 de dolari. Noul proprietar l-a aranjat un pic și peste cîteva luni l-a vîndut cu 20.000. Acum presupun că valorează minimum 50 – 60 mii de dolari. Verificarea ideii că nu am făcut pasiune pentru bani este dată de faptul că nu regret absolut de loc pierderea oportunității de a deveni mai bogat cu câteva zeci de mii de dolari (ultima ”trăsnaie” în domeniu, în 2013, a fost indiferența față de un post la BNR, în București). Iar exemple sunt nenumărate. În schimb, la piață, încerc mereu să optimizez raportul cost-calitate prin nevinovate negocieri…).

Azi mi-am mai revăzut colecția de vederi. Cele mai multe le am din Iași (vreo 30) apoi din Rădăuți și din regiunea Suceava. Am de gînd să-mi măresc colecția achiziționînd mereu și făcînd schimb prin corespondență.

Azi e ziua luptătorilor din Iugoslavia – 25 de ani de la atacarea Iugoslaviei. 4 iulie – Ziua independenței SUA. 190 de ani de la proclamarea independenței. La 18 am ascultat Moscova (”De strajă păcii și securității popoarelor”, ”Țara violenței”. La 20 am ascultat din nou ”Ipocrizia agresorilor”, ”Orizonturi sovietice”. La insistențele mamei (care nu păreau a fi obligative) m-am apucat de engleză. Am rămas cu două lecții în urmă. După o jumătate de oră de scris a început să mă doară capul. Am ieșit afară, am ascuțit toporul foarte bine, l-am mai reparat, apoi am ochit o lodvă mai potrivită. La cîte 10 cm de capete am cioplit cu toporul făcînd-o mai subțire, cît să pot prinde cu mîna. Astfel mi-am făcut un fel de halteră cu care am de gînd să fac antrenamente. În seara asta cu greu am făcut 20. Il ridic sus, deasupra capului, apoi îl las pînă aproape de genunchi, îl ridic iar și-l cobor din nou. De 20 de ori. Sper să majorez numărul cît de curînd. Seara am ascultat iar postul italian. Un fel de adresă: Centrala Berlin, Cento due, 192, Căsuța poștală 459. Pt Giovani Verdi. Postul se pare că se numește ”Radio Ogi – Italia” . În continuare, pe 397 m. am ascultat ”Govari Bukarest” (în limba iugoslavă (21 – 21.30) cu emisiunea în limba rusă. ”Laudatur Iedut Cristus” (Radio Vatican). De la 22 la 22.30 Deutschvan Fung pe 195 de m. – pentru Iugoslavia, iar de la 22.30 la 22 pentru România. Seara, m-am culcat pe la 23.30 după ce am început să citesc ”Omul invizibil” (”Pădurea…” am uitat-o în sufragerie).

Marți 5 iulie 1966. Dimineața m-am sculat singur pe la ora 8. Șirul zilelor frumoase și calde nu s-a întrerupt. Azi însă e o zi toridă. Nu e chip să stai mai mult afară, în soare. În bucătărie e ca într-un cuptor nu alta. Singurul refugiu este în sufragerie unde-i răcoare și liniște – cel mai plăcut loc în asemenea zile.

Dimineața am citit din ”Pădurea spînzuraților”. M-a întrerupt mama de vreo două ori: o dată să-i culeg niște vișine pentru o budincă, apoi, după un scurt răgaz, să-i culeg și lui tanti o trăistuță din vișinii ei, pentru dulceață. După ce-am făcut și trebușoara asta am venit în casă și m-am dat pe citit. M-am întrerupt numai la masă, după care iar am luat cartea în mînă și n-am lăsat-o decît după ce i-am citit ultima filă, apoi și Prefața. (”Moartea eroică nu prețuiește în realitate cît viața cea mai ticăloasă”). Mama m-a asigurat că la urmă o să plîng. Eu am încredințat-o că nu se va întîmpla așa ceva. Citind cartea pe nerăsuflate mi-am încărcat sufletul cu emoții, iar la urmă am simțit o mare plăcere să mă descarc plîngînd. Altădată plîngeam pentru simpla moarte a unui personaj oarecare (Țin minte că am plîns grozav în cl. I-a cînd am auzit că lupul a mîncat pe cei trei iezișori ai caprei…). Acum însă n-am plîns pentru moartea lui Bologa. Îmi era mai mult milă de zbuciumarea celor ce rămîneau și-i jeleau. Fără să vreau m-am pus în situația lui. Ce-aș fi făcut eu să știu că peste cîteva clipe nu voi mai trăi? Într-o pornire de curaj mă gîndeam că i-aș înfrunta zîmbind pe cei ce m-au osîndit… Apoi m-am transpus în situația celor ca Ilona, Klapka, Boteanu prieteni apropiați ai osînditului. Cu gîndul că aș asista la moartea unui prieten sau a cuiva drag m-a apucat plînsul, într-un acces de slăbiciune. Mama m-a văzut că plîng și a crezut că-l plîng pe Apostol (Bologa). Pe acesta însă aproape că-mi era și ciudă că a refuzat ajutorul lui Klapka și a spus adevăratele lui intenții… După ce-am terminat cartea m-a apucat durerea de cap de atîta încordare. Aceste ultime două romane pe care le-am citit le admir. Sînt foarte realiste și pătrunse de un umanitarism profund. Cred că mi-am făcut din Rebreanu un scriitor preferat.

După masă mama și tata s-au culcat un pic. Azi tata a cutreierat cu bicicleta satele din apropiere în căutare de lemne. A adus baterii noi pentru ”Delta” (aparatul de radio).

Ca să-mi astîmpăr durerea de cap am luat o pastilă și m-am culcat în bucătărie. M-am trezit la 18, după două ore de somn, cu o durere și mai grozavă. În căldura asta infernală era și cazul să mă doară capul. Pînă pe la 19 m-am mai învîrtit prin casă, apoi m-am dus în dormitor și-am răscolit prin mulțimea de cărți ce trebuie să le citesc. Am ales romanul ”Întunecare” de Cezar Petrescu. Pînă seara am citit cu înfrigurare căutînd să ajung cît mai repede la miezul acțiunii și să aflu totul.

Seara nu s-a mai cinat. Mama a copt pîine și a stat pînă s-a copt (22). Eu am rămas citind în bucătărie. Pe cînd mama se ducea la culcare în sufragerie, s-a auzit cocoșul cîntînd. Mama, superstițioasă, m-a anunțat că mîine sigur se schimbă vremea și nu se știe dacă voi putea merge la Rădăuți. N-am vrut însă s-o cred. Am stat și-am citit pînă am ajuns la pagina 100. Apoi mi-am scris Jurnalul. Cînd m-am uitat la ceas – 22.30! Ceasul stătuse…. Cine știe cît o fi ora acum. Cred că e aproape de 1. După ce l-am învîrtit acum arată 11.15. Voi vedea mîine diferența și-mi voi da seama cît am stat. N-am reușit să recuperez lecțiile pierdute la l engleză. Cînd m-am culcat luna nu se vedea încă.

Miercuri 6 iulie 1966. Astănoapte m-am culcat la ora 1, iar la 3 și ceva m-am trezit iar. Nemaifiindu-mi somn am stat și-am admirat minunăția de lună ce stătea oblic pe bolta cerului astfel că lumina foarte bine cămăruța mea. Am dat perdeaua la o parte și-am deschis larg două geamuri. Un timp am stat călare pe geam și-am admirat tăcerea mormîntală ce domnea peste sat, tăcere ce era întreruptă ușor de hămăituri îndepărtate. Luna era tare mică, sus și albăstruie parcă. Am stat așa mai bine de o oră. După ce aerul răcoros al nopții a cuprins toată camera, am reușit să adorm. Dimineața m-am sculat la 5.30. Am observat că ceasul meu era în urmă cu o oră și 15 min.

Cu numai vreo 2-3 ore de somn, m-am sculat, m-am îmbrăcat (sandale, pantaloni lungi, cămașă de ”culoarea prafului” căreia i-am suflecat mînecile) am mîncat, am mai vorbit cu mama, apoi am încălecat bicicleta și la 6.30 am ieșit pe poartă cu direcția Rădăuți. Scopul călătoriei mele de astăzi era să-mi retrag banii de pe excursie (160 lei) ca să-mi înlesnesc plecarea la București. Pe lîngă asta, mama mi-a da 75 de lei să fac unele cumpărături. Cînd am ieșit din ultimul sat ce aparține de Grămești, la teiul bătrîn ce înseamnă pentru mine sfîrșitul unui urcuș cam greu, m-am întîlnit cu Vlad Apalaghiei din Grămești (un coleg mai mare de la Grămești, care mergea și el cu bicicleta la Rădăuți. Așadar am avut și tovarăș de drum. Cît timp am mers am discutat mereu și nici n-am știut cînd a trecut timpul. După ce-am traversat lanul de grîu am luat-o pe o cărăruie la vale spre Dornești. Cum mergeam eu așa am depășit lățimea cărăruii și niște dîmburi m-au făcut să-mi pierd echilibrul. Deoarece aveam un pic de viteză n-am mai avut cînd să pun frîna. Am avut un pic de prezență de spirit, am cîrmit-o în șanțul destul de adînc, apoi am pus piciorele în pămînt. Imediat m-am oprit, ca și cum nu s-a-ntîmplat nimic, și mi-am continuat drumul. Pe cărarea de la Dornești la Rădăuți e o plăcere să mergi. La 8 am ajuns în Rădăuți. Aici, Vlad mi-a propus, iar eu am acceptat, să ne întîlnim la ora 14 pe Mărășești 22 și să venim tot împreună acasă.

Cum am intrat în oraș am avut grijă să descalec. Prin fața Tribunalului m-am întîlnit cu Gavril Magopăț. Întîlnirea a fost plăcută. Mi-a spus că la sf acestei luni are de gînd să meargă și el ”dincolo”. (L.D.: ”dincolo” însemna, de regulă, ”dincolo de graniță”, adică în teritoriile românești ocupate de ruși). S-ar putea să vină și el în excursie (deocamdată nu vrea). Mi-a arătat unde stă Storoj (vila ”Hilda” de pe Bdul Bogdan Vodă) dar mi-a prezis că nu voi căpăta banii… Totuși m-am dus mai departe, la Școala Veche. În oraș se fac mari reparații la canale, trotuare și la fațadele unor clădiri.

La Școala Veche, în hol m-am întîlnit cu un elev de-a X-a pe care-l cunosc numai din vedere. Totuși am intrat în vorbă cu el. A venit să-și ridice actele pentru a pleca (chiar azi) la Liceul Militar. După cum se mai gîndise și el, și după cum i-am mai descris și eu perspectivele, s-a hotărît: va merge acolo, dar nu va reuși.

I-am spus directoarei ”durerea” mea (L.D.: este vorba despre doamna directoare Mincu – o femeie deosebită, cu mult tact și cu o mare iubire față de copiii pe care îi păstorește). Motivul meu pentru a nu mai merge în excursie (faptul că intenționam să merg în Uniunea Sovietică) n-a fost prea întemeiat. Directoarea nici n-a vrut să audă: ”așa răspundem noi la chemările Ministerului?”. Și-așa nu-s destui candidați. Costul excursiei a crescut la 210 lei. În definitiv, de ce n-aș merge? La urma urmei, renunț și la București și tot merg. Pe hall era agățată o hartă cu itinerariul excursiei interregionale de la 18 la 23 iulie 1966. Iată frumosul itinerar: Rădăuți – Cîmpulung – Vatra Dornei – Bistrița – Dej – Cluj – Cheile Turzii – Turda – Cîmpeni – Alboc – Scărișoara – Abrud – Detunata – Zlatna – Alba Iulia – Ocna Mureș – Tg Mureș – Reghin – Toplița – Gheorghieni – Ciceu – Ghimeș – Gheorghe Gheorghiu Dej – Adjud – Bacău – Pașcani – Suceava – Rădăuți. În costul excursiei intră cazarea și mîncarea. Transportul – cu autobuzul. Afară m-am întîlnit cu Lupăștencele care au venit să se pregătească pentru examenele de corigență. Am schimbat vreo două vorbe, apoi am plecat în oraș să-mi fac cumpărăturile. Am cumpărat 3kg de zahăr, două conserve de plătică și trei reviste de ”New Times”. Am avut grijă să iau și două înghețate și pentru suflețelul meu. Cînd ieșeam de la ”Macul roșu” m-am întîlnit cu Gigi Simionesi care, echipat de călătorie, mi-a spus că merge să lucreze la Cîmpina. La despărțire mi-a promis că ”poate-mi va scrie”. După asta m-am mai învîrtit prin tîrg, am stat vreo 15 minute în parc și mi-am făcut unele adnotări în ”Însemnări de buzunar” vol 4. Mi s-a părut că în drepta mea, pe o bancă stătea Theodora. N-am mai dat atenție și am plecat. Am trecut pe Mărășești 22, dar n-am mai intrat. Am ieșit apoi pe V.I.Lenin, la asfalt. Văzînd că merge foarte ușor, m-am hotărît să merg acasă pe aici și să nu-l mai aștept pe Vlad. M-am pornit din Rădăuți la ora 10. Am văzut că fac 20 de km la oră pe drum drept sau cu mici ondulații. Soarele mă bătea drept în față și numai curentul produs de viteză m-a mai răcorit un pic. Am mers prin Vladu Vlădichii, Bădeuți, Milișăuți (cît era el de lung), Românești, Grănicești, Ratoș, Bădeuți, Gropeni și… acasă. La început a mers foarte ușor (pînă la bifurcația Siret – Suceava). La podul din Milișăuți de peste apa Sucevei m-am întîlnit c-un fost coleg de clasa VIII-a care acuma e într-a XI-a C. Mi-a povestit că a fost în excursii mai lungi cu bicicleta (două – trei zile). Acuma venea de la un prieten din raionul Suceava. Din discuție în discuție ne-am hotărît să mergem duminică la Putna cu bicicletele. Numai să fie vreme frumoasă și să am chef. O pălărie bună mi-ar prinde tare bine. Pînă aici mă bătea soarele în ochi, iar de după ce m-am îndreptat spre Românești mă bătea în ceafă. Dar mi-a cam ieșit mie asfaltul pe ochi. După ce-am lăsat în urmă Milișăuțiul am avut parte numai de dealuri mai mult sau mai puțin mari. Aici am obosit grozav; am mers mult pe jos și soarele mă topea cu razele lui de foc. Am răbdat ca un călugăr pînă m-am văzut în Grănicești. Înainte de a intra în sat am făcut un popas bun. Nu mă mai ajutau piciorele. Dinspre Siret veneau nori negri care imediat au acoperit soarele. S-a făcut răcoare și numai puțin n-a lipsit să plouă. Un vînt favorabil a îndepărtat norii. Iată că pentru a doua oară s-au adeverit vorbele mamei și ale cucoșului. În fața acestui semn cocoșesc mă-nchin (dar numai lui!). În Grănicești, în fața Sfatului Popular m-am întîlnit cu-n prieten de-al lui Toader și, deci, și de-al meu. (a dormit odată la internat cu Gigi în d.5). Mi-a spus că Toader e acasă (cred că a venit pe data de 2 iulie crezînd că merge imediat în excursie). Și-acuma îmi pare rău că n-am fost pe la el. Cînd am ieșit din Grănicești am avut cîteva văi la care mi-am dat drumul cu toată viteza și simțind o mare plăcere. Apoi am trecut prin comuna Satu Mare, după care am avut parte numai de dealuri și delurele. Pe marginea drumului am găsit cîțiva meri pădureți și m-am lăcomit la poamele lui extraordinar de acre și rele. Cele vreo 10 merișoare mi-au făcut rău și au contribuit la durerea de cap ce mi-o provocase căldura și oboseala. Cînd am intrat în Ratoș am avut parte de o vale splendidă de vreo 2km. M-am lăsat un pic pe spate cu mîinile lejere pe ghidon, alergam așa înghițînd pămîntul. Simțeam fiori de plăcere. După asta au urmat drumurile proaste de țară cu gropi și cu pietre. În Bădeuți am băut de vreo trei ori apă care s-a combinat numaidecît cu merele… Cu mare greu am ajuns pînă-n Gropeni. Aici am avut drum drept, apoi vale, un deal pe care l-am urcat ușor, apoi vale. Și iar viteză! Mi-am scos pîrleala pentru cît am mers ca melcul. În 5-7 minute eram acasă, un lac de sudoare (cu toate c-am venit numai în maieu). Acasă, după ce-am mai povestit un pic am trasat pe hartă, cu mama, itinerarul călătoriei (excursiei). E foarte bun! (posibil să merg și la București, sau, dacă nu, chiar ”dincolo”). Mi-am schimbat hainele aproape ude și pline de praf, m-am spălat, am halit ceva, apoi, frînt de oboseală, m-am culcat. Cred că azi am făcut vreo 70 de km fără prea multe popasuri. Am reușit să dorm numai jumate de oră. Totuși, cred că m-am refăcut mult. După asta am cules o trăistuță de vișine, am adus apă și m-am mai mișcat prin casă Am mai citit un pic (dar numai un pic) din ”Întunecare”. Lecțiile de engleză au rămas baltă (las că fac mîine… și tot așa). (D.V.: ”Prietenul dușmanului meu va deveni dușmanul prietenului meu?” Foarte interesant. (R. Comșa: ”Ce-s romantismele astea de licean amorezat?” ”A vota cu Iorga = a voma”).

Seara am jucat table cu mama: 3-2 pentru ea la linii. Tata a fost prin sat.

Cînd s-a înnoptat a venit și ploaia; a plouat un pic numai: în depărtare fulgerele luminau cerul, însă tunetele nu se auzeau aproape deloc. M-am culcat la 22 fără să mai citesc sau să scriu nimic. Eram un pic obosit și afară era tare urîcios (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 387  Luni 22 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (115).


Marți 14 iunie 1966. De fapt, o parte din cele scrise pentru ziua de ieri erau valabile pentru ziua de azi, dar fie… Rîzînd de aventura noastră pe la 5 am sosit la internat. Haiuță tocmai descuia dormitoarele. Cînd m-a văzut, a început să rîdă și-mi zice cu ironie în glas: ”Acu se vine la internat? Ați dormit bine astă noapte?”. Mie mi-a fost cam ciudă și i-am răspuns: ”Nu-i prea bună gluma dom pedagog!”. ”Ca să ai ce scrie în jurnal” mai completează el. Eu: ”Las dom pedagog că vă-ncondeiez eu; vă trag o critică…”. Am intrat în dormitoare, dar ce să mai dormim?; m-am spălat, i-am sculat și pe ceilalți apoi mi-am făcut restul de bagaje (plapoma, pătura albastră) și mi-am împachetat cele ce trebuie să le dau la magazie. Astă-noapte, Simeria a dormit și el cîteva ceasuri la soră-sa, iar la 5 era și el la internat. Toader a stat cu N. în același loc pînă la 4.30, apoi a venit și s-a culcat pe o masă în meditație. L-am trezit, apoi a venit și a mai tras un pui de somn în dormitor. Pe la 7 am predat cele două cearșafuri, cutia și pătura mea, cea arsă la mijloc, în locul celei bune. Apoi i-am dat lui Mircea bagajul pe care l-a dat la autobuz, mai tîrziu. I-am dat doi lei (ultimii bani) să-și ia niște pîine și 10 lei să-mi ia bilet pentru diseară la 5.30. La 1.30 am luat masa și-am plecat la școală. N-am mai avut ”timp” să mergem să luăm taxiul și să ne punem planul în aplicare.

La școală, ca-n ultima zi, fiecare discuta de vacanță, excursii iar alții de cîteva medii. În orice caz, problema învățăturii nu se mai punea. Am plătit cei 60 de lei la excursie. Data excursiei se va anunța prin telegramă.

Prima oră am avut limba română. Profesoara a primit flori și ne-a mai dat unele indicații pentru vacanță. Lia (într-un bilețel): ”Liviu, să-mi dai albumul să completez pe pagina aceea. De ce ești indispus?”. I-am dat albumul (în care ea a mai scris o serie de cîntece de muzică ușoară) și i-am explicat cauza indispoziției mele (aventura mea nocturnă). În restul orei am jucat șeptica cu ceilalți trei băieți sub ochii blînzi ai profesoarei care nu ne-a făcut observație. După părerea mea profesoara Scurtu este o profesoară foarte bună. Pe lîngă o pregătire excelentă are niște calități demne de admirat. Este foarte explicită la predare, severă la notare și nu se ocupă cu ”chichițe” ca alți profesori (adică să-și piardă vremea cu prostii ca: ”de ce n-ai panglică?”, ”ce-i cu frizura asta?”, ”unde ți-e uniforma?” ș.a.

La limba rusă am stat un timp în clasă, apoi am ieșit în fața școlii și am făcut o fotografie cu toată clasa plus cîțiva profesori (Zăicescu, Hrișcă, Dranca, Buculei și Diriginta Ruscior Ana. Aceștia au ținut în brațe buchete de flori. Nicu Bujdei – ”ginerele nostru”, cum l-a numit diriginta – a fost fotograful. Eu am stat în partea dreaptă, lîngă Lia, foarte apropiați unul de altul. Restul orei am stat cu diriginta în clasă. Lia mi-a înapoiat albumul și m-a rugat să nu-l mai dau la alte fete să copie cîntece. Despre cele scrise de Lia, pe pagina rezervată ei, vorbesc chiar cuvintele ei: ”Aceste rînduri vor rămîne o mică amintire în viața ta. Lia”. Iată care sînt acele cîteva rînduri:

Liviu

Din tot sufletul îți mulțumesc

Pentru amabilitatea ta

Și pentru faptul că mi-ai oferit

Albumul tău și… inimioara ta.

M-am bucurat nespus de mult

C-am avut prilej                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                să-ți scriu

Gîndurile mele pe hîrtie

De tine mai aproape-aș vrea să fiu.

Cu drag, Lia

M-am bucurat foarte mult cînd am văzut rîndurile de față…. În restul orei am mai jucat de cîteva ori șeptica…

În ora de dirigenție am plecat, cu clasa și cu profesoara de fizică Ciobanu în frunte, la uzină. Azi mi-am luat cu mine, la școală, numai Albumul și Jurnalul. Din motive lesne de înțeles le-am luat cu mine la uzină. Aici am vizitat cîteva hale în care era să rămînem fără auz din cauza zgomotului infernal. Cînd ne-a dus pe la transformatoare eu cu Gozec am dispărut. Am mers pe porțiunea de teren de lîngă ștrand și-am jucat fotbal și volei (în doi). Cînd a trecut clasa înapoi înspre școală, hop și noi în coloană!

Ora următoare am avut matematica, singura oră mai ca lumea care s-a făcut astăzi. I-a ascultat pe poți cei cărora nu le ieșea media. Lia i-a dat, din partea clasei, un frumos buchet de trandafiri. La urmă a ascultat-o și pe ea. I-a pus doi de 10 și i-a șters doiul, dîndu-i media cinci. Acesta era al patrulea obiect căzut. Acum mai are de scos la chimie. Mai are speranțe să-i dea media în Consiliu. Altfel rămîne… În această oră, Lucia mi-a trimis una dintre poeziile pe care mi le-a recitit în noaptea aceea, poezie compusă în urma ultimei furtuni care s-a abătut asupra orașului. Cu mare greu am descifrat-o și o trec aici, deoarece mi-a plăcut.

Furtună de vară

Te-ai liniștit sălbatecă natură/ Ți-ai potolit ieșirea de furie/ Și nu mai urli înzecit, scoțînd din gură/ Dezlănțuitul urlet de hurie// Era un iz de liniște eternă/ Și funigei pluteau deasupra noastră/ Naturo! Toate le priveai paternă/ Și pacea stăpînea pe zare-albastră// Fiindu-ți parcă ciudă pe pacea asta blîndă/ Invidiindu-ne pe noi că stăm în sînul ei/ Ai răbufnit deodată, c-un strigăt de osîndă/ Și ți-ai trimis pedeapsă, deasupră-ne nori grei// Dar te-ai convins, de-odată, că nu ne poți învinge/ Și te-ai retras înfrîntă, părîndu-ți parcă rău/ Hai! Bucură-te iară natură, nu mai plînge/ Împacă-te cu noi și rîzi, că nu e greu!”

Mi-a cerut să-i dau părerea mea, dar nu i-am mai scris: iar ar fi ieșit vorbe… Mi-a mai scris în Jurnal o poezie pe care, de asemenea, am găsit-o foarte bună (în ea se oglindește crezul ei literar).

Motto

Nu poți cînta/ De vocea nu ți-e plină/ Nu poți picta/ De n-ai în jur lumină// Și tot așa nici literare zămisliri/ Nicicînd nu vor ieși de sub condei/ Dacă puternice simțiri/ Nu stau alături de idei// Nici gîndul, deci, sili nu-l poți/ Să se îndrepte undeva/ Dacă, așa cum știm cu toți/ Nu ți-i acolo inima.”

Păcat că nu-și trimite aceste poezii la vreo publicație literară. Ar avea sigur succes. Eu unul mă simt obligat să le învăț pe de rost, și le voi învăța…

În ora de cor am stat în clasă și diriginta a făcut din această oră oră de dirigenție. Ne-a dat o sumedenie de sfaturi pentru vacanță și ne-a arătat o serie de fotografii de pe vremea cînd era dînsa elevă. Nu era urîtă băbuța. Ne-a spus să mai așteptăm cîteva minute și ora viitoare (care era de naturale). Am așteptat, apoi a venit și ne-a urat vacanță plăcută și …. gata! Încă un an am dat la spate! Parcă mă văd la anul ăsta în preajma examenului de maturitate. Chiar așa ne spunea și diriginta. Cînd mă uitam la ea mi-am adus aminte că tot așa a spus și cînd a venit în clasa 8-a, în prima zi de școală…

Se făcuse ora 1.15. Am mers cu Lia în parc. Nu știu de ce, cînd am adus vorba de fotografia făcută azi, a zis: ”Cînd o să fii tu om mare, căsătorit, și-o să vezi fotografia asta o să zici: Uite, cu moaca asta am discutat eu”. Mi-a părut rău de cele spuse de ea. Am stat în parc pe o bancă de pe aleea principală, în văzul lumii. În cazul în care voi vrea să-i scriu mi-a dat o adresă ”falsă” (a unui vecin, prin intermediul căruia primește scrisorile). Mă tem să nu fie o plasă. (Hrițcu Savel, Sat Bănești, Com. Fîntînele, Of. Poștal Liteni, raionul Fălticeni, regiunea Suceava). Am stat așa pînă la 2.15 (i-am spus să mai vină la 3). Am plecat la internat și am ajuns la 2.30. Țopa mi-a făcut un pic de scandal: ”Uni-ai fost, mă nibunuli?”. Eu: ”La școală, dom Țopa. Ce-s eu vinovat dacă ne-a ținut atîta?”. După ce-am mîncat am înșfăcat servieta și am mers în parc. M-am întîlnit cu Telucu, dar, făcîndu-se ora 3 m-am dus la locul stabilit. Aici m-am întîlnit (întîmplător) cu Toader și cu Costică Atănăsoae. Am umblat prin parc și m-am întîlnit și cu Gavril Magopăț. Am mîncat împreună niște cireșe, apoi, pe la 3.30 am zărit-o de departe pe Lia. A trecut și pe la Lucia, apoi s-a îndreptat spre parc. Am ajuns-o cînd s-a așezat pe-o bancă. Era într-o rochie verde, înflorată. Am stat aici pînă a venit și Lucia. Tustrei am înconjurat o dată parcul, apoi ne-am îndreptat spre cabinetul dentar, unde au ele treabă. Pe drum am discutat tot felul de fleacuri. Lucia a știut să țină tot timpul o discuție vie, să nu lîncezească. O! Dacă s-ar uni într-o singură făptură inteligența și calitățile Luciei cu frumusețea de zînă a Liei, ar ieși o făptură minunată, în fața căreia m-aș închina… Dar așa…

La dentist, în sala de așteptare, am stat pînă la 5, cînd au intrat ele înăuntru. În acest timp iar am avut mai multe discuții. Lucia mi-a spus că am nasul drept, ascuțit și că asta denotă un anumit caracter: încredere în sine, chiar îngîmfare. N-am fost de acord cu asta! Ce are comun nasul cu caracterul cuiva? Absolut nimic!

Cînd m-am trezit că-i 5, n-am mai avut timp să-mi iau rămas bun. I-am spus Liei că mă car și-am plecat. Servieta am găsit-o în parc la Gică Andrișan care mă aștepta cu cîțiva colegi. Mi-am luat rămas bun de la toți și pe la 5.20 eram în fața autobuzului. Aici trebuia să mă aștepte Mircea și să-mi dea biletul. Îl văd că iese din cursă (L.D. cursă = autobuz), vine la mine și-ncepe să-mi spună cum a dat la limba rusă și dacă vreau să stau pe mîine să-i mai arăt cîte ceva. Eu: ”Nu! Dă-mi biletul și plec acum acasă!”. Mircea: ”Păi… nu ți-am scos bilet; am cheltuit banii.”. Cînd am auzit de trebușoară asta m-am enervat, l-am batjocurit un pic (”Pe chestia asta ești un porcălan”), mi-am luat servieta și m-am învărtit prin oraș să găsesc bani de bilet. Da de unde să iau acum, în ultima zi? M-am întors, foarte grăbit, la autobuz. Mircea a crezut că am bani și că am venit să-mi scot bilet. Vine la mine: ”Dă banii să-ți scot eu bilet!”. L-am dat dracului și, foarte nervos, am trecut pe lîngă cursă, îndreptîndu-mă spre internat. În criza de nervi pe care-o aveam am luat o hotărîre ambițioasă: Să merg acasă pe jos! Zis și făcut! În loc s-o iau pe V.I. Lenin, am luat-o pe Calea Prieteniei, spre Dornești. Pe drum – mergeam destul de repede, cum îmi place mie – am socotit că fac un km în zece minute; deci 6 km pe oră. Cu viteza asta am mers cei 22 de kilometri. Cînd am ajuns în Dornești încă nu mă ajunsese oboseala. Aici cînta muzica la căminul cultural și totul mi-a reamintit de Grămești. În general, satele se aseamănă destul de mult între ele, în special prin atmosefera care domnește în ele. Dincolo de Dornești am luat-o pe un drum de țară care tăia în două un lan de grîu înalt, frumos și cu mirosul lui specific. Am trecut apoi prin Bălcăuți. Cînd am ieșit din Bălcăuți era 8 fără 10. De aici, după tabla indicatoare mai erau 6 km pînă la Grămești. Deci la 9 fără 10 minute voi fi acasă! Bucurîndu-mă la gîndul ăsta, am pornit-o cu forțe noi și nici nu m-am oprit să beau apă. Cînd am trecut de Gropeni soarele a apus. Silind mereu am intrat în Minigeni, apoi în Grămești. Am luat-o peste dealul Cudrina și… la 9 fără 10 am intrat, prin spatele grădinii, în ogradă.

I-am explicat mamei motivul sosirii mele atît de neașteptate și m-am așezat pe-o bancă. Abia atunci mi-am simțit piciorele de plumb și o durere mare mi le străbătea. Pe lîngă toate mi-am făcut la piciorul stîng niște bătături de toată frumusețea. Seara, după ce m-am odihnit un pic, am ieșit să inspectez grădina și să văd ce transformări s-au mai petrecut primăvara aceasta. În spatele casei sînt carofi. Dincolo de grajd sînt popușoi. În fața bucătăriei doi butuci de vie se aburcă și anunță că vor face un umbrar minunat. Merii n-au deloc mere. Perii și prunii însă sînt încărcați de fructe. Vișinii au și ei, dar mai puțin. În fața casei este o florărie; două tufe de bujori, apoi alte flori. Pînă la gard e semănată iarbă. Cei trei brăduți din fața casei parcă au mai crescut. Lîngă malul din spatele casei, tata a plantat niște lilieci. Lîngă gardul dinspre tanti (Lucreția Marian) sînt tufe de trandafir. Muț s-a făcut un cîine rău care păzește bine.

În casă au avut loc discuțiile despre învățătură la care mă și așteptam. Tata mi-a spus că încep să calc pe urmele lui Mircea.

După ce-am făcut o baie generală, care mi-a prins foarte bine, am mîncat și m-am culcat în bucătărie. Acasă am găsit o vedere de la Sandu. Mă roagă să-i scriu. M-am culcat pe la vreo 10.30.  (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 384  Vineri 19 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (112).


Joi 9 iunie 1966. Dimineață, Mircea s-a sculat de-abia cînd a venit Prandea în dormitor. S-a sculat însă cu spatele la el – și, pare-mi-se, nu l-a văzut. Apoi s-a îmbrăcat, dar cînd să iasă am observat că iar vine Prandea în dormitor. Atunci am început să ne consultăm cu un manual de anatomie în față și pedagogul o fi crezut că atunci a venit la mine…

Pînă la 7.30 am scris în Jurnal. Înainte de a se suna masa mi-am dus geanta și Jurnalul la valize.

Azi, iar am mers ”student” la școală. Prandea mi-a restituit primul volum de nuvele americane.

Vremea e frumoasă, caldă și senină și azi.

Cum am ajuns la școală mi-am făcut rost de un caiet (unul de engleză de la Ungureanu Mircea) și mi-am scris la limba rusă (copiat de pe o foaie de la B.M.)

La limba română s-a făcut obișnuita recapitulare. Nici nu mai știu ce lecții s-au repetat. Am scris la limba rusă, apoi am citit ”Albumul” lui Cupșan Eufrosina. Mi l-a dat să-i scriu ceva în el, dar eu m-am mulțumit să i-l citesc și la urmă s-o rog pe ea să-mi scrie ”Țărăncuță, țărăncuță” în albunul meu (mîine).

În pauză, m-am întîlnit cu Ghiță Leonte și, neavînd ce face, am început să ne ”împungem”. Nici unul nu vroia să o lase mai moale. Atunci am mers în spatele școlii și ne-am luptat ”pe viață și pe moarte”: cînd el dedesubt, cînd eu deasupra. Forțele au fost cam echilibrate. El e mai voinic, dar se mișcă mai greu. Cînd am socotit noi că ne-am ”luptat” destul, am observat că în jurul nostru era un cerc de curioși, iar pantalonii noștri erau complet înverziți. Asta a fost singura parte proastă a ”competiției”.

La istorie mi-era cald și începînd de la ora asta și pînă la sfîrșitul orelor am stat în clasă  numai în cămașă și fără cravată. La istorie s-a făcut recapitulare, dar nu știu și nici n-aveam cum să știu ce s-a vorbit în clasă. Am scris  bilețele (fără prea mare importanță). Mi-a promis că imi va oferi o fotografie de-a ei, dacă mă interesează persoana sa. Profesoara i-a promis lui Vlonga că o lasă corijentă cu proces verbal. La sf. orei m-a pocnit și pe mine cu o întrebare despre ”apariția și izvoarele socialismului științific”. Înainte de a răspunde, profesoara mi-a făcut puțină teorie. ”Druguș, tu acolo, în ultima bancă, grozav le mai dormi… Stai și hibernezi..”. M-am mai descurcat eu cumva dar norocul meu a fost că peste trei minute a sunat…

Eu către ”ea”: ”Te amuză bilețelele mele?” Ea: ”Nu! Băimăcean mă face să rîd!”…”

În pauză am chemat-o pe Lia afară și Toader i-a făcut o fotografie… Toader s-a supărat că n-am vrut să fac o poză cu ea… Ce să mai vorbesc? Habar n-am să mă port cu o fată…

La l rusă a ascultat pentru îndreptare apoi ”am rezolvat” în clasă tema nr. 3.

După rusă am avut naturale. Aceasta este ultima oră de naturale din trimestrul ăsta (deoarece ora viitoare facem diriginție). Zăicescu l-a pus pe Gavril și-a citit lecția de încheiere, iar în ultimele 20 de minute a vorbit despre importanța științelor naturale în viața de toate zilele. Ea mi-a scris un bilet dar era cît pe ce să mă vadă Zăicescu care se uita drept la mine. Lia: ”Rămîi la ora de franceză?” Eu: ”Nu mai rămîn

După aceste patru ore l-am așteptat pe Toader și pe Costică și-am mers pe o bancă în spatele blocurilor de pe str. Bogdan Vodă. Am pierdut acolo vreo trei sferturi de oră. Costică a propus ca azi la ora două să venim în parc – fiecare cu a lui: Toader cu N., Costică cu Geta și eu cu Lia. Toader și Costică s-au înțeles și chiar așa au făcut. Eu am rămas iar pe tușe…

La internat am luat masa la 1, apoi am ieșit tustrei în oraș. Toader s-a despărțit primul de noi și s-a întîlnit cu N. În ultimul timp Toader a făcut o serie de prostii care au cam jignit-o. Azi i-a trimis o scrisoare cam tăioasă (dar îndreptățită): ”Te plictisesc? Oare pot băieții să iubească? Atunci, seara, mă priveai cu niște ochi sinceri, naivi, ca de copil”). Cu toate că N. l-a rugat pe Toader să distrugă imediat această scrisoare. Toader însă nici n-a distrus-o, ba mi-a arătat-o  și mie, ca unui prieten de credință, cerîndu-mi să-l sfătuiesc ce să facă: Eu: ”Tu ești vinovat. Ia și repară lucrurile...”. Se pare că așa au și făcut. Azi erau veseli nevoie mare. Eu m-am întîlnit cu H.N. și am stat o vreme în parc. (Glumă: ”Mă, ești cîrpă! – De ce? – De șters la cur!”)

La 3.30 am fost la meditație și pînă la 5 am scris în Jurnal. În pauză am fost cu Culai (H.N.) și Saima (Simeria Virgil) în recunoaștere prin grădinile oamenilor. Avem plan pe diseară să dăm atac al trandafiri și alte flori (bujori etc.). Vrem să ducem flori la școală, avem ultima oră de l rusă. Apoi am mers toți trei în grădina din spatele internatului. Aici earu puse pe un băț mai multe cordele de hîrtie creponată roșie – ca sperietoare. Culai a jumulit un astfel de băț și l-am împodobit pe Saima de toată frumusețea. L-am făcut general. I-am pus centură, diagonală, epoleți; l-am încheiat la haină pînă sub gît și cu șapca-n cap. Avea o adevărată uniformă și zău că-i stătea bine!

Au început să se coacă cireșele și prin părțile noastre. Zilele calde se țin acum lanț și mi-ar plăcea să continue.

De la 5.30 la 6.30 am scris în Jurnal. Haiuță mi-a promis că mi-a pregătit un creion automat și mi-l dă mîine. Las să-l dea, dacă n-a avut grijă (de creionul meu). Înainte cu puțin de a se da masa și-au făcut apariția Toader și Costică. Toader mi-a spus că iar a făcut-o lată. La început se împăcase, dar la urmă a făcut-o pe nervosul, îl înjura pe Costică (care nu era de față) și fata iar a plecat cu inima grea, iar Toader a venit la internat și-a început să-și dea cu pumnii-n cap. Acuma iar nu știe cum s-o dreagă. Azi i-a adus 4 cărți de citit, i-a arătat un album cu fotografii de-ale ei și-un teanc cu fotografii de artiști. Costică a așteptat-o pe Geta să meargă la film și de-abia de la 4.30 la 6.30 au mai vorbit.

După ce-am luat masa am ieșit prin oraș numai în cămașă și cu mînecile suflecate. Toader mi-a expus un fel de plan în care, pentru îndeplinirea lui are nevoie de Mircea. L-am căutat prin tot orașul numai nu dădeam de el. Cînd veneam spre internat, însă, dăm de el pe neașteptate: venea de la examen; l-am întors și am venit tustrei la internat. Toader s-a depărtat iar eu i-am expus lui Mircea ruga lui Toader. Mircea se întîlnește cu Felicia la ora 8.30. Toader îl roagă pe Mircea s-o trimită pe Felicia s-o cheme pe N. tot în locul acela. Mircea va sta prin apropiere. În caz de ceva, se ajută (caft).

La 8 am intrat cu toții în meditație. Pedagogul n-a mai fost pe aici de pe la 4. La 8.30 Toader a dispărut. N-a simțit nimeni cînd a ieșit afară. La 9 s-a dat drumul la dormitoare. Eu, cu H.N. și Saima ne-am înțeles să mergem să furăm flori… și nu ne-am dezbrăcat. Pînă una alta am început să povestim întîmplări de-ale noastre de cînd eram mici. Eu am povestit cum am căzut cu trotineta de pe pod în apa Bistriței (la Șarul Dornei), cum am dat foc la paiele popii din Gorbănești, vrînd să coacem porumb într-o claie de paie (aveam 3-4 ani). Apoi fiecare a povestit de cîte ori și cum s-a rătăcit prin pădure.

Băieții de la internat, văzînd că scriu mereu în Jurnal, zic: ”Măi, tu o să ajungi scriitor mare; numai să te faci după ce-or termina copiii mei școala, să nu te mai învețe și pe tine, că și-așa-s destui...” (Halip Floria, X B, L. 2). Saima, de cîte ori mă vede scriind în Jurnal zice în glumă, cu glas copilăresc, rugător: ”Scrie și despre mineeee…”. Eu: ”Da, da, scriu….”.

Cerul era senin și dintr-o zdreanță de nor a început să plouă; am crezut că am ratat planurile. Dar am avut noroc… Ploaia a ținut doar atît cît a udat un pic pămîntul și a primenit aerul cam fierbinte. Era mai mare dragul să stai afară. După 9.30 a venit Țopa M. (pedagogul) și s-a interesat de Gherasim. Eu: ”Dom pedagog, i-a venit fratele de-acasă și… cine știe!?”.

Cum a plecat el, m-am înarmat c-un cuțit de la Senigeac L (X, Lic 1) și toți trei, cu mînecile de la cămașă suflecate am părăsit în taină vechiul internat. Cu îndemînare am sărit poarta și am luat-o spre cazarmă, pe trotuar. H.N. zicea că nu crede să avem noroc astăzi, dar eu i-am însuflețit și ne-am continuat calea… Ținta noastră era prima clădire de după Gostat – avea o mulțime de trandafiri minunați. Aici n-am avut noroc și a trebuit să părăsim locul (stăpîna stătea pe-afară). Am luat-o pe Grănicerului și-am ieșit pe Mărășești. Aici, după cercetarea efectuată în timpul zilei – știam că sînt trandafiri roș-aprins și bujori albi. Am dat un raid și pe str. 23 august, dar culmea, nimeni nu se culcase. Ne-am întors pe Mărășești și mi-am luat inima-n dinți. Am sărit foarte fin un gard nu prea înalt și-am ”recoltat” frumos cu cuțitul doi bujori albi minunați. Apoi l-am pus pe Saima și pe Culai să păzească, și-am cules un mic buchet de trandafiri puternic mirositori.

Pe la 10.30 am sosit în preajma internatului, am mai luat doi bujori de la Țopa apoi m-am dus cu Saima și am ascuns buchetul în niște buruieni ca să se mențină proaspete pînă dimineața. H.N. a văzut-o pe Ica tocmai cînd pleca). În dormitor, m-am dus la Costică Lungu și-am povestit o mulțime de lucruri despre fete. Costică mi s-a spovedit și și-a destăinuit primele sale aventuri de dragoste. Mi-a mai dat și mie unele sfaturi, dar nu cred să se prindă de mine…Pe la 11.30 m-am dus și eu la culcare. Pitic Mihai nu mai putea de sporovăiala noastră… M-am culcat, nu înainte de a lăsa geamul de la căpătîi deschis. Pe la 1.30 au sosit și Toader cu Mircea din aventură. Au intrat rîzînd și povestindu-și cele întîmplate. În orice caz, se pare că a mers bine și ”oamenii” erau foarte bine dispuși. De-ar ști directorii, profesorii și milițienii de aventurile noastre nocturne, nu ne-ar fi prea moale…

Vineri 10 iunie 1966. Mircea s-a sculat la 5 și s-a cărat imediat (a crezut că-i ora 6). Dimineața nu mă prea dădeam sculat. Mi-am curățat pantalonii înverziți, cu peria înmuiată în apă. Azi mi-am luat pantalonii de la uniformă. Înainte de 6.30 apare Mircea și-mi mai spune cîte ceva de-aseară. Cică Felicia i-ar fi arătat un oracol în care ar fi scris și Theodora. (Nume preferat: Liviu; vîrsta: e de-abia în clasa X-a). Mircea a mai spus că și-a dat seama că ar fi vorba despre mine… S-o cred și p-asta? Mai știi?  Mircea e în mare pană de bani, dar – cu toată bunăvoința – nu i-am putut face rost.

De la 6.30 la 7 am scris în Jurnal. Apoi Toader mi-a povestit toată aventura de-aseară, din fir în păr (bineînțeles, după ce l-am asigurat că rămîne între noi. (El a  sărutat-o și… viceversa! Erau cît pe ce să se aleagă cu o bătaie. N. se temea grozav).

Cînd am plecat la școală am avut grijă să aduc florile, dar în așa fel încît să nu mă vadă Haiuță. La școală toți s-au mirat că am adus flori, dar le-am spus verde de unde le-am luat și… zău că m-au crezut. Au mai adus flori și cîteva fete.

La ora de română, profesoara a primit un buchet de flori din partea clasei (oferit de Ungureanu Constanța). Joravski (omul de serviciu) a anunțat cu condica eliminarea elevilor Terzea Romeo și Pătrăuceanu Gh. pentru absențe repetate și fugă de la ore (eliminarea este pentru următoarele trei zile).

În ora de limba română am scris în Jurnal timp de jumătate de oră. Ea mi-a zîmbit îndelung, dar cînd am privit-o, eu n-am zîmbit. Ea a crezut că-s supărat: ”De ce ești indispus? Poate ești supărat pe mine?” Eu: ”Nu, numai cît n-am chef. Mergi la teatru?” Ea: ”Nu cred să pot; trebuie să învăț la chimie. Pot veni duminecă la film” Eu: ”Bine, la Cinema ”Unirea”.

La fizică profesoara a ascultat un pic, apoi a predat ultima lecție de anul ăsta.

În pauza mare am ieșit cu Toader afară și-am vorbit mai multe despre ”ale noastre” (Natalia și Lia). Am fi vrut să mergem odată ”organizat” la film (+ Costică cu Geta). Adică fiecare cu-a lui. Dar nu s-a potrivit.

Am luat două bilete la teatru (și pentru Toader).

La limba latină, profesoara a anunțat rezultatele la extemporale. Mie nu mi l-a corectat încă, dar profesoara m-a întrebat: ”Druguș, tu cum l-ai făcut? Pe 3 sau pe 4?”. Restul orei a ascultat două eleve pentru îndreptare, iar eu am mai scris în Jurnal. Liei îi este rău, o doare capul ”îngrozitor”. Toate sfaturile mele nu i-au fost de folos.

La matematică am dat extemporalul anunțat, dar de care eu am uitat. Deci am uitat să și învăț. Ne-a dat 7 întrebări, dar atît de ușoare încît toată lumea ar fi putut lua opt (nota maximă). Dar dacă nu știi, de unde să scrii?… Am scris o singură întrebare bună (de la Popescu). Extemporalul meu a fost corectat primul și mi-a pus 3! Toate extemporalele au fost corectate în clasă. O întreb pe Lia (în scris): ”Ai făcut bun extemporalul?” Ea: ”Așa și-așa”. Avea o mutră, să-i plîngi de milă.

La l rusă profesoara a încheiat mediile și pentru ca noi să nu ne plictisim ne-a dat  să ”rezolvăm” cîteva exerciții.  Dar nimeni nu s-a apucat de ele. Fiecare completa albume, scria bilețele, discuta, rîdea – așa ca-n ultimele ore de curs. De-acum mă consider în clasa XI-a…

Lia: ”Azi mai aveți engleza?” Eu: ”Nu, da de ce-ntrebi?” Lia: ”Am întrebat ca să-ntreb!” Eu: ”Răspunsul tău dovedește că ești supărată. De ce?”. Lia: ”Sînt bolnavă”. Eu: ”Și dacă ești bolnavă îmi dai răspunsuri în doi peri?”  Lia: ”Vreau să nu mai fim supărați niciodată”. Eu: ”Și eu vreau asta, deci..”.

În ora de rusă a venit diriginta și ne-a vîrît pe gît niște concursuri (un leu). De voie, și mai ales de nevoie, am luat și eu unul. După oră, diriginta ne-a spus să mai așteptăm un pic, să ne comunice rezultatele la extemporale (Lia – 5!). Mie mi-a făcut un pic de teorie și am terminat-o. Am coborît împreună cu Lia și apoi am mers împreună în oraș. Am mers cu ea prin oraș, prin parc, ne-am plimbat pe lîngă cinema ”7 Noiembrie”. Am discutat despre situația ei (note, medii). Ea mi-a mai povestit întîmplări de-ale ei de pe la Liteni. ”Roșcani e pe-aproape?” întreb eu, ca într-o doară. ”Da de ce-ntrebi. Cunoști pe cineva pe-acolo?”. Eu: ”Nu, am întrebat doar așa…”. Nu mi-am putut stăpîni rîsul și i-am spus de unde am aflat despre ”Roșcani – loc plăcut de întîlnire” (Oracolul lui Pascar Ilarica). Apoi și-a mai adus aminte cîte ceva… Era cît pe ce să ne dăm și-n scrînciob, dar mi-am adus aminte că eram lefter. La 2 eu am plecat la internat și-am ajuns numai bie la masă.

Toader era în parc cu N. și m-a văzut cînd mergeam cu Lia. Pînă la 3.30 a venit și Toader, am făcut cu el o tură prin oraș, apoi am venit la meditație. Deoarece m-am plictisit de scris am început să citesc din ”Jack London” de Irving Stone.

Pe la 4 m-a apucat somnul, m-am făcut comod pe masă și pînă la 5 am dormit dus. A venit Prandea la mine și m-a trezit trăgîndu-mă de cap. Am crezut că-i altcineva și era cît pe ce să-i trag un pumn de să vadă stele verzi… Toader a dormit și el și la 5 am mers amîndoi la pompă și ne-am spălat cu apă rece pe față. Pe lîngă Beldianu Gheorghe și Caunii Vasile – care au cerut să li se dea masa pe diseară – l-am rugat și noi pe Țopa să ne dea ceva de halit. Ne-a dat la fiecare cîte-o porție de pîine și o farfurie de borș de la amiază, și-a scăpat de noi.

Am mers mai întîi prin oraș, am fost cu Toader prin piață și l-am așteptat să se dea în ”spînzurătoare”. Apoi am mers la Casa de Cultură unde aveam bilete la Teatrul ”Cetatea Neamțului” de V. Alecsandri. Am avut locuri lîngă Ica Grijincu. (XE). I-am lăsat lui Toader locul de lîngă ea și ne-am distrat împreună. (A fost și Natalia la teatru, dar Toader n-a văzut-o!”). Spectacolul a fost destul de bun. Este dramatizarea bucății de lectură ”Sobiețki și românii” de Negruzzi. Piesa s-a terminat înainte de ora 8 și pînă să mai sune meditația am stat pe-o huță de-a copiilor din parcul de pe fostul stadion. (Toader fumează foarte mult, mereu. Asta-i rău!).

De la 8 la 0 am scris în Jurnal. Pentru seara asta aveam pregătite niște planuri. În grădina vecinului de la răsărit este un cireș cu cireșe coapte. De la 9.30 în sus e bine de ”luat”. Dar, spre neașteptarea noastră, a început să se înnoureze, să tune și să fulgere grozav și ne-a trecut pofta. A tras și o ploaie babană. Pînă pe la 10 Costică mi-a făcut ”bordura” la ceafă, apoi eu m-am ras pe față și pe ”mustață”. Costică mi-a povestit – nu înainte de a-mi da cuvîntul de oanoare că nu spun la nimeni – toată povestea cu Oltița (o puștoaică de clasa 7-a de pe str. V.I. Lenin (POLD). Costică mi-a arătat și-o scrisoare de-a ei, spunîndu-mi că-i destul de ”șmecheră”. Am adormit pe la 11, în tunetele și fulgerele ploii de vară care se îndepărta de-acum.    (va continua)

Liviu Druguș

Pe mîine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 368 Miercuri 3 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (96).


Duminecă 1 Mai 1966. Dimineața s-a dormit cît s-a putut, dar pedagogul a dat deșteptarea la 6.15. Eu m-am sculat odată cu excursioniștii care au plecat și ei pe la 7. Noi am luat masa pe la 8, apoi am plecat în oraș. Cu toate că se cerea să mergem în uniforme, eu am mers în pantalonii bej și în canadiană. Pe drum m-am întîlnit cu Mircea care mi-a dat ”janta” (L.D.: = geanta) lui de taxator și mi-a promis că la 11 merg cu el acasă.

Toate coloanele de manifestanți s-au adunat în fața tribunei, blocînd orice circulație. Liceul nostru a fost reprezentat printr-un nr. destul de restrîns de elevi. Halip ținea și el o pancartă în mănă; Atănăsoae și unul de-a 9-a erau în față susținînd o lozincă. Eu m-am ținut la distanță plimbîndu-mă cu Gherasim prin jurul lor cu geanta pe umăr. Pe tribună și-au făcut apariția șefii de partid, directorii de licee și destul de mulți invitați. Pentru început s-a rostit o conferință. La unele intervale s-au scandat lozinci și am strigat ura! Toader a ridicat în sus aparatul și a făcut cîteva fotografii asupra mulțimii. L-am ridicat o dată în brațe și el a fotografiat tribuna. După cuvîntare, coloanele s-au împrăștiat și la difuzoarele instalate prin copaci a început să cînte muzica. Apoi m-am îndreptat spre internat și Toader s-a schimbat. Eu cu geanta ”mea” și Toader cu aparatul de fotografiat parcă eram doi reporteri. Chiar așa ne și prezentam: ”Noi sîntem reporteri la ziarul Cutare și Cutare. Vă solicităm un mic interviu”. Pe drum, Toader mi-a făcut o fotografie cu mine reporter. Ne-am îndreptat apoi spre autogară unde ne-am întîlnit cu Mircea. Nu prea aveam chef să merg acasă, dar în fața insistențelor lui Mircea, n-am mai putut rezista. Am stat pe scaunul lui de taxator, iar el a stat în picioare. O mică discuție, în cursă: ”Parcă-l cunosc pe taxatorul ăsta – E din Grămești – Nu-i a lui Cojocaru? – Nu, a lui Druguș! Taică-su-i profesor de matematică. Ai văzut? El profesor și fecioru taxator!”). Eu m-am mulțumit să ascult și apoi să reflectez asupra celor discutate. Am ajuns acasă înainte sau după ora 13. Cursa s-a oprit la poartă. Mama și tata erau prin ogradă. Totul era înverzit, înflorit. În fața casei era o mică florărie îngrădită cu nuiele albe, de răchită; în spatele casei, în dreptul grajdului au făcut un gard nou, sănătos. Găinile albe împodobeau curtea. Livada tînără era plină de floare. În casă, liniște și curat. Nu s-au prea bucurat cînd le-am spus că plec la 13 și 15. Pînă atunci m-am mai uitat prin ziare, cărți și-am discutata cu părinții. Cu toate au fost de acord, numai cu noua mea situație la învățătură – nu! Le-am promis că voi încerca să îndrept lucrurile. Am mîncat și ceasul arăta și 15 minute cînd mi-am luat canadiana în mînă ca să mă îmbrac. Tata stătea la geam și mi-a spus că-mi va spune cînd oprește cursa. Cum a spus asta – cursa a și trecut prin fața casei ca un glonte. Pînă la poartă am luat canadiana pe mîneci, n-am mai încheiat-o și mi-am pus în gînd să ajung cursa, dar pe la Sfat eram mort deja. Am făcut un efort imens și mi-am impus să continui să fug. Printr-un efort de voință am ajuns la cursă cu sufletul la gură. Mă ustuura gîtul și eram foarte obosit. Cînd am ajuns lîngă cursă, i-am ars un pumn lui Mircea și n-am mai putut zice nimic. M-am urcat apoi în cursă și m-am așezat pe scaunul lui. Pînă la Siret am stat cu ochii închiși și mi-am revenit. La Siret m-am suit într-o altă cursă și am luat direcția Rădăuți. Mircea mi-a aranjat biletul și drumul ăsta nu m-a costat nici cinci bani. Din contra, m-am ales cu 25 de lei pe care mi i-a dat tata. În Siret, Mircea a prăpădit cleștele. (”Prostu ista di taxator o prăpădit cleștili…”). Am ajuns la 3 în Rădăuți. M-am întîlnit cu Toader, Bădeliță și Popovici Neculai. Am luat azi, pînă pe la 6 de vreo patru lei sîmburi (L.D.: sîmburi = semințe de bostan/ dovleac) și de vreo 10 lei înghețată. M-am plimbat mult și m-am ”distrat”. M-am întîlnit cu Gică Andrișan, apoi l-am părăsit și-am mers cu Petru Hudema pînă la el acasă. Pe la 6 am simțit că mi se face rău. După atîta înghețată avea și stomacul meu dreptul să se revolte. M-am dus la internat, m-am dezbrăcat și m-am vîrît în pat. Peste cîtva timp a venit Babii și pedagogul. Acesta din urmă s-a interesat de soarta mea și mi-a spus să-mi cumpăr niște pastile. După asta am dormit vreo oră pînă pe la 7.30 cînd au venit o serie de băieți și pedagogul. Apoi ei au plecat și eu m-am culcat de-a binelea. M-am trezit pe la 10.30 cînd a venit Toader. Am aflat, mai tîrziu, c-a făcut-o pentru a doua oară în viață. (L.D.: adică a doua beție).

Luni 2 Mai 1966. Ziua tineretului din R.S. România. Zi liberă pentru toți.

Dimineața m-am sculat destul de devreme și tot fără uniformă m-am îmbrăcat. Sînt sătul de ea. Măcar în zilele de sărbătoare s-o mai schimb. Masa s-a dat pe la 8, apoi am plecat cu Toader pînă la Casa de Cultură, apoi la Școala Veche și retur la internat. Aici nu s-a făcut azi meditație. Totuși, am mai rămas vreo patru băieți în sala de meditație să ne pregătim pentru mîine. Unii s-au mai pregătit. Alții au făcut plajă în grădină. Ca și ieri astăzi a fost o zi minunată. Cerul ca sineala și soarele strălucitor erau de o frumusețe unică. De aceea am mai ieșit pe afară și mi-am pierdut astfel timpul pînă pe la 10.30 cînd am luat-o cu Toader înspre Casa de Cultură. Azi are loc aici ”Concursul Cultural Artistic” care s-a tot amînat de atîta vreme și care are în sfîrșit loc azi. Sala era plină și cu greu mi-am făcut loc în față. Nu bine am ajuns cînd simt că mă trage cineva de mînecă. Era diriginta. A început imediat să tolocănească să mă sui pe scenă. Eu: ”Tovarășă dirigintă, dar n-am uniformă…”. Ea: ”Nu-i nimic, suie pe scenă”. M-am dus pînă acolo și cînd a venit baba i-am spus din nou că ce să fac fără uniformă. Ea: ”De ce n-ai? Eu ți-am spus să vii în uniformă. Vei avea nota scăzută la purtare”. M-am dus apoi în sală și am găsit și locuri. Am văzut cîteva programe artistice. Raif Ingrid dintr-a 10-a F a anunțat: ”Liceul nr 2 se prezintă la concursul cultural artistic cu un montaj literar muzical”. Acesta a ieșit destul de bine, împreună cu corurile și cu dansurile. Pe scenă era și ea (B.M.). Am stat acolo pînă la 12 făr-un sfert cînd am revenit la internat ca să luăm masa. Aceasta s-a dat abia la 12.30. Pentru seară ni s-a dat hrană rece. Cred că dacă am avea o săptămînă liber la școală ne-ar da seara tot hrană rece. După ce-am luat masa m-am dus la Casa de Cultură crezînd că voi mai putea vedea cîte ceva. Dar a fost imposibil. Am ieșit în oraș și mi-am cumpărat de vreo 3 lei sîmburi și am avut ce ronțăi pînă pe la vreo 4.

Vremea s-a menținut mereu caldă, dar partea proastă a fsot că a bătut vîntul și stîrnea grozav praful.

Iată un alt obicei al meu, destul de prost, pe care – cred că după întîmplarea de azi – îl voi abandona: îmi place să sar gardurile. De multe ori, la internat, este poarta deschisă, dar eu îmi fac vînt peste gard, sărind cu mare ușurință. Azi însă mi s-a înfundat. Mîncam sîmburi și vroiam să traversez din piață în parc. Era gărdulețul mic de la parc, urmat de gardul viu. Am vrut să-l sar prin foarfecă, dar n-am fost atent, m-am împiedicat și am căzut cu capul în gardul viu. M-am julit la picior și mi-am făcut o zgîrîietură de toată frumusețea de la sprînceană pînă în dreptul nasului, pe obrazul stîng. M-am sculat imediat, m-am șters de sînge, dar n-a fost chip să merg mai departe. O băbuță a început să se lege de mine și să-mi facă teoria chibritului: ”Dacă nu ești atent, vezi, dacă ai vrut s-o faci pe grozavul… nu-i frumos… mata ești elev și nu ți se șade” și multe altele. Noroc c-au apărut de undeva Toader și Piecniță (un personaj nou în albumul vieții mele – elev în clasa X-a F, lic 2, repetent în clasa X-a). S-a împrietenit cu Toader în urma chestiei cu Doina Hlinschi). Acesta m-a salvat, luînd-o tare pe babă și mai dînd-o la dracu. După întîmplarea asta ne-am mai plimbat o vreme, apoi eu m-am dus în piață unde, la pompă, mi-am spălat sîngele de pe față. A rămas însă un semn ”frumos”… I-am dat lui Costică Grigorean să-mi ia bilete la film (”ești tînăr, poți să stai la codiță…”) și am mers la cinema 7N de la 2.30 la 4.30. Am văzut filmul argentinian ”În pustiul Patagoniei”. Sala a fost plină dar era cît pe ce să rămîn fără loc, dar am avut noroc cu Drohobițki care ținea un loc liber și mi l-a pasat mie. A fost și o completare cu o vînătoare de balene (R.S. Cehoslovacă). Filmul a fost destul de bun și nu m-a dezamăgit. După film am mers cu Radu Teleagă (cl X Lic 1) și-am mers împreună la Stadionul ”23 August” unde a avut loc meciul de categoria C dintre Rapid Mizil și Metalul Rădăuți. M-am întîlnit cu Rusu Ilie (cl IX-a Lic 2) și împreună am sărit gardul înalt din spatele tribunei ajungînd și în tribună și avînd locuri foarte bune. Prima repriză: 0 – 0, repriza a II-a 2-1 pentru Metalul Rădăuți.  Putea să fie un scor mai mare în favoarea noastră, dar n-au putut din cauza vîntului care rata orice ocazie. Oricum, ai noștri au presat mereu. După meci aveam de gînd să vin la internat și să-mi scriu Jurnalul. Pe drum însă m-am întîlnit cu Toader și cu Telucu Piecnița. Aceștia nu m-au lăsat să merg la internat și am fost nevoit să merg cu ei. Am fost pînă la blocuri unde ne-am întîlnit cu Teodora, Rodica, Ileana Popescu care i-au făcut lui Telucu rost de vreo 20 de lei. Pentru ce, nu știu. După ce ne-am îndepărtat de ele am intrat la ”Plăcintărie”. Aici, ca și atunci cînd am făcut-o prima oară-n viață, am început-o cu-n aperitiv tare de 13 lei + o șocolată. După asta am mai mers pe stradă, cam ”grăbiți” bineînțeles, și căutam bani cu împrumut. L-am întîlnit pe Pușcașu și cu un pic de lămureală, l-am făcut să-mi dea mie 5 lei și lui Toader 5 lei. Atît eu cît și Toader am pus cîte zece lei (adică am pus mînă de la mînă și-am băut de pleașcă). Apoi, cu toate că se făcuse ora închiderii am mers la ”Plăcintărie” și-am cumpărat încă un aperitiv mic. Atît ne-a trebuit. Eram foarte foarte dispuși. Deodată, Toader a zărit pe ”restul lumii” (compus din Ieșan Natalia și Teodora). L-a trimis pe Telucă să mai facă rost de bani, dar acesta s-a întors cu mîna goală. Natalia și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Toader cum e cînd e ”pilit”. Am intrat apoi în cîrdul lor și pe neașteptate am ajuns în fața blocului din fața Casei de Cultură, unde locuiesc ele. Aici s-a făcut un cerc mare format din: eu, Toader, Telucu, Rodica, Lucia Hasna, Felicia și Ileana Popescu plus Theodora. S-a făcut un colț vesel și nu ne mai oprea nimeni din cîntat. ”Cei care se iubesc – mai aproape!) (L.D.: era un șlagăr care începea cu ”Cei care se iubesc, fac viața mai frumoasă”). Toader a ieșit un pic la plimbare cu N., iar noi ne-am făcut de cap cu ”restul lumii”. Nu pot scrie toate cîte s-au întîmplat pentru că m-aș compromite prea mult. Pe la 9.30 a trecut pedagoga Zăicescu. Fetele s-au speriat că le cunoaște, dar noi nu ne temeam de nimic. Cum a trecut de noi, ne-am trîntit la pămînt și dă-i cu refrenul: ”Cei care se iubesc…”. Hasna a fugit la ușă și apoi, cît a mai stat acolo, zicea: ”Măi! Mîine parcă văd că ne citește eliminarea la toți…”. Eu: ”Ei și…?” Ea: ”Mai mare rușinea!”. Seara întreagă am fost bine dispus și prea îndrăzneț. Am gavarit (L.D. vorbit) mult și chiar peste măsură. Cred că arătam tare urît cu fața belită (ele-or fi crezut c-am dat cu capu-n gard, fiind… cald). (Poezii de Goga: ”Ne cheamă pămîntul! Ieșan N.: ”Ți-o dau mîine!”) (L.D.:Probabil era vorba despre cartea de poezii a lui Goga). Am mai stat cît am mai stat apoi ne-am îndreptat spre Grădina de vară prin spatele blocurilor. Aici, eu (B) v5 c3   a4 b4 d2 d3 c4 – e3  d1 e1   c3 d2 e2  b3 e3 c1   pe Hasna Lucia. Am mers în grădină. Aici Telucu s-a dus să mai ia ”ceva” dar noi – nimic! Ne-am trîntit jos și ne-am corcolit unul într-altul, parcă ne pregăteam pentru somnul de veci. Pămîntul mi se părea tare moale. La un timp, lui Toader i s-a făcut rău și-a vărsat. Piecniță a trecut pe lîngă noi, nu ne-a văzut și a luat-o înainte. Noi ne-am mai odihnit o vreme și-apoi hai-hai am ajuns cu greu la internat pe la 10.30 (A doua zi, Telucu ne-a povestit ce-a pățit cu Prandea: ”Dom pedagog, luați 50 de rom!” Pedagogul: ”Nu se poate, măi, nu se poate!”. Apoi l-a luat și după un minut – gogîlț – l-a vărsat: ”Măi, nu-mi suferă la stomac”). Noi am ajuns foarte fericiți în dormitor (L.D.: pe atunci nu știam că în latinește fericire se spune: beatus, – a, -um), ne-am dezbrăcat, am pus hainele grămadă pe unde-am apucat (eu m-am culcat cu șosetele). Cam în halul ăsta ne-am serbat noi ziua noastră, a tineretului și-am făcut-o lată. Dacă se află ceva e prost de tot. Așa am făcut-o eu pentru a doua oară-n viață, iar Toader pentru a treia oară-n viață. Ne-a ieșit însă pe ochi. De-ar fi numai atît și să nu se întindă mai departe.

Marți 3 Mai 1966. Zi, de asemenea, minunată.

M-am sculat la 5.30, mi-am periat hainele de glod și de praf, mi-am ordonat lucrurile, m-am spălat și pînă la la 6.30 am reușit să le scot pe toate la capăt. Toader a strîns cămășile la spălat. (P.S. Și Costică a făcut ieri boacăna. A ”tras” serios, a dormit o bucată în parc, a vărsat și era mai rău ca o cîrpă.). Pe la 6.30 Toader ne-a chemat afară și-am mers amîndoi în grădina din spatele internatului unde am stat pe o piatră scăldați de razele soarelui binefăcător. Toader era încă mahmur. Pînă la 7.30 cînd s-a sunat masa am stat acolo și-am povestit din cît ne-am mai adus aminte de aseară. Ne-am stricat de rîs cînd am mai reprodus cîte o scenă; una mai stupidă ca alta. După cum mă așteptam, toți au început să mă întrebe ”ce-am pățit la ochi?”. La fiecare dădeam alt răspuns: 1) am căzut jos; 2) m-am bătut, dar și eu i-am dat; 3) m-a zgărîiat aia cînd am vrut s-o… 4) m-a zgîrîiat mîța etc. La școală, aceeași poveste: ”Vaaai! Dar ce-ai pățiiiit?” Am fost printr-a X-a D  și toți au fost de părere că m-am bătut.

Azi Piecnița a lipsit prima oră (probabil și-a împlinit somnul).

Prima oră: limba română. Nici un pericol! După ce a ascultat o elevă a predat restul orei. Din cînd în cînd îmi venea un somn groaznic, și-un leșin de la stomac. Fetele rîdeau de zgîrietura mea. Nenati Lucia, ca să se distreze, mi-a trimis un bilețel: ”Negruș! (…) Probabil că te-a pedepsit pentru îndrăzneala ta. Ți-a plăcut prea mult. Ți-a plăcut cum am recitat ieri?”). La o asemenea ironie n-am mai vrut să răspund cu toate că azi am mai fost dispus, și toată ora am făcut-o pe supăratul.

În pauză m-am întîlnit cu Toader, Piecniță și Hasna Lucia plus Theodora care au venit după carte (care parcă a  fost în Vietnam: boțită și făr-un colț…).

La limba rusă a ascultat mai bine de jumătate de oră (dacă vorbiți vă dau 5 lei amendă) apoi ne-a citit o dată lecția ”Cehov” și ne-a dat ca temă să scoatem cuvintele.

Azi dimineață a venit Horodincă la mine și mi-a dat 50 de lei de la Mircea. Bine că nu mi i-a dat aseară..

În pauza mare a fost Mircea pe la mine (cin-te-a bătut?) și mi-a lăsat vreo 8 lei de cheltuială și ”ordinul” să aduc butelia de la Amariței.

La ora de diriginție n-a fost Ruscior Ana și nici alt profesor așa că am fost de capul nostru. Halip a cîntat din frunză iar eu din degete. Am fost iar dispus, împărțeam răspunsuri și vorbe în toate părțile și rîdeam ca-n cea mai fericită zi. B.M. a discutat cu Magopăț și sper să se împace bine. Eu m-am mulțumit să privesc prin niște ochelari cu oglindă și să mă împac cu gîndul că mi-a luat-o înainte.

La trigonometrie ne-a fixat teza la matematică printre ultimele: la 27 mai! Toată ora a predat despre teorema sinusurilor dar eu eram în lumea viselor (nu a sinusurilor). După asta am avut corul și profesoara iar n-a fost, iar noi am fost liberi. Pe la jumatea orei am ieșit afară avînd înaintea mea pe B.M. (Ea: ”Stai! Plătește vamă!” Eu: ”Nu zău?” și am prins-o de mijloc, trăgînd-o spre mine. Am simțit o împotriveală formală). La cealaltă ușă ne-a cerut vamă o floare de măr: i-am adus-o: ”Mulțumesc”. ”With pleasure”. Apoi am stat afară. Eram toți băieții, plus ”ea”. M.G. către ”ea”. (L.D.: adică Magopăț Gavril): ”Am să mă duc odată la tine!” Ea: ”Ce să fac eu cu tine? N-am destui?”. El: ”Păi nu faci tu cu mine, fac eu cu tine”. Ea: ”Măgarule” (prea slab avertismentul; am început să-i cunosc caracterul de  (A). a3 d3 d2 e1 a1…). Intervine H.N.: ”Cît costă de la Rădăuți pînă la Liteni?” Ea: ”15 lei”. El: ”Dar de la Liteni pînă la Rădăuți?”. Ea: ”ha, ha…”

După ora asta am avut șt naturale. Veselia din pauză a mai continuat în oră. O dată (”ea”) mi-a zîmbit foarte insistent. După puțină ascultare ne-a predat o lecție despre ”hormonii glandelor sexuale”. În clasă a fost rumoare mare. La sfîrșitul orei m-a pus să citesc o dată lecția, iar în acest timp s-a uitat la notele mele și la situația de acasă, funcțiile părinților etc. (cam suspectă această căutare…).  Pe drum am mers cu ”ea” pînă la colț. La internat, după ce am luat masa, m-am dus în grădină, unde erau tolăniți în trifoi toți elevii de la internat cl. X-a, Lic. 2. Aici am început să trăim iar din amintiri (eu cu Toader). Toader a mirosit ceva ce nu-i a bine! Zăicescu știe! A interogat-o pe Felicia-n public. La ce oră s-a culcat, cu cine a stat etc. etc. Acuma am înțeles de ce s-a uitat și la situația mea. Am intrat la belea dacă se-ntinde… Partea proastă e că știe tot internatul și jumătate de școală… Acuma, ce-o fi, o fi…

La 3.30 ne-am adunat toți în meditație dar n-a venit pedagogul  și pe la 4 am  tulit-o în oraș, cu gîndul să mă întîlnesc cu Mircea. Nu l-am găsit și mi-am făcut treburile mele. Mi-am pus iar blacheuri la tocuri, am luat o înghețată și… roiu! Am venit la internat. În pauza de 5 am fost cu Toader la asfalt. Pe la 6 făr-un sfert a venit și Prandea beat! Nu știu cum s-a făcut că a căzut difuzorul de pe geam și s-a spart tot. Asta l-a enervat mult și a început cu teoriile. Nu ne mai dă voie să avem difuzor de-acu înainte. A zis că pentru că noi n-avem nevoie de difuzor o să taie firele de la stîlp și o să trăim ca niște sălbateci. Apoi: ”De ce nu-s toți ca Druguș și Popovici?!” (aici a nimerit-o…). Pe la 6 tocmai scriam în Jurnal cînd văd că se apropie de mine. Am făcut o mișcare instinctivă să acopăr ce am scris și am rămas cu stiloul în aer…. Prandea: ”Ia stai! Ce-i asta?” Eu: ”Nimic”. El: ”Cum nimic? Chiar nimic?”. A răsfoit foile de la început și a dat de cîteva date: ”Aaa! Un jurnal?!”. Eu: ”Dddaaa, un jurnal, ceva personal, intim…” am început eu să mă bîlbîi. M-am înroșit ca focul și m-am temut foarte tare că mi-l ia și-l citește. Apoi el a continuat: ”Ha ha! Impresii de pe băncile școlii și ale internatului…”. Eu: ”Dddaaa… Sînteți împotrivă?” El: ”Nnnuuu…” și s-a cărat. Eram rece că se boldește-n-trînsul și nu mi-ar fi prea moale dacă s-ar întîmpla așa ceva…

După cină am ieși mai mulți băieți la lac (eu, Toader, Costică, Popovici Neculai, Lungu Arcadie, Lungu Dragoș și C. Grigorean). Acesta din urmă avea un soi de undiță și a încercat să prindă pește. S-a făcut însă de rîs. Pe la 8.30 a fost un profesor de la Liceul 1 (Becheru). Seara am stat după ora 9 în meditația de clasa XI-a și-am scris nebunește îm Jurnal pentru zilele de 2 și 3 mai. Am ieșit ultimul din meditație. Cînd m-am culcat a sunat de 11. (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 367 Marți 2 ianuarie 2018. Jurnal de licean prostuț (95).


Joi 28 aprilie 1966. Dimineața m-am sculat la 5, conștient fiind că ieri n-am învățat nimic și azi am patru obiecte la care am serios de învățat. Totuși, de la 5.15 m-am hotărît să învăț, și de la 7.30 am ieșit în grădină unde, pe o piatră, am stat la soare și am citit de două ori lecția la istorie. Apoi am venit în meditație și am scris la limba rusă.

Prima oră am avut limba română. Cum am ajuns la școală, împreună cu Gherasim am confiscat cîte-o narcisă de la Geta Broască (pe care mi-a luat-o apoi ”neneaca” de Cupșan). La română a ascultat puțin și a predat restul operei lui Șt. O Iosif. Ora a trecut ușor, pe nesimțite, mai ales că eu am fost visător. La istorie a ascultat toată ora vreo 7 eleve și n-a mai predat lecție nouă, considerînd că se cunoaște din clasa VII-a. La limba rusă profesoara a ascultat, de asemenea, toată ora fără să mai predea. Azi s-au pus note frumoase și profesoara s-a bucurat mult. La naturale a ascultat pe cei care nu aveau încă notă. Fetele care erau la montaj și la dansuri au fost învoite de la oră. Zăicescu a început iar cu vorbele lui ”minunate”: ”hîrjoneală măi”, ”te hîrjonești”. I-a făcut o observației lui B.M. cam pe nedrept și ea s-a supărat; avea și dreptul. Aici mi-a plăcut. Ca o caracterizare generală a celor întîmplate între noi, ieri și azi: o răceală și o indiferență aproape totale. După cîte mi s-a părut mie, ea încearcă să-mi caute privirile, dar eu mă uitam într-adins pe alături. De ce fac asta? (”Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te, dacă vrei să fii fericit toată viața, iartă!”). Eu pot considera asta o răzbunare. Dar pentru ce asta? Mi s-a părut că se uită mai mult la Gavril Magopăț. Dar ce? N-are voie? Păcat că-mi pun aceste întrebări abia acum. Am avut un sentiment trecător de gelozie. Cred că voi avea multe de pierdut din cauza asta, dar nu mă mai pot transforma. Aș avea aici de scris mai multe foi în legătură cu asta, dar se mai benoclează tîmpiții. Toader mi-a spus că-mi va părea rău de ceea ce fac. Asta o știam și eu și chiar așa-i.

Azi n-am mai stat la ora de franceză, deoarece am avut…. treabă. I-am dat geanta lui Toader să mi-o ducă la internat și eu m-am dus cu Mariana Nasadniuc la ea acasă unde locuiește Horesciuc – taxatorul și unde a lăsat Mircea butelia de aragaz. Am crezut că voi găsi un cărucior s-o transport și cum n-am găsit am luat-o înainte. Deodată mă văd strigat și cînd mă întorc îl văd pe Mircea cu Mariana la poartă. M-am întors, am luat amîndoi butelia și direcția: Amariței. În oraș ne-am oprit pe la ospătărie și am luat cîte o supă.

Pe dracu ne-am întîlnit cu Amariței care ne-a spus să ducem butelia acasă și să-i dăm 50 de lei. Mircea s-a supărat cînd a auzit asemenea măgărie. Cu 50 cine nu poate schimba?… Am dus-o totuși și-am lăsat-o la el acasă. Ne-am întors în parc și Mircea ne-a cîntat din muzicuță. M-am îndreptat apoi spre internat unde am jucat tenis, am luat masa și apoi iar tenis pînă la 15.30. După mai puțin de o oră din meditație, Arcadie a făcut un bilet de voie pentru toți elevii de la Lic.2 și a plecat la școală. Am rămas în meditație numai eu cu Halip și Atănăsoae. (Acuma vorbesc iar cu el; el își păstrează locul de lîngă ușă; nu am amintit niciunul despre cele întîmplate). Noi am mai stat zicînd că-i prea devreme la 16.15 și să mai stăm pînă la și jumătate. Cum a ieșit Haiuță din meditație, am înhățat paletele și mingea și dă-i drumul la sala de valize unde am jucat un pic. A venit însă pedagogul, mi-a cerut să-i dau mingea; aceasta era la Mafteian și n-aveam de unde să i-o dau. Drept pedeapsă mi-a dat ”mergi în meditație și nu mergi la Casa de Cultură”. Am fost imediat de acord. Un motiv mai bun să scap de o conferință nici că există! Dacă mă va întreba la școală de ce am lipsit aveam motiv: nu m-a lăsat pedagogul. Așa că am suit în meditație și am stat singur-singurel cu pedagogul. La început am citit o dată lecția la limba latină. Apoi m-a cuprins o plictiseală de moarte. Pînă la 5 am stat cu capul pe masă apoi, în pauză, m-am învîrtit prin curte ca un leu în cușcă, turbînd de singurătate. (Greu e să fii om…) (ușor e să fii măgar). De pe la 6 am tras un pui de somn în meditație apoi am ieșit afară. Era o negură cum nu s-a mai văzut anul ăsta și curînd a început ploaia. Eram la wc cînd au căzut primii stropi și m-am hotărît să aștept pînă trece ploaia. Dar s-a întețit din ce în ce. A tunat și fulgerat mult și-a plouat cu stropi mari care stîrneau praful cînd cădeau jos. A plouat și cu ghiață. Pînă aproape de 7 am stat aici cu Grămadă Neculai (cl X-a Lic 1).

După ce a dat masa celor ce au mai rămas în internat am ieșit în oraș să mai iau aer. Aerul era foarte curat și călduț după ploaia asta binevenită. Din oraș am cîrmit-o spre Casa de Cultură. Aici mi-am găsit cu greu un loc lăngă ușă. Sala era arhiplină. Acum se prezenta programul artistic dat de liceul nostru. Mulți dintre colegi erau pe scenă. Au fost cîteva cîntece, un montaj ”Te cîntăm partid” și cîteva dansuri simple. Cînd a intrat să joace hora, a fulgerat undeva și s-a făcut un scurtcircuit pe rețea. S-a stins lumina și… ține-te fluierături și țipături. În sf. s-a terminat și Pop a anunțat că elevii pot să plece acasă și să se pregătească pentru mîine. Mulți au plecat prin  ploaia destul de mare. Eu cu Costică și mulți alții am rămas acolo. Într-un moment cînd Pop a intrat în sală, am țuștit-o cu Costică la balcon. De aici am auzit cîteva cîntece date de Fabrica de spirt. Erau însă niște golani de elevi care, neavînd ce face, au început să urle și să biseze. După treaba asta a venit Bejan (prof Lic 1) și ne-a scos frumos afară. Aici am mai stat un pic pînă a stat și ploaia, apoi am pornit-o cu Costică, Vlonga și Vatamaniuc spre casă.

Costică a luat masa și eu m-am dat imediat pe scris.

În seara asta au dormit la internat cățiva elevi navetiști care au trebuit să vină la Casa de Cultură dar nu au mai avut cu ce pleca spre casele lor (Grămadă Cezar, Puha Vasile, Mafteian Vasile, și încă unul din C care n-a mai fost pe la internat).

Seara, în dormitor, Toader mi-a povestit una din pățaniile sale de peste zi.  … Se plimba cu Natalia prin parc, cînd hodoronc-tronc s-a întîlnit cu ”moșu” (Zăicescu) și a trebuit să o lase. Pe drum, moșu s-a interesat: ”ai fost cu ea la film?”, ”de unde-ai găsit-o?”. Asta a fost una. Principalul e că îl știe toată școala și a ajuns și la urechile profesorilor (l-a văzut și ”baba” Bucătaru (Ruscior) Ana. Alta i s-a întîmplat în clasă cînd era vesel nevoie mare și era și dirigintele acolo. În dormitor, după un pic de program sportiv ne-am culcat. Noaptea, toate geamurile de lîngă mine au stat deschise. Cezar a dormit singur, iar eu – cu Toader.

Vineri 29 aprilie 1966. Dimineața Toader s-a sculat la 5 iar eu după 6. În timpul meditației de dimineață m-am stricat învățînd – am scris tot timpul Jurnalul.

Prima oră am avut limba română, oră care a fost folosită în întregime pentru gramatică (sintaxă). N-a avut ce asculta azi. La fizică tot n-a ascultat și a trecut la lecția nouă, explicînd pe larg, iar la sf orei am făcut probleme. La limba latină toată clasa a spus că n-a învățat din cauza activităților de ieri și profesoara ne-a crezut. Azi mi-a adus teza, n-ar mai fi adus-o!, și mi-a comunicat rezultatul. Numai 4. Teza era pe trei, dar mi-a dat patru: ”Băiete, ai dat o teză mizerabilă. Tu-ți bați joc de latină, băiete.”. Eu: ”Mă pregătesc pentru sîmbătă să dau diferență la oral”. Toată ora a ascultat elevi fără să noteze. A cerut să se facă schema versurilor din poezia ”Imn vieții și păcii”. Cum s-a întîmplat azi a scos pe toți băieții.  Încă din pauză Halip a adus schemele de la Mafteian și ni le-am copiat pe maculator. Cînd am simțit că-mi vine rîndul (la rîndul 6 din poezie) mi-am scris frumușel toată schema pe degetul arătător de la mîna stîngă și treaba a mers de minune… Mai greu a fost la intonație…

În pauza următoare Toader m-a anunțat că-l vor elimina pe Olenici Dragoș pentru trei zile pentru că l-a prins Economul că în ora lui citea o altă carte. La geometrie trebuia să avem azi teză, dar ținînd cont de evenimentele de ieri – s-a amînat. În ora asta ne-a predat sfera și am făcut și o problemă.

În pauză a fost diriginta și ne-a anunțat că astăzi se prezintă piesa ”Arcul de triumf” de Aurel Baranga – 3 lei. Diriginta n-a vrut să ne oblige să luăm bilete pt a ne nu mai avea discuții (Albu). Cîteva eleve au făcut o mică mobilizare și biletele s-au luat fără nici un fel de presiune.

La limba rusă profesoara a întîrziat cca 10 min. A venit grăbită de-acasă și, cum a ajuns în clasă, a început să facă aranjamente și să schimbe elevii din bănci. Pe mine m-a mutat în banca II-a de lîngă ușă, împreună cu Oltea Lungu. De-abia după ce a completat mai bine de două rînduri de bănci în fața mea, ne-a explicat despre ce-i vorba. Un fel de extemporal. Fiecare dintre cei 10 – 11 elevi a primit cîte o lecție din trim II sau II pe care trebuia să o traducă. Mie mi-a căzut ”Jeleznaia doroga”. Am știut-o și am terminat primul de scris. Pe la sf orei a venit și dirig care ne-a mai ținut cîteva minute în plus.

Cîteva cuvinte despre ”ea”. Am vrut să-mi continui încăpățînarea mea și să nu-mi îndrept privirile ”en gauche”. Toată ziua am fost foarte trist. De-abia vorbeam și-am rîs doar de cîteva ori. Ea: ”Druguș, anunță-te la latină, hai!”. Eu: ”Las pînă îmi zice profesoara”. În pauză au dat drumul la difuzor. Am vrut să-l scot din priză pe cel din sală, dar ea a intervenit: ”Lasăăăă!”. Eram foarte apropae de ea și am privit-o. Cînd a ieșit la ascultat la limba latină privirile ei erau numai spre mine. La limba rusă am observat că ”mă spiona”. Azi a fost îmbrăcată cu o flanea neagră și mi s-a păut că este și mai frumoasă. Dar tot nu vreau să-i vorbesc…

După ce-am luat masa la internat am mers pe teren toți treu (eu, Costică și Toader). Neavînd ce face am început să strigăm fetele din clasa IX-a (Sanda și Oltea din Rădăuți și Beșleagă Ortansa din Siret). Pe la ora două am plecat în oraș. Am colindat așa, împreună cu Toader, tot orașul și la 3.30 am ajuns la internat. Ne-am schimbat cărțile și am plecat la Casa de Cultură. Am intrat pe la 4.30. Am avut locul 199, Toader 198 și Costică 190. Toader a aranjat cu Felicia Popescu să aibă 200. Și a avut, dar numărul meu nu era alăturea, ci în celălalt stal… Toader a fost destul de bine dispus și a stat înconjurat de toate fetele de la el din clasă. Natalia stătea cîteva rînduri mai în față și cînd s-a uitat odată… Piesa a avut ca temă lupta comuniștilor la sf celui de-al doilea război mondial. Mie mi-a plăcut numai în parte (”Ceaiul e un element fără pretenții; dacă vrei îl bei cu zahăr, dacă nu – și cum noi n-avem – îl bei fără zahăr”; ”Ceaiul încălzit e ca o mireasă bătrînă”; ” – ”Idiotule!” – ”Idiot, să trăiți!”). Ca de obicei, Viorica Teleagă a luat foarte multe autografe de la artiști. Aproape toți artiștii care au jucat în piesa asta au jucat și în ”Marele fluviu”: ziaristul, Caterina, muncitorul tipograf – alias ”doctorul”, Mihai, socrul Caterinei – aici un simplu țăran împilat). Teatrul a durat pînă după ora 7. Cînd am ajuns la internat am luat masa cu ceilalți. După asta am ieșit ccu Toader la asfalt. S-a învățat să fluire și el un pic. Eu unul pot bine și-i dau drumul mereu. De la 8 la 9 am scris în Jurnal. În seara asta Lungu Arcadie n-a venit decît după ora 8. Prandea s-a enervat grozav și i-a spus că-l dă sigur afară din internat: ”Pleacă de-aici măi nerușinatule!”. Lungu A.: ”Nu vreau…”. După ora 9 Prandea l-a luat în cabinet. Mai mulți băieți s-au dus în stradă și de acolo au văzut că l-a tras de păr. Cînd l-am întrebat ce i-a făcut, și-a dat cuvîntul de onoare: ”Nimic!”. S-a întîmplat însă că tocmai atunci pedagogul a intrat în dormitor și a auzit tot. Lungu A. a roșit și noi l-am prins cu ”mîța-n sac”.

Sîmbătă 30 aprilie 1966. De la 6.30 la 7.30 am avut timp să citesc o dată la istorie și o dată la chimie. Am vrut să citesc și la fizică, dar n-am luat maculatorul și cartea la mine, așa că…

Prima oră: istoria. A lipsit Ursaciuc și m-a ascultat, după cum mă și așteptam. La început, ca să rîdă de mine, a întrebat: ”Ești la balet?”. Eu: ”Nnnnuuu”. M-a ascultat la grevele din România între cele două războaie mondiale. Ne-a prezentat desfășurarea celui de-al doilea război mondial și apoi ne-a dat lecțiile pentru teză: doar trei lecții. Primul și al doilea Război Mondial + MRSO. La latină, baba a început cu o glumă: ”Azi e 30 aprilie și să fiți sinceri…”. A ascultat cele 5 versuri și pt ele a pus și note celor care le-au spus cu intonație latinească. Eu le-am cam încurcat și profesoara mi-a spus să mă mai străduiesc. Azi trei fete din clasă s-au tuns crezînd că sînt mai interesante: Vulpe, Dobroghiu și Șcheianu. Toate s-au sluțit nuami.

În pauza mare a fost Ghiță Tănase pe la noi în clasă și a făcut cîteva scamatorii cu mine, în spatele clasei. B.M. a răs și a zîmbit: Mie? Lui?

Ora următoare am avut chimia și-am rupt-o. La început a ascultat-o pe B.M. care s-a mai descurcat. I-a pus patru. M-a luat apoi pe mine. I-am mai spus cîte ceva din amintiri, dar la un moment dat m-am împotmolit: ”Druguș, tu mai înveți pentru azi. Du-te la loc!”. Nu știu de ce, dar cînd am ajuns în bancă mi-a venit să zîmbesc. Rebca a observat și mi-a făcut observație: ”rîzi de rezultatul pe care l-ai obținut. I-a dă-mi carnetul de note”. I l-am dat, s-a uitat prin el și m-a întrebat: ”De unde ești?” (Grămești), ”Unde stai?” (Internat). La acest răspuns s-a lămurit că n-are rost să-mi umple carnetul cu observații pt că  părinții nu vor putea lua la cunoștință și s-a mulțumit să mă amenințe că-i va comunca dirigintei și mi-a trecut ”catîrul” (quatre): 4! În carnet.

(”Porombela fripta-n gura”).

La sf orei, Pop a anunțat prin stația de radiodifuziune programul activităților ce vor avea loc azi, duminică și luni.

Pentru ora de fizică cineva a trombonit că facem lucrare de laborator și toți am urcat sus ca apoi să ne întorcem în clasă. La întoarcere, am prins-o de umeri: ”Îmi dai voie?”. Ea a rîs. Ora de fizică am făcut-o fără cele 6 fete plecate să facă repetiție la dansuri și la montajul literar. Ora asta n-a ascultat, ci a predat și apoi s-au făcut probleme. Acum reușesc să fac orice problemă la fizică: știu toate formulele și transformările și mă descurc minunat, nu ca la Teleagă…

După ora 12 am venit la internat cu băieții din D și apoi am mers la Școala Veche unde s-au adunat aproape toți elevii. Tov inspector Moscalic ne-a citit conferința ”1 Mai”, după care s-au împărțit cinci premii elevilor reușiți la olimpiada de matematică, chimie și limba română care au reușit la faza de la Suceava și care urmează să plece și la București. A urmat programul artistic, apoi – liberi!

În timp ce se desfășura programul artistic, era o fată în fața mea care se tot ridica pe vîrful degetelor, scoțîndu-și călcîiul din pantof. Într-un moment din ăsta i-am vîrît un creionaș în pantof și cînd s-a lăsat jos l-a simțit cam tare și dureros și a început să-l pocnească pe un coleg din clasa XI-a.

La 2.30 am terminat cu ”meeting”ul și eu m-am dus glonț la ”7N” la film. Am văzut ”Procesul alb” (Cu: Iurie Darie, Marga Barbu, Lica Gheorghiu, Colea Răutu ș.a.). Filmul l-am mai ”văzut” o dată la Iași, dar cred că atunci am dormit serios că de-abia la urmă mi-am adus aminte cîte ceva. La film a fost cam puțină lume. Cînd am ajuns, filmul începuse. În cazul ăsta m-am tupilat în spatele ultimului rînd și-am văzut că e aproape liber, apoi mi-am făcut un vînt și-am aterizat pe un scaun. Foarte practic!…  (Dialoguri din film: – ”Lasă janta jos! – ”Așa che-nvață parchidul, să lași janta jos și să fuji? Ia stai!” sau: ”Eu cînd îmi dau cuvîntul de onoare, mint regulat”).

După ce-am luat masa la 7 am stat cu Toader într-o tufă de trifoi. Toader mi-a povestit de pățaniile sale cu Natalia. Din cele spus am înțeles că el nu dă drumul la toată sfoara, ci numai cîte-un pic. Așa-i bine!

Am venit în meditație pe la 8.30. Aici se asculta de zor muzică ușoară și vai de capul meditației ce s-a făcut pînă la ora 9. Eu mi-am mai notat cîte ceva prin Jurnal.

În seara asta au venit la noi la internat un autobuz cu profesori din Galați și Iași și au ocupat dormitoarele 4 și 5.

În cinstea zilei de 1 Mai s-a  reparat pompa și a venit apă la spălătorie. Asta a ținut foarte puțin și s-a terminat imediat.

Seara am fost foarte veseli fiind fără griji că vom mai avea degrabă de învățat. Nu e rău să mai dea liber cîte o zi-două pe la mijlocul trimestrului.   (va continua)

Liviu Druguș

Pe mâine!

Tablouri culturale (post)moderne ale prostiei & inteligenței românești (un serial infinit) Episodul 364 Sîmbătă 30 decembrie 2017. Jurnal de licean prostuț (92).


Miercuri 20 aprilie 1966. Ieri, Costică a fost la antrenament la lupte și aseară am tot rîs de el – luptătorul.

Dimineața m-am trezit odată la 5.15. Soarele strălucea puternic. N-am vrut să mă scol cu toate că nu mai puteam adormi. Acum, cînd eram pe jumătate adormit, puteam visa f. ușor tot ceea ce doream. Și-am visat-o… M-am sculat la 6 și 10. A trebuit să mă spăl la pompă deoarece de ieri s-a stricat motorul și cred că vreo săptămînă de azi înainte tot afară ne vom spăla.

Azi, parcă e mai minunat ca ieri. Un cer clar și soarele sus pe cer la o oră destul de devreme. Iarba de un verde crud parcă aspira viață: aerul nu era rece și nu cred că este o plăcere mai mare decît să stai afară într-un decor ca acesta. M-am hotărît să-mi fac azi dimineață o fotografie, fiind o zi așa de clară. Am făcut-o în grădina internatului și sper să iasă bună.

Prima oră am avut limba latină. Halip Neculai și Nasadniuc au dat extemporal în prima bancă. În prima jumătate de oră am stat cu Geta Broască. Pt azi am avut de făcut niște propoziții (temă acasă). Nu le-am făcut și profesoara m-a apostrofat iar: ”Băiete, tu nu vrei să ajungi la nivelul clasei!”. În cealaltă jumătate de oră, profesoara (Badac Artemiza) mi-a dat caietul de teză și a trimis-o pe Nenati în locul lui Broască ca să mă ajute să fac corectura. Am avut destule greșeli și mi-a pus minus 6 (cu 7 în oral: media 7!). Cît am făcut corectura cu ea am vorbit despre caietele de însemnări. I-am spus că-l țin în valiză la internat. Ea l-a pictat pe coperți ”Caiet de lectură suplimentară” și n-are grijă că-i umblă cineva. În această oră a venit profesoara de educație fizică și cu diriginta și au făcut alegerea pentru balet. N-au fost alese numai acelea prea grase, care-s navetiste și care-s căzute. În baza ultimului criteriu, B.M. n-a fost aleasă. La limba română profesoara a controlat temele acasă (despre D.Z.). Eu am făcut-o cam aiurea pe vreo două foi și jumătate, să fie făcute. A căzut norocul pe mine și mi-a luat caietul la corectat. A promis că pune note și le pune în catalog. Am sfeclit-o. Ora de educație fizică am petrecut-o în clasă, de capul nostru. Eu am stat mai mult în locul meu și nu m-am expus prea mult. Gozec a încercat să facă o glumă pe seama mea (”fiecare pune mîna pe măgarul său”, și pune mîna pe mine), dar l-am apostrofat bine.

Zilele trecute am găsut două demonstrații care la început par a fi bune; le sînt date și explicațiile. Prima: 2 = 3. Iată ”demonstrația”: 1) 4-10 = 9-15; 2) 4-10 + 6 ¼ = 9-15 + 6 ¼ ; 3) 22 – 2×2 – (5/2)2 = 32 – 2x3x5/2 + (5/2)2; 4 (2 – 5/2)2 =(3 – 5/2)2: 5) 2 – 5/2 = 3 – 5/2; 6) 6) 2 – 5/2 + 5/2 = 3 – 5/2 + 5/2; 7 2 = 3.  Greșeala e la operația nr 4 pentru că dacă pătratul a două cantități sînt egale, nu reiese că și aceste cantități sînt egale între ele. Ex. (-5)2 = (5)dar -5 nu este egal cu 5! Sau, alt exemplu: (-1/2)2 = (½)2, dar (-1/2) nu este egal cu (1/2).

A doua demonstrație: 4 = 5 sau 2×2 = 5    1) 16 – 36 = 25 – 45;  2) 16 – 36 + 20 ¼  = 25 – 45 = 20; 3) 42 – 2×4 x9/2 + (9/2)2  =  52 – 2x5x 9/2 + (9/2)2     4) (4 – 9/2)2 = (5 – 9/2)2 ; 5 4 – 9/2 = 5 – 9/2; 6) 4 = 5;  7) 2×2 = 5. Greșeala este tot la operația nr 4 cînd am extras radicalul.

Cu toate c-am părăsit secția științifică și nu mă mai ”pasionează” matematică, mă interesează totuși să știu unde este greșeala în asemenea ”demonstrații”.

După ora de educație fizică am avut fizica. A ascultat-o pe Albu (8) apoi a predat despre voltmetre și difuzoare dictîndu-ne f amănunțit și explicit.

La economie politică a fost ascultată eleva Gherasim Elvira. Aceasta nu prea era sigură de cunoștințele ei și a mai citit din caiet sau de pe carte. Profesorul (Croitoru Dumitru) a surprins-o  și atît ne-a trebuit. Jumătate de oră a fost cheltuită cu morală, analiza acestui fapt (furt), s-a judecat cazul și s-a stabilit pedeapsa. Cu toate că a mai întrebat și alte eleve ce pedeapsă să-i dea, tot el a hotărît. Ca să rămîntă ”totul în familie” și să nu-i dea vreo pedeapsă după noul Regulament (eliminare) i-a pus nota 2 în catalog și ora viitoare va fi altă examinare, mai serioasă. Asta e așa că numai nu-i spune că vrea s-o lase corigentă… În restul timpului a predat lecția nouă.

Pînă aici au fost orele în care am fost împreună cu ea. Aproape în toate orele și în special în cea de economie am privit-o insistent și îmi apare mereu tot mai frumoasă și delicată. Reciproc, și ea își întorcea capul în așa fel încît să o pot privi. Îmi place.

La engleză și pe azi am venit nepregătit. Pînă acum puteam să nu citesc niciodaată din carte dar știam bine pentru că lecțiile erau foarte ușoare. Dar acum materia e foarte serioasă și eu continui să procedez la fel. Azi l-a ascultat pe Costică Lungu (3) și pe Toader (8). Au mai rămas vreo 6 – 7 fără notă. A predat apoi ultimele două strofe ale poeziei și ne-a dat pentru acasă să facem rezumatul poeziei.

Pînă la amiază s-a înnourat o dată, apoi s-a făcut iar frumos și cald și pînă seara soarele a strălucit liber. Azi dimineață la ușa de la intrare au stat profesorii Iacob Kamil și Petru Storoj. Kamil controla de cravată și cine nu avea era liber să plece acasă. Nu era primit în școală. Storoj avea fetele în primire. Le controla dacă aveau matricolele pe baloane sau pe uniformă. Azi în toată școala (cîți au reușit să intre) n-am văzut pe cineva fără matricolă, băiat fără cravată și fată fără panglicuță. După ce am luat masa, la ora două, Toader s-a dus cu aparatul în oraș (un fel de întîlnire cu Natalia). El a făcut bilet de voie semnat de tov Zăicescu, dar tot l-a pus absent. Eu m-am dus pe hipodrom de unul singur, m-am tolănit pe iarbă, m-am descălțat ca să fiu mai sprinten și-am început să-mi cioplesc frumos o vargă. Am stat acolo în liniștea și singurătatea naturii pînă cînd a trebuit să vin de nevoie la internat căci se făcuse 3.20. Pînă la 4 am scris în Jurnal, iar de la 4 la 5 am stat de vorbă cu Toader despre ”ale noastre”. Mă îndeamnă să întreprid ceva, să fiu mai îndrăzneț. Degeaba, eu mă mulțumesc doar să o admir. În pauză am mers cu el în plimbare pe asfalt și ne-am cumpărat împreună o ciocolată ”Orient” de 7.55. Acum avem amîndoi bani. Eu de la Mircea, iar el și-i face de pe fotografii. De la 5.30 pînă la 7 am scris în Jurnal și i-am făcut două exerciții la engleză lui Fodor (cl IX-a Liceul 2). În acest timp am ieșit pînă afară și-am mers la valize, dar Hamza (că altfel nu i-oi spune) m-a pus absent… La 7 am luat masa. În seara asta a fost brînză cu smîntînă și la 7 și 5 am terminat. Imediat, noi cei trei prieteni, ne-am întîlnit afară (în sala de mese stăm la aceeași masă). Prietenia în trei e cea mai nimerită. Totuși, eu cu Toader ne separăm și ne mărturisim intimitățile. Am mers povestind fleacuri și întîmplări de pe-acasă pînă am trecut de tabela indicatoare (Rădăuți) și am intrat în cîmp deschis. Înapoi am observat că zboară foarte mulți lilieci. Toader m-a învățat cum să-i ademenesc. Aruncînd șepcile în sus, ei le simt și apoi vin după ele. Din întîmplare pot intra în șapcă și cad jos. Ne-am veselit în felul ăsta pînă la internat cînd Toader a zvărlit cu șapca după unul și șapca s-a oprit într-un pom. Abia a reușit s-o dea jos. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal și-am reușit să descifrez traducerea la l rusă, apoi am citit la l română și istorie.

Joi 21 aprilie 1966. Azi e o zi ca și ieri și tot ce-am scris ieri despre vreme e valabil și pentru azi.

Dimineața, la ușa școlii, n-a mai fost așa mare severitate. Profesor de serviciu: Valentina Ivănescu. S-a uitat un pic dacă avem matricole și s-a dus. Prima oră: româna. Prof. a ascultat un pic apoi a predat restul poeziilor lui D. Th. Neculuță. În pauza următoare a venit Mircea la mine și mi-a lăsat 75 + 7 + 5 = 87 lei!! Mi-a adus colecția de scrisori de la Moscova plus o scrisoare de la Moscova sosită de cîteva zile. Mi-a trimis două vederi din Kiev + scrisoarea. Sîmbătă ar trebui asculată o emisiune la radio, dar nu știu dacă voi ajunge să o ascult. Din curiozitate, m-am uitat să văd ce curse sînt pînă la Fîntînele-Liteni (rn. Fălticeni, jud Suceava). Este o cursă de la Suceava direct la Fîntînele (43 km). De la Liteni însă este o cursă prin Roșcani. Traseul ar fi cam ăsta: Rădăuți-Liteni (cu trenul), Liteni – Fîntînele (autobuz). Asta așa ca titlu informativ.

La istorie a ascultat trei eleve apoi a predat foarte pe larg politica externă a URSS, lecție foarte importantă. În pauza mare am discutat tot timpul cu ceilalți trei băieți despre politică, puteri, războaie și multe alte probleme care nu prea-s de nasul nostru. La șt. naturale Zăicescu (moș Mișu) ne-a adus extemporalele, dar nu le-a comunicat. Cei care n-au dat extemporal pînă acum au dat astăzi. Pînă la făr-un sfert a tot ascultat iar eu am avut emoții grozave. Trimestrul ăsta n-am citit nici o lecție ca lumea la naturale. Deci: zero! Prin pauză am încercat să traduc cu Nenati un text din cartea ”Să învățăm englezește”. Am stat cu ea în bancă și m-am simțit rău (din cauză de B.M.). La limba rusă ne-a adus extemporalele. Spre marea mea mirare am opt (cu minus). Opt mai are Vîntu, iar note mai mari nu-s. Deci, e bine… După ce a ascultat cîteva eleve profesoara a trecut la prelucrarea amănunțită a lecției. Azi am răspuns de cîteva ori, dar numai cînd m-a numit profesoara. Eu nu m-am anunțat deloc, așa cum făceam odată-n D.

Azi am avut iar preocupări… (cu partea stîngă). Am procedat ca și ieri. Era într-un colț, cu mai multe fete, am privit-o, iar colegele au zîmbit cu înțeles. Din nou m-am simțit foarte rău și m-am hotărît s-o las baltă. M-am cam plictisit. Așa fără niciun rezultat, n-are niciun rost. Nici ea nu manifestă vreun interes (că-s eu bou). Asta mi-o fi de de învățătură și nu-mi voi mai face emoții aiurea pentru orișice și orișicine.

După astea patru ore eu eram, de regulă, liber, dar azi dimineață m-am hotărît să rămîn de-acuma și la franceză. Neculai mi-a spus că citesc destul de bine, mult mai bine decît un elev cu media 6. Pînă să înceapă ora am fost vesel, făcînd paradă de franceza mea. În clasă au rămas numai bine două rînduri complete. Cînd a intrat profesoara Cornelia Buculei în clasă a întrebat pe franțuzește: ”Un elev nou?” I-am explicat că doar stau în clasă pentru că n-am unde sta… (nu i-am spus că mai vreau să prind ceva din pronunție).

După ore, m-am întîmplat să cobor scările cu ea (B.M.), dar am fost ”mut”.

La internat m-am întîlnit cu Gherasim și-am luat-o prin oraș; după ce-am fost pe la cele două cinematografe ne-am trîntit pe o bancă umbroasă în parc. Aici a venit și Mircea, la fluieratul meu. Am stat cu el prin oraș pînă la 3.30. Am venit apoi la meditație și-am scris răspunsurile la scrisorile de la Moscova, pt Mircea și pentru mine, cu tot cu dubluri. Aceasta mi-a răpit tot timpul pînă la ora 7. Pe la 6 profitînd de faptul că Haiuță nu era, iar Babii mi-a permis, am ieșit în oraș și mi-am cumpărat două plicuri și cinci timbre (5 lei). M-am dus apoi la cec unde m-am întîlnit cu Mircea. Am depus 75 de lei pe cec și acum am două cecuri de cîte o sută. I-am dat înapoi zece lei lui Mircea (pt a dormi la o cameră de lîngă gară). Mi-a spus că mîine ia Dorohoiul și că e un traseu destul de lung și de greu. Mircea s-a cam supărat de notișoarele mele nu prea grozave.

După cină am ieșit cu Toader să ne plimbăm singuri. Am mers pînă în dreptul cazărmii apoi Toader a propus iar eu am fost de acord să mergem și pe alte străzi. Așa că am luat-o pe Str. Grănicerului, unde la nr 7 stă tov profesoară Savin Ana. Poate ne-a văzut, poate nu, dar chiar asta ne-a fost intenția: să ne plimbăm prin fața caselor profesorilor. Am traversat apoi o serie de străzi – mici, bineînțeles – care au ceva specific. Formează unghiuri drepte și sînt paralele sau perpendiculare unele cu altele. Am ieșit pe str. Gh Tofan, o stradă foarte îngrijită și curată, stradă pe care stau cei mai renumiți profesori de la Liceul nr 1, în frunte cu Viforeanu și Botez. Am ieșit apoi la micul loc din fața casei lui Pop și Zăicescu. Am stat și am admirat, de aici, în lumina difuză a amurgului, tot ce ne înconjura. Am discutat multe, din aduceri aminte apoi am mers pe fostul stadion, lîngă internat și am stat tolăniți pe iarbă pînă a început meditația de la ora 8. Era un aer așa de plăcut și de îmbietor că parcă nu m-aș mai fi sculat. Acum am uitat de toate: că sînt elev, că am și eu o datorie și că mai există cineva prinprejur.. La meditație tînjeam după aerul curat de-afară și obiectul la care am considerat că am de învățat l-am lăsta pentru dimineață. Pînă la 9 am scris în Jurnal. După 9 a fost Botez pe aici. Eu cu Atănăsoae și Gherasim am stat pănă la 10.30 în meditații și am ascultat muzică ușoară. În întunericul meditației se vedea foarte frumos cum dau militarii rachete albe și roșii.

Vineri 22 aprilie 1966. Azi vremea s-a stricat. Dimineață era înnourat, pînă la amiază a fost frumos ca apoi să vină niște nori groși și negri și să înceapă să bată vîntul. A tunat, o dată chiar.

La limba română ne-a adus caietele de la corectat. În general lucrările au fost superficiale dar nu le-a notat decît pe ale lui Magopăț și Gozec, care erau mizerabile.

În pauză am discutat cu B.M. despre caietele noastre. ”Ție ce ți-a notat? Dar ție?”. La începutul orei de română a venit diriginta (Ruscior Ana) și a controlat matricolele, panglicele și a hotărît ca elevele să stea în clasă fără pulovere. Au fost proteste, dar majoritatea s-au dezbrăcat și clasa are un aspect mai frumos. B.M. pare foarte subțire, fără pulover. Se observă mai bine sînii care sînt mari.

La fizică a ascultat cîteva eleve, apoi ne-a predat mai departe despre forța electrodinamică. Profesoara a fost foarte nervoasă astăzi (Cîmpan). La latină degeaba am stat cu frica-n spate. Nu s-a atins deloc de mine. A ascultat și a predat ca într-o oră obișnuită. Azi am fost cam supărat, dar în ora de geometrie și de limba rusă am fost visător cu totul. La geometrie s-a făcut recapitulare pentru teză și toată ora s-au făcut probleme. Eu însă n-am scris nimic și am cioplit stiloul la un capăt, ca să-mi fac de treabă. La limba rusă am făcut oră de gramatică și n-am răspuns deloc. Și ora asta am fost visător, dar mă uitam cu atenție la profesoară. Azi s-a creat o stituație între mine și ea. Nu am discutat încă, dar ne-am înțeles foarte bine din priviri. Ea a perceput mesajul și se aranjează în bancă. Din ora de latină însă am rupt-o. Azi l-a ascultat pe Magopăț și mi s-a părut că ea îi caută privirea și că îi zîmbește. Aici a ieșit la suprafață un sentiment mai puternic: gelozia. Nu voi mai privi spre ea. Ea este realmente drăguță dar doar asta nu mă-ncălzește.

Cînd am ieșit de la școală am avut posibilitatea – ca și ieri – să merg împreună cu ea, dar nu am voință și deci n-am îndrăznit.

După ce-am luat masa l-am așteptat pe Toader care a ”hușchit-o” de la o adunare UTC, apoi am luat-o la asfalt, pînă am ieșit din Rădăuți. Cînd ne-am întors ne-a cam bătut vîntul. Azi am aflat că elevul Vicol Mircea (cl. IX-a Lic 1) este fiul poetului Dragoș Vicol.

”Cine-i harnic și muncește are ce mînca/ Cine fură și nu-l prinde are tot ce vrea”.

Azi Toader a scos clișeul și fotografiile gata făcute. Fotografia mea a ieșit destul de bună, dar am ieșit eu cam mic. În pauza de 5 am jucat tenis de masă cu Popovici Dumitru. M-am mai învățat acum și mă pasionează foarte tare. Am jucat cu el și apoi cu Babii pînă la 6 și ceva. Am asudat grozav și-am obosit.

La 6.40 ne-a dat drumul la dormitoare să luăm cele necesare pentru baie.

Baia însă a început de la internat căci cînd ne-am pornit ploua cu găleata. Eu mi-am luat paltonul și galoșii, plus o șapcă de împrumut. Pe la jumătatea drumului, m-am dezbrăcat și m-am învelit cu el împreună cu Toader. Am intrat primul la baie și, ca de obicei, am ocupat penultimul rînd de sus, colțul din stînga (lîngă ușă). Azi a fost un abur f bun (l-a dat treptat) și am rezistat foarte bine. Baia a fost minunată și m-am simțit foarte ușor și vesel după asta. La întoarcere ploaia a stagnat.

După ce am luat cina am coborît cu Popovici Dumitru în sala de valize  și-am făcut vreo trei seturi cu el. Mă pasionează mult și-mi place. Pînă la 8.30 am scris în Jurnal. Azi n-am avut ceas; i l-am dat lui Mircea la Dorohoi și simt că-mi lipsește. Încă nu s-a reparat pompa și nu avem apă la spălător.       (va continua)
Liviu Druguș

Pe mâine!